Conţinut

Introducere............................................................................................................................
Capitolul I. Esenţa şi rolul economic al stocurilor
1.1. Esenţa, rolul şi funcţiile stocurilor..............................................................................
1.2. Tipologia stocurilor de mărfuri şi materiale................................................................
1.3. Metodele de evaluare a stocurilor...............................................................................
1.4. Conducerea şi elementele procesului de stocare.........................................................
1.5. Urmărirea şi controlul dinamicii stocurilor.................................................................

Capitolul II. Analiza stocurilor şi optimizarea lor (în baza materialelor SA „Lactis”)
2.1. Analiza economico- financiară a întreprinderii................................................................
2.2. Analza stocurilor de materiale la întreprindere................................................................
2.3. Analiza eficienţei utilizării resurselor materiale..............................................................
2.4. Optimizarea stocurilor întreprinderii...............................................................................

Încheiere..................................................................................................................................
Bibliografie.............................................................................................................................
Anexe

1
 Introducere

Actualitatea temei. Republica Moldova în prezent se află la etapa unor schimbări de

profunzime în sistemul ei social-economic, care se caracterizează prin crearea relaţiilor de piaţă.
Aceste transformări au condiţionat reforme în activitatea curentă a agenţilor economici, ca
rezultat apar probleme operative de producţie, de planificare sau proiectare, care se cer rezolvate
în aşa fel încât ele să corespundă unui anumit scop. În acest context, problematica gesiunii
stocurilor şi optimizarea lor prezintă un domeniu de interes pentru mulţi agenţi economici şi
pentru un mare număr de specialişti, reieşind din faptul că desfăşurarea activităţii oricărui agent
economic presupune acţionarea unor mari diversităţi de valori materiale, fără care este
imposibilă desfăşurarea activităţii oricărei întreprinderi.
Astfel, în condiţiile economiei de piaţă, apare necesitatea de a găsi mijloacele şi
modalităţile cele mai adecvate pentru a efectua evaluarea, analiza, evidenţa şi optimizarea
corectă a valorilor materiale. Teoria stocurilor a apărut din necesitatea asigurării unei
aprovizionări ritmice şi cu cheltuieli minime a stocurilor de materii prime şi materiale în
procesul de producţie, sau a stocurilor de produse finite şi bunuri de larg consum în activitatea
de desfacere a agentului economic.
Tratarea procesului de stocare ca proces “obiectiv necesar” se impune, nu numai ca urmare
a naturii economice a acestuia, ci şi pentru că realizarea lui atrage cheltuieli şi consumuri
apreciabile, concretizate în afectarea unor importante spaţii de depozitare-păstrare, de utilaje
pentru transport-depozitare, de fonduri financiare etc.
Scopul lucrării constă în studierea şi prezentarea direcţiilor de soluţionare a problemelor,
analizei, evaluării şi optimizării stocului de materii prime şi materiale în conformitate cu practica
mondială în acest domeniu.
Obiectul cercetării îl constituie circuitul şi practica de conducere a procesului de stocare,
a operaţiilor aferente controlului dinamiciii stocurilor de materii prime şi materiale la
întreprinderea S.A. „Lactis”.
În vederea atingerii acestui scop, mi-am propus următoarele sarcini:
- precizarea noţiunilor atribuite diferitor elemente structurale ale stocurilor de valori materiale;
- argumentarea şi prezentarea clasificării diferitor metode de evaluare prevăzute de
Standardele Internaţionale;
- investigarea modalităţilor de calculare a stocurilor achiziţionate de la furnizori;
- argumentarea şi prezentarea rolului deosebit ce revine analizei şi controlului permanent al
normelor elaborate şi utilizate de subdiviziunile întreprinderii pe parcursul perioadei de
gestiune.

2
- fundamentarea propunerilor privind modalităţile de alegere a metodelor de evaluare curentă a
stocurilor de materii prime şi materiale;
- prezentarea recomandărilor privind organizarea procesului de stocare şi analizei stocurilor de
materii prime şi materiale.
Structura lucrării este determinată de scopul şi problemele propuse spre cercetare şi
cuprinde: introducere, două capitole, încheiere şi anexe.
În capitolul I „Esenţa şi conţinutul economic al stocurilor” se examinează: esenţa, rolul,
funcţiile, tipologia stocurilor, structura şi gruparea lor conform prevederilor S.N.C. 2 „Stocuri de
mărfuri şi materiale” şi a altor autori în domeniu, deoarece structurarea şi gruparea stocurilor
joacă un rol esenţial în organizarea şi analiza activităţii de producţie. Totodată, structurarea
stocurilor din diferite puncte de vedere prezintă importanţă pentru evaluarea acestora, dar in mod
deosebit şi pentru cconducerea procesului de stocare.
În procesul investigaţiei metodelor de evaluare a stocurilor au fost prezentate exemple
practice de utilizare a acestora la S.A. „Lactis” şi recomandări privind alegerea metodei raţionale
de evaluare curentă a stocurilor.
Capitolul II „Analiza stocurilor şi optimizarea lor (în baza materialelor S.A. „Lactis”)”,
argumentează rolul deosebit ce revine analizei şi controlului permanent al normelor elaborate şi
utilizate de subdiviziunile întreprinderii pe parcursul perioadei de gestiune.
Acest capitol conţine probleme referitoare la:
- analiza stocurilor de materiale la întreprindere;
- analiza eficienţei utilizării resurselor materiale în baza indicatorilor generali sintetici, aceştea
fiind: randamentul resurselor materiale consumate şi consumul specific de materiale.
Drept bază teoretică şi metodologică au servit Standardele Naţionale de Contabilitate şi
lucrările fundamentale în domeniu a autorilor menţionaţi în bibliografie (Ala Cotelnic, ...). Ca
bază informativă au fost utilizate publicaţiile periodice, actele legislative şi normative în acest
domeniu, datele statistice, documentele primare de contabilitate, alte izvoare de pe teren.
Pentru desfăşurarea cercetărilor au fost utilizate unele metode de cercetare ca:
observaţia, comparaţia, analiza şi sinteza, gruparea, precum şi alte metode şi instrumente de
cunoaştere ştiinţifică a proceselor economice.

3
 Capitolul I. Esenţa şi rorul economic al stocurilor

1.1. Esenţa, rolul şi funcţiile stocurilor

Conducerea şi controlul stocurilor de resurse materiale reprezintă, în economia de piaţă, o

activitate căreia i se acordă o atenţie deosebită datorită implicaţiilor economico-financiare
importante pe care le determină formarea şi deţinerea lor.
Stocurile sunt cantităţi de resurse materiale care se acumulează în depozitele şi magaziile
unităţilor economice. Într-un anumit volum şi o anumită structură, pe o perioadă de timp
determinată, cu un anumit scop.
Stocurile sunt de fapt rezultatul activităţilor de aprovizionare şi de desfacere, al activităţii
comerciale, în general, care sunt dependente de natura şi caractensticile materialelor şi
produselor, de condiţiile şi modalităţile de furnizare şi asigurare-transport, de strategiile care se
elaborează pe această linie, în scopul îndeplinirii obiectivului de bază specific agenţilor
economici1. În general, scopul formării stocurilor este diferit; la nivelul economiei, Guvernul
constituie stocuri sub forma rezervei naţionale la resursele materiale strategice sau deficitare
pentru a pune la adăpost economia naţională de influenţa unor factori de forţă majoră (seisme,
inundaţii, stare de necesitate, evitarea conjunctunlor economice nefavorabile sau a penuriei).
Agenţii economici îşi constituie stocuri de resurse materiale sau de produse pentru a
asigura alimentarea continuă a subunităţilor de consum sau servirea clienţilor în vederea
desfăşurării normale a activităţii şi realizării astfel a obiectivelor ce şi le-au propus.
În abordarea problematicii stocurilor se are în vedere răspunsul a mai multor „întrebări"
de mare interes, şi anume:
- care este nivelul cererilor constante şi cel al cererilor variabile?
- ce influenţă prezintă cererea asupra nivelului stocurilor de materiale sau produse?
- ce servicii trebuie asigurate pentru cumpărarea, aducerea şi stocarea materialelor şi
produselor sau pentru livrarea-revânzarea acestora din stocuri?
- cât de mari trebuie să fie stocurile?
- se poate accepta fenomenul de epuizare a stocurilor în anumite secvenţe de timp ale
perioadei de gestiune?
- care este nivelul protecţiei pentru a se preveni fenomenul de lipsă de stoc?
- ce sistem de conducere - control al stocurilor trebuie adoptat?

1
Pricop, Mihai; basanu, Gheorghe. Managementul aprovizionării şi desfacerii. Ed. Economica, 2004. cap II
sau http://www.biblioteca-digitala.ase.ro
4
- este bine să se aprovizioneze materialele în loturi mici sau mari cum trebuie ajustate stocurile
când cererile sau vânzările de produse se abat de la previziuni?
- cum programăm fabricaţia pentru a forma stocuri care să asigure ritmicitate livrărilor către
clienţii constanţi sau vânzării la clienţii întâmplători?
- care sunt răspunsurile la aceste întrebări in cazul producţiei continue sau discontinue?
Formarea stocurilor de materiale şi produse asigură condiţii optime pentru desfăşurarea,
după un sistem raţional a activităţi fiecărei unităţi economice: fără stocuri nu se poate abţine
utilizarea judicioasă a capacităţilor de producţie, nu se pot satisface cererile clienţilor în strictă
concordanţă cu pretenţiile pe care le emit; nu se pot desfăşura o serie de operaţii din sistemele
aprovizionare şi desfacere cu cheltuieli rezonabile. Toate acestea pentru ca "stocurile"
îndeplinesc o "funcţie vitală", aceea de "decuplare" şi de "armonizare" a fluxului: "cumpărarea,
aducerea (transportul), recepţia-depozitarea, pregătirea pentru consum - utilizare a materialelor,
trecerea acestora prin fazele de prelucrare până la magazia de produse finite, expedierea sau
livrarea produselor la clienţi, în magazinele proprii sau ale distribuitorilor specializaţi pentru
desfacere-vânzare".
"Funcţia vitală" a stocurilor nu justifică supradimensionarea lor pentru că stocurile
determină imobilizări de capital antrenat în cumpărarea de materiale sau în produsele finite
stocate şi încă nevândute În mod obişnuit, un mare concern industrial dispune de stocuri a căror
valoare reprezintă circa 25% din capitalul investit. Deţinerea de stocuri necesită. în acelaşi timp.
spaţii special amenajate şi dotate, cheltuieli de depozitare-păstrare. taxe de asigurare, dobânzi
pentru credite ş.a . amplificând efortul investiţional aferent. La această situaţie se adaugă efectele
negative ale uzurii morale a resurselor materiale sau produselor stocate. Sub acest aspect nu ar fi
justificată formarea de stocuri; dar, în procesul de furnizare, aprovizionare şi utilizare a
resurselor materiale, intervine influenţa multor situaţii şi factori cu acţiune permanentă sau
conjuncturală care condiţionează în mod "obiectiv" necesitatea formării de stocuri. Astfel,
situaţiile de forţă majoră determină, aşa cum s-a arătat mai sus. formarea de stocuri sub forma
rezervei naţionale: periodicitatea producţiei la furnizori sau a transportului determină formarea
de stocuri curente la utilizatori: eventuala apariţie a unor dereglări, perturbaţii în livrările de la
furnizori sau în transport determină formarea de stocuri de siguranţă la consumatori sau în
magazinele de desfacere; întreruperea exploatării sau a transportului ca urmare a condiţiilor
naturale şi de climă sau sezonalitatea producţiei anumitor produse determină formarea stocurilor
sezoniere (de iarnă); necesitatea condоtionării materialelor înaintea trecerii lor în consum implică
constituirea stocurilor de pregătire sau condiţionare (la resursele la care proprietăţile fizice şi
chimice impun acţiunea chiar dacă aceasta s-a realizat la producător).
Sunt şi alte situaţii care generează necesitatea formării de stocuri între care mai amintim,
şi nu în ultimul rând. pe cea care are în vedere minimizarea cheltuielilor de cumpărare, aducere,

5
depozitare şi administrare a resurselor materiale. Indiferent de situaţie sau de factorul de
influenţă, este necesară efectuarea de analize şi calcule economice care să determine strategia şi
politica în domeniul formării stocurilor de la o etapă la alta. în funcţie de noile condiţii care apar
pe piaţa internă şi internaţională de resurse materiale, de mutaţiile în structura cererilor pentru
consum sau în potenţialul de furnizare a lor.
Principalele "probleme" care se pun оn faţa agenţilor economici se referă la: stabilirea
tipurilor de stocuri care trebuie constituite şi nivelul acestora. Opţiunile pentru un tip sau altul de
"stoc", pentru o mărime sau alta sunt influenţate decisiv de răspunsul la întrebarea: "ce avantaje
şi ce pierderi se înregistrează dacă se stochează mai mult sau mai puţin, pentru perioade mai
lungi sau mai scurte de timp"? Răspunsul constă în stabilirea unui "prag optim" care asigură un
echilibru al efectelor negative şi pozitive specifice unei situaţii sau alteia. Pentru aceasta este
necesară. în primul rând. cuantificarea "efortului de stocare" pe care îl face unitatea economică.

1.2. Tipologia stocurilor de mărfuri şi materiale.

Stocurile de mărfuri şi materiale cuprind categoriile de bunuri economice aflate la

dispoziţia întreprinderii destinate2:
— pentru a fi consumate la prima lor utilizare;
— pentru a fi înregistrate ca producţie în curs de execuţie;
— pentru a fi vândute în aceeaşi stare sau după prelucrarea lor în procesul de producţie.
Spre deosebire de celelalte categorii de bunuri aflate în întreprindere, stocurile şi
producţia în curs de execuţie se caracterizeă prin faptul că se consumă la prima lor utilizare în
procesul de producţie şi trebuie înlocuite cu exemplare noi. În cadrul ciclului de exploatare se
parcurg mai multe faze ale ciclului economic din întreprindere: aprovizionare — producţie —
desfacere, în care stocurile îşi schimbă atât forma, cât şi conţinutul lor material. Astfel, în cazul
întreprinderilor productive, în faza de aprovizionare activele circulante sub forma
disponibilităţilor băneşti se transformă în active circulante sub forma stocurilor de materii prime
şi materiale consumabile; în faza de producţie stocurile de materii prime şi materiale
consumabile se transformă în stocuri de semifabricate şi produse finite; în faza de desfacere
stocurile de semifabricate şi produse finite sunt vândute clienţilor, iar în urma decontărilor cu
clienţii se transformă în active circulante sub forma disponibilităţilor băneşti.
În cazul unei întreprinderi de comerţ, ciclul de exploatare este realizat numai prin două
faze ale circuitului economic: aprovizionare şi desfacere. în faza de aprovizionare întreprinderea
cumpără bunuri, deci activele circulante băneşti se transformă în active circulante sub forma
2
Standardul naţional de contabilitate 2 „Stocurile de mărfuri şi materiale”. In. Monitorul oficial al RM, 30 dec.,
p.13-16
6
stocurilor de mărfuri şi în faza de desfacere are loc revânzarea lor în aceeaşi stare, când stocurile
de mărfuri se transformă în active circulante băneşti.
Componenţa, modul de constatare, evaluarea şi evidenţa SMM sînt reglementate de
prevederile S.N.C. 2 "Stocurile de mărfuri şi materiale".
Luînd în consideraţie faptul că la întreprindere se utilizează diverse stocuri, este necesară
clasificarea lor, care se efectuează după următoarele criterii:
1. Conţinutul economic şi destinaţie;
2. Apartenenţa la patrimoniul întreprinderii;
3. Sursa de provenienţă
După primul criteriu stocurile se împart în:
- materiale;
- animale la creştere şi îngrăşat;
- obiecte de mică valoare şi scurtă durată;
- producţie în curs de execuţie;
- produse;
- mărfuri, inclusiv terenuri şi alte active materiale curente şi pe termen lung achiziţionate şi
destinate revânzării.
Materialele, la rândul lor, pot fi divizate în materii prime şi materiale consumabile.
Materiile prime sunt bunurile care participă direct la fabricarea produselor şi se regăsesc
în produsul finit integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformaţională.
Materialele consumabile sunt acele categorii de bunuri de natura activelor curente
(materiale auxiliare, combustibili, ambalaje, piese de schimb, materiale de construcţie, seminţe,
furaje, alte materiale consumabile), care participă direct la procesul de producţie, fără a se regăsi,
de regulă, în conţinutul material al noilor produse.
Animalele cuprind bunuri de natură agricolă, respectiv animalele tinere existente în
întreprindere (născute sau cumpărate), în scopul creşterii pentru a fi trecute la îngrăşat sau pentru
a fi trecute la animale de muncă (mijloace fixe).
Obiectele de mică valoare şi scurtă durată sunt bunurile cu o valoare mai mică decât
limita stabilită pentru a fi considerate mijloace fixe (3000 lei), indiferent de durata lor de serviciu
sau cu o durată mai mică de un an, indiferent de valoarea lor, precum şi bunurile asimilate
acestora (echipament de protecţie, echipament şi dispozitive de uz general şi special,
îmbrăcăminte de protecţie şi alte obiecte similare). în componenţa obiectelor de mică valoare şi
scurtă durată sunt incluse şi construcţiile provizorii (neprevăzute în lista de titlu).
Producţia în curs de execuţie cuprinde producţia care nu a trecut prin toate fazele de
prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum şi produsele terminate, dar nesupuse
probelor şi recepţiei calitative şi cantitative sau necompletate în întregime. Ea cuprinde atât

7
producţia de bunuri, cât şi cea de prestări servicii, precum şi studiile în curs de execuţie sau
neterminate.
Produsele sunt reprezentate de bunuri, lucrări şi servicii obţinute în diferite faze din
procesul de producţie sau alte activităţi, destinate livrării terţilor şi, în unele cazuri, pentru
consumul intern. Concomitent cu produsele finite, din acelaşi proces de producţie se obţin
produse reziduale, fiind necorespunzătoare calitativ şi care primesc ulterior o altă întrebuinţare:
rebuturi, deşeuri, materiale recuperabile. De asemenea, în componenţa produselor sunt incluse şi
semifabricatele din producţia proprie, produse a căror proces tehnologic a fost terminat într-o
secţie şi care trec, în continuare, în procesul tehnologic al altei secţii sau pot fi livrate în această
stare terţilor.
Mărfurile sunt bunurile pe care întreprinderea le cumpără în vederea revân-zării.
Toate aceste bunuri şi servicii pot face obiectul contabilităţii stocurilor şi producţiei în
curs de execuţie numai în măsura în care ele sunt în proprietatea întreprinderii, incluzându-le şi
pe cele aflate în custodie, în prelucrare sau consignaţie la terţi.
Structura stocurilor de mărfuri şi materiale este prezentată în schema 1.
Conform celui de-al doilea criteriu SMM se împart în:
a) stocuri care aparţin întreprinderii cu drept de proprietate şi fac parte din patrimoniul acesteia;
b) stocuri care nu se află în proprietatea întreprinderii, dar care se află la dispoziţia acesteia
(stocuri primite în custodie, consignaţie).
Conform celei de-al treilea criteriu stocurile se împart în:
a) stocuri provenite din afară întreprinderii (cumpărate, primite de la fondatori sau primite cu
titlu gratuit);
b) stocuri provenite din producţia proprie (ambalaje, instrumente, semifabricate ş.a.).
Pentru a organiza evidenţa analitică materialele se clasifică în afară de criteriile de
clasificare examinate la întreprindere, în clase, grupe, subgrupe, sortimente.
În baza acestei clasificări la întreprinderile mari pot fi întocmite nomenclatoare de
materiale în care se indică codul, denumirea, unitatea de măsură, costul de evidenţă (normativ),
simbolul etc.
Simbolul este compus din 5-7 cifre.
Prima cifră simbolizează clasa, a doua – grupa, a treilea–a cincia - contul sintetic, a şasea
– subcontul, a şaptea - sortimentul.
Nomenclatoarele de materiale servesc ca bază la întocmirea documentelor privind
organizarea contabilităţii la preţuri de evidenţă (intrarea, livrarea materialelor în producţie ş.a.).
Pentru gestionarea ştiinţifică a stocurilor, apare necesitatea unei grupări a stocurilor.
Fiecare grupare are de jucat un anumit rol în organizarea şi analiza activităţii de producţie.

