Sunteți pe pagina 1din 12

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE


SPECIALIZAREA: ADMINISTRAREA AFACERILOR REGIONALE
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: ZI

LUCRARE DE DISERTAŢIE

Coord.
Conf. univ. dr. Florea Adrian

Masterand

Oradea
- 2010 -
UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE
SPECIALIZAREA: ADMINISTRAREA AFACERILOR REGIONALE
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: ZI

Coord.
Conf. univ. dr. Florea Adrian

Masterand

Oradea
- 2010 –
CUPRINS
Introducere

În prezent lupta omului de a proteja şi ameliora calitatea mediului înconjurător, - bunul comun cel
mai de preţ al omenirii, a căpătat noi dimensiuni. Problema mediului este dezbătută tot mai mult pe
diverse planuri şi la diferite niveluri, formând obiectul a numeroase dezbateri ştiinţifice şi politice
naţionale şi internaţionale. Numeroase guverne, in special cele din ţările dezvoltate, acţionează în mod
serios pentru găsirea şi aplicarea celor mai adecvate măsuri, corespunzătoare mijloacelor materiale proprii
şi tehnologiei disponibile în scopul: păstrării echilibrului ecologic, menţinerii şi îmbunătăţirii calităţii
factorilor naturali, gestionării corecte a resurselor naturale, asigurării unor condiţii de viaţă şi de muncă tot
mai bune etc.1

1
Dr. Ing. Maniu Maria - Ecologie şi protecţia mediului, Universitatea Bioterra Bucureşti, 2004, pag. 31
1. Dimensiunea economica a mediului
Mediul este definit în Micul Dicţionar Enciclopedic, ediţia 1986, ca fiind un complex teritorial în
care se îmbină elementele de relief, structură geologică şi resursele de subsol, apele şi condiţiile de climă,
solul, vegetaţia şi fauna şi care constituie cadrul natural de desfăşurare a vieţii materiale a societăţii
omeneşti.2
Mediul este un factor economic de cea mai mare importanţă, considerat, în mod tradiţional de
analiza economică, drep factor de producţie alături de capital şi muncă. Bunurile şi serviciile oferite de
mediu societăţii au fost dintotdeauna disconsiderate, sau subvalorificate din punct de vedere economic.
O funcţie actuală a mediului este aceea de furnizor de servicii cu caracter recreativ sau altele legate
de conceptul de calitate a vieţii, a căror cerere este determinată de nivelul de dezvoltare al societăţii.
Mediul nu poate fi limitat însă numai la funcţia de „ furnizor ” de resurse şi servicii recreative, el
„ administrând” cel mai mare serviciu pentru umanitate: menţinerea vieţii pe pământ - bază a întregii
activităţi economice.3

1.1 Trăsături generale ale mediului4


- mediul este un sistem viu, dinamic, deschis, guvernat de legi naturale şi într-un schimb
permanent de resurse şi energie cu mediul economico-social;
- funcţiile mediului acţionează unitar asupra economiei;
- componentele mediului nu pot fi disociate în acţiunea de cuplare cu activitatea economico-
socială;
- mediul ca sistem dispune de capacitate mare de autoreglare;
- analizarea mediului trebuie să se facă prin conceptul de entropie şi volumul de informaţie;
- dinamica mediului este dată de materia, energia şi informaţia conţinută, între componentele lui şi
cele ale mediului economico-social;
- valorile ieşite din sistem nu depind de cele intrate la un moment dat.

