Copilul,

fiinta divina, dar neinteleasa

Maria Montessori

1. pag 27

Copilul și adultul sunt doi termeni care sunt folosiți pentru a identifica două
etape ale ființelor umane în societate și, astfel, diferența principală dintre cele
două cuvinte este legată de delimitarea celor două etape. Un copil este o ființă
umană tânără, probabil sub vârsta de 18 ani. Un adult, pe de altă parte, este o
ființă umană complet crescută. În societate, adulții au mult mai multă
responsabilitate față de ceilalți și de ei înșiși. Acest lucru se datorează în
principal statutului lor independent. Copiii nu au un statut similar, deoarece
depind de ceilalți și continuă procesul de socializare.

5 diferențe ale procesului de învățare între copii și adulți

1. Experiența – spre deosebire de copii, adulți au o experiență bogată și vor

tinde mereu să compare informațiile noi cu „baza de date” a experienței,
pentru a o clasifica în informație utilă/inutilă; greu/ușor de implementat;
importantă/mai puțin importantă. De aceea, este important ca informația
nouă care vine spre ei să aibă ecou în experiența anterioară, pentru a crea
o legătură directă, un ecou în mintea celui care învață. În acest fel,
informația nouă va fi adoptată mai ușor. Copii, în schimb, nu au
experiență, ci sunt doar curioși, ei primind cu aceeași deschidere
informațiile noi și testând apoi în realitate ceea ce au învățat. Dacă am
putea păstra, ca persoane adulte, curiozitatea naturală a copiilor, cu
siguranță procesele noastre de învățare ar fi mult mai productive, însă de
multe ori, e un adevărat efort de voință să devenim curioși despre un
anumit subiect care nu ne pasionează neapărat, iar învățarea, în această
situație, devine o luptă.

2. Indicațiile – copii sunt obișnuiți să învețe cu sprijinul unui profesor, care

le oferă o direcție și le spune clar ce au de învățat, iar ei nu vor pune la
îndoială informația. Adulții, în schimb, au nevoie în mod explicit de o
motivație a învățării, un scop ce va fi atins prin informațiile noi
acumulate, fie că este vorba de o ușurare a muncii, o promovare sau mai
 mulți bani. Pentru ca un subiect să fie atractiv, el trebuie să aibă un
beneficiu direct și dacă se poate imediat în viața adultului.

3. Practica – copii sunt disponibili imediat pentru a testa noile cunoștințe și

vor vorbi natural despre ceea ce au aflat încercând să găsească în grup
metode de a pune în practică informațiile proaspete. Adulții totuși au
nevoie să li se creeze un mediu de test, în care să fie atrași spre a
experimenta și a pune în practică noile achiziții. În caz contrar, informația
nu va fi internalizată și nu se va păstra. Cursurile interactive în sistem e-
learning sunt o metodă rapidă de a crea acest mediu de test. Folosind
câteva studii de caz, adulții pot experimenta într-un context ce nu
afectează business-ul ceea ce au învățat.

4. Preconcepțiile – dacă tinerii și copii nu sunt atât de viciați de experiența

anterioară pentru a judeca rapid o informație, ci o preiau ca atare, o
testează, văd beneficiile cunoștințelor și își păstrează motivația de a învăța
în continuare, adulții funcționează în mare măsură ghidați de preconcepții,
ce le afectează capacitatea de a asimila informații noi. Ei preferă anumite
subiecte, la care în trecut au excelat, au un anumit stil de a învăța și nu
sunt dispuși să treacă peste anumite bariere de dificultate reală sau doar
preconcepută. Ca dovadă, un succes major în rândul adulților sunt titlurile
ce încep cu: „5 pași pentru… 3 metode simple de…”, care induc ideea de
ușurință în asimilare.

