ION

De Liviu Rebreanu

Comentariu

Ion” de Liviu Rebreanu este primul roman interbelic obiectiv din literatura
română. Acesta a apărut în 1920, după o lungă perioadă de elaborare, așa cum
însăși autorul menționează în finalul operei, între 1913 și 1920.
Romanul românesc interbelic şi implicit romanul realist modern încep cu
scrierile lui Liviu Rebreanu, a cărui operă stă sub semnul unei „poetici a
organicului”, coordonată fundamentală a creaţiei sale şi dimensiune a
realismului cu accente naturaliste.

Romanul este specia genului epic in proză, de mare întindere, cu o acţiune ce se

desfăşoară pe mai multe planuri, cu un număr mare de personaje şi un conflict
puternic.

Naraţiunea este realizată la persoana a III-a, naratorul fiind omniscient şi

omniprezent în raport cu personajele sale. Romanul este organizat în proză,
format din două părţi, Glasul pământului şi Glasul Iubirii, grupate în șase
respectiv șapte capitole.

Acţiunea este construită pe două planuri paralele, tehnica de construcţie este

alternantă, la nivelul fiecărui plan tehnica folosită este înlănţuirea.

Titlul textului coincide cu numele personajului principal, sugerând intenția

autorului de a face din acesta tipul generic al țăranului ardelean.

Relaţiile temporale şi spaţiale sunt fixate încă din inceputul romanului, acţiunea

debutând in Ardeal, în curtea Văduvei Teodosia din satul Pripas, într-o zi de
duminică.

În incipitul romanului autorul descrie drumul ce intră în sat, acesta fiind

personificat prin verbe dinamice („coteşte brusc”, „înaintează vesel”),
nerăbdător să ducă cu el destinul unui personaj. La intrarea în Pripas este descris
Hristosul de tablă ruginit, avertisment de text ce are valoare simbolică sugerând
faptul că acolo se vor desfășura evenimente tragice.
O secvență narativă semnificativă este cea petrecută chiar în incipit. Deşi o
iubeşte pe Florica, Ion dansează dansul tradițional împreună cu Ana. Având
dorința ascunsă de a se apropia de aceasta pentru pământurile acesteia. După
dans Ion îi propune fetei să se întâlnească in grădină: „să vii Anuţă … şti tu
unde!”. Însă cei doi sunt prinși stând împreună de Vasile Baciu. Astfel
începe conflictul dintre Baciu şi Ion.

O altă secvenţă narativă semnificativă o reprezintă cea petrecută la nunta lui

George Bulbuc cu Florica. Astfel Ana realizează în sfârșit adevărul că Ion o
iubea pe Florica, iar către ea îl atrăgea doar pământul. Ion afirmă: „Da omoară-
te dracului, că poate aşa am să scap de tine!”, din care putem observa disprețul
faţă de Ana.

„Ion” de Liviu Rebreanu prezintă lupta țăranilor ardeleni pentru pământ la

începutul secolului XX. Roman realist de tip obiectiv, „Ion” este o creaţie
monumentală pe tema pământului şi a condiţiei ţăranului, urmărită în toată
complexitatea ei. Fiind primul roman realist-obieetiv al literaturii române, „Ion”
prezintă drama ţăranului ardelean care trăieşte într-o lume în care pământul este
nu doar un mijloc de existenţă, ci şi un criteriu al valorii individuale. Romanul
oferă o reprezentare veridică a vieţii românilor din Ardeal, de la începutul
secolului al XX-lea, astfel fiind şi o frescă a societăţii rurale.

Formula realismului obiectiv îşi găseşte expresia în romanul „Ion”, a cărui

apariţie în anul 1920 reprezintă un moment semnificativ în evoluţia prozei
româneşti, marcând naşterea romanului realist modern.