1.1 Trăsături specifice ale mediului5

2
Prof. Univ. Dr. Costel Negrei - curs Economia şi politica mediului, ediţie revizuită, http://www.biblioteca-
digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=321&idb=21, văzut la data de 08.04.2010
3
Prof. Univ. Dr. Costel Negrei - Bazele economiei mediului , Ed. Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, pag. 76
4
Prof.univ.dr.docent Petre Gâştescu - Economia mediului, note de curs, Bucureşti, 2008, pag. 21
5
Prof.univ.dr.docent Petre Gâştescu - Economia mediului, note de curs, Bucureşti, 2008, pag. 22
- mediul se structurează pe principiul specializării (plante verzi  producţie primară, animale 
consumatori, bacterii / ciuperci  reciclare de substanţe); deci funcţionarea unui ecosistem se bazează pe
specializarea componentelor;
- între componentele mediului ca sistem există legături cvasistocastice; fiind alcătuit dintr-o
multitudine de subsisteme supraindividuale, evoluţia mediului este rezultatul relaţiilor dintre acestea;
- mediul nu funcţionează pe principiul substituirii componentelor;
- consecinţa specializării în ecosistemul natural, substituirea este mai mică cu cât acesta este mai
complex şi evoluat;
- nici un component al ecosistemului nu deţine o specializare globală;
- organismele şi sistemele vii supraindividuale evoluează asigurând conversia imputurilor
energetice într-un regim optim ori de câte ori se încearcă depăşirea limitelor de creştere / dezvoltare,
organizare / funcţionare a unui sistem natura sancţionează creşterea pe principiul optimalităţii

2. Relatia mediu - economie

Prin economie se înţelege ansamblul activităţilor umane din domeniul producţiei, al repartiţiei şi
consumului de bunuri şi al serviciilor. Este foarte dificil, dacă nu chiar imposibil, să găseşti o definiţie
completă pentru conceptul de economie. Ar fi şi împotriva progresului acestei ştiinţe.6
Economia, în diferite etape istorice şi de dezvoltare şi în oricare parte a planetei Terra, se desfăşoară,
se dezvoltă între două coordonate şi anume: producţie şi consum. Relaţia dintre acestea fiind de
interdependenţă, reciprocitate.
Această relaţie producţie-consum care înseamnă economie în raport cu mediul înconjurător (la
început mediu natural) prezintă două aspecte7:
- mediul constituie pentru economie un suport şi un furnizor de materii prime; suportul se
constituie prin energia necesară procesului de producţie, pentru produsele finite şi distribuţia lor, pentru
deşeurile rezultate;
- structura mediului la un momentdat este modificată prin procesele tehnologice ale producţiei
fapt, ce determină dezechilibre ecologice.
Relaţia dintre structurile economice şi echilibrul ecologic poate fi evaluată din perspectiva
urmîtoarelor trei criterii:
consumul de resurse, care se reflectă în presiunea exercitată asupra fondului şi stocului de
capital natural

6
Gheorghe Coman - pag 12
7
Prof.univ.dr.docent Petre Gâştescu - Economia mediului, note de curs, Bucureşti, 2008, pag. 21
volumul emisiilor poluante, care se reflectă în calitatea mediului
eficienţa activităţii economice, care se reflectă în capacitatea de finanţare a costurilor
ecologice8
2.1 Factori perturbatori ai mediului
Factorii perturbatori ai mediului se pot clasifica în două mari grupe:9
1. factori naturali:
- erupţii vulcanice şi solare;
- cutremure catastrofale;
- incendii;
- inundaţii.
2. factori antropici (rezultaţi din activitatea umană):
- creşterea demografică;
- dezvoltarea agriculturii;
- dezvoltarea industriei;
- exploatarea rezervelor naturale etc

3. Criza ecologică

Dacă relaţia dintre mediu şi economie nu funcţionează apare criza ecologică.


