Tema: “Jane Eyre”

Jane Eyre este un bildungsroman socio-psihologic, care dezvăluie succesiv evoluția spirituală a
eroinei și dezvoltarea caracterului puternic al ei. Romanul este adesea numit autobiografic, deși
personajele și evenimentele descrise nu au legătură directă cu viața autoarei. Istoria vieții a lui
Jane Eyre este rodul ficțiunii artistice, dar lumea experiențelor ei interioare este cu siguranță îi
este familiară lui de Charlotte Bronte. Narațiunea la persoana întîi oferă operei o nuanțare lirică
pronunțată.

În Jan Eyre este vizibilă inflexibilitatea, onestitatea, rigoarea morală. Cuvintele eroinei: "Femeile
trăiesc la fel ca bărbații; aceștia au aceeași nevoie să își exercite abilitățile și să caute un domeniu
de activitate pentru ei înșiși, ca și semenii lor; forțați să trăiască sub asuprirea aspra a tradiției,
într-un mediu în stagnare, suferă exact așa cum oamenii ar suferi în locul lor "- sună ca credința
autorului și cheia citirii romanului. Cuvintele eroinei: ”Femeile trăiesc aceleași sentimente ca și
bărbații; ei au aceeași necesitate de a-și demonstra abilitățile și de a-și căuta domeniul de
activitate potrivit, ca și semenii lor; fiind nevoite să trăiască sub presiunea aspră a tradițiilor, într-
un mediu de stagnare, suferă exact așa cum ar suferi un bărbat în locul lor” sună ca un credo al
autoarei, reprezentînd o cheie spre citirea romanului.

Romanul este construit pe modelele bildungsromanului. Tot ce se întîmplă cu Jane reprezintă

episoade din evoluția vieții eroinei, care vine prin luptă, suferință și dificultăți, înfrîngerea cărora
duce spre fericire.

Prima etapă a formării de zi cu zi a lui Jane (născută într-o căsătorie nedorită de părinții bogați ai
mamei) – locuirea în casa mătușii sale Mrs. Reed – o bogătașă obsedată de tradițiile aristocratice
și obsedată de bani. Revolta din partea lui Jane contra Mrs. Reed a rezultat expulzarea copilei din
casa familiei Reed. Prima etapă se încheie cu cazarea eroinei în școala-internat pentru orfani de
preoți săraci ”Lockwood”. În cele din urmă, Jane părăsește școala-închisoare și își găsește post
de guvernantă.

Din momentul sosirii protagonistei la castelul lui Rochester, începe principalul episod al
romanului – episodul Thornfield. Aproape toate imaginile asociate cu Thornfield sunt o
exagerare deliberată, o hiperbolă satirică și uneori romantică. Bronte aici schimbă atît metoda
ilustrării, cît și cheia emoțională a narațiunii. Toate cele optsprezece capitole, i.e. o mare parte
din roman, se încadrează aproape complet în tabloul romanului romantic, parțial gotic. Patosul
romantic predomină atît în narațiune, cît și în exprimarea sentimentelor crescînde ale lui Jane și
Rochester unul celuilalt. Acompaniamentul său alegoric este, de asemenea, romantic. Spre
exemplu, Jane are astfel de vise precum un copac rupt de fulger.
În alte situații, scriitoarea regîndește unele elemente tipic romantice. Să luăm, spre exemplu,
episodul cu vocea lui Rochester. Glasul care o cheamă pe Jane din depărtare și de care ea ascultă
(în capitolul XXXV) în zilele noastre este perceput diferit decît acum o sută de ani. Este curios
faptul că Bronte reproducînd o transmisie telepatică tipică, înainte ca aceasta să devină obiect de
studiu științific, scria că aceasta nu este o înșelăciune a simțutilor și nici vrăjitorile, ci doar un
fenomen nestudiat al naturii (”the work of Nature”).

Astfel, se poate spune că în creația lui Ch. Bronte s-a manifestat o anumită flexibilitate a graniței
ideologice și estetice între romantism și realism. Această caracteristică s-a manifestat prin
instrumentele artistice și stilistice pe care le folosea în portretizarea personajelor sale.

Specificul portretului verbal, precum și al portretului în pictură, se datorează în primul rînd

recursului direct la individualitatea unei anumite persoane. Credibilitatea este o parte integrantă a
genului. Această similitudine se găsește în concordanță cu imaginea recreativă a naturii
originale, vii, care este cunoscută de scriitor ca un întreg artistic, ca o poveste independentă și
realizată în felul său pentru pictura verbală.

