Mareele…știați că?

Ridicarea și coborârea periodică a nivelului apei se poate observa cel mai bine pe
malurile oceanelor și a mărilor deschise. Aceste feomene se numesc flux, respectiv
reflux. Într-o zi au loc două fluxuri și două refluxuri, fiecare dintre acestea durând 6 ore
și 12, 5 minute.

Cel mai înalt flux se înregistrează în golful Hudston din Canada, atingând 18 m înalțime.
În Marea Neagră fluxul este neglijabil, de numai 10 cm. Unul dintre cele două fluxuri
are loc când Luna atinge înălțimea maximă pe cer, numită culminație. Deoarece dublul
perioadei mareelor coincide cu perioada de rotație a Lunii în jurul Pământului, încă din
cele mai vechi timpuri mareele au fost asociate cu Luna. Primul care a dat o explicație
științifică a fost Isaac Newton. El a explicat mareele ca fiind produse de diferența dintre
atracțiile Lunii, a întregului Pământ de pe o parte și a masei învelișului de apă pe de
altă parte.

Dacă privim mai detaliat mareele observăm că înălțimea maximă a fluxului nu coincide
cu culminația Lunii, ci întârzie întotdeauna. Fenomenul are loc datorită frecării undei
fluxului cu fundul oceanulelor și cu masa statică de apă. Această întârziere este
cuprinsă între 25 minute și peste 5 ore. Frecarea masei de apă, în mișcare contrară
sensului de rotație a Pământului, determină o ușoară încetinire a vitezei de rotație și ca
urmare o mărire a duratei zilei terestre.

Luna se îndepărtează de pământ cu aproximativ 3,5 cm/an. Pe lângă faptul că 

interacțiunea gravitațională dintre Pământ și Lună produce mareele, ea transferă
energie rotațională dintre Pământ spre Lună. Acest fenomen încetinește rotația
Pământului (cu aproximativ 1,48s/secol) și accelerează Luna pe orbite mai înalte (un
efect contrar are loc în cazul lui Phobos, satelitul lui Marte și Triton, satelitul lui
Neptun).

Înălțimea maximă a Lunii deasupra orizontului în momentul culminației se modifică în

decursul unei luni cu 47 de grade, iar în decurs de 19 ani amplitudinea variațiilor
oscilează între 37 și 57 de grade. Aceasta are ca și efect atât variații lunare, cât și
variații cu perioada de 19 ani ale înalțimii mareelor.

Atracția Soarelui are o contribuție importantă la formarea mareelor. Cănd Soarele,

Pământul și Luna sunt coliniare, adică avem lună plină sau lună nouă, atracția celor
două corpuri cerești se sumează și mareea atinge amplitudinea maximă (maree la
sizigie).

Când Soarele și Luna se află la 90 de grade unul de altul, adică la primul și ultimul
pătrar al Lunii, amplitudinea mareelor este minimă (maree la cuadratură).

Energia mareelor în regiunile unde amplitudinea este mare poate fi folosită pentru
producerea energiei electrice. Prima instalație de mare putere de acest tip a fost
construită la gura râului Rance, în Franța.

