USAMV BUCURESTI

FACULTATEA DE BIOTEHNOLOGII
BIOTEHNOLOGII MEDICAL – VETERINARE

PATOLOGIE
CELULARA
CURS PENTRU ANUL III

Dr. Biochim. DANA BOTUS

2020
 Azi vorbim despre:

1. Notiuni de patologie celulara

2. Celula – organizare structurala si functii
3. Leziuni celulare
4. Leziuni celulare reversibile – reactii de adaptare celulara
5. Leziuni celulare - acumulari intra - si extracelulare
6. Leziuni celulare ireversibile – Necroza
7. Leziuni celulare ireversibile – Apoptoza
8. Patologia ultrastructurilor celulare
9. Tulburari hemodinamice
10. Inflamatia
11. Neoplazia
12. Aspecte legate de culturi celulare
ACUMULARI INTRACELULARE

 Alterările celulare prin stocare anormală de substanțe se pot produce fie prin
acumularea în exces a unei substanțe prezentă in mod normal în celule, fie prin
acumularea unei substanțe anormale de origine exogenă sau endogenă.
 Acumulările intracelulare, in cantităţi variate de substanţe diferite, reflectă tulburări
ale metabolismului celular – dismetabolii.
 In functie de substantele implicate, exista trei tipuri de acumulari intracelulare:
- acumulări în exces de constituienţi celulari normali (lipide, proteine şi
carbohidraţi). Ex . : acumulări intracelulare de trigliceride, reabsorbtie de
picături proteice în tubii renali.
- acumulări de pigmenţi exogeni sau endogeni
- acumulări ale unor substanţe anormale, fie exogene (substanţe minerale
sau produşi ale unor agenţi infecţioşi), fie endogene (produşi de sinteză
anormală sau de metabolism).
 Acumularile intracelulare de substante pot fi temporare sau permanente.
 Acumularile intracelulare se produc la nivelul citoplasmei sau in nucleu.
 Mecanisme de producere a acumularilor intracelulare:
- dezechilibru intre rata de sinteza a unei substante endogene normale si rata
metabolismului ei.
- defecte metabolice – celula nu poate metaboliza substanta endogena (defecte
enzimatice ce conduc la boli de stocare)
- depozitare de substante exogene anormale, pentru ca celula fie nu o poate
degrada, fie nu o poate transporta în alte situsuri (de ex. silicatii).

1. Acumulări intracelulare de lipide (tulburări în metabolismul lipidic)

- 3 categorii de lipide: trigliceride, colesterol / esteri ai colesterolului, fosfolipide
- Intracelular, se pot acumula si diferite complexe anormale de lipide şi carbohidrati,
ducând la boli de stocaj lizozomal.
a) Trigliceridele
- Steatoza este o leziune caracterizată prin acumularea unei cantităţi anormale de
trigliceride în celule care, în stare normală, conţin doar urme de lipide.
- Sunt afectate organe cu metabolism activ - ficat, miocard, rinichi, muşchi scheletici
- Cauze: stări hipoxice, boli cronice (tuberculoză, cancer, diabet zaharat), intoxicaţii
cu diverse substanţe chimice (alcool, fosfor, cloroform, benzen, tetraclorură de
carbon), stări toxi-infecţioase, malnutritia, supra-alimentatia etc.
Steatoza hepatica (ficatul gras) - steatoza hepatică se întâlneşte relativ frecvent
- Macroscopic, în funcţie de gradul acumulării lipidice se produc aspecte diferite:
steatoza uşoară nu afectează aspectul macroscopic al ficatului. Dacă acumularea
este progresivă, ficatul este mărit în volum şi greutate, cu marginile rotunjite, gălbui-
palid, moale, unsuros.
- Microscopic, grăsimile stocate pot fi puse în evidenţă prin coloraţii speciale (Sudan
III, Scharlach/Sudan IV, albastru de Nil, acid osmic) sub formă de picături mici,
multiple în citoplasma hepatocitelor (steatoza microvacuolară), sau de picături mari,
unice, care împing citoplasma şi nucleul la periferia celulelor (steatoza
macrovacuolară).
Steatoza hepatica cu ciroza etanolica
(https://epathology.ro) Steatoza hepatica micro- si macroveziculara, HE, 10x,
(https://epathology.ro)

