Dimensiunile insectelor variază foarte mult, oscilând în lungime între 0,2

mm si 350 mm.
Corpul insectelor este format din segmente care sunt grupate în 3
regiuni, şi anume:
 cap - este format din 6 segmente ce prezintă organele vizuale :ochi
compuşi, o pereche de antene şi aparatul bucal.
 torace - este constituit din 3 segmente; pe primul segment se articulează
câte o pereche de picioare, iar pe celelalte două (la majoritatea insectelor) se
găseşte câte o pereche de aripi.
 abdomen - este alcătuit din 11 segmente; în cazul majorităţii insectelor
media segmentelor abdominale este cuprinsă între 7 si 9.

Corpul insectelor este acoperit cu un înveliş protector rezistent care

constituie scheletul extern.

Page 1 of 8
 LĂCUSTA

Lăcusta este una dintre cele mai lacome insecte, devorând zilnic o
cantitate de hrană egală cu greutatea sa; lăcusta adultă cântăreşte 2-3 grame,
iar lungimea ei nu depăşeşte 50 mm.

Lăcusta are aripile anterioare mai înguste, iar cele posterioare sunt late,
fiind în repaus strânse în falduri sub cele anterioare, acoperind abdomenul.

Lăcusta vânează în timpul nopţii greierii care dorm. Printre lăcuste există
unele specii care se autodevorează. Insensibile la durere, ele încep prin a-şi
mânca picioarele din faţă, apoi partea posterioară a corpului. Acest lucru nu-l
fac din lipsă de hrană.

Lăcustele călătoare, duse de vânturile dominante, pot zbura fără

întrerupere 2000 km, cu o viteză de 40 km/h. Nici o altă insectă nu este atât de
rezistentă.

Page 2 of 8
 ALBINA

Dintre toate insectele, albinele sunt printre puţinele despre care s-ar putea
spune că au fost "domesticite" si de pe urma carora omul trage foloase
însemnate. Se pare că aceste insecte folositoare omului au evoluat din viespii
sălbatice şi există pe planeta noastră de atunci când au apărut şi primele flori,
acum circa 100 de milioane de ani!

Pe Pământ trăiesc aproximativ 15.000 de specii de albine. Dintre toate

tipurile de albină cele mai cunoscute sunt albinele melifere care produc
mierea. Ele polenizează nenumarate recolte şi produc în fiecare an miere de o
valoare imensă.

Toate uneltele de care are nevoie o albină lucratoare sunt în ea. Pe

fiecare din picioarele din faţă are peri lungi, folosiţi pentru a-şi îndepărta
polenul de pe corp ca şi o crestătură specială, pentru curăţirea antenelor. Pe
picioarele medii se află un şir de peri care ajută la îndepărtarea polenului de pe
picioarele din faţă şi un spin pentru recoltarea cerii de pe abdomen. Pe fiecare
dintre picioarele din spate se află un coş pentru polen.

Albinele sunt sociabile şi trăiesc în comunităţi mari (roiuri) numărând

câteva zeci de mii de indivizi, alcătuite din trei "caste": regina (numită si
matcă), trântorii şi albinele lucrătoare (acestea din urma constituind marea
majoritate a grupului).
Page 3 of 8
 Regina este mama tuturor albinelor, trăind şi cel mai mult (în jur de patru
ani). Atunci când devine matură şi iese din fagurele în care a crescut, regina le
ucide pe celelalte posibile rivale, dintre care majoritatea nu au ieşit încă din
celulele de ceară în care s-au dezvoltat. Pe măsura ce acestea ies, se luptă cu
matca, iar în final rămâne una singură, care este întotdeauna cea mai puternică.
In lunile primăverii, regina face între 1500 şi 3000 de ouă pe zi! In acest timp,
albinele lucrătoare o îngrijesc, îi aduc hrană şi se ocupă şi de ouăle depuse în
fagurii de ceară.

Regina este mai mare şi mai zveltă decât celelalte albine, fiind astfel uşor
de recunoscut; ea emite unele sunete, care reprezintă un fel de provocare la
luptă pentru rivalele ei.

Albinele lucrătoare sunt cele mai numeroase (câteva zeci de mii) şi au cel
mai important rol în stup. Ele au grijă de tineret, construiesc şi repară cuibul,
fac curăţenie, aerisesc stupul bătând repede din aripi, păzesc intrarea în stup,
aduc hrană şi hrănesc larvele, dar nu depun ouă. O albină lucrătoare trăieşte
aproximativ 6 săptămâni şi de-a lungul vieţii ei adulte, are grija de ouă şi de
larvele coloniei. Apoi ea ajută la construirea fagurilor şi la întreţinerea
cuibului. Ea ajunge strângătoare de hrană, aducând la cuib polen şi nectar, pe
care le depozitează în faguri ca rezervă pentru iarnă.
Albinele lucratoare au întodeauna foarte mult de lucru. Atunci când se
întoarce de la cules încărcată cu polen şi nectar, o lucrătoare este înconjurată
de celelalte care îi iau povara. Lucrătoarele fac şi celulele cuibului pe care le
construiesc din ceară, substanţa produsă de o glandă situată în partea de jos a
abdomenului. Albinele iau foi subţiri de ceară pe care o înmoaie cu gura până
când este destul de moale pentru a fi folosită la construcţie.

