6.

Sensurile cuvintelor:

-sens conotativ-folosirea cuv.cu sensurile figurate ,neobisnuite in context,astfel incat de cele mai
multe ori se creeaza figuri semantice precum:epitetul
,metafora,comparatia,hiperbola,oximoronul,simbolul,personificarea,oximoronul(ex: jale dulce).

-sens denotativ-sensul de baza,propriu al cuv.

8.Rolul cratimei-folosita din ratiuni prozodie,prespectiv realizarea masurii si a ridmului ,sau

pentru a marca eliziunea unei litere.

9.Linia de pauza -fie apozitie ce cuprinde o explicatie suplimentara cu rol de nuantare ,fie
crearea unei metafore explicite(in care sunt prezenti si termenul substituit ,si cel metaforic),fie
izolarea unei constructii incidente sau separarea vorbirii directe de cea indirecta.

10.Rolul punctelor de suspensie-marcheaza intreruperea sirului gandirii si o pauza afectiva ce

accentueaza  sentimentele exprimate in text(melancolie,indoiala ,durere,regret)

11.Punctul-sfarsitul unei idei poetice,conturul intonational al unei propozitii enuntiative.

12.Semnul intrebarii:marcheaza conturul intonational al unui enunt interogativ,evidentiaza starea

de incertitudine sau starea meditative a eului liric (in functie de situatie) ;o adresare retorica in
discursul evocativ al unui erou din trecul istoric.

13.Virgula-separarea  unei apozitii/explicatii suplimentare ,izolarea unei constructii in

vocativ,separarea a doua idei aflate in raport adversativ(daca intalnim conj dar,iar,insa,ci) sau
disjunctive(daca intalnim conjunctia “sau “) ,elipsa predicatului(Mama vine,sora,nu.),construtie
incidenta (vino,zise)

14.Semnul exclamarii-marcheaza conturul intonational al unui enunt exclamativ ,dar si

participarea afectiva a autorului,accentuand sentimentele exprimate ;poate marca si adresarea
directa si evocarea unei personalitati istorice din trecut.

15.Rolul  vb la conj (sa..),cond-optativ (as veni,as face) sau viitor -exprima dorinta ,proiectarea
unor sentimente in plan ireal,posibilitatea implinirii unui scenariu.

16.Rolul verbelor la imperfect(veneau,mancau,treceau)-continuitatea unei stari din trecut ,crearea

unei atmosfere ireale

17.Verbele la gerunziu -permanenta ,continuitatea ,derularea unui proces

18.Verbele la prezent -certitudinea /exprimarea unui adevar general /confera caracter de maxima.

19.Titlul-facand parte din prelectura textului,titlul anticipeaza ideea de ansamblu a acestuia.De

asemenea ,se fac observatii referitoare la aspectul formal sau stilistic al titului.
20.Comentarea unei strofe-surprinederea ideii de ansamblu ,sesizarea modalitatii de expunere
(monolog,descriere),tipul de lirism ,discutarea proceeelor stilistice sau evidentierea campurilor
semantice,observatii la nivel prozodic(rima ,masura)

Rolul timpurilor verbale

  Imperfect/perfect compus:
        indică evocarea în plan îndepărtat a unor
fapte/evenimente/trăsături/caracteristici => totdeauna este raportat la un alt
timp al observaţiei poetice, deobicei prezentul => două secvenţe poetice
diferite: una a trecutului, redată prin evocare şi una a prezentului
observaţiei poetice (dominată de verbe la prezent => se creează impresia că
poetul notează ceea ce vede, simte şi îl impresionează în chiar momentul
observării acelui fapt/fenomen/trăsătură etc.) => uneori apar verbe la
conjunctiv, ceea ce indică proiectarea în viitor a unor dorinţe/a unor obsesii
lirice;
  Codiţional-optativ:
        sugerează dorinţa/obsesia poetică proiectată în viitor ca o
posibilitate/ipoteză (uneori exprimînd regretul);
  Gerunziul:
        un mod al acţiunii continue, al impresiei de desfăşurare, fără
întreruperi, a unui fapt/fenomen şi, de cele mai multe ori, sugerînd efectul
dramatic.
       
Rolul semnelor de puntctuaţie
  Cratima:
        Cratima, semn de ortografie, fonetic leagă două cuvinte diferite,
pronunţate împreună tatorită ritmului rapid al vorbirii, ceea ce are ca
rezultat eliminarea/elidarea vocalei „blabla“ şi dispariţia unei silabe, iar
stilistic marchează fenomenul de conserare a metricii versului (păstrarea
aceluiaşi ritm şi a aceleiaşi măsuri);
  Punctele de suspensie:
        Indică o pauză mai lungă în comunicare + marchează intervenţia
afectivă a poetului în ipostaza X + stilistic indică şi subînţelegerea
continuării ideii poetice cu alte nuanţe sau prin alte imagini artistice;
  Virgula:
        Utilizat pentru izolarea unui vocativ/marcarea limitei între vorbirea
directă şi cea indirectă/exprimă raportul de coordonare prin juxtapunere
(virgula = „şi“ copulativ)/marchează subînţelegerea unui verb-predicat.
       
Ilustrarea uneia dintre caracteristicile limbajului poetci:
        Una dintre caracteristicile limbajului poetic identificat în text este
expresivitatea, fapt evident la diferitele niveluri ale acestuia: fonetic,
lexico-semantic, gramatical/morfosintactic, stilistico-textual.
        Sub aspect fonetic, este evidentă utilizarea eufoniei rezultate din
asocierea cuvintelor în context, generatoare de efecte muzicale (exemple) şi
din ritmul interior.
        Sub aspect lexico-semantic, se remarcă frecvenţa utilizării termenilor
aparţinând câmpului semantic al „<motiv/temă>“ (exemple), prin care se
sugerează ...
        Sub aspect gramatical/morfosintactic, se remarcă utilizarea mărcilor
lexico-pramaticale ce indică subiectivitatea ideilor exprimate şi confesiunea
lirică (dacă e cazul — verbe şi pronume de persoana I singular: exemple), puse
în corelaţie cu mărci lexico-gramaticale ce indică adresarea directă către un
personaj liric [incert] (exemple).
        Sub aspect stilistico-textual, dat fiind faptul că poezia aparţine
direcţiei <nume curent>, <trăsături curent>.