Sunteți pe pagina 1din 2

Proiect

În politica de reducere a defrișărilor ilegale, Ministerul Mediului a elaborat un program care prevede
implicarea cetățenilor în depistarea persoanelor care taie în mod abuziv pădurile.

În acest sens a fost implementat programul Inspectorul Pădurii

INSPECTORUL PĂDURII este un instrument de interogare a legalităţii aflat la dispoziţia oricărui


cetăţean care doreşte să se implice în monitorizarea exploatării pădurilor şi a transportului
materialului lemnos.

Este o aplicaţie mobilă, ce poate fi instalată de către orice persoană pe telefonul mobil personal, cu
condiţia ca acesta să îndeplinească criteriile tehnice minimale ex: (smartphone cu cameră foto şi
minim 512MB memorie). Interfaţa este valabilă pentru utilizatorii de sisteme de operare Android şi
iOS, putând fi descărcată din Google Play sau App. Store şi cuprinde următoarele:

Interogare:

1. Numărul vehiculului ce transportă material lemnos.

Răspuns interogare:

2. Existenţa/inexistenţa codului unic al transportului în ultimele 72 de ore;


3. Data, ora, minutul şi secunda generării codului unic al transportului.

Astfel, după introducerea numărului de înmatriculare al vehiculului ce transportă material lemnos în


aplicaţie, aceasta verifică, în timp real, numărul de înmatriculare în sistemul ”SUMAL” şi oferă
automat următoarele informaţii:

În cazul în care transportul este înregistrat, aplicaţia va afişa informaţiile disponibile despre acest
transport. Aceasta înseamnă că vehiculul verificat transportă material lemnos în mod legal,
înregistrat în ”SUMAL” şi deţine documentele necesare.

Astfel, în situaţia în care transportul verificat deţine un cod valid, utilizatorul va primi automat, prin
aplicaţie, şi date despre transport, respectiv: tipul produsului (ex. Buştean, cherestea, lemn de foc),
specia (fag, molid, stejar, etc.), volumul transportat şi data emiterii avizului.

În cazul în care numărul de înmatriculare nu este identificat, aplicaţia va genera următorul mesaj: Nu
există Cod Online generat în ultimele 72 de ore pentru numărul auto verificat!

Astfel, acest transport este posibil să fie ilegal, nefiind înregistrat în sistemul ”SUMAL”. În această
situaţie, cetăţenii trebuie să apeleze SNUAU 112 pentru a sesiza organele de poliţie.

Modul de folosire al aplicației mobile

Utilizatorul ce observă în trafic un vehicul ce transportă lemn va accesa aplicația și va introduce


numărului mașinii respective. Aplicația verifică acest număr în sistemul SUMAL și răspunde automat
cu unul dintre cele două răspunsuri standard:

Varianta I — Acest transport are cod valid (transport legal)

Varianta II — Acest transport nu are cod valid (transport posibil ilegal).


În acest caz, trebuie apelat numărul de urgență 112 pentru a reclama respectivul transport și pentru
intervenția rapidă a instituțiilor de control. În cazul în care un transportator folosește același cod
pentru două transporturi succesive, cu scopul de a păcăli sistemul, iar un cetățean îl sesizează la al
doilea transport, utilizatorul aplicației își poate da seama dacă datele nu coincid și poate suna la 112.
Aplicația “Inspectorul Pădurii” va avea noi extensii în viitor, printre care și transmiterea automată
către utilizator a unei notificări cu detalii privind intervenția în teren, în cazul transportului ilegal
reclamat.

S-ar putea să vă placă și