Sunteți pe pagina 1din 55

CURS NR 12

dr. Voidăzan Septimiu


Medic Primar Epidemiolog
Profesor universitar
Disciplina de Epidemiologie
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George Emil Palade, Târgu-Mureş
Epidemiologia bolilor asociate călătoriilor şi
vaccinurile necesare.
Cuprinsul cursului
• Bolile infecțioase emergente și călătoriile internaționale. Categorii
speciale de călători
• Epidemiologia afecțiunilor asociate călătoriilor
• Epidemiologia bolilor virale asociate călătoriilor
• Epidemiologia bolilor bacteriene asociate călătoriilor
• Epidemiologia bolilor parazitare asociate călătoriilor
• Epidemiologia bolilor fungice asociate călătoriilor
• Epidemiologia bolilor transmise pe cale sexuală
• Vaccinările călătorului internațional.
Epidemiologia bolilor virale asociate
călătoriilor
Infecții virale:
• Encefalita japoneză
• Febra denga
• Febra galbenă
• Gripa umană, aviară și noul virus gripal H1N1
• Hepatite
• Oreionul
• Poliomielita
• Rabia
• Rujeola
• SARS
• Varicela
Rabia
Rabia sau turbarea este provocată de virusul rabic, având ca
țintă principală sistemul nervos, cu o evoluție uneori drastică,
manifestându-se prin hiperexcitabilitate, agresivitate motorie,
paralizii și (în lipsa tratamentului) deces.
Această zoonoză este întâlnită la speciile de animale homeoterme.
Debutul rabiei poate fi pseudogripal în primele zile, după care își
fac apariția febra, cefaleea, agitația, stări de anxietate,
hiperactivitatea.
Rabia și-a făcut apariția în Antichitate, este prezentă pe toate
continentele lumii, excepție fiind Antarctica.
Majoritatea cazurilor de rabie sunt întâlnite în Asia și Africa.
Agent etiologic
• Este reprezentat de virusul neurotrop rabic, genul Lyssavirus, familia
Rhabdoviridae, Mononegavirales.
• Acesta se colonizează în saliva animalelor infectate, fie domestice, fie
sălbatice.
• Câinele domestic este un rezervor primar la nivel global. La nivel
regional, multe specii de animale sălbatice pot servi ca și gazde de
întreținere.
• Virusul descrie 14 specii, este inactivat de hipoclorit de sodiu,
substanțe etanolice, eter, formaldehidă, fenol.
Proces epidemiologic
Sursa de infecție
• Animalele purtătoare de virus reprezintă sursa de infecție, majoritatea
animalelor infectate fiind câinii conform ultimelor date furnizate de OMS.
• O excepție de la afirmația aceasta ar fi faptul că în România rezervorul
natural al rabiei este considerat vulpea.
Mod de transmitere
• Transmiterea are loc prin contact direct cu mucoasele omului cu saliva
animalului infectat prin mușcătura sau zgârietura. Saliva animalelor
purtătoare este virulentă încă din perioada de incubație.
Receptivitate
• Generală pentru toate persoanele care sunt expuse la mușcătura directă a
unui animal a cărei condiție față de rabie este necunoscută.
Factori favorizanți
• Sărăcia
• Țările subdezvoltate
• Personal expusă la material infectant (personal medical, personal
laboratoare medicale)
• Călătorii în arii defavorizate cu risc epidemiologic.
Măsuri de prevenție
Turbarea poate fi stopată prin:
• vaccinarea câinilor profilactic și a vulpilor
• dresaj canin
• raportarea abandonajului animal
• informarea populației cu privire la metodologia tratamentului post contact
cu saliva câinilor nevaccinați, campanie de informare privind vaccinarea
antirabică la vulpi.
• aplicare vaccin oral antirabic inclus în momeala comestibilă pentru vulpi.
• imunizare profilactică a persoanelor care au ocupații de risc profesional sau
călători.
Vaccinarea preexpunere
Se recomandă persoanelor cu risc înalt de transmitere profesională a rabiei:
• Personal din laboratoare de diagnostic, cercetare şi producere a vaccinului rabic
• Veterinari
• Lucrători forestieri
• Vânători
• Călători în zone cu prevalenţă crescută a rabiei la câini şi acces limitat la asistenţă
medical
• Schema de vaccinare preexpunere: primovaccinarea cu 3 doze în zilele 0, 7,
28 şi revaccinări la 1 şi la fiecare 5 ani ulteriori
• Se recomandă control serologic la fiecare 6 luni, cu revaccinare când titrul
de anticorpi scade sub nivelul considerat protector de 0,5 UI/ml.