Curent literar dezvoltat în strânsă legătură cu condiţiile social-istorice ale sec. al

XIX- lea, realismul impune o nouă orientare estetică, care se caracterizează prin
reprezentarea veridică a realităţii, prin tendinţa de obiectivare, prin absenţa
idealizării personajelor şi a circumstanţelor în care aceştia acţionează. Destinul
uman este supus unor legi precise şi unor cauzalităţi previzibile, aşa cum afirmă
şi criticul Nicolae Manolescu „romanele realiste şi naturaliste sunt mai degrabă
imagini ale destinului decât ale vieții”.

Viziunea despre lume înfăţişată în acest roman este strâns legată de concepţia

scriitorului despre literatură şi menirea ei. Aşa cum mărturisea Rebreanu, pentru
el literatura este „creaţie de oameni şi viaţă”, iar romanul „fixează curgerea
vieţii”, de aceea el nu copiază realitatea, ci se îndreaptă spre un realism al
esenţelor, devenind un narator obiectiv, omniscient, care urmăreşte existenţa
umană aşa cum este ea. Un argument relevant pentru percepţia autorului privind
raportul dintre realitate şi ficţiune o reprezintă sursele de inspiraţie ale
romanului. Trei momente importante au dus la conceperea
romanului: cunoscuta scenă a sărutării pământului din cap. al IX- lea îşi are
originea în realitate, când autorul a văzut un ţăran îmbrăcat în haine de
sărbătoare care a îngenuncheat şi a sărutat pământul; apoi povestea unei fete
bogate, Rodovica, care a fost bătută crunt de tatăl ei pentru că a rămas
însărcinată cu un ţăran sărac din sat; iar al treilea eveniment este o discuţie cu un
sărac ţăran tânăr, Ion Pop al Glanetaşului care vorbea despre pământ cu o
dragoste pătimaşă.

Ca roman realist, „Ion” prezintă o lume ficţională creată în concordanţă cu

realitatea, pe care nu o copiază, ci o reface, o recreează. Acest univers are toate
caracteristicile lumii reale, de aceea are aspect verosimil, iar autorul nu
înfrumuseţează realitatea, ci o prezintă aşa cum este ea. La fel, şi „Ion” imită
viaţa reală prezentând viaţa ţărănească prin conturarea destinelor personajelor.
Adevăratul roman realist este mai degrabă o imagine a destinului decât a vieţii.
Cel mai bine conturat personaj este Ion, personaj realist, reprezentativ pentru o
categorie socială prin relaţia sa cu pământul. Rebreanu redă atmosfera epocii
prezentând modul de gândire al ţăranului, problemele lui sociale, politice,
realizând astfel o adevărată monografie a satului ardelenesc de la începutul sec.
Al XX-lea.

Conform afirmaţiei lui Eugen Lovinescu: „ e cea mai puternică creaţie obiectivă
a literaturii române”. Autorul se îndepărtează de personajele sale, nu le ia
apărarea, nu le scuză faptele, nici nu le condamnă. Astfel, în roman relaţia
narator-personaj este obiectivă, naratorul fiind impersonal, omniscient, iar
naraţiunea se realizează la persoana a IlI-a. Totuşi autorul dirijează
evenimentele, introducând semne prevestitoare prin care se anticipează unele
momente ale acţiunii. Un asemenea moment este descrierea drumului care duce
spre satul Pripas, care este un drum al destinului sau crucea strâmbă a lui Isus de
la intrarea în sat sau remarcabila descriere a horei, o „horă a sorţii”. Prin
perspectiva narativă obiectivă se creează iluzia realităţii, caracterul veridic al
romanului.

