CURS 5

TEHNICI DE NURSING SI INVESTIGATII . RECOLTAREA PRODUSELOR

BIOLOGICE ŞI PATOLOGICE PENTRU EXAMENE DE LABORATOR

5.1.Introducere
Recoltarea produselor biologice poate afecta direct diagnosticul, tratamentul şi
vindecarea pacientului. Asistentul medical este direct responsabil de recoltarea promptă şi
corectă a acestor probe. În unele cazuri, chiar dacă nu asistentul medical este cel care recoltează,
trebuie să verifice proba, să pregătească pacientul, să asiste medicul, să-l ajute la efectuarea
respectivei recoltări să şi acorde îngrijiri specifice pacientului după recoltare. Există anumite
teste pentru care pacientul trebuie instruit să şi le poată face singur (glicemia pe glucotest).

5.2 Pregătirea pacientului

O bună înţelegere şi informare despre testul pe care pacientul trebuie să îl efectueze şi
scopul acestuia ne va ajuta să pregătim pacientul adecvat. Explicându-i pacientului procedura
medicală cu claritate vom caştiga încrederea şi cooperarea sa.
De exemplu, înaintea unei recoltări dificile şi dureroase (cum ar fi puncţia de
măduvă osoasă) trebuie să informăm pacientul asupra :
 tipului şi gradului de disconfort pe care probabil îl va resimţi.
 duratei procedurii, efectele acesteia şi în cât timp vor fi gata rezultatele.
Ştiind exact la ce să se aştepte, pacientului îi va fii mult mai uşor să coopereze şi să
suporte manevra în sine. Dacă medicul este cel care face recoltarea, asistentul medical va
supraveghea pacientul atât pe parcursul acesteia cât si după pentru a putea acorda îngrijirile
specifice în orice situaţie.
Unele teste necesită instrucţiuni detaliate pentru a ne asigura de cooperarea totală a
pacientului şi de corecta recoltare a probelor, cu atât mai mult cu cât unele necesită anumite
condiţii de recoltare şi schimbarea regimului de viaţă înaintea recoltării (o dietă specială, un mod
corect de recoltare de către însuşi pacient, etc).

5.3 Consimţământul pacientului

Este un drept al pacientului să i se ofere toate informaţiile pentru a înţelege exact ce i
se va face, procedura medicală în sine, riscurile şi implicaţiile manevrei înainte de a consimţi şi a
semna că este de acord cu efectuarea procedurii.
A explica procedura, cum va fi efectuată şi potenţialele riscuri este în primul rând
responsabilitatea medicului. Asistenta:
 va relua explicaţiile medicului,
 se va asigura că pacientul le-a înţeles bine
 va verifica dacă pacientul a semnat consimţământul.

5.3 Măsuri de protecţie

 Măsurile de protecţie trebuie luate atât pentru asistentă cât şi pentru pacient. După
recoltare, produsul trebuie etichetat şi transportat în condiţii optime, astfel incât să nu afecteze
rezultatul.

5.4.Recoltarea sângelui
Sângele realizează aportul la nivelul celular de substanţe energetice şi plastice
(glucoză, aminoacizi, acizi graşi etc.), săruri minerale, apă şi oxigen. Totodată sângele
transportă şi produsele rezultate din metabolizarea celulară – uree, acid uric, amoniac, CO2 etc.
Scopul recoltărilor de sânge este reprezentat de:
 completarea simptomatologiei bolilor cu elemente obiective.
 confirmarea sau infirmarea diagnosticul clinic.
 reflexia evoluţiei bolii şi eficacitatea tratamentului.
 confirmarea vindecării.
 semnalarea apariției îmbolnăvirilor infecţioase ca şi a persoanelor sănătoase
purtătoare de germeni patogeni.

