Cursul Algebra liniara

Specialitatile: Matematica, Matematica aplicata

§5. Aplicatii liniare. Imaginea si nucleul aplicatiei liniare. Operatori liniari

Fie 𝑉 și 𝑊 două spații vectoriale, definite peste acelasi câmp (𝑃, +,∙ ).

Definiție. Funcția 𝜑: 𝑉 → 𝑊 se numește aplicație liniară, dacă sunt verificate condițiile:

1) 𝜑(𝑥 + 𝑦) = 𝜑(𝑥) + 𝜑(𝑦), ∀𝑥, 𝑦 ∈ 𝑉;

2) 𝜑(λ𝑥) = λ𝜑(𝑥), ∀λ ∈ 𝑃, ∀𝑥 ∈ 𝑉.

Notăm cu ℒ(𝑉, 𝑊) – mulțimea tuturor aplicațiilor liniare, de la spațiul V la W.

Câteva exemple.

1) Aplicația identică 𝜀: 𝑉 → 𝑉, 𝜀(𝑥) = 𝑥, este o aplicație liniară deoarece au loc egalitățile:

𝜀(𝑥 + 𝑦) = 𝑥 + 𝑦 = 𝜀(𝑥) + 𝜀(𝑦) si 𝜀(λ𝑥) = λ𝑥 = λ𝜀(𝑥), pentru ∀λ ∈ 𝑃, ∀𝑥, 𝑦 ∈ 𝑉.
2) Aplicația nulă 𝜔: 𝑉 → 𝑊, 𝜔(𝑥) = 0̅, unde 0̅ este vectorul nul al spațiului W, este o aplicație
liniară deoarece: 𝜔(𝑥 + 𝑦) = 0̅ = 0̅ + 0̅ = 𝜔(𝑥) + 𝜔(𝑦) si 𝜔(λ𝑥) = 0̅ = λ0̅ = λ𝜔(𝑥),
pentru ∀λ ∈ 𝑃, ∀𝑥, 𝑦 ∈ 𝑉.
3) Aplicația 𝜑𝛽 : 𝑉 → 𝑉, 𝜑𝛽 (𝑥) = 𝛽𝑥, unde 𝛽 este un scalar fixat in P, este o aplicație liniară:
𝜑𝛽 (𝑥 + 𝑦) = 𝛽(𝑥 + 𝑦) = 𝛽𝑥 + 𝛽𝑦 = 𝜑𝛽 (𝑥) + 𝜑𝛽 (𝑦), 𝜑𝛽 (λ𝑥) = 𝛽(λ𝑥) = (𝛽λ )𝑥 =
(λ𝛽)𝑥 = λ(𝛽𝑥) = λ𝜑𝛽 (𝑥), pentru ∀λ ∈ 𝑃, ∀𝑥, 𝑦 ∈ 𝑉.

Fie 𝜑 ∈ ℒ(𝑉, 𝑊) , unde 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝑉 = 𝑛, 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝑊 = 𝑚, 𝑎 = {𝑎1 , 𝑎2 , … , 𝑎𝑛 } – o bază in V și

𝑏 = {𝑏1 , 𝑏2 , … , 𝑏𝑛 } – o bază in W. Atunci 𝜑(𝑎1 ), 𝜑(𝑎2 ), … , 𝜑(𝑎𝑛 ) ∈ 𝑊, deci se exprimă liniar
prin vectorii bazei b, adică există niște scalari 𝛼𝑖𝑗 ∈ 𝑃, 𝑖 = 1,2, … , 𝑛; 𝑗 = 1,2, … , 𝑚, astfel incât
au loc egalitățile:

𝜑(𝑎1 ) = 𝛼11 𝑏1 + 𝛼12 𝑏2 + ⋯ + 𝛼1𝑚 𝑏𝑚

𝜑(𝑎2 ) = 𝛼21 𝑏1 + 𝛼22 𝑏2 + ⋯ + 𝛼2𝑚 𝑏𝑚
……….
𝜑(𝑎𝑛 ) = 𝛼𝑛1 𝑏1 + 𝛼𝑛2 𝑏2 + ⋯ + 𝛼𝑛𝑚 𝑏𝑚
In acest caz matricea
𝛼11 𝛼21 … … . 𝛼𝑛1
𝜑 𝛼12 𝛼22 … … . 𝛼𝑛2
𝐴𝑎,𝑏 = ( )
…….
𝛼1𝑚 𝛼2𝑚 … … 𝛼𝑛𝑚

se numește matricea aplicației liniare 𝜑 in bazele a și b.

