NUME:BALAN MADALINA-LENUTA

CLASA:RADIOLOGIE ANUL I

SCOALA POSTLICEALA SANITARA „FUNDENI”

RADIOFIZICA

ATOMUL INTRE SIMPLU SI COMPLEX

Atomul este cea mai mică particulă ce caracterizează un element chimic, respectiv
este cea mai mică particulă dintr-o substanță care prin procedee chimice obișnuite
nu poate fi fragmentată în alte particule mai simple.

Componentele principale ale atomului sunt: nucleu și înveliș electornic. În atomul

neutru din punct de vedere electric numărul electronilor ( cu sarcină electrică
negativă ) din învelișul electronic este egal cu numărul protonilor ( cu sarcină
electrică ) din nucleul atomic . Atomii sunt reprezentați prin modele atomice.

Atomul este cea mai mică particulă a materiei care încă mai păstrează
proprietăţile chimice ale unui element chimic, respectiv este cea mai
mică particulă dintr-o substanţă care prin procedee chimice obişnuite
nu poate fi fragmentată în alte particule mai simple.
Dacă, inițial, cuvântul atom însemna cea mai mică particulă indivizibilă,
mai târziu, după ce termenul a căpătat o semnificație precisă în știință,
atomii au fost găsiți a fi divizibili și compuși din particule și mai mici,
subatomice, dar aceste părți nu mai păstrează proprietățile
elementului.Materia este formată din atomi,care se combină pentru a
forma molecule.

Atomul este constituit dintr-un nucleu cu sarcină pozitivă înconjurat la o

distanță relativ mare de electroni, ce au sarcină negativă. Nucleul
conține protoni, ce au sarcină pozitivă, și neutroni, care nu au sarcină
electrică. Numărul protonilor este egal cu cel al electronilor, ceea ce
face ca atomul să fie neutru din

punct de vedere electric.

Cei mai mulți atomi sunt compuși din trei tipuri de particule subatomice
care guvernează proprietățile lor externe:

 electronii, care au o sarcină electrică negativă și sunt cele mai puțin

masie particule subatomice;

 protonii, care au o sarcină electrică pozitivă și sunt de aproape 1836

ori mai masive decât electronii;

neutronii, care nu au sarcină electrică și care sunt de aproximativ

1839 ori mai masivi decât electronii.

Protonii și neutronii creează un nucleu atomic dens și masiv, ei fiind

numiți și nucleoni. Electronii formează un larg nor electronic ce
înconjoară nucleul.
În atomul neutru din punct de vedere electric numărul electronilor (cu
sarcină electrică negativă) din învelișul electronic este egal cu numărul
protonilor (cu sarcină electrică) din nucleul atomic.

Protonii sunt particule subatomice din nucleele tuturor atomilor, având

masa mp = 1,673·10−27 kg și sarcina electrică pozitivă qp= e =
1,602·10−19 C. Numărul protonilor este caracteristic pentru toți atomii
unui element chimic. El reprezintă numărul de sarcini nucleare Z
(numărul de sarcini electrice pozitive). Numărul de protoni stabilește
poziția elementului în sistemul periodic al lui Mendeleev: numărul de
protoni = numărul de sarcini nucleare = numărul de ordine. Protonul
este simbolizat prin p+.
Electronul este o particulă subatomică fundamentală cu sarcină
electrică negativă, fiind simbolizat e-. Este un tip de lepton de spin ½
care participă la interacțiunile electromagnetice, masa acestuia fiind de
aproximativ 1/1836 din cea a protonului. Împreună cu nucleul atomic,
electronii formează atomul. Interacțiunea lor cu nucleii adiacenți este
principala cauză a legăturilor chimice, electronii de valență fiind cei care
participă la formarea acestor legături.
Nucleu atomic - Parte a atomului care se află în centrul atomului și este
încărcată pozitiv din punct de vedere electric; reunește aproape
întreaga masă a atomului şi este format din nucleoni (protoni si
neutroni).

