Cursul IX

TERAPIA DE FAMILIE EXPERIENȚIALĂ

Sumar:
1. Conceptualizări teoretice ale TF experiențială
2. Figuri reprezentative
3. Dezvoltarea familiei normale
4. Dezvoltarea tulburărilor de comportament
5. Scopurile terapiei experiențiale:
6. Tearpia experiențială
7. Evaluare terapeutică.
8. Tehnici terapeutice
9. Activități practice, studii de caz

Conceptualizări teoretice
-O ramură experiențială umanistă, care scoate în evidență experiența aici și acum;
- Se focalizează mai mult pe experiența emoțională decât pe dinamica interacțiunii;
- Cauza și efectul problemelor familiei sunt reprimarea emoției.
- „Mulți părinți confundă funcțiile instrumentală și expresivă ale emoției. Ei încearcă să
reglementeze acțiunile copiilor lor prin controlarea sentimentelor acestora”.
- Familiile disfuncționale tind să fie mai puțin tolerante la emoțiile care semanlează
individualitatea. Ca urmare, copiii din asemenea familii cresc adesea străini de ei înșiși și simt
numai reziduurile afectului reprimat: plictiseală, apatie și anxietate.
- Terapeuții experiențiali explică comportamentul simptomatic ca rezultat al proiecțiilor apărării în
„dansul” membrilor familiei.
- Schimbările pozitive în familie au mai mult succes dacă membrii familiei iau contact real ami
întâi cu sentimentele lor reale – cu speranțele și dorințele lor, precum și cu temerile și anxietățile
lor.
Studiu de caz:
Familia L. discută în ședință comportamentul rău a lui Tommy (10 ani). Doamna L. și apoi
sora mai mucă a lui Tommy povestesc mult timp „lucrurile groaznice pe care le făce
Tommy”. Tatăl nu se implică, înclinând doar capul îndoielnic. Pare mai mult deprimat decât
interesat. Întrebat ce crede, el vorbește foarte puțin. Terapeutul nu cunoștea motivul lipsei
lui de implicare, știa însă că el se plictisea și a hotărât să-i spună asta.
Terapeutul: Ce se întâmplă cu dv.? Soția dvs. este preocupată și supărată în legătură cu
Tommy, iar dvs. stați ca o lampă din colț.

1
 Dl. L: Nu aveți dreptul să-mi vorbiți în acest fel. (devenind fte supărat) Eu uncesc din greu
pentru familie. Cine credeți că pune pâinea pe masă? Mă scol toată săptămâna la 6
dimineața și conduc un camion pentru aprovizionare de-a lungul și de-a latul orașului. Toată
ziua ascult clienții înjurând. Apoi vin acasă și ce găsesc? Mai mult scandal: Tommy a făcut
asta, cealaltă...Sunt sătul.
Terapeutul: Spune acest lucru din nou, mai tare.
Dl. L. Sunt sătul, sătul!
Aceste schimbări au transformat drastic atmosfera din timpul ședinței. Brusc, motivul
dezinteresului lui a devenit clar. El era furios pe soția sa care se plângea tot timpul de
Tommy. Ea – ca urmare a indisponibilității emoționale a lui – deplasa o cantitate de
sentimente pentru soțul ei asupra lui Tommy. În ședințele următoare părinții au vorbit mai
mult despre relația lor și s-au auzit din ce în ce mai puține despre comportamentul rău a lui
Tommy.
- Astfel, terapia de familie experiențială lucrează din interior – ajutând indivizii să dezvăluie
emoțiile lor cinstite și apoi, inventând familia mai autentică, o leagă de această autenticitate
angajată.
- Se accentuează flexibilitatea și libertatea în legătură cu rolurile familiei și distribuția puterii.
Membrii individuali ai familiei sunt susținuți să găsească roluri de realizare pentru ei înșiși, cu mai
puțin interes pentru familie ca întreg. Aceasta nu înseamnă că nevoile familiei sunt denigrate, ci că
ele sunt gândite să urmărească îndeaproape angajarea individuală.
- Emoția organizează răspunsuri, având funcția de comunicare în relații. Când aomenii își exprimă
direct vulnerabilitatea, ei „smulg” un răspuns de compasiune de la partenerii lor. Atunci însă, când
o persoană atașată nesecurizată se teme de vulnerabilitate și arată în schimb mânie, răspunsul
trebuie abandonat. Antidotul pentru această dilemă este foarte important în tearpia experiențială –
ajutarea oamenilor să-și relaxeze temerile în așa fel, încât emoțiile adevărate să poată apărea.
(Exemplificați)
- Teoria legăturii (Bowlby, 1969) consideră dependența drept o tendință umană naturală. Astfel,
siguranța legăturii asigură o persoană cu un paradis sigur și o bază sigură – capacitatea de a stăpâni
emoțiile, așteptările pozitive ale altora și încrederea de a explora lumea, intimitatea riscului și
dăruirea sinelui altor oameni. Atunci când siguranța legăturii este amenințată, primul răspuns este
de a fi furios și de a protesta, urmat de disperare. Dacă „aspectele atașamentului” nu răspund, vor
apărea atașarea și disperarea.
(la ce urmează să acordăm atenție aici:
• siguranța atașamentului poate fi fondată în primii ani de copilărie;
• interacțiunile semnificative din viața clientului care au modelat credințele despre
disponibilitatea și sprijinul altor oameni;
• Experiențele bazate pe relațiile cu un anumit partener;