8
 Autorul cărţii „Managementul activităţii de producţie”, Ala Cotelnic, clasifică stocurile
din mai multe puncte de vedere:
I. În funcţie de abordarea lor temporală, stocurile se clasifică în stocuri iniţiale şi stocuri
finale.
Aceste două categorii indică nivelul pe care-1 are stocul la începutul şi sfârşitul unui
interval de timp (zi, săptămână, lună, trimestru, semestru, an).
Compararea dimensiunii cantitative şi/sau valorice (în preţuri comparabile) a celor doua
categorii de stocuri permite să apreciem că în intervalul analizat:
- producerea şi aprovizionarea au fost egale, adică stocul iniţial este egal cu cel final;
- a avut loc o mobilizare a stocurilor, o acoperire a procesului de producţie prin apelarea la
stocuri, dacă stocul final este mai mic decât cel iniţial;
- cantitatea aprovizionării a depăşit nivelul producerii, dacă stocul final are o dimensiune
superioară celei a stocului iniţial.
II. Din punctul de vedere al motivaţiei constituirii, stocurile se grupează în stocuri
sezoniere şi stocuri curente.
Stocurile sezoniere se formează datorita caracterului sezonier şi poate fi definit drept
cantitatea de materiale care se acumulează în depozitele unităţilor în scopul alimentării continue
a consumului pe perioada de întrerupere a exploatării şi/sau transportului unor resurse, ca urmare
a condiţiilor naturale şi de climă. Stocul sezonier se calculează după următoarea relaţie:
Ssez = Cmz ∙ t0 , (1)
în care:
Ssez - mărimea stocului sezonier la un anumit material;
Cmz - consumul mediu zilnic din respectivul material;
t0 - timpul de întreruperi (în zile calendaristice) la aprovizionarea cu materialul respectiv.
Grafic dinamica procesului formării şi utilizării stocurilor sezoniere este reprezentată în
figura 1.
în care:
i1, i2, i3, h - nivelurile de formare a stocului de iarnă;
I - nivelul maxim de formare a stocului sezonier (de iarnă);
Ni, N2, N3 - niveluri ale stocului de iarnă pe perioada consumului;
0 – A - perioada de formare a stocului sezonier;
A – B - perioada de consum a stocului sezonier.

9
 Cantitate
I

N1
i3

N2

i2
i1
N3

0 A B Zile

Figura 1. Dinamica procesului de formare şi utilizare a stocului de iarnă (sezonier)

Stocurile curente reprezintă cantitatea de material necesară pentru asigurarea continuităţii
procesului de producţie între două aprovizionări succesive cu materialul respectiv de la furnizori,
în condiţii normale de funcţionare. Stocurile curente constituie stocul care se formează în mod
obişnuit la întreprinderi pentru alimentarea consumului. Este o mărime dinamică, care, pe
parcursul formării şi utilizării lui, înregistrează diferite niveluri, diferite mărimi. Grafic evoluţia
acestui stoc este prezentată în figura 2.
În care: I – intervalul mediu între două reaprovizionări succesive a stocului curent; r –
consumul din stocul curent.
Cantitate

Stocul curent maxim S

r Stocul curent mediu

I Zile

Figura 2. Dinamica stocului curent

Mărimea stocului curent se calculează cu ajutorul următoarei relaţii:
Sc = Cmz  I, (2)
în care:
SC - stocul curent de un anumit material;
I – intervalul mediu de timp, în zile, între două livrări succesive, care este prevăzut în
contractele de aprovizionare încheiate cu furnizorii;
Cmz – consumul zilnic mediu.
Formarea lui se poate produce, de asemenea, periodic sau continuu, în cantităţi fixe sau
variabile.

10
 III. În funcţie de rolul deţinut în procesul de gestionare a stocurilor curente, se întâlnesc:
- stocul minim;
- stocul de siguranţă;
- stocul de condiţionare;
- stocul maxim;
- stocul de alertă;
- stocul mediu.
Stocul minim reprezintă cantitatea cea mai mică, exclusiv zero, întâlnită de-a lungul
evoluţiei dimensiunii stocului.
Stocul de siguranţă reprezintă acea cantitate de materiale ce trebuie să existe în unitate
pentru a se folosi în producţie atunci când se epuizează stocul curent, iar materialele comandate
nu sosesc la termenele prevăzute de la furnizori. Stocurile de siguranţă sunt cantităţile păstrate
pentru situaţiile de urgenţă3.
Mărimea stocului de siguranţă se determină după formula:
Ssig =Cmz- (t1 + t2+ t3), (3)
în care:
Ssig - mărimea stocului de siguranţă dintr-un anumit material;
Cmt - consumul mediu zilnic;
t1 - timpul necesar pentru stabilirea legăturii cu furnizorii şi pentru pregătirea de către aceştia a
unui lot de livrare (zile);
t2 - timpul necesar pentru transportarea materialelor de la furnizor la beneficiar (zile);
t3 - timpul pentru descărcarea, recepţionarea şi înmagazinarea materialului (zile).
Dinamica stocului de siguranţă în raport cu cea a stocului curent, ca şi corelaţia dintre
acestea, se prezintă în figura 3, în care I - intervalul mediu între două livrări succesive de la
furnizori.
Cantitate

Nivelul maxim

Stoc
curent Nivelul mediu

Ssig Stoc de siguranţă

I Zile

Figura 3. Dinamica stocului de siguranţă

3
Gerald, A. Cole. Management: teorie şi practică. Ch.:Ştiinţa, 2006. pag 286
11
 Stocul de condiţionare (pregătire) este necesar la acele unităţi economice unde materiile
prime trebuie să fie supuse unei pregătiri prealabile înainte de intrare în procesul de producţie.
Mărimea stocului de condiţionare (pregătire) se determină cu ajutorul următoarei relaţii:
Spr = Cmz ∙ tpr, (4)
în care:
S pr - stocul de pregătire pentru un anumit material;
t pr - timpul de pregătire (condiţionare) pentru acel material.
Dinamica stocului de condiţionare în raport cu perioadele de consum este prezentată în
figura 4, în care:
Scd - stoc de condiţionare;
a-b, c-d, e-f - perioade de condiţionare a resursei materiale;
b-d, d-f - perioade de consum al stocului de condiţionare.
Exemple de stocuri de condiţionare: lemnul uscat pentru mobilă sau pentru alte prelucrări
industriale, pentru care sunt prevăzute condiţii anumite de umiditate maximă (şi care trebuie să
stea la uscat), lâna pieptănată, pentru asigurarea condiţiilor de umiditate şi pentru descărcare
electrică, bumbacul balotat (pentru odihnă şi condiţionare), varul (pentru stins).
De obicei, operaţiile de condiţionare se execută la producători-furnizori, aceştia fiind
obligaţi să livreze marfa la parametrii calitativi prevăzuţi de standarde. Există însă situaţii când
condiţionarea trebuie făcută de beneficiar sau când, deşi efectuată la furnizor, în procesul
transportului, parametrii fizico-chimici nu pot fi menţinuţi. După condiţionare, materialele se
trec în stoc curent şi, inclusiv, de siguranţă.
Cantitate

Scd Scd Scd

a b c d e f Zile

Figura 4. Dinamica stocului de condiţionare

Stocul maxim are mai multe accepţiuni:
- cantitatea de materiale existente după efectuarea aprovizionării;
- nivelul cel mai ridicat al stocurilor;
- cantitatea de materiale rezultată din însumarea mărimii stocului minim cu mărimea lotului
optim de aprovizionat.
Fiecare accepţiune cuprinde anumite situaţii şi se confruntă cu diverse limite.

12
 Stocul de alertă (alarmă). Rolul acestui stoc constă în avertizarea firmei asupra
declanşării operaţiunilor specifice procesului de aprovizionare.
Stocul mediu este, în esenţă, un indicator rezultat din diverse calcule statistico-
matematice. Dimensiunea lui totdeauna se referă la un interval, la o perioadă de timp. Mărimea
stocului mediu poate fi exprimată în unităţi cantitative, valorice şi temporale.
IV. În funcţie de participarea la procesul de producţie, se evidenţiază:
a) stoc activ - exprimat prin cantitatea de materiale „consumate" în procesul de producţie;
b) stoc pasiv - cantitatea rămasa după producere.
Divizarea este formală. Stocul se reînnoieşte în permanenţă. Materialele pasive devin
active în următorul proces.
V. În funcţie de consumul şi/sau producţia pe durata ultimelor 12 luni, stocurile pot fi:
a) normale - materiale care au avut intrări/ieşiri;
b) adormite - materiale care au avut ieşiri, dar fără intrări;
c) moarte - materiale fără mişcare (nici intrări, nici ieşiri).
Literatura de specialitate clasifică stocurile încă din două puncte de vedere:
Dacă avem în vedere apartenenţa stocurilor, putem deosebi:
- Stocuri aflate în gestiune, care fac parte din patrimoniu, indiferent că sunt în depozitele
proprii sau în depozitele diverşilor terţi;
- Stocuri aflate în gestiune, dar care nu fac parte din patrimoniul propriu, aparţinând diverşilor
terţi.
Privite din punctul de vedere al provenienţei stocurilor, putem să deosebim:
- Stocuri provenite din cumpărări;
- Stocuri provenite din provenite din producţia proprie.
Principalele cauze de menţinere a stocurilor sunt următoarele:
a. Asigurarea unei cantităţi suficiente de produse pentru satisfacerea cererii previzibile (atât în
comerţ, cât şi în producţie);
b. Absorbţia fluctuaţiilor cererii şi producţiei;
c. Asigurarea barei de protecţie între procesele de producţie, cum ar fi, de exemplu, producţia în
curs de execuţie în cazul divizării fazelor de producţie;
d. Obţinerea reducerilor pentru achiziţii voluminoase;
e. Prevenirea unui deficit posibil al stocurilor de mărfuri şi materiale în viitor;
f. Absorbţia fluctuaţiilor sezoniere în utilizare şi cerere;
g. Asigurarea unui proces de producţie eficient şi neîntrerupt;
h. Ca parte componentă necesară a procesului de producţie, de exemplu în cazul decontării
făinii în producţia de panificaţie;

13
i. În calitate de politică investiţională premeditată, îndeosebi în perioadele de inflaţie sau de
deficit.
Problemele (riscurile) posibile privind menţinerea stocurilor sunt:
a. Învechirea morală a stocurilor;
b. Caracterul neadecvat sau lipsa controlului asupra stocurilor, fapt care poate genera comenzi
excesiv de mari, comenzi ce nu corespund cu ciclurile procesului de producţie etc.;
c. Înregistrări neadecvate sau inexistente privind evidenţa stocurilor;
d. Coordonarea neadecvată dintre subdiviziunile întreprinderii: producţie, achiziţii şi marketing;
e. Luarea unor decizii care nu sunt optime din punctul de vedere al companiei în general; de
exemplu, subdiviziunea de producţie poate să majoreze stocurile producţiei în curs de
execuţie numai pentru a asigura o producţie mai durabilă şi continuă a acestei subdiviziuni.
Structurarea stocurilor din diferite puncte de vedere prezintă importanţă pentru evaluarea
acestora, dar în mod deosebit şi pentru contabilizarea corectă a lor.

1.3. Metodele de evaluare a stocurilor şi prezentarea lor în rapoartele financiare.

Evaluarea stocurilor se face respectând cele două momente ale evaluării: evaluarea
stocurilor de mărfuri şi materiale în contabilitatea curentă şi evaluarea stocurilor în rapoartele
financiare.
Regula generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor este evaluarea la valoarea de
intrare (istorică), care poate fi:
- pentru bunurile aprovizionate de la terţi - valoarea de cumpărare plus cheltuielile aferente
aprovizionărilor;
- pentru bunurile şi serviciile obţinute din producţia proprie - costul efectiv al cheltuielilor de
producţie, care cuprinde cheltuielile materiale directe, cheltuielile directe privind retribuirea
muncii, precum şi cheltuielile indirecte de producţie;
- în cazul schimbului stocurilor în procesul operaţiilor comerciale între părţile independente -
valoarea venală;
- pentru stocurile aduse ca aport la capital, obţinute cu titlu gratuit sau prin donaţie - valoarea
de utilitate.
La intrarea în patrimoniu stocurile se evaluează şi se înregistrează în contabilitate astfel:
Materiile prime şi materialele, obiectele de mică valoare şi scurtă durată, animalele,
mărfurile şi alte bunuri cumpărate — la valoarea de intrare, a cărei structura inserează
următoarele elemente:
a) valoarea (preţul) de cumpărare a stocurilor;

14
b) taxe vamale aferente stocurilor importate;
c) cheltuieli accesorii de achiziţionare.
Acestea sunt cheltuieli directe sau indirecte legate de aprovizionare până la intrarea
bunurilor în gestiune. Ele pot fi: comisioane, cheltuieli de tranzit, asigurare, transport extern,
transport pe parcursul intern, cheltuieli de încărcare-descărcare, recepţie, etc.
Nu intră în costul de achiziţie impozitele, care ulterior urmează a fi restituite
întreprinderii de către organele fiscale, cât şi rabaturile.
Producţia în curs de execuţie, semifabricatele şi produsele finite, precum şi alte bunuri
fabricate de întreprindere, sunt evaluate la costul efectiv al cheltuielilor de producţie, format din:
a) preţul de achiziţie al materialelor consumate;
b) cheltuieli materiale directe de producţie;
c) cheltuieli directe privind retribuirea muncii;
d) cheltuieli indirecte de producţie aferente, respectiv raţional legate de fabricarea bunurilor.
Stocurile primite în rezultatul schimbului (barter) sunt evaluate la una din următoarele
feluri de evaluare:
1. La valoarea venală a stocurilor primite în rezultatul schimbului, corectată cu suma
mijloacelor băneşti plătite sau echivalentul acestora;
2. La valoarea venală a stocurilor eliberate în procesul schimbului, corectată cu suma
mijloacelor băneşti plătite (primite) sau echivalentul acestora;
3. La valoarea de bilanţ a stocurilor destinate schimbului, dacă nu există valoarea venală
confirmată;
4. La valoarea de înţelegere (de contract).
Metodele de evaluare a stocurilor pentru păhărele pentru caşcaval la SA „Lactis”;
Tabelul 1
Date iniţiale pentru evaluarea stocurilor
Intrări în stoc: Ieşiri din stoc:
data cantitate valoare data cantitate
4.12 4000 buc 0,42 lei/buc 12.12 3500 buc.
17.12 2500 buc. 0,37 lei/buc. pe 21.1 2740 buc.
29.12 1000.buc 0,40 lei/buc.

Stoc iniţial la 1.12.2003.............................1000 buc. a 0,3 lei/buc.

Preţ.............................................................0,3 lei/buc.
Stoc final la 31.12.2009.............................2260 buc.
Metoda costului unitar mediu ponderat - CUMP
Costului unitar mediu ponderat se calculează ca raport între valoarea totală a stocului
iniţial plus valoarea intrărilor şi cantitatea existentă în stocul iniţial plus cantităţile intrate, adică:

15
 n

Q i  Pi
C.U .M .P.  i 1
n

Q i
i 1 (5)
unde: Qi – cantitatea aferentă stocului i,
Pi – preţul unitar aferent stocului i.
Conform S.N.C.2 „Contabilitatea stocurilor de mărfuri şi materiale”, metoda CUMP
poate fi aplicată în două variante şi anume:
1. Actualizarea costului unitar mediu ponderat după fiecare intrare.
2. Actualizarea periodică a costului unitar mediu ponderat fie lunar, fie pe altă perioadă (nu
trebuie să depăşească durata medie de stocare).
1. Folosind prima variantă, CMP va fi recalculat ori de câte ori vor intra în stoc materiale noi.
CMP (4.12) = (300+1580):(1000+4000) = 0,38
CMP (17.12) = (570+925):(1500+2500) = 0,37
CMP (29.12) = (466,2+340):(1260+1000) = 0,36
Tabelul 2
Evaluarea ieşirilor din stoc după metoda CUMP calculat după fiecare intrare
Data Intrări Ieşiri Stoc
Q P.U. Valoare Q P.U. Valoare Q P.U. Valoare
1.12 1000 0,30 300
4.12 4000 0,40 1580 5000 0,38 1900
12.12 3500 0,38 1330 1500 0,38 570
17.12 2500 0,37 925 4000 0,37 1480
21.12 2740 0,37 1013,8 1260 0,37 466,2
29.12 1000 0,34 340 2260 0,36 813,6
31.12 2260 813,6

2. Folosind prima variantă, CMP va fi recalculat ori de câte ori vor intra în stoc materiale noi.
Tabelul 3
Evaluarea ieşirilor din stoc după metoda CUMP
calculat lunar, la finele perioadei de gestiune
Data Intrări Ieşiri Stoc
Q P.U. Valoare Q P.U. Valoare Q P.U. Valoare
1.12 1000 0,30 300
4.12 4000 0,40 1580
12.12 3500 0,37 1295
17.12 2500 0,37 925
21.12 2740 0,37 1013,8
29.12 1000 0,34 340
Total 7500 2845 6240 2308,8
31.12 2260 0,37 836,2
300  2845
CMP   0.37
1000  7500

16
 Metoda primul intrat – primul ieşit (FIFO)
Potrivit acestei metode, stocurile ieşite din gestiune sunt evaluate la valoarea de intrare
(cost de achiziţie sau preţ de producţie) a primei intrări. Pe măsura epuizării lotului, stocurile
ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie (sau de producţie) al lotului următor, în
ordine cronologică.
Astfel, folosind datele din exemplul de mai sus, se constată ca pentru ieşirile de materiale
din 12.12, se foloseşte primul preţ de 0,3 lei până când stocul iniţial de 1000 de bucăţi intrate la
preţul respectiv, se lichidează. După consumarea celor 1000 de bucăţi, toate celelalte materiale
rămase din stocul de 4000 de bucăţi primite ulterior vor ieşi la preţul de 0,42 lei. Analog – cu
celelalte intrări şi ieşiri.
Reieşind din condiţiile exemplului de mai sus, rezultă tabelul 4.
Tabelul 4
Evaluarea ieşirilor din stoc după metoda „primei intrări – primei ieşiri” (FIFO)
Data Intrări Ieşiri Stoc
Q P.U. Valoare Q P.U. Valoare Q P.U. Valoare
1.12 1000 0,30 300
4.12 4000 0,40 1580 1000 0,30 300
4000 0,40 1580
12.12 1000 0,30 300
2500 0,40 1000 1500 0,40 600
17.12 2500 0,37 925 1500 0,40 600
2500 0,37 925
21.12 1500 0,40 600
1240 0,37 458,8 1260 0,37 466,2
29.12 1000 0,34 340 1260 0,37 466,2
1000 0,34 340
Total 7500 2845 6240 2358,8 2260 806,2
31.12 2260 806,2

În perioadele în care preţurile cresc, folosirea acestei metode duce la includerea preţurilor
vechi, mai mici, în costul produselor şi preţurilor noi, mai mari, în valoarea materialelor
existente în stoc. Metoda FIFO respectă însă ordinea în care ar trebui să se lichideze fizic un stoc
(materialele aflate în stoc trebuie să iasă în ordinea intrării lor, astfel încât să nu se producă
pierderi din cauza uzurii morale sau a deteriorării lor).
Metoda ultimul intrat – primul ieşit( LIFO)
Conform acestei metode, ieşirile sunt evaluate la costul ultimului lot intrat, respectiv al
articolului care este cel mai recent. După epuizarea ultimului lot, cantităţile ieşite vor fi evaluate
la costul lotului anterior.

