TRADIŢII ŞI PROCESE ETNICE.

EDIŢIA A II–A
https://doi.org/10.52603/9789975333788.18
REPREZENTĂRI ICONOGRAFICE PE STICLĂ DIN COLECȚIA
MUZEULUI DE ARTĂ POPULARĂ DR. NICOLAE MINOVICI

Ionuț Alexandru BANU

Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici

Iconographic representations on glass from the collection of dr. Nicolae

Minovici museum of popular art
The icon on glass, more precisely the icon painted on the back of the glass, is a
category of folk art, a genre of folk art practiced almost exclusively in Transylvania
and which must be related to some influences from Central Europe. Through this
communication, we set out to research, in more detail, a part of the collection of cult
objects – icons on glass, bringing to the public’s attention some data about several
items of this collection. From this category of heritage, the collection of Dr. Nicolae
Minovici Museum of Folk Art counts about 30 icons on glass, made in Transylvania and
being dated in the period between the XVIII–XIX centuries. They were made in the two
great Transylvanian workshops, Șcheii Brașovului (20 icons) and the one from Nicula
(10 icons). The work is structured in two parts; the first part includes some general
data about icons, iconography, the appearance of the icon on glass and iconographic
centers in our country, especially in Transylvania, where the objects from the museum’s
collection were made. The second part includes a series of iconographic representations
on glass from the museum’s patrimony, accompanied by descriptions, information on
the workshop, craftsmen and technical data.
Keywords: Icon on glass, Dr. Nicolae Minovici, Transylvania, Șcheii Brașovului,
Nicula.

În anul 1905, a fost ridicată „prima casă în stil popular românesc” (Majuru
2001: 108) la bariera de nord a oraşului, fiind proiectată de către architectul
Cristofi Cerchez, prietenul doctorului Nicolae Minovici. Imobilul a fost gândit
și construit pentru a adăposti colecţia deja adunată a doctorului Minovici, iar
compartimentările clădirii au fost determinate de categoriile variate de obiecte
colecţionate. În casa de la șosea nu s-a locuit niciodată, dar, cel puţin până
în anul 1936, aici s-au desfăşurat diferite reuniuni familiale sau colegiale,
conferinţe şi sesiuni ştiinţifice, diferite consfătuiri profesionale, astfel că, putem
afirma, casa de la șosea a fost de la început un muzeu privat.
În acest sens, a funcţionat începând cu 1906, fiind prima colecţie de artă
populară cu reprezentări etnografice variate, prezentată uniform şi armonios
într-un spaţiu de expunere special realizat. Acest fapt face din muzeul
doctorului Minovici primul muzeu de artă populară din spațiul bucureştean de
la începutul secolului trecut.
Clădirea are prevăzută și amenajată o capelă construită în bolţi, aşa cum
se întâlneau în vechile aşezări feudale, unde sunt expuse o parte din obiectele
de cult, cu precădere icoane. Această colecție este deosebit de interesantă
deoarece arată începuturile picturii nostre: meşterii care le-au pictat sunt
români şi premegători ai picturii laice. Parte din aceste icoane sunt executate
printr-o tehnică cunoscută sub numele de tempera, iar o altă parte sunt pictate
131
 MATERIALELE SIMPOZIONULUI NAŢIONAL DE ETNOLOGIE:

direct pe sticlă. Multe din acestea poartă semnătura meşterului, de exemplu

Ion ot Ocna, precum şi data când au fost lucrate: secolul al XVII-lea şi al XVIII-
lea.
Prin această comunicare ne-am propus să aducem în atenția publicului câteva
date despre o parte a acestei colecții, respectiv, reprezentările iconografice pe
sticlă din colecția doctorului Nicolae Minovici.
Din punct de vedere etnografic, icoana pe sticlă, face parte dintr-o categorie
a artei populare, un „gen al artei populare practicat aproape exclusiv în
Transilvania şi care trebuie pus în legătură cu unele influenţe venite din Europa
centrală, pe filiera Bavaria – Austria – Boemia, în cursul sec. XVII şi XVIII,
precum şi cu meşteşugul ceramicii, dar şi al sticlei, adus de habani, o sectă
religioasă originară din Boemia, venită şi stabilită în Transilvania, în părţile Albei
mai ales, cam în aceeaşi epocă” (Stoica,Petrescu 1997: 46).
Conform etimologiei termenului icoană (Ciorănescu 2017: 715), acesta
provine din limba greacă Eikon și înseamnă imagine, figură. Icoana ca imagine
este o reprezentare a lumii spirituale, nevăzute, realizată cu ajutorul elementelor
materiale, de asemenea, este un mijloc de întâlnire a omului cu Dumnezeu, si
un loc în care Hristos sau sfinţii sunt prezenţi în chip tainic. Cele mai vechi
icoane sunt considerate a fi cele care o reprezintă pe Fecioara Maria, atribuite
Sfântului Apostol și Evanghelist Luca. Icoana a fost pictată pe două tipuri de
suport: lemn, de diferite esențe, precum: paltin, cireș, păr, tei, brad și sticlă.
Ambele tipuri de icoane își găsesc izvoarele de pornire în iconografia bizantină.
Din punct de vedere tematic, icoana pe sticlă asociază uneori reprezentări
religioase cu elemente laice legate de viaţa şi preocupările ţărăneşti, precum
şi unele inspirate din folclorul local. De asemenea, elementele orientale şi
occidentale se împletesc într-o sinteză originală. Icoana pe sticlă trebuie lecturată
în spaţiul pentru care a fost ea concepută iniţial, acesta fiind atât casa tradiţională,
cât şi biserica din sat.
Din această categorie a patrimoniului, colecția Muzeului de Artă Populară
Dr. Nicolae Minovici numără aproximativ 30 de icoane pe sticlă, lucrate în
Transilvania fiind datate între secolele XVIII–XIX, lucrate în cele două mari ateliere
transilvănene, Șcheii Brașovului, de la acest atelier muzeul deține 20 de piese, iar
de la cel de al doilea atelier, cel de la Nicula, muzeul deține 10 piese.
Pictura pe sticlă s-a aplicat în iconografie în Bizanț, până la căderea acestuia
sub dominație otomană, în anul 1453, moment în care, toți reprezentanții culturii:
literați, filosofi și artiști s-au refugiat în apus, aducând cu ei și artele respective,
inclusiv arta picturii pe sticlă. S-a pictat în Italia, Franța, Germania, Austria și în
toate țările din Europa Centrală, îndeosebi în jurul glajariilor, a manufacturilor de
sticlă (Ioanidu, Rădulescu 1942: 156).
Despre evoluția picturii pe sticlă s-au scris până în prezent numeroase studii,
lucrări, însă, această tehnică, dupa unii autori, apare în Italia secolului al XIV-lea
și devine un meștesug popular. După alți istorici de artă, pictura pe sticlă începe
să se dezvolte abia în secolele XVIII–XIX, în partea de est a Europei Centrale:
Boemia, Pădurea Bavareza, Austria Superioară, Silezia, Moravia, Slovacia și
Galiția, în timp ce alții sunt de părere că, dezvoltarea acestui mesteșug popular
132
 TRADIŢII ŞI PROCESE ETNICE. EDIŢIA A II–A

