Sunteți pe pagina 1din 446

MELANIE KLEIN

Psihanaliza copiilor

Traducere din engleză de


Anacaona Mîndrilă-Sonetto

TRei
2 3. IUN. 2Û3
SILVIU DRAGOMIR
VASILE DEM. ZAMFIRESCU
Director editorial:
MAGDALENA MÂRCULESCU
Coperta:
FABER STUDIO (S. Olteanu, B. Hațeganu, D. Dumbrăvician)
Redactor:
SIMONA REGHINTOVSCHI
Director producție:
CRISTIAN CLAUDIU COBAN
Dtp:
GABRIELA CHIRCEA
Corectură:
LILIANA URIAN; SÎNZIANA DOMAN

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României


KLEIN, MELANIE
Opere complete / Melanie Klein; trad, de Cecilia Popovici. -
București: Editura Trei, 2006-
4 voi.
ISBN 973-7O7-O88-7
ISBN 978-973-7O7-O88-3
Voi. 3.: Psihanaliza copiilor. - 2009. - Bibliogr. - ISBN
978-973-7O7-36O-O
I. Popovici, Cecilia (trad.)
II. Mîndrilă, Anacaona (trad.)
159.964.2:159.922.7
616.89-O72.8-O53.2

Această carte a fost tradusă după: The Psycho-Analysis of Children, de


Melanie Klein
Copyright © The Melanie Klein Trust 1975
115965S

Copyright © Editura Trei, 2010 V.A. 5


pentru prezenta ediție
* UR.ECHÏA
C.P. 27-0490, București A L Al
Tel./Fax: +4 021300 60 90
e-mail: comenzi@edituratrei.ro
www.edituratrei.ro

ISBN 978-973-7О7-О88-3
Cuprins

7 Prefață la prima ediție


11 Prefață la ediția a treia
15 Introducere
19 Partea întâi Tehnica analizei copilului
21 I. Fundamentele psihologice ale analizei copilului
40 II. Tehnica analizei la vârste mici
69 III. Nevroza obsesională a unei fetițe de șase ani
103 IV. Tehnica analizei în perioada de latență
136 V. Tehnica analizei la pubertate
160 VI. Nevroza la copii
185 VIL Activitățile sexuale ale copiilor
201 Partea a doua Situații de anxietate timpurii și
efectul lor asupra dezvoltării copilului
203 VIII. Stadiile timpurii ale conflictului oedipian și ale
formării Supraeului
241 IX. Relațiile dintre nevroza obsesională și stadiile
timpurii ale Supraeului

Psihanaliza copiilor ■ Cuprins


282 X. Semnificația situațiilor de anxietate timpurii în
dezvoltarea Eului
309 XI. Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra
dezvoltării sexuale a fetei
377 XII. Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra
dezvoltării sexuale a băiatului
435 Anexă. Aria de cuprindere și limitele analizei copilului
442 Notă explicativă
447 Bibliografie
457 Lista pacienților

MELANIE KLEIN
Prefață la prima ediție

Cartea de față se bazează pe observațiile pe care le-am putut


face pe parcursul muncii mele psihanalitice cu copiii. Inițial, pla­
nificasem să dedic prima parte unei descrieri a tehnicii pe care
am elaborat-o, iar a doua, prezentării concluziilor teoretice la care
m-a adus treptat activitatea practică și care acum par adecvate
pentru a servi drept bază tehnicii mele. Dar pe parcursul scrie­
rii cărții — sarcină ce s-a extins pe mai mulți ani —, a doua par­
te și-a depășit granițele. Pe lângă experiența mea în analiza co­
piilor, observațiile pe care le-am efectuat în analizele cu adulți
m-au determinat să-mi aplic și la psihologia adultului concepți­
ile privitoare la cele mai timpurii stadii de dezvoltare ale copi­
lului și, astfel, am ajuns la anumite concluzii, pe care le voi avan­
sa în aceste pagini ca o contribuție la teoria psihanalitică generală
a celor mai timpurii stadii ale dezvoltării individului.
Această contribuție se bazează în toate privințele pe cunoștin­
țele pe care i le datorăm lui Freud. Aplicând descoperirile sale,
am obținut acces la mintea copiilor mici și am putut să-i analizez
și să-i vindec. în plus, pe această cale am putut face observații di­
recte asupra proceselor de dezvoltare timpurii, observații care
m-au condus la concluziile teoretice din prezent. Acestea confir­
mă pe deplin descoperirile făcute de Freud în analiza adulților și

Psihanaliza copiilor ■ Prefață la prima ediție


8 constituie o încercare de extindere a cunoștințelor noastre
într-una sau două direcții.
Dacă această încercare va fi în vreun fel încununată de reuși­
tă și dacă această carte va adăuga Într-adevăr câteva noi pietre la
edificiul în plină dezvoltare al cunoașterii psihanalitice, mulțu­
mirile mele s-ar îndrepta în primul rând către însuși Freud, care
nu numai că a înălțat acest edificiu pe temelii care permit ca el să
fie extins mai departe, ci, în plus, ne-a îndreptat mereu atenția
spre punctele din care ar trebui pornite explorările ulterioare.
Aș vrea să amintesc apoi rolul jucat de cei doi profesori ai mei
dr. Sandor Ferenczi și dr. Karl Abraham în dezvoltarea activită­
ții mele psihanalitice și în rezultatele ei. Ferenczi a fost cel care
mi-a făcut cunoștință cu psihanaliza. De asemenea, m-a ajutat
să-i înțeleg adevărata esență și semnificație. Receptivitatea sa pu­
ternică și directă față de inconștient și simbolism, precum și ra­
portarea sa remarcabilă la psihicul copiilor au avut o influență
durabilă asupra modului meu de a înțelege psihologia copilului
mic. Tot el mi-a atras atenția asupra aptitudinii mele în ce pri­
vește analiza copiilor, față de care avea un mare interes perso­
nal, și m-a încurajat să mă dedic domeniului terapiei psihanali­
tice, pe atunci foarte puțin explorat. în plus, a făcut tot ce i-a stat
în puteri pentru a mă ajuta să înaintez pe calea aceasta și mi-a
oferit mult sprijin în primele mele demersuri. Lui îi datorez fun­
damentul pe care s-a clădit activitatea mea de analist.
în dr. Karl Abraham am avut marele noroc de a găsi al doilea
profesor cu capacitatea de a-și inspira învățăceii să-și pună ener­
gia în slujba psihanalizei. După Abraham, progresul psihanali­
zei depinde de fiecare analist în parte — de valoarea activității
sale, de calitatea caracterului său și de nivelul realizărilor sale
științifice. Aceste standarde înalte le-am avut în minte când am

MELANIE KLEIN
încercat, în prezenta carte de psihanaliză, să mă achit de o par- 9
te din marea mea datorie față de această știință. Abraham a în­
țeles clar marele potențial practic și teoretic al analizei copilului.
La prima conferință a psihanaliștilor germani de la Wiirzburg,
în 1924, a spus, în legătură cu o lucrare prezentată de mine de­
spre un caz de nevroză obsesională infantilă1, ceva ce nu voi uita
niciodată: „Viitorul psihanalizei stă în tehnica prin joc". Studie­
rea psihicului copilului mic m-a pus în fața unor fapte care pă­
reau la prima vedere ciudate, dar încrederea lui Abraham în de­
mersurile mele m-a încurajat, la acea vreme, să merg mai departe
pe calea pe care pornisem. Concluziile mele teoretice sunt o dez­
voltare firească a descoperirilor făcute de el, după cum sper că
va arăta această carte.
în ultimii câțiva ani, activitatea mea a beneficiat de sprijinul
generos și deplin al dr. Ernest Jones. într-o vreme când analiza
copilului încă se mai afla într-un stadiu de început, el a anticipat
rolul pe care era menită să-l joace în viitor. La invitația sa, am
susținut prima serie de prelegeri în 1925, ca invitat al Societății
Psihanalitice Britanice, prelegeri din care s-a născut prima parte
a cărții de față. A doua parte se bazează pe altă serie de prele­
geri, intitulată „Psihologia adultului în lumina analizei copilu­
lui", susținută la Londra în 1927. Convingerea profundă cu care
dr. Jones a susținut analiza copilului a deschis în Anglia calea
pentru acest domeniu de activitate. El însuși a adus contribuții
importante în ceea ce privește situațiile de anxietate timpurii, im­
portanța agresivității în sentimentul de vinovăție și stadiile cele
mai timpurii ale dezvoltării sexuale a femeii. Rezultatele studiilor
sale concordă cu ale mele în toate punctele esențiale.1

1 Acea prezentare stă la baza capitolului III al cărții de față.

Psihanaliza copiilor ■ Prefață la prima ediție


io Ajunsă aici, aș dori să mulțumesc celorlalți colegi ai mei en­
glezi pentru înțelegerea caldă și sprijinul cordial pe care le-au
acordat muncii mele. Domnișoara M. Nina Searl, a cărei colabo­
rare cu mine s-a bazat pe convingeri împărtășite și pe prietenie,
a adus o contribuție durabilă la promovarea analizei copilului în
Anglia, atât din punct de vedere practic, cât și teoretic, și la for­
marea de analiști pediatri. Ajutorul pe care mi l-au oferit dom­
nul James Strachey și soția sa a fost foarte însemnat. Și ei au avut
o contribuție importantă la această carte, nu numai traducând-o
excepțional, ci și influențând scrierea ei, prin sugestii valoroase
și stimulatoare. îi datorez apoi mulțumiri dr. Edward Glover
pentru interesul cald și constant față de munca mea și pentru
ajutorul pe care mi l-a oferit prin criticile sale empatice. El mi-a
fost de un mare ajutor, arătându-mi punctele în care concluziile
mele concordă cu teoriile psihanalitice existente și deja accepta­
te. îi datorez, de asemenea, o mare recunoștință prietenei mele
doamna Joan Riviere, care mi-a sprijinit activ munca și a fost me­
reu gata să mă ajute în toate privințele.
în sfârșit, dar nu mai puțin important, îi mulțumesc din toa­
tă inima fiicei mele dr. Melitta Schmideberg, pentru ajutorul de­
votat și valoros pe care mi l-a acordat în pregătirea acestei cărți.
Melanie Klein
Londra, iulie 1932

MELANIE KLEIN
> la
Prefață J ediția a treia1

în anii care au trecut de la prima apariție a acestei cărți, am


ajuns la noi concluzii — legate în principal de primul an de via­
ță al copilului — care au condus la o dezvoltare a anumitor ipo­
teze esențiale prezentate aici. Prezenta prefață are scopul de a
oferi unele indicii privind natura acestor modificări. Ipotezele
la care mă gândesc în acest context sunt următoarele: în prime­
le câteva luni de viață, sugarii traversează stări de anxietate de
persecuție corelate cu „faza de sadism maxim"; sugarul mic tră­
iește totodată sentimente de vinovăție provocate de impulsuri­
le și fantasmele sale distructive îndreptate spre obiectul său pri­
mar — mama sa și, mai întâi, sânul ei. Aceste sentimente de
vinovăție dau naștere tendinței de a aduce reparație obiectului
vătămat.
încercând să completez mai în amănunt tabloul acestei pe­
rioade, am constatat că se impun inevitabil anumite schimbări
de accent și de relaționare temporală. Astfel, am ajuns să delimi­
tez două faze principale în primele șase-opt luni de viață și le-am
descris sub numele de „poziția paranoidă" și „poziția depresivă".
(Am ales termenul „poziție" fiindcă, deși fenomenele implicate1

1 Această prefață a fost scrisă pentru a treia ediție în limba engleză și nu a fost
publicată în germană.

Psihanaliza copiilor ■ Prefață la ediția a treia


12 apar pentru prima oară în stadiile timpurii de dezvoltare, ele nu
sunt limitate la aceste stadii, ci reprezintă grupări specifice de
anxietăți și mecanisme de apărare ce apar și reapar în primii ani
ai copilăriei.)
Poziția paranoidă este stadiul în care predomină impulsurile
distructive și anxietatea de persecuție și ea durează de la naște­
re până la vârsta de trei, patru sau chiar cinci luni. Aceasta im­
pune modificarea plasării în timp a fazei când sadismul se află
la apogeu, dar nu presupune schimbări în concepția privind in­
teracțiunea strânsă dintre sadism și anxietatea de persecuție afla­
te în punctul culminant.
Poziția depresivă, care urmează acestui stadiu și este corelată
cu progrese importante în dezvoltarea Eului, apare cam pe la ju­
mătatea primului an de viață. în această etapă, impulsurile și fan­
tasmele sadice, precum și anxietatea de persecuție își pierd din
putere. Sugarul introiectează obiectul ca întreg și totodată devine
capabil, într-o anumită măsură, să sintetizeze diferitele aspecte ale
obiectului și propriile emoții față de el. Iubirea și ura se apropie
mai mult una de alta în mintea lui, iar de aici apare anxietatea ca
nu cumva obiectul, intern și extern, să fie vătămat sau distrus. Sen­
timentele depresive și vinovăția dau naștere imboldului imperios
de a conserva sau reînsufleți obiectul iubit și, astfel, de a face re­
parație pentru impulsurile și fantasmele distructive.
Pe lângă faptul că impune modificarea plasării în timp a fa­
zelor de dezvoltare timpurii, conceptul de poziție depresivă ne
îmbogățește cunoștințele despre viața afectivă a sugarilor mici
și, astfel, ne influențează în mod esențial înțelegerea întregii dez­
voltări a copilului.
De asemenea, acest concept pune într-o lumină nouă stadiile
timpurii ale complexului Oedip. Cred în continuare că acestea

MELANIE KLEIN
U URECHI A

debutează aproximativ la mijlocul primului an de viață. Dar, în- 13


trucât nu mai susțin că sadismul este la apogeu în această pe­
rioadă, pun alt accent pe începutul relației afective și sexuale cu
ambii părinți. Ca urmare, dacă în anumite pasaje (vezi capitolul
VIII) am sugerat că debutul complexului Oedip se produce sub
dominația sadismului și a urii, acum aș afirma că sugarul se în­
toarce spre al doilea obiect, tatăl, cu sentimente de iubire și ură
deopotrivă. (în capitolele IX, X și XII, aceste chestiuni au fost dis­
cutate dintr-un alt unghi, mai apropiat de concepțiile mele actu­
ale.) Consider că sentimentele depresive născute din frica de a o
pierde pe mama iubită — ca obiect extern și intern — constituie
un important imbold în direcția dorințelor oedipiene timpurii.
Aceasta înseamnă că acum corelez stadiile timpurii ale comple­
xului Oedip cu poziția depresivă.
în această carte există, de asemenea, unele afirmații pe care
aș dori, poate, să le reformulez în concordanță cu munca mea
din ultimii șaisprezece ani. Totuși, astfel de reformulări nu ar
presupune nicio modificare esențială a concluziilor avansate aici,
căci această carte, așa cum este ea, reprezintă în esență concep­
țiile mele din prezent. în plus, evoluția mai recentă a activității
mele derivă organic din ipotezele prezentate aici — de exemplu
faptul că procesele de introiecție și proiecție acționează încă de
la începutul vieții; obiectele internalizate din care se dezvoltă,
de-a lungul anilor, Supraeul cu toate aspectele sale; faptul că re­
lația cu obiectele externe și cu cele interne interacționează încă
din fragedă pruncie și exercită o influență esențială asupra dez­
voltării Supraeului și asupra relațiilor de obiect; debutul timpu­
riu al complexului Oedip; faptul că anxietățile infantile de na­
tură psihotică furnizează puncte de fixație pentru psihoze. în
plus, tehnica prin joc — pe care am început să o elaborez în

Psihanaliza copiilor ■ Prefață la ediția a treia

1115965
1922-1923 și pe care am prezentat-o în această carte — rămâne
valabilă în toate aspectele ei esențiale; evoluția ulterioară a acti­
vității mele a dezvoltat-o, dar nu a modificat-o.
M. K.
Londra, mai 1948

MELANIE KLEIN
Introducere

începuturile analizei copilului datează de peste două decenii,


din vremea când Freud a efectuat analiza „Micului Hans"1. Ma­
rea însemnătate teoretică a primei analize a unui copil a constat
în două aspecte. Succesul obținut în cazul unui copil de nici cinci
ani a arătat că metodele psihanalitice pot fi aplicate la copiii mici
și, poate chiar mai important, analiza a putut dovedi mai presus
de orice îndoială existența la copil, mult pusă la îndoială până
atunci, a tendințelor pulsionale descoperite de Freud la adult. în
plus, rezultatele obținute prin ea au trezit speranța că noi anali­
ze ale copiilor mici ne vor oferi cunoștințe mai aprofundate și
mai corecte despre funcționarea psihicului lor decât a oferit ana­
liza adulților și, astfel, vor putea aduce contribuții importante,
fundamentale, la teoria psihanalitică. Dar speranța a rămas ne­
împlinită multă vreme. Timp de mulți ani, analiza copiilor a con­
tinuat să fie un teritoriu relativ neexplorat al psihanalizei, atât
ca știință, cât și ca terapie. Deși câțiva analiști, în special dr. H.
v. Hug-Hellmuth12, au întreprins între timp analize ale copiilor,
nu s-au elaborat reguli fixe privind tehnica și aplicarea ei. Fără

1 „Analiza fobiei unui băiețel de cinci ani" (1909), (Standard Edition 10, p. 3 și
urm.) [Opere voi. 2, Ed. Trei, 2000, pp. 7-120] .
2 „On the Technique of Child Analysis" (1921).

Psihanaliza copiilor ■ Introducere


16 îndoială, acest fapt explică de ce imensul potențial teoretic și
practic al analizei copilului încă nu beneficiază de apreciere ge­
nerală și de ce acele principii și aspecte fundamentale ale psi­
hanalizei care au fost adoptate de mult în cazul adulților trebuie
și acum să fie clarificate și dovedite în privința copiilor.
Abia în ultimii aproximativ zece ani s-au depus mai multe efor­
turi în domeniul analizei copilului. Au apărut în principal două
metode, una reprezentată de Arma Freud, iar cealaltă, de mine.
Condusă de descoperirile ei privind Eul copilului, Anna
Freud a modificat tehnica clasică și și-a elaborat metoda de ana­
liză a copiilor aflați în perioada de latență, independent de teh­
nica mea. în anumite privințe, concluziile ei teoretice se deose­
besc de ale mele. După părerea ei, la copii nu apare nevroza de
transfer3 și, ca atare, lipsește o condiție fundamentală a trata­
mentului analitic. în plus, ea crede că în cazul copiilor nu ar tre­
bui aplicată o metodă similară celei folosite cu adulții, fiindcă,
la ei, Idealul Eului infantil este încă prea slab4. Aceste concepții

3 „Spre deosebire de adult, copilul nu este pregătit să-și reediteze relațiile de


iubire pentru că, am putea spune, vechea ediție încă nu s-a epuizat. Obiec­
tele lui inițiale, părinții, sunt în continuare reale și prezente ca obiecte ale iu­
birii — nu doar în fantasmă, cum e cazul la individul nevrotic." Și iarăși:
„Insă copilul nu are nevoie să-și înlocuiască părinții cu el" (analistul) „deoa­
rece, în comparație cu aceștia, el nu prezintă avantajele pe care le găsește
adultul când își poate înlocui obiectele fantasmatice cu o persoană reală",
(The Psycho-Analytical Treatment of Children, p. 34.).
4 Ea menționează următoarele motive (p. 49): „Faptul că la copil Idealul Eu­
lui este slab; că cerințele și nevroza sa depind de lumea externă; că nu-și poa­
te controla pulsiunile libere și că analistul însuși trebuie să le direcționeze".
Iar la pagina 31: „Dar în cazul copilului, impulsurile negative îndreptate spre
analist — oricât de grăitoare ar fi în multe privințe — sunt în esență necon­
venabile și ar trebui abordate cât mai curând cu putință. Travaliul cu adevă­
rat rodnic are loc întotdeauna în contextul unui atașament pozitiv".

MELANIE KLEIN
se deosebesc de ale mele. Observațiile proprii mi-au arătat că și 17

la copii apare nevroza de transfer, analogă cu cea a adultului,


dacă folosim o metodă echivalentă cu analiza adultului, adică
una care evită orice măsuri educative și analizează în totalitate
impulsurile negative îndreptate spre analist. Tot ele mi-au ară­
tat că la copii, indiferent de vârstă, chiar și analiza de profunzi­
me reușește doar cu mare greutate să atenueze severitatea Su-
praeului. în plus, dacă reușește acest lucru fără să recurgă la
influențe educative, analiza nu vatămă Eul copilului, ci dimpotri­
vă, îl întărește.
Compararea detaliată a acestor două metode pe baza datelor
concrete și evaluarea lor din perspectivă teoretică ar fi, fără în­
doială, o sarcină interesantă. Dar eu trebuie să mă rezum, în
aceste pagini, la a-mi prezenta tehnica și concluziile teoretice la
care mi-a permis să ajung. în prezent se știe atât de puțin despre
analiza copiilor, încât prima noastră misiune trebuie să fie aceea
de a clarifica din diferite perspective problemele analizei copi­
lului și de a aduna laolaltă rezultatele obținute până acum.

Psihanaliza copiilor ■ Introducere


I

Fundamentele psihologice
ale analizei copilului1

Psihanaliza a condus la crearea unei noi psihologii a copilu­


lui. Observațiile psihanalitice ne-au arătat că, chiar și la cea mai
fragedă vârstă, copiii trăiesc nu doar impulsuri sexuale și anxie­
tăți, ci și mari dezamăgiri. împreună cu credința în asexualitatea
copiilor a dispărut și credința în „paradisul copilăriei". Acestea
sunt concluziile la care s-a ajuns pe baza analizei adulților și a
observării directe a copiilor, și pe care le-a confirmat și comple­
tat analiza copiilor mici.
Voi începe prin a schița, cu ajutorul exemplelor, un tablou al
psihicului copilului mic așa cum am ajuns să-1 cunosc din aceste
analize la vârste fragede. Pacienta mea Rita, care avea doi ani și
nouă luni la începutul terapiei, manifestase o preferință pentru
mama ei până spre sfârșitul primului an de viață. După aceea a
vădit o afecțiune mult mai mare față de tată, alături de o gelozie
considerabilă față de mamă. La cincisprezece luni, de pildă, obiș­
nuia să-și exprime frecvent dorința de a fi lăsată singură în ca­
meră cu tatăl, de a sta în poala lui și a se uita la cărți împreună1

1 Acest capitol este o versiune dezvoltată a lucrării mele „The Psychological


Principles of Early Analysis" (1926), Writings, I.

Psihanaliza copiilor ■ Fundamentele psihologice ale analizei copilului


22 cu el. La optsprezece luni, atitudinea ei s-a schimbat încă o dată
și mama a redevenit preferata. în același timp, a început să su­
fere de pavor nocturn și frică de animale. Fixația ei asupra ma­
mei a devenit tot mai puternică, iar față de tată nutrea o antipa­
tie intensă. La începutul celui de-al treilea an de viață, a devenit
tot mai ambivalență și mai dificilă, până când, în cele din urmă,
la doi ani și nouă luni mi-a fost adusă pentru analiză. La acea
vreme, suferea de o nevroză obsesională foarte accentuată. Pre­
zenta ritualuri obsesionale și oscila între „cumințenie" ameste­
cată cu remușcări și „obrăznicie" incontrolabilă. Avea schimbări
de dispoziție bruște care vădeau toate semnele unei depresii me­
lancolice și, în plus, suferea de anxietate puternică, o mare inhi­
biție în joc, o totală incapacitate de a tolera orice fel de frustrare
și o nefericire excesivă. Ca urmare a acestor probleme, copilul
devenise aproape imposibil de stăpânit.2

2 Rita dormise în aceeași cameră cu părinții până la aproape doi ani, iar în ana­
liză a prezentat consecințele observării scenei originare. Când avea doi ani,
s-a născut fratele ei, iar acest fapt a determinat declanșarea nevrozei cu toa­
tă forța. Analiza ei a cuprins 83 de ședințe și a rămas neterminată, întrucât
părinții ei s-au mutat în străinătate. Am obținut ameliorări considerabile în
toate aspectele importante. Anxietatea fetiței a scăzut, iar ritualurile ei obse­
sionale au dispărut. Simptomele depresive și incapacitatea de a tolera frus­
trările s-au redus considerabil. Cum analiza i-a micșorat ambivalența față de
mamă și a dus la îmbunătățirea relației cu tatăl și fratele, creșterea ei a deve­
nit mai puțin dificilă. Am putut să mă conving direct de durabilitatea rezul­
tatelor analizei ei la câțiva ani după încheiere. Am aflat atunci că a intrat în
stadiul de latență în mod satisfăcător și că dezvoltarea intelectului și a carac­
terului ei era satisfăcătoare. Chiar și așa, când am revăzut-o, am rămas cu
impresia că ar fi fost recomandabil să fi continuat ceva mai mult analiza. Ca­
racterul și firea Ritei vădeau urme inconfundabile de dispoziție obsesiona­
lă. în acest context trebuie remarcat că mama ei suferea de o nevroză obse­
sională gravă și a avut de la bun început o relație ambivalență cu fetița. O
urmare a schimbărilor în bine ale Ritei survenite în urma analizei a constat
în

MELANIE KLEIN
Cazul Ritei arăta clar că pavorul nocturn apărut la vârsta de 23

optsprezece luni constituia o elaborare nevrotică a conflictului


oedipian*3. Accesele de anxietate și furie, care s-au dovedit a fi o
repetare a groazelor ei nocturne, aveau, ca și celelalte probleme,
o legătură foarte clară cu vinovăția puternică născută din acel
conflict oedipian timpuriu.
Voi trece acum la prezentarea conținutului și cauzelor acestor
sentimente timpurii de vinovăție referindu-mă la un alt caz.
Trude, în vârstă de trei ani și nouă luni4, se juca adesea în analiză
pretinzând că e noapte și că dormim amândouă. Apoi obișnuia
să vină încetișor spre mine din colțul opus al încăperii (care re­
prezenta camera ei de acasă) și să mă amenințe în diferite feluri,
de pildă că mă va înjunghia în gât, mă va arunca pe geam, îmi
va da foc, mă va duce la poliție etc. Iși exprima dorința de a-mi
lega mâinile și picioarele sau ridica husa canapelei și spunea că
face „po-cachi-cuchi". După cum a reieșit, asta însemna că voia
să caute înăuntrul fundului mamei sale „cachi" (fecale), care sim­
bolizau pentru ea copii. Altă dată, și-a exprimat dorința de a mă
lovi în burtă și a declarat că-mi scoate „a-a/z-urile (scaunul) și mă
face săracă. Apoi înșfăca pernele, pe care le numea în repetate
rânduri „copii", și se ascundea cu ele în spatele canapelei. Acolo,

faptul că atitudinea mamei față de ea s-a îmbunătățit mult, dar chiar și așa,
ea a rămas cu un mare handicap în dezvoltarea copilului. Fără îndoială, dacă
analiza ar fi fost dusă până la sfârșit și trăsăturile ei obsesionale s-ar fi ame­
liorat în și mai mare măsură, Rita ar fi dobândit o contrapondere mai efi­
cientă la mediul nevrotic și generator de nevroză în care trăia. La șapte ani
după încheierea terapiei, am aflat de la mama ei că se dezvoltă mulțumitor
în continuare.
3 Voi prezenta mai pe larg în capitolul VIII motivele pentru care presupun că sta­
diile timpurii ale complexului Oedip își găseau deja exprimare în aceste trăiri.
4 Aici, ca și în alte locuri, vârsta menționată este cea la care copilul a intrat în
analiză.

Psihanaliza copiilor ■ Fundamentele psihologice ale analizei copilului


24 se ghemuia în colț, cu o expresie de frică puternică pe față, se
acoperea, își sugea degetele și făcea pipi pe ea. Obișnuia să re­
pete tot acest proces ori de câte ori mă ataca. Acest comporta­
ment corespundea în toate detaliile cu felul în care se purta în
pat la nici doi ani, când a început să aibă pavor nocturn foarte
puternic. De asemenea, la acea vreme fugise în repetate rânduri
în dormitorul părinților noaptea, fără a putea spune ce vrea. Prin
analiza actelor de incontinență urinară și fecală, care reprezen­
tau atacuri asupra părinților aflați în timpul copulației, simpto­
mele au dispărut. Trude voia să-și jefuiască de copii mama în­
sărcinată, s-o omoare și să-i ia locul în coit cu tatăl. Când s-a
născut sora ei, Trude avea doi ani. Impulsurile de ură și agresi­
vitate au fost cele care au determinat, în al doilea ei an de viață,
o fixație tot mai puternică asupra mamei, precum și anxietate și
sentimente de vinovăție grave, care și-au găsit expresie, printre
altele, în groazele ei nocturne. De aici am conchis că anxietatea
și vinovăția timpurie la copilul mic își au originea în tendințele
agresive corelate cu conflictul oedipian.5 La vremea când Trude

5 In lucrarea pe care se bazează acest capitol („The Psychological Principles of


Early Analysis", 1926), avansam deja ideea că ura și tendințele agresive sunt
cele mai profunde cauze și temelie ale sentimentelor de vinovăție, iar de
atunci am adus noi dovezi în sprijinul acestei opinii, în mai multe alte scrieri,
în lucrarea „The Importance of Symbol-Formation in the Development of the
Ego", prezentată la Congresul de la Oxford în 1929, am putut să o prezint
într-o formulare mai elaborată. Spuneam atunci: „Abia în stadiile ulterioare
ale conflictului oedipian își face apariția apărarea față de impulsurile libidi-
nale; în stadiile mai timpurii, mecanismele de apărare vizează impulsurile
distructive însoțitoare". Această afirmație concordă în anumite privințe, cred,
cu concluzia la care a ajuns Freud în cartea sa recent apărută Disconfort în
cultură (1930), în care afirmă: „însă numai agresivitatea se transformă în
sentiment de culpabilitate, căci ea va fi reprimată și deplasată spre Supraeu.
Sunt convins că vom putea prezenta mai simplu și mai transparent multe

MELANIE KLEIN
manifesta cel mai vizibil în analiză comportamentul pe care l-am 25

descris, reușea să se rănească într-un fel sau altul aproape de fie­


care dată înainte de a veni la ședința analitică. S-a dovedit că
obiectele de care se lovea — o masă, un dulap, o sobă etc. — îi
reprezentau, în concordanță cu identificările primitive și infan­
tile, pe mama și pe tatăl ei, care o pedepseau.*6
Revenind la primul nostru caz, aflăm că înainte să împlineas­
că doi ani, Rita a început să vădească remușcări foarte vizibile
pentru orice greșeală, cât de mică, și o hipersensibilitate la repro­
șuri. De exemplu, o dată a izbucnit în plâns când tatăl ei a ros­
tit, râzând, o amenințare la adresa unui urs dintr-o carte cu poze.
Identificarea Ritei cu ursul a fost determinată de frica ei de ne­
mulțumirea reală a tatălui. Inhibiția în joc își avea originea în
sentimentul ei de vinovăție. La doar doi ani și trei luni, avea obi­
ceiul să se joace cu păpușa — joc care-i făcea puțină plăcere —
și declara în repetate rânduri că nu e mama păpușii. Analiza a
dezvăluit că nu avea voie să se joace de-a mama păpușii fiind­
că, printre altele, păpușa-copil îl reprezenta pe frățiorul ei, pe
care voise să i-1 fure mamei în timpul sarcinii. Interdicția însă nu
venea de la mama reală, ci de la una introiectată, care o trata cu
mult mai multă severitate și cruzime decât o făcuse vreodată cea
reală. Un alt simptom — o obsesie — care a apărut la Rita la vâr­
sta de doi ani era un ritual de culcare ce consuma foarte mult

procese dacă am restrânge fondul analizei prin derivarea sentimentului de


culpabilitate asupra pulsiunilor agresive", (S.E., 21, p. 138) [Opere voi. 4, p.
195]. Iar ceva mai jos: „Deci ne este la îndemână să formulăm enunțul: dacă
o înclinație pulsională trece prin refulare, părțile sale libidinale se transfor­
mă în simptome, componentele sale agresive în sentiment de culpabilitate".
6 Din experiența mea, o anumită dispoziție plângăreață și tendința de a cădea
sau a se lovi, atât de frecvent întâlnite la copiii mici, sunt efecte ale sentimen­
tului de vinovăție.

Psihanaliza copiilor ■ Fundamentele psihologice ale analizei copilului


26 timp. Principalul aspect al ritualului consta în faptul că fetița tre­
buia să fie învelită strâns în așternut, căci altfel, un „șoarece sau
un butzen" ar fi putut să intre pe geam și să-i smulgă, printr-o
mușcătură, propriul ei „butzen".7 Și păpușa trebuia învelită
strâns, iar dublul ritual a devenit tot mai complex și mai prelun­
git și era efectuat cu nenumărate indicii ale acelei atitudini com-
pulsive care-i inunda mintea. O dată, în timpul ședinței de ana­
liză, Rita a pus un elefant de pluș în patul păpușii ei, ca s-o
împiedice să se ridice și să intre în dormitorul părinților și „să le
facă ceva sau să le ia ceva". Elefantul prelua rolul părinților in-
ternalizați, a căror influență prohibitivă o resimțea de când își
dorise, între vârsta de cincisprezece luni și doi ani, să ia locul
mamei alături de tată, să-i fure copilul din ea și să-i rănească și
să-i castreze pe ambii părinți. Semnificația ritualului a devenit
astfel clară: învelitul strâns în așternut trebuia s-o împiedice să
se ridice din pat și să-și ducă la îndeplinire dorințele agresive la
adresa părinților. însă, fiindcă se aștepta să fie pedepsită pentru
acele dorințe printr-un atac similar al părinților asupra ei, înve­
litul servea și drept mod de apărare în fața unor astfel de atacuri.
Atacurile aveau să fie întreprinse, de pildă, de „butzen" (peni­
sul tatălui), care avea să-i rănească organul genital și să-i smul­
gă propriul ei „butzen", ca pedeapsă pentru că a vrut să-1 cas­
treze. In aceste jocuri, obișnuia să-și pedepsească păpușa și apoi
să se lase în voia unei răbufniri de furie și frică, arătând astfel că
juca ambele roluri — cel al puterilor care aplică pedeapsa și cel
al copilului pedepsit.

7 La Rita, complexul castrării se manifesta printr-o întreagă serie de simpto-


me și, de asemenea, în dezvoltarea caracterului ei. Și felul cum se juca vădea
clar forța identificării cu tatăl și frica ei — izvorâtă din complexul castrării —
că va eșua în rolul masculin.

MELANIE KLEIN
Aceste jocuri demonstrau totodată că această anxietate se ra­ 27

porta nu doar la părinții reali ai fetiței, ci și, mai ales, la părinții


introiectați, excesiv de aspri. Ceea ce vedem aici corespunde cu
ceea ce numim la adulți Supraeu.8 Semnele tipice, care se
manifestă cel mai pregnant atunci când complexul Oedip a ajuns
la apogeu și care îi precedă declinul, sunt în sine doar stadiul fi­
nal al unui proces care s-a derulat ani la rând. Analiza la vârste
mici arată că debutul conflictului oedipian are loc chiar în a doua
jumătate a primului an de viață și că tot atunci începe copilul
să-și construiască Supraeul.
Așadar, întrucât constatăm că până și copiii foarte mici tră­
iesc presiunea sentimentelor de vinovăție, este îndeplinită cel
puțin o condiție fundamentală pentru analiza copilului mic. Și
totuși, pare să lipsească multe alte condiții pentru reușita tera­
piei lor. Relația copiilor mici cu realitatea este slabă; se pare că
pentru ei nu există stimulente care să-i îndemne să traverseze
încercările dificile ale analizei, căci, de regulă, nu se simt bol­
navi; în sfârșit, și cel mai important, încă nu ne pot oferi — sau
nu ne pot oferi în măsură suficientă — acele asociații verbale
care constituie principalul instrument al tratamentului analitic
al adulților.
Să ne ocupăm mai întâi de ultima obiecție. Tocmai diferența
dintre mintea copilului și cea a adultului mi-a arătat, în primă
instanță, modul de a ajunge la asociațiile făcute de copil și de a-i
înțelege inconștientul. Caracteristicile speciale ale psihologiei co­
pilului au furnizat baza tehnicii de analiză prin joc pe care am
reușit s-o elaborez. Copilul își exprimă fantasmele, dorințele și

8 După părerea mea, cele mai timpurii identificări ale copilului merită deja să
fie numite „Supraeu". Motivul pentru această opinie va fi prezentat în capi­
tolul VIII.

Psihanaliza copiilor« Fundamentele psihologice ale analizei copilului


28 experiențele reale într-un mod simbolic, prin joacă și jocuri. în
acest proces, el folosește aceeași manieră de exprimare arhaică,
transmisă filogenetic, același limbaj, am putea spune, cu care
ne-au familiarizat visele, și putem înțelege acest limbaj numai
dacă-1 abordăm așa cum ne-a învățat Freud să procedăm cu cel
al viselor. Simbolismul constituie doar o parte a lui. Dacă vrem
să înțelegem corect jocul unui copil în relația cu întregul său com­
portament din timpul ședinței analitice, trebuie să nu ne mulțu­
mim cu aflarea semnificației simbolurilor individuale din joc, ori­
cât de izbitoare ar fi ele de multe ori, ci să luăm în considerare
toate mecanismele și metodele de reprezentare folosite de trava­
liul visului, fără a pierde din vedere nici măcar o clipă relația
dintre fiecare factor și situația ca întreg. Analiza copiilor mici a
arătat în repetate rânduri cât de multe semnificații diferite poa­
te avea o singură jucărie sau un singur element al jocului, pre­
cum și faptul că le putem deduce și interpreta doar atunci când
luăm în considerare conexiunile mai ample dintre ele și întrea­
ga situație analitică în care sunt plasate. Păpușa Ritei, de pildă,
reprezenta uneori un penis, alteori un copil pe care-1 furase de
la mamă, iar alteori pe ea însăși. Impactul deplin al analizei se
poate obține numai dacă punem aceste elemente ale jocului în
adevărata lor relație cu sentimentul de vinovăție al copilului, in-
terpretându-le în cele mai mici detalii. întreaga imagine calei-
doscopică — deseori complet lipsită de sens, după toate aparen­
țele — pe care ne-o prezintă copiii într-o ședință de analiză, felul
cum trec de la jocul cu o jucărie la a pretinde că un obiect e pro­
pria persoană, apoi revin la joaca cu apă, la decupaj sau la dese­
nat, felul în care copilul face un lucru sau altul, motivele pentru
care-și schimbă jocul și mijloacele pe care le alege ca să exprime
conținutul jocurilor sale — toate acestea, constatăm, au un caracter

MELANIE KLEIN
metodic și vor căpăta semnificație dacă le interpretăm așa cum 29

interpretăm visele. Foarte des, copiii vor exprima prin joaca lor
aceleași lucruri pe care ni le-au comunicat printr-un vis sau vor
face asociații pe marginea unui vis prin jocul care urmează rela­
tării lui, căci joaca este cel mai important mijloc de exprimare al
copilului. Dacă folosim această tehnică prin joc, constatăm în
scurt timp că el face tot atât de multe asocieri cu elementele in­
dividuale ale jocului său câte fac adulții cu elementele individu­
ale ale viselor lor. Pentru observatorul instruit, aceste elemente
separate ale jocului sunt indicii; în plus, în timp ce se joacă, co­
pilul vorbește și spune tot felul de lucruri care au valoarea aso­
cierilor autentice.
Este surprinzător cât de ușor acceptă copiii uneori interpre­
tarea, ba chiar vădesc o plăcere clară când o acceptă. Motivul
constă probabil în faptul că, în anumite straturi ale minții lor, co­
municarea dintre conștiință și inconștient se face încă relativ ușor,
astfel că drumul de întoarcere la inconștient e mult mai ușor de
găsit. Deseori, interpretarea are efecte rapide, chiar și atunci când
nu pare să fi fost asimilată conștient. Respectivele efecte se ma­
nifestă în faptul că-i permit copilului să-și reia un joc pe care l-a
întrerupt ca urmare a apariției unei inhibiții, dar și să-1 modifi­
ce și să-1 dezvolte, scoțând la iveală, prin el, straturi mai profun­
de ale minții. Și, întrucât anxietatea este înlăturată pe această cale
și dorința de joacă reapare, se restabilește și contactul analitic.
Interpretarea eliberează energia pe care copilul a trebuit s-o chel­
tuiască pentru a-și menține refularea, astfel că apare un interes
proaspăt față de joc. Pe de altă parte, ne confruntăm uneori cu
rezistențe foarte greu de depășit. Aceasta înseamnă, de cele mai
multe ori, că am dat peste o anxietate și o vinovăție ce țin de stra­
turile mai profunde ale psihicului copilului.

Psihanaliza copiilor ■ Fundamentele psihologice ale analizei copilului


30 Formele de reprezentare arhaice și simbolice folosite de copil
în joc sunt asociate cu un alt mecanism primitiv. Când se joacă,
copilul acționează în loc să vorbească. El folosește acțiuni — care
au luat inițial locul gândurilor — în locul cuvintelor; altfel spus,
„traducerea în act" este de cea mai mare importanță pentru el. In
eseul „Din istoria unei nevroze infantile", Freud scrie: „Analiza
întreprinsă chiar asupra copilului nevrotic va inspira de la bun
început mai multă încredere, dar nu poate fi prea semnificativă;
trebuie să se atribuie copilului prea multe cuvinte și idei și pro­
babil că straturile cele mai profunde vor rămâne totuși impene­
trabile pentru conștiință".9 Dacă abordăm pacientul copil cu teh­
nica analizei adultului, cu siguranță că nu vom ajunge până la
nivelurile cele mai profunde; și totuși reușita și valoarea analizei
depind și pentru copil, în aceeași măsură ca pentru adult, de atin­
gerea acelor niveluri. Dar dacă luăm în considerare deosebirile
dintre psihologia copilului și cea a adultului — faptul că incon­
știentul lui încă se mai află în legătură strânsă cu conștiința și că
impulsurile sale cele mai primitive acționează în paralel cu pro­
cese psihice extrem de complexe — și dacă înțelegem corect mo­
dul de exprimare al copilului, toate aceste piedici și dezavantaje
dispar și constatăm că ne putem aștepta să efectuăm cu copiii
analize tot atât de profunde și de cuprinzătoare ca și cu adulții —
de fapt, chiar mai profunde și mai cuprinzătoare. în analiza co­
piilor, ne putem întoarce la experiențele și fixațiile pe care în ana­
liza adulților putem doar să le reconstituim, în timp ce copilul ni
le înfățișează ca pe niște reprezentări imediate.10

9 S.E. 17, p. 8. [Opere voi. 2, p. 124].


10 Analiza la vârste mici constituie unul dintre cele mai fertile terenuri ale te­
rapiei psihanalitice tocmai datorită capacității copilului de a-și reprezenta
inconștientul în manieră directă; ca urmare, el poate nu doar să trăiască o

MELANIE KLEIN
într-o lucrare prezentată la Congresul de la Salzburg în 192411, 31
am avansat ipoteza că în spatele oricărei forme de activitate de
joc se află un proces de descărcare a fantasmelor masturbatorii,
ce operează sub forma unui motiv permanent de joacă; că acest
proces, acționând ca o compulsie la repetiție, constituie un me­
canism fundamental al jocului copiilor și al tuturor sublimărilor
lor ulterioare; și că inhibițiile în joc și muncă izvorăsc dintr-o re­
fulare nejustificat de puternică a acelor fantasme și, alături de
ele, a întregii vieți imaginative a copilului. Cu fantasmele mas­
turbatorii ale copilului sunt corelate experiențele sale sexuale,
care își găsesc reprezentarea și abreacția, împreună cu fantasme­
le, prin joc. între aceste experiențe retrăite activ, scena originară
joacă un rol foarte important și, în general, ocupă prim-planul
imaginii în analiza la vârste mici. De regulă, abia după un tra­
valiu analitic consistent și după ce scena originară și înclinațiile
genitale ale copilului au fost scoase la iveală într-o anumită mă­
sură, ajungem la reprezentări ale experiențelor și fantasmelor
sale pregenitale. Spre exemplu, Ruth, în vârstă de patru ani și
trei luni, a suferit de foame când era bebeluș o perioadă destul
de îndelungată, fiindcă mama ei nu a avut suficient lapte. Când
se juca, obișnuia să numească robinetul de la chiuvetă „robine­
tul de lapte". Și-a explicat jocul spunând că laptele ajunge în
„guri" (găurile țevii de scurgere), dar că în ele intră foarte puțin,
își manifesta dorințele orale nesatisfăcute în nenumărate jocuri și
interpretări de rol și în întreaga ei atitudine. Declara, de pildă, că
e săracă, că are o singură jachetă groasă, că nu primește destulă
mâncare etc. — toate acestea fiind cât se poate de neadevărate.11
abreacție afectivă cu efecte însemnate, ci și să trăiască la propriu, în analiză,
situația originară, astfel că fixațiile sale pot fi rezolvate în măsură considera­
bilă cu ajutorul interpretărilor.
11 Nepublicată.

Psihanaliza copiilor ■ Fundamentele psihologice ale analizei copilului


32 Cazul Ernei, o pacientă obsesională în vârstă de șase ani, a că­
rei deprindere a controlului sfincterian a constituit un factor con­
siderabil al nevrozei ei,12 mi-a demonstrat cel mai în detaliu
aceste experiențe pe parcursul analizei. Spre exemplu, așeza o
păpușă mică pe o cărămidă și o punea să defecheze în fața unui
șir de păpuși care o admirau. Apoi repeta aceeași temă, dar de
astă dată trebuia să jucăm chiar noi rolurile. Eu trebuia să fiu co­
pilașul care face pe el, iar ea, mama. Erna admira și dezmierda
copilașul. Apoi se transforma, devenea furioasă și intra brusc în
rolul unei guvernante aspre, care se purta rău cu copilul. Astfel,
îmi descria ce simțise la o vârstă fragedă, când trebuise să încea­
pă să deprindă controlul sfincterian și crezuse că pierde iubirea
excesivă de care se bucurase ca bebeluș.
în analiza copilului, importanța traducerii în act și a fantasme­
lor aflate în slujba compulsiei la repetiție nu poate fi supraesti­
mată. Desigur, copilul mic folosește cel mai mult traducerea în
act, dar chiar și cei mai măricei recurg constant la acest mecanism
primitiv. Câștigul de plăcere pe care îl obține astfel constituie un
stimul indispensabil ca el să continue analiza, deși n-ar trebui să
fie niciodată mai mult decât mijlocul de a atinge un scop.
După ce analiza a început și o anumită cantitate de anxietate
a micului pacient a fost înlăturată prin interpretare, sentimentul
de ușurare pe care-1 trăiește ca urmare a acestui fapt — deseori
după doar câteva ședințe — îl va ajuta să continue travaliul.
Aceasta pentru că dacă înainte nu-1 stimula nimic să se supună
analizei, acum și-a făcut o idee despre utilitatea și valoarea mun­
cii analitice, ceea ce constituie un motiv tot atât de eficient de a
accepta să fie analizat cum este pentru adult înțelegerea bolii

12 Voi prezenta mai amănunțit cazul Ernei în capitolul III.

MELANIE KLEIN
sale. Capacitatea copilului de a înțelege acest lucru atestă un 33
grad esențial de contact cu realitatea, pe care nu ne-am aștepta
să-l găsim la un copil atât de mic. Acest aspect — relația copilu­
lui cu realitatea — merită să fie discutat mai pe larg.
Pe parcursul analizei, putem vedea că relația copilului cu re­
alitatea, inițial foarte slabă, se întărește treptat ca urmare a trava­
liului analitic. Micul pacient va începe, de pildă, să facă diferen­
ța între mama imaginată și cea reală sau între fratele de jucărie și
cel viu. Va insista că voia să-i facă cutare sau cutare lucru doar
fratelui de jucărie și că pe cel real îl iubește foarte mult. Doar după
depășirea unor rezistențe foarte puternice și persistente va ajun­
ge să-și dea seama că actele sale agresive erau îndreptate spre
obiectul din lumea reală. Dar când ajunge să înțeleagă acest lu­
cru, chiar la vârsta sa fragedă, face un progres foarte important
în adaptarea la realitate. Trude, pacienta mea în vârstă de trei ani
și nouă luni, a plecat în străinătate cu mama ei după doar o sin­
gură ședință de analiză cu mine. Analiza a fost reluată șase luni
mai târziu. A trecut multă vreme până să spună câte ceva despre
lucrurile pe care le-a văzut și le-a făcut în călătorie, iar când a vor­
bit, s-a referit doar la un vis: se afla împreună cu mama ei în Italia,
într-un anumit restaurant pe care-1 știa ea, iar ospătărița nu i-a
dat sirop de zmeură, fiindcă se terminase. Interpretarea acestui
vis a arătat, printre altele13, că Trude încă nu-și depășise suferința

13 Visul a fost unul de pedepsire. A reieșit că la baza lui se afla dorința de moar­
te determinată de frustrarea orală a lui Trude și de situația oedipiană în care
se afla, dorință îndreptată spre sora și spre mama ei, precum și vinovăția re­
simțită ca urmare a acelei dorințe. în general, analizele pe care le-am făcut
asupra viselor copiilor foarte mici au arătat că, la fel ca în joc, în ele sunt pre­
zente mereu nu numai dorințe, ci și tendințe de contracarare, venite de la
Supraeu, și că până și în cele mai simple vise de împlinire a dorințelor, sen­
timentul de vinovăție acționează într-o manieră latentă.

Psihanaliza copiilor * Fundamentele psihologice ale analizei copilului


34 provocată de pierderea sânului mamei și nici invidia față de sora
mai mică. îmi relatase tot felul de întâmplări cotidiene aparent
lipsite de importanță și făcuse aluzii repetate la mici detalii din
prima ei ședință de analiză, petrecută cu șase luni înainte, dar sin­
gurul motiv pentru care a menționat călătoria a fost o situație de
frustrare, având legătură cu frustrarea născută din situația anali­
tică. Altfel, călătoria nu prezenta deloc interes pentru ea.
Copiii nevrotici nu tolerează prea bine realitatea, fiindcă nu
pot tolera frustrările. Ei se apără de realitate negând-o. Funda­
mentală și decisivă pentru capacitatea lor viitoare de adaptare la
realitate este capacitatea mai mare sau mai mică de a tolera ace­
le frustrări ce decurg din situația oedipiană. Așadar, și la copiii
mici respingerea excesiv de puternică a realității (deseori deghi­
zată sub forma unei aparente docilități și adaptabilități) este un
indiciu de nevroză și se deosebește de fuga de realitate a nevro­
ticului adult doar prin forma de exprimare. Din acest motiv, unul
dintre rezultatele analizei la vârste mici ar trebui să fie acela de
a-i da copilului capacitatea să se adapteze la realitate. Dacă se
reușește acest lucru, vedem, printre altele, reducerea probleme­
lor de educație, deoarece copilul a devenit capabil să tolereze
frustrările impuse inerent de realitate.
Acum am văzut, cred, că în analiza copilului trebuie să avem un
unghi de abordare întru câtva diferit de cel din analiza adulților. Fo­
losind cea mai rapidă scurtătură pe teritoriul Eului, ne adresăm în
primă instanță inconștientului copilului, iar de acolo intrăm treptat
în contact și cu Eul. Prin slăbirea presiunii excesive a Supraeului,
care apasă mult mai puternic asupra Eului fragil al copilului decât
asupra celui adult, întărim Eul și-l ajutăm să se dezvolte.14
14 După încheierea analizei, copilul nu poate să modifice circumstanțele vieții
sale, așa cum poate adultul. Dar analiza l-a ajutat foarte mult dacă i-a dat

MELANIE KLEIN
Am vorbit despre efectul rapid pe care-1 au asupra copiilor 35
interpretările și am arătat că el poate fi observat în foarte multe
aspecte, cum ar fi extinderea jocurilor, întărirea transferului și
scăderea anxietății etc. Totuși, ei nu par să perlaboreze conștient
interpretările o perioadă de timp. Am constatat că această sarci­
nă este îndeplinită ulterior, în legătură cu dezvoltarea Eului lor
și în pas cu aceasta și cu adaptarea tot mai bună la realitate. Pro­
cesul clarificării sexuale urmează un traseu analog. Vreme înde­
lungată, analiza nu face altceva decât să scoată la iveală material
legat de teoriile sexuale și de fantasmele legate de naștere. Cla­
rificarea sexuală are loc treptat, prin îndepărtarea rezistențelor
inconștiente care i se opun. Așadar, deplina clarificare sexuală,
la fel ca adaptarea deplină la realitate, este una dintre urmările
unei analize finalizate. In lipsa ei, nu se poate spune că o anali­
ză a fost încheiată cu succes.
Așa cum în cazul copilului modul de exprimare este diferit,
la fel este și situația analitică în ansamblul ei. Și totuși principi­
ile analizei sunt aceleași și în cazul copilului, și în cel al adultu­
lui. Interpretarea consecventă, rezolvarea treptată a rezistențe­
lor, corelarea constantă a transferului, fie pozitiv, fie negativ, cu
situații anterioare — aceste elemente creează și mențin o situa­
ție analitică corectă și în lucrul cu copii, nu doar în cel cu adulți.
Pentru a se ajunge aici, este nevoie ca analistul să se abțină, așa
cum face și cu pacienții adulți, să exercite orice fel de influență
neanalitică și educativă asupra copilului. Prin urmare, transferul

posibilitatea să se dezvolte mai liber și să se simtă mai bine în mediul său


real. în plus, înlăturarea nevrozei copilului are deseori efectul de a reduce
mult dificultățile din mediul său. Din experiența mea, mama începe să reac­
ționeze într-o manieră mult mai puțin nevrotică imediat ce analiza ajunge să
determine schimbări favorabile la copilul ei.

Psihanaliza copiilor ■ Fundamentele psihologice ale analizei copilului


36 trebuie gestionat pe tot parcursul analizei în același mod ca în
analiza cu adulți și, ca urmare, vom vedea că simptomele și di­
ficultățile se grupează în jurul situației analitice. Aceasta deter­
mină o reînnoire a simptomelor sau problemelor anterioare și a
„obrăzniciei" copilului corelată cu ele. El va reîncepe, de exem­
plu, să urineze în pat sau, în anumite situații care repetă o situa­
ție anterioară, va începe să vorbească precum un copilaș de
unu-doi ani, chiar dacă vârsta lui biologică este de trei sau pa­
tru ani.
Cum cunoștințele nou-dobândite sunt inițial elaborate în prin­
cipal la nivel inconștient, copilul nu se confruntă dintr-odată cu
o situație care-i cere să-și revizuiască relația cu părinții; această
evoluție are loc mai întâi în plan afectiv. Din experiența mea, ela­
borarea treptată a informațiilor nu-i aduce copilului decât ușura­
re și o îmbunătățire pronunțată a relațiilor cu părinții, precum și
o adaptare socială mai bună și o creștere mai facilă. Fiindcă ana­
liza a ponderat cerințele Supraeului său, Eul, acum mai puțin
oprimat și deci mai puternic, poate să le îndeplinească mai ușor.
Pe măsură ce analiza continuă, copiii devin capabili, într-o
anumită măsură, să înlocuiască procesele de refulare cu cele de
respingere critică. Vedem acest lucru când, într-o etapă ulterioa­
ră a analizei, ajung atât de detașați de impulsurile sadice care
i-au stăpânit cândva și la a căror interpretare au opus cele mai
puternice rezistențe, încât uneori fac haz pe seama lor.15 Am auzit

15 Cred că observația cum că atunci când Supraeul lor devine mai puțin as­
pru, copiii capătă simțul umorului confirmă teoria lui Freud despre natura
umorului, care este, după el, rezultatul unui Supraeu prietenos. In încheie­
rea eseului său „Umorul" (S.E. 21, p. 188) [Opere voi. 8, p. 231], el spune: „Și
în sfârșit, dacă Supraeul se străduiește să consoleze Eul prin umor și să-1 fe­
rească de suferință, nu înseamnă că-și dezminte astfel proveniența din in­
stanța părintească".

MELANIE KLEIN
copii mici glumind, de pildă, pe seama ideii că au vrut cândva 37
cu adevărat s-o mănânce pe mami sau s-o taie bucăți. Reduce­
rea sentimentului de vinovăție care însoțește aceste schimbări
permite totodată ca dorințele sadice, care înainte erau refulate în
întregime, să fie sublimate. Aceasta duce la dispariția inhibiți­
ilor în joc și în învățare și la apariția mai multor interese și acti­
vități noi.
In acest capitol am luat ca punct de plecare tehnica mea de
analiză la vârste mici, deoarece este fundamentală pentru meto­
dele analitice. întrucât caracteristicile minții copiilor foarte mici
persistă adesea, în mare măsură, la cei mai mari, am constatat că
această tehnică este indispensabilă și în munca mea cu copii mai
mari. Pe de altă parte, firește, Eul copilului mai mare este mai
dezvoltat, astfel că tehnica a trebuit să suporte unele modificări
când am aplicat-o la copii aflați la vârsta latenței și la cea a pu­
bertății. Subiectul va beneficia de mai multă atenție ulterior, ast­
fel că aici mă voi ocupa de el foarte pe scurt. Dacă tehnica mo­
dificată se va apropia mai mult de analiza la vârstă mică sau de
cea a adultului, depinde nu doar de vârsta copilului, ci și de ca­
racterul aparte al cazului.
în general vorbind, principiile ce urmează sunt fundamenta­
le în tehnica mea cu toate grupurile de vârstă. întrucât copiii și
tinerii suferă de anxietate mai acută decât adulții, trebuie să că­
pătăm acces la anxietate și la sentimentul inconștient de vinovă­
ție și să instituim situația analitică pe cât de rapid putem. La co­
piii mici, anxietatea își găsește de obicei debușeul în atacuri de
anxietate; în perioada de latență, ea capătă mai des forma res­
pingerii pline de neîncredere, iar la vârsta cu mare încărcătură
emoțională a pubertății conduce iarăși la anxietate acută, care
însă își găsește deseori exprimarea, în concordanță cu Eul mai

Psihanaliza copiilor ■ Fundamentele psihologice ale analizei copilului


38 dezvoltat al copilului, în rezistențe cu caracter sfidător și violent,
care pot determina cu ușurință întreruperea analizei. Un anumit
grad de anxietate poate fi rezolvat rapid la copiii de toate vâr­
stele dacă transferul negativ este tratat sistematic încă de la în­
ceput și dizolvat.
Dar, ca să obținem acces la fantasmele și inconștientul copi­
lului, trebuie să ne lăsăm călăuziți de acele metode ale reprezen­
tării simbolice indirecte pe care le folosesc și copiii mici, și cei
mai mari. Odată ce fantasmele copilului devin mai libere, ca ur­
mare a reducerii anxietății, obținem acces la inconștientul lui și,
mai mult decât atât, mobilizăm într-o măsură și mai mare mij­
loacele care-i stau la îndemână ca să-și exprime16 fantasmele. Iar
acest lucru este valabil chiar și în acele cazuri în care trebuie să
pornim de la un material ce pare a fi complet lipsit de fantasme.
în încheiere, aș vrea să rezum succint conținutul acestui ca­
pitol. Natura mai primitivă a psihicului copilului face necesa­
ră găsirea unei tehnici analitice adaptate special la copil, pe care
o găsim în analiza prin joc. Cu ajutorul analizei prin joc obți­
nem accesul la cel mai profund refulate experiențe și fixații ale

16 Dacă facem acest lucru, vom reuși să transformăm vorbirea — în măsura în


care copilul este deja capabil să vorbească — într-un instrument de analiză.
Motivul pentru care trebuie să ne descurcăm fără asocieri verbale pe perioa­
de îndelungate în analiza lor nu constă doar în incapacitatea copiilor mici de
a vorbi cu ușurință, ci și în faptul că anxietatea acută de care suferă le per­
mite doar să folosească o formă de reprezentare mai puțin directă. întrucât
modul primar, arhaic de reprezentare cu ajutorul jucăriilor și acțiunilor este
o cale esențială de exprimare a copilului, cu siguranță că nu vom reuși nici­
odată să întreprindem o analiză profundă a unui copil doar cu ajutorul vor­
birii. Chiar și așa, cred că nu se poate spune despre analiza niciunui copil,
indiferent de vârsta sa, că este finalizată cu adevărat decât dacă el a folosit
în analiză vorbirea la capacitate maximă, căci limbajul constituie puntea de
legătură cu realitatea.

MELANIE KLEIN
copilului și, astfel, putem exercita o influență radicală asupra 39

dezvoltării lui. Diferența dintre această metodă analitică și cea a


analizei adultului este însă pur tehnică și nu de principiu. Ana­
liza situației de transfer și a rezistențelor, îndepărtarea amneziei
infantile și a efectelor refulării și scoaterea la lumină a scenei ori­
ginare — analiza prin joc face toate aceste lucruri. Se poate ve­
dea că toate criteriile metodei psihanalitice se aplică și la aceas­
tă tehnică. Analiza prin joc conduce la aceleași rezultate ca
tehnica pentru adulți, cu o singură diferență, anume că această
procedură tehnică este adaptată la psihicul copilului.

Psihanaliza copiilor ■ Fundamentele psihologice ale analizei copilului


II

Tehnica analizei la vârste mici

în primul capitol al acestei cărți am încercat să arăt, pe de o


parte, ce mecanisme psihice speciale, diferite de cele ale adultu­
lui, acționează la copilul mic și, pe de altă parte, ce asemănări
există între unele și altele. Aceste diferențe și asemănări, care fac
necesară o tehnică specială, m-au determinat să-mi elaborez me­
toda de analiză prin joc.
în cabinetul meu de analiză se află, pe o măsuță scundă, mai
multe jucării mici și simple — omuleți de ambele sexe din lemn,
căruțe, trăsuri, automobile, trenuri, animale, cărămizi de con­
struit și căsuțe, precum și hârtie, foarfeci și creioane. Chiar și un
copil în mod normal inhibat în joc va arunca jucăriilor măcar o
privire sau le va atinge și, în scurt timp, mă va ajuta să-i întreză­
resc complexele prin felul cum începe să se joace cu ele sau le dă
la o parte ori prin atitudinea generală față de ele.
Voi demonstra principiile tehnicii prin joc folosind exemple
din analiza unui copil mic. Peter, în vârstă de trei ani și nouă
luni, era un copil foarte dificil. Avea o puternică fixație asupra
mamei și era foarte ambivalent. Era incapabil să tolereze frustră­
rile, complet inhibat în joc și dădea impresia unui copil extrem
de timid, plângăreț și deloc băiețos. Uneori, purtarea lui deve­
nea agresivă și disprețuitoare și se înțelegea prost cu alți copii,

MELANIE KLEIN
mai ales cu fratele său mai mic. Analiza era menită să constituie 41
în principal o măsură profilactică, deoarece în familia sa exista­
seră mai multe cazuri de nevroză gravă. Dar pe parcursul ana­
lizei, a devenit evident că suferea și el de o nevroză puternică și
de un grad de inhibiție atât de mare, încât era aproape cert că
n-ar fi reușit să răspundă cerințelor vieții școlare și, mai devre­
me sau mai târziu, ar fi cedat psihic.1
Chiar la începutul primei sale ședințe, Peter a luat trăsurile și
mașinile de jucărie și le-a înșirat mai întâi una după alta, apoi
una lângă alta și a alternat aceste aranjări de mai multe ori. în­
tre două rearanjări, a luat două trăsuri cu cai și le-a ciocnit una
de alta, în așa fel încât picioarele cailor să se lovească între ele,
și a spus:
— Am un frățior nou, îl cheamă Fritz.
L-am întrebat ce fac trăsurile. A răspuns:
— Asta nu-i frumos.
A încetat să le ciocnească, dar a reînceput în scurt timp. Apoi
a ciocnit în aceeași manieră doi cai, la care am spus:
— Ia uite, caii sunt doi oameni care se ciocnesc între ei.
Inițial, el a replicat:1

1 Aș putea adăuga că la sfârșitul analizei, care a cuprins 278 de ședințe, pro­


blemele sale dispăruseră și exista o mare schimbare în bine în caracterul și
dispoziția sa de ansamblu. Iși pierduse nu doar fricile morbide, ci și timidi­
tatea generală și devenise un copil fericit și vioi. își depășise inhibițiile în joc
și începuse să se înțeleagă bine cu alți copii, mai ales cu frățiorul lui. De
atunci, s-a dezvoltat excelent. Potrivit ultimelor vești pe care le-am primit
despre el, la șase ani după încheierea analizei avea rezultate bune la școală,
avea numeroase interese, învăța bine și era bun la sporturi. Era un copil ușor
de crescut și de educat și putea îndeplini toate cerințele sociale corespunză­
toare vârstei sale. Mai mult, merită remarcat că și în timpul analizei, și vre­
me de câțiva ani după aceea a trebuit să suporte presiuni nefiresc de puter­
nice, cauzate de diferitele schimbări de proporție din viața familiei sale.

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei la vârste mici


42 — Nu, asta nu-i frumos.
Dar apoi:
— Da, sunt doi oameni care se ciocnesc între ei. Și a adăugat:
Și caii s-au ciocnit între ei, și acuma merg la culcare.
Apoi i-a acoperit cu cuburi și a spus:
— Acuma sunt morți de tot; i-am îngropat.
în a doua ședință, a aranjat imediat mașinile și căruțele în cele
două moduri, la fel ca înainte — într-un șir lung și alături; în ace­
lași timp, a ciocnit iarăși două trăsuri, iar apoi două locomoti­
ve — exact ca în prima ședință. Pe urmă, a pus două leagăne
unul lângă altul și, arătându-mi partea lungă, interioară care
atârna și se legăna, a spus:
— Uite cum atârnă și se ciocnește!
Atunci am început interpretarea. Arătându-i leagănele „care
atârnă", locomotivele, trăsurile și caii, i-am spus că, în fiecare
caz, ele reprezintă doi oameni — tati și mami — care-și ciocnesc
„lucrușoarele"2 (termenul folosit de el pentru organele genitale)
între ei. El a protestat, spunând „nu, asta nu-i frumos", dar a con­
tinuat să ciocnească între ele căruțele și a spus:
— Așa și-au ciocnit lucrușoarele între ei.
Imediat după aceea a vorbit iarăși despre frățiorul lui. După
cum am văzut și în prima sa ședință, ciocnirea celor două trăsuri
și a celor doi cai a fost urmată de comentariul că are un frățior
nou. Așa că mi-am continuat interpretarea și i-am spus:
— Te-ai gândit că tati și mami și-au ciocnit lucrușoarele între
ei și așa a apărut frățiorul tău Fritz.

2 Am grijă de fiecare dat/ 1 aflu dinainte, de la mamă, ce cuvinte speciale fo­


losește copilul pentru a denumi organele genitale, procesele de excreție etc.,
și le adopt când vorbesc cu el. Totuși, pentru claritate, nu voi reproduce
aceste cuvinte speciale în descrierile altor cazuri.

MELANIE KLEIN
Peter a luat încă o căruță mică și le-a făcut pe toate trei să se 43
ciocnească. Am interpretat:
— Aceea e lucrușorul tău. Ai vrut să-ți ciocnești lucrușorul
împreună cu ale lui tati și mami.
La asta, a adăugat a patra căruță și a spus:
— Asta-i Fritz.
Apoi a luat două dintre căruțele mai mici și a așezat-o pe fie­
care pe o locomotivă. A arătat spre o trăsură cu cal și a spus:
— Asta-i tati. Și punând alături o alta, a adăugat: asta-i mami.
A mai arătat o dată spre trăsura cu cal „tati" și a spus:
— Asta-s eu. Apoi a arătat trăsura „mami" și a spus: și ăsta-s
tot eu, demonstrându-și astfel identificarea cu ambii părinți în
timpul coifului.
După aceea a ciocnit de mai multe ori cele două căruțe mici
și mi-a povestit că el și frățiorul lui au lăsat două găini să intre
în camera lor, ca să se liniștească, dar ele s-au izbit de lucruri și
au scuipat. A adăugat că el și Fritz nu sunt băieți vagabonzi și
nu scuipă. Când i-am spus că găinile erau lucrușorul lui și cel al lui
Fritz ciocnindu-se între ele și scuipând — adică masturbare —,
după puțină rezistență, a fost de acord.
Aici pot descrie doar pe scurt felul în care fantasmele băiatu­
lui, așa cum le-a exprimat în joc, au devenit tot mai libere ca ur­
mare a interpretărilor continue, faptul că inhibiția în joc a slăbit,
iar gama jocurilor sale s-a lărgit treptat și faptul că anumite de­
talii din ele au fost repetate iarăși și iarăși, până când au fost cla­
rificate prin interpretare, după care au lăsat locul altor detalii noi.
Așa cum asocierile pe marginea elementelor visului conduc la
dezvăluirea conținutului latent al visului, la fel, elementele din
jocul copiilor care corespund acelor asocieri permit întrezărirea
conținutului său latent. Tratând sistematic situația actuală ca pe

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei la vârste mici


44 o situație de transfer și stabilind legăturile dintre ea și situațiile
trăite sau fantasmate, inițial analiza prin joc, exact la fel ca ana­
liza adultului, le oferă copiilor posibilitatea de a trăi complet și
a perlabora complet, în fantasmă, acea situație inițială. Prin
aceasta și prin scoaterea la iveală a experiențelor infantile trăite
de ei și a cauzei inițiale a dezvoltării lor sexuale, analiza înlătu­
ră fixațiile și corectează greșelile din dezvoltare.
Prin următorul fragment din cazul lui Peter vreau să arăt că
interpretările făcute în primele ședințe au fost confirmate ulte­
rior în analiză. într-o zi, câteva săptămâni mai târziu, când unul
dintre oamenii de jucărie a căzut întâmplător, Peter s-a înfuriat
teribil. Imediat după aceea, m-a întrebat cum e alcătuit un auto­
mobil de jucărie și „de ce poate să se ridice". Pe urmă, mi-a ară­
tat un cerb mititel căzând și apoi a spus că vrea să urineze.3 în
baie, mi-a spus:

3 în capitolul I mi-am exprimat motivele pentru care consider că în cazul co­


piilor, la fel ca în cazul adulților, situația analitică poate fi instituită și men­
ținută doar atât timp cât analistul își păstrează o atitudine pur analitică față
de pacient. Dar lucrul cu copii a impus anumite modificări ale acestui prin­
cipiu, fără a se renunța totuși la elementele sale esențiale. Spre exemplu, dacă
un pacient foarte mic vrea să meargă la baie și încă nu e obișnuit s-o facă sin­
gur, îl însoțesc. Dar fac un minimum posibil pentru el și, astfel, evit ca aju­
torul respectiv să aibă caracterul unui act de iubire, pe care copilul îl doreș­
te inconștient, sau cel puțin reduc la minimum acel caracter și, prin aceasta,
demonstrez, la fel ca în toate celelalte circumstanțe, atitudinea de rezervă
prietenoasă ce pare tot atât de necesară pentru crearea și menținerea cadru­
lui analitic în analiza copilului, ca și în analiza adultului. Este, de asemenea,
esențial să se supună interpretării analitice satisfacția pe care i-o oferă pa­
cientului analiza în sine și motivele mai profunde aflate la baza dorinței sale
de a obține această satisfacție și să se pună în legătură aceste aspecte cu aso­
cierile sau jocul care le precedă sau le urmează imediat. în cazul lui Peter, de
pildă, după ce a urinat și a spus: „Fac treaba mică — am un lucrușor", a în­
ceput jocul cu băiatul pe scaunul de WC. Detaliile jocului ce a urmat remarcii

MELANIE KLEIN
— Fac treaba mică — am un lucrușor. 45

După ce s-a întors în cameră, a luat un omuleț de jucărie, pe


care l-a numit băiat, ce ședea într-o căsuță, căreia el i-a spus baie,
și l-a ridicat în picioare, așa încât un câine pe care l-a așezat lân­
gă el „să nu-1 vadă și să nu-1 muște". Dar a așezat o păpușă fe­
meie în așa fel încât să-1 vadă și a spus:
— Numai tati al lui nu trebuie să-1 vadă.
Astfel, era evident că identificase câinele, un obiect față de
care simțea în general o frică intensă, cu tatăl lui și băiețelul care
defechează cu sine însuși. După aceea s-a jucat o vreme cu au­
tomobilul a cărui alcătuire o admirase înainte și l-a plimbat în­
coace și-ncolo. Brusc, a întrebat mânios:
— Când o să se oprească?
A adăugat că unii dintre omuleții de jucărie pe care-i ridicase
nu trebuie să se plimbe cu acea mașină, i-a doborât și i-a ridicat
iarăși, așezându-i cu spatele la mașină, și a pus alături de ea, din
nou, un întreg șir de mașini și trăsuri, de astă dată una lângă alta.
Și-a exprimat apoi brusc dorința de a defeca, dar s-a mulțumit
să-1 întrebe pe omulețul care defeca (băiatul) dacă a terminat.
A revenit la automobil, admirându-1, și a început să oscileze la

sale, anume că substitutul tatălui (câinele) nu trebuie să-1 vadă pe băiat în


baie, dar că femeia trebuie să-1 vadă, au dezvăluit motivele dorinței lui Peter
de a urina chiar înainte de acest joc și de a fi și eu prezentă. Analizez întot­
deauna în același mod, foarte detaliat, motivele pentru care un copil îmi atri­
buie un rol sau altul în jocurile sale ori îmi cere un mic ajutor de un fel sau
altul pentru sine ori pentru păpușile sau animalele cu care se joacă. Gradul
mare în care putem stabili cadrul analitic în lucrul cu copii poate fi văzut, de
exemplu, în faptul că până și la cei mai mici dintre ei actele de exhibiționism
constituie niște excepții și că, chiar în perioadele de maxim transfer pozitiv,
se întâmplă foarte rar ca un copil să mi se urce în brațe sau să mă sărute și
să mă îmbrățișeze. Incontinența este și ea o întâmplare ce survine foarte rar
în timpul orei de analiză, chiar și la copiii foarte mici.

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei la vârste mici


46 nesfârșit între admirație și furia provocată de mișcarea lui con­
tinuă, dorința de a defeca și întrebarea dacă a terminat adresată
„băiatului".
în ședința analitică descrisă mai sus, Peter înfățișase urmă­
toarele lucruri: omulețul de jucărie, cerbul etc. care cădeau întru­
na reprezentau penisul său și inferioritatea acestuia în compara­
ție cu membrul în erecție al tatălui său. Urinatul imediat după
aceea a avut scopul de a dovedi, sieși și mie, contrariul. Auto­
mobilul care nu se oprea din mișcare și-i trezea deopotrivă ad­
mirația și furia era penisul tatălui, aflat mereu în coit. După sen­
timentul de admirație față de el, Peter se înfuria și voia să
defecheze. Acest fapt repeta incidentul de defecare survenit
atunci când fusese martor la scena originară. Făcuse acest lucru
ca să-și deranjeze părinții angajați în actul sexual și, în fantasmă,
să le facă rău cu excrementele sale. în plus, băiatul privea feca­
lele ca pe un substitut al propriului penis inferior.
Acum trebuie să încercăm să legăm acest material cu prima
ședință de analiză a lui Peter. înșirând mașinile cap la cap în tim­
pul primei ședințe, făcea referire la penisul puternic al tatălui
său; așezându-le una lângă alta, simboliza repetarea frecventă a
coifului — adică potența tatălui —, lucru pe care l-a făcut iarăși
prin intermediul mașinii care se mișca întruna. Furia pe care o
simțise când fusese martorul actului sexual al părinților se ex­
primase deja în prima ședință prin dorința lui ca acei doi cai care
mergeau la culcare să fie „morți și îngropați" și prin acțiunea ce
a însoțit acea dorință. Faptul că aceste imagini ale scenei origi­
nare cu care și-a început analiza aveau legătură cu experiențe re­
ale, refulate, din copilăria mică mi-a fost dovedit de ceea ce
mi-au relatat părinții. Copilul dormise în aceeași cameră cu ei
într-o singură perioadă, când avea optsprezece luni și se aflau

MELANIE KLEIN
cu toții în concediu, vara. în acea perioadă, Peter a devenit deo­ 47

sebit de dificil, dormea prost și începuse să facă iarăși pe el, deși


cu câteva luni înainte acest lucru se întâmpla doar extrem de rar.
Se pare că deși gratiile pătuțului său nu-1 împiedicau să-și vadă
părinții în timpul actului sexual, ele îi îngreunau totuși vederea,
lucru simbolizat de omuleții dărâmați și apoi puși cu spatele la
șirul de vehicule. Căderea jucăriilor reprezenta totodată senti­
mentul lui de neputință. Până în acea perioadă, pacientul se juca
excepțional de bine cu jucăriile, dar după aceea, singurul lucru
pe care-1 putea face cu ele era să le distrugă. Peter a demonstrat
încă din prima ședință de analiză legătura dintre distrugerea ju­
căriilor și actele sexuale pe care le observase. Odată, după ce în­
șirase mașinile, care simbolizau penisul tatălui, una lângă alta și
le făcuse să meargă în paralel, și-a ieșit din fire și le-a aruncat la
nimereală prin cameră, spunând: „Ne zdrobim totdeauna cado­
urile de Crăciun imediat, nu le vrem!" Sfărâmarea jucăriilor re­
prezenta în inconștientul său sfărâmarea organelor genitale ale
tatălui. Plăcerea de a distruge și inhibiția în joc, cu care a venit
în analiză, au fost depășite treptat și au dispărut pe parcurs, îm­
preună cu alte probleme ale sale.
Scoțând la iveală pas cu pas scena originară, am obținut ac­
ces la atitudinea homosexuală pasivă foarte puternică a lui Peter.
După ce a ilustrat coitul părinților, a avut fantasme de coit în­
tre trei persoane. Ele i-au trezit o anxietate puternică și au fost
urmate de alte fantasme, în care tatăl său avea contact sexual cu
el; aceste fantasme se exprimau prin jocul în care câinele de ju­
cărie, automobilul sau locomotiva — toate, simboluri ale tată­
lui — se urcau pe o căruță sau un omuleț, care-1 reprezenta pe
el însuși. Când se întâmpla asta, căruța era deteriorată sau omu­
lețului i se smulgea ceva; după aceea, Peter manifesta o mare

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei la vârste mici


48 frică sau o mare agresivitate față de jucăria care-1 reprezenta pe
tatăl lui.
Voi discuta în continuare câteva dintre aspectele mai impor­
tante ale tehnicii mele, în lumina fragmentelor dintr-o analiză re­
ală prezentate mai sus. Imediat ce micul pacient îmi oferă unele
indicii privind complexele sale — fie prin joc, desen, fantasme,
fie doar prin purtarea sa generală —, interpretarea poate și tre­
buie să înceapă. Aceasta nu contrazice regula, bine demonstra­
tă, că analistul trebuie să aștepte stabilirea transferului înainte
de a începe să interpreteze, pentru că în cazul copiilor, transfe­
rul se produce imediat și de multe ori analistul primește pe loc
dovezi ale naturii sale pozitive. Dar dacă copilul vădește timi­
ditate, anxietate sau chiar o simplă lipsă de încredere, un astfel
de comportament trebuie luat drept semn de transfer negativ,
ceea ce face și mai imperativă începerea interpretării cât mai cu­
rând cu putință. Aceasta întrucât interpretarea reduce transferul
negativ al pacientului, legând afectele negative implicate de
obiectele și situațiile lor inițiale. De exemplu, când Rita4, care era
un copil foarte ambivalent, resimțea o rezistență, voia să plece
pe dată din cabinet, iar eu trebuia să-i ofer o interpretare ime­
diat, pentru a înlătura acea rezistență. Imediat ce-i clarificam ca­
uza rezistenței — făcând trimitere de fiecare dată la obiectul și
situația inițiale —, rezistența dispărea, fetița redevenea priete­
noasă și încrezătoare și continua să se joace, confirmând prin di­
ferite detalii ale jocului interpretarea pe care tocmai o dădusem,
într-un alt caz, am putut vedea cu claritate impresionantă ne­
cesitatea interpretării imediate. Era vorba de Trude, care, după
cum ne amintim, a venit la mine pentru o singură ședință când

4 Vezi capitolul I.

MELANIE KLEIN
avea trei ani și nouă luni5, după care terapia ei a trebuit amâna- 49
tă din cauza unor circumstanțe externe. Fetița era foarte nevro­
tică și avea o fixație neobișnuit de puternică asupra mamei. A in­
trat în cabinetul meu fără să vrea acest lucru și plină de anxietate,
iar eu am fost obligată s-o analizez cu voce scăzută și cu ușa des­
chisă. Dar în scurt timp, m-a ajutat să-mi fac o idee privind na­
tura complexelor ei. A insistat ca florile dintr-o vază să fie scoa­
se; a aruncat un omuleț din căruța în care-1 pusese înainte și l-a
insultat abundent; a cerut ca un anumit bărbat cu pălărie înaltă
desenat într-o carte cu poze pe care o adusese cu ea să fie scos
din carte și a afirmat că pernele din cameră au fost răvășite de
un câine. Interpretarea pe care am dat-o imediat tuturor acestor
exprimări verbale, cum că își dorea să înlăture penisul6 tatălui
pentru că-i făcea un mare rău mamei (reprezentată de vază, că­
ruță, cartea cu poze și perne), i-a redus pe dată anxietatea; Trude
a plecat de la mine într-o dispoziție mult mai încrezătoare decât
cea de la venire și a spus acasă că ar vrea să mai vină la mine.
Șase luni mai târziu, când am putut relua analiza acestei fetițe,
am constatat că-și amintea unele detalii ale singurei ei ședințe și
că interpretările mele determinaseră un anumit grad de transfer
pozitiv sau, mai degrabă, o atenuare a transferului negativ.
Alt principiu fundamental al tehnicii prin joc este acela că in­
terpretarea — mai exact, profunzimea ei — trebuie să fie adec­
vată pentru a ajunge la stratul psihic activat. De exemplu, în a

5 Ibid.
6 Complexul de castrare nefiresc de puternic al lui Trude a jucat un rol foarte
proeminent și a dominat tabloul pe o perioadă din analiza ei. Analiza a scos
la iveală, dedesubtul acestui complex, o altă anxietate, care s-a dovedit fun­
damentală — cea de a fi atacată de mamă, jefuită de conținutul corpului și
de copii și rănită grav în interior. (Vezi capitolul I.)

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei la vârste mici


50 doua sa ședință, după ce a plimbat mașinile pe podea, Peter a
așezat un omuleț pe o bancă și a spus că e mort și terminat. Apoi
a făcut același lucru cu alți doi omuleți, alegând două jucării deja
deteriorate. La acea vreme, în concordanță cu materialul dispo­
nibil, am oferit interpretarea că prima jucărie era tatăl lui, pe care
voia să-1 arunce din patul mamei și să-l omoare, iar al doilea
omuleț era el însuși, căruia tatăl i-ar face același lucru.7 în con­
textul clarificării scenei originare, care era acum completă în toa­
te amănuntele, Peter a revenit la tema celor doi omuleți vătămați
în diferite forme. A ieșit la iveală faptul că această temă era de­
terminată de frica, rezultată tot din scena originară, de mamă ca
figură castratoare. în fantasma sa, mama a luat penisul tatălui
înăuntrul ei și nu i l-a mai dat înapoi, și astfel a devenit un obiect
de anxietate pentru băiat, fiindcă acum purta în ea penisul teri­
fiant al tatălui (= tatăl).8
Iată încă un exemplu din același caz. în a doua ședință, pe
baza materialului oferit de Peter, am avansat interpretarea cum
că el și fratele său practicau masturbarea reciprocă. După șapte
luni, când avea vârsta de patru ani și patru luni, mi-a relatat un
vis lung, bogat în material asociativ; iată un fragment din el:
„Erau doi porci într-o cocină și în patul meu. Mâncau împreu­
nă în cocină. în patul meu mai erau doi băieți într-o barcă; dar
erau mari, ca unchiul G (un frate adult al mamei) și E (o priete­
nă mai mare, pe care o considera aproape adultă)". Majoritatea

7 Aș putea menționa că această interpretare — la fel ca toate interpretările pri­


vind dorințele de moarte în analiza copiilor — i-a trezit lui Peter rezistențe
foarte puternice. Dar mi-a oferit o confirmare în a doua ședință, când a în­
trebat din senin: „Și dacă eu aș fi un tati și cineva ar vrea să mă arunce după
pat și să mă facă mort și terminat, eu ce părere aș avea despre asta?"
8 Vezi capitolul VIII.