Perspectiva temporală este cronologică, bazată pe relatarea evenimentelor în

ordinea derulării lor, iar perspectiva spaţială reflectă un spaţiu real, acela al
satului Pripas şi unul psihologic al trăirilor interioare din sufletul lui Ion: dorinţa
de a avea pământ şi iubirea Floricăi.
Modernă este nu doar prezentarea vieţii ţărăneşti dintr-o nouă perspectivă, este
modernă şi tehnica narativă, structura şi compoziţia operei. Romanul este
structurat pe două mari părţi „Glasul pământului” şi „Glasul iubirii”, care sunt
aşa-numitele voci interioare care motivează acţiunile personajului. Prima parte
urmăreşte patima lui Ion pentru pământ şi dorinţa lui de a deveni fruntaşul
flăcăilor din sat, iar partea a doua prezintă confruntarea flăcăului cu glasul
iubirii care îl va duce la pierzanie. Cele 13 capitole, distribuite simetric în cele
două părţi, urmăresc lupta disperată a personajului de a ajunge de la marginea
societăţii rurale spre centrul ei.

Titlurile capitolelor sunt sugestive, având caracter simbolic, ca de ex.

„începutul”, „Ştreangul”, „Zvârcolirea” „Noaptea”, etc. Compoziţia romanului
este circulară datorită începutului şi finalului identic, construit pe motivul
drumului, drumul care duce spre satul Pripas şi care, în final, iese din Pripas
îmbătrânit şi obosit de zvârcolirile vieţii, de patimile la care a fost martor.
Crucea strâmbă a lui Isus, care veghează lângă drum este un alt element
simbolic al operei, prevestind drama care va urma. Romanul este o monografie a
satului ardelenesc de la începutul sec. al XlX-lea. Prin tehnica contrapunctului
se prezintă viaţa ţărănimii şi a intelectualităţii rurale, dar şi unele momente
semnificative ale vieţii, cum ar fi nunta Laurei cu Pintea respectiv nunta Anei cu
Ion sau conflictele puternice dintre ţăranii Vasile Baciu şi Ion respectiv preotul
Belciug şi învăţătorul Herdelea. Acţiunea se desfăşoară pe două mari planuri
narative care uneori se derulează paralel, alteori se intersectează, formând
imaginea unei lumi reale complexe, generând aspectul monografic al satului
transilvănean. Astfel, prin tehnica planurilor paralele se prezintă viaţa ţăranilor,
avându-1 în centru pe Ion şi viaţa intelectualităţii satului, format din familia
Herdelea şi preotul Belciug. în ceea priveşte ritmul narativ, acesta se accelerează
spre final, după moartea eroului evenimentele finale având caracter rezumativ.

Tema romanul este prezentarea problematicii pământului de la începutul sec. al

XX-lea, concretizată prin lupta unui ţăran sărac pentru a obţine pământ şi
consecinţele faptelor sale, tema centrală dublată de tema iubirii. Tema romanului
implică şi caracterul ei monografic, care orientează naraţiunea spre prezentarea
marilor evenimente ale satului ca nunta sau hora,şi prezintă stratificarea socială,
instituţiile satului, organizarea familiei, dar şi realităţi psihologice cum ar fi ura,
violenţa, duşmănia.

Varietatea şi complexitatea conflictelor este o trăsătură specifică a romanului.

Conflictul principal este reprezentat prin lupta pentru pământ a ţăranului,
reprezentat prin dorinţa pătimaşă a lui Ion de a avea pământurile lui Vasile
Baciu, Ana fiind un mijloc de a pune mâna pe pământuri şi un pretext al dorinţei
de răzbunare a lui Ion pentru jignirea primită. Acest conflict social ilustrează ura
ţăranului bogat faţă de cel sărac respectiv invidia celui sărac faţă de cel bogat.
Conflictul interior este cel psihologic, arătând adevărata dimensiune a dramei
eroului: dorinţa de a se îmbogăţi şi iubirea adevărată faţă de Florica. Acest
conflict este simbolizat şi prin cele două titluri „Glasul pământului” şi „Glasul
iubirii”, voci care se aud succesiv apoi simultan, creând situaţia finală a tragediei
lui Ion. Conflictele secundare completează imaginea: neînţelegerile dintre Ion şi
Simion Lungu sau George Bulbuc, conflictul dintre preot şi învăţător.

