AMENAJAREA TERITORIULUI

Termenul de “amenajare”, utilizat în ţara noastră, a fost preluat din limba franceză
(aménagement du territoire), în alte limbi – precum engleza – utilizându-se termenul
“planificare” (planning).
Amenajarea teritoriului – noţiune mai vastă şi mai complexă, integratoare a
conceptului de urbanism, constituie unul dintre principalele instrumente de
investigare şi cunoaştere, de previziune şi planificare, de edificare şi permanentă
readaptare a mediului uman, a cadrului material creat de societate şi indispensabil
existenţei sale.
Amenajarea teritoriului se deosebeşte, prin complexitatea sa şi prin atribuţiile
multiprofilate pe care le deţine, de toate celelalte discipline care se ocupă, direct sau
indirect, doar parţial de problema mediului uman, datorită capacităţii sale de a
analiza global şi de a prezenta sintetic multitudinea de date obţinute prin mijloace
proprii sau prin cooperarea cu numeroase sfere polispecializate complementare în
vederea readaptării continue a structurii mediului uman, pe măsura evoluţiei
cerinţelor sociale.
Legislaţia în domeniu din ţara noastră nu defineşte nici urbanismul, nici activitatea de
amenajare a teritoriului, ci privindu-le împreună, precizează conţinutul acestora,
trăsăturile specifice, obiectivele lor şi modalităţile de realizare. Astfel, Legea nr.
350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul prevede, la art.2 al.(3) că
“Gestionarea spaţială a teritoriului se realizează prin intermediul amenajării
teritoriului şi al urbanismului, care constituie ansambluri de activităţi complexe de
interes general ce contribuie la dezvoltarea spaţială echilibrată, la protecţia
patrimoniului natural şi construit, precum şi la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în
localităţile urbane şi rurale”. Se poate aprecia, din economia textului de lege invocat,
ca urbanismul este unul dintre cele două instrumente (celălalt fiind
amenajareateritoriului) prin intermediul cărora se realizează gestionarea spaţială a
teritoriului şi care are rolul complex precizat de norma juridică prezentată.
Amenajarea teritoriului – ca activitate mai largă, mai cuprinzătoare (circumscriind
urbanismul ) – trebuie să fie (în conformitate cu prevederile art.3):
- globală, urmărind coordonarea diferitelor politici sectoriale într-un ansamblu
integrat; - funcţională, trebuind să ţină seama de cadrul natural şi construit bazat pe
valori de cultură şi interese comune;
- prospectivă, trebuind să analizeze tendinţele de dezvoltare pe termen lung a
fenomenelor şi intervenţiilor economice, ecologice, sociale şi culturale şi să ţină
seama de acestea în aplicare;
- democratică, asigurând participarea populaţiei şi a reprezentanţilor ei politici la
adoptarea deciziilor.
Amenajarea teritoriului – al cărei scop îl constituie armonizarea la nivelul întregului
teritoriu a politicilor economice , sociale, ecologice şi culturale – se desfăşoară pe
întreg teritoriul României, pe baza principiului ierarhizării, coeziunii şi integrării
spaţiale, la nivel naţional, regional şi judeţean.
Principalele obiective ale acestei activităţi sunt:
- dezvoltarea economică şi socială echilibrată a regiunilor şi zonelor, cu respectarea
specificului acestora;
- îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi colectivităţilor umane;
- gestionarea responsabilă a resurselor naturale şi protecţia mediului;
- utilizarea raţională a teritoriului.
Consiliul local este cel care analizează şi aprobă, în condiţiile legii, documentaţiile de
amenajare a teritoriului şi urbanism ale localităţilor, stabilind mijloacele materiale şi
financiare necesare în vederea realizării acestora; aprobă alocarea de fonduri din
bugetul local pentru acţiuni de apărare împotriva inundaţiilor, incendiilor, dezastrelor
şi fenomenelor meteorologice periculoase. De asemenea, consiliul local stabileşte
măsurile necesare pentru construirea, întreţinerea şi modernizarea drumurilor,
podurilor, precum şi a întregii infrastructuri aparţinând căilor de comunicaţii de
interes local (art.38).
Documentaţiile de amenajare a teritoriului cuprind propuneri cu caracter director,
iar documentaţiile de urbanism cuprind reglementări operaţionale. Propunerile cu
caracter director stabilesc strategiile şi direcţiile principale de evoluţie a unui teritoriu
la diverse niveluri de complexitate. Ele sunt detaliate prin reglementări specifice în
limitele teritoriilor administrative ale oraşelor şi comunelor. Prevederile cu caracter
director cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului aprobate sunt
obligatorii pentru toate autorităţile administraţiei publice, iar cele cu caracter de
reglementare, pentru toate persoanele fizice şi juridice (art.39).
Documentaţiile de amenajare a teritoriului sunt:
- Planul de amenajare a teritoriului naţional;
- Planul de amenajare a teritoriului zonal;
- Planul de amenajare a teritoriului judeţean;
În raport cu amploarea şi conţinutul lor, elaborarea documentaţiilor de amenajarea
teritoriului şi de urbanism sunt date – diferenţiat – în competenţa autorităţilor
administraţiei publice centrale sau locale. Astfel:
♦ întocmirea planului de amenajare a teritoriului naţional (PATN) este de competenţa
administraţiei publice centrale şi se adoptă prin lege. Prevederile PATN sunt
obligatorii şi se aplică în amenajarea teritoriului judeţelor, municipiilor, oraşelor sau
comunelor, după caz.
♦ planurile zonale de amenajarea teritoriului se întocmesc de către administraţia
publică centrală şi organismele centrale ori teritoriale interesate. Acestea se aprobă
de către Consiliile judeţene, respectiv Consiliile locale.
♦ pentru planurile de amenajare a teritoriilor interorăşeneşti sau intercomunale
competenţa întocmirii lor revine Consiliilor locale interesate în cooperare.
♦ competenţa întocmirii planurilor de urbanism ale localităţilor, precum şi a
regulamentelor de urbanism aparţine Consiliilor orăşeneşti sau comunale.

Documentaţiile de urbanism (potrivit legii) sunt următoarele:

- Planul urbanistic general şi regulamentul local aferent acestuia (PUG);
- Planul urbanistic zonal şi regulamentul local aferent acestuia (PUZ);
- Planul urbanistic de detaliu (PUD).