MELANIE KLEIN
asociațiilor pe care le-am obținut pe marginea acestui vis au fost 51
verbale. Ele au arătat că porcii îi reprezentau pe Peter și pe fra­
tele lui și că mâncatul însemna felație reciprocă. Dar ei îi repre­
zentau și pe părinții angajați în actul sexual. S-a dovedit că re­
lațiile lui sexuale cu fratele său se bazau pe o identificare cu tatăl
și cu mama, în care Peter lua, pe rând, ambele roluri. După ce
i-am interpretat acest material, Peter a început ședința următoa­
re jucându-se la chiuvetă. A pus două creioane pe un burete și
a spus: „Asta e barca în care am urcat Fritz (fratele lui mai mic)
și cu mine". Pe urmă și-a îngroșat vocea — cum făcea deseori
când intra în acțiune Supraeul său — și a strigat la cele două
creioane: „N-aveți voie să umblați tot timpul împreună și să fa­
ceți lucruri porcești!" Această mustrare a Supraeului său la adre­
sa lui și a fratelui era adresată totodată părinților (reprezentați
de unchiul G și prietena adultă E)9 și a descătușat în el afecte si­
milare cu cele trăite când observase scena originară. Erau afec­
tele care răbufniseră, printre altele, încă din a doua ședință, când
a vrut ca acei cai care se ciocniseră între ei să fie morți și îngro-
pați. Și totuși, după șapte luni, analiza acelui material nu se în­
cheiase. Este evident, așadar, că interpretările mele cu țintă pro­
fundă, oferite atât de devreme în analiză, nu împiedicaseră în
niciun fel elucidarea legăturilor dintre acea experiență și întrea­
ga dezvoltare sexuală a copilului (și mai ales a felului în care in­
fluența cursul relației cu fratele său) și nici perlaborarea mate­
rialului implicat.

9 Alesese două creioane lungi dintr-o colecție de toate mărimile, exprimând


încă o dată prin aceasta faptul, deja rezultat din asociațiile sale din ziua an­
terioară, că cei doi vinovați — porcii — nu erau doar el și fratele lui, ci și pă­
rinții săi și că, în masturbarea reciprocă, se identifica pe sine și pe frate cu
aceștia.

Psihanaliza copiilor "Tehnica analizei la vârste mici


52 Am prezentat exemplele de mai sus în sprijinul opiniei mele,
bazată pe observații empirice, că analistul n-ar trebui să evite să
facă interpretări profunde chiar la începutul analizei, deoarece
materialul ce ține de un strat mai profund al psihicului va reveni
ulterior și va fi perlaborat. După cum am mai spus, interpretă­
rile cu țintă profundă au pur și simplu funcția de a deschide
poarta spre inconștient, de a reduce anxietatea stârnită și de a
pregăti astfel calea pentru travaliul analitic.
Am subliniat în repetate rânduri capacitatea copilului de a
face un transfer spontan. Aceasta se datorează într-o anumită
măsură anxietății mult mai acute pe care o resimte copilul în
comparație cu adultul și faptului că este mai predispus să re­
acționeze prin anxietate. Una dintre cele mai importante, dacă
nu chiar cea mai importantă sarcină psihică pe care copilul tre­
buie s-o îndeplinească și care-i consumă foarte multă energie
psihică este stăpânirea anxietății. Prin urmare, el își evaluează
în inconștient obiectele în principal din perspectiva anxietății —
dacă i-o atenuează sau i-o activează — și se va raporta la ele în
consecință, cu transfer pozitiv sau negativ. Copiii mai mici, a
căror predispoziție pentru anxietate este foarte mare, își expri­
mă adesea transferul negativ imediat, sub forma fricii fățișe, pe
când la cei mai mari, îndeosebi în perioada de latență, transfe­
rul negativ ia mai des forma rezervei pline de neîncredere sau
pur și simplu a antipatiei. în lupta cu frica de obiectele aflate
cel mai aproape de el, copilul tinde să lege acea frică de obiec­
tele mai îndepărtate (căci deplasarea este unul din modurile de
a face față anxietății) și să le vadă ca pe întrupări ale mamei
„rele" sau ale tatălui „rău". Din acest motiv, copilul puternic
nevrotic, care se simte amenințat mai tot timpul și care, de
aceea, pândește mereu cu vigilență posibila apariție a mamei

MELANIE KLEIN
„rele" sau a tatălui „rău", va reacționa prin anxietate la contac- 53

tul cu orice străin.


Trebuie să nu pierdem nicio clipă din vedere ușurința cu care
se declanșează anxietatea la copiii mici și, într-o anumită măsu­
ră, la cei mai mari. Chiar dacă la începutul analizei manifestă o
atitudine pozitivă, trebuie să fim pregătiți să ne confruntăm cu
un transfer negativ în foarte scurt timp — adică imediat ce ana­
liza atinge un material accentuat de complexe. Imediat ce detec­
tează semne de transfer negativ, analistul trebuie să asigure con­
tinuarea travaliului analitic și să instituie situația analitică,
raportând-o la el însuși și totodată urmărind-o în trecut, cu aju­
torul interpretării, până la obiectul și situația originare și, pe
această cale, să reducă într-o anumită măsură anxietatea. Inter­
pretarea lui trebuie să intervină asupra unui punct imperativ din
materialul inconștient și, astfel, să deschidă o cale spre incon­
știentul copilului. Acel punct va putea fi identificat pe baza nu­
mărului și a repetării frecvente, adesea în forme diferite, a repre­
zentărilor aceleiași „idei de joc" (în cazul lui Peter, de pildă, am
avut în prima ședință de analiză aranjarea alternativă a vehicu­
lelor când unul după altul, când unul lângă altul și ciocnirea con­
tinuă a cailor de jucărie, a trăsurilor, a locomotivelor etc.), pre­
cum și pe baza intensității cu care sunt jucate aceste jocuri, căci
ea este o măsură a afectului asociat cu conținutul. Dacă analis­
tul trece cu vederea imperativul astfel exprimat în material, co­
pilul își va întrerupe de obicei jocul și va manifesta rezistențe pu­
ternice sau anxietate fățișă și, nu de puține ori, dorința de a fugi.
Așadar, făcând o interpretare la momentul oportun — adică ime­
diat ce o permite materialul —, analistul poate să reducă anxie­
tatea copilului sau, mai bine zis, să o regleze. Acest lucru este va­
labil și pentru acele cazuri în care analiza a debutat cu transfer

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei la vârste mici


54 pozitiv. Mi-am prezentat deja detaliat motivele pentru care con­
sider absolut necesar să ofer interpretări imediat ce anxietatea și
rezistențele devin manifeste sau în cazurile în care analiza debu­
tează cu transfer negativ.
Din cele spuse până aici rezultă că este esențial ca interpreta­
rea să fie nu doar oportună, ci și să meargă în profunzime. Dacă
sesizăm caracterul imperativ al materialului prezentat, trebuie să
găsim nu numai originea conținutului reprezentat, ci și a anxie­
tății și vinovăției asociate cu el, tocmai în acel strat al psihicului
care este activat. Dar dacă luăm drept model principiile analizei
cu adulți și mai întâi stabilim contactul cu straturile superficiale
ale psihicului — aflate cel mai aproape de Eu și de realitate —,
nu vom reuși să ne atingem, cu copiii, obiectivul de a institui si­
tuația analitică și a le reduce anxietatea. Experiențele repetate
m-au convins de acest fapt. Același lucru se poate spune despre
simpla traducere a simbolurilor, despre interpretările care au de
a face numai cu reprezentarea simbolică a materialului și nu se
ocupă de anxietatea și sentimentul de vinovăție asociate cu el. O
interpretare care nu coboară în acele adâncuri activate de mate­
rial și de anxietatea aferentă, care deci nu atinge locul unde se
află cea mai puternică rezistență latentă și nu-și propune în pri­
mul rând să reducă anxietatea acolo unde este mai violentă și
mai vizibilă, nu va avea absolut niciun efect asupra copilului sau
va servi doar la a-i trezi rezistențe și mai puternice, fără a le pu­
tea rezolva ulterior. Dar, așa cum am încercat să arăt prin frag­
mentele din analiza lui Peter, aceste interpretări [recent mențio­
nate] nu înlătură nicidecum pe deplin anxietatea din straturile
mai profunde ale psihicului; de asemenea, interpretările care pă­
trund atât de devreme până în straturile profunde nu vor limita
în niciun fel travaliul analitic la nivelul straturilor superioare —

MELANIE KLEIN
adică analiza Eului copilului și a relației acestuia cu realitatea. 55
Stabilirea relațiilor copilului cu realitatea și conturarea mai pu­
ternică a Eului său au loc, în analiza copiilor, doar pas cu pas, în
legătură cu progresul din dezvoltarea Eului. Ele sunt un rezultat
și nu o condiție preliminară a travaliului analitic.
Până acum, ne-am ocupat în principal de prezentarea și ilus­
trarea inițierii tipice și a cursului tipic ale analizei la o vârstă
mică. în continuare, aș dori să mă refer la anumite dificultăți ne­
obișnuite cu care m-am confruntat și care m-au obligat să adopt
metode tehnice speciale. Cazul lui Trude1011 , care a fost atât de te­
mătoare când a intrat pentru prima oară în apartamentul meu,
mă învățase deja că la astfel de pacienți interpretarea promptă
este singurul mod de a reduce anxietatea și a pune analiza în
mișcare. Mica mea pacientă Ruth, în vârstă de patru ani și trei
luni, era unul dintre acei copii la care ambivalența se manifestă
printr-o fixație deosebit de puternică asupra mamei și a anumi­
tor alte femei și printr-o antipatie față de alți oameni, de obicei
străini. încă de la o vârstă foarte fragedă, de pildă, nu se putuse
obișnui cu o dădacă nouă; de asemenea, nu se putea împrieteni
deloc ușor cu alți copii. Suferea nu doar de o mare anxietate ne­
deghizată, care ducea deseori la atacuri de anxietate, ci și de o
atitudine temătoare generală. La prima ei ședință de analiză, a
refuzat cu desăvârșire să rămână singură cu mine în cameră. Ca
urmare, m-am decis s-o rog pe sora ei mai mare să fie de față în
timpul analizei.11 Intenționam să consolidez un transfer pozitiv,

10 Vezi capitolul I.
11 De fapt, sora ei vitregă. Avea cu vreo douăzeci de ani mai mult decât Ruth
și era o fată foarte inteligentă, care trecuse la rândul ei printr-o analiză. Am
mai avut încă un caz în care am fost obligată să mă împac cu prezența unei
a treia persoane. In ambele cazuri, aranjamentul a funcționat în condiții extrem

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei la vârste mici


56 pentru a ajunge la un moment dat la posibilitatea de a lucra doar
cu Ruth, dar toate încercările mele, cum ar fi să mă joc pur și sim­
plu cu ea, s-o încurajez să vorbească etc., s-au dovedit zadarni­
ce. Când se juca cu jucăriile, se întorcea doar spre sora ei (deși
aceasta nu reacționa în niciun fel), iar pe mine mă ignora com­
plet. Sora mi-a spus că eforturile mele sunt lipsite de speranță și
că n-am șanse să câștig încrederea fetiței nici dacă aș petrece săp­
tămâni la rând cu ea, nu doar câte o oră. în consecință, m-am vă­
zut forțată să iau alte măsuri — care mi-au dovedit încă o dată,
izbitor, eficacitatea interpretărilor în reducerea anxietății și a
transferului negativ ale pacientului. într-o zi în care îi acorda ia­
răși surorii ei întreaga atenție, Ruth a desenat un pahar de apă
cu niște bile rotunde în el și un fel de capac deasupra. Am între­
bat-o pentru ce e capacul, dar a refuzat să-mi răspundă. Când
sora ei a repetat întrebarea, a spus că e „ca să nu se rostogoleas­
că bilele afară". înainte de asta, umblase în poșeta surorii ei și
apoi o închisese bine, „ca să nu cadă nimic din ea". Făcuse ace­
lași lucru cu portmoneul din poșetă, pentru ca monedele să fie
bine închise în el. în plus, materialul pe care-1 oferea acum îmi
fusese clar încă din ședințele anterioare.12 M-am aventurat și
i-am spus lui Ruth că bilele din pahar, monedele din portmoneu
și conținutul poșetei reprezentau, toate, copiii dinăuntrul mamei
ei și că voia să-i țină bine închiși, ca să nu mai aibă alți frați și su­
rori. Efectul interpretării mele a fost uluitor. Ruth și-a îndreptat

de favorabile, dar pot spune că, din mai multe motive, n-aș recomanda o ast­
fel de procedură decât ca ultimă soluție.
12 In această analiză, dorința fetiței de a jefui corpul mamei și sentimentele de
anxietate și vinovăție rezultate din ea au dominat tabloul încă de la început,
în plus, debutul nevrozei a venit după sarcina mamei și nașterea surorii mai
mici a lui Ruth.

MELANIE KLEIN
atenția spre mine pentru prima oară și a început să se joace alt- 57
fel, mai puțin îngrădit.13
Chiar și așa, tot nu putea să stea singură cu mine, căci reac­
ționa la această situație cu atacuri de anxietate. Văzând că ana­
liza îi reduce treptat transferul negativ în favoarea unuia pozi­
tiv, m-am hotărât să continui cu sora ei prezentă în cameră. După
trei săptămâni, aceasta s-a îmbolnăvit pe neașteptate, iar eu
m-am trezit în situația de a alege între a opri analiza sau a risca
un atac de anxietate. Cu acordul părinților, am adoptat a doua
variantă. Dădaca mi-a dat fetița în grijă pe coridor și a plecat, în
ciuda lacrimilor și țipetelor ei. în această situație foarte dureroa­
să, am început iarăși prin a încerca să liniștesc copila într-o ma­
nieră neanalitică, maternă, cum ar face orice om obișnuit. Am în­
cercat s-o alin, s-o înveselesc și s-o fac să se joace cu mine, dar
degeaba. Când s-a văzut singură cu mine, a reușit doar să mă
urmeze în cabinet, însă odată ajunsă acolo, n-am putut face ni­
mic cu ea. S-a albit foarte tare la față, țipa și manifesta toate sem­
nele unui atac de anxietate puternic. Eu m-am așezat la măsuța
cu jucării și am început să mă joc singură14, descriindu-i copilei
îngrozite, care ședea acum într-un colț, tot ce făceam. îndemnată
de o inspirație subită, am adoptat ca subiect al jocului materialul

13 După cum am spus deja, interpretarea are efectul de a schimba caracterul jo­
cului copilului și permite ca reprezentarea materialului pe care-1 conține aces­
ta să fie mai clară.
14 în cazurile deosebit de dificile, folosesc această manevră tehnică pentru a
porni analiza. Am constatat că atunci când copiii își manifestă anxietatea la­
tentă printr-o inaccesibilitate totală, este deseori util să arunc, ca să zicem
așa, un cuvânt-stimul începând să mă joc singură. Aplic această metodă în­
tre cele mai înguste granițe posibile. De exemplu, construiesc câteva scaune
din cuburi și pun niște omuleți în apropierea lor. Un copil va spune că aceea
e o școală și va continua jocul pornind de aici; altul va spune că e un teatru
și va pune figurinele să se poarte în consecință și așa mai departe.

Psihanaliza copiilor * Tehnica analizei la vârste mici


58 oferit chiar de ea în ședința anterioară. La sfârșitul ei, se jucase la
chiuvetă și-și hrănise păpușile, le dăduse ulrcioare uriașe cu lap­
te etc. Eu am făcut același lucru. Am pus o păpușă în pat să doar­
mă, i-am spus lui Ruth că vreau să-i dau ceva să mănânce și am
întrebat-o ce să-i dau. Ea și-a întrerupt țipetele ca să spună „lap­
te" și am observat că a făcut o mișcare cu două degete spre gură
(avea obiceiul de a-și suge degetele înainte de a adormi), dar și
le-a retras rapid. Am întrebat-o dacă vrea să-și sugă degetele, iar
ea a spus: „Da, dar așa cum trebuie". Am înțeles că vrea să re­
constituie scena așa cum se întâmpla acasă în fiecare seară și, în
consecință, am întins-o pe canapea și, la cererea ei, am învelit-o
cu o cuvertură. După asta, ea a început să-și sugă degetele. Era
în continuare foarte palidă și stătea cu ochii închiși, dar era vizi­
bil mai calmă și nu mai plângea. Eu mi-am văzut de jocul cu pă­
pușile, repetându-1 pe al ei din ședința anterioară. în timp ce pu­
neam un burete ud lângă o păpușă, Ruth a reînceput să plângă
și a țipat: „Nu, nu-i trebuie buretele mare, acela nu-i pentru co­
pii, e pentru oameni mari!" Trebuie să spun că în cele două șe­
dințe anterioare îmi furnizase mult material privind invidia pe
care o simțea față de mama ei. Am interpretat acum acest mate­
rial în contextul protestului ei față de buretele mare, care repre­
zenta penisul tatălui ei. I-am explicat detaliat că și-a invidiat și
urât mama fiindcă a încorporat penisul tatălui în timpul coifu­
lui și că voia să fure penisul lui și copiii din corpul mamei și s-o
omoare pe mamă. I-am explicat că de aceea e înspăimântată și
crede că și-a omorât mama sau că aceasta o va părăsi. în acest
caz, am oferit interpretările astfel: am început aplicându-mi in­
terpretările la păpușă — arătându-i lui Ruth în timp ce mă ju­
cam cu păpușa că aceasta e speriată și țipă și spunându-i moti­
vele —, iar apoi am repetat interpretările oferite păpușii,

MELANIE KLEIN
aplicându-le chiar la Ruth. Astfel am restabilit pe deplin situația 59
analitică. Ruth s-a liniștit vizibil, a deschis ochii și m-a lăsat să
aduc lângă canapea măsuța pe care mă jucam și să-mi continui
jocul și interpretarea alături de ea. Treptat, s-a ridicat în șezut,
privind cu tot mai mult interes desfășurarea jocului, ba chiar a
început să participe activ la el. Când ședința s-a încheiat și doi­
ca a venit să ia fetița, a fost surprinsă s-o găsească fericită și ve­
selă și să vadă că-și ia rămas-bun de la mine într-o manieră prie­
tenoasă și chiar afectuoasă. La începutul ședinței următoare,
când doica a plecat, Ruth a manifestat iarăși o oarecare anxieta­
te, e drept, dar n-a avut un atac de anxietate propriu-zis și nici
n-a izbucnit în plâns. Pe de altă parte, s-a refugiat imediat pe ca­
napea și a adoptat spontan aceeași poziție ca în ziua anterioară,
închizând ochii și sugându-și degetele. Eu am putut să mă așez
lângă ea și să-mi continui imediat jocul din ora precedentă. în­
treaga înșiruire de evenimente din ziua anterioară a fost recapi­
tulată, dar într-o formă mai scurtă și mai atenuată. Iar după câ­
teva ședințe tăcuserăm progrese atât de mari, încât Ruth avea
doar urme slabe de atac de anxietate la începutul ședinței.
Analiza atacurilor de anxietate ale lui Ruth a scos la iveală
faptul că ele repetau pavorul nocturn15 de care suferise, într-o
formă foarte gravă, la vârsta de doi ani. La acea vreme, mama ei
era însărcinată, iar dorința micuței Ruth de a fura noul bebeluș
din corpul mamei, de a-i face acesteia rău și a o ucide pe diferi­
te căi a dus la o puternică reacție împotriva acestei dorințe care
s-a manifestat ca sentiment de vinovăție, din cauza căruia a fă­
cut o fixație neobișnuit de puternică asupra mamei. Pentru ea, a
spune „noapte bună" când mergea la culcare însemna a spune

15 Vezi capitolul I.

Psihanaliza copiilor * Tehnica analizei la vârste mici


60 adio.16 Aceasta deoarece, ca urmare a dorințelor ei de a-și jefui
și ucide mama, se temea că va fi abandonată de ea sau că n-o va
mai vedea vie niciodată sau că va găsi, în locul mamei bune și
duioase care-i spunea noapte bună, o mamă „rea", care o va ata­
ca în timpul nopții. Acestea erau totodată motivele pentru care
nu suporta să fie lăsată singură. A fi lăsată singură cu mine în­
semna că e abandonată de mama „bună", și toată groaza ei față
de mama „rea", pedepsitoare era acum transferată asupra mea.
Analizând această situație și scoțând-o la lumină, am reușit,
după cum am văzut, să-i înlătur atacurile de anxietate și am fă­
cut posibilă începerea travaliului analitic normal.17
Tehnica pe care am folosit-o în analiza atacurilor de anxie­
tate ale lui Ruth s-a dovedit foarte eficientă și într-un alt caz.
In timpul analizei lui Trude, mama ei s-a îmbolnăvit și a trebuit
să fie dusă la spital. Asta s-a întâmplat tocmai când fantasme­
le de atac sadic ale fetiței la adresa mamei dominau tabloul.

16 în lucrarea sa intitulată „The Genesis of Agoraphobia" (1928), Helene Deutsch


arată că frica de moartea mamei, bazată pe diferite dorințe ostile la adre­
sa ei, este una dintre cel mai frecvent întâlnite forme de nevroză infantilă
și are o legătură strânsă cu frica de a fi despărțit de mamă și cu dorul de
casă.
17 Terapia lui Ruth a rămas neîncheiată, fiindcă familia ei a trebuit să se întoar­
că acasă, în altă țară. Drept urmare, nevroza ei nu a fost vindecată complet.
Dar în cele 190 de ședințe cu ea am putut să determin următoarele amelio­
rări, care, la doi ani după terminarea analizei, când am avut ultima oară vești
de la ea, persistau: anxietatea i s-a redus foarte mult, la fel și diferitele for­
me de timiditate de care suferea. Ca urmare, a ajuns să se înțeleagă mai bine
cu alți copii și cu adulții și a putut să se adapteze în întregime la cerințele
vieții de acasă și de la școală. Fixația față de mamă s-a redus, iar atitudinea
față de tată s-a îmbunătățit. A existat, de asemenea, o schimbare foarte cla­
ră, în bine, în relația cu fratele și surorile ei. întreaga sa dezvoltare, mai ales
în ce privește educabilitatea, adaptarea socială și capacitatea de sublimare,
a fost de atunci favorabilă.

MELANIE KLEIN
Am descris deja cât de detaliat demonstra în fața mea aceste sce- 61
ne de agresivitate copila de trei ani și nouă luni și cum, copleși­
tă de anxietatea ce le urma, obișnuia să se ascundă cu pernele în
spatele canapelei. Dar situația nu ajungea niciodată la un atac de
anxietate propriu-zis. însă când Trude a revenit după pauza de­
terminată de boala mamei, a avut atacuri de anxietate foarte cla­
re mai multe zile la rând. Atacurile nu făceau decât să-i scoată
la iveală reacțiile față de propriile impulsuri agresive, adică fri­
ca pe care o resimțea din cauza lor. în timpul acestor atacuri,
Trude, la fel ca Ruth, adopta o anumită poziție — cea pe care o
adopta noaptea când începea să fie cuprinsă de anxietate. Se țâra
într-un colț, ținând strâns în brațe pernele pe care le numea de­
seori copiii ei, își sugea degetele și făcea pipi pe ea. Și în acest
caz, interpretarea anxietății pe care o simțea a determinat înce­
tarea atacurilor de panică.18
Experiențele mele ulterioare, ca și cele ale domnișoarei M.N.
Searl și ale altor analiști de copii, au dovedit eficacitatea acestor
măsuri tehnice și în alte cazuri. în anii de activitate ce au trecut
de la tratarea acestor două cazuri, mi-a devenit foarte clar că pen­
tru desfășurarea unei analize la o vârstă mică — și, mai mult, pen­
tru analiza profundă a copiilor mai mari — condiția esențială

18 Nevroza lui Trude se manifesta prin groază nocturnă puternică, anxietate în


timpul zilei când era lăsată singură, enurezis, timiditate generală, o fixație
excesiv de puternică asupra mamei și antipatie față de tată, o mare gelozie
față de surori și diferite probleme de educare. Analiza ei, care a cuprins 82
de ore pe parcursul a 7 luni, a dus la dispariția enurezisului, o mare dimi­
nuare a anxietății și timidității în diferite privințe și o schimbare foarte favo­
rabilă în relația cu părinții, frații și surorile. De asemenea, suferise de răceli
repetate, care s-au dovedit în analiză a avea cauze predominant psihogene;
frecvența și intensitatea acestora s-au redus la rândul lor. în ciuda acestor
progrese, nevroza ei nu era complet vindecată atunci când a trebuit, din mo­
tive exterioare, să încheiem analiza.

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei la vârste mici


62 constă în siguranța cu care este sesizat materialul prezentat. Es­
timarea corectă și rapidă a semnificației materialului așa cum
este el prezentat la momentul respectiv, atât în ce privește elu­
cidările pe care le aduce în structura cazului, cât și în ceea ce
privește relația cu starea afectivă a pacientului în acel moment
și, mai presus de toate, perceperea rapidă a anxietății latente și
a sentimentului de vinovăție conținut de ea — acestea sunt con­
dițiile principale pentru a face o interpretare corectă, adică o
interpretare care să vină la momentul potrivit și să pătrundă la
acel nivel al psihicului pe care îl activează anxietatea. Apariția
atacurilor de anxietate în analiză poate fi redusă la minimum
dacă se folosește consecvent această tehnică. Iar în cazul în care
atacurile de anxietate apar la începutul terapiei — cum se poa­
te întâmpla la copiii nevrotici care trăiesc astfel de atacuri în
viața cotidiană —, prin manevrarea fermă a acestei tehnici se
va reuși, de obicei, ca atacurile să fie reduse în asemenea mă­
sură, încât efectuarea unei analize normale să devină posibilă.
După mine, rezultatele obținute din analiza atacurilor de an­
xietate reprezintă totodată o dovadă a validității generale a
unor principii aflate la baza tehnicii prin joc. Voi face apel la
cazul lui Trude, în care, la început, am analizat același tip de
material fără să apară atacuri de panică, deși, în mod evident,
o anxietate intensă era legată de acesta. Datorită interpretărilor
neîntrerupte și adresate straturilor profunde, am reușit să re­
duc anxietatea treptat și s-o las să iasă la suprafață în doze mici.
Pe durata întreruperii analizei, cauzată de boala mamei și ab­
sența acesteia de acasă, anxietatea a crescut în asemenea măsu­
ră, încât a dus la atacuri de anxietate. După câteva ședințe, ata­
curile au dispărut iarăși complet și au lăsat să reapară
anxietatea „dozată" [modulată].

MELANIE KLEIN
Aș dori să adaug câteva remarci de natură teoretică privind 63
aceste atacuri de anxietate. Am vorbit despre ele ca o repetare a
pavorului nocturn — și m-am referit la poziția adoptată de pacient
în timpul atacurilor — sau, mai degrabă, ca încercare de a le stă­
pâni și am arătat că aceasta constituia o repetiție a situației de
anxietate trăită de copil noaptea, în pat. Dar am menționat toto­
dată o anumită situație de anxietate timpurie, ce pare să se afle
deopotrivă la baza pavorului nocturn și a atacurilor de anxieta­
te. Observațiile mele în cazurile lui Trude, Ruth și Rita, împreu­
nă cu cunoștințele pe care le-am dobândit în ultimii câțiva ani,
m-au făcut să recunosc existența unei anxietăți sau, mai degra­
bă, a unei situații de anxietate care este specifică fetelor și echi­
valentă cu anxietatea de castrare trăită de băieți. Această situa­
ție de anxietate culminează cu ideea fetei că mama îi va distruge
corpul, îi va anihila conținutul, va scoate din el copiii și așa mai
departe. Voi reveni la acest subiect mai pe larg în partea a doua
a acestui volum. Aici aș vrea doar să atrag atenția cititorului asu­
pra anumitor concordanțe dintre materialul pe care l-am putut
aduna din analizele mele cu copii mici și una sau două declara­
ții făcute de Freud în cartea sa Inhibiție, simptom, angoasă (1926).
Acolo, Freud afirmă că la fetiță echivalentul fricii de castrare a
băiatului este frica de pierdere a iubirii. Frica de a fi singură, de
a fi abandonată de mamă se vede foarte clar în materialul din
analiza fetițelor pe care l-am prezentat. Dar cred că acea frică are
o origine mai profundă. La baza ei se află impulsurile agresive
ale fetiței la adresa mamei și dorințele ei, izvorâte din stadiile
timpurii ale conflictului oedipian, de a-și ucide mama și de a o
jefui. Aceste impulsuri duc nu numai la anxietate sau la frica de
a fi atacată de mamă, ci și la frica de a fi abandonată de mamă
sau că mama va muri.

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei la vârste mici


64 Să revenim la discutarea aspectelor tehnice. Forma în care este
oferită o interpretare are și ea o mare importanță. După cum am
încercat să arăt în exemple, mă străduiesc să formulez conținu­
tul fantasmelor inconștiente cât mai clar și mai deslușit cu pu­
tință19 și adopt modul în care gândesc și vorbesc copiii, folosind
drept model propriile lor imagini.20 Vă amintiți că Peter a arătat
leagănul și a spus: „Uite cum atârnă și se ciocnește!" Iar când eu
am replicat: „Așa s-au ciocnit între ele lucrușoarele lui tati și
mami", el a acceptat imediat. Un alt exemplu: Rita (doi ani și
nouă luni) mi-a spus că păpușile ei o deranjau în somn: îi spu­
neau întruna lui Hans, mecanicul de metrou (o păpușă bărbat pe
roți): „Dă-i înainte, plimbă-ți trenul în sus și-n jos". Altă dată, a
pus deoparte un cub de construit triunghiular și a spus: „Asta e
o femeie mică"; pe urmă, a luat un „ciocan mic", cum a numit alt

19 în „Fragment din analiza unui caz de isterie" (1905) (S.E. 9, p. 48) [Opere voi.
5, pp. 110-111], Freud spune: „Se poate discuta cu femeile și fetele despre
toate chestiunile sexuale fără ca aceasta să le dăuneze și să le producă sus­
piciune dacă, în primul rând, există grija de a face acest lucru într-un anu­
mit mod și dacă, în al doilea rând, le poți trezi convingerea că este ceva ine­
vitabil. [...] Cel mai bun mod de a discuta despre aceste lucruri este cel sec
și direct; acesta este în același timp cât se poate de departe de lascivitatea cu
care aceleași teme sunt foarte obișnuite. [...] J'appelle un chat un chat". (în fr.
în orig.: „Numesc o pisică pisică" - n. t.) Această atitudine, mutatis mutandis,
este cea pe care o adopt în analiza cu copii. Discut despre chestiunile sexu­
ale în termenii simpli cei mai adecvați pentru modul lor de gândire.
20 Trebuie amintit încă o dată: copiii se află în mare măsură sub influența in­
conștientului, al cărui limbaj, la fel ca în vise și joc, este descriptiv și imagis­
tic. Așa cum putem vedea în repetate rânduri, atitudinea copiilor față de cu­
vinte este foarte diferită de cea a adulților. Ei le evaluează în primul rând pe
baza calităților lor imagistice — pe baza fantasmelor pe care le evocă. Dacă
vrem să obținem acces la inconștientul copilului în timpul analizei (lucru pe
care, desigur, trebuie să-1 facem prin intermediul Eului și al vorbirii), vom
reuși doar dacă evităm exprimările indirecte și folosim cuvinte simple.

MELANIE KLEIN
cub lung, și a lovit cu el cutia cu cuburi exact acolo unde se ți­ 65

nea doar în hârtie, găurind-o și comentând: „Când ciocanul a lo­


vit tare, femeia cea mică a fost foarte speriată". Păpușa masculi­
nă care conducea metroul și lovea cu ciocanul reprezenta coitul
părinților, la care Rita fusese martoră până aproape de vârsta de
doi ani. Interpretarea mea — „Tați al tău a lovit tot așa, tare,
înăuntrul lui mami cu ciocanul lui cel mic, și tu ai fost foarte spe­
riată" — s-a potrivit exact cu modul ei de a gândi și de a vorbi.
M-am referit adesea, descriindu-mi metoda de analiză, la ju­
căriile mici puse la dispoziția copiilor. Aș vrea să explic pe scurt
de ce aceste jucării constituie un sprijin atât de prețios în tehni­
ca analizei prin joc. Faptul că sunt mici, numeroase și foarte va­
riate îi oferă copilului posibilitatea unei game foarte largi de jo­
curi descriptive, iar simplitatea lor permite să fie utilizate în cele
mai variate moduri. Așadar, jucăriile de acest fel sunt foarte adec­
vate pentru exprimarea fantasmelor și a experiențelor în tot fe­
lul de modalități și foarte amănunțit. Diferitele „gânduri ale jo­
cului" copilului și afectele asociate cu ele (care pot fi deduse în
parte din subiectul jocurilor și în parte sunt exprimate deschis)
sunt prezente unele lângă altele și într-un spațiu mic, astfel că
obținem o bună imagine a conexiunilor și a dinamicilor genera­
le ale proceselor psihice care ne sunt înfățișate și, de asemenea,
întrucât contiguitatea spațială reprezintă adesea contiguitatea
temporală, o imagine a succesiunii în timp a diferitelor fantas­
me și experiențe ale copilului.
Din cele spuse, s-ar putea crede că pentru a analiza un copil
este suficient să-i punem în față jucării, iar el va începe imediat
să se joace cu ele într-o manieră lipsită de inhibiții și facilă. Dar
lucrurile nu se petrec câtuși de puțin așa. După cum am arătat
în repetate rânduri, inhibiția în joc este foarte frecvent întâlnită

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei la vârste mici


66 la copii, în formă mai mult sau mai puțin pronunțată, și este un
simptom nevrotic extrem de răspândit. Dar tocmai în astfel de ca­
zuri, când toate celelalte încercări de a stabili contactul cu pacien­
tul eșuează, jucăriile sunt extrem de utile ca mijloc de a demara
o analiză. Rareori se întâmplă ca un copil, oricât ar fi de inhibat
în joc, să nu arunce măcar o privire la jucării sau să nu ia una și
să facă ceva cu ea. Chiar dacă se oprește în scurt timp din joc —
cum a făcut Trude —, ne vom face totuși o idee despre inconștien­
tul său pe care să ne bazăm demersul analitic, observând ce fel
de joc a început, în ce moment au apărut rezistențele, cum s-a
comportat în legătură cu acea rezistență, ce remarcă întâmplătoa­
re a făcut, poate, în acel punct și așa mai departe. Cititorul a vă­
zut deja că analiza poate, cu ajutorul interpretării, să facă jocul
copilului tot mai liber, iar conținutul lui de reprezentări, tot mai
bogat și mai revelator și, treptat, să-i micșoreze inhibițiile în joc.
Jucăriile nu sunt singurele elemente necesare în analiza prin
joc. în cabinet, trebuie să existe o anumită cantitate de materia­
le ilustrative. Dintre acestea, cea mai importantă este o chiuve­
tă cu apă curentă. De obicei, ea este rareori folosită până într-un
stadiu relativ târziu al analizei, dar atunci capătă o mare impor­
tanță. Am parcurs o întreagă etapă a analizei cu copilul jucân-
du-se la chiuvetă (unde mai există un burete, un pahar de apă
din sticlă, unu-două vase mici, câteva linguri și hârtie). Aceste
jocuri cu apa ne permit înțelegerea profundă a impulsurilor pre­
genitale21 fundamentale ale copilului și totodată constituie un
mijloc de ilustrare a teoriilor sale sexuale, oferindu-ne informa­
ții despre relația dintre fantasmele sale sadice și formațiunile

21 Cf. cazului lui Ruth. Jucându-se la chiuvetă, ea și-a exprimat pe deplin do­
rințele orale nesatisfăcute.

MELANIE KLEIN
reacționale22 și arătând legătura directă dintre impulsurile pre- 67
genitale și cele genitale.
în multe analize, desenul sau decupajele joacă un rol impor­
tant. în altele — mai ales cu fete —, copilul își petrece mare par­
te din timp făcând haine sau podoabe pentru sine, păpușile sau
animalele sale de pluș ori împodobindu-se cu panglici și alte or­
namente. Fiecare copil are la îndemână hârtie, creioane colorate,
cuțite, foarfeci, ace și ață, bucățele de lemn și sfoară. Foarte des,
copiii aduc cu ei jucării proprii. Simpla enumerare a obiectelor
reale nu epuizează toate posibilitățile. Putem înțelege foarte mul­
te din diferitele întrebuințări pe care le dă copilul fiecărui obiect
sau din felul în care trece de la un joc la altul. Toate piesele de
mobilier obișnuite din cameră, cum ar fi scaunele, pernele etc.,
sunt și ele puse în slujba activității copilului. De fapt, mobilierul
din cabinetul analistului trebuie ales special pentru acest scop.
Fantasmele și jocurile imaginative care se dezvoltă din joaca obiș­
nuită cu jucării au o foarte mare însemnătate. în jocurile de rol,
copilul traduce în act, prin intermediul propriei persoane, ceea
ce arată prin intermediul jucăriilor într-un alt stadiu, de obicei
anterior, al analizei. în aceste jocuri, analistului îi este desemnat
de regulă un rol sau mai multe, iar eu am obiceiul de a-1 deter­
mina pe copil să-mi descrie aceste roluri cât mai amănunțit cu
putință.
Unii copii manifestă o preferință față de jocurile de rol, iar al­
ții față de o formă de reprezentare mai indirectă, prin intermediul

22 Jocul cu apa are un omolog foarte interesant în jocul cu focul. De multe ori,
copilul se joacă întâi cu apa, după care merge și dă foc la hârtii sau chibri­
turi, sau invers. Legătura dintre udare și ardere, precum și marea importan­
ță a sadismului uretral transpar clar în astfel de comportamente. (Vezi capi­
tolul VIII.)

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei la vârste mici


68 jucăriilor și al altor obiecte. Jocurile de rol tipice sunt cele de-a
mama și copilul, de-a școala, de-a construirea sau mobilarea unei
case (cu ajutorul scaunelor, al altor mobile, al pernelor etc.), de-a
călătoria în străinătate, de-a mersul cu trenul, de-a mersul la tea­
tru, de-a doctorul, funcționarul, vânzătorul etc. Valoarea acestor
jocuri din perspectivă psihanalitică constă în metoda lor directă
de reprezentare, din care decurge un număr mai mare de asocia­
ții verbale făcute de copil. Căci, așa cum am arătat deja în pri­
mele capitole, una dintre condițiile necesare ale unei terapii în­
cheiate cu succes constă în utilizarea de către copil, în analiză, a
limbajului la capacitatea sa maximă.
Consider că o simplă descriere nu poate reda adecvat culoa­
rea, însuflețirea și complexitatea care umplu orele de analiză prin
joc, dar sper că am spus destule pentru a-i oferi cititorului o idee
despre acuratețea și validitatea rezultatelor pe care le putem ob­
ține prin această metodă.

MELANIE KLEIN
III

Nevroza obsesională
a unei fetite
> de sase
/ ani1

în capitolul anterior, m-am ocupat de principiile aflate la baza


analizei la vârste mici. în cel de față, voi compara acea tehnică cu
tehnica analizei în perioada de latență, folosind drept ilustrare o
istorie de caz. Această istorie de caz îmi va oferi totodată prile­
jul de a discuta o serie de întrebări teoretice privind principiile
și, de asemenea, de a descrie tehnica folosită în analiza nevrozei
obsesionale la copii — tehnică pe care a trebuit s-o elaborez pe
parcursul tratării acestui caz neobișnuit de dificil și de interesant.
Erna, o fetiță în vârstă de șase ani, avea mai multe simptome
grave. Suferea de insomnie, cauzată în parte de anxietate (mai
ales de frica de tâlhari și hoți) și în parte de o serie de activități
obsesionale. Acestea constau din statul întinsă pe burtă și lovi­
tul cu capul de pernă, efectuarea unei mișcări de legănare, stând
în șezut sau întinsă pe spate, sugerea obsesivă a degetului și
masturbarea excesivă și compulsivă. Toate aceste activități obse­
sionale, care o împiedicau să doarmă noaptea, erau efectuate și în
timpul zilei, îndeosebi masturbarea, pe care o practica chiar și în

1 Acest capitol are la bază o lucrare pe care am prezentat-o la Wiirzburg în oc­


tombrie 1924, la prima conferință a psihanaliștilor germani.

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza obsesională a unei fetițe de șase ani


70 prezența oamenilor străini, iar la grădiniță, de exemplu, aproa­
pe continuu. Suferea de depresii grave, pe care le descria spu­
nând: „E ceva legat de viață care nu-mi place". în relația cu
mama era exagerat de afectuoasă, dar uneori trecea la polul
opus, manifestând o atitudine ostilă. își domina complet mama,
nu-i lăsa deloc libertate de mișcare și o chinuia constant cu iubi­
rea și ura ei. Mama spunea: „Mă înghite cu totul". în plus, feti­
ța putea fi descrisă pe bună dreptate ca fiind ineducabilă. Rumi-
națiile obsesive și o fire ciudat de necopilărească se oglindeau în
expresia de suferință a fetiței. Pe lângă aceasta, făcea o impresie
stranie și de precocitate sexuală. Un simptom care a devenit evi­
dent în timpul analizei a fost acela că avea o foarte gravă inhibi­
ție în învățare. La câteva luni după începerea analizei, a fost tri­
misă la școală și, în scurt timp, a devenit clar că e incapabilă să
învețe și că nu se poate adapta la colegii de școală. Faptul că ea
însăși se simțea bolnavă — chiar la începutul terapiei m-a im­
plorat s-o ajut — mi-a fost de mare ajutor în analiza sa.
Erna și-a început jocul luând o trăsură mică, aflata pe măsu­
ță între celelalte jucării, și lăsând-o să meargă spre mine. A de­
clarat că a venit să mă ia. A pus însă în trăsură o păpușă-femeie
și a adăugat una bărbat. Cei doi s-au iubit, s-au sărutat și s-au
plimbat de colo-colo tot timpul. Apoi, o păpușă bărbat dintr-o
altă trăsură s-a ciocnit cu trăsura lor, i-a călcat și i-a omorât, după
care i-a fript și i-a mâncat. Altă dată, lupta a avut un final dife­
rit, atacatorul fiind aruncat din trăsură, dar femeia l-a ajutat și
l-a alinat. A divorțat de primul ei soț și s-a căsătorit cu bărbatul
celălalt. Această a treia persoană primea cele mai diferite roluri
în jocurile Ernei. Spre exemplu, primul bărbat și soția lui se aflau
într-o casă, unde se apărau de un hoț; a treia persoană era hoțul
și s-a strecurat în casă. Casa a ars din temelii, bărbatul și femeia

MELANIE KLEIN
au explodat și a treia persoană a fost singura rămasă. Altă dată, 71
a treia persoană era un frate venit în vizită, însă când a îmbrăți­
șat-o pe femeie, a mușcat-o de nas și i l-a retezat. Acest omuleț,
a treia persoană, era însăși Erna. într-o serie de jocuri similare,
și-a reprezentat dorința de a-și alunga tatăl din poziția pe care o
ocupa lângă mamă. Pe de altă parte, în multe alte jocuri își ma­
nifesta dorința oedipiană directă de a se descotorosi de mamă și
a-1 câștiga pe tată. Astfel, a pus o păpușă-profesor să le predea
copiilor lecții de vioară lovindu-se cu capul2 de vioară sau stând
în cap în timp ce citea dintr-o carte. Apoi îl făcea să arunce vioa­
ra sau cartea, după caz, și să danseze cu eleva lui. Cei doi se să­
rutau și se îmbrățișau. Ajunsă aici, Erna m-a întrebat pe neaștep­
tate dacă aș permite o căsătorie între profesor și elevă. Altă dată,
un profesor și o institutoare — reprezentați de două păpuși —
le dădeau copiilor lecții de maniere frumoase, învățându-i cum
să se încline și să facă plecăciuni etc. La început, copiii au fost
ascultători și politicoși (la fel cum și Erna își dădea mereu toată
silința să fie cuminte și să se poarte frumos), însă brusc i-au ata­
cat pe profesor și pe institutoare, i-au călcat în picioare, i-au omo­
rât și i-au fript. Deveniseră draci și chinurile îndurate de victi­
mele lor îi făceau să jubileze. Dar, dintr-odată, profesorul și
institutoarea au ajuns în rai, iar foștii draci s-au transformat în
îngeri care, povestea Erna, habar n-aveau că fuseseră vreodată
draci — mai mult, „n-au fost niciodată draci". Dumnezeu Tatăl,
fostul profesor, a început s-o sărute pe femeie și s-o îmbrățișeze

2 Iată un alt joc care arată clar că în inconștientul Ernei capul are semnificația
de penis: un bărbat de jucărie voia să urce într-o mașină și a rămas cu capul
înțepenit în rama geamului, la care mașina i-a spus: „Ai face bine să intri!"
Mașina o reprezenta pe mama ei invitându-1 pe tată la copulație. (De com­
parat și cu simptomul obsesional al lovitului cu capul de pernă.)

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza obsesională a unei fetițe de șase ani


72 pătimaș, îngerii îi venerau și totul a reintrat în normal — deși
era cert că nu va trece mult timp până când echilibrul va fi iarăși
perturbat într-un fel sau altul.
Erna se juca foarte des de-a mama. Eu trebuia să fiu copilul
și unul dintre cele mai mari defecte ale mele era suptul degetu­
lui. Primul lucru pe care mi-a cerut să-l bag în gură a fost o lo­
comotivă. Erna îi admirase deja foarte mult farurile poleite, spu­
nând: „Sunt atât de frumoase așa, roșii și aprinse", și le-a băgat
imediat în gură, sugându-le. Farurile reprezentau sânul mamei
și penisul tatălui. Aceste jocuri erau urmate invariabil de răbuf­
niri de furie, invidie și agresivitate la adresa mamei, după care
apăreau remușcări și încercări de a o împăca. Când ne jucam cu
cuburile, de exemplu, le împărțea între noi în așa fel, încât ea să
aibă mai multe decât mine; apoi compensa acest lucru luând mai
puține, dar chiar și așa, reușea de fiecare dată să păstreze mai
multe în final. îmi cerea să construiesc ceva cu cuburile mele, dar
numai ca să poată dovedi că era mult mai frumoasă decât a mea
clădirea construită de ea sau ca s-o dărâme pe a mea, aparent din
greșeală. Uneori, punea o păpușă-bărbat să judece și să decidă
că locuința construită de ea e mai bună decât cea făcută de mine.
Detaliile jocului arătau că Erna exprima o îndelungată rivalitate
cu mama sa prin această chestiune legată de casele construite de
ea și de mine. într-o parte ulterioară a analizei, și-a scos la ivea­
lă rivalitatea într-o formă directă.
Pe lângă aceste jocuri, a început totodată să facă decupaje din
hârtie. în timpul acestei îndeletniciri, mi-a spus că face „carne
tocată" și că din hârtie curge sânge, la care s-a cutremurat și a
afirmat că i s-a făcut brusc greață. O dată a vorbit despre „sala­
tă de ochi", iar altă dată a spus că-mi face nasul „franjuri" cu
foarfecele. Prin aceasta își repeta dorința de a-mi mușca nasul și

MELANIE KLEIN
a-1 reteza, exprimată chiar în prima oră de terapie. (Mai mult 73

chiar, a făcut câteva încercări de a-și îndeplini dorința.) Pe aceas­


tă cale își arăta și identificarea cu „a treia persoană", păpușa-băr-
bat care a intrat prin efracție în casă și a incendiat-o etc. și care
a mușcat nasul femeii. In analiza Ernei, la fel ca și în cea a altor
copii, decupatul hârtiei s-a dovedit a avea factori determinanți
foarte diferiți. Această acțiune oferea un debușeu pentru impul­
surile sadice și canibalice, dar totodată deservea unele tendințe
reactive, fiindcă reprezenta și o activitate creativă. Ghirlandele
cu minunate modele decupate, reprezentând de pildă o față de
masă, semnificau organele genitale ale părinților ei sau corpul
mamei, reîntregite după distrugerea pe care le-o cauzase ante­
rior în fantasmă.
De la decupajele din hârtie, Erna a trecut la jocuri cu apa. O
bucățică de hârtie plutind în chiuvetă era un căpitan a cărui co­
rabie se scufundase. El a putut să se salveze fiindcă, după cum
a declarat Erna, avea ceva „lung și de aur" care-1 menținea la su­
prafață. Apoi i-a smuls capul și a anunțat: „A rămas fără cap,
acum e înecat". Aceste jocuri cu apa au aprofundat analiza fan­
tasmelor ei sadic-orale, sadic-uretrale și sadic-anale. Astfel, se
juca, de pildă, de-a spălătoreasă și folosea bucăți de hârtie care
reprezentau rufele murdare ale unui copil. Eu eram copilul și tre­
buia să-mi murdăresc lenjeria iarăși și iarăși. (întâmplător, Erna
și-a arătat clar tendințele la coprofilie și canibalism mestecând
bucățile de hârtie, care reprezentau nu doar rufe murdare, ci și
excremente și copii.) în rolul de spălătoreasă, Erna avea totoda­
tă multe prilejuri de a pedepsi și umili copilul și juca rolul ma­
mei crude. Dar întrucât se identifica totodată cu copilul maltra­
tat, își satisfăcea și dorințele masochiste. Se prefăcea adesea că
mama îl pune pe tată să-1 pedepsească pe copil și să-l bată la

Psihanaliza copiilor * Nevroza obsesională a unei fetițe de șase ani


74 fund. Această pedeapsă era recomandată de Ernaz în rolul ei de
spălătoreasă, ca modalitate de a-1 vindeca pe copil de dragostea
lui față de murdărie. O dată a venit în locul tatălui un magician.
Acesta a lovit un copil peste anus și apoi peste cap cu un băț și,
făcând asta, din bagheta magică s-a revărsat un lichid gălbui. Cu
alt prilej, copilului — foarte mic de data asta — i s-a dat să ia un
praf, care era „roșu și alb" amestecate laolaltă. Tratamentul l-a
făcut pe copilaș să fie curat și brusc a putut să vorbească și a de­
venit la fel de deștept ca mama lui.3 Magicianul reprezenta pe­
nisul, iar lovitul cu bățul simboliza actul sexual. Lichidul și pra­
ful reprezentau urina, fecalele, sperma și sângele, pe care, în
fantasmele Ernei, mama și le introducea în corp în timpul actu­
lui sexual, pe gură, prin anus și prin organele genitale.
Altă dată, Erna s-a transformat brusc din spălătoreasă în ne­
vastă de pescar, care a început să strige ca să-și anunțe marfa de
vânzare. In timpul acestui joc, a dat drumul apei să curgă la ro­
binet (pe care îl numea „robinet de frișcă") după ce l-a înfășurat
în niște hârtie. Când hârtia s-a îmbibat cu apă și a căzut în chiu­
vetă, Erna a făcut-o bucăți, pe care le-a oferit spre vânzare drept
pești. Lăcomia compulsivă cu care Erna a băut apă de la robinet
în timpul acestui joc și a mestecat peștii imaginari indica foarte
clar invidia orală pe care o resimțise în timpul scenei originare
și în fantasmele ei originare. Această invidie îi afectase profund
dezvoltarea caracterului și constituia totodată o trăsătură centra­
lă a nevrozei ei.4 Asociațiile făcute de ea au scos la iveală echiva­
larea peștilor cu penisul tatălui și, de asemenea, cu fecalele și cu

3 Aceste fantasme se referă la penis în rolul său „bun" și curativ. Mă voi ocu­
pa mai pe larg de acest aspect în capitolele XI și XII.
4 Mă voi referi mai târziu la legătura dintre observarea actului sexual al pă­
rinților și nevroza Ernei.

MELANIE KLEIN
copiii. Erna avea de vânzare tot felul de pești, între care niște 75
„pești kokel" sau, cum i-a numit pe neașteptate, „pești kakel".5
Tăind acești pești, a simțit nevoia bruscă și puternică de a defe­
ca, lucru care a arătat că peștii erau echivalați cu fecalele, iar tă­
ierea lor era echivalată cu actul defecației. Ca nevastă de pescar,
Erna mă trăgea pe sfoară — eu fiind clienta — în mai multe fe­
luri. îmi lua sume mari de bani și nu-mi dădea niciun pește în
schimb. Eram neajutorată în fața ei, fiindcă o ajuta un polițist;
împreună, cei doi „pățeau"6 banii, echivalați cu peștii, pe care îi
obținea de la mine. Polițistul îl reprezenta pe tatăl ei, cu care ea
se copulase și care îi era aliat în fața mamei. Rolul meu în cadrul
jocului cerea să stau și să privesc în timp ce ea „pățea" peștii îm­
preună cu polițistul, iar apoi trebuia să încerc să pun mâna pe ei
pe ascuns. De fapt, trebuia să mă prefac a face ceea ce dorise
Erna să facă cu mama ei când o văzuse împreună cu tatăl în ac­
tul sexual. Aceste impulsuri și fantasme sadice se aflau la baza
anxietății ei puternice în privința mamei. își exprima în repetate
rânduri frica de o „femeie-hoț" care-i va „lua tot ce are înăuntru".
Analiza Ernei a demonstrat, de asemenea, că teatrul și spec­
tacolele de toate felurile simbolizau coitul părinților.7 Numeroa­
sele spectacole în care Erna își punea mama să joace rolul de ac­
triță sau balerină, admirată de toți spectatorii, vădeau imensa
admirație — o admirație amestecată cu invidie — pe care o nu­
trea față de ea. Totodată, identificându-se cu mama, se prefăcea

5 în germană „kaki" înseamnă fecale în limbajul copiilor.


6 „Wurled", cuvânt inventat care seamănă cu cel care desemnează în germa­
nă „a bate frișca".
7 în lucrarea mea „Early Analysis" (1923), m-am ocupat mai detaliat de sem­
nificația simbolică universală a teatrului, spectacolelor, reprezentațiilor etc.
ca reprezentanți ai actului sexual al părinților. Pot face trimitere și la Rank,
„Das Schauspiel im Hamlet" (1919).

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza obsesională a unei fetițe de șase ani


deseori că este ea însăși o regină în fața căreia se pleacă toți. în
toate aceste moduri de reprezentare, copilul era de fiecare dată
cel care avea parte de cel mai rău tratament. Tot ce făcea Erna în
rolul mamei — tandrețea pe care i-o arăta soțului, felul cum se
gătea și se lăsa admirată — avea un singur scop principal, acela
de a stârni invidia copilului și de a-i răni sentimentele. Astfel, de
exemplu, când, în rolul de regină, și-a sărbătorit căsătoria cu re­
gele, Erna s-a întins pe canapea și a vrut ca eu, în rolul regelui,
să mă întind lângă ea. Cum am refuzat să fac acest lucru, a tre­
buit să mă așez pe un scăunel, alături de ea, și să lovesc cana­
peaua cu pumnul. A numit acest lucru „bătutul untului", ceea
ce însemna copulație. Imediat după asta, a anunțat că din ea iese
un copil și a jucat scena într-o manieră realistă, zvârcolindu-se
și gemând. Așadar, copilul ei imaginar împărțea dormitorul cu
părinții săi și trebuia să fie martorul actului sexual al acestora.
Dacă-i deranja, era bătut, iar mama se tot plângea tatălui cu pri­
vire la acest lucru. Dacă Erna, în rolul mamei, ducea copilul la
culcare, o făcea doar ca să se descotorosească de el și să se poa­
tă uni cu tatăl cât mai repede. Copilul era maltratat și chinuit. I
se dădea să mănânce o budincă de griș care era atât de rea, în­
cât îi făcea greață, în timp ce mama și tatăl savurau mâncăruri
minunate, făcute din frișcă sau dintr-un lapte special, preparat
de doctorul Whippo sau Whippour — nume compus din „whip-
ping" [a bate frișca] și „pouring out" [revărsare]. Această mân­
care specială, consumată doar de tată și de mamă, era folosită cu
nenumărate variații pentru a reprezenta schimbul de substanțe
în timpul coitului. Fantasmele Emei în care, în timpul actului se­
xual, mama încorpora penisul și sperma tatălui, iar tatăl încor­
pora sânii și laptele mamei se aflau la baza urii și invidiei sale
față de părinți.

MELANIE KLEIN
într-unul din jocurile Ernei, „un preot a dat un spectacol" și 77
a dat drumul apei la robinet, iar partenera lui, o balerină, a băut
de la robinet. Copilul, pe nume „Cenușăreasa", a avut voie doar
să privească și a trebuit să nu scoată un sunet. în acest punct, o
bruscă răbufnire extremă de furie a scos la iveală ce sentimente
de ură însoțeau fantasmele Emei și cât de puțin reușise să se con­
frunte cu acele sentimente. Acestea îi deformaseră întreaga rela­
ție cu mama, deoarece resimțise fiecare măsură educativă, fieca­
re act de disciplină necesar pentru un copil mic, fiecare frustrare
inevitabilă ca pe un act de sadism pur din partea mamei, comis
cu scopul de a o umili și maltrata.
Chiar și așa, în jocurile de-a mama Erna vădea totuși afecțiu­
ne față de copilul ei imaginar, câtă vreme acesta era bebeluș. îl
alăpta, îl spăla și se purta tandru cu el, și chiar îl ierta când se
murdărea. Asta pentru că, în concepția ei, fusese tratată cu iubi­
re doar atât timp cât fusese în fașă. Cu „copilul" ei mai mare se
purta extrem de crud și-1 lăsa să fie chinuit de draci în diferite
feluri și deseori omorât la final.8 Totuși, faptul că, în acest rol, co­
pilul era totodată mama transformată în copil a fost relevat clar
de fantasma care urmează. în joc, Erna era o fetiță care făcuse pe
ea și se murdărise, iar eu, în rolul mamei, a trebuit s-o cert, la

8 Când furia unui copil față de obiectul său (în acest caz, față de copilul imagi­
nar) este excesivă, situația fundamentală este aceea că Supraeul a devenit duș­
manul Se-ului. Eul evadează din această situație intolerabilă prin intermediul
unei proiecții. El înfățișează obiectul ca pe un inamic, pentru ca Se-ul să-1 poa­
tă distruge în mod sadic, cu consimțământul Supraeului. Dacă reușește să cre­
eze astfel o alianță între Supraeu și Se, Eul poate, pentru moment, să canali­
zeze spre lumea externă sadismul Supraeului care se îndrepta spre Se. Pe
această cale, impulsurile sadice primare la adresa obiectului sunt amplifica­
te de ura îndreptată inițial spre Se. (Cf. capitolului VIII și, de asemenea, lu­
crării mele „Personification in the Play of Children", 1929, Writings, I.)

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza obsesională a unei fetițe de șase ani


78 care ea a devenit disprețuitoare și, ca act de sfidare, s-a murdă­
rit iarăși. Ca s-o enerveze și mai mult pe mamă, a vomitat mân­
carea rea pe care i-o dădusem. Atunci mama l-a chemat pe tată,
însă el a luat apărarea copilului. Apoi mama a fost doborâtă de
o boală numită „Dumnezeu i-a vorbit"; pe urmă, s-a îmbolnăvit
și fetița, de o boală numită „agitația mamei", și a murit din cau­
za ei, iar mama a fost omorâtă de tată, ca pedeapsă. După aceea,
fetița a revenit la viață și s-a căsătorit cu tatăl, care o lăuda întru­
na, în defavoarea mamei. Mama a fost și ea readusă la viață, dar,
drept pedeapsă, a fost transformată în copil cu ajutorul baghe­
tei magice a tatălui; acum era rândul ei să suporte toate umilin­
țele și tratamentul prost la care fusese supusă fetița înainte. în
numeroasele sale fantasme de acest fel despre o mamă și un co­
pil, Erna repeta ceea ce simțea că trăise ea însăși și, pe de altă
parte, exprima totodată ceea ce i-ar fi plăcut să-i facă mamei sale,
în manieră sadică, dacă relația mamă-copil ar fi fost inversată.
Viața psihică a Ernei era dominată de fantasme sadic-anale.
într-o etapă de mai târziu a analizei, pornind iarăși de la jocuri
legate de apă, a produs fantasme în care fecalele „coapte" pe hai­
ne erau folosite totodată pentru gătit și mâncat. Se prefăcea ia­
răși că stă pe toaletă și mănâncă ceea ce producea acolo sau că
ne ofeream una alteia produsul. Fantasmele în care ne murdă­
ream continuu una pe alta cu urină și fecale au ieșit la iveală tot
mai clar pe parcursul analizei. într-un joc, a arătat că mama ei se
murdărise în repetate rânduri făcând pe ea și că tot ce exista în
cameră se transformase în fecale, din vina mamei. în consecin­
ță, mama a fost azvârlită în închisoare și stătea acolo, suferind
de foame. Erna a avut apoi misiunea de a curăța după mama ei
și, în acest context, s-a numit „doamna Parada Murdăriei" — adi­
că o persoană care face paradă cu murdăria. Prin dragostea de

MELANIE KLEIN
curățenie, a câștigat admirația și recunoașterea din partea tată­ 79

lui ei, care a considerat-o mult superioară mamei și s-a căsătorit


cu ea. Ea îi gătea, iar băuturile și mâncarea pe care și le ofereau
unul altuia erau, iarăși, urină și fecale, dar de astă dată de un tip
bun, nu vătămător. Cele de mai sus vor servi drept exemplu al
numeroaselor fantasme sadic-anale extravagante care au deve­
nit conștiente pe parcursul analizei sale.
Erna, singură la părinți, se ocupa mult în imaginație de apa­
riția fraților și surorilor. Fantasmele sale în această privință me­
rită o atenție specială, deoarece, așa cum arată observațiile mele,
ele au aplicabilitate generală. Judecând pe baza lor și pe baza
fantasmelor altor copii aflați în situații similare, se pare că un co­
pil singur la părinți suferă mult mai mult decât alții din cauza
anxietății pe care o resimte cu privire la fratele și sora pe care-i
așteaptă la nesfârșit și din cauza sentimentelor de vinovăție pe
care le nutrește față de ei ca urmare a impulsurilor agresive in­
conștiente la adresa lor, presupuși a exista în corpul mamei,
deoarece nu are prilejul de a stabili o relație pozitivă cu ei în re­
alitate. Deseori, acest fapt îngreunează adaptarea la societate a
copilului singur la părinți. Multă vreme, Erna făcea crize de fu­
rie și anxietate la începutul și la sfârșitul ședinței de analiză cu
mine, crize parțial precipitate de întâlnirea ei cu copilul care ve­
nea la mine pentru terapie imediat înainte sau după ea și care
reprezenta, pentru ea, fratele și sora a căror sosire o aștepta me­
reu.9 Pe de altă parte, deși nu se înțelegea cu alți copii, simțea
uneori o mare nevoie de tovărășia lor. După cum am constatat,

9 întrucât Erna nu avea frați sau surori în viața reală, frica și gelozia incon­
știente față de ei, care jucau un rol atât de important în viața ei psihică, erau
dezvăluite și trăite doar în analiză. Acest lucru constituie încă un exemplu
al importanței situației de transfer în analiza copiilor.

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza obsesională a unei fetițe de șase ani


80 dorința ei ocazională de a avea un frate sau o soră era determi­
nată de mai multe motive. (1) Frații și surorile pe care și-i dorea
însemnau un copil al ei. însă această dorință era perturbată în
scurt timp de sentimente puternice de vinovăție, fiindcă ar fi în­
semnat că a furat copilul de la mama ei. (2) Existența lor ar fi li­
niștit-o că atacurile la care recurgea în fantasmă la adresa copiilor
care presupunea că există înăuntrul mamei nu i-au vătămat nici
pe ei, nici pe mamă și că, drept urmare, interiorul propriului său
corp era și el nevătămat. (3) Frații și surorile i-ar fi oferit gratifi-
carea sexuală pe care i-o refuzaseră tatăl și mama. (4) Ema avea
fantasma potrivit căreia s-ar fi unit cu toții împotriva părinților,
ca s-o omoare pe mamă și să captureze penisul tatălui. Frații și
surorile i-ar fi fost aliați10 în lupta cu părinții cei îngrozitori.
Dar aceste fantasme ale Ernei erau urmate în scurt timp de
sentimente de ură la adresa fraților și surorilor imaginari — pen­
tru că aceștia erau, în ultimă instanță, simpli înlocuitori ai tată­
lui și mamei — și de sentimente foarte puternice de vinovăție
din cauza actelor distructive pe care le comisese împreună cu ei
asupra părinților, în fantasme. Și, de obicei, sfârșea prin a avea
un acces de depresie.
Aceste fantasme au contribuit totodată la incapacitatea Ernei
de a se înțelege bine cu alți copii. îi evita, fiindcă îi identifica cu
frații și surorile sale imaginare, așa că, pe de o parte, îi conside­
ra complici în atacurile la adresa părinților, iar pe de altă parte
se temea de ei, considerându-i dușmani, ca urmare a propriilor
sale impulsuri distructive la adresa acestor frați și surori.
10 în lucrarea mea „Early Stages of the Oedipus Conflict" (1928, Writings, I), am
arătat că, în relațiile sexuale pe care le au între ei, mai ales dacă sunt frați și
surori, copiii au fantasme în care se coalizează împotriva părinților și resimt
deseori o reducere a anxietății și a sentimentului de vinovăție ca urmare a
acestei credințe.

MELANIE KLEIN
Cazul Ernei clarifică încă un factor pe care îl consider de o im- 81
portanță generală. In primul capitol, am atras atenția asupra re­
lației speciale pe care copiii o au cu realitatea. Am subliniat fap­
tul că incapacitatea de a realiza o adaptare corectă la realitate
poate fi recunoscută, în analiză, în jocurile copiilor mici și că este
necesar ca, în analiză, chiar și cei mai mici copii să fie puși trep­
tat în contact deplin cu realitatea. în cazul Ernei, nici măcar după
multă analiză n-am reușit să obțin informații amănunțite despre
viața ei reală. Am obținut un material abundent cu privire la im­
pulsurile sale sadice extravagante la adresa mamei, dar n-am au­
zit nici cea mai mică plângere sau critică privitoare la mama re­
ală și la ceea ce făcea aceasta în realitate. Cu toate că Erna
recunoștea că fantasmele ei sunt îndreptate către mama reală —
fapt pe care îl negase într-o etapă de început a analizei — și cu
toate că devenea tot mai clar că-și copia mama într-o manieră
exagerată și plină de invidie, era totuși dificil de stabilit legătu­
ra dintre fantasme și realitate. Toate eforturile mele de a-i aduce
viața reală în analiză într-o mai mare măsură au rămas fără re­
zultat, până când am reușit să-i analizez cel puțin parțial cele mai
profunde motive care o făceau să vrea să se rupă de realitate. Re­
lația Ernei cu realitatea s-a dovedit a fi cu precădere o prefăcă­
torie, și asta într-o măsură mult mai mare decât ar fi fost de aș­
teptat în virtutea comportamentului ei. Adevărul era că Erna
încerca prin toate mijloacele să întrețină existența unei lumi oni­
rice și s-o apere de realitate.11 De exemplu, obișnuia să-și imagi­
neze că trăsurile și vizitiii de jucărie erau în slujba ei, că veneau
când le poruncea și-i aduceau tot ce dorea, că păpușile-femei îi*

Mulți copii revin doar aparent la realitate când sunt întrerupți din joacă. Ei
continuă, de fapt, să fie preocupați de fantasmele lor.

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza obsesională a unei fetițe de șase ani


82 erau servitoare și așa mai departe. Chiar și în timpul derulării
acestor fantasme, era cuprinsă adesea de furie și deprimare.
Atunci mergea la toaletă și fantasma cu voce tare în timp ce de­
feca. La ieșirea din toaletă, se arunca pe canapea și începea să-și
sugă pătimaș degetul, să se masturbeze și să se scobească în nas.
Am reușit s-o determin să-mi relateze fantasmele care însoțeau
defecarea, sugerea degetului, masturbarea și scobitul în nas în
aceste situații. Prin intermediul acestor satisfacții aducătoare de
plăcere și al fantasmelor corelate cu ele, încerca să perpetueze cu
forța aceeași stare de visare în care se afla în timp ce se juca. De­
primarea, furia și anxietatea care o cuprindeau în timpul jocului
se datorau unei perturbări a fantasmelor, cauzată de o interven­
ție a realității. Și-a amintit, de asemenea, cât de iritată era dacă
se apropia cineva de patul ei dimineața, în timp ce-și sugea de­
getul sau se masturba. Motivul era nu doar acela că se temea că
va fi prinsă, ci și acela că voia să țină la distanță realitatea. O pse-
udologie ieșită la iveală în timpul analizei și care a căpătat pro­
porții fantastice servea la remodelarea realității intolerabile după
dorințele ei. Vedeam în frica ei excesivă de părinți, mai ales de
mamă, un motiv pentru această rupere extraordinară de realita­
te — pentru obținerea căreia folosea și fantasme megalomane.
Tocmai ca să reducă această frică, Erna era îndemnată să se ima­
gineze ca fiind stăpâna puternică și aspră a mamei ei, iar asta
ducea la o mare intensificare a sadismului său.
Fantasmele în care Erna era persecutată cu cruzime de mama
ei au început să-și vădească mai distinct caracterul paranoid.
După cum am menționat deja, Erna considera fiecare măsură
luată în privința educării și creșterii ei, până la cel mai mic de­
taliu al vestimentației, ca pe un act de persecuție din partea ma­
mei. Mai mult decât atât, orice altă acțiune a mamei — felul cum

MELANIE KLEIN
se purta cu tatăl, lucrurile pe care le făcea ca să se amuze și așa 83
mai departe — era resimțită de Erna ca act de persecuție la adre­
sa ei. în plus, se simțea spionată permanent. Una dintre cauzele
fixației sale excesive asupra mamei consta în compulsia de a o
supraveghea permanent. Analiza a scos la iveală faptul că Erna
se simțea răspunzătoare pentru fiecare boală a mamei și se aș­
tepta la o pedeapsă corespunzătoare, din cauza fantasmelor ei
agresive. Mama severă, pedepsitoare și copilul plin de ură, între
care oscila mereu în joacă și în fantasme, arătau foarte amănun­
țit acțiunea unui Supraeu excesiv de aspru. Era nevoie de o ana­
liză foarte aprofundată pentru elucidarea acestor fantasme, care
corespundeau cu ceea ce este cunoscut la adulții paranoici drept
idei delirante. Experiența pe care am acumulat-o de când am
consemnat această istorie de caz m-a condus la concluzia12 că
natura caracteristică a anxietății Ernei, a fantasmelor ei și a rela­
ției ei cu realitatea este tipică pentru cazurile cu trăsături para-
noide puternice.13
Ajunsă aici, trebuie să atrag atenția asupra înclinațiilor homo­
sexuale ale Ernei, care fuseseră excesiv de puternice începând
din copilăria mică. După ce o mare parte din ura față de tată, re­
zultată din situația oedipiană, a fost analizată, acele înclinații,
deși fără îndoială diminuate, au rămas totuși foarte puternice și
inițial a părut imposibil să fie rezolvate în mai mare măsură. Nu­
mai după depășirea unor puternice rezistențe au ieșit la iveală
adevăratul caracter și întreaga forță a fantasmelor de persecuție
ale Ernei și ale relației acestora cu homosexualitatea ei. Dorințe­
le de iubire cu caracter anal au început să apară mult mai clar în

12 Acest subiect este discutat mai pe larg în a doua parte a acestui volum.
13 Vezi capitolul IX.

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza obsesională a unei fetițe de șase ani


84 forma lor pozitivă, alternând cu fantasmele de persecuție. Erna
a reînceput să se joace de-a vânzătoarea, iar faptul că ceea ce vin­
dea erau fecale a devenit evident când, printre altele, chiar la în­
ceputul jocului, a simțit dorința de a defeca. Eu eram client și tre­
buia s-o prefer tuturor celorlalte vânzătoare și să consider că
mărfurile ei sunt deosebit de bune. Apoi ea era clientul și mă iu­
bea și, pe această cale, Erna reprezenta o relație de iubire anală
între ea și mama. Aceste fantasme anale erau urmate în scurt
timp de accese de deprimare și ură pe care le îndrepta în princi­
pal spre mine, dar care o vizau, de fapt, pe mama ei. în acest con­
text, Erna a produs fantasme despre un purice care era „negru
și galben amestecate" și pe care l-a recunoscut pe dată ca fiind o
fărâmă de fecale — fecale periculoase, otrăvitoare, după cum s-a
dovedit. Puricele, a spus ea, a ieșit din anusul meu, a pătruns
forțat într-al ei și a rănit-o.14
în cazul Ernei, am putut să confirm mai presus de orice îndo­
ială transformarea iubirii față de părintele de același sex în ură,
care este cunoscută drept cauza delirului de persecuție, alături
de o dominație pronunțată a mecanismelor de proiecție. Dinco­
lo de atașamentul homosexual al Ernei, la un nivel și mai pro­
fund se afla un sentiment de ură extraordinar de intens la adresa

14 în lucrarea „Short Study of the Development of the Libido" (1924), Abraham


spune (p. 489): „Atât Van Ophuijsen (în lucrarea „On the Origin of the Fee­
ling of Persecution", 1920), cât și Stărcke (în lucrarea „The Reversal of the Li­
bido-Sign in Delusions of Persecution", 1919) au descoperit, pe parcursul
practicii lor psihanalitice, că în paranoia «persecutorul» poate fi urmărit în
trecut până la imaginea inconștientă a pacientului despre fecalele din intes­
tinele sale, pe care le identifică cu penisul «persecutorului», adică al persoa­
nei de același sex pe care a iubit-o inițial. Astfel, în paranoia, pacientul își re­
prezintă persecutorul printr-o parte a corpului său și crede că-1 poartă în sine.
Ar vrea să se descotorosească de acel corp străin, dar nu poate."

MELANIE KLEIN
mamei, derivat din cea mai timpurie situație oedipiană și din 85
sadismul ei oral. Această ură avea ca rezultat o anxietate exce­
sivă care, la rândul său, constituia un factor determinant al tu­
turor detaliilor fantasmelor ei de persecuție. Ajungem acum la
un set nou de fantasme sadice, care depășeau, prin intensitatea
sadismului, tot materialul cu care avusesem de-a face în anali­
za Ernei. Aceasta a fost cea mai dificilă parte a travaliului și a
solicitat la maximum disponibilitatea Ernei de a coopera, întru­
cât a fost însoțită de anxietate extremă. Invidia ei orală față de
gratificările genitale și orale de care presupunea că se bucură
părinții în timpul actului sexual s-a dovedit a fi baza cea mai
profundă a urii pe care o nutrea. Și-a exprimat această ură în re­
petate rânduri, în nenumărate fantasme îndreptate împotriva
părinților imiți în copulație. în aceste fantasme, îi ataca, mai ales
pe mamă, folosind printre altele excrementele proprii; iar rădă­
cina cea mai profundă a fricii ei de fecalele mele (puricele), pe
care le credea introduse cu forța în ea, consta în fantasmele în
care distrugea interiorul mamei cu propriile fecale periculoase,
otrăvitoare.15
După analiza acestor fantasme și pulsiuni sadice aparținând
unui stadiu foarte timpuriu de dezvoltare, fixația homosexuală
a Ernei asupra mamei sale a slăbit și impulsurile ei heterosexuale

15 După cum am constatat ulterior pe parcursul activității mele analitice, teme­


rile copilului față de fecalele otrăvitoare, periculoase îi întăresc fixația la ni­
velurile pregenitale, îndemnându-1 constant să se convingă că excremente­
le — atât cele proprii, cât și cele ale obiectelor sale — nu sunt primejdioase,
ci lucruri „bune" (cf. capitolului VIII al acestui volum). Acesta este motivul
pentru care Erna se prefăcea că ne oferim una alteia daruri anale „bune" și
că ne iubim. Dar stările de depresie care urmau după aceste jocuri de presu­
pusă iubire arătau că, în adâncul sufletului, era îngrozită și credea că noi —
adică ea și cu mama ei — ne persecutăm și ne otrăvim reciproc.

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza obsesională a unei fetițe de șase ani


86 au devenit mai puternice. Până atunci, factorul determinant esen­
țial al fantasmelor ei fusese atitudinea de ură și iubire față de
mamă. Tatăl ei avusese în principal rolul de simplu instrument
al coifului; întreaga sa importanță părea să rezulte din relația
mamă-fiică. în imaginația Ernei, fiecare semn de afecțiune al ma­
mei față de tată și, mai mult, întreaga ei relație cu el nu aveau alt
scop decât de a o jefui pe ea, de a o face geloasă și a-1 instiga pe
tată împotriva ei. în mod similar, în acele fantasme în care o pri­
va pe mamă de tată și se căsătorea cu el, întregul accent cădea
pe ura ei față de mamă și pe dorința de a-i face rău. Dacă, în jo­
curile de acest tip, Erna se purta afectuos cu soțul ei, în scurt
timp devenea clar că tandrețea e doar o prefăcătorie, menită să
provoace suferință rivalei și să-1 atragă pe tată de partea ei. în
timp ce făcea aceste progrese importante în analiză, Erna progre­
sa și în relația cu tatăl și începea să nutrească față de el sentimen­
te autentice cu caracter pozitiv. Acum, că situația nu mai era gu­
vernată în întregime de ură și frică, relația oedipiană directă
putea să apară. Totodată, fixația Ernei asupra mamei slăbea, iar
relația cu aceasta, până atunci atât de ambivalență, a devenit mai
bună. Această schimbare a atitudinii fetiței față de ambii părinți
avea la bază, de asemenea, mari schimbări în viața ei fantasma-
tică și în comportamentul instinctual. Sadismul ei era mai redus,
iar fantasmele de persecuție erau mult mai puține și cu intensi­
tate mult mai redusă. Au survenit schimbări importante și în re­
lația ei cu realitatea, făcându-se simțite, printre altele, într-o in­
filtrare mai consistentă a realității în fantasmele ei.
în această perioadă a analizei, după ce-și reprezenta în joc
ideile de persecuție, Erna spunea adesea cu uimire: „Dar nu se
poate ca mama să fi vrut cu adevărat să facă asta! Ține foarte mult
la mine, cu adevărat“. însă pe măsură ce contactul ei cu realitatea

MELANIE KLEIN
devenea mai puternic și ura inconștientă față de mamă devenea 87
mai conștientă, Erna a început s-o critice ca pe o persoană reală,
cu tot mai multă franchețe și, în același timp, relația ei cu mama
s-a îmbunătățit. Acest lucru a devenit posibil pe măsură ce ura
inconștientă a devenit mai conștientă. împreună cu această îm­
bunătățire a relației cu mama, au apărut sentimente autentic ma­
terne și tandre în atitudinea față de copiii ei imaginari. Odată,
după ce se purtase foarte crud cu unul dintre ei, a întrebat, pe
un ton profund impresionat: „Chiar a trebuit cu adevărat să mă
port așa cu copilul meu?" Așadar, analiza ideilor ei de persecu­
ție și reducerea anxietății reușiseră nu doar să-i întărească atitu­
dinea heterosexuală, ci și să-i amelioreze relația cu mama și să-i
permită să nutrească sentimente mai materne. Aș vrea să spun
aici că, după părerea mea, reglarea satisfăcătoare a acestor atitu­
dini fundamentale, care determină alegerea ulterioară de către
copil a unui obiect al iubirii și întreaga natură a experiențelor
adultului, constituie unul dintre criteriile unei analize reușite a
copilului.
Nevroza Ernei apăruse foarte de timpuriu. înainte să împli­
nească un an, manifesta semne pronunțate de nevroză, împreu­
nă cu o precocitate neobișnuită a comportamentului mental. în­
cepând de atunci, dificultățile ei s-au accentuat constant, așa că
pe la vârsta de doi-trei ani creșterea ei devenise o problemă de
nerezolvat, caracterul ei era deja anormal și suferea de o nevro­
ză obsesională clară. Totuși natura neobișnuită a obiceiurilor ei
de masturbare și sugere a degetului a fost recunoscută abia pe
la vârsta de patru ani. Se poate vedea, așadar, că nevroza obse­
sională a acestui copil de șase ani era deja cronică. Fotografiile
Ernei în jurul vârstei de trei ani o arată cu aceeași expresie ne­
vrotică, mohorâtă, de ruminație pe care o avea și la șase ani.

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza obsesională a unei fetițe de șase ani


88 Aș vrea să subliniez gravitatea neobișnuită a acestui caz.
Simptomele obsesionale, care, printre altele, au privat fetița
aproape complet de somn, depresia și alte semne de boală, pre­
cum și dezvoltarea anormală a caracterului ei constituiau doar
o slabă reflectare a vieții instinctuale complet anormale, extrava­
gantă și nestăvilită care se afla dincolo de ele. Perspectivele vi­
itoare ale unei nevroze obsesionale care, la fel ca aceasta, avuse­
se caracter progresiv timp de ani întregi nu puteau fi descrise
altfel decât categoric sumbre. Se poate afirma fără teama de a
greși că singurul remediu într-un astfel de caz a fost un trata­
ment prin psihanaliză survenit la momentul oportun.
Voi trece în continuare la discutarea mai amănunțită a struc­
turii cazului. Deprinderea obișnuințelor de curățenie s-a făcut fără
nicio dificultate în cazul Ernei și s-a încheiat neobișnuit de tim­
puriu, când ea avea un an. Severitatea nu fusese necesară: ambi­
ția copilului precoce constituise un stimulent puternic pentru atin­
gerea rapidă a standardelor de curățenie cerute.16 Dar acest succes
extern a fost însoțit de un eșec intern deplin. Fantasmele sa-
dic-anale extrem de intense ale Ernei au arătat în ce măsură a ră­
mas fixată în acest stadiu și cât de multă ură și ambivalență a iz­
vorât de aici. Un factor al acestui eșec consta într-o înclinație
sadic-orală și sadic-anală constituțională puternică; dar un rol im­
portant a fost jucat de alt factor — unul despre care Freud17 a afir­
mat că este implicat în predispoziția la nevroza obsesională,

16 Care ar putea fi unele din sursele ambiției timpurii a Ernei în această privin­
ță se poate deduce din fantasmele în care își întrecea mama în privința cu­
rățeniei, era numită „doamna Parada Murdăriei" de către tatăl ei și s-a căsă­
torit cu el datorită acestui fapt, în timp ce mama ei trebuia să rabde de foame
în închisoare.
17 „Predispoziția la nevroza obsesională" (1913).

MELANIE KLEIN
anume o dezvoltare prea rapidă a Eului în comparație cu libido- 89
ul. Pe lângă aceasta, analiza a arătat că un alt aspect esențial din
dezvoltarea Ernei fusese îndeplinit doar cu un succes aparent: ea
n-a reușit să depășească înțărcarea. Și mai exista, de asemenea, o
a treia privațiune la care a fost supusă ulterior acesteia. Când avea
între șase și nouă luni, mama ei observase cu ce plăcere sexuală
evidentă reacționa la îngrijirile obișnuite și mai ales la spălarea
zonei genitale și a anusului. Excitabilitatea extremă a zonei ei ge­
nitale era clară. Ca urmare, mama a adoptat mai multă discreție
în spălarea acelor părți ale corpului și, desigur, cu cât fetița a cres­
cut și a devenit mai curată, cu atât i-a fost mai ușor să procedeze
astfel. Dar copilul, care considerase atenția anterioară, mai com­
plexă, ca pe o formă de seducție, a resimțit această reticență ulte­
rioară ca pe o frustrare. Acest sentiment de a fi sedusă, în spate­
le căruia se afla dorința de a fi sedusă, s-a repetat constant pe tot
parcursul vieții ei. Erna încerca în fiecare relație, de pildă cu dă­
daca și cu ceilalți oameni care contribuiau la creșterea ei și, de
asemenea, în analiză, să repete situația de a fi sedusă, altemând-o
cu acuzația că este sedusă. Analizând această situație specifică de
transfer, atitudinea ei a putut fi urmărită în trecut, mergând pe
firul situațiilor anterioare, până la cea mai veche dintre ele — ex­
periența de a fi îngrijită când era sugar.
Rolul jucat de factorii constituționali în fiecare dintre acești
trei factori care au dus la declanșarea nevrozei Ernei a fost in-
confundabil.18

18 Ulterior, am ajuns la concepția, pe care o voi argumenta mai pe larg în ca­


pitolul VIII, că sadismul oral excesiv determină dezvoltarea prea rapidă a
Eului și, de asemenea, o grăbește pe cea a libidoului. Ca atare, factorii con­
stituționali ai nevrozei Ernei la care m-am referit mai sus, sadismul ei exce­
siv de puternic, dezvoltarea prea rapidă a Eului și activitatea prematură a

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza obsesională a unei fetițe de șase ani


90 Rămâne de văzut în continuare în ce fel s-a combinat cu fac­
torii constituționali experiența ei privitoare la scena originară,
determinând astfel dezvoltarea deplină a nevrozei ei obsesiona-
le. La vârsta de doi ani și jumătate și apoi la trei ani și jumăta­
te19, dormise în aceeași cameră cu părinții în timpul vacanței de
vară. în aceste perioade, avusese ocazia de a-i observa în timpul
actului sexual. Efectele acestui lucru n-au fost doar observabile
în analiză, ci au fost și clar demonstrate de dovezi externe. în
vara în care a făcut primele observații, a apărut la ea o schimba­
re pronunțat nefavorabilă. Analiza a arătat că observarea actu­
lui sexual a dat nevrozei sale forța maximă. Vederea copulației

impulsurilor ei genitale, sunt intercorelați. De când m-am apucat de acest


caz, am putut descoperi un alt factor constituțional în producerea unei ne­
vroze. Acesta constă în capacitatea insuficientă a Eului de a tolera anxieta­
tea. In multe cazuri, printre care și al Ernei, sadismul copilului trezește foar­
te devreme anxietate pe care Eul nu poate să o stăpânească în mod adecvat.
Trebuie precizat că, în general, capacitatea Eului de a stăpâni chiar și grade
obișnuite de anxietate variază de la un individ la altul; acesta este un factor
care contribuie la determinarea nevrozelor.
19 Avem aici o analogie interesantă cu cazul descris de Freud în „Omul cu lupi.
Din istoria unei nevroze infantile" (1918). Când Erna avea cinci ani, adică la
optsprezece luni după ultima ocazie în care-și observase părinții în timpul
actului sexual, se afla cu aceștia într-o vizită la bunica ei și, pe o scurtă pe­
rioadă din timpul vizitei, a dormit în camera lor, dar fără a avea prilejul de
a observa coitul. Totuși, într-o dimineață, Erna și-a uluit bunica spunând:
„Tați s-a urcat în pat cu mami și s-a zvârcolit cu ea". Relatarea copilei a ră­
mas inexplicabilă până când analiza a arătat că ea asimilase ceea ce văzuse
când avea doi ani și jumătate și, deși uitată, amintirea a rămas depozitată în
mintea ei. Când avea trei ani și jumătate, aceste impresii fuseseră reînsufle­
țite, iar apoi uitate din nou. în sfârșit, optsprezece luni mai târziu, o situație
similară (dormitul în aceeași cameră cu părinții) stârnise în ea așteptarea in­
conștientă de a vedea aceleași întâmplări și-i activase experiențele anterioa­
re. în cazul Ernei, la fel ca în cel al omului cu lupi, scena originară fusese
complet refulată, dar ulterior fusese reactivată și adusă, preț de o clipă, în
conștiință.