Steatoza hepatica, HE, 10x,

(https://epathology.ro)
Steatoza miocardica - acumulări de lipide în muşchiul cardiac
- Se pot produce în condiţii de hipoxie de grade diferite (ex. anemii severe).
- Microscopic, acumulările de lipide apar sub formă de picături mici,
intracitoplasmatice sau sub formă de acumulări mai uniforme,
- Macroscopic: un cord cu aspect tigrat

Steatoza renala – se asociaza frecvent cu steatoza hepatica

- Se produce in anemiile severe şi în stările toxi-infecţioase, în cursul stazei cronice
renale.
- Macroscopic, rinichiul este mărit în volum şi greutate, de culoare palid-gălbuie, cu
consistenţa scăzută şi friabilitatea mărită.

b) Colesterolul si esterii de colesterol

- Acumulările intracelulare de colesterol sunt prezente în unele procese patologice,
fiind manifestate histologic prin vacuole intracitoplasmatice (aspect spumos).
- Acumularea intracelulară a colesterolului şi a esterilor săi se poate prezenta sub
forma unor leziuni variate:
 plăcile de aterom, în pereţii arterelor, în ateromatoză /ateroscleroză. Celule au un
aspect spumos; agregarea celulelor spumoase conduce la ateroame de culoare
galbenă. Esterii de colesterol extracelular pot cristaliza sub formă de ace lungi.
 xantoame - acumulări intracelulare de colesterol în macrofage. Sunt
caracteristice stărilor hiperlipidemice ereditare şi dobândite. Sunt prezente în
ţesutul conjunctiv subepitelial din piele şi tendoane, unde produc mase nodulare.
 colesteroloza sau vezicula "fragă", determinata de stocarea colesterolului în
macrofagele din lamina propria a veziculei biliare (celule xantice). Macroscopic -
granulaţii numeroase de culoare galbenă, denumite achene, ce contrastează cu
fondul roşu congestiv al mucoasei, aspect asemănător fragilor (vezicula fragă).

Colesteroloza (vezicula biliara). (HE, ob. x4)

Ateromatoza aortica, cristale de colesterol, HE, 10X Vas coronarian, depunere cristale de colesterol HE, 40X
https://epathology.ro https://epathology.ro

c) Lipide complexe - lipoidoze

- Lipidele complexe intră în structura membranelor celulare şi mielinei. Dereglarile
în metabolismul lipidelor complexe sunt cauzate de deficite enzimatice lizozomale
(enzimopatii).
- Acumulările intracelulare de lipide complexe determină boli de stocaj
caracteristice: boala Gaucher (depozit de glucocerebrozida in fagocite din splina,
ficat, maduva osoasa), boala Niemann-Pick (depozit de sfingomielina in
macrofagele din splina, ficat, creier si maduva osoasa), boala Tay-Sachs (depozit
de gangliozide in neuronii SNC).
d) Adipozitatile
- Adipozităţile sunt produse prin acumularea excesivă a grăsimilor în ţesuturi în
care acestea se depozitează în mod normal şi pot fi: locale, regionale sau
generalizate (obezitatea).
- Adipozitatea locală (lipomatoza) reprezintă infiltrarea cu o cantitate mare de
grăsime acumulată în adipocitele din interstițiul unor organe care nu sunt însă,
prin natura lor, organe grăsoase, ca de exemplu pancreasul, inima,
suprarenalele, paratiroidele, rinichii etc.
- adipozităţile regionale - se remarcă depozite excesive de grăsime la nivelul cefei
şi feţei (sindromul Cushing), al feselor, la nivelul abdomenului şi coapselor.
- Obezitatea este dată de creşterea excesivă a ţesutului adipos al întregului
organism, cu acumularea acestuia mai ales subcutanat, in mezenter, epicard,
perirenal, pancreas etc.
- Se descriu două tipuri de obezitate: obezitatea care se instalează în copilărie şi
persistă, de regulă, toată viaţa şi obezitatea care se instalează în viaţa adultă.
În prima formă, cresterea depozitelor de grăsime se face prin creşterea numărului
adipocitelor (fenomen determinat prezumtiv genetic) - obezitatea hiperplazică, în
timp ce, în cea de-a doua formă se remarcă mărirea în volum a adipocitelor al căror
număr rămâne neschimbat - obezitatea hipertrofică.
2. Acumulari intracelulare de proteine