Acţiunea romanului debutează cu o expoziţiune amplă, în care sunt prezentate

locul, timpul şi personajele. într-o duminică, în curtea Todosiei, văduva lui
Maxim Oprea se adună la horă toţi locuitorii satului Pripas. în ritmurile fierbinţi
ale horei se conturează hotărârea lui Ion de a o cuceri pe Ana, fata urâtă, dar
bogată a lui Vasile Baciu, părăsind-o astfel pe Florica, fată frumoasă, dar săracă.
Apariţia lui Vasile Baciu marchează intriga. Văzându-şi fiica împreună cu Ion,
se înfurie şi îl numeşte pe Ion „sărăntoc”, umilindu-1 astfel pe flăcău în faţa
întregului sat. Această jignire declanşează în sufletul ţăranului mândru şi
ambiţios setea de răzbunare care se va termina dezastruos pentru toate
personajele. Desfăşurarea acţiunii prezintă, pe mai multe planuri, evoluţia
destinelor personajelor. După horă Ion se bate cu George la cârciumă, adevăratul
motiv fiind Ana. Ion renunţă temporar la pasiunea pentru Florica şi îşi
concentrează energia asupra planului de cucerire a Anei, care este şi planul de
răzbunare pe Vasile Baciu. O seduce pe Ana, o lasă însărcinată, forţându-1 pe
Baciu să fie de acord cu căsătoria. Pentru Ana începe un adevărat calvar: este
bătută şi alungată de tată şi de soţ. Faptul că Ion intră în posesia pământurilor şi
se naşte copilul, nu rezolvă problemele. Umilită şi respinsă de toţi, Ana
hotărăşte să se sinucidă. Nici sinuciderea soţiei, nici moartea copilului nu trezesc
în sufletul lui Ion regrete, pentru că atât Ana, cât şi copilul erau simple garanţii
ale pământului. Punctul culminant este reprezentat de hotărârea lui Ion de a se
reîntoarce la pasiunea iniţială, la iubire, la Florica, care între timp s-a măritat cu
George Bulbuc. Deznodământul este previzibil: într-o noapte Ion o vizitează pe
Florica şi este surprins de George care îl ucide cu sapa. Criminalul este arestat,
Florica urmează să trăiască singură, iar pământurile ajung în posesia bisericii.

Planul secundar al romanului urmăreşte destinul şi necazurile familiei

învăţătorului Herdelea. El îşi zidise casa pe pământul bisericii, cu învoirea
preotului Belciug. Relaţiile învăţătorului cu preotul însă se degradează cu
timpul, de aceea Herdelea se teme că ar putea pierde toată agoniseala şi i-ar
rămâne familia pe drumuri. Situaţia devine şi mai tensionată când învăţătorul îl
ajută pe Ion la proces. Preotul Belciug are o personalitate puternică, este cel mai
respectat şi temut om din sat, având autoritate asupra întregii colectivităţi.

într-o altă perspectivă, satul este ilustrat în relaţiile cu regimul administrativ şi

politic austro-ungar. Cei mai afectaţi sunt intelectualii, deoarece autorităţile
reprezintă asuprirea naţională care se manifestă mai ales la această clasă socială.
Avocatul Victor Grofşoru militează pentru emanciparea socială şi naţională pe
căi legale, pe când Titu Herdelea, cu aere de poet, este un visător la unitatea
naţională.

Oglindind principiile modernismului lovinescian privind teoria iihitaţiei şi cea a

sincronismului, Liviu Rebreanu este creatorul unei adevărate capodopere de
roman în care viaţa este transformată în univers ficţional, dar şi ficţiunea are
influenţă asupra realităţii. Conform programului realist, autorul adoptă un stil
neutru, impersonal, prezentând autentic o lume în care personajele au destine
dramatice, reprezentând caractere umane ale realităţii. Structura romanului,
tema, descrierea destinelor, felul în care trăiesc, gândesc şi simt personajele,
oferă o reprezentare veridică a realităţii rurale de la începutul sec. al XX-lea.