MELANIE KLEIN
părinților i-a intensificat extrem de mult sentimentul de frustra- 91
re și invidie față de părinți și i-au amplificat la maximum fantas­
mele și impulsurile sadice la adresa gratificării sexuale pe care o
obțineau aceștia.20
Simptomele obsesionale ale Ernei și-au găsit explicația după
cum urmează. Caracterul obsesiv al sugerii degetului era provo­
cat de fantasmele de a suge, mușca și devora penisul tatălui și
sânii mamei. Penisul îl reprezenta pe tată ca întreg, iar sânii, pe
mamă ca întreg.21 Analiza a revelat, de asemenea, trăsăturile de­
presive grave din tabloul clinic, pe care le amintesc aici doar pe
scurt.22 Am dat mai multe exemple privind semnificația de pe­
nis a capului, valabilă în cazul Ernei. Lovitul cu capul de pernă
avea menirea de a reprezenta mișcările tatălui ei în timpul col­
tului. Erna mi-a spus că noaptea putea să-și potolească frica de
tâlhari și hoți doar „ciocnind" cu capul. Așadar, se elibera de
această frică identificându-se cu obiectul fricii.

20 în Inhibiție, simptom și angoasă (1926) (S.E. 20, p. 154), Freud afirma că ele­
mentul care determină declanșarea unei nevroze este cantitatea de anxieta­
te prezentă. După părerea mea, anxietatea este eliberată de tendințele dis­
tructive (cf. capitolelor XIII și IX), așa că declanșarea unei nevroze ar fi, de
fapt, consecința unei amplificări excesive a acelor tendințe distructive. în ca­
zul Ernei, ura intensificată de observarea scenei primordiale a fost cea care
a declanșat anxietatea și a condus la boala ei.
21 Cf. Abraham, „A Short Study of the Development of the Libido" (1924), par­
tea a doua.
22 în analiză, Erna se plângea în mod repetat de un sentiment ciudat pe care-1
avea adesea. Spunea că uneori se întreabă dacă este animal sau nu. Acest
sentiment s-a dovedit a fi determinat de sentimentul de vinovăție cauzat de
impulsurile ei canibalice. Depresia, pe care obișnuia s-o exprime spunând
„Există ceva legat de viață care nu-mi place", s-a dovedit în analiză a fi o tae-
dium vitae autentică, însoțită de idei de sinucidere. Ea își avea rădăcinile în
sentimentele de anxietate și vinovăție rezultate din tendințele sadic-orale.

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza obsesională a unei fetițe de șase ani


92 Structura masturbării ei obsesive era foarte complicată. Erna
diferenția mai multe forme; apăsarea picioarelor unul de altul,
pe care o numea „rânduire", o mișcare de legănare, deja aminti­
tă, numită „sculptură" și tragerea de clitoris, numită „jocul cu
dulapul", în care voia „să scoată afară ceva foarte lung". în plus,
obișnuia să exercite presiune asupra vaginului trăgând printre
picioare colțul unui cearșaf. în aceste forme diferite de mastur­
bare acționau diferite identificări, în funcție de rolul pe care-1 in­
terpreta în fantasmele însoțitoare — cel activ, al tatălui, cel pasiv,
al mamei, sau ambele simultan. Aceste fantasme masturbatorii
ale Ernei, puternic sado-masochiste, vădeau o legătură clară cu
scena originară și cu fantasmele ei originare. Sadismul ei se în­
drepta spre părinții aflați în actul sexual și, ca reacție la el, avea
fantasme cu un caracter masochist corespondent.
Pe parcursul unui șir întreg de ședințe de analiză, Erna s-a
masturbat în aceste feluri diferite. însă datorită transferului bine
consolidat, a fost posibil totodată s-o determin să-mi descrie în
pauze fantasmele masturbatorii. Pe această cale, am putut să des­
copăr cauzele masturbării ei obsesive și, astfel, s-o eliberez de ea.
Mișcările de legănare, care au debutat în a doua jumătate a pri­
mului ei an de viață, izvorau din dorința de a fi masturbată și
aveau legătură cu manevrele de efectuare a toaletei de când era
sugar. A existat în analiză o perioadă în care își descria, în jocuri,
părinții copulând în cele mai diferite feluri, după care își descăr­
ca întreaga furie determinată de frustrarea pe care i-o provoca
acest lucru. în timpul acestor scene, reușea de fiecare dată să cre­
eze o situație în care se legăna stând pe jumătate întinsă sau în
șezut, își expunea organele genitale și, în cele din urmă, îmi ce­
rea deschis să i le ating sau, uneori, să le miros. La acea vreme —
la vârsta de șase ani — și-a uluit mama o dată, cerându-i, după

MELANIE KLEIN
baie, să-i ridice un picior și s-o tamponeze sau s-o atingă dede- 93
subt, adoptând simultan poziția copilului căruia i se pudrează
organul genital — poziție în care nu se mai aflase de ani întregi.
Clarificarea mișcărilor de legănare a dus la dispariția completă
a simptomului.
Cel mai rezistent simptom al Ernei era inhibiția ei în învăța­
re. Aceasta era atât de gravă, încât, în ciuda tuturor eforturilor
pe care le făcea, a avut nevoie de doi ani ca să ajungă să stăpâ­
nească lucrurile pe care copiii le învață în mod normal în câteva
luni. Această dificultate a fost influențată mai puternic de ulti­
ma parte a analizei, iar când am încheiat terapia se diminuase,
dar nu dispăruse complet.
Am vorbit deja despre schimbarea favorabilă care a avut loc
în relația Ernei cu părinții ei și în poziția libidoului ei în general,
ca urmare a analizei, și am subliniat faptul că numai datorită
acesteia a putut să facă primii pași în direcția adaptării sociale.
Simptomele obsesionale (masturbarea obsesivă, sugerea degetu­
lui, legănatul etc.) atât de grave, încât erau parțial răspunzătoa­
re de insomniile ei, au fost înlăturate. în urma vindecării lor și a
reducerii consistente a anxietății, somnul ei a devenit normal.
Accesele de depresie au dispărut și ele.23
în ciuda acestor rezultate favorabile, n-am considerat analiza
în niciun caz încheiată când a fost întreruptă, din motive exte­
rioare, după 575 de ore de terapie pe parcursul a peste doi ani și
jumătate. Gravitatea extraordinară a cazului, care s-a manifestat
nu doar în simptomele fetiței, ci și în dezvoltarea deformată a
caracterului ei și în personalitatea complet anormală, necesita

23 Ultima oară când am primit vești despre ea, la doi ani și jumătate după în­
cheierea analizei, aceste ameliorări se menținuseră.

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza obsesională a unei fetițe de șase ani


94 continuarea analizei, pentru a fi înlăturate dificultățile de care
continua să sufere. Stabilitatea insuficientă a stării ei se vedea în
faptul că, în condiții de stres, tindea să recadă într-unele din ve­
chile ei probleme, deși aceste recăderi erau de fiecare dată mai
puțin grave decât la început. în aceste condiții, exista oricând po­
sibilitatea ca o tensiune puternică sau chiar debutul pubertății
să dea naștere unei noi boli sau altor dificultăți.
Acest lucru aduce în discuție o întrebare de importanță esen­
țială, și anume: când se poate spune că analiza unui copil este fi­
nalizată? în cazul copiilor aflați în perioada de latență, nu pot
considera nici măcar rezultatele foarte bune, care satisfac pe de­
plin mediul lor, drept dovadă suficientă că analiza a fost finali­
zată. Am ajuns la concluzia că faptul că analiza a determinat o
dezvoltare favorabilă în perioada de latență — oricât de impor­
tantă ar putea fi aceasta — nu constituie, în sine, o garanție că
dezvoltarea pe mai departe a pacientului va fi complet reușită.24
Trecerea la pubertate și, de aici, la maturitate îmi pare a fi testul
care arată dacă analiza unui copil a fost dusă sau nu suficient de
departe. în capitolul VI voi aprofunda această chestiune, iar aici
voi afirma doar, pe baza experienței, că analiza asigură stabili­
tatea viitoare a copilului direct proporțional cu măsura în care
poate să rezolve anxietatea la cele mai profunde niveluri. în acest
lucru și în caracterul fantasmelor inconștiente ale copilului, sau,
mai degrabă, în schimbările survenite în ele, se găsește un crite­
riu care ne ajută să judecăm dacă analiza a fost dusă suficient de
departe.

24 In capitolul V, în contextul analizei lisei, o fată aflată la vârsta pubertății, voi


descrie mai detaliat care sunt factorii ce determină trecerea reușită la perioa­
da de latență și care sunt factorii ce determină, ulterior, trecerea reușită la
pubertate.

MELANIE KLEIN
Revenind la cazul Ernei, am arătat deja anterior că la sfârși- 95
tul analizei fantasmele ei de persecuție se reduseseră foarte mult,
atât ca număr, cât și ca intensitate. După părerea mea însă, sa­
dismul și anxietatea ei ar fi putut și ar fi trebuit să fie diminuate
și mai mult, pentru a preîntâmpina posibilitatea unei îmbolnă­
viri la pubertate sau la vârsta adultă. Dar întrucât continuarea
analizei n-a fost posibilă la acel moment, finalizarea ei a fost amâ­
nată pentru viitor.
Voi trece în continuare la discutarea anumitor chestiuni cu ca­
racter general în contextul istoriei de caz a Ernei, chestiuni care,
de asemenea, au derivat parțial din analiza ei. Am constatat că
axarea extensivă a analizei ei pe chestiuni sexuale și libertatea
care i-a fost acordată în privința fantasmelor și a jocurilor25 au de­
terminat o reducere și nu o amplificare a excitației sexuale și a pre­
ocupărilor sexuale. Erna era un copil a cărui precocitate sexuală

25 în capitolul precedent am arătat că analiza unui copil, la fel ca aceea a unui


adult, trebuie desfășurată în condiții de abstinență; dar întrucât copilul se
deosebește de adult, trebuie folosit un alt criteriu. Spre exemplu, luând par­
te la jocurile și fantasmele copilului, analistul îi oferă o cantitate mult mai
mare de satisfacție reală decât îi oferă pacientului adult; dar această cantita­
te de satisfacție este considerată a fi mai mică decât pare a fi. Aceasta, fiind­
că jocul este o formă de exprimare firească pentru copil, așa că rolul pe ca-
re-1 joacă în el analistul nu se deosebește caracterului de atenția cu care
urmărește exprimarea verbală a pacienților adulți care-și descriu fantasme­
le. în plus, trebuie ținut minte faptul că satisfacția pe care o obțin copiii în
analiză este, în bună măsură, o satisfacere a fantasmelor. E adevărat, Erna
s-a masturbat cu regularitate în timpul orei de analiză pe o anumită perioa­
dă de timp. Dar ea a constituit o excepție. Nu trebuie să uităm că în cazul ei
masturbarea obsesivă era prezentă în asemenea măsură, încât se masturba
cea mai mare parte din timp, uneori chiar și în prezența altor oameni. Când
compulsia ei a fost diminuată considerabil, situația analitică a dus la înceta­
rea masturbării în orele de analiză, fiind înlocuită de simpla reprezentare a
fantasmelor masturbatorii implicate.

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza obsesională a unei fetițe de șase ani


96 neobișnuită era observabilă pentru oricine. Nu doar tipurile de
fantasme pe care le avea, ci și comportamentul și mișcările ei
erau cele ale unei fete foarte senzuale, aflată la pubertate. Acest
lucru se vedea mai ales în purtarea ei provocatoare față de băr­
bați și băieți. Comportamentul ei s-a schimbat foarte mult și în
această privință în timpul analizei, iar la încheierea acesteia, Ema
vădea o fire mai copilăroasă. în plus, analiza fantasmelor ei mas-
turbatorii a pus capăt masturbării compulsive.26
Un alt principiu analitic pe care aș vrea să-1 subliniez este ace­
la că este indispensabilă aducerea în conștient, în cât mai mare
măsură cu putință, a îndoielilor și criticilor pe care le nutrește in­
conștient copilul cu privire la părinții săi și mai ales cu privire la
viața lor sexuală. Atitudinea lui față de mediul în care trăiește
nu are decât de câștigat de pe urma acestui lucru, deoarece, fi­
ind aduse în conștiință, plângerile și judecățile sale negative etc.
sunt supuse probei realității și, astfel, își pierd virulența anterioa­
ră. în același timp, relațiile lui cu realitatea devin mai bune. Ca­
pacitatea de a-și critica în mod conștient părinții este deja, așa
cum am văzut în cazul Ernei, un rezultat al îmbunătățirii relați­
ilor cu realitatea.27

26 Prin aceasta vreau să spun că masturbarea excesivă și masturbarea efectua­


tă în prezența altor oameni, care-și aveau originea într-o compulsie, au înce­
tat. Nu vreau să spun că a renunțat complet să se masturbeze.
27 Cât timp Erna era atât de ruptă de realitate, puteam doar să analizez mate­
rialul legat de fantasmele ei; dar pândeam mereu orice fir, oricât de slab, care
ar fi putut face legătura dintre acele fantasme și realitate. Pe această cale și
diminuându-i constant anxietatea, am putut să-i întăresc treptat relația cu
realitatea. In capitolul următor voi încerca să arăt mai clar că, foarte des, în
perioada de latență, analistul trebuie să se ocupe predominant de materia­
lul fantasmatic perioade lungi de timp, înainte să poată obține acces la via­
ța reală a copilului și la interesele Eului.

MELANIE KLEIN
Ajungem acum la o chestiune de tehnică; așa cum am spus 97
de mai multe ori, Erna avea deseori izbucniri de furie în timpul
ședinței de analiză. Accesele ei de furie și impulsurile sadice au
luat nu doar o dată forme amenințătoare la adresa mea. Faptul
că analiza descătușează afecte puternice la nevroticii obsesionali
este bine cunoscut, iar la copii ele își găsesc o expresie mult mai
directă și mai necontrolată decât la adulți. încă de la început, am
făcut-o pe Erna să înțeleagă că nu are voie să mă atace fizic. Dar
avea libertate în privința abreacției afectelor sale în multe alte
moduri; obișnuia să-și strice jucăriile sau să le taie bucăți, să dă­
râme scăunelele, să arunce pernele de colo-colo, să bată cu picio­
rul în podea, să stropească cu apă, să mâzgălească hârtii, să mur­
dărească jucăriile sau chiuveta28, să rostească injurii și așa mai
departe, fără cea mai mică împotrivire din partea mea. în același
timp însă, îi analizam furia, lucru care o atenua de fiecare dată
și uneori o elimina complet. Există, așadar, trei factori care tre­
buie să fie luați în considerație, din punct de vedere tehnic, în
abordarea răbufnirilor emoționale ale copilului în terapie: (1) co­
pilul trebuie să-și țină parțial sub control afectul, dar trebuie să
i se ceară să facă acest lucru doar în măsura în care este cu ade­
vărat necesar în realitate; (2) poate să-și exprime afectele prin in­
jurii și celelalte moduri amintite mai sus; (3) afectele sale sunt
atenuate sau eliminate prin interpretarea continuă și prin core­
larea situației prezente cu cea inițială.
Firește, măsura în care este utilizată fiecare dintre aceste meto­
de va varia mult. De exemplu, cu Erna, am fost nevoită să concep

28 Consider o necesitate absolută a analizei copilului ca încăperea în care are


loc terapia să fie mobilată în așa fel, încât copilul să aibă posibilitatea de
abreacție complet liberă. Deteriorarea mobilierului, a podelei etc. trebuie ac­
ceptată în anumite limite.

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza obsesională a unei fetițe de șase ani


98 de timpuriu următorul plan: într-o anumită perioadă, obișnuia să
facă o criză de furie de fiecare dată când îi spuneam că ședința
s-a terminat, așa că deschideam ambele uși duble ale camerei, ca
s-o țin sub control, știind că ar fi fost extrem de dureros pentru
ea dacă persoana venită s-o ia acasă vedea ceva din acele răbuf­
niri. Aș putea să remarc că în acea perioadă încăperea mea arăta
ca un câmp de luptă după plecarea Ernei. Ulterior, pe parcursul
analizei, se mulțumea să arunce în grabă pernele pe jos înainte
să plece; și mai târziu, ieșea din încăpere complet calmă. Iată și
un alt exemplu, luat din analiza lui Peter (trei ani și nouă luni),
care avea și el, la un moment dat, izbucniri violente de furie,
într-o perioadă ulterioară a analizei, a spus absolut spontan, ară­
tând o jucărie: „Pot la fel de bine să mă gândesc că am stricat-o".29
Dar este esențial ca, atunci când analistul îi cere copilului să-și
controleze parțial afectele, solicitarea să nu fie privită ca o mă­
sură pedagogică — ea este făcută din motive raționale și este ine­
vitabilă. Cerințele întemeiate pe o necesitate rațională pot fi în­
țelese de copil, chiar dacă el nu va fi întotdeauna în stare să le
îndeplinească. La fel, există ocazii în care nu efectuez concret toa­
te acțiunile care mi-au fost atribuite într-un joc, pe temeiul că în­
deplinirea lor completă ar fi prea stânjenitoare sau prea neplă­
cută pentru mine. Totuși, chiar și în astfel de cazuri, dau curs

29 Remarcile copiilor, chiar și ale celor mici, dovedesc că ei înțeleg pe deplin


natura situației de transfer și înțeleg că atenuarea afectelor lor este determi­
nată de interpretarea situației inițiale, împreună cu afectele aferente aceste­
ia. In astfel de cazuri, de pildă, Peter făcea deseori distincția între mine, care
eram „ca mami a lui", și „mami cea adevărată". De exemplu, plimbându-și
mașinuța încoace și-n colo, m-a scuipat, a vrut să mă bată și m-a făcut „bes­
tie afurisită". Mi-a contrazis violent interpretarea, dar treptat a redevenit po­
tolit și afectuos și a întrebat: „Când lucrușorul lui tati a intrat în mami așa,
am vrut s-o fac «bestie» pe mami a mea cea adevărată?"

MELANIE KLEIN
ideilor copilului cât de departe pot. E foarte important, de ase­ 99

menea, ca analistul să manifeste cât mai puține emoții cu putin­


ță în fața răbufnirilor afective ale copilului.

Propun ca, în continuare, să folosesc datele obținute din acest


caz pentru a ilustra concepțiile teoretice pe care mi le-am format
de atunci încoace30 și care vor fi prezentate în a doua parte a vo­
lumului de față. Farurile aurite ale locomotivei pe care Erna le
considera „atât de frumoase, roșii și aprinse" și pe care le-a supt
reprezentau penisul tatălui ei (cf. și acelui „ceva lung și de aur"
care-1 ținea pe căpitan la suprafața apei) și, de asemenea, erau
echivalate și cu sânii mamei. Faptul că nutrea un intens senti­
ment de vinovăție pentru că sugea diferite lucruri a fost dovedit
în acel context în care eu am jucat rolul copilului, iar ea a decla­
rat că „suptul" este cel mai mare defect al meu. Acest sentiment
de vinovăție poate fi explicat de faptul că suptul reprezenta tot­
odată mușcatul și devorarea sânilor mamei și a penisului tată­
lui. Pot face referire aici la teza mea potrivit căreia procesul de
înțărcare este acela care, împreună cu dorința copilului de a în­
corpora penisul tatălui și sentimentele de invidie și ură față de
mamă, pune în mișcare conflictul oedipian. Invidia se întemeia­
ză pe teoria sexuală timpurie a copilului cum că, în copulația cu
tatăl, mama îi încorporează penisul și-1 păstrează.31
Această invidie s-a dovedit a fi punctul central al nevrozei
Ernei. Atacurile pe care le-a întreprins la începutul analizei, în
rolul „persoanei a treia", asupra casei locuite doar de un bărbat
și o femeie s-au dovedit a fi o portretizare a impulsurilor ei agre­
sive la adresa corpului mamei și a penisului tatălui, presupus a

30 Cf. și lucrării mele „Early Stages of the Oedipus Conflict" (1928).


31 Cf. capitolului VIII.

Psihanaliza copiilor * Nevroza obsesională a unei fetițe de șase ani


ioo se afla înăuntrul ei. Aceste impulsuri, stimulate de invidia orală
a fetiței, și-au găsit exprimarea în jocul în care a scufundat cora­
bia (mama) și i-a smuls căpitanului (tatăl) „lucrul lung, de aur"
și capul care-1 ajutau să plutească, adică l-a castrat simbolic în
timp ce el se afla în copulație cu mama. Detaliile fantasmelor ei
de atac arată până pe ce culmi de ingeniozitate sadică mergeau
aceste atacuri asupra corpului mamei. își transforma, de pildă,
excrementele în substanțe periculoase și explozive, ca să-l dis­
trugă din interior. Acest lucru era ilustrat de incendierea și dis­
trugerea casei și de „explodarea" oamenilor din ea. Decuparea
hârtiei (prepararea „cărnii tocate" și a „salatei de ochi") repre­
zenta o distrugere totală a părinților în actul copulației. Dorința
Ernei de a-mi mușca nasul, retezându-1, și de a-1 face „franjuri"
era totodată un atac îndreptat spre penisul tatălui, pe care pre­
supunea că l-am încorporat, după cum a dovedit-o materialul
obținut în alte cazuri.32
Faptul că în fantasmă Erna întreprindea atacuri asupra cor­
pului mamei, urmărind să captureze și să distrugă celelalte lu­
cruri pe care le mai conținea acesta (adică fecale și copii), este de­
monstrat de varietatea peștilor în jurul cărora se purta lupta
disperată, în care se făcea apel la toate resursele, între „nevasta
de pescar" (mama ei) și mine în rolul copilului (ea însăși). Mai
mult, așa cum am văzut, își imagina că eu, după ce trebuia să
privesc cum ea și polițistul „pățeau" împreună banii sau peștii,
încercam să iau în posesie peștii cu orice preț. Așadar, imaginea
părinților ei în timpul actului sexual îi trezise dorința de a fura

32 Și în alte analize am constatat că atacurile — fantasmate sau reale — la adre­


sa nasului, tălpilor, capului meu etc. nu vizau niciodată acele părți ale cor­
pului meu în sine; erau totodată îndreptate spre ele ca reprezentări simboli­
ce ale penisului tatălui, atașat mie sau încorporat de mine, adică de mamă.

MELANIE KLEIN
penisul tatălui și tot ce se mai afla în corpul mamei. Reacția 101

Ernei la această intenție de a jefui și distruge complet corpul


mamei era exprimată în frica pe care o simțea, după luptele cu
nevasta pescarului, că o femeie-tâlhar va lua tot ce se găsește
înăuntrul ei. Această frică este cea pe care am descris-o ca fiind
aferentă celei mai timpurii situații de pericol a fetei și pe care o
consider echivalentă cu anxietatea de castrare a băieților.33 Aș
putea să amintesc aici legătura dintre această situație de anxie­
tate timpurie a Ernei și extraordinara ei inhibiție în învățare, le­
gătură pe care, între timp, am întâlnit-o și în alte analize.34 Am
arătat deja că la Erna abia analiza celor mai profunde straturi
ale sadismului său și a celei mai timpurii situații oedipiene a in­
fluențat acea inhibiție. Sadismul ei extraordinar, contopit cu do­
rința intensă de cunoaștere, a condus — ca apărare în fața lui —
la inhibarea totală a mai multor activități care se bazau pe do­
rința de a cunoaște. Aritmetica și scrisul simbolizau atacuri sa­
dice violente asupra corpului mamei și asupra penisului tată­
lui.35 în inconștientul ei, aceste activități erau echivalate cu
sfâșierea, tăierea în bucăți sau arderea corpului mamei, împre­
ună cu copiii pe care-i conținea, și cu castrarea tatălui. Ca urma­
re a echivalării corpului mamei cu cărțile, cititul a ajuns să în­
semne și el o extragere violentă a substanțelor, copiilor etc.
dinăuntrul mamei.36

33 Vezi și lucrarea mea „Early Stages of the Oedipus Conflict" (1928, Writings, I),
unde se discută legătura dintre inhibiția subiectului în muncă și identifica­
rea cu mama sa.
34 A se compara cu prezentarea mea despre lise, în capitolul V
35 în privința acestui aspect, vezi și lucrarea mea „The Role of the School in the
Libidinal Development of the Child", (1923) Writings, I.
36 în lucrarea „Some Unconscious Factors in Reading" (1930), James Strachey
a indicat această semnificație inconștientă a cititului.

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza obsesională a unei fetițe de șase ani


102 în sfârșit, mă voi folosi de acest caz ca să abordez încă o idee
căreia am ajuns să-i acord, în virtutea experiențelor ulterioare,
validitate generală. Caracterul fantasmelor Ernei și al relației ei
cu realitatea este, din experiența mea, tipic pentru acele cazuri
în care acționează puternic trăsăturile paranoide. în plus, facto­
rii determinanți subiacenți ai dezvoltării trăsăturilor paranoide
și ai homosexualității strâns legate de aceasta pe care i-am găsit
în cazul ei s-au dovedit a fi, de asemenea, factori esențiali gene­
rali în geneza paranoiei. Acest aspect va fi elaborat mai pe larg
în a doua parte a cărții (capitolul IX). Aici, mă voi rezuma la a
arăta pe scurt că am descoperit trăsături paranoice puternice în
mai multe analize de copii și, ca atare, am ajuns la convingerea
că o sarcină importantă și promițătoare a analizei copilului con­
stă în a scoate la iveală și a elimina trăsăturile psihotice la înce­
putul vieții individului.

MELANIE KLEIN
IV

Tehnica analizei în perioada


de latentă
>

Analiza copiilor în perioada de latență prezintă o serie de di­


ficultăți aparte. Spre deosebire de copilul mic, ale cărui imagina­
ție vie și anxietate acută ne permit să obținem acces la inconștien­
tul lui și să stabilim contactul cu el mai ușor, copiii aflați în
perioada de latență au o viață imaginativă foarte limitată, în con­
cordanță cu tendința puternică la refulare care le caracterizează
vârsta; iar în comparație cu persoana adultă, Eul lor este încă ne­
dezvoltat și nici nu-și înțeleg boala, nici nu nutresc dorința de a
se vindeca, așa că n-au niciun stimulent pentru a începe analiza
și nicio încurajare pentru a o continua. La acestea se adaugă ati­
tudinea generală de rezervă și neîncredere atât de tipică pentru
această perioadă a vieții — atitudine care rezultă parțial din fap­
tul că-i preocupă intens lupta cu masturbarea care-i face, drept
urmare, să nutrească o aversiune profundă față de orice lucru cu
iz de cercetare și interogare sau care atinge impulsurile pe care
abia reușesc să le țină sub control.
Aceste caracteristici au ca efect faptul că nu găsim o cale clară
de acces în analiza lor, deoarece copiii din această grupă de vâr­
stă nu se joacă, precum copiii mici, nici nu fac asociații verbale, ca

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei în perioada de latență


104 adulții. Chiar și așa, am constatat că instituirea fără întârziere a
situației analitice este posibilă dacă le abordez inconștientul
dintr-un punct de pornire corespunzător cu natura copilului mai
mare. Copilul mic încă se mai află sub influența directă și puter­
nică a experiențelor instinctuale și a fantasmelor sale și ni le pune
în față pe dată; ca urmare, este adecvat, așa cum am descoperit
în analizele la vârste mici, să interpretez chiar și în primele șe­
dințe reprezentările despre coit ale copilului mic și fantasmele
sale sadice, pe când copilul aflat în perioada de latență a dese-
xualizat deja acele experiențe și fantasme în mult mai mare mă­
sură și le-a prelucrat într-o formă diferită.
Grete, în vârstă de șapte ani, un copil foarte rezervat și limi­
tat mental, cu trăsături schizoide pronunțate, era inaccesibilă,
însă desena, realizând schițe primitive de case și copaci pe care
le repeta iarăși și iarăși, într-o manieră obsesională, întâi pe una,
apoi pe cealaltă. Din anumite schimbări recurente de culoare și
mărime a caselor și copacilor și din ordinea în care erau desena­
te, am dedus că prin case se reprezenta pe ea însăși și pe mama
ei, iar prin copaci, pe tatăl și fratele ei, plus relațiile lor unul cu
celălalt. în acest punct, am început să interpretez și i-am spus că
ceea ce o preocupă sunt diferențele de sex dintre mama și tatăl
ei și dintre ea și fratele ei, precum și diferențele dintre adulți și
copii. A fost de acord cu mine și a reacționat imediat la interpre­
tare făcând modificări în desene, care fuseseră până atunci mo­
notone. (Chiar și așa, timp de câteva luni analiza a continuat în
principal cu ajutorul desenelor ei.) în cazul lui Inge, în vârstă de
șapte ani, am fost incapabilă timp de mai multe ore să găsesc
vreo cale de abordare. Susțineam conversația despre școală și su­
biecte înrudite cu oarecare greutate, iar atitudinea ei față de mine
era foarte neîncrezătoare și rezervată. S-a însuflețit doar când a

MELANIE KLEIN
început să-mi vorbească despre o poezie pe care o citise la școa- 105
lă. I se părea remarcabil că în ea cuvintele lungi alternau cu cele
scurte. Ceva mai devreme vorbise despre niște păsări pe care le
văzuse zburând într-o grădină, dar nu le văzuse și ieșind din ea.
Aceste observații urmaseră unei remarci pe care o făcuse, cum
că ea și prietena ei se descurcaseră la un anumit joc la fel de bine
ca băieții. I-am explicat că o preocupa dorința de a ști de unde
vin cu adevărat copiii (păsările) și, de asemenea, de a înțelege
mai bine diferențele de sex dintre băieți și fete (cuvinte lungi și
scurte — abilitățile comparative ale băieților și fetelor). Și în acest
caz, am văzut că această interpretare a avut asupra lui Inge ace­
lași efect pe care-1 avusese asupra lui Grete. între noi s-a stabilit
legătura, materialul cu care venea a devenit mai bogat și anali­
za a pornit pe făgașul ei.
în aceste cazuri și în altele, dorința refulată de a cunoaște do­
mina tabloul. Dacă în analizele din perioada de latență alegem
acest punct pentru a face primele interpretări — desigur, nu mă
refer la explicații în sens intelectual, ci doar la interpretări ale
materialului așa cum apare el, sub forma îndoielilor și fricilor
sau a cunoștințelor ori teoriilor sexuale inconștiente1 și așa mai

1 Interesul sexual servește, astfel, drept mijloc de a aborda materialul refulat.


Ca rezultat al interpretărilor mele, Inge și Grete, de exemplu, nu au cerut și
alte lămuriri sexuale, ci au oferit un material care a deschis calea către anxie­
tatea și sentimentul de vinovăție pe care le simțeau. Acest efect a fost provo­
cat de înlăturarea unei porțiuni din refulare. Inge, e adevărat, era parțial con­
știentă de interesul ei față de originea copiilor, dar nu și de ruminațiile privind
diferențele dintre sexe și nici despre anxietatea ei pe această temă. Grete le re­
fulase pe amândouă. Efectul avut de interpretarea mea asupra ambelor fete
s-a datorat faptului că le-am demonstrat interesul pe care-1 nutreau cu ajuto­
rul materialului pe care mi l-au furnizat și, astfel, am stabilit o legătură între
curiozitatea lor sexuală, anxietatea latentă și sentimentul de vinovăție.

Psihanaliza copiilor • Tehnica analizei în perioada de latență


106 departe —, găsim la copil, în scurt timp, sentimente de vinovă­
ție și anxietate și, astfel, instituim situația analitică.
Efectul interpretării depinde de îndepărtarea unei anumite
cantități de refulare și se manifestă în mai multe moduri. (1) Este
instituită situația analitică. (2) Imaginația copilului devine mai
liberă. Mijloacele lui de reprezentare capătă mai multă bogăție
și amploare; vorbirea lui devine mai abundentă și relatările pe
care le face conțin mai multe fantasme. (3) Copilul nu numai că
simte ușurare, ci, în plus, ajunge la o anumită înțelegere a sco­
pului travaliului analitic, lucru analog cu insightul adultului în
privința bolii sale.2 Pe această cale, interpretările duc treptat la
depășirea dificultăților amintite la începutul capitolului, care, în
virtutea condițiilor de dezvoltare din perioada de latență, stau
în calea începerii și desfășurării analizei.

Pe lângă faptul că, de obicei, explicațiile pur intelectuale nu reușesc să răs­


pundă la întrebările care domină mintea copilului, în plus, ele stârnesc ma­
teriale refulate fără să le dizolve. Când se întâmplă acest lucru, copilul reac­
ționează cu aversiune față de explicație. în lucrarea „The Child's Resistance
to Analysis" [care a apărut în „The Development of a Child" — 1921, Wrz-
tings, I], am avansat ipoteza potrivit căreia copiii pot accepta clarificările se­
xuale numai în măsura în care anxietatea și conflictele lor interne nu-i îm­
piedică și că, prin urmare, rezistența lor la aceste clarificări ar trebui să fie
privită ca un simptom. De atunci, această concepție pare să fi fost general ac­
ceptată (cf. „Über Sexuelle Aufklärung", Sonderheft der Zeitschrift für psychoa­
nalytische Pädagogik, 1927 și O. Fenichel, „Some Infantile Theories not Hither-
to Described", 1927). Ori de câte ori o explicație intelectuală aduce totuși
ușurare, ea reușește de obicei să rezolve o anumită refulare din straturile de
la suprafață ale psihicului. Explicațiile sincere ca răspuns la întrebările spon­
tane pe această temă sunt primite de copil ca dovezi de încredere și iubire și
contribuie la atenuarea sentimentului său de vinovăție, aducând temele se­
xuale în câmpul discuțiilor deschise.
2 Așa cum arătam în capitolul II, același lucru este valabil pentru copiii foar­
te mici.

MELANIE KLEIN
în perioada de latență, în consonanță cu refularea mai inten- 107
să a fantasmelor și cu Eul mai dezvoltat, jocurile copilului sunt
mai adaptate la realitate și mai puțin fantasmatice decât cele ale
copilului mic. în jocurile sale cu apa, de pildă, nu găsim repre­
zentări directe ale dorințelor orale ori ale urinării și defecării, ca
la copiii mai mici; ocupațiile lui deservesc în mult mai mare mă­
sură tendințele reactive și adoptă forme raționalizate cum ar fi
gătitul, curățenia și așa mai departe. După mine, marea impor­
tanță a elementului rațional în jocurile copiilor aflați la această
vârstă nu se datorează numai unei refulări mai intense a fantas­
melor, ci și unui accent excesiv, obsesional asupra realității, care
face parte integrantă din condițiile speciale de dezvoltare din pe­
rioada de latență.
Lucrând cu cazurile tipice pentru această perioadă, vedem, în
repetate rânduri, că Eul copilului mai mare, care este în conti­
nuare mult mai slab decât cel al adultului, încearcă să-și întăreas­
că poziția, punându-și toate energiile în slujba tendințelor de re­
fulare, și găsește sprijin pentru această încercare în realitate. Aici
văd motivul pentru care nu ne putem aștepta la ajutor din par­
tea Eului pentru travaliul analitic, care este contrar tuturor ten­
dințelor Eului copilului, și motivul pentru care ar trebui să fa­
cem pace cât mai curând posibil cu instanțele inconștiente,
pentru a ne asigura cooperarea din partea Eului prin aceste mij­
loace, pas cu pas.
în contrast cu copiii mici, care înclină de obicei mai mult să
se joace cu jucării la începutul analizei, copiii din perioada de la­
tență încep foarte devreme să joace roluri. Cu copiii între cinci și
zece ani, am jucat jocuri de acest fel care au continuat de la o șe­
dință la alta săptămâni și luni întregi, iar un joc a lăsat locul al­
tuia abia când analiza i-a clarificat toate detaliile și conexiunile.

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei în perioada de latență


108 De obicei, jocul următor vădește aceleași fantasme dirijate de
complexe, într-o altă formă și cu noi detalii, care conduc la co­
nexiuni mai profunde. De exemplu, Inge, fetița de șapte ani, pu­
tea fi descrisă drept un copil normal în privința firii și a compor­
tamentului, în ciuda anumitor probleme a căror amploare a fost
scoasă la iveală abia în analiză.3 O perioadă considerabilă de
timp, a jucat cu mine un joc de-a biroul, în care ea era directorul
care dădea ordine de toate felurile, dicta scrisori și le scria, în
contrast cu inhibițiile ei drastice în învățare și scriere. Aici, do­
rințele ei de a fi bărbat puteau fi recunoscute clar. într-o zi, a re­
nunțat la acest joc și a început să se joace cu mine de-a școala.
Trebuie spus că nu numai orele de curs îi păreau dificile și ne­
plăcute, ci mai mult, școala însăși îi displăcea profund. S-a jucat
cu mine de-a școala timp îndelungat, adoptând rolul profesoarei,

3 Analiza lui Inge, care a avut cu totul 375 de ore, a avut caracterul unei tera­
pii profilactice. Principala ei problemă consta într-o inhibiție în privința șco­
lii, care nu părea foarte pronunțată când a venit la mine prima oară, dar care,
așa cum am descoperit pe parcursul analizei, avea rădăcini foarte profunde.
Inge era un copil vioi și activ, cu o bună adaptare la societate și, în general,
putea fi considerată un copil normal. Totuși analiza a determinat niște schim­
bări remarcabile la ea. S-a dovedit că vioiciunea ei se întemeia pe o atitudi­
ne homosexuală activă, iar relațiile în general bune cu băieții, pe o identifi­
care cu aceștia. în plus, analiza a scos la iveală gravitatea depresiei la care
putea să ajungă și a arătat ca în spatele aparentei încrederi în sine exista un
sentiment drastic de inferioritate și o frică de eșec care erau răspunzătoare
pentru dificultățile ei în privința școlii. După analiză, a devenit mult mai li­
beră, mai fericită și mai deschisă, relațiile cu mama au devenit mai afectuoa­
se și sincere, iar sublimările au crescut numeric și ca stabilitate. Inge a reu­
șit să ajungă la vârsta pubertății fără dificultăți și s-a dezvoltat satisfăcător.
Schimbarea survenită în atitudinea ei sexuală, în urma căreia componentele
feminine au putut ieși în prim-plan în mult mai mare măsură, era prevesti­
toare de bine pentru viața ei în viitor. în cei șapte ani care au trecut de la în­
cheierea terapiei, s-a dezvoltat foarte satisfăcător și a intrat cu succes la vâr­
sta pubertății.

MELANIE KLEIN
în timp ce eu eram eleva; tipurile de greșeli pe care mă punea să 109

le fac mi-au dat indicii importante privitoare la eșecurile ei șco­


lare. în ciuda tuturor aparențelor contrare, Inge, mezina familiei,
găsea superioritatea fraților și a surorilor mai mari foarte greu
de suportat, iar când a intrat la școală, a simțit că se reia vechea
situație. Așa cum o dezvăluiau detaliile lecțiilor pe care le preda
în rolul de profesoară, în ultimă instanță și la o vârstă foarte fra­
gedă, dorința ei de cunoaștere4 nu fusese satisfăcută și fusese re­
fulată; acesta era lucrul care făcea atât de insuportabilă superio­
ritatea fraților și a surorilor și orele de la școală atât de
dezgustătoare.
Am văzut că, inițial, Inge s-a identificat puternic cu tatăl [după
cum o arată jocul în care era directorul], iar apoi cu mama, după
cum arată jocul în care, inversând rolurile mamă-fiică, ea era
profesoara, iar eu, eleva. în următorul joc, era vânzătoare într-un
magazin de jucării, iar eu trebuia să cumpăr tot felul de lucruri
pentru copiii mei, [asta demonstrând] ceea ce ar fi trebuit să-i
ofere mama sa. Obiectele pe care mi le vindea erau simboluri ale
penisului (stilouri, creioane etc.), iar copilul căruia urma să i le
dau avea să devină, mulțumită lor, deștept și agil. împlinirea de
dorințe din acest joc, în care atitudinea homosexuală a fetiței și
complexul de castrare reveneau în prim-plan, presupunea că
mama ar trebui să-i dea penisul tatălui, așa încât, cu ajutorul
acestuia, să poată să-și înlocuiască tatăl și să câștige iubirea mamei.

4 în capitolul X se avansează ipoteza că, în general, primele și cele mai impor­


tante începuturi ale dorinței de cunoaștere apar într-un stadiu foarte timpuriu
al dezvoltării, când copilul încă nu este capabil să vorbească. Din experiența
mea, primele întrebări (care se pare că rămân integral sau parțial inconștien­
te) apar în același timp cu cele mai timpurii teorii sexuale și cu intensificarea
sadismului, pe la jumătatea primului an viață. Altfel spus, ele aparțin perioa­
dei care, după părerea mea, deschide calea conflictului oedipian.

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei în perioada de latență


no în desfășurarea ulterioară a jocului însă, a preferat să-mi vândă
mie, cumpărătoarea, lucruri de. mâncare pentru copiii mei și a
devenit evident că penisul tatălui și sânul mamei erau obiectele
celor mai profunde dorințe orale ale sale și că frustrările orale
erau cele care se aflau la baza problemelor ei în general și a di­
ficultăților de învățare în special.
Din cauza sentimentului de vinovăție legat de introiectarea sa-
dic-orală a sânului mamei, de la o vârstă foarte fragedă, Inge a
considerat frustrările orale drept pedeapsă.5 Impulsurile ei agre­
sive la adresa mamei, izvorâte din situația oedipiană, și dorin­
ța de a o jefui de copii întăriseră aceste sentimente timpurii de
vinovăție și duseseră la o frică foarte profundă, deși ascunsă, de
mama sa. Acesta era motivul pentru care era incapabilă să-și
păstreze poziția feminină și încerca să se identifice cu tatăl. Dar
nu putea nici să accepte poziția homosexuală, din cauza fricii
excesive de tată, al cărui penis voia să-1 fure. La acestea se adău­
ga senzația ei de incapacitate de a face, drept urmare a incapa­
cității de a ști (adică frustrarea timpurie a dorinței sale de a cu­
noaște), la care contribuise poziția ei de mezină. Ca urmare, eșua
la școală în activitățile care făceau apel la componentele ei mas­
culine; de asemenea, cum nu putea păstra poziția feminină, care
implica în fantasmă conceperea și nașterea copiilor, nu reușea
nici să elaboreze sublimări feminine derivate din acea poziție,
în plus, din cauza anxietății și a sentimentelor de vinovăție, eșua
și în relația copilului cu mama (de exemplu în relația cu profe­
soara ei), fiindcă echivala inconștient absorbirea cunoștințelor

5 Potrivit lui Ernest Jones, copilul privește întotdeauna privările ca fiindu-i im­
puse deliberat de persoanele din jurul său (cf. lucrării sale „Early Develop-
ment of Female Sexuality", 1927; de asemenea, contribuția lui Joan Riviere
la „A Symposium on Child-Analysis", 1928).

MELANIE KLEIN
cu gratificarea dorințelor sadic-orale, iar aceasta presupunea dis- ni
trugerea sânului mamei și a penisului tatălui.
Dacă în realitate Inge aduna eșecuri peste eșecuri, în imagi­
nație juca orice rol. Astfel, în jocul pe care l-am descris, în care
juca rolul directorului, își reprezenta reușitele în rolul de tată; ca
profesoară, avea numeroși copii și, totodată, își schimba rolul de
mezină cu cel al copilului cel mai mare și mai inteligent, iar în
jocul cu vânzătoarea de jucării și alimente, printr-o dublă depla­
sare a rolurilor, își inversa frustrările orale.
Am vorbit despre acest caz spre a arăta că pentru a clasifica
legăturile psihice subiacente trebuie să investigăm nu doar toa­
te detaliile unui joc dat, ci și motivul pentru care un joc ia locul
altuia. Am constatat deseori că o astfel de schimbare a jocului ne
permite o privire asupra cauzelor trecerii de la o poziție psiho­
logică la alta sau a oscilațiilor între pozițiile de acest fel și, ca ata­
re, asupra dinamicii jocului dintre forțele psihice.
Următorul caz ne oferă ocazia de a demonstra aplicarea unei
tehnici mixte. Kenneth, în vârstă de nouă ani și jumătate, un bă­
iat foarte infantil pentru vârsta lui, era fricos, timid și inhibat
drastic și suferea de anxietate puternică. Suferea de la o vârstă
fragedă din cauza ruminațiilor morbide. La învățătură, înregis­
tra un eșec total, cunoștințele sale despre materiile școlare fiind
cele ale unui copil de șapte ani. Acasă era excesiv de agresiv, bat­
jocoritor și greu de controlat. Interesul lui nesublimat și aparent
neinhibat față de toate chestiunile sexuale era neobișnuit; avea
o preferință pentru folosirea cuvintelor obscene și se exhiba și se
masturba într-o manieră lipsită de rușine, neobișnuită pentru un
copil de vârsta lui.6
6 Terapia lui Kenneth a durat 225 de ore și nu a putut fi dusă mai departe din
cauza unor circumstanțe externe. Nevroza sa, deși nu a fost înlăturată, se

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei în perioada de latență


112 îi voi descrie istoria foarte pe scurt. La o vârstă foarte frage­
dă, Kenneth fusese sedus de dădaca lui. Amintirea acestui fapt
era foarte conștientă în mintea lui și incidentul a ajuns ulterior
la cunoștința mamei sale. Potrivit acesteia, dădaca, Mary, îi fu­
sese foarte devotată copilului, dar foarte strictă în ce privește in­
sistențele de a fi curat. Amintirile lui Kenneth despre seducție
datau de la începutul celui de-al cincilea an de viață al său, însă
e cert că, de fapt, ea a avut loc mult mai devreme. A declarat,
aparent cu plăcere și fără inhibiții, că dădaca lui obișnuia să-l ia
cu ea când făcea baie și-i cerea să-i maseze organele genitale. în
afară de asta, nu avea decât lucruri bune de spus despre ea; afir­
ma că l-a iubit și multă vreme a negat că s-a purtat sever cu el.
La începutul analizei, a relatat un vis pe care-1 avea în mod re­
petat de la cinci ani: atingea organele genitale ale unei femei necu­
/ o masturba.
noscute si
Frica lui de mine a apărut în prima ședință. La scurt timp
după începerea analizei, a avut următorul vis de anxietate:
Dintr-odată, pe scaunul meu nu stăteam eu, ci un bărbat. Apoi m-am
dezbrăcat și el a văzut, îngrozit, că am un organ genital masculin ne­
obișnuit de mare. în contextul interpretării acestui vis, a furnizat
un material bogat privitor la teoria lui sexuală despre „mama cu
penis", imagine mentală pe care, așa cum a dovedit analiza,
Mary o întruchipa foarte clar pentru el. Era evident că se temu­
se de ea când era mic, fiindcă-1 bătea rău, dar încă nu era în sta­
re să accepte acest fapt, până când un vis ulterior l-a făcut să-și
schimbe atitudinea.

diminuase între timp substanțial. în privința părții concrete a vieții lui, re­
zultatele parțiale au dus la diminuarea mai multor probleme; printre altele,
era capabil să răspundă mai bine la cerințele vieții școlare și ale creșterii sale
în general.

MELANIE KLEIN
Oricât de infantil ar fi fost Kenneth în multe privințe, a ajuns 113
în foarte scurt timp la o înțelegere clară cu privire la scopul și
necesitatea analizei. Uneori, oferea asociații în maniera copiilor
mai mari și alegea de bunăvoie să se întindă pe canapea pentru
asta. De fapt, cea mai mare parte a analizei sale s-a desfășurat
astfel. în scurt timp însă, a început să-și completeze materialul
verbal cu acțiuni. A luat niște creioane de pe masă și le-a făcut
să reprezinte oameni. Altă dată a adus cu el niște cârlige de rufe,
care au devenit și ele oameni și s-au luptat unele cu altele. De
asemenea, le-a făcut să reprezinte proiectile și construia cu ele
clădiri. Toate acestea se petreceau pe canapeaua pe care stătea
întins. în cele din urmă, a descoperit pe pervazul ferestrei o cu­
tie cu cuburi de construit, a adus măsuța de joc lângă canapea și
și-a însoțit asociațiile cu reprezentări folosind cuburile.
Din al doilea vis al lui Kenneth, care a dus analiza cu un pas
mare mai departe, voi relata doar atât cât este necesar pentru a
ilustra tehnica folosită. Era în baie și urina; a intrat un bărbat care
a tras un glonț în urechea lui și i-a smuls-o. în timp ce-mi povestea
acest vis, Kenneth efectua diferite operațiuni cu cuburile, pe care
mi le-a explicat astfel: el, tatăl lui, fratele lui și dădaca Mary erau
reprezentați fiecare de un cub. Toți acești oameni dormeau în
câte o încăpere (pereții încăperilor erau indicați și ei de cuburi).
Mary s-a ridicat, a luat un băț mare (alt cub) și a venit la el. Avea
de gând să-i facă ceva, fiindcă nu fusese cuminte într-un fel sau
altul. (S-a dovedit că se masturbase și urinase în pantaloni.) în
timp ce-1 bătea cu bățul, el a început s-o masturbeze, iar ea a în­
cetat imediat să-1 mai bată. Când a reînceput să-1 bată, el a mas­
turbat-o iarăși și ea s-a oprit; acest proces s-a repetat de mai mul­
te ori, până când, în cele din urmă, în ciuda a tot, ea l-a amenințat
că-1 omoară cu bățul. Atunci, fratele lui a venit și l-a salvat.

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei în perioada de latență


114 Kenneth a fost extrem de surprins când a înțeles în sfârșit,
din vis și din asociațiile sale, că se temuse cu adevărat de Mary.
In același timp însă, frica față de ambii părinți a devenit și ea
parțial conștientă. Asociațiile lui arătau clar că în spatele fricii
de Mary pândea frica de o mamă rea, coalizată cu un tată cas­
trator. Acesta din urmă era reprezentat în vis de bărbatul care
i-a smuls urechea în baie — tocmai locul în care-și masturbase
adesea dădaca.
Frica lui Kenneth de părinții uniți împotriva lui, aflați într-o
perpetuă copulație în fantasmele sale, s-a dovedit a fi extrem de
importantă în analiza sa. Abia după ce am făcut multe observa­
ții ulterioare de același tip, pe care le-am descris în lucrarea „Ear­
ly Stages of the Oedipus Conflict" (1928) și pe care le voi discu­
ta mai amănunțit în a doua parte a acestei cărți [capitolul VIII],
mi-am dat seama că frica de „femeia cu penis" se întemeiază pe
o teorie sexuală, conturată într-un stadiu foarte timpuriu de dez­
voltare, care spune că mama încorporează penisul tatălui în ac­
tul sexual7, așa că, în ultimă instanță, ideea de femeie cu penis îi
simbolizează pe cei doi părinți, contopiți laolaltă. Voi ilustra
ideea cu ajutorul materialului descris aici. în visul său, Kenneth
a fost mai întâi atacat de un bărbat, dar apoi cea care l-a atacat a
fost Mary. Așa cum au arătat asociațiile sale, Mary reprezenta
„femeia cu penis", care-i simboliza pe mama și tatăl lui, uniți.
Tatăl, care apăruse mai devreme ca bărbat, era reprezentat în ul­
tima parte a visului doar de penisul lui, adică de bățul cu care-1
lovea Mary.

7 In „Homosexualität und Öedipuskomplex" (1926), Felix Boehm a arătat că


ideea penisului ascuns al femeii își primește valoarea patogenă ca urmare a
faptului că este pusă în legătură, în inconștient, cu ideea penisului temut al
tatălui, ascuns în mamă.

MELANIE KLEIN
Pot indica aici o trăsătură pe care tehnica analizei la vârste 115

mici o are în comun cu tehnica prin joc așa cum este ea folosită
în unele cazuri cu copiii mai mari. Kenneth devenise conștient
de o parte importantă a trecutului său îndepărtat prin interme­
diul acțiunii și nu prin vorbire. Pe măsură ce analiza lui progresa,
trăia deseori o anxietate puternică și atunci putea să-mi comu­
nice asociațiile sale doar dacă le completa prin reprezentări cu
ajutorul cuburilor. Mai mult chiar, s-a întâmplat nu de puține ori
ca, atunci când se instala anxietatea, să nu mai reușească să-și
găsească deloc cuvintele și nu putea decât să se joace. După ce
anxietatea se reducea iarăși, ca rezultat al interpretărilor, el re­
devenea capabil să vorbească liber.
Un alt exemplu de modificare a tehnicii provine din metoda
pe care am adoptat-o cu Werner, un băiat de nouă ani cu nevro­
ză obsesională. Acest băiat, care se comporta în multe privințe
ca un nevrotic obsesional adult și la care ruminațiile morbide
constituiau un simptom pregnant, suferea și de o puternică an­
xietate, care era însă manifestată în principal printr-o mare irita-
bilitate și prin accese de furie.8 O mare parte din analiză a fost

8 Cazul lui Werner prezenta următoarele simptome: anxietate și timiditate,


care se manifestau în diferite forme, dar mai ales prin anxietate la școală și
dificultăți de învățare importante și tot mai mari; ritualuri obsesionale care
deveneau mereu mai complexe și care-i luau ore întregi și un caracter puter­
nic nevrotic, care făcea creșterea sa extrem de dificilă. Analiza lui, care a cu­
prins 210 ore de terapie, a eliminat în mare măsură aceste dificultăți. In pre­
zent (la cinci ani după încheierea terapiei), dezvoltarea generală a băiatului
este foarte favorabilă. Ritualurile obsesionale au încetat, e bun la activitățile
pe care le efectuează, îi place să meargă la școală, se înțelege bine cu cei din
preajmă, acasă și la școală, și e bine adaptat social. Relațiile sale atât cu me­
diul imediat, cât și cu cel îndepărtat sunt bune. Mai presus de toate însă —
lucru care nu se întâmpla înainte —, găsește plăcere în cele mai variate ti­
puri de activități și sporturi și se simte bine.

Psihanaliza copiilor * Tehnica analizei în perioada de latență


116 efectuată prin intermediul jucăriilor și cu ajutorul desenelor.
Eram obligată să șed lângă el la măsuța de joc și să mă joc cu el
chiar mai mult decât trebuie de obicei s-o fac cu majoritatea co­
piilor mici. Uneori, trebuia chiar să efectuez singură acțiunile ce­
rute de joc, la îndrumările lui. Spre exemplu, trebuia să con­
struiesc cu cuburile, să mișc trăsurile de colo-colo și așa mai
departe, timp în care el nu făcea decât să-mi supervizeze acțiu­
nile. Motivul pe care-1 oferea pentru acest lucru era acela că, une­
ori, mâinile îi tremurau atât de tare, încât nu putea să pună ju­
căriile la locul lor sau ar fi putut să le dărâme ori să le strice.
Tremurăturile erau un semn al apariției crizei de anxietate. în
cele mai multe cazuri, puteam să opresc crizele desfășurând jo­
cul așa cum voia el și, în același timp, interpretând în contextul
anxietății lui semnificația acțiunilor (din joc). Frica de propria
agresivitate și neîncrederea în capacitatea sa de a iubi îl făcuse­
ră să-și piardă complet speranța de a-și restaura părinții, frații și
surorile, pe care-i atacase în fantasmă. De aici, teama că ar pu­
tea să dărâme, din greșeală, cărămizile și lucrurile care fuseseră
deja construite. Această neîncredere în propriile tendințe con­
structive și în capacitatea sa de restaurare constituia una dintre
cauzele puternicei inhibiții în învățare și în joc.
După ce anxietatea sa a fost îndepărtată în mare măsură,
Werner se juca fără ajutorul meu. Făcea foarte multe desene și pro­
ducea asociații abundente pe marginea lor. In ultima parte a anali­
zei, furniza materialul în principal sub forma asociațiilor libere.
Stând întins pe canapea — poziția în care și el, ca și Kenneth, pre­
fera să-și desfășoare asociațiile —, nara fantasme neîntrerupte de
aventuri în care aparatele, dispozitivele mecanice etc. jucau un rol
important. In aceste povestiri reapărea materialul care fusese repre­
zentat anterior în desenele sale, dar îmbogățit cu multe detalii.

MELANIE KLEIN
După cum am spus, anxietatea puternică, acută a lui Werner 117
se exprima în principal sub forma crizelor de furie și agresivita­
te și printr-o atitudine batjocoritoare, sfidătoare și de căutare a
nodului în papură. Nu avea nicio intuiție cu privire la boala sa
și obișnuia să insiste că nu există niciun motiv de a fi analizat; o
perioadă îndelungată de timp, ori de câte ori apăreau rezisten­
țe, se purta cu mine într-un mod disprețuitor și mânios. Și aca­
să era un copil dificil, iar familia lui n-ar fi reușit să-1 determine
să meargă mai departe cu tratamentul dacă n-aș fi reușit, în foar­
te scurt timp, să-i elimin puțin câte puțin anxietatea, până când
rezistența sa la analiză a ajuns să se manifeste aproape integral
doar în ședința de terapie.
Ajungem acum la un caz care a prezentat dificultăți tehni­
ce de un tip foarte neobișnuit. Egon, în vârstă de nouă ani și
jumătate, nu manifesta niciun simptom foarte clar, dar dezvol­
tarea lui de ansamblu făcea o impresie neliniștitoare. Era com­
plet retras în sine, chiar și în raport cu oamenii cei mai apro-
piați lui, rostea doar ceea ce era absolut necesar, nu avea
aproape deloc legături afective și niciun prieten și nu exista ni­
mic care să-1 intereseze sau să-1 mulțumească. E drept, era bun
la învățătură, dar, așa cum a arătat analiza, doar pe o bază ob-
sesională. întrebat dacă i-ar plăcea sau nu un lucru, răspunsul
lui stereotip era de fiecare dată: „Nu mă deranjează". Expresia
deloc copilărească, încordată de pe fața lui și rigiditatea miș­
cărilor erau și mai izbitoare. Ruperea lui de realitate mergea
până într-acolo, încât nu vedea ce se petrece în jur și nu recu­
noștea prieteni familiari când îi întâlnea. Analiza a scos la ivea­
lă prezența unor trăsături psihotice puternice, care se amplificau
și care ar fi determinat, foarte probabil, instalarea schizofreniei
la vârsta pubertății.

Psihanaliza copiilor "Tehnica analizei în perioada de latență


118 Iată în continuare un scurt rezumat al istoriei de viață a băia­
tului. Când avea în jur de patru ani, tatăl lui îl amenințase în re­
petate rânduri în privința masturbării și-i spusese că trebuie ne­
apărat să mărturisească de fiecare dată când o făcea. în contextul
acestor amenințări, au apărut schimbări importante în caracte­
rul lui. Egon a început să spună minciuni și să aibă răbufniri frec­
vente de furie. Mai târziu, agresivitatea a trecut în fundal și ati­
tudinea lui a început să fie tot mai mult una de sfidare lipsită de
afect și de izolare tot mai mare față de lumea externă.
Timp de mai multe săptămâni, i-am cerut lui Egon să se în­
tindă pe canapea (lucru pe care nu l-a refuzat și pe care se părea
că-1 preferă față de jocuri) și am încercat în diferite alte moduri
să pun terapia în mișcare, până când am fost obligată să recu­
nosc că încercările mele de acest fel erau lipsite de speranță. Mi-a
devenit clar că dificultatea de a vorbi a copilului avea rădăcini
atât de profunde, încât prima mea sarcină trebuia să fie aceea de
a o depăși pe cale analitică. Nevoia băiatului de a se ajuta prin
acțiune mi-a devenit clară atunci când mi-am dat seama că pu­
ținul material pe care reușisem să-l obțin de la el până atunci fu­
sese dedus din felul în care se juca cu degetele când scotea câte
un cuvânt răzleț — fără a ajunge la mai mult de câteva propozi­
ții într-o ședință — și, ca urmare, l-am mai întrebat încă o dată
dacă, la urma urmelor, nu-1 interesează jucăriile mele. Mi-a răs­
puns cu replica lui obișnuită: „Nu mă deranjează". Totuși, s-a ui­
tat la obiectele de pe măsuța de joc și și-a făcut de lucru cu mi­
cile trăsuri și numai cu ele. Astfel a apărut un joc monoton, care
i-a ocupat întreaga oră, săptămâni la rând. Egon făcea trăsurile
să se plimbe de-a lungul mesei și apoi le arunca pe jos, în direc­
ția mea; o privire din partea lui mi-a dat de înțeles că trebuie să le
ridic și să le împing înapoi spre el. Ca să mă îndepărtez de rolul

MELANIE KLEIN
tatălui iscoditor, căruia îi era adresată sfidarea, m-am jucat cu el 119
săptămâni întregi în tăcere și n-am făcut nicio interpretare, încer­
când pur și simplu să stabilesc o legătură jucându-mă cu el. In tot
acest timp, detaliile jocului au rămas absolut identice, dar așa mo­
noton cum era (și, din întâmplare, extrem de obositor pentru
mine), jocul conținea numeroase aspecte mărunte de remarcat. Se
părea că în acest caz, la fel ca în toate analizele cu băieți, mișca­
rea unei trăsuri însemna masturbare și coit, ciocnirea a două tră­
suri însemna coit, iar compararea unei trăsuri mai mari cu una
mai mică semnifica rivalitatea cu tatăl sau cu penisul tatălui.
Când, după câteva săptămâni, i-am clarificat lui Egon acest
material în contextul a ceea ce era deja înțeles9, acest lucru a avut
un efect de amploare în două direcții. Acasă, părinții au fost
uluiți de libertatea mult mai mare a comportamentului său, iar
în analiză, băiatul a manifestat reacția despre care am constatat
că este tipică pentru efectul rezolutiv al interpretării. A început
să adauge la jocul lui monoton detalii noi — detalii care, deși la
început au fost vizibile doar în urma observației atente, au de­
venit tot mai clare și, cu trecerea timpului, au determinat o mo­
dificare completă a jocului. De la simpla împingere a trăsurilor,
Egon a trecut la un joc de construit și a început, cu tot mai mare
abilitate, să stivuiască trăsurile una peste alta până la o mare

9 Analiza ulterioară a arătat că fusese inutil să amân interpretarea materialu­


lui atât de mult timp. Inhibiția în vorbire a fost depășită abia după cincispre­
zece luni, cu puțin timp înainte de încheierea analizei. Până acum, n-am vă­
zut în nicio analiză vreun avantaj care să decurgă dintr-o atare politică a lipsei
de interpretare. în majoritatea cazurilor în care am încercat acest plan, a tre­
buit să renunț la el în foarte scurt timp, fiindcă apăruse o anxietate acută și
exista riscul întreruperii analizei. în cazul lui Egon, în care anxietatea era su­
pusă unui control atât de puternic, a fost posibil să continui experimentul
mai mult timp.

Psihanaliza copiilor «Tehnica analizei în perioada de latență


120 înălțime și să se ia la întrecere cu mine pentru asta. Abia atunci
a trecut pentru prima oară la folosirea cuburilor de construit și,
în scurt timp, a devenit evident că lucrurile pe care le construia erau
întotdeauna, oricât de ingenios ar fi ascuns-o, ființe umane —
sau organe genitale — de ambele sexe. De la acest tip de con­
strucție, Egon a trecut la o formă ciudată de desen. Fără să se uite
la hârtie, lua un creion între palme și, rotindu-1 între ele, făcea li­
nii. Apoi descifra din aceste mâzgăleli forme, care reprezentau
întotdeauna capete, între care le deosebea clar pe cele masculi­
ne de cele feminine. In detaliile acestor capete și ale relațiilor din­
tre ele a reapărut în scurt timp materialul exprimat în jocurile
anterioare — anume nesiguranța lui cu privire la diferențele din­
tre sexe și cu privire la coitul părinților săi, întrebările legate, în
mintea lui, de aceste subiecte, fantasmele în care el, ca terță par­
te, juca un rol în actul sexual al părinților etc. Dar în decuparea
și tăierea în bucățele a acestor capete au devenit evidente, toto­
dată, ura și impulsurile sale distructive, capetele reprezentând
în același timp copiii din corpul mamei și părinții înșiși. Abia
atunci ne-am dat seama că stivuirea trăsurilor cât mai sus posi­
bil reprezenta corpul mamei sale gravide, pentru care o invidia-
se și al cărui conținut voise să i-1 fure. Egon nutrea sentimente
puternice de rivalitate cu mama, iar dorința de a o jefui de peni­
sul tatălui și de copii îi determinase o frică acută de ea. Ulterior,
aceste reprezentări au fost completate prin decupajele pe care le
făcea și la care a devenit treptat foarte priceput. La fel ca în acti­
vitățile de construit, formele pe care le decupa reprezentau doar
ființe umane. Felul în care punea în contact aceste forme una cu
alta, mărimile diferite, dacă reprezentau bărbați sau femei, dacă
le lipseau părți ale corpului sau aveau prea multe, când și cum
începea să le taie bucățele — toate aceste lucruri ne-au dus în

MELANIE KLEIN
profunzimea complexului său oedipian inversat și a celui direct. 121

Rivalitatea cu mama, bazată pe puternica lui atitudine homose-


xuală pasivă, și anxietatea pe care o resimțea în această privință
atât în raport cu mama, cât și în raport cu tatăl au devenit tot
mai evidente. Ura față de frații săi și impulsurile distructive pe
care le simțea față de ei când mama era însărcinată și-au găsit
expresia în decuparea de forme menite să reprezinte ființe uma­
ne mici și inferioare. Și în această privință, ordinea în care-și juca
jocurile era importantă. După decupaj și tăierea în bucăți, înce­
pea să construiască, drept act de restaurare; la fel, ornamenta ex­
cesiv figurinele pe care le decupa, îndemnat de tendințe reacti­
ve și așa mai departe. Dar în toate aceste reprezentări reapăreau
întotdeauna întrebările refulate și dorința timpurie intensă, re­
fulată, de a cunoaște, care s-a dovedit și ea a fi un factor impor­
tant în incapacitatea lui de a vorbi, în firea retrasă și în lipsa de
interese.
Inhibiția în joc a lui Egon data de la vârsta de patru ani și, în
parte, chiar de mai devreme. înainte să împlinească trei ani con­
struia și începuse să decupeze relativ târziu, dar a continuat doar
scurt timp și chiar și atunci decupa numai capete. Nu desenase
niciodată, iar după vârsta de patru ani, nu mai găsise plăcere în
niciuna din aceste activități anterioare. Ceea ce transpărea acum
erau, așadar, sublimări salvate de la refularea profundă, în par­
te sub forma reactivărilor, în parte drept creații noi, iar maniera
copilărească și primitivă în care aborda fiecare dintre aceste ac­
tivități ținea, la drept vorbind, de nivelul unui copil de trei-pa-
tru ani. Pot adăuga că, simultan cu aceste schimbări, întregul ca­
racter al băiatului a început să se schimbe în bine.
Totuși inhibiția sa în vorbire a fost multă vreme ameliorată doar
foarte puțin. E adevărat că Egon a început treptat să răspundă

Psihanaliza copiilor • Tehnica analizei în perioada de latență


122 într-o manieră mai liberă și mai completă la întrebările pe care i
le puneam în timpul jocurilor, dar, pe de altă parte, multă vre­
me n-am reușit să-l determin să facă asociații libere de genul ce­
lor obișnuite la copiii mai mari. Abia mult mai târziu, în ultima
parte a terapiei, care a ocupat cu totul 425 de ore, am recunos­
cut și am explorat pe deplin factorii paranoizi aflați la baza in­
hibiției sale în vorbire, care a dispărut apoi complet.10 Pe măsu­
ră ce anxietatea i s-a redus substanțial, a început să-mi ofere de
bunăvoie asocieri singulare, în scris. Mai târziu, mi le șoptea
și-mi cerea să-i răspund pe ton scăzut. Devenea tot mai clar că
se temea să nu fie auzit de altcineva din încăpere și existau anu­
mite părți ale camerei de care nu se apropia cu niciun chip. Dacă,
de exemplu, mingea i se rostogolea sub canapea, sub dulap sau
într-un colț întunecos, trebuia să i-o aduc eu înapoi; în acest timp,
anxietatea i se accentua și el adopta iarăși aceeași postură rigidă
și aceeași expresie încremenită a feței care fuseseră atât de preg­
nante la începutul analizei. A ieșit la iveală faptul că bănuia pre­
zența unor persecutori ascunși, care-1 urmăreau din toate aceste
locuri și chiar de pe tavan, și că ideile sale de persecuție își aveau
originea, în ultimă instanță, în frica lui de numeroasele penisuri
ascunse în corpul mamei și în propriul său corp. Această frică
paranoică de penis ca persecutor fusese amplificată foarte mult
de atitudinea tatălui său, care-1 urmărea și-1 chestiona cu privi­
re la masturbare, și-l făcuse să se îndepărteze și de mamă, aceas­
ta fiind aliată cu tatăl („femeia cu penis"). Pe măsură ce credin­
ța lui într-o mamă „bună" a devenit tot mai puternică pe
parcursul analizei, Egon a ajuns să mă trateze tot mai mult ca pe
un aliat și un protector în fața persecutorilor care-1 amenințau

10 Intenționez să mă ocup mai pe larg de acest caz în capitolul IX.

MELANIE KLEIN
din toate părțile. Abia când anxietatea lui în această privință a 123

fost redusă și, odată cu ea, s-a redus și estimarea lui cu privire
la cât de numeroși și de periculoși erau persecutorii săi a putut
să vorbească și să se miște mai liber.11
Ultima parte a terapiei lui Egon s-a desfășurat aproape exclu­
siv prin intermediul asociațiilor libere. N-am nicio îndoială că
am reușit să-1 tratez și să-1 vindec pe acest băiat doar pentru că
am izbutit să obțin acces la inconștientul său prin intermediul
tehnicilor prin joc folosite cu copiii mici. îmi pare îndoielnic că
acest lucru ar fi fost posibil și la o vârstă mai înaintată.11
12
Deși este adevărat că, în general, folosim mult asociațiile ver­
bale în lucrul cu copii aflați în perioada de latență, în multe ca­
zuri putem s-o facem doar într-o manieră care se deosebește de
cea întrebuințată cu adulții. Cu copii precum Kenneth, de exem­
plu, care a recunoscut în scurt timp, conștient, ajutorul pe care
i-1 oferea psihanaliza și a înțeles că are nevoie de el, și chiar cu
mult mai mica Erna, a cărei dorință de a se vindeca era foarte
puternică, e posibil încă de la început să întrebăm din când în
când: „Ei bine, la ce te gândești acum?" Dar în cazul multor copii

11 Melitta Schmideberg a discutat un caz similar în lucrarea „A Contribution to


the Psychology of Persecutory Ideas and Delusions" (1931). Pacientul era un
băiat de circa șaisprezece ani care abia scotea o vorbă în analiză. Și în acest caz
inhibiția în vorbire era cauzată de idei de persecuție, iar băiatul a început să
asocieze cât de cât liber abia după ce analiza i-a redus anxietatea paranoică.
12 Rezultatul analizei lui Egon a fost complet satisfăcător și în aspectele gene­
rale. Fața lui nu mai arăta ca o mască și rigiditatea mișcărilor sale a dispă­
rut. A început să găsească plăcere în jocurile, distracțiile și interesele obișnui­
te ale băieților de vârsta sa. Relațiile cu familia și cu lumea au devenit bune
și el a devenit fericit și mulțumit. Ultima oară când am primit vești despre
el, la trei ani și jumătate după încheierea analizei, această dezvoltare sănă­
toasă continua și nu fusese perturbată de anumite stresuri puternice la care
fusese supus între timp.

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei în perioada de latență


124 sub vârsta de nouă sau zece ani ar fi inutil să punem o astfel de
întrebare. Modul de a pune întrebări unui copil decurge din fe­
lul cum se joacă sau asociază.
Dacă urmărim joaca unui copil mic, observăm în scurt timp
că foile de hârtie, cuburile de construit și, mai mult, toate obiec­
tele din jurul său reprezintă altceva. Dacă-1 întrebăm „Ce e asta?"
în timp ce e ocupat cu respectivele obiecte (este adevărat că, de
regulă, înainte de a face acest lucru e necesar să se fi efectuat o
anumită cantitate de analiză și să se fi instituit transferul), vom
afla multe. Ni se va spune adesea, de exemplu, că pietrele din
apă sunt copii care vor să iasă pe mal sau că sunt oameni care se
luptă între ei. întrebarea „Ce e asta?" va duce firesc la următoa­
rea, „Și ce face?" sau „Ce este acum?" și așa mai departe. Aso­
ciațiile copiilor mai mari trebuie obținute într-o manieră simila­
ră, dar modificată; de regulă însă, acest lucru poate fi făcut doar
atunci când refularea fantasmelor și neîncrederea, care sunt mult
mai puternice la ei, au fost reduse prin analiză și a fost institui­
tă situația analitică.
Să revin la analiza lui Inge, în vârstă de șapte ani. Odată,
când juca rolul directorului, scriind scrisori, împărțind sarcini și
așa mai departe, am întrebat-o: „Ce conține scrisoarea asta?", iar
ea a replicat prompt: „Ai să afli când o primești". Când am pri-
mit-o însă, am constatat că nu conținea decât mâzgăleli.13 Așa

73 Inge, care, așa cum am menționat deja, suferea de o inhibiție drastică în pri­
vința scrisului, avea o dorință arzătoare de a scrie „repede și frumos", ca
adulții. Compromisul între această dorință și inhibiția ei era mâzgăleala, care
reprezenta, în fantasma ei, scrisul de mână frumos, măiestrit. Dorința de a-i
depăși, dacă se poate, pe adulți în privința scrisului și ambiția și curiozita­
tea ei foarte puternice, care coexistau cu sentimentul puternic că nu știe ni­
mic și nu poate face nimic, au jucat un rol important în eșecurile din viața
reală.

MELANIE KLEIN
că, la scurt timp după aceea, am spus: „Domnul X (care apărea 125

și el în joc) mi-a spus să te întreb ce e în scrisoare, fiindcă trebuie


să știe, și s-ar bucura dacă ai vrea să i-o citești în întregime la te­
lefon". La asta, Inge mi-a relatat, fără nicio dificultate, întregul
conținut al scrisorii imaginare și, în același timp, mi-a oferit mai
multe asociații clarificatoare. Altă dată, eu trebuia să mă prefac
că sunt doctor. Când am întrebat-o ce problemă are, a răspuns:
„A, nu contează". Atunci am început o consultație adecvată, ca
un medic, și i-am spus: „Doamnă, chiar trebuie să-mi spuneți
exact unde simțiți durerea". De aici au decurs alte întrebări —
de ce s-a îmbolnăvit, când a apărut boala etc. Cum Inge a jucat
rolul pacientei de mai multe ori la rând, am obținut pe această
cale un material bogat și îngropat adânc. Iar când am inversat
rolurile, ea fiind medicul, iar eu pacienta, sfaturile medicale pe
care mi le-a dat mi-au oferit noi informații.
în continuare, voi rezuma cele spuse în acest capitol. în lucrul
cu copii aflați în perioada de latență, esențială este, mai presus
de orice altceva, stabilirea contactului cu fantasmele lor incon­
știente, iar acest lucru este realizat prin interpretarea conținutu­
lui simbolic al materialului oferit de ei în raport cu anxietatea și
sentimentele de vinovăție pe care le simt. Dar cum refularea fan­
tasmelor în acest stadiu al dezvoltării este mult mai drastică de­
cât în stadiile anterioare, de multe ori trebuie să găsim accesul
la inconștient prin reprezentări din care, aparent, fantasmele lip­
sesc cu desăvârșire. De asemenea, în analizele tipice din perioa­
da latenței trebuie să fim pregătiți să constatăm că refulările co­
pilului pot fi rezolvate doar pas cu pas și cu multă trudă. în
unele cazuri, săptămâni sau luni în șir, asociațiile care ne sunt
relatate nu par să aibă nicio semnificație — de pildă relatări din
ziare sau povestirea conținutului unor cărți sau notițe monotone

Psihanaliza copiilor * Tehnica analizei în perioada de latență


126 de la școală. în plus, activitățile precum desenul, construirea, cu­
sutul sau confecționarea de obiecte în mod monoton, obsesiv —
mai ales atunci când obținem puține asociații pe marginea lor —
par să nu ofere nicio modalitate de a aborda viața fantasmatică.
Dar e suficient să ne amintim exemplele lui Grete și Egon, men­
ționate anterior în acest capitol, pentru a ne aduce aminte că
până și astfel de activități și exprimări verbale complet lipsite de
fantasme deschid calea spre inconștient dacă nu le privim ca pe
simple expresii ale rezistenței, ci le tratăm ca material autentic.
Acordând suficientă atenție micilor indicii și luând ca punct de
plecare al interpretărilor legătura dintre simbolism, sentimentul
de vinovăție și anxietatea care însoțesc acele reprezentări, am
constatat că există oricând un prilej de a începe și desfășura tra­
valiul analitic.
Dar faptul că în analiza copilului intrăm în comunicare cu in­
conștientul înainte să se fi creat o legătură fertilă cu Eul nu în­
seamnă că Eul a fost exclus într-un fel sau altul de la participa­
rea la travaliul analitic. O excludere de acest fel ar fi imposibilă,
dat fiind faptul că Eul este atât de strâns legat de Se și de Supra­
eu, încât putem obține acces la inconștient numai prin interme­
diul lui. Totuși, analiza nu vizează Eul în sine (cum o fac meto­
dele educative), ci doar caută să deschidă o cale către instanțele
inconștiente ale psihicului — acele instanțe care sunt decisive
pentru formarea Eului.
Să revenim încă o dată la exemplele noastre. După cum am
văzut, analiza Gretei (șapte ani) s-a desfășurat mult timp aproa­
pe integral prin intermediul desenelor făcute de ea. Ne amintim
că obișnuia să deseneze case și copaci de diferite mărimi, alter­
nând desenele într-o manieră obsesivă. Pornind de la aceste de­
sene lipsite de imaginație, obsesionale, aș fi putut să încerc să-i

MELANIE KLEIN
stimulez fantezia și s-o corelez cu alte activități ale Eului ei, așa 127
cum ar putea-o face un profesor înțelegător. Aș fi putut să-i tre­
zesc dorința de a decora și înfrumuseța casele sau de a le pune,
împreună cu copacii, într-un oraș cu străzi și, astfel, să-i fi legat
activitățile de eventualele interese artistice sau topografice pe
care s-ar fi putut întâmpla să le aibă. Sau aș fi putut să pornesc
de la copacii desenați de ea, ca să-i trezesc interesul față de dife­
rențele dintre un tip de copac și altul și, poate, i-aș fi stimulat
astfel curiozitatea cu privire la natură. Dacă oricare dintre încer­
cările de acest fel ar fi dat rezultate, ne-am aștepta ca interesele
Eului să apară mai mult în prim-plan și analistul să stabilească
un contact mai strâns cu Eul. Dar experiența a arătat că în mul­
te cazuri o atare stimulare a imaginației copilului nu reușește să
realizeze o slăbire a refulării și, astfel, să creeze un punct solid
de pornire pentru travaliul analitic.14 Mai mult, deseori o astfel
de procedură nu este posibilă, deoarece copilul suferă de o an­
xietate latentă atât de mare, încât suntem obligați să instituim si­
tuația analitică cât mai curând cu putință și să începem pe dată
travaliul analitic propriu-zis. Și chiar și acolo unde există o șan­
să de a obține acces la inconștient luând ca punct de plecare Eul,
constatăm că rezultatele sunt minore în comparație cu timpul
necesar pentru a le obține. Aceasta întrucât creșterea bogăției și
a semnificației materialului astfel obținut este doar aparentă; în
realitate, n-am face altceva decât să întâlnim același material in­
conștient, dar în forme mai izbitoare. în cazul Gretei, de pildă,
am fi putut fi capabili să-i stimulăm curiozitatea și, astfel, în cir­
cumstanțe favorabile, s-o fi determinat să devină interesată de
intrările și ieșirile caselor și de diferențele dintre copaci și felurile

14 Cf. analizei lui Egon și celei a Gretei descrise în acest capitol.

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei în perioada de latență


128 în care cresc aceștia. Dar aceste interese lărgite n-ar fi fost decât
o versiune mai puțin deghizată a materialului pe care ni-1 arăta
la începutul analizei prin desenele ei monotone. Copacii mari și
mici și casele mari și mici pe care le desena întruna, în manieră
compulsivă, îi reprezentau pe mama și pe tatăl ei, pe ea însăși și
pe fratele ei, după cum o indicau diferențele de mărime, formă
și culoare dintre desene și ordinea în care le executa. în spatele
lor se afla curiozitatea ei refulată cu privire la diferențele dintre
sexe și alte chestiuni înrudite; interpretându-le în acest sens, am
putut să ajung la anxietatea și sentimentul de vinovăție pe care
le simțea și să pun analiza în mișcare.
Și atunci, dacă materialul aflat în spatele unor reprezentări re­
marcabile și complicate nu se deosebește de cel aflat în spatele
unora sumare, din punctul de vedere al analizei este irelevant
care din cele două tipuri de reprezentări este ales drept punct de
plecare al interpretărilor. Aceasta deoarece, din experiența mea,
în analiza copilului doar interpretarea este cea care declanșează
procesul analitic și-1 menține în desfășurare. Ca urmare, și aso­
ciațiile monotone, lipsite de fantezie pot fi interpretate cu certi­
tudine, cu condiția ca analistul să înțeleagă suficient de bine ma­
terialul și să-l coreleze cu anxietatea latentă. Daca procedăm în
această manieră, interesele puternice ale Eului și sublimările vor
apărea și ele, împreună cu rezolvarea unor cantități de anxieta­
te și cu înlăturarea refulării. Pe această cale, de pildă, lise — al
cărei caz va fi prezentat mai detaliat în capitolul următor — și-a
dezvoltat treptat, din stilul de desen monoton și obsesiv, un ta­
lent clar la lucrul manual și la desen, fără ca eu să fi trebuit să
propun sau să încurajez în vreun fel o atare activitate.
înainte de a trece la analiza în perioada pubertății mai rămâ­
ne însă o problemă de discutat. Strict vorbind, nu este de natură

MELANIE KLEIN
tehnică, dar e importantă în activitatea analistului de copii. Mă 129
refer la interacțiunile analistului cu părinții pacienților săi. Ca
să-și poată desfășura activitatea, între el și părinții copilului tre­
buie să existe o anumită relație de încredere. Copilul este depen­
dent de ei, așa că sunt incluși în câmpul analizei; totuși, nu ei
sunt cei analizați și, ca atare, pot fi influențați numai prin mij­
loace psihologice obișnuite. Relația părinților cu analistul copi­
lului lor presupune dificultăți aparte, fiindcă le atinge propriile
complexe. Nevroza copilului le accentuează sentimentul de vi­
novăție și, chiar dacă fac apel la analiză pentru a obține ajutor,
ei privesc nevoia de analiză ca pe o dovadă a vinovăției lor în ce
privește boala copilului. în plus, ideea că analistului i se dezvă­
luie detalii ale vieții lor de familie îi stânjenește foarte mult. La
acestea trebuie adăugată, mai ales în cazul mamei, gelozia față
de încrederea care se creează între copil și analistul lui (femeie).
Această gelozie, care se bazează în foarte mare măsură pe riva­
litatea subiectului cu propriul imago matern15, este foarte ușor
de observat și la guvernante și dădace, a căror atitudine față de
analiză este deseori oricum, numai prietenoasă nu. Acești factori
și alții, care rămân în cea mai mare parte inconștienți, dau naș­
tere unei atitudini mai mult sau mai puțin ambivalențe a părin­
ților și mai ales a mamei față de analist, iar aceasta nu dispare
ca urmare a insightului conștient al părinților cu privire la nevo­
ia copilului de a face terapie. Ca urmare, chiar dacă rudele sunt
conștient binevoitoare față de analiza copilului, trebuie să ne aș-

15 în anumite cazuri în care am analizat simultan mama și copilul, a transpă­


rut faptul că în inconștientul mamei exista o frică de a fi jefuită de copiii ei.
Analista copilului reprezenta pentru ea o mamă severă, care cerea impera­
tiv restituirea copiilor furați de ea și care, totodată, descoperea și pedepsea im­
pulsurile agresive pe care le nutrise cândva la adresa fraților și a surorilor ei.