- Excesul de proteine din celule, determină acumulări vizibile morfologic, sub formă
de picături rotunde eozinofile, sau agregate în citoplasmă.
- Cauze: dezechilibre în metabolismul proteinelor
- Mecanisme:
 Acumulari proteice sub forma de picături proteice de reabsorbtie ce fuzioneaza
cu lizozomii - in boli renale asociate cu pierderi de proteine prin urina. Procesul
este reversibil şi dacă proteinuria scade, picăturile de proteine sunt
metabolizate şi dispar.
 Acumularea de proteine, care rezultă din degradarea citoscheletului
hepatocitelor, apare sub formă de agregate eozinofile neregulate perinucleare,
numite corpi hialini alcoolici, în hepatita alcoolică.
 Sinteza unor cantităţi excesive de proteine secretorii normale, de exemplu
imunoglobulinele. RE devine destins puternic prin acumulare de
imunoglobuline, şi are aspect de incluzii eozinofile mari, numite corpi Russell.
3. Acumulari intracelulare de glicogen

 Glicogenul - rezerva energetică imediată care este prezentă în citoplasmă.

 Acumulari intracelulare excesive de glicogen - la pacienţi cu anomalii în
metabolismul glucozei sau glicogenului.
 Microscopic, masele de glicogen apar ca vacuole clare intracitoplasmatice.
 Apar la nivel de: ficat, rinichi, limba, creier, muschi, inima
 Pentru identificarea glicogenului ţesuturile sunt fixate în alcool absolut şi colorate
cu Best carmin sau PAS (Periodic Acid Schiff) si apare colorat în nuanţe de roz
pana la violet.
 Glicogenoze – boli de stocaj cu acumulare de glicogen. Aceste boli sunt defecte
enzimatice ereditare, care determină stocări semnificative şi uneori, moarte
celulară.
 Diabetul este o boală caracterizată prin afectarea metabolismului glucozei. În
diabetul zaharat, glicogenul este prezent în celulele epiteliale ale tubilor contorţi
proximali, în hepatocite, în celulele beta ale insulelor Langerhans, şi miocitele
cardiace.
 O serie de boli cu origine genetică determina stocări masive de glicogen în
interiorul celulei cu consecinţe secundare grave asupra celulei implicate.
 Glicogenoza hepatica, col. PAS, 40x.
1. Vacuole citoplamatice PAS pozitive

Glicogenoza hepatica, col. HE, 40x.

1. Vacuole citoplamatice “optic goale”
4. Acumulari intracelulare de pigmenti

 Pigmenţii sunt substanţe colorate, endogene (sintetizate în organism) sau

exogene (prezente în afara organismului).
 Pigmenţii exogeni
 Cel mai obişnuit pigment exogen este carbonul (praful de carbune), care
este prezent în aerul poluant. Când este inhalat, el este preluat de
macrofagele din alveole şi apoi transportat prin vasele limfatice în ganglionii
regionali din regiunea traheobronhică. Acumulările acestui pigment
înnegresc pulmonii (antracoză) şi ganglionii limfatici implicaţi.
 O serie de pigmenţi exogeni insolubili, metalici sau vegetali, pot fi introduşi
adeseori în piele prin tatuaje. Ei sunt înglobaţi în macrofagele dermului
persistând tot restul vieţii.

