Sunteți pe pagina 1din 9

Ministerul Educaţiei

Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie

. Toate subiectele sunt obligatorii.

. Se acordă zece puncte din oficiu.
. Timpul de lucru efectiv este de două ore.

Modelul 17

SUBIECTUL I
(70 de puncte)

Citeşte fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde la cerinţele formulate.
Textul 1

VASILE ŞTEFANESCU
1818-1891
Uşa se deschise larg şi d. Ştefănescu apăru cu pardesiul pe mână; îşi puse pălăria înaltă pe
catedră şi păşi lung şi cadenţat până la banca întâia. Sub privirea lui francă, vie şi blândă, clasa a
III—a se purtă bine; nu se auzi o şoaptă măcar. Chiar şi Chimiţă, care de altminteri şi—a încheiat

cariera regulat, dintr—un post de casier... la Văcăreşti, se potoli o clipă: părea un sfînt pentru un
Chimită.
D. Ştefănescu era curat şi corect îmbrăcat. Nu voi uita niciodată acel cap de artist şi acea
atitudine distinsă. Părul, mare şi învoit la frunte, uns, sclipitor şi bine pieptănat, era despărţit în două
printr—o cărare subţire şi trasă din mijlocul frunţii până dincolo de creştet; favoritele cărunte şi mărunt
creţe, mustăţile groase şi înecate în favorite, sprancenele negre, mari şi învoltate ca nişte evantalii
deasupra ochilor, ochii negri, mici şi scânteietori şi faţa sa palid arămie ne captivară dintr—o dată,
deşi dedesubtul acestei simpatii spontane se ascundea oarecare temere, mai ales din cauza
sprâncenelor.
Şi, după ce ne privi câtva timp, ne ţinu următorul discurs:
— Băieţi, să ştiţi că aşa cum veţi fi voi voi fi şi eu; de veţi fi buni, voi fi bun, de veţi fi răi, voi
fi rău; de veţi munci, vă voi iubi, de veţi fi leneşi...
Aci se opri un moment.
— Haiti, şopti vecinul meu, să ştii că Chimiţă rămâne repetent şi la desen! Pe Chimiţă îl
lăsase două serii de şcolari în clasa Ill—a.
— ...de veţi fi leneşi, urmă bunul maestru, de veţi fi leneşi, o să vă pară rău când veţi fi mari.
Acest discurs, spus blând, apăsat şi rar, ne încredinţă pe toţi de bunătatea maestrului nostru.
— Acum, la lucru, băieţi! aveţi planşete?
— Nu avem, d—le Ştefănescu, răspunseră toţi odată.
— Aveţi hârtie?
— Nu avem, d—le Ştefănescu.
— Aveţi modele?
— Nu avem, d—le Ştefănescu.

Probă scrisă la limba şi literatura română Modelul 17

Ministerul Educației
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație

— Bine, băieți; lecția viitoare însă să veniți cu hârtie întinsă frumos pe planșetă, cu creioane
Faber nr. l, 2 și 3, frumos ascuțite; și să lucrăm frumos, ca niște băieți de treabă.
În ziua aceea ne-a împărțit modelele din biblioteca de desen a liceului, creată de d-nu
Stăncescu și pe care noul maestru a îmbogățit-o mai în urmă, ca și predecesorul lui (...)
În sepia, un grup piramidal de schelete înveșmântate, și, emotionat, am zis:
— Eu vreau p-ăsta, d-nule Ștefănescu.
— Vrei tu modelul acesta? mă întrebă mirat d. Ștefănescu. Dar e greu, măi băiete, e greu
de tot. Ai mai desenat cu mîna liberă?
— Nu, d-le Ștefănescu, afară de câțiva lei, urși și tigri, în caietul de zoologie de la
d. Racoviceanu.
— Ei, măi tată, dar ce vrei tu e greu, e greu de tot; ia-l, însă… să vedem!…
Bunătatea profundă a cuvintelor „măi tată” și mirarea acelei blajine îndoieli, „să vedem”,
m-au costat patru săptămâni de lucru, ziua și noaptea. De zece ori am șters contururile grupului și
de două ori mi-am stricat copia definitivă. În cele din urmă, am izbutit. Când l-am prezentat
maestrului, eram plin de sepia pe mâini, pe obraji și pe buze. Mi-aduc aminte ce binișor s-a așezat
în bancă lângă mine și, după ce a privit lung la model și la copia mea, m-a bătut pe umeri, m-a
mângâiat și mi-a zis: „Dar tu poți să desenezi după orice model; să știi că-ți aduc eu tot ce-ți trebuie,
însă să nu mai ștergi pensula și condeiul pe nas și pe tunică”. Și mărturisesc că este singura plăcere
pe care i-am făcut-o în viața mea de școlar.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea
Un om și-un maestru
_____________________________________________________________________________

