Sunteți pe pagina 1din 10

UNIVERSITATEA “ LUCIAN BLAGA ” SIBIU

FACULTATEA DE DREPT “ SIMION BĂRNUŢIU”


SPECIALIZAREA DREPT
ANUL II

REFERAT
DREPT COMUNITAR EUROPEAN

TRATATUL DE LA AMSTERDAM ŞI NISA

Student: ZOLTAN SILVIA –IULIANA

TÂRGU - MUREŞ
2011
Tratatul de la Amsterdam
Cap. I – Generalităţi
Tratatul asupra Uniunii Europene, Tratatele privind instituirea Comunităţilor Europene şi unele
acte legate de acestea au fost modificate prin Tratatul de la Amsterdam din 2 octombrie 1997, în
urma desfăşurării Conferinţei Interguvernamentale de revizuire a Tratatului de la Maastricht, începută la
29 martie 1996 la Torino, tratat intrat în vigoare la 1 mai1999. 1

Tratatul de la Amsterdat este structurat în 3 părţi, 13 protocoale şi 60 de declaraţii. Prima parte


cuprinde modificările de fond, partea a doua vizează simplificarea analizării tratatelor prin eliminarea
dispoziţiilor devenite caduce din TCE, TCECO şi TCEEA, precum li prin consolidarea tratatelor iar
ultima parte cuprinde dispoziţiile generale şi finale. Totodată, competenţele comunităţilor sunt
consolidate în domeniul social. Sub aspect instituţional, organele independente de statele membre sunt
favoizate: Parlamentul, Cuertea de Justiţie, Curtea de Conturi şi Comitetul Regiunilor.

Referitor la PESC tratatul introduce conceptul de strategii comune şi abţinere constructivă şi


creează funcţia de înalt reprezentant pentru politica externă şi de securitate comună. Tratatul de la
Amsterdam introduce un mecanism de suspendare a statelor membre făcând un pas înainte în
consacrarea dreptuilor fundamentale şi îmbogăţeşte conţinutul cetăţeniei europene. Tratatul poate fi
analizat din punctul de vedere al: Comunităţilor Europene, politicii externe şi de securitate comună şi
cooperarea autorităţilor de poliţie şi judiciare în materie penală.

Cap. II – Comunităţile europene


Tratatul de la Amdsterdam consolidează competenţele comunităţilor în domeniile prezentate în
Tratatul de la Maastricht: politică socială, sănătate publică, securitate socială, egalitatea între bărbaţ şi
femei în câmpul muncii, for,area profesională.

a) Consiliul Uniunii Europene A fost numit într-o primă şedinţă la Dublin în martie 1975. Până
la 1985 când s-a hotărât ca numărul reuniunilor să fie de două ori pe an, Consiliul European îşi organiza
întrunirile de trei ori pe an. În situaţii deosebite, aceste întâlniri puteau avea loc şi de patru ori pe
an.Votul în majoritate calificatǎ este extins la urmǎtoarele domenii: orientare şi acţiuni de încurajare în
domeniul ocupǎrii forţei de muncǎ, excluderea socialǎ, libera circulaţie a persoanelor , mǎsuri de

1
Mariana Rudăreanu, Drept comunitar - Note de curs, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007, p. 20.
2
securitate socialǎ necesare liberei circulaţii, regimuri speciale pentru cetǎţenii strǎini, sǎnǎtatea publicǎ,
egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bǎrbaţi, cercetarea şi dezvoltarea tehnologicǎ, lupta
împotriva fraudei, cooperarea vamalǎ, statistica, protecţia datelor (înfiinţarea unei autoritǎţi consultative
independente), regiuni ultraperiferice.

b) Parlamentul European - Are sediul la Strasbourg şi este singura instituţie ai cărei membri
sunt aleşi prin vot direct exprimat de către cetăţenii Uniunii. Acesta este motivul pentru care Parlamentul
exprimă, teoretic, voinţa politică a cetăţenilor statelor membre. Din 1979 deputaţii europeni au mandat de
5 ani. Această instituţie nu deţine întreaga putere legislativă, însă participă la procesul legislativ prin
controlul asupra executivului.Desemnarea Preşedintelui Comisiei Europene trebuie aprobatǎ de cǎtre
Parlament. Numǎrul membrilor Parlamentului European nu poate fi mai mare de 700 (indiferent care va
fi numǎrul statelor care vor adera în viitor), deşi pentru 2009 se preconizează un număr de 732 membri.