 Pigmenţii endogeni sunt substanţe colorate de origine endogenă

 melanina, pigmenţii derivaţi din hemoglobină, lipofuscina - se acumulează
uneori în cantitate excesivă în organism, ca rezultat al unor procese
patologice variate
a) Melanina
 Pigment insolubil, galben-brun, prezent în melanocite (celule cu prelungiri
dendritice situate în stratul epidermal bazal) şi rezultă din polimerizarea anumitor
produşi de oxidare ai tirozinei.
 Se găseşte în piele (cu mari variaţii cantitative rasiale), în globul ocular (retină,
corp ciliar, iris, coroidă), în anumite structuri nervoase.
 Acumulările de pigment melanic se produc în tumori benigne şi maligne ale
melanocitelor.
 Tulburările pigmentaţiei melanice pot fi produse prin exces de melanină
(hiperpigmentări) sau prin reducerea/absența acesteia (hipopigmentări).
 Hiperpigmentările sunt generalizate sau localizate.
 Exemple de hiperpigmentari generalizate: în boala Addison, displazia fibroasă a
oaselor, în intoxicaţiile cu arsenic, în unele boli ovariene consecutiv utilizării
anticoncepţionalelor orale (pe bază de estrogeni), în sarcină (hiperpigmentaţia
melanică a feţei, areolelor mamare, organelor genitale externe) etc.
 Hiperpigmentări localizate se întâlnesc sub formă de efelide (pistrui), tumori ale
ţesutului pigmentar melanic (nevi pigmentari şi melanoame maligne) şi în unele
boli de piele, sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete, calorice sau ionizante.
 Hipopigmentările melanice pot fi generalizate (albinismul - incapacitate ereditară
de a produce melanină) şi localizate: vitiligo (leucodermie congenitală), cicatrici,
leziuni din lepră, sifilis.
b) Pigmenti hemoglobinici – hemosiderina si bilirubina
Hemosiderina - pigment hemoglobinic care conţine Fe.
 Granulele de hemosiderina se observa in mod normal in fagocitele mononucleare
din splina, ficat, maduva osoasa - sub forma unor granule neregulate, brun
ruginii, relativ stabile. Datorită conţinutului în Fe, granulele de hemosiderină se
colorează cu albastru de Prusia (reacţia Perls) în albastru verzui.
 Acumularile de hemosiderina determina hemosideroze – localizate sau
generalizate.
 Hemosiderozele localizate se întâlnesc în focarele vechi de hemoragie, în
focarele de fractură, în infarctele hemoragice, în tumorile vasculare, granulele de
hemosiderină supraîncărcând macrofagele locale.
Hemosiderozele generalizate se împart, în funcţie de etiologie, în:
hemocromatoza ereditară - determinată de alterări genetice ale mecanismului de
control al absorbţiei intestinale a Fe;
siderozele secundare:
→ pot complica anumite boli hematologice (stările hemolitice);
→ pot fi consecinţa transfuziilor sanguine excesive;
→ pot fi produse printr-un regim alimentar care conține o cantitate enormă de
Fe.

Acumularea excesivă a Fe în unele organe creşte riscul dezvoltării cancerelor:

cancerul hepatic în hemocromatoză, cancerul pulmonar în sideroza pulmonară.
Hemocromatoza ereditara - acumularea cea mai severă de Fe (de 10 ori mai mare
faţă de normal)
• tulburare moştenită a metabolismului fierului, caracterizată prin absorbţia
intestinală excesivă a acestuia şi acumularea sa în celulele parenchimatoase,
cu efect toxic.
• În stadiul avansat al bolii, principalele trăsături clinice sunt ciroza, diabetul
zaharat, hiperpigmentaţia melanică a pielii şi insuficienţa cardiacă.
• Diabetul zaharat este o complicaţie obişnuită în hemocromatoză. Sunt afectate
atât celulele exocrine cât şi cele endocrine ale pancreasului, cu degenerarea
acinilor şi reducerea numărului de insule Langerhans.
• Asocierea hiperpigmentaţiei tegumentare cu intoleranţa la glucoză a sugerat
denumirea de diabet bronzat dată hemocromatozei.