17
 Tabelul 5
Evaluarea ieşirilor din stoc după metoda „ultimei intrări – primei ieşiri” (LIFO)
Intrări Ieşiri Stoc
Data
Q P.U. Valoare Q P.U. Valoare Q P.U. Valoare
1.12 1000 0,30 300
1000 0,30 300
4.12 4000 0,40 1580
4000 0,40 1580
1000 0,30 300
12.12
3500 0,40 1400 500 0,40 200
1000 0,30 300
17.12 2500 0,37 925 500 0,40 200
2500 0,37 925
2500 0,37 925 1000 0,30 300
21.12
240 0,40 96 260 0,40 104
1000 0,30 300
29.12 1000 0,34 340 260 0,40 104
1000 0,34 340
Total 7500 2845 6240 2421 2260 744
31.12 2260 744

Metoda LIFO este diferită de cea care prevede lichidarea stocului în ordinea intrării
materialelor (FIFO). Când preţurile cresc, în costul produselor intră preţurile recente – mai mari,
cele vechi, mai mici, fiind folosite pentru evaluarea stocului final. Astfel, produsele au un cost
mai realist, care reflectă preţurile actuale; valoarea stocului final este însă mai mică decât cea
reală, deoarece pentru determinarea ei nu se folosesc preţurile curente.
Cu excepţia metodei FIFO, celelalte metodo prezentate nu servesc atât la lichidarea fizică
a stocurilor, cât mai ales la stabilirea preţului materialelor destinate producţiei şi a valorii
stocului disponibil. Cu toate că, de exemplu, am putea folosi metoda LIFO sau CMP în vederea
evaluării, materialele vor ieşi din stoc după metoda FIFO, pentru a se evita pierderile cauzate de
procesul de uzură morală etc.
În urma aplicării celor trei metode, se vor obţine rezultate diferite, aşa cum se poate
observa în tabelul 6.
Valorile obţinute vor influenţate de fluctuaţia preţurilor, cantităţile intrate şi ieşite,
precum şi de frecvenţa intrărilor şi ieşirilor de materiale.
Tabelul 6
Rezultatele evaluării stocurilor prin cele trei metode
Costul produselor Valoarea stocului final
(lei) (lei)
CUMP:
- După fiecare intrare (1330lei+1013,8lei) 2343,8 813,6
- Lunar (1295lei+1013,8lei) 2308,8 836,2
FIFO
(300+1000+600+458,8) 2358,8 806,2
LIFO
(1400+925+96) 2421 744

18
 Conform politicii de contabilitate pentru anii 2008, 2009, la S.A. „Lactis”, evaluarea
ieşirilor din stoc se face după metoda costului mediu ponderat calculat lunar.
Evaluarea ieşirilor din stoc după metoda costului unitar mediu ponderat calculat la finele
perioadei de gestiune, respectiv lunar, prezintă avantajul unui calcul simplu, apropiindu-se mai
mult de practica inventarului intermitent dar nu permite valorizarea ieşirilor în cursul perioadei
de gestiune. În schimb, metoda costului mediu ponderat calculat după fiecare intrare este
considerată ca fiind mai apropiată de practica inventarului permanent şi dă posibilitatea
valorizării ieşirilor în cursul perioadei de gestiune, prezentând însă inconvenientul unui calcul
relativ complex.
Celelalte metode de evaluare a ieşirilor din stoc trebuie examinate în legătură cu
fenomenul de mişcare a preţurilor. Astfel, în cazul creşterii continue a preţurilor, prin aplicarea
metodei FIFO, ieşirile sînt evaluate la preţurile cele mai scăzute, stocurile finale la preţurile cele
mai ridicate, rezultând o majorare a beneficiului din exploatare al întreprinderii. Din contră, dacă
preţurile sînt în scădere, ieşirile sînt evaluate la preţurile cele mai ridicate, stocul final, la
preţurile cele mai scăzute iar beneficiul este micşorat.
Dacă se aplică metoda LIFO, efectele sînt inverse, în caz de creştere continuă de preţuri,
ieşirile sînt exprimate la preţurile cele mai ridicate, stocul final la preţurile cele mai scăzute, iar
beneficiul este micşorat; într-o situaţie inversă, de scădere a preţurilor, ieşirile sînt micşorate, iar
stocul final şi beneficiul - majorat.
Din analiza acestor metode rezultă că întreprinderile dispun de o anumită flexibilitate
pentru evaluarea stocurilor (fiind admise în practică toate metodele menţionate) şi indirect a
rezultatului exerciţiului.
Se constată astfel că rezultatul exerciţiului nu depinde numai de performanţele economice
şi financiare ale întreprinderii dar, într-o anumită măsură, şi de opţiunile sale metodologice pe
linie de evaluare.

1.4. Conducerea şi elementele procesului de stocare

Conducerea proceselor de stocare, ca una din activităţile de bază ale gestiunii economice,
îmbracă forme diferite. De exemplu, într-un fel se pune problema conducerii unui proces de
stocare, care are loc în condiţiile în care cererea pentru consum este constantă, care se manifestă
cu o ritmicitate cunoscuta şi pentru care aprovizionarea se face în loturi fixe, la intervale egale,
anterior stabilite, şi altfel când cererea pentru consum este variabilă, întâmplătoare, cu o anumită
distribuţie statistică, iar aprovizionarea se realizează în loturi diferite, la intervale egale sau
neegale.

19
 Având în vedere particularităţile diferitelor procese de stocare, activitatea de conducere a
acestora are, totuşi, unele trăsături comune; astfel, orice proces de stocare necesită prevederea
desfăşurării lui şi a condiţiilor în care urmează a se efectua. Formarea stocurilor este
predeterminată de o comandă, de o decizie de cumpărare a resurselor materiale necesare, iar
realizarea eficientă a procesului impune o organizare raţională şi un control sistematic al modului
de derulare a acestuia. în conturarea "strategiei în domeniul stocurilor" şi stabilirea politicii de
acţiune pentru formarea, deţinerea şi utilizarea lor, se are permanent în vedere să se asigure
răspunsul la "întrebările":
- ce trebuie aprovizionat şi stocat ?
- în ce cantitate ?
- când trebuie emisă comanda de aprovizionare sau iniţiată acţiunea de cumpărare
achiziţionare?
- ce efort financiar-valutar va fi antrenat de o modalitate sau alta de acţiune?
- care sunt consecinţele politicii adoptate în conducerea proceselor de stocare asupra eficienţei
activităţii economice a unităţii?
Pe această bază, se stabilesc "obiectivele" de urmărit în conducerea proceselor de stocare
pentru a obţine efecte economice favorabile; între acestea amintim:
- formarea unor stocuri minim necesare, asortate, care prin dimensiune, să asigure desfăşurarea
normală, la parametrii proiectaţi, a activităţii de ansamblu a unităţilor economice prin
alimentarea continuă a subunităţilor şi punctelor de consum în condiţiile unui efort (cost) de
stocare cât mai mic;
- menţinerea stocurilor efective în limitele estimate;
- prevenirea fenomenelor de lipsă de resurse materiale în stoc şi de suprastocare, de formare a
stocurilor cu mişcare lentă sau fără mişcare;
- păstrarea integrităţii calitative, a caracteristicilor fizico-chimice a resurselor pe timpul
stocării;
- satisfacerea pe seama stocurilor constituite a cererilor pentru consum, cele ale clienţilor în
strictă corelaţie cu politica adoptată de conducerea firmei (admiterea sau nu pe anumite
perioade de timp a lipsei de stoc sau a suprastocării).
Realizarea obiectivelor specifice proceselor de stocare necesită următoarele "modalităţi
de acţiune",
- folosirea în dimensionarea stocurilor a unor modele economico-matematice adecvate
scopului urmărit, care ţin cont de factorii concreţi care le condiţionează existenţa şi nivelul
de constituire, de cheltuielile specifice pe care le antrenează procesul de formare a lor;
- aplicarea în procesul de urmărire-control a derulării proceselor de stocare, a evoluţiei
stocurilor efective fată de limitele estimate, a unor metode şi tehnici de mare eficacitate şi

20
 utilitate practica, cu accentuat caracter preventiv pentru fenomene dereglatoare sau stări
iraţionale;
- valorificarea într-un timp scurt a stocurilor devenite disponibile pentru deblocarea
operativă a fondurilor financiare astfel imobilizate;
- asigurarea unor condiţii de depozitare-păstrare judicioase în scopul prevenirii degradărilor
de materiale staponate în stocuri;
- folosirea unui sistem informaţional simplificat, cuprinzător, aşezat integral pe baze
informatice, care să evidenţieze, în orice moment, starea proceselor de stocare şi să permită
ca, în timp util, să se adopte şi să se aplice măsurile care se impun după caz şi situaţie;
- menţinerea unor legături permanente cu furnizorii, urmărirea sistematică a livrărilor
programate pentru prevenirea întârzierilor, a expedierii unor resurse necorespunzătoare
calitativ;
- aplicarea măsurilor eficiente de prevenire a sustragerilor sau de securitate contra
incendiilor ş.a.
Stabilirea "politicii de gestiune a stocurilor" este nemijlocit legată de cunoaşterea
"elementelor funcţionale" care asigură caracterizarea proceselor de stocare şi care contribuie la
dimensionarea stocurilor; între acestea amintim:
a) Cererea pentru consum (r) - element de bază care condiţionează nivelul şi ritmul eliberărilor
de materiale din stocuri şi implicit volumul şi ritmul aprovizionărilor care asigură
reîntregirea lor. Aceasta reprezintă motivaţia de bază pentru iniţierea şi desfăşurarea
proceselor de aprovizionare-stocare. Cererea poate fi cunoscută pe toată perioada de
gestiune, caz în care procesul de formare a stocurilor şi, respectiv, modelele de dimensionare
a acestora sunt deterministe. Cererea poate fi însă necunoscuta dar previzibilă, cum este cazul
materialelor destinate fabricaţiei produselor solicitate la prezentare întâmplătoare sau pe bază
de comenzi imprevizibile, ca şi al resurselor necesare activităţii auxiliare, a celor destinate
efectuării unor reparaţii accidentale; în acest caz. ea poate fi considerată ca o variabilă
aleatoare cu distribuţie dată, iar modelele economico-matematice de calcul sunt de natură
probabilistică. în aceste condiţii, natura şi caracteristicile cererii se stabilesc pe bază de
observaţii, prin studii de prognoză, serii de date statistice etc; masa datelor culese se
prelucrează cu ajutorul statisticii matematice, acestea reprezentând "informaţia iniţială" care
conduce atât la alegerea modelului de calcul cât şi la procedeele de optimizare. De regulă,
cererea de materii prime, de componente şi subansambluri este dependentă de eşalonarea
calendaristică şi dimensională a programelor de fabricaţie. În figurile 5 şi 6 se prezintă
evoluţia cererii constante şi variabile în cadrul a trei cicluri de aprovizionare.

21
 Figura 5 (a, b) Evoluţia cererii constante în cadrul ciclului de aprovizionare
Cererea poate fi ritmică sau nu, în cantităţi fixe sau variabile pe intervalul dintre
aprovizionările succesive, programată sau neprogramată – asemenea caracteristici fiind
determinate de cele a programelor de fabricaţie , de execuţie a livrărilor, a prestaţiilor care
constituie de fapt faza de manifestare.

Fig.6 (a, b) Evoluţia cererii variabile în cadrul ciclului de aprovizionare

22
b) Cantitatea sau necesarul de aprovizionat pentru perioada de gestiune luata în calcul (Nn) care
exprimă volumul de resurse ce urmează a fi asigurat de la terţ furnizori, în modelele de
optimizare se ia, frecvent, în calcul şi necesarul pentru îndeplinirea programului de producte
(Npl).
c) Lotul de livrare (n) reprezintă cantitatea de materiale care se aduce la un moment dat de la
furnizor. Baza de calcul esle necesarul de aprovizionat Na; aceasta înseamnă că, de cantitatea
de materiale care se prevede sau se comandă să se aducă de la furnizor, cu ocazia unei
reaprovizionări, depinde mărimea fotului de livrare. Acest element îmbracă, în practica şi
teoria economică de specialitate, şi denumirea de lot de reaprovizionare sau cantitate
comandată (cantitatea de comandă-aprovizionare).
d) Parametrii de timp care intervin în procesele de stocare:
- perioada de gestiune (Ө) care, de obicei, se consideră a fi de un an (convenţional 360 zile); ea
poate fi delimitată şi la nivel de semestru sau trimestru, în funcţie de specificul activităţii
unităţii economice (cu producţia continuă sau sezonieră), de natura cererii pentru consum, de
caracteristicile surselor de furnizare sau de condiţiile de transport etc;
- intervalul de timp dintre două aprovizionări succesive (I) reprezintă perioada de timp care se
scurge între o intrare anterioară de resursă materială în unitatea economică şi cea imediat
următoare, sau între două reîntregiri succesive ale stocului curent cu resurse de la furnizor
sau între două livrări succesive ale acestui factor către un client sau consumator;
- durata de comandă-aprovizionare (T) reprezintă timpul care se scurge din momentul
calendaristic la care s-a emis comanda de aprovizionare (sau s-a iniţiat acţiunea de
aprovizionare) până la sosirea partizii de materiale livrate de furnizor în depozitele unităţi
cumpărătoare (consumatoare), inclusiv recepţia acesteia.
În funcţie de durata de comandă-aprovizionare şi intervalul dintre aprovizionările
succesive se definesc momentele calendaristice (ti) de lansare a comenzilor sau iniţiere a
acţiunilor de asigurare. De regula, durata de comandă-aprovizionare este constantă, modificarea
înregistrându-se când se schimbă sursa de furnizare;
- momentul calendaristic de declanşare a acţiunii de aprovizionare (ti), reprezentat de data la
care se emit comenzile de aprovizionare sau se ia legătura cu furnizorul pentru efectuarea
livrărilor următoare programate (se poate denumi şi data de aprovizionare). Acesta poate fi
programat sau neprogramat (caz în care este dependent de evoluţia cererii şi durata de
comandă-aprovizionare);
e. Costurile, respectiv cheltuielile care sunt antrenate de comandarea-cumpârarea resurselor
materiale şi derularea procesului de aprovizionare-stocare (cheltuielile cu aducerea
materialelor, depozitarea, stocarea etc); acestea se diferenţiază pe următoarele categorii:

23
- costul cumpărării (de achiziţie) prin care se exprimă valoarea cantităţii de resursă prevăzută
pentru achiziţionare la un moment dat sau pe întreaga perioadă de gestiune; este rezultatul
produsului dintre cantitatea fizica achiziţionată şi preţul (negociat) de vânzare al furnizorului,
stabilit în funcţie de condiţia "franco" acceptată de cei doi parteneri, după caz. Este un cost
care nu influenţează calculele de optimizare a comenzilor de aprovizionare-stocare (cu
excepţia situaţiilor în care, pentru anumite niveluri ale cumpărărilor fizice - cantităţilor fizice
achiziţionate -, furnizorii acordă rabaturi comerciale sau bonificaţii);
- costul de lansare a comenzii (Q), care include toate cheltuielile ce se fac începând cu
întocmirea comenzii trimiterea acesteia la furnizor, cheltuielile de transport al lotului de
livrare, inclusiv cu deplasările de delegaţi ai cumpărătorului la furnizor. În general, aceste
cheltuieli se precizează ca o sumă globală pe un lot "n" comandat sau pentru o comandă. În
acest caz se includ numai acele cheltuieli pe care le face cumpărătorul din momentul iniţierii
acţiunii de comandă-aprovizionare (emitere şi transmitere comandă, telex, fax, telefon etc.) şi
până la sosirea lotului comandat la destinaţie (exclusiv costul cumpărării);
- costul de stocare (Cs), care cuprinde suma cheltuielilor ce trebuie efectuate sau care trebuie
suportate pe timpul staţionării resurselor materiale în stoc, şi anume: cheltuieli cu primirea-
recepţia, transportul în interiorul depozitului, de manipulare, depozitare propriu-zisă,
conservare, pază, evidenţă, eventuale perisabilităţi normale, efectul stocării resurselor
materiale (al imobilizării astfel a fondurilor financiare aferente - dobânzi, taxe, impozite etc);
cheltuielile cu amortizarea spaţiilor de depozitare, a dotărilor aferente, a celor cu plata
salariilor lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul depozitelor; cheltuielile cu uzura
morală a resurselor materiale. Costurile de stocare cuprind categorii de cheltuieli care, prin
natura lor, pot fi variabile în raport cu mărimea cantităţii stocate (cum sunt, de pildă:
dobânzile bancare pentru creditarea cumpărării şi stocării materialelor, efectul imobilizării
fondurilor financiare, eventuale taxe, cheltuielile de conservare-pâstrare sau cu uzura morală)
şi convenţional constante (cheltuielile cu amortizarea fondurilor fixe, cu paza şi securitatea
contra sustragerilor sau incendiilor, cu evidenţa, cu iluminatul ş.a.);
- costul suplimentar aferent lipsei materialelor în stoc, de penalizare sau de penurie (Cp);
acesta apare la un moment dat când cererea este mai mare decât stocul şi, deci, nu poate fi
acoperită; în acest caz, se fac cheltuieli suplimentare pentru satisfacerea operativă a cererii pe
alte căi (reaprovizionări suplimentare de la terţi deţinători, urgentarea sosirii mai devreme a
loturilor programate, folosirea de materii prime de altă calitate sau dimensiune-configuraţie)
sau se acceptă lipsa de stoc, suportându-se pierderile de profit, penalizările sau alte cheltuieli
neeconomice ca urmare a nerealizării sau reajizării cu întârziere a programelor de fabricaţie,
a contractelor sau comenzilor etc. întotdeauna, epuizarea stocului înainte de sosirea unui nou

24
 lot de materiale conduce la asemenea cheltuieli suplimentare, care cresc proporţional cu
partea din cererea nesatisfăcută şi cu durata lipsei resursei respective.
Pe baza acestor "elemente funcţionale" se delimitează "tipul de gestiune" în care se
încadrează forma concretă de manifestare a proceselor de stocare şi se stabilesc condiţiile şi
nivelul economic de formare a stocurilor, modalitatea de urmărire şi control, sistemul de
evidenţă ş.a.