c) Comisia Europeană este organul executiv al Uniunii, avându-şi sediul la Bruxelles. Această
instituţie are rolul de a iniţia politici şi de a le pune în aplicare pe cele adoptate. Atribuţiile sale se pot
rezuma în: iniţiere, implementare şi supraveghere. Comisia are în componenţă 20 de comisari desemnaţi
de guvernele statelor membre. Guvernul Uniunii îl are în frunte pe Preşedintele Comisiei care intră
oficial în funcţie numai după votul de aprobare al Parlamentului Europei. Timp de cinci ani de zile
preşedintele şi membrii Comisiei deţin mandatul, după această perioadă mandatul reînnoindu-se. Rolul
politic al Preşedintelui Comisiei Europene este consolidat. Membrii Comisiei sunt numiţi printr-un
comun acord între guvernele statelor membre şi preşedintele Comisiei.

d) Curtea de Justiţie a Comunitǎţilor Europene Îşi are sediul la Luxemburg şi are rolul de a
judeca modul de aplicare a tratatelor şi a legislaţiei, putând aplica sancţiuni pentru încălcarea acordurilor
comunitare. Curtea este formată din câte un judecător aparţinând fiecărui stat membru şi nouă avocaţi
numiţi de Consiliul de Miniştri, pentru un mandat de şase ani care poate fi reînnoit.Prin Tratatul de la
Amsterdam, Curtea are responsabilitatea directǎ de a veghea la respectarea drepturilor omului, iar
jurisdicţia sa se extinde, incluzând urmǎtoarele domenii: imigraţia, azilul, vizele şi trecerea frontierelor. 2

e) Consiliul de Miniştri Funcţionează pe baza principiului interguvernamental în care


participanţii reprezintă interesele naţionale ale statelor din care fac parte. La şedinţe iau parte miniştrii
din guvernele statelor membre care răspund de domeniile aflate în discuţie (agricultură, justiţie, finanţe
etc.). Preşedinţia Consiliului de Miniştri este schimbată la fiecare 6 luni, ministrul de externe al altui stat
2
Naumescu, Valentin, Sisteme politice comparate, elemente de bază, Cluj–Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2003,
pp. 115–124.
3
membru preluând oficial această funcţie. În toamna annului 2002 a avut loc o dezbatere în care s-a
propus introducerea funcţiei de Preşedinte al Uniunii Europene ales de către Consiliul Europei sau prin
vot direct de către cetăţenii statelor membre. Întâlnirile sunt în jur de 80-100 pe an, prin importanţa
deciziilor adoptate, această instituţie având rol legislativ alături de Parlamentul Europei. 3

f) Comitetul Economic şi Social Este un organ consultatativ al Uniunii Europene, înfiinţat în


1957. Este consultat în noi domenii: ocuparea forţei de muncǎ, afaceri sociale, sǎnǎtate publicǎ. Prin
Tratatul de la Amsterdam s-a introdus, de asemenea, posibilitatea ca şi Parlamentul sǎ consulte CES.

g) Comitetul Regiunilor Este înfiinţat in 1994 prin Tratatul de instituire a Uniunii Europene,
fiind alcătuit din reprezentanţi ai autorităţilor regionale şi locale europene. Beneficiazǎ prin Tratatul de la
Amsterdam de o mai mare autonomie administrativǎ, iar domeniile în care aceastǎ instituţie este
consultatǎ au fost extinse, incluzând: ocuparea forţei de muncǎ, afaceri sociale, sǎnǎtate publicǎ,
protecţia mediului, Fondul Social, pregǎtire profesionalǎ şi transporturi. Ca şi în cazul Comitetului
Economic şi Social, şi Comitetul Regiunilor poate fi consultat de cǎtre Parlamentul European. 4

Cap. III– Politica externă şi de securitate


Conform Tratatului de la Amsterdam Consiliul European defineşte principiile şi orientările
generale ale politicii externe şi de apărare comună, în privinţa chesiunilor de apărare. Tratatul introduce
un nouinstrument în cadrul PESC, strategiile comune. Acestea sunt adoptate de Consiliul European în
domeniile în care statele membre au interese comune importante din iniţiativă sau la recomandraea
Consiliului. Tratatul introduce majoritatea calificată pentru adoptarea acţiunilor şi poziţiilor comune, a
deciziilor luate în temeiul unor strategii comune. Secretarul general al Consiliului devine Înalt
reprezentant pentru politica externă şi de sceuritate comună. Acesta contribuie la elaborarea şi
implementarea deciziilor politice şi conduce dialogul cu statele terţe. Pentru eficientizarea PESC tratatul
creează o unitate de planificare a politicii li de alertă rapidă. Aceasta îşi desfăşoară activitatea sub
conducerea Înaltului reprezentant şi furnizează evaluări concrete. Comitetul politic instituit de Tratatul de
la Maastricht este înlocuit cu un comitet politic şi de securitate, format din funcţionari naţionali. 5