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei în perioada de latență


130 teptăm ca ele să reprezinte într-o oarecare măsură un element
perturbator în cadrul ei. Amploarea dificultăților pe care le vor
crea va depinde, desigur, de atitudinea lor inconștientă și de can­
titatea de ambivalență pe care o au. Din acest motiv, m-am con­
fruntat cu tot atâtea piedici în cazurile în care părinții erau fami­
liarizați cu analiza ca în acelea în care nu știau practic nimic
despre ea. Din același motiv consider, de asemenea, că orice ex­
plicație teoretică amplă oferită părinților înainte de începerea
unei analize este nu doar inutilă, ci și deplasată, din moment ce
explicațiile de acest fel tind să aibă un efect defavorabil asupra
complexelor de care suferă aceștia. Eu mă mulțumesc să fac câ­
teva afirmații generale cu privire la semnificația și efectul anali­
zei, menționez faptul că pe parcursul ei copilul va primi infor­
mații pe teme de sexualitate și-i pregătesc pe părinți pentru
posibilitatea apariției temporare a altor dificultăți. Refuz cu tă­
rie, în toate cazurile, să le aduc la cunoștință vreun detaliu al ana­
lizei. Copilul care-mi acordă încrederea sa are tot atâta drept la
discreție din partea mea ca și adultul.
Obiectivul pe care ar trebui să-l urmărim în stabilirea relați­
ilor cu părinții constă, după părerea mea, în primul rând în a-i
determina să ne ajute în demersul nostru, în principal abținân-
du-se cât mai mult posibil de la orice amestec, fie el extern sau
intern, cum ar fi să încurajeze copilul, prin întrebări sau pe altă
cale, să vorbească despre analiza lui sau să sprijine în orice fel
rezistențele față de analist pe care le-ar putea dezvălui el. Avem
însă nevoie de cooperarea lor mai activă în acele situații în care
copilul este copleșit de anxietate acută și rezistențe violente. în
aceste situații — aș putea aminti aici cazurile Ruth și Trude16 —, ține

16 Vezi capitolul II.

MELANIE KLEIN
de cei care răspund de copil să găsească modalități și căi de a-1 Bl
determina să vină la analiză în ciuda dificultăților prin care tre­
ce. în experiența mea, acest lucru a fost întotdeauna posibil,
fiindcă, în general, chiar și atunci când rezistențele sunt puter­
nice, există totodată un transfer pozitiv față de analist; altfel spus,
atitudinea copilului față de analiza sa este ambivalență. Nu tre­
buie să lăsăm însă niciodată ajutorul pe care-1 primim din me­
diul copilului să devină un secondant esențial al travaliului ana­
litic. Perioadele de rezistențe foarte intense ar trebui să apară
doar rareori și să nu dureze mult. Travaliul analitic trebuie ori
să le preîntâmpine ori, dacă acest lucru este imposibil, să le re­
zolve rapid.
Daca reușim să stabilim o relație bună cu părinții și să ne asi­
gurăm de cooperarea lor inconștientă, ne aflăm uneori în postu­
ra de a obține informații utile despre comportamentul copilului
în afara analizei, ca de pildă orice modificări, apariții sau dispa­
riții ale simptomelor ce pot surveni legate de travaliul analitic.
Dar dacă informațiile cu privire la aceste aspecte pot fi obținute
de la părinți doar cu prețul apariției dificultăților de alt fel, pre­
fer să mă lipsesc de ele, fiindcă, deși sunt valoroase, nu sunt in­
dispensabile. Le subliniez întotdeauna părinților nevoia de a nu-i
da copilului prilejul de a crede că vreo măsură pe care ei o iau
în educația lui se datorează sfaturilor mele și de a menține o se­
parare completă între educație și analiză. Astfel, analiza rămâ­
ne, așa cum și trebuie, o chestiune pur personală între mine și
pacientul meu.
Cu copiii, exact la fel ca și cu adulții, consider că este esen­
țial ca analiza să se desfășoare în cabinetul analistului și să se
respecte o anumită oră. Ca metodă suplimentară de a evita de­
plasarea situației analitice, am constatat că e necesar să nu las

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei în perioada de latență


132 persoana care aduce copilul la analiză să aștepte în casa mea.
Aduce copilul și apoi se întoarce să-l ia la ora fixată.
Cu excepția situației în care se comit greșeli prea mari, evit să
mă amestec în felul în care este crescut copilul, pentru că greșe­
lile din acest sector depind în măsură atât de mare de comple­
xele părinților, încât, în general, sfaturile se dovedesc nu doar
inutile, ci au și efectul de a le amplifica anxietatea și sentimen­
tul de vinovăție, iar asta nu face decât să pună noi obstacole în
calea analizei și să aibă un efect defavorabil asupra atitudinii pă­
rinților față de copilul lor.17

17 Voi lua drept ilustrare cazul unei mame care cunoștea bine analiza și avea o
mare încredere în ea, ca urmare a progreselor satisfăcătoare pe care le făcea
fiica ei în vârstă de zece ani, aflată pe atunci în terapie pentru o nevroză pu­
ternică. In ciuda acestui lucru, mi-a fost greu s-o conving să nu-și mai supra­
vegheze fiica în timpul lecțiilor, cu toate că până și ea vedea clar că asta nu
făcea decât să amplifice dificultățile de învățare ale copilului. Când, în cele
din urmă, la solicitarea mea, a renunțat să mai facă acest lucru, am descope­
rit, din analiza fetiței, că mama încerca mereu s-o determine să spună cum
merge analiza. Iarăși la cererea mea, a încetat să mai facă asta, dar a început
să-i spună fetei că are cearcăne dimineața — remarcă pe care anterior o adău­
gase interdicției referitoare la masturbare. Când s-a pus capăt și acestor co­
mentarii, care influențau negativ analiza, mama a început să acorde o aten­
ție exagerată hainelor fetei și să comenteze că petrecea mult timp la toaletă,
amplificând astfel atitudinea refractară a copilului. în acest punct, am renun­
țat la orice încercare de a o influența pe mamă în chestiunile de acest fel și
i-am acceptat amestecul ca făcând parte din materialul analitic; după un anu­
mit timp în care n-am făcut nicio obiecție, perturbările s-au redus. în acest
caz, am putut să aflu că toate aveau aceeași semnificație inconștientă pentru
copil: semnificau interogări și reproșuri cu privire la masturbare. Originea
lor analogă în complexele mamei a fost dovedită de faptul că dorința ei con­
știentă de a pune capăt greșelilor educative la care obiectam nu dădea nici-
un rezultat. Mai mult chiar, se părea că sfaturile mele n-au făcut decât să-i
sporească dificultățile în privința copilului ei. Pot să remarc că am avut ex­
periențe similare în mai multe alte cazuri.

MELANIE KLEIN
Această situație se ameliorează foarte mult după ce analiza se 133
încheie sau când este foarte avansată. Dispariția sau diminuarea
nevrozei copilului are un efect pozitiv asupra părinților. Pe mă­
sură ce problemele mamei în relația cu copilul scad, scade și sen­
timentul ei de vinovăție, lucru care-i îmbunătățește atitudinea
față de copil. Mama devine mai receptivă la sfaturile analistului
privitoare la educarea copilului și — acesta este aspectul cel mai
important — are mai puține dificultăți interne în ce privește ur­
marea acelor sfaturi. Chiar și așa, în lumina propriei experiențe,
nu mă încred prea mult în posibilitatea de a influența mediul co­
pilului. E mai bine să ne bizuim pe rezultatele obținute de copil,
întrucât acestea îi vor permite să se adapteze mai bine chiar și la
un mediu dificil și-1 vor pune într-o poziție mai bună din care să
se confrunte cu tensiunile pe care le-ar putea exercita asupra lui
respectivul mediu. Această capacitate de a face față tensiunii are,
desigur, limitele ei. Când mediul copilului este prea defavorabil,
se poate să nu obținem succes deplin prin eforturile noastre și
am putea fi nevoiți să ne confruntăm cu posibilitatea reapariției
unei nevroze. Totuși, am constatat în repetate rânduri, în cazu­
rile de acest fel, că rezultatele obținute, chiar dacă nu au presu­
pus dispariția completă a nevrozei, i-au adus copilului o mare
alinare în situația lui dificilă și au determinat o îmbunătățire a
dezvoltării sale. în plus, putem presupune cu destulă siguranță
că dacă am determinat schimbări fundamentale la cele mai pro­
funde niveluri, boala, în cazul în care revine, nu va fi la fel de
gravă. Pare să merite să remarcăm totodată că în anumite cazuri
de acest fel reducerea nevrozei copilului a avut un efect favo­
rabil asupra mediului său nevrotic.18 De asemenea, uneori se
18 în cazul unui băiat de paisprezece ani, de exemplu, a cărui viață de familie
era extrem de dificilă și nefericită și care mi-a fost adus la analiză din cauza

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei în perioada de latență


134 întâmplă ca după încheierea cu succes a terapiei copilul să poa­
tă fi mutat într-un alt mediu, de pildă o școală cu internat, lucru
care anterior nu fusese posibil din cauza nevrozei și a lipsei lui
de adaptabilitate.
Dacă este recomandabil ca analistul să se întâlnească frecvent
cu părinții sau dacă este mai înțelept să limiteze cât mai mult po­
sibil întâlnirile cu ei depinde de circumstanțele fiecărui caz în
parte. In mai multe situații am constatat că a doua alternativă a
fost cea mai bună cale de a evita fricțiunile din relația cu mama.
Ambivalența părinților față de analiza copilului lor ajută, de
asemenea, la explicarea unui fapt care este deopotrivă surprin­
zător și dureros pentru analistul fără experiență — acela că este
probabil ca până și cea mai reușită terapie să nu beneficieze de
multă recunoaștere din partea părinților. Deși am întâlnit în re­
petate rânduri părinți cu multă înțelegere în privința analizei, în
majoritatea cazurilor am constatat că aceștia uită foarte ușor
simptomele care i-au determinat să-și aducă copilul la analiză și
trec cu vederea importanța oricărei ameliorări survenite. în plus,
trebuie să nu uităm că ei nu sunt în măsură să judece o parte sau,
la drept vorbind, cea mai importantă parte a rezultatelor noas­
tre. Analiza adulților își proclamă valoarea prin eliminarea difi­
cultăților care afectează viața pacienților. Noi știm, deși părinții
de regulă nu știu, că prin analiza copilului preîntâmpinăm apa­
riția dificultăților de același tip sau chiar a psihozelor. De regu­
lă, părintele, chiar dacă privește simptomele drastice ale copilu­
lui său ca pe o problemă, nu le recunoaște importanța deplină,

problemelor sale caracteriale, am aflat că ameliorările produse la el au avut


un efect foarte benefic asupra caracterului surorii lui, care era cu aproxima­
tiv un an mai mare și nu efectuase o analiză, și că atitudinea mamei față de
băiat s-a schimbat și ea în bine.

MELANIE KLEIN
pentru simplul motiv că ele n-au asupra vieții concrete a copilu­ 135

lui un efect la fel de mare cum are nevroza asupra vieții adultu­
lui. Și totuși, cred că ar trebui să fim mulțumiți să renunțăm la
întreaga recunoaștere la care suntem îndreptățiți din acea direc­
ție, atât timp cât nu uităm că principalul țel al muncii noastre
constă în a obține bunăstarea copilului și nu recunoștința mamei
sau a tatălui lui.

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei în perioada de latență


V

Tehnica analizei la pubertate

Analizele tipice la vârsta pubertății se deosebesc în multe pri­


vințe esențiale de analizele în perioada de latență. Impulsurile in­
stinctuale ale copilului sunt mai puternice, activitatea sa fantas-
matică este mai amplă și Eul său are alte scopuri și o altă relație
cu realitatea. Pe de altă parte, există puncte de asemănare cu ana­
liza copilului mic, datorită faptului că la vârsta pubertății întâl­
nim iarăși o dominație mai mare a impulsurilor instinctuale și a
inconștientului și o viață fantasmatică mult mai bogată. în plus,
la pubertate manifestările anxietății și ale afectelor sunt mult mai
acute decât în perioada de latență și constituie un fel de recrudes­
cență a anxietății atât de caracteristică copiilor mici.
Respingerea și modificarea anxietății, care constituie o funcție
esențială a Eului și în cazul copilului mic, sunt însă efectuate cu
mai mult succes de Eul mai dezvoltat al adolescentului. Aceasta
fiindcă adolescentul și-a dezvoltat diferitele interese și activități
(sporturi și așa mai departe) în mare măsură cu scopul de a stă­
pâni acea anxietate, de a o supracompensa și de a o ascunde de
sine și de ceilalți. El reușește acest lucru, în parte, adoptând ati­
tudinea de sfidare și rebeliune ce caracterizează pubertatea; căci
dacă nu obținem foarte repede acces la afectele pacientului — in­
tense la această vârstă —, pe care acesta le manifestă în principal

MELANIE KLEIN
printr-un transfer sfidător, s-ar putea foarte bine ca analiza să fie 137
brusc întreruptă. Pot spune că, analizând băieți de această vâr­
stă, am constatat în repetate rânduri că în primele ședințe s-au
așteptat la atacuri fizice violente din partea mea.
Ludwig, în vârstă de paisprezece ani, de pildă, n-a venit la a
doua ședință și mama lui a reușit doar cu mare greutate să-1 con­
vingă să „mai dea o șansă analizei". în această a treia ședință, am
reușit să-i arăt că m-a identificat cu dentistul. A afirmat, e drept,
că nu se teme de dentist (de care-i amintea înfățișarea mea), dar
interpretarea materialului oferit de el a fost suficientă pentru a-1
convinge că se teme, fiindcă i-a arătat că se aștepta ca dentistul,
la fel ca mine, nu numai să-i scoată un dinte, ci și să-i taie bucăți
tot corpul. Atenuându-i anxietatea în această privință, am insti­
tuit situația analitică. E adevărat că pe parcursul analizei sale s-a
întâmplat adesea să fie generate cantități mari de anxietate, dar
rezistențele sale au fost menținute în esență în interiorul situa­
ției analitice și continuarea analizei a fost asigurată.
Și în alte cazuri în care am observat semne ascunse de anxie­
tate latentă am trecut la interpretarea lor chiar din prima ședin­
ță de terapie și astfel am început să reduc imediat transferul ne­
gativ al copilului. Dar chiar și în cazurile în care anxietatea nu
este recunoscută imediat, ea poate să răbufnească brusc dacă nu
se instituie în scurt timp situația analitică, prin interpretarea ma­
terialului inconștient. Materialul oferit de adolescent seamănă
bine cu cel prezentat de copilul mic. La vârsta prepubertății și a
pubertății, băieții se ocupă în imaginație de oameni și lucruri așa
cum copiii mici se joacă cu jucării. Ceea ce Peter, în vârstă de trei
ani și nouă luni, exprima cu ajutorul trăsurilor, trenurilor și ma­
șinilor de jucărie, Ludwig, la paisprezece ani, exprima prin dis­
cursuri lungi, ce țineau cu lunile, despre diferențele de construcție

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei la pubertate


138 dintre diferite automobile, biciclete, motociclete și așa mai de­
parte. Dacă Peter împingea trăsurile și le compara între ele,
Ludwig nutrea un interes pătimaș cu privire la care mașini și
care piloți vor câștiga un raliu sau altul, și în timp ce Peter ad­
mira abilitățile de șofer ale păpușii-bărbat și-1 punea să înfăptu­
iască tot felul de isprăvi, Ludwig îți elogia neobosit idolii din lu­
mea sportului.
Fantasma adolescentului este însă mai adaptată la realitate și
la interesele mai puternice ale Eului său, iar conținutul ei fantas-
matic este, ca atare, mult mai greu de recunoscut decât la copiii
mici. în plus, în concordanță cu activitățile mai cuprinzătoare ale
adolescentului și cu relațiile sale mai puternice cu realitatea, ca­
racterul fantasmelor1 sale suferă o modificare. Impulsul de a-și
dovedi curajul în lumea reală și dorința de concurență cu alții
devin mai vizibile. Acesta este unul dintre motivele pentru care
sportul, care oferă o arenă atât de largă pentru rivalitatea cu al­
ții, ca și pentru admirarea înfăptuirilor excepționale ale acesto­
ra și care oferă totodată un mijloc de a învinge anxietatea, joacă
un rol atât de mare în viața și fantasmele adolescentului.
Aceste fantasme, care dau expresie rivalității dintre el și tată
pentru posedarea mamei și în privința potenței sexuale, sunt în­
soțite, la fel ca la copilul mic, de sentimente de ură și agresivitate
în toate formele și, de asemenea, sunt deseori urmate de anxie­
tate și un sentiment de vinovăție. Dar mecanismele caracteristice

1 In multe analize ale băieților prepuberi și uneori chiar și în perioada de la­


tență, cea mai mare parte a timpului este ocupată de relatări despre pieile-ro-
șii, de povestiri polițiste sau de fantasme despre călătorii, aventuri și lupte,
relatate în formă de serial și asociate deseori cu descrieri de invenții tehnice
imaginare, cum ar fi tipuri aparte de ambarcațiuni, mașinării, automobile,
dispozitive folosite în război și așa mai departe.

MELANIE KLEIN
vârstei pubertății maschează aceste lucruri mult mai bine decât 139
o fac mecanismele copilului mic. Băiatul ajuns la pubertate își
alege drept modele eroi, oameni măreți și așa mai departe. El
poate să-și mențină mai ușor identificarea cu aceste obiecte, în­
trucât se află la distanță de el, și, de asemenea, poate să supra-
compenseze cu mai multă perseverență sentimentele negative
legate de imagourile sale paterne. Clivându-și imagoul patern,
își deviază tendințele agresive spre alte obiecte. Așadar, dacă pu­
nem laolaltă admirația cu rol de supracompensare față de anu­
mite obiecte și ura și disprețul excesive față de altele, cum ar fi
directorii de școală, relațiile etc., pe care le descoperim în timpul
analizei, putem totodată să găsim, în cazul băiatului mai mare,
calea de a efectua o analiză completă a complexului Oedip și a
afectelor sale.
în anumite cazuri, refularea a dus la o limitare atât de extre­
mă a personalității, încât adolescentului îi mai rămâne doar un
singur interes definit — un anumit sport, să spunem. Un singur
interes de acest fel este echivalentul unui joc fără variații jucat
de un copil mic, toate celelalte jocuri fiind excluse. El a devenit
reprezentantul tuturor fantasmelor sale refulate și are, în gene­
ral, caracterul unui simptom obsesional și nu al unei sublimări.
Relatările monotone despre fotbal sau ciclism pot constitui, luni
în șir, singurul subiect de conversație din analiza adolescentu­
lui. Din aceste asociații, oricât de sterpe ar părea, trebuie să ex­
tragem conținutul fantasmelor sale refulate. Dacă urmăm o teh­
nică analogă cu cea a interpretării viselor și a jocului și luăm în
calcul mecanismele deplasării, condensării, reprezentării simbo­
lice și așa mai departe, și dacă observăm legăturile dintre sem­
nele minuscule de anxietate ale adolescentului și starea lui ge­
nerală, putem să trecem dincolo de această fațadă a interesului

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei la pubertate


140 monoton2 și, treptat, să pătrundem în cele mai profunde com­
plexe ale psihicului său. Aici se poate găsi o analogie cu un anu­
mit tip extrem de analiză în perioada de latență. Ne putem
aminti desenele monotone ale Gretei, în vârstă de șapte ani3, că­
rora le lipsea imaginația, dar care au constituit aproape tot ma­
terialul care mi-a stat la dispoziție luni întregi în analiza ei, sau
cazul lui Egon, care aparținea unui tip și mai extrem. Acești co­
pii manifestau într-un grad excesiv limitarea imaginației și a mij­
loacelor de reprezentare normală pentru perioada latenței. Am
ajuns la concluzia că, pe de o parte, când găsim o limitare atât
de drastică a intereselor și a mijloacelor de exprimare la vârsta
pubertății, ne confruntăm cu o perioadă de latență prelungită, și
că, pe de altă parte, atunci când există o limitare excesivă a acti­
vităților imaginative (ca în inhibiția în joc etc.) în copilăria mică,
avem de-a face cu un caz de debut prematur al perioadei de la­
tență. în ambele cazuri, indiferent că latența debutează prea de­
vreme sau se încheie prea târziu, perturbările grave pot fi obser­
vate nu numai datorită deplasării temporale, ci și datorită
intensității excesive a fenomenelor ce însoțesc în mod normal pe­
rioada de latență.
Voi prezenta în cele ce urmează unu sau două exemple, pen­
tru a ilustra ceea ce consider a fi tehnica adecvată de analiză la
vârsta pubertății. In analiza lui Bill, în vârstă de cincisprezece ani4,

2 După cum mi-a povestit chiar el, Abraham a efectuat analiza unui băiat de
circa doisprezece ani în principal prin ceea ce el a descris ca „limbajul tim­
brelor", în care detaliile precum colțurile rupte ale unui timbru, de pildă, ofe­
reau un mijloc de a aborda complexul castrării la acel băiat.
3 Cf. capitolului IV.
4 Bill era neliniștit, inhibat și avea diferite dificultăți nevrotice. Analiza a du­
rat numai trei luni (45 de ore). La șase ani după analiză, am aflat că se dez­
voltă foarte bine.

MELANIE KLEIN
înșiruirea neîntreruptă de asociații cu privire la bicicleta lui și la 141
diferitele ei componente — de exemplu temerea că a deteriorat-o
fiindcă a mers cu viteză prea mare — a furnizat material din bel­
șug cu privire la complexul său de castrare și la sentimentul de
vinovăție legat de masturbare.5 Mi-a povestit despre un tur cu
bicicleta pe care-1 făcuse cu prietenul lui, pe parcursul căruia
schimbaseră între ei bicicletele, iar el se temuse, fără niciun mo­
tiv, că bicicleta i-a fost stricată. Pe baza acestei relatări și a alto­
ra similare, i-am arătat că frica lui pare să-și aibă originea în niș­
te acte sexuale survenite în copilărie. A fost de acord și și-a
amintit unele detalii cu privire la o relație de acest fel cu un bă­
iat. Sentimentul de vinovăție legat de aceasta și frica rezultantă
că penisul și corpul i-au fost vătămate erau inconștiente.
în analiza lui Ludwig, de paisprezece ani, a cărei fază intro­
ductivă am descris-o mai sus, am putut să descopăr cu ajutorul
unor materiale similare cauza sentimentelor puternice de vino­
văție față de fratele lui mai mic. Când a spus, de pildă, că moto­
rul lui cu aburi trebuia reparat, Ludwig a trecut imediat la aso­
ciații referitoare la motorul fratelui său, care n-avea să mai
funcționeze niciodată. Rezistențele sale legate de acest lucru și
dorința ca ședința de terapie să se încheie în curând s-au dovedit
a fi cauzate de frica de mama sa, care ar fi putut să descopere

5 Faptul că mersul cu bicicleta simbolizează masturbarea și coitul a fost dove­


dit în numeroase rânduri. în lucrarea mea „Early Analysis" (1923), m-am re­
ferit la semnificația simbolică generală de penis a mingilor, a mingilor de fot­
bal, a bicicletelor etc. și am discutat mai pe larg fantasmele libidinale legate
de diferite sporturi ca urmare a acestor echivalări simbolice; astfel, ocupân-
du-se de relatările despre sporturi ale pacientului în ce privește aspectul lor
simbolic și corelându-le cu starea lui afectivă generală, analistul poate să
ajungă la fantasmele libidinale și agresive ale pacientului și la sentimentul
de vinovăție pe care îl provoacă.

Psihanaliza copiilor • Tehnica analizei la pubertate


142 relațiile sexuale ce existaseră între el și fratele mai mic și pe care
și le amintea parțial. Aceste relații îi lăsaseră puternice sentimen­
te de vinovăție, întrucât, fiind mai mare și mai puternic, își for­
țase uneori fratele. De atunci, se simțea răspunzător pentru dez­
voltarea deficitară a fratelui său, care suferea de o nevroză
gravă.6
în contextul anumitor asociații referitoare la o călătorie cu va­
porul cu aburi pe care avea s-o facă împreună cu un prieten, lui
Ludwig i-a trecut prin minte că vaporul ar putea să se scufunde
și, pe neașteptate, și-a scos din buzunar abonamentul la tren pe
trei luni și m-a întrebat dacă-i pot spune când expiră. A spus că
nu știe care cifre se referă la lună și care se referă la zi. Data
„expirării" abonamentului însemna data propriei sale morți, iar

6 Analiza lui Ludwig a avut scopul de măsură profilactică. Suferea de depre­


sie, e adevărat, dar aceasta nu avea un caracter anormal. Nu-i plăcea tovă­
rășia, era relativ inactiv și retras în sine și nu se înțelegea cu frații și surori­
le. Dar avea o adaptare socială normală; era bun la învățătură și nu exista
nimic care să fie clar în neregulă cu el. Analiza lui a avut 190 de ședințe. în
urma ei — ultima oară am primit vești despre Ludwig la trei ani după în­
cheiere —, la acest băiat, care putea fi numit categoric normal, s-au produs
schimbări de asemenea natură, încât chiar și oamenii din afara cercului său
de apropiați, care nu știau că se află în analiză, le-au remarcat. S-a dovedit,
de exemplu, că refuzul său de a merge la teatru sau cinema avea legătură cu
o inhibare drastică a dorinței de cunoaștere, cu toate că, așa cum spuneam,
era un bun elev. După înlăturarea acestei inhibiții, orizontul mental i s-a lăr­
git și a progresat intelectual. Analiza atitudinii sale puternic pasive a dus la
dezvoltarea mai multor activități. Atitudinea sa față de frați s-a îmbunătățit,
la fel și capacitățile de adaptare socială. Aceste schimbări, precum și altele
l-au făcut să fie o persoană mult mai liberă, mai echilibrată și mai matură;
în plus, cu toate că, poate, luate în sine nu au fost decisive, aceste schimbări
au reflectat unele transformări mai profunde care vor căpăta aproape sigur
importanță mai târziu. Căci, pe lângă înlăturarea atitudinii inactive față de
viața de zi cu zi, s-a produs o schimbare în privința orientării lui sexuale. Ten­
dințele heterosexuale au devenit mult mai puternice și Ludwig a scăpat de

MELANIE KLEIN
călătoria cu prietenul era masturbarea reciprocă la care recurse- 143
se în copilăria mică (cu fratele/prietenul său)7 și care trezise în
el sentimentele de vinovăție și frica de moarte. în continuare,
Ludwig mi-a spus că și-a golit bateria electrică, pentru a nu mur­
dări cutia în care era ambalată. Apoi mi-a povestit cum juca pe
vremuri fotbal cu fratele lui cu o minge de ping-pong în casă,
spunând că mingile de ping-pong nu sunt periculoase și că nu
riști să te lovești la cap sau să spargi geamuri cu ele. Ajuns aici,
și-a amintit un incident din anii copilăriei mici, când a primit o
lovitură dureroasă cu o minge de fotbal și a leșinat. A spus că
n-a fost rănit, dar că nasul și dinții i-ar fi putut fi vătămate cu
ușurință. Amintirea acestui incident s-a dovedit a fi o aminti -
re-paravan pentru relațiile sale cu un prieten mai mare, care-1 se­
dusese. Mingile de ping-pong reprezentau penisul relativ mic și
inofensiv al fratelui său, iar mingea de fotbal, pe cel al prietenului

anumite dificultăți despre care se știe că stau la baza tulburărilor de poten-


ță mai târziu în viață. în plus, s-a dovedit că stările sale depresive erau înso­
țite de idei suicidare și erau mai profunde decât păreau la prima vedere. Iar
retragerea în sine și neagrearea tovărășiei se bazau pe o foarte clară fugă de
realitate. Aș putea să adaug că acestea erau doar unele dintre dificultățile de
care suferea băiatul, după cum a arătat analiza lui aprofundată.
în acest context, aș vrea să arăt cât de drastice sunt chiar și dificultățile co­
piilor normali (cf. cazului lui Inge, de exemplu). Această realitate a experien­
ței analitice se bazează pe observații din viața cotidiană, căci este surprinză­
tor cât de des oameni care păreau normali cad pradă unei nevroze sau se
sinucid dintr-un motiv relativ neînsemnat. Dar, așa cum a confirmat analiza
adulților normali, nici chiar la acei oameni care nu se îmbolnăvesc, amploa­
rea inhibițiilor intelectuale și sexuale și lipsa capacității de a se bucura de
viață nu pot fi evaluate decât în psihanaliză.
7 Traducătoarea [în limba engleză] a acceptat bara oblică la fel ca în textul
din limba germană, în ciuda ambiguității ei. Autoarea se referă probabil la
prietenul mai în vârstă menționat ulterior, așa că unul îl poate simboliza
pe celălalt.

Psihanaliza copiilor - Tehnica analizei la pubertate


144 mai mare. Dar întrucât în relațiile cu fratele se identifica cu prie­
tenul care-1 sedusese, acele relații îi trezeau un puternic senti­
ment de vinovăție, din cauza vătămării [presupuse] pe care i-o
pricinuise fratelui. Golirea bateriei și teama de a murdări cutia
erau determinate de anxietatea pe care i-o provoca înjosirea și
vătămarea pricinuite fratelui său când îi băgase penisul în gură
și-l forțase la felație și pe care le trăise el însuși ca urmare a ace­
luiași act înfăptuit cu prietenul mai mare. Frica lui că și-a mur­
dărit și vătămat fratele pe dinăuntru se întemeia pe fantasmele
sadice referitoare la frate și a condus la un motiv și mai profund
al anxietății și vinovăției sale, anume fantasmele masturbatorii
sadice îndreptate împotriva părinților. Așadar, pornind de la
mărturisirea despre relațiile cu fratele său — mărturisire expri­
mată în formă simbolică, prin asociațiile referitoare la motorul
cu aburi care trebuia reparat —, am obținut acces nu doar la alte
experiențe și incidente din viața lui, ci și la cele mai profunde ni­
veluri ale anxietății sale. Aș vrea, de asemenea, să atrag atenția
asupra bogăției de forme simbolice în care a fost exprimat ma­
terialul. Acest lucru este tipic pentru analizele la vârsta pubertă­
ții și, la fel ca în analizele din copilăria mică, necesită o interpre­
tare corespunzătoare a simbolurilor folosite.
Voi trece în continuare la analiza fetelor aflate la vârsta puber­
tății. Apariția menstruației îi trezește fetei o anxietate puternică.
Pe lângă celelalte diferite semnificații pe care le are și cu care sun­
tem familiarizați, menstruația constituie în ultimă instanță sem­
nul exterior, vizibil, care arată că interiorul corpului ei și copiii
conținuți în el au fost distruși complet. Din acest motiv, dezvol­
tarea unei atitudini feminine depline la fată durează mai mult și
este pândită de mai multe dificultăți decât se întâmplă cu băia­
tul care-și consolidează poziția masculină. Această dificultate mai

MELANIE KLEIN
mare din dezvoltarea femeii determină o întărire a componentei 145
masculine a fetei aflate la pubertate. In alte cazuri, la acest mo­
ment se produce doar o dezvoltare parțială, în principal a latu­
rii intelectuale, în timp ce viața sexuală a fetei și personalitatea
ei rămân într-o latență prelungită care, în multe cazuri, poate
dura până dincolo de pubertate. în analiza primului tip de fată,
activă, cu o atitudine de rivalitate față de sexul masculin, por­
nim deseori de la materiale similare cu cele prezentate de băiat.
Dar, în foarte scurt timp, se fac resimțite diferențele de structură
dintre complexul de castrare masculin și cel feminin, pe măsură
ce pătrundem în nivelurile mai profunde ale psihicului ei și ajun­
gem la anxietatea și sentimentul de vinovăție derivate din sen­
timentele ei agresive față de mamă și care au determinat-o să res­
pingă rolul feminin și au influențat formarea complexului
castrării.
Descoperim atunci că teama că mama îi va distruge corpul a
fost cea care a determinat-o să refuze adoptarea posturii de fe­
meie și de mamă. în acest stadiu al analizei, ideile pe care le
avansează sunt foarte similare cu ceea ce obținem de la fetele
mici. în cazul celui de-al doilea tip, al fetei cu viață sexuală pu­
ternic inhibată, analiza se ocupă inițial de subiecte de genul ce­
lor avansate în perioada de latență. Relatări despre școală, do­
rința de a-și mulțumi profesoara și a-și face lecțiile bine, interesul
față de lucrul de mână etc. ocupă o mare parte din timp. Ca ata­
re, în aceste cazuri trebuie să folosim metodele adecvate pentru
perioada de latență și, rezolvând anxietatea fetei pas cu pas, să
eliberăm activitățile refulate ale imaginației sale. Când reușim să
facem acest lucru — cel puțin într-o anumită măsură —, temerile
și sentimentele ei de vinovăție ies la suprafață mai clar. Aceste
temeri și sentimente de vinovăție au stat în calea păstrării rolului

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei la pubertate


146 feminin și au condus la o inhibiție sexuală generală, în timp ce
la primul tip de fată au determinat identificarea cu tatăl. Chiar
și fetele la care predomină poziția feminină trăiesc la pubertate
o anxietate mai drastică și cu exprimare mai acută decât la feme­
ia adultă. Transferul sfidător și negativ este caracteristic pentru
această vârstă și impune instituirea promptă a situației analiti­
ce. De multe ori, analiza arată că poziția feminină a fetei este exa­
gerată și împinsă în prim-plan, în parte pentru a ascunde și ca­
mufla anxietatea născută din complexul ei de masculinitate și,
mai în profunzime, din temerile derivate din cea mai timpurie
atitudine feminină a sa.8
Voi prezenta în continuare un fragment dintr-o analiză care,
cu toate că nu este întru totul tipică perioadei respective, îmi va
ilustra remarcile generale cu privire la tehnica de aplicat în ana­
liza fetelor aflate în perioada prepubertății și a pubertății și, de
asemenea, va fi utilă în prezentarea dificultăților ce însoțesc te­
rapia la acea vârstă.
Ilse, în vârstă de doisprezece ani, prezenta trăsături schizoi­
de pronunțate și personalitatea ei era neobișnuit de nedezvol­
tată. Pe lângă faptul ca nu atingea în plan intelectual nivelul
unui copil de opt-nouă ani, nu avea nici măcar interesele nor­
male ale copiilor de acea vârstă. Vădea în mod foarte izbitor o
puternică inhibare a oricărei activități imaginative. Nu se juca
niciodată în adevăratul sens al cuvântului și nu găsea plăcere
în nicio ocupație, cu excepția unui desen compulsiv, lipsit de
imaginație, al cărui caracter îl voi discuta ulterior. Spre exem­
plu, nu o atrăgea compania altora, nu-i plăcea să se plimbe pe
străzi și să privească și avea o aversiune față de teatru, cinema

8 Cf. Joan Riviere, „Womanliness as a Masquerade" (1929).

MELANIE KLEIN
și orice fel de distracție. Principalul ei interes era mâncarea, iar 147
dezamăgirile în această privință duceau de fiecare dată la crize
de furie și depresie. Era foarte geloasă pe frații și surorile ei, dar
nu atât pentru că trebuia să împartă cu aceștia iubirea mamei, ci
din cauza unei preferințe imaginare cu privire la ceea ce le dă­
dea aceasta să mănânce. Atitudinea ostilă față de mamă, frați și
surori era însoțită de o slaba adaptare socială în general. lise nu
avea niciun prieten și părea să nu dorească să fie agreată sau să
facă o impresie bună. Relația cu mama sa era deosebit de proas­
tă. Din când în când, avea răbufniri violente de furie la adresa
ei, dar totodată avea o fixație neobișnuită față de ea. O lungă se­
parare de mediul familial — a petrecut doi ani într-o școală cu
internat condusă de călugărițe — n-a determinat nicio schimba­
re durabilă în starea ei.
Când lise avea cam unsprezece ani și jumătate, mama a des­
coperit-o având contact sexual cu fratele ei mai mare. Incidentul
i-a activat mamei amintiri care i-au spus că nu era prima oară
când se întâmpla acest lucru. După cum a arătat analiza, convin­
gerea mamei era întemeiată și, în plus, relația dintre lise și fra­
tele ei a continuat și după descoperire.
lise a venit la analiză doar în virtutea dorinței imperative a
mamei sale, îndemnată de acea docilitate necritică specifică unei
vârste mult mai mici decât cea reală a ei și care îi caracteriza, îm­
preună cu atitudinea de ură, fixația față de mamă. La început,
i-am propus să se întindă pe canapea. Asociațiile sumare pe care
le-a făcut se refereau în principal la o comparație dintre mobilie­
rul din camera mea și cel din casa ei, mai ales din odaia ei. La
plecare, avea o stare de puternică rezistență, a refuzat să se întoar­
că la analiză a doua zi și mama ei a reușit doar cu mare greutate
s-o facă să se răzgândească. Din experiența mea, în cazurile de

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei la pubertate


148 acest fel situația analitică trebuie să fie instituită rapid, fiindcă
sprijinul oferit de familia copilului nu durează mult. încă din pri­
ma ședință cu lise am remarcat mișcările pe care le făcea cu de­
getele. Și-a netezit fără încetare cutele fustei în timp ce a făcut
câteva remarci despre mobilierul meu și l-a comparat cu cel din
odaia ei de acasă. în a doua oră, când ea a comparat un ceainic
pe care-1 aveam în cameră cu cel de acasă, care era asemănător,
dar nu la fel de frumos, am început să-i ofer interpretări. I-am
explicat că obiectele pe care le compară sunt, de fapt, oameni; fă­
cea comparație între mine sau mama ei și ea însăși, în dezavan­
tajul propriu, fiindcă se simțea vinovată pentru că se masturba
și credea că asta-i vătămase corpul. I-am spus că netezirea con­
tinuă a cutelor fustei însemna deopotrivă masturbare și o încer­
care de a-și reface organul genital.9 lise a negat cu tărie, dar am
putut să văd efectul avut de interpretare asupra ei în sporirea
materialului pe care l-a oferit ulterior. în plus, nu a refuzat să
vină la următoarea ședință. Chiar și așa, dat fiind infantilismul
ei puternic, dificultatea de a se exprima prin cuvinte și anxieta­
tea acută de care părea să sufere, am considerat că este recoman­
dabil să trec la tehnica prin joc.
în lunile care au urmat, asociațiile oferite de lise au constat în
principal din desen — aparent lipsit de orice fantasmă — execu­
tat cu compasul, după măsurători exacte. Aceste măsurători și
calcule cu privire la părțile obiectelor constituiau principala ac­
tivitate, iar caracterul compulsiv al acestei ocupații a devenit tot

9 Interpretările de felul acesta sunt oferite nu pentru a depista un lucru (pre­


cum masturbarea) pe care copilul îl ascunde conștient și de a-1 domina pe
această cale. Obiectivul constă în a identifica în trecut rădăcinile profunde
ale sentimentului de vinovăție legat de masturbare (sau orice altceva) și în
a-1 diminua pe această cale.

MELANIE KLEIN
mai clar.10 După mult travaliu lent și răbdător, a ieșit la iveală 149
faptul că diferitele forme și culori ale părților reprezentau dife­
riți oameni. Compulsia de a măsura și număra s-a dovedit a fi
derivată din impulsul, devenit obsesiv, de a afla cu certitudine
cum este pe dinăuntru corpul mamei sale și numărul de copii de
acolo, diferențele dintre sexe și așa mai departe. Și în cazul lisei,
inhibarea întregii personalități și a dezvoltării intelectuale fuse­
se cauzată de o refulare foarte timpurie a pulsiunii instinctului
său puternic de cunoaștere, pe care îl transformase într-o respin­
gere sfidătoare a întregii cunoașteri. Cu ajutorul desenului, al
măsurătorilor și socotelilor, am făcut progrese considerabile și
anxietatea lisei a devenit mai puțin acută. Ca urmare, la șase luni
după începerea terapiei i-am propus să încerce din nou să-și des­
fășoare analiza stând întinsă, iar ea s-a conformat. Anxietatea ei
a devenit imediat mai acută, dar am reușit în scurt timp s-o re­
duc și, începând de atunci, analiza a mers mai repede. E adevă­
rat că din cauza sărăciei și a monotoniei asociațiilor oferite de
lise această parte a analizei nu a ajuns câtuși de puțin la cursul
normal al travaliului analitic de la această vârstă, dar pe măsu­
ră ce avansa, se apropia tot mai mult de acel standard. lise a în­
ceput să dorească foarte mult să-și mulțumească profesoara și să
primească note bune de la ea, dar inhibițiile drastice în învățare
făceau imposibilă împlinirea acestei dorințe. Abia acum începea
să fie pe deplin conștientă de dezamăgirile și suferințele pe care
i le provocau propriile deficiențe. Acasă, plângea cu orele înain­
te să se apuce să-și scrie eseul pentru școală și nu reușea să-1 ter­
mine. De asemenea, o apuca disperarea dacă, înainte de a pleca

10 lise nu avea, de fapt, niciun interes real despre care să fi putut vorbi. O pa­
siona lectura, e adevărat, dar nu-i păsa despre ce era cartea, întrucât lectura
era pentru ea în principal un mijloc de a fugi de realitate.

Psihanaliza copiilor «Tehnica analizei la pubertate


150 la școală, constata că nu și-a cârpit ciorapii și că sunt găuriți. Aso­
ciațiile pe marginea eșecurilor ei de învățare ne aduceau iarăși
și iarăși la chestiuni legate de o deficiență a hainelor sau a cor­
pului ei. Luni la rând, ora de analiză a lisei a fost plină cu rela­
tări despre școală, cu remarci monotone despre manșete, gule­
rul bluzei, șireturile și toate celelalte articole vestimentare ale
sale — că erau prea lungi, prea scurte, murdare sau de culoare
nepotrivită.11
La acea vreme, materialul meu de analizat era obținut în prin­
cipal din detaliile eșecurilor ei cu privire la temele pentru aca­
12 în replică la nesfârșitele ei proteste cum că nu are nimic de
să.11
scris pe tema dată, o încurajam să facă asociații pe tema respec­
tivă, iar aceste fantasme forțate13 erau foarte instructive. Com­
punerea eseului însemna o recunoaștere a faptului „necunoaște­
rii", adică a ignoranței ei cu privire la ceea ce se întâmpla când
părinții ei aveau contact sexual sau cu privire la ceea ce se afla
înăuntrul mamei etc.; și toată anxietatea și sfidarea legate de
această „necunoaștere" erau reactivate în mod repetat de fieca­
re sarcină școlară. La fel ca în cazul multor alți copii, sarcina de
a scrie un eseu însemna pentru lise că trebuia să facă o mărturi­
sire, iar acest lucru intra în contact strâns cu anxietatea și senti­
mentul ei de vinovăție. Spre exemplu, una dintre temele date,
„Descrierea Kurfurstendamm"14, a dus la asociații despre vitrine-

11 Cf. J. Flugel, „The Psychology of Clothes" (1930).


12 In lucrarea „History as Phantasy" (1929), Ella Sharpe a prezentat descrierea
cazului unui adult psihotic, în care și-a obținut vreme îndelungată materia­
lul de analizat aproape în întregime din interesul pacientului față de eveni­
mentele istorice și, pe această bază, a fost capabilă să pătrundă până la cele
mai profunde niveluri ale psihicului.
13 Cf. Ferenczi, „On Forced Phantasies" (1924).
14 Unul dintre principalele centre comerciale din Berlin.

MELANIE KLEIN
le magazinelor, despre conținutul lor și lucrurile pe care i-ar fi 151

plăcut să le aibă, ca, de pildă, o cutie pentru chibrituri foarte


mare, ornamentată, pe care o văzuse în vitrina unui magazin
când se plimba cu mama ei. Ba chiar intraseră în magazin și
mama ei frecase de cutie unul dintre chibriturile mari, ca să-1 în­
cerce. Lui lise i-ar fi plăcut să facă același lucru, dar s-a abținut,
din teama de mama ei și de vânzător, care reprezenta un imago
patern. Cutia de chibrituri și conținutul ei, la fel ca și conținutul
vitrinelor, reprezentau corpul mamei, iar frecatul chibritului în­
semna coitul părinților. Invidia față de mamă, care-1 poseda pe
tată prin copulație, și impulsurile agresive la adresa ei constitu­
iau cauza celor mai profunde sentimente de vinovăție ale lisei.
O altă temă de compunere era „Câinii Saint-Bernard". Când lise
a menționat iscusința acestora în salvarea oamenilor de la îngheț,
a început să simtă o rezistență puternică. Asociațiile ei ulterioa­
re au arătat că în fantasma ei copiii îngropați în zăpadă erau co­
pii care fuseseră abandonați. S-a dovedit că dificultățile pe care
le resimțea în privința acestei teme aveau la bază dorințele de
moarte pe care le nutrise la adresa surorilor sale, atât înainte de
nașterea lor, cât și după, și teama ei că va fi abandonată de
mamă, ca pedeapsă. în plus, fiecare sarcină școlară pe care tre­
buia s-o efectueze, indiferent că era orală sau scrisă, reprezenta
pentru ea mărturisirea mai multor lucruri. Iar la aceste dificul­
tăți se adăugau inhibiții aparte legate de matematică, geometrie,
geografie și așa mai departe.15
Pe măsură ce dificultățile de învățare ale lisei continuau să se
reducă, în întreaga ei fire s-a produs o schimbare foarte mare. A

15 în lucrarea mea „The Role of the School in the Libidinal Development of the
Child" (1923, Writings, I), am discutat semnificația generală a inhibițiilor aso­
ciate cu disciplinele specifice de învățământ.

Psihanaliza copiilor * Tehnica analizei la pubertate


152 devenit capabilă să se adapteze social, s-a împrietenit cu alte fete
și a ajuns să se înțeleagă mult mai bine cu părinții, frații și suro­
rile. De-acum, putea fi numită o fată normală, iar interesele ei se
apropiau de cele adecvate vârstei sale; și întrucât avea rezulta­
te bune la școală, se număra printre preferatele profesoarei și de­
venise o fiică aproape prea supusă, familia ei era complet satis­
făcută de succesul analizei și nu vedea niciun motiv pentru
continuarea acesteia. Dar eu nu le împărtășeam părerea. Era evi­
dent că în acel moment, când avea treisprezece ani și pubertatea
fizică abia debutase, lise reușise în plan psihic doar să realizeze
o trecere cu adevărat reușită la perioada de latență. Prin inter­
mediul rezolvării unui cuantum de angoasă și al reducerii sen­
timentului ei de vinovăție, analiza îi permisese să se adapteze
social și să progreseze psihic până la perioada de latență. Oricât
de recompensatoare ar fi fost aceste schimbări, persoana pe care
o vedeam în fața mea era în continuare un copil dependent, a că­
rui fixație excesivă asupra mamei nu dispăruse. Deși cercul in­
tereselor sale se lărgea mult, încă nu era capabilă să aibă idei pro­
prii. De obicei, își prefața exprimările cu expresii gen „mama
crede". Dorința de a face pe plac, marea grijă pe care o acorda
acum înfățișării sale, aflată în contrast cu totala indiferență an­
terioară, nevoia ei de iubire și recunoaștere — toate acestea iz­
vorau predominant din dorința de a-și mulțumi mama și profe­
soara; dorința de a obține rezultate mai bune decât colegele ei
servea aceluiași scop. Atitudinea sa homosexuală era predomi­
nantă și, la acel moment, abia dacă se vedea vreun impuls hete­
rosexual în ea.
Continuarea analizei, care se desfășura acum în manieră nor­
mală, a dus la schimbări de proporții nu doar în această privință,
ci în întreaga dezvoltare a personalității lisei. Aici i-a fost foarte

MELANIE KLEIN
util faptul că am putut să analizăm anxietatea pe care i-a stâr- 153
nit-o menstruația. Legăturile ei excesiv de pozitive cu mama erau
determinate de anxietate și de un sentiment de vinovăție. Din
când în când, lise tot mai avea răbufniri de furie la adresa ma­
mei, deși acestea deveniseră mai puțin frecvente. Continuarea
analizei i-a scos la iveală pe deplin atitudinea inițială de rivali­
tate cu mama și intensa ură și invidie pe care le simțea față de
ea, din cauza faptului că-1 poseda pe tată, respectiv penisul aces­
tuia, și din cauza iubirii acestuia pentru ea. Pe această cale, ten­
dințele heterosexuale ale lisei au devenit mai puternice, iar cele
homosexuale, mult mai slabe. Abia acum se instala cu adevărat
pubertatea psihologică. înainte nu se aflase în postura de a-și cri­
tica mama și a-și forma păreri proprii, fiindcă asta ar fi însem­
nat să întreprindă un atac sadic violent asupra acesteia. Analiza
acestui sadism i-a permis lisei — în concordanță cu vârsta ei —
să atingă o mai mare independență, care a devenit vizibilă în fe­
lul ei de a gândi și a acționa. în același timp, opoziția față de
mamă a devenit mai observabilă, dar n-a determinat probleme
speciale, din moment ce ameliorarea ei generală cântărea mai
greu decât acestea. Ceva mai târziu, după o analiză care a durat
425 de ore, lise a putut să ajungă la o relație stabilă și afectuoa­
să cu mama ei și, totodată, să-și consolideze o poziție heterose-
xuală satisfăcătoare.16
în acest caz, vedem că incapacitatea fetei de a-și perlabora sen­
timentul de vinovăție excesiv de puternic a reușit să-i perturbe
nu doar trecerea la perioada de latență, ci și întreaga dezvolta­
re. Afectele ei, care-și găseau un debușeu în accesele de furie,

16 La doi ani și jumătate după încheierea analizei ei, am aflat că se dezvoltă


bine, în ciuda unor mari dificultăți externe.

Psihanaliza copiilor »Tehnica analizei la pubertate


154 fuseseră deplasate; modificarea anxietății a mers prost. lise, care
avea înfățișarea unei persoane nefericite și nemulțumite, nu era
conștientă de propria anxietate, nici de nemulțumirea față de
sine. Analiza a făcut un progres însemnat când am reușit s-o fac
să înțeleagă că e nefericită și să-i arăt că se simte inferioară, că
nu se simte iubită, că disperă din aceste cauze și că, în deznădej­
dea ei, nu face nicio încercare de a câștiga iubirea celorlalți. în
locul fostei indiferențe aparente față de afecțiunea și lauda celor
din jur a apărut atunci o tânjire exagerată după acestea, care a
dus la acea atitudine de supunere extremă față de mamă, carac­
teristică perioadei de latență. Ultima parte a analizei, care a scos
la iveală cauzele mai profunde ale sentimentelor ei drastice de
vinovăție și ale eșecurilor ei, a fost mult mai ușoară odată ce a
devenit pe deplin conștientă de boala sa.
Am menționat anterior actele sexuale dintre lise și fratele ei,
care era cu un an și jumătate mai mare decât ea. La scurt timp
după ce am început analiza cu lise, am acceptat să fac terapie și
cu fratele ei. Ambele analize au arătat că legătura sexuală dintre
ei data din copilăria timpurie și continuase pe tot parcursul pe­
rioadei de latență, deși la intervale mai mari de timp și într-o for­
mă atenuată. Remarcabil este faptul că lise n-avea niciun senti­
ment conștient de vinovăție în această privință, dar își detesta
fratele. Analiza fratelui a avut efectul de a-1 determina să pună
capăt complet acestor relații sexuale, lucru care, inițial, i-a pro­
vocat lisei o ură și mai intensă față de el. însă mai târziu, pe par­
cursul analizei, pe lângă alte schimbări survenite în ea, a înce­
put să aibă puternice sentimente de vinovăție și anxietate17 față
de aceste episoade.
17 In capitolul VII, vom reveni la o discuție mai pe larg a acestei relații în alt
context.

MELANIE KLEIN
Modul lisei de a se confrunta cu sentimentele de vinovăție, 155
care consta în refuzul complet al responsabilității pentru propri­
ile acțiuni și o atitudine foarte ostilă și sfidătoare față de mediul
ei, este, după cum am constatat, caracteristic unui anumit tip de
individ asocial. La Kenneth, de exemplu, care manifesta o indi­
ferență absolută față de părerile altora și o lipsă extraordinară a
rușinii, acționau mecanisme similare. Și ele pot fi găsite chiar și
la copiii mai normali, care sunt doar „obraznici", deși într-o mă­
sură mai mică. Analiza copiilor de toate vârstele demonstrează
că atenuarea sentimentelor lor latente de vinovăție și anxietate
duce la o mai bună adaptare socială și la întărirea sentimentului
responsabilității personale — cu atât mai mult, cu cât analiza
merge mai în profunzime.
Acest caz ne oferă totodată anumite indicii pentru a decide ce
factori din dezvoltarea unei fete sunt decisivi pentru trecerea re­
ușită la perioada de latență și care sunt decisivi pentru trecerea
ulterioară la pubertate. După cum am spus deja, constatăm de­
seori că la vârsta pubertății fata se află în continuare într-o pe­
rioadă de latență prelungită. Prin analiza anxietății și a sentimen­
telor de vinovăție timpurii derivate din agresivitatea ei la adresa
mamei, o putem ajuta nu doar să facă trecerea satisfăcătoare la
stadiul pubertății, ci și o trecere ulterioară la viața adultă și, ast­
fel, putem asigura dezvoltarea deplină a sexualității și a perso­
nalității ei feminine.
în sfârșit, aș vrea să atrag atenția asupra tehnicii folosite în
tratarea acestui caz. în prima parte, am folosit tehnica aferen­
tă perioadei de latență, iar în a doua parte, cea aferentă puber­
tății. M-am referit deseori la verigile de legătură dintre diferi­
tele stadii. Dați-mi voie să subliniez că eu consider tehnica
analizei la vârste mici drept baza tehnicii aplicabile copiilor de

Psihanaliza copiilor * Tehnica analizei la pubertate


156 toate vârstele. în ultimul capitol, am afirmat că metoda mea
de a analiza copii în perioada de latență se bazează pe tehni­
ca prin joc pe care am elaborat-o pentru copiii mai mici. Dar,
așa cum arată cazurile discutate în capitolul de față, tehnica
analizei la vârste mici este indispensabilă și pentru mulți pa-
cienți aflați la vârsta pubertății. Aceasta pentru că vom eșua în
multe dintre aceste cazuri deseori dificile dacă nu luăm în cal­
cul suficient de mult nevoia adolescentului de a acționa și de
a-și exprima fantasmele, dacă nu avem grijă să reglăm canti­
tatea de anxietate eliberată și, în general, dacă nu adoptăm o
tehnică deosebit de elastică.
în analiza celor mai profunde straturi ale psihicului, trebuie
să respectăm anumite condiții concrete. în comparație cu anxie­
tatea modificată din straturile superioare, anxietatea ce aparține
nivelurilor profunde este mult mai mare, atât cantitativ, cât și ca
intensitate, și, ca urmare, este imperativ ca eliberarea ei să fie re­
glată cum se cuvine. Realizăm acest lucru raportând constant an­
xietatea la sursele ei și rezolvând-o și analizând sistematic situa­
ția de transfer.
în primele capitole ale acestei cărți, am arătat că în cazurile
în care copilul era inițial timid sau neprietenos față de mine am
început imediat să-i analizez transferul negativ. Această meto­
dă18 are scopul de a recunoaște și interpreta în timp util semne­
le ascunse de anxietate latentă, înainte să devină manifeste și să
ducă la un atac de anxietate. Pentru a face acest lucru este ne­
cesară cunoașterea detaliată atât a reacțiilor de anxietate din cele
mai timpurii faze ale dezvoltării copilului, cât și a mecanisme­
lor de apărare folosite de Eul său împotriva lor. De fapt, analis­

18 Cf. capitolului II.

MELANIE KLEIN
tul trebuie să aibă o cunoaștere teoretică a structurii celor mai 157

profunde niveluri ale psihicului. Demersurile sale interpretati­


ve trebuie să se îndrepte spre acea parte din material care se aso­
ciază cu cea mai mare cantitate de anxietate latentă și trebuie să
descopere situațiile de anxietate care au fost activate. El trebuie,
de asemenea, să stabilească legăturile dintre anxietatea latentă
și (a) fantasmele sadice specifice aflate la baza ei, și (b) mecanis­
mele de apărare folosite de Eu pentru a o ține sub control. Alt­
fel spus, pentru rezolvarea unui cuantum dat de anxietate prin
interpretări, analistul trebuie să urmărească o vreme amenință­
rile Supraeului, impulsurile Se-ului și încercările Eului de a le
reconcilia pe cele două. Astfel, pas cu pas, interpretarea va re­
uși să aducă în conștiință întregul conținut al anxietății specifi­
ce care a fost activată la momentul respectiv. Pentru a face acest
lucru este absolut necesar să respecte metodele strict analitice
în ceea ce-1 privește pe pacient, fiindcă doar prin abținerea de
la exercitarea oricărei influențe educaționale sau morale asupra
copilului va putea să analizeze cele mai profunde straturi ale
psihismului acestuia. Căci dacă-1 împiedică pe copil să scoată la
iveală anumite impulsuri instinctuale, el va menține inevitabil
în subteran și alte impulsuri ale Se-ului; și chiar și în cazul co­
pilului mic e nevoie de muncă analitică asiduă pentru a-ți croi
drum până la cele mai primitive fantasme sadic-orale și sa-
dic-anale ale sale.
în plus, când cantitatea de anxietate pe care o simte este re­
glată sistematic, copilul nu va acumula prea multă anxietate în
pauzele din analiza sa ori dacă terapia este întreruptă prema­
tur. E adevărat că deseori, în cazul unor astfel de întreruperi,
anxietatea se acutizează pentru moment, dar Eul copilului reu­
șește în scurt timp s-o lege și s-o modifice, în măsură mai mare

Psihanaliza copiilor ■ Tehnica analizei la pubertate


158 decât înaintea analizei. în anumite cazuri, copilul poate să evite
chiar și o fază trecătoare de anxietate mai acută de acest fel.19
După ce am subliniat asemănările dintre vârsta pubertății și
perioada timpurie din viața copilului, voi trece în revistă încă o
dată, pe scurt, diferențele dintre ele. Dezvoltarea mai amplă a
Eului la vârsta pubertății și interesele sale mai mature necesită
o tehnică apropiată de cea a analizei adultului, în măsură mai
mare decât în perioada de latență. La anumiți copii sau în anu­
mite etape ale analizei, am putea fi nevoiți să recurgem la alte
metode de reprezentare, dar, în general, în analizele la vârsta pu­
bertății trebuie să ne bazăm în principal pe asocierea liberă, în­
trucât limbajul este singurul care-i permite tânărului să stabileas­
că o relație completă cu realitatea și cu domeniul său normal de
interes.

19 în mai multe cazuri de copii cu vârste cuprinse între trei și doisprezece ani
în care a trebuit să întrerup analiza, din motive externe, după o terapie de
trei până la nouă luni, am constatat că tabloul prezentat de copil era consi­
derabil mai puțin neliniștitor decât atunci când venise prima oară la mine.
Pe lângă cazurile Rita, Trude și Ruth, pe care cititorul și le amintește (capi­
tolul II), pot evoca cazul unui băiat în vârstă de doisprezece ani care a venit
la mine cu idei manifeste cum că este otrăvit. După șase luni de analiză, a
trebuit să plece în străinătate. La momentul respectiv, pe lângă faptul că te­
merile îi slăbiseră, vădea schimbări favorabile în privința stării generale, care
puteau fi observate, printre altele, într-o purtare mai degajată. (Ultima oară
când am primit vești despre el, la doi ani și jumătate după încheierea tera­
piei, această ameliorare se păstrase.) în plus, în fiecare caz, copilul se simțea
el însuși mai bine. Și cu toate că o analiză neterminată de acest fel nu poate
face mai mult decât să atenueze nevroza copilului, ea reușește în mare mă­
sură, după părerea mea, să preîntâmpine pericolul apariției ulterioare a unei
psihoze sau a unei nevroze obsesionale grave. Am ajuns la convingerea că
orice pas, oricât de mic, în direcția rezolvării anxietății la cele mai profunde
niveluri ale psihicului determină dacă nu vindecarea, cel puțin o ameliora­
re a stării copilului.

MELANIE KLEIN
Din aceste motive, analiza copiilor la vârsta pubertății nece­ 159

sită o cunoaștere minuțioasă a tehnicii analizei adulților. Consi­


der formarea obișnuită în analiza adulților drept o bază necesa­
ră pentru formarea specială ca analist de copii. Niciun analist
care nu a dobândit experiență adecvată și nu a lucrat suficient
de mult cu adulții n-ar trebui să intre în domeniul, mai dificil
sub aspect tehnic, al analizei copiilor. Pentru a putea păstra prin­
cipiile fundamentale ale terapiei analitice în forma modificată
impusă de mecanismele copilului în diferitele stadii ale dezvol­
tării sale, analistul trebuie nu doar să fie versat în tehnica anali­
zei la vârste mici, ci și să stăpânească la perfecție tehnica folosi­
tă în analiza adulților.

Psihanaliza copiilor ■ TehnicaJlor ■ Nevroza la copii


VI

Nevroza la copii

Până aici, am discutat tehnica prin intermediul căreia copiii


pot fi analizați la fel de aprofundat ca persoanele adulte. în con­
tinuare, mă voi ocupa de problema indicațiilor pentru terapie.
Prima întrebare care se pune e următoarea: care dificultăți ale
copiilor trebuie considerate normale și care nevrotice — când
sunt aceștia pur și simplu obraznici și când sunt bolnavi cu ade­
vărat? în general, ne așteptăm să ne confruntăm cu anumite pro­
bleme tipice, care variază considerabil ca număr și ca efect și
care, atât timp cât nu depășesc anumite limite, sunt privite ca fă­
când parte din dezvoltarea copilului. Totuși, cred că, întrucât un
anumit număr de dificultăți este inevitabil în dezvoltarea copi­
lului, tindem să apreciem prea puțin în ce măsură aceste dificul­
tăți cotidiene trebuie considerate ca o bază și un indicator al tul­
burărilor serioase de dezvoltare.
Tulburările mai pronunțate ale obiceiurilor alimentare și, mai
presus de toate, manifestările anxietății, indiferent că iau forma
pavorului nocturn sau a fobiilor, sunt recunoscute în general ca
fiind manifestări clar nevrotice. Dar observarea copiilor mici ara­
tă că anxietatea acestora ia forme foarte diferite și deghizate și
că, chiar și la vârsta fragedă de doi sau trei ani, ei prezintă mo­
dificări ale anxietății care indică un proces foarte complex de re­

MELANIE KLEIN
fulare. După ce și-au depășit pavorul nocturn, de exemplu, con- 161
tinuă să sufere o vreme de tulburări ale somnului, cum ar fi ador­
mirea târzie, trezitul devreme, somnul agitat sau ușor de între­
rupt, imposibilitatea de a dormi după-amiaza — și în analiză am
constatat că toate acestea sunt forme modificate ale pavorului
nocturn inițial. în acest grup intră numeroasele obiceiuri și ritu­
aluri, deseori cu caracter foarte neliniștitor, la care recurg copiii
înainte de culcare. La fel, tulburările de hrănire inițiale, nedeghi­
zate* se transformă deseori în obiceiul de a mânca încet sau de
a nu mesteca bine, într-o lipsă generală de apetit sau chiar în sim­
ple maniere proaste la masă.
E ușor de văzut că anxietatea pe care o simt copiii în privin­
ța anumitor persoane lasă adesea locul timidității generale. Ul­
terior, ea apare de multe ori ca o simplă inhibiție în interacțiuni­
le sociale sau ca sfială. Toate aceste gradații ale fricii sunt doar
niște modificări ale anxietății, care, ca în cazul fricii de oameni,
pot să determine ulterior întregul comportament social al copi­
ilor. Fobia declarată față de anumite animale se va transforma în
antipatia față de acestea sau față de animale în general. Frica de
lucruri neînsuflețite, care sunt, pentru mulți copii, înzestrate cu
viață, va apărea ulterior, la vârsta adultă, ca inhibiție în privința
activităților legate de ele. Astfel, într-un caz, fobia față de tele­
fon a unui copil a devenit, în anii de mai târziu, aversiune față
de convorbiri telefonice; în alte cazuri, frica de locomotive a dat
naștere aversiunii față de călătorii sau tendinței de a obosi foar­
te tare în timpul călătoriilor. în alte cazuri, frica de străzi s-a
transformat în aversiunea față de plimbări și așa mai departe. In
această categorie intră inhibițiile legate de sport și jocuri active, pe
în capitolul IX, voi discuta natura anxietății aflate la baza tulburărilor de hră­
nire infantile.

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza la copii


162 care am descris-o detaliat în lucrarea mea „Early Analysis"1.
Aceste inhibiții se pot manifesta în toate gradele de intensitate,
cum ar fi dezgustul față de anumite forme de sport sau antipa­
tia generală față de ele, tendința de oboseală ori stângăcia etc.
Tot în această categorie intră și idiosincrasiile, obișnuințele și in­
hibițiile adultului normal.
Adultul normal își poate raționaliza antipatiile — care nu lip­
sesc niciodată — în tot felul de moduri, declarând că obiectul
acestora este „plictisitor", „de prost gust", „neigienic" și multe
altele, pe când la copil antipatiile și obișnuințele de acest fel, care,
trebuie să recunoaștem, sunt mai intense și mai puțin adaptate
social decât la adult, sunt puse pe seama „obrăzniciei". Și totuși
ele constituie invariabil o expresie a anxietății și a sentimentelor
de vinovăție. Ele au totodată o legătură strânsă cu fobiile și, de
obicei, cu ritualurile obsesionale și sunt determinate în toate de­
taliile lor de complexele copilului; din acest motiv, sunt deseori
foarte refractare la măsurile educative, cu toate că pot fi frecvent
rezolvate prin analiză, la fel ca orice simptom nevrotic.
Pot menționa aici doar unu sau două exemple din acest do­
meniu de observație interesant. La un băiat, privitul fix, cu ochii
larg deschiși și o strâmbătură, iar la altul clipitul serveau la infir­
marea fricii de orbire. La un al treilea, statul cu gura deschisă avea
semnificația mărturisirii de a fi făcut felație, fiind urmat de fluie­
rat, care însemna retragerea respectivei mărturisiri. Comportamen­
tul indisciplinat al copiilor în timp ce li se face baie sau li se spa­
lă părul este, după cum am constatat în repetate rânduri, nimic
altceva decât frica ascunsă de a fi castrați sau de a li se distruge
întreg corpul. Scobitul în nas, și la copii, și la adulți, s-a dovedit a1

1 (1923) [Writings, 1].

MELANIE KLEIN
reprezenta, printre altele, un atac anal la adresa corpului părin­ 163

ților. Dificultățile pe care le întâmpină părinții și dădacele în a-i


convinge pe copii să efectueze cele mai simple servicii sau acte
de respect — dificultăți care fac deseori ca lucrurile să fie extrem
de neplăcute pentru persoana în cauză — se dovedesc invaria­
bil a fi determinate de anxietate. Aversiunea unui copil, de exem­
plu, față de scoaterea unui obiect dintr-o cutie s-a dovedit a se
datora, în mai multe cazuri, faptului că respectiva acțiune sem­
nifica un atac agresiv asupra corpului mamei sale și materializa­
rea acestui atac interzis.
Copiii au un fel de vioiciune excesivă care se asociază de mul­
te ori cu o purtare arogantă și sfidătoare și pe care oamenii, pri­
vind-o din propria perspectivă personală, o confundă frecvent
fie cu un semn aparte de „temperament", fie cu nesupunere
amestecată cu sfidare și dispreț. Un astfel de comportament con­
stituie și el o supracompensare a anxietății, iar această metodă
de a perlabora anxietatea influențează mult formarea caracteru­
lui copilului și atitudinea sa ulterioară față de societate.2 „Foia­
la" care însoțește adesea această vioiciune excesivă este, după
părerea mea, un simptom important. Descărcările motorii la care
ajunge copilul mic prin foială ajung de multe ori să fie conden­
sate, la începutul perioadei de latență, în mișcări stereotipe de­
finite, care sunt de obicei trecute cu vederea în tabloul general al
hiperactivității prezentate de copil. La vârsta pubertății sau une­
ori chiar mai devreme, ele reapar ori devin mai evidente, for­
mând baza unui tic.3

2 Cf. Reich, „Character Formation and the Phobias of Childhood" (1930).


3 în lucrarea mea „A Contribution to the Psychogenesis of Tics" (1925), am ară­
tat că ticul trebuie considerat în multe cazuri drept semn al unor tulburări
profunde și ascunse.

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza la copii


164 Am arătat în repetate rânduri marea importanță a inhibițiilor
în joc, care pot fi ascunse sub cele mai diferite forme. în analiză
le putem observa în toate gradațiile de intensitate. Antipatia față
de anumite jocuri și lipsa perseverenței într-un joc dat sunt exem­
ple de inhibiții în joc parțiale. Pe de altă parte, unii copii au ne­
voie de cineva care să adopte un rol important în joc; ei lasă ini­
țiativa în seama acelei persoane și nu merg să aducă ei înșiși
jucăriile etc. Altora le plac doar jocurile pe care pot să le joace
după niște reguli prestabilite sau le plac doar anumite tipuri de
jocuri (caz în care, de obicei, le joacă foarte asiduu). Acești copii
suferă de o refulare puternică a fantasmelor, însoțită, de regulă,
de trăsături compulsive, iar jocurile lor au caracterul unui simp­
tom obsesional și nu al unei sublimări.
Există un tip de joc în spatele căruia se ascund — mai ales în
timpul trecerii la perioada de latență — mișcări stereotipe sau ri­
gide. Spre exemplu, un băiat care obișnuia să se joace de-a poli­
țistul în exercițiul funcțiunii efectua anumite mișcări și le repe­
ta ore în șir, rămânând încremenit în anumite atitudini perioade
îndelungate de timp. în alte cazuri, un joc anume ascunde o hi-
peractivitate specifică, strâns legată de tic.
Antipatia față de jocurile active în general și lipsa de agilita­
te sunt un precursor al inhibițiilor ulterioare legate de sport și
constituie întotdeauna un semn că e ceva în neregulă.
în multe cazuri, inhibițiile în joc se află la baza inhibițiilor în
învățare. în mai multe cazuri în care copiii cu jocul inhibat au
devenit totuși buni la învățătură, s-a dovedit că impulsul lor de
a învăța era predominant compulsiv, iar ulterior — mai ales la
pubertate —, la unii dintre ei, capacitatea de a învăța a devenit
drastic limitată. Inhibițiile în învățare, la fel ca inhibițiile în joc,
pot să aibă toate gradele de intensitate și toate tipurile de forme,

MELANIE KLEIN
cum ar fi indolența, lipsa de interes, antipatia puternică față de 165
anumite discipline de studiu și obiceiul caracteristic de a refuza
efectuarea temelor până-n ultimul moment, și chiar și atunci nu­
mai ca răspuns la presiuni. Inhibițiile în învățare de acest fel se
află deseori la baza inhibițiilor ocupaționale ulterioare, ale căror
cele mai timpurii semne pot fi văzute deja în inhibițiile în joc ale
copilului mic.
în lucrarea mea „The Development of a Child" (1921)4, am
afirmat că rezistența manifestată de copii față de clarificarea se­
xuală este un indicator foarte important al faptului că este ceva
în neregulă. Dacă se abțin complet de la a pune întrebări pe
această temă — și această abținere urmează deseori după inte­
rogații obsesive sau alternează cu acestea —, acest lucru trebuie
privit ca simptom întemeiat pe perturbări adesea foarte drasti­
ce ale instinctului de cunoaștere. După cum se știe, interogați­
ile obositoare ale copilului se prelungesc deseori în mania ru-
minației la adult, cu care se asociază întotdeauna tulburările
nevrotice.
Tendința copiilor de a se plânge întruna și obiceiul de a cădea
și a se răni trebuie privite ca expresii ale diferitelor temeri și sen­
timente de vinovăție. Analiza copiilor m-a convins că aceste ac­
cidente minore recurente — și câteodată unele mai serioase —
sunt substitute ale autovătămărilor de un tip mai grav și repre­
zintă încercări de sinucidere cu mijloace insuficiente. La mulți
copii, și mai ales la băieți, sensibilitatea excesivă la durere este
adesea înlocuită foarte devreme de o indiferență exagerată față
de ea, însă această indiferență este doar un mecanism complex
de apărare în fața anxietății și o modificare a acesteia.

4 Writings, I.

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza la copii


166 Atitudinea copiilor față de cadouri este și ea foarte caracteris­
tică. Mulți copii sunt insațiabili în această privință, deoarece nici-
un cadou nu le poate oferi o satisfacție reală și durabilă sau nu
poate duce decât la dezamăgire. Alții își doresc prea puțin cado­
uri și sunt la fel de indiferenți față de tot ce primesc. Putem ob­
serva și la adulți aceleași două atitudini în multe situații. în rân­
dul femeilor, există acelea care tânjesc mereu după haine noi, dar
care nu se bucură niciodată cu adevărat de ele și care par să n-ai-
bă niciodată „nimic de pus pe ele". Acestea sunt, în general, fe­
meile care vânează mereu distracții și care, cel mai adesea, își
schimbă foarte ușor obiectul iubirii și nu pot găsi adevărata sa­
tisfacție sexuală. Apoi mai sunt cele plictisite și care nu-și doresc
prea mult niciun lucru. în analiza copiilor, a devenit clar, în ul­
timă instanță, că darurile simbolizează toate cadourile de iubire
care i-au fost refuzate copilului — laptele mamei, penisul tată­
lui, urina, fecalele și copiii. Dar cadourile sunt totodată pentru
copil dovada faptului că toate acele lucruri pe care a dorit să și
le însușească în manieră sadică îi sunt oferite acum de bunăvoie
și, astfel, îi atenuează sentimentul de vinovăție. în plan incon­
știent, el consideră neprimirea cadourilor, la fel ca toate celelal­
te frustrări, drept o pedeapsă pentru pulsiunile agresive strâns
legate de dorințele sale libidinale. în alte cazuri, când sentimen­
tul excesiv de vinovăție al copilului se află în continuare în cea
mai defavorabilă poziție sau n-a fost perlaborat cu succes, acest
lucru, împreună cu frica de noi dezamăgiri, îl poate determina
să-și suprime complet dorințele libidinale. Acești copii nu se pot
bucura deloc de cadouri.
Incapacitatea copilului de a tolera frustrarea îl face dificil și
prost adaptat la realitate, întrucât această incapacitate determi­
nă inconștientul copilului să privească fiecare frustrare, inevita­

MELANIE KLEIN
bilă în contextul educării sale, ca pe o pedeapsă. La copiii mai 167
mari — și în anumite cazuri și la cei mici —, incapacitatea de a
tolera frustrarea este deseori mascată de o adaptare aparentă, de­
terminată de nevoia de a-i mulțumi pe cei din jur. Adaptarea
aparentă de acest fel tinde să ascundă, mai ales în perioada de
latență, dificultăți mai profunde.
Atitudinea multor copii față de festivități și sărbători este
și ea foarte caracteristică. Ei așteaptă cu mare nerăbdare Crăciu­
nul, Paștile și așa mai departe, doar ca să rămână complet ne­
mulțumiți de ele când se termină. Zilele de acest fel și uneori
chiar și duminicile poartă în ele în măsură mai mare sau mai
mică speranța de reînnoire, un fel de „nou început" și, dato­
rită cadourilor așteptate, speranța de a transforma în bine toa­
te lucrurile rele pe care le-au suferit ori le-au făptuit copiii.
Festivitățile de familie ating foarte profund complexele lega­
te de situația copilului în viața de acasă. Ziua de naștere, de
exemplu, reprezintă întotdeauna renașterea, iar zilele de naș­
tere ale altor copii stimulează conflictele legate de nașterea
fraților și surorilor reali sau așteptați. Ca atare, felul în care
reacționează copiii la ocaziile de acest fel poate constitui un
semn de nevroză.
Aversiunea față de teatru, cinema și spectacole de orice fel
este strâns legată de perturbarea instinctului de cunoaștere al co­
pilului. Am constatat că la baza acestei perturbări se află intere­
sul refulat față de viața sexuală a părinților și, de asemenea, un
mecanism de apărare în fața propriei sale vieți sexuale. Această
atitudine, care determină inhibarea multor sublimări, se datorea­
ză în ultimă instanță anxietății și sentimentelor de vinovăție
dintr-un stadiu foarte timpuriu al dezvoltării, izvorâte din fan­
tasmele agresive la adresa actului sexual al părinților.

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza la copii


168 Aș vrea să subliniez, de asemenea, elementul psihogen al di­
feritelor boli fizice pe care le pot face copiii. M-am convins că
mulți copii își exprimă într-o mare măsură anxietatea și senti­
mentele de vinovăție prin îmbolnăvire (caz în care însănătoșirea
are un efect liniștitor) și că, în general, bolile frecvente pe care le
fac la o anumită vârstă sunt determinate parțial de nevroză.
Acest element psihogen are efectul de a spori nu doar sensibili­
tatea copilului la infecții, ci și gravitatea și durata bolii pro-
priu-zise.5 Am constatat în general că după efectuarea unei ana­
lize copilul este mult mai puțin vulnerabil în fața răcelilor în mod
special. în unele cazuri, această vulnerabilitate a fost eliminată
aproape complet.
Știm că între nevroză și formarea caracterului există o legătu­
ră intimă și că analizele adulților produc și ele transformări am­
ple la nivelul caracterului. Dacă analiza copiilor mai mari deter­
mină aproape de fiecare dată schimbări favorabile ale
caracterului, analiza la vârste mici determină, prin înlăturarea
nevrozei, o eliminare mult mai însemnată a dificultăților de edu­
care. Așadar, pare să existe o anumită analogie între dificultăți­
le de educare ale copilului mic și ceea ce poartă numele de difi­
cultăți caracteriale la copilul mai mare și la adult. Urmărind
această analogie, merită remarcat faptul că atunci când vorbim
despre „caracter", ne gândim în principal la individul însuși,
chiar și atunci când caracterul său are o influență perturbatoare

5 In unele cazuri de tuse convulsivă, de exemplu, în care tratamentul analitic


a fost reluat doar după o scurtă întrerupere, am constatat că accesele de tuse
au devenit mai violente în prima săptămână de analiză, dar după aceea s-au
redus rapid și boala s-a încheiat mult mai repede decât în mod normal. în
aceste cazuri, fiecare acces de tuse elibera, din cauza semnificației sale incon­
știente, o anxietate puternică, iar această anxietate, la rândul ei, întărea con­
siderabil stimulul de a tuși.

MELANIE KLEIN
asupra mediului în care se află, însă când vorbim despre „difi­ 169

cultăți de educare", ne gândim în primul rând la dificultățile cu


care trebuie să se confrunte oamenii care se ocupă de copil. Pro­
cedând astfel, trecem deseori cu vederea faptul că aceste dificul­
tăți de educare sunt expresia unor procese semnificative de dez­
voltare, care ajung să se finalizeze odată cu declinul complexului
Oedip. Ele sunt, așadar, efectele secundare ale caracterului aflat
în dezvoltare sau deja format și fundamentul nevrozei ulterioa­
re sau al oricărui defect de dezvoltare ulterior. Ele se manifestă,
printre altele, prin dificultăți de educare excesive și ar fi mai co­
rect să le numim simptome nevrotice sau dificultăți caracteriale
[și nu dificultăți de educare].
Din cele spuse până aici, trag concluzia că dificultățile care
nu lipsesc niciodată din dezvoltarea unui copil au caracter ne­
vrotic. Cu alte cuvinte, fiecare copil trece printr-o nevroză, dife­
rențele între indivizi constând numai în grad.6 întrucât s-a con­
statat că psihanaliza este mijlocul cel mai eficace de a înlătura
nevrozele adulților, pare logic să utilizăm psihanaliza pentru a
combate nevrozele copiilor și, mai mult, văzând că fiecare copil
traversează o nevroză, s-o aplicăm tuturor copiilor. în prezent,
din considerente practice, dificultățile nevrotice ale copiilor nor­
mali pot fi supuse tratamentului analitic doar în cazuri rare. De
aceea, în descrierea indicațiilor pentru tratament este important
de clarificat care sunt semnele care sugerează prezența unei ne­
vroze grave, adică a unei nevroze care arată neîndoielnic că acel
6 Această concepție, pe care o susțin deja de mai mulți ani, a primit recent un
sprijin valoros. în Chestiunea analizei practicate de profani (1926), Freud scrie:
„De atunci, am învățat să vedem mai clar, suntem tentați să spunem că ne­
vroza infantilă nu este excepția, ci regula, ca și cum ea nu se poate evita pe
drumul între zestrea infantilă până la cultura socială". (S.E. 20, p. 215) [Ope­
re voi. 11, p. 239].

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza la copii


170 copil va suferi din cauza unor dificultăți considerabile și în anii
ce vor urma.
Nu mă voi opri asupra discutării acelor nevroze infantile a
căror gravitate este inconfundabilă, în virtutea amplorii și a ca­
racterului simptomelor, ci mă voi ocupa de unu sau două cazuri
care nu au fost recunoscute fiindcă nu s-a acordat suficientă aten­
ție indiciilor specifice ale nevrozelor infantile. Motivul pentru
care nevrozele copiilor au atras mult mai puțin atenția decât ne­
vrozele adulților constă, cred, în faptul că simptomatologia lor
se deosebește esențial, în multe privințe, de cea a adulților. Ana­
liștii știau, e adevărat, că în spatele nevrozei adultului se află în­
totdeauna o nevroză infantilă, dar multă vreme n-au tras con­
cluzia practică cum că nevrozele sunt, în cel mai bun caz, extrem
de frecvente în rândul copiilor — deși copilul le pune în față su­
ficiente dovezi pentru o astfel de concepție.
Comparația cu nevrozele adultului nu poate servi drept reper,
din moment ce copilul care seamănă cel mai bine cu un adult lip­
sit de nevroză nu este, în niciun caz, copilul cel mai puțin nevro­
tic. Astfel, de exemplu, un copil mic care îndeplinește toate cerin­
țele educației sale și nu se lasă dominat de viața fantasmatică și de
instincte, care este, de fapt, după toate aparențele, complet adap­
tat la realitate și, în plus, vădește prea puține semne de anxietate —
un astfel de copil ar fi cu siguranță nu doar precoce și lipsit de far­
mec, ci și anormal în cel mai deplin sens al cuvântului. Dacă acest
tablou este completat de refularea extensivă a fantasmelor, care este
o condiție preliminară necesară a dezvoltării de acest tip, am avea
cu siguranță motive să privim cu îngrijorare viitorul acelui copil.
Copilul care s-a dezvoltat în acest fel suferă nu de o nevroză cu in­
tensitate minoră, ci de o nevroză asimptomatică și, după cum știm
din analiza adulților, o astfel de nevroză este, de obicei, gravă.