5. Teama de eșec – fricile se leagă de asemenea de experiența anterioară, iar

frica de eșec devine din ce în ce mai puternică odată cu trecerea anilor. Ne
este teamă să învățăm ceva nou pentru că avem credința de la început că
nu ne vom descurca și nu vom performa. Adulții învață pentru rezultate,
(reminiscență a notelor din școală), iar dacă rezultatele nu apar în
intervalul de timp setat, eșecul este înregistrat în memorie și va deveni o
barieră extrem de puternică în fața dezvoltării.

Dacă un copil de 5-6 ani este expus la un mediu străin, el își va găsi resursele în
mod natural și aproape automat de a învăța o limbă nouă și de a accepta noile
obiceiuri, ca parte din normalitate. În schimb, un adult va avea nevoie în medie
de minim 1 an de expunere prelungită la o cultură nouă pentru a asimila limba la
nivel conversațional și a se obișnui cu noile reguli. Copii sunt mult mai dispuși
să experimenteze și nu le este teamă să greșească, pentru că atenția lor este
îndreptată spre interior, spre nevoile lor: de a comunica, de a se juca, de a se
integra și mai puțin spre exterior: cum văd alții acest proces.

Adulții în schimb, se tem de părerile celor din jur, să nu dezamăgească, să nu se

facă de râs, fiind centrați mai mult pe nevoile celorlalți (dezamăgirea este a
celorlalți; ceilalți cred că m-am făcut de râs), decât pe ale lor – de creștere și
dezvoltare.

2.pag 41

Cred ca nu mai este o noutate pentru nimeni ca anii copilariei sunt decisivi in
dezvoltarea noastra emotionala si au un impact major asupra felului in care ne
percepem pe noi, ca adulti.

Pe masura ce ne maturizam, ne dam seama de lucruri pe care atunci cand eram

mici nu le puteam defini sau exprima chiar daca le simteam. Nu puteam defini
nici macar felul in care ne faceau sa ne simtim sau ne afectau, pentru ca nu
dispuneam de „ustensilele” necesare pentru a procesa emotiile, pentru ca in cele
mai multe familii, anumite emotii, cele „negative” nu erau acceptate, nu aveau
spatiu sa fie exprimate. Si atunci, am crescut crezand ca nu avem voie sa ne
exprimam acele emotii, pana cand au ajunsa sa ni se para neimportante.

In calatoria mea de descoperire a sinelui, mi-am dat seama, dupa atatia ani, de
gesturi sau cuvinte care mi-au lipsit  sau atitudini care m-au ranit atunci cand
eram mica. NU imi condamn parintii absolut deloc, ei m-au crescut cum au stiut
mai bine, in functie de circumstantele lor si de informatiile pe care le aveau
atunci, insa vremurile s-au schimbat, iar acum descoperim cat de importante
sunt emotiile in dezvoltarea noastra ca adulti echilibrati.

Acum descoperim ca un copil cuminte nu e neaparat un copil fericit, asa

cum un copil rebel nu e neaparat rasfatat sau obraznic, ci poate avea
suferinte pe care nu le cunoastem si pe care el insusi nu le poate explica.

Analizandu-mi relatia cu mama mea, imi dau seama ca nu e deloc usor sa fii
parinte. Oricat de mult te-ai stradui sa fii perfect, vei face greseli la un moment
dat si trebuie sa accepti asta. Dar poate a creste un copil care mai tarziu devine
un adult sanatos si echilibrat nu tine de perfectiune, ci de ceva mult mai
tangibil: o conexiune autentica.
Cred ca, in primul rand, la baza unei copilarii fericite nu stau strategii complexe
de parenting, ci lucruri simple cum sunt grija, acceptarea, atentia, blandetea,
rabdarea si in special iubirea… Si nu, nu ma bazez pe experienta mea de parinte,
caci nu sunt mama, insa ma bazez pe experienta mea de copil care a crescut si
care acum stie de ce ar fi avut nevoie.

Asadar, de ce cred eu ca are nevoie un copil pentru a deveni un adult echilibrat?