Observație. 1) Fie 𝑉 un spațiu vectorial n-dimensional, definit peste un câmp (𝑃, +,∙ ) și fie
𝑎 = {𝑎1 , 𝑎2 , … , 𝑎𝑛 } – o bază in V. Atunci matricea aplicației liniare 𝜀: 𝑉 → 𝑉, 𝜀(𝑥) = 𝑥, in baza
a este matricea unitate de ordinul n, deoarece 𝜀(𝑎𝑖 ) = 𝑎𝑖 , i=1,2,…,n, deci [𝜀(𝑎𝑖 )]𝑎 =
(0, … ,0,1,0, … ,0) (unitatea este pe locul i). Astfel, 𝐴𝜀𝑎 = 𝐸𝑛 .
2) Fie 𝑉 si 𝑊 două spații vectoriale, definite peste același câmp (𝑃, +,∙ ), 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝑉 = 𝑛,
𝑑𝑖𝑚𝑃 𝑊 = 𝑚, 𝑎 = {𝑎1 , 𝑎2 , … , 𝑎𝑛 } – o bază in V si 𝑏 = {𝑏1 , 𝑏2 , … , 𝑏𝑛 } – o bază in W. Atunci
matricea aplicației liniare nule 𝜔: 𝑉 → 𝑊, 𝜔(𝑥) = 0̅, in bazele a și b, este matricea nulă de tipul
(n,m), deoarece 𝜔(𝑎𝑖 ) = 0̅, pentru orice i=1,2,…,n. Astfel, 𝐴𝜔 𝑎,𝑏 = 𝑂𝑛,𝑚 .

𝜑
Dacă 𝑥 ∈ 𝑉, [𝑥]𝑎 = (𝑥1 , 𝑥2 , … , 𝑥𝑛) , [𝜑(𝑥)]𝑏 = (𝑦1 , 𝑦2 , … , 𝑦𝑚 ), iar 𝐴𝑎,𝑏 (dată mai sus) este
matricea aplicației liniare 𝜑 in bazele a și b, atunci

𝑦1 𝑏1 +𝑦2 𝑏2 + ⋯ + 𝑦𝑚 𝑏𝑚 = 𝜑(𝑥) = 𝜑(𝑥1 𝑎1 +𝑥2 𝑎2 + ⋯ + 𝑥𝑛 𝑎𝑛 ) = 𝑥1 𝜑(𝑎1 )+𝑥2 𝜑(𝑎2 )+ ⋯ +

𝑥𝑛 𝜑(𝑎𝑛 ) = 𝑥1 (𝛼11 𝑏1 + 𝛼12 𝑏2 + ⋯ + 𝛼1𝑚 𝑏𝑚 ) +𝑥2 (𝛼21 𝑏1 + 𝛼22 𝑏2 + ⋯ + 𝛼2𝑚 𝑏𝑚 ) + ⋯ +

+𝑥𝑛 (𝛼𝑛1 𝑏1 + 𝛼𝑛2 𝑏2 + ⋯ + 𝛼𝑛𝑚 𝑏𝑚 ) = (𝛼11 𝑥1 + 𝛼21 𝑥2 + ⋯ + 𝛼𝑛1 𝑥𝑛 )𝑏1 +

(𝛼12 𝑥1 + 𝛼22 𝑥2 + ⋯ + 𝛼𝑛2 𝑥𝑛 )𝑏2 + ⋯ + (𝛼1𝑚 𝑥1 + 𝛼2𝑚 𝑥2 + ⋯ + 𝛼𝑛𝑚 𝑥𝑛 )𝑏𝑚 .