Criza ecologică, manifestată virulent la mijlocul anilor ’60, şi consecinţa sa imediată, posibilitatea
declanşării unei catastrofe autodistrugătoare, au pus, pentru prima dată în istorie, sub semnul întrebării
disponibilităţile omului de a exploata şi utiliza natura, “limitele” în care creşterea economică poate fi
concepută şi desfăşurarea astfel încât să nu degradeze în mod esenţial şi ireversibil mediul natural, de care
civilizaţia depinde din ce în ce mai mult.10
Deteriorarea condiţiilor de mediu este rezultatul acţiunilor conştiente sau inconştiente a omului
asupra mediului ambiant. Prin accidentele sau activităţile umane necontrolate s-au declanşat o multitudine
de fenomene cu efect negativ asupra mediului care au dus la apariţia a numeroase dezechilibre ecologice,
punând în mare pericol uneori anumite forme de viaţă.
În vremurile lui Smith şi Ricardo, natura era considerată ca o sursă imensă şi aparent inepuizabilă:
populaţia globului era de aproximativ un miliard oameni - o şeptime din cea de azi – iar tehnologiile de
extracţie şi producţie erau mult mai reduse ca putere şi impact asupra mediului.11
8
Prof. Univ. Dr. Costel Negrei - Bazele economiei mediului , Ed. Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, pag. 115
9
Dr. Ing. Maniu Maria - op. cit., pag. 31
10
Prof. univ. dr. Florina BRAN - Componenta ecologică a deciziilor de dezvoltare economică, cap. 2, pag. 19
11
The World Watch Institute - Starea lumii, inovaţii pentru o dezvoltare durabilă, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2008, pag. 3
Multă vreme omul a presupus că solul, apa şi aerul pot prelua, absorbi şi recicla produsele reziduale
ale activităţii sale, oceanul, atmosfera şi solul fiind considerate a fi nişte rezervoare receptoare cu
capacitate nelimitată. S-a dovedit însă că, unele dintre produsele deversate în mediul înconjurător sunt
toxice şi rezistă la descompunerea naturală, altele deşi sunt dispersate în mediu în cantităţi sau diluţie
foarte mică, reuşesc după un timp, relativ scurt sau mai lung, să se reconcemntreze în lanţurile trofice
naturale. Aşa se întâmplă cu unele metale grele, pesticide şi substanţe radioactive. 12
Sistemul economic tradiţional este în dificultate şi are nevoie de transformare. Efecte secundare ale
activităţii economice13:
nivelurile de dioxid de carbon din atmosferă au ajuns la un maxim faţă de 650 000 de ani,
temperatura Pământului „ se îndreaptă spre niveluri care nu au mai fost atinse de milioane de
ani” iar Oceanul Arctic ar putea deveni lipsit de gheaţă până în anul 2020
aproape o specie din şase dintre mamiferele europene este ameniţată cu dispariţia, iar toate
speciile de peşti marini pescuitre în prezent ar putea să se reducă drastic până în 2050
numărul de zone moarte, sărace în oxigen, din oceanele lumii au crescut de la 149 la 200 în
ultimii doi ani, ameninţând populaşiile de peşti
poluarea urbană a aerului produce două milioane decese premature anual, majoritatea în ţări
în curs de dezvoltare
declinul liliecilor, al albinelor şi a altor specii care contribuie la polenizare înb America de
Nord pereclitează recoltele agricole şi ecosistemele

Deteriorarea mediului înconjurător este resimţită în zilele noastre tot mai acut, îndeosebi în centrele
urbane cu mari aglomerări de populaţie. Poluarea mediului afectează toate cele trei componente principale
ale mediului înconjurător: apa, atmosfera şi solul. Poluarea aerului din marile oraşe a devenit o trăsătură
obişnuită, smogul fiind una dintre cele mai caracteristice forme. 14