Are nevoie sa-i vorbesti

Cuvintele tale de parinte sunt mai puternice decat crezi, asa ca alege-le cu
intelepciune si iubire. Vorbeste mult cu copilul tau, despre orice. Exprima-ti
emotiile, astfel incat sa-i arati ca e in regula sa faca si el asta. Isi va da seama
astfel ca nu e o slabiciune sa vorbesti despre ceea ce simti si sa te deschizi in
fata altor persoane. Multi dintre oamenii din generatia mea nu au avut o
comunicare deschisa cu parintii lor, iar asta ne-a afectat in diverse moduri felul
in care ne raportam la lume, la cei din jurul nostru. Acum stim cat de importanta
e comunicarea, asa ca incearca sa creezi un spatiu „safe” in care copilul tau sa
poata exprima ceea ce simte.

Are nevoie sa fie vazut si auzit

De cele mai multe ori, parintii nostri ne ignorau pentru ca ori aveau prea multa
treaba, ori erau in discutii de adulti sau prea obositi pentru noi. Iar azi cei mai
multi parinti sunt prea preocupati de vietile lor, de telefoane, astfel incat copiii
sunt lasati in grija bonelor sau bunicilor. Dar copiii au nevoie sa fie vazuti si
auziti de parintii lor, pentru de la ei au nevoie de atentie pentru fiecare lucru pe
care il fac sau il simt. Vor sa fie aplaudati pentru fiecare nota buna, pentru
fiecare realizare sau poate doar pentru o simpla gluma pe care au facut-o. Copiii
au nevoie sa creasca stiind ca sunt importanti pentru oamenii pe care ii iubesc.

Are nevoie de afectiune – oferita in mod echilibrat…

Modul in care iti exprimi afectiunea fata de copilul tau va avea un impact major
in viata sa de adult. Copiii care se simt iubiti si apreciati dezvolta o stima de sine
sanatoasa si sunt capabili sa ofere la randul lor afectiune. Insa cand afectiunea e
conditionata de promisiunea de a fi cuminte sau a lua note bune, un copil are
mai multe sanse sa dezvolte atasamente nesanatoase ca adult. Ce nevoi ai avut tu
cand erai mica, din acest punct de vedere? Poate te ajuta sa-ti pui aceasta
intrebare. Eu stiu ca aveam nevoie de certitudinea ca sunt iubita de parintii mei,
ca eram „de ajuns” chiar si atunci cand greseam sau luam o nota mica. Nu am
primit-o intotdeauna, asa ca am inteles ca mereu trebuie sa fac ceva ca sa
primesc in schimb dragostea pe care mi-o doresc, ca ea nu vine pur si simplu.

Pe de alta parte, „sufocarea” cu afectiune poate fi daunatoare, pentru ca te

impiedica sa stabilesti niste limite sanatoase cu copilul tau. De aici si atat de
multi adulti, in special barbati, care nu accepta prea multa afectiune din partea
partenerelor.

Are nevoie de incurajari

Increderea si stima de sine se formeaza inca din copilarie, iar incurajarile care
vin din partea parintilor sunt foarte importante. Esti prima persoana la care va
cauta acel „Poti face asta!”, care il motiveaza sa-si depaseasca fricile si sa arate
lumii de ce e in stare. Si mai are nevoie sa-i spui ca un esec nu e capat de tara, ca
se va ridica si va incerca din nou, pana cand va reusi. Nereusita e monstrul cel
mai mare chiar si atunci cand atingem varsta adulta, pentru ca am fost invatati
de mici sa ne temem de ea. Parintii nostri nu ne-au spus, poate, ca ne putem
imprieteni cu greseala, ca aceasta poate deveni lectia care ne ajuta sa atingem
succesul.

Eu una am fost efectiv atat de infricosata sa nu gresesc, incat uneori aveam

senzatia ca mi se taie respiratia cand eram pusa in fata unei situatii in care
era posibil sa nu resusesc ce mi-am propus.

Se dau atat de multe examene in viata, sa intri la liceu, la facultate, sa iti iei
carnetul de conducere si multe altele, dar nu si un examen care iti garanteaza ca
vei fi un parinte bun. Acest lucru implica si abilitati ale sufletului, pe care nu le
invatam la scoala.

