Lucrarea de laborator nr.

2 DETERMINAREA CONDUCTIVITĂȚII TERMICE A

MATERIALELOR PRIN METODA DE ŢEAVĂ
Scopul lucrării:
Determinarea experimentală a conductivității termice prin metoda de ţeava şi stabilirea
dependenţei ei de temperatura materialului studiat; compararea rezultatelor experimentale cu
valorile tabelare.
1.1. Considerații teoretice generale

Transferul de căldură este știința care studiază legile transferului spontan de căldură între corpuri
sau părți ale corpului. Realizând faptul că căldura nu este o formă specială de energie, ci doar o
modalitate de schimb de energie între corpuri, o definiție mai precisă ar fi: „transferul de căldură
este știința care studiază legile transferului spontan de energie internă între corpuri sau părțile
unui corp”. Se știe că, în mod spontan, acest proces are loc întotdeauna într-o singură direcție: de
la corpuri cu o temperatură mai mare la corpuri cu o temperatură mai scăzută. Există trei căi sau
moduri elementare de transfer de căldură: conducţia, convecția și radiaţia termică.
Prin conducţie termică căldura este transferată prin transferul de energie cinetică între cele mai
mici particule ale corpurilor (molecule, atomi, electroni etc.) în timpul coliziunilor lor. Este
cunoscut că, energia cinetică a acestor particule este determinată de temperatura corpului.
Conductivitatea termică poate fi prezentată schematic ca o reacție în lanț: particulele din corp cu
o temperatură mai mare, în timpul ciocnirilor accelerează mișcarea vecinelor lor. În corpurile
solide aceasta este singura modalitate posibilă de transfer de căldură.
Ecuația de bază a transferului de căldură conductiv, în general și a conductivității termice, în
special, este ecuația lui Fourier. Conform acestei ecuații, căreia fluxul de căldură Q (W) este
direct proporțional cu gradientul de temperatură grad t și aria suprafeței corpului F
perpendiculară pe vectorul fluxului de căldură:

unde λ este un coeficient de proporționalitate numit conductivitate termică; dt/dn – variația

temperaturii pe direcția normală la suprafața izotermică.
Semnul minus din ecuația lui Fourier arată că căldura se propagă în direcția descreșterii
temperaturii, adică invers gradientului de temperatură.

În ecuația (1.1), Q este fluxul de căldură, adică cantitatea de căldură care se transferă prin
conducție într-o unitate de timp. Unitatea fluxului de căldură în SI este Watt-ul, [W] = [J/s].

Pentru conductivitatea termică obținem unitatea

Sensul fizic al conductivității termice este după cum urmează: λ este numeric egal cu cantitatea
de căldură în J, care trece prin conductă într-o secundă printr-un corp de suprafață izotermică de
1 m2 la o scădere a temperaturii cu 1 K pentru fiecare 1 m din normala la suprafața izotermică.
Materialele existente conduc căldura în mod diferit. Conductivitatea termică λ este una dintre
proprietățile fizice ale materialelor și este o mărime tabelară.
Inițial se observă creșterea temperaturii. În această perioadă, căldura este acumulată de aer
(pereți, obiectele din cameră etc.) și este însoțită de creșterea temperaturii acestor corpuri.
Totodată, căldura degajată de la sistemul de încălzire în aer și căldura care trece prin pereții
încăperii în mediul înconjurător este diferită. Fluxul de căldură din sistemul de încălzire este mai
mare decât fluxul de 14

căldură care trece prin pereții încăperii. Odată cu încălzirea încăperii creșterea temperaturii
încetinește și, după cum se observă în grafic, după aproximativ 2 ore de la pornirea sistemului de
încălzire, creșterea temperaturii a încetat. Aceasta înseamnă că, cantitatea de căldura primită de
aer de la încălzitoare este cedată pereților exteriori ai încăperii, neacumulând și nepierzând mai
multă căldură. Acest echilibru dinamic este principala caracteristică a transferului de căldură
staționar.