MELANIE KLEIN
în mod normal, ar trebui să ne așteptăm să vedem urme cla­ 171

re ale luptelor și crizelor drastice prin care trece copilul în pri­


mii săi ani de viață. Totuși, aceste semne se deosebesc în multe
privințe de simptomele adultului nevrotic. Până la un anumit
punct, copilul normal își manifestă fățiș ambivalența și afectele;
faptul că este supus imboldurilor instinctuale și fantasmelor se
vădește într-un mod ce poate fi recunoscut și la fel o fac și influ­
ențele Supraeului său. El pune anumite obstacole în calea adap­
tării sale la realitate și, ca urmare, în calea educației sale și nu
este în niciun caz un copil totdeauna „ușor de crescut". Dar dacă
obstacolele pe care le pune în calea adaptării la realitate depă­
șesc o anumită limită și anxietatea și ambivalența pe care le re­
simte sunt prea mari, pe scurt, dacă dificultățile de care suferă
și care provoacă suferință mediului său sunt prea mari, atunci
ar trebui să fie considerat drept un copil clar nevrotic. Totuși, o
nevroză de acest tip poate fi deseori mai puțin gravă decât ne­
vrozele acelor copii la care refularea afectelor a fost atât de zdro­
bitoare și s-a produs atât de devreme, încât abia dacă se mai vede
vreun semn de afectivitate sau anxietate. Lucrul care îl deosebeș­
te, de fapt, pe copilul mai puțin nevrotic de copilul cel mai ne­
vrotic este, pe lângă aspectul diferențelor cantitative, mai presus
de orice, modalitatea în care își depășește dificultățile.
Semnele și simptomele pe care le-am descris mai sus consti­
tuie un punct de plecare valoros pentru studierea metodelor, de­
seori foarte obscure, prin care copilul și-a perlaborat anxietatea
și a atitudinii fundamentale pe care a adoptat-o. Spre exemplu,
se poate presupune că dacă unui copil nu-i place să meargă la
spectacole de niciun fel, cum ar fi teatrul sau cinematograful, nu
găsește nicio plăcere în a pune întrebări și are inhibiții în joc sau
poate să joace doar anumite jocuri, fără conținut fantasmatic, el

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza la copii


172 suferă de perturbări drastice ale instinctului de cunoaștere și de
o refulare extensivă a vieții fantasmatice, cu toate că, altfel, ar
putea să fie bine adaptat și să pară a nu avea nicio problemă prea
însemnată. în cazurile de acest fel, dorința de cunoaștere va fi
satisfăcută, la o vârstă ulterioară, predominant într-o manieră
obsesională și în acest context pot apărea alte tulburări nevrotice.
La mulți copii, incapacitatea inițială de a tolera frustrarea
ajunge să fie mascată de o adaptare extensivă la cerințele educa­
tive. Ei devin de foarte devreme copii „buni" și „cooperanți".
Dar tocmai la acești copii există cel mai frecvent acea atitudine
de indiferență față de cadouri și tratații speciale pe care am men­
ționat-o mai sus. Dacă, pe lângă această atitudine, vădesc o in­
hibiție extensivă în joc și o fixație excesivă față de obiectele lor,
probabilitatea apariției unei nevroze mai târziu este foarte mare.
Copiii de acest fel au adoptat o perspectivă pesimistă și o atitu­
dine de renunțare. Principalul lor obiectiv este acela de a-și com­
bate cu orice preț anxietatea și sentimentele de vinovăție, chiar
dacă asta înseamnă să renunțe la toată fericirea și la toate satis­
facerile instinctelor lor. în același timp, sunt mai dependenți de
obiectele lor decât ar fi normal, deoarece se bazează pe mediul
extern în ceea ce privește protecția și sprijinul în fața anxietății
și a sentimentului de vinovăție.7 Mai evidente — deși nici sem­
nificația lor reală nu este apreciată — sunt dificultățile acelor co­
pii care tânjesc insațiabil după cadouri și, de asemenea, sunt in­
capabili să tolereze frustrările pe care li le impune educarea.
Este destul de sigur că în cazurile tipice descrise aici șansele
copilului de a ajunge la o reală stabilitate psihică în viitor nu sunt
favorabile. în plus, de regulă, impresia generală pe care o face

7 Cf. N.M. Searl, „The Flight to Reality" (1929).

MELANIE KLEIN
copilul — modul de a merge, expresiile faciale, mișcările și vor- 173
birea — trădează și nereușita adaptării interne. în orice caz, doar
analiza poate arăta cât de grave sunt aceste perturbări. Am sub­
liniat în repetate rânduri că, de multe ori, prezența unei psiho­
ze sau a unor trăsături psihotice poate fi recunoscută la copil
doar după ce acesta a fost analizat o perioadă considerabilă de
timp. Aceasta pentru că psihozele copiilor, la fel ca nevrozele
lor, se deosebesc în multe privințe de psihozele adulților. La unii
copii pe care i-am tratat și a căror nevroză apărută la o vârstă
fragedă avea deja același caracter ca o nevroză obsesională gra­
vă la adult, analiza a scos la iveală prezența unor puternice tră­
sături paranoide.8
întrebarea la care trebuie să reflectăm acum este următoarea:
cum arată un copil că este relativ bine adaptat în plan intern?
Este un semn favorabil dacă-i place să se joace și, când o face, își
dă frâu liber imaginației, fiind totodată suficient de adaptat la
realitate, după cum se poate vedea din anumite indicii clare, și
dacă are relații bune — nu excesiv de afectuoase — cu obiectele
sale. Un alt semn bun este dacă, alături de aceste aspecte, vădeș­
te o dezvoltare relativ neperturbată a instinctului de cunoaștere,
care se îndreaptă în mod liber în mai multe direcții diferite, dar
fără să aibă acel caracter compulsiv și acea intensitate tipice pen­
tru nevroza obsesională. Ieșirea la suprafață a unei anumite can­
tități de afect și de anxietate este și ea, cred, o condiție a dezvol­
tării favorabile. Totuși, din experiența mea, acești indicatori ai
prognozei favorabile și alții au doar o valoare relativă și nu con­
stituie garanții absolute pentru viitor, căci reapariția nevrozei co­
pilului în viața adultului depinde adesea de realitățile externe

8 Cf. analizei Ernei (capitolul III) și celei a lui Egon (capitolul IV).

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza la copii


174 imposibil de anticipat, favorabile sau nefavorabile, cu care se
confruntă copilul pe parcursul creșterii.
în plus, am impresia că nu știm prea multe despre structura
psihică și dificultățile inconștiente ale individului normal, din
moment ce acesta a constituit obiectul investigației psihanaliti­
ce în măsură mult mai mică decât nevroticul. Experiența anali­
tică cu copii sănătoși psihic de diferite vârste m-a convins că, deși
Eul lor reacționează într-o manieră normală, trebuie să se con­
frunte și ei cu mari cantități de anxietate, cu o vinovăție și o de­
presie inconștiente drastice și că, în unele cazuri, singurul lucru
care le deosebește dificultățile de cele ale copilului nevrotic con­
stă în faptul că sunt capabili să se confrunte cu ele într-o manie­
ră mai activă și mai plină de speranță. Rezultatul obținut prin
tratamentul analitic în aceste cazuri îmi pare că-și dovedește va­
loarea chiar și la copiii care sunt doar foarte puțin nevrotici.9 Pre­
misa că prin reducerea anxietății și a sentimentului de vinovăție
și prin determinarea unor schimbări fundamentale în viața lor
sexuală se poate exercita o mare influență nu doar asupra copi­
ilor nevrotici, ci și asupra viitorului celor normali pare foarte în­
temeiată.10
Următoarea întrebare care trebuie luată în considerare este: în
ce punct trebuie considerată încheiată analiza unui copil? La
adulți, putem decela acest lucru pe baza unor diferite semne,
cum ar fi faptul că pacientul a devenit capabil să muncească și
să iubească, să aibă grijă de el însuși în circumstanțele în care se

9 Cf. analizei lui Ludwig (capitolul V) și celei a lui Inge (capitolul IV).
10 Această premisă este sprijinită și de faptul că în mai multe cazuri pe care
le-am avut copilul a realizat cu succes trecerea la următorul stadiu de dez­
voltare, inclusiv, în anumite cazuri, trecerea critică la pubertate și apoi de la
acea perioadă la viața adultă.

MELANIE KLEIN
află și să ia deciziile necesare în desfășurarea vieții sale. Dacă 175

luăm în considerare factorii care duc la eșec în cazul adulților și


dacă suntem receptivi la prezența unor factori similari la copii,
ne aflăm în posesia unui îndrumar de încredere pentru încheie­
rea unei analize.
Individul adult poate să cadă pradă unei nevroze, unor de­
fecte caracteriale, perturbărilor capacității de sublimare sau unor
tulburări ale vieții sexuale. O nevroză infantilă poate fi detecta­
tă la o vârstă fragedă, după cum am încercat să arăt, pe baza
unor diferite semne slabe, dar caracteristice; vindecarea nevro­
zei infantile constituie cea mai bună profilaxie a nevrozei adul­
tului. Defectele și dificultățile caracteriale ulterioare sunt preîn­
tâmpinate cel mai bine prin eliminarea lor în copilărie. Jocul
copiilor, care ne permite să pătrundem atât de adânc în psihicul
lor, ne oferă un indiciu clar cu privire la momentul în care ana­
liza poate fi considerată încheiată în ceea ce privește capacitatea
lor de sublimare viitoare. înainte de a putea considera încheiată
analiza unui copil mic, inhibițiile sale în joc trebuie să fi fost re­
duse în mare măsură.11 Acest obiectiv este îndeplinit atunci când
interesul față de jocurile adecvate vârstei sale a devenit nu doar
mai profund și mai stabil, ci s-a și extins în diferite direcții.
Când, în urma travaliului analitic, copilul care are la început
un singur interes obsesiv de joacă ajunge la un interes tot mai
cuprinzător față de jocuri, acest proces este echivalent cu extin­
derea intereselor și cu creșterea capacității de sublimare ce con­
stituie obiectivul analizei unui adult. Astfel, înțelegând jocul co­
piilor, le putem estima capacitatea de sublimare în viitor și, de
asemenea, ne putem da seama când analiza a reușit să-i protejeze11
11 La copiii mai mari, inhibițiile în învățare și cele în privința jocurilor active
trebuie să fi fost, în mod similar, mult reduse.

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza la copii


176 suficient de mult de viitoarele inhibiții ale capacității lor de a în­
văța și a munci.
în sfârșit, dezvoltarea interesului copilului față de joc și va­
riațiile de cantitate și de tip pe care le prezintă permit totodată
concluzii demne de încredere cu privire la viitoarea sa dezvolta­
re sexuală. Acest lucru poate fi ilustrat prin analiza a doi copii
mici — un băiat și o fată. Kurt, în vârstă de cinci ani, s-a ocupat
mai întâi, la fel ca majoritatea băieților, de mașinile și trenurile
de jucărie de pe masa mea de joc. Le-a ales dintre celelalte jucă­
rii și a jucat câteva jocuri cu ele. Le-a comparat mărimea și pu­
terea, le-a făcut să călătorească până la un obiectiv clar fixat și a
exprimat prin această manieră simbolică și, în experiența mea,
tipică o comparație în privința penisului său, a puterilor și a per­
sonalității sale ca întreg cu cele ale tatălui și fraților săi. S-ar fi
putut presupune că aceste acțiuni indicau o atitudine heterose-
xuală normală și activă din partea lui. Dar asta contrasta cu fi­
rea lui pronunțat temătoare și deloc băiețească12; pe măsură ce
analiza a avansat, validitatea acestei impresii a fost confirmată.
Jocurile lui Kurt care-i reprezentau rivalitatea cu tatăl pentru po­
sedarea mamei au ajuns în foarte scurt timp să fie întrerupte de
apariția unei anxietăți puternice. S-a vădit că-și dezvoltase o ati­
tudine homosexuală predominant pasivă, dar din cauza anxie­
tății, nu-și putea menține nici această atitudine și, ca urmare, în­
torsese spatele realității și-și găsise refugiul în fantasme
megalomane. Pe această bază lipsită de realism, putea să împingă

12 Atitudinea pasivă a lui Kurt fusese întărită de faptul că era mezinul familiei,
despărțit de frații lui de un număr mare de ani. Ca urmare, se afla în multe
privințe în situația unui copil unic la părinți și suferea mult de pe urma com­
parațiilor cu frații săi mai mari, activi, a căror superioritate era cu atât mai
opresivă din cauza obiceiului acestora de a i-o demonstra mereu.

MELANIE KLEIN
în prim-plan și să exagereze atât pentru sine, cât și în fața altora 177

o parte din înclinațiile active, masculine rămase vii în el.


Am observat în repetate rânduri că jocul copiilor, la fel ca vi­
sele, are o fațadă și că-i putem descoperi conținutul latent doar
prin intermediul unei analize minuțioase, așa cum descoperim
conținutul latent al viselor. Dar jocul, datorită relației sale mai
strânse cu realitatea și rolului extrem de important de expresie
al psihicului infantil, este supus deseori unei prelucrări secun­
dare mai puternice decât visul. Din acest motiv, ajungem să cu­
noaștem diferiții curenți ai vieții psihice a copilului doar treptat,
prin intermediul schimbărilor la care este supus jocul său.
Am văzut că la Kurt atitudinea masculină activă, pe care a
manifestat-o în primele jocuri din analiză, era în mare măsură
doar o prefăcătorie și că, în scurt timp, a fost întreruptă de apa­
riția unei anxietăți puternice. Aceasta a marcat începutul anali­
zei atitudinii sale homosexuale pasive, dar anxietatea care con­
tracara poziția homosexuală a fost redusă într-o anumit măsură
numai după o perioadă considerabilă de tratament (care a însu­
mat cu totul circa 450 de ședințe). După aceea, animalele de ju­
cărie, care reprezentaseră la început niște aliați imaginari în lup­
ta împotriva tatălui, au apărut drept copii, iar atitudinea
feminină pasivă a lui Kurt și dorința sa de a avea copii au căpă­
tat o exprimare mai clară.13 Frica excesivă de ambii părinți șu­
brezise atât poziția feminină, cât și pe cea heterosexuală.14

13 în lucrarea mea „Early Stages of the Oedipus Conflict" (1928), am discutat


cea mai timpurie bază a poziției feminine la copilul de sex masculin și am
încercat să demonstrez cum complexul său de feminitate suferă o modifica­
re foarte timpurie și ajunge să fie îngropat sub complexul de castrare, la care
contribuie în anumite moduri. Acesta este motivul pentru care băiatul re­
nunță deseori foarte rapid la jocuri cum ar fi cel cu păpușile, care corespund

Psihanaliza copiilor« Nevroza la copii


178 Analiza fricii lui Kurt de „mama cu penis" și a groazei sale
excesive față de tată a avut efectul de a-i întări și a-i readuce în
prim-plan poziția heterosexuală activă. A putut să dea prin joc
o expresie mai justificată a sentimentelor de rivalitate cu tatăl. A
reluat jocurile pe care le jucase la începutul analizei, dar, de astă
dată, le juca mai constant și cu mai multă imaginație. își dădea
multă silință, de exemplu, ca să construiască garaje în care erau
adăpostite mașinile și nu ostenea să adauge noi elemente pen­
tru perfecționarea lor; sau construia diferite sate și orașe spre
care să facă expediții mașinile — expediții care-i simbolizau ri­
valitatea cu tatăl pentru posedarea mamei. în plăcerea și grija cu
care construia aceste orașe, sate și garaje își exprima dorința de
a o restaura pe mamă, pe care-o atacase în fantasmă. în același
timp, atitudinea sa față de mamă a suferit o transformare totală
în viața reală. Pe măsură ce anxietatea și sentimentul de vinovă­
ție i s-au redus, a devenit mai capabil să nutrească tendințe re­
active și să aibă o atitudine mult mai afectuoasă față de ea.
întărirea treptată a înclinațiilor sale heterosexuale s-a făcut
văzută în numeroase modificări ale jocului. La început, detaliile
jocului său arătau că fixațiile pregenitale continuau să predomi­
ne în relațiile lui heterosexuale sau îi înlocuiau în repetate rân­
duri fixația genitală. Spre exemplu, încărcătura pe care o aducea
trenul în oraș sau o livra camionul acasă simboliza deseori ex­
cremente și, în acest caz, era livrată la ușa dosnică. Că aceste jo­
curi reprezentau un tip violent de copulație anală cu mama

componentelor sale feminine, și trece la jocuri care pun un accent exagerat


pe masculinitatea lui.
14 Și în acest caz sentimentele agresive pe care le nutrea cu privire la coi tul pă­
rinților s-au dovedit a constitui cea mai profundă forță motrice a anxietății;
iar „femeia cu penis" o reprezenta pe mama care încorporase penisul tatălui.

MELANIE KLEIN
transpărea, printre altele, din faptul că prin descărcarea cărbu­ 179

nelui, să spunem, dintr-un camion, grădina sau casa era deseori


deteriorată, oamenii din casă se înfuriau și anxietatea punea ca­
păt jocului în scurt timp.
Transportarea încărcăturilor de diferite feluri a ocupat în în­
tregime, cu bogăția ei de detalii, o parte a analizei lui Kurt.15
Uneori, era vorba despre camioane care aduceau produse de la
piață sau le duceau acolo, alteori despre oameni care făceau o
călătorie îndelungată, cu toate bunurile pe care le dețineau. In
această privință, asociațiile ulterioare făcute de Kurt pe margi­
nea jocului au arătat că prin el reprezenta o fugă și că obiectele
erau lucruri pe care le capturase sau le furase din corpul mamei.
Variațiile detaliilor mărunte erau extrem de instructive. Supre­
mația fantasmelor sale sadic-anale era exprimată prin folosirea
intrării dosnice pentru livrarea bunurilor. Ceva mai târziu, Kurt
a făcut același lucru, dar, de astă dată, din motivul concret că tre­
buia să evite intrarea din față.16 Din asociațiile pe care le-a făcut
la peluza din față (organul genital feminin) a reieșit că fixația sa
asupra anusului era întărită de aversiunea față de organul geni­
tal feminin, aversiune bazată pe o frică de acesta ce avea mai
mulți factori determinanți, unul important fiind fantasma de a
întâlni penisul tatălui în timpul copulației cu mama.
Această frică, ce are deseori un efect inhibitor, poate însă să
acționeze și ca stimul al dezvoltării anumitor fantasme sexuale.

15 Acesta se întâmplă să fie un joc tipic al copiilor.


16 în această descriere am ales doar una sau două din fantasmele exprimate
prin joc implicate ca să ilustrez, prin evoluția lor, dezvoltarea fantasmelor
exprimate prin joc în general. Materialul citat aici a fost sprijinit de mai mul­
te reprezentări de diferite tipuri. Astfel, spre exemplu, căruțele care duceau
bunuri în oraș mergeau pe un drum despre care felurite detalii au arătat că
avea semnificația anusului.

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza la copii


180 încercarea băiatului de a-și păstra impulsurile heterosexuale, în
ciuda fricii de penisul tatălui și a fugii de acesta, poate duce și
ea la anumite caracteristici ale vieții sexuale a adultului. Fantas­
ma tipică băieților — și pe care a evidențiat-o și Kurt — este
aceea de a copula cu mama împreună cu tatăl sau alternativ cu
acesta. Aici pot fi implicate fantasme genitale și pregenitale com­
binate sau doar fantasme predominant genitale. în jocurile lui
Kurt, de pildă, doi bărbați de jucărie sau două căruțe treceau
printr-o intrare sau o clădire care reprezenta corpul mamei sale
(altă intrare fiind anusul ei). De multe ori, cei doi bărbați cădeau
de acord să intre împreună sau pe rând; alteori, unul dintre ei îl
învingea pe celălalt prin forță sau prin iscusință. în această lup­
tă, bărbatul mai mic — Kurt — îl învingea și-l înlătura pe cel mai
mare — tatăl lui — transformându-se într-un uriaș. Dar la scurt
timp după aceasta, apărea o reacție de anxietate și Kurt folosea
cealaltă intrare, din spate, cedând-o pe cea din față figurii pater­
ne. Acest exemplu arată felul în care frica de castrare a copilului
împiedică instaurarea stadiului genital și-i întărește fixația sau,
mai bine spus, regresia la stadiile pregenitale. Dar rezultatul ime­
diat nu este întotdeauna o regresie la stadiul pregenital. Dacă an­
xietatea copilului nu este prea mare, el poate recurge la multe
alte tipuri de fantasme ce țin de nivelul genital, pe lângă cele
menționate aici.
Ceea ce ne arată individul copil prin aceste fantasme expri­
mate prin joc va transpărea la vârsta bărbăției sub formă de con­
diție necesară a vieții sale amoroase. Fantasmele lui Kurt cu cei
doi bărbați de jucărie care pătrund într-o clădire din părți dife­
rite sau din aceeași parte, fie împreună, fie alternativ, după o lup­
tă sau după un acord, înfățișează diferitele moduri în care se va
comporta în realitate individul într-o situație de „triunghi", în

MELANIE KLEIN
care el este terța parte. într-o atare situație, ar putea, de exem- 181
piu, să adopte postura „terței părți vătămate" sau a prietenului
de familie care-1 învinge pe soț prin iscusință ori se luptă cu el
și așa mai departe. Pe de altă parte, un alt efect al anxietății poa­
te fi reducerea frecvenței jocurilor de acest fel care reprezintă coi-
tul, iar acest efect va apărea mai târziu în viață sub forma redu­
cerii sau a tulburărilor potenței individului în cauză. Măsura în
care va fi capabil să-și trăiască mai târziu în viață fantasmele se­
xuale din copilărie va depinde și de alți factori ai dezvoltării sale
și îndeosebi de experiențele reale. Dar, în esență, condițiile în care
poate iubi sunt prefigurate, în toate detaliile concrete, în fantas­
mele exprimate prin joc din primii ani de viață.
Din dezvoltarea acestor fantasme putem vedea că, pe măsu­
ră ce impulsurile sexuale ale copilului înaintează spre nivelul
genital, se dezvoltă și capacitatea lui de sublimare. Kurt, de
exemplu, a construit o casă care avea să fie doar a lui. Casa o re­
prezenta pe mama sa, pe care voia s-o posede singur. în același
timp, nu reușea niciodată să construiască acea casă suficient de
bine sau s-o facă suficient de frumoasă.
Fantasmele de joc de acest fel prefigurează deja detașarea de
obiectele iubirii pe care o va întreprinde ulterior copilul. Un alt
pacient al meu obișnuia să reprezinte corpul mamei sale cu aju­
torul hărților. La început, voia să aibă coli de hârtie tot mai mari,
ca să facă hărțile cât mai mari cu putință; apoi, după ce jocul său
a fost întrerupt de o reacție de anxietate, a început să facă opu­
sul și să realizeze hărți foarte mici. Prin micimea lucrurilor, în­
cerca să reprezinte o diferențiere și o detașare de obiectul său ini­
țial mare — mama —, dar încercarea a eșuat și hărțile făcute de
el au redevenit tot mai mari, până când au ajuns la dimensiuni­
le inițiale și anxietatea i-a întrerupt iarăși desenatul. A exprimat

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza la copii


182 aceeași idee în păpușile de hârtie pe care le decupa. Păpușa mică,
la care ajungea de fiecare dată să renunțe în favoarea uneia mai
mari, s-a dovedit a fi o prietenă mică a sa, pe care încerca s-o
transforme în obiectul iubirii sale, în locul mamei. Așadar, capa­
citatea individului de a se detașa libidinal de obiectele sale la
vârsta pubertății își are rădăcinile, după cum am văzut, în anii
copilăriei mici, iar analiza copilului mic este extrem de utilă în
facilitarea acestui proces.
Pe măsură ce analiza sa avansează, băiatul devine tot mai ca­
pabil să-și pună în aplicare, în jocuri și sublimări, fantasmele he-
terosexuale în care îndrăznește să se lupte cu tatăl pentru pose­
sia mamei. Fixațiile pregenitale se diminuează, iar lupta în sine
își schimbă foarte mult caracterul. Sadismul său scade, lucru care
facilitează lupta, întrucât îi trezește mai puțină anxietate și mai
puțină vinovăție. Astfel, capacitatea mai mare de a-și pune în
aplicare fantasmele în jocuri, cu calm și fără întreruperi, este un
indiciu cum că posedă bazele potenței sexuale viitoare. Aceste
schimbări ale caracterului fantasmelor și jocurilor sale sunt în­
soțite întotdeauna de alte transformări importante ale întregului
său comportament, cum ar fi sporirea activismului și a libertă­
ții. Asta se vede în dispariția multor inhibiții și în atitudinea
schimbată atât față de mediul său imediat, cât și față de cel mai
îndepărtat.
Voi descrie în continuare dezvoltarea fantasmelor de joc de
pe parcursul analizei unei fetițe. Rita, în vârstă de doi ani și nouă
luni, era foarte inhibată în joc. Singurul lucru pe care accepta să-1
facă — și acela cu foarte puțină tragere de inimă și cu inhibiții
evidente — era să se joace cu păpușile și animalele de pluș. Chiar
și această ocupație avea un caracter clar obsesional. Ea consta
aproape integral în spălatul păpușilor și schimbarea permanentă

MELANIE KLEIN
a hainelor acestora, într-o manieră compulsivă. Imediat ce intro­ 183

ducea un element imaginativ în aceste activități — adică imediat


ce începea să se joace în adevăratul sens al cuvântului —, avea
un acces de anxietate și oprea jocul.17 Analiza a arătat că atitu­
dinea ei feminină și maternă era foarte slab dezvoltată. în jocul
cu păpușile, interpreta rolul mamei doar într-o măsură foarte
mică; se identifica în principal cu păpușa. Propria frică acută de
a fi murdară sau distrusă pe dinăuntru, sau rea o îndemna să-și
spele întruna păpușa — care o reprezenta chiar pe ea — și să-i
schimbe hainele. Numai după analizarea parțială a complexului
ei de castrare a ieșit la iveală faptul că jocul obsesional cu păpu­
șa la începutul analizei îi exprimase deja cea mai profundă an­
xietate, anume că mama sa îi va lua copiii.
în perioada când complexul castrării se afla în prim-plan, Rita
a făcut un urs de pluș să reprezinte penisul pe care-1 furase de
la tatăl ei18 și cu ajutorul căruia voia să-1 înlocuiască pe tată ca
posesor al iubirii mamei. Anxietatea pe care o trăia în această
parte a analizei apărea în contextul fantasmelor masculine de
acest fel. Abia după ce a fost analizată anxietatea ei profundă,
aferentă poziției feminine și materne, a apărut o atitudine auten­
tic maternă față de urs și de păpușă. Odată, pe când își săruta
ursul, îl îmbrățișa și-1 alinta, Rita a spus: „Acum nu mai sunt de­
loc nefericită19, fiindcă am așa un copil drag". Primatul stadiului

17 în capitolele I și II m-am referit, în alt context, la cauzele mai profunde ale


anxietăți Ritei și ale refulării fantasmelor ei.
18 Rita obișnuia să se prefacă că s-a descotorosit de paznicul din tren și că acum
mergea cu ursul acasă la femeia „bună", unde ea avea să fie bine îngrijită.
Dar paznicul se întorcea și o amenința. Asta a arătat că frica de tatăl ei, al că­
rui penis (ursul) îl furase, o împiedica să-și păstreze identificarea cu acesta.
19 Rita suferea de perioade de depresie profundă, în timpul cărora se întâmpla
să scoată la lumină sentimente extraordinar de puternice de vinovăție; în alte

Psihanaliza copiilor ■ Nevroza la copii


184 genital, cu o atitudine heterosexuală și maternă, la care ajunse­
se și-a găsit exprimarea în numeroase moduri, între care atitu­
dinea schimbată față de obiectele ei. Aversiunea față de tată,
care fusese înainte atât de puternică, a lăsat locul afecțiunii față
de el.20
Motivul pentru care putem prefigura, pe baza caracterului și
a dezvoltării fantasmelor de joc ale copiilor, cum va arăta viața
lor sexuală în anii de mai târziu este acela că toate jocurile și su­
blimările lor au la bază fantasme masturbatorii. Dacă, așa cum
cred, jocurile lor constituie un mijloc de a exprima fantasmele
masturbatorii și a le găsi un debușeu, devine lesne de înțeles că
trăsăturile fantasmelor de joc vor indica21 natura vieții lor sexu­
ale de mai târziu; în plus, de aici rezultă că analiza copilului este
capabilă nu doar să determine o mai mare stabilitate și capaci­
tate de sublimare la copil, ci și să asigure o bună stare psihică și
perspectivele de fericire ale adultului.

perioade de acest fel, stătea singură și plângea. întrebată de ce plânge, răs­


pundea: „Pentru că sunt foarte nefericită", iar când era întrebată de ce este
nefericită, răspundea: „Pentru că plâng".
20 Cf. capitolului II.
21 în seria sa de prelegeri intitulată „On the Technique of Psycho-Analysis",
susținută în Berlin în 1923, Hanns Sachs a menționat evoluția fantasmelor
masturbatorii de la stadiul sadic-anal la cel genital ca fiind unul dintre cri­
teriile care indică, în analiza unui caz obsesional, că terapia a ajuns la final.

MELANIE KLEIN
VII

Activitățile sexuale ale copiilor

Una dintre realizările importante ale psihanalizei este descope­


rirea existenței la copil a unei vieți sexuale care-și găsește exprima­
rea atât în activități sexuale directe, cât și în fantasme sexuale.
Știm că masturbarea la sugari este un fapt general și că, în foar­
te multe cazuri, activitățile de masturbare se prelungesc, într-o
măsură mai mare sau mai mică, până la intrarea în perioada de
latență, cu toate că, desigur, nu ne așteptăm în niciun caz să ve­
dem copii, chiar și mici, masturbându-se fără fereală. In perioa­
da imediat anterioară pubertății și mai ales în timpul pubertății,
masturbarea redevine foarte frecventă. Perioada în care activită­
țile sexuale ale copilului sunt cel mai puțin pregnante este cea a
latenței. Aceasta fiindcă declinul complexului Oedip este însoțit
de reducerea presiunilor instinctuale. Pe de altă parte, încă nu s-a
explicat de ce, mai ales în perioada latenței, lupta copilului cu
masturbarea se află la apogeu. Freud scrie: „In timpul perioadei
de latență se pare că acționează ca sarcină principală apărarea îm­
potriva tentației onaniei".1 Afirmația lui pare să sprijine concep­
ția potrivit căreia în perioada de latență presiunea exercitată de
Se încă nu s-a diminuat în măsura acceptată în mod curent sau,

1 Freud, Inhibiție, simptom și angoasă, S.E. 20, p. 116 [Opere voi. 5, p. 223].

Psihanaliza copiilor ■ Activitățile sexuale ale copiilor


186 dacă nu, că forța sentimentului de vinovăție al copilului față de
solicitările Se-ului a sporit.
După părerea mea, sentimentul puternic de vinovăție care în­
soțește activitățile de masturbare ale copiilor vizează, de fapt,
tendințele distructive care-și găsesc exprimarea în fantasmele
masturbatorii.2 Acest sentiment de vinovăție este cel care-i în­
deamnă imperativ pe copii să înceteze complet masturbarea și
care, dacă ei reușesc să facă acest lucru, îi conduce deseori la fo­
bia de atingere. Faptul că acest tip de frică este un indiciu tot atât
de important al unei tulburări de dezvoltare ca și masturbarea
excesivă transpare evident din analizele adulților, prin care pu­
tem vedea că frica excesivă de masturbare a pacientului duce
adesea la tulburări grave ale vieții sale sexuale. Desigur că tul­
burările de acest fel nu pot fi văzute la copil, din moment ce ele
apar doar mai târziu în viață, sub forma impotenței sau a frigi­
dității, în funcție de sexul individului; dar existența lor poate fi
dedusă din prezența anumitor altor dificultăți, care însoțesc in­
variabil dezvoltarea sexuală deficitară.
Analizele fobiei de atingere arată că reprimarea totală a mas­
turbării nu numai că duce la tot felul de simptome, îndeosebi la
ticuri3, ci, în plus, cauzând refularea excesivă a fantasmelor mas­
turbatorii, pune un obstacol grav în calea formării sublimărilor —
sarcină din perioada de latență cu importanță majoră din punct
de vedere cultural.4 Aceasta pentru că fantasmele masturbatorii

2 Cf. capitolului VIII.


3 Cf. Ferenczi, „Psycho-Analytical Observations on Tic" (1919).
4 In lucrarea mea „A Contribution to the Psychogenesis of Tics" (1925, Wri-
tings, I), am descris o cauză a ticurilor în timpul unei analize în care pacien­
tul a scăpat treptat de simptomele sale, precum și de frica de atingere și, în
același timp, și-a reluat practica îndelung interzisă a masturbării și, împreu­
nă cu aceasta, și-a elaborat mai multe sublimări.

MELANIE KLEIN
constituie nu doar baza tuturor activităților de joc ale copilului, 187
ci și o componentă a tuturor sublimărilor sale de mai târziu.
Când aceste fantasme refulate sunt eliberate în analiză, copilul
mic poate fi văzut că se joacă, iar cel mai mare, că învață și-și ela­
borează sublimări și interese de toate felurile; în același timp,
dacă a suferit de o fobie a atingerii, va reîncepe să se masturbe­
ze. De asemenea, în cazul masturbării compulsive5, se va ajun­
ge la o capacitate mult mai mare de sublimare, pe lângă alte
schimbări, în funcție de măsura în care reușim să dizolvăm acea
compulsie. Astfel, în ceea ce privește capacitatea de sublimare și
activitatea de masturbare, analiza masturbării obsesive și anali­
za fobiilor de atingere duc la același rezultat.
Ar părea, așadar, că declinul conflictului oedipian deschide
în mod normal o perioadă în care dorințele sexuale ale copilului
sunt reduse, dar în niciun caz pierdute complet, și că o cantita­
te moderată de masturbare de tip neobsesiv este normală pen­
tru copiii de toate vârstele.
Factorii aflați la baza masturbării compulsive acționează și
într-o altă formă de activitate sexuală infantilă. După cum am
afirmat în mod repetat, e ceva obișnuit pentru copiii destul de
mici să aibă relații sexuale între ei. In plus, analizele copiilor aflați
în perioada de latență și în cea a pubertății au arătat în mai mul­
te cazuri că activitățile comune de acest tip n-au încetat odată cu
debutul perioadei de latență sau, în alte cazuri, că au fost reluate
brusc pentru o vreme. Am constatat că de fiecare dată au acționat
5 Se întâmplă aproape de fiecare dată ca analiza fobiei de atingere să-1 ducă
pe pacient la o fază temporară a masturbării obsesive și invers. Un alt factor
al masturbării obsesive este dorința pacientului, bazată pe sentimentul său
de vinovăție, de a-și etala obiceiul în fața oamenilor din jurul lui. Același lu­
cru este valabil și pentru copiii de toate vârstele care se masturbează fățiș și,
după toate aparențele, într-o manieră lipsită de inhibiții.

Psihanaliza copiilor ■ Activitățile sexuale ale copiilor


188 în principal aceiași factori. Voi ilustra acest lucru prin două ca­
zuri, anume relația dintre doi frați, unul de șase ani, celălalt de
cinci, și cea dintre un băiat de paisprezece ani și sora lui de doi­
sprezece. întrucât am analizat în aceste cazuri ambii parteneri,
am fost în măsură să obțin imaginea completă a interacțiunii tu­
turor factorilor.
Cei doi frați Günther și Franz crescuseră în condiții de rela­
tivă sărăcie, dar nu defavorabile. Părinții lor se înțelegeau bine
între ei și, cu toate că mama trebuia să facă singură toate trebu­
rile din casă, vădea un interes activ și chibzuit față de băieții ei.
L-a trimis pe Günther la analiză din cauza firii sale neobișnuit
de inhibate și timide și a lipsei evidente de contact cu realitatea.
Era un copil secretos și extrem de neîncrezător, aparent incapa­
bil de vreun sentiment de afecțiune autentic. Franz, pe de altă
parte, era agresiv, hiperexcitabil și greu de stăpânit. Frații se în­
țelegeau foarte prost între ei, dar, în ansamblu, Günther părea să
cedeze în fața fratelui mai mic.6 în analiza lor, am reușit să pla­
sez debutul actelor sexuale dintre ei la vârsta de trei ani și jumă­
tate și respectiv doi și jumătate7, dar este foarte probabil ca ele
să fi început și mai devreme. Analiza a arătat că, deși niciunul
dintre băieți nu avea vreun sentiment conștient de vinovăție în
privința acestor acte (dar avuseseră mare grijă să le ascundă),
amândoi sufereau un sentiment de vinovăție inconștient foarte
puternic. Pentru băiatul mai mare, care-1 sedusese pe cel mai mic
și uneori îl forțase să le îndeplinească, actele — care constau în fe-
lație, masturbare și atingere a anusului, reciproc — echivalau cu
castrarea fratelui (felația însemna mușcarea și retezarea penisului

6 Analiza a revelat prezența unor puternice trăsături psihotice la ambii băieți.


Dar aici ne preocupă exclusiv analiza relațiilor sexuale dintre ei.
7 La vremea respectivă, mama lor observase un incident sau două de acest fel.

MELANIE KLEIN
acestuia) și distrugerea totală a întregului său corp, tăindu-1 și sfâ- 189
șiindu-1 în bucăți, otrăvindu-1 sau arzându-1 și așa mai departe.
Analiza fantasmelor ce însoțeau actele a arătat nu doar că ele con­
stituiau atacuri distructive la adresa fratelui mai mic, ci și că aces­
ta îi reprezenta totodată pe tată și mamă împreunați în actul se­
xual. Așadar, comportamentul lui Günther era, într-un sens, o
punere în act reală, deși într-o formă atenuată, a fantasmelor mas-
turbatorii sadice îndreptate împotriva părinților.8 în plus, făcân-
du-i aceste lucruri fratelui său [mai mic], uneori cu forța, Günther
încerca să se liniștească totodată că va învinge și în lupta primej­
dioasă cu părinții. Frica lui copleșitoare de părinți îi amplifica im­
pulsul de a-i distruge, iar atacurile care urmau, înfăptuite în fan­
tasmă la adresa lor, îi făcea pe părinți și mai înspăimântători. Pe
lângă aceasta, teama că fratele ar putea să-1 trădeze îi intensifica
ura față de el și dorința de a-1 omorî prin actele practicate cu el.
Günther, care poseda o cantitate imensă de sadism, avea o via­
ță sexuală aproape complet lipsită de elemente pozitive. în fan­
tasmele sale9, diferitele proceduri sexuale pe care le întreprindea

8 în cartea sa Der Schrecken (1929), Reik a arătat că anxietatea intensifică sen­


timentele de ură.
9 Cf. lucrării mele „Early Stages of the Oedipus Conflict" (1928). Prin lipsa lor
totală de formațiuni reacționale, ca și prin multe alte aspecte, aceste fantas­
me semănau cu acțiunile criminalilor de tip sadic. Günther nu simțea pic de
remușcare sau regret, ci doar frica de represalii. Dar această frică era pentru
el un stimulent constant pentru repetarea acțiunilor sexuale. Din cauza ca­
racterului său extrem de anormal, în care pulsiunile distructive predominau
în măsură atât de mare față de cele libidinale, încât comportamentul său se­
xual era echivalat cu acțiuni criminale (și trebuie să nu uităm că la crimina­
lii adulți actele sexuale perverse le însoțesc deseori pe cele criminale), frica
de represalii îl îndemna, așa cum am văzut, să-și elimine obiectul. De fieca­
re dată când Günther înfăptuia acte violente asupra fratelui său, obținea con­
firmarea liniștitoare că nu era el victima.

Psihanaliza copiilor ■ Activitățile sexuale ale copiilor


190 nu erau decât o serie de torturi crude și subtile, menite ca, în fi­
nal, să provoace moartea obiectului. Relațiile cu fratele lui îi stâr­
neau mereu anxietatea în această privință și serveau la amplifica­
rea dificultăților care-i determinaseră o dezvoltare psihosexuală
complet anormală.
In ce-1 privește pe fratele mai mic Franz, inconștientul lui avea
o concepție clară cu privire la semnificația inconștientă a actelor
și, ca urmare, groaza sa de a fi castrat și omorât de fratele mai
mare fusese amplificată exagerat de mult. Și totuși nu se plân­
sese niciodată nimănui și nici nu permisese descoperirea în
vreun fel a relațiilor dintre ei. El, mezinul, reacționa la aceste ac­
tivități care-1 îngrozeau atât de mult printr-o fixație masochistă
puternică și printr-un sentiment de vinovăție, cu toate că el fu­
sese cel sedus. In continuare urmează unele dintre motivele aces­
tei atitudini.
In fantasmele sale sadice, Franz se identifica cu fratele care-1
supunea la violențe și, astfel, obținea satisfacerea înclinațiilor sa­
dice, care sunt, așa cum știm, una dintre sursele masochismului.
Dar identificându-se astfel cu obiectul fricii sale, încerca de ase­
menea să-și stăpânească anxietatea. în fantasmă, el era atacato­
rul, iar dușmanul pe care-1 învingea prin forță era Se-ul lui10 și
totodată penisul fratelui, internalizat în el, care reprezenta peni­
sul tatălui — Supraeul său periculos — și pe care-1 vedea ca pe
un persecutor. Acest persecutor urma să fie distrus pe dinăun­
tru de atacurile asupra propriului său corp.11'12
10 Cf. lucrării mele „Personification in the Play of Children" (1929), în care
aceste mecanisme sunt discutate pe larg.
11 în capitolul XI, voi discuta mai pe larg acest mecanism, pe care-1 consider
fundamental în generarea masochismului feminin.
12 în lucrarea sa „Psychotic Mechanisms in Cultural Development" (1930),
Melitta Schmideberg a arătat că la popoarele primitive practica de a expulza

MELANIE KLEIN
Dar cum băiatul nu putea menține această alianță cu un Supra- 191
eu extern, crud împotriva Se-ului și a obiectelor sale internaliza-
te, fiindcă ea constituia o amenințare prea mare la adresa Eului
lui, își devia continuu ura spre obiectele sale externe — care-i re­
prezentau totodată propriul Eu slab și detestat —, așa încât une­
ori, de pildă, se purta brutal cu copiii mai mici și mai slabi decât
el. Aceste deplasări explicau ura și furia pe care le manifesta une­
ori în timpul ședinței de analiză. Mă amenința, de exemplu, cu o
lingură din lemn, dorind să mi-o bage în gură și spunându-mi că
sunt mică, proastă și slabă. Lingura simboliza penisul fratelui său,
introdus cu forța în propria-i gură. Se identificase cu fratele lui și,
astfel, își îndreptase spre sine ura față de acesta. își transfera fu­
ria resimțită față de sine, pentru că era mic și slab, asupra altor co­
pii, mai puțin puternici decât el și, din întâmplare, asupra mea în
situația de transfer. Alternativ cu întrebuințarea acestui mecanism,
obișnuia ca, în fantasmă, să-și inverseze relația cu fratele mai mare,
și astfel vedea atacurile lui Günther asupra lui ca pe niște acțiuni
pe care el, Franz, le întreprindea asupra lui Günther. Din moment
ce în fantasmele sale sadice — lucru valabil și pentru Franz, ca și
pentru Günther — fratele lui era totodată substitutul părinților, se
afla în postura de a fi complicele fratelui într-un atac comun la
adresa acestora și, în consecință, împărtășea sentimentul incon­
știent de vinovăție al lui Günther și frica lui de a nu fi descoperiți.
Ca urmare, avea, la fel ca fratele său, un puternic motiv inconștient
pentru păstrarea secretului în privința relației.
Mai multe observații de acest fel m-au condus la concluzia că
presiunea excesivă exercitată de Supraeu este cea care determi­
nă instigarea compulsivă a activităților sexuale, exact așa cum
boala prin violență urmărește învingerea fricii pacientului față de demonul
din el (penisul introiectat al tatălui).

Psihanaliza copiilor ■ Activitățile sexuale ale copiilor


192 determină și reprimarea lor deplină; altfel spus, anxietatea și sen­
timentul de vinovăție întăresc fixațiile libidinale și intensifică do­
rințele libidinale.13 Sentimentul de vinovăție excesivă și anxieta­
tea prea mare par să preîntâmpine atenuarea nevoilor instinctuale
ale copilului la trecerea în perioada de latență. Și trebuie să adău­
găm la aceasta faptul că în acea perioadă chiar și activitatea se­
xuală redusă determină reacții de vinovăție excesive. Structura
și dimensiunile nevrozei copilului vor stabili rezultatul luptei
din perioada de latență. Fobia de atingere, pe de o parte, și mas­
turbarea obsesivă, pe de altă parte, sunt cele două extreme ale
unui continuum care prezintă un număr aproape infinit de gra­
dații și variații posibile ale rezultatului final.
In cazul lui Günther și Franz, a devenit clar că nevoia lor com-
pulsivă de a avea acte sexuale unul cu altul era determinată de
un factor ce pare a avea importanță generală pentru compulsia
la repetiție. Când anxietatea pe care o simte are de a face cu un
pericol ireal îndreptat spre interiorul corpului său, individul este
îndemnat să transforme acel pericol într-unul real și extern. (în
cazul de față, frica lui Franz de penisul internalizat al fratelui ca
persecutor și frica lui de părinții „răi" internalizați îl îndemnau
imperativ să fie agresat de fratele său.) El va crea constant situa­
ția de pericol extern de acest tip într-o manieră compulsivă,
deoarece frica de situația de pericol reală14 nu este totuși la fel

13 în privința acestui aspect, care este abordat mai detaliat în capitolul VIII, sunt
de acord cu Reik, care a arătat în „Libido und Schuldgefühl" (1929) că în anu­
mite cazuri activarea sentimentului de vinovăție poate determina o întărire
a libidoului și o sporire a satisfacției pulsionale și că în aceste cazuri inten­
sificarea anxietății determinată de conștiința încărcată poate, de fapt, să im­
pună satisfacerea instinctuală.
14 M. N. Searl a prezentat mecanismele fugii în realitate în lucrarea „The Flight
to Reality" (1929).

MELANIE KLEIN
de mare ca anxietatea pe care o simte cu privire la interiorul cor- 193
pului său și, de asemenea, se poate confrunta mai bine cu ea.
Ar fi fost imposibil să se pună capăt relațiilor sexuale dintre
cei doi frați prin măsuri externe, din moment ce locuința lor nu
era suficient de mare pentru ca fiecare să aibă camera lui. Și chiar
dacă o astfel de măsură ar fi fost posibilă, experiența îmi spune
că ar fi eșuat într-un caz ca acesta, deoarece compulsia era ex­
trem de puternică de ambele părți. S-a dovedit că atunci când
rămâneau singuri timp de câteva minute pe timpul zilei, folo­
seau răgazul pentru un fel de atingere sexuală reciprocă ce avea,
în inconștientul lor, aceeași semnificație ca efectuarea completă
a diferitelor acte imaginate ca fiind sadice. Abia după o înde­
lungată analiză a ambilor băieți, în timpul căreia n-am încercat
nici măcar o dată să-i influențez să renunțe la practicile lor15, ci
m-am limitat la analiză, scoțând la lumină cauza determinantă
a relațiilor sexuale dintre ei, activitățile lor sexuale au început să
se schimbe treptat, la început devenind mai puțin compulsive și,
în cele din urmă, încetând complet. Era evident că băieții n-au
ajuns indiferenți în privința acestor practici, dar sentimentul lor
de vinovăție a devenit mai acut și i-a îndemnat să renunțe la ele.
Dacă anxietatea copleșitoare și un sentiment de vinovăție care-și
avea originea într-un stadiu timpuriu al dezvoltării duseseră la

15 Pot să remarc că în acest caz, în care consecințele negative ale relației dintre
băieți erau atât de izbitoare, nu mi-a fost deloc ușor să-mi respect regula ab­
solută de a mă abține de la orice amestec de acest tip. Și totuși tocmai acest
caz a fost cel care mi-a oferit cea mai convingătoare dovadă a inutilității ori­
căror măsuri educative din partea analistului. Chiar dacă aș fi fost capabilă
să pun capăt practicilor lor — dar n-am fost —, n-aș fi realizat nimic în pri­
vința chestiunii esențiale: îndepărtarea factorilor determinanți subiacenți ai
situației și, prin aceasta, imprimarea unei noi direcții asupra întregii traiec­
torii a dezvoltării lor până atunci deficitară.

Psihanaliza copiilor ■ Activitățile sexuale ale copiilor


194 o compulsie, adică la întărirea fixației, sentimentul mai atenuat
de vinovăție a început să se manifeste într-un mod diferit, per-
mițându-le să renunțe la relația lor sexuală. împreună cu modi­
ficarea treptată și încheierea finală a practicilor sexuale, atitudi­
nea băieților unul față de altul, care fusese anterior ostilă și plină
de furie, a lăsat locul unei relații frățești normale, de prietenie.
Ajungând la cazul al doilea, va fi suficient să prezint datele și
să afirm că, oricât ar fi de diferite cele două cazuri în privința de­
taliilor, și aici au acționat aceiași factori ca în primul. lise, de doi­
sprezece ani, și Gert, de treisprezece ani și jumătate, obișnuiau
să practice din când în când acte similare cu coitul, care se pro­
duceau pe neașteptate și deseori după o pauză lungă. Fata nu
manifesta niciun sentiment conștient de vinovăție în privința lor,
dar băiatul, care era mult mai normal, se simțea foarte vinovat.
Analiza ambilor copii a arătat că avuseseră relații sexuale unul
cu altul de la cele mai fragede vârste, fiind întrerupte doar tem­
porar la începutul perioadei de latență; sentimentul copleșitor
de vinovăție le-a trezit amândurora un impuls obsesiv care-i fă­
cea ca, din când în când, să-și repete actele. în timpul perioadei
de latență16, actele, așa cum erau înfăptuite în copilăria mică, au
devenit nu doar mai rare, ci și mai limitate ca amploare. Copiii
renunțaseră la felație și cunilingus și o vreme nu merseseră mai

16 Din experiența mea, și în alte cazuri în care raportul sexual de acest tip s-a
prelungit în perioada de latență, doar o parte a actelor inițiale continuă (de
cele mai multe ori, se renunță la felație și cunilingus) și chiar și acea rămăși­
ță este practicată mai rar — de obicei doar ocazional. Chiar și așa, în incon­
știentul copilului, ea repeta relația inițială și toate actele practicate la acea
vreme. Spre exemplu, după o încercare de coit cu fratele ei, lise a făcut o
erupție în jurul gurii. Erupția era o expresie a sentimentului de vinovăție cu
privire la felație, pe care obișnuia s-o practice cu el când era mică, alături de
alte acte sexuale, dar la care renunțase din copilăria mică.

MELANIE KLEIN
departe de atingerea și cercetarea reciproce. însă în perioada pre- 195

pubertății au reînceput să aibă contacte similare coitului. Frate­


le era cel care iniția aceste acte, care aveau un caracter compul-
siv. Obișnuia să le înfăptuiască mânat de un impuls subit și să
nu se gândească deloc la ele înainte sau după. Ba chiar „uita"
complet incidentul în pauze. Avea amnezie parțială de acest fel
pentru mai multe alte lucruri legate asociativ de aceste relații se­
xuale, mai ales în ceea ce privea copilăria mică. Cât despre fată,
ea fusese deseori partenerul activ în copilăria mică, dar ulterior
jucase doar un rol pasiv.
Pe măsură ce au început să iasă la iveală, în analiză, cauzele
mai profunde ale acestei compulsii la cei doi copii, ea a fost trep­
tat rezolvată la amândoi, până când, în final, relația lor sexuală
a încetat complet. La fel ca în cazul anterior, relațiile personale
dintre ei, care fuseseră inițial foarte proaste, au înregistrat o îm­
bunătățire remarcabilă.
în aceste două cazuri și în altele similare, înlăturarea compul-
siei se realizează simultan cu mai multe schimbări importante și
interconectate. Reducerea treptată, prin analiză, a sentimentului
de vinovăție [al copilului] este însoțită de o atenuare a sadismu­
lui și de o accentuare a fazei genitale. Aceste schimbări devin vi­
zibile în schimbările corespondente din fantasmele masturbato-
rii [ale copilului] și, la copilul mai mic, și în fantasmele de joc.
în timpul analizei copiilor aflați la vârsta pubertății survine
încă o modificare la nivelul fantasmelor masturbatorii. Spre
exemplu, Gert nu avea nicio fantasmă masturbatorie conștientă,
însă pe parcursul analizei a început să aibă una, despre o fată că­
reia îi putea vedea corpul dezbrăcat, dar nu și capul. într-un sta­
diu ulterior, a început să apară și capul și a devenit tot mai clar,
până când, în cele din urmă, a putut fi recunoscut drept capul

Psihanaliza copiilor ■ Activitățile sexuale ale copiilor


196 surorii lui. Totuși, la acea vreme, compulsia lui dispăruse deja și
relațiile sexuale cu sora încetaseră complet. Aceasta arată legă­
tura existentă între refularea excesivă a dorințelor și fantasme­
lor sale legate de sora lui și impulsul obsesiv de a avea relații se­
xuale cu ea. Mai târziu, fantasmele lui au suportat o nouă
schimbare, Gert văzând în ele alte fete, necunoscute. în cele din
urmă, a avut fantasme despre o fată anume, prietenă cu sora lui.
Această modificare treptată a ilustrat procesul de detașare libi-
dinală de sora lui care avea loc — proces care nu se putuse pro­
duce decât după ce fixația sa compulsivă asupra surorii, întreți­
nută de sentimentul excesiv de vinovăție, fusese eliminată în
cadrul analizei.17
în general, în ceea ce privește existența relațiilor sexuale din­
tre copii, mai ales dintre frați și surori, pot spune, pe baza ob­
servațiilor mele, că ele constituie regula în copilăria mică, dar
se prelungesc în perioada de latență și la pubertate doar dacă
sentimentul de vinovăție al copilului este excesiv și n-a fost ela­
borat cu succes.18 Pe cât putem raționa, efectul sentimentului
de vinovăție pe timpul perioadei de latență constă în a-i per­
mite copilului să continue masturbarea, deși în mai mică mă­
sură decât înainte, și totodată în a-1 face să renunțe la activită­
țile sexuale cu alți copii, indiferent dacă sunt sau nu frați, ca
fiind o punere în act prea realistă a dorințelor sale incestuoase
și sadice. în timpul pubertății, îndepărtarea de aceste relații
continuă, în concordanță cu obiectivele acelei perioade, care
presupun detașarea de obiectele incestuoase. Dar într-un stadiu

17 Gert a venit la mine ca urmare a unor dificultăți nevrotice nu foarte grave.


Analiza lui a durat un an. Trei ani mai târziu, am auzit că-i mergea bine.
18 în orice caz, sunt de părere că aceste relații sunt mult mai frecvente chiar și
în timpul latenței și pubertății decât se presupune în mod normal.

MELANIE KLEIN
mai târziu al pubertății, individul intră în mod normal în reia- 197
ții cu noi obiecte — relații bazate pe detașarea sa treptată de
obiectele vechi și pe înclinațiile diferite, care acționează împo­
triva incestului.
Acum se pune întrebarea: cât de mult se pot preîntâmpina din
capul locului relațiile de acest fel? Pare foarte îndoielnic ca acest
lucru să se poată face fără a provoca mult rău în alte moduri, în­
trucât copiii ar trebui, de exemplu, să fie supravegheați constant
și ar suferi o limitare drastică a libertății; și, oricum, e foarte im­
probabil să se reușească, oricât de strict ar fi supravegheați. în
plus, cu toate că experiențele timpurii de acest fel pot face mult
rău în unele cazuri, în altele pot să influențeze favorabil dezvol­
tarea generală a copilului. Aceasta deoarece, pe lângă satisface­
rea libidoului copilului și a dorinței sale de cunoaștere sexuală,
relațiile de acest fel au rolul important de a-i reduce sentimen­
tul excesiv de vinovăție. Fantasmele legate de aceste relații se ba­
zează pe fantasme masturbatorii sadice care generează cele mai
intense sentimente de vinovăție; din acest motiv, faptul că fan­
tasmele sale proscrise îndreptate împotriva părinților sunt îm­
părtășite de un partener îi dau copilului senzația de a avea un
aliat, lucru care-i ușurează mult povara de anxietate.19 Pe de altă
parte, o relație de acest fel dă naștere și ea anxietății și unui sen­
timent de vinovăție. Dacă efectul ei va fi, în ultimă instanță, bun
sau rău — dacă-1 va apăra pe copil de anxietate sau o va ampli­
fica —, pare să depindă de intensitatea sadismului său și mai ales
de atitudinea partenerului. Pe baza cunoștințelor mele din mai
multe cazuri, aș putea spune că atunci când predomină factorii

19 în cartea Gemeinsame Tagtraume (1924), Hanns Sachs remarcă faptul că atunci


când fantasmele sau reveriile incestuoase sunt împărtășite, sentimentul de
vinovăție se reduce.

Psihanaliza copiilor * Activitățile sexuale ale copiilor


198 pozitivi, libidinali, o astfel de relație are influență favorabilă
asupra relațiilor de obiect ale copilului și asupra capacității sale
; dar dacă domină impulsurile distructive și chiar ac­
de a iubi2021
tele de coerciție unilaterale, ea poate afecta întreaga dezvoltare
a copilului în cel mai grav mod.
In problema activităților sexuale ale copiilor — ca și în alte pro­
bleme —, cunoașterea psihanalitică ne-a arătat întreaga însemnă­
tate a anumitor factori de dezvoltare, dar fără a ne oferi posibili­
tatea de a propune măsuri cu adevărat de încredere din categoria
profilactică. Freud spune în Prelegeri de introducere în psihanaliza2-1'.
„Aceste relații se bucură de un anumit interes pentru pedagogie,
care își propune prevenirea nevrozelor prin intervenția timpurie
în dezvoltarea sexuală a copilului. Atâta timp cât ne-am îndrep­
tat atenția predominant asupra incidentelor sexuale din copilă­
rie, trebuie să spunem că am făcut totul în vederea profilaxiei îm­
bolnăvirilor nevrotice dacă ne asigurăm că această dezvoltare va
fi amânată și copilul este scutit de astfel de experiențe. Condiți­
ile de determinare a nevrozelor sunt complicate, după cum știm
deja, și nu pot fi influențate per ansamblu prin luarea în conside­
rare a unui singur factor. Supravegherea riguroasă a copilului își
pierde din valoare, pentru că ea este neputincioasă în fața facto­
rului constituțional; în plus, ea este mai greu de pus în aplicare
decât își imaginează educatorii și aduce cu ea două noi pericole,
care nu trebuie subestimate: pe de o parte pericolul ca ea să rea­
lizeze prea mult, favorizând o refulare sexuală cu urmări nocive,
și pe de altă parte ca ea să îl trimită pe copil în viață lipsit de apă­
rare față de năvala de necesități sexuale care este de așteptat să

20 Cf. capitolelor XI și XII pentru o prezentare mai pe larg a acestor factori.


21 Prelegeri de introducere în psihanaliză (1918), S.E., 16, p. 364 [Opere voi. 10, pp.
354-35].

MELANIE KLEIN
aibă loc la pubertate. Astfel, rămân îndoielnice avantajele profi- 199
laxiei nevrozelor în copilărie și ne întrebăm dacă o schimbare a
atitudinii față de actualitate nu promite un punct mai bun de
abordare pentru prevenirea nevrozelor".

Psihanaliza copiilor ■ Activitățile sexuale ale copiilor


Partea a doua

Situații de anxietate timpurii


și efectul lor asupra dezvoltării
copilului
VIII

Stadiile timpurii ale conflictului


oedipian și ale formării Supraeului

în capitolele ce urmează, intenționez să-mi aduc contribuția


la cunoștințele de care dispunem cu privire la originea și struc­
tura Supraeului. Concluziile teoretice pe care le voi avansa se ba­
zează pe analize reale ale copiilor mici, care mi-au oferit o ima­
gine directă a celor mai timpurii procese din cadrul dezvoltării
psihice. Aceste analize au arătat că frustrările orale eliberează
impulsurile oedipiene și că în același timp debutează și forma­
rea Supraeului.1 La început, impulsurile genitale rămân nevăzute,
întrucât, de regulă, ele nu se impun pe deplin asupra impulsu­
rilor pregenitale decât în al treilea an de viață. Acesta reprezin­
tă începutul perioadei de dezvoltare caracterizată de demarca­
rea clară a înclinațiilor genitale și care este cunoscută drept
înflorirea timpurie a sexualității și etapa conflictului oedipian.
în paginile următoare voi contura procesele de dezvoltare ce
precedă această expansiune timpurie a sexualității și voi încerca
să arăt că stadiile timpurii ale conflictului oedipian și formarea
Supraeului durează aproximativ de la jumătatea primului an de
viață al copilului și până în al treilea an.

1 Cf. lucrării mele „Early Stages of the Oedipus Conflict" (1928, Writings, I).

Psihanaliza copiilor ■ Stadiile timpurii ale conflictului oedipian și ale...


204 în mod normal, plăcerea de a suge a bebelușului este înlocui­
tă de plăcerea de a mușca. Lipsa satisfacerii în stadiul oral al sup­
tului îi intensifică nevoia de satisfacere în stadiul oral al mușca­
tului.2 Părerea lui Abraham cum că incapacitatea sugarului de a
obține suficientă plăcere în perioada suptului este determinată
de situația de hrănire a fost confirmată, mai presus de orice în­
doială, prin observațiile analitice generale. Știm, de asemenea,
că această situație constituie unul dintre factorii fundamentali ai
bolilor și deficitelor de dezvoltare ale copiilor. Totuși, condițiile
nefavorabile de hrănire, pe care le putem privi drept frustrări ex­
terne, nu par a fi singura cauză a lipsei de plăcere a copilului în
stadiul suptului. Acest lucru poate fi văzut în faptul că unii co­
pii nu au pic de dorință de a suge — sunt „leneși la mâncat" —,
cu toate că primesc hrană suficientă. Incapacitatea lor de a obți­
ne satisfacție prin supt este, cred, consecința unei frustrări inter­
ne și derivă, potrivit experienței mele, dintr-un sadism oral anor­
mal de intens.3 După toate aparențele, aceste fenomene ale

2 în lucrarea „The Influence of Oral Erotism on Character Formation" (1924),


Abraham a arătat (p. 397) că excesul de satisfacere, ca și insuficiența satisfa­
cerii în perioada suptului pot conduce la o fixație extrem de puternică asu­
pra plăcerii de a mușca. în „Notes on Oral Character-Formation" (1925),
Edward Glover pune un deosebit accent pe importanța frustrării orale pen­
tru o fixație despre acest tip, deoarece el consideră că ori de câte ori excesul
de satisfacere orală are consecințe traumatice, în aceasta acționează și alți fac­
tori. Și eu sunt de părere că rezultatele diferă în mod esențial în cele două
cazuri.
3 Erna (cf. capitolului III) a fost un caz de acest fel. Ea rănise în repetate rân­
duri sânul mamei, mușcându-1, când era foarte mică și mult înainte să-i iasă
dinții. De asemenea, în pruncie fusese leneșă la mâncat. Am întâlnit și alte
cazuri de sadism oral anormal de puternic, în care perioada suptului nu fu­
sese însoțită de nicio perturbare sau dificultate externă, dar fusese în reali­
tate complet nesatisfăcătoare pentru copil. Repet, întâlnim cazuri în care
perturbările externe drastice în acea perioadă au dus nu la un sadism oral

MELANIE KLEIN
dezvoltării timpurii sunt deja expresia polarității între instincte- 205
le de viață și instinctele de moarte. Putem privi forța fixației co­
pilului la stadiul oral al suptului ca pe o expresie a forței libido-
ului său și, în mod similar, apariția timpurie și puternică a
sadismului său oral ca pe un semn că la el balanța înclină spre
componentele instinctuale distructive.
După cum au arătat Abraham4 și Ophuijsen, întărirea prin
surse constituționale a zonelor implicate în mușcat, cum ar fi
mușchii mandibulei, este un factor fundamental al fixației suga­
rului la nivelul sadic-oral. Cele mai drastice deficite de dezvol­
tare și boli psihice apar atunci când frustrările externe — condi­
țiile nefavorabile de supt — coincid cu un sadism oral întărit pe
cale constituțională, care afectează plăcerea de a suge a bebelu­
șului. Invers, sadismul oral care apare nici prea devreme, nici
prea violent (ceea ce presupune că stadiul suptului a fost traver­
sat satisfăcător) pare să fie o condiție necesară a dezvoltării nor­
male [a copilului].5
Dacă așa stau lucrurile, factorii temporali vor dobândi o nouă
importanță alături de cei cantitativi. Dacă amplificarea tendințe­
lor sadic-orale ale copilului se produce prea violent, relațiile sale
de obiect și formarea caracterului său vor fi dominate de sadism

anormal de puternic, ci la o fixație puternică la stadiul oral al suptului. Ast­


fel, Ruth (capitolul II), care avea o puternică fixație de acest tip la stadiul oral
al suptului, suferise de foame luni întregi în pruncie, fiindcă mama ei avea
prea puțin lapte. Un alt pacient, care nu fusese alăptat la sân deloc, ci hrănit
cu biberonul, manifesta un puternic sadism oral, e adevărat, dar avea și o fi­
xație puternică la stadiul oral al suptului.
4 Abraham, „A Short Study of the Development of the Libido" (1924), p. 451.
5 Am constatat că un alt factor de importanță fundamentală în dezvoltare este
capacitatea mai mare sau mai mică a Eului imatur de a tolera anxietatea.
Acest factor va fi discutat ulterior.

Psihanaliza copiilor ■ Stadiile timpurii ale conflictului oedipian și ale...


206 și ambivalență6, iar dacă se produce prea devreme, Eul său se va
dezvolta prea curând. După cum știm, un factor al genezei ne­
vrozei obsesionale constă în dezvoltarea Eului înaintea dezvol­
tării libidoului.7 O cauză fundamentală a dezvoltării precoce a
Eului poate fi văzută în amplificarea prematură și excesivă a sa­
dismului oral al copilului, care va exercita o mare presiune asu­
pra Eului său încă imatur.
în ceea ce privește originea anxietății, Freud și-a lărgit concep­
ția inițială și în prezent acordă doar o validitate foarte limitată
ipotezei potrivit căreia anxietatea apare printr-o transformare di­
rectă a libidoului. El arată că atunci când este flămând, sugarul
aflat în stadiul alăptatului resimte anxietate ca urmare a crește­
rii tensiunii cauzate de nevoia sa, dar că această situație timpu­
rie de anxietate are un prototip și mai timpuriu. El spune: „Si­
tuația de insatisfacție în care mărimile stimulului ating o
dimensiune plină de neplăcere [...] trebuie să fie pentru sugar
analogă cu trăirea nașterii, o repetiție a situației de pericol; tră­
sătura comună amândurora este tulburarea economică prin creș­
terea mărimilor de stimulare care se cer să fie descărcate; acest
factor este deci adevăratul nucleu al «pericolului». în ambele ca­
zuri apare reacția de angoasă".8 Pe de altă parte, el întâmpină
dificultăți în a reconcilia faptul „că angoasa din fobii este o an­
goasă a Eului, care ia ființă în Eu, care nu provine din refulare,
ci provoacă refulare"9 cu prima sa afirmație, aceea că, în anumite

6 Cf. Abraham, „The Influence of Oral Erotism on Character-Formation" (1924)


(p. 398); de asemenea, Edward Glover, „The Significance of the Mouth in
Psycho-Analysis" (1924).
7 Cf. Freud, „Predispoziția la nevroza obsesională" (1913).
8 Inhibiție, simptom și angoasă (1926), S.E. 20, p. 137 [Opere voi. 5, p. 238].
9 Ibid., p. 110 [Ibid., p. 219].

MELANIE KLEIN
cazuri, anxietatea decurge dintr-o tensiune a libidoului. Premi- 207
sa1011
potrivit căreia „Eul adulmecă pericole în situația coifului tul­
burat, a excitației întrerupte, a abstinenței, pericole la care reacțio­
nează cu angoasă", nu pare, în concepția lui, să ofere o rezolvare
satisfăcătoare a contradicției. într-un paragraf ulterior, Freud re­
vine la aceste probleme în contextul discutării altor chestiuni. El
corelează apariția anxietății cu „acea situație asemănătoare cu
nașterea în care Eul se află neajutorat în fața cererii pulsionale
aflate în continuă creștere, deci prima și cea mai originară din­
tre condițiile de angoasă"11. El definește drept nucleu al situației
de pericol „admiterea neajutorării noastre față de ea [situația de
pericol], neajutorarea materială dacă pericolul este real, neajuto-
rarea psihică în cazul pericolului pulsional".12
Cea mai clară situație de transformare a libidoului nesatisfă­
cut în anxietate este, cred, reacția sugarului aflat în etapa alăp­
tării la tensiunile provocate de nevoile fizice. Totuși, o astfel de
reacție este fără îndoială nu doar una de anxietate, ci și de fu­
rie.13 E greu de spus care este momentul în care se produce in-
tricarea instinctelor distructive cu cele libidinale. Există multe
dovezi în favoarea concepției potrivit căreia ea există încă de la
naștere și că tensiunea provocată de nevoie servește doar la în­
tărirea instinctelor sadice ale sugarului. Știm însă că instinctul
distructiv este îndreptat împotriva organismului însuși și, drept
urmare, Eul trebuie să considere că el este un pericol. Cred că

wIbid., p. 110 [Ibid., p. 219].


11 Ibid., p. 144 [Ibid., p. 243].
12 Ibid., p. 166 [Ibid., p. 259].
13 Cf. Ferenczi, „The Problem of the Acceptance of Unpleasant Ideas" (1926).
în lucrarea „The Problem of Melancholia", Rado a arătat importanța furiei
în reacția sugarului la foame, dar deducțiile pe care le-a făcut pornind de aici
se deosebesc de cele pe care le voi avansa în paginile următoare.

Psihanaliza copiilor ■ Stadiile timpurii ale conflictului oedipian și ale...


208 acesta este pericolul resimțit de individ sub forma anxietății.14
Așadar, anxietatea și-ar avea originea în agresivitate.15 Dar pen­
tru că, așa cum știm, frustrările libidinale intensifică instinctele
sadice, potrivit acestei concepții, libidoul nesatisfăcut ar elibera
indirect anxietatea sau ar spori-o. în privința acestei teorii, ideea
propusă de Freud cum că Eul simte un pericol în abstinență ar
constitui, până la urmă, o rezolvare a problemei. Singurul meu
argument contrar este acela că pericolul pe care el îl numește
„neajutorate psihică dacă ea [situația de pericol] este pulsională"
derivă din instinctele distructive.
Freud ne spune că libidoul narcisic al organismului împinge
instinctul de moarte în exterior, spre obiectele lui, pentru a îl îm­
piedica să distrugă organismul. El consideră că acest proces este
fundamental pentru relațiile individului cu obiectele sale și cu me­
canismul proiecției. în continuare, el afirmă: „O altă parte [a pul-
siunii de moarte] nu participă la această transferare în afară, ră­
mâne în organism și e legată acolo libidinal, cu ajutorul coerciției

14 în Inhibiție, simptom și angoasă (1926), Freud consideră că în unele cazuri o


anumită cantitate de anxietate instinctuală care a fost dezlegată de instinc­
tul distructiv poate să pătrundă în anxietatea reală. Exprimarea sa exactă este
următoarea: „Destul de des se poate întâmpla ca într-o situație de pericol co­
rect estimată angoasei reale să i se adauge și o parte de angoasă pulsională.
Cerința pulsională de care Eul se teme ar fi aici cea masochistă, pulsiunea
distructivă îndreptată asupra propriei persoane. Poate că acest ingredient
oferă o explicație pentru cazul în care reacția de angoasă, exagerată și inefi­
cientă, are o intervenție paralizantă" (S.E. 20, p. 168, notă) [Opere voi. 5, p.
260, notă].
15 De la scrierea acestei cărți am observat că, pornind de la o abordare diferi­
tă, Therese Benedek a ajuns și ea la concluzia că anxietatea își are originea
în instinctul distructiv. Ea spune: „Așadar, anxietatea nu este frică de moar­
te, ci percepția instinctului de moarte care a fost eliberată în organism — per­
cepția masochismului primar" („Todestrieb und Angst", 1931).
sexuale amintite; în ea trebuie să recunoaștem masochismul ori­ 209

ginar, erogen".16
După părerea mea, Eul are încă un mijloc de a stăpâni aceste
pulsiuni distructive care rămân în organism. El poate să mobili­
zeze o parte a lor ca mijloc de apărare față de partea cealaltă. Pe
această cale, Se-ul va fi supus unui clivaj care este, cred, primul
pas în formarea inhibițiilor instinctuale și a Supraeului și care poa­
te fi același lucru cu refularea originară.17 Am putea presupune că
acest tip de clivaj este posibil în virtutea faptului că, de îndată ce
începe procesul de încorporare, obiectul încorporat devine mijlo­
cul de apărare față de pulsiunile distructive din organism.18
Anxietatea pe care i-o stârnesc copilului impulsurile instinc­
tuale distructive se face resimțită la nivelul Eului, cred, în două
direcții. în primul rând, ea sugerează anihilarea corpului copi­
lului de către propriile impulsuri distructive, ceea ce înseamnă
frică față de un pericol intern, instinctual;19 dar, în al doilea rând,

16 „Problema economică a masochismului" (1924), S.E. 19, p. 163/164 [Opere


voi. 3, p. 330].
17 în Inhibiție, simptom și angoasă (1926) (S.E. 20, p. 94) [Opere voi. 5, pp. 207-208],
Freud scrie: „Nu putem afirma acum dacă nu cumva intrarea în scenă a Su­
praeului este cea care face diferența între refularea originară și cea secunda­
ră. în orice caz, primele — foarte puternice — puseuri de angoasă au loc îna­
intea diferențierii Supraeului. Astfel, este plauzibil ca unii factori cantitativi,
ca forța supradimensionată a excitației și străpungerea filtrului de excitație,
să fie prilejuri imediate pentru refulări originare".
18 Procesul prin care se efectuează internalizarea obiectului va fi discutat ulte­
rior. în acest moment, ajunge să spun că, după părerea mea, obiectul încor­
porat adoptă pe dată rolul unui Supraeu.
19 în analiza la vârste mici întâlnim numeroase reprezentări ale acestei anxie­
tăți. Iată un exemplu: un băiat în vârstă de cinci ani obișnuia să se prefacă că
are tot felul de animale sălbatice, precum elefanți, leoparzi, hiene și lupi, care
să-l ajute în lupta cu dușmanii săi. Fiecare animal avea un rol special. Ele­
fanții trebuia să-l calce în picioare pe inamic și să-l facă zob, leoparzii trebuia

Psihanaliza copiilor ■ Stadiile timpurii ale conflictului oedipian și ale...


210 îi concentrează frica asupra obiectului său extern, spre care se în­
dreaptă sentimentele lui sadice, ca sursă a pericolului. începutul
dezvoltării Eului său, care este însoțită de capacitatea tot mai
mare de a efectua proba realității, îl face pe copil să-și perceapă
mama ca pe o persoană care poate să ofere sau să refuze satis­
facția și, astfel, ajunge să cunoască puterea obiectului său în ra­
port cu satisfacerea nevoilor sale — cunoaștere ce pare să repre­
zinte cel mai timpuriu fundament din realitatea externă al fricii
sale de obiect. în acest context, se pare că el reacționează la aceas­
tă frică intolerabilă de pericolele instinctuale, mutând întregul
impact al pericolelor instinctuale asupra obiectului său, transfor­
mând astfel pericolele interne în pericole externe. Și atunci, Eul
lui imatur încearcă să se apere de aceste pericole externe prin
distrugerea obiectului.
Acum, trebuie să ne gândim la felul în care devierea instinc­
tului de moarte spre exterior influențează relațiile copilului cu
obiectul lui și duce la dezvoltarea deplină a sadismului său. Sa­
dismul oral tot mai puternic al copilului atinge punctul culmi­
nant în timpul înțărcatului și după aceea și determină activarea
și dezvoltarea maximă a tendințelor sadice izvorâte din toate

să-l sfâșie în bucăți, iar hienele și lupii, să-1 mănânce. Uneori, băiatul își ima­
gina că aceste animale sălbatice aflate în slujba lui i se vor întoarce împotri­
vă, iar această idee îi trezea o anxietate foarte puternică. S-a dovedit că în in­
conștientul lui animalele reprezentau diferitele surse ale sadismului său —
elefantul fiind sadismul muscular, animalele care sfâșiau —, dinții și unghi­
ile sale, iar lupii, excrementele lui. Frica băiatului că aceste animale pericu­
loase pe care le îmblânzise îl vor răpune putea fi corelată cu frica sa de pro­
priul sadism, ca inamic intern primejdios. Aș vrea, de asemenea, să-i
amintesc cititorului expresia „a exploda de furie". în analizele copiilor mici,
am întâlnit în repetate rânduri reprezentări ale ideii aflate la baza acestei fi­
guri de stil.

MELANIE KLEIN
sursele. Fantasmele sadic-orale, ce par să formeze o legătură20 211
între stadiul oral al suptului și cel oral al mușcatului, au un ca­
racter bine definit și conțin idei precum luarea în posesie a con­
ținutului sânului mamei prin supt și secarea și golirea acestuia.
Această dorință de a suge și goli, îndreptată inițial spre sânul ei,
se extinde în scurt timp asupra interiorului corpului ei.21 în ar­
ticolul „Early Stages of the Oedipus Conflict"22, am descris un
stadiu timpuriu al dezvoltării, guvernat de tendințele agresive
ale copilului față de corpul mamei și în care dorința lui predo­
minantă este aceea de a-i jefui corpul de conținut și a-1 distruge.
Pe cât se poate vedea, tendința sadică aliată cel mai strâns cu
sadismul oral este sadismul uretral. Observațiile au confirmat că
fantasmele copiilor de a inunda și distruge prin cantități imen­
se de urină, îmbibând, înecând, arzând și otrăvind, sunt o reac­
ție sadică la faptul că mama i-a privat de lichid și sunt îndrepta­
te, în ultimă instanță, asupra sânului ei. în acest context, aș vrea
să evidențiez marea importanță, prea puțin recunoscută până

20 Abraham a atras atenția asupra comportamentului vampiresc al unor oa­


meni și l-a explicat drept efectul unei regresii de la stadiul sadic-oral la cel
oral al suptului („The Influence of Oral Erotism on Character Formation",
1924, p. 401).
21 Discutând cu mine acest subiect, Edward Glover a sugerat că sentimentul
de goliciune interioară a propriului corp, pe care îl trăiește copilul ca urma­
rea lipsei satisfacerii orale, poate constitui un punct de plecare pentru fan­
tasmele de atac asupra corpului mamei, întrucât poate da naștere la fantas­
me în care corpul mamei este plin cu hrana dorită. Revizuindu-mi încă o dată
informațiile, constat că supoziția lui se confirmă în întregime. Ea pare să pună
într-o nouă lumină etapele prin care se face trecerea de la suptul și devora­
rea sânului mamei la atacarea interiorului corpului ei. în acest context, doc­
torul Glover a menționat și teoria lui Rado despre „orgasmul alimentar"
(„The Psychic Effect of Intoxicants", 1926), prin care satisfacerea trece de la
gură la stomac și intestine.
22 (1928, Writings, I.)

Psihanaliza copiilor ■ Stadiile timpurii ale conflictului oedipian și ale...


212 acum, a sadismului uretral în dezvoltarea copilului.23 Fantasme­
le, familiare analiștilor, de a inunda și distruge lucruri cu ajuto­
rul unor mari cantități de urină24 și legătura mai larg cunoscută
dintre jocul cu focul și enurezis25 sunt doar semnele mai vizibi­
le și mai puțin refulate ale impulsurilor sadice atașate funcției
urinare. Atât în analiza copiilor, cât și în cea a adulților, am în­
tâlnit constant fantasme în care urina era imaginată ca un lichid
care arde, coroziv și toxic și ca o otravă secretă și insidioasă.
Aceste fantasme sadic-uretrale au un rol fundamental în a atri­
bui penisului semnificația inconștientă de instrument al cruzi­
mii și în provocarea tulburărilor de potență sexuală la bărbați.
Am constatat în mai multe cazuri că enurezisul era cauzat de
fantasme de acest fel.
Toate celelalte mijloace de atac sadic pe care le folosește copi­
lul, cum ar fi sadismul anal și sadismul muscular, sunt îndrepta­
te în primă instanță spre sânul frustrant al mamei, dar, în scurt
timp, ajung să se îndrepte spre interiorul corpului ei, care devi­
ne astfel, pe dată, ținta tuturor instrumentelor sadismului mult
intensificate și foarte eficiente. în analiza la vârste mici, aceste do­
rințe distructive sadic-anale ale copilului alternează constant cu

23 în „The Narcissistic Evaluation of Excretory Processes in Dreams and Neu­


rosis" (1920), în contextul unui caz de sadism uretral foarte dezvoltat,
Abraham afirmă că la persoanele nevrotice „constatăm că funcțiile și produ­
sele intestinului și ale vezicii sunt utilizate ca vehicule ale impulsurilor os­
tile" (p. 319).
24 Cf. în special lui Freud, Interpretarea viselor (1900) și Trei eseuri asupra teoriei
sexualității (1905); de asemenea, Sadger, „Über Urethralerotik" (1910);
Abraham, „Ejaculatio Praecox" și „The Narcissistic Evaluation of Excretory
Processes in Dreams and Neurosis" (1920), și Rank, Psychoanalytische Beiträge
zur Mythenforschung (1919).
25 Cf. remarcilor lui Freud pe această temă în „Fragment dintr-o analiză de is­
terie" (1905), S.E. 7, pp. 71-72.

MELANIE KLEIN
dorințe de a distruge corpul mamei devorându-1 și udându-1; dar 213

obiectivul lor inițial, de a-i consuma și distruge sânul, este întot­


deauna sesizabil în ele.26
Etapa de viață în care predomină fantasmele copilului de atac
sadic asupra interiorului corpului mamei este inițiată de stadiul
sadic-oral al dezvoltării, se încheie odată cu declinul stadiului
sadic-anal timpuriu și cuprinde perioada în care sadismul se află
la apogeu în toate ariile.
Opera lui Abraham a arătat că plăcerea pe care o găsește su­
garul în mușcat se datorează nu doar satisfacerii libidinale a zo­
nelor sale erogene, ci are și legătură cu dorințele distructive cla­
re ce urmăresc anihilarea obiectului său. Acest lucru este și mai
adevărat în etapa în care sadismul se află la apogeul dezvoltării
sale. Ideea că un sugar de șase până la douăsprezece luni încear­
că să-și distrugă mama prin toate metodele aflate la dispoziția
înclinațiilor sale sadice — cu dinții, unghiile, excrețiile și cu în­
tregul său corp, transformat în fantasmă în tot felul de arme

26 în „Short Study of the Development of the Libido" (1924) (p. 474), Abraham
a arătat că fantasmele criminale ale pacienților maniacali sunt îndreptate, în
cea mai mare parte, spre mama acestora și dă un exemplu izbitor în acest
sens: un pacient care se identifica în imaginație cu împăratul Nero, care și-a
omorât mama și a vrut să ardă Roma (simbol matern) din temelii. Dar, po­
trivit lui Abraham, aceste impulsuri distructive ale fiului față de mamă au
caracter secundar, fiind îndreptate inițial spre tatăl său. După părerea mea,
aceste atacuri asupra corpului ei își au originea în atacurile sadic-orale asu­
pra sânului și sunt, așadar, primare; dar în măsura în care sunt întărite de
ura inițială a pacientului față de penisul tatălui, așa cum și-l imaginează el
că există în corpul mamei, sunt centrate pe acel obiect și culminează cu dis­
trugerea lui, atacurile sunt îndreptate spre tată într-o măsură suficientă pen­
tru a influența întregul curs al conflictului oedipian al pacientului. Așadar,
putem spune pe bună dreptate că ura primară a fiului față de tată este de­
plasată parțial asupra mamei. în capitolul XII, vom discuta detaliat impor­
tanța acestei deplasări în dezvoltarea sexuală a copilului de sex masculin.

Psihanaliza copiilor ■ Stadiile timpurii ale conflictului oedipian și ale...