Așa cum coordonatele vectorului sunt unice (in baza dată) obținem egalitățile:

𝑦1 = 𝛼11 𝑥1 + 𝛼21 𝑥2 + ⋯ + 𝛼𝑛1 𝑥𝑛

𝑦2 = 𝛼12 𝑥1 + 𝛼22 𝑥2 + ⋯ + 𝛼𝑛2 𝑥𝑛
………
𝑦𝑚 = 𝛼1𝑚 𝑥1 + 𝛼2𝑚 𝑥2 + ⋯ + 𝛼𝑛𝑚 𝑥𝑛

In forma matriceala, ultimul sistem este:

𝑦1 𝛼11 𝛼21 … … . 𝛼𝑛1 𝑥1

𝑦2 𝛼12 𝛼22 … … . 𝛼𝑛2 𝑥2
( )= ( )( )
… ……. …
𝑦𝑚 𝛼1𝑚 𝛼2𝑚 … … 𝛼𝑛𝑚 𝑥𝑛

𝜑 𝑡
sau, concis, 𝑡 [𝜑(𝑥)]𝑏 = 𝐴𝑎.𝑏 [𝑥]𝑎 . Această egalitate se numește formula pentru coordonatele
vectorului transformat.

Fie 𝑉 si 𝑊 două spații vectoriale, definite peste același câmp (𝑃, +,∙ ) și fie 𝜑: 𝑉 → 𝑊 o aplicație
liniară.

Mulțimea 𝐼𝑚𝜑 = {𝜑(𝑥)| 𝑥 ∈ 𝑉} se numește imaginea aplicației liniare 𝜑, iar mulțimea

𝐾𝑒𝑟𝜑 = {𝑥 ∈ 𝑉 | 𝜑(𝑥) = 0̅}, unde 0̅ este vectorul nul al spațiului W, se numește nucleul
aplicației liniare 𝜑.

Propoziția 5.1. Fie 𝑉 și 𝑊 două spații vectoriale, definite peste același câmp (𝑃, +,∙ ) și fie
𝜑: 𝑉 → 𝑊 o aplicație liniară. Atunci 𝐼𝑚𝜑 = {𝜑(𝑥)| 𝑥 ∈ 𝑉} este un subspațiu in W, iar 𝐾𝑒𝑟𝜑 =
{𝑥 ∈ 𝑉 | 𝜑(𝑥) = 0̅} este un subspațiu in spațiul V.

Demonstrație. Aplicăm primul criteriu al subspațiului. Fie 𝑥′, 𝑦′ ∈ 𝐼𝑚𝜑, atunci există 𝑥, 𝑦 ∈ 𝑉,
astfel incât 𝑥 ′ = 𝜑(𝑥), 𝑦 ′ = 𝜑(𝑦). Avem: 𝑥 ′ + 𝑦 ′ = 𝜑(𝑥) + 𝜑(𝑦) = 𝜑(𝑥 + 𝑦) ∈ 𝐼𝑚𝜑,
λ𝑥 ′ = λ 𝜑(𝑥) = 𝜑(λ𝑥) ∈ 𝐼𝑚𝜑, ∀λ ∈ 𝑃, deci 𝐼𝑚𝜑 ≤ 𝑊. Fie 𝑥, 𝑦 ∈ 𝐾𝑒𝑟𝜑, atunci 𝜑(𝑥) =
𝜑(𝑦) = 0̅, deci 𝜑(𝑥 + 𝑦) = 𝜑(𝑥) + 𝜑(𝑦) = 0̅ + 0̅ = 0̅ ⟹ 𝑥 + 𝑦 ∈ 𝐾𝑒𝑟𝜑 si 𝜑(λ𝑥) =
λ 𝜑(𝑥) = λ0̅ = 0̅ ⟹ λ𝑥 ∈ 𝐾𝑒𝑟𝜑, ∀λ ∈ 𝑃, prin urmare 𝐾𝑒𝑟𝜑 ≤ 𝑉. □

Propoziția 5.2. Fie 𝑉 și 𝑊 două spații vectoriale, definite peste acelasi câmp (𝑃, +,∙ ) și fie
𝜑: 𝑉 → 𝑊 o aplicație liniară. Atunci:

1) 𝜑 este surjectivă, dacă și numai dacă 𝐼𝑚𝜑 = 𝑊;

2) 𝜑 este injectivă, dacă și numai dacă 𝐾𝑒𝑟𝜑 = {0̅};
3) 𝜑 este bijectivă, dacă și numai dacă 𝐼𝑚𝜑 = 𝑊 și 𝐾𝑒𝑟𝜑 = {0̅}.