Trântorii sunt albinele-mascul şi trăiesc doar vreo trei săptămâni. După

ce şi-au îndeplinit rolul în perpetuarea speciei, ei sunt vânaţi de albinele
lucrătoare, care îi omoară. Ei nu se pot apăra de acestea, căci nu pot înţepa.
O curiozitate o reprezintă modul în care albinele comunică între ele. Pentru
aceasta, ele folosesc un fel de "limbaj", exprimându-se prin mişcări diverse şi
printr-o vibraţie a aripilor. De exemplu, atunci când o albină lucrătoare
descoperă o zonă cu multe flori, le anunţă astfel pe celelalte albine din stup.
Albina execută atunci nişte mişcări asemănătoare unui dans, o rotire în forma

Page 4 of 8
cifrei opt, indicând prin poziţia corpului direcţia spre care trebuie să zboare
celelalte albine. In acest timp, ea emite şi nişte sunete, care sunt auzite de
suratele ei.

Albinele au un rol foarte important în viaţa plantelor, favorizând

polenizarea florilor. Ele sunt utile şi pentru om, apicultura (creşterea albinelor)
fiind practicată de multe popoare încă din antichitate.

FLUTURE

Lepidopterele, nume generic dat speciilor de fluturi, au apărut cu peste 100

de milioane de ani în urmă. Se găsesc în aproape toate colţurile lumii, mai
puţin la Polul Nord si Polul Sud, fiind mai răspândiţi la tropice decât în
America de Nord şi în Europa.

Asemeni păsărilor, fluturii pot zbura pe distanţe mari.

Fluturele are corpul bombat sau alungit şi catifelat, patru aripi acoperite cu
solzi mărunţi de culori diferite şi un aparat bucal adaptat pentru supt. Ochii
sunt bine dezvoltaţi şi foarte sensibili la mişcare.

Antenele lungi sunt folosite pentru detectarea mirosului şi a mişcărilor

aerului.Ei se hrănesc din flori viu colorate, cu nectar, un lichid dulce ce se
găseşte în adâncul florilor. Işi pot folosi şi picioarele pentru a gusta planta pe
care se află.
Ciclul vieţii unui fluture are 4 faze: oul, omida , nimfa sau pupa şi fluturele
matur, zburător.

Page 5 of 8
 CĂRĂBUŞ

Cărăbuşul este o insectă răspândită în toată Europa, la noi populând

regiunile cu terenuri nisipoase. Cărăbuşii prădători se recunosc uşor după
corpul lor zvelt, coloratura neagră cu luciu metalic; exemplarele tinere sunt de
un maroniu închis.

Este o insectă cu două perechi de aripi dintre care cea anterioară mult
întărită. Are antene filamentoase.

Picioarele sunt subţiri şi lungi, bune de alergat pe sol şi pe trunchiurile de

copac, fiindcă aripile lor zburătoare nu sunt foarte dezvoltate. Lungimea
corpului variaza între 19-26 mm. Ziua, stau ascunşi peste tot unde e răcoare,
soarele putându-le supraridica temperatura corpului, ceea ce ar duce la uscarea
lor. Ziua dorm, noaptea la treabă.

Insecte incredibile

Adevărul este că insectele sunt incredibile. Lumea lor oferă o cantitate

infinită de informaţii surprinzătoare pentru cei care le studiază sau sunt pur şi
simplu pasionaţi de ele. Totuşi, există anumite statistici şi anumite
caracteristici care par să fie mai mult decât incredibile!
Insecta băţ, de exemplu. Nu numai că, efectiv, seamănă cu un băţ, dar are
dimensiuni absolut remarcabile. Măsoară 7 cm lungime, dar mai puţin de 1
mm grosime, deci este incredibil de subţire. O altă insectă băţ, din pădurile

Page 6 of 8
tropicale are peste o jumătate de metru lungime, măsurând şi picioarele.

Există şi insecte grase. Deşi poate să zboare, gândacul Goliat din Africa
atinge 100 grame. Imaginaţi-vă: zece asemenea insecte cântăresc un kilogram.
Titlul de "cel mai lacom" îi revine coloratei molii polifeme din America de
Nord. Larvele sale consumă o cantitate de hrană echivalentă cu de 85.000 ori
greutatea proprie, în numai 55 zile.

Care este cea mai rapidă dintre insectele zburătoare?

Libelula
Nu ştim exact, fiindcă există muşte, tăuni şi fluturi care zboară foarte uşor,
atingând uneori chiar viteze de 40 km/h. Libelula deţine recordul, cu 57 km/h.
Pe de altă parte, unii gândaci tropicali îşi adjudecă titlul de cea mai rapidă
insectă terestră. În cadrul unor experimente ştiinţifice, aceştia au depăşit cu
uşurinţă viteza de 5 km/h.

Page 7 of 8
 Furnica
Nu e însă nevoie să căutăm insecte exotice pentru a găsi statistici
surprinzătoare. Furnica obişnuită poate căra de 30 de ori volumul propriului
corp şi de până la 50 de ori greutatea propriului corp.

Musca
Iar muştele? Dacă urmaşii unei singure perechi de muşte ar supravieţui cu
toţii, în aproximativ 4 luni ar fi 200 trilioane: 2 urmat de 20 zerouri…

Page 8 of 8