Pentru a determina conductivitatea termică a unui material se utilizează metoda de țeavă. Metoda
constă în plasarea materialului studiat în jurul unui încălzitor electric tubular. În cadrul
experimentului, se măsoară puterea electrică a încălzitorului și temperaturile în mai multe puncte
de pe suprafețele interioare și exterioare ale materialului investigat. Măsurătorile, desigur, ar
trebui efectuate în regim staționar. Numai în acest caz, este corect să se presupună că toată
căldura degajată de încălzitor trece prin stratul de material studiat spre aerul din încăpere.
Considerând materialul studiat ca perete cilindric (figura 1.2), transcriem ecuația lui Fourier,
înlocuind variabila n cu raza cilindrului R:

Deoarece aria suprafeței laterale a cilindrului este F = 2πRl, obținem

Integrăm în limitele peretelui (vezi figura 1.2), ținând cont de constanța conductivității termice
(pentru un material omogen al peretelui) și a fluxului de căldură (pentru transferul de căldură
staționar). Pentru excesul de temperatură în peretele cilindric rezultă relația
Transcriem această relație pentru fluxul termic Q, înlocuind raportul razelor cilindrului R2/R1 cu
raportul diametrelor d2/d1:

Deseori ecuația Fourier sub forma (1.2) sau soluțiile particulare în forma (1.3) sunt comparate cu
legile stabilite pentru curentul electric (legea lui Ohm) și fluxul de fluid (legea lui Bernoulli). Să
considerăm analogia cu legea lui Ohm. Este știut că curentul electric (flux de electroni) apare
atunci când există o diferență de potențial electric ΔU sau tensiunea U. În mod analog, pentru
apariția fluxului de căldură, este necesară o diferență de temperatură Δt. Rezistența curentului
electric depinde de proprietățile fizice ale conductorului, și anume de rezistența ohmică R.
Această dependență are forma relației I = U/R. Prin analogie introducem conceptul de „rezistență
termică” pentru conductorii de căldură. Vom nota acest parametru de asemenea cu simbolul R.
Atunci, legea Fourier poate fi adusă la o formă similară cu legea lui Ohm,

Rezistența termică R la transferul de căldură conductiv s-a dovedit a fi funcție de diferiți factori.
Pentru peretele cilindric examinat relația (1.3) conduce la expresia:

Prin urmare, dacă se pune problema calculului rezistenței termice R, atunci este necesară
cunoașterea geometriei peretelui cilindric și a conductivității termice.
Prelucrarea rezultatelor experimentale
La prelucrarea datelor experimentale se folosesc valorile medii ale celor trei măsurători ale
indicaţiilor aparatelor la fiecare regim de temperatură.
Tabelul 1.1. Date experimentale şi de calcul
Temperatura Temperatura

Conductivitatea termică
Nr. măsurătorii
Nr. experimentului

Tensiunea curentului

Intensitatea curentului
suprafeței suprafeței

Temperatura medie a
interioare t1, 0C exterioare t2,

λ, în W/(m∙K)
C
materialului,
0
0
C

U, V

I, A
1 2 3 4 5 6

1 189 201 193 131 150 164 130 1,5 171,48 1,35
1
Med 194,66 148,3 195W

Conductivitatea termică a materialului studiat se determină din relația (1.3) pentru peretele
cilindric omogen.
În ipoteza că energia electrică se transformă integral în energie termică, aceasta din urmă se
calculează cu relația:
Q=UI,
în care U este tensiunea curentului aplicat, în V, iar I – intensitatea curentului, în A.
Valorile obţinute ale conductivității termice se raportează la temperatura medie a materialului
estimată cu relația: t = 0,5 (t1+t2).
Calcule:
l=600mm
d2=44
d1=13
d2
=3,38
d1
d2
Q∗ln
d1 195−ln 1,3 237,48
λ= = = =1,35 W /(m∗K )
2 π∗l−(t 1−t 2) 2∗3,14∗0,6∗46,36 174,68
t med =0,5∗ (t 1+ t 2 )=0,5∗( 194,66+148,3 ) =171,48