Demonstrație. 1) Rezultă din definiția funcției surjective.

2)Fie că aplicația liniară 𝜑 este injectivă și fie 𝑥 ∈ 𝐾𝑒𝑟𝜑. Atunci 𝜑(𝑥) = 0̅ = 𝜑(0̅), de unde
rezultă 𝑥 = 0̅, deci 𝐾𝑒𝑟𝜑 = {0̅}. Reciproc, fie că 𝐾𝑒𝑟𝜑 = {0̅} si fie 𝜑(𝑥) = 𝜑(𝑦), atunci
𝜑(𝑥) − 𝜑(𝑦) = 𝜑(𝑥 − 𝑦) = 0̅ ⟹ 𝑥 − 𝑦 ∈ 𝐾𝑒𝑟𝜑 = {0̅} ⟹ 𝑥 − 𝑦 = 0̅⟹ 𝑥 = 𝑦, deci 𝜑 e
injectivă.

3)Rezultă din 1) și 2). □

Teorema 5.1. Fie 𝑉 și 𝑊 două spații vectoriale finit dimensionale, definite peste același câmp
(𝑃, +,∙ ) și fie 𝜑: 𝑉 → 𝑊 o aplicație liniară. Atunci 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝐼𝑚𝜑 + 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝐾𝑒𝑟𝜑 = 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝑉.

Demonstrație. Fie 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝑉 = 𝑛, 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝑊 = 𝑚, 𝑎 = {𝑎1 , 𝑎2 , … , 𝑎𝑛 } – o bază in V și 𝑏 =

{𝑏1 , 𝑏2 , … , 𝑏𝑛 } – o bază in W. Aratăm că 𝐼𝑚𝜑 = 𝐿𝑖𝑛(𝜑(𝑎1), 𝜑(𝑎2 ), … , 𝜑(𝑎𝑛 )).

Dacă 𝑥′ ∈ 𝐼𝑚𝜑, atunci există 𝑥 ∈ 𝑉, astfel incât 𝑥 ′ = 𝜑(𝑥). Fie [𝑥]𝑎 = (𝑥1 , 𝑥2 , … , 𝑥𝑛 ), atunci

𝑥 = 𝑥1 𝑎1 +𝑥2 𝑎2 + ⋯ + 𝑥𝑛 𝑎𝑛 , deci 𝑥 ′ = 𝜑(𝑥)= (𝑥1 𝑎1 +𝑥2 𝑎2 + ⋯ + 𝑥𝑛 𝑎𝑛 ) =

= 𝑥1 𝜑(𝑎1 )+𝑥2 𝜑(𝑎2 )+ ⋯ + 𝑥𝑛 𝜑(𝑎𝑛 ) ∈ 𝐿𝑖𝑛(𝜑(𝑎1 ), 𝜑(𝑎2 ), … , 𝜑(𝑎𝑛 )), de unde obținem

𝐼𝑚𝜑⊆𝐿𝑖𝑛(𝜑(𝑎1 ), 𝜑(𝑎2 ), … , 𝜑(𝑎𝑛 )). Reciproc, fie 𝑥 ′ ∈ 𝐿𝑖𝑛(𝜑(𝑎1 ), 𝜑(𝑎2 ), … , 𝜑(𝑎𝑛 )), atunci
există niște scalari 𝑥1 , 𝑥2 , … , 𝑥𝑛 ∈ 𝑃, astfel incât 𝑥 ′ = 𝑥1 𝜑(𝑎1 )+𝑥2 𝜑(𝑎2 )+ ⋯ + 𝑥𝑛 𝜑(𝑎𝑛 ) =

= 𝜑(𝑥1 𝑎1 +𝑥2 𝑎2 + ⋯ + 𝑥𝑛 𝑎𝑛 ) ∈ 𝐼𝑚𝜑, deci (𝜑(𝑎1 ), 𝜑(𝑎2 ), … , 𝜑(𝑎𝑛 )) ⊆ 𝐼𝑚𝜑. Prin urmare,