2
 • Cât de deschisă, sau dimpotrivă – închisă (blocată) este persoana în exprimarea nevoilor
de atașament.

Figuri reprezentative
Carl Whitaker (1912, Raymondville, New York, Statele Unite - 1995, Nashotah, Wisconsin,
Statele Unite)
Virginia Satir (1916, Neillsville, Wisconsin, Statele Unite - 1988, California, Statele Unite)
( punând în evidență atât comunicarea, cât și experiența emoțională, ea poate fi considerată
reprezentantă a ambelor curente de psihoterapie)

Dezvoltarea familiei normale

Tendința umană spre actualizarea sinelui (bazată inclusiv pe emoții sincere) atrage nemulțumirea
presiunilor sociale. Societatea întărește represiunea pentru a domina instinctele oamenilor și pentru
a-I face să se armonizeze pentru viața de grup. Din nefericire, autocontrolul este realizat cu prețul
„represiunii excesive”. Familiile adaugă propriile lor controaelpentru a realiza pace și liniște,
perpetuând miturile familiei demodate, pentru a înstrăina copiii de experiența lor.
În familia Normală, controlul parental nu este excesiv, iar copiii cresc într-o atmosferă de sprijin
pentru sentimentele și impulsurile lor creatoare. Părinții ascultă de copiii lor, acceptă sentimentele
lor și aprobă exepriența lor. Afectivitatea este apreciată și cultivată: copiii sunt încurajați să
exeprimenteze lucrurile cu pasiune și să exprime întregul șir al emoțiilor umane.

3
Terapeuții experiemntali descriu familia ca pe un loc de împărtășire a experienței. Familiile
funcționale sunt extrem de sigure pentru a sprijini și încuraja o gamă alrgă de experiențe; familiile
disfuncționale sunt speriate și apatice. Familia sănătoasă oferă membrilor săi liberattea de a fi ei
înșiși.
Dezvoltarea tulburărilor de comportament
- Negarea impulsurilor și suprimarea sentimentului sunt rădăcinile problemelor familiei;
- Familiile disfuncționale sunt blocate în autoprotecție și evitare;
- Exemplul cu cei 2 țapi întâlniți pe o punte – familie disfuncțională;
- Familiile disfuncționale, speriate de conflict aderă cu rigiditate la ritualurile pe care le pun
în practică împreună. Fiind diferiți, ei aderă la rutinele lor.
- V. Satir subliniază conceptul de „moarte emoțională”: familii reci, care stau împreună din
obișnuință sau din datorie. Adulții nu se bucură de copiii lor, iar ccopiii învață să nu se
valorizeze ei înșiși sau să aibă grijă de părinții lor;
- Prezența comunicării destructice: criticarea, irelevanța, super rezonabilitatea.
- Stima de sine scăzută:
- Dacă oamenii se simt rău cu ei înșiși, se tem și de sinceritatea celorlalți.

Scopurile terapiei experiențiale:

- Creșterea, nu stabilitatea;
- Reducerea simptomului este secindară pentru integritatea personală crescută și experiența
extinsă;
- Scopurile vizează în primul rând fiecare membru al familie și doar în rândul II – familia în
general; (la Kempler – da, la Whitaker și alții - nu)
- Drumul spre sănătatea emoțională este descoperirea nivelurilor mai profunde ale
experienței. Virginia Satir: Încercăm să facem trei schimbări în sistemul familiei:
1. Fiecare membru trebuie să poată să vorbească în mod congruient, complet și cinstit
despre ceea ec vede și aude, simte și gândește, despre el însuși și despre alții, în prezența
altora;
2. Hotărârile în familie sunt luate în condițiile explorării și negocierii, mai degrabă decât în
condițiile puterii;
3. Diferența trebuie conștientizată deschis și folosită pentru dezvoltare.
- Aparteneța și individualitatea merg mână-n mână. (Este adesea necesar să pui părinții mai
aproape împreună pentru a permite copiilor să plece de acasă)

Terapia
Terapeuții experiențiali de familie împărtășesc credința umanistă că oamenii sunt plini de
resurse în mod natural și dacă sunt lăsați în pace, ei vor fi energici, creatori, iubitori și
productivi. Sarcina terapiei este ca, neblocând apărările, să elibereze vitalitatea înnăscută a
oamenilor.

