De ce SUA au intrat în Primul Război Mondial?

Din punctul de vedere doctrinar – ideologic al președintelui american Wilson, implicarea

în război era văzută ca o modalitate de a implementa valorile americane cu aplicabilitate
universală, adică, citându-l pe liderul de la Casa Albă: „să facem lumea sigură pentru
democrație”, iar pentru asigurarea transpunerii în viață a acestui ideal, inamicul trebuia
adus în postura unei catastrofe totale, a unei capitulări necondiționate.

„Noi nu râvnim nici la avantaje, nici la cuceriri, dar aceste treizeci de luni de evenimente
tragice au făcut din noi cetățenii lumii”.

Francezii comentează cu satisfacție și aportul primit din partea flotei americane:

„Flotilele lor vor vâna submarinele inamice; escadrele lor vor fi pregătite să vâneze
navele inamice, marina lor comercială va aproviziona armatele noastre iar șantierele lor
de construcții vor lucra pentru noi, ceea ce ne va permite să înlocuim ușor tonajele
navelor scufundate. Se poate constata că efortul depus de marina americană este opera
președintelui Wilson, ce a obținut pentru ea sume considerabile din partea Congresului
SUA. Dacă în 1913 pentru înarmarea flotei erau alocate doar 702.000.000 dolari, în
1917, această sumă a fost ridicată la 2.700.000.000 dolari. Această cifră demonstrează
că aliații noștri americani nu vor da cu nimic înapoi de la victoria finală”.

La începutul anului 1917, Germania a declanşat războiul submarin total.

Acest fapt, combinat cu indignarea publicului american care aflase
de Telegrama Zimmermann, a dus la ruperea completă a relaţiilor SUA cu
Puterile Centrale (3 februarie 1917). Datorită continuării atacurilor asupra
navelor comerciale americane, Preşedintele, Woodrow Wilson, a cerut
Congresului, la 6 aprilie 1917, să declare război Germaniei.
Marea Britanie şi Franţa au cerut Statelor Unite să trimită infanterie pe linia
frontului, pentru a întări poziţiile existente. Pe întregul parcurs al războiului
forţele americane nu au avut destule unităţi proprii
de artilerie, aviaţie şi geniu. Generalul John J. Pershing, comandantul forţei
americane American Expeditionary Force, a refuzat să fragmenteze
unităţile americane pentru a întări forţele britanice sau franceze, aşa cum
doreau Aliaţii. Pershing a utilizat atacuri directe, o strategie care deja
fusese întreruptă de către comandanţii francezi şi britanici. Ca rezultat,
American Expeditionary Force a suferit un număr foarte ridicat de pierderi
în toamna anului 1918..