𝐼𝑚𝜑 = 𝐿𝑖𝑛(𝜑(𝑎1 ), 𝜑(𝑎2 ), … , 𝜑(𝑎𝑛 )) – este un inveliș liniar. Tinând cont de faptul că matricea
𝜑
𝐴𝑎,𝑏 a aplicației liniare 𝜑 in bazele a și b, are pe coloane liniile de coordinate ale vectorilor
𝜑
𝜑(𝑎1 ), 𝜑(𝑎2 ), … , 𝜑(𝑎𝑛 ) in baza b, avem 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝐼𝑚𝜑 = 𝑟𝑎𝑛𝑔𝐴𝑎,𝑏 , bază in subspațiul 𝐼𝑚𝜑
formează orice subsistem maximal liniar independent al sistemului de vectori
𝜑(𝑎1 ), 𝜑(𝑎2 ), … , 𝜑(𝑎𝑛 ).

Găsim dimensiunea și o bază in 𝐾𝑒𝑟𝜑.

𝜑 𝑡
Observăm că: 𝑥 ∈ 𝐾𝑒𝑟𝜑 ⇔ 𝜑(𝑥) = 0̅ ⇔ 𝑡 [𝜑(𝑥)]𝑏 = 0 ⇔ 𝐴𝑎,𝑏 [𝑥]𝑎 = 0. Prin urmare,
𝐾𝑒𝑟𝜑 coincide cu spațiul vectorilor-soluții ale sistemului omogen de ecuații liniare
𝜑 𝑡
𝐴𝑎,𝑏 [𝑥]𝑎 = 0. Conform celor demonstrate mai sus, dimensiunea spațiului 𝐾𝑒𝑟𝜑 este egală cu
𝑛 − 𝑟, unde 𝑛 este numarul de necunoscute (și coincide cu dimensiunea spațiului V),
 𝜑
iar 𝑟 = 𝑟𝑎𝑛𝑔 𝐴𝑎,𝑏 . De asemenea, observăm că 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝐼𝑚𝜑 + 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝐾𝑒𝑟𝜑 = 𝑟 + (𝑛 − 𝑟) = 𝑛 =
𝑑𝑖𝑚𝑃 𝑉. □

Fie V un spațiu vectorial n-dimensional, definit peste un câmp (P, +,∙ ). Aplicațiile liniare
φ: V → V se numesc operatori liniari ai spațiului vectorial V. Dacă 𝑎 = {𝑎1 , 𝑎2 , … , 𝑎𝑛 } este o
bază in spațiul V, matricea lui φ in baza a va avea pe coloane liniile de coordinate ale vectorilor
𝜑
𝜑(𝑎1 ), 𝜑(𝑎2 ), … , 𝜑(𝑎𝑛 ) in baza a. Vom nota această matrice cu 𝐴𝑎 . In acest caz formula pentru
𝜑
coordonatele vectorului transformat ia forma 𝑡 [𝜑(𝑥)]𝑎 = 𝐴𝑎 𝑡 [𝑥]𝑎 .

Aflam relația dintre matricele unui operator liniar in diferite baze.

Fie 𝑎 = {𝑎1 , 𝑎2 , … , 𝑎𝑛 } si 𝑏 = {𝑏1 , 𝑏2 , … , 𝑏𝑛 } – două baze ale spațiului vectorial V, 𝑥 ∈ 𝑉, T –

𝜑 𝜑
matricea de trecere de la baza a la baza b, și fie 𝐴𝑎 si 𝐴𝑏 – matricele operatorului liniar in bazele
a și b, respectiv. Conform celor demonstrate mai sus, au loc egalitățile:
𝑡 [𝑥]
a) 𝑎= 𝑇 𝑡 [𝑥]𝑏 ,
𝑡 [𝜑(𝑥)] 𝑡
b) 𝑎 = 𝑇 [𝜑(𝑥)]𝑏 ,
𝑡 [𝜑(𝑥)] 𝜑 𝑡
c) 𝑎 = 𝐴𝑎 [𝑥]𝑎 ,
𝑡 [𝜑(𝑥)] 𝜑 𝑡
d) 𝑏 = 𝐴𝑏 [𝑥]𝑏