Vaccinarea antirabică
Atitudinea profilactică funcţie de gradul de gravitate al leziunilor şi starea animalului în
momentul producerii agresiunii
Gradul de gravitate al leziunilor Starea de sănătate a animalului în momentul Profilaxia specifică
producerii agresiunii
Gravitatea I: saliva animalului turbat sau suspect de turbare a - sănătos în momentul atacului - vaccinare numai în cazul apariţiei turbării clinice la
venit în contact cu excoriaţii recente (mai puţin de 24 de ore) animal sau a confirmării prin laborator
Gravitatea II: contactul salivei animalului cu excoriaţii recente
- suspect de turbare - se începe vaccinarea care se va întrerupe în a 5-a zi
localizate la faţă, gât sau organe genitale; muşcături superficiale
dacă animalul rămâne sănătos
şi zgârieturi localizate la trunchi sau membre inferioare
- turbat; omorât şi neexaminat; necunoscut - vaccinare completă
Gravitatea III: muşcături sau zgârieturi superficiale localizate la - sănătos - Ser antirabic; vaccinare numai dacă se confirmă
faţă, gât, mâini sau organe genitale, muşcături sau zgârieturi diagnosticul
multiple şi superficiale sau mici şi profunde localizate la - suspect de turbare - Ser antirabic şi vaccinare, care se va întrerupe a 5-a zi
membrele inferioare şi trunchi dacă animalul rămâne sănătos sau laboratorul infirmă
diagnosticul
- turbat, omorât şi neexaminat sau necunoscut - sero-vaccinare completă

Gravitatea IV: leziuni produse de animale sălbatice sau - sănătos - Ser antirabic şi vaccinare, care se va întrerupe a 5-a zi
mușcături produse de animale turbate, localizate la cap, gât sau dacă se infirmă diagnosticul
mâini; muşcături profunde şi multiple localizate la trunchi şi - suspect de turbare+ Ser antirabic şi vaccinare, care se va întrerupe a 5-a zi
membre inferioare dacă animalul rămâne sănătos sau laboratorul infirmă
diagnosticul
- turbat, mort, neexaminat sau necunoscut - sero-vaccinare completă
- sălbatic, omorât şi trimis la laborator pentru Ser şi vaccinare, care se întrerupe dacă s-a înlăturat
diagnostic orice suspiciune de turbare
Vaccinarea antirabică
• Persoanele neimunizate anterior: 5 doze de vaccin în zilele 0, 3, 7, 14 şi 28.
• Persoanele vaccinate anterior, cu mai puţin de 5 ani în urmă, cu preparate
vaccinale pe culturi celulare: 2 doze în zilele 0 şi 3.
• Serul antirabic (40 UI/Kg corp – min. 10 ml) după desensibilizare, în cazuri grave
se recomandă infiltrarea în jurul plăgii (1/3 din cantitatea de ser)
sau
• Imunoglobulină specifică antirabică (20 UI/Kg corp)
• Tratamentul local al plăgii produse de animale (reducere cu cel puţin 20% a
riscului infecţiei): spălare cu apă şi săpun, aplicare substanţe dezinfectante tip
apă oxigenată 5% în cazuri grave spălarea şi infiltrarea cu ser antirabic, suturarea
plăgii se face după 7 zile.
• Profilaxia antirabică este obligatorie!
Măsuri de combatere
• În momentul expunerii la saliva unui animal posibil infectat se
instituie de urgență igienizarea zonei expuse prin spălat imediat cu
săpun, detergenți sau substanțe iodate (în funcție de disponibilitatea
acestor substanțe), tratamentul local al rănii, administrarea vaccinului
antirabic și a imunoglobulinei rabice.
Epidemiologia bolilor bacteriene asociate
călătoriilor
Infecții bacteriene
• Boala Lyme
• Difteria
• Febra tifoidă
• Holera
• Legioneloza
• Leptospiroza
• Meningita meningococică
• Pesta
• Tetanos
• Tuberculoza
Legioneloza
Date generale
• Este o infecție acută autolimitantă cu localizare preponderent
pulmonară, cu o perioadă de incubație de aproximativ o săptămână
caracterizată prin sindrom pseudogripal.
• Este determinată de un patogen oportunist având susceptibilitate
crescută în rândul bolnavilor cronici, imunocompromiși, gravidelor și
nou-născuților.