1.5. Urmărirea şi controlul dinamicii stocurilor

Gestiunra stocurilor de mărfuri şi materiale include următoarele activităţi care se

intercondiţionează: alegerea locurilor de depozitare; determinarea nivelului stocurilor şi controlul
stocurilor4.
Gestiunea economică a stocurilor nu se limitează numai la dimensionarea acestora, la
determinarea mărimii şi structurii lor; aceasta cuprinde şi tehnicile şi instrumentele de conducere
a proceselor de stocare, de urmărire a dinamicii stocurilor efective, în raport cu limitele estimate,
astfel încât să se cunoască permanent situaţia reală şi să se intervină preventiv şi operativ pentru
menţinerea lor la nivelul stabilit. De aceea, o dată stabilite tipurile şi limitele de constituire a
stocurilor de producţie, se impune în continuare cunoaşterea existenţei şi mişcării lor în
depozitele întreprinderilor deţinătoare. În acest scop, se pot folosi mai multe metode, care au
rolul de a preveni fie epuizarea stocurilor, fenomen care conduce la întreruperea alimentării
consumului, fie suprastocarea sau formarea stocurilor cu mişcare lentă sau fără mişcare (şi deci
imobilizarea iraţională pe perioade lungi a unor resurse materiale şi financiare). Între acestea
amintim:
I. Metoda minim-maxim care prevede ca urmărirea existenţei şi mişcării stocurilor efective
în depozitele întreprinderilor să se realizeze cu aceeaşi exigenţă pentru toate materialele,
indiferent de importanţa acestora în procesul de producţie. Metoda constă în desfăşurarea acţiunii
de urmărire a evoluţiei stocurilor efective pe parcursul a trei etape, respectiv:
a. Stabilirea limitelor economice maxime şi minime ale stocurilor de producţie pe elemente
componente (curent de siguranţă), înscrierea în fişele de magazie şi urmărirea de către gestionar
a evoluţiei lor pe parcurs astfel încât, la atingerea nivelelor de alarmă sau de aprovizionare, să se
declanşeze acţiuni operative pentru menţinerea acestora între nivelele estimate. Apare, deci,
necesară introducerea în cadrul limitelor maximă şi minimă ale stocului estimat, a unor "nivele
de alarmă, de aprovizionare" declanşatoare pentru acţiuni care se impun, în funcţie de caz.
Urmărirea stocurilor în raport cu limitele stabilite anticipat se poate face prin controlul sistematic

4
Oancea, Margareta. Managementul modern al unităţilor agricole. Bucureşti. : Ceres”, 2003. p.290
25
direct al fişelor de magazie sau prin elaborarea de grafice comune în care se fac înregistrări
permanente.
În figura 7 se arată evoluţia mişcării stocului efectiv faţă de limitele minime şi maxime
estimate pe criterii economice sau nu (dar considerate normale).

Figura 7. Evoluţia mişcării stocului efectiv faţă de limitele minime şi maxime

b. Semnalizarea de către gestionar a compartimentului de aprovizionare asupra situaţiei
stocurilor la un moment dat (în cazul când limitele de alarmă sau de aprovizionare sunt atinse
sau depăşite);
c. Stabilirea de către compartimentul de aprovizionare a măsurilor menite să asigure prevenirea
situaţiilor nefavorabile care se întrevăd.
Metoda este utilă însă greu de aplicat la unităţile economice cu o nomenclatură largă de
materiale, în special datorită volumului mare de muncă şi implicit al operativităţii relativ reduse
în activitatea de urmărire a stocurilor; ea poate fi folosită însă prin introducerea şi aplicarea
sistemelor informatice care utilizează mijloace moderne de calcul electronic cu ajutorul cărora se
poate cunoaşte operativ evoluţia stocurilor pe tot parcursul perioadei (oricât de largă este
nomenclatura materială care trebuie aprovizionată-depozitată).
2. Sistemul ABC, potrivit căruia, pentru activitatea de urmărire şi control se aplică acelaşi
principiu al "tratării diferenţiate" care stă şi la baza dimensionării stocurilor; astfel, stocurile din
zona de importanţă A vor fi urmărite zilnic, la câteva zile (de exemplu, săptămânal sau de mai
multe ori pe săptămână, lună) manifestându-se maximă exigenţă în aprecierea stadiului în care se
află procesul de stocare, nivelul stocului, tendinţele care se întrevăd pentru consum în raport cu
ritmul şi volumul intrărilor de materiale. Pentru stocurile de materiale care sunt cuprinse în a
doua grupă de importanţă, procesul de urmărire şi control urmează a se desfăşura la intervale mai
mari de timp (de două-trei ori pe lună sau o dată pe lună); se are în vedere faptul că o parte din

26
materialele care sunt repartizate în zona B prezintă caracteristici apropiate de cele din prima
grupă de importanţă (A), fapt pentru care urmărirea şi controlul dinamicii stocurilor se pot
realiza după o politică relativ asemănătoare.
Stocurile materiale repartizate în grupa a treia de importanţă pot fi controlate la intervale
mai mari de timp, respectiv trimestrial sau cu prilejul efectuării operaţiilor de intrare sau ieşire
(eliberare a unor cantităţi de materiale pentru consum). Această tehnică de urmărire şi control
este în concordanţă cu natura, rolul şi importanţa materialelor în desfăşurarea activităţii de
producţie, cu dimensiunea influenţei stocurilor specifice asupra volumului capitalului circulant al
unităţii economice. şi acest sistem de urmărire şi control presupune să fie cunoscută baza de
raportare (de comparaţie), a stadiului şi tendinţelor proceselor efective de stocare şi care trebuie
să se asigure în aceeaşi concepţie prezentată la metoda minim-maxim etapa a.
Evidenţa materialelor la depozite, în alte locuri de păstrare.
O condiţie esenţială de contol şi urmărire a stocurilor este organizarea gospodăriei
depozitare. Încăperile depozitelor trebuie să fie izolate special, utilate cu signalizare şi mijloace
tehnice, aparate de măsură şi cântărire, sertare, rafturi şi stelaje.
În interiorul depozitului fiecare grupă de materiale trebuie păstrată într-un loc special
pentru care se întocmesc fişe de magazie(fişe de evidenţă a materialelor). Printr-o dispoziţie în
scris a conducătorului unităţii patrimoniale se stabileşte o răspundere materială a lucrătorilor de
la depozit. Cu ei se încheie un contract. Evidenţa materialelor la depozite este efectuată
nemijlocit de aceste persoane (şefi de magazie, magazioneri). Ei efectuează evidenţa operativă a
materialelor la depozite prin intermediul Fişelor de magazie (fişe de evidenţă a materialelor,
Anexa __). El se efectuează cu ajutorul etalonului natural.
Fişele de magazie se deschid pentru fiecare nomenclator de materiale. În ele se prezintă:
- denumirea materialului;
- asortimentul;
- numărul depozitului;
- intrarea(de la cine e primită);
- ieşirea(cui este eliberată);
- soldul;
- data efectuării operaţiei;
- numărul documentelor în baza căreia a fost efectuată operaţia.
Fişele de magazie se păstrează la depozit în sertare speciale (cartotecă), se grupează pe
grupe şi subgrupe de materiale, iar în cadrul lor pe numere de nomenclatură. După fiecare
înregistrare a operaţiunilor economice în fişe se calculează soldul. Contabilitatea verifică
înregistrarea pe fişe şi efectuează controlul operativ al depozitelor. După control, magazinerul
întocmeşte registrul documentelor privind ieşirea şi întrarea materialelor.

27
 La depozit se mai duce evidenţa materialelor în baza fişelor limit a materialelor (Anexa _).
După înregistrarea în evidenţa operativă a mişcărilor de stocuri, la locurile de depozitare a
stocurilor, se întocmeşte de către gestionar, în cele mai frecvente situaţii, formularul „Borderoul
de predare a documentelor”, la care se anexează documentele justificative înaintându-l la
compartimentul gestionării stocurilor.
Controlul gestionar al existenţei mişcărilor de stocuri se efectuează sub două modalităţi:
1. prin confruntarea concordanţei dintre datele cantitative din „Fişele de cont
analitic pentru valori materiale" şi datele înscrise tot cantitativ în „Fişele de magazie", şi
2. prin confruntarea concordanţei dintre datele valorice din „Fişele de cont
analitic pentru valori materiale" şi totalurile balanţelor de verificare analitice ale conturilor de
stocuri.
Concordanţa dintre stocurile scriptice din „Fişele de magazie" şi datele evidenţei gestiunii
stocurilor se realizează prin intermediul formularului „Registrul stocurilor".
Registrul stocurilor se deschide anual şi se conduce la compartimentul gestiunii stocurilor,
în care lunar se centralizează pe grupe de elemente stocabile pentru care se deschide şi „Fişa
centralizatoare a mişcărilor valorice pe grupe de stocuri", toate stocurile scriptice din „Fişele de
magazie". Aceste stocuri se evaluează potrivit procedeelor de evaluare adoptate de către unitate,
încât pe fiecare grupă de elemente stocabile în parte, stocul valoric din Registrul stocurilor
trebuie să fie egal cu soldul din „Fişa centralizatoare a mişcărilor valorice pe grupa de stocuri".
Folosirea tehnicii moderne de calcul a impus metode noi de evidenţă şi control al dinamicii
stocurilor. Astfel în cazul folosirii compiuterilor sunt adoptate metodele clasice prezentate mai
sus la condiţiile şi performanţele programelor informatice atât pentru evidenţa operativă a
depozitelor, cît şi pentru contabilitatea analitică.

28
 Capitolul II. Analiza stocurilor şi optimizarea lor
(în baza materialelor SA „Lactis”)

Desfăşurarea procesului de producţie în contextul cerinţelor economiei de piaţă prevede

necesitatea formării şi utilizării unui sistem mobil de aprovizionare şi asigurare cu materii prime
şi resurse materiale la fiecare întreprindere în parte.
Este cunoscut că Republica Moldova nu dispune de resurse minerale industrializabile, iar
unităţile de producţie funcţionează în baza resurselor minerale, majoritatea cărora sunt din
import şi foarte costisitoare.
În ce priveşte situaţia în cauză există o viziune nouă privind verigile de funcţionare şi
dezvoltare a sistemului de aprovizionare şi asigurare a fiecărei întreprinderi cu materii prime şi
resurse materiale în parte.
Principiul fundamental al acestui sistem este cumpărarea avantajoasă de la furnizori a
resurselor materiale necesare pentru activităţile desfăşurate, precum şi folosirea lor cu un grad de
eficienţă mult mai înalt.
În condiţiile unei activităţi durabile fiecare unitate de producţie trebuie să elaboreze de
sinestătător un program bine chibzuit de aprovizionare şi asigurare cu resurse materiale. De
regulă, în cazul când agentul economic este cointeresat să satisfacă necesităţile curente ale
întreprinderii în resurse materiale, trebuie să fie excluse problemele privind asigurarea integrală
şi oportună cu aste resurse. În realitate, însă, sunt foarte frecvente cazurile când disponibilităţile
băneşti reduse, lipsa resurselor materiale necesare, precum şi costul lor exagerat pe piaţa de
desfacere creează unele probleme obiective şi subiective privind aprovizionarea şi asigurarea
întreprinderii cu resurse materiale.
În astfel de condiţii devine evidentă necesitatea gestionării eficiente a tuturor resurselor
materiale de care dispune întreprinderea la un moment dat. Acest lucru poate fi efectuat în baza
normării justificate a stocurilor de materie prime şi materiale la depozitele întreprinderii, precum
şi a elaborării unor norme rezonabile de consum pe unitate de produse(lucrări executate şi
servicii prestate).
Astfel, un rol deosebit revine analizei şi controlului permanent al normelor elaborate şi
utilizate de subdiviziunile întreprinderii pe parcursul perioadei de gestiune.
Sarcinile principale ale analizei:
1. Aprecierea gradului de aprovizionare şi asigurare a întreprinderii cu resurse materiale;
2. Aprecierea componenţei şi mişcării stocurilor de materiale pe parcursul perioadei de
gestiune;
3. Aprecierea eficienţei utilizării resurselor materiale în baza indicatorilor generalizatori
sintetici;
29
4. Calculul şi aprecierea influenţei factorilor privind aprovizionarea, asigurarea şi utilizarea
resurselor materiale la devierea volumului producţiei fabricate şi produsului concret;
5. Evidenţierea rezervelor interne de majorare a volumului producţiei fabricate în urma utilizării
mai eficiente a resurselor materiale pe viitor;
6. Elaborarea măsurilor concrete pentru mobilizarea acestor rezerve în practică.
Sursele principale de informaţie:
1. Programul social-economic de dezvoltare a întreprinderii (capitolul „Resursele materiale şi
utilizarea lor”) sau Programul de aprovizionare a întreprinderii cu resurse materiale.
2. Raportul statistic nr. 1-p (anual) „Producţie”.
3. Raportul statistic nr. 5-c „Consumurile şi cheltuielile întreprinderii”.
4. Situaţia privind mişcarea valorilor materiale.
5. Fişa de evidenţă a materialelor.
6. Calculaţia planificată a materialelor.
7. Alte surse de informaţie.

2.1. Analiza economico- financiară a întreprinderii.

Societatea pe acţiuni de tip deschis "Lactis" a fost fondată în conformitate cu Legea „Cu
privire la privatizare”, Legea „Cu privire la societăţile pe acţiuni” şi contractul de constituire din
27 septembrie 1995. Societatea a fost înregistrată la Camera înregistrării de Stat pe lîngă
Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova cu nr. 14800897 din 9 octombrie 1995, precum şi la
Comisia de Stat pentru Piaţa Hârtiilor de valoare (certificatul nr.1475 din 08.02.1996).
Întreprinderea este persoană juridică şi activează în conformitate cu Statutul întreprinderii
şi în conformitate cu Legea privind Societăţile pe acţiuni şi alte acte normative în vigoare.
Acţionari ai întreprinderii sunt:
SRL „Cositorul” - 17.32%, FPC
„Serviabil” - 10%,
persoane fizice - 72.68%
Mărimea capitalului statutar - 2875990 lei. Numărul acţiunilor emise – 287599, cu costul
nominal 10 lei pe acţiune.
În anexa ___ se prezintă structura organizatorică a S.A. „Lactis”
Adresa juridică a întreprinderii: MD 5600 MOLDOVA or. Rîşcani str. Comarov, nr. 73
Misiunea întreprinderii:
- De a oferi consumatorilor o gamă largă de caşcavaluri şi alte produse lactate de calitate înaltă
la preţuri accesibile.

30
- De a crea şi menţine legături strânse de colaborare, reciproc avantajoase, cu furnizorii de
materie primă, precum şi cu ceilalţi asociaţi ai întreprinderii.
- De a deveni lider naţional în producerea caşcavalului.
- De a crea un mediu favorabil şi de bună înţelegere între salariaţii întreprinderii.
Obiectivele strategice:
- De a consolida poziţia întreprinderii pe piaţa autohtonă.
- De a crea şi promova o imagine corporativă pozitivă.
- De a diversifica gama de produse în vederea satisfacerii depline a necesităţilor
consumatorului.
- De a participa activ la procesul de formare şi consolidare a bazei de materie primă.
Materia primă utilizată este laptele, colectat de la populaţie. În satele mari unde se
colectează un volum mare de lapte au fost instalate răcitoare de lapte, care au îmbunătăţit
esenţial calitatea materiei prime.
Laptele se transportă cu autocamioanele întreprinderii (5 autocamioane specializate) şi 3
autocamioane sunt arendate de la întreprinderea de transport SA "ZIMBRU NORD".
Întreprinderea dispune de laborator de producţie unde se apreciază calitatea materiei
prime, procesului tehnologic şi a producţiei finite.
Secţiile de producţie a întreprinderii:
- Producerea caşcavalului
- Producerea producţiei integre
- Maturizare a caşcavalului
- Prelucrarea zărului.
- Sortimentul fabricat de SA „Lactis” este prezentat în anexa nr___
Analiza patrimoniului întreprinderii la valoarea reală poartă un caracter general şi se
efectuează, utilizându-se tabelul analitic care este prezentat mai jos.
Analizând datele din tabel, este necesar a lua în considerare următoarele momente
semnificative:
1) ponderea principală a compartimentului şi elementului structural în suma totală a
patrimoniului întreprinderii la valoarea reală;
2) schimbările produse în structura patrimoniului întreprinderii în cursul anului de
gestiune şi direcţiile de acţiune pe viitor, ce vor contribui la sporirea aspectului
calitativ al acestui indicator rezultativ;
3) ratele privind structura patrimoniului şi eficienţa utilizării activelor întreprinderii.