Mareele

Cum se produc mareele. In diferite parţi ale globului, de doua ori pe zi apele marii se inalţa si ca un
fluviu care se revarsa, acopera plaja marii. Acesta este fluxul.
Tot de doua ori pe zi apele se retrag, lasand in urma lor o plaja umeda, cu baltoace din loc in loc si
cu diferite animale marine (crustacee, pesti, scoici ), pe care oamenii le aduna in graba . Acesta este
refluxul.
Fluxul si refluxul poarta impreuna numele de maree.
Explicarea mareelor . Observarea atenta a mareelor arata urmatoarele fapte : - Mareele intarzie de
la o zi la alta cu 50 de minute.
- In timp de 24 de ore si 50 de minute , la un meridian se produc doua fluxuri si doua
refluxuri .
 - In decursul unei luni , fluxul are in doua randuri intensitatea maxima (la interval de
15 zile ) si in doua randuri intensitatea minima . Fluxul cel mai puternic este la luna noua si la luna plina ,
iar cel mai slab la patrarul intai si patrarul al doilea al lunii
Observaţiile de mai sus au permis sa se dea mareelor o explicaţie stiinţifica :Apa marii este atrasa
de un corp cosmic . Ea se ridica mai usor decat uscatul , moleculele apei avand o coeziune mai mica
.Periodicitatea mareelor indica o legatura cu un corp cosmic care are o miscare lunara . Acest corp este
Luna , cu miscarea sa de revoluţie in jurul Pamantului in timp de o luna . Ea este aceea care trece la
meridian , cu o intarziere de 50 de minute de la o zi la alta . Rezulta in mod logic ca Luna este corpul
ceresc care atrage apa oceanului , provocand fluxul .
Explicaţia aceasta nu este insa completa . Ea nu poate justifica de ce se produc doua maree de zi si
de ce fluxul isi schimba intensitatea de la o zi la alta , ajungand la doua maxime pe luna .
Adevarata explicaţie a fost data de marele fizician Isaac Newton , descoperitorul legii gravitaţiei
universale : mareele sunt provocate de atracţia comuna a Lunii si a Soarelui . Ele infrang , intr – o
oarecare masura , atracţia permanenta pe care o exercita Pamantul asupra apei si provoaca fluxul ,
atragand apa oceanelor si a marilor .
Dar Luna trece prin dreptul meridianului locului o data in 24 de ore si 50 de minute . Ar
insemna sa se produca un singur flux pe zi . In realitate se produc doua fluxuri si doua refluxuri .
Explicaţia este urmatoarea – sa presupunem , simplificand lucrurile , ca globul pamantesc este acoperit
peste tot cu apa oceanica . Luna atrage apele din dreptul meridianului pe deasupra caruia trece si se
formeaza fluxul .In acelasi timp , apele din lungul meridianului opus au si ele un flux , insa ceva mai mic .
Acesta este datorat forţei centrifuge provocate de miscarea de rotaţie . Ea acţioneaza in acest moment
mai cu putere decat de obicei intrecand forţa de gravitaţie a Pamantului , deoarece aceasta a fost slabita
de atracţia exercitata de Luna asupra Pamantului .
In vremea aceasta , apele aflate in spaţiul dintre cele doua fluxuri se retrag si astfel se formeaza
refluxul .
In momentul in care Luna , in miscarea ei aparenta , ajunge la meridianul opus , se produce al
doilea flux ,care se resimte in acelasi timp si la meridianul considerat la inceput .
Iata de ce se produc doua maree intr – o zi , exact la 24 de ore si 50 de minute .deplasarea
fluxului , meridian dupa meridian , da impresia a doua valuri opuse , care fac zilnic inconjurul globului .
Influenţa atracţiei Soarelui .Daca ar acţiona numai Luna asupra Pamantului , mareele ar avea
mereu aceeasi intensitate . Se stie insa ca intensitatea mareelor creste de la o zi la alta si ca apoi
descreste . Acesta se datoreaza intervenţiei atracţiei Soarelui , care mareste sau micsoreaza puterea de
atracţie a Lunii in raport de poziţia pe care Luna si Soarele o au faţa de Pamant .
Newton a aratat ca doua corpuri ceresti se atrag proporţional cu masa lor si invers proporţional cu
patratul distanţei care le separa .
Luna , care reprezinta abia 1/81 din masa Pamantului , are o putere de atracţie de 2,2 ori mai mare
decat a Soarelui , desi aceasta are o masa de 333000 de ori mai mare decat aceea a planetei noastre .
Acest fapt se datoreaza distanţei la care se gasesc cele doua corpuri ceresti faţa de Pamant – Luna se
afla la o departare echivalenta cu 30 de diametre terestre , in timp ce Soarele se gaseste la o distanţa
egala cu 12000 de diametre terestre . Deci Soarele , desi este mai mare , exercita o putere de atracţie
mai mica decat Luna . Cand Soarele si Luna se gasesc pe aceeasi linie cu Pamantul , la luna noua si la
luna plina , fluxul are puterea cea mai mare , deoarece forţei de atracţie a Lunii i se adauga si cea a
Soarelui .
La primul si la ultimul patrar , atracţia Soarelui este contrara atracţiei lunare , pe care o slabeste ,
fapt pentru care fluxul are inalţimea cea mai mica .
Influenţe geografice asupra mareelor .Fluxul nu se produce exact in momentul trecerii la meridian a
Lunii , ci are intarzieri remarcabile –2 ore la Londra si 4 ore la Hamburg -.Acest fapt se datoreaza
reliefului submarin , articulaţiei ţarmurilor , valurilor , care toate pun piedici apei aflate in miscare . Cele
mai mari intarzieri au loc in golfuri si marile litorale . Cunoasterea timpului cand se produc mareele in
porturi este de un mare interes practic . Navigatorii folosesc tabele speciale cu timpurile porturilor , in
care sunt inscrise orele in care se produc fluxul si refluxul , in asigurarii navigaţiei .
Teoretic , fluxul se poate inalţa la maximum 90 de centimetri . In realitate sunt locuri pe glob unde
amplitudinea mareelor ajunge la 19 , 69 m ( in Baia Fundy din noua Scoţie , de pe ţarmul estic al Americii
de Nord ) si la 18 m (la Port Gallegos , in Patagonia ) . In europa , cel mai inalt flux se produce in Marea
Manecii –15 m .
 In largul oceanului , fluxul nu trece de 0,5-1 m inalţime .In marile inchise , aptitudinea mareelor este
mica – 14 cm in Marea Baltica , 13 cm in Marea Neagra .Gurile fluviilor mari care se revarsa in oceane
se comporta ca si marile larg deschise . Fluxul navaleste pe gura fluviului si –intoarce apele pe mari
distanţe – 700 km in fluviul Sf. Laurenţiu , 1400 km in fluviul Amazon . Inalţimea fluxului ajunge la 4 – 4,5
metri pe Amazon , 4 – 9 metri pe Sf Laurenţiu , 2metri pe Sena . Fenomenul poarta diferite denumiri
locale – Pororoca – la Amazon , Bora la Gange si Mascaret pe Sena .
Importanţa mareelor . Mareele au o acţiune puternica asupra scoarţei terestre . Ele modeleaza
ţarmurile si largesc gurile fluviilor , dand nastere la estuare . Rup parţi din gheţarii continentali , formand
icebergurile . Curaţa porturile si cara aluviunile , insanatosind locurile unde apele stagnate provoaca boli .
Importanţa lor deosebita este legata insa de navigaţie . Fluxul inlesneste patrunderea marilor vapoare pe
fluvii , favorizand dezvoltarea unor porturi . De asemenea , forţa energetica a mareelor poate fi captata in
uzine producatoare de electricitate . Sunt in construcţie doua astfel de uzine – una in Rusia si alta in
Franţa .