• La om determină 3 forme clinice distincte: boala legionarilor, febra
Pontiac sau forme extrapulmonare.
Agent etiologic
• Legioneloza pneumonică este o infecție acută determinată de diferiți
bacili Gram negativi: L. pneumophila, L. micdadei sau L. boremanii.
Izolarea bacteriilor se face din secrețiile recoltare din tractul respirator
(sputa) sau urină.
• Acest microorganism este larg răspândit în natură regăsit
preponderent în zone umede cu surse de apă stagnantă, cantonate în
biofilme sau în amibe.
Proces epidemiologic
• Sursa de infecție
• Sistemele racordate la surse de apă, de obicei, create de om pot fi surse de
infecție cu Legionella pneumophila: fântânile, dușurile, aburii care se
acumulează în diferite spații inchise, spa-urile, piscinele.
• Calea de transmitere
• Se transmite prin inhalarea aerosolilor sau ingerarea apei contaminate.
• Transmiterea interumană este rară.
• Receptivitatea
• Legioneloza are o distribuție variată la nivel mondial, în Statele Unite ale
Americii fiind o problemă importantă de sănătate cu o creștere
exponențiala a incidenței anual.
• Există și regiuni geografice în care incidența este stabilă: în Europa și
Canada sau regiuni în care s-a înregistrat un declin a numărului de cazuri:
Singapore.
Factorii dinamizatori-favorizanți
• Realizarea frecventă a călătoriilor în zone cu apă, lacuri, râuri sau
achiziționarea din mediul intraspitalicesc se numără printre factorii
implicați în declanșarea bolii.
• Vârsta înaintată, consumul de tutun, alcool sau prezența
comorbitităților pot contribui la severitatea bolii culminând cu
prognostic nefavorabil
Forme de manifestare a procesului
epidemiologie
• Manifestare sporadică - sunt cele mai frecvente și apar în comunitate;
• Manifestare endemică – apar rar și sunt scurtă durată.
• Cele 62 cazuri de pneumonie cu Legionella pneumophila din anul 2018 corespund unei
incidențe de 0,3%000.
• Din cele 62 cazuri, 55 (89%) au fost clasificate confirmate, iar 7 (11%) probabile.
• Cele mai multe cazuri aparțin mun. București, în principal ca urmare a îmbunătățirii
capacității de diagnostic în unele spitale (în special în INBI “Prof.Dr.Matei Bals”).
• În 30 de județe nu a fost detectat niciun caz, fapt cauzat de lipsa capacității de diagnostic
în spitale.
• La 50% dintre cazuri luna debutului s-a situat în intervalul iulie-august 2018. Distribuția
geografică a cazurilor cu expunere în mun. București, în perioada mai-august 2018, ridică
problema unei posibile influențe a salbei de lacuri și a direcției și vitezei vântului.
• Șase cazuri au fost de import: Italia (2), Cipru (1), Emiratele Arabe Unite (EAU) (1), Franța
(1), Turcia (1).
Măsuri de prevenție
• Efectuarea frecventă a testelor de apă care alimentează clădirile,
odată cu decontaminarea corespunzătoare a acestora.
• Utilizarea apei, de principiu sterilă.
• Reducere expunerii la turnuri de apă, hidromasaj, piscine nefiltrate.
Măsuri de combatere
• Datorită faptului ca Legionella spp. este o bacterie intracelulară, cea
mai bună metodă de eradicare a acestei boli este administrarea
antibioticelor:
• fluorochinolonele, macrolidele și rifampicina sunt cele mai indicate antibiotice
în funcție de particularitatea cazurilor.
Leptospiroza
• Date generale
• Este o infecție acută, zoonotică de cauză bacteriană transmisă prin
intermediul lichidelor biologice ale animalelor infectate, iar acestea
fiind excretate în apa sau sol.
• Formele sale pot varia de la o boala minoră, asemănătoare gripei sau
poate conduce, mai rar, la deces în formele complicate.
Agent etiologic
• Grupul de spirochete care aparțin genului Leptospirae reprezintă
agentul etiologic în Leptospiroză.
• Tulpinile au fost izolate cel mai frecvent din urina animalelor
domestice sau sălbatice, vectorul principal fiind șoarecele de câmp
sau șobolanul.
Procesul epidemiologic
• Sursa de infecție
• Animalul este rezervorul principal al bolii.