4
 Evaluarea terapeutică
Deoarece experiențialiștii sunt mai puțin interesați de rezolvarea problemelor decât de
intensificarea funcționării familiei, ei acordă atenție limitată specificului problemei prezentate,
concentrându-se mai mult asupra indivizilor și a experienței acestora, decât asupra organizării
familiei, fiind prea puțin interesați de evaluarea structurii dinamicii familiei.
Pentru majoritatea experiențialiștilor, evaluarea are loc automat, pe măsură ce terapeutul
cunoaște familia. Totuși, Witaker începea prin a cere fiecărui membru al familiei să descrie
familia și cum funcționează aceasta. În acest fel, el are o imagine compozită a membrilor
individuali ai familiei și a percepției acestora asupra familiei în general.
În general, prin „evaluare” în respectiva aboradre se înțelege încercarea de a decoda apărările
care apar în încercarea de-a ajuta membrii familiei să se deschidă unul față de altul.

Tehnici terapeutice
- În Terapia experiențială nu există tehnici, ci doar oameni (W. Kempler, 1968)
- Terapeuții experiențiali trebuie să fie deschiși, originali, spontani și deosebit de activi.
- Tehnica Virginiei Satir – folosirea simțului tactil – „limbajul tandreței”
Exemplu: Studiul de caz „Despre pietre și flori”
https://www.youtube.com/watch?v=qTMNXxUTWQw&ab_channel=Auditorium-Netzwerk

- Tehnici ale imageriei dirijate (V. Satir)

- Tehnici expresive: Sculptura familiei, interviurile păpușii familiei, terapia artei familiei,
desenele familiei unite etc. În cabinetele terapeuților experiențiali sunt jucării, case ale
păpușilor, plastelină, ursuleți de pluș, creioane, hârtie etc.
- Tehnica scaunului gol;
- Tehnica „Psihoterapia absurdului” – creșterea calității irezonabile a răspunsului pacientului
până la absurd. Ex: Pacienta: Nu pot să-mi țin bărbatul” Terapeutul: De ce nu te
descotorosești de el? Sau iați un prieten!

Analizați următorul studiu de caz:

Exemplul următor de sculptură a apărut când un terapeut a cerul dlui N. să-I aranjeze pe ceilalți
membri ai familiei într-o scenă tipică în momentul în care el vine acasă de la lucru.
Dl. N. Când vin eu acasă de la lucru? Bine, Dragă (soției) vei fi la aragaz, nu-I așa?
Terapeutul: Nu, nu vorbiți, numai mutați persaonele acolo unde vreți să fie.
Dl. N. Bine.

5
El și-a condus soția să stea într-un loc unde ar fi trebuit să fie aragazul, în bucătărie și și-a așezat
copiii pe dușumeaua bucătăriei jucându-se.
Terapeutul: Bine, acum tot fără nici un dialog, fă-I să intre în acțiune.
Dl. N. și-a instruit soția să se prefacă că gătește, dar să se întoarcă frecvent să vadă ce fac copiii.
El a spus copiilor să se facă că se joacăpuțin și apoi să înceapă să se certe și să se plângă mamei.
Teraputul: Și ce se întâmplă când vii acasă?
Dl. N: Nimic. Încerc să vorbesc cu soția mea, dar copiii continuă să o bată la cap și ea se supără
și le spune să o lase în pace.
Terapeutul: Bine, jucați asta.
Dna N. a jucat, încercând să gătească și să arbitreze certurile copiilor. Copiii, care au considerat
aceasta un mare joc, au pretins că se ceartă și au încercat fiecare să atragă atenția mamei. Atunci
când dl. N. a venit acasă, el s-a apropiat de soția sa, iar copiii au venit între ei, în timp ce dna N.
i-a împins în cele din urmă pe toți într-o parte.
După aceea, dna N. a spus că ea nu a realizat că soțul ei s-a simțit ignorat. Ea s-a gândit numai
că el a venit acasă, spunând bună ziua și apoi retrăgându-se în vizuina sa cu ziarul și sticla de
bere.