Cap. IV – Justiţia şi afacerile interne

3
Păun, Nicolae, Istoria construcţiei europene, Vol. I, Cluj–Napoca, Editura Fundaţiei pentru Studii Europene, 2000, p.
178.
4
Naumescu, Valentin, Op.cit., p. 130.
5
Groza Ana – Maria – Uniunea Europeană. Drept instituţional, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 48.

4
Noul Tratat prevede crearea progresivǎ a unui spaţiu al libertǎţii, securitǎţii şi justiţiei pe întreg
teritoriul Uniunii Europene. Sunt stabilite mǎsuri specifice pentru elaborarea unei politici europene
comune în domeniul controlului şi al dreptului de intrare la frontierele Uniunii Europene şi în special în
ceea ce priveşte azilul şi imigrarea. Într-o perioadǎ de cinci ani de la intrarea în vigoare a Tratatului, toate
Statele Membre trebuie sǎ ia masuri care sǎ vizeze: suprimarea oricǎrui control al persoanelor la
frontierele interioare, indiferent cǎ este vorba de cetǎţeni ai Uniunii Europene, fie cǎ este vorba de
cetǎţeni din statele terţe; stabilirea unor norme şi proceduri comune cu privire la controlul persoanelor
la frontierele exterioare ale Uniunii Europene, a unor reguli comune referitoare la vizele de sejur cu o
duratǎ de maximum trei luni. Tratatul defineşte, de asemenea, norme cu privire la: a) - primirea
solicitanţilor de azil în Statele Membre; b) - condiţiile care trebuie îndeplinite de cǎtre cetaţenii statelor
terţe pentru a putea cere statutul de refugiat; c) - procedurile de acordare şi de retragere a statutului de
refugiat în statele membre ale Uniunii; d) - protecţia temporarǎ a persoanelor din state terţe care nu pot
reveni în tara lor de origine şi a persoanelor care, din alte motive, au nevoie de protecţie internaţionalǎ.
Prin Tratatul de la Amsterdam, o parte dintre domeniile care aparţinuserǎ, conform Tratatului de la
Maastricht, celui de-al treilea pilon al Uniunii, au fost transferate în primul pilon (libera circulatie a
persoanelor, azil, imigrare). Astfel, în titlul VI (Cooperare poliţieneascǎ şi judiciarǎ în materie
penalǎ) rǎmân activitǎţile de prevenire şi combatere a rasismului şi xenofobiei, terorismului, traficului de
persoane şi infracţiunile împotriva copiilor, traficul de droguri, traficul de arme, corupţia şi frauda.

Tratatul de la Nisa
Cap. I – Generalităţi
Adoptat în Decembrie 2000, prin concluziile Consiliului European de la Nisa, şi semnat la 26
februarie 2001. Tratatul de la Nisa a încheiat Conferinţa Interguvernamentală care a început în februarie
2000, şi al cărei obiectiv a fost pregătirea instituţiilor europene pentru sosirea de noi state
membre.Tratatul în cauză a deschis drumul reformei instituţionale necesare viitoarei extinderi a Uniunii
Europene, prin aderarea ţărilor candidate din estul şi sudul Europei. Principalele schimbări aduse se
referă la limitarea mărimii şi compoziţiei Comisiei, extinderea votului cu majoritate calificată noua
balanţă a voturilor în cadrul Consiliului şi flexibilizarea acordurilor de întărire a cooperării. Schimbările
instituţionale prevăzute în Tratatul de la Nisa au început abia în anul 2004. Astfel, Parlamentul European
ales în iunie 2004 avea 732 de membri faţă de 626 câţi prevedea Tratatul de la Amsterdam, pentru unele
state reducându-se numărul de locuri. Noua Comisie avea 25 de membri. Din noiembrie 2004 a avut loc
şi o nouă ponderare a voturilor în cadrul Consiliului.
5
Paralel cu elaborarea Tratatului de la Nisa este redactată o Cartă a drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene fără forţă constrângătoare însă este introdus un mechanism de alertă şi de prevenire a
încălcării valorilor Uniunii.