31
 Tabelul 7
Diagnosticul şi aprecierea structurii patrimoniului întreprinderii la valoarea reală
Semne Abaterea 2006 către Abaterea 2007 către
2006 2007 2008
Indicatori conven- 2007(+, -) 2008(+, -)
ţionale Suma, lei pond. % Suma, lei pond. % Suma, lei pond. % lei % lei %
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
I. Active pe termen lung
1.1. Active nemateriale (rd. 030) AN 31333 0,16 - - - - -31333 -0,16 - -
1.2. Active materiale pe termen
lung (rd. 090) AML 7180253 37,05 7526328 30,49 7737227 24,17 +338075 -6,56 +210899 -6,32
1.3. Active financiare pe termen
lung (rd. 160) AFL 41350 0,21 41350 0,16 41350 0,12 0 -0,05 - -0,04
1.4. Active curente pe termen
lung (rd. 170) AL - - - - - - - - - -
Total capitolul I (rd.180) TAL 7221603 37,26 7567678 30,65 7778577 24,30 +346075 -6,67 +210899 -6,35
II. Active curente
2.1. Stocuri de mărfuri şi
materiale (rd. 250) SMM 9353894 48,26 14756206 59,78 21776118 72,56 +5042312 +11,52 +7019912 +12,78
2.2. Creanţe pe termen scurt
(rd. 350) CTS 2631595 13,58 2001084 8,10 2047840 6,39 -630511 -5,48 +46756 -1,71
2.3. Investiţii pe termen scurt
(rd. 390) IS - - - - - - - - - -
2.4. Mijloace băneşti (rd. 440) MB 167040 0,86 352656 1,42 397665 1,24 +185616 +0,56 +45009 -0,18
2.5. Alte active curente(rd. 450) AS 5518 0,03 6269 0,02 8811 0,02 +751 -0,01 +2542 -
Total capitolul II (rd. 460) TAC 12158047 62,74 17116215 69,34 24230434 75,69 +4958166 +6,6 +7114219 +6,35
Total general – active (rd. 470) TA 19379650 100 24683893 100 32009011 100 +5304243 - +7325118 -

32
 Din tabelul 4 rezultă ca valoarea reală a patrimoniului S.A. „Lactis” în anul 2008 s-a
majorat faţă de anul 2007 cu 7325118 lei sau cu 29,67% .
Această abatere a fost asigurată, în principiu de creşterea pozitivă a activelor curente în
total cu 7114219 lei sau cu 41,56%.
Ponderea principală revine activelor curente, la care, deşi s-a observat o majorare atât
absolută, cât şi relativă faţă de anul 2007.
Însă realitatea activelor pe termen lung este cu totul de altă natură. Indexarea mijloacelor
fixe, efectuată de nenumărate ori în Republica Moldova, a contribuit la majorarea nejustificată a
acestora, fără a ţine cont de uzura lor fizică şi morală.
Toate acestea au influenţat negativ nu numai asupra structurii patrimoniului
întreprinderii, ci şi asupra posibilităţilor reale de a reînnoi potenţialul tehnic cu utilaje şi
mecanisme noi.
Astfel, lipsa unei concordanţe rezonabile între valoarea activelor materiale pe termen
lung şi a celor curente a contribuit la cererea unor condiţii nefavorabile atît pentru structura
patrimoniului întreprinderii, cît şi pentru utilizarea lui eficientă în sfera de producţie.
Necesitatea înzestrării permanente a procesului de producţie cu maşini şi utilaje moderne,
pe de o parte, precum şi inventarierea judicioasă a activelor fixe, care pe parcursul ultimilor cinci
ani nu sînt implicate în circuitul de activitate din diferite motive, şi deci, nu aduc profit, pe de
altă parte, vor contribui la o apreciere riguroasă a tuturor compartimentelor ce formează valoarea
reală a activelor. Şi numai acest lucru, după opinia noastră, va da posibilitate unităţilor de
producţie pe termen să se debaraseze de valorile dematerializate şi să tindă spre un patrimoniu
bine cizelat din toate punctele de vedere, inclusiv şi crearea condiţiilor favorabile pentru o
activitate de producţie cu performanţe mult mai avantajoase atît pentru producător, cît şi pentru
consumator (cumpărător).
Este ştiut faptul că structura patrimoniului unităţilor de producţie pe termen depinde în
mare măsură de particularităţile activităţii, desfăşurată în diferite ramuri ale economiei naţionale.
În astfel de condiţii cerinţele dure de apreciere nu pot fi egale pentru toţi, de aceea vom porni la
următoarea explicaţie.
Aceasta înseamnă că în structura patrimoniului întreprinderii trebuie să existe o astfel de
concordanţă, care ar contribui la o desfăşurare incontinuă a procesului de producţie prin
investigaţii suplimentare atît în domeniul procurării activelor materiale pe termen lung, cît şi a
celor curente.
Deci, tendinţa modificării structurii în favoarea activelor curente poate fi apreciată ca
pozitivă în activitatea unităţilor de producţie pe tot parcursul perioadei previzionale. În procesul
unei analize mai aprofundate aprecierea structurii activelor întreprinderii se poate efectua şi pe
baza unui sistem de coeficienţi (rate).

33
 Conform datelor din tabelul 2.2 la S.A. „Lactis” potenţialul de producţie ocupă o pondere
semnificativă în suma totală a activelor, deşi pe parcursul anului 2008 în mărimea acestui
indicator s-a înregistrat o reducere.
Analizăm toate modificările generale, survenite în pasivul bilanţului contabil al
întreprinderii, pot fi redate în tabel analitic care este preyentat mai jos.
Analizînd datele pasivelor, este necesar a lua în considerare următoarele momente
semnificative:
1) ponderea principală a capitolului şi subcapitolului în suma totală a surselor de constituire a
patrimoniului întreprinderii;
2) modificările produse în structura acestor surse în cursul anului de gestiune şi direcţiile de
acţiune pe viitor, ce vor contribui la sporirea ulterioară a aspectelor calitative;
3) ratele privind structura capitalurilor întreprinderii şi eficienţa utilizării pasivelor.
Tabelul. 2.2
Structura surselor de constituire a patrimoniului întreprinderii
Semne 2006 2007 2008 Abaterea (+, -)
Indicatori conven- Pond. Suma, Pond. Suma, Pond.
Suma, lei lei %
ţionale % lei % lei %
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
III. Capital propriu
3.1. Capital
statutar şi
suplimentar, total
(rd. 520) CSS 2675990 13,81 3375990 13,67 4375990 13,67 +1000000 -
3.2. Rezerve,
total (rd. 560) RE 6545128 33,77 7566044 30,65 7530943 23,53 -35101 -7,12

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
3.3. Profit
nerepartizat
(pierdere
neacoperită), -
total (rd. 610) PNr 1058828 5,46 -509185 -2,06 -1116646 -3,49 607461 -1,43
3.4. Capital
secundar,
total (rd. 640) CS - - - - - - -
Total capitolul III
(rd. 650) CPr 10479946 54,07 10432849 42,27 10790287 33,71 +357438 -8,56
IV. Datorii pe
termen lung
4.1. Datorii
financiare pe
termen lung,
total (rd. 690) DFL - - - - - - - -
4.2. Datorii pe
termen lung
calculate, total
(rd. 760) DLC 157536 0,81 - - 151536 0,47 +151536 +0,47
Total capitolul IV
(rd. 770) TDL 157536 0,81 151536 0,47 +151536 +0,47

34
V. Datorii pe
termen scurt
5.1. Datorii
financiare pe
termen scurt,
total (rd. 820) DFS 3130000 16,15 1340000 5,43 7950000 24,83 +6610000 +19,4
5.2. Datorii
comerciale pe
termen scurt,
total (rd. 860) DCS 5302956 27,36 12379678 50,15 12132048 37,90 -247630 -12,25
5.3. Datorii pe
termen scurt
calculate, total
(rd. 960) DSC 315212 1,62 379830 1,54 1136676 3,55 +756846 +2,01
Total capitolul V
(rd. 970) TDS 8748168 45,14 14099508 57,12 21218724 66,29 +7119216 +9,17
Total general
pasiv (rd. 980) TP 19379650 100 24683893 100 32009011 100 +7325118 -

Din tab. 2.2 rezultă că suma totală a surselor de constituire a patrimoniului S.A. „Lactis”
în an ul 2008 s-a majorat faţă de anul 2007 cu 7325118 lei sau cu 29,67% (32009011 : 24683893
 100). Această abatere a fost asigurată, în principiu, de creşterea pozitivă a capitalului propriu,
care pe parcursul anului 2008 a sporit de la 10432849 lei la 10790287 lei sau cu 357438 lei, ceea
ce constituie 3,42% din suma totală a capitalului respectiv la finele anului 2007. Concomitent s-
a majorat şi suma totală a datoriilor pe termen lung 151536 lei. Însă, luînd în considerare că
suma totală a acestui capitol şi suma totală a capitalului propriu formează capitalul permanent, o
astfel de modificare generează condiţii favorabile pentru activitatea întreprinderii analizate pe
viitor.
Suma totală a datoriilor pe termen scurt s-a majorat de la 14099508 la 21218724 lei sau
cu 7119216. La prima vedere majorarea respectivă nu este atît de esenţială şi constituie 9,17%
din suma totală a acestor datorii la finele anului 2008.
Tabelul 2.3
Analiza rezultatelor financiare din activităţile întreprinderii
2006 2007 2008 Abaterea (+, -)
2007 2008 2008
Indicatorii
suma suma suma faţă de faţă de faţă de
2006 2007 2006
1 2 3 4 5 6 7
1. Rezultatul din activitatea
1155273 -520072 -896880 -1675345 -376808 -2052153
operaţională
2. Rezultatul din activitatea de
3293 26822 99332 +23529 +72510 +90639
investiţii
3. Rezultatul din activitatea
694 -8893 38551 -8199 +47444 +37857
financiară
4. Rezultatul din activitatea
economico-financiară 1159260 -502143 -758997 -1661403 -256854 -1918257
(r.1 ± r.2 ± r.3)
5. Rezultatul excepţional - - - - -
6. Profit / pierdere a perioadei 1063707 -502143 -607461 -1565850 -105318 -1671168
35
de gestiune pînă la impozitare

1500000

1000000

500000

0
2006 2007 2008
-500000

-1000000

Rezultatul din activitatea operaţională

Rezultatul din activitatea de investiţii
Rezultatul din activitatea financiară
Rezultatul din activitatea economico-financiară
Profit/pierdere a perioadei de gestiune

Fig. 8 Dinamica rezultatelor întreprinderii pe anii 2007, 2008, 2009

Analizînd rezultatele obţinute se poate de spus ca starea întreprinderii S.A. „Lactis”, mai
ales în ultimii doi ani, nu este favorabilă. Întreprinderea a suferit pierderi în anul 2008 -607461
lei, ceea ce mai mult decât în anul 2007 cu -105318 lei. Scăderea considerabilă a profitului se
datorează rezultatului negativ al activităţii operaţionale şi în anul 2007 şi în anul 2008. În anul
2008 rezultatul din activitatea operaţională a scăzut cu -376808 lei faţă de 2007. Rezultatul
negativ al activităţii operaţionale se datorează:
- crizei aprovizionării cu materiile prime. Din cauza costului redus de lapte, populaţia refuză să
colecteze laptele în punctele de colectare;
- învechirii bazei tehnico-materiale a întreprinderii, ce duce la reducerea calităţii producţiei şi
repectiv competitivităţii;
- apariţia pe piaţa raionului concurenţilor, fapt ce a dus la scăderea volumului vânzărilor
produselor lactate.
Analiza raportului privind fluxul capitalului propriu.
Analizînd Raportul privind fluxul capitalului propriu al societăţii pe anul 2008 observăm
că tot capitalul statutar al întreprinderii este propriu. întreprinderea nu are capital împrumutat.
Faţă de anul 2007 observam o creştere cu +1000000 lei.
Rezervele în anul 2008 alcătuiesc 58,10% (rd. 010 / rd. 090 * 100%; 4375990 /
7530943*100% = 58,10%) faţă da capitalul statutar. Iar în anul 2007 alcătuiesc 44,62%
(3375990 / 7566044 * 100% = 44,62%). În anul 2008 observăm o creştere a reyervelor cu
13,46%.

36
 În anul 2008 întreprinderea S.A. „Lactis” a suferit pierderea neacopeită în mărime de
-607461 lei faţă de anul 2007, din cauza costului redus la 1 litru de lapte care le plăteau
furnizorilor de materie primă, luând în consideraţie că furnizorul principal de materie primă la
întreprindere este populaţia.

2.2. Analza stocurilor de materiale la întreprindere.

Analiza aprovizionării şi asigurării întreprinderii cu resurse materiale

Activitatea oricărei întreprinderi necesită felurite resurse materiale, energetice, diferit
echipament tehnic. De aceea, desfăşurarea procesului de producţie într-o unitate economică
prevede organizarea activităţii de aprovizionare cu tot felul de materii prime şi materiale.
Aprovizionarea reprezintă ansamblul de operaţiuni care permit unităţii economice să
dispună de bunurile economice şi serviciile necesare desfăşurării în condiţii optime a activităţii
ei. În literatura de specialitate şi în practica economică sunt utilizaţi termeni similari ca
achiziţionare, aprovizionare, alimentare. Fiecare dintre aceşti termeni însă au o semnificaţie
diferită. Astfel „achiziţionarea" reprezintă o acţiune de angajament financiar, de cumpărare a
unor resurse materiale sau produse, fiind o tranzacţie monetară efectivă5.
În raport cu achiziţionarea, aprovizionarea are un conţinut mai larg: achiziţionarea este
doar un moment al procesului complex de aprovizionare cu materiale şi echipamente tehnice.
Achiziţionarea este precedată de acţiunile de identificare a nevoilor, de stabilire a dimensiunii
acestora şi a momentelor de satisfacere şi este urmată de negocierea condiţiilor de furnizare.
Alimentarea reprezintă acţiunea de finalizare a procesului de aprovizionare şi se
desfăşoară în interiorul firmei, prin deplasarea materiilor prime din depozite la punctele de
prelucrare-consum.
Gestionarea fluxului de bunuri economice se bazează pe urmărirea şi evidenţierea
relaţiilor dintre piaţa furnizorilor şi piaţa beneficiarilor.
Prin procesul de aprovizionare firma urmăreşte câteva obiective strâns legate de eficienţa
întregii ei activităţi.
Principalul obiectiv al activităţilor de aprovizionare se concretizează în asigurarea
completă şi complexă a firmei cu resurse materiale şi echipamente tehnice corespunzătoare
calitativ, la locul şi termenele solicitate, cu un cost minim.
Pot fi evidenţiate următoarele obiective:
Obiectivul de preţ - se concretizează în achiziţionarea la cel mai mic preţ a unor bunuri de
aceeaşi calitate sau a unor servicii comparabile calitativ. Realizarea acestui obiectiv depinde de

5
Bălănuţă V. Analiza gestionară: Lucrare didactico şi practico-aplicativă în domeniul diagnosticului activităţii
întreprinderii de producţie. Ch. ACAP, 2003, p.81
37
capacitatea de negociere pe care o are firma, de activitatea şi competenţa cumpărătorului, de
nivelul şi calitatea informaţiei culese.
Obiectivul de cost - se referă la cheltuielile pe care le antrenează procesul de
aprovizionare: costul manipulării, transportării, costul expedierii sau comunicării comenzilor,
costul stocării, costul asigurării pe durata transportului, costul recepţiei. Decizia referitoare la
nivelul acestor costuri vizează minimizarea lor.
Obiectivul de calitate. Între calitatea materiilor prime şi a materialelor necesare pentru
derularea procesului de producţie şi calitatea produselor finite există o dependenţă directă. O
calitate inferioară a materiilor prime determină o calitate inferioară şi a produselor finite. O
calitate exagerată poate genera costuri inutile, iar o calitate scăzută atrage riscul unor prejudicii
imaginii firmei.
Obiectivul de securitate presupune o corelare cantitativă. în acest sens, prin cantitatea
aprovizionată se anticipează eventualele perturbări care ar putea interveni atât la nivelul
furnizorilor, cât şi în cadrul firmei producătoare. Importanţa acestui obiectiv sporeşte în situaţii
de instabilitate economică, financiară sau politică.
Pentru realizarea acestor obiective se iniţiază şi se desfăşoară mai multe activităţi
specifice, printre care:
- identificarea şi stabilirea volumului şi a structurii materiale şi energetice necesare
desfăşurării la parametrii planificaţi a activităţii unităţii economice;
- fundamentarea tehnico-economică a planului strategic şi a programelor de aprovizionare
materială a firmei;
- dimensionarea consumurilor materiale;
- dimensionarea stocurilor de materiale;
- alegerea furnizorilor a căror ofertă prezintă cele mai avantajoase condiţii economice şi
asigură garanţii în livrările viitoare pe termen lung sau scurt;
- urmărirea operativă a derulării contractelor de asigurare materială, întocmirea fişelor pe
furnizori;
- urmărirea şi controlul utilizării resurselor materiale pe destinaţiile de consum.
Aprovizionarea şi asigurarea integrală şi oportună a întreprinderii cu materii prime şi
resurse materiale necesare influenţează direct atât activităţile desfăşurate, cît şi rezultatele acestor
activităţi.
Desfăşurarea normală a procesului de aprovizionare a întreprinderii cu resurse materiale nu
se poate realiza fără un program (plan) de aprovizionare care să prevadă asigurarea necesarului
respectiv în mod ritmic şi operativ cel puţin pentru un an. De modul în care se derulează procesul
de aprovizionare depinde constituirea rezervelor pentru materii prime şi materiale, precum şi
ritmicitatea producţiei.

38
 Analiza procesului de aprovizionare poate fi structurată pe mai multe segmente, cum ar fi:
- acoperirea necesarului de aprovizionat cu contracte corespunzătoare încheiate între
întreprindere şi furnizori;
- realizarea programului de aprovizionare a întreprinderii în total şi pe principalele resurse
materiale;
- asigurarea necesarului de materii prime şi resurse materiale pentru producţie din punct de
vedere cantitativ şi la termen.
Ala Cotelnic în „Managementul activităţii de producţie” evidenţiază 2 etape în elaborarea
planului de aprovizionare tehnico-materială:
1. de pregătire a întocmirii programului de aprovizionare;
2. de elaborare propriu-zisă a planului.
În cadrul primei etape se culeg şi se prelucrează toate datele necesare pentru întocmirea
planului, se precizează nomenclatura de materiale şi se definitivează normele de consum de
materii prime şi materiale pentru toate produsele prevăzute în plan. Pentru fiecare categorie de
resursă materială urmează a se determina norma de consum.
Norma de consum reprezintă cantitatea maximă dintr-un anumit material, prevăzută
pentru consum în scopul obţinerii unei unităţi de produs sau al executării unei unităţi de lucrări,
în anumite condiţii tehnico-organizatorice specifice unităţii economice. (vezi anexa 13)
Norma de consum de aprovizionare se formează din 3 elemente:
- consumul net sau util (Cu), care reprezintă cantitatea de materiale ce poate fi regăsită în
produsul finit sau a participat efectiv la realizarea lui;
- pierderile tehnologice (Pt) sunt partea de material ce se pierde în mod firesc ca urmare a
desfăşurării procesului tehnologic;
- pierderile netehnologice (Pnt) sunt cele provocate de cauze tehnico-organizatorice, fizico-
chimice, de timp ş.a.”6
Deci, norma de consum poate fi calculată după formula:
Nc=Cu+Pt+Ptn (6)
De regulă, în orice unitate economică de producţie mecanismul aprovizionării şi
asigurării cu resurse materiale trebuie să funcţioneze ireproşabil. Orice abatere afectează
desfăşurarea normală a procesului de producţie şi declanşează dereglări intersistemice în lanţ.
Analiza aprovizionării şi asigurării întreprinderii cu resurse materiale se începe cu
aprecierea generală a planului de aprovizionare a întreprinderii cu diferite feluri de materiale pe
parcursul perioadei de gestiune. Pentru aceasta se utilizează următorul tabel (pe baza datelor de
la S.A. ”Lactis”).
Tabelul 2.4

6
Ala Cotelnic, Managementul activităţii de producţie, pag 104-105
39
Aprecierea generală a îndeplinirii planului de aprovizionare a întreprinderii cu resurse materiale.
Abaterea % îndeplinirii
Feluri de materiale, unitatea Programat
Efectiv absolută planului de
de măsură (necesarul)
(+, -) aprovizionare
A 1 2 3=2-1 4=(2:1)*100
1. Materialul „A”, m2 23500 14300 +800 105,93
2. Materialul „B”, kg 21600 18962 -2638 87,79
3. Materialul „C”, t 1520 1520 - 100,0
4. Materialul „D”, bucăţi 33400 32815 -585 98,25

Din tabelul 2.4 rezultă că la întreprinderea analizată la materialul „A” planul de

aprovizionare a fost depăşit cu 800 m2 sau cu 5,93% faţă de nivelul programat.
La materialul „B” planul respectiv a fost îndeplinit numai cu 87,79%, ceea ce poate
influenţa negativ asupra asigurării procesului de producţie cu acest material, iar în cele din urmă
şi asupra volumului producţiei fabricate în perioada de gestiune examinată.
Şi totuşi, pentru o analiză mai aprofundată a procesului de aprovizionare a întreprinderii
cu resurse materiale este necesar să se aprecieze corespunderea furnizării efective a resurselor
materiale cu datele din contractele încheiate cu furnizorii întreprinderii. Această etapă a analizei
dă posibilitate să evidenţiem, cum se respectă condiţiile contractelor pe fiecare tip de materiale,
inclusiv cantitatea, calitatea şi termenele stabilite.
Toate datele corespunzătoare necesare pentru această analiză se află în secţia de
aprovizionare a întreprinderii. La examinarea lor se utilizează tabelul 2.5.

