Sunteți pe pagina 1din 4

Definirea inteligenţei multiple

Să spunem că sunt doi oameni care doresc să-şi dezvolte inteligenţa muzicală. Prima persoană merge
la magazinul de muzică şi cumpără câteva din casetele lui preferate. El le ia acasă, le ascultă şi apoi
încearcă să cânte ceea ce aude. A doua persoană se duce la magazinul de muzică şi cumpără partituri.
Ea le ia acasă, le studiază, citeşte muzica, şi apoi se aşează să cânte. Amândoi aceşti indivizi
muncesc pentru a-şi dezvolta inteligenţa lor muzicală, dar o fac în moduri diferite. Stilul preferat
poate varia de la un lucru la altul. Teoria inteligenţelor multiple se dezvoltă în lumina originilor
biologice pentru a ajunge la o listă de opt inteligenţe. Gardner a consultat evidenţele a câteva surse
diferite. El a dorit să facă o disticţie clară între inteligenţa cu origini biologice şi talent sau pricepere.
El a fost intenţionat provocator în alegerea cuvintelor. Gardner a identificat următoarele criterii
fundamentale pe care orice inteligenţă trebuie să le întrunească pentru a fi considerată inteligenţă.

Studii despre deteriorarea creierului. Când oamenii suferă o vătămare a creierului ca rezultat al
unui accident, una dintre inteligenţe este adesea vătămată. Spre exemplu, dacă o persoană are o
vătămare în zona Broca (lobul frontal stâng), inteligenţa lingvistică poate fi serios vătămată.
Individul poate avea mari probleme la citit, scris sau vorbit, totuşi putând să facă calcule, să danseze
sau să cânte. Gardner, în realitate, propune existenţa a opt sisteme autonome ale creierului. Premisa
lui este că o persoană îşi poate pierde abilitatea într-o zonă, celelalte fiind cruţate, de aceea nu poate
exista o singură inteligenţă.

Indivizii excepţionali. La unii oameni observăm că inteligenţa operează la niveluri înalte. Unii
indivizi pot calcula nişte numere fără a le trece pe hârtie, ori pot cânta o compoziţie muzicală după
ce au auzit-o numai o singură dată. Savanţii sunt oameni care demonstrează abilităţi deosebite în
ceea ce priveşte o inteligenţă, iar celelalte sunt foarte scăzute.

Istoria dezvoltării. Fiecare inteligenţă are o istorie a dezvoltării – timpul când apare în copilărie,
apogeul în timpul vieţii şi cel de declin gradual. Inteligenţa muzicală, spre exemplu, ajunge la
apogeu devreme, dar inteligenţa lingvistică ajunge foarte târziu.

Istoria evoluţiei. Fiecare inteligenţă îşi are rădăcina în istoria evoluţiei omului. Spre exemplu,
dovezile arheologice susţin prezenţa timpurie a instrumenetelor muzicale. Desenele din Peştera
Lascaux sunt bune exemple de inteligenţă spaţială.
Descoperiri psihometrice. Putem studia multe teste standardizate existente pentru a susţine teoria
inteligenţelor multiple. Scara inteligenţelor Weschsler pentru copii conţine subteste care se axează pe
câteva inteligenţe diferite.

Sarcini psihologice. Ne putem uita la studiile psihologice şi putem fi martori la munca inteligenţei
separat. Spre exemplu, subiecţii pot stăpâni o însuşire specială, cum ar fi rezolvarea problemelor
aritmetice, dar în acelaşi timp neputând fi în stare să citească bine. De asemenea, indivizii pot avea o
memorie bună pentru cuvinte, dar nu pentru figuri. Sarcinile par să fie independente una faţă de alta.

Operaţii esenţiale. Fiecare inteligenţă are un grup de operaţii esenţiale. Spre exemplu, cu inteligenţa
muzicală o persoană trebuie să poată distinge structurile ritmice şi să fie sensibil la nivelul sunetului.

Sistemul simbolic. Inteligenţele sunt susceptibile de a fi reprezentate. Spre exemplu, există limbi
scrise sau vorbite, limbi grafice, limbajul computerului, sistemul de notare muzical şi limbile
ideografice. Numai acele inteligenţe care au satisfăcut toate sau majoritatea criteriilor menţionate
înainte au fost selectate ca inteligenţe “bona fide” (Gardner 1985).

Ce sunt cele opt inteligenţe?

Având schema criteriilor pentru o inteligenţă, Gardner a identificat şapte inteligenţe şi apoi a mai
adăugat-o pe a opta. Lista nu este menită a fi finală sau exhaustivă. Problema nu este numărul exact
al inteligenţelor, ci simpla pluralitate a intelectului. Fiecare persoană are un potenţial biologic brut.
Ne diferenţiem datorită profilelor inteligenţei particulare, cu care ne-am născut şi a modului în care
le dezvoltăm. Weinreich-Haste (1985) susţine că mulţi oameni sunt surprinşi de aceste categorii de
inteligenţă pe care Gardner le-a ales, deoarece ei nu credeau că aceste zone pot fi legate de
inteligenţă. Ei credeau că aceste categorii sunt mai mult talente sau aptitudini.