Suma dintre numărul protonilor (Z) și numărul neutronilor (N)

reprezintă numărul nucleonilor. Ea corespunde numărului de masa (A)
al atomului.
Nr. protonilor + Nr. neutronilor = Nr. nucleonilor = Numarul de masa( A)
Nucleul conţine un anumit număr de protoni, fiecare dintre aceştia cu
sarcină pozitivă, iar numărul electronilor cu sarcină negativă este egal cu
numărul protonilor, astfel încât atomul este neutru.
Fiecare atom este caracterizat de 2 numere:
 Z, numărul atomic care este dat de numărul protonilor (=numărul
electronilor)
 A, masa atomică, care reprezintă numărul total de protoni şi neutroni
din nucleu.
Numarul Z identifică elementul chimic căruia îi aparţine atomul –
oxigen, carbon, fier şi proprietăţile acestuia (de exemplu, oxigenul este
gaz, fierul este metal, etc). În natură există 92 de elemente –de la
hidrogen (Z = 1) la uraniu (Z=92) şi mai există un număr de aproximativ
20 de elemente (cu Z de le 93 la peste 110) care au fost obţinute
artificial.
Atomul este clasificat după numărul de protoni și neutroni: numărul
protonilor determină numărul atomic(Z) și neutronii - izotopii acelui
element.
Numărul de masă A sau numărul nucleonic al unui element este
numărul total de protoni și neutroni din atomul acelui element,
denumit așa deoarece fiecare proton și neutron au masa de aproximativ
1 uam . O colecție particulară de Z protoni și A - Z neutroni se numește
nuclid.
ELEMENTE, IZOTOPI ŞI IONI
Izotopii sunt specii nucleare cu același număr atomic Z, dar cu număr de
masa A diferit (adică aceleași proprietăți chimice dar proprietăți fizice
diferite). Cuvântul "izotop" provine din grecescul isos (acelaș) și topos
(loc). Toți izotopii unui element chimic au în învelișul electronic același
număr de electroni, iar nucleele lor au același număr de protoni; ceea
ce este diferit reprezintă numărul de neutroni.

Un ion este un atom sau în general un grup de atomi care are o sarcină
electrică nenulă. Un atom neutru din punct de vedere electric are un
număr de electroni egal cu numărul de protoni din nucleu, și se poate
ioniza prin schimbarea acestui echilibru.
Astfel:
-dacă pierde unul sau mai mulți electroni devine un ion pozitiv, numit și
cation pentru că este atras de catod (electrodul negativ);
-dacă primește unul sau mai mulți electroni devine un ion negativ,
numit și anion pentru că este atras de anod (electrodul pozitiv).

Ionii se pot găsi în soluții obținute prin dizolvarea unor substanțe în

solvenți sau sub forma unui gaz care conține particule încărcate electric.
În acest din urmă caz mediul ionizat se numește plasmă și întrucât are
proprietăți diferite de cele ale solidelor, lichidelor și gazelor este
considerat a reprezenta o a patra stare de agregare a materiei.

PROPRIETĂŢILE NUCLEONILOR
Nucleele atomice pot suferi transformări care afectează numărul de
protoni și neutroni pe care îi conțin, proces numit dezintegrare
radioactivă. Dacă transformările nucleelor au loc spontan, procesul se
numește radioactivitate. Transformările radioactive au loc într-un număr
mare de moduri, dar cele mai comune sunt dezintegrarea alfa (emisia
unui nucleu de heliu) și dezintegrarea beta (emisia unui electron).
Dezintegrările ce implică electroni sau pozitroni sunt datorate
interacțiunilor nucleare slabe.
În plus, ca și electronii din atom, și nucleonii din nucleu pot fi aduși într-
o stare excitată de înaltă energie. Totuși, această tranziție cere de sute
de ori mai multă energie decât excitația electronilor. La revenirea în
starea fundamentală, nucleul emite un foton de energie foarte înaltă,
numit și radiație gamma.
Transformările nucleare au loc de asemenea și în cadrul reacțiilor
nucleare. În fuziunea nucleară, două nuclee ușoare se unesc într-un
singur nucleu mai greu. În fisiunea nucleară, un nucleu greu se divide în
două sau mai multe nuclee.