12
Dr. Ing. Maniu Maria - op. cit. pag. 30

13
The World Watch Institute - op. cit., pag. 1,2
14
Dr. Ing. Maniu Maria - op. cit. pag. 30
Producţia economică globală a crescut de 18 ori între 1900 şi 2000 ( atingând 66 miliarde dolari în
2006). Speranţa de viaţă a marcat un salt în S.U.A. de la 47 la aproape 76 ani - pe măsură ce maladiile
ucigaşe ca pneumonia şi tuberculoza au fost în mare măsură ţinute sub control, iar munca grea a fost
practic eliminată în ţările bogate de către maşini.15Odată cu Revoluţia industrială – fabricile, maşinile,
capitalul financiar şi alte forme de capital creat au înlocuit pământul, ca principal factor al producerii de
bogăţie. 16
Producţia de petrol a lumii a crescut de 50 de ori faţă de începutul secolului XX. S-au intensificat
activităţile de minerit, de exemplu exploatările de minereu de fier (de la 212,9 milioane tone în 1937, la
788 milioane tone în 1977, 841 milioane tone în 1980, 955 milioane tone în 1994, cele de bauxită de la 39
milioane tone în 1965, la 125 milioane tone în 1997, cele de cupru la 11,4 milioane tone în 1997 la care se
adaugă mari cantităţi de cupru reciclat, cele de minereu de zinc la 6,96 milioane tone în 1997 (conţinut
metal), cele de minereu de plumb la 2,8 milioane tone în 1997 etc. 17
Dacă pe la anul 1800 populaţia urbană a lumii reunea doar 27 milioane locuitori în 750 de oraşe cu
peste 5000 de locuitori, 200 de oraşe cu peste 20.000 locuitori şi 45 oraşe cu peste 100.000 locuitori –
ceea ce raportat la populaţia totală de la acea vreme de circa 900 milioane de locuitori, reprezenta cam
3%; peste un secol, la 1900 ponderea populaţiei urbane ajunsese la 15%, pentru ca la 1950 aceasta să
deţină 27,6%. În 1950 a fost consemnată existenţa a 27.600 de oraşe cu peste 5000 de locuitori, 5.500 cu
peste 20.000 locuitori şi 875 oraşe cu peste 100.000 locuitori. Creşterea vertiginoasă a oraşelor după al
doilea război mondial, face să apară un termen nou de explozie urbană, termen folosit curent în tratatele
de geografie, demografie, sociologie etc. Oraşele cu peste 1 milion de locuitori, care la 1950 erau doar în
număr de 49, au ajuns la 172 în 1970. După 1970 proporţiile urbanizării se accentuează. În 1995,
statisticile ONU menţionau că 45,21% din populaţia lumii era urbană: America de Nord – 76,29%;
America de Sud – 77,97%; Europa – 73,6%; Asia – 34,74% etc. Numărul oraşelor cu peste 750 000
locuitori, era în 1995, pe total – 369; Europa – 79; Asia – 153; Africa – 35; China – 51; SUA – 43;
Germania – 16; Japonia – 8 etc.18

La nivel global, efectul de seră pare a juca un rol hotărâtor în analiza relaţiei de mediu – dezvoltare.
El este articulat la problematica strategiei de dezvoltare şi la politica energetică mondială sau a diferitelor
tipuri de economii (ţări dezvoltate, cu economii în tranziţie sau ţări în curs de dezvoltare), la schimbarea în

15
The World Watch Institute - op. cit., pag. 1
16
The World Watch Institute, Starea lumii 2008, Editura Tehnica, Bucureşti 2008, consideraţii preliminare, pag VII
17
Gheorghe Coman -
18
Gheorghe Coman
perspectivă a stilului de viaţă. Metodele şi tehnicile de prevedere a impactului asupra sănătăţii şi a
mediului înconjurător sunt în continuă ascensiune şi îmbunătăţire.19

Tehnologiile actuale nu permit valorificarea integrală a numeroase resurse. Astfel, la extragerea


cărbunelui rămâne în rocă aproximativ 30% din materialul util; la minereul de fier – 20%, iar la cel de
fosfor 30%. Perfecţionarea tehnologiilor trebuie să conducă la eliminarea acestor pierderi, pe de o
parte, şi la rentabilizarea exploatării unor resurse potenţiale, cum sunt, de exemplu, rezervele de
hidrocarburi din platformele continentale sau de mare adâncime. În statele dezvoltate, se extrage deja
petrol de la adâncimi mai mari de 5 000 m.20