Tabelul 2.5
Aprecierea planului de aprovizionare a întreprinderii cu resurse materiale conform contractului.
(în baza datelor S.A. „Lactis”)
Nerespectarea condiţiilor contractuale
Pro-
Abaterea privind
Feluri de materiale, gramat
Efectiv absolută (+, Sorti-
unitatea de măsură (necesa Terme-nul Canti- Cali-
-) men-
-rul) furnizării tatea tatea
tul
A 1 2 3 4 5 6 7
1. Materialul „A”, m2 13500 14300 +800 - - - -
2. Materialul „B”, kg 21600 18962 -2638 -1250 - -1388 -
3. Materialul „C”, t 1520 1520 - - - - -
4. Materialul „D”, bucăţi 33400 32815 -585 - - -585 -

Din tabelul 2.5 rezultă că neîndeplinirea planului de aprovizionare la materialul „B” a

fost condiţionată de încălcarea unor condiţii contractuale, cum ar fi termenul furnizării acestui
material şi cantitatea expediată respectiv cu 1250 kg şi 1388 kg.

40
 Concomitent, la materialul „D” a fost o cantitate mai mică decât cantitatea programată cu
585 bucăţi.
În urma acestei etape a analizei este necesar să se elaboreze măsuri concrete pentru a
elimina încălcările evidenţiate pe viitor în procesul de aprovizionare a întreprinderii cu resurse
materiale.
În practica analitică deseori apare necesitatea examinării gradului de aprovizionare si
asigurare a întreprinderii pe parcursul perioadei de gestiune cu resurse materiale, care joacă un
rol semnificativ în procesul de producţie, ţinând cont de modificările stocurilor iniţial şi final,
data si cantitatea intrărilor pe perioade, precum şi asigurarea necesarului pe fiecare material în
parte.
De regulă această analiză se efectuează lunar în baza informaţiei operative furnizate de
secţia de aprovizionare a întreprinderii prin calculul şi aprecierea următorilor doi indicatori
relativi în formă de coeficienţi:
1) Coeficientul de aprovizionare (Kapr) – care se determină ca raportul dintre cantitatea
intrată a resurselor materiale şi cantitatea necesară în unităţi naturale prin relaţia:
q
K apr  intr. 100%
(7)
q
neces.
2) Coeficientul de asigurare (Kasig) – care se determină ca raportul dintre cantitatea intrată
a resurselor materiale pentru asigurarea necesarului şi cantitatea necesară în unităţi naturale prin
relaţia:
q
asig. neces.
K  100%
asig q
neces.

Comparând rezultatele obţinute la aceşti doi coeficienţi, pot apărea diferite situaţii (în %):
- Kapr > Kasig;
- Kapr < Kasig;
- Kapr = Kasig;
sau
1. Kapr < 100, Kasig >100;
2. Kapr > 100, Kasig =100;
3. Kapr = 100, Kasig >100;
4. Kapr > 100, Kasig <100;
5. Kapr > 100, Kasig >100;
6. Kapr < 100, Kasig <100;
7. Kapr = 100, Kasig =100.

41
 Deoarece concordanţa dintre aceşti doi indicatori relativi se explică prin modificările
stocurilor iniţial şi final şi cantităţii materialului primit de la furnizori, această situaţie diferă de
la caz la caz şi depinde de particularităţile sferei de producţie din care face parte întreprinderea
analizată, distanţa până la furnizori (piaţă) şi alte condiţii specifice în care se desfăşoară
activitatea de producţie pe teren.
Toată informaţia necesară pentru calculul şi aprecierea acestor doi coeficienţi se
acumulează într-un tabel special (tabelul 2.6).
Tabelul 2.6
Aprecierea aprovizionării şi asigurării întreprinderii cu păhărele pentru smântână în luna
noiembrie 2009 (S.A. „Lactis”)
Denumirea Asigurarea
Necesar Intrări
materialului şi Stoc necesarului Stoc
perioadele iniţial final
lunar zilnic data cantitatea zile cantitatea
intrării acestuia
A 1 2 3 4 5 6 7 8
Păhărele pentru
7500 250 1500 x x 6 1500 -
smântână, buc.
- perioada I x x x 6.12 2250 9 2250 -
- perioada II x x x 17.12 2250 9 2250 -
- perioada III x x x 26.12 2250 4 1000 1250
Total x x x x 6750 28 7000 1250

Folosind informaţia acumulată în tabelul 2.6, calculăm coeficienţii de aprovizionare şi

asigurare a întreprinderii analizate S.A. „Lactis” cu păhărele pentru smântână.
6750
Astfel: K apr.  100%  90,0%
7500
7000
K  100%  93,33%
asig. 7500
Examinând rezultatele obţinute, constatăm ca în luna decembrie 2009, planul de
aprovizionare cu păhărele pentru smântână a fost îndeplinit numai cu 90 la sută, iar gradul de
asigurare - cu 93,33%.
Luând în consideraţie stocul iniţial şi toate intrările de păhărele de la furnizori pe
parcursul perioadei de gestiune, întreprinderea în cauză a asigurat necesarul cu acest material pe
o perioadă de 28 zile. Însă, în cazul când vom apela la numărul de zile lucrătoare care variază de
la 20 la 23 de zile pe lună, gradul de asigurare a procesului de producţie va fi mai înalt.
Concomitent cantitatea asigurării necesarului (rămasă) va trece în stocul final şi prin
aceasta va contribui la argumentarea şi determinarea justificată a cantităţii necesare de păhărele
pentru smântână pentru perioada de gestiune ulterioară.
Pe lângă cele expuse la această etapă a analizei, în practica analitică uneori apare
necesitatea alegerii unui contract comercial optimal din câteva contracte similare aflate la
dispoziţia întreprinderii.

42
 În cele mai dese cazuri, acest lucru se efectuează pe baza utilizării metodei valorii
actualizate(calculului actualizat). Pentru a exemplifica acest proces, să presupunem că
întreprinderea analizată S.A. „Lactis” are la dispoziţie două variante de contracte comerciale
pentru procurarea păhărelelor pentru smântână şi următoarea informaţie suplimentară:
Tabelul 2.7
Date iniţiale privind alegerea unui contract optimal de furnizare a păhărelelor pentru
smântână (material x)
Nr. d/o Indicatori Varianta I Varianta II
A 1 2
1 Cantitatea necesară a materialului „X”, buc. 47520 47520
2 Preţul unitar al materialului „X”, lei/buc. 0,43 0,48
Costul total al materialului „X”
3 2433,6 22809,6
(rd.1  rd.2), lei.
4 Avans, % 60,0 45,0
5 Termenul furnizării materialului „X”, săptămâni 2 3
6 Rata dobânzii anuale pe piaţa, % 30,0 30,0

Varianta I – Contract nr. 52 din 12.11.2009 încheiat cu S.C. „Greiner” SRL, com.
Selimbar, Jud. Sibiu, România. (Anexa __)
Varianta II – Contract nr. 63 din 10.11.2003 încheiat cu SRL „Victoria”, Kiev, Ucraina.
În baza informaţiei prezentate, se calculează valoarea actualizată din variantele I (Va I) şi
II (VaII):
  
  
  
 20433,6  0,6
1
Va    20433,6  0,4    20392,94
I  1 
  
1 
0,3  

  

   54  
  
  
  
 22809,6  0,45   22809,6  0,55 
1 
Va   22685,39
II  

  
1 
0,3  2 




  54  


Examinând rezultatele obţinute, putem deduce că pentru S.A. „Lactis” varianta optimală
este varianta I, deoarece valoarea actualizată aici, în comparaţie cu varianta II, este mai mică.
Deci, varianta I este mai convenabilă pentru încheierea contractului comercial cu furnizorii
materialului „x”.
Pentru ca activitatea generală a întreprinderii să se desfăşoare în bune condiţii este
necesar de a asigura un echilibru perfect şi stabil între necesităţi şi resurse pe întreaga perioadă
de gestiune.
Orice abatere de la această egalitate determină fie imobilizări de resurse materiale, sub
forma stocurilor peste limitele normale prestabilite, fie la un moment dat, lipsa de materiale.
Necesarul de resurse materiale destinate realizării activităţii de bază poate fi determinat prin

43
diverse metode. Metodologia concretă de calcul este influenţată de specificul ramurii, subramurii,
grupelor de produse, precum şi de natura resurselor materiale, de sursa de provenienţă etc.
Ala Cotelnic, în cartea „Managementul activităţii de producţie”, menţionează 4 metode
mai des aplicate la calcul:
1. Metoda calcului direct. Necesarul propriu-zis se determină cu ajutorul următoarei
relaţii:”
n
N   Q  Ni , (8)
i et
i 1
în care:
N - necesarul de un anumit tip de materiale;
Qi - cantitatea de produse programată din produsul de tip i;
Net - norma de consum de aprovizionare pentru materialul folosit la
fabricarea unui produs de tip i;
i = 1,..., n - tipuri de produse ce folosesc materialul respectiv.
Prin această metodă se determină mărimea reală a indicatorului calculat.
2. Metoda calcului prin analogie - se aplică atunci când nu se cunosc normele de consum
de materiale la produsele respective, din acest motiv utilizându-se normele de consum specific
pentru produse similare. Necesarul de material se determină conform următoarei relaţii:
N  Q  Nca  K , (9)
în care:
Q - volumul de producţie programat dintr-un anumit tip de produs;
K - coeficientul de corecţie ce reflectă deosebirile existente între cele două tipuri de produse;
Nca - norma de consum de aprovizionare pentru materialul respectiv la produsul analog.
Necesităţile de materiale determinate prin această metodă sunt mai mari sau mai mici
decât cele reale. Din această cauză metoda respectivă se aplica foarte rar.
3. Metoda calcului pe baza sortimentului tip. Este utilizată în cazurile în care în programul
de producţie este prevăzut un număr mare de sortiment din acelaşi produs. Această metodă este
folosită în unităţile din industria textilă, a confecţiilor, din industria alimentară, care înregistrează
variaţii mari de structură a producţiei pentru fiecare produs, ca urmare a influenţelor determinate
de modă, de anotimp, comenzi neprevăzute. Se determină mai întâi sortimentul tip, adică acel
sortiment a cărui normă de consum este cea mai apropiată de norma de consum medie ponderată,
calculată pentru întreaga gamă de sortimente. Necesarul propriu-zis de material se determină
astfel:
n
N   Q  Ni , (9)
i cst
i 1

44
în care: Qi - volumul de producţie din sortimentul de tipul i ( i  1, n sortimente);
Ncst - norma de consum la sortimentul tip.
4. Metoda coeficienţilor dinamici. Are un pronunţat caracter statistic şi presupune
extrapolarea datelor privind consumul de materiale din perioada de baza şi pentru anul următor,
folosind relaţia:
N  C  Ka  Kn, (10)
pl

în care: C - consumul total efectiv de materiale, înregistrat în perioada de bază;

Ka - coeficientul care exprimă modificarea volumului de producţie în perioada
următoare (Qpl) faţă de cea de bază (Qb);
Q
pl
Ka  , (11)
Q
b
Kn - coeficientul care exprimă modificarea normei de consum în perioada următoare
faţă de cea de bază.”7
Analiza generală a utilizării resurselor materiale
Continuitatea procesului de producţie impune existenţa justificată a stocurilor de
materiale atât la începutul, cât şi la finele perioadei de gestiune. Orice unitate economică de
producţie trebuie să fundamenteze de sine stătător necesarul în aceste stocuri şi reconstituirea lor
pe o perioadă durabilă, ţinând cont de tendinţa modificării activităţilor desfăşurate.
De regulă, analiza stocurilor de materiale vizează mai multe aspecte:
- primul aspect se referă la evoluţia stocurilor de materiale faţă de volumul producţiei fabricate
sau venitul din vânzări. în acest context ritmul de majorare a indicatorilor de volum (VPF,
W) trebuie să depăşească ritmul de majorare a stocurilor respective în unităţi valorice.
Deci, IVPF>ISM (%) sau, dacă ne referim la Venitul din vânzări: lw> lSM(%).
Respectarea acestei tendinţe dovedeşte că valoarea stocurilor de materiale la fiecare leu
producţie fabricată sau venit din vânzări se reduce şi, deci, situaţia dată poate influenţa pozitiv
asupra consumului total de materiale în costul producţiei fabricate şi, respectiv, în costul
vânzărilor;
- al doilea aspect se referă la evoluţia stocurilor de materiale faţă de nivelul considerabil al
acestora (la nivelul programat, mediu sau maxim). Este de menţionat că procesul real de
formare a stocurilor de materiale şi mişcarea lor pe parcursul perioadei de gestiune contribuie
la apariţia unor abateri obiective şi subiective. Problema-cheie priveşte, însă, frecvenţa şi
limiteie acestor abateri. Astfel, frecvenţa mare a abaterilor în zona [SMmax + Δ] contribuie la
formarea unor stocuri de materiale nejustificate şi, viceversa, frecvenţa mare a abaterilor în
zona [SMmax - Δ] - la consumarea stocurilor de siguranţă şi, implicit, la formarea unui deficit
de materiale respective.
7
Ala Cotelnic, Managementul activităţii de producţie, pag 107-108
45
 În practica analitică există diverse metode de calcul al stocului mediu de materiale. însă
în cele mai dese cazuri apelăm la:
a. media cronologică cu intervale egale de timp:
 SM 1 SM n 
 2  SM 2  SM 3  ...  2 
SM    (12)
 n 1 
 

unde SM,, SM2, SM3... SMn - stocuri de materiale pe intervale egale de timp examinate în
perioada de gestiune; n – numărul termenilor seriei;
b. media cronologică cu intervale neegale de timp:

SM 
  SM1  SM 2  : 2  t1    SM 2  SM 3  : 2  t2    SM 3  SM 4  : 2  t3
(13)
t1  t2  t3
Ambele metode de calcul pot fi utilizate pe diferite perioade de timp în cursul anului de gestiune,
ţinând cont de necesităţile analizei;
- a treilea aspect al analizei stocurilor de materiale se referă la examinarea gradului de
imobilizare al acestora (în zile). în prealabil se recomandă gruparea tuturor stocurilor de
materiale ale întreprinderii analizate în:
a. stocuri normale;
b. stocuri cu mişcare lentă;
c. stocuri fără mişcare;
d. stocuri disponibile.
Încadrarea stocurilor materiale într-o grupă sau alta se face în funcţie de frecvenţa
consumului, calculându-se durata de imobilizare a stocului respectiv în zile prin următoarea
relaţie:
DI = [(SM x 360) : le] , (14)
unde
DI - durata imobilizării stocului în zile;
SM - stocul de materiale din grupa respectivă;
360 - numărul totalde zile din perioada de gestiune (pe an - 360, trimestru - 90, lună - 30 zile);
le - ieşirea materialului respectiv pe parcursul perioadei de gestiune;
- al patrulea aspect important al analizei stocurilor de materiale se referă la determinarea şi
examinarea rezervei în zile pe fiecare fel de materiale concrete sau pe grupe de materiale
necesare pentru desfăşurarea tuturor activităţilor la întreprinderea analizată.
Rezerva în zile se determină prin următoarea relaţie:
Stocul materialului concret la data curentă
Rezerva în zile = (15)
Consumul zilnic
unde
Consumul total ai materialului concret în perioada de gestiune
Consumul zilnic =
Numărl total de zile în perioada de gestiune (16)
46
 Această etapă a analizei poate fi efectuată atât în unităţi naturale, cât şi în unităţi valorice.
Dacă apelăm la informaţia care reflectă componenţa şi mişcarea stocurilor de materiale pe
parcursul perioadei de gestiune în unităţi valorice, în cele mai dese cazuri se propune spre
utilizare următorul tabel analitic.
Tabelul 2.8
Componenţa şi mişcarea stocurilor de materiale pe parcursul perioadei de gestiune
Sold la Mişcarea Sold la finele Sold final în
Resurse materiale
începutul perioadei de zile de
aflate în stocuri Intrări Ieşiri
2008 gestiune consum
A 1 2 3 4= 1+2-3 5 = 4/3x360
1. Materii prime şi
2237626 7440621 7901436 1776811 81
materiale de bază
2. Semifabricate şi
articole de - - - - -
completare
3. Combustibil 99377 25400 76351 48426 228,33
4. Ambalaje 92310 130425 156268 66467 153,12
5. Piese de schimb 287922 305478 383636 209762 196,83
6. Obiecte de mică
valoare şi scurtă 74160 131199 150351 55008 131,7
durată
10. Total materiale 2791395 8033123 8668044 2156474 x
Notă. Aprecierea se efectuează în baza datelor din col, 5, ţinând cont de cel mai mic rezultat în
zile obţinut pe fiecare material examinat în parte.
Din tabelul 2.8 rezultă că întreprinderea analizată poate asigura procesul de producţie cu
toate materialele necesare încă cu 81 de zile.
Deci, la elaborarea programului (planului) de aprovizionare şi asigurare a întreprinderii
menţionate cu resurse materiale pe viitor acest interval de timp trebuie să fie luat ca bază.