Mareele. Formarea mareelor. Tipuri de maree

Mareele – definiţie
Mareele reprezintă un fenomen fizic ce constă în variaţia  periodică a nivelului
oceanelor ca urmare a efectelor combinate a mai mulţi factori:

1. Forţa de atracţie gravitaţională exercitată de Lună asupra Pământului;

2.  Forţa centrifugă produsă de rotaţia ansambului Pământ-Lună  în jurul

centrului de greutate;

3. Forţa de atracţie gravitaţională exercitată de Soare asupra Pământului;

4. Forţa centrifugă produsă de rotaţia ansambului Pământ-Soare  în jurul

centrului de greutate;

5. Mişcarea Lunii pe orbită în jurul Pământului (fazele Lunii);

6. Mişcarea Pământului pe orbită în jurul Soarelui;

7. Configuraţia geomorfologică a diferitelor zone de la suprafaţa Pământului.

Fenomenul de creştere a nivelului apei în timpul mareei este cunoscut sub

denumirea de flux iar cel de scădere  sub denumirea de reflux.

Mareele – formare
1.  Pământul şi Luna formează un ansamblu gravitaţional ce se roteşte în jurul
unui centru de masă comun aflat la 1700  km sub scoarţa terestră (imaginaţi-
vă două sfere metalice, una mai mare şi una mai mică ale căror centre sunt
fixate rigid pe o bară, sfere ce se rotesc împreună cu bara în jurul unui punct
comun de masă aflat în sfera mai mare, dar nu în centrul acesteia) – fig. 1.

Ca urmare a acestei mişcări de rotaţie, Luna descrie  în jurul Pământului  o

orbită eliptică al cărei plan formeză cu planul ecuatorial al Pământului un
unghi de declinaţie ce variază  între ± 18,5 º şi ± 28,5º într-o perioadă
de 18,6 ani (perioadă nodală) –  fig 2.  Luna exercită asupra fiecărui punct de
pe Pământ o forţă de atracţie gravitaţională (cu verde în fig.1) ce este invers
proporţională cu pătratul distanţei dintre acel punct şi Lună (forţa
gravitaţională scade pe măsură ce distanţa creşte).

Ansamblul gravitational Pamant-Luna

 

2.  Rotaţia ansamblului Pământ-Lună în jurul centrului de masă comun,

produce  o forţă centrifugă paralelă cu axa Lună – Pământ,  îndreptată de
la Lună spre Pământ (cu roşu în fig. 1) ce are o valoare constantă în orice
punct de pe suprafaţa Pământului. În centrul Pământului, forţa gravitaţională
exercitată de Lună are aceeaşi valoare cu forţa centrifugă (cele două forţe
se anulează)  ajungându-se astfel  la  echilibrul ansamblului Pământ-Lună.

Din acest motiv, în fiecare punct de pe suprafaţa Pământului se exercită două

forţe – fig.1 : forţa gravitaţională exercitată de Lună – sensul ei fiind de la
Pământ la Lună şi forţa centrifugă îndreptată invers, de la Lună la Pământ.