4. Dezvoltarea economică
4.1 Limite ale procesului de dezvoltare
4.2 Restricţii în calea dezvoltării economice:
resursele naturale
creşterea rapidă a populaţiei
scăderea din circuitul agrar a unor pământuri de mare valoare productivă
4.3 Dezvoltarea durabilă (ecodezvoltarea)
Deoarece dezvoltarea economică are loc în cadrul unor sisteme ecologice, pe parcursul anilor a
început să se vorbească tot mai mult de ecodezvoltare ca fiind o relaţie complexă între dezvoltarea
economică şi mediul natural. Progresul tehnico-ştiinţific a înregistrat asemenea performanţe încât, pentru
realizarea obiectivelor sale esenţiale, omul poate transforma substanţial mediul său natural. Pe parcursul
dezvoltării societăţii omeneşti, influenţată fiind de izbucnirea crizei energetice şi de materii prime,
societatea a început să se preocupe de faptul că exploatarea neraţională a naturii şi utilizarea acesteia fără
discernământ poate avea, pe lângă efecte benefice asupra bunăstării pe ansamblu, consecinţe nefaste
asupra echilibrului ecologic.21

5. Concluzii
19
Gheorghe Coman - pag 10
20
Prof. univ. dr. Florina BRAN - Componenta ecologică a deciziilor de dezvoltare economică, cap. 3, pag. 6
21
Componenta ecologică a deciziilor de dezvoltare economică
Acum, la începutul secolului XXI, câteva tendinţe clare legate de mediu modelează viitorul civilizaţiei;
principale fiind şapte:
1. creşterea populaţiei;
2. creşterea temperaturii;
3. micşorarea resurselor de apă;
4.scăderea suprafeţei de teren agricol pe persoană;
5. decăderea industriei pescuitului;
6. scăderea suprafeţelor de pădure;
7. dispariţia de specii de animale şi plante.
Securitatea ecologică şi dezvoltarea autosusţinută sunt puncte fundamentale în strategia globală a
omenirii pentru noul secol.22
Folosirea neraţională a solurilor şi a resurselor naturale, uneori până la epuizarea lor ridică o seri de
probleme majore privind ocrotirea mediului înconjurător. Reziduurile, deşeurile organice şi dejecţiile
deversate în apele curgătoare prin descompunere consumă oxigenul necesar diferitelor organisme
acvatice, în timp ce elementele nutritive care ajung în ape, intensifică dezvoltarea algelor pe seama
oxigenului din apă, ducând uneori până la “moartea”, adică la degradarea apelor. La toate acestea a
contribuit şi tendinţa de concentrare a populaţiei în centre mari supraaglomerate, dezvoltarea intensă a
industriei, a mijloacelor de transport şi a bunurilor de consum noi. În aceste condiţii se ridică tot mai mult
problemele privind poluarea şi apare necesitatea elaborării unor noi reglementări administrative de stat în
măsură să facă faţă noilor aspecte legate de protecţia mediului înconjurător. Lipsa de informare a făcut ca
mulţi oameni de bună credinţă să persiste în acţiuni care sunt nefaste mediului înconjurător, fără să
realizeze care sunt daunele produse. O altă categorie de oameni nepăsători, din dorinţa de a economisii sau
de a produce cât mai mulţi bani, au acţionat voit, provocând daune ireversibile, prin acţiuni de tipul:
utilizarea pe scară largă a pestcidelor, tăierea pădurilor, deversarea sau stocarea unor substanţe toxice sau
deşeuri radioactive etc. Toate acestea, acumulate şi diversificate în timp, au produs modificări asupra
atmosferei, apei şi solului, pe care le resimţim tot mai pregnant în ultima perioadă şi care pot să afecteze
grav calitatea vieţii noastre si cu siguranţă viaţa generaţiilor viitoare.23

Progresul tehnico-ştiinţific îşi aduce o contribuţie importantă la raţionalizarea consumului de resurse


pe mai multe căi, cum ar fi24:
extragerea cât mai completă a resurselor minerale;

22
Gheorghe Coman pag
23
Dr. Ing. Maniu Maria - op. cit. pag. 30
24
Prof. univ. dr. Florina BRAN - Componenta ecologică a deciziilor de dezvoltare economică, cap. 3, pag. 6
prelucrarea completă a materialelor extrase şi utilizarea tuturor componentelor care se obţin;
reducerea pierderilor în cursul transportului;
valorificarea deşeurilor care rezultă în procesele de producţie şi consum;
diversificarea surselor de energie utilizate.