• De asemenea, diferite animale pot fi infectate dezvoltând o formă de boală
inaparentă.
• Calea de transmitere
• Se transmite în mod direct prin tăieturi, abraziuni sau prin intermediul
mucoasei gurii, nasului, ochilor.
• În mod indirect transmiterea este favorizată de ingerarea apei sau
alimentelor, dar și prin diferite practici precum scăldatul, pescuitul.
• Receptivitatea
• Este generală în rândul populației.
Factorii dinamizatori-favorizanți
• Leptospiroza are o distribuție variată la nivel mondial, speciile diferă
în funcție de regiune, de populația animală și de factorii de mediu.
• Se întâlnește predominat în regiunile tropicale și subtropicale unde
temeperatura este umedă, rece, iar mediul asigură o supraviețuire
propice a spirochetelor.
• Prezența diferitelor serotipuri este dependentă de rezervorul animal.
Forme de manifestare a procesului epidemiologic

• Manifestare sporadică – de obicei în zonele dezvoltate, contaminarea


este posibilă prin îngerarea apei sau alimentelor
• Manifestare endemică – frecvent în regiunile asiatice cu climă
temperată.
Măsuri de prevenție
• Îndepărtarea unor animale posibile surse de infecție este necesară,
depistarea celor cu boală aparentă și tratarea acestora la medicul
veterinar.
• Manevrarea cu atenție a diferitelor alimente precum carnea din
expertiza alimentară.
• Evitarea surselor acvatice cu apă stătătoare, umedă.
Măsuri de combatere
• Antibioterapia cu benzil penicilina este cea mai eficientă metodă de
combatere a infecției cu Leptospira.
Epidemiologia bolilor parazitare asociate
călătoriilor
Infecțiile parazitare
• Leishmanioza
• Malaria
• Infecții cu nematode intestinale
• Tripanosomiaza
• Amibiaza
• Schistomiaza
Leishmanioza
• Date generale
• Leishmanioza reprezintă un grup de maladii tropicale de origine
parazitară întâlnite în întreaga lume.
• Se transmit de la insecte la om dezvoltând manifestări cutanate,
muco-cutanate sau viscerale.
• Adesea epidemiile au loc pe timp de secetă, războaie civile, foamete,
inundații sau igienă precară.
Agent etiologic
• Boala este determinată de peste 20 de specii de Leishmania spp., care
este un parazit intracelular.
• Microorganismul a fost izolat din probele clinice ale pacienților
simptomatici, din leziuni cutanate, aspirate splenice sau din măduva
osoasă.
• Acesată metodă fiind gold standardul în diagnosticarea leishamniozei.
Proces epidemiologic
• Sursa de infecție
• Rezervoarele principale care găzduiesc paraziții sunt: diferite mamifere,
rozătoare, câini sălbatici sau domestici, pisici sau omul.
• Vectorii implicați în ciclul infecțios sunt reprezentați de muștele de nisip din genul
Lutzomyia în America și Phlebotomus în restul lumii. Acestea două sunt cel mai
frecvent responsabile de transmiterea Leishmania spp.
• Calea de transmitere
• Transmiterea este zoonotică sau antroponotică prin intermediul înțepăturii
muștelor de nisip.
• Leishmania donovani fiind considerat cel mai frecvent agent antroponotic.
• Receptivitatea
• Distribuția globală este specifică fiecărei specii de Leishamnia spp., fiind declarată
în aproximativ 98 de țări, receptivitatea fiind generală in populație.
Factorii dinamizatori-favorizanți
• Transmiterea paraziților de Leishmania spp. este influențată de
modificările de mediu efectuate de către om.
• Coexistența și interacțiunea dintre rezervor, vector și om sunt posibile
în zonele urbane, arii împădurite, iar schimbările frecvente de climă
aduc un beneficiu în transmiterea paraziților.
Forme de manifestare a procesului epidemiologic

• Manifestare sporadică in zonele semi-deșertice sau reci.


• Manifestare endemică apare de obicei in regiunile umede precum
Asia, SUA, America, Mediteraneană care conțin zone împădurite, iar
colonizarea insectelor în aceste zone este crescută.
Măsuri de prevenție
• Prevenția este în general dificilă, din cauza controlului vectorilor și al
rezervoarelor reprezentate de rozătoare și câini asimptomatici.
• Pulverizarea cu insecticide a materialelor sau a hainelor folosite.
• Implementarea unui program de diagnostic precoce.