Cap. II – Comunităţile europene


a) Consiliul Tratatul de la Nisa a revizuit ponderea voturilor statelor membre în Consiliu şi a
reconstruit majoritatea calificată. Certitudinea aderării unui număr însemnat de state mici şi mijlocii,
precum şi acordarea unei compensaţii statelor mari care renunţaseră la un al doilea membru în Comisei
au reprezentat premisele acestei reforme. Tratatul de la Nisa extinde votul cu majoritate calificată în
domenii precum cooperarea judiciară civilă şi acordurile comerciale asupra serviciilor sau proprietăţii
intelectuale. Fiscalitatea, securitatea socială, schimburile culturale, audio – vizualul sunt în continuare
dominate de regula unanimităţii.

b) Comisia Tratatul marchează renunţarea de către statele mari (Germania. Franţa, Italia, Spania)
la un al doilea comisar. Totodată tratatul prevede că fiecare stat va avea în momentul aderării un
naţuional al său ca mambru al Comisiei. Consiliul reunite la nivelul şefilor de state şi de guverne şi
statuând cu majoritate calificată (inovaţia tratatului) desemnează personalitatea pe care urmează să o
numească Preşedinte al Comisiei. Această desemnare trebuie aprobată de Parlamenntul European, iar
apoi statele membre stabilesc lista cu persoanele pe care le propun pentru funcţia de Comisar.

c) Parlamentul Tratatul subliniază rolul foarte important al partidelor politice europene în


formarea unei conştiinţe europene şi prevede ca statutul lor şi regulile referitoare la finanţare se stabilesc
conform procedurii codecizionale. Problematica partidelor politice la nivel European este reluată de
declaraţia nr. 11 potrivit căreia finanţarea din bugetul comunitar nu poate fi utilizată pentru activităţile
partidelor politice la nivel naţional. Numărul efectiv al parlamentarilor europeni este redus de la 626 la
535 iar limita imperativă superioară a totalului acestora este ridicata la 732.

d)Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene Pentru o mai bună funcţionare a Curţii de


Justiţie şi pentru scurtarea termenelor de judecată, Tratatul de la Nisa prevede unele modificări în ceea ce
priveşte competenţele Curţii de Justiţie şi ale Tribunalului de Primă Instanţă. Curtea de Justiţie, având
cîte un membru din fiecare stat UE, se poate reuni în plen sau în cameră lărgită. Prin Tratatul de la Nisa,
acţiunile directe pot fi depuse numai la Tribunalul de Primă Instanţă, care va avea competenţă şi asupra
unor anumite acţiuni pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare asupra validităţii unui act comunitar. 6

6
Groza Ana – Maria, Op.cit., p. 58.
6
e) Curtea de Conturi Europeană, Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor
Tratatul de la Nisa prevede că fiecare stat membru are cîte un reprezentant în Curtea de Conturi, numit de
Consiliu prin vot în majoritate calificată. În ceea ce priveşte Comitetul Economic şi Social şi Comitetul
Regiunilor, a fost stabilit un număr maxim de 350 de membri. Conform prevederilor Tratatului,
Comitetul Economic şi Social este reprezentantul organismelor economice şi sociale din societatea
civilă. Membrii Comitetului Regiunilor trebuie să aibă un mandat electoral în colectivitatea pe care o
reprezintă.

Cap. III – Politica externă şi de securitate comună


Tratatul de la Nisa introduce cooperarea consolidată în cadrul PESC. Aceasta se poate manifesta
exclusive sub forma unei poziţii sau acţiuni comune fiind excluse cooperările care prezintă implicaţii
militare sau în domeniul apărării. Acest tratat suprimă dreptul de veto în privinţa instituirii cooperărilor
consolidate în domeniul comunitar şi al cooperării penale. Tratatul instituie în schimb o nouă cerinţă, în
sensul că aceste cooperări trebuie să consolideze procesul de integrare şi să nu aducă atingere pieţei
interioare şi coeziunii economice şi sociale. În domeniul comunitar, în condiţiile în care cooperarea
consolidată se doreşte instituită într-un domeniu care ţine de procedura codecizională, tratatul introduce
avizul conform parlamentului.

Cap. IV – Drepturile fundamentale


Tratatul a introdus un mecanism de alertă şi de prevenire a violării drepturilor fundamentale. La
propunerea motivată a unei treimi din statele membre, a Parlamentului sau a Comisiei, Consiliul poate
constatat că eistă un risc clar de violare gravă de către un stat membru a principiilor Uniunii şi să-I
7
adreseze recomandări adecvate. Prin Tratatul de la Nisa a fost creat un mecanism de conservare a
valorilor democratice. Consiliul Uniunii Europene, statuând cu o majoritate de 4/5 şi după consultarea
Parlamentului European, poate adresa o recomandare unui stat pe al cărui teritoriu s-a constatat existenţa
riscului de violare a drepturilor fundamentale. “Declaraţia privind viitorului Europei”, anexă a Tratatului
de la Nisa, cuprinde prevederi asupra statutului Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene,
care nu este încorporată în Tratat.