Utilizând egalitățtile a)-d), avem:

𝜑 𝜑 𝜑 𝜑 𝜑
𝑇𝐴𝑏 𝑡 [𝑥]𝑏 = 𝑇 𝑡 [𝜑(𝑥)]𝑏 = 𝑡 [𝜑(𝑥)]
𝑎 = 𝐴𝑎 𝑡 [𝑥]𝑎 = 𝐴𝑎 𝑇 𝑡 [𝑥]𝑏 , ⟹ 𝑇𝐴𝑏 = 𝐴𝑎 T, deci
𝜑 𝜑
𝐴𝑏 = 𝑇 −1 𝐴𝑎 𝑇.

Propozitia 5.3. Fie 𝑉 un spațiu vectorial n-dimensional, definit peste un câmp (𝑃, +,∙ ) și fie
𝜑
𝜑: 𝑉 → 𝑉 un operator liniar al spațiului V, 𝑎 = {𝑎1 , 𝑎2 , … , 𝑎𝑛 } o bază a spațiului V și 𝐴𝑎 -
matricea lui 𝜑 in baza a. Sunt echivalente următoarele afirmații:

1) 𝜑 este bijectiv;
2) 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝐼𝑚(𝜑) = 𝑛;
3) 𝜑 este surjectiv;
4) 𝜑 este injectiv;
𝜑
5) 𝑟𝑎𝑛𝑔 𝐴𝑎 = 𝑛;
𝜑
6) 𝐴𝑎 este nedegenerată (adica are determinantul nenul);
7) 𝜑 transferă orice system liniar independent de vectori intr-un sistem liniar independent
de vectori;
8) 𝜑 transferă orice bază a spațiului V intr-o bază a spațiului V.

Demonstrație. 1) ⟹ 2): Fie că operatorul liniar φ: V → V este bijectiv. Atunci el este injectiv și
surjectiv, deci 𝐼𝑚(𝜑) = 𝑉 și 𝐾𝑒𝑟𝜑 = {0̅}, de unde obținem că 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝐼𝑚(𝜑) = 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝑉 −
𝑑𝑖𝑚𝑃 𝐾𝑒𝑟𝜑 = 𝑛 − 0 = 𝑛;

2) ⟹ 3): Fie că are loc egalitatea 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝐼𝑚(𝜑) = 𝑛. Din această egalitate și faptul că
𝐼𝑚(𝜑) ≤ 𝑉, obținem 𝐼𝑚(𝜑) = 𝑉, deci φ este surjectiv.
3) ⟹ 4): Fie că φ este surjectiv. Atunci 𝐼𝑚(𝜑) = 𝑉, deci 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝐼𝑚(𝜑) = 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝑉 = 𝑛, ceea ce
implică 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝐾𝑒𝑟𝜑 = 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝑉 − 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝐼𝑚(𝜑) = 𝑛 − 𝑛 = 0, prin urmare 𝐾𝑒𝑟𝜑 = {0̅}, iar aceasta
inseamnă că φ este injectiv.
𝜑
4) ⟹ 5): Fie că φ este injectiv. Atunci 𝐾𝑒𝑟𝜑 = {0̅}, deci 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝐾𝑒𝑟𝜑 = 0, astfel 𝑟𝑎𝑛𝑔 𝐴𝑎 =
𝑑𝑖𝑚𝑃 𝐼𝑚(𝜑) = 𝑛 − 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝐾𝑒𝑟𝜑 = 𝑛.
𝜑 𝜑
5) ⟹ 6): Fie că 𝑟𝑎𝑛𝑔 𝐴𝑎 = 𝑛, atunci |𝐴𝑎 | ≠ 0 (deoarece unicul minor de ordinul n al matricei
𝜑
date este chiar determinantul ei), deci 𝐴𝑎 este nedegenerată.
𝜑 𝜑
6) ⟹ 7): Fie că 𝐴𝑎 este nedegenerată. Atunci 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝐼𝑚(𝜑) = 𝑟𝑎𝑛𝑔 𝐴𝑎 = 𝑛 și 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝐾𝑒𝑟𝜑 = 0,
deci 𝜑 este bijectiv. Fie 𝑏1 , 𝑏2 , … , 𝑏𝑚 un sistem liniar independent de vectori din V. Dacă
sistemul format din imaginile acestor vectori 𝜑(𝑏1 ), 𝜑(𝑏2 ), … , 𝜑(𝑏𝑚 ) ar fi liniar dependent,
atunci in câmpul P ar exista niște scalari 𝛽1 , 𝛽2 , … , 𝛽𝑚 , nu toți nuli, astfel incât