• Dezvoltarea unui vaccin impotriva bolii este cea mai eficientă,
rentabila si o sigură masură de prevenție.
Măsuri de combatere
• Utilizarea unor terapii focale precum crioterapie, folosirea
unguentelor cu paromomicina.
• Folosirea antibioticelor cu utilitate sistemică precum compușii azolici,
miltefosina, amfotericina B.
Malaria
• este o boală cu o importanţă medicală foarte mare, produsă de
protozoare parazite din genul Plasmodium, care sunt transmise la om
prin mușcăturile femelei de țânțar Anopheles infectate, cu răspândire
preponderent în regiunile tropicale şi subtropicale.
• Este maladia cu răspândirea cea mai largă de pe glob, sute de
milioane de oameni fiind infectaţi anual în Africa, India, Asia de Sud-
Est, Orientul Mijlociu, America Centrală şi de Sud, ceea ce face ca
aproape 50% din populaţia globului să fie sub riscul infestării cu
această boală.
În zona tropicală epidemiologia malariei este mult mai complexă decât în
zona temperată. În Africa ecuatorială, în partea de nord a Indiei, Indonezia şi
în partea de sud a Americii, transmiterea este stabilă, întrucât este destul de
constantă de la an la an. Boala este endemică, dar epidemiile sunt mai puţin
frecvente în zone ca India, Asia de Sud-Est şi America Centrală.
Agentul Etiologic
• Malaria este o boală produsă de un protozoar din genul Plasmodium,
ce infectază globulele roşii prin inocularea la om, de către femela
ţânţar din genul Anopheles, în timpul hrănirii cu sânge.
• Sunt cinci specii care parazitează la om şi pot fi transmise de la o
persoană la alta: P. falciparum, P.vivax, P.ovale (cu două specii) și
P.malariae.
• În ultimul timp au fost raportate din ce în ce mai des infecţii la om cu
specia P. knowlesi care parazitează la maimuţă, în regiunile
împădurite din Asia de Sud-Est şi în special în Insula Borneo.
Modul de transmitere
• Prin vectori - vectorul transmițător la om și în același timp gazdă
obligatorie pentru stadiul sexuat al parazitului îl reprezintă țânțarii din
genul Anopheles (din aproximativ 400 de specii de pe glob, doar 30-
40 pot fi în condiții naturale vectori pentru malarie).
• Perioada de formare a sporozoiților în glandele salivare variază între 7
și 30 de zile în funcție de specia parazitului și temperatura mediului.
Modul de transmitere
• Prin transfuzii de sânge - malaria post-transfuzională cunoscută din
1911, se face de la purtătorii latenți, asimptomatici ai malariei.
• În cele mai multe cazuri transmiterea post-transfuzională s-a făcut cu
P. malariae (care dă forme persistente cu purtători sanguini de durată)
și mai rar cu P. vivax și P. falciparum.
• Perioada de contagiozitate a omului este perioada de timp cât
gametociții infestanți ai parazitului malaric persistă în sângele
bolnavilor şi variază cu specia de Plasmodium.
• Astfel gametociții de P. malariae pot persista în sânge chiar până la 53
de ani, P. vivax poate persista 1-3 ani, iar P. falciparum până la 1 an.
Femela de Anopheles rămâne infestantă toată durata vieții.
• Sunt posibile trei căi de transmitere a malariei de la bolnav sau
purtătorul de plasmodii la persoanele sănătoase:
• în condiţii naturale prin înţepăturile ţânţarilor din genul Anopheles;
• intrauterin de la mama bolnavă la făt prin placentă sau în timpul naşterii ;
• prin transfuzii - prin intermediul sângelui care conţine agentul patogen în
timpul manipulării medicale sau efectuând injecţii în condiții aseptice cu ace
contaminate.
• Transmiterea malariei se face în sezonul de activitate al țânțarilor,
depinzând de intensitatea și durata transmiterii, precum şi de
influența factorilor naturali și sociali cu efect pe termen lung.
Receptivitatea
• este generală, cu anumite particularităţi legate de rezistenţa faţă de malaria
produsă de unele tipuri de Plasmodium.
• Răspunsul imun dezvoltat după infecţia naturală este de tip umoral şi celular,
imunitatea umorală (anticorpi faţă de formele eritrocitare asexuate) constituind
elementul cel mai important al protecţiei.
• Anticorpii apar precoce în cursul parazitemiei şi ating un titru maxim odată cu
scăderea numărului de paraziţi circulanţi.