2.3. Analiza eficienţei utilizării resurselor materiale.

În practica analitică eficienţa utilizării resurselor materiale poate fi examinată în baza

următorilor doi indicatori generalizatori sintetici:
1. Randamentul resurselor materiale consumate (Rm) care se determină ca raportul dintre
volumul producţiei fabricate şi consumul total de materiale prin relaţia:
VPF
Rnm  (lei ), (17)
CM
unde VPF - volumul producţiei fabricate;
CM - consumul total de materiale.
2. Consumul specific de materiale (Csm) care se determină ca raportul dintre consumul
total de materiale şi volumul producţiei fabricate prin relaţia:

47
 CM
Csm   100(bani) (18)
VPF
sau
1
Csm   100(bani ) . (19)
Rrm
Din punct de vedere al conţinutului economic, cu cât consumul specific de materiale este
mai mic, cu atât eficienţa utilizării resurselor materiale este mai mare şi viceversa.
La prima etapă a analizei în baza datelor din tabelul 2.9 se calculează şi se apreciază
ambii indicatori.
Tabelul 2.9
Analiza eficienţei utilizării resurselor materiale
Indicatori Semne Anul de gestiune Abaterea
convenţionale programat efectiv (+, -)
A B 1 2 3 = 2-1
1. Consumul total de materiale,
CM 244283,62 405757,6 +161473,98
mii lei
2. Volumul producţiei fabricate,
VPF 353786,24 644497,14 +290710,9
mii lei
3. Consumul specific de
Csm 69,05 62,96 -6,09
materiale, bani [(rd.1 : rd.2)x100]
4. Randamentul resurselor
materiale consumate, lei (rd.2 : Rrm 1,44 1,58 +0,14
rd.1)

În baza datelor din tabelul 2.9 se poate constata că întreprinderea S.A. „Lactis” a redus
consumul specific de materiale faţă de nivelul programat cu 6,09 bani (62,96 - 69,05), ceea ce a
contribuit la sporirea randamentului resurselor materiale consumate cu 0,14 lei (1,58 - 1,44).
Pentru o analiză mai aprofundată se calculează şi se apreciază factorii care au contribuit
la modificarea consumului specific de materiale, cum ar fi:
1. modificarea structurii şi sortimentului producţiei fabricate;
2. modificarea nivelului de consum al materiilor prime şi materialelor pe unitate de produs;
3. modificarea preţurilor la materiile prime şi materialele consumate;
4. modificarea preţurilor la produsele finite (lucrările executate şi serviciile prestate).
Analiza factorială a consumului specific de materiale se efectuează prin metoda
substituţiei în lanţ cu ajutorul următorului tabel analitic (tab. 2.10).
Tabelul: 2.10
Calculul influenţei factorilor asupra modificării consumului specific de materiale
Consumul total Volumul Consumul
indicatori de materiale, mii producţiei specific de
lei fabricate, mii lei materiale, bani
A 1 2 3= (1 : 2)x 100
1. Programat 23840,0 35180,0 67,80
2. Recalculat I 24183,2 35795,0 67,56
producţia efectivă după norme de proiect şi

48
 Consumul total Volumul Consumul
indicatori de materiale, mii producţiei specific de
lei fabricate, mii lei materiale, bani
preţuri programate)
3. Recalculat II
(producţja efectivă după norme efective şi 24082,9 35795,0 67,28
preţuri programate)
4. Recalculat III
(producţia efectivă după norme efective şi
23227,4 35795,0 64,89
preţuri programate la producţia finită şi
efectivă la resursele materiale consumate)
5. Efectiv la preţuri în vigoare (atât la
producţia finită, cât şi la resursele materiale 23227,4 36467,0 64,69
consumate)
6. Abaterea totală a consumului specific de
materiale, bani
(rd. 5, col.3 —rd.1, col. 3) x x -4,11
inclusiv sub influenţa:
6.1. modificării structurii şi sortimentului
producţiei fabricate
(rd.2, col. 3 —rd.1, col. 3) x x -0,24
6.2. modificării nivelului de consum pe
unitate de produs
(rd. 3, col. 3 -Td. 2, col. 3) x x -0,28
6.3. modificării preţurilor la materia primă şi
materialele consumate
(rd. 4, col. 3 —rd. 3, col. 3) x x -2,39
6.4. modificării preţurilor la produsele finite
(lucrările executate şi serviciile prestate)
(rd. 5, col. 3 -"rd. 4, col. 3)
x x -1,20

În baza rezultatelor obţinute observăm că reducerea consumului specific de materiale faţă

de nivelul programat cu 4,11 bani a fost determinată de influenţa pozitivă a celor patru factori
care au contribuit la diminuarea indicatorului rezultativ respectiv cu 0,24; 0,28; 2,39 şi 1,20 bani.
Şi totuşi, dacă examinăm rezultatele analizei factoriale sub aspectul estimării efortului
propriu al colectivului de muncă în reducerea consumului specific de materiale, putem deduce că
indicatorul rezultativ s-a redus numai cu 0,52 bani (0,24+0,28).
În ce priveşte scăderea lui cu 3,59 bani (2,39+1,20), ea a fost asigurată în urma
modificării preţurilor la materiile prime şi resursele materiale consumate, precum şi la produsele
finite (lucrările executate şi serviciile prestate) care actualmente depinde în cea mai mare măsură
de piaţa de desfacere şi nu de activitatea întreprinderii în cauză.
Trebuie de menţionat că factorii care influenţează modificarea consumului specific de
materiale exercită influenţă şi asupra schimbării consumului total de materiale în costul
producţiei fabricate. Pentru a determina mărimea influenţei fiecărui factor nominalizat în parte se
recomandă ca rezultatele obţinute din tabelul precedent să se înmulţească cu volumul producţiei
fabricate efectiv din perioada de gestiune.

49
 Indicatorul natural care reflectă eficienţa utilizării resurselor materiale în procesul de
producţie constituie norma de consum al unui material concret la fabricarea unui produs concret.
Pentru analiza gradului de respectare a acestei norme în practica analitică se utilizează
coeficientul utilizării materialului concret (KUM) care se determină ca raportul dintre consumul
efectiv al unui material concret pe unitate de produs (cmef) şi norma stabilită în unităţi naturale
(cmpr). Deci,
cmaf .
K um   100(%). (18)
cm pr .

Diferenţa dintre numărător şi numitor exprimă în unităţi naturale economia (-) sau
supraconsumul .(+) materialului examinat pe unitate de produs concret sau pe toată cantitatea
fabricată a produsului dat în perioada de gestiune care se determină prin formula următoare:
  cmaf  cm pr   q 
Gm    (19)
 cm pr 
unde q reprezintă cantitatea efectivă a produsului concret fabricat în perioada de gestiune în
unităţi naturale.
Analiza eficienţei resurselor materiale în baza indicatorilor generalizatori - sintetici
În practica analitică eficienţa utilizării resurselor materiale poate fi examinată în baza
următorilor doi indicatori sintetici:
1. Randamentul resurselor materiale (Rrm), care se determină ca raportul dintre volumul
producţiei fabricate şi consumul total de materiale prin relaţia:
VPF
Rrm  lei , (20)
CM
unde:
VPF - volumul producţiei fabricate;
Cm - consumul total de materiale.
1. Consumul specific de materiale (Csm), care se determină ca raportul dintre consumul total de
materiale şi volumul producţiei fabricate prin relaţia:
CM
C sm  100bani ,
VPF
(21)
sau
1
C sm  100bani . (22)
Rrm

Din punct de vedere al conţinutului economic, cu cât consumul specific de materiale este
mai mic, cu atât eficienţa utilizării resurselor materiale este mai mare şi viceversa.

50
 La prima etapă a analizei în baza datelor din tabelul 2.11 se calculează şi se apreciază
ambii indicatori.
Tabelul 2.11
Analiza eficienţei utilizării resurselor materiale
Semne Anul de gestiune Abaterea
Indicatori convenţi
Programat Efectiv (+, -)
onale
A B 1 2 3=2-1
1.Consumul total de materiale, mii lei CM 23840,0 23227,4 -612,6
2.Volumul producţiei fabricate, mii lei VPF 36150,0 36467,0 +1307,0
3.Consumul specific de materiale, bani
Csm 67,80 63,69 -4,11
[(rd.2:rd.1)×100]
4.Randamentul resurselor materiale consumate,
Rrm 1,475 1,570 +0,095
lei (rd.2:rd.1)

În baza datelor din tabelul ___ se poate constata că întreprinderea analizată a redus
consumul specific de materiale faţă de nivelul programat cu 4,11 bani (63,69-67,80), ceea ce a
contribuit la sporirea randamentului resurselor materiale consumate cu 0,095 lei (1.570-1.475).
Pentru o analiză mai aprofundată se calculează şi se apreciază factorii care au contribuit
la modificarea consumului specific de materiale, cum ar fi:
1. modificarea structurii şi sortimentului producţiei fabricate;
2. modificarea nivelului de consum al materiilor prime şi materialelor pe unitate de produs;
3. modificarea preţurilor la materiile prime şi materialele consumate;
4. modificarea preţurilor la produsele finite.
Analiza factorială a consumului specific de materiale se efectuiază prim metoda
substituţiei în lanţ cu ajutorul următorului tabel analitic (tabelul 2.12).

51
 Tabelul 2.12
Calculul influenţei factorilor asupra modificării consumului specific de materiale
Consumul total Volumul Consumul
Indicatori de materiale, mii producţiei specific de
lei fabricate, mii lei materiale, bani
A 1 2 3= (1 : 2)x 100
1. Programat 23840,0 35160,0 67,80
2. Recalculat I producţia efectivă după
24183,2 35795,0 67,56
norme de proiect şi preţuri programate)
3. Recalculaţii (producţia efectivă după
24082,9 35795,0 67,28
norme efective şi preţuri programate)
4. Recalculat III (producţia efectivă după
norme efnctive şi preţuri programate la
23227,4 35795,0 64,89
producţia finită şi efectivă la resursele
materiale consumate)
5. Efectiv la preţuri în vigoare (atât la
producţia finită, cât şi la resursele materiale 23227,4 36467,0 63,69
consumate)
6. Abaterea totală a consumului specific de
materiale, bani (rd. 5, col.3 —rd.1,col. 3) X X -4,11
inclusiv sub influenţa:
6.1. modificării structurii şi sortimentului
producţiei fabricate (rd.2, col. 3 —rd.1,col. X X -0,24
3)
6.2. modificării nivelului de consum pe
X X -0,28
unitate de produs (rd. 3, col. 3 - rd. 2, col. 3)
6.3. modificării preţurilor la materia primă
şi materialele consumate (rd. 4, col. 3 —rd. X X -2,39
3, col. 3)
6.4. modificării preţurilor la produsele finite
(lucrările executate şi serviciile prestate) X X -1,20
(rd. 5, col. 3-rd. 4, col. 3)

În baza rezultatelor obţinute observăm că reducerea consumului specific de materiale faţă

de nivelul programat cu 4,11 bani a fost determinată de influenţa pozitivă a celor patru factori
care au contribuit la diminuarea indicatorului rezul-tativ respectiv cu 0,24; 0,28; 2,39 şi 1,20
bani.
Şi totuşi, dacă examinăm rezultatele analizei factoriale sub aspectul estimării efortului
propriu al colectivului de muncă în reducerea consumului specific de materiale, putem deduce că
indicatorul rezultativ s-a redus numai cu 0,52 bani (0,24+0,28).
În ce priveşte scăderea lui cu 3,59 bani (2,39+1,20), ea a fost asigurată în urma
modificării preţurilor la materiile prime şi resursele materiale consumate, precum şi la produsele
finite (lucrările executate şi serviciile prestate) care actualmente depinde în cea mai mare măsură
de piaţa de desfacere şi nu de activitatea întreprinderii în cauză.
Trebuie de menţionat că factorii care influenţează modificarea consumului specific de
materiale exercită influenţă şi asupra schimbării consumului total de materiale în costul
producţiei fabricate. Pentru a determina mărimea influenţei fiecărui factor nominalizat în parte se

52
recomandă ca rezultatele obţinute din tabelul precedent să se înmulţească cu volumul producţiei
fabricate efectiv din perioada de gestiune.
Indicatorul natural care reflectă eficienţa utilizării resurselor materiale în procesul de
producţie constituie norma de consum al unui material concret la fabricarea unui produs concret.
Pentru analiza gradului de respectare a acestei norme în practica analitică se utilizează
coeficientul utilizării materialului concret (Kum) care se determină ca raportul dintre consumul
efectiv al unui material concret pe unitate de produs (cmef) şi norma stabilită în unităţi naturale
(cmpr). Deci,
cmef
K um   100(%)
cm pr

(23)
Diferenţa dintre numărător şi numitor exprimă în unităţi naturale economia (-) sau
supraconsumul (+) materialului examinat pe unitate de produs concret sau pe toată cantitatea
fabricată a produsului dat în perioada de gestiune care se determină prin formula următoare:
  cmef  cm pr   q 
Gm    (24)
 cm pr 
unde q reprezintă cantitatea efectivă a produsului concret fabricat în perioada de gestiune
în unităţi naturale.

2.4. Optimizarea stocurilor la SA „Lactis”

Optimizarea stocurilor prin costuri are în vedere determinarea unei astfel de strategii, încat
cheltuielile prilejuite de procesul stocajului să fie minime. În acest context, deciziile privitoare la
politica de gestionare a stocurilor trebuie să aibă în vedere influenţa acestora asupra
dimensiunilor şi structurii costurilor pe care le antrenează, o politică coerentă de gestiune a
stocurilor conducand în mod automat la reducerea cheltuielilor cu stocajul mărfurilor. Atingerea
obiectivului de minimizare a cheltuielilor aferente stocurilor se va realiza prin soluţionarea a
doua importante probleme, cărora însa le corespund costuri antagonice:
- Cu ce frecvenţă trebuie realizată aprovizionarea (cand ?);
- Cu ce cantitate de mărfuri trebuie realizată aprovizionarea de fiecare dată (cât?). Astfel, o
frecvenţă mare de aprovizionare presupune costuri ridicate legate de formularea şi realizarea
comenzilor, în timp ce o aprovizionare rară înseamnă stocuri mari, care, la rândul lor,
antrenează cheltuieli suplimentare cu păstrarea acestora. Dacă vor exista cazuri în care nici
una din aceste doua soluţii nu generează costuri suplimentare, atunci fiecare dintre ele poate
fi luată drept frecvenţă optimă de aprovizionare, eliminandu-se problema frecvenţei de
aprovizionare.

53
 În ceea ce priveste cantitatea cu care urmează să se facă aprovizionarea, vor interveni alte
două costuri, cu tendinţe diferite. Astfel, aprovizionarea cu o cantitate foarte mare sau foarte
mică, antrenează, fiecare în parte, costuri suplimentare legate de un stoc foarte mare (cheltuieli
cu păstrarea acesteia), respectiv foarte mic (cheltuieli suplimentare cu aprovizionări repetate). Ca
şi în cazul frecvenţei de aprovizionare, lipsa unor costuri penalizatoare ataşate uneia dintre cele
doua soluţii atrage după sine dispariţia problemei cantităţii de aprovizionare.
Pornind de la cele prezentate, rezultă ca optimizarea stocurilor presupune, ca o prima
etapă, determinarea şi măsurarea lor în vederea minimizării costului total şi nu a unuia sau altuia
dintre cele doua costuri parţiale implicate, respectiv cele aferente aprovizionării, care se referă la
valoarea absolută a cheltuielilor unei aprovizionări şi celei ocazionate de existenţa stocului de
mărfuri în depozit (costul de păstrare a mărfurilor în stoc), incluzandu-se aici costurile care
variază odată cu mărimea stocurilor, ca de exemplu dobânzile, perisabilităţile, cheltuielile cu
manipularea mărfurilor etc.
Atunci când cele doua tipuri principale de cheltuieli rămân constante o perioadă mai
lungă de timp, politica de aprovizionare a depozitului cu ridicata va avea în vedere volumul
previzionat al vanzărilor.
Analizand evoluţia costului total, se desprind următoarele doua constatări:
a) Nu intotdeauna optimizarea stocurilor reprezintă scopul real al gestiunii acestora, acest
lucru datorându-se complexităţii deosebite a problemelor sau a imposibilităţii de a obţine toate
informaţiile necesare cu privire la costuri. În aceste cazuri, aşa cum se remarcă în literatura de
specialitate „fără atingerea optimului, se poate totusi ameliora situaţia existentă a stocurilor prin
introducerea unor reguli în politica de aprovizionare, în politica de gestiune a stocurilor, ca o
activitate coerentă”.
b) Cu toate că sporirea numărului de aprovizionări duce la scăderea mărimii stocului
curent şi deci la accelerarea vitezei de circulaţie în număr de rotaţii, costul total aferent activităţii
de stocare care o data cu numărul de aprovizionări anuale şi cu creşterea vitezei de rotaţie a
stocului.
Reamintim faptul că viteza de circulaţie în număr de rotaţii este un indicator ce exprima
de câte ori se reinnoişte stocul mediu total într-o perioadă dată, calculat ca raport între desfacerea
din perioada analizată şi stocul mediu total. Observaţia de mai sus conduce la ideea, de mare
importanţă, ca nu va trebui acceptat în mod automat principiul potrivit căruia, cu cât viteza de
rotaţie este mai mare, cu atât sunt mai bine administrate stocurile şi deci cu atat cheltuielile
generate de stocarea mărfurilor sunt mai mici.
Determinarea mărimii lotului şi a frecvenţei optime de aprovizionare presupune deci
identificarea si comensurarea orelor doua costuri - costul de păstrare (menţinere) a stocului în
depozit şi costul de aprovizionare (costul de lansare a comenzii). Formula de calcul a mărimii

54
optime a lotului de aprovizionare Q şi implicit a frecvenţei optime corespunzătoare costului total
minim cel mai frecvent folosită este cea propusă de catre R.H. Wilson, respectiv:
Z  d  Ca
Qm  (25)
Cs
d - reprezintă desfacerea realizată într-o perioada dată;
Ca - reprezintă costul de lansare a unei comenzi;
Cs - reprezintă costul de păstrare în stoc.
Formula permite stabilirea punctului în care cele doua costuri antagonice, care variază o
dată cu cantitatea cu care se face aprovizionarea şi cu frecvenţa de aprovizionare, sunt în
echilibru.
În fapt, doar compararea cheltuielilor variabile este necesară pentru a putea decide asupra
variantei politicii de adoptat, toate celelalte costuri rămânând fixe, nefiind influenţate de politica
de gestionare a stocurilor şi neavând nici un fel de rol în alegerea deciziei. În aceste condiţii,
problema care trebuie rezolvată este determinarea cheltuielilor variabile directe, respectiv
variaţia stocurilor, o data cu variaţia politicii de stocuri a firmei.
Asemenea stocuri se pot determina plecând de la datele evidenţei contabile, fiind
necesară însă o cercetare atentă, în detaliu, a elementelor care compun componentele costurilor,
identificarea lor în evidenţele contabile ş cuantificarea sau, cel puţin, estimarea lor potrivit
scopului propus. Pornind de la aceste aspecte, considerăm necesar a ne opri mai mult asupra
celor doua categorii de costuri aferente stocării, respectiv costul de păstrare a stocului şi costul
de aprovizionare.
a) Costul de păstrare a stocului, exprimat în procente din valoarea totală a stocului,
cuprinde acele costuri care se modifică o dată cu mărimea stocurilor, respectiv dobânzile la
fondurile circulante împrumutate, perisabilităţile, cheltuielile de manipulare a mărfurilor etc.
I. Dobânzile constituie de fapt elementul cel mai costisitor al cheltuielilor de păstrare a
stocurilor, încadrându-se aici şi dobânda pe care ar fi primit-o firma pentru mijloacele proprii
investite în stoc, daca acestea ar fi fost disponibile şi depuse la bancă.
II. Cheltuielile cu manipularea mărfurilor sunt constituite din componente, de regulă, fixe
sau din costuri a căror variaţie nu depinde de nivelul stocurilor, precum amortizarea mijloacelor
de transport intern, plata salariilor şi a impozitelor aferente, chiria sau amortizarea depozitelor,
cheltuielile pentru incălzit şi iluminat etc.
b) Costul de aprovizionare are în vedere valoarea absolută a cheltuielilor aferente unei
aprovizionări, fiind necesar să fie scoase în evidenţă acele cheltuieli care variază o data cu
modificarea numărului de comenzi la furnizori. De obicei, ele se produc în cadrul serviciilor
contabilitate, prelucrarea datelor, comercial etc., cuprinzand toate cheltuielile angajate pentru a