214 periculoase — înfățișează minții noastre o imagine îngrozitoare,
ca să nu spunem de necrezut. Și așa cum știu din propria expe­
riență, e greu să ne determinăm să admitem că o idee atât de
dezgustătoare corespunde adevărului. Dar abundența, forța și
multitudinea fantasmelor de cruzime ce însoțesc aceste dorințe
apar sub ochii noștri în analiza la vârste mici cu atâta claritate și
putere, încât nu mai lasă loc îndoielii. Suntem deja familiarizați
cu acele fantasme ale copilului care culminează cu canibalismul,
iar asta ne ușurează sarcina de a accepta faptul că pe măsură ce
metodele sale de atac sadic se înmulțesc, fantasmele sale sadice
capătă deplinătate și vigoare. Acest element al amplificării im­
pulsurilor îmi pare a fi cheia întregii chestiuni. Dacă frustrarea
libidinală este cea care intensifică sadismul, putem înțelege ușor
că dorințele distructive care sunt contopite cu cele libidinale și
nu pot fi gratificate — adică, în primă instanță, dorințele sa-
dic-orale — ar trebui să determine o și mai mare intensificare a
sadismului și o activare a tuturor metodelor sale.
Mai mult, în analizele la vârste mici, constatăm că frustrarea
orală îi aduce copilului o cunoaștere inconștientă a faptului că
părinții lui se bucură de plăceri sexuale împărtășite și, la înce­
put, credința că acestea sunt de tip oral. Sub presiunea frustră­
rilor pe care le suportă, el reacționează la această fantasmă prin
invidie față de părinți, lucru care-i întărește la rândul lui ura față
de aceștia. Dorințele copilului de a goli sânul și a suge îl fac
acum să vrea să sugă și să devoreze toate lichidele și celelalte
substanțe pe care le conțin părinții (de fapt, organele lor), inclu­
siv ceea ce au primit unul de la altul prin copulația orală.27 Freud
27 într-o scurtă comunicare, „A Paranoiac Mechanism as Seen in the Analysis
of a Child" (1928), M. N. Searl a prezentat un caz de fantasme sadic-orale pu­
ternice de acest tip, în care dorința copilului de a suge din tată ceea ce a luat

MELANIE KLEIN
a arătat că teoriile sexuale ale copiilor constituie o moștenire fi- 215
logenetică, iar pe baza celor spuse mai sus, îmi pare că acea cu­
noaștere inconștientă a actului sexual al părinților, împreună cu
fantasmele referitoare la el apar deja în acest stadiu foarte tim­
puriu al dezvoltării. Invidia orală este una dintre forțele motri­
ce care-i fac pe copiii de ambele sexe să-și dorească să forțeze ac­
cesul în corpul mamei și care trezesc dorința de cunoaștere
asociată cu aceasta.*28 Impulsurile lor distructive încetează însă
în scurt timp să se îndrepte" doar spre mamă și se extind și asu­
pra tatălui, deoarece își închipuie că penisul lui este încorporat
de mamă în timpul copulației orale și rămâne în ea (tatăl fiind
înzestrat cu foarte multe penisuri), așa că atacurile la adresa cor­
pului ei sunt îndreptate și spre penisul lui aflat înăuntru.
Cred că motivul pentru care băiatul are, în straturile cele mai
profunde ale psihicului, o frică imensă de mamă ca fiind castra­
toare și motivul pentru care nutrește ideea de „femeie cu penis",
atât de strâns asociată cu această frică, constă în faptul că se teme
de ea ca persoană al cărei corp conține penisul tatălui; așadar, în
ultimă instanță, lucrul de care se teme este penisul tatălui său în­
corporat în mama sa.29 Deplasarea sentimentelor de ură și an-
acesta din sânul mamei era strâns legată de mecanisme paranoice. Marea pu­
tere exercitată de fantasmele de acest fel, care sunt corelate cu un sadism oral
intens și care, ca urmare, deschid calea impulsurilor deosebit de agresive la
adresa interiorului corpului mamei, este după cum am constatat între timp,
caracteristică pentru tulburările psihotice.
28 Cf. Abraham, „Psycho-Analytical Studies on Character-Formation" (1925).
29 în lucrarea „Homosexualität und Ödipuskomplex" (1926), Felix Boehm atra­
ge atenția asupra semnificației fantasmelor deseori întâlnite la bărbați cum că
penisul tatălui lor a fost păstrat de mamă după copulație și este ascuns în va­
ginul ei. El arată, de asemenea, că „diferitele idei despre un penis feminin as­
cuns exercită o influență patologică, în virtutea faptului că sunt puse într-o
relație inconștientă cu ideea penisului mare și temut care-i aparține tatălui

Psihanaliza copiilor ■ Stadiile timpurii ale conflictului oedipian și ale...


216 xietate dinspre penisul tatălui spre corpul mamei, care-1 adăpos­
tește, este foarte importantă, cred, în originea tulburărilor psihi­
ce și în adoptarea unei atitudini homosexuale.30 După părerea
mea, această deplasare se produce în felul următor: frica de pe­
nisul tatălui încorporat în mamă este perlaborată prin mecanis­
mul bine cunoscut al deplasării spre frica mai puțin tulburătoa­
re de penisul matern. Frica de penisul patern încorporat în mamă
este atât de copleșitoare pentru că în acest stadiu timpuriu al dez­
voltării funcționează principiul pars pro toto, iar penisul îl repre­
zintă totodată pe tată în persoană. Așadar, penisul din interiorul
mamei reprezintă o combinație a tatălui și mamei într-o singură
persoană31, această combinație fiind considerată deosebit de te­
rifiantă și de amenințătoare. Așa cum arătam anterior, în perioa­
da de maximă intensitate, sadismul copilului este centrat asupra
coifului părinților săi. Dorințele de moarte pe care le simte la
adresa lor cu prilejul scenei originare sau în fantasmele sale ori­
ginare sunt asociate cu fantasme sadice deosebit de bogate în
conținut și care presupun distrugerea sadică a părinților, atât a
fiecăruia în parte, cât și a amândurora împreună.
Copilul are și fantasme în care părinții se distrug reciproc
prin intermediul organelor genitale și al excrementelor, care sunt

și care este ascuns în mamă". în literatura psihanalitică se menționează frec­


vent fantasme de întâlnire a penisului tatălui în uterul mamei și de a fi observat
copulația părinților sau de a fi fost vătămat de ea în timpul vieții intrauterine.
30 Cf. capitolului XII.
31 Am observat în repetate rânduri în analiza băieților că încercările de a mă
ataca se îndreptau cu precădere spre capul, tălpile sau nasul meu. Analiza
acestor atacuri a arătat că erau îndreptate spre aceste părți ale corpului nu
doar ca atare, ci, în plus, capul, tălpile și nasul meu simbolizau penisul. Am
constatat că atacau astfel nu penisul feminin, ci penisul tatălui, care fusese
încorporat în mine sau atașat persoanei mele.

MELANIE KLEIN
simțite drept arme periculoase. Aceste fantasme au efecte impor- 217
tante și sunt foarte numeroase, conținând idei cum ar fi aceea că
penisul, încorporat în mamă, se transformă într-un animal peri­
culos sau în arme încărcate cu substanțe explozive, sau că și va­
ginul ei se transformă într-un animal periculos ori într-un instru­
ment al morții, ca, de pildă, o capcană pentru șoareci otrăvită.
Deoarece aceste fantasme sunt fantasme de împlinire a dorințe­
lor și deoarece teoriile sale sexuale sunt alimentate în principal
de dorințe sadice, copilul are un sentiment de vinovăție cu pri­
vire la vătămările pe care părinții și le provoacă reciproc în fan­
tasmele sale.
Pe lângă creșterea cantitativă pe care o suportă sadismul co­
pilului în fiecare din punctele sale de origine, în el survin și
schimbări calitative, care nu fac decât să-1 intensifice și mai mult,
în ultima parte a fazei sadice, atacurile imaginare ale copilului
asupra obiectului său, care au o natură foarte violentă și sunt în­
treprinse cu toate metodele aflate la dispoziția sadismului său,
se extind și ajung să includă atacuri tainice și furișe prin meto­
de deosebit de subtile, ceea ce le face cu atât mai periculoase. In
prima parte a acestei faze, în care domnește violența fățișă, ex­
crementele, de pildă, sunt privite drept instrumente de atac di­
rect, dar ulterior capătă importanță ca substanțe de tip exploziv
sau otrăvitor. Toate aceste elemente laolaltă dau naștere la fan­
tasme sadice aproape inepuizabile ca număr, varietate și bogă­
ție. în plus, aceste impulsuri sadice la adresa tatălui și a mamei
aflați în copulație îl fac pe copil să se aștepte la pedeapsă din par­
tea ambilor părinți laolaltă. în acest stadiu timpuriu însă, anxie­
tatea servește la intensificarea sadismului său și la amplificarea
impulsului de a distruge obiectul periculos, drept pentru care co­
pilul îndreaptă și mai multe dorințe sadice și distructive asupra

Psihanaliza copiilor ■ Stadiile timpurii ale conflictului oedipian și ale...


218 părinților combinați și, ca urmare, se teme și mai mult de ei ca
entitate ostilă.
în concepția mea, conflictul oedipian se declanșează la băiat
imediat ce începe să nutrească sentimente de ură față de penisul
tatălui și vrea să ajungă la uniune genitală cu mama și să distru­
gă penisul tatălui, despre care presupune că se află înăuntrul cor­
pului ei. Sunt de părere că impulsurile și fantasmele genitale tim­
purii, care apar în timpul fazei dominate de sadism, constituie
la copiii de ambele sexe stadiile timpurii ale conflictului oedi­
pian, fiindcă satisfac criteriile acceptate pentru aceasta. Deși im­
pulsurile pregenitale ale copilului continuă să predomine, el în­
cepe deja să simtă, pe lângă dorințele orale, uretrale și anale,
dorințe genitale față de părintele de sex opus și gelozie și ură
față de părintele de același sex și să trăiască un conflict între ura
și iubirea sa față de acesta din urmă, chiar și în acest stadiu tim­
puriu. Putem merge chiar până la a spune că tocmai acestei si­
tuații timpurii i se datorează caracterul acut al conflictului oedi­
pian. Fetița, de exemplu, deși se îndepărtează de mamă, nutrind
sentimente de ură și dezamăgire, și-și îndreaptă dorințele orale
și genitale față de tată, este totuși legată de mamă prin legături­
le puternice ale fixației sale orale și prin neajutorarea ei genera­
lă; iar băiatul este atras de tată prin atașamentul său oral pozi­
tiv și îndemnat să se îndepărteze de el ca urmare a sentimentelor
de ură născute din situația oedipiană timpurie. Dar în acest sta­
diu al dezvoltării copilului conflictul nu este la fel de vizibil ca
mai târziu. Cred că asta se datorează, în parte, faptului că mij­
loacele copilului mic de a-și exprima sentimentele sunt mai pu­
ține, iar relațiile cu obiectele sale în acest stadiu timpuriu al dez­
voltării sunt în continuare confuze și vagi. O parte a reacțiilor
copilului față de obiectele sale se transferă asupra obiectelor

MELANIE KLEIN
fantasmate32 și, de multe ori, el își îndreaptă cea mai mare par- 219
te a anxietății spre cele din urmă — mai ales spre obiectele inter-
nalizate —, așa că atitudinea față de părinți reflectă doar o par­
te din dificultățile pe care le trăiește în atitudinea față de
obiectele sale.33 Dar aceste dificultăți își găsesc expresie în mai
multe alte moduri. în experiența mea, pavorul nocturn și fobiile
copiilor mici, de pildă, se datorează deja unui conflict oedipian.
Nu cred că se poate face o delimitare clară între stadiile tim­
purii ale conflictului oedipian și cele ulterioare. întrucât, așa cum
arată observațiile mele, impulsurile genitale apar simultan cu
cele pregenitale, pe care le influențează și le modifică și întrucât,
ca urmare a acestei asocieri timpurii, poartă ele însele urme ale
anumitor impulsuri pregenitale chiar și în stadiile ulterioare ale
dezvoltării34, intrarea în stadiul genital înseamnă doar o întări­
re a impulsurilor genitale. Această contopire a impulsurilor pre­
genitale și génitale se vede în faptul bine cunoscut că atunci când
sunt martorii scenei originare ori au fantasme originare — am­
bele cu caracter genital —, copiii trăiesc impulsuri pregenitale
foarte puternice, cum ar fi enurezisul și defecarea, însoțite de fan­
tasme sadice la adresa părinților aflați în actul copulației.

32 Copilul leagă de obiectele fantasmate nu doar sentimente de ură și anxieta­


te, ci și sentimente pozitive. Astfel, retrage sentimentele dinspre obiectele
sale reale și, dacă relațiile cu obiectele fantasmate sunt prea puternice, atât
în sens negativ, cât și în sens pozitiv, copilul nu poate să-și lege în mod adec­
vat nici fantasmele sadice, nici pe cele de reparație de obiectele sale reale, de
aici rezultând perturbări ale adaptării lui la realitate și ale relațiilor cu obiec­
tele.
33 Voi discuta mai târziu aceste relații de obiect.
34 Nu cred, de exemplu, că Fenichel are dreptate când diferențiază „precurso­
rii pregenitali ai complexului Oedip" de complexul Oedip propriu-zis, așa
cum o face în „Pregenital Antecedents of the Oedipus Complex" (1930).

Psihanaliza copiilor ■ Stadiile timpurii ale conflictului oedipian și ale...


220 Potrivit observațiilor mele, fantasmele masturbatorii ale co­
pilului au drept nucleu fantasme sadice timpurii, centrate pe co­
pulația părinților. Aceste impulsuri distructive, contopite cu cele
libidinale, sunt cele care determină Supraeul să instituie meca­
nisme de apărare împotriva fantasmelor masturbatorii și, inci­
dental, împotriva masturbării propriu-zise. Sentimentul de vi­
novăție al copilului față de masturbarea genitală timpurie derivă,
așadar, din fantasmele sale sadice îndreptate spre părinți. Și cum,
în plus, acele fantasmele masturbatorii conțin esența conflictu­
lui oedipian și, ca atare, pot fi considerate punctul focal al între­
gii vieți sexuale a copilului, sentimentul de vinovăție pe care-1
are din cauza impulsurilor sale libidinale este, de fapt, o reacție
la impulsurile distructive contopite cu ele.35 Dacă lucrurile stau
astfel, atunci nu numai că tendințele incestuoase vor fi cele care
dau naștere, în primă instanță, unui sentiment de vinovăție, ci,
mai mult, însăși groaza de incest va deriva, în ultimă instanță,
din impulsurile distructive care sunt legate permanent de cele
mai timpurii dorințe incestuoase ale copilului.
Dacă avem dreptate să presupunem că tendințele oedipiene
ale copilului apar când sadismul se află la apogeu, suntem con­
duși la concluzia că impulsurile de ură sunt în principal cele care
inițiază conflictul oedipian și formarea Supraeului și care guver­
nează cele mai timpurii și mai decisive stadii ale amândurora.
Această concepție, cu toate că ar putea să pară la prima vedere

35 în lucrarea „The Importance of Symbol-Formation in the Development of


the Ego", pe care am prezentat-o la Congresul de psihanaliză ținut la Oxford
în 1929, mi-am prezentat concepția astfel: „Apărarea față de impulsurile li­
bidinale își face apariția abia în stadiile ulterioare ale conflictului oedipian;
în stadiile mai timpurii, apărarea se îndreaptă împotriva impulsurilor dis­
tructive însoțitoare" Writings, I.

MELANIE KLEIN
străină de teoria acceptată a psihanalizei, se potrivește totuși cu 221
cunoașterea faptului că dezvoltarea libidoului trece de la stadiul
pregenital la cel genital. Freud a arătat în repetate rânduri că ura
precedă apariția iubirii. El scrie:36 „Ca relație cu obiectul, ura este
mai veche decât iubirea, ea provine din respingerea primordia­
lă de către Eul narcisic a lumii exterioare oferitoare de stimuli"
și iarăși:37 „Eul urăște, detestă, urmărește cu intenții distructive
toate obiectele ce devin pentru el surse ale senzațiilor de neplă­
cere, indiferent dacă ele înseamnă pentru el o frustrare a satis­
facțiilor sexuale sau a satisfacției necesităților de conservare".38
Inițial, se credea că formarea Supraeului începe în stadiul fa­
lie. în „Declinul complexului Oedip" (1924), Freud afirma că
complexul Oedip este urmat de construirea Supraeului — că se
năruie, iar Supraeul îi ia locul.39'40 Iar în Inhibiție, simptom și

36 „Pulsiuni și destine ale pulsiunilor" (1915), p. 139 [Opere voi. 3, p. 76].


37 Ibid., p. 138 [Ibid., p. 76].
38 în Disconfort în cultură (1930), el merge și mai departe și afirmă: „Ea [agresi­
vitatea] formează fundamentul tuturor relațiilor tandre și de iubire ale oa­
menilor, poate cu singura excepție a celei dintre mamă și copilul ei de sex
masculin" (S.E. 21, p. 113) [Opere voi. IV, p. 180]. Concepția mea potrivit că­
reia conflictul oedipian debutează sub primatul sadismului pare să comple­
teze afirmația lui Freud, deoarece oferă încă un motiv pentru care ura ar tre­
bui să constituie baza relațiilor de obiect, întrucât copilul își formează relația
cu părinții — o relație fundamentală și, de aceea, decisivă pentru toate rela­
țiile sale de obiect ulterioare — în perioada în care tendințele sale sadice se
află la apogeu. Ambivalența pe care o simte față de sânul mamei, primul său
obiect, este întărită de frustrarea orală tot mai intensă pe care o suportă și de
debutul conflictului oedipian, până când se transformă în sadism dezvoltat
pe deplin.
39 S.E. 19, p. 177.
40 Se pare că autoarea a citat din memorie, întrucât formularea exactă citată n-a
putut fi găsită în locul menționat, dar în ce privește substanța, citatul rămâ­
ne corect. Vezi S.E. 19, p. 177.

Psihanaliza copiilor ■ Stadiile timpurii ale conflictului oedipian și ale...


222 angoasă (1926)41 citim: „Angoasa din zoofobii este deci o reacție
afectivă a Eului la pericol; pericolul semnalizat aici este castra­
rea. Nicio altă deosebire de angoasa reală, pe care Eul o mani­
festă în mod normal în situațiile de pericol, în afară de aceea că
și conținutul angoasei rămâne inconștient și devine conștient nu­
mai printr-o deformare". însă dacă lucrurile ar sta astfel, atunci
anxietatea care-i afectează pe copii până la începutul perioadei
de latență ar fi corelată strict cu frica de castrare în cazul băiatu­
lui și cu frica de pierderea iubirii în cazul fetei, iar Supraeul n-ar
începe să se formeze decât după depășirea stadiilor pregenitale
și ar fi determinat de regresia la stadiul oral. Freud42 scrie: „La
început, în faza orală, primitivă a individului, investiția libidi-
nală a unui obiect și identificarea nu pot fi distinse una de cea­
laltă"; și43 „el [Supraeul] este, de fapt, precipitatul primei inves­
tiții obiectale ale Se-ului, moștenitorul complexului Oedip, după
încetarea acestuia".
Potrivit observațiilor mele, formarea Supraeului este un pro­
ces mai simplu și mai direct. Conflictul oedipian și Supraeul apar
în condițiile supremației impulsurilor pregenitale, iar obiectele
care au fost introiectate în faza sadic-orală — primele investiri
obiectale și identificări — formează începuturile Supraeului tim­
puriu.44 în plus, ceea ce inițiază formarea Supraeului și-i guver­
nează stadiile timpurii sunt impulsurile distructive și anxietatea
pe care o trezesc. De asemenea, după părerea mea, importanța

41 S.E. 20, p. 126 [Opere voi. 5, p. 231].


42 Eul și Se-ul, S.E. 19, p. 29 [Opere voi. 3, p. 232].
43 Chestiunea analizei practicate de profani (1927), S.E. 20, p. 223 [Opere voi. 11,
J2471
44 In lucrarea „Privation and Guilt" (1929), Susan Isaacs arată că „identificarea
primară" descrisă de Freud joacă probabil un rol mai important în formarea
Supraeului decât s-a presupus inițial.

MELANIE KLEIN
obiectelor în formarea Supraeului rămâne complet validă, dar 223
apare într-o altă lumină dacă considerăm drept factor fundamen­
tal al formării Supraeului impulsurile individului. Am constatat
că identificările cele mai timpurii ale copilului oferă o imagine
ireală și deformată a obiectelor pe care se bazează. Așa cum știm
de la Abraham45, într-un stadiu timpuriu al dezvoltării, atât
obiectele reale, cât și cele introiectate sunt reprezentate în prin­
cipal de organele lor. Știm, de asemenea, că penisul tatălui este
un obiect de anxietate par excellence și este echivalat cu felurite
arme periculoase și cu animale care otrăvesc și devorează, iar va­
ginul reprezintă în inconștient o deschizătură primejdioasă.46
Așa cum am învățat să le recunosc, aceste echivalări constituie
un mecanism universal de importanță fundamentală în forma­
rea Supraeului. Pe cât pot judeca, nucleul Supraeului se găsește
în încorporarea parțială ce survine în timpul fazei canibalice a
dezvoltării47, iar imagourile timpurii ale copilului primesc am­
prenta respectivelor impulsuri pregenitale.48

45 Abraham scrie: „Un alt aspect de remarcat cu privire la partea corpului care
a fost introiectată este acela că penisul este echivalat de regulă cu sânul fe­
minin [...]" („A Short Study of the Development of the Libido, Viewed in the
Light of Mental Disorders" (1924), Selected Papers, p. 490).
46 Conform fantasmei vagina dentata, atât de des menționată în literatura psih­
analitică.
47 în capitolul următor și mai ales în capitolul XI, voi încerca să arăt că copilul
introiectează imagouri [lipsite de realism], atât imagouri fantasmate bune,
cât și imagouri fantasmate rele și că, treptat, pe măsură ce adaptarea sa la re­
alitate și formarea Supraeului său avansează, aceste imagouri ajung să
semene tot mai mult cu obiectele reale pe care le reprezintă. în acest capitol,
intenționez doar să prezint un tablou al tendințelor sadice ale copilului și al
legăturii lor cu formarea timpurie a Supraeului și cu situațiile timpurii de
anxietate.
48 în „Early Stages of the Oedipus Conflict" (1928), scriam: „Nu pare clar de ce
un copil de patru ani, să spunem, își formează în minte o imagine lipsită de

Psihanaliza copiilor ■ Stadiile timpurii ale conflictului oedipian și ale...


224 Din faptul că instinctul distructiv pe care Eul l-a îndreptat
spre exterior a ajuns să fie îndreptat împotriva obiectului și că,
drept urmare, din partea Se-ului nu se poate aștepta decât osti­
litate derivă logic ideea că Eul privește obiectul internalizat ca
pe un dușman plin de cruzime din Se. Dar, din câte se poate ve­
dea, în originea anxietății foarte timpurii și foarte intense pe care
o simte copilul, din experiența mea, față de obiectul său interna­
lizat este implicat și un factor filogenetic. Părintele hoardei pri­
mordiale era puterea externă care impunea o inhibare a instinc­
telor.49 Frica de acest tată, pe care a dobândit-o omul de-a lungul
istoriei, ar servi deci, în parte, ca mijloc de apărare față de anxie­
tatea trezită de instinctul său distructiv, atunci când el începe
să-și internalizeze obiectul.50

realism, fantastică a unor părinți care devorează, taie și mușcă. Dar e clar de
ce la un copil de aproximativ un an anxietatea provocată de începuturile con­
flictului oedipian ia forma groazei de a fi devorat și distrus. Copilul însuși
dorește să distrugă obiectul libidinal mușcându-1, devorându-1 și tăindu-1,
ceea ce duce la anxietate, din moment ce deșteptarea tendințelor oedipiene
este urmată de introiectarea obiectului, care devine unul din partea căruia
se așteaptă pedepsirea. Și atunci, copilul se teme de o pedeapsă pe măsura
delictului: Supraeul devine ceva care mușcă, devorează și taie".
49 Cf. Freud, Totem și tabu (1913).
50 Este ca și cum Eul și-ar asmuți cei doi dușmani ai săi, obiectul și instinctul
distructiv, unul împotriva celuilalt, cu toate că, procedând astfel, s-ar afla în­
tr-o poziție foarte periculoasă între cele două forțe opuse. Faptul că tatăl te­
mut ar trebui să constituie, în parte, o protecție în fața instinctului distructiv
se poate datora și admirației față de puterea lui, admirație pe care individul
a dobândit-o în aceeași manieră filogenetică. Această posibilitate este spriji­
nită de faptul că în analiza la vârste mici constatăm că copiii mici de ambe­
le sexe nu simt doar frică față de tatăl lor, ci și o nesfârșită admirație față de
puterea sa — un sentiment foarte profund și cu caracter primar. Și trebuie să
ne amintim că, pe măsură ce copiii cresc, rolul jucat de Supraeul lor, deși este
cel al unui tată sever, nu este al unui tată lipsit de bunătate. Freud își în­
cheie eseul „Umorul" (1928) cu cuvintele: „Și, în sfârșit, dacă Supraeul se

MELANIE KLEIN
In ce privește formarea Supraeului, Freud pare să urmeze 225

două direcții de gândire, care se completează reciproc într-o anu­


mită măsură. Potrivit uneia, severitatea Supraeului derivă din
severitatea tatălui real, ale cărui interdicții și porunci le repetă.*51
Potrivit celeilalte, așa cum arată unu sau două paragrafe din
scrierile sale, severitatea lui este un rezultat al impulsurilor dis­
tructive ale subiectului.52

străduiește să consoleze Eul prin umor și să-l ferească de suferință, nu în­


seamnă că-și dezminte astfel proveniența din instanța părintească". S.E. 21,
p. 166 [Opere voi. 8, p. 231].
51 In „Declinul complexului Oedip" (1924), Freud spune că Eul copilului în­
toarce spatele complexului Oedip ca urmare a amenințării cu castrarea. „Au­
toritatea paternă sau parentală introiectată în Eu formează acolo nucleul Su­
praeului care împrumută de la tată severitatea, perpetuează interzicerea
incestului de către el și astfel asigură Eul contra repetării investirii libidina-
le a obiectului." (S.E. 19, pp. 176-177) [Opere voi. 6, p. 215]. în Eul și Se-ul ni
se spune: „Raporturile sale [ale Supraeului] cu Eul nu se epuizează în îndem­
nul «trebuie să fii astfel» (ca tatăl tău), ci implică și interdicția «nu ai voie să
faci așa» (ca tatăl tău); cu alte cuvinte: «multe lucruri îi sunt rezervate numai
lui!». Acest dublu aspect al Idealului Eului decurge din faptul că toate efor­
turile sale s-au îndreptat în direcția refulării complexului Oedip, el apărând
abia în urma dispariției acestui complex. Evident că refularea complexului
Oedip n-a fost o sarcină ușoară. Dându-și seama că părinții, îndeosebi tatăl,
constituie un obstacol în calea realizării dorințelor sale oedipiene, Eul infan­
til s-a fortificat în vederea refulării, edificând în sine însuși acest obstacol. în­
tr-o anumită măsură, el a împrumutat forța necesară acestui efort de la tată —
act plin de consecințe. Supraeul va păstra caracterul tatălui și cu cât comple­
xul Oedip va fi mai puternic, cu atât mai rapidă va fi refularea sa (sub influ­
ența autorității, a învățăturii religioase, a instrucției și lecturii), cu atât mai
riguros va fi dominat Eul de către Supraeu în calitate de conștiință morală și
poate ca sentiment inconștient de culpabilitate. Vom încerca mai târziu să
dăm un răspuns întrebării referitoare la sursa din care dobândește Supraeul
puterea și caracterul coercitiv care se manifestă ca imperativ categoric și îi
permite această dominație" (S.E. 19, pp. 34-35) [Opere voi. 3, pp. 236-237].
52 In Eul și Se-ul (1923), Freud spune: „Orice identificare de acest fel are carac­
terul unei desexualizări sau chiar sublimări. Or, se pare că o astfel de trans-

Psihanaliza copiilor * Stadiile timpurii ale conflictului oedipian și ale...


226 Psihanaliza nu a mers pe firul celei de-a doua direcții de gân­
dire. După cum arată literatura din domeniu, ea a adoptat teo­
ria potrivit căreia Supraeul derivă din autoritatea parentală și a
făcut din această teorie fundamentul tuturor cercetărilor ulte­
rioare pe această temă. Totuși, Freud a confirmat recent, parțial,
propria mea concepție53, care pune accent pe importanța impul­
surilor individului ca factor implicat în originea Supraeului său și
pe faptul că Supraeul său nu este identic cu obiectele sale reale.54
Mi se pare justificat să numesc identificările timpurii făcute
de copil „stadii timpurii ale formării Supraeului", în aceeași ma­
nieră în care am folosit expresia „stadii timpurii ale conflictului
oedipian". In cele mai timpurii stadii ale dezvoltării copilului,
efectele acestor investiri obiectale exercită deja o influență de un

formare trebuie să fie însoțită și de o dezintricare. După sublimare, compo­


nenta erotică nu mai are forța de a imobiliza toate elementele distructive, ast­
fel că acestea se manifestă ca o tendință spre agresiune și distrugere. Dezin-
tricarea amintită explică trăsăturile dure, crude ale imperativelor Idealului
Eului" (S.E. 19, pp. 54—55) [Opere voi. 3, p. 252].
53 Părerile mele concordă cu cele ale lui Ernest Jones, Edward Glover, Joan
Riviere și M. N. Searl, care, abordând subiectul din perspective diferite, au
ajuns la concluzia că viața fantasmatică timpurie și dezvoltarea libidinală
timpurie a copilului joacă un rol consistent în evoluția Supraeului. Cf. „Sym-
posium of Child Analysis" (1926); de asemenea, o lucrare a lui Ernest Jones
pe tema „The Origin and Structure of the Super-ego" (1926), în care el arată
că „există toate motivele de a considera conceptul de Supraeu drept punct
nodal în care ne putem aștepta să se întâlnească toate problemele obscure
ale complexului Oedip și ale narcisismului, pe de o parte, și ale urii și sadis­
mului, pe de altă parte" (p. 304).
54 în Disconfort în cultură (1930), citim: „Experiența însă ne învață că severita­
tea Supraeului pe care îl dezvoltă un copil nu redă în niciun caz severitatea
tratamentului pe care l-a suportat el însuși" și că „strășnicia originară a Su­
praeului nu este — sau nu este atât de mult — aceea pe care o putem recep­
ta din partea tatălui sau pe care i-o presupunem, ci reprezintă propria agre­
siune împotriva lui" (S.E. 21, pp. 129-130) [Opere voi. 4, pp. 189-190].

MELANIE KLEIN
tip care le caracterizează drept Supraeu, cu toate că se deosebesc, 227
calitativ și ca influență, de identificările ce aparțin stadiilor ulte­
rioare. Și oricât de crud ar fi acest Supraeu construit sub domi­
nația sadismului, el devine totuși, în acest stadiu timpuriu, in­
stanța din care decurg inhibițiile instinctuale, întrucât preia
apărarea Eului față de instinctul distructiv.
Fenichel a aplicat anumite criterii55 care diferențiază „pre­
cursorii Supraeului" (cum numește el acele identificări timpurii,
conform unei propuneri avansate de Reich)56 de Supraeul în
sine. El crede că acești precursori există împrăștiați și indepen­
dent unii de alții și că le lipsește unitatea, severitatea, opoziția
față de Eu, caracterul inconștient și marea putere ce caracterizea­
ză Supraeul propriu-zis ca moștenitor al complexului Oedip.
După părerea mea, o astfel de diferențiere este incorectă în mai
multe privințe. Din câte am putut observa, tocmai Supraeul tim­
puriu este deosebit de sever și, în condiții normale, opoziția din­
tre Eu și Supraeu nu este în nicio perioadă din viață atât de pu­
ternică precum în copilăria mică. Mai mult, acest din urmă fapt
explică de ce în primele stadii ale vieții tensiunea dintre cele
două este resimțită predominant ca anxietate. în plus, am con­
statat că poruncile și interdicțiile Supraeului nu sunt mai puțin
inconștiente la copiii mici decât la adulți și că nu sunt în niciun
caz identice cu poruncile primite de la obiectele lor reale. Cred
că Fenichel are dreptate când spune că Supraeul copilului încă
nu este la fel de organizat ca Supraeul adultului. Dar această di­
ferență, pe lângă faptul că nu este universal valabilă, întrucât
mulți copii mici vădesc un Supraeu bine organizat și mulți
adulți, unul slab organizat, îmi pare că este doar concordantă cu
55 Fenichel, „Identification" (1926).
56 Cf. Reich, Der Triebhafte Carakter (1925).

Psihanaliza copiilor ■ Stadiile timpurii ale conflictului oedipian și ale...


228 gradul mai redus de organizare al psihicului copilului mic față
de cel al adultului. Știm și că Eul copiilor mici este mai puțin or­
ganizat decât cel al copiilor din perioada de latență, dar asta nu
înseamnă că n-au Eu, ci doar precursori ai Eului.
Am spus deja că în faza în care sadismul se află la apogeu in­
tensificarea și mai mare a tendințelor sadice duce la intensifica­
rea anxietății. Amenințările Supraeului timpuriu la adresa
Se-ului conțin amănunțit toată gama de fantasme sadice care au
fost îndreptate spre obiect și care acum sunt întoarse împotriva
Eului, element cu element. Ca urmare, presiunea anxietății exer­
citate în acest stadiu timpuriu va corespunde, sub aspect canti­
tativ, cu dimensiunile sadismului prezent inițial, iar sub aspect
calitativ, cu varietatea și bogăția fantasmelor sadice însoțitoare.57
Depășirea treptată a sadismului și a anxietății58 este rezultatul
dezvoltării graduale a libidoului. Dar tocmai excesul de anxie­
tate pe care-1 resimte individul îl stimulează să-1 depășească. An­
xietatea ajută zonele erogene să devină mai puternice și să ajun­
gă să domine una după alta. Supremația impulsurilor sadic-orale
și sadic-uretrale este înlocuită de supremația impulsurilor sa-
dic-anale și cum mecanismele ce aparțin stadiului sadic-anal tim­
puriu, oricât de puternice ar fi, acționează deja în slujba mijloa­
celor de apărare în fața anxietății izvorâte din perioadele
anterioare ale acestei faze, rezultă că tocmai anxietatea, care con­
stituie în primul rând o instanță inhibitoare în dezvoltarea indi­
vidului, este totodată un factor de importanță fundamentală în
promovarea dezvoltării Eului său și a vieții sale sexuale.59

57 Cf. lucrării mele „Infantile Anxiety Situations Reflected in a Work of Art"


(1929, Writings, I).
58 Cf. următorului capitol, unde acest aspect este discutat mai pe larg.
59 Cf. capitolului X, despre importanța anxietății în dezvoltarea Eului.

MELANIE KLEIN
în acest stadiu, metodele de apărare ale individului sunt extrem 229
de violente, întrucât sunt proporționale cu presiunea excesivă exer­
citată de anxietate. Știm că în perioada sadic-anală timpurie ceea
ce expulzează individul este obiectul său, pe care-1 percepe ca fi­
ind ostil față de el și pe care-1 echivalează cu excrementele. Dar așa
cum văd eu lucrurile, ceea ce este deja expulzat în stadiul sa-
dic-anal timpuriu este Supraeul terifiant, pe care individul l-a in-
troiectat în faza sadic-orală. Astfel, actul de expulzare este un mij­
loc de apărare folosit împotriva Supraeului de Eul său chinuit de
frică; el expulzează obiectele intemalizate și le proiectează simul­
tan în lumea externă. Mecanismul proiecției și cel al expulzării sunt
strâns legate de procesul formării Supraeului. Așa cum Eul indivi­
dului încearcă să se apere de Supraeu expulzându-1 violent și ast­
fel distrugându-1, la fel încearcă să se apere de tendințele sale dis­
tructive prin expulzare forțată. Freud60 consideră ideea apărării ca
fiind potrivită pentru „cea mai generală determinare pentru toate
tehnicile de care se folosește Eul în conflictele sale, care pot duce
eventual la nevroze, în timp ce refularea va rămâne numele unei
anumite astfel de metode de apărare care ne-a devenit mai bine cu­
noscută ca urmare a orientării cercetărilor noastre". în plus, subli­
niază posibilitatea ca „refularea să fie un proces care are o relație
deosebită cu organizarea genitală a libidoului, posibilitatea ca Eul
să recurgă la alte metode de apărare atunci când trebuie să se ape­
re de libido în alte stadii ale organizării".61 Concepția mea este sus­
ținută și de Abraham într-un paragraf în care spune că „tendința
de a cruța obiectul și de a-1 păstra s-a născut din tendința distruc­
tivă mai primitivă, printr-un proces de refulare".62

60 Inhibiție, simptom și angoasă, S.E. 20, p. 163 [Opere voi. 5, p. 257].


61 Ibid., p. 125 [Ibid., p. 230].
62 „A Short Study of the Development of the Libido" (1924), p. 428.

Psihanaliza copiilor ■ Stadiile timpurii ale conflictului oedipian și ale...


230 în ceea ce privește linia de demarcație dintre cele două stadii
sadic-anale, același autor scrie următoarele:63 „Considerând ex­
trem de importantă această linie de demarcație, ne aflăm în acord
cu opinia medicală obișnuită, întrucât delimitarea pe care am fă­
cut-o noi, psihanaliștii, pe baza datelor empirice coincide, de
fapt, cu clasificarea în nevroză și psihoză făcută de medicina cli­
nică. Dar analiștii, desigur, nu vor încerca să facă o separare ri­
gidă între afecțiunile nevrotice și cele psihotice. Dimpotrivă, ei
sunt conștienți că libidoul oricărui individ poate să regreseze din­
colo de această linie de demarcație dintre cele două faze sa­
dic-anale, dacă există o cauză a bolii suficient de puternică și
dacă există în dezvoltarea sa libidinală anumite puncte de fixa­
ție care facilitează o regresie de acest fel".
Așa cum știm, deosebirea dintre omul normal și cel nevrotic
nu ține de factori structurali, ci de factori cantitativi. Citatul de
mai sus din Abraham arată că și el vede diferența dintre psiho-
tic și nevrotic ca fiind doar una de grad. Activitatea mea psih­
analitică cu copii nu numai că mi-a confirmat că punctele de fi­
xație pentru psihoză se află în stadiile de dezvoltare ce precedă
al doilea nivel anal, ci m-a convins totodată că aceste puncte de
fixație se aplică în același fel și la copiii nevrotici și normali, dar
într-un grad minor.
Știm că psihoticul are o cantitate de anxietate mult mai mare
decât nevroticul; și totuși, până în prezent, nu există nicio expli­
cație a faptului că o anxietate atât de copleșitoare se poate naște
tocmai în acele stadii timpurii ale dezvoltării în care, potrivit con­
statărilor lui Freud și Abraham, se găsesc punctele de fixație pen­
tru psihoze. Ultimele teorii ale lui Freud, avansate în Inhibiție,

63 Ibid., p. 433.

MELANIE KLEIN
simptom și angoasă, exclud posibilitatea ca această cantitate imen- 231
să de anxietate să se nască din transformarea libidoului nesatis­
făcut în anxietate. Nu putem presupune nici că frica trăită de co­
pil că va fi devorat, tăiat bucăți și omorât de părinți este o frică
realistă. Dar dacă presupunem că această anxietate excesivă poa­
te fi doar efectul proceselor intrapsihice, nu ne vom afla prea de­
parte de teoria pe care am avansat-o, anume că anxietatea tim­
purie este provocată de tendințele distructive și de presiunea
Supraeului timpuriu. Presiunea pe care Supraeul copilului o
exercită într-un stadiu timpuriu al dezvoltării ca apărare față de
tendințele distructive ale acestuia și care corespunde atât în grad,
cât și în tip cu fantasmele sale sadice se reflectă, după părerea
mea, în cele mai timpurii situații de anxietate. Aceste situații de
anxietate sunt strâns legate de faza sadică. în plus, ele declan­
șează mecanisme speciale de apărare din partea Eului copilului
și determină caracterul specific al tulburării sale psihotice, ca și
pe cel al dezvoltării sale generale.64
înainte de a încerca să studiem relația dintre situațiile de an­
xietate timpurii și caracterul specific al tulburărilor psihotice,
dați-mi voie însă să mă ocup de felul în care se influențează re­
ciproc formarea Supraeului și dezvoltarea relațiilor de obiect.
Dacă este adevărat că Supraeul se formează într-un stadiu atât
de timpuriu al dezvoltării Eului, care este încă foarte izolat de
realitate, trebuie să revizuim într-o nouă lumină dezvoltarea re­
lațiilor de obiect. Faptul că imaginea obiectelor individului este
deformată de impulsurile sale sadice are următoarele consecințe:
nu numai că dă un alt aspect influenței exercitate asupra formării

64 în Inhibiție, simptom și angoasă (1926), Freud scrie: „Poate că există și relații


mai strânse între situația activă de pericol și forma nevrozei care urmează/'
(S.E. 20, p. 142) [Opere voi. 5, p. 242].

Psihanaliza copiilor ■ Stadiile timpurii ale conflictului oedipian și ale...


232 Supraeului de obiectele reale și de relațiile individului cu ele,
ci în plus, în contrast cu teoria acceptată până în prezent, spo­
rește importanța formării Supraeului în privința relațiilor sale
de obiect. Când copilul mic începe să-și introiecteze obiectele
pentru prima oară — și, trebuie să nu uităm, acestea sunt deo­
camdată demarcate doar vag prin intermediul diferitelor sale
organe —, frica lui de aceste obiecte introiectate declanșează
mecanismele de expulzare și proiecție, după cum am încercat
să arăt, și urmează o acțiune reciprocă între proiecție și intro-
iecție, acțiune ce pare să aibă importanță fundamentală nu doar
pentru formarea Supraeului său, ci și pentru dezvoltarea rela­
țiilor de obiect și pentru adaptarea sa la realitate. Imboldul con­
stant și continuu de a-și proiecta identificările terifiante asupra
obiectelor sale pare să determine un impuls mai puternic de a
repeta iarăși și iarăși procesul de introiecție și, prin aceasta, este
el însuși un factor decisiv în evoluția relației copilului cu obiec­
tele sale.65
Interacțiunea dintre relațiile de obiect și Supraeu își găsește
expresie, cred, și în faptul că în fiecare stadiu de dezvoltare me­
todele folosite de Eu în abordarea obiectului său corespund exact
cu cele folosite de Supraeu față de Eu și de Eu față de Supraeu
și Se. In faza sadică, individul se protejează de frica față de obiec­
tul său violent, atât introiectat, cât și extern, dublându-și în ima­
ginație propriile atacuri distructive la adresa lui. Descotorosirea

65 în „Pulsiuni și destine ale pulsiunilor" (1915), Freud scrie: „El primește în


Eul său obiectele oferite, în măsura în care sunt surse de plăcere, le introiec-
tează pe acestea (după expresia lui Ferenczi) [1909] și alungă, pe de altă par­
te, de la sine ceea ce devine pentru el prilej de neplăcere în propriul său in­
terior. (Vezi mai încolo mecanismul proiecției.)" (S.E. 14, p. 136) [Opere voi.
3, p. 74].

MELANIE KLEIN
de obiect ar servi parțial scopului de a reduce la tăcere amenin- 233
țările intolerabile ale Supraeului. O reacție de acest fel presupu­
ne că mecanismul proiecției este inițiat în două direcții — una
prin care Eul pune obiectul în locul Supraeului de care vrea să
se elibereze și alta prin care îl face pe obiect să reprezinte Se-ul,
de care vrea, de asemenea, să fie eliberat. Pe această cale, canti­
tatea de ură care era direcționată inițial spre obiect este amplifi­
cată de cantitatea destinată Se-ului și Supraeului.66 Astfel, se pare
că la oamenii la care situațiile de anxietate timpurii sunt prea pu­
ternice și care și-au păstrat mecanismele de apărare din acel sta­
diu timpuriu frica de Supraeu, dacă depășește din motive exter­
ne sau intrapsihice anumite limite, îi va constrânge să-și distrugă
obiectul și va constitui baza pentru dezvoltarea unui comporta­
ment de tip criminal.67
După părerea mea, aceste situații de anxietate timpurie prea
puternice au o importanță fundamentală și în schizofrenie. Dar
aici pot sprijini această idee doar avansând una sau două su­
gestii. Așa cum am arătat deja, proiectându-și Supraeul teri­
fiant asupra obiectelor sale, individul își intensifică ura față de
acele obiecte și astfel, totodată, frica față de ele, rezultatul fi­
ind acela că dacă agresivitatea și anxietatea lui sunt excesive,
lumea sa externă se transformă într-un loc al groazei, iar obiec­
tele sale, în dușmani și este amenințat cu persecuția atât din
partea lumii externe, cât și din partea dușmanilor introiectați.
Dacă anxietatea sa este prea mare sau dacă Eul său n-o poate

66 Theodor Reik spune în lucrarea sa „Angst und Hass" (1929) că anxietatea


amplifică ura.
67 Dacă crima rezultă Într-adevăr din anxietatea timpurie în felul acesta, sin­
gura noastră speranță de a-1 înțelege pe criminal și, poate, de a-1 reforma pare
a fi aceea de a analiza cele mai profunde niveluri ale vieții sale psihice.

Psihanaliza copiilor ■ Stadiile timpurii ale conflictului oedipian și ale...


234 tolera, individul va încerca să scape de frica de dușmanii ex­
terni dezactivându-și mecanismele de proiecție; acest lucru va
preîntâmpina totodată orice nouă introiectare de obiecte și va
pune capăt dezvoltării relației lui cu realitatea68'69, expunârt-
du-1 și mai mult la frica de obiectele sale deja introiectate.
Această frică va îmbrăca diferite forme de atac și vătămare din
partea unui dușman din interior, de care nu poate scăpa. Fri­
ca de acest tip este probabil una dintre sursele cele mai pro­
funde ale ipohondriei, iar existența ei în exces va necesita, evi­
dent, metode de apărare deosebit de violente, întrucât această
frică nu este susceptibilă la nicio modificare sau deplasare. în
plus, se pare că perturbarea mecanismului proiecției este înso­
țită de o negare a realității intrapsihice.70 Persoana afectată în
acest fel neagă71 și, ca să spunem așa, elimină72 nu doar sursa

68 Cf. lucrării mele „The Importance of Symbol-Formation in the Development


of the Ego" (1930, Writings I).
69 Melitta Schmideberg a arătat că schizofrenicul se rupe de lumea externă re-
fugiindu-se în obiectul său „bun" intern — lucru pe care-1 realizează înce­
tând să proiecteze, supracompensându-și iubirea față de obiectul intern în­
tr-o manieră narcisică și evitându-și astfel frica de obiectele introiectate și
externe „rele". („The Role of Psychotic Mechanisms in Cultural Develop­
ment", 1930, și „A Contribution to the Psychology of Persecutory Ideas and
Delusions", 1931.)
70 In lucrarea „Stages in the Development of a Sense of Reality" (1913), Ferenczi
a remarcat că negarea totală a realității este o formă foarte timpurie de reac­
ție psihică și că punctele de fixație ale psihozelor ar trebui plasate într-un sta­
diu la fel de timpuriu al dezvoltării.
71 Potrivit Melittei Schmideberg, negarea afectului anxietății este folosită par­
țial pentru a nega existența obiectului introiectat cu care sunt echivalate afec­
tele („A Contribution to the Psychology of Persecutory Ideas and Delusions",
1931).
72 în lucrarea „Scotomisation in Schizophrenia" (1926), Laforgue a propus ter­
menul de „scotomizare" pentru acest mecanism de apărare și a atras atenția
asupra importanței lui în schizofrenie.

MELANIE KLEIN
anxietății sale, ci și afectele acesteia. Foarte multe fenomene 235
aparținând sindromului schizofreniei pot fi explicate ca încer­
cări de a respinge, stăpâni sau combate un dușman intern. Ca-
tatonia, de exemplu, poate fi privită ca încercare de a paraliza
obiectul introiectat și de a-1 ține imobilizat, pentru a-1 face ast­
fel inofensiv.73
Cea mai timpurie perioadă a fazei sadice este caracterizată
de marea violență a atacurilor întreprinse asupra obiectului,
într-o perioadă ulterioară a acestei faze, ce coincide cu stadiul
anal timpuriu, în care impulsurile sadic-anale preiau conduce­
rea, predomină metode de atac mai secrete, cum ar fi utilizarea
armelor otrăvitoare și explozive. Excrementele reprezintă acum
otrăvuri74 și copilul folosește în fantasme fecalele ca instanțe
persecutoare75 la adresa obiectelor sale și le introduce în taină

73 Potrivit Melittei Schmideberg, catatonia reprezintă moartea și este o moda­


litate de a scăpa de diferitele forme de atac de care-i e groază pacientului (cf.
op. cit.).
74 Cf. lucrării mele „The Importance of Symbol-Formation in the Develop­
ment of the Ego" (1930) și, de asemenea, „A Contribution to the Theory of
Intellectual Inhibition) (1931) [ambele în Writings, 1]. Mai recent, într-o lu­
crare intitulată „Respiratory Introjection" (1931), Fenichel a descris o cate­
gorie de fantasme sadice în care excrețiile sunt instrumente de ucis, fecale­
le prin otrăvire și explozie, iar urina, prin otrăvire. Potrivit lui, aceste
fantasme determină frica de a fi otrăvit prin excreții. După părerea mea, lu­
crarea lui pare să coroboreze concepțiile avansate deja de mine în articole­
le sus-menționate.
75 Cf. Ophuijsen, „On the Origin of the Feeling of Persecution" (1920), și
Stărcke, „The Reversal of the Libido-Sign in Delusions of Persecution" (1920).
Potrivit lor, ideea de persecutor a paranoicului derivă din ideea inconștien­
tă că persecutorul și masa dură de fecale sunt tratate pur și simplu ca fiind
echivalente și că masa dură de fecale reprezintă penisul persecutorului său.
Eu am constatat că frica de bucățile de fecale ca persecutori derivă în ultimă
instanță din fantasmele sadice în care urina și fecalele erau folosite ca arme
otrăvitoare și distructive împotriva corpului mamei.

Psihanaliza copiilor ■ Stadiile timpurii ale conflictului oedipian și ale...


236 și printr-un fel de vrajă (pe care o consider a fi baza magiei ne­
gre) în anus și în alte orificii corporale ale obiectelor, lăsându-le
acolo.76 în consecință, începe să-i fie frică de propriile excre­
mente ca de o substanță periculoasă și dăunătoare pentru pro­
priul corp, și de excrementele încorporate ale obiectelor sale,
din partea cărora se așteaptă la atacuri secrete similare prin
aceeași modalitate periculoasă. Astfel, fantasmele copilului duc
la frica de a avea o multitudine de persecutori în corp și de a fi
otrăvit și stau la baza fricilor ipohondrice. Ele servesc totoda­
tă la amplificarea fricii stârnite de echivalarea obiectului intro-
iectat cu fecalele77, deoarece obiectul respectiv este făcut să fie
și mai periculos prin corelația cu masa de fecale dure, otrăvi­
toare și distructive. Iar faptul că, drept consecință a impulsuri­
lor sale sadic-uretrale, copilul crede că urina este și ea ceva pe­
riculos, ceva ce arde, taie și otrăvește, îl pregătește în mod
inconștient să considere penisul drept un organ sadic și să-i fie
groază de penisul periculos al tatălui (al persecutorului)78
înăuntrul său. Pe această cale, transformarea sadică a excremen­
telor sale într-o materie otrăvitoare, despre care copilul consi­
deră că s-a produs în fantasma sa, îi sporește anxietatea față de
persecutorul internalizat.

76 în „Nach dem Tode des Urvaters" (1923), Roheim a arătat că în triburile pri­
mitive vrăjitorii care folosesc magia neagră omoară sau îmbolnăvesc indivi­
dul introducând în mod magic excremente sau echivalente ale acestora în
corpul lui.
77 Abraham („A Short Study of the Development of the Libido", 1924) a arătat
că obiectul detestat este echivalat cu fecalele. Cf. și lui Roheim, „Nach dem
Tode des Urvaters" (1923), și Simmel, „The Doctor-Game Illnesss, and the
Profession of Medicine" (1926).
78 Cf. lucrării mele „A Contribution to the Theory of Intellectual Inhibition"
(1931, Writings, I).

MELANIE KLEIN
în perioada în care predomină atacurile prin intermediul ex- 237
crețiilor otrăvitoare, fricile copilului de atacuri analoge asupra
sa din partea obiectelor sale introiectate și externe se înmulțesc,
în concordanță cu varietatea și subtilitatea sporite ale propriilor
sale proceduri sadice, și împing eficiența mecanismelor sale de
proiecție la limita extremă. Anxietatea lui se răspândește și este
distribuită asupra multor obiecte și surse de pericol din lumea
externă, așa încât ajunge să se teamă de atacul din partea unei
multitudini de persecutori.79 Caracterul ascuns și viclean pe
care-1 atribuie acelor atacuri îl determină să observe lumea din
jurul său cu o privire precaută și bănuitoare și-i intensifică rela­
țiile cu realitatea, dar într-o manieră unilaterală, în timp ce frica
de obiectul introiectat constituie un stimulent permanent de a
menține în funcție mecanismele proiecției.
După părerea mea, punctul de fixație pentru paranoia este
perioada când sadismul se află la apogeu, în care atacurile co­
pilului asupra interiorului corpului mamei și a penisului de­
spre care presupune că se află acolo sunt efectuate prin inter­
mediul excrețiilor otrăvitoare și periculoase80 și se pare că din

79 Frica de numeroși persecutori are nu doar origine sadic-anală, ca frică de nu­


meroase fecale persecutoare, ci și o origine orală. Din experiența mea, teoria
sexuală a copilului potrivit căreia mama încorporează un nou penis la fieca­
re copulație și tatăl este înzestrat cu multe penisuri contribuie la frica sa de
a avea un mare număr de persecutori. Melitta Schmideberg consideră că
această multiplicitate a persecutorilor este o proiecție a propriilor atacuri sa-
dic-orale ale copilului asupra penisului tatălui, fiecare bucată separată din
penis devenind un nou obiect anxiogen (cf. lucrării ei „The Role of Psycho-
tic Mechanisms in Cultural Development", 1930).
80 Cf. și lucrării mele „The Importance of Symbol-Formation in the Develop­
ment of the Ego" (1930). Constat că sunt de acord cu concepția lui Abraham
potrivit căreia la paranoic libidoul regresează la stadiul anal timpuriu, deoa­
rece presupun că faza de apogeu a sadismului începe cu tendințele sadic-orale

Psihanaliza copiilor ■ Stadiile timpurii ale conflictului oedipian și ale...


238 aceste situații de anxietate izvorăsc idei delirante de referință
și persecuție.81
In concepția mea, frica de obiectele sale introiectate îl îndeam­
nă imperativ pe copil să proiecteze acea frică în lumea externă.82
Procedând astfel, își echivalează organele, fecalele și tot felul de
lucruri, ca și obiectele internalizate, cu obiecte externe și, de ase­
menea, își distribuie frica de obiectele externe asupra unui mare
număr de obiecte, echivalându-le unele cu altele.83'84
și se termină odată cu declinul stadiului anal timpuriu. Se va vedea că pe­
rioada acestei faze descrise mai sus și pe care o consider fundamentală în pa­
ranoia se află sub supremația stadiului anal timpuriu. Afirmațiile făcute aici
completează, cred, constatările lui Abraham. Ele arată că în faza sus-mențio-
nată se folosesc cele mai diferite mijloace sadice, corelat și la capacitate ma­
ximă, și că importanța fundamentală a tendințelor sadic-uretrale este subli­
niată alături de cele sadic-orale. Ele au oferit totodată o anumită cantitate de
informații despre structura acelor fantasme în care-și găsesc exprimarea ten­
dințele sadic-anale aparținând stadiului anal timpuriu.
81 Melitta Schmideberg a prezentat, între timp, două cazuri în care ideile deli­
rante de persecuție și de referință au derivat din situații de anxietate de acest
tip (cf. lucrării ei „A Contribution to the Psychology of Persecutory Ideas and
Delusions", 1931).
82 Dorințele distructive ale copilului la adresa obiectelor sale, reprezentate de
organe corporale, îi trezesc frica de acele organe și obiecte. Această frică, îm­
preună cu interesele libidinale, îl determină să echivaleze acele organe cu
alte lucruri, care devin la rândul lor obiecte anxiogene, așa încât copilul se
îndepărtează mereu de ele și face noi echivalări și, pe această cale, stimulea­
ză dezvoltarea simbolurilor. (Cf. lucrării mele „The Importance of Sym-
bol-Formation in the Development of the Ego", 1930 [Writings, I].)
83 După cum a arătat Ferenczi, copilul mic încearcă să-și redescopere propri­
ile organe și funcțiile lor în fiecare lucru exterior, prin intermediul identifi­
cării — care este precursorul simbolizării.
84 Potrivit lui Ernest Jones („The Theory of Symbolism", 1916), principiul plă­
cerii îi permite individului să asemene lucruri foarte diferite între ele dacă
interesul pe care i-1 trezesc este de același tip. Această concepție subliniază
importanța interesului libidinal ca factor de bază în procesele identificării și
simbolizării.

MELANIE KLEIN
Relația de acest fel cu numeroase obiecte, bazată parțial pe 239
anxietate, este, cred, un nou progres [al individului] în crearea
unei relații cu obiectele și a unei adaptări la realitate, întrucât re­
lația sa de obiect inițială includea doar un singur obiect, sânul
mamei, care o reprezenta pe mamă. Totuși, în fantasma copilului
mic aceste obiecte multiple se află tocmai în locul care consti­
tuie principalul obiectiv al înclinațiilor sale distructive și libidi­
nale și, de asemenea, al dorinței sale emergente de cunoaștere —
anume în interiorul corpului mamei. Pe măsură ce înclinațiile
sale sadice se intensifică și el ia în posesie, în fantasmă, interio­
rul corpului mamei, acea parte din ea ajunge să reprezinte obiec­
tul și, în același timp, simbolizează lumea externă și realitatea.
Inițial, obiectul [copilului] reprezentat de sân [al mamei] este
identic cu lumea externă. Dar acum interiorul corpului ei repre­
zintă obiectul și lumea externă într-un sens mai extins, fiindcă a
devenit obiectul care conține o multitudine de obiecte diferite,
în virtutea distribuirii mai largi a anxietății sale.
Așadar, fantasmele sadice ale copilului cu privire la interiorul
corpului mamei creează pentru el o relație fundamentală cu lumea
externă și cu realitatea. Dar agresivitatea sa și anxietatea pe care o
resimte ca urmare a ei constituie unii dintre factorii fundamentali
ai relațiilor sale de obiect. In același timp, libidoul lui este și el ac­
tiv și-i influențează relațiile de obiect. Relațiile libidinale cu obiecte
și influența exercitată de realitate îi contracarează frica de dușma­
nii interni și externi. Credința copilului în existența figurilor bine­
voitoare și folositoare — credință întemeiată pe eficacitatea libido-
ului său85 — le permite obiectelor sale din realitate să se contureze
și mai puternic, iar imagourilor fantasmate, să treacă în fundal.

85 Cf. lucrării mele „Personification in the Play of Children" (1929, Writings, I).

Psihanaliza copiilor * Stadiile timpurii ale conflictului oedipian și ale...


240 Interacțiunea dintre formarea Supraeului și relațiile de obiect,
bazată pe o interacțiune între proiecție și introiecție, îi influențează
profund dezvoltarea. în stadiile timpurii, proiectarea imagouri-
lor terifiante în lumea externă transformă acea lume într-un loc
al primejdiilor, iar obiectele sale, în dușmani, în timp ce introiec-
tările simultane ale obiectelor reale care sunt, de fapt, prietenoa­
se față de el funcționează în sensul opus și atenuează forța fricii
de imagourile terifiante. Privite în această lumină, formarea Su­
praeului, relațiile de obiect și adaptarea la realitate sunt rezulta­
tul unei interacțiuni între proiectarea impulsurilor sadice ale in­
dividului și introiectarea obiectelor sale.

MELANIE KLEIN
Relațiile dintre nevroza obsesională
și stadiile timpurii ale Supraeului

în capitolul anterior, ne-am ocupat de conținutul și efectele si­


tuațiilor de anxietate timpurii ale individului. în continuare, vom
trece la examinarea modului în care libidoul său și relațiile sale cu
obiectele reale determină o modificare a acelor situații de anxietate.
Frustrarea orală duce la căutarea de noi surse de gratificare.1
Ca urmare, fetița se îndepărtează de mamă. Penisul tatălui de­
vine un obiect timpuriu al gratificării orale, dar totodată își fac
apariția tendințele genitale.12
în ce-1 privește pe băiat, și la el apare o relație pozitivă cu pe­
nisul tatălui, în cadrul poziției orale a suptului, întrucât sânul și
penisul sunt considerate echivalente.3 După părerea mea, fixația

1 în „Notes on Oral Character-Formation" (1925), Edward Glover a arătat că


frustrarea este un factor stimulator al dezvoltării individului.
2 Cf. lucrărilor mele „The Psychological Principles of Early Analysis" (1926) și
„Early Stages of the Oedipus Conflict" (1928) [ambele în Writings, 1].
3 în lucrarea „Nach dem Tode des Urvaters" (1923), Roheim argumentează că
prin devorarea corpului tatălui fiii din hoarda primitivă au ajuns să-l pri­
vească pe tată ca fiind mama care hrănește. Astfel, crede el, au transferat și
asupra tatălui iubirea pe care o simțiseră până atunci doar față de mamă, iar
atitudinea lor față de el, inițial pur negativă, a dobândit un element pozitiv.

Psihanaliza copiilor ■ Relațiile dintre nevroza obsesională și...


242 orală față de penisul tatălui, aparținând stadiului suptului, pare
să fie un factor fundamental în apariția adevăratei homosexua­
lități.4 în mod normal, fixația băiatului asupra penisului tatălui
este contracarată de sentimentele de ură și anxietate ce-și au ori­
ginea în deșteptarea înclinațiilor oedipiene.5 Dacă totul merge
bine, atitudinea sa pozitivă față de penisul tatălui constituie te­
melia unei relații bune cu indivizii de același sex cu el și, totoda­
tă, îi permite băiatului să-și finalizeze dezvoltarea heterosexua-
lă. Dacă însă la băiat relația orală de supt cu penisul tatălui poate
să ducă, în anumite condiții, la homosexualitate, la fată această
relație este în mod normal precursoarea impulsurilor heterose-
xuale și a conflictului oedipian. Când fata se orientează spre tată,
dorințele ei libidinale își găsesc o nouă țintă; în mod corespun­
zător, băiatul, orientându-se din nou spre mamă, o recâștigă ca
obiect al iubirii genitale. Aspectul genital se impune.
în acea fază timpurie a dezvoltării în care, așa cum am spus,
sadismul se află la apogeu, am constatat că sunt investite libidinal

4 Cf. Freud, O amintire din copilărie a lui Leonardo da Vinci (1910). Vom urmări
mai îndeaproape aceste procese de dezvoltare în capitolul XII, în discutarea
dezvoltării sexuale a băiatului.
5 Exemplul următor, preluat din observația directă, ilustrează traiectoria unei
astfel de treceri de la agreare la antipatie. în lunile de după înțărcare, un bă­
iețel a manifestat o preferință față de preparatele din pește, precum și un mare
interes față de pești în general. La vârsta de un an, obișnuia să privească de­
seori cu un interes intens și cu plăcere evidentă cum mama lui omora și pre­
para peștii în bucătărie. La scurt timp după aceea, a ajuns să aibă o mare aver­
siune față de preparatele din pește, care s-a amplificat, devenind aversiune
față de vederea peștilor și apoi o adevărată fobie față de pești. Experiențele
din multe analize în care s-a văzut că atacurile la adresa peștilor, șerpilor și
șopârlelor reprezintă atacuri asupra penisului tatălui ne permit, cred, să în­
țelegem comportamentul copilului. Omorârea peștilor de către mama sa îi sa­
tisfăcea în foarte mare măsură impulsurile sadice la adresa penisului tatălui,
lucru care l-a făcut să se teamă de tată sau, mai corect, de penisul acestuia.

MELANIE KLEIN
și toate stadiile pregenitale, și stadiul genital, în succesiune ra- 243
pidă. Și atunci libidoul își consolidează treptat poziția prin lup­
ta cu tendințele pulsionale distructive.
După părerea mea, am putea plasa alături de polaritatea in­
stinctului de viață și a instinctului de moarte interacțiunea lor ca
factor fundamental al proceselor dinamice ale psihicului. Există
între libido și tendințele distructive o legătură indisolubilă, care
plasează libidoul, în mare măsură, într-o poziție de putere asu­
pra tendințelor distructive. Dar cercul vicios dominat de instinc­
tul de moarte, în care agresivitatea dă naștere anxietății, iar an­
xietatea întărește agresivitatea, poate fi întrerupt de forțele
libidinale atunci când acestea câștigă forță; în stadiile timpurii
ale dezvoltării, instinctul de viață trebuie să-și exercite la maxi­
mum puterea pentru a rezista în fața instinctului de moarte. însă
tocmai această necesitate stimulează dezvoltarea sexuală.
Cum impulsurile genitale rămân ascunse multă vreme, nu re­
ușim să discernem clar fluctuațiile și împletirea diferitelor stadii
de dezvoltare ce rezultă din conflictul între impulsurile distruc­
tive și cele libidinale. Apariția stadiilor de organizare pe care le
cunoaștem corespund, aș spune, nu doar pozițiilor pe care le-a
câștigat și consolidat libidoul în lupta sa cu instinctul distructiv,
ci și unei adaptări tot mai mari a celor două una la alta, deoare­
ce aceste două componente sunt veșnic unite, nu doar opuse.
Analiza celor mai profunde niveluri ale psihicului scoate la
iveală un sadism înfloritor, care transpare relativ puțin la copi­
lul mic. Afirmația mea cum că în cele mai timpurii stadii de dez­
voltare copilul traversează o fază în care sadismul lui se află la
apogeu în toate sectoarele sale de origine este doar o amplificare
a teoriei acceptate și bine demonstrate care spune că stadiul sadis­
mului oral (al canibalismului) este urmat de unul al sadismului

Psihanaliza copiilor ■ Relațiile dintre nevroza obsesională și...


244 anal. Trebuie totodată să nu uităm că acele tendințe canibalice
nu-și găsesc nicio expresie care să fie pe măsura importanței lor
psihice, căci, în mod normal, obținem doar indicii relativ slabe
privind impulsurile copilului mic de a-și distruge obiectele. Ceea
ce vedem sunt doar derivate ale fantasmelor sale.
Presupoziția că fantasmele extravagante care apar într-un sta­
diu foarte timpuriu al dezvoltării copilului nu ajung niciodată
să fie conștiente ar putea foarte bine să contribuie la explicarea
fenomenului în virtutea căruia copilul își exprimă impulsurile
sadice față de obiectele reale doar în formă atenuată. în plus, ar
trebui să ne aducem aminte că stadiul de dezvoltare a Eului în
care-și au originea aceste fantasme este unul timpuriu și că rela­
țiile copilului cu realitatea sunt încă insuficient dezvoltate și do­
minate de viața sa fantasmatică. Un alt motiv ar putea fi găsit în
proporția dimensiunilor și forței copilului, comparativ cu cele
ale adultului, și în dependența sa biologică față de acesta, căci
vedem că el își manifestă mult mai puternic pulsiunile distruc­
tive față de obiectele neînsuflețite, animalele mici și așa mai de­
parte. Faptul că impulsurile genitale, deși ascunse privirii, exer­
cită deja o influență restrictivă asupra sadismului copilului mic
poate contribui la atenuarea timpurie a sadismului exprimat la
adresa obiectelor externe.
Pe cât se poate vedea, la copilul foarte mic există, alături de
relațiile cu obiectele reale, o relație cu imagouri ireale, care sunt
percepute ca fiind deopotrivă excesiv de bune și excesiv de rele,
dar într-un plan diferit. în mod obișnuit, aceste două tipuri de
relații de obiect se împletesc și se colorează reciproc într-o mă­
sură tot mai mare. (Acesta este procesul pe care l-am descris
drept interacțiune între formarea Supraeului și relațiile de
obiect.) Dar în mintea copilului mic obiectele sale reale și cele

MELANIE KLEIN
imaginare sunt în continuare la mare distanță unele de altele, iar 245
acest lucru poate să explice parțial faptul că el nu manifestă atât
de mult sadism și anxietate față de obiectele sale reale pe cât ar
fi de așteptat în virtutea caracterului fantasmelor sale.
Așa cum știm și așa cum a arătat Abraham în mod special,
natura relațiilor de obiect și a formării caracterului copilului este
determinată în foarte mare măsură de situarea fixațiilor sale pre­
dominante fie în stadiul oral al suptului, fie în cel sadic-oral.
După părerea mea, acest factor este decisiv și pentru formarea
Supraeului. Introiectarea unei mame bune influențează forma­
rea unui imago patern prietenos, în virtutea echivalării sânului
cu penisul.6 Și în formarea Supraeului, fixația la stadiul oral al
suptului va contracara identificările provocatoare de anxietate
efectuate sub influența impulsurilor sadic-orale.
Pe măsură ce tendințele sadice ale copilului se reduc, violen­
ța amenințărilor făcute de Supraeul său scade întru câtva, iar re­
acțiile Eului său suportă și ele o schimbare. Frica internă a copi­
lului de Supraeu și de obiectele care domină cele mai timpurii
stadii ale dezvoltării precipită reacții violente. S-ar părea că, ini­
țial, Eul încearcă să se apere de Supraeu prin scotomizarea — ca
să folosesc termenul lui Laforgue — și apoi prin expulzarea aces­
tuia. De îndată ce încearcă să învingă prin iscusință Supraeul7 și
să scape de opoziția acestuia față de impulsurile Se-ului, Eul

6 Abraham scrie în „A Short Study of the Development of the Libido" (1924),


p. 490: „Un alt aspect ce trebuie remarcat cu privire la partea corpului care a
fost introiectată este acela că, de regulă, penisul este echivalat cu sânul femi­
nin și că alte părți ale corpului, cum ar fi degetul, talpa, părul, fecalele și fe­
sele, pot fi făcute să reprezinte aceste două organe într-un mod secundar [...]".
7 în Psychoanalysis of the Total Personality (1927), Alexander a arătat că, într-un
anumit sens, Se-ul mituiește Supraeul și că această „înțelegere" dintre ele îi
permite primului să-și desfășoare acțiunile interzise.

Psihanaliza copiilor • Relațiile dintre nevroza obsesională și...


246 începe, după părerea mea, să reacționeze într-o manieră care re­
cunoaște puterea Supraeului. Odată cu debutul stadiului anal
târziu, Eul recunoaște acea putere și mai clar și este determinat
să facă încercări treptate de a cădea la pace cu el. Odată cu recu­
noașterea puterii Supraeului, Eul recunoaște totodată nevoia de
a se supune poruncilor acestuia. în același timp, se face un pas
spre recunoașterea realității intrapsihice, care depinde și de re­
cunoașterea realității externe; prima este o condiție pentru a
doua.8 Relația Eului cu Se-ul, care fusese într-un stadiu întru cât­
va anterior una de expulzare, devine, în stadiul anal târziu, una
de reprimare a instinctelor sau, mai degrabă, de refulare în ade­
văratul sens al cuvântului.9
Cum ura raportată la Supraeu și la Se este deplasată asupra
obiectului, cantitatea de ură față de obiect se reduce și ea acum.10
Pe măsură ce componentele libidinale sporesc și determină o di­
minuare a elementelor distructive, tendințele sadice primare în­
dreptate asupra obiectului se reduc și ele. Când se întâmplă acest
lucru, Eul pare să devină mai conștient de frica sa de represalii
din partea obiectului. La supunerea față de Supraeul sever și re­
cunoașterea interdicțiilor impuse de acesta se adaugă, așadar,

8 în lucrarea „The Problem of the Acceptance of Unpleasant Ideas" (1926),


Ferenczi remarca faptul că cunoașterea realității externe merge în paralel cu
cunoașterea realității psihice.
9 în Inhibiție, simptom și angoasă (1926), Freud spune: „Punem deoparte, ca ma­
terial pentru reflecții ulterioare, posibilitatea ca refularea să fie un proces care
are o relație deosebită cu organizarea genitală a libidoului, posibilitatea ca
Eul să recurgă la alte metode de apărare atunci când trebuie să se apere de
libido în alte stadii ale organizării" (S.E. 21, p. 125) [Opere voi. 5, p. 230].
10 Această frază este neclară și trebuie înțeleasă în lumina celei precedente,
anume că ura față de obiect este redusă ca urmare a expulzării și refulării
pulsiunilor.

MELANIE KLEIN
recunoașterea puterii obiectului. Aceasta este întărită de tendin­ 247

țele Eului de a echivala Supraeul cu obiectul. Această echivala­


re constituie încă un pas în modificarea anxietății, ce promovează
dezvoltarea relației Eului cu realitatea externă prin intermediul
mecanismelor de proiecție și deplasare. Eul încearcă acum să
controleze anxietatea satisface deopotrivă cerințele obiectelor sale
externe și pe ale celor internalizate. Aceasta determină Eul să-și
apere obiectele — reacție pe care Abraham a plasat-o în stadiul
anal târziu. Această manieră schimbată de comportare față de
obiect se poate manifesta în două moduri: individul poate să se
îndepărteze de obiect, ca urmare a fricii față de el ca sursă de pe­
ricol și, de asemenea, pentru a-1 apăra de propriile sale impul­
suri sadice, sau poate să se apropie de el cu sentimente pozitive
mai puternice. Acest prqces de raportare la obiecte este determi­
nat de o clivare a imagoului matern într-o parte bună și o parte
rea. Existența acestui tip de ambivalență față de obiect arată efec­
tuarea a încă unui pas în dezvoltarea relațiilor de obiect și, toto­
dată, contribuie la modificarea fricii copilului față de Supraeu.
Această frică este deplasată asupra obiectului extern și apoi răs­
pândită asupra mai multor obiecte, prin intermediul deplasării.
Ca urmare, anumite persoane capătă semnificația de obiect ata­
cat și, ca urmare, amenințător, iar altele — mai ales mama — ca­
pătă semnificația obiectului bun și protector.
Individul ajunge să reușească să-și învingă tot mai bine an­
goasa, datorită dezvoltării treptate a sugarului în direcția stadiu­
lui genital, în timpul căruia introiectează mai multe imagouri
prietenoase, ceea ce determină o schimbare a caracterului meto­
delor folosite de Supraeu.
Când amenințările până atunci copleșitoare ale Supraeului se
atenuează, transformându-se în admonestări și reproșuri, Eul

Psihanaliza copiilor ■ Relațiile dintre nevroza obsesională și...


248 poate găsi sprijin împotriva acestora în relațiile sale pozitive. El
poate folosi acum mecanisme de restituire și formațiuni reacțio­
nate de milă față de obiectele sate, ca să-și împace Supraeul,11 iar
iubirea și recunoașterea pe care te primește de la acele obiecte și
de la lumea externă sunt privite deopotrivă ca demonstrație și
ca măsură a aprobării din partea Supraeului. în acest context,
este important mecanismul clivării imagourilor; Eul se îndepăr­
tează de obiectul care amenință cu pericolul, dar se apropie de
obiectul prietenos, încercând să repare vătămările imaginare pe
care i le-a produs. Acum își poate face apariția procesul de su­
blimare1112'13, deoarece tendințele de restituire ale individului față
de obiectul său sunt o forță motrice fundamentală pentru toate
sublimările sate, chiar și cete mai timpurii, cum ar fi manifestă­
rile primitive ale impulsului de a se juca. O condiție a dezvoltă­
rii tendințelor la restituire și a sublimărilor este aceea că presiu­
nea exercitată de Supraeu trebuie să fie atenuată și resimțită de
Eu ca sentiment de vinovăție. Schimbările calitative la nivelul
Supraeului inițiate de accentuarea impulsurilor genitale și a re­
lațiilor de obiect influențează relația Supraeului cu Eul și preci­
pită sentimentul de vinovăție. Dacă aceste sentimente de vino­
văție devin prea copleșitoare, Eul va resimți din nou efectul lor

11 în lucrarea „The Psychology of Pity" (1930), Jekels arată că persoana care


simte compasiune față de obiectul său îl tratează așa cum ar vrea să fie ea
tratată de propriul Supraeu.
12 Cf. lucrării mele „Infantile Anxiety-Situations Reflected in a Work of Art"
(1929).
13 Ella Sharpe a arătat că prin sublimare copilul își proiectează părinții intro-
iectați asupra unui obiect extern, prin care își satisface înclinațiile sadice și
de restituire de care leagă, ca urmare, sentimentele de omnipotență magică.
(Cf. lucrării ei „Certain Apects of Sublimations and Delusions", 1930.)

MELANIE KLEIN
ca anxietate.14 Dacă acest raționament este corect, atunci nu o de- 249
ficiență a Supraeului, ci o diferență calitativă la nivelul lui este
cea care dă naștere lipsei de sentimente sociale la anumiți indi­
vizi, între care criminalii și așa-numitele persoane „asociale".15
După părerea mea, în stadiul anal timpuriu copilul se apără
de imagourile terifiante pe care le-a introiectat în faza sadic-ora-
lă. Expulzarea Supraeului ar reprezenta un pas în învingerea
anxietății. Pasul acesta nu are șanse de reușită în acest stadiu,
pentru că anxietatea ce trebuie învinsă este în continuare prea
puternică și pentru că metoda expulzării violente stârnește per­
manent un plus de anxietate. Anxietatea care n-a putut fi ate­
nuată pe această cale îl îndeamnă imperativ pe copil să inves­
tească următorul nivel superior al libidoului — stadiul anal
târziu — și, astfel, acționează ca instanță promotoare a dezvol­
tării sale.
Știm că la adult Supraeul și obiectul nu sunt în niciun caz
identice; așa cum am încercat să arăt, ele nu sunt identice nici în
vreun moment al copilăriei. Discrepanța dintre Supraeu și Eu,
care determină Eul să încerce să facă obiectele reale și imagou­
rile acestora să fie interschimbabile, este, după părerea mea, un
factor fundamental al dezvoltării.16 Această dezvoltare se mani­
festă în felul următor: discrepanța dintre obiect și Supraeu devine
mai mică, iar imagourile ajung să fie mai apropiate de obiectele
reale, ca urmare a dominanței tot mai mari a nivelului genital;

14 Cf. și contribuției lui Ernest Jones la acest subiect, „Fear, Guilt and Hate"
(1930).
15 în lucrarea „Identification", Fenichel adoptă și el această perspectivă.
16 Importanța acestui factor în dezvoltarea Eului și în relațiile acestuia cu rea­
litatea este examinată mai pe larg în capitolul X.

Psihanaliza copiilor • Relațiile dintre nevroza obsesională și...


250 în plus, imagourile fantasmate și generatoare de anxietate care
aparțin celei mai timpurii faze a dezvoltării se retrag în fundal
și, în același timp, echilibrul psihic al individului devine mai sta­
bil, iar modificarea situațiilor de anxietate timpurii se realizează
cu mai mare succes.17
Pe măsură ce impulsurile genitale câștigă treptat forță, repri­
marea Se-ului de către Eu își pierde și ea o mare parte din vio­
lență, făcând posibilă o mai bună înțelegere între ele.
Așadar, relațiile de obiect mai pozitive ce însoțesc debutul sta­
diului genital pot fi privite totodată ca semn al unei relații satis­
făcătoare între Supraeu și Eu și între Eu și Se.
Ni s-a spus deja că punctele de fixație pentru psihoze se gă­
sesc în cele mai timpurii stadii ale dezvoltării și că granița din­
tre stadiul anal timpuriu și cel târziu formează linia de demar­
cație dintre psihoze și nevroze. înclin să merg cu un pas mai
departe și să consider acele puncte de fixație ca puncte de por­
nire nu doar pentru bolile ulterioare, ci și pentru tulburările pe
care le trăiește copilul în cele mai timpurii stadii ale vieții sale,
în ultimul capitol18, am văzut că situațiile de anxietate excesiv
de puternice care survin atunci când sadismul se află la apogeu
constituie un factor etiologic fundamental al tulburărilor psiho-
tice. Dar eu am constatat, de asemenea, că în cele mai timpurii
faze ale dezvoltării copilul traversează în mod normal situații
de anxietate cu caracter psihotic. Dacă, din motive externe sau

17 Traducerea literală a acestei fraze este: Cu cât discrepanța aceasta devine mai
mică, cu atât imagourile aflate sub dominația fazei genitale devin mai apro­
piate de obiectele reale; cu cât imagourile fantasmate, generatoare de anxie­
tate care aparțin celui mai timpuriu stadiu al dezvoltării se retrag în fundal,
cu atât echilibrul psihic al individului devine mai stabil și cu atât reușește
mai bine modificarea situațiilor de anxietate timpurii.
18 Cf. și lucrării mele „Personification in the Play of Children" (1929, 'Writings, I).

MELANIE KLEIN
interne, acele situații timpurii sunt activate cu un grad mare de 251

intensitate, copilul va manifesta trăsături psihotice. Și dacă supor­


tă presiuni prea mari din partea imagourilor sale generatoare de
frică și nu poate să le contracareze suficient cu ajutorul imagouri­
lor binevoitoare și al obiectelor reale, copilul va suferi o tulburare
psihotică19 asemănătoare cu o psihoză la adult și care se prelun­
gește de multe ori într-o psihoză propriu-zisă mai târziu în viață
sau stă la baza unor boli grave ori a altor deficite de dezvoltare.
întrucât aceste situații de anxietate devin active din când în
când la orice copil și ating o anumită forță, fiecare copil va ma­
nifesta periodic fenomene psihotice. Trecerea de la buna dispo­
ziție extremă la tristețea extremă ce caracterizează tulburările
melancolice se regăsește cu regularitate la copiii mici. De obicei,
profunzimea și caracterul tristeții pe care o simt copiii nu sunt
apreciate, fiindcă ea apare foarte frecvent și suferă schimbări
foarte rapide. Dar observațiile analitice mi-au arătat că tristețea
și depresia lor, deși nu sunt la fel de acute ca depresia melanco­
lică a adultului, au aceleași cauze și pot fi însoțite de idei suici-
dare. Accidentele minore și majore pe care le suferă copiii și vă­
tămările pe care le produc la rândul lor sunt adesea, după cum
am constatat, încercări de sinucidere, întreprinse cu mijloace de­
ocamdată ineficiente. Fuga de realitate, care este un criteriu al
psihozelor, continuă să fie considerată în general un fenomen
normal la copil. Trăsăturile paranoide active la copilul mic sunt
mai greu de observat, întrucât sunt corelate cu tendința la se-
cretizare și duplicitate care este caracteristică acestei tulburări.
Copiii mici, se știe, se simt încolțiți și urmăriți de personaje

19 Cititorul își amintește cazul Ernei (capitolul III), al lui Egon (capitolul IV) și
al lisei (capitolul V).

Psihanaliza copiilor ■ Relațiile dintre nevroza obsesională și...


252 imaginare. Analizând câțiva copii mici2021 , am constatat că atunci
când erau singuri, mai ales noaptea, aveau senzația că sunt în­
conjurați de tot felul de persecutori precum vrăjitori, vrăjitoare,
draci, personaje și animale fantastice și că frica lor față de aceș­
tia avea caracterul unei anxietăți paranoide.
Nevrozele infantile prezintă un tablou compozit, alcătuit din
diferitele trăsături și mecanisme psihotice și nevrotice pe care la
adulți le găsim separat și în formă mai mult sau mai puțin pură,
în acest tablou complicat sunt accentuate uneori trăsăturile unei
anumite tulburări date, alteori, cele ale alteia. Dar în multe ca­
zuri, tabloul nevrozelor infantile este complet ascuns de faptul
că diferitele tulburări și mecanismele de apărare folosite împo­
triva lor acționează toate simultan.
în cartea Inhibiție, simptom și angoasa11, Freud declară că „cele
mai timpurii fobii ale sugarului nu au fost explicate până în mo­
mentul de față" și că „nu știm în niciun caz exact care este rela­
ția lor cu nevrozele clare ulterioare ale copilăriei". Din experien­
ța mea, acele fobii timpurii conțin anxietățile ce apar în stadiile
timpurii ale formării Supraeului. Cele mai timpurii situații de
anxietate ale copilului survin pe la jumătatea primului său an de
viață și sunt declanșate de intensificarea sadismului. Ele constau
în frica de obiecte violente (devoratoare, care taie, care castrea­
ză), atât externe, cât și introiectate, iar această frică nu poate fi
modificată suficient într-un stadiu atât de timpuriu.
Dificultățile de hrănire pe care le au adesea copiii mici sunt
și ele strâns legate, în experiența mea, de cele mai timpurii situa­
ții de anxietate ale lor și au invariabil origini paranoide. în faza

20 Credința copilului în personaje imaginare binevoitoare, cum ar fi zânele sau


Moș Crăciun, îl ajută să-și ascundă și să-și învingă teama de imagourile rele.
21 S.E. 20, p. 136 [Opere voi. 5, pp. 237-238].