În cazul nostru, rezultanta acestor două forţe creează forţa mareică (cu

albastru în fig. 1). Pe partea Pământului aflată mai aproape de Lună, forţa
gravitaţională are o valoare mai mare decât forţa centrifugă, astfel încât
rezultanta celor două  va fi îndreptată spre Lună. Pe partea cealălată
a Pământului, forţa centrifugă va fi mai mare, rezultanta fiind
opusă Lunii – fig. 1. Apa, de o parte şi de cealalaltă a Pământului, tinde să se
ridice sub acţiunea rezultantei celor două forţe,  producându-se
astfel mareea – fig. 3.
 3. Similar, Pământul şi Soarele se rotesc în jurul unui centru de masă comun
aflat la 500 de km de centrul Soarelui. Planul ecuatorial
al Pământului formează cu orbita descrisă de acesta în jurul Soarelui un
unghi cuprins între + 23,5 º la solstiţiul de vară (21 iunie) şi –23,5 º la solstiţiul
de iarnă (21 decembrie). Datorită distanţei Soare – Pământ, forţa
gravitaţională  exercitată de Soare asupra Pământului  este de două ori mai
mică decât cea exercitată de Lună.

4. Forţa centrifugă produsă de rotaţia ansamblului Soare-Pământ în jurul axei

sale, compensează forţa gravitaţională exercitată de Soare asupra
Pământului, producându-se astfel mareele solare, cu valori maxime şi minime
(flux şi reflux) la jumătate faţă de cele produse de Lună – fig 4.
 Maree produse de ansamblul Soare – Pamant

 5. Funcţie de poziţia Lunii pe orbită în raport cu Soarele (vezi Fazele Lunii), 

mareele produse de cele două corpuri cereşti se însumează sau se scad.
Astfel, când avem Lună nouă  sau  Lună plină, mareea produsă de Lună se
însumează cu cea produsă de Soare, rezultând un nivel al fluxului mai mare
decât de obicei. Dacă Luna este în primul sau în ultimul pătrar,  mareele
produse de cele două astre se scad, rezultând un flux cu un nivel mai mic
decât de obicei.

6. Mareele sunt influenţate şi de  poziţia Pământului pe orbita sa în

jurul Soarelui. La solstiţiu, atunci când declinaţia Pământ – Soare este
maximă,  mareele au un nivel mai mare decât de obicei.  Planul orbital al Lunii
oscilează faţă de planul orbital descris de Pământ în jurul Soarelui cu ± 5
º într-o perioadă de 18,6 ani. Dacă la solstiţiu,  Luna orbitează în acelaşi plan
în care orbitează şi Pământul în jurul Soarelui, atunci se înregistrează cel
mai mare nivel al mareelor.

7. Configuraţia geomorfologică a ţărmurilor determină valorile minim şi

maxime înregistrate pentru reflux şi flux.

Astfel, valori maxime ale fluxului se înregistrează în general în golfurile

înguste  şi în estuare. Valori mai reduse sunt înregistrate pe ţarmurile ce nu
prezintă discontinuităţi.

Mareele – tipuri
Mareele pot fi :

1. Diurne – 1 flux şi un reflux pe zi la un interval de 24 h şi 48 min;

2. Semidiurne  – 2 fluxuri şi două refluxuri pe zi la un interval de 12 h şi 24

min;

3. Mixte – diurne şi semidiurne funcţie de factorii ce influenţează formarea

mareelor.

Funcţie de latitudine, mareele măsurate într-un  punct aflat de la suprafaţa

Pământului, pot fi diurne sau semidiurne. Datorită rotaţiei Pământului în jurul
axei proprii, pe  timpul unei rotaţii complete, un  punct de pe suprafaţa
acestuia va trece prin două zone de maxim şi minim (latitudini mici apropiate
de ecuator) sau printr-o  zonă de maxim şi una de minim –  latitudini mari
– fig. 5.

Pe perioada celor 24 de ore, pentru  mareele semidiurne, nivelul înregistrat al

fluxului şi al refluxului este în general asimetric .

Funcţie de poziţia Pământului pe orbita sa în jurul Soarelui, mareele pot avea

un caracter cu precădere diurn (la solstiţii, atunci când declinaţia este
maximă) şi semidiurn (la echinox – atunci când Soarele se află în planul
ecuatorial al Pământului.

Mareele diurne se întâlnesc cu precădere în Australia, Antartica şi Golful

Mexic.

Mareele semidiurne se întâlnesc în Oceanul Indian şi în Oceanul Atlantic.

Mareele mixte se întâlnesc cu precădere în Oceanul Pacific.

Cel mai mare nivel al mareei – 17,3 m  se înregistrează în Golful Fundy –

Canada. Se mai înregistrează maree foarte înalte în Golful Ungava –Quebec–
Canada– 9,7 mşi în Portul Bristol – Marea Britanie – 9 m.

Mareea care se produce datorită apariţiei simultane a eclipsei de Soare şi

a super lunii se numesc super maree.

În mările închise – Marea Neagră, Marea Baltică, Marea Mediterană, Marea

Caspică, nivelul mareei este foarte mic, de ordinul centimetrilor