Examenele din sânge pot fi

a.Examene hematologice:
 Hemoleucogramă cu formulă leucocitară.
 Hemoglobină (Hb).
 Hematocrit (Ht).
 Timp de sângerare (TS).
 Timp de coagulare (TC).
 Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH).
 Timp Quick (TQ sau indice de protrombină).
 Grup sanguin pentru determinarea grupelor de sânge.
b.Examene biochimice:
 Glicemie.
 Uree.
 Fibrinogen.
 Creatinină.
 Acid uric.
 Ionograma.
  Colesterol.
 Probe hepatice.
 Bilirubina.
 Lipemie.
 Fosfataza alcalină.
 Transaminaze.
 Rezervă alcalină.
c.Examen bacteriologic:
 Hemocultura – pentru descoperirea bacteriilor din sânge când se suspectează o
septicemie sau o bacteriemie.
Metode de recoltare:
 Puncţie capilară – puncţia pulpei degetului, puncţia lobului urechii, puncţia
halucelui sau a călcâiului la copil.
 Puncţie venoasă – frecvent venele de la plica cotului (cefalică sau bazilică) sau
orice venă accesibilă.
 Puncţie arterială (artera femurală, humerală, radială, cubitală, carotid

Îngrijirea bolnavului după recoltare:

 Se şterg tegumentele. Se schimbă lenjeria murdară.
 Se asigură o poziţie comodă.
 Se aplică comprese reci la locul puncţiei în caz de dureri, hematom, inflamaţii.

5.5 Recoltarea exudatului faringian

 Exudatul faringian este un lichid rezultat în urma unui proces inflamator faringian.
Recoltarea se face nu numai în angine , ci şi în alte boli care pot fi declanşate de o infecţie
faringiană (nefrite, RAA).

Obiectivele procedurii
 Identificarea agenţilor patogeni la purtători sănătoşi şi bolnavi
 Efectuarea antibiogramei
Pregătirea materialelor
 Tavă medicală/cărucior;
 Spatulă linguală sterilă;
 Eprubetă cu tampon faringian steril;
 Mănuşi de unică folosinţă;
 Mască de protecţie;
 1-2 tăviţe renale
Pregătirea pacientului
a) Psihică:
 Informaţi şi explicaţi procedura pacientului/aparţinătorului (dacă este copil)
 Obţineţi consimţământul informat
 Încurajaţi şi susţineţi pacientul
b) Fizică:
 Atenţionaţi pacientul sau aparţinătorul să nu înceapă nici un fel de tratament; să
nu mănânce, să nu bea apă, să nu facă gargară, să nu se spele pe dinţi, să nu-şi
pună picături în nas în dimineaţa recoltării
 Aşezaţi pacientul pe scaun sau în pat în poziţie şezândă
 Avertizaţi aparţinătorul că va trebui să-şi susţină copilul în braţe pentru recoltare
Efectuarea procedurii:
 Verificaţi dacă pacientul a respectat recomandările privind procedura
 Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
 Îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
 Folosiţi masca de protecţie
 Invitaţi pacientul să deschidă larg gura
 Deschideţi eprubeta; scoateţi tamponul faringian
 Apăsaţi limba cu spatula linguală sterilă
  Ştergeţi depozitul faringian şi amigdalian (dacă este cazul dezlipiţi şi o porţiune
din falsa membrană)
 Retrageţi tamponul faringian fară a atinge: dinţii, limba, obrajii
 introduceti aplicatoarele în tuburile cu medii de cultură
 Închideţi repede eprubeta cu dopul
 Realizaţi un frotiu folosind alt tampon conform recomandării medicului
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă

Îngrijirea pacientului
Nu necesita îngrijiri speciale legate de procedură.Dacă are senzaţie de greţă şi vomă nu mănâncă
şi nu bea imediat după recoltare
Reorganizarea locului de muncă
 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale, conform P.U.
 Spălaţi şi curăţaţi instrumentele folosite
 Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
 Îndepărtaţi mănuşile/masca
Notarea procedurii
 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire;
 Data şi ora recoltării;
 Notaţi reacţia pacientului, aspectul local
Pregătirea produsului pentru laborator
 Etichetaţi recipientul în care s-a făcut recoltarea
 Completaţi fişa de laborator
 Transportaţi imediat produsul la laborator
 Comunicaţi laboratorului dacă pacientul a luat medicamente şi care sunt acelea
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate:
 Recoltarea s-a făcut fără incidente
 Produsul nu a fost suprainfectat
Rezultate nedorite/ce faceţi?
 Se pot obţine rezultate eronate atunci când în timpul recoltării tamponul faringian
se îmbibă cu salivă sau se ating dinţii, limba
 Repetaţi recoltarea folosind alt tampon
 Pacientul poate prezenta senzaţie de greaţă, voma prin atingerea luetei
 Rugaţi pacientul să inspire adânc şi apoi să stea nemişcat în timpul recoltării
De ştiut
 timpul scurs de la recoltare la însămânţare să nu depăşească 5-6 ore
 înainte de recoltare se inspectează regiunile de unde urmează să se recolteze
 recoltarea se face nu numai în angină, ci şi în alte boli care pot fi declanşate de o
infecţie faringiană (nefrite,RAA).
De evitat
 îmbibarea tamponului cu salivă
 atingerea dinţilor.

