Conceptul de dreptate

     Înca de la Platon si Aristotel, dreptatea a avut un loc privilegiat in filozofia

moral-politica.

Termenii „drept” si „dreptate” sunt folositi in contexte diferite, pentru a realiza

sustineri morale si politice foarte diverse.

           H. Kelson sugera, de pilda, ca termenii „drept” si „dreptate” au un continut

atat de larg incat sunt folositi in mod generic pentru a ne exprima aprobarea in
privinta a orice; sau ca dreptatea e atat de larga incat este echivalenta cu virtutea
in general.

            În „Republica”  lui  Platon, dialogul sau consacrat in buna parte cercetarii
conceptului de „dreptate” este formulat explicit. Pe de o parte, se poate vorbi
despre dreptate in sens „social” ;spunem ca o cetate este dreapta, ca dreptatea
este o virtute a cetatii.

Pe de alta parte, exista si un sens „psihologic” al termenului dreptate, care

priveste nu cetatea, ci persoanele care o compun; de data aceasta spunem nu
despre o cetate, ci despre o persoana ca este sau nu dreapta: „Trebuie sa tinem
minte atunci ca fiecare dintre noi va fi om drept si isi va face lucrul ce-i revine,
daca partile sufletului sau si-ar face, treaba proprie”.[2]

           Filosofii moderni sunt insa tentati sa priveasca cu alti ochi inspre contextele
in care sunt folositi termenii „drept” si  „dreptate” . Daca Platon le privilegia pe
cele in care insusirea de a fi drept se aplica persoanelor, multi filosofi inclina sa
considere ca un statut deosebit il detin cele in care se sustine ca o stare de lucruri
e dreapta.Prin aceasta afirmatie se sustine ca celelalte modalitati de utilizare a
termenilor „drept” si „dreptate” se pot reduce la cele in care vorbim despre stari
de lucruri drepte.

2. Teorii ale dreptatii

     O teorie a dreptatii, accentua  Henry Sidgwick, are ca principal obiectiv

reconcilierea dreptatii conservative cu cea ideala.

     Pentru Brian Barry, obiectivul trebuie formulat intr-un alt mod: „in vremea lui
Platon, ca si in a noastra, chestiunea centrala a oricarei incercari de a intelege
dreptatea este capacitatea de a argumenta in favoarea relatiilor inegale dintre
oameni”.[3] Prin acest citat Brian Barry pune accentul pe intelegerea dreptatii ca
fiind capacitatea de a argumenta in favoarea relatiilor egale dintre oameni,
amintind in acelasi sens, ca vestitul principu al diferentei al lui Rawls incerca sa
identifice conditiile in care inegalitatile dintre oameni sunt acceptabile.

     Este posibil  ca teorii diferite ale dreptatii, sa ne ofere intelesuri diferite nu
numai cu privire la natura dreptatii, ci si cu privire la intrebarile principale pe care
trebuie sa ni le punem atunci cand dorim sa intelegem ce este dreptatea.

     2.1. Teoria dreptatii ca echitate

     Scopul principal al lui Rawls este sǎ prezinte un concept de dreptate care se
ingrijeste de starea contractului social prezentatǎ de Locke, Rousseau si  Kant la
un nivel mai mare de abstractie.

      Ideea principalǎ este cǎ principiile dreptǎtii care stau la baza unei societǎti
reprezintǎ obiectul unei intelegeri sau acord. Astfel persoanele rationale
preocupate de interesele lor viitoare vor accepta o pozitie initialǎ de egalitate
pentru a defini termenii unui acord. Acest lucru va sta la baza acordurilor viitoare
ceea ce indicǎ modalitǎti de cooperare socialǎ ce pot fi transformate in forme de
guvernǎmant. Astfel putem denumi dreptatea ca echitate.

Ne putem imagina cǎ cei ce se angajeazǎ intr-o cooperare socialǎ decid impreunǎ

intr-un act comun principiile dupǎ care se vor atribui drepturile si indatoririle si
dupǎ care se va determina impǎrtirea beneficiilor.

      Dreptatea ca echitate isi are originea in teoria traditionalǎ a contractului

social. Între principalele caracteristici se regǎseste faptul cǎ nimeni nu isi cunoaste
locul in societate, statul social, nici abilitǎtile sale naturale, inteligenta sau puterea
sa. Astfel principiile dreptǎtii s-au ales sub un vǎl de ignorante iar dacǎ toti sunt la
fel si nimeni nu este capabil sǎ dirijeze principiile in interesele sale atunci
principiile dreptǎtii sunt rezultatul unui acord cinstit. Astfel se explicǎ si
denumirea de dreptate ca echitate, transmintandu-se ideea cǎ principiile dreptǎtii
au la bazǎ o situatie initialǎ de echitate datǎ de indivizi morali.

 Dreptatea ca echitate incepe cu ideea cǎ dreptatea trebuie sǎ reglementeze

criticele ulterioare si reforma institutiilor.