MELANIE KLEIN
canibalică, copiii echivalează toate tipurile de alimente cu obiec- 253
tele lor, reprezentate de organele acestora, așa că alimentele ajung
să semnifice penisul tatălui și sânul mamei și sunt iubite, urâte
și temute, la fel ca acestea. Alimentele lichide sunt asemănate cu
laptele, fecalele, urina și sperma, iar cele solide, cu fecalele și alte
substanțe ale corpului. Astfel, hrana poate să dea naștere tutu­
ror acelor frici de a fi otrăviți și distruși pe dinăuntru pe care le
simt copiii față de obiectele internalizate și față de excremente
dacă situațiile lor de anxietate timpurii acționează cu putere.
Zoofobiile infantile sunt o expresie a anxietății timpurii de acest
fel. Ele au la bază expulzarea Supraeului terifiant ce caracterizea­
ză stadiul anal timpuriu. Așadar, zoofobiile infantile reprezintă un
proces, alcătuit din mai multe mișcări, prin care copilul își modi­
fică frica față de Supraeul și Se-ul terifiante. Prima mișcare constă
în expulzarea Supraeului și a Se-ului și în proiectarea lor în lumea
externă, Supraeul fiind astfel echivalat cu un obiect real. A doua
mișcare, care ne este familiară sub forma deplasării asupra unui
animal a fricii simțite față de tatăl real, are la bază, în multe cazuri,
o modificare a echivalării, în fantasmă, a Supraeului și a Se-ului
cu animale sălbatice și periculoase, echivalare caracteristică pen­
tru cele mai timpurii stadii ale dezvoltării Eului. In locul anima­
lului sălbatic este ales un altul, mai puțin feroce, ca obiect anxio-
gen din lumea externă. Faptul că animalul anxiogen atrage spre
sine nu doar teama copilului față de tată, ci deseori și admirația
copilului față de acesta constituie un semn cum că se produce
formarea unui ideal.22 Zoofobiile constituie deja o modificare de

22 Abraham mi-a povestit următoarea întâmplare, ca bun exemplu al faptului


că ura unui copil mic față de un animal poate conține deja frica de dezapro­
bare din partea acestuia. Abraham dăruise unui băiețel de nici un an și ju­
mătate, rudă cu el, o carte cu poze și-i arăta imaginile, citindu-i totodată textul

Psihanaliza copiilor ■ Relațiile dintre nevroza obsesională și...


254 proporții a fricii de Supraeu și vedem aici ce legătură strânsă exis­
tă între Supraeu, relațiile de obiect și zoofobii.
Freud scrie:23 „Mai devreme, am atribuit fobiei caracterul unei
proiecții, dat fiind că ea înlocuiește pericolul pulsional interior
cu un pericol perceput în exterior. Aceasta aduce avantajul că ne
putem proteja împotriva pericolului exterior prin fugă și evita­
re a percepției, în timp ce împotriva pericolului din interior fuga
nu ne ajută de fapt. Observația mea nu este incorectă, dar ea ră­
mâne la suprafață. Cerința pulsională nu este în sine un pericol,
ci pentru că aduce cu ea un adevărat pericol exterior, castrarea.
Astfel, de fapt, în fobie se înlocuiește numai un pericol exterior
cu altul". Dar eu mă aventurez să cred că la baza fobiei se află,
în ultimă instanță, un pericol intern. Acesta este frica de propriul
instinct distructiv și de părinții introiectați. în același paragraf,
descriind avantajele formațiunilor substitutive, Freud spune:24
„Angoasa din fobie este chiar una facultativă, ea apare numai
atunci când obiectul ei este perceput. Acest lucru este corect; nu­
mai atunci există Într-adevăr situația periculoasă. Din partea
unui tată absent, nu trebuie să ne temem de castrare. Dar copi­
lul nu se poate descotorosi de tată, acesta se arată mereu atunci
când dorește. El este însă înlocuit cu animalul, astfel că nu trebuie
evitată decât vederea, respectiv prezența animalului, pentru a fi
liber de pericol și angoasă".
cu voce tare. Pe o pagină se afla imaginea unui porc care-i spunea unui co­
pil mic să fie curat. Cuvintele și imaginea i-au displăcut în mod evident bă­
iatului, căci a vrut să dea pagina pe dată, iar când Abraham a revenit la ima­
gine, a refuzat să se uite la ea. Ulterior, Abraham a aflat că deși băiatului îi
era foarte dragă acea carte cu poze, nu suporta pagina cu porcul. Relatân-
du-mi întâmplarea, Abraham a adăugat: „Pesemne că la vremea respectivă,
Supraeul lui era un porc".
23 Inhibiție, simptom și angoasă (1926), S.E. 20, p. 126 [Opere voi. 5, p. 231].
24 Ibid., p. 230

MELANIE KLEIN
Un astfel de avantaj ar fi și mai mare dacă, prin intermediul 255
unei zoofobii, Eul ar putea nu doar să realizeze deplasarea de la
un obiect extern la altul, ci și proiecția unui obiect foarte temut
din fața căruia nu există scăpare, fiindcă este internalizat, asu­
pra altuia, extern și, totodată, mai puțin temut. Privită în aceas­
tă lumină, anxietatea de castrare nu este doar o deformare a fra­
zei „mușcat de cal (devorat de lup) în loc de a fi castrat de tată",
ci și o anxietate anterioară trezită de un Supraeu devorator, care
constituie baza zoofobiei.
Ca ilustrare a ceea ce vreau să spun, să luăm două bine cunos­
cute cazuri de zoofobie — cel al micului Hans și cel al omului cu
lupi. Freud a arătat25 că, în ciuda anumitor asemănări, aceste
două fobii se deosebesc între ele în multe privințe. La capitolul
diferențe, observăm că fobia micului Hans conținea multe trăsă­
turi ale sentimentelor pozitive. Animalul său anxiogen nu era
unul terifiant în sine și băiatul simțea o anumită prietenie față
de el, lucru arătat de jocul de-a căluțul cu tatăl lui chiar înainte
de apariția fobiei. Relația băiatului cu părinții și cu mediul său
era, în ansamblu, foarte bună, iar dezvoltarea sa generală arăta
că depășise cu succes stadiul sadic-anal și intrase în stadiul ge­
nital. Zoofobia lui vădea doar niște urme din acel tip de anxie­
tate ce aparține celor mai timpurii stadii, în care Supraeul este
echivalat cu un animal sălbatic, înspăimântător, iar frica copilu­
lui față de obiectul său este corespunzător de intensă. In linii mari,
el părea să fi învins și modificat foarte bine acea anxietate timpu­
rie. Freud spune despre el: „Hans pare chiar un băiat normal cu
așa-zisul complex Oedip «pozitiv»". Așadar, nevroza sa infanti­
lă poate fi considerată drept moderată, chiar „normală"; așa cum

25 Ibid., S.E. 20, p. 107 [Opere voi. 5, p. 217].

Psihanaliza copiilor ■ Relațiile dintre nevroza obsesională și...


256 știm, anxietatea lui a fost eliminată printr-un scurt fragment de
analiză.
Nevroza așa-numitului om cu lupi, un băiat de patru ani, ne
prezintă o imagine foarte diferită. Dezvoltarea acestui băiat nu
poate fi descrisă drept normală. Freud scrie despre el: „[...] rela­
ția sa cu obiectul feminin a fost tulburată printr-o seducție tim­
purie, latura feminină pasivă este la el puternic formată și ana­
liza visului lui despre lupi a dezvăluit puțin din agresiunea
intenționată împotriva tatălui, aducând pentru aceasta o dova­
dă neîndoielnică a faptului că seducția privește poziția pasivă,
tandră față de tată. Și aici pot să participe și alți factori, dar nu
se manifestă"26. Analiza omului cu lupi „ne învață că reprezen­
tarea de a fi devorat de tată este expresia diminuată regresiv a
unei mișcări pasive tandre, care dorește ca subiectul să fie iubit
de tată ca un obiect în sensul eroticii genitale".27
în lumina discuției noastre anterioare, se vede că această idee
nu este doar expresia unei dorințe pasive tandre, care a fost di­
minuată regresiv, ci, mai presus de aceasta, este o rămășiță
dintr-un stadiu foarte timpuriu al dezvoltării.28 Dacă privim fri­
ca băiatului că va fi devorat de un lup nu doar ca substitut, obți­
nut prin deformare, al ideii de a fi castrat de tată, ci și, așa cum

26 Ibid.
27 Ibid., p. 105 [Ibid., pp. 215-216].
28 îmi pare important nu doar din punct de vedere teoretic, ci și din punct de
vedere terapeutic să decidem dacă, la momentul apariției nevrozei copilu­
lui, ideea sa de a fi devorat primea doar o investire regresivă sau dacă-și păs­
trase activismul inițial, pe lângă modificările ulterioare, fiindcă ne preocupă
nu doar conținutul unei idei, ci și, mai presus de toate, anxietatea legată de
acea idee. Nu putem înțelege pe deplin o astfel de anxietate, nici sub aspect
cantitativ, nici sub aspect calitativ, decât după ce am recunoscut-o ca anxie­
tate aflată la baza nevrozei și care este specifică psihozei.

MELANIE KLEIN
propun, ca anxietate primară care s-a perpetuat în formă neschim- 257
bată alături de versiunile ei ulterioare, modificate, ar rezulta că
la băiat a acționat o frică de tată care trebuie să-i fi influențat în
mod decisiv traiectoria dezvoltării sale anormale. în faza în care
sadismul se află la apogeu, introdus fiind de pulsiunile sadic-ora-
le, dorința copilului de a introiecta penisul tatălui, împreună cu
impulsurile sale sadic-orale ostile, intense, dau naștere fricii de
un animal periculos, devorator, pe care îl echivalează cu penisul
tatălui. Măsura în care copilul reușește să învingă și să modifice
această frică de tată va depinde, în parte, de intensitatea tendin­
țelor sale distructive. Omul cu lupi n-a învins această anxietate
timpurie. Frica sa de lup, care-i reprezenta frica de tată, a arătat
că-și păstrase imaginea tatălui ca lup devorator în anii ce au ur­
mat. Aceasta deoarece, după cum știm, a redescoperit acest lup
în imagourile sale paterne ulterioare și întreaga lui dezvoltare a
fost guvernată de acea frică copleșitoare.29 După părerea mea,
această frică imensă față de tată a constituit un factor subiacent
în formarea complexului Oedip inversat în cazul lui. Analizând
mai mulți băieți extrem de nevrotici, cu vârsta cuprinsă între pa­
tru și cinci ani, care manifestau trăsături paranoide30 și la care
predomina complexul Oedip inversat, am căpătat convingerea că
această traiectorie a dezvoltării a fost determinată în mare măsu­
ră de frica excesivă față de tatăl lor care rămăsese activă în cele
mai profunde straturi ale psihicului și care fusese generată de im­
pulsurile primare agresive extrem de puternice la adresa lui.
Lupta rezultată ca urmare a unei situații oedipiene directe nu
poate fi purtată, în fantasmă, cu un tată periculos, devorator de

29 Cf. Ruth Mack-Brunswick, „A Supplement to Freud's «History of an Obses­


sional Neurosis»" (1928).
30 Analizele adulților pe care le-am efectuat mi-au coroborat aceste constatări.

Psihanaliza copiilor ■ Relațiile dintre nevroza obsesională și...


258 felul acesta, așa că poziția heterosexuală a trebuit să fie abando­
nată. La omul cu lupi, aceste situații de anxietate îmi par să aibă
importanță fundamentală pentru atitudinea lui pasivă față de
tată, iar seducerea de către soră n-a servit decât la a-i întări și
confirma atitudinea la care-1 condusese frica de tată. Ni se spu­
ne că, „începând din momentul visului decisiv, băiatul a devenit
obraznic, înclinat spre tortură și sadism", iar la scurt timp după
aceea a făcut o nevroză obsesională autentică, ce s-a dovedit în
analiză a fi foarte gravă. Aceste fapte par să-mi sprijine ideea că,
până și în vremea fobiei sale de lupi, băiatul era angajat în lup­
ta cu propriile tendințe agresive.31 Faptul că, în fobia lui Hans,
apărarea sa de impulsurile agresive se vede atât de clar, pe când
în cea a omului cu lupi este atât de profund mascată îmi pare a
fi explicat de faptul că, la cel din urmă, confruntarea cu anxieta­
tea mult mai mare — sau sadismul primar — s-a realizat într-o
manieră mult mai anormală. Iar faptul că nevroza lui Hans nu
manifesta nicio trăsătură obsesională, pe când omul cu lupi a fă­
cut în foarte scurt timp o nevroză obsesională deplină se află în
acord cu ideea mea că dacă trăsăturile obsesionale apar prea pu­
ternic și prea devreme într-o nevroză infantilă, trebuie să dedu­
cem că se petrec niște tulburări foarte însemnate.32
In acele analize de băieți pe care se bazează concluziile mele
actuale am putut să urmăresc originea dezvoltării lor anormale
și s-o găsesc într-un sadism excesiv de puternic sau, mai bine
spus, a unui sadism care nu fusese modificat cu succes și care
dusese la anxietate excesivă într-un stadiu foarte timpuriu al vie­

31 în ultimul paragraf citat mai sus, Freud pare să lase deschisă posibilitatea ca
un mecanism de apărare față de impulsurile sadice să fi jucat și el un rol,
chiar dacă nu manifest, în structura bolii omului cu lupi.
32 Cf. capitolului VI pe această temă.

MELANIE KLEIN
ții. Rezultatul acestui lucru a constat într-o excludere la scară Iar- 259
gă a realității și în apariția de trăsături obsesionale și paranoide
grave. întărirea impulsurilor libidinale și a componentelor ho­
mosexuale care s-a produs la acești băieți a servit la respingerea
și modificarea fricii față de tată care apăruse la ei atât de devre­
me. Acest mod de confruntare cu anxietatea este, cred, un factor
etiologic fundamental în homosexualitatea paranoicilor33'34, iar
faptul că omul cu lupi s-a îmbolnăvit de paranoia mai târziu în
viață tinde să-mi sprijine concepția.35
în Eul și Se-ul36 (1923), vorbind despre relațiile de iubire ale
paranoicului, Freud pare să-mi sprijine raționamentul. El spune:
„Dar exemplul analitic al procesului transformării paranoice ne
sugerează posibilitatea unui alt mecanism. în acest caz, este vor­
ba de la început de o atitudine ambivalență, iar transformarea
are loc printr-o deplasare reacțională a investirii, componentei
erotice fiindu-i sustrasă o anumită cantitate de energie și adău­
gată tendinței ostile
Cred că am putut recunoaște clar, în fobia omului cu lupi, an­
xietatea nemodificată aparținând celor mai timpurii stadii. De
asemenea, relațiile sale de obiect erau mult mai puțin reușite
decât cele ale micului Hans, iar stadiul său genital insuficient
consolidat și efectul impulsurilor sadic-anale copleșitoare au

33 în capitolul III, discutând un caz cu trăsături paranoide, am încercat să con­


turez o teorie similară privind originea homosexualității feminine. Cititorul
își poate aminti, de asemenea, cele spuse în contextul analizei lui Egon (ca­
pitolul IV). Voi reveni la acest subiect în capitolul XII.
34 Roheim ajunge la aceeași concluzie pe baza datelor sale etnologice (cf. lucră­
rii sale „Das Volkerpsychologische in Freud's Massenpsychologie und Ich
analyse") (1922).
35 Cf. Ruth Mack-Brunswick, op. cit.
36 S.E. 19, pp. 43-44 [Opere voi. 3, p. 243].

Psihanaliza copiilor ■ Relațiile dintre nevroza obsesională și...


260 devenit evidente în nevroza obsesională gravă care și-a făcut
apariția în timp atât de scurt. S-ar părea că micul Hans a fost
mai capabil să-și modifice Supraeul amenințător, teribil într-un
imago mai puțin periculos și să-și depășească sadismul și an­
xietatea. Reușita sa mai mare în această privință s-a exprimat,
de asemenea, în relațiile sale de obiect mai pregnant pozitive
cu ambii părinți și în faptul că atitudinea sa activă și heterose-
xuală predomina și că intrase cu succes în stadiul genital al
dezvoltării.
Să rezumăm pe scurt constatările mele cu privire la evoluția
fobiilor. Anxietatea din cele mai timpurii situații de anxietate își
găsește exprimarea în fobiile pe care le au bebelușii la sân. Zoofo-
biile infantile ce debutează în stadiul anal timpuriu continuă să
implice obiecte extrem de terifiante. Aceste obiecte anxiogene
sunt mult modificate în stadiul anal târziu și, în și mai mare mă­
sură, în cel genital.
După părerea mea, procesul de modificare a unei fobii are le­
gătură cu acele mecanisme ce apar în stadiul anal târziu și care
stau la baza nevrozelor obsesionale. îmi pare că nevroza obse­
sională constituie o încercare de a vindeca afecțiunile psihotice
din fazele cele mai timpurii37 și că în nevrozele infantile acțio­
nează deja atât mecanismele obsesionale, cât și cele aparținând
unui stadiu de dezvoltare anterior.
La prima privire, s-ar părea că ideea mea cu privire la ro­
lul important pe care-1 joacă anumite elemente ale nevrozei
obsesionale în tabloul clinic al nevrozelor infantile se deosebeș­
te de afirmațiile lui Freud privitoare la punctul de pornire al

37 Nevroza obsesională este doar una dintre metodele de vindecare la care re­
curge Eul pentru a învinge această anxietate psihotică infantilă timpurie. O
altă metodă va fi discutată în capitolul XII.

MELANIE KLEIN
nevrozei obsesionale. Totuși, cred că dezacordul poate fi expli- 261
cat printr-o observație fundamentală. Este adevărat că, potrivit
constatărilor mele, originea nevrozei obsesionale se găsește în
perioada timpurie a copilăriei; dar sinteza trăsăturilor obsesio­
nale izolate într-o entitate organizată, pe care ajungem s-o con­
siderăm nevroză obsesională, nu se produce decât în perioada
târzie a copilăriei, adică la începutul perioadei de latență. Teo­
ria acceptată spune că fixațiile la stadiul sadic-anal nu capătă
putere, ca factori ai nevrozei obsesionale, decât mai târziu, ca
rezultat al unei regresii la ele. Părerea mea este că adevăratul
punct de plecare al nevrozei obsesionale — punctul în care co­
pilul începe să aibă simptome și mecanisme obsesionale — se
află în acea perioadă a vieții care este guvernată de stadiul anal
târziu. Faptul că această boală obsesională timpurie prezintă un
tablou întru câtva diferit de nevroza obsesională deplină, ulte­
rioară este ușor de înțeles dacă ne amintim că abia mai târziu,
în perioada de latență, Eul mai matur, cu relația sa modificată
cu realitatea, începe să dezvolte și să sintetizeze acele trăsături
obsesionale active încă din copilăria mică.38 Un alt motiv pen­
tru care trăsăturile obsesionale ale copilului mic sunt deseori
greu de decelat constă în faptul că ele operează alături de tul­
burările anterioare, care încă n-au fost depășite, și alături de di­
ferite alte mecanisme de apărare.
Totuși, după cum am încercat să arat,39 copiii mici manifestă
foarte frecvent trăsături cu un caracter obsesional clar și, de
38 Mă voi ocupa mai detaliat de aceste schimbări în capitolul X, în care am în­
cercat să arăt că în perioada de latență copilul poate, în virtutea nevrozei sale
obsesionale, să îndeplinească cerințele Eului, Supraeului și Se-ului său, pe
când la o vârstă mai fragedă, când Eul său este încă imatur, nu reușește să-și
stăpânească în acest mod anxietatea.
39 Cf. capitolului VI.

Psihanaliza copiilor ■ Relațiile dintre nevroza obsesională și...


262 asemenea, există nevroze infantile în care nevroza obsesională
autentică domină deja tabloul.40 Din experiența mea, acest lucru
se întâmplă atunci când situațiile de anxietate timpurii sunt prea
puternice și n-au fost modificate suficient de mult, ceea ce duce
la o foarte gravă nevroză obsesională.
Nădăjduiesc că, diferențiind astfel originea timpurie a trăsă­
turilor obsesionale și a nevrozelor obsesionale propriu-zise de
mai târziu, am reușit să aliniez în mai mare măsură concepția
avansată aici cu privire la geneza nevrozei obsesionale cu teoria
acceptată. în Inhibiție, simptom și angoasa, Freud spune: „Situația
de pornire în nevroza obsesională [...] este [...] necesara apărare
împotriva pretențiilor libidinale ale complexului Oedip". Și în
continuare: „Organizarea genitală a libidoului se dovedește sla­
bă și prea puțin rezistentă. Dacă Eul își începe lupta sa de apă­
rare, primul lui succes este că organizarea genitală (faza falică)
este aruncată total sau parțial înapoi la stadiul anterior sa-
dic-anal. Acest fapt al regresiei rămâne hotărâtor pentru tot ceea
ce urmează". Dacă privim drept regresie oscilația între diferitele
poziții libidinale — o atare oscilație este, după părerea mea, ca­
racteristică pentru stadiile timpurii ale dezvoltării, ca regresie în

40 Cf. și cazului Ritei (capitolul III), care a venit la analiză când avea doi ani și
nouă luni și prezenta mai multe simptome obsesionale marcate, între care
principalele erau un ritual complicat de culcare și o dragoste exagerat de
mare față de ordine și curățenie. Acesta din urmă și-a găsit expresia într-un
mare număr de obiceiuri care trădau înclinația obsesională a caracterului ei
și felul în care-i influența întreaga personalitate. în plus, aceste obișnuințe
aveau deja o vechime considerabilă. Ritualul ei de culcare, de pildă, debuta­
se cândva în al doilea an de viață și de atunci se dezvoltase constant. Erna
(capitolul III), care a venit la mine la vârsta de șase ani, avea anumite simp­
tome obsesionale care datau și ele de la sfârșitul celui de-al doilea an de via­
ță. în acest caz foarte grav, nevroza a vădit încă de foarte devreme multe ase­
mănări cu o nevroză obsesională la adult.

MELANIE KLEIN
care poziția genitală deja investită libidinal este abandonată tem- 263
porar în mod repetat, până când ajunge să fie întărită și consoli­
dată în mod corespunzător — și dacă afirmația mea cum că si­
tuația oedipiană debutează foarte devreme este corectă, atunci
concepția afirmată aici cu privire la originea nevrozei obsesiona-
le nu contrazice concepția lui Freud citată mai sus. Teza mea în­
tărește o altă ipoteză a sa, pe care a avansat-o foarte șovăielnic.
El scrie: „Poate că regresia nu este consecința unui factor consti­
tuțional, ci a unuia temporal. Ea este posibilă nu pentru că orga­
nizarea genitală a libidoului devenise prea slabă, ci pentru că efor­
turile Eului s-au instalat prea timpuriu, încă în floarea fazei
sadice". în continuare, aduce argumente împotriva acestei idei:
„Nu mă încumet să fac în acest punct o afirmație sigură, dar ob­
servația analitică nu favorizează această ipoteză. Ea arată mai de­
grabă că, la virajul spre nevroza obsesională, stadiul falie este deja
cucerit. Și vârsta la care izbucnește această nevroză este mai târ­
zie în comparație cu isteria (perioada celei de-a doua copilării,
după terminarea fazei de latență) [...]".41 Aceste obiecții ar fi în­
lăturate dacă, așa cum afirm, nevroza obsesională își are originea
în prima perioadă a copilăriei, dar devine manifestă ca nevroză
obsesională propriu-zisă abia la începutul perioadei de latență.
Ideea că mecanismele obsesionale încep să devină active foar­
te devreme în copilărie, în al doilea an de viață, face parte din
teza mea generală potrivit căreia Supraeul se formează în cele
mai timpurii stadii ale vieții copilului, fiind resimțit de Eu mai
întâi ca anxietate, iar apoi, pe măsură ce stadiul sadic-anal tim­
puriu se apropie treptat de sfârșit, și ca sentiment de vinovăție.
Și această teză se deosebește de teorie așa cum am cunoscut-o

41 Inhibiție, simptom și angoasă (1926), S.E. 20, pp. 113-114 [Opere voi. 5, pp. 221-222].

Psihanaliza copiilor ■ Relațiile dintre nevroza obsesională și...


264 până în prezent. în prima parte a acestei cărți, am oferit datele
empirice pe care se bazează; acum, aș vrea să avansez un rațio­
nament teoretic în sprijinul ei. Ca să revin încă o dată la Freud:42
„Motorul tuturor formațiunilor simptomatice ulterioare este aici
[în nevroza obsesională] desigur angoasa Eului față de Suprae-
ul său". Afirmația mea cum că nevroza obsesională reprezintă
un mijloc de modificare a situațiilor de anxietate timpurii și că
Supraeul sever din nevroza obsesională este unul și același cu
Supraeul nemodificat, înspăimântător, aparținând stadiilor tim­
purii ale dezvoltării copilului ne aduce, cred, mai aproape de re­
zolvarea problemei motivului pentru care Supraeul trebuie să fie
atât de sever în această nevroză.
Sentimentele de vinovăție ale copilului corelate cu tendințe­
le sale sadic-uretrale și sadic-anale derivă, după cum am desco­
perit, din atacurile fantasmate pe care le întreprinde asupra cor­
pului mamei în timpul fazei în care sadismul se află la apogeu.43
în analiza la vârste mici ajungem să cunoaștem teama copilului
de mama cea rea, care-i cere înapoi fecalele și copiii pe care i-a
furat de la ea. Ca urmare, mama reală (sau dădaca), cu pretențiile

42 Ibid., p. 128 [Ibid., p. 232].


43 Concepția general acceptată potrivit căreia ceea ce se întâmplă este că senti­
mentul de vinovăție deșteptat în stadiul genital este asociat cu regresia în ce
privește educația sfincteriană nu ia în calcul intensitatea sentimentelor de vi­
novăție în cauză și nici legătura lor strânsă cu tendințele pregenitale. Am­
prenta permanentă lăsată asupra adultului de educația sa timpurie și felul
în care îi influențează întreaga dezvoltare ulterioară — lucru pe care-1 vedem
în repetate rânduri în analiza adulților — indică existența unei legături mai
puternice și mai directe între acea educație timpurie și sentimentele drasti­
ce de vinovăție. în „Psycho-Analysis of Sexual Habits" (1925), Ferenczi a su­
gerat că între cele două există o legătură mai directă și că s-ar putea să exis­
te un fel de precursor fiziologic al Supraeului, pe care îl numește „moralitate
■ sfincteriană".

MELANIE KLEIN
ei de curățenie la adresa copilului, se transformă pe dată într-o 265
persoană terifiantă, una care nu numai că insistă ca el să renun­
țe la fecalele sale, ci, mai mult, așa cum îi spune propria imagi­
nație îngrozită, intenționează să le smulgă cu forța din corpul
lui. O altă sursă de frică, și mai copleșitoare, constă în imagou-
rile introiectate ale copilului, din partea cărora anticipează, în
virtutea propriilor fantasme distructive îndreptate împotriva
obiectelor externe, atacuri la fel de sălbatice asupra interiorului
corpului său.
în această fază, ca urmare a asemănării excrementelor cu niș­
te substanțe periculoase, otrăvitoare și care ard și cu arme ofen­
sive de toate tipurile, copilul ajunge să fie îngrozit de propriile
excreții, despre care crede că-i vor distruge corpul. Această echi­
valare sadică a excrețiilor cu niște substanțe distructive, împre­
ună cu fantasmele despre atacurile întreprinse cu ajutorul lor îl
fac pe copil să se teamă și mai tare că poate fi ținta unor atacuri
similare atât din partea obiectelor sale externe, cât și a celor in­
terne și să simtă o groază față de excreții și față de murdărie în
general. Aceste surse de anxietate, cu atât mai copleșitoare din
cauza multiplicității lor, constituie, în experiența mea, cele mai
profunde cauze ale sentimentelor de anxietate și vinovăție ale
copilului în contextul educației sale sfincteriene.
Formațiunile reacționale de dezgust, ordine și curățenie ale
copilului derivă, așadar, din anxietatea, alimentată din diferite
surse, care-și are originea în cele mai timpurii situații de peri­
col. După cum știm, la începutul stadiului anal secundar, când
relațiile copilului cu obiectul s-au dezvoltat, mila ca formațiune
reacțională iese mai pregnant în evidență. în plus, așa cum am
subliniat anterior, mulțumirea obiectelor sale este totodată o
garanție a siguranței copilului și o pavăză în fața distrugerii

Psihanaliza copiilor * Relațiile dintre nevroza obsesională și...


266 din exterior și din interior, iar restaurarea obiectelor reprezin­
tă o condiție necesară pentru păstrarea intactă a propriului
corp.44
După părerea mea, anxietatea izvorâtă din situațiile de pe­
ricol timpurii este strâns asociată cu originea obsesiilor și a
simptomelor obsesionale. Ea vizează multiplele vătămări și acte
de distrugere survenite în interiorul corpului și, ca urmare,
restituirea trebuie efectuată în interiorul corpului. Dar nu exis­
tă cunoaștere certă cu privire la interiorul corpului, fie cel pro­
priu, fie al obiectelor. Copilul nu poate fi sigur în ce măsură
este întemeiată frica sa de vătămările și atacurile interne și nici
în ce măsură a reușit să le remedieze prin intermediul actelor
sale obsesionale. Starea de nesiguranță a copilului care rezultă
de aici și care se aliază cu anxietatea sa intensă și o amplifică,
împreună cu imposibilitatea de a obține cunoștințe certe cu pri­
vire la distrugerea fantasmată dau naștere unei dorințe obsesi­
ve de cunoaștere. Copilul încearcă să-și învingă anxietatea, a
cărei natură imaginară sfidează investigarea critică, punând un
accent mai mare asupra realității, fiind excesiv de precis și
așa mai departe. îndoiala ce rezultă din această nesiguranță45

44 Concepția potrivit căreia formațiunile reacționale și sentimentele de vinovăție


apar într-o perioadă foarte timpurie a dezvoltării Eului — încă din al doilea an
de viață — este sprijinită de Abraham în unu sau două pasaje. în „Short Study
of the Development of the Libido" (1924), el spune: „în stadiul narcisismului
cu un scop sexual canibalic, apare prima dovadă a inhibării instinctuale, sub
forma anxietății morbide. Procesul de învingere a impulsurilor canibalice este
intim asociat cu un sentiment de vinovăție care apare în prim-plan ca fenomen
inhibitor tipic aparținând celui de-al treilea stadiu" (p. 496).
45 în „Remarci asupra unui caz de nevroză obsesională" (1909), Freud obser­
vă: „Compulsia însă este o încercare de a compensa îndoiala și de a corecta
stările de inhibiție intolerabile pe care le aduce îndoiala." (S.E. 10, p. 243)
[Opere voi. 7, p. 89].

MELANIE KLEIN
joacă un rol nu doar în crearea unui caracter obsesional, ci și în 267
a stimula precizia și ordinea, respectarea anumitor reguli și ri­
tualuri etc.
Un alt element cu influență importantă asupra caracterului
obsesiilor este intensitatea și multiplicitatea anxietății izvorâte
din diferite surse care este legată de cele mai timpurii situații de
pericol. Această intensitate și multiplicitate a anxietății determi­
nă un impuls la fel de puternic de a activa mecanismele de apă­
rare. Ea îl determină pe copil să curețe și să repare, în manieră
obsesivă, tot ce a murdărit, distrus sau stricat într-un fel sau al­
tul. El trebuie să înfrumusețeze și să refacă obiectul deteriorat în
tot felul de moduri, în concordanță cu varietatea fantasmelor sale
sadice și a detaliilor acestora.
Coerciția pe care nevroticul obsesional o aplică adesea și al­
tor oameni este, după mine, rezultatul unei proiecții multiple. în
primul rând, individul încearcă să înlăture compulsia intolera­
bilă care-1 face să sufere, tratându-și obiectul ca și cum ar fi Se-ul
sau Supraeul său și deplasând coerciția în exterior. Procedând
astfel, el își satisface printre altele sadismul primar, prin chinui­
rea și subjugarea obiectului. în al doilea rând, îndreaptă spre în
afară, spre obiectele sale externe, ceea ce este în ultimă instanță
frica de a fi distrus sau atacat de obiectele introiectate. Frica
aceasta i-a stârnit compulsia de a-și controla și conduce imago-
urile. Această compulsie (care, de fapt, nu poate fi satisfăcută
niciodată) este îndreptată împotriva obiectelor externe.
Dacă am dreptate cu ideea că amploarea și intensitatea acti­
vităților obsesionale și gravitatea nevrozei sunt echivalente cu
amploarea și caracterul anxietății izvorâte din cele mai timpurii
situații de pericol, ne vom afla într-o poziție mai prielnică pen­
tru a înțelege legătura strânsă care, știm, există între paranoia și

Psihanaliza copiilor ■ Relațiile dintre nevroza obsesională și...


268 formele mai grave de nevroză obsesională. Potrivit lui Abraham,
în paranoia libidoul regresează la primul din cele două stadii
sadic-anale. Din ceea ce am putut descoperi, sunt înclinată să
merg mai departe și să spun că în stadiul sadic-anal timpuriu,
dacă situațiile de anxietate acționează puternic, individul tre­
ce de fapt prin stările paranoide rudimentare pe care le depă­
șește în mod normal în stadiul următor (al doilea stadiu sa­
dic-anal) și că gravitatea bolii sale obsesionale depinde de
gravitatea tulburărilor paranoide produse imediat înaintea ei.
Dacă mecanismele obsesionale nu pot învinge în mod adecvat
acele tulburări, trăsăturile sale paranoide subiacente ies dese­
ori la suprafață sau individul poate cădea pradă unei parano­
ia depline.
Știm că reprimarea actelor obsesive trezește anxietate și că,
prin urmare, acele acte servesc scopul de a stăpâni anxietatea.
Dacă presupunem că anxietatea depășită pe această cale aparți­
ne celor mai timpurii situații de anxietate și culminează cu tea­
ma copilului că propriul corp și cel al obiectului său vor fi dis­
truse în multiple moduri, cred că vom fi mai capabili să
înțelegem semnificația mai profundă a multor acte obsesive. De
exemplu, acumularea compulsivă a obiectelor, ca și dăruirea lor
compulsivă devin mai inteligibile imediat ce reușim să recunoaș­
tem mai clar natura anxietății și a sentimentului de vinovăție
aflate la baza unui schimb de bunuri la nivelul anal.
în analiza prin joc, luarea și înapoierea compulsivă își gă­
sesc expresii foarte diverse. Ele apar, împreună cu anxietatea și
vinovăția, ca reacție la reprezentările anterioare ale actelor de jaf
și distrugere. De exemplu, copiii transferă parțial sau în întregi­
me conținutul unei cutii în alta, îl aranjează cu grijă acolo și-l
păstrează cu toate manifestările de anxietate, iar dacă sunt sufi­

MELANIE KLEIN
cient de mari, numără obiectele respective, unul câte unul. Con- 269
ținutul este reprezentat de obiecte foarte diferite și include chi­
brituri folosite, pe care copilul își dă osteneala, de multe ori, să
le curețe de capătul ars, decupaje din hârtie, creioane, cuburi de
construit, bucăți de sfoară și așa mai departe. Ele reprezintă toa­
te lucrurile pe care le-a luat copilul din corpul mamei sale — pe­
nisul tatălui, copiii, fecalele, urina, laptele etc. Se poate purta în
același fel cu blocnotesurile, rupând foile și păstrându-le cu gri­
jă în altă parte.
Așadar, vedem deseori că, drept urmare a creșterii anxietății,
copilul pune la loc ceea ce a luat simbolic din corpul mamei și
că, mai mult decât atât, făcând acest lucru, compulsia sa de a dă­
rui sau, mai degrabă, de a înapoia nu este satisfăcută. El este con­
strâns constant să suplimenteze în tot felul de moduri ceea ce
înapoiază, iar când face acest lucru, tendințele sale sadice prima­
re ies mereu la suprafață de sub cele reactive.
Micul meu pacient John, în vârstă de cinci ani, un copil foar­
te nevrotic, a căpătat în acest stadiu al analizei o manie a numă­
ratului — simptom care nu fusese remarcat prea mult, întrucât
apare în mod obișnuit la copiii de vârsta lui. El obișnuia, în ana­
liză, să marcheze cu grijă poziția omuleților săi și a altor jucării
pe foaia de hârtie pe care le așezase, după care le transfera pe
altă foaie. Dar voia nu doar să știe exact unde fuseseră înainte,
ca să le poată așeza identic, în același loc; le și număra în repe­
tate rânduri, ca să se asigure cu privire la numărul de obiecte
(adică bucățile de fecale, penisul tatălui și copiii) pe care le lua­
se (din corpul mamei) și pe care trebuia să le restituie. In tim­
pul acestei ocupații, mă făcea proastă sau obraznică și spunea:
„Nu poți să iei treisprezece din zece sau șapte din doi". Aceas­
tă frică de a trebui să dea înapoi mai mult decât posedă este

Psihanaliza copiilor ■ Relațiile dintre nevroza obsesională și...


270 tipică la copii și poate fi explicată, printre altele, de diferența de
mărime dintre ei și adulți și de amploarea sentimentului lor de
vinovăție. Ei simt că nu pot să restituie din corpul lor mic tot ce
au luat din corpul mamei, care este, prin comparație, uriaș; iar
povara acestei vinovății, care le reproșează neîncetat că și-au je­
fuit și distrus mama sau ambii părinți, le întărește sentimentul
de a nu fi niciodată în stare să restituie suficient de mult. Senza­
ția de „neștiință/z pe care o au la o vârstă foarte fragedă le sporeș­
te considerabil anxietatea. Acesta este un subiect la care voi re­
veni ulterior.
Foarte des, copiii sunt întrerupți din reprezentarea „restitui­
rii" de nevoia de a merge la toaletă pentru a defeca. Un alt mic
pacient de-al meu, și el în vârstă de cinci ani, avea uneori nevo­
ie să meargă la toaletă de patru-cinci ori în timpul ședinței în
acest stadiu al analizei. Când se întorcea, număra obsesiv și,
ajungând la cifre mari, se convingea că deține suficient pentru a
da înapoi ceea ce furase. Privită în această lumină, acumularea
sadic-anală a bunurilor, ce pare să derive pur și simplu din plă­
cerea de a aduna de dragul de a aduna, capătă un alt aspect.
Analizele adulților mi-au arătat și ele că dorința de a avea o
sumă de bani la dispoziție pentru orice eventualitate este, de
fapt, o dorință de securitate, prin înarmarea în vederea atacului
din partea mamei pe care au jefuit-o — mamă care, de cele mai
multe ori, era, de fapt, decedată de mult — și de a fi în stare să-i
înapoieze ceea ce au furat. Pe de altă parte, frica de a fi privați
de conținutul propriului corp îi îndeamnă mereu să acumuleze
și mai mulți bani, ca să aibă „rezerve" la care să poată apela. Spre
exemplu, după ce John și cu mine am convenit că frica sa de a
nu mai putea să-i înapoieze mamei toate fecalele și copiii pe
care-i furase de la ea îl îndemna să taie mereu lucruri și să le fure,

MELANIE KLEIN
el mi-a oferit și alte motive care făceau să fie imposibil să resti- 271
tuie tot ce luase. A spus că fecalele lui s-au topit între timp; că,
în definitiv, le elimina mereu și, chiar dacă ar face mereu mai
multe și mai multe, acum n-ar mai putea să producă suficiente.
Și, în plus, nu știa dacă ar fi „suficient de bune". Prin „suficient
de bune" voia să spună, în primă instanță, egale ca valoare cu
ceea ce furase din corpul mamei. (De aici, grija cu care alegea
formele și culorile pe care le folosea în scenele ce reprezentau re­
stituirea.) Dar, într-un sens mai profund, asta însemna inofensi­
ve46, lipsite de otravă.47 Pe de altă parte, constipația de care su­
ferea frecvent se datora nevoii sale de a-și acumula fecalele și a
le păstra în interior, ca să nu fie nici el gol pe dinăuntru. Aceste
numeroase tendințe conflictuale, din care am amintit doar câte­
va, îi trezeau o anxietate foarte puternică. Ori de câte ori i se in­
tensifica frica de a nu fi în stare să producă lucrul potrivit sau să
ofere suficient sau de a nu putea să repare ceea ce vătămase, ten­
dințele sale distructive primare izbucneau din nou cu toată for­
ța. Sfâșia, tăia în bucăți și dădea foc lucrurilor pe care le confec­
ționase mânat de tendințe reactive — cutia pe care o construise
și o umpluse și care o reprezenta pe mama sa ori foaia de hâr­
tie pe care desenase (poate schița unui oraș) —, iar setea sa de
distrugere era în acele momente imposibil de potolit. în același
timp, devenea vizibilă semnificația sadică primitivă a urinării
și defecării. Sfâșiatul, tăiatul și arderea hârtiilor alternau cu
udarea obiectelor cu apă, mânjirea lor cu cenușă sau mâzgăli-
rea cu un creion și așa mai departe — și toate aceste acțiuni

46 în germană, „nicht beschädigend" (nevătămătoare). De comparat cu nota


următoare.
47 în lucrarea „Fear, Guilt and Hate", Ernest Jones a arătat că termenul „ino­
cent" are denotația „nevătămător", așa că a fi inocent înseamnă a nu face rău.

Psihanaliza copiilor ■ Relațiile dintre nevroza obsesională și...


272 serveau aceluiași scop. Udatul și mânjitul semnifica îmbibare
cu apă, înecare sau otrăvire. Hârtiile ude făcute cocoloș, de
exemplu, reprezentau niște proiectile deosebit de otrăvitoare,
fiindcă erau alcătuite dintr-un amestec de urină și fecale.
Aceste detalii arătau clar că semnificația sadică a urinării și de­
fecării constituia cea mai profundă cauză a sentimentului său
de vinovăție și că acest sentiment de vinovăție determina im­
pulsul de a restitui ce-și găsea exprimarea în mecanismele sale
obsesionale.
Faptul că amplificarea anxietății duce la regresia mecanis­
melor de apărare din stadiile anterioare arată cât de fatidică
este influența exercitată de Supraeul copleșitor de puternic
aparținând celei mai timpurii perioade a dezvoltării. Presiu­
nea exercitată de acest Supraeu timpuriu intensifică fixațiile
sadice ale copilului, rezultatul fiind acela că el trebuie să-și re­
pete mereu actele distructive inițiale, în manieră compulsivă.
Frica sa de a nu fi capabil să îndrepte la loc lucrurile îi trezeș­
te frica și mai profundă de a fi expus la răzbunarea obiectelor
pe care le-a omorât în fantasmă și care se reîntoarce mereu și
pune în mișcare mecanismele de apărare ce aparțin stadiilor
anterioare; aceasta, deoarece obiectul care nu poate fi împăcat
sau satisfăcut trebuie îndepărtat. Eul slab al copilului nu poa­
te ajunge la pace cu un Supraeu nerezonabil de amenințător,
și abia când ajunge într-un stadiu mai avansat, își percepe an­
xietatea și ca pe un sentiment de vinovăție, lucru care pune în
mișcare mecanismele obsesionale. E uimitor să descoperim că,
în această perioadă a analizei sale, copilul nu numai că se su­
pune fantasmelor sale sadice, sub presiunea intensă a anxietă­
ții, ci, în plus, stăpânirea anxietății a devenit cea mai mare plă­
cere a sa.

MELANIE KLEIN
Când anxietatea copilului sporește, dorința lui de a poseda 273
ajunge să fie dominată de nevoia de a avea cele necesare pentru
a răspunde la amenințările Supraeului și ale obiectelor sale și se
transformă în dorința de a putea înapoia. însă această dorință
nu poate fi împlinită dacă anxietatea și conflictul pe care le re­
simte sunt prea mari, astfel că vedem cum copilul foarte nevro­
tic trudește mânat de compulsia constantă de a lua pentru a pu­
tea fi capabil să dăruiască. (Se poate remarca faptul că acest
factor psihologic intervine în toate tulburările funcționale ale in­
testinelor pe care le întâlnim și în multe alte afecțiuni fizice.) In­
vers, pe măsură ce violența anxietății copilului scade, tendințe­
le sale reactive își pierd la rândul lor caracterul violent și
compulsiv, ajung să fie aplicate mai constant și-și fac simțite efec­
tele într-o manieră mai blândă și mai continuă, cu o probabilita­
te mai mică de a fi perturbate de tendințele distructive. Și, atunci,
transpare tot mai puternic ideea copilului că restaurarea propriei
persoane depinde de restaurarea obiectelor sale. Tendințele sale
distructive n-au încetat să acționeze, dar și-au pierdut caracterul
violent și au devenit mai adaptabile la cerințele Supraeului. A
doua parte a acțiunii în doi timpi din nevroza obsesională — for­
mațiunea reacțională — conține și ea elemente distructive. Ele
sunt acum coordonate mai clar de Supraeu + Eu și sunt libere să
urmărească scopurile sancționate de aceste instanțe.
După cum știm, există o legătură strânsă între actele obsesive
și „omnipotența gândirii". Freud a arătat48 că acțiunile obsesive
primare ale popoarelor primitive au, în esență, caracter magic. El
spune: „Ele sunt, dacă nu vrăjitorie, măcar contravrăjitorie, sunt
menite să îi apere de așteptările de nenorociri cu care începe

48 Totem și tabu (1813), (S.E. 13, p. 87) [Opere voi. 4, p. 283].

Psihanaliza copiilor ■ Relațiile dintre nevroza obsesională și...


274 nevroza", și mai apoi: „Și formele de protecție ale nevrozei ob-
sesionale își află contrapartea în formulele vrăjitorești ale magiei.
Istoria evoluției acțiunilor obsesionale poate fi însă descrisă, pu-
nându-se în evidență modul în care ele, aflate cel mai departe
posibil de sexual, încep ca vrajă împotriva dorințelor rele, pen­
tru a sfârși ca substitut pentru acțiunea sexuală interzisă, pe care
o imită cât mai exact posibil".49 Vedem aici că actele obsesive
sunt contravrăjitorii, dorințe rele (adică dorințe de moarte)50 și,
totodată, un scut ce apără de actele sexuale.
Ar trebui să ne așteptăm să constatăm că aceste trei elemente
care s-au unit într-o acțiune defensivă sunt prezente, de aseme­
nea, și în acele fantasme și fapte care au trezit mai întâi un senti­
ment de vinovăție și astfel au solicitat intervenția acelei acțiuni de­
fensive. Acest amestec de vrăjitorie, dorințe rele și activități sexuale
poate fi găsit, cred, într-o situație care a fost descrisă detaliat în ul­
timul capitol — în activitățile de masturbare ale sugarului.
Am arătat acolo că stadiile de dezvoltare în care încep să apa­
ră conflictul oedipian și fantasmele masturbatorii sadice ce-1 în­
soțesc se centrează pe copulația părinților și au de-a face cu ata­
curile sadice la adresa lor și că, drept urmare, ele devin una dintre
cele mai profunde surse ale sentimentului de vinovăție al copi­
lului. Și am ajuns la concluzia că acest sentiment de vinovăție,
izvorât din impulsurile distructive la adresa părinților, este cel
care face ca masturbarea și comportamentul sexual în general să
fie pentru copil un lucru atât de rău și de interzis și că, așadar,

49 Ibid.
50 în ce-1 privește pe nevroticul obsesional, Freud spune în Totem și tabu (1813):
„Totuși, sentimentul său de vinovăție este întemeiat: el se referă la dorințe
intense și acute de moarte împotriva semenilor săi, care îl animă în mod in­
conștient", (S.E. 13, p. 87) [Opere voi. 4, p. 283].

MELANIE KLEIN
vinovăția este cauzată de pulsiunile distructive ale copilului, nu 275
de cele libidinale, incestuoase.51
Faza în care, potrivit concepției mele, se produce apariția con­
flictului oedipian și a fantasmelor masturbatorii ce-1 însoțesc este
faza narcisismului — etapă în care subiectul manifestă, ca să-1
citez pe Freud52, „valorizarea acțiunilor psihice [...] pe care, de
pe pozițiile noastre, am numit-o [...] chiar subestimare". Aceas­
tă fază este caracterizată la copil de un sentiment al omnipoten­
ței legat de funcțiile vezicii și intestinelor sale și o credință co­
respondentă în omnipotența gândirii sale.53 Ca urmare, el se
simte vinovat din cauza numeroaselor atacuri asupra părinților
pe care le întreprinde în fantasmă. Dar acest exces de vinovăție
care decurge din credința în omnipotența excrementelor și a gân­
dirii lor este, cred, un factor care-i face pe nevrotici și pe oamenii
primitivi să-și păstreze sentimentul inițial de omnipotență sau
să regreseze la el. Când sentimentul de vinovăție îi îndeamnă la
acțiuni obsesive, ca mijloc de apărare, vor folosi sentimentul de

51 Am arătat deja, în capitolul I, acordul dintre propriile-mi concepții pe aceas­


tă temă și unele concluzii la care a ajuns Freud în Disconfort în cultură (1930).
Acolo, el spune: „[...] numai agresivitatea se transformă în sentiment de cul­
pabilitate, căci ea va fi reprimată și deplasată spre Supraeu. Sunt convins că
vom putea prezenta mai simplu și mai transparent multe procese dacă am
restrânge fondul analizei prin derivarea sentimentului de culpabilitate asu­
pra pulsiunilor agresive" (S.E. 21, p. 138) [Opere voi. 4, p. 195]. Și iarăși: „Deci
ne este la îndemână să formulăm enunțul: dacă o înclinație pulsională trece
prin refulare, părțile sale libidinale se transformă în simptome, componen­
tele sale agresive în sentiment de culpabilitate". [Ibid.]
52 Totem și tabu (1813), (S.E. 13, p. 89) [Opere voi. 4, p. 284].
53 în „Stages in the Development of a Sense of Reality" (1913), Ferenczi a atras
atenția asupra legăturii dintre funcțiile anale și omnipotența cuvintelor și a
gesturilor. Cf. și lui Abraham, „The Narcissistic Evaluation of Excretory Pro-
cesses in Dreams and Neurosis" (1920).

Psihanaliza copiilor ■ Relațiile dintre nevroza obsesională și...


276 omnipotență în scopul de a restitui. Dar acum, sentimentul de
omnipotență trebuie întreținut într-o manieră compulsivă și exa­
gerată, căci actele de restituire, ca și actele de distrugere inițiale,
se bazează pe „omnipotență".
Freud spunea:54 „Este greu de apreciat dacă aceste prime ac­
țiuni compulsive sau de apărare urmează principiul asemănării,
respectiv al contrastului, căci ele vor fi denaturate în condițiile
nevrozei, de obicei prin deplasarea asupra a ceva mai mic, o ac­
țiune în sine neînsemnată". Analiza la vârste mici aduce dovezi
complete în sprijinul faptului că mecanismele de restituire se ba­
zează, în ultimă instanță, pe această lege a asemănării (sau a con­
trastului) în ce privește cantitatea, calitatea și fiecare detaliu.
Dacă un copil și-a păstrat sentimente primare de omnipotență
foarte puternice în legătură cu fantasmele sale sadice, rezultă că
va trebui să aibă o credință foarte puternică în omnipotența crea­
toare care-1 va ajuta să restituie. Analiza copiilor și a adulților
arată foarte clar ce rol mare joacă acest factor în promovarea sau
inhibarea acțiunilor constructive și reactive de acest fel. Senti­
mentul de omnipotență al subiectului în ce privește capacitatea
sa de restituire nu este în niciun caz egal cu sentimentul de om­
nipotență referitor la capacitatea sa de a distruge, căci trebuie să
nu uităm că formațiunile sale reacționale apar într-un stadiu al
dezvoltării Eului și al relațiilor de obiect ce presupune o relație
mult mai avansată cu realitatea. Și atunci, în situațiile în care sen­
timentul exagerat de omnipotență este o condiție necesară pen­
tru restituire, credința individului în capacitatea de a face acest
lucru va fi handicapată dintru început.55

54 Totem și tabu (1813), (S.E. 13, p. 89) [Opere voi. 4, p. 283].


55 într-o discuție pe această temă, domnișoara Searl a arătat că impulsul copi­
lului de a repara lucruri este împiedicat și de experiențele sale timpurii cu

MELANIE KLEIN
în unele analize, am constatat că efectul inhibitor rezultat din 277
această disparitate între sentimentele de omnipotență legate de
distrugere și cele legate de restituire a fost întărit de un factor
anume. Dacă sadismul primar și sentimentul de omnipotență
primar al pacientului fuseseră extrem de puternice, tendințele
sale reactive erau la fel de puternice; tendințele sale spre restitui­
re aveau la bază fantasme de megalomanie de o amploare excep­
țională. în fantasma copilului, dezastrul provocat de puterile sale
distructive era ceva unic și de proporții gigantice, astfel că efec­
tul restituirii trebuia să aibă și el o magnitudine extraordinară.
Acest lucru ar fi, în sine, un impediment suficient de mare în ca­
lea împlinirii înclinațiilor sale constructive (deși pot menționa că
doi dintre pacienții mei dețineau fără îndoială talente artistice și
creative neobișnuite), dar impedimentul era amplificat și mai
mult de factorii ce urmează. Pe lângă aceste fantasme megalo­
mane, copilul se îndoia foarte tare dacă posedă sau nu omnipo­
tența necesară pentru a restitui la această scală. în consecință, în­
cerca să-și nege și omnipotența din actele de distrugere. Dar, în
plus, fiecare indiciu care arăta că-și folosește omnipotența într-un
mod pozitiv constituia o dovadă că a folosit-o în mod negativ și,
ca atare, trebuia să fie evitat până când reușea să obțină dovezi
absolute cum că omnipotența sa constructivă o contrabalansea­
ză pe deplin pe cea opusă. în cele două cazuri de adulți la care
mă gândesc, atitudinea de tip „totul sau nimic" rezultată din
aceste înclinații opuse a condus la o inhibare drastică a capacității
lor de a munci, pe când la unu sau doi pacienți copii a contribuit
cu putere la inhibarea formării sublimărilor.

privire la faptul că e ușor să strici un lucru, dar extrem de dificil să-l repari.
Cred că dovezile concrete de acest tip contribuie în mod necesar la creșterea
îndoielilor față de propriile puteri creatoare.

Psihanaliza copiilor ■ Relațiile dintre nevroza obsesională și...


278 Totuși, acest mecanism nu pare a fi tipic pentru nevroza ob-
sesională. Pacienții la care l-am observat prezentau un tablou cli­
nic de tip mixt, nu unul pur obsesional. Datorită mecanismului
deplasării „asupra a ceva mai mic", care joacă un rol atât de im­
portant în nevroza sa, pacientul obsesional poate căuta în reali­
zările minore o dovadă a omnipotenței sale constructive56 și a
capacității sale de a restitui pe deplin. Așadar, se pare că îndoia­
la față de omnipotența constructivă este un stimulent esențial
pentru a-și repeta compulsiv acțiunile.
Se știe bine ce legături strânse există între pulsiunea de cu­
noaștere și sadism. Freud scrie:57 „Curiozitatea lasă frecvent im­
presia că se poate substitui sadismului în mecanismul nevrozei
obsesionale". Din câte am putut observa, legătura dintre cele
două se formează într-un stadiu foarte timpuriu al dezvoltării
Eului, în faza în care sadismul se află la apogeu. La acea vreme,
instinctul de cunoaștere al copilului este activat de debutul con­
flictului oedipian și, la început, este pus în slujba tendințelor sale
sadic-orale.58 Propria experiență mi-a arătat că primul obiect al
acestui instinct de cunoaștere este interiorul corpului mamei,
pe care copilul îl privește în primul rând ca pe un obiect al gra-
tificării orale și apoi ca scenă pe care are loc actul sexual al părin­
ților și în care se află, în fantasma sa, penisul tatălui și copiii.
El își dorește, simultan, să-și croiască drum cu forța în corpul

56 în „Remarci asupra unui caz de nevroză obsesională" (1909), (S.E. 10, p. 241)
[Opere voi. 7, p. 88], Freud observă că îndoiala este, în realitate, o îndoială
față de propria iubire și că „cel care se îndoiește de dragostea sa este în drept
să se îndoiască de toate celelalte lucruri de o valoare mai mică decât dragos­
tea".
57 „Predispoziția la nevroza obsesională" (1913,) (S.E. 12, p. 324) [Opere voi. 7,
p. 101].
58 Cf. Abraham, „Psycho-Analytical Studies on Character-Formation" (1925).

MELANIE KLEIN
mamei ca să ia în posesie conținutul acestuia și să-l distrugă și, 279
totodată, să știe ce se petrece acolo, înăuntru și cum arată acel
interior. Astfel, dorința lui de a ști ce se află în interiorul corpu­
lui mamei este echivalată în numeroase moduri cu dorința de
a-și croi drum cu forța în el, cele două dorințe întărindu-se și re-
prezentându-se reciproc. Așadar, instinctul de cunoaștere este
corelat, la origine, cu sadismul aflat la apogeu, ceea ce ne ajută
să înțelegem de ce legătura dintre acestea este atât de strânsă și
de ce instinctul de cunoaștere îi stârnește individului sentimen­
te de vinovăție.
Vedem cum copilul mic este copleșit de o multitudine de în­
trebări și probleme cu care intelectul său este încă absolut inca­
pabil să se confrunte. Reproșul tipic, pe care i-1 face în principal
mamei, este acela că ea nu-i răspunde la aceste întrebări și nu-i
satisface dorința de a cunoaște; așa cum nu i-a satisfăcut nici do­
rințele orale. Acest reproș joacă un rol important atât în dezvol­
tarea caracterului copilului, cât și pentru instinctul său de cu­
noaștere. Vechimea unei astfel de acuzații poate fi văzută într-un
alt reproș pe care-1 face de obicei copilul în strânsă legătură cu
ea, anume că nu poate înțelege ce spun adulții sau cuvintele fo­
losite de ei; iar acest al doilea protest trebuie să se refere la o vre­
me când el încă nu știa să vorbească. în plus, copilul atașează o
cantitate extraordinară de afect la aceste două reproșuri, indife­
rent dacă apar separat sau combinate, și în momentele respecti­
ve tinde să vorbească în analiză în așa fel, încât să nu fie înțe­
les — acest lucru s-a întâmplat în cazul micii mele paciente
Rita59, la vârsta de numai doi ani și nouă luni — și, totodată, re­
produce reacții de furie. Copilul nu poate să pună în cuvinte

59 Cf. capitolului II.

Psihanaliza copiilor • Relațiile dintre nevroza obsesională și...


280 întrebările pe care vrea să le adreseze și n-ar fi capabil să înțelea­
gă niciun răspuns formulat în cuvinte. Dar, cel puțin în parte,
aceste întrebări n-au fost niciodată conștiente. Dezamăgirea la
care sunt condamnate primele activări ale instinctului de cunoaș­
tere cu originea în cele mai timpurii stadii ale dezvoltării Eului
este, cred, cea mai profundă sursă a perturbării grave a acelui
instinct în general.60
Am văzut că impulsurile sadice la adresa corpului mamei ac­
tivează inițial instinctul de cunoaștere al copilului, dar anxieta­
tea ce apare în scurt timp ca reacție la respectivele impulsuri dă
un nou imbold, foarte important, amplificării și intensificării ace­
lui instinct. îndemnul imperativ pe care-1 simte copilul de a afla
ce se petrece înăuntrul corpului mamei și în cel propriu este în­
tărit de frica față de pericolele pe care presupune că le conține
primul și, de asemenea, de frica de obiectele și întâmplările peri­
culoase introiectate din sine. Cunoașterea devine acum un mijloc
de a stăpâni anxietatea; aceasta duce la imboldul de a dobândi
cunoștințe, care devine un factor important atât în dezvoltarea
instinctului de cunoaștere, cât și în inhibarea lui. Aceasta deoare­
ce, la fel ca în cazul dezvoltării libidoului, și în cel al dezvoltării
instinctului de cunoaștere, anxietatea acționează deopotrivă ca
factor promotor și inhibitor. Am avut, în paginile anterioare, pri­
lejul de a discuta câteva exemple de perturbare drastică a instinc­
tului de cunoaștere.61 în aceste cazuri, groaza copilului de a afla
câtuși de puțin despre distrugerea temută pe care a provocat-o în
fantasmă corpului mamei și despre contraatacurile și pericolele la

60 In plus, ura resimțită față de oamenii care vorbesc o limbă străină și dificul­
tățile întâmpinate în învățarea unei limbi străine par să derive din aceste per­
turbări timpurii ale dorinței de a cunoaște.
61 Cf. Erna (capitolul III), Kenneth (capitolul IV) și lise (capitolul V).

MELANIE KLEIN
care a fost expus în consecință etc. era atât de imensă, încât a de- 281
terminat o perturbare radicală a instinctului de cunoaștere în în­
tregul lui. Dorința inițială, excesiv de puternică și nesatisfăcută,
a copilului de a obține informații despre natura, mărimea și nu­
mărul penisurilor tatălui, ale excrementelor și ale copiilor dinăun­
trul mamei se transformase într-o compulsie de a măsura, aduna
și număra obiecte și așa mai departe.
Pe măsură ce impulsurile libidinale ale copiilor devin mai pu­
ternice, iar cele distructive devin mai slabe, se produc mereu și
schimbări calitative la nivelul Supraeului lor, ale căror efecte sunt
resimțite acum de către Eu predominant sub forma influențelor
sfătuitoare. Și pe măsură ce anxietatea se reduce, mecanismele
de restituire devin mai puțin obsesive ca și caracter și funcțio­
nează mai constant, mai eficient și cu rezultate mai satisfăcătoa­
re, și atunci reacțiile corespunzătoare stadiului genital transpar
mai clar.
Așadar, stadiul genital va fi caracterizat de faptul că în inter­
acțiunile dintre proiecție și introiecție și între formarea Supraeu­
lui și relațiile de obiect — interacțiuni ce guvernează întreaga dez­
voltare a copilului — a ajuns să predomine elementul pozitiv.

Psihanaliza copiilor * Relațiile dintre nevroza obsesională și...


X

Semnificația situațiilor de anxietate


> )

timpurii în dezvoltarea Eului

Una dintre problemele principale înfățișate de psihanaliză


este aceea a anxietății și a modificărilor acesteia. Diferitele boli
psihonevrotice la care este expus individul pot fi privite ca fi­
ind încercări mai mult sau mai puțin reușite de a stăpâni anxie­
tatea. Dar alături de aceste metode de modificare a anxietății,
care pot fi considerate patologice, există mai multe metode nor­
male, iar acestea au o importanță excepțională în dezvoltarea Eu­
lui. Spre câteva dintre ele ne vom îndrepta atenția în capitolul
de față.
La începutul dezvoltării sale, Eul este supus presiunilor exer­
citate de situațiile de anxietate timpurii. Slab cum este deocam­
dată, Eul este expus, pe de o parte, la cerințele violente ale
Se-ului, iar pe de altă parte, la amenințările Supraeului crud și
trebuie să-și folosească la maximum puterile pentru a satisface
ambele părți. Descrierea făcută de Freud Eului drept „o creatu­
ră sărmană, supusă unei triple servituți și trăind sub amenința­
rea unui triplu pericol"1 este cu precădere valabilă în ce privește

1 Eul și Se-ul (1923), (S.E. 19, p. 56) [Opere voi. 3, p. 253].

MELANIE KLEIN
Eul slab și imatur al copilului mic, a cărui sarcină principală con­ 283

stă în a stăpâni anxietatea pe care o trăiește.2


Chiar și copilul foarte mic încearcă, prin joc, să-și depășească
experiențele neplăcute, după cum demonstrează Freud prin jo­
cul unui băiețel de un an și jumătate.3 Copilul arunca un mosor
din lemn de care era legată o ață, așa încât acesta dispărea, iar
apoi (trăgându-1 înapoi la vedere) îl făcea să reapară. Făcând
acest lucru iarăși și iarăși, încerca să stăpânească psihic o întâm­
plare neplăcută — absența temporară a mamei. Freud a recunos­
cut în comportamentul lui o funcție de importanță generală a jo­
cului copiilor. Prin joc, copilul transformă experiența pe care a
suportat-o pasiv într-una activă și transformă neplăcerea în plă­
cere, oferind întâmplării inițiale neplăcute un final fericit.
Analiza la vârste mici a arătat că, prin joc, copilul depășește
realitatea dureroasă și totodată se folosește de el pentru a-și stă­
pâni fricile instinctuale și pericolele interne, proiectându-le în lu­
mea externă.4*lo

2 în anumite cazuri, această presiune poate avea o forță atât de mare, încât
oprește complet dezvoltarea Eului. Dar chiar și în cazurile mai puțin anor­
male, ea poate acționa nu doar ca instanță promotoare, ci și ca una ce întâr­
zie acea dezvoltare. Ca să aibă un efect favorabil, la fel ca în cazul tuturor
proceselor de dezvoltare, este necesară o anumită relație optimă între facto­
rii ce acționează simultan. (Cf. lucrării mele „The Importance of Symbol-For-
mation in the Development of the Ego", 1930, Writings, I.)
3 Dincolo de principiul plăcerii (1920), (S.E. 18, p. 14).
4 Freud consideră că proiecția se naște dintr-o „modalitate specifică prin care
organismul se opune acelor excitații interne care intensifică peste măsură
senzația de neplăcere. Astfel ia naștere tendința de a trata aceste excitații pro­
venind din interior ca și cum ele ar fi de origine externă, pentru a le putea
opune mijlocul de apărare al filtrului de excitație de care dispune organis­
mul față de acestea din urmă. Aceasta este originea proiecției, căreia îi revi­
ne un rol atât de important în determinarea proceselor patologice." (Dinco­
lo de principiul plăcerii, 1920, S.E. 18, p. 29) [Opere voi. 3, pp. 183-184].

Psihanaliza copiilor ■ Semnificația situațiilor de anxietate timpurii în...


284 încercarea Eului de a deplasa procese intrapsihice în lumea
externă și de a le lăsa să se desfășoare acolo pare să aibă legătu­
ră cu o altă funcție psihică, una pe care Freud a recunoscut-o în
visele pacienților suferind de o nevroză traumatică.5
Deplasarea pericolelor instinctuale și interne asupra lumii ex­
terne îi permite copilului nu doar să stăpânească mai bine anxie­
tatea, ci și să devină mai pregătit pentru ea.6 încercările mereu
reînnoite ale copilului de a-și stăpâni anxietatea prin joc îmi par
a implica și un „control al stimulilor prin dezvoltarea aprehen­
siunii".7 Deplasarea asupra lumii externe a anxietății copilului
provenită din cauze intrapsihice — deplasare însoțită de devie­
rea instinctului său distructiv spre exterior — are, în plus, efec­
tul de a spori importanța obiectelor sale, căci tocmai în relație cu
aceste obiecte — sau cu substitutele lor — sunt confirmate8 atât
tendințele sale pozitive, cât și cele reactive. Astfel, obiectele de­
vin pentru copil o sursă de pericol, și totuși, în măsura în care par
binevoitoare, ele reprezintă și un sprijin împotriva anxietății.

5 Freud scrie despre aceste vise: „Este vorba de producerea unei stări de an­
goasă în vederea dominării excitației suferite, stare a cărei absență a consti­
tuit tocmai cauza nevrozei traumatice. în felul acesta, ele ne permit să arun­
căm o privire asupra uneia dintre funcțiile aparatului psihic, care, fără a se
afla în opoziție cu principiul plăcerii, este totuși independentă de acesta și
pare a fi mai veche decât tendința de a căuta plăcerea sau de a evita neplă­
cerea" (Dincolo de principiul plăcerii, 1920, S.E. 18, p. 32) [Opere voi. 3, p. 186].
6 în cele două capitole anterioare, am văzut că, în cel mai timpuriu stadiu al
dezvoltării individului, Eul său nu este suficient de capabil să-i tolereze an­
xietatea pulsională și obiectele internalizate și încearcă să se apere, în parte,
prin scotomizarea și negarea realității psihice.
7 Cu privire la relațiile strânse dintre vise și joc, vezi capitolul I al acestei cărți;
de asemenea, lucrarea mea „Personification in the Play of Children" (1929).
8 în textul în limba germană apare termenul „betätigt" (activat). Traducătoa­
rea [în engleză] consideră că este o greșeală de tipar și că termenul ar fi tre­
buit să fie „bestätigt".

MELANIE KLEIN
Freud a interpretat aruncarea mosorului și ca pe o expresie a 285
impulsurilor sadice, de răzbunare ale copilului la adresa mamei
care l-a abandonat.9 Pe de altă parte, acțiunea copilului de a face
mosorul să reapară, exprimând întoarcerea mamei, pare să repre­
zinte o restaurare magică10 a mamei, care a fost distrusă în pri­
ma parte a jocului, întrucât aruncatul este echivalat cu omorârea.
Pe lângă alinarea pe care o aduce proiecția, permițând ca sti-
mulii instinctuali interni să fie tratați ca niște stimuli externi, de­
plasarea în lumea externă a anxietății legate de pericole interne
conferă avantaje suplimentare. Instinctul de cunoaștere al copi­
lului, care se îndreptase, împreună cu impulsurile lui sadice, spre
interiorul corpului mamei, este intensificat de frica lui de peri­
colele și actele de distrugere care au loc acolo și înăuntrul pro­
priului corp și pe care copilul nu are cum să le controleze. Peri­
colele reale [externe] pot fi stăpânite mai ușor, deoarece copilul
poate să afle mai multe despre natura lor și să testeze pentru a
afla dacă măsurile pe care le-a adoptat împotriva lor au avut suc­
ces. Această nevoie de a face proba realității constituie un stimu­
lent puternic pentru dezvoltarea instinctului său de cunoaștere,
ca și pentru multe alte activități. Toate acele activități care-1 aju­
tă pe copil să se apere de pericol, care-i dezmint fricile și îi per­
mit să repare paguba provocată obiectului au, la fel ca manifes­
tările timpurii ale impulsului de a se juca, scopul de a stăpâni
anxietatea legată și de pericolele din afară și de dinăuntru, și de
cele reale, și de cele imaginare.
Ca urmare a interacțiunii dintre introiecție și proiecție —
proces ce corespunde interacțiunii dintre formarea Supraeului

9 Dincolo de principiul plăcerii, S.E. 18, pp. 14-16.


10 Am arătat, în capitolul IX al acestei cărți, că sentimentul de vinovăție acțio­
nează ca imbold pentru cele mai timpurii activități și sublimări.

Psihanaliza copiilor ■ Semnificația situațiilor de anxietate timpurii în...


286 și relațiile de obiect11 —, copilul găsește o infirmare a lucrului
de care se teme în lumea externă și, în același timp, își alină an­
xietatea introiectându-și obiectele reale, „bune". întrucât pre­
zența și iubirea obiectelor reale au și scopul de a atenua frica
copilului mic de obiectele introiectate și de sentimentul său de
vinovăție, frica lui de pericolele interne îi întărește fixația asu­
pra mamei și-i amplifică semnificativ nevoia de iubire și de aju­
tor. Freud a explicat că acele expresii ale anxietății la copiii mici
pe care nu le putem înțelege pot fi reduse la o singură sursă —
„lipsa persoanei iubite (dorite)"1112, iar el plasează originea an­
xietății respective într-un stadiu din trecut în care individul
imatur era complet dependent de mamă. Dorul de persoana iu­
bită sau dorită, resimțirea ca pericol a pierderii iubirii sau a
pierderii obiectului, spaima de a fi singur pe întuneric sau cu
o persoană necunoscută — toate aceste lucruri am constatat că
sunt forme modificate ale situațiilor de anxietate timpurii, adi­
că ale fricii copilului mic de obiectele internalizate și externe
periculoase. într-un stadiu ceva mai târziu al dezvoltării, la
această frică se adaugă și grija față de obiectul însuși. Copilul
se teme acum că mama va muri ca urmare a atacurilor pe care
le-a întreprins în fantasmă asupra ei și, în plus, se teme că va
rămâne cu totul singur în starea lui de neajutorare. Freud spu­
ne13 în această privință: „El [sugarul] nu poate deosebi încă lip­
sa temporară de pierderea durabilă; dacă o dată el nu o are sub
ochi pe mamă, se comportă ca și cum nu ar mai vedea-o nicio­
dată și este nevoie de experiențe consolatoare repetate până ce

11 Cf. capitolului IX.


12 Inhibiție, simptom și angoasă (1926), (S.E. 20, p. 136) [Opere voi. 5, p. 238].
13 Ibid., p. 169 [Ibid., p. 262].

MELANIE KLEIN
învață că după o astfel de dispariție a mamei urmează reapari- 287
ția ei".14
Potrivit observațiilor mele asupra copiilor, mama trebuie să
demonstreze în repetate rânduri, prin prezența sa, că nu e mama
„rea", atacatoare. Copilul are nevoie de un obiect real pentru a-și
combate frica de obiectele introiectate înspăimântătoare și de Su-
praeul său. în plus, prezența mamei este folosită ca dovadă că
n-a murit. Pe măsură ce relația lui cu realitatea progresează, co­
pilul își folosește tot mai mult relațiile cu obiectele și diferitele
sale activități și sublimări ca ajutor în fața fricii de Supraeu și de
propriile impulsuri distructive. Punctul meu de plecare a fost
afirmația că anxietatea stimulează dezvoltarea Eului. Ceea ce se
întâmplă este că, în eforturile de a stăpâni anxietatea, Eul copi­
lului cheamă în ajutor relațiile cu obiectele sale și cu realitatea.

14 Dar copilul mic se va lăsa convins de experiențele liniștitoare de acest fel


doar cu condiția ca situațiile sale timpurii de anxietate să nu predomine și
ca în formarea Supraeului său să fie incluse în mod suficient relațiile cu obiec­
tele reale. Am constatat în repetate rânduri că, la copiii mai mari, absența
mamei reactiva cele mai timpurii situații de anxietate, sub presiunea căreia,
mici fiind, resimțiseră absența ei temporară ca pe una permanentă. In „Per­
sonification in the Play of Children" (1929), am prezentat cazul unui băiat
de șase ani care mă făcea să joc rolul unei „mame-zână", care trebuia să-1
apere de părinții săi „răi" combinați și să-i omoare. în plus, în repetate rân­
duri trebuia să mă transform imediat din „mama-zână" în „mama rea". Ca
„mamă-zână", trebuia să vindec rănile fatale pe care i le provocase un ani­
mal sălbatic uriaș (părinții „rău" combinați); dar, în clipa următoare, trebu­
ia să plec, să mă întorc în chipul „mamei rele" și să-l atac. El spunea: „De
câte ori mama-zână pleacă din cameră, nu știi niciodată dacă nu cumva se
va întoarce brusc ca mama rea". Acest băiat, care avea o fixație deosebit de
puternică asupra mamei sale de la cea mai fragedă vârstă, trăia cu credința
perpetuă că asupra părinților, fraților și surorilor lui s-a abătut o nenorocire.
S-a vădit că, chiar dacă-și văzuse mama cu doar un minut mai devreme, nu
se simțea deloc sigur că aceasta n-a murit între timp.

Psihanaliza copiilor ■ Semnificația situațiilor de anxietate timpurii în...


288 Prin urmare, acele eforturi au o importanță fundamentală în
adaptarea copilului la realitate și în dezvoltarea Eului său.
Supraeul copilului mic și obiectele lui nu sunt identice, dar el
încearcă mereu să le facă interschimbabile, în parte ca să-și re­
ducă frica de Supraeu, în parte ca să devină mai capabil de a în­
deplini cerințele obiectelor sale reale, care nu coincid cu porun­
cile fantasmate ale obiectelor introiectate. Astfel, Eul copilului
mic poartă povara conflictului dintre Supraeul și Se-ul său, dar
și pe cea a cerințelor conflictuale ale Supraeului însuși, care con­
ține diferite imagouri formate pe parcursul dezvoltării. Pe lân­
gă toate acestea, copilul trebuie să facă față diferenței dintre ce­
rințele Supraeului său și cele ale obiectelor sale reale, rezultatul
fiind acela că oscilează constant între obiectele introiectate și cele
reale — între lumea fantasmelor și lumea realității.
încercarea de a efectua o ajustare între Supraeu și Se nu se
poate solda cu succes în copilăria mică, fiindcă presiunile Se-ului
și severitatea corespondentă a Supraeului absorb la acea vreme
toată energia Eului. La intrarea în perioada de latență, când dez­
voltarea libidoului și formarea Supraeului s-au încheiat, Eul este
mai puternic și-și poate asuma sarcina de a face o ajustare, pe o
bază mai largă, a factorilor implicați. Eul întărit se asociază cu
Supraeul și împreună creează un sprijin comun, care include,
mai presus de toate, supunerea Se-ului și adaptarea acestuia la
cerințele obiectelor reale și la lumea externă. în această perioa­
dă a dezvoltării copilului, Idealul Eului este copilul bine crescut,
„bun", care-și mulțumește părinții și profesorii.
Totuși, această stabilizare se năruie în perioada imediat ante­
rioară pubertății și, mai ales, în cea a pubertății propriu-zise. Re­
activarea libidoului, care se produce în această perioadă, întăreș­
te cerințele Se-ului, iar presiunea din partea Supraeului crește și

MELANIE KLEIN
ea concomitent. Eul este supus din nou unor presiuni intense și 289
se confruntă cu nevoia de a ajunge la o nouă ajustare, întrucât
cea veche a eșuat și impulsurile instinctuale nu mai pot fi ținu­
te sub control și supuse restricțiilor, ca până atunci. Anxietatea
copilului este amplificată de faptul că instinctele sale pot ieși mai
ușor la iveală în realitate și cu consecințe mai drastice decât în
copilăria mică.
Drept urmare, Eul stabilește, în acord cu Supraeul, un nou
obiectiv. Trebuie să renunțe la obiectele inițiale ale iubirii sale. îl
vedem deseori pe adolescent împotrivindu-se celor din jur și
aflat în căutarea de noi obiecte. O atare cerință este totuși, într-o
anumită măsură, în armonie cu realitatea, care-i impune la aceas­
tă vârstă alte sarcini, de proporții mai mari; iar pe traseul ulte­
rior al dezvoltării sale, fuga de obiectul inițial duce la detașarea
parțială de obiectele personale în general și la înlocuirea lor cu
principii și idealuri.
Stabilizarea finală a individului este atinsă abia după ce el tra­
versează perioada pubertății. La încheierea acestei perioade, Eul
și Supraeul său pot cădea de acord asupra fixării de țeluri adul­
te. în loc să depindă de mediul său imediat, individul se adap­
tează acum la lumea mai vastă din jur; deși recunoaște cerințe­
le noii realități, le instituie drept cerințe interne, proprii. Pe
măsură ce reușește să se desprindă de obiectele sale inițiale, ajun­
ge la o mai mare independență față de obiecte în general. Adap­
tarea de acest fel se bazează pe faptul că el recunoaște noua re­
alitate și se efectuează cu ajutorul unui Eu mai puternic. Și, încă
o dată, la fel ca în prima perioadă de înflorire a vieții sexuale,
presiunea izvorâtă din situația amenințătoare existentă între ce­
rințele exagerate ale Se-ului și Supraeului contribuie mult la în­
tărirea Eului. Efectul contrar, inhibitor al respectivei presiuni se

Psihanaliza copiilor ■ Semnificația situațiilor de anxietate timpurii în...


290 vede în noua limitare a personalității individului, de obicei o li­
mitare permanentă, care se produce la încheierea acestei perioa­
de. înflorirea vieții sale fantasmatice, care însoțește, deși în mă­
sură mai moderată decât în perioada copilăriei mici, această a
doua apariție a sexualității este, de regulă, supusă încă o dată
unor restricții drastice când depășește perioada pubertății. Avem
acum în fața noastră adultul „normal".
încă o observație. Am văzut că, în copilăria mică, Supraeul și
Se-ul încă nu pot fi reconciliate. în perioada de latență, se ajun­
ge la stabilitate ca urmare a faptului că Eul și Supraeul se unesc
pentru a atinge un obiectiv comun. La pubertate, se creează o si­
tuație similară cu cea timpurie, urmată și ea de stabilizarea psi­
hică a individului. Am discutat deja diferențele dintre cele două
tipuri de stabilizare, iar acum putem vedea ce au în comun. în
ambele cazuri, se realizează o ajustare prin faptul că Eul și Su­
praeul convin asupra unui obiectiv comun și instaurează un
Ideal al Eului care ia în calcul cerințele realității.15
în capitolele anterioare ale acestei cărți, am încercat să arăt că
dezvoltarea Supraeului se oprește, odată cu cea a libidoului, la
intrarea în perioada de latență. Acum aș vrea să subliniez, ca as­
pect de importanță centrală, că în diferitele stadii ce urmează de­
clinului conflictului oedipian ne confruntăm nu cu schimbări la

15 în Inhibiție, simptom și angoasă (1926), Freud spune: „Eul dirijează accesul în


conștiință, ca și ieșirea spre acțiune în lumea externă; în refulare, el își folo­
sește puterea în ambele direcții" (S.E. 20, p. 95) [Opere voi. 5, p. 208]. Pe de
altă parte, afirmă: „Am înfățișat acolo dependența Eului de Se, ca și de Su­
praeu, neputința și atitudinea lui temătoare față de ambele [.,.]" (ibid., p. 95)
[ibid., p. 208]. Teoria mea cu privire la dezvoltarea Eului este în acord cu
aceste două afirmații, deoarece ea arată cum reacționează forțele Supraeului
și ale Eului unele față de altele și cum influențează întreaga traiectorie a dez­
voltării individului.

MELANIE KLEIN
nivelul Supraeului însuși, ci cu o dezvoltare a Eului, care presu- 291
pune o consolidare a Supraeului. în perioada de latență, Eul și
Supraeul copilului au în comun obiectivul de a se adapta la me­
diu și de a adopta Idealuri ale Eului care aparțin acelui mediu.
Acest fapt, și nu schimbarea propriu-zisă a Supraeului său, poa­
te explica procesul general de stabilizare din perioada de latență.
Acum, trebuie să trecem de la discuția despre dezvoltarea Eu­
lui la o reflecție asupra relației dintre acest proces și stăpânirea
situațiilor de anxietate, pe care am descris-o ca fiind un factor
esențial al dezvoltării.
Am afirmat că, realizând o punte peste prăpastia dintre fan­
tasmă și realitate, activitățile copilului îl ajută să-și stăpânească
frica de pericolele interne și externe. Să ne gândim la jocurile ti­
pice „de-a mama" ale fetițelor. Analiza copiilor normali arată că,
pe lângă faptul că reprezintă împliniri ale dorințelor, aceste jo­
curi conțin cea mai profundă anxietate ce aparține situațiilor de
anxietate timpurii și că la baza dorinței mereu reînnoite a fetiței
de a avea păpuși se află o nevoie de consolare și liniștire. Deți­
nerea păpușilor constituie o dovadă că mama nu i-a furat copiii,
că nu i-a distrus corpul și că ea, fata, este în stare să aibă copii,
în plus, hrănindu-și și îmbrăcându-și păpușile, cu care se iden­
tifică, obține dovada că a avut o mamă iubitoare, lucru care îi
atenuează frica de a fi abandonată și de a rămâne fără casă și fără
mamă. Același scop este servit într-o anumită măsură și de alte
jocuri ale copiilor de ambele sexe, cum ar fi, de pildă, jocul de-a
mobilarea caselor și de-a călătoria, care izvorăsc, amândouă, din
dorința de a-și găsi un nou cămin — în ultimă instanță, de a-și
redescoperi mama.
Un joc tipic al băieților care scoate la iveală foarte clar com­
ponentele masculine este cel cu trăsurile, caii și trenurile. Acestea

Psihanaliza copiilor ■ Semnificația situațiilor de anxietate timpurii în...


292 simbolizează o cale de acces în corpul mamei. în jocul lor, băie­
ții pun în scenă, în repetate rânduri și cu variații de tot felul,
episoade de luptă cu tatăl înăuntrul corpului mamei și de copu­
lație cu aceasta. îndrăzneala, îndemânarea și viclenia cu care se
apără de dușmani în jocurile de luptă îi asigură că-și pot învin­
ge tatăl castrator, iar acest lucru le reduce frica de el. Prin aceste
mijloace și prin faptul că se reprezintă pe sine în copulație cu
mama în diferite feluri și-și arată măiestria în acest domeniu, bă­
iatul încearcă să-și dovedească faptul că deține un penis și po-
tență sexuală — două lucruri de a căror pierdere l-au făcut să se
teamă cele mai profunde situații de anxietate ale sale. Și pentru
că în aceste jocuri apar, alături de tendințele sale agresive, și cele
de restaurare la adresa mamei, el își dovedește totodată că peni­
sul său nu este distructiv și, pe această cale, își atenuează senti­
mentul de vinovăție.16
Plăcerea intensă pe care o obțin din jocuri copiii care nu pre­
zintă inhibiții de joacă provine nu doar din gratificarea tendin­
țelor de împlinire a dorințelor, ci și din stăpânirea anxietății pe
care o dobândesc în jocurile lor. Dar, după părerea mea, nu este
vorba despre două funcții separate, desfășurate în paralel; în
mare măsură, Eul utilizează fiecare mecanism de îndeplinire a
dorințelor și în scopul stăpânirii anxietății. Astfel, printr-un pro­
ces complicat ce mobilizează toate forțele Eului, jocurile copiilor
realizează o transformare a anxietății în plăcere. Vom examina
mai târziu cum influențează acest proces fundamental economia
vieții psihice și dezvoltarea Eului adultului.
Totuși, la copiii mici, Eul nu reușește niciodată să atingă pe de­
plin obiectivul de a stăpâni anxietatea prin intermediul jocului.