Textul 2

Din ciocnirile sau prieteniile mele cu profesorii, descopăr cel mult că se învață bine cu
profesorul care inspiră simpatie, dar se învață în cele din urmă bine cu cel rău, de frică. […] Mie îmi
plăceau de pildă istoria și matematicile, dar amândoi profesorii de la aceste materii erau personalități
lipsite de har. […] Cel de matematică era un îngâmfat și pe deasupra de o solemnitate deplasată,
de parcă ai fi zis că a intrat într-o biserică. Și lui îi plăcea prea mult materia. Ne vorbea mereu cu
admirație de marii matematicieni ai antichității, dar și de ai noștri, de pildă despre Șerban Țițeica pe
care îl diviniza dându-ne să înțelegem că pe un om mare nu îl poate admira unul mic. Într-adevăr,
făcea acest lucru strivindu-ne în același timp în ironii mușcătoare și calificative care ne înjoseau: că,
de pildă, niciodată vreunul dintre noi nu va ajunge nici un Euclid, nici un Șerban Țițeica. ”Bine că ai
ajuns tu!” îi răspundeam eu în gând și nu învățam nimic. ”O să te lase corigent” îmi spuneau ceilalți
speriați. „Ei, și?” O să învăț pe trimestrul III și o să fie silit să îmi dea zece și îmi iese media de
trecere. De aceea, n-o să-i fac eu lui pe plac...” […]
Pe trimestrul trei, am început însă să învăț. Groaza de corigență era mai mare decât repulsia
față de antipaticul profesor. Rămâneam seara singur în clasă și învățam elementele lui Euclid și
teorema lui Pitagora, care n-aveau nicio logică. Pe această trudă a mea, ne-am pomenit că ne
anunță să ne pregătim de teză. Când, în ziua respectivă, ne-a dictat trei probleme pe care trebuia
să le rezolvăm, o tăcere îngrozită s-a așternut asupra clasei. […]
Am terminat cu o jumătate de oră mai înainte, am închis caietul și m-am rezemat de bancă,
uitându-mă într-adevăr provocator la profesor. Pe urmă, m-am ridicat, am depus caietul pe catedră
și am ieșit. După teză, nimeni nu mă lua în seamă, nimeni nu discuta cu mine ce făcusem. Toți
arătau jalnic, foarte puțini rezolvaseră una sau două probleme și nu erau siguri că le-au rezolvat nici
pe-alea și niciunul pe toate trei. Eu, le-am spus, eu le-am rezolvat.(...)
Marin Preda, ,,Profesorii”,
în cartea Imposibila întoarcere

_________________________________________________________________________________________
Probă scrisă la limba și literatura română Modelul 17
Ministerul Educației
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație

A.
1. Identifică și menționează numele celor doi învățători, amintiți în textul narativ citat. 2 puncte

______________________________________________________________________________________

2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1
La intrarea profesorului în clasă, copiii:
a) făceau gălăgie.
b) erau cuminți și liniștiți.
c) citeau câte o carte.
d) nu mai erau în clasă.

Răspunsul corect: □ 2 puncte

3. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2
Un exemplu de matematician al culturii românești este:
a) Euclid.
b) Pitagora.
c) Șerban Țițeica.
d) Marin Preda.

Răspunsul corect: □ 2 puncte

4. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1
În textul narativ, selectat din opera literară ,,Un om și-un maestru”, de Barbu Ștefănescu-
Delavrancea se evidențiază:
a) desfășurarea unei activități obișnuite.
b) vizita unui profesor în fosta școală.
c) obrăznicia elevilor înaintea începerii orei.
d) portretul învățătorului.

Răspunsul corect: □ 2 puncte

5. Notează ,,X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea
acestuia, bazându-te pe informațiile din cele două texte. 6 puncte
Enunț Corect Incorect
În textul 1, sunt prezenți indici spațio-temporali.
Ironiile și calificativele profesorilor nu-i deranjau pe elevi.
Teama pentru susținerea corigenței era mai mare decât cea față de
profesor.
Dacă vor fi leneși, copiii sunt propuși pentru exmatriculare.
În finalul textului, unul dintre elevi este surprins plăcut de
comportamentul învățătorului.
La teză, problemele erau dictate de profesor.