Inteligenţa corporal-kinestezică: aptitudinea de a-şi folosi corpul pentru a exprima idei şi sentimente
şi pentru a rezolva probleme. Aceasta cuprinde abilităţi fizice cum ar fi coordonarea, flexibilitatea,
viteza şi echilibrul. Puteţi să-i ajutaţi pe studenţi să-şi dezvolte inteligenţa corporal-kinestezică
asigurându-le oportunităţi pentru întreceri fizice în timpul lecţiei de limbă străină.

Inteligenţa intrapersonală: aptitudinea de a vă înţelege – puterile, slăbiciunile, stările sufleteşti,


dorinţele şi intenţiile. Aceasta cuprinde abilităţi pentru a înţelege cum de sunteţi la fel sau altfel decât
alţii, cunoscându-vă ca o persoană care învaţă o limbă străină şi ştiind cum să vă stăpâniţi
sentimentele; cum ar fi ce să faceţi şi cum să vă comportaţi când sunteţi supăraţi sau trişti. Puteţi să-i
ajutaţi pe studenţii EFL să-şi dezvolte inteligenţa intrapersonală, lăsându-i să-şi exprime preferinţele
şi ajutându-i să-şi înţeleagă stilurile de învăţare.

Inteligenţa interpersonală: aptitudinea de a înţelege stările sufleteşti, sentimentele, motivaţiile şi


intenţiile altei persoane. Aceasta cuprinde abilităţi cum ar fi răspunsul eficace dat altor persoane într-
un mod pragmatic, antrenarea studenţilor sau colegilor să participe într-un proiect. Ca profesor
puteţi să vă ajutaţi elevii să-şi dezvolte inteligenţa interpersonală prin activităţi care îi antrenează în
rezolvarea problemelor sau a unui conflict.

Inteligenţa verbal-lingvistică: aptitudinea de a folosi eficace cuvintele atât oral, cât şi în scris.
Această inteligenţă cuprinde abilităţi cum ar fi aptitudinea de a vă aminti informaţii, de a convinge
pe cineva să vă ajute şi să vorbiţi chiar despre limbă. Puteţi să-i ajutaţi pe studenţi să-şi dezvolte
inteligenţa lingvistică creând un mediu bogat; asigurând materiale la care să se uite sau pe care să le
asculte şi despre care să scrie; şi creând multe oportunităţi pentru interacţiunea între studenţi şi între
profesor şi studenţi.

Inteligenţa logico-matematică: aptitudinea de a folosi eficace numerele şi de a raţiona bine. Aceasta


cuprinde abilităţi cum ar fi înţelegerea proprietăţilor de bază ale numerelor şi principiul cauzei şi
efectului, ca şi abilitatea de a prezice, utilizând mecanisme simple. Puteţi ajuta studenţii să-şi
dezvolte inteligenţa logico-matematică asigurându-le posibilitatea de a face experimente cu numere
şi folosind simple aparate ori programe de computer pentru a ajuta copiii să se gândească la cauză şi
efecte.

Inteligenţa muzical-ritmică: aptitudinea de a simţi ritmul, nivelul sunetului şi melodia. Aceasta


cuprinde abilităţi cum ar fi posibilitatea de recunoaştere a unui simplu cântec şi schimbarea vitezei, a
tempoului şi a ritmului unor simple melodii. Puteţi ajuta studenţii să-şi dezvolte inteligenţa muzicală
folosind înregistrări pentru a fi ascultate, cântând sau învăţând noi cântece.

Inteligenţa vizual spaţială: aptitudinea de a simţi forma, spaţiul, culoarea, linia. Ea cuprinde
abilitatea de a reprezenta grafic idei vizuale sau spaţiale. Puteţi să-i ajutaţi pe studenţi să-şi dezvolte
inteligenţa spaţială/vizuală asigurându-le multe oportunităţi prin activităţi de aplicaţie vizuală sau
încurajându-i să modifice aranjarea materialelor în spaţiu, cum ar fi crearea de scheme şi buletine
administrative.

Inteligenţa naturalistă: aptitudinea de a recunoaşte şi de a clasifica plantele, mineralele şi animalele,


incluzând rocile, iarba şi toate varietăţile de floră şi faună. De asemenea, este aptitudinea de a
recunoaşte obiecte, cum ar fi o pereche de bascheţi sau maşinile. Puteţi să vă ajutaţi studenţii să-şi
dezvolte inteligenţa naturalistă, concentrându-le atenţia spre lumea din afara clasei.