φ( 𝛽1 𝑏1 + 𝛽2 𝑏2 + ⋯ +𝛽𝑚 𝑏𝑚 ) = 𝛽1 𝜑(𝑏1 ) + 𝛽2 𝜑(𝑏2 ) + ⋯ + 𝛽𝑚 𝜑(𝑏𝑚 ) = 0̅,

de unde rezultă că 𝛽1 𝑏1 + 𝛽2 𝑏2 + ⋯ +𝛽𝑚 𝑏𝑚 ∈ 𝐾𝑒𝑟𝜑, deci 𝛽1 𝑏1 + 𝛽2 𝑏2 + ⋯ +𝛽𝑚 𝑏𝑚 = 0̅, unde

nu toți scalarii sunt nuli, adică sistemul 𝑏1 , 𝑏2 , … , 𝑏𝑚 este liniar dependent, contradicție. Prin
urmare sistemul 𝜑(𝑏1 ), 𝜑(𝑏2 ), … , 𝜑(𝑏𝑚 ) poate fi doar liniar independent.

7) ⟹ 8): Este evident.

8) ⟹ 1): Fie că φ transfera orice bază a spațiului V intr-o bază a spațiului V. Dacă 𝑎 =
{𝑎1 , 𝑎2 , … , 𝑎𝑛 } este o bază a spațiului V, atunci și 𝜑(𝑎1 ), 𝜑(𝑎2 ), … , 𝜑(𝑎𝑛 ) este bază a spațiului
V, deci 𝐼𝑚𝜑 = 𝐿𝑖𝑛(𝜑(𝑎1 ), 𝜑(𝑎2 ), … , 𝜑(𝑎𝑛 )) = 𝑉, și atunci 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝐼𝑚(𝜑) = 𝑛 și 𝑑𝑖𝑚𝑃 𝐾𝑒𝑟𝜑 =
0, deci 𝜑 este un operator liniar bijectiv. □

Operatorii liniari bijectivi se mai numesc operatori liniari nedegenerați.

Algebra operatorilor liniari

Fie V un spațiu vectorial, definit peste un câmp (P, +,∙ ). Pe mulțimea ℒ(𝑉, 𝑉) a tuturor
operatorilor liniari ai spațiului V, considerăm operația de adunare a operatorilor liniari și de
inmulțire a operatorilor liniari cu scalari din P, definite in felul următor:

I. (𝜑 + 𝜓)(𝑥) = 𝜑(𝑥) + 𝜓(𝑥), ∀𝜑, 𝜓 ∈ ℒ(𝑉, 𝑉), ∀𝑥 ∈ 𝑉;

II. (λ𝜑)(𝑥) = λ(𝜑(𝑥)), , ∀𝜑 ∈ ℒ(𝑉, 𝑉), ∀λ ∈ 𝑃, ∀𝑥 ∈ 𝑉.

Verificăm că funcțiile 𝜑 + 𝜓, λ𝜑: 𝑉 → 𝑊, definite mai sus, sunt operatori liniari:

1) (𝜑 + 𝜓)(𝑥 + 𝑦) = 𝜑(𝑥 + 𝑦) + 𝜓(𝑥 + 𝑦) = 𝜑(𝑥) + 𝜑(𝑦) + 𝜓(𝑥) + 𝜓(𝑦) =

𝜑(𝑥) + 𝜓(𝑥) + 𝜑(𝑦) + 𝜓(𝑦) = (𝜑 + 𝜓)(𝑥) + (𝜑 + 𝜓)(𝑦), ∀𝑥, 𝑦 ∈ 𝑉;
2) (𝜑 + 𝜓)(α𝑥) = 𝜑(α𝑥) + 𝜓(α𝑥) = α𝜑(𝑥) + α𝜓(𝑥) = α(𝜑(𝑥) + 𝜓(𝑥)) =
α(𝜑 + 𝜓)(𝑥), ∀α ∈ 𝑃, ∀𝑥 ∈ 𝑉;
3) (λ𝜑)(𝑥 + 𝑦) = λ(𝜑(𝑥 + 𝑦)) = λ(𝜑(𝑥) + 𝜑(𝑦)) = λ𝜑(𝑥) + λ𝜑(𝑦), ∀𝑥, 𝑦 ∈ 𝑉;
4) (λ𝜑)(α𝑥) = λ(𝜑(α𝑥)) = λ(α𝜑(𝑥)) = (λα)𝜑(𝑥) = (αλ)𝜑(𝑥) = α(λ𝜑(𝑥)) =
α((λ𝜑)(𝑥)), ∀α ∈ 𝑃, ∀𝑥 ∈ 𝑉.
Aratăm că mulțimea ℒ(𝑉, 𝑉) formează spațiu vectorial in raport cu cele două operații, definite in
I și II. Pentru aceasta trebuie să verificăm că (ℒ(𝑉, 𝑉), +) este grup abelian și că cele două
operații verifică condițiile IIa)-IId) din definiția spațiului vectorial.

(i) ((𝜑 + 𝜓) + 𝛿)(𝑥) = (𝜑 + 𝜓)(𝑥) + 𝛿(𝑥) = (𝜑(𝑥) + 𝜓(𝑥)) + 𝛿(𝑥) =

𝜑(𝑥) + (𝜓(𝑥) + 𝛿(𝑥)) = 𝜑(𝑥) + (𝜓 + 𝛿)(𝑥) = (𝜑 + (𝜓 + 𝛿))(𝑥), ∀𝑥 ∈ 𝑉, deci

(𝜑 + 𝜓) + 𝛿 = 𝜑 + (𝜓 + 𝛿), ∀ 𝜑, 𝜓, 𝛿 ∈ ℒ(𝑉, 𝑉) (operația de adunare a operatorilor liniari

este asociativă);

(ii) (𝜑 + 𝜓)(𝑥) = 𝜑(𝑥) + 𝜓(𝑥) = 𝜓(𝑥) + 𝜑(𝑥) = (𝜓 + 𝜑)(𝑥), ∀𝑥 ∈ 𝑉, ⟹ 𝜑 + 𝜓 =

𝜓 + 𝜑, ∀ 𝜑, 𝜓 ∈ ℒ(𝑉, 𝑉) (operația de adunare a operatorilor liniari este comutativă);
(iii) Operația de adunare a operatorilor liniari posedă elementul neutru
𝜔: 𝑉 → 𝑊, 𝜔(𝑥) = 0̅ – operatorul nul, deoarece (𝜑 + 𝜔)(𝑥) = 𝜑(𝑥) + 𝜔(𝑥) =
= 𝜑(𝑥) + 0̅ = 𝜑(𝑥), ∀𝑥 ∈ 𝑉, ⟹ 𝜑 + 𝜔 = 𝜑, ∀ 𝜑 ∈ ℒ(𝑉, 𝑉). Analog se arată că
𝜔 + 𝜑 = 𝜑, ∀ 𝜑 ∈ ℒ(𝑉, 𝑉).
(iv) Pentru orice 𝜑 ∈ ℒ(𝑉, 𝑉), există −𝜑 ∈ ℒ(𝑉, 𝑉), astfel incât 𝜑 + (−𝜑) = 𝜔 =
(−𝜑) + 𝜑.

Din (i)-(iv) rezultă că (ℒ(𝑉, 𝑉), +) este un grup abelian.

IIa) (α(𝜑 + 𝜓))(𝑥) = α((𝜑 + 𝜓)(𝑥)) = α(𝜑(𝑥) + 𝜓(𝑥)) = α𝜑(𝑥) + α𝜓(𝑥) = (α𝜑 +
α𝜓)(𝑥), ∀𝑥 ∈ 𝑉, ⟹ α(𝜑 + 𝜓) = α𝜑 + α𝜓, ∀ 𝜑, 𝜓 ∈ ℒ(𝑉, 𝑉), ∀α ∈ 𝑃,

Analog se verifică condițiile IIb)-IId).