_________________________________________________________________________________________
Probă scrisă la limba și literatura română Modelul 17
Ministerul Educației
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație

6. Menționează, în câte un enunț, tiparul textual pentru cele două texte de mai jos:
6 puncte
a) ,, Nu voi uita niciodată acel cap de artist și acea atitudine distinsă. Părul, mare și învoit la
frunte, uns, sclipitor și bine pieptănat, era despărțit în două printr-o cărare subțire și trasă
din mijlocul frunții până dincolo de creștet..”
b) ,,Am terminat cu o jumătate de oră mai înainte, am închis caietul și m-am rezemat de bancă,
uitându-mă într-adevăr provocator la profesor.”
______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

7. Prezintă, în cel puțin 30 de cuvinte, o legătură care se poate stabili, la nivelul conținutului,
între primul și cel de-al doilea text.
6 puncte
______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

_______________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________

8. Crezi că d. Ștefănescu este un profesor care le insuflă elevilor săi darul de a învăța cu drag
și pasiune? Justifică-ți răspunsul, în 50-90 de cuvinte, cu exemple din textul
literar dat. 6 puncte
______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________________________
Probă scrisă la limba și literatura română Modelul 17
Ministerul Educației
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație

9. Asociază textul narativ citat din opera literară ,,Un om și-un maestru”, scrisă de Barbu
Ștefănescu-Delavrancea, cu un alt text citit sau studiat, în 50-100 de cuvinte, prezentând o
asemănare și o deosebire. 6 puncte

B.
1. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.
Cuvintele trebuia și rezolvaseră au în ordine:
a) două vocale și două semivocale; trei vocale și două semivocale.
b) trei semivocale și o vocală; patru vocale și o semivocală.
c) trei vocale și o semivocală; cinci vocale.
d) două semivocale și două vocale; patru semivocale și o vocală.

Răspunsul corect: □ 2 puncte

2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.

Face parte din câmpul lexical al portretului seria:
a) Părul, mare și învoit la frunte, uns, sclipitor și bine pieptănat.
b) Și, după ce ne privi câtva timp, ne ținu următorul discurs.
c) e greu, măi băiete, e greu de tot.
d) Dar tu poți să desenezi după orice model.

Răspunsul corect: □ 2 puncte

_________________________________________________________________________________________
Probă scrisă la limba și literatura română Modelul 17
Ministerul Educației
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație

3. Rescrie secvența următoare, înlocuind cuvintele subliniate cu sinonimele potrivite:

În ziua aceea ne-a împărțit modelele din biblioteca de desen a liceului.
4 puncte
______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

4. Indică modul și timpul verbelor subliniate în textul următor:

6 puncte
,,Ușa se deschise larg și d. Ștefănescu apăru cu pardesiul pe mână; își puse pălăria
înaltă pe catedră și păși lung și cadențat până la banca întâia. Sub privirea lui francă, vie și blândă,
clasa a IlI-a se purtă bine; nu se auzi o șoaptă măcar. Chiar și Chimiță, care de altminteri
și-a încheiat cariera regulat, dintr-un post de casier. la Văcărești, se potoli o clipă: părea un sfînt
pentru un Chimiță.”

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________

5. Transcrie elementul introductiv din fraza dată, precizând felul propoziției subordonate:
6 puncte
Mi-aduc aminte ce binișor s-a așezat în bancă lângă mine.
1)___________________________________________________________________________

2)____________________________________________________________________________

____________________________________________________________________________

6. Construiește un enunț exclamativ, în care substantivul ,,băiat” să îndeplinească funcția

sintactică de apoziție și un enunț asertiv în care verbul ,,a învăța” să îndeplinească funcția
sintactică de atribut.
6 puncte

1)_____________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

2)_____________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________________________
Probă scrisă la limba și literatura română Modelul 17
Ministerul Educației
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație

7. Rescrie textul, corectând greșelile de orice natură. 6 puncte

,,Pe aceasta trudă a meea, neam pomenit că ne anunță sa ne pregatim de teză. Când, în ziua
respectivă, ne-a diktat trei probleme care trebui-a să îi rezolvăm, o tăcere ingrozita sa asternut
asupra clasăi..”

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Scrie o compunere, de minimum 150 de cuvinte, în care să îl caracterizezi pe

d. Ștefănescu, personajul din textul 1.
În redactarea compunerii:
 vei menționa două trăsături ale personajului; 4 puncte
 vei ilustra două modalități de caracterizare diferite, prin câte o secvență comentată; 6 puncte
 vei corela o valoare transmisă prin acest personaj cu una importantă pentru tine,
justificându-ți răspunsul. 2 puncte
Punctajul pentru compunere se acordă astfel:
• conținutul compunerii – 12 puncte
• redactarea compunerii – 8 puncte (marcarea corectă a paragrafelor – 1 punct; coerența
textului – 1 punct; proprietatea termenilor folosiți – 1 punct; corectitudine gramaticală – 1 punct;
claritatea exprimării ideilor – 1 punct; respectarea normelor de ortografie – 1 punct;
respectarea normelor de punctuație – 1 punct; lizibilitate – 1 punct).

Notă! Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care compunerea are minimum 150 de
cuvinte și dezvoltă subiectul propus.

_________________________________________________________________________________________
Probă scrisă la limba și literatura română Modelul 17
Ministerul Educației
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

_______________________________________________________________________________________

S-ar putea să vă placă și