Cred cu tarie ca pentru a deveni un parinte bun ai nevoie sa treci prin procesul
tau de autocunoastere, sa te intelegi, sa stii care iti sunt ranile si traumele si sa
stii ce sa faci cu ele pentru a nu le da mostenire copiilor tai.
3.pag42

Ca părinți, vrem întotdeauna să facem tot ce e mai bine pentru copiii noștri, ca ei
să crească și să ajungă adulți sănătoși, fericiți, responsabili și conștienți de sine.

În fiecare zi, părinții au sarcina de a lua tot felul de decizii, mici sau mari, care
influențează foarte mult felul în care micuții se dezvoltă. O nimica toată, nu?
Așa că, este de înțeles când stresul, timpul, vina și oboseala îi fac pe părinți să
recurgă la strategii nepotrivite pentru a rezolva anumite probleme și a îndeplini
anumite nevoi. Cu timpul însă, aceste strategii nefolositoare se acumulează și
duc la dezvoltarea unor atitudini și comportamente pe care nu le-ar dori de la
copilul lor. Printre acestea se numără și sentimentul pe care îl au unii copii, că
totul li se cuvine și că au dreptul la tot ce primesc.

Ca părinți, este important să ne amintim că deciziile noastre influențează ce fel

de copil creștem. Dacă ne dorim unul responsabil, care să nu creadă că totul i se
cuvinte, iată ce trebuie să facem.

1. Învață-l ce este empatia!

Empatia este o abilitate importantă pe care copiii trebuie să o învețe. Când îți
ajuți copilul să-și dezvolte empatia, îl ajuți să înțeleagă, să respecte și să
prețuiască credințele și opiniile celor din jur. Când este capabil să vadă lucrurile
din altă perspectivă, va putea și el să își privească altfel propriile nevoi și
dorințe.

2. Învață-l ce este răbdarea!

Tehnologia poate fi utilă în multe domenii, dar ne poate face și să ne obișnuim

prea repede să fim satisfăcuți pe loc. Mulți copii au deja probleme cu răbdarea,
astfel încât această creștere a disponibilității și instantaneului informației și
resurselor poate hrăni mentalitatea de tip „vreau acum, primesc acum”. Ca
părinți, este important să îi învățăm pe copii cât de valoroasă este răbdarea.

Cum să faci asta? Creeaza limite și oferă oportunități copiilor ca să aștepte cu

nerăbdare anumite lucruri. De exemplu, poate nu le vei da voie să își pună cercei
în urechi până la 13 ani sau să primească jocuri video până la 10 ani. La scară
mai mică, poți crea un program, astfel încât copilul tău să aștepte până după ce
își face temele sau după cină pentru a se juca.

Tot ce vrem să transmitem este că nu putem întotdeauna să primim ce ne dorim,

atunci când ne dorim. 

3. Învață-l care este valoarea banilor!

Suntem cei mai fericiți când și copiii noștri sunt fericiți. Și ce-i bucură mai mult
decât să primească ce vor atunci când vor? Chiar dacă îți va fi greu să reziști
tentației de a-ți răsfăța copiii cu tot felul de lucruri, este important să îi înveți
valoarea banilor. Doar așa îi vei ajuta să înțeleagă că nu totul li se cuvine. Iată
două sfaturi despre cum ai putea să faci asta:

Pune-i să economisească bani încă de când sunt mici!

Copiii ar trebui să aibă anumite responsabilități în casă, fără să fie plătiți pentru
ele. Totuși, îi poate ajuta și le poate oferi un sentiment că sunt răsplătiți dacă le
propui activități opționale care să le permită să strângă bani. Asta îi poate învăța
că trebuie să muncească pentru fiecare ban. De asemenea, le poate oferi
libertatea financiară de a economisi și a cumpăra anumite lucruri pe care și le
doresc. Acest gen de activități îi va responsabiliza și le va oferi un sentiment de
mândrie atunci când le duc la bun sfârșit

Oferă-le o alocație pentru cumpărături!