Concluzii

Tratatului de la Amsterdam i se reproşează în general rezultatele modeste raportat la aşteptările


care au marcat elaborarea sa iar în ansamblu lipsa unui proiect politic. Acesta consolidează în schimb
7
Ibidem, p. 61
7
Europa cetăţenilor, prin atenţia acordată drepturilor fundamentale şi sociale precum şi a instituţiilor şi
organelle representative pentru interesele cetaţenilor. Un pas important este făcut şi în sensul asigurării
unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie cetăţenilor europeni şi consolidării metodei comunitare.

Tratatul de la Nisa este un tratat care a modificat Tratatul privind Uniunea Europeană, tratatele
de instituire a Comunităţilor Europene precum şi anumite acte conexe. Fiind semnat de şefii de stat şi de
guvern ai statelor membre UE la 11 decembrie 2000, în cadrul Consiliului European de la Nisa (Franţa),
tratatul a intrat în vigoare după încheierea procesului de ratificare. Votul în majoritate calificată a fost
extins în domeniile în care era necesară unanimitatea: coeziunea economică şi socială, încheierea de
acorduri internaţionale în domeniul proprietăţii intelectuale şi al serviciilor, cooperarea judiciară în
materie civilă. Totodată, în ceea ce priveşte funcţionalitatea Comisiei Europene, conform Tratatului de la
Nisa, în componenţa acesteia intră numai cîte un comisar de provenienţă din fiecare stat membru.
Atunci cînd Uniunea va avea mai mult de 27 de state membre, numărul comisarilor va rămâne acelaşi
(27) şi va fi instaurat un sistem de rotaţie ale cărui reguli vor fi stabilite de către Consiliu prin vot în
unanimitate. Pentru buna funcţionare a Comisiei, puterile preşedintelui acesteia au fost extinse.
Preşedintele are în atribuţiile sale organizarea internă, eventualele remanieri, va putea cere demisia
comisarilor. Preşedintele este desemnat de către Consiliul Uniunii Europene, prin vot în majoritate
calificată.

Bibliografie

• Groza Ana – Maria – Uniunea Europeană. Drept instituţional, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2008.
8
• Naumescu Valentin, Sisteme politice comparate, elemente de bază, Cluj–Napoca,
Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2003.

• Păun Nicolae, Istoria construcţiei europene, Vol. I, Cluj–Napoca, Editura Fundaţiei


pentru Studii Europene, 2000.

• Rudăreanu Mariana , Drept comunitar - Note de curs, Ed. Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2007.

CUPRINS
Tratatul de la Amsterdam
Cap. I – Generalităţi ……………………………………………………………….…….p.1
Cap. II – Comunităţile europene ………………………………………………….…….p.1-
a) Consiliul Uniunii Europene …………………………………………………....p.1-2

b) Parlamentul European …………………………………………………………p.2

c) Comisia Europeană ……………………………………………………………..p.2

d) Curtea de Justiţie a Comunitǎţilor Europene ………………………………...p.2-3

e) Consiliul de Miniştri …………………………………………………………….p.2-3


9
f) Comitetul Economic şi Social …………………………………………………...p.3

g) Comitetul Regiunilor …………………………………………………………....p.3

Cap. III– Politica externă şi de securitate ………………………………………………p.3-4


Cap. IV – Justiţia şi afacerile interne …………………………………………………...p.4
Tratatul de la Nisa
Cap. I – Generalităţi ……………………………………………………………………..p.4-5
Cap. II – Comunităţile europene ………………………………………………………..p.5-6
a) Consiliul ………………………………………………………………………...p.5

b) Comisia …………………………………………………………………………p.5

c) Parlamentul …………………………………………………………………….p.5

d) Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene ……………………………….p.6

e) Curtea de Conturi Europeană, Comitetul Economic şi Social şi Comitetul

Regiunilor …………………………………………………………………….....p.6

Cap. III – Politica externă şi de securitate comună ……………………………………p.6


Cap. IV – Drepturile fundamentale …………………………………………………….p.6-7
Concluzii ………………………………………………………………………………….p.7

Bibliografie ………………………………………………………………………………p.8

10

S-ar putea să vă placă și