Triptic la Marea Unire

I. Basarabia, 9 aprilie 1918

Ne-au dărâmat lăcaşele cu tunul

ne-au vânturat în cele patru zări
tribunii noştri, unul câte unul
i-au răstignit în jug de lumânări
Procesiuni prin stepa asiată
familii smulse-n zori din aşternut
vechi pământeni ce-au stăpânit odată
mânaţi de patul puştii şi de cnut
E sfârtecată harta cu hangerul
un râu secat ne minte în zadar
pământu-i rupt, dar oglindeşte cerul
adevărata piatră de hotar
Aici, prin vreme, totul îi acuză
nu-i mai îndură nimeni pe procleţi
nici clopotul, nici azima din spuză
nici bourul din stema cu peceţi
Şi-i mai acuză datina ce cântă
la vicleim, la nunţi şi-ngropăciuni
iar peste toate, Limba noastră sfântă
icoană făcătoare de minuni
E graiul meu şi-al celor ce-o să vină
şi-al munţilor de oase ce nu tac
o pravilă de aur şi lumină
cu slove de mărimea unui veac
E Limba Romei tămăduitoare
în ea s-au poticnit duşmanii mei
din Căpriana lui Ştefan cel Mare
pân' la Hotin, Tighina şi Orhei
Aceasta-i ziua binecuvântată
când Sfatul Ţării buciumă la stâni
psaltirile miros a judecată
şi moldovenii iar îşi spun români
E uvertura sacră a unirii
e temelia casei unui neam
îngenuncheaţi, au priceput şi zbirii
că româneşti sunt toate: râu şi ram
Şi că minciuna n-are viaţă lungă
şi că din zorii lumii stăm aici
Sodoma şi Gomora să-i ajungă
pe toţi vrăjmaşii noştri venetici!

II. Bucovina, 28 noiembrie 1918

Îmbracă-te în aur frumoasă Bucovină
acum ori niciodată e timpul să renaşti
n-au vulturii habsburgici puterea să te-aţină
mestecenii şi fagii parcă-s făclii de Paşti

Şi ei îţi luminează făgaşul către ţară

pe vechile cazarme sunt flamuri româneşti
poştalioane trase de cerbi se desfăşoară
din Cernăuţi în Stupea, din Putna-n Ipoteşti
Sunt toate ale noastre, podoabe şi minee
şi fluiera cioplită în inimă de plop
veşmintele alb-negru, icoane ce scânteie
şi acoperământul Mariei de Mangop

Iar peste toată slava din codrii de aramă

topeşte ceară albă sigiliul princiar
e un Luceafăr tânăr şi bun de pus pe rană
e Sfântul Eminescu de pază la hotar
Aici e salba noastră de mânăstiri bătrâne
e micul nostru Athos cu turlele de flori
pe tot cuprinsul sacru al Patriei Române
când spunem Bucovina, noi spunem Trei Culori
Şi obcina, şi câmpul, şi râurile toate
se scutură deodată de numele străin
imperiul se retrage ca fumul de pe sate
începe era noastră, şi restul e destin.

III. Transilvania, 1 decembrie 1918

Înflorit-a, înflorit-a
rugul iernii triumfal
risipite ca ursita
plâng mormintele-n Ardeal
De la Anna la Caiafa
trag în jug atâţi români
şi le sângerează ceafa
au ţărână în plămâni
Şi se sting fără prihană
nu s-ar plânge nimănui
tot Ardealul e o rană
lacomi sunt călăii lui
Până-n ziua marii hore
ninsă de un dor nespus
când eşarfe Tricolore
un întreg popor şi-a pus
Zi de iarnă, zi lumină
înstelată-n calendar
cronică de aur plină
piatră albă de hotar

Timp înalt de-ntemeiere

flambură cu vulturi grei
semn că Patria nu piere
cât mai are pui de lei
Zi de brazi reverberată
şi-nflorită de ecou
bucuria ta curată
azi o celebrăm din nou