CONFIGURAŢIA ELECTRONICĂ
Comportarea chimică a atomilor este datorată interacțiunilor dintre
electroni. Electronii unui atom rămân în interiorul unor configurații
electronice fixate, predictibile. Aceste configurații sunt determinate de
mecanica (cinematică) cuantică a electronilor în potențialul electric al
atomului; numărul cuantic principal determină învelișuri electronice
particulare cu nivele distincte de energie. În general, cu cât este mai
înalt nivelul de energie, cu atât este electronul mai îndepărtat de
nucleu.
Electronii de pe cel mai îndepărtat înveliș, numiți și electroni de valență,
au cea mai puternică influență în comportarea chimică a atomului.
Electronii de pe învelișurile interioare, (deci nu cei de valență) joacă și ei
un rol cu efecte secundare datorate ecranării sarcinii pozitive din
nucleul atomic.

Un înveliș electronic poate avea până la 2n2 electroni, unde n este

numărul cuantic principal al învelișului. Învelișul ocupat cu cel mai mare
n este învelișul de valență, chiar dacă acesta ar avea un singur electron.
În cea mai stabilă stare, de bază, electronii unui atom vor umple
învelișurile acestuia în ordinea crescătoare a energiei. În unele
circumstanțe, un electron poate fi excitat pe un nivel de energie mai
mare (electronul absoarbe energie de la o sursă externă și sare pe un
înveliș mai înalt) lăsând un loc „gol” în învelișul energetic inferior.

Electronii unui atom excitat vor cădea în mod spontan pe nivelul

inferior, emițând energia excedentă sub formă de fotoni, până la
revenirea la starea de bază.

Teoria electronică a valenței, formulată independent de W. Kossel și

G.N. Lewis, are la bază ideea că in transformările chimice ale
elementelor sunt implicați electroni din stratul exterior, numiți electroni
de valență. În reacțiile chimice atomii tind să își modifice învelișul de
electroni astfel încât să dobândească o configurație electronică stabilă
de dublet sau de octet, și anume cea a gazului inert cel mai apropiat. Se
formează o legătură în care o pereche de electroni este pusă în comun
de doi atomi. Moleculele cu mai mult de opt electroni la unul dintre
atomi sunt foarte instabile, în timp ce acelea cu mai puțin de opt
electroni la un atom sunt în mod obișnuit foarte reactive față de
sistemele donoare de electroni. Există două căi pentru a atinge
configurația de gaz inert. O primă cale constă în transferul de electroni,
în care un atom cedeazăNelectroni și devine ion pozitiv, iar celălalt
acceptă electronii și devine ion negativ; ambii dobândesc astfel
configurația gazului inert cel mai apropiat.

Legătura covalentă

Legătura covalentă este legătura chimică în care atomii sunt legați intre
ei prin perechi de electroni puse în comun, atomii având poziții fixe unii
față de alții. Aceasta apare doar între atomii nemetalelor, iar rezultatul
legării se numește moleculă.
- metalele puternic electropozitive, cu un număr mic de electroni pe
ultimul nivel față de configurația de gaz nobil (mai ales din grupele 1 si
2), cedează acești electroni, trecând în ioni pozitivi numiți cationi.

BIBLIOGRAFIE
1. Compendiu de fizica,Autor:Ion Bunget,Editura: Stiintifica si Enciclopedica,Anul
1988
2. Fizica F1+F2, manual pentru clasa a 12-a, Autor: Mantea C., Garabet M ,Editura
ALL Educational, 2007 2. Ciubotaru D., ș.a. – FIZICA, Manual pentru clasa a XII-a,
Editura Didactică și Pedagogică, București – 1994.
3. Probleme de fizica poentru clasele XI-XII,Autor: Vlăducă Gh., Editura Didactică și
Pedagogică, București – 1983.
4. Probleme de fizica pentru liceu, vol. II,Autor: Cone G., Stanciu Gh, Editura
Academiei, 1988 5. von Laue M, - Istoria fizicii, pag. 135-151, EDITURA
ȘTIINȚIFICĂ, București, 1965
5. Chimie Anorganica Vol I,Institutul Politehnica Bucuresti,Autor:Ianu
Aurel,Editura:Didactica si Pedagogica Bucuresti,anul 1963
6. Tratat de chimie anorganica (vol I,II),Autor:D.Negoiu,Editura Tehnica
Bucuresti,Anul 197