De câte ori ai văzut copii plângând și țipând prin magazine pentru că își doreau
o jucărie? E vina lor? Nicidecum. Chiar și adulții sunt dezamăgiți atunci când
nu-și permit să cumpere ceva ce își doresc. Copiii nu au învățat încă să
gestioneze astfel de emoții puternice și au tendința să-și comunice dezamăgirea
prin lacrimi și țipete. Puteți evita o astfel de situație oferindu-i copilului vostru o
mică sumă de bani atunci când mergeți la magazin și sansa de a decide singuri
cum să îi cheltuie (sau să-i economisească). Procedând astfel, îl încurajezi să fie
independent și responsabil atunci când ia propriile decizii și, de asemenea, previi
mentalitatea de tip „dacă vreau, primesc”. Este important și să facilitezi o
discuție despre luarea deciziilor și rezolvarea problemelor pe măsură ce decid
cum să-și cheltuiască mai bine banii.

4. Insuflă-i simțul responsabilității!

Există multe moduri prin care îți poți învăța copilul să fie responsabil. Iată
câteva exemple:

 Dă-i sarcini casnice potrivite pentru vârsta lui

 Încurajează-l să participe la activități extrașcolare
 Înscrie-l în programe de voluntariat
 Permite-i să ia deciziile potrivite pentru vârsta lui
 Oferă-i independența de care are nevoie la vârsta lui
 Nu exagera cu lucrurile pe care le faci pentru el
 Așteptările trebuie să fie pe măsura vârstei
 Cere-i socoteală pentru ceea ce face și pentru alegerile pentru care optează
 Încurajează-l să-și ia angajamente, să termine tot ce începe și fii pregătit
să-i răspunzi adecvat dacă trebuie să rupă un angajament
 Învață-l diferența dintre privilegii și drepturi

 5. Învață-l să fie recunoscător!

 Este foarte important ca cei mici să recunoască și să aprecieze lucrurile,

oamenii și oportunitățile pe care le au. Poți face asta dacă devii un model
de comportament amabil și respectuos și dacă dai ceva înapoi societății.

 Îl poți învăța pe copilul tău cum să-și lărgească perspectiva despre lumea
în care trăiește oferindu-i șansa să dea ceva înapoi. O metodă bună prin
care poți face asta este să îl înscrii ca voluntar și să donați lucruri pe care
nu le mai folosiți celor nevoiași.

 6. Folosește-te de limite și pune toate regulile în aplicare!

 Când alegi să fii prea permisiv cu copilul tău, este posibil să contribui la o
atitudine de tipul „totul mi se cuvine”. Copiii au doar de câștigat dacă li se
impun reguli și limite. Chiar dacă te simți mai bine pe moment și reușești
să eviți o ceartă atunci când îți dai acordul pentru ceva, în cele din urmă s-
ar putea să faci totul în dezavantajul copilului tău. Este important pentru
copii să treacă prin dezamagiri și frustrări pentru a-și dezvolta capacitățile
necesare de a face față anumitor situații. Când regulile nu sunt puse în
aplicare, cei mici vor înțelege că au voie să facă ce vor, după propriile lor
reguli.

 Ca părinți, vrem să ne protejăm copiii, să-i facem fericiți și să-i creștem

astfel încât să fie pregătiți pentru lume. Aceste dorințe pot duce uneori la
strategii de creștere a copiilor care, deși par bune la momentul respectiv,
s-ar putea să îi facă pe cei mici să creadă că totul li se cuvine.

 De aceea, este important să ne amintim că jucăm un rol foarte important

în dezvoltarea copilului și dacă acesta se va transforma într-un adult
responsabil, bun și conștient de ce îl înconjoară sau într-unul care crede că
are dreptul la tot și toate.
 Dacă urmezi câteva dintre aceste sfaturi, vei putea să îți ajuți copilul să
prețuiască lucrurile potrivite și să se descurce în viață.