5.6 Oxigenoterapia

Scop
Scopul este reprezentat de administrarea de oxigen la pacienti cu scop terapeutic. Aceasta
actiune terapeutica are drept tinta:
 imbogatirea aerului cu oxigen in scopul combaterii hipoxiei (oxigenarea redusa a
tesuturilor)
 ameliorarea concentratiei de oxigen in sange

Hipoxia poate fi:

 Anemica - prin reducerea hemoglobinei
 Histotoxica - prin blocarea la nivelul celulelor
 Circulatorie - prin tuburari de circulatie
 La nivelul tesuturilor O2 este utilizat sub forma dizolvata in plasma, cantitatea fiind de 0,3
ml oxigen la 100 ml sange.
Indicatii:
 Hipoxie Circulatorie - insuficienta cardiaca, edem pulmonar, infarct miocardic
 Hipoxie Respiratorie - soc, anestezi generale, complicatii postoperatorii, nou
nascuti

Surse de oxigen:
 statie centrala de oxigen sau microstatie
 butelie de oxigen (de 300 - 10.000 litri oxigen comprimat la 150 atm.)
 robinetul bombei ;
 reductor de presiune ;
 manometre ;
 robinet de închidere ;
 robinet de reglare a presiunii de iesire a oxigenului ;
 lant de fixare b — umidificator (detaliu) cu
 oxigen de la butelie ;
 tub spre bolnav.

Administrarea oxigenului se face cu:

 sonda sau cateter nazal
 ochelari
 masca
 cort de oxigen
 balon Ambu sau Ruben
 Cateterul nazal (sonda) - are orificii laterale multiple. Se introduce in nara pana in
faringe, schimbandu-se de la o nara la alta. Se poate introduce si in laringe.
Tehnica:
 se dezobstrueaza caile aeriene
 se masoara lungimea sondei pe obraz de la nara la tragus
 se introduce cateterul cu miscari blande paralel cu palatal osos si
perpendicular pe buza superioara
 se fixeaza sonda cu leucoplast
 se fixeaza debitul la 4-6 l/minut
 se va observa bolnavul in continuare pentru prevenirea accidentelor
 se administreaza medicamente cu intermitenta si se supravegheaza debitul.
Ochelari pentru oxigen se fixeaza dupa urechi si prezinta 2 mici sonde de plastic care
patrund in nari. Se recomanda la copii si bolnavi agitati.
Masca pentru oxigen (cu inhalarea aerului expirat) se fixeaza acoperind gura si nasul.
In general este greu suportata de bolnav datorita hamului de etanseizare.
Tehnica:
 se verifica scurgerea oxigenului din sursa
 se pune masca in mana bolnavului pentru a-i usura controlul mastii si i se sustine
mana. Debitul de 10-12 l/minut.
 se aseaza masca pe piramida nazala si apoi pe gura
 cand bolnavul s-a obisnuit cu masca, se aseaza cureaua de fixare in jurul capului
Cortul de oxigen nu poate depasi o concentratie de 50 % a oxigenului, realizeaza o
circulatie deficitara a aerului, ducand la incalzirea pacientului. Se impune racirea cu gheata.
Trebuie respectate cateva reguli:
 nu se unge cateterul cu substante grase (pericol de explozie si pneumonie)
 bombele de oxigen se fixeaza pe un port butelie, orizontal pentru a evita
loviturile
 oxigenul nu se foloseste fara manometru
 barbotorul sa fie bine fixat deoarece prin rasturnare impinge apa in caile
respiratorii ale bolnavului