       În elaborarea teoriei dreptatii ca echitate, o sarcina importanta este

determinarea principiilor acesteia in pozitia initiala. O data ce se crede ca
principiile dreptatii decurg dintr-un acord initial intr-o situatie de egalitate, apare
intrebarea daca principiul utilitatii va fi recunoscut.În absenta unui puternic si de
durata impuls binevoitor, o persoana rationala nu ar accepta o structura de baza
numai datorita faptului ca i-ar mari avantajele indiferent de efectele sale
permanente asupra propriilor sale interese. Astfel se pare ca principiul utilitatii
este incompatibil cu conceptul de cooperare sociala intre persoane egale pentru
avantajul reciproc.Trebuie mentionata in schimb ca persoanele  in situatia initiala
vor alege intre doua principii diferite: primul cere egalitate in transmiterea
drepturilor si indatoririlor fundamentale in timp ce al doilea considera ca
inegalitatile sociale si economice exista doar daca au ca rezultat beneficii
compensatorii pentru fiecare, in special pentru cei mai dazavantajati.(Aceste
principii exclud institutiile care justifica ca greutatile sunt compensate de un bun
mai mare).Ideea dedusa este ca din moment ce bunastarea individului depinde de
o schema de cooperare fara de care nimeni nu ar avea un trai decent,impartirea
avantajelor ar trebui sa atraga mai departe cooperarea tuturor.Principiile
mentionate par sa fie  un acord corect pe baza careia cooperarea este conditia
necesara a bunastarii tuturor.

        Problema alegerii  unuia din principiu este dificila, iar dreptatea ca echitate ca
orice alt contract consta in doua parti:

o interpretare a situatiei initiale si a problemei alegerii;

un set de principii cu care sa fi fost.

O persoana poate accepta doar partea de teorie, dar nu principiile si invers.

       Dreptatea ca echitate este un exemplu a teoriei contractului. Un contract

sustine ca anumite principii ar fi acceptate intr-o situatie initiala bine definita.

        Teoria dreptatii este poate cea mai importanta parte a teoriei alegerii
rationale. În plus principiile dreptatii sunt relationate cu cererile conflictuale pe
avantaje castigate de cooperarea sociala; aplicata pe relatiile intre persoane sau
grupuri. Cuvantul contract sugereaza aceasta pluralitate la fel de mult ca si
conditia ca impartirea beneficiilor sa fie in concordanta cu principiile accepate de
toate partile. Dreptatea ca echitate nu este o teorie completa a contractului.

       Pozitia initiala a dreptatii ca echitate este status quo-ul initial care asigura ca
acordurile fundamentale sunt corecte, cinstite. Asadar, conceptul de dreptate
este mai rezonabil si justificabil daca indivizii rationali in situatia initiala aleg
principiile pentru rolul dreptatii.

       Rawls crede ca principiile dreptatii ar trebui alese in functie de anumite

conditii. Pentru a justifica o descriere particulara a situatiei initiale trebuie incluse
aceste conditii frecvent partajate, fiecare conditie trebuie sa fie naturala si
plauzibila.
Ideea este simpla sa ne insusim restrictiile care par sa fie rezonabile pentru a
impune argumente ale principiilor dreptatii. Astfel pare general acceptata ideea
ca nimeni ar trebui sa fie avantajat sau dezavantajat de  starea naturala sau
circumstantele sociale in alegerea principiului.

        Scopul este de a exclude acele principii care ar fi propuse pentru acceptare cu
toate ca au putine sanse de succes. De exemplu, daca un om ar sti ca este bogat, i
s-ar fi parut rational sa promoveze principiul ca diferite taxe pentru mijloace de
protectie a bunastarii. În schmib daca stia ca este sarac probabil ar fi sustinut
principiul contrar.

Dreptatea ca fairness

         Filosoful american John Rawls afirma:” inegalitatile pot fi permise atunci
cand ele maximizeaza,sau cel putin contribuie la, asteptarile pe termen lung ale
celui mai putin favorizat de grup din societate”.

           John Rawls a construit  o celebra teorie a dreptatii ca fairness in care se

subliniaza ideea ca societatea trebuie sa fie dreapta, majoritatea oamenilor fiind
de acord cu acest lucru, insa foarte putini dintre ei vor cadea de acord ce anume
inseamna „dreptatea” in societate.

           John Rawls face referire la raporturile normale dintre oameni stabilite in
viata sociala.Pleaca de la premisa ca functia societatii depinde de o forma de
cooperare in cadrul careia fiecare beneficiaza pe urma succesului comun. Însa,
totodata este foarte greu de stabilit ce doreste fiecare persoana si cum se poate
ajunge la un consens, fiecare om este diferit si fiecare vede altfel notiunea de
dreptate astfel se poate spune ca nu se poate realiza cooperare sociala pe baze
juste. Pentru realizarea cooperarii, John Rawls propune cautarea unor mecanisme
de eliminare a subiectivismelor, optiunilor egoiste ,intereselor si a diversitatii de
pareri. Oamenii trebuie plasati in spatele unui „val al ignorantei” pentru a-i
determina sa judece rational si nu pentru a-si promova interesele.