a avut loc în secolul al XVII-lea și a apărut în Tirol și Boemia de sud, de unde

se întinde în Bavaria și Pădurea Boemiei, pentru ca mai apoi să înceapă să se
răspândească înspre vest și est, ajungând, astfel, până în Transilvania (Irimie,
Focșa 1968: 5).
Deși, începuturile acestui meștesug în țara noastră, nu au putut fi determinate
cu exactitate, judecând după caracterele unor inscripții pe cele mai vechi icoane,
meșteșugul a prins contur în România în a doua jumătate a secolului al XVII-
lea. El pare sa fi fost adus de călugării străini, veniți în pelerinaj, sau chiar de
românii care au învățat tehnica în centrele din străinătate (Dancu 1975: 51).
Apariția icoanelor pe sticlă pare să fi avut legături organice cu existența și
funcționarea glajariilor. Pe atunci, în Transilvania existau ateliere primitive de
fabricat sticla – Porumbacu de Sus, înființat în 1619, a produs sticlă timp de 300
de ani, Comana de Sus, Cârțișoara, Valea Zalanului, Buteasa, Bicău, Hășmaș
(Munteanu 2014: 61).
Țăranul meșteșugar a depus în această muncă toată fiinţa lui, tot sufletul,
exprimând gândirea şi profunda sa credinţă prin creaţia mâinilor sale. Credinţa
ortodoxă strămoşească era sfântă pentru ţăranul român din întreg arealul
transilvănean, deoarece era aproape singura alinare pe care o avea în viaţa
sa de totală asuprire naţională, economică cât şi socială. În vremurile în care,
calvinismul, pe de o parte şi catolicismul pe de alta, au încercat cu agresivitate să
schimbe credinţa românilor, au apărut icoanele pe sticlă. În rândurile populaţiei
româneşti din Ardeal nu exista o clasă înstărită, care să poată finanţa viaţa
artistică; biserica ortodoxă era aceea care se străduia să susţină continuitatea
tradiţiei româneşti. Ţăranul român din Transilvania secolelor XVIII–XIX trăia
într-o oarecare izolare de centrele urbane, conservându-şi astfel propriul
univers spiritual şi material, oglindit şi în creațiile sale pe sticlă. Condiţiile social-
economice grele au contribuit în mare măsură la apariţia picturii pe sticlă ca
fenomen de masă, în acest spațiu (Munteanu 2014: 70).
Interpretarea creației țărănești este mult mai creativă, prin includerea
în tematica religioasă a unor subiecte cu caracter folcloric sau anecdotic,
provenite din observarea lumii satului. În aceasta și constă originalitatea și
particularitatea iconografică a creațiilor meșterilor iconari din lumea satului,
care au îmbinat în chipul cel mai fericit modelele bizantine cu pictura naivă
tradițională. Una dintre caracteristicile principale ale icoanei pe sticlă este
lipsa carnației, fețele, mâinile și picioarele având în permanență o singură
culoare, de obicei albă. Pictorul iconar a vrut, astfel, să evidențieze natura pur
spirituală a sfinților reprezentați.
Meșterii iconari erau, în general, și „zugravi de biserici de țară” sau „popi”,
dar era mare și numărul mirenilor care pictau icoane. Există chiar un cod, o
deontologie a iconarilor țărani. Trebuia ca aceștia să fie curați sufleteste și
trupeste, să fie cei mai reprezentativi din neamul lor, cei mai talentați, fără
vreun defect fizic sau moral. Se considera ca harul influențează talentul artistic
– dar divin, care nu moare și se transmite urmașilor (Munteanu 2014: 74).
Introducerea tiparului în secolul al XVI-lea a dat un imbold xilogravurii
folosite și pentru ilustrarea cărților bisericești. La sate circulau xilogravuri cu
133
 MATERIALELE SIMPOZIONULUI NAŢIONAL DE ETNOLOGIE:

scene religioase, oferind meșterilor iconari modelele pe care aceștia aveau să

le copieze, mai târziu, pe plăcile de sticlă.
O altă sursă de inspiratie a constituit-o antimisul, obiect liturgic de formă
dreptunghiulară, confecționat din pânză de in sau mătase, pe care este pictată
sau brodată punerea lui Hristos în mormânt.
Vechea tehnică a picturii pe sticlă este tehnica în tempera cu gălbenuș de
ou, tehnica ce s-a răspândit în Bizanț și Europa. Pigmenții folosiți de iconarii
din Transilvania erau minerali, sub forma de bulgări pe care, mai apoi, îi
pisau pe o piatră până deveneau pulbere pe care apoi, o puneau în păhăruțe
separate și o amestecau cu ulei de in și terebentină. Urma apoi amestecarea
cu emulsie de galbenus de ou, clei, ulei de in și oțet sau fiere de bou (Popescu
1969: 36).
Pictatul pe sticlă are, ca și principiu, desenul ca într-o oglindă. Transparența
suportului de glajă oferă avantajul de a putea copia prin suprapunere modelul.
Șabloanele folosite (numite matarii în Țara Făgarașului, tipare la Brașov și
izvoade în Nicula) erau realizate de fiecare iconar sau, uneori, când meșteșugul
se practica în familie, se moșteneau peste generații. Când foaia de sticlă era
mai mare decât modelul, iconarul umplea spațiul cu elemente decorative.
Pentru trasarea liniilor negre sau maro, iconarii foloseau o pensulă subțire
din păr de pisică, numită condei. După trasarea „urzelii” și uscarea ei, urma
trasarea liniilor albe și negre ale veșmintelor, apoi scrierea cu litere bisericesti
a inscripțiilor (Popescu 1969: 41).
Tematica iconografică din patrimoniul muzeului abordează mai cu seamă
soborul sfinților ortodocși și protectori. Cel mai frecvent, întâlnim reprezentări
ale Sfântului Nicolae, aducător de noroc și protectorul fetelor sărace, Sfânta
Paraschiva, protectoare împotriva bolilor, Sfântul Haralambie, protector
împotriva ciumei și a epidemiilor, Sfinții Mucenici Dimitrie și Gheorghe. Cea
mai frecventă temă este cea a Fecioarei Maria reprezentată ca protectoare.
Icoana Maicii Domnului cu Prunc se dăruia fetelor la nuntă, ca zestre.
Breslele aveau și ele câte un sfânt patron, de exemplu: Sfântul Haralambie
îi ocrotea pe tăbăcari, Sfântul Ilie pe cojocari și căruțași, Sfântul Petru pe
brutari, pescarii erau protejati de Sfântul Nicolae, apicultorii de Sfântul Iov,
Sfânta Varvara îi apară pe mineri, iar Fecioara Maria, pe marinari (Rus 2000:
163-169). Obiceiul sfinților protectori a fost extins și asupra anotimpurilor, mai
exact: Sfântul Gheorghe este patronul primăverii, Maica Domnului protejează
vara roditoare, toamna este octrotită de Sfântul Dumitru, iar Sfântul Nicolae
protejează iarna (Icoana 2014:2). Toată această tematică o întâlnim în cele 30
de piese pe care le regăsim în patrimoniul muzeului.
Epoca de înflorire a icoanelor pe sticlă a fost perioada cuprinsă între anii
1800–1890. Concurată de litografii și degradată de tendințele de comercializare,
arta icoanelor pictate pe sticlă a intrat în declin la începutul secolului XX.
Iubite de țărani, disprețuite de orășeni, care le considerau urâte, astăzi sunt
tot mai apreciate de iubitorii de artă, cât și de specialiști. Agresați pretutindeni
de imagini comerciale consumate în grabă, oamenii acestui început de secol
redescoperă frumusețea artei tăranești.
134
 TRADIŢII ŞI PROCESE ETNICE. EDIŢIA A II–A

A doua parte a lucrării, mai tehnică, prezintă câteva reprezentări iconografice

pe sticlă din cele existente în patrimoniul Muzeului de Artă Populară Dr. Nicolae
Minovici, fie în expunerea de bază, fie din cele păstrate în depozit:

Fig. 1 Icoană cu reprezentarea Maicii Domnului alăptând pruncul Iisus,

nr. inv. 5427, dimensiuni: 40/40 cm

Aceasta înfățișează o scenă mai puțin populară: Maica Domnului alăptând

pruncul Iisus. Aceasta este reprezentată central, în bust, cu Fiul Său în brațe în
timp ce se hrănește de la sânul Mamei. Fecioara are un chip rotund, albicios, cu
trăsături fine și ochii alungiți. Ea poartă un maforion roșu cu bordură verde. Pe
cap, are o coroană galbenă cu fleuroni care este ținută de doi îngeri, respectiv
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. În jurul capului, se află un nimb cu raze făcut
din foiță de aur. Pruncul este ținut la piept, înfășat, iar în jurul capului are o
aureolă cu pecete din foiță de aur. El ține cu ambele mâini sânul mamei în
timp ce se alăptează. În registrul din spate, în planul superior, în partea stângă
a imaginii, Gavril este înfățișat într-o tunică lungă, cu decorații geometrice și
inserții aurii, iar pe urmeri are o mantie roșie și capul îi este înconjurat de un
nimb auriu pe care se află litera Г, inițiala numelui său, cu caractere chirilice.
În mâna sa dreaptă ține un glob pe care sunt inițialele lui Iisus: IC. În partea
opusă, se află arhanghelul Mihail cu nimb auriu pe care este trecută litera M.
Înveșmântat într-o tunică cu falduri și inserții aurii și o mantie roșie, el ține în
mâna sa stângă un glob pe care sunt trecute celelalte două inițiale ale lui Iisus:
XC. Fundalul picturii este secționat, în partea de sus, reprezentând cerul, este
folosită o nuanță deschisă de albastru, iar jumătatea de jos o sugestie de mobilier
este redată folosind frize de culoare galbenă și albă cu inserții geometrice
roșiatice. Cromatica dominantă este cea caldă: roșu și galben. Sticla (glaja)
este confecţionată manual (trasă cu mâna), iar icoana este pictată pe spatele
sticlei, fiind folosită tehnica „în oglindă”. Rama este originală, confecţionată din
135
 MATERIALELE SIMPOZIONULUI NAŢIONAL DE ETNOLOGIE:

lemn, cu capac pe spate din două fâşii transversale de lemn, nebăiţuit cu valuri
pictate în tonuri de brun.

Fig. 2. Icoană cu reprezentarea punerii în mormânt a Mântuitorului

Iisus Hristos, nr. inv. 5401, dimensiuni: 50/39 cm

Icoana înfăţişează scena punerii în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos.

Inspirată din Vechiul Testament, aceasta se desfăşoară în jurul imaginii centrale
a lui Iisus întins pe catafalc. Acesta este aşezat pe un giulgiu de culoare albă,
purtând o bucată de material verde în jurul taliei, cu mâinile întinse pe lângă
corp, iar chipul este al unui bărbat matur cu barba şi păr negru, înconjurat
de un nimb secţionat. În jurul Său, sunt opt persoane printre care Fecioara
Maria, femeile mironosițe, îngeri. În centrul grupului, se află mama lui Iisus
înveşmântată într-un maforion de culoare albastru închis, cu nimb auriu şi cu
braţele şi palmele larg deschise, într-o expresie dramatică a durerii. De o parte
şi de alta a Mariei, sunt plasate câte două femei. Cele din partea dreaptă a
icoanei sunt mai în vârstă, cu maforioane de culoare gri şi nimburi cu foiță de
aur, iar cele din partea stângă sunt mai tinere, cu capul descoperit şi acelaşi
tipuri de aureole. În spatele acestora, în planul îndepărtat, se află un înger cu
veşminte verzi, părul lung şi negru, cu aripi şi aură aurie. Lângă grupul femeilor,
la picioarele şi capul lui Iisus, se află câte un bărbat mai în vârstă, cu barba
şi părul albe. Aceştia poartă cămăşi verzi şi pelerine de culoare închisă. Ei se
pregătesc să îi înfăşoare corpul lui Iisus în giulgiul pe care este aşezat. În prim
plan, pe marginea de jos a icoanei sunt aşezaţi doi îngeri cu cămăşi galbene
şi aripi violete care se roagă în genunchi şi cu palmele lipite. Întreaga scenă se
desfăşoară într-un spaţiu arhitectural definit de două coloane aşezate de o parte
şi de alta a imaginii şi o alveolă redată cu alb în partea din spate. În această
secţiune a picturii, în spatele Fecioarei este reprezentată crucea pe care a fost
răstignit, o cruce, pe braţele căreia sunt plasate două lancii de forme diferite, iar
pe braţul central este aşezată cununa de lauri. Fondul întregii reprezentări este
dominat de alb, albastru şi brun. Sticla (glaja) pe care este pictată icoana este
136
 TRADIŢII ŞI PROCESE ETNICE. EDIŢIA A II–A

confecţionată manual (trasă cu mâna), iar reprezentarea este pe spatele sticlei,

fiind folosită tehnica „în oglindă”. Rama este originală, confecţionată din lemn,
cu capac pe spate din trei fâşii de lemn.

Fig. 3. Icoană cu reprezentarea Maicii Domnului cu pruncul, nr. inv.

