MINISTERUL EDUCAŢIEI, 

CULTURII ȘI CERCETĂRII DIN

REPUBLICA MOLDOVA
CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN ENERGETICĂ ȘI
ELECTRONICĂ
CATEDRA “METROLOGIE”

REFERAT
Disciplina: Filosofia
Tema: Filosofia clasică germană

Elaborat Verificat
Caraman Mariana Bucătaru Igor
gr.MS0215

Chișinău 2019
 Filozofia clasică germană, perioadă de înflorire a filozofiei germane, cuprinzînd sfîrşitul
sec. 18 şi primele decenii ale sec. 19 şi reprezentată de I. Kant, J. G. Fichte, G. W.F. Hegel, F.
W. Schelling şi L. Feuerbach.
Filozofia clasică germană a elaborat pe baze idealiste dialectica modernă, a adus
contribuţii hotărîtoare la constituirea teoriei cunoaşterii ca disciplină autonomă (Kant),
subliniind caracterul activ al cunoaşterii, supunînd unei analize sistematice formele şi
categoriile logice şi gnoseologice, a integrat omul în natură (Feuerbach).
A reflectat marile transformări sociale ale epocii (mai ales revoluţia burgheză franceză
din 1789) şi descoperirile ştiinţelor naturii, constituindu-se îndeosebi pe terenul cercetării
formelor vieţii spirituale şi a formelor culturii. Ca „teorie germană a revoluţiei franceze“
(Marx), filozofia clasică germană a oglindit năzuinţele progresiste, dar şi slăbiciunea burgheziei
germane: ea a avut un caracter contradictoriu, în cadrul ei întîlnindu-se tendinţele iluministe şi
umaniste cu conservatismul. Dialectica filozofiei clasice germane, ca şi materialismul şi
ateismul feuerbachian, au constituit izvoare teoretice ale gîndirii lui Marx.
Reprezentanţii filosofiei clasice germane au contribuţii remarcabile la constituirea
dialecticii modern, la fundamentarea teoriei cunoaşteriica disciplină filosofică autonomă, la
stimularea cercetărilor de etică, estetică şi antropologie filosofică.
Ei au exprimat, în plan teoretic, atât năzuinţele cât şi ezitările burgheziei germane, care
era mai puţin dezvoltată sub raport economic şi politic faţă de burghezia engleză şi franceză. În
cadrul filosofiei clasice germane se regăsesc principalele soluţii teoretice propuse problematicii
filosofice fundamentale – de la idealismul obiectiv până la materialism.
Astfel, Kant şi Fichte au fost idealişti subiectivi, Schelling şi Hegel – idealişti obiectivi,
iar Feuerbach – materialist şi ateist.
 Immanuel KANT (1724 – 1804) este fondatorul filosofiei clasice germane şi unul
dintre cei mai importanţi filosofi ai tuturor timpurilor. Mulţi istorici ai filosofiei
împart filosofia epocii moderne în etapa prekantiană şi etapa postkantiană, pentru a
semnala importanţa esenţială a sistemului filosofic kantian în evoluţia
filosofieimoderne. Prin sistemul său filosofic Kant a realizat o sinteză a
principalelor direcţii ale evoluţiei filosofiei moderne anterioare, iar multe dintre
curentele filosofice contemporane îşi au temeiurile în filosofia sa.
În 1755 prezintă Universităţii din Königsberg lucrarea Despre foc ,pe baza căreia obţine titlul
de„magister” (doctor) şi la scurt timp lucrarea Noua explicare a primelor principii ale
cunoştinţei metafizice, pe baza căreia este abilitat ca privat docent, având dreptul să predea ore
în cadrul Universităţii, fără a fi însă retribuit de către Universitate, ci de către studenţi. Kant îşi
ţinea lecţiile în propria casă, în care îşi amenajase o sală de studii unde preda solicitanţilor
aproape toate disciplinele din planurile de învăţământ ale mai multor facultăţi: logică,
matematică,metafizică, mecanică şi fizică teoretică, geografie fizică, antropologie, ştiinţe
naturale, mineralogie,aritmetică, geometrie, trigonometrie, etică, drept, teologie etc., şi, evident,
discipline filosofice.Competenţele sale erau într-adevăr remarcabile, dar trebuie să ţinem cont şi
de faptul că în epoca sadisciplinele enumerate erau incomparabil mai puţin dezvoltate decât în
present.
 Georg Wilhelm Friedrich HEGEL (n. 27 august 1770, Stuttgart - d. 14 noiembrie
1831, Berlin) a fost un filozof german, principal reprezentant al idealismului în
filozofia secolului al XIX-lea. Filozofia lui Hegel este o filozofie a spiritului
absolut și a dezvoltării sale dialectice, care constituie realitatea și evoluția sa.
Această filozofie este în mod esențial determinată de noțiunea de "dialectică", care
este în același timp un concept, un principiu al cunoașterii și al mișcării reale care
guvernează existența lumii sau, după Hegel, istoria "Ideii", care după ce s-a
exteriorizat în natură, revine la sine pentru a se realiza în formele culturale, urmând
o ierarhie formală a unui conținut identic: artă, religie, filozofie.

 Johann Gottlieb FICHTE (n. 19 mai 1762 – d. 27 ianuarie 1814) a fost filosof
german, cunoscut ca părinte al idealismului german și ca urmaș al lui Kant. Fichte
a devenit celebru peste noapte în clipa în care s-a aflat că este autorul cărții cu
pricina. A fost una dintre cele mai spectaculoase acțiuni de manipulare a
comunității științifice din istoria culturii. Un debutant genial i-a transformat pe
Kant și pe cerberii filosofiei oficiale în agenții lui publicitari. Opiniile sale politice
și religioase nonconformiste i-au creat lui Fichte numeroși inamici în rândurile
puterii. Acești inamici au încercat în 1799 să-l elimine din viața publică, înscenând
o acțiune de dezinformare în doi timpi a opiniei publice. Mai întâi ei au lansat
zvonul că Fichte este autorul unei scrieri anonime în care era atacat creștinismul,
apoi l-au acuzat de ateism. Operațiunea nu a reușit. Fichte a continuat să-și țină
imperturbabil cursurile private în Berlinul ocupat de trupele lui Napoleon, ba mai
mult, tematica lor a fost adaptată la împrejurări. Din aceste cursuri a ieșit scrierea
Reden an die deutsche Nation, în care autorul încercă să trezească sentimentele
patriotice ale germanilor.