Leziunile din siderozele secundare sunt în general mult mai puţin exprimate faţă
de cele din hemocromatoză.

Acumularea intracelulară a hemosiderinei este urmată de leziuni ale altor glande

endocrine: hipofiză (cu atrofie testiculară şi impotenţă la bărbat şi amenoree la
femeie), suprarenale, tiroidă, paratiroide.
 Hemocromatoza – ficat, HE, 40x.
1 – Hepatocite cu granule de hemosiderina
intracitoplasmatice

Hemocromatoza – ficat, coloratie Pearls, 40x.

1 – Hepatocite cu granule de hemosiderina
Bilirubina - este un pigment endogen fără fier care rezultă din degradarea
hemoglobinei

 Bilirubina derivă din hematiile senescente care sunt degradate de către fagocitele
mononucleare din splină, măduva oaselor şi ficat, din descompunerea mioglobinei,
a citocromilor
 Se găseşte sub cele două forme: bilirubina neconjugată, care este captată din
sânge de către hepatocite şi bilirubina conjugată care este secretată prin bilă în
intestinul subţire
 Depunerea în ţesuturi a bilirubinei sau a complexelor bilirubinice realizează
sindromul icteric (icterul) caracterizat, printre altele, prin coloraţia galben-verzuie a
tegumentelor, mucoaselor şi organelor interne.
 Culoarea icterică virează în verde datorită oxidării bilirubinei în biliverdină; rămân
necolorate ţesutul elastic, cartilajul şi encefalul.

 Ficatul icteric. Macroscopic, ficatul este colorat difuz, galben-verzui.

 Microscopic, în toate tipurile de icter, bilirubina în exces apare sub formă de
pigment intrahepatocitar (citoplasma hepatocitelor conţine granule mici brun-verzui
de bilirubină). În cazul icterului obstructiv, bilirubina în exces apare sub formă de
trombi biliari (canalele biliare mici, destinse, conţin mase condensate de bilă, de
culoare brun-verzuie).
Icterele se pot produce prin diverse mecanisme:
hiperproducţie de bilirubină;
scăderea captării bilirubinei neconjugate de către hepatocite;
scăderea procesului de conjugare a bilirubinei indirecte;
diminuarea transportului intracelular al bilirubinei conjugate;
amplificarea icterului fiziologic neonatal;
tulburarea transportului bilei în căile biliare intra- sau extrahepatice.

Icterul neonatal se întâlneşte sub forma icterului "fiziologic" la marea majoritate a

nou-născuţilor, aceştia prezentând o hiperbilirubinemie (neconjugată) tranzitorie,
fiziologică, cauzată de dezvoltarea incompletă a capacităţii ficatului de conjugare şi
excreţie a bilirubinei, pe de o parte şi de amplificărea procesului de distrucţie a
hematiilor în această perioadă, pe de altă parte.
c) Lipofuscina (lipocrom)
 Pigment insolubil care nu alterează funcţia celulei, iar cantitatea sa creste cu
varsta.
 Rezultă din procese celulare cu formare de radicali liberi şi peroxidare lipidică.
 Microscopic, apare ca un pigment perinuclear fin, granular, brun
 Acest pigment intracitoplasmatic este prezent în celulele hepatice şi cardiace la
vârstnici (pigmentul îmbătrânirii sau pigment de uzura), sau la pacienţii cu
malnutriţie severă.
 O cantitate mare de lipofuscină se remarcă adesea în organele atrofiate (de
exemplu atrofia brună a miocardului).

Lipofuscina hepatica fara

importanta patologica