55
efectua aprovizionarea cu mărfuri a depozitului, începand cu depistarea viitorilor furnizori şi
contractarea fondului de marfă şi terminând cu primirea, respectiv recepţia mărfurilor.
În grupul cheltuielilor de aprovizionare este necesar să se facă o distincţie clară între
cheltuielile care nu depind de mărimea lotului cu care se face aprovizionarea (de exemplu,
cheltuielile cu telefoanele, cu poşta, o parte din utilajele de birou) faţă de cheltuielile a căror
mărime depinde de cantitatea de marfă ce se primeste la o aprovizionare a depozitului, ca de
exemplu cheltuielile cu recepţia mărfurilor, cu comerţul sosirilor etc.
În aceste condiţii, costul anual cu aprovizionarea (Ca) poate fi modelat matematic, luand
forma unei ecuaţii liniare, de forma:
Ca= a+bt (26)
in care:
t – reprezintă rata medie a numărului anual de comenzi;
a – este parametrul care reprezintă partea fixa a cheltuielilor de aprovizionare;
b – reprezintă parametrul care exprima partea variabilă a costului de aprovizionare.
După analiza celor doua categorii de costuri aferente stocului, trebuie menţionat că
acelaşi lucru trebuie realizat cu o altă categorie de cheltuieli prilejuite de stocare, respectiv
cheltuielile generate de rupturile de stoc sau epuizarea acestora, denumite de către literatura de
specialitate penalizări de lipsă.
Dacă o comandă a beneficiarilor nu poate fi satisfăcută deoarece stocul produselor cerute
este în acel moment epuizat, se poate decide în una din următoarele direcţii: o aprovizionare
excepţională, care presupune cheltuieli în plus faţă de una normală (urmare procedurii deosebite
în care costul rapidităţii execuţiei, manipularea sau ambalarea deosebită ocupă o pondere
principală), o livrare dintr-un alt depozit, mai indepărtat (şi în acest caz vor creste în mod
corespunzător costurile) sau se va ajunge, în unele situaţii, chiar la pierderea comenzii primite şi
implicit a vanzării.
Dacă în primele doua situaţii, costul rupturii de stoc se poate determina relativ uşor, în
cea de-a treia situaţie, respectiv atunci când se ajunge la pierderea vânzării (acesta fiind, din
nefericire cazul cel mai frecvent) – costul rupturii de stoc este mai greu de calculat, daca nu chiar
imposibil. Din fericire, cantitatea optimă de aprovizionare nu este foarte mult influenţată de
variaţia unor asemenea costuri, fiind suficientă o aproximare nu foarte fidelă. Mărimea unui
astfel de cost este dependentă de aprecierea, mai mult sau mai puţin subiectivă, variind foarte
mult de la un articol la altul, în funcţie de natura şi importanţa acestuia. Desigur, penalizării de
lipsa îi va corespunde şi un cost generat de excedentul de mărfuri după ce cererea a fost
satisfăcută, cost ce ia forma unei penalizări denumită de exces. Calculul şi înterpretarea acestor
costuri variază în funcţie de tipul de articol.

56
 Astfel, produsele ce fac obiectul unei singure aprovizionări vor determina o penalitate de
exces direct proporţională cu mărimea excesului de mărfuri, după ce cererea a fost satisfăcută.
Mărimea acestor costuri se poate determina relativ usor. Intră în această categorie produsele cu
desfacere exclusiv sezonieră, a căror perioadă de vanzare este foarte scurtă, după care mărfurile
rămase în stoc sunt practic pierdute, în cele mai multe cazuri ele neavând nici un fel de şansă de
a mai fi vândute, dar şi produsele obişnuit sezoniere (confecţiile), pentru care nu se poate face
decat o singură aprovizionare pentru întreg sezonul.
În cazurile în care există posibilitatea unor aprovizionări succesive, se pot ivi două
situaţii. Prima dintre acestea are în vedere cazul unor produse permanente, la care excedentul la
sfarsitul unei perioade de timp poate fi vândut în perioada următoare, neexistand deci un
excedent real şi implicit nici o penalizare de exces.
A doua situaţie se referă la cazul produselor sezoniere, de modă, pentru care se pot realiza
mai multe aprovizionări de-a lungul sezonului de vânzare, neapărând un exces de stoc în sensul
de mai sus, decat în perioada ce urmează după ultimă aprovizionare de la furnizor, dar când
excedentul de sfârşit de sezon va suporta o pierdere severă de valoare, aceasta fiind măsura
penalităţii de exces.

57
 Încheiere

În prezenta lucrare s-a studiat aspectele teoretice, practice şi de analiză ce ţin de analiza
stocurilor de materiile prime şi materiale, pe baza datelor S.A. „Lactis”.
Pe parcursul întregii lucrări s-a stabilit esenţa şi importanţa acestor active în activitatea
economico-financiară a întreprinderii. Rezultativ, stocurile de valori materiale constituie o
componentă importantă a activelor curente ale întreprinderii, ele se caracterizează prin faptul că
se află într-o continuă fluenţă valorică, îşi schimbă forma sa naturală şi funcţionează în cadrul
stadiilor circuitelor economice, au durata ciclului de expluatare mai mică de un an.
Din punct de vedere economico-financiar întreprinderea S.A. „Lactis” este profitabilă,
fapt datorat desfăşurării bune a activităţii sale. În urma analizei activităţii care s-a realizat în
capitolele anterioare se pot formula o serie de concluzii prezentate sub forma punctelor tari şi
slabe ale activităţii (Analiza SWOT Anexa nr.).
Făcând o analiză a activităţii întreprinderii se observă că stocurile de materii prime şi
materiale au o importanţă colosală în dezvoltarea şi bunul mers al procesului de producţie, dar
insuficienţa şi preţurile înalte care persistă la etapa actuală mai în toate întreprinderile din
republică, cauzează mari dificultăţi în activitatea întreprinderilor.
În acest context modul de folosire a resurselor de materii prime şi materiale este:
- perfectarea corectă a documentelor;
- respectarea strictă a regulilor stabilite privind operaţiile cu materie primă şi materiale;
- consumul raţional şi prevenirea abuzurilor.
Printre punctele slabe ale activităţii întreprinderii poate fi menţionat momentul că
documentarea primară se face manual şi tehnica de calcul nu e folosită în măsura cuvenită.
Astfel, pentru sporirea operativităţii şi eficacităţii existenţei şi mişcării stocului de materii prime
şi materiale este importantă dezvoltarea sistemului informatic prin dotarea fiecărui birou cu
calculatoare moderne, care să dispună de sisteme de operare performante (ceea ce necesită
existenţa unor utilizatori profesionişti), dar să dispună şi de software utilitar şi de aplicaţie (de
exemplu: 1 C „Contabilitate”, Wizcount, Excel, Acces). Aceste programe, sau mai bine zis
software-urile sunt nişte gestionari perfecţi ai datelor. Ele ordonează toate datele furnizate mult
mai bine decât ar putea ordona un contabil manual, practic, rămâne mai mult timp pentru a studia
datele, prezentate foarte clar pe monitorul calculatorului şi de a concentra toată atenţia asupra
analizei şi planificării rezultatelor ce ar trebui obţinute pe viitor.
Totodată, datorită reţelei unice Internet este posibilă înfăptuirea activităţilor cum ar fi
transferul de bani pentru materialele procurate, obţinerea diferitor informaţii depozitate în baza
de date, mereu la curent cu toate schimbările ce au loc în actele legislative ale Republicii
Moldova.

58
 O problemă cu care se confruntă astăzi întreprinderea S.A. „Lactis” este insuficienţa
specialiştilor în domeniul analizei. Analiza economico-financiară nu se efectuează în măsura
cuvenită, conform cerinţelor, nu sunt elaborate planuri de achiziţie şi bugete atât curente, cât şi
de perspectivă, ceea ce duce la dificultăţi şi decalaje în aprovizionarea cu materii prime şi
materiale şi decurgerea normală a aprovizionării cu materii prime şi materiale. Astfel,
desfăşurarea procesului de aprovizionare a întreprinderii nu se poate realiza la nivelul cuvenit
fără un program (plan) de aprovizionare, care să prevadă asigurarea necesarului respectiv în mod
ritmic şi operativ cel puţin pentru un an. Deasemenea, ar trebui să se acorde o mai mare
importanţă calităţii materii prime şi materialelor procurate, deoarece calitatea joasă duce la
sporirea consumurilor de producţie şi micşorarea calităţii produsului finit. De modul în care se
derulează procesul de aprovizionare depinde constituirea rezervelor pentru materii prime şi
materiale, precum şi ritmicitatea producţiei. Deci, ar fi trebuit să se elaboreze un program bine
chibzuit de aprovizionare şi asigurare cu resurse materiale, să se aprecieze componenţa şi
mişcarea stocurilor de materiale pe parcursul perioadei de gestiune, sa fie sporită eficienta
utilizării resurselor materiale în baza indicatorilor generalizatori sintetici analizaţi în capitolele
anterioare. Astfel, toate acestea vor contribui la desfăşurarea procesului de producţie în contextul
cerinţelor economiei de piaţă
În legătură cu schimbarea permanentă a preţurilor de achiziţie apare necesitatea alegerii
corecte a metodei de evaluare a stocului de materie primă şi materiale. Astfel, o problemă actuala
o constituie evaluarea stocurilor de materie primă şi materiale care reprezintă procesul de
determinare a sumelor băneşti la care ele vor fi recunoscute şi incluse în rapoartele financiare.
Referitor la aplicarea metodelor de evaluare a materialelor ieşite am ajuns la concluzia că
metoda costului mediu ponderat prezintă inconvenientul (dificultatea) unui calcul relative
complex, iar celelalte metode de evaluare a ieşirilor din stoc trebuie examinate în legătură cu
fenomenul de mişcare a preţurilor. Astfel, în cazul creşterii continue a preţurilor, prin aplicarea
metodei FIFO, ieşirile sunt evaluate la preturile cele mai ridicate, rezultând o majorare a
profitului brut al întreprinderii. Dimpotrivă, dacă preţurile sunt în scădere, ieşirile sunt evaluate
la preţurile cele mai ridicate, stocul final la preţurile cele mai scăzute, iar profitul este micşorat.
În cazul aplicării metodei LIFO, efectele sunt inverse: în caz de creştere continuă de preţuri,
ieşirile invers sunt exprimate la preţurile cele mai ridicate, stocul final – la preţurile cele mai
scăzute, iar profitul este micşorat; într-o situaţie inversă de scădere a preţurilor ieşirile sunt
micşorate, iar stocul final şi profitul majorat.
S.N.C. 2 „Stocuri de mărfuri şi materiale” prevede evaluarea stocurilor în bilanţ la
valoarea cea mai mică dintre cost şi valoarea realizabilă netă. O problemă ce ţine de evaluarea
stocurilor în acest caz este lipsa informaţiei privind preţurile de piaţă a valorilor materiale. De

59
aceea ar fi util ca instituţiile împuternicite să folosească practica de publicare a preţurilor de piaţă
în cataloage speciale cum se face în ţările dezvoltate
În viziunea noastră realizarea propunerilor şi recomandărilor elaborate va contribui
evident la perfecţionarea contabilităţii valorilor materiale.

60
 Bibliografie
1. Legea privind societăţile pe acţiuni (nr. 1134-XII din 02.04.1997 In: Monitorul oficial al
RM, 12 iunie, 1997, p. 9-40.
2. Standardul naţional de contabilitate 2 „Stocurile de mărfuri şi materiale". In: Monitorul
oficial al RM, 30 dec, p. 13-16.
3. Bantea, Valentina. Bazele standardizării, metrologiei, controlului şi dirijării calităţii
produselor alimentare: curs de prelegeri. Ch.: UTM, 2005. 125 p.
4. Brоnzilă, Liuba. Consecinţele erorilor la determinarea şi evaluarea stocurilor de mărfuri. In:
Fin-consultant, 2007, nr 1, p. 73-76.
5. Bugaian, Larisa. Managementul producţiei la întreprinderile industriei alimentare. Ch., 2008.
284 p.
6. Bugan, Corneliu. Unele aspecte privind evaluarea stocurilor. In: Economica, 2008, nr 1, p.
57-59.
7. Crainic, Galina. Abordarea sistemică a managementului resurselor umane în ramurile
undustriei alimentare. In: Economica, 2006, nr 2, p. 25-29.
8. Ciubotaru, Victoria. Impactul inflaţiei asupra costului produselor fabricate de întreprinderile
din RM. In: Rev. economică, 2008, oct., p. 38-44.
9. Ciubotaru, Victoria. Unele aspecte ale evaluării stocurilor de mărfuri şi materiale în condiţii
economice inflaţioniste. In: Conf. şt. int. „Creşterea competitivităţii şi dezvoltarea economiei
bazate pe cunoaştere, 28-29 sept. 2007. Ch., 2007, p. 114-118.
10. David, Nicolae. Asigurarea şi gestionarea resurselor materiale în agricultură şi industria
alimentară. Bucureşti: Ed. Tribuna Economică, 2000. 220 p.
11. Dima, Dumitru; Pamfilie, Rodica; Procopie, Roxana. Mărfurile alimentare în comerţul
internaţional. Bucureşti: Ed. Economică, 2001. 336 p.
12. Dumitru, Marin. Gestiunea financiară a întreprinderii. Bucureşti: Ed. Fundaţiei „România de
Mâine, 2005. 256 p.
13. Dinu, Eduard. Analiza economicî şi financiară a firmei. Bucureşti: Ed. ASE, 2003. 166 p.
14. Georgescu, N. Analiza bilanţului contabil. Bucureşti: Ed. Economică, 1999. 304 p.
15. Gerald, A. Cole. Management: teorie şi practică. Ch.: Ştiinţa, 2006. 444 p.
16. Ghenova, Svetlana. Serviciile - categorie dominantă în conceptul de produs. In: Economica,
2002, nr 5, p. 85-88.
17. Hessel, Marek. Administraţia societăţilor pe acţiuni în economia de piaţг şi de tranziţie.
Bucureşti: Ed. ALL, 1997. 158 p.
18. Işfănescu, A.; Stănescu, C; Bгcuşi, A. Analiza economico- financiară. Bucureşti: Ed.
Economică, 1999. 268 p.

61
19. Maniuc, Elena. Industria producerii lactatelor şi securitatea alimentară. In: Conf. tehn. Şt. a
colaboratorilor, doctoranzilor, studenţilor / UTM. Ch., 2007, p. 198-200.
20. Mîrgulescu, Dumitru şi al. Analiza economico-financiară. Bucureşti : Ed. Fundaţiei
„România de Mâine", 1999. 442 p.
21. Nohailоc, Silvia. Strategiile de achitare ale întreprinderii. In: Studii economice, 2008, nr 3-4,
p. 185-189.
22. Oancea, Margareta. Managementul modern în unităţile agricole. Bucureşti: Ceres, 2003. 639
p.
23. Petelca, Oleg; Petelco-Baban, Galina. Realizări şi tendinţe în dezvoltarea strategiilor de
prelucrare a laptelui din RM. In: An. Univ. „A. Russo" din Bălţi. T. 21. fasc. Economie, p.
121-125.
24. Radionova, N. Dezvoltarea pieţei de lapte şi produselor lactate în RM. Ch.: INEI, 2004. 30 p.
25. Sandulachi, Gheorghe. Industria alimentară-verigă importantă a complexului agroalimentar.
In: Agricultura Moldovei, 2003, nr. 10, p. 1-4.
26. Абрютина, М.С.; Грачев, А.В. Анализ финансово-экономической деятельности
предприятия. М.: Изд-во Дело и сервис, 2001. 265 р.
27. АВС анализ в оптимизации товарного ассортимента. В: Маркетинг, 2008, №1, р. 119-
125.
28. Адонин, Е.А. Определение конкурентноспособности группы продовольственных
товаров. В.: Маркетинг, 2000, 35, р. 32-45.
29. Гиляровская, Л.Т.; Соболев, Л.Т. Комплексный подход к анализу и оценке
финансового положения организации. В.: Аудитор, 2001, №4, р. 47-56.
30. Графова, Г.Ф. Нормативная база рейтинговой оценки финансово-экономического
состояния предприятия. В.: Аудитор, 2005, №6, р. 29-36.
31. Ковалев, В.В. Анализ хозяйственной деятельности предприятия. М.: Финансы и
статистика, 2000. 420 р.
32. Магомедов, М.; Койчакаев, И. Качество товара в оценке его потребительской
ценности. В: Маркетинг, 2008, №1, р. 39-40.
33. Ришар, Жак. Аудит и анализ хозяйственной деятельности предприятия. М.: Аудит,
1997. 375 р.
34. Савицкая, Г.В. Анализ хозяйственной деятельности предприятия: Учеб. пособие.
Минск: Новое изд. 498 р.
35. Садриев, Р. ; Садриев, Д. ФВС - анализ в оптимизации товарного ассортимента. В.:
Маркетинг, 2008, №1, р. 119-125.
36. Сизенко, Е. Качество производства продуктов питания. В.: Экономист, 2006, №6, р.
28-34.

62
37. Стребкова, О. Управление товарными категориями. В: Маркетинг, 2008, №2, р. 44-49.
38. Таран, Ирина. Проблемы оценки результатов финансового анализа предприятии в
современных условиях In: Соnf. Şt. Int., „Creşterea competitivităţii şi dezvoltarea
economiei bazate pe cunoaştere” , 28-29 sept.2007. Ch., 2007, p.198-201.
39. Фетюхина, О. Анализ маркетинговых подсистем продовольственных товаров. В.:
Маркетинг, 2007, №3, р. 39-47.
40. Щибарщ, К.В. Анализ хозяйственной деятельности предприятии России. М.: Дело и
сервис, 2003. 320 р.

63