5413, dimensiuni: 40/40 cm

Icoana o prezintă pe Fecioara Maria în glorie cu Pruncul în barțe. Ea este

reprezentată într-o cămașă verde și un maforion înstelat de culoare brun. Pe
cap poartă o coroană cu nouă fleuroni care este pusă de Sfinții Arhangheli
Mihail și Gavril. Iisus este ținut cu mâna stângă, în timp ce mâna dreaptă a
Mariei este plasată peste piept cu degetele întinse, într-un gest de indicare
relaxată. Copilul este înveșmântat într-un chiton verde pal cu flori mici formate
din puncte de culoare roșie, cu Biblia în mâna stângă, iar cu degetele de la
mâna dreaptă face semnul binecuvântării. Ambele personaje au nimburi, dar
doar al lui Iisus conține pecetele. În partea stângă a gâtului Fecioarei, este
pictat un medalion cu numele acesteia: MP ΘϪ. Metoda este folosită și pentru
numele Mântuitorului, care este trecut într-un medalion în partea dreaptă cu
inițialele: IS XC. Arhanghelii sunt reprezentați cu aripi mari și în veșminte de
culoare verde cu mantii de culoare brună. Ei au nimburi conturate cu roșu în
interiorul cărora sunt trecute inițiale arhanghelilor: M și Г. O nuanță mai discretă
de culoare verde se folosește și pentru fundal. Scena este înconjurată de un
chenar îngust gri cu motive vegetale succesive verzi și galbene. Sticla (glaja)
este confecţionată manual (trasă cu mâna), iar icoana este pictată pe spatele
sticlei, fiind folosită tehnica “în oglindă”. Rama este originală, confecţionată din
lemn, cu capac pe spate dintr-o singură foaie de lemn băiţuit.

137
 MATERIALELE SIMPOZIONULUI NAŢIONAL DE ETNOLOGIE:

Fig. 4. Icoană cu reprezentarea Sfântului Haralambie, nr. inv. 5417,

dimensiuni: 32/37 cm

Reprezentările Sfântului Haralambie îl arată ca apărător al oamenilor şi al

animalelor, împotriva bolilor. Ciuma este ţintuită în lanţ de către Sfânt, subliniind
biruinţa asupra bolii şi morţii aduse de aceasta. Sfântul Haralambie este zugrăvit
în prim plan, ţinând în mâna dreaptă Cartea Sfântă, iar la picioarele sale este
figurată ciuma. De o parte şi de alta, în zona superioară, Sfântul este flancat de
doi îngeri. Cromatică predominantă : roşu, galben, verde, brun şi negru. Aura
personajelor, lanţul şi coasa sunt din foiţă de aur. Icoana este datată şi semnată,
lateral dreapta, spre centru (sub îngerul din partea dreaptă a imaginii), cu negru:
(18)78 MA.

Fig. 5. Icoană cu reprezentarea Punerii în mormânt a Mântuitorului

Iisus Hristos, nr. inv. 5419, dimensiuni: 31/36 cm

Iisus Hristos înconjurat de doi dintre Apostoli, de Maica Domnului care plânge
138
 TRADIŢII ŞI PROCESE ETNICE. EDIŢIA A II–A

la capătul mormântului şi Maria Magdalena în plan secund. Iisus este aşezat

în mormânt după coborârea de pe cruce. Cromatica predominantă : gri, roşu,
albastru. Aura personajelor este lucrată cu foiţă de aur. Icoana este datată în
partea superioară, central, cu negru :1866.

Bibliografie
Ciorănescu A. Dicționar Etimologic al Limbii române. București: Editura
Saeculum Vizual, 2017. 715 p.
Icoana pe sticla. In. https://www.crestinortodox.ro/religie/icoana-sticla-99166.
html (vizitat 08.04.2021).
Dancu D., Dancu I. Pictură țărănească pe sticlă. București: Editura Meridiane,
1975. 205 p.
Ioanidu I. C., Rădulescu G. G. Icoane pe sticlă. În: Buletinul Comisiunii
Monumentelor Istorice, 1942, anul XXXV, p. 198.
Irimie C., Focșa M. Icoane pe sticlă. București: Editura Meridiane, 1968. 54 p.
Majuru A. Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici. București: Editura
MMB, 2017. 327 p.
Munteanu A. Icoana pe sticlă – expresie a sufletului românesc. Iași: Editura
Artes, 2014. 222 p.
Popescu I. A. Arta icoanelor pe sticlă de la Nicula. București: Editura
Tineretului, 1969. 141 p.
Rus D. I. Alegerea Sfinților – patroni ai unor bresle din Transilvania. În:
Marisia-etnografie, 2000. Vol. XXVI, p. 187.
Stoica G. Petrescu P. Dicționar de artă populară. București: Editura
Enciclopedică, 1997. 520 p.

Ionuț Alexandru BANU, muzeograf, Muzeul de Artă Populară „Prof. Dr.

Nicolae Minovici” (București, România)
E-mail: ionut3@hotmail.com

139