Creînd personajele, Bronte a recurs la diverse tehnici de scriere, căutînd cea mai expresivă
reproducere a persoanei. În unele cazuri, ea exagerează în mod deliberat (Blanche Ingram și
mama ei, Lady Ingram), în altele aderă la reproducerea strictă a ”normei” vieții (Brocklehurst,
Preotul Rivers).

Cititorul primește un portret sărac al aspectului lui Brocklehurst. El este înalt și slab. Bumbii
hainei sale sunt toți încheiați. Cu toate acestea, imaginea tutorelui este dezvăluită prin dialog,
fără vreun comentariu al autorului. Punctele sale de vedere pedagogice este ilustrată complet în
secvența cînd el ordonă să fie rasă o fetiță, din cauza că are părul creț de la natură. Aici nu
persistă oarecare comentarii din partea autorului, doar unele fraze menite să arate reacția părțilot
terțe.

Nobilimea locală adunată în casa familiei Rochester este ilustrată diferit. Aici satira devine mai
nuanțată, intonația devine mai ironică, se folosește hiperbolizarea. Blanche Ingram o numește pe
Lady Ingram ”Lady-Mamă”, iar ea îi răspunde fiicei ei, numind-o ba ”sufletul meu”, ba ”crinul
meu din vale”. Epitetele ce par ridicole, fiind pronunțate de femeile bine crescute, nu reprezintă
”ignoranța vieții”, ci un apel deliberat la grotesc.

Bronte descrie cu atenție aspectul tînărului preot. Acesta este o tehnică intenționată, care
accentuează contrastul dintre aspectul interior și cel exterior al lui Rivers, frumos din exterior,
dar rece și insensibil în interior, fără să-i iubească pe oamenii cărora le slujește, doar ”făcîndu-și
datoria”. ”M-am uitat la trăsăturile lui, frumoase în armonie, dar îngrozitoare în gravitatea lor
nemișcată,” spune eroina, ”la fruntea sa energică, dar rece, la ochii lui, strălucitoare, profunzi și
pătrunzători, dar lipsiți de sensibilitate. Mi-am imaginat că sunt soția lui ... ”. E asemănător cu
marmura rece a sculpturii antice. Sentimentele provocate de sărutul lui sunt aidoma frigului
funerar. ”Nu există sărutări de marmură sau gheață, dar anume astfel aș dori să descriu sărutul
vărului meu”, spune Jane. Astfel, portretul psihologic al lui Rivers este perfect demascat prin
interediul imaginii exterioare. El este un fanatic nereceptiv la sentimentele altora, un
reprezentant tipic al perspectivei puritane asupra lumii. Clădirea lui St. John Rivers este unul din
cele mai de succes momente realiste ale romanului.

Rebeliunea este de asemenea clar vizibilă. Ea este trăsătura distinctivă a protagonistei. ”... Ești
bună cu cei care sunt buni cu tine. Cred că așa și trebuie să fie. Dacă oamenii mereu s-ar supune
celor care sunt cruzi și nedrepți, cei răi ar fi făcut tot pe placul lor: ei nu s-ar fi temut de nimic și
tot s-ar înrăutăți. Cînd suntem bătuți fără motiv, trebuie să răspundem loviturii cu o lovitură, sunt
absolut sigură, și cu așa o forță, încît să se dezvețe pentru totdeauna să ne bată!” relata
emoționant eroina la vîrsta de zece ani, în conversația cu Helen Burns, prietena ei blîndă,
pacifistă, atotiertătoare în armonie cu poruncile biblice.

Elementul central al imaginii romanului poate fi asprimea realistă a caracterului fetei. Mesajul
central transmis de roman poate fi însăși păstrarea capacității de a opune rezistență, indiferent de
circumstanțe. În cele din urmă, chiar și cei mai exemplari enoriași ai oricărei biserici trăiesc
extrem de rar conform principiului întoarcerii celuilalt obraz. Este aproape imposibil de trăit în
așa mod, să supraviețuim fără să ne apărăm de dușmani, fără să răspundem la lovitură cu aceeași
monedă. Nu este întîmplător faptul că personajele, precum Helen Burns, mor în copilărie sau
adolescență. Ele sunt prea angelice, deci neadaptabile la viață. Jane însă a supraviețuit. Și, în
calitate de adult, ea iertă tot ce s-a acumulat în decursul anilor, devenind mai calmă, făcînd un
pas în interiorul său spre acceptarea deplină a doctrinei Evangheliei, dar limbajul ei ascuțit și
observația nu dispăruseră, imaginea matură a eroinei nu și-a pierdut recursul plin de viață.
Romanul este alcătuit din personaje care ies în evidență, un fel de amestec de romantism și
realism, de basm și vitalitate și, cel mai important, un final fericit.