• În zonele endemice pentru malarie, imunitatea naturală pasivă, transplacentară
(IgG de origine maternă), asigură protecţia nou-născutului până în jurul vârstei de
3 luni, după care nivelul acestor anticorpi se scade treptat până la dispariţie.
• În primul an de viaţă al acestor copii, sistemul imunitar este expus continuu la
contactul cu Plasmodium şi organismul îşi începe propria producţie de anticorpi
(de tip IgM şi IgG) în prezenţa parazitemiei.
FORMELE DE MANIFESTARE ALE MALARIEI ÎN
POPULAŢIE
• Malaria poate fi continuă, sezonieră și intermitentă.
• Malaria sezonieră se caracterizează printr-un val de infecție în
primăvară și un val în toamnă cu amplitudine mai mare.
• Malaria este sezonieră în regiunile unde condițiile climatice diferă de
la un sezon la altul, permițând dezvoltarea periodică a parazitului
malariei și a vectorului, populația indigenă neavând timp să dezvolte
o imunitate suficientă, astfel grupurile de persoane cu risc de
contractare a bolii sunt greu de definit și mortalitatea poate fi mai
mare.
Prevenția
• În 2016 guvernele ţărilor endemice de malarie şi a partenerilor
internaţionali, au investit peste 2,7 miliarde de dolari în lupta pentru
controlul şi eradicarea malariei.
• Regiunea africană acaparează 74% din buget, procentajele scăzând pentru
regiunile din Asia de Sud-Est (7%), Mediterana de Est și America (fiecare 6%)
și Vestul Pacificului (4%).
• Guvernele ţărilor endemice au contribuit doar cu 800 milioane USD, ceea ce
reprezintă doar 31% din suma investită, arătând că fără implicarea
partenerilor din ţările non-endemice lupta contra eradicării malariei ar fi din
start pierdută (Statele Unite ale Americii (SUA) a oferit un miliard de dolari
(38%), urmând cu o contribuţia importantă şi Regatul Unit al Marii Britanii și
Irlanda de Nord (Mare a Britanie), precum și Franța, Germania și
Japonia(WHO - World Malaria Report, 2017).
Prevenția
• Prevenţia de primă linie o constituie apărarea împotriva înţepăturii
ţânţarului din genul Anopheles.
• Măsurile de profilaxie constau în dormitul sub plase tratate cu
insecticid având o remanenţă de lungă durată și utilizarea de
îmbrăcăminte de protecție împotriva insectelor.
• In funcţie de riscul transmiterii malariei în zona care urmează să fie
vizitată şi de speciile de Plasmodium existente, călătorii pot de
asemenea lua medicaţie profilactică (chimioprofilaxie) înainte, în
timpul și la întoarcerea din călătorie
PREVENŢIA MALARIEI LA OM
• Prevenţia şi controlul malariei include la acest moment trei direcţii:
•reducerea contactului între vector şi gazda umană,
•prevenţia specială cu antimalarice şi
•diagnosticul precoce şi tratamentul adecvat al episoadelor de
malarie pentru limitarea transmiterii
PREVENŢIA GENERALĂ - MINIMIZAREA
CONTACTULUI ÎNTRE GAZDA UMANĂ ŞI ŢÂNŢAR
Preventia generală
• O metodă foarte importantă de prevenţie generală a malariei în
zonele endemice este reprezentată de utilizarea plaselor de ţânţari
tratate cu insecticide.
• Prevenţia specială prin utilizarea de medicamente antimalarice
• Prevenţia specifică – dezvoltarea de vaccinuri. Deşi există promisiuni
ale unui preparat vaccinal împotriva malariei, la momentul actual nu
există un vaccin licenţiat cu utilizare populaţională.
Epidemiologia bolilor fungice asociate
călătoriilor
Infecțiile fungice
• Blastomicoza
• Coccidioidomicoza
• Histoplasmoza
Epidemiologia bolilor transmise pe cale
sexuală
Infecțiile transmise sexual
• Gonococia și infecția cu Chlamydia trachomatis
• Sifilis
• Boli genitale ulcerative
• Infecția cu HIV
• Infecția cu HPV
Vaccinările călătorului internațional
Principalele vaccinări
• Vaccinări necesare pentru deplasări în țări cu igienă deficitară
• Vaccinări pentru călători cu riscuri speciale
• Vaccinarea categoriilor speciale de călători (copil, femeia gravidă,
imunodeprimați).