Din harfa unei fără seamăn

Din harfa unei fără seamăn iubiri aprinse pe pământ

Am vrut, cum am %ştiut% Isuse, mai cald şi mai frumos să-Ţi cânt.
 
În orice vers am pus o parte din inima ce le-a purtat
În fiecare %slovă% arde un strop din duhu-nflăcărat.
 
Am vrut a dragostei văpaie din Jertfa Golgotei s-o iau
Și miilor de %inimi% stinse puternic foc ceresc să dau.
 
Să văd cum arde-ntreg pământul, înalt şi larg şi fericit
În focul %dragostei% de Tine Isus, Mântuitor Iubit... 
 
Dar cât sunt trist că nici cântarea, ca tot ce-am spus şi ce-am făcut
N-a fost nici %’naltă %, nici fierbinte nici fericită cum am vrut.
 
Azi vin plângând ca Magdalena când vasul scump şi l-a sfărmat
Ca nimenea %din el%, pe urmă, să nu mai fie-nmiresmat.
 
Şi-mi sparg, Isuse Dulce, harfa cu care-am vrut aici să-Ţi cânt,
Ca nimănuia, %după% Tine, să nu-i mai cânte pe pământ;
 
Rugându-Te măcar în ceruri să faci să pot cânta aşa
Cum toată %viaţa% mea din lume am vrut, dar n-am putut cânta. 

Amin!