Incidente la administrarea oxigenului:

 distensia abdominala prin patrunderea gazului prin esofag
 enfizem subcutanat prin infiltrarea gazului la baza gatului prin
fisurarea mucoasei.
În orice sectie, indiferent de specificul sau, se vor intalni pacienti care sa aiba dificultati
respiratorii si sa aiba nevoie de o ingrijire specifica. Problemele respiratorii pot fi rezultatele
unor boli cardiace sau de alt el, sau potconstitui ele insele o boala a aparatului respirator. Pe
langa oxigenarea inadecvata a unui pacient cu probleme respiratorii, pot aparea, ca si efecte, si
alte probleme colaterale: schimb ineficient de gaze la nivelul plamanului, alterarea debitului
cardiac, deifcit circulator, afectarea termoregalarii, limitarea mobilizarii, anxietate, afectarea
statututlui nutritional.

5.7 Pulsoximetria
Poate fi continua sau intermitenta si este o procedura simpla si noninvaziva de
monitorizarea a saturatiei in oxigen a sangelui arterial. Masurarea neinvaziva se va nota cu
SpO2 iar cea invaziva cu SaO2. Pulsoximetrul se poate pune pe deget sau pe lobul urechiei.
Rezultatele pot fi afectate daca exista o slaba perfuzare vasculara a regiunii pe care se aseaza
pulsoximetrul, cum este la pacientii care prezinta modificari ale debitului cardiac. Mecanismul
de masurare se bazeaza pe lumina infrarosie transmisa prin patul vascular si care va fi
masurata de fotodetectorul instalat pe deget sau lobul urechiei.
 Materiale necesare
 pulsoximetru
 paduri alcoolizate, acetona, daca este nevoie

Implementare
 se explica procedura pacientului
 asistenta se va asigura ca pacienta nu are unghii false sau oja ( se va sterge oja)
 pulsoximetrul se poate aseza si perpendicular pe unghie daca aceasta este prea mare
 se pozitioneaza mana pacientului la nivelul inimii pentru a elimina pulsatiile venoase
care pot altera rezultatul
 la copii se poate fixa pulsoximetrul pe deget, la mana sau la picior, cu un leucoplast
 se poneste pulsoximetrul, se asteapta putin si se va urmari masuratoarea
 pulsoximetrul va afisa saturatia in oxigen cat si pulsul
 daca se va masura saturatia montand pulsoximetrul pe lobul urechiei, se va masa intai
zona timp de 10-20 secunde cu un pad alcoolizat pentru a imbunatatii circulatia. Se va
lasa sa masoare timp de 3 minute pana se va stabiliza, sau se va masura de mai multe ori,
masand de fiecare data zona inainte de a aseza pulsoximetrul
 dupa masuratoare, se indeparteaza pulsoximetrul si se va sterge cu grija cu un pad
alcoolizat.
Consideratii speciale

 daca rata pulsului aratat de pulsoximetru nu corespunde cu cea a pacientului, se

poate considera incorecta si valoarea saturatiei si se va repeta masuratoarea
 hipotermia, hipotensiunea, vasoconstrictia, miscarea excesiva a pacientului in
timpul masuratorii, lumina excesiva , pot afecta corectitudinea masurarii
saturatiei. De asemenea mai pot afecta acuratetea rezultatului: nivelul crescut de
bilirubina care poate da rezultate fals scazute, statutul de fumator
 daca circulataia la nivelul extremitailor nu permite folosirea pulsoximetrului,
acesta poate fi pus la radacina nasului
 pulsoximetrul nu se va pune pe aceeasi mana pe care este instalata manseta de
tensiune a unui pacient monitorizat deoarece poate afecta rezultatele
 nivelul normal al saturatiei pe care trebuie sa-l afiseze pulsoximetrul este intre
95%-100% pentru un adult si 93%-100% pentru un nou- nascut la termen
sanatos.