16 Acest subiect va fi discutat mai pe larg în capitolul XII.

MELANIE KLEIN
Atât timp cât anxietatea rămâne activă latent, ea se face simțită 293
ca un imbold constant spre joacă, dar imediat ce devine mani­
festă, le întrerupe jocul.
Așadar, în jocul copiilor mici putem vedea că Eul timpuriu al
copilului își atinge doar parțial obiectivul de a stăpâni anxieta­
tea. După intrarea în perioada de latență, copilul își stăpânește
mai bine anxietatea și, în același timp, vădește o capacitate mai
mare de a îndeplini cerințele realității. Jocurile sale își pierd con­
ținutul imaginativ și locul le este luat treptat de învățătură. Pre­
ocuparea copilului față de literele alfabetului, cifrele aritmetice
și desen, care are la început caracter de joc, îi înlocuiește în mare
măsură jocurile cu jucării. Felul în care se alătură literele, efortul
copilului de a le da forma și ordinea corectă și de a le face uni­
forme ca mărime și încântarea provocată de atingerea corectitu­
dinii în privința fiecăruia dintre aceste detalii se bazează, toate,
pe aceleași condiții interne ca activitățile sale anterioare de con­
struire a caselor și joc cu păpușile. Caietul de exerciții frumos,
ordonat are aceeași semnificație simbolică pentru fată ca și casa
și căminul: aceea de corp sănătos, nevătămat. Literele și cifrele
reprezintă pentru ea părinți, frați și surori, organe genitale și ex­
cremente și constituie vehiculele tendințelor ei agresive inițiale,
dar și ale celor reactive. Ea își obține dovada infirmării fricilor
din temele pentru acasă făcute corect, acestea luând locul jocu­
lui cu păpușile și al mobilării caselor. Analiza copiilor aflați în
perioada de latență arată nu doar că fiecare detaliu al temelor
pentru acasă, ci și diferitele activități de lucru manual, desen și
așa mai departe sunt folosite în fantasmă pentru a-și restaura
propriile organe genitale și propriul corp, precum și corpul ma­
mei și conținutul acestuia, penisul tatălui, frații și surorile etc. în
aceeași manieră, absolut fiecare obiect de îmbrăcăminte al lor sau

Psihanaliza copiilor ■ Semnificația situațiilor de anxietate timpurii în...


294 al păpușilor lor, cum ar fi gulerele, manșetele, șalul, pălăria, cu­
reaua, ciorapii, pantofii, are o semnificație simbolică.17
Pe traseul normal al dezvoltării lor, grija pe care copiii mai
mici o investesc din abundență în „desenarea“ literelor și a nu­
merelor se extinde, pe măsură ce cresc, asupra realizărilor inte­
lectuale ca întreg. Dar chiar și așa, mulțumirea pe care le-o pro­
voacă aceste realizări depinde în mare măsură de aprecierea pe
care o primesc din partea oamenilor din jurul lor; ele sunt un
mijloc de a câștiga aprobarea adulților. Așadar, vedem că, în pe­
rioada de latență, copilul găsește într-o mare măsură infirmarea
situațiilor sale de pericol în dragostea și aprobarea obiectelor re­
ale; există un accent excesiv de mare pe relația cu obiectele și cu
realitatea.
La băiat, scrisul constituie expresia componentelor sale mas­
culine.18 Trăsătura de condei și succesul cu care formează litere
reprezintă o desfășurare activă a coifului și sunt o dovadă a fap­
tului că are penis și potență sexuală. Cărțile și caietele reprezin­
tă organul genital sau corpul mamei ori al surorii lui.19 Pentru
un băiat în vârstă de șase ani, de exemplu, litera L mare însem­
na un bărbat pe un cal (el însuși și penisul lui) trecând pe sub o
arcadă (organul genital al mamei); „i" era penisul și el însuși,
„e", mama și organul ei genital, iar „ie", uniunea sa și a mamei
prin coit. Literele mari și cele mici îi reprezintă în general pe pă­
rinți și respectiv pe copii.20 Fantasmele active de copulație ale

17 Cf. Flugel, The Psychology ofClothes (1930).


18 Și la fete, scrisul și alte activități similare derivă în principal din componen­
te masculine.
19 In contextul componentei sale feminine, caietul băiatului reprezintă propriul
său corp, iar efectuarea unei sarcini școlare, o încercare de a-1 restaura.
20 Cf. lucrării mele „The Role of the School in the Libidinal Development of the
Child" (1923, Writings, I).

MELANIE KLEIN
băieților se exprimă totodată în jocuri active și în sport, și găsim 295
aceleași fantasme exprimate în detaliile acestor jocuri, ca și în te­
mele lor pentru acasă. Dorința băiatului de a-și învinge rivalii și
de a obține astfel o asigurare în fața pericolului de a fi castrat de
tată — dorință ce corespunde modelului masculin de confrunta­
re cu situațiile de anxietate și care are o importanță mult mai
mare la vârsta pubertății — își face apariția încă din perioada de
latență. în general, băiatul depinde mai puțin decât fata de apro­
barea din partea mediului său, chiar și în această perioadă, și re­
alizările de dragul realizărilor joacă un rol mult mai mare în via­
ța lui psihică decât într-a ei.
Am descris stabilizarea ce se produce în perioada de latență
ca având la bază o adaptare la realitate realizată de Eu în acord
cu Supraeul. Atingerea unui astfel de obiectiv depinde de acțiu­
nea combinată a tuturor forțelor implicate în controlul și limita­
rea instinctelor Se-ului. Tocmai aici intervine lupta copilului de
a se dezbăra de masturbare — luptă care, ca să-l citez pe Freud,
„îi reclamă o mare parte din energie" în perioada de latență și a
cărei forță deplină se îndreaptă și împotriva fantasmelor mastur-
batorii. Iar aceste fantasme, după cum am văzut în repetate rân­
duri, constituie un element nu doar în jocul copiilor, ci și în ac­
tivitățile lor de învățare și în toate sublimările de mai târziu.21

21 în lucrarea „The Role of the School in the Libidinal Development of the


Child" (1923), am discutat semnificația inconștientă a anumitor obiecte folo­
site la școală și am examinat cauzele subiacente ale inhibițiilor de învățare și
a celor din viața școlară. Ca urmare a refulării excesive a fantasmelor sale
masturbatorii, copilul suferă o inhibare a vieții sale imaginative, care-i afec­
tează atât jocul, cât și munca școlară. în perioada de latență, această inhibi­
ție este foarte vizibilă în întregul caracter al copilului. în Problema analizei
practicate de nemedici (1926), Freud scrie: „Am impresia că, odată cu intrarea
în perioada de latență, ei (copiii) devin inhibați psihic, mai proști. Mulți copii

Psihanaliza copiilor ■ Semnificația situațiilor de anxietate timpurii în...


296 Motivul pentru care, în perioada de latență, copilul are nevo­
ie atât de mare de aprobarea obiectelor sale este acela că vrea să
reducă opoziția Supraeului (care tinde, în acest stadiu, să se
adapteze la obiectele sale) față de fantasmele lui masturbatorii
desexualizate. Astfel, în această perioadă el trebuie, pe de o par­
te, să răspundă cerinței de a renunța la masturbare și de a-și re­
fula fantasmele masturbatorii și, pe de altă parte, să îndeplineas­
că cerința opusă de a pune în aplicare cu succes și spre satisfacția
adulților aceleași fantasme masturbatorii în forma lor desexua-
lizată, adică sub formă de interese și activități cotidiene; aceas­
ta, deoarece numai cu ajutorul unor astfel de sublimări satisfă­
cătoare poate obține infirmarea completă a situațiilor de
anxietate, necesară Eului său. De ieșirea cu succes din această di­
lemă va depinde stabilizarea lui în perioada de latență. Confir­
marea din partea persoanelor cu autoritate, de care are nevoie
copilul pentru a-și stăpâni anxietatea, este și ea o condiție nece­
sară a acestui proces.
Această scurtă trecere în revistă a proceselor de dezvoltare ex­
trem de complicate și cu multe ramificații trebuie să fie cu nece­
sitate schematică. In realitate, granița dintre copilul normal și cel
nevrotic nu se conturează prea precis, mai ales în perioada de la­
tență. Copilul nevrotic poate fi bun la învățătură. Copilul normal
nu este întotdeauna dornic să învețe, deoarece încearcă deseori

își pierd atunci și mai mult din farmecul corporal" (S.E. 20, p. 215) [Opere
voi. 11, p. 238]. Este foarte adevărat că individul plătește un preț foarte mare
pentru faptul că Eul își menține poziția de superioritate față de Se. în acele
perioade ale vieții în care nu are un succes atât de deplin în domesticirea
Se-ului (adică în prima și a doua perioadă de înflorire a sexualității), el se
bucură de o activitate imaginativă mai deplină, lucru care se exprimă în sta­
bilitatea psihică mai redusă, pe de o parte, și în bogăția mai mare a persona­
lității, pe de altă parte.

MELANIE KLEIN
să-și infirme situațiile de anxietate în alte moduri, de exemplu 297
etalându-și agilitatea fizică. în perioada de latență, fata norma­
lă își stăpânește deseori anxietatea în modalități predominant
masculine, iar băiatul poate fi descris în continuare drept nor­
mal chiar dacă alege, în același scop, moduri de conduită mai
pasive și mai feminine.
Freud ne-a atras atenția asupra ritualurilor tipice care apar în
perioada de latență și care sunt rezultatul luptei copilului cu
masturbarea.22 El spune că această perioadă „este caracterizată
prin [...] ridicarea în Eu a barierelor etice și estetice". Datorită ac­
țiunii exercitate de „formațiunile reacționale ale Eului obsesio-
nalului, pe care le recunoaștem ca exagerări ale formațiunilor ca­
racteriale normale"23, linia de demarcație dintre reacțiile
obsesionale și dezvoltarea caracterului copilului normal, ajutată
și stimulată de mediul său educativ, nu se fixează prea ușor la
copiii din perioada de latență.
După cum ne amintim, am avansat ideea că situația în
care-și are originea nevroza obsesională se găsește în copilăria
mică. Dar am afirmat că în această perioadă a dezvoltării apar
numai trăsături obsesionale izolate. în general, ele nu se orga­
nizează pentru a forma o nevroză obsesională decât după de­
butul perioadei de latență. Această sistematizare a trăsăturilor
obsesionale, care se produce în paralel cu consolidarea Supra-
eului24 și cu întărirea Eului, se realizează ca urmare a faptului

22 Cf. Inhibiție, simptom și angoasă (1926), (S.E. 20, p. 116) [Opere voi. 5, p. 223].
23 Ibid., pp. 114 și 115 [Ibid., pp. 222-223].
24 Prin acest proces, diferitele identificări ale copilului ajung la un grad mai
mare de integrare, cerințele exercitate de Supraeul său devin mai unitare, iar
obiectele sale internalizate devin mai bine adaptate la situația externă. Cf. și
lucrării mele „Personification in the Play of Children" (1929, Writings, I).

Psihanaliza copiilor ■ Semnificația situațiilor de anxietate timpurii în...


298 că Supraeul și Eul25 își fixează un țel comun. Acest țel comun
constituie piatra de temelie a puterii exercitate asupra Se-ului. Și
cu toate că reprimarea instinctelor copilului, cerută de obiectele
sale, este realizată cu ajutorul mecanismelor obsesionale, ea nu
ar reuși dacă toți factorii implicați n-ar acționa concertat împo­
triva Se-ului. în acest proces cuprinzător de organizare, Eul ma­
nifestă tendința pe care Freud a numit-o „tendința spre sinteză"
a Eului26.
Așadar, în perioada de latență nevroza obsesională este adec­
vată pentru îndeplinirea cerințelor Eului, ale Supraeului și ale
obiectelor copilului. în general, adulții resping cu putere afecte­
le copilului. Acest lucru dă adesea rezultate foarte bune pentru
că acea respingere răspunde, la această vârstă, cerințelor interne
ale copilului.27 Vedem de multe ori în analiză că, dacă oamenii
care se ocupă de el s-au identificat prea puternic cu nesupunerea

25 în Inhibiție, simptom și angoasă (1926), (S.E. 20, p. 113) [Opere voi. 5, p. 221],
Freud spune că, în nevroza obsesională, „Eul și Supraeul iau aici o parte de­
osebit de mare în formarea simptomului".
26 Ibid., p. 112 [Ibid., p. 221].
27 Mediul copilului poate să-i influențeze și el în mod direct nevroza. în anu­
mite analize, am constatat că influența favorabilă exercitată asupra pacien­
tului de o schimbare din mediu putea fi atribuită faptului că ea îl determi­
nase să înlocuiască simptome care fuseseră foarte obositoare cu altele care,
deși erau la fel de importante în structura nevrozei sale, era mai puțin sesi­
zabile. Un alt lucru care poate determina dispariția simptomelor copilului
este intensificarea fricii de obiectele sale. Am avut odată un pacient, un bă­
iat de paisprezece ani (cf. lucrării mele „A Contribution to the Psychogene-
sis of Tics", 1925), care fusese foarte bun la materiile de studiu de la școală,
dar foarte inhibat în jocuri și sporturi, până când tatăl lui, care fusese plecat
multă vreme, s-a întors acasă și a făcut presiuni asupra lui să-și învingă in­
hibiția. Băiatul chiar a făcut acest lucru, mânat de frica de tată, dar, în ace­
lași timp, a căzut pradă unei drastice inhibiții de învățare, care încă mai per­
sista la vârsta de paisprezece ani, când a venit la mine pentru analiză.

MELANIE KLEIN
și tendințele sale agresive, copilul are de suferit și intră în con- 299
flict. Eul lui se simte în măsură să îndeplinească sarcina de a ține
Se-ul sub control și de a se opune impulsurilor interzise numai
atât timp cât adulții îl ajută pe copil în eforturile sale. Copilul are
nevoie să primească interdicții din exterior, întrucât, așa cum
știm, acestea vin în sprijinul interdicțiilor din interior. Altfel spus,
are nevoie să aibă în lumea externă reprezentanți ai Supraeului
său. Această dependență de obiecte pentru a putea să-și stăpâ­
nească anxietatea este mult mai puternică în perioada de laten­
ță decât în oricare altă fază a dezvoltării. Într-adevăr, cred că stă­
pânirea anxietății bazată pe relațiile de obiect ale copilului și pe
adaptarea la realitate reprezintă o condiție preliminară a trecerii
reușite în perioada de latență.
Totuși, pentru stabilitatea viitoare a copilului este necesar ca
acest mecanism de stăpânire a anxietății să nu predomine exce­
siv. Dacă interesele și realizările copilului și alte gratificări sunt
dedicate în totalitate încercărilor sale de a câștiga dragostea și
recunoașterea din partea obiectelor sale — altfel spus, dacă rela­
țiile de obiect sunt mijloacele predominante de stăpânire a an­
xietății și de atenuare a sentimentului de vinovăție —, sănătatea
sa psihică viitoare nu-și are rădăcinile într-un teren solid. Dacă
copilul este mai puțin dependent de obiectele sale și dacă inte­
resele și realizările cu ajutorul cărora își stăpânește anxietatea
și-și atenuează sentimentul de vinovăție sunt întreprinse ca scop
în sine și-i fac plăcere prin ele însele, anxietatea sa va fi supusă
unei modificări mai bune și unei distribuiri mai largi — va fi, ca
să spunem așa, nivelată. Imediat ce anxietatea sa este diminua­
tă în acest fel, capacitatea de gratificare libidinală a copilului va
spori, iar aceasta este o condiție necesară pentru stăpânirea cu
succes a anxietății. Anxietatea poate fi stăpânită doar atunci când

Psihanaliza copiilor • Semnificația situațiilor de anxietate timpurii în...


300 Supraeu! și Se-ul au ajuns la o ajustare satisfăcătoare, iar Eu! a
ajuns suficient de puternic.28
întrucât, în perioada de latență, relațiile de obiect conferă un
sprijin psihic atât de mare chiar și copiilor normali, nu sunt ușor
de detectat acele cazuri, frecvente, în care acest factor capătă im­
portanță excesivă. Dar în perioada pubertății, putem face clar
acest lucru, deoarece dependența copilului față de obiectele sale
nu mai este suficientă dacă ea reprezintă instrumentul principal
pentru stăpânirea anxietății. Cred că acesta este unul dintre mo­
tivele pentru care bolile psihotice debutează de obicei abia în co­
pilăria târzie, la vârsta pubertății sau după aceea. Dacă luăm
drept unitate de măsură forța Eului, bazată pe o reducere a se­
verității Supraeului, care include mai multă libertate instinctua­
lă, precum și o adaptare la obiectivele acestei perioade de dez­
voltare, atunci nu riscăm să supraestimăm adaptarea la cerințele
educative și la realitate, în perioada de latență, în calitate de cri­
teriu al dezvoltării reușite și al sănătății.29

28 Dacă acordăm indiciilor atenția cuvenită, vom putea să observăm începutu­


rile bolilor și deficitelor de dezvoltare ulterioare mult mai clar în prima pe­
rioadă a copilăriei decât în perioada de latență. în foarte multe cazuri de oa­
meni care s-au îmbolnăvit la vârsta pubertății sau mai târziu, s-a constatat
că suferiseră mari dificultăți în copilăria mică, dar au fost bine adaptați în
perioada de latență, când n-au vădit nicio dificultate însemnată și au fost re­
ceptivi — adesea prea receptivi — la mediul lor educativ. în cazurile în care
anxietatea aparținând celor mai timpurii stadii este prea intensă ori n-a fost
modificată adecvat, procesul stabilizării în perioada de latență, care are la
bază mecanisme obsesionale, nu se produce deloc.
29 Dacă cerințele perioadei de latență i-au fost impuse copilului cu prea mult
succes și dacă docilitatea lui este prea mare, caracterul său și Idealurile Eu­
lui vor rămâne aservite mediului său pentru tot restul vieții. Un Eu slab —
rezultatul proastei adaptări între Supraeu și Se — aduce cu sine riscul inca­
pacității de a efectua sarcina desprinderii individului de obiectele sale la vâr­
sta pubertății și a instituirii de standarde interne independente, așa că, din

MELANIE KLEIN
Freud afirmă că „în dezvoltarea nevrozei obsesionale, puber- 301
tatea reprezintă o secțiune hotărâtoare" și, mai mult, că în pe­
rioada respectivă „se trezesc din nou mișcările agresive ale co­
pilăriei timpurii și, pe de altă parte, o porțiune mai mică sau mai
mare din noile mișcări libidinale — în cazurile grave, toate — tre­
buie să apuce pe căile desemnate prin regresie și să apară ca in­
tenții agresive și distructive. Ca urmare a acestei deghizări a ten­
dințelor erotice și a puternicelor formațiuni reacționale ale Eului,
este continuată sub flamura etică lupta împotriva sexualității". 30
Copilul folosește apariția unor noi principii și noi imagouri
paterne idealizate și cerințele tot mai mari la adresa sa în sco­
pul îndepărtării de obiectele sale inițiale. Procedând astfel, el
este capabil să-și activeze atașamentul pozitiv inițial față de tată
și să-l amplifice, cu riscuri mai mici de a intra în conflict cu aces­
ta. Acest eveniment corespunde unui clivaj al imagoului patern.
Tatăl pus pe piedestal și admirat poate fi acum iubit și adorat,
în timp ce tatăl „rău" — deseori reprezentat de tatăl real sau de
un substitut, cum ar fi directorul școlii — trezește sentimente de

punct de vedere caracterial, individul va eșua. Dependența mai mică a co­


pilului de obiectele sale merge mână-n mână cu cerințele educaționale exer­
citate asupra lui la acea vreme. în niciuna dintre analizele mele cu copii aflați
în perioada de latență, pacientul nu se desprinsese de obiectele sale în sen­
sul în care o fac copiii la vârsta pubertății. Singurul lucru care se întâmpla­
se era acela că fixațiile sale deveniseră mai puțin puternice și mai puțin am­
bivalențe. în această perioadă a vieții, copilul, ajungând să fie mai puțin
dependent de obiectele sale, devine mai capabil să găsească alte obiecte și,
astfel, se pregătește pentru desprinderea ulterioară de obiectele sale pe care
trebuie s-o întreprindă la pubertate. Analiza nu amplifică, ci atenuează difi­
cultățile copilului de a se adapta la mediul său și de a cădea la pace cu aces­
ta, deoarece cu cât are mai multă libertate internă, cu atât va fi mai în măsu­
ră să facă acest lucru.
30 Inhibiție, simptom și angoasă (1926), (S.E. 20, p. 116) [Opere voi. 5, p. 224].

Psihanaliza copiilor ■ Semnificația situațiilor de anxietatp timnnrii în


302 ură foarte stranii, care sunt frecvent întâlnite în această perioadă
a dezvoltării. în relația agresivă cu tatăl detestat, băiatul își con­
firmă că este pe măsura acestuia și că nu va fi castrat de el. în re­
lația cu imagoul patern admirat, se poate simți mulțumit că are
un tată puternic și care-1 sprijină și, totodată, poate să se identifi­
ce cu acesta; din toate acestea, băiatul extrage o credință mai pu­
ternică în propriile capacități constructive și în propria potență
sexuală.
Tocmai aici intervin activitățile și realizările sale. Prin inter­
mediul acelor realizări, fie ele fizice sau intelectuale, care nece­
sită, printre altele, curaj, tărie și inițiativă, băiatul își dovedeș­
te că nu a fost victima castrării de care-i e atât de groază și că
nu este impotent. Realizările îi gratifică totodată tendințele re­
active și-i atenuează sentimentul de vinovăție. Ele îi arată că
puterile sale constructive sunt mai mari decât tendințele dis­
tructive și, de asemenea, reprezintă restituiri față de obiecte
sale. Oferindu-i aceste asigurări, îi sporesc foarte mult satisfac­
ția pe care i-o prilejuiesc.31 Atenuarea anxietății și a sentimen­
tului de vinovăție, pe care a obținut-o în perioada de latență
prin intermediul îndeplinirii cu succes a activităților sale atunci
când aprobarea din partea mediului le-a făcut să fie egosinto-
nice, trebuie să provină în măsură mult mai mare în perioada
pubertății din valoarea pe care o au pentru el munca și realiză­
rile în sine.
Ajunși aici, trebuie să reflectăm puțin asupra modului în care
se confruntă fata cu situațiile ei de anxietate la pubertate. în mod
31 în multe din sublimările sale și mai ales în eforturile intelectuale și artistice,
băiatul folosește extensiv modalitatea feminină de a stăpâni anxietatea. El
folosește cărțile și munca, simbolizând corpuri, fertilitate, copii etc., ca infir­
mare a distrugerii corpului său, la care se așteaptă, de pe poziția feminină,
din partea mamei, care-i este rivală.

MELANIE KLEIN
normal, la această vârstă, ea își păstrează obiectivele din perioa- 303
da de latență și modalitățile de stăpânire a anxietății adecvate
acelei faze timp mai îndelungat decât băiatul. De foarte multe
ori, fata aflată la pubertate este dominată de modalitatea mascu­
lină de a stăpâni anxietatea. Vom vedea în capitolul următor de
ce îi este mai greu să-și consolideze poziția feminină decât îi este
băiatului să-și consolideze poziția masculină. Fata își impune și
impune și altora cerințe mai mari. Standardele și idealurile ei ca­
pătă în măsură mai mică forma principiilor abstracte, dar sunt
puse mai pregnant în legătură cu oamenii admirați. Dorința fe­
tei de a-i mulțumi pe alții se extinde și asupra realizărilor inte­
lectuale și joacă un rol chiar și atunci când acestea ating cele mai
înalte niveluri. In măsura în care nu sunt implicate predominant
componentele masculine, atitudinea fetei față de munca ei cores­
punde cu atitudinea față de propriul corp, iar activitățile ei lega­
te de aceste două interese au de a face în principal cu confrun­
tarea cu situațiile de anxietate specifice fetei. Un corp frumos sau
o lucrare perfect executată îi oferă fetei aflate în creștere aceleași
contradovezi de care avea nevoie când era mică: anume că inte­
riorul corpului ei n-a fost distrus și că nu i-au fost luați din el co­
piii. Ca femeie adultă, relația cu propriul ei copil, care-i înlocuieș­
te deseori relația cu munca, o ajută foarte mult în confruntarea
cu anxietatea. A avea copilul, a-1 alăpta, a-1 vedea cum crește și
se dezvoltă — aceste lucruri îi oferă, exact la fel ca în cazul feti­
ței și cu păpușile ei, dovezi mereu reînnoite că nu-i este amenin­
țată posesiunea asupra copilului și servesc la a-i atenua sentimen­
tul de vinovăție.32 Situațiile de pericol, mari și mici deopotrivă,
cu care a trebuit să se confrunte pe parcursul creșterilor propriilor
32 Cf. capitolului următor pentru o discuție cu privire la factorii subiacenți mai
profunzi ai relației dintre ea și copil.

Psihanaliza copiilor ■ Semnificația situațiilor de anxietate timpurii în...


304 copii sunt calculate să furnizeze, dacă lucrurile merg bine, o in­
firmare constantă a celor mai timpurii frici ale sale. La fel, rela­
ția cu căminul ei, care echivalează pentru ea cu propriul corp,
are o importanță aparte în modalitatea feminină de a stăpâni an­
xietatea și, în plus, are o altă legătură, mai directă, cu situațiile
de anxietate timpurii. Așa cum am văzut, rivalitatea fetiței cu
mama își găsește expresia, printre altele, în fantasme în care o
alungă pe mamă și-i ia locul ca stăpână a casei. O parte impor­
tantă a acestei situații de anxietate pentru copiii de ambele sexe,
dar mai ales pentru fete constă în frica de a fi scoși afară din casă
și de a rămâne pe drumuri.33 Mulțumirea pe care le-o aduce pro­
pria casă se bazează întotdeauna, parțial, pe valoarea căminului
ca infirmare a acestui element al situației de anxietate. în stabi­
lizarea normală a femeii, un factor indispensabil este obținerea,
prin intermediul copiilor ei, a muncii, a activităților sale și a în­
grijirii și împodobirii propriei persoane și a propriului cămin, a
infirmării depline a situației sale de pericol.34 Mai mult, relația
ei cu bărbații este determinată în mare măsură de nevoia de a se
convinge, prin intermediul admirației acestora, de starea intac­
tă a propriului corp. Așadar, narcisismul ei joacă un rol foarte
important în stăpânirea anxietății. Tocmai ca urmare a acestei
modalități feminine de a stăpâni anxietatea, femeile sunt mult
mai dependente de iubirea și aprobarea bărbaților — și a obiec­
telor în general — decât sunt bărbații față de femei. Dar și băr­

33 Frica de a deveni copil-cerșetor sau orfan fără casă apare în toate analizele
cu copii. Ea joacă un rol important în fixarea copilului față de mamă și con­
stituie una dintre formele pe care le îmbracă frica lui de a pierde iubirea.
34 La unele femei, am putut demonstra faptul că, după ce și-au încheiat toale­
ta matinală, au o senzație de prospețime și energie, contrastantă cu dispozi­
ția depresivă anterioară. Spălatul și îmbrăcatul reprezentau restaurarea lor
în multe privințe.

MELANIE KLEIN
bații obțin din relațiile lor amoroase o liniștire a anxietății, care 305
contribuie în mod esențial la satisfacția sexuală pe care o găsesc
în ele.
Procesul normal al stăpânirii anxietății pare să depindă de
mai mulți factori, în care metodele specifice folosite acționează
în conjuncție cu elemente cantitative cum ar fi cantitatea de sa­
dism și de anxietate prezentă și măsura în care Eul este capabil
să tolereze anxietatea. Se pare că dacă acești factori aflați în in­
teracțiune ajung la un anumit nivel optim, copilul este capabil
să modifice cu succes chiar și cantități foarte mari de anxietate
și poate să atingă o dezvoltare satisfăcătoare sau chiar extraor­
dinară a Eului și un nivel ridicat de sănătate psihică. Condițiile
în care poate stăpâni anxietatea sunt la fel de specifice ca și con­
dițiile în care poate iubi și, pe cât se poate vedea, sunt strâns le­
gate de acestea.35 în anumite cazuri, exemplificate cel mai bine
la vârsta pubertății, condiția necesară pentru stăpânirea anxie­
tății este aceea ca individul să depășească situații de pericol în
circumstanțe extrem de dificile, care dau naștere unei frici pu­
ternice; în alte cazuri, este nevoia de a evita cât mai mult posi­
bil — și chiar în manieră fobică, în cazurile extreme — circum­
stanțele de acest fel. între aceste două extreme se află ceea ce
poate fi considerat drept stimulentul normal de a obține plăce­
re prin depășirea situațiilor de anxietate care sunt asociate cu an­
xietate nu prea multă și nu prea directă (și deci, distribuită mai
uniform).
în capitolul de față, am încercat să arăt că toate activitățile și
sublimările individului servesc totodată la stăpânirea anxietății
și la atenuarea vinovăției sale. Forța motrice a tuturor activităților

35 Cf. capitolului XL

Psihanaliza copiilor • Semnificația situațiilor de anxietate timpurii în...


306 și intereselor este, pe lângă satisfacerea impulsurilor agresive,
dorința de restituire față de obiect, precum și de a restaura pro­
priul corp și organ sexual. Am văzut, de asemenea36, că, într-un
stadiu foarte timpuriu al dezvoltării, sentimentul de omnipoten­
ță lucrează în slujba impulsurilor distructive ale individului.
Când se instaurează formațiunile reacționale, acest sentiment al
omnipotenței negative, distructive îl fac să aibă nevoie să crea­
dă în omnipotența sa constructivă, și cu cât a fost mai puternic
sentimentul omnipotenței sadice, cu atât trebuie să fie mai pu­
ternic acum sentimentul omnipotenței pozitive, pentru ca indi­
vidul să poată răspunde la cerințele de restituire venite din par­
tea Supraeului său. în cazul în care restituirea pe care i se cere
s-o facă necesită un sentiment foarte puternic al omnipotenței
constructive — în așa fel încât, de exemplu, să facă restituții com­
plete față de ambii părinți, frați și surori și, prin deplasare, față
de alte obiecte și chiar lumea întreagă —, de forța Eului său și
de gradul adaptării la realitate care reglează acele cerințe imagi­
nare va depinde dacă individul va face lucruri mari în viață și
dacă dezvoltarea Eului și a vieții sale sexuale va fi încununată
de succes37 sau dacă va cădea victimă unor inhibiții drastice.
Ca să rezum cele spuse aici: am încercat să înțeleg pe cât po­
sibil procesele complicate, ce fac uz de toată energia individului,
prin intermediul cărora Eul încearcă să-și stăpânească situațiile
de anxietate infantile. Reușita acestui proces are o importanță
fundamentală în dezvoltarea Eului și este un factor decisiv al

36 Cf. capitolului IX.


37 Dacă sarcinile care-i sunt puse în față sunt prea drastice, iar discrepanța din­
tre omnipotența sa distructivă și cea constructivă depășește o anumită limi­
tă, se poate produce inhibarea sublimărilor și perturbarea productivității și
a dezvoltării sexuale. Vom discuta un caz de acest tip în capitolul XII.

MELANIE KLEIN
sănătății psihice. Aceasta, deoarece, la persoana normală, tocmai 307
această liniștire multiplă în fața anxietății și vinovăției sale — li­
niștire ce izvorăște constant din numeroase surse și pe care in­
dividul o obține din activitățile și interesele sale, din relațiile so­
ciale și din satisfacțiile erotice — îi permite să lase mult în urmă
situațiile de anxietate originare și să distribuie și să slăbească for­
ța deplină a impactului lor asupra sa. Datorită aplicării genera­
le a acestui mecanism chiar și în acțiunile lipsite de importanță,
din simpla depășire a dificultăților cotidiene se naște o modali­
tate de a stăpâni anxietatea cu importanță economică considera­
bilă pentru individul normal.38
în sfârșit, trebuie să examinez poziția descrierii făcute în
aceste pagini cu privire la metoda normală de a face față situa­
țiilor de anxietate față de concepția lui Freud pe această temă.39
în Inhibiție, simptom și angoasă, el scrie: „Prin urmare, de-a lun­
gul procesului de maturizare trebuie să fie abandonate unele
condiții de angoasă și unele situații de pericol își pierd semnifi­
cația". Această afirmație suportă însă unele amendamente prin
remarcile sale ulterioare. După fraza citată mai sus, el continuă:
„La aceasta se adaugă faptul că unele dintre situațiile de pericol
se perpetuează în stadiile ulterioare, că ele își modifică condiția
de angoasă odată cu trecerea timpului". Cred că teoria mea de­
spre modificarea anxietății ne poate ajuta să înțelegem care sunt
mijloacele prin care persoana normală scapă de situațiile sale de
anxietate normale și modifică condițiile în care simte anxietate.
Observațiile din analiză mă îndeamnă cu putere să cred că nici

38 Dacă până și activitățile cotidiene sunt legate atât de strâns de anxietate, acest
lucru va da nevroticului un motiv în plus de a considera aceste acțiuni o po­
vară și îl poate face incapabil să le execute.
39 Inhibiție, simptom și angoasă (1926), (S.E. 20, p. 148) [Opere voi. 5, p. 246].

Psihanaliza copiilor ■ Semnificația situațiilor de anxietate timnnriiîn


308 măcar marea distanțare de situațiile de anxietate la care ajunge
individul normal nu înseamnă eliberarea completă de ele. Este
adevărat că aceste situații de anxietate nu au niciun efect direct
asupra sa; dar respectivele efecte vor reapărea în anumite con­
diții. Dacă persoana normală este supusă unei încercări drastice
pe plan intern sau extern ori dacă se îmbolnăvește sau eșuează
în vreun alt mod, putem vedea la ea acțiunea deplină și directă
a celor mai profunde situații de anxietate ale sale. Și atunci, în­
trucât orice persoană sănătoasă poate deveni victima unei îmbol­
năviri nevrotice, rezultă că ea nu s-a desprins niciodată complet
de vechile sale situații de anxietate.
Următoarele remarci ale lui Freud par să sprijine această pă­
rere. în paragraful din care am citat mai sus, el scrie: „Nevroti­
cul se deosebește deci de normal prin aceea că el sporește peste
măsură reacțiile la aceste pericole. împotriva reîntoarcerii situa­
ției angoasante traumatice originare, nici starea de adult nu ofe­
ră suficientă protecție; ar trebui să fie pentru fiecare o graniță;
dincolo de ea, aparatul psihic eșuează în stăpânirea cantităților
de excitație care cer să fie descărcate".

MELANIE KLEIN
Efectele situațiilor de anxietate
i

timpurii asupra dezvoltării


sexuale a fetei

Investigația psihanalitică a elucidat în mult mai mică măsură


psihologia femeilor, în comparație cu cea a bărbaților. întrucât fri­
ca de castrare a fost primul lucru descoperit ca forță motrice sub­
iacentă a apariției nevrozei la bărbați, analiștii au început, în mod
firesc, prin studierea factorilor etiologici de același tip la femeie.
Rezultatele obținute pe această cale au rămas valabile în măsura
în care psihologia celor două sexe era similară, dar nu și acolo
unde apăreau diferențe. Freud a exprimat foarte bine această idee
într-un paragraf în care spune: „[...] mai departe, este sigur că an­
goasa de castrare este singurul motor al refulării (sau apărării)?
Dacă ne gândim la nevrozele femeilor, trebuie să ne îndoim că
este așa, căci oricât de sigur se poate constata la ele complexul de
castrare, nu se poate vorbi totuși despre o angoasă de castrare în
sens propriu în cazul unei castrări care a avut loc deja".1
Dacă ne gândim cât de important a fost fiecare progres al
cunoștințelor noastre despre anxietatea de castrare atât pentru

1 Inhibiție, simptom și angoasă (1926), (S.E. 20, p. 123) [Opere voi. 5, p. 229].

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


310 înțelegerea psihologiei bărbatului, cât și pentru obținerea vinde­
cării nevrozei sale, ne putem aștepta ca o cunoaștere a anxietă­
ții corespondente la copilul de sex feminin să ne permită să ne
perfecționăm terapia pe care i-o oferim și să ne ajute să înțele­
gem mai clar pe ce traseu avansează dezvoltarea sexuală a fetei.

Situația de anxietate a fetei

în „Early Stages of the Oedipus Conflict"2, mi-am adus con­


tribuția la această problemă încă nerezolvată și am avansat ipo­
teza potrivit căreia cea mai profundă frică a fetei este cea de a-i
fi jefuit și distrus corpul pe dinăuntru. Ca urmare a frustrării
orale din partea mamei, fata se îndepărtează de aceasta și adop­
tă penisul tatălui ca obiect al satisfacerii. Această dorință o în­
deamnă să facă alți pași importanți în dezvoltare. Are fantasme
în care mama introduce în corpul ei penisul tatălui și-i oferă
acestuia sânul; iar aceste fantasme formează nucleul teoriilor se­
xuale timpurii ce-i trezesc fetiței sentimente de invidie și ură, ca
urmare a frustrării pricinuite de ambii părinți. în acest stadiu al
dezvoltării, copiii de ambele sexe cred că mama, sursa hranei,
este cea al cărei corp conține tot ce este dezirabil, inclusiv peni­
sul tatălui. Această teorie sexuală intensifică ura fetiței față de
mamă, ca urmare a frustrării pe care i-a pricinuit-o aceasta, și
contribuie la producerea de fantasme sadice în care atacă și dis­
truge interiorul corpului mamei și-l golește de conținut. Ca ur­
mare a fricii că i se va răspunde cu aceeași monedă, aceste fan­
tasme alcătuiesc fundamentul celei mai profunde situații de
anxietate a fetei.

2 (1921) Writings, I.

MELANIE KLEIN
în lucrarea „The Early Development of Female Sexuality" 311

(1927), Emest Jones denumește aphanisis distrugerea totală și du­


rabilă a capacității de a obține satisfacere libidinală, pe care el o
consideră drept situație de anxietate timpurie și dominantă pen­
tru copiii de ambele sexe.3 Această presupoziție se apropie de
propria mea concepție. După părerea mea, distrugerea capacită­
ții de a obține gratificare libidinală presupune distrugerea orga­
nelor necesare pentru acest scop. Iar fata se așteaptă ca acele or­
gane să-i fie distruse în timpul atacurilor întreprinse, în principal
de mamă, asupra corpului ei și a conținutului acestuia. Frica fe­
tei cu privire la organul ei genital este deosebit de puternică, în
parte deoarece propriile-i impulsuri sadice sunt îndreptate cu
multă forță spre organul genital al mamei și spre plăcerea eroti­
că pe care o obține aceasta prin intermediul lui și în parte deoa­
rece frica de a fi incapabilă să se bucure de satisfacerea sexuală
îi amplifică frica de a avea organele genitale deja vătămate.

Stadiile timpurii ale conflictului oedipian

Din experiența mea, înclinațiile oedipiene ale fetei apar ca ur­


mare a dorințelor ei orale față de penisul tatălui. Aceste dorințe
sunt însoțite deja de impulsuri genitale. Dorința de a fura de la
mamă penisul tatălui și a-1 încorpora în sine este, după cum am
putut să constat, un factor fundamental al dezvoltării vieții se­
xuale a fetei. Resentimentele pe care i le-a stârnit mama retră-
gându-i sânul hrănitor sunt intensificate de noua nedreptate —
faptul că i-a refuzat penisul tatălui ca obiect de satisfacere; aceas­
tă nemulțumire dublă constituie cea mai profundă sursă a urii

3 Papers on Psycho-Analysis, edițiile a patra și a cincea.

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


312 pe care-o simte față de mamă copilul de sex feminin ca urmare
a înclinațiilor sale oedipiene.
Aceste premise se deosebesc în anumite privințe de teoria
psihanalitică acceptată. Freud a ajuns la concluzia4 că declanșa­
rea complexului Oedip la fată se datorează complexului castră­
rii și că ceea ce o face să se îndepărteze de mamă este ciuda pen­
tru că a refuzat s-o înzestreze cu un penis propriu. Divergența
dintre concepția lui Freud și cea avansată aici devine însă mai
mică dacă ne gândim că ele sunt de acord cu privire la două as­
pecte importante — anume că fata vrea să aibă un penis și că-și
urăște mama pentru că nu i-a dat unul. Dar, potrivit premisei
mele, fata își dorește în principal nu să dețină un penis propriu,
ca atribut al masculinității, ci să încorporeze penisul tatălui, ca
obiect de satisfacere orală. Mai mult, cred că această dorință nu
este un rezultat al complexului castrării, ci expresia fundamen­
tală a înclinațiilor ei oedipiene și că, în consecință, copilul de sex
feminin intră sub influența impulsurilor oedipiene nu indirect,
prin intermediul tendințelor masculine și al invidiei de penis, ci
direct, ca rezultat al componentelor sale instinctuale feminine
dominante.5
Când fata se îndreaptă spre penisul tatălui ca obiect dorit,
există mai mulți factori care determină intensitatea dorinței sale.
Cerințele impulsurilor ei orale de supt, intensificate de frustra­
rea pe care a suferit-o din partea sânului mamei, creează în ea

4 „Unele consecințe psihice ale diferenței dintre sexe" (1925), S.E. 19.
5 în lucrarea „On the Genesis of the Castration Complex" (1924), Karen Horney
a sprijinit perspectiva potrivit căreia complexul castrării este provocat la fată
de frustrarea pe care a suferit-o în situația oedipiană, dorința ei de a avea pe­
nis izvorând în principal din dorințele oedipiene și nu din dorința de a fi
bărbat. Ea consideră că penisul dorit este o parte componentă a tatălui și un
substitut al acestuia.

MELANIE KLEIN
imaginea fantasmată a penisului tatălui ca organ care, spre deo- 313
sebire de sân, îi poate oferi o gratificare orală imensă și nesfârși­
tă.6 La această fantasmă își adaugă contribuția impulsurile sa-
dic-uretrale, căci copiii de ambele sexe atribuie capacități uretrale
mult mai mari penisului — ele fiind Într-adevăr mai vizibile în
acest caz — decât organului urinar al femeii. Fantasmele fetei
despre capacitatea și puterea uretrală ale penisului se aliază cu
fantasmele ei orale, în virtutea echivalării tuturor substanțelor
corporale între ele pe care o fac copiii mici; în imaginația ei, pe­
nisul este un obiect care deține puteri magice de a oferi satisfa­
cere orală. Dar, întrucât frustrarea orală provocată de mamă a
stimulat și toate celelalte zone erogene ale fetiței și i-a deșteptat
înclinațiile și dorințele genitale față de penisul tatălui, penisul

6 în Psychoanalyse der weiblichen Sexualfunktionen (1925), Helene Deutsch a ară­


tat că, încă de foarte devreme în viață, alegându-1 pe tată ca al doilea obiect
al afecțiunii sale, după mamă, fetița îndreaptă spre el o mare parte a acelui
libido sexual autentic, atașat zonei orale, cu care investise sânul mamei, deoa­
rece „într-o fază a dezvoltării sale, inconștientul ei echivalează penisul tată­
lui cu sânul mamei ca organ de supt". De asemenea, sunt de acord cu autoa­
rea în privința concepției potrivit căreia, prin echivalarea penisului cu sânul,
vaginul adoptă rolul pasiv al gurii care suge „prin procesul deplasării de sus
în jos" și că această activitate orală, de supt, a vaginului este sugerată de în­
treaga sa structură anatomică (p. 54). Dar în timp ce, după Helene Deutsch,
aceste fantasme nu devin active decât după ce fata a atins maturitatea sexu­
ală și a trecut prin experiența actului sexual, după părerea mea, echivalarea
timpurie a penisului cu sânul este determinată de frustrarea suferită de fată
la sân în copilăria mică și exercită o puternică influență asupra ei, afectân-
du-i totodată foarte mult întreaga traiectorie a dezvoltării. Consider, de ase­
menea, că echivalarea penisului cu sânul, însoțită de „deplasarea de sus în
jos", activează atributele orale, receptive ale organului genital feminin de la
o vârstă fragedă și pregătește vaginul să primească penisul. Astfel se deschi­
de calea pentru înclinațiile oedipiene ale fetiței — cu toate că, e adevărat,
acestea ajung abia mult mai târziu să se desfășoare cu toată puterea — și se
pun bazele dezvoltării ei sexuale.

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


314 devine obiectul impulsurilor ei orale, ureterale, anale și genitale. Un
alt factor care contribuie la intensificarea dorințelor ei în această di­
recție și a invidiei față de mamă este reprezentat de teoria sexuală
inconștientă potrivit căreia mama a încorporat penisul tatălui.
După părerea mea, combinarea tuturor acestor factori este cea
care înzestrează penisul tatălui cu așa puteri imense în ochii fe­
tiței și face din el obiectul celor mai arzătoare admirații și dorin­
țe ale ei.7 Dacă-și păstrează o poziție predominant feminină,
această atitudine față de penisul tatălui o va determina adeseori
să adopte o atitudine umilă și de supunere față de sexul mascu­
lin, însă poate totodată să-i trezească sentimente intense de ură
pentru că i s-au refuzat lucrurile pe care le-a adorat și râvnit cu
atâta pasiune; iar dacă adoptă o poziție masculină, aceasta poa­
te da naștere tuturor semnelor și simptomelor invidiei de penis.
Dar întrucât fantasmele fetiței referitoare la puterile imense
și mărimea și forța uriașe ale penisului tatălui izvorăsc din pro­
priile ei impulsuri sadic-orale, sadic-uretrale și sadic-anale, ea va
atribui aceluiași penis și proprietăți extrem de periculoase. Acest
aspect al penisului constituie substratul groazei ei față de peni­
sul „rău", care apare ca reacție la impulsurile distructive îndrep­
tate, împreună cu cele libidinale, spre acesta. Dacă la fetiță pre­
domină sadismul oral, ea va privi penisul tatălui aflat în mamă
predominant ca pe un lucru ce trebuie urât, invidiat și distrus;8
iar fantasmele pline de ură, centrate asupra penisului tatălui ca

7 Fetița își investește mama cu o parte din această glorie și, în anumite cazuri,
o va prețui doar ca posesoare a penisului tatălui.
8 Va avea aceeași atitudine și față de copiii din corpul mamei. Vom reveni ul­
terior la acest subiect și vom reflecta la felul în care ostilitatea față de copiii
din interiorul mamei îi afectează relația cu frații și surorile, cu copiii ei ima­
ginari și, mai târziu, cu cei reali.

MELANIE KLEIN
fiind ceva care-i oferă satisfacere mamei, sunt în unele cazuri atât 315
de intense, încât o vor determina să-și deplaseze cea mai profun­
dă și mai puternică anxietate — frica de mamă — asupra peni­
sului tatălui, ca anexă detestată a mamei. Dacă se întâmplă acest
lucru, femeia adultă va suferi handicapuri drastice de dezvolta­
re și va ajunge la o atitudine deformată față de sexul masculin.
De asemenea, va avea o relație mai mult sau mai puțin defec­
tuoasă cu obiectele ei și va fi incapabilă să depășească — sau să
depășească pe deplin — stadiul iubirii parțiale.9'10
în virtutea omnipotenței gândirii, dorința orală [a fetei] pen­
tru penisul tatălui o face să simtă că, de fapt, l-a încorporat; ca
urmare, sentimentele ambivalențe față de penisul tatălui se ex­
tind și asupra acestui penis intemalizat. Așa cum știm, în stadiul
încorporării parțiale, obiectul este reprezentat de o parte a sa;
astfel, penisul reprezintă întreaga persoană a tatălui. Acesta este,
cred, motivul pentru care cele mai timpurii imagouri paterne ale

9 Cf. Abraham, „A Short Study of the Development of the Libido" (1924).


10 Pacienta mea Erna, a cărei istorie de caz a fost relatată în capitolul III, era un
exemplu tipic. în ochii Ernei, tatăl era în principal purtătorul penisului care
o satisfăcea pe mamă, dar nu și pe ea. S-a dovedit că invidia de penis și do­
rințele de castrare, extrem de puternice la ea, se întemeiau în ultimă instan­
ță pe frustrarea pe care o resimțise cu privire la penisul tatălui în poziția ora­
lă. Din moment ce, concentrându-și ura asupra penisului, își închipuia că
mama se află în posesia acestuia, sentimentul pe care-1 nutrea față de mamă,
deși plin de ură, era mai personal decât ceea ce simțea față de tată. Este ade­
vărat că un alt motiv pentru care se îndepărtase de tată era acela de a-1 apă­
ra de propriul ei sadism. Iar concentrarea urii asupra penisului avea și ea un
rol în a-1 cruța pe tată ca obiect (cf. Abraham). Analiza a putut trezi în ea o
atitudine mai prietenoasă și mai umană față de tată, iar acest progres a fost
însoțit de schimbări favorabile în relația cu mama și cu obiectele ei în gene­
ral. în ce privește această relație cu penisul tatălui și cu tatăl însuși, aș vrea
să atrag atenția asupra asemănărilor dintre pacienta mea și două cazuri de­
scrise de Abraham la p. 483 a lucrării sale sus-menționate.

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


316 copilului — nucleul Supraeului patern — sunt reprezentate de
penisul acestuia. După cum am încercat să arăt, caracterul teri­
fiant, extrem de crud al Supraeului la copiii de ambele sexe se
datorează faptului că aceștia au început să-și introiecteze obiec­
tele într-o perioadă a dezvoltării când sadismul lor se afla la apo­
geu. Ca urmare, cele mai timpurii imagouri ale lor preiau aspec­
tul de fantasmă conferit de impulsurile pregenitale dominante.11
însă acest impuls de a introiecta penisul tatălui, adică obiectul
oedipian, și de a-1 păstra înăuntru este mult mai puternic la fată
decât la băiat. Aceasta, pentru că înclinațiile genitale, care coin­
cid cu dorințele ei orale, au și ele caracter receptiv, așa că, în con­
diții normale, înclinațiile oedipiene ale fetei se află în măsură
mult mai mare sub dominația impulsurilor orale decât cele ale
băiatului. Dacă fantasmele dominante sunt cele despre penisul
„bun" sau „rău" este un fapt de o importanță decisivă în forma­
rea Supraeului și în dezvoltarea vieții sexuale. Dar în ambele ca­
zuri, fata, fiind mai subordonată tatălui introiectat, se află în mai
mare măsură la mila puterilor acestuia de a face bine sau rău de­
cât este în mod normal băiatul în relația cu Supraeul său.11 12 Iar
anxietatea ei și sentimentul de vinovăție față de mamă nu fac de­
cât să-i complice și mai mult sentimentele împărțite față de pe­
nisul tatălui.
Ca să simplific imaginea de ansamblu a întregii situații, voi
urmări mai întâi dezvoltarea atitudinii fetei față de penisul tată­
lui, iar apoi voi încerca să descopăr în ce măsură relația cu mama

11 Cf. capitolului VIII și lucrării mele „Early Stages of the Oedipus Conflict"
(1928, Writings, I).
12 Ca urmare, Supraeul fetei este mai puternic decât cel al băiatului; vom dis­
cuta ulterior efectul acestui fapt asupra dezvoltării Eului și a relațiilor de
obiect în cazul ei.

MELANIE KLEIN
îi afectează relația cu tatăl. în condiții favorabile, fata crede în 317.
existența unui penis periculos, introiectat, ca și în cea a unui pe­
nis benefic și folositor. Ca urmare a acestei atitudini ambivalen­
țe, se naște anxietatea, care-1 îndeamnă pe copilul foarte mic, ca
și pe adult, să caute experiențe sexuale. Acest imbold, care se
adaugă dorințelor libidinale față de penis și le întărește, apare în
felul următor. Frica fetei de penisul „rău" introiectat o stimulea­
ză să introiecteze permanent unul „bun", prin coit.13 în plus, ac­
tele ei sexuale, fie că iau forma felației, a coitului anal sau a col­
tului normal, o ajută să stabilească dacă fricile în ceea ce privește
copulația, care joacă un rol atât de dominant și de fundamental
în mintea ei, sunt sau nu întemeiate. Motivul pentru care copu­
lația a ajuns să implice atât de multă primejdie în imaginația co­
piilor de ambele sexe constă în faptul că fantasmele lor, ce conțin
dorințe sadice, au transformat acel act, așa cum se petrece el în­
tre tată și mamă, într-o situație de pericol foarte amenințătoare.14
M-am ocupat deja destul de detaliat de natura acestor fantas­
me masturbatorii sadice și am constatat că ele se împart în două

13 După cum am văzut deja într-o parte anterioară a cărții, frica de lucrul „rău"
din sine, cum ar fi obiectele „rele" internalizate, excrementele și substanțele
corporale periculoase, îl încurajează de obicei pe copil să încerce toate felu­
rile de procese de introiectare și expulzare și, prin aceasta, este un factor fun­
damental în dezvoltarea sa.
14 Din experiența mea, dorința copilului ca părinții să copuleze într-un mod
sadic constituie un factor important în crearea și întreținerea teoriilor sale se­
xuale, astfel că acestea din urmă nu numai că-și datorează caracterul influ­
ențelor exercitate de impulsurile genitale asupra formării fantasmelor, ci sunt
și rezultatul dorințelor distructive îndreptate de copil spre părinții aflați în
actul copulației. Ca urmare, am constatat că este important din punct de ve­
dere terapeutic ca, în analiza teoriilor sexuale ale copilului, să acord atenție
faptului că ele izvorăsc din dorințe sadice și, în consecință, dau naștere unui
puternic sentiment de vinovăție în mintea lui.

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


318 categorii distincte, deși intercorelate. în cele din prima categorie,
copilul folosește diferite mijloace sadice pentru a-și ataca părin­
ții, fie împreunați în coit, fie separat; în cele din a doua catego­
rie, care provine dintr-o etapă ceva mai târzie a fazei în care sa­
dismul se află la apogeu, credința copilului în omnipotența
sadică asupra părinților își găsește o expresie mai indirectă. Co­
pilul își înzestrează părinții cu instrumente de distrugere reci­
procă, transformându-le dinții, unghiile, organele genitale, ex­
crementele etc. în arme și animale periculoase și-și imaginează,
potrivit propriilor dorințe, cum aceștia se chinuie și se distrug
reciproc în actul copulației.
Ambele categorii de fantasme determină anxietate, izvorâtă din
diferite surse. în contextul primei categorii, fata se teme de con­
traatac din partea unui părinte sau a amândurora, dar mai ales
din partea mamei, pe care o urăște mai mult. Se așteaptă să fie ata­
cată și din interior, și din exterior, deoarece, în timp ce și-a atacat
obiectele, le-a și introiectat. Fricile în această privință au legătură
foarte strânsă cu actul sexual15, întrucât acțiunile ei sadice prima­
re au fost îndreptate în mare măsură asupra părinților, așa cum
și-i imagina ea în actul copulației. Dar copulația devine un act ex­
trem de periculos pentru fata însăși, mai ales în fantasmele din a
doua categorie, în care, potrivit dorințelor ei sadice, mama este
distrusă complet. Pe de altă parte, actul sexual, pe care fantasme­
le și dorințele ei l-au transformat într-o situație de pericol extrem,
constituie tocmai din acest motiv metoda cea mai puternică de a
stăpâni anxietatea — cu atât mai mult cu cât gratificarea libidina-
lă care-1 însoțește îi oferă fetei cea mai intensă plăcere posibilă și,
astfel, îi atenuează anxietatea prin simpla sa producere.
15 Aceste fantasme dau naștere și la situații de pericol care nu sunt corelate, în
sine, cu actul sexual.

MELANIE KLEIN
Această concepție pune într-o nouă lumină, cred, motivele 319
care-1 îndeamnă imperativ pe individ să întreprindă actul sexu­
al și sursele psihologice care contribuie la satisfacerea libidinală
pe care o obține prin acel act. Așa cum știm, satisfacerea libidi­
nală a tuturor zonelor sale erogene presupune și o satisfacere a
componentelor sale distructive, datorită intricării impulsurilor
libidinale cu cele distructive, survenită în acele stadii de dezvol­
tare care sunt dominate de tendințele sadice. După părerea mea,
impulsurile distructive i-au stârnit anxietate încă din primele luni
de viață. Ca urmare, fantasmele sale sadice au ajuns să fie strâns
legate de anxietate, iar această legătură dintre cele două dă naș­
tere situațiilor de anxietate concrete. întrucât impulsurile geni­
tale ale individului apar când el se află tot în faza de apogeu a
sadismului — cel puțin așa am constatat eu —, iar copulația re­
prezintă, în fantasmele lui sadice, o modalitate de a-i distruge pe
părinți, aceste situații de anxietate activate în stadiile timpurii
ale dezvoltării au ajuns să aibă o legătură și cu activitățile sale
genitale. Efectul unei astfel de intricări este, pe de o parte, acela
că anxietatea îi intensifică nevoile libidinale, iar pe de altă par­
te, satisfacerea libidinală a tuturor zonelor erogene este folosită
în slujba stăpânirii anxietății. Satisfacerea libidinală îi reduce
agresivitatea și, odată cu aceasta, și anxietatea. în plus, plăcerea
pe care o obține printr-o astfel de satisfacere pare să-i atenueze
ea însăși frica de a fi distrus de propriile impulsuri distructive și
de obiectele sale și să cântărească greu împotriva aphanisis-uîm
(Jones), adică a fricii individului de a-și pierde capacitatea de a
ajunge la satisfacere libidinală. Satisfacerea libidinală, ca expre­
sie a erosului, îi întărește credința în imagourile binevoitoare și
reduce pericolele care-1 amenință din partea instinctului de moar­
te și a Supraeului său.

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


320 Cu cât individul are mai multă anxietate și cu cât este mai ne­
vrotic, cu atât energiile Eului său și forțele sale pulsionale vor fi
mai absorbite de încercarea de a învinge anxietatea; și atunci, sa­
tisfacerea libidinală va fi folosită și ea în principal în scopul de
a stăpâni anxietatea. La persoana normală, care este mai distan­
țată de situațiile sale de anxietate timpurii și care le-a modificat
cu mai mult succes, efectul acelor situații asupra activităților se­
xuale este, desigur, mult mai redus, dar, așa cum văd eu lucru­
rile, nu lipsește niciodată cu desăvârșire.16 Persoana normală
simte și ea impulsul de a-și testa situațiile de anxietate concrete
în relația de iubire cu partenerul, ceea ce-i întărește și-i colorea­
ză fixațiile libidinale; așadar, actul sexual ajută de fiecare dată
persoana normală să-și stăpânească anxietatea. Situațiile de an­
xietate dominante și cantitatea de anxietate prezentă sunt ele­
mente concrete ale condițiilor iubirii ce se aplică tuturor.
Dacă fata, care-și testează situația de anxietate prin interme­
diul unui act sexual ce corespunde unei probe a realității, bene­
ficiază de sprijinitul sentimentelor de încredere și speranță, acest
lucru o va determina să adopte drept obiect o persoană care re­
prezintă penisul „bun". în acest caz, descărcarea anxietății obți­
nută prin actul sexual îi va aduce o mare plăcere și va contribui
considerabil la satisfacerea pur libidinală pe care o trăiește; și,
dincolo de asta, va pune bazele relațiilor de iubire durabile și sa­
tisfăcătoare. Dar în cazul în care condițiile sunt defavorabile și
predomină frica de penisul „rău" introiectat, condiția necesară
a capacității de a iubi a fetei va consta în aceea că ea va face pro­
ba realității cu ajutorul unui penis „rău" — adică partenerul ei
amoros va fi o persoană sadică. Proba pe care o face în acest caz

16 Cf. capitolului X.

MELANIE KLEIN
are menirea de a o informa ce fel de vătămare îi va produce par- 321
tenerul ei prin actul sexual. Chiar și vătămările anticipate în
această privință servesc la atenuarea anxietății și sunt importan­
te în economia vieții ei psihice.17 Impulsul de a potoli frica de
pericolele interne și externe cu ajutorul dovezilor din lumea ex­
ternă pare a fi, după mine, un factor esențial în compulsia la re­
petiție.18 Cu cât individul este mai nevrotic, cu atât aceste do­
vezi sunt mai strâns legate cu nevoia de pedeapsă. Cu cât e mai
puternică anxietatea din cele mai timpurii situații de anxietate
și cu cât e mai slab curentul sentimentelor de speranță, cu atât
sunt mai puțin favorabile condițiile cu care sunt corelate aceste
contradovezi. în astfel de cazuri, numai pedeapsa drastică sau
experiențele nefericite (care sunt receptate ca pedepse) pot în­
locui pedeapsa temută, anticipată în fantasmă. Alegerea de că­
tre femeie a unui partener sadic se bazează și pe impulsul de a
încorpora încă o dată un penis sadic „rău" (căci așa vede ea ac­
tul sexual), care va distruge obiectele periculoase din ea. Așa­
dar, cea mai profundă rădăcină a masochismului feminin pare
a fi frica femeii de obiectele periculoase pe care le-a internali-
zat; iar, în ultimă instanță, masochismul ei n-ar fi nimic altceva
decât propriile instincte sadice îndreptate spre interior, spre ace­
le obiecte internalizate.19

17 Explicația acestui fenomen constă în faptul că nicio suferință provocată de


surse din exterior nu poate fi la fel de mare ca aceea provocată, în fantasmă,
de frica permanentă și copleșitoare de vătămări și pericole interne.
18 Cf. capitolului VIL
19 în lucrarea „The Significance of Masochism in the Mental Life of Women"
(1930), Helene Deutsch exprimă concepții privitoare la originea masochis­
mului care se deosebesc mult de ale mele și care se bazează pe premisa, și
ea foarte diferită de a mea, că la fată complexul Oedip este declanșat de do­
rințele de castrare și frica de castrare ale acesteia.

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


322 Potrivit lui Freud,20 sadismul, cu toate că devine vizibil pen­
tru prima oară în relație cu un obiect, a fost inițial un instinct dis­
tructiv îndreptat împotriva organismului însuși (sadism primar)
și abia mai târziu a fost deviat dinspre Eu de către libidoul nar­
cisic; iar masochismul erogen este acea parte din instinctul dis­
tructiv care n-a putut fi îndreptată spre exterior în acest fel, a ră­
mas în organism și a fost legată libidinal acolo. în plus, el
consideră că, în măsura în care o parte a instinctului distructiv
care a fost îndreptată spre exterior se întoarce iarăși spre interior,
fiind retrasă obiectelor sale, ea dă naștere masochismului secun­
dar sau feminin. Pe cât văd eu însă, când instinctul distructiv a
fost inversat în acest fel, el continuă să adere la obiectele sale;
dar acestea sunt acum internalizate și, amenințând să le distru­
gă, el amenință totodată să distrugă Eul în care se află ele. Ast­
fel, în masochismul feminin, instinctul distructiv ajunge să se în­
drepte din nou împotriva organismului însuși. Freud spune21:
„în conținutul manifest al fantasmelor masochiste apare și un
sentiment de vinovăție, acceptându-se că persoana în cauză a fă­
cut ceva (ce e lăsat nedeterminat) ce trebuie răscumpărat prin
toate aceste proceduri dureroase și agonizante". După mine,
comportamentul de autochinuire al masochistului și autorepro-
șurile melancolicului, care, așa cum știm, sunt îndreptate, de fapt,
spre obiectul său introiectat, par să aibă unele puncte comune.
S-ar părea, așadar, că masochismul feminin este îndreptat spre
Eu, ca și spre obiectele introiectate. în plus, prin distrugerea obiec­
tului introiectat, individul acționează în scopul autoconservării,

20 Cf. Dincolo de principiul plăcerii (1920), S.E. 18, și „Problema economică a ma­
sochismului" (1924), S.E. 19.
21 „Problema economică a masochismului" (1924), S.E. 19, p. 162 [Opere voi. 3,
p. 267].

MELANIE KLEIN
iar în cazurile extreme, Eul său nu va mai putea să-i direcțione- 323
ze spre exterior instinctul de moarte, căci instinctele de viață și
cele de moarte s-au unit cu un scop comun, iar primelor li s-a re­
tras funcția adecvată de a apăra Eul.
Ne vom ocupa în continuare, pe scurt, de încă una sau două
forme tipice pe care le poate îmbrăca viața sexuală a femeilor la
care domină frica de penisul introiectat.22 Femeile care, pe lân­
gă faptul că au înclinații masochiste puternice, prezintă și curen­
te de sentimente, de speranță tind adesea să-și încredințeze afec­
țiunea unui partener sadic și, în același timp, să facă toate
încercările — încercări care consumă de multe ori întreaga ener­
gie a Eului lor — de a-1 transforma într-un obiect „bun". Femei­
le de acest fel, la care frica de penisul „rău" și credința în cel
„bun" sunt distribuite egal și în echilibru, oscilează deseori în­
tre alegerea unui obiect extern „bun" sau a unuia „rău".
Nu de puține ori se întâmplă ca frica de penisul internalizat
s-o îndemne pe femeie să-și testeze iarăși și iarăși situația de an­
xietate, rezultatul fiind acela că ea este supusă compulsiei con­
stante de a îndeplini actul sexual cu obiectul ei sau, ca variantă,
de a înlocui acel obiect cu altul. Pe de altă parte, în cazurile cu
altă structură, aceeași frică va avea rezultatul opus și femeia va
deveni frigidă.23 în copilărie, ura față de mamă a determinat-o

22 Desigur, diferitele forme se suprapun în multe cazuri. Ocupându-mă de un


material atât de bogat și de complex, nu pot decât să ofer o descriere sche­
matică a uneia sau două forme, având ca obiectiv principal prezentarea câ­
torva dintre consecințele acestui tip de anxietate, cel mai esențial, la persoa­
nele de sex feminin.
23 Un astfel de rezultat depinde foarte mult, se pare, de măsura în care Eul este
capabil să depășească anxietatea. După cum am aflat în capitolul anterior, se
întâmplă uneori ca individul să-și poată stăpâni anxietatea (sau, de fapt, s-o
transforme în plăcere) doar cu condiția ca situațiile reale pe care trebuie să

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


324 să transforme penisul tatălui dintr-un obiect dezirabil, al belșu­
gului într-unul periculos și malefic; în același timp, a transfor­
mat, în imaginație, vaginul într-un instrument al morții, iar pe
mamă, ca întreg, într-o sursă de pericol pentru tatăl care are con­
tact sexual cu aceasta. Așadar, frica ei de actul sexual are la bază
deopotrivă vătămările pe care i le va produce penisul și vătămă­
rile pe care i le va produce ea însăși partenerului. Teama că-1 va
castra este cauzată parțial de identificarea ei cu mama sadică și
parțial de propriile tendințe sadice.
După cum am arătat deja, dacă fata adoptă o atitudine maso­
chistă, tendințele sale sadice se îndreaptă către obiectele interna-
lizate. Dar dacă frica de penisul internalizat o determină să se
apere, prin proiecție, de amenințarea din interior constituită de
acesta, își va îndrepta sadismul spre obiectul extern — spre pe­
nisul introiectat din nou în actul sexual și deci spre partenerul ei
sexual. In cazurile de acest fel, Eul reușește încă o dată să devie­
ze instinctul distructiv dinspre sine, iar acum și dinspre obiecte­
le internalizate, și îl îndreaptă iarăși spre un obiect extern. Dacă
la fată predomină tendințele sadice, ea va continua să considere
copulația ca pe o testare a anxietății ei prin proba realității, dar
în manieră opusă. Fantasmele cum că vaginul și întregul ei corp
sunt distructive pentru partener și că, în felație, îi va smulge pe­
nisul cu dinții și-1 va sfâșia în bucăți devin acum modalități de
a depăși frica de penisul pe care l-a încorporat și frica de obiectul

le învingă să aibă un caracter deosebit de dificil sau de periculos. Uneori,


constatăm că există condiții similare pentru relațiile sale amoroase, caz în
care copulația însăși constituie o situație de pericol. Prin urmare, frigidita­
tea la femei s-ar datora în parte evitării de tip fobie a situației de anxietate.
Pe cât se poate vedea, există o relație strânsă între condițiile concrete ale stă­
pânirii anxietății și cele ale obținerii satisfacției sexuale.

MELANIE KLEIN
ei real. Folosindu-și sadismul împotriva obiectului extern, ea 325
poartă totodată, în fantasmă, un război de exterminare cu obiec­
tele internalizate.

Omnipotența excrețiilor

în fantasmele sadice ale băiatului și ale fetei, excrețiile joacă


un rol important. Omnipotența funcției vezicii și a intestinelor24
are strânsă legătură cu mecanismele paranoide.25 Aceste meca­
nisme au maximum de eficiență în acea fază în care, în fantas­
mele masturbatorii sadice, copilul își distruge părinții aflați în
actul sexual prin modalități ascunse, cu ajutorul urinei, fecalelor
și gazelor sale intestinale;26 aceste modalități și căi de atac pri­
mare capătă o întărire secundară, în virtutea fricii de contraatac
a copilului, și sunt întrebuințate în scopuri defensive.27

24 Cf. Freud, Totem și tabu (1913), S.E. 13, p. 85; de asemenea, Ferenczi, „Stages
in the Development of a Sense of Reality" (1913), și Abraham, „The Narcis­
sistic Evaluation of Excretory Processes in Dreams and Neurosis" (1917).
25 Pentru legătura dintre paranoia și funcțiile anale, vezi Freud, Ferenczi, Von
Ophuijsen, Stärke și alții.
26 Cf. capitolului X.
27 Omnipotența sadică de acest tip, folosită în principal pentru a-i distruge pe
părinți sau doar pe unul dintre ei cu ajutorul excrețiilor, suportă o modifica­
re pe parcursul dezvoltării copilului și este folosită adesea pentru a provoca
suferință morală obiectului sau pentru a-1 controla și domina intelectual. Da­
torită acestei modificări și pentru că acum copilul își întreprinde atacurile în­
tr-o manieră secretă și insidioasă și trebuie să manifeste o vigilență și o inge­
niozitate pe măsură ca să se păzească de contraatacurile cu caracter similar,
sentimentul său inițial de omnipotență ajunge să aibă o importanță funda­
mentală în dezvoltarea Eului, la ambele sexe. In lucrarea menționată mai sus,
Abraham prezintă concepția potrivit căreia omnipotența funcțiilor vezicii și
intestinelor este o precursoare a omnipotenței gândirii, iar Ernest Jones a ară­
tat, în lucrarea „The Madonna's Conception through the Ear", că gândurile

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


326 Pe cât îmi dau seama, dezvoltarea vieții sexuale și a Eului
fetei este influențată mai puternic și mai durabil decât la băiat
de acest sentiment al omnipotenței funcțiilor vezicii și intesti­
nelor. Atacurile pe care le întreprind copiii cu ajutorul excreți­
ilor sunt îndreptate spre mamă, la început spre sânul ei, apoi
spre interiorul corpului. Cum impulsurile distructive ale fetei
la adresa corpului mamei sunt mai intense și mai durabile de­
cât cele ale băiatului, ea își va crea metode de atac clandestine
și viclene mai puternice, bazate pe magia fecalelor și a altor ex­
creții28 și pe omnipotența gândirii, în concordanță cu natura as­
cunsă și misterioasă a acelei lumi din interiorul corpului ma­
mei și din al celui propriu, pe când băiatul își va concentra
sentimentele de ură asupra penisului tatălui, despre care pre­
supune că se află înăuntrul mamei, și asupra penisului real și,
astfel, le va îndrepta într-o măsură mai mare spre lumea exter­
nă și spre ceea ce este tangibil și vizibil. El își folosește în mai
mare măsură și omnipotența sadică a penisului, rezultatul fiind
acela că dispune și de alte modalități de a-și stăpâni anxietatea,29

sunt echivalate cu gazele intestinale. Și eu sunt de părere că copilul își echi­


valează fecalele și mai ales gazele intestinale invizibile cu cealaltă substanță
secretă și invizibilă de care dispune, gândurile, și, mai mult, își imaginează
că, în atacurile mascate asupra corpului mamei, le-a introdus în ea prin mij­
loace magice. (Cf. capitolului VIII al cărții de față.)
28 Faptul că femeia își leagă narcisismul de întregul corp trebuie să se datore­
ze în parte faptului că-și corelează sentimentul de omnipotență cu diferitele
funcții organice și procese excretorii ale corpului și, astfel, îl distribuie într-o
măsură mai mare asupra întregului corp, pe când bărbatul îl concentrează
mai mult asupra organului genital. în definitiv, tocmai prin corp își captea­
ză ea și-și controlează în ultimă instanță obiectele, folosind mijloace magice.
29 în acest capitol și în următorul, vom lua în considerare modul în care dife­
rențele anatomice dintre sexe contribuie la conturarea liniilor separate, la
conturarea direcției de dezvoltare, la fiecare sex în parte, a sentimentului de
omnipotență și, prin aceasta, a modalităților de a stăpâni anxietatea.

■MELANIE KLEIN
pe când modalitatea femeii de a-și stăpâni anxietatea rămâne 327
sub semnul relației acesteia cu o lume internă, cu ceea ce este
ascuns și deci cu inconștientul.30
Așa cum am menționat deja, când sadismul [fetei] se află la
apogeu, ea crede că actul sexual este un mijloc de a anihila obiec­
tul și, totodată, că poartă un război de exterminare cu obiectele
sale internalizate. Cu ajutorul omnipotenței excrementelor și a
gândirii, ea încearcă să învingă obiectele terifiante din corpul
propriu și, la început, din cel al mamei. Dacă credința în penisul
„bun" al tatălui, aflat în ea, este suficient de puternică, îl va trans­
forma în vehiculul sentimentului ei de omnipotență.31 Dacă pre­
domină credința în puterea magică a excrețiilor sale, prin pute­
rea acestora își va guverna și-și va controla, în fantasmă, atât
obiectele internalizate, cât și pe cele reale. Aceste surse diferite
de putere magică acționează simultan și se întăresc reciproc; mai
mult chiar, Eul ei le folosește și le manipulează una împotriva
celeilalte în scopul de a stăpâni anxietatea.

Relația timpurie cu mama

Atitudinea [fetei] față de penisul introiectat este puternic in­


fluențată de atitudinea față de sânul mamei. Ca să rezum ele­
mentele principale: primele obiecte pe care le introiectează sunt

30 în „Contribution to the Theory of Intellectual Inhibition" (1931, Writings, I),


am arătat că, în plan inconștient, individul își privește penisul drept repre­
zentant al Eului și al conștientului său, iar interiorul corpului — ceea ce este
invizibil — drept reprezentant al Supraeului și al inconștientului său.
31 în lucrarea „The Role of Psychotic Mechanisms in Cultural Development"
(1930), Melitta Schmideberg a arătat că introiectarea penisului tatălui (adică
a tatălui însuși) intensifică foarte mult narcisismul individului și sentimen­
tul său de omnipotență.

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


328 mama „bună“ și cea „rea“,32 reprezentate de sânul „bun“, res­
pectiv „rău“. Dorința ei de a suge sau devora penisul derivă di­
rect din dorința de a face același lucru cu sânul mamei, așa că
frustrarea pe care o simte în raport cu sânul pregătește calea sen­
timentelor pe care le trezește frustrarea reînnoită, resimțită în ra­
port cu penisul. Pe lângă faptul că invidia și ura față de mamă
îi colorează și-i intensifică fantasmele sadice îndreptate împotri­
va penisului, relațiile cu sânul mamei îi influențează atitudinea
ulterioară față de bărbați și în alte moduri. Imediat ce începe să
se teamă de penisul „rău“ introiectat, fata începe să alerge îna­
poi la mamă, care ar trebui să-i ofere ajutor, atât ca persoană re­
ală, cât și ca figură introiectată. Dacă atitudinea primară a fetei
față de mamă a fost dominată de poziția orală a suptului și, ca
atare, include puternice elemente pozitive, de speranță, fata se
va putea adăposti în spatele imagoului matern „bun“, într-o anu­
mită măsură, de imagoul matern „rău“ și de penisul „rău“; dacă
nu, frica de mama introiectată îi va spori frica de penisul inter-
nalizat și de părinții înspăimântători, uniți în copulație.
Importanța pe care o au pentru fată imagoul matern ca figu­
ră „folositoare“ și forța atașamentului față de mamă este foarte
mare, deoarece, în fantasma ei, mama este posesoarea sânului
hrănitor, a penisului tatălui și a copiilor și, astfel, are puterea de
a-i satisface toate nevoile. Aceasta deoarece, atunci când apar si­
tuațiile de anxietate timpurii ale fetiței, Eul său îi folosește nevoia

32 Am văzut în capitolul VIII că sânul „bun" se transformă într-unul „rău" ca


urmare a atacurilor imaginare ale copilului asupra acestuia, întrucât copilul
își îndreaptă, în primă instanță, toate resursele de sadism împotriva sânului,
pentru că nu i-a oferit suficientă satisfacție, astfel că introiectarea primară a
unui imago matern bun și a unuia rău are loc înainte să se formeze orice alt
imago.

MELANIE KLEIN
de hrană, în cel mai larg sens, ca s-o ajute să-și depășească an­ 329

xietatea. Cu cât se teme mai tare că-i este otrăvit și atacat corpul,
cu atât râvnește mai mult la laptele „bun", la penisul „bun" și la
copii33, asupra cărora, îi spune fantasma, mama deține control
nelimitat. Fata are nevoie de aceste lucruri „bune" ca s-o apere
de cele „rele" și să ajungă la un anumit echilibru în interior. Așa­
dar, în fantasmă, corpul mamei e un fel de depozit ce conține
mijloacele de satisfacere a tuturor dorințelor ei și de atenuare a
tuturor fricilor. Aceste fantasme, care duc înapoi la sânul mamei
drept sursa de satisfacere cea mai timpurie și cea mai afectată de
consecințe, sunt cele răspunzătoare de atașamentul extrem de
puternic al fetei față de mamă. Iar frustrarea din partea mamei
dă naștere, sub presiunea anxietății, la noi proteste față de ea și
la atacuri sadice și mai puternice asupra corpului ei.
într-un stadiu ceva mai târziu al dezvoltării însă, la vremea
când sentimentul de vinovăție se face simțit în fiecare părticică
a ființei fetei,34 tocmai această dorință de a poseda conținutul
„bun" al corpului mamei sau, de fapt, senzația că a ajuns să-1 po­
sede și, ca urmare, a expus-o pe mamă, să spunem așa, la conți­
nutul său „rău" îi trezește cel mai puternic sentiment de vinovă­
ție și anxietate. Actul distrugerii copilului [înăuntrul mamei ei]
este echivalat, în fantasmă, cu distrugerea completă a acelui re­
zervor din care-și obține satisfacerea tuturor nevoilor psihice și

33 Vom cerceta mai detaliat, în curând, semnificația mai profundă conferită fap­
tului de a avea copii. Aici, este suficient să remarc că copilul imaginar din
corp reprezintă un obiect folositor.
34 Trebuie să nu uităm că, în imaginație, pe lângă faptul că și-a atacat părinții,
fata și-a vătămat sau omorât frații și surorile, înăuntrul corpului mamei. Fri­
ca de un răspuns cu aceeași monedă și sentimentul de vinovăție cauzate de
acest lucru dau naștere la perturbări în relația ei cu frații și surorile adevă-
rați și, ca urmare, în capacitatea ei de adaptare socială în general.

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


330 fizice. Această frică, de o importanță uriașă în viața psihică a fe­
tiței, are efectul de a-i întări și mai mult legăturile cu mama. Ea
dă naștere impulsului de a-i restitui și a-i înapoia mamei tot ce
i-a luat — impuls ce-și găsește expresia în numeroase sublimări
tipic feminine.
Dar acest impuls este contrar unui alt impuls, întărit și el de
aceeași frică — acela de a lua tot ce are mama, pentru a-și salva
propriul corp. Așadar, în acest stadiu al dezvoltării fata este con­
dusă deopotrivă de compulsia de a lua și de a da înapoi și, după
cum spuneam în altă parte,35 această compulsie este esențială
pentru originea nevrozei obsesionale. Vedem, de pildă, fetițe mici
desenând steluțe sau cruciulițe, care simbolizează fecale și copii,
sau altele, mai mari, scriind litere și cifre pe o foaie de hârtie, care
reprezintă corpul mamei sau cel propriu, și având mare grijă să
nu lase spații libere. Alteori, aștern îngrijit foi de hârtie unele
peste altele într-o cutie, până când o umplu. Foarte des, desenea­
ză o casă, care o reprezintă pe mamă, apoi pun în fața ei un co­
pac, reprezentând penisul tatălui, și niște flori alături, simboli­
zând copii. Fetele mai mari desenează, cos, confecționează
păpuși sau haine pentru păpuși ori cărți etc., iar aceste obiecte
reprezintă corpul reconstituit al mamei (fie ca întreg, fie părțile
vătămate, separat), penisul tatălui și copiii din ea sau tatăl, fra­
ții și surorile reali.
De multe ori, când sunt implicate în aceste activități ori după
ce le-au încheiat, fetele au manifestări de furie, depresie sau dez­
amăgire, sau chiar reacții de tip distructiv, determinate de frica
de a nu fi capabile de restituire. Anxietatea de acest tip, care con­
stituie un obstacol subiacent pentru toate tendințele constructive,

35 Cf. capitolului IX.

MELANIE KLEIN
izvorăște din diferite surse.36 în fantasmă, fata a luat în posesia 331
sa penisul tatălui, fecalele și copiii, iar apoi, ca urmare a fricii
de penis, copii și excremente ce se instalează odată cu fantas­
mele ei sadice, își pierde încrederea în calitățile acestora. între­
bările din mintea ei devin: sunt „bune" lucrurile pe care ie va
înapoia mamei și poate să i le dea înapoi corect, în ce privește
calitatea și cantitatea și chiar în ce privește ordinea în care ar
trebui să fie aranjate înăuntru (căci și acest aspect face parte din
condițiile necesare ale restituirii)? Pe de altă parte, dacă crede
că i-a înapoiat mamei cu adevărat conținutul „bun" al corpului
ei, fata ajunge să se teamă că, astfel, și-a pus în pericol propria
persoană.
Aceste surse de anxietate dau naștere, în plus, unei neîncre­
deri aparte a fetei față de mamă. Din când în când, fetele își îm­
pachetează desenele, decupajele din hârtie sau orice alt obiect
care simbolizează pentru ele penisul sau copiii în acel moment,
le leagă și le depozitează cu grijă în sertarul lor cu jucării, vădind
toate semnele celei mai profunde suspiciuni la adresa mea. în
aceste ocazii, n-am voie să mă apropii de pachețel și nici măcar
de sertar și trebuie să mă depărtez sau să nu mă uit în timp ce
este executată procedura. La intrarea în cabinet, multe dintre pa­
cientele mele se uită suspicios la teancul de hârtie și la creioa­
nele din sertarul care le este rezervat, ca nu cumva acestea să nu
le aparțină sau să fie mai mici ca mărime ori mai puține ca nu­
măr decât în ziua anterioară, sau vor să se convingă că nimeni
n-a deranjat conținutul sertarului lor, că totul e în ordine, că

36 Dacă anxietatea este atât de puternică, încât nu poate fi legată prin meca­
nisme obsesionale, vor fi puse în joc mecanismele violente aparținând sta­
diilor anterioare, împreună cu mecanismele de apărare mai primitive folo­
site de Eu.

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


332 niciun obiect nu lipsește și n-a fost înlocuit cu altul.37 Analiza
arată că sertarul și pachetele din el reprezintă propriul lor corp
și că se tem nu doar că mama îl va ataca și jefui, ci și că va pune
lucruri „rele" în el, în locul celor „bune".
La aceste numeroase surse de anxietate se mai adaugă încă
un element care înrăutățește poziția feminină și relația fetei cu
mama: alcătuirea corpului ei. In comparație cu băiatul, care se
bucură de sprijinul poziției masculine și care, datorită faptului
că are penis, are și posibilitatea de a testa realitatea, fetița nu
poate găsi în poziția sa feminină niciun sprijin împotriva an­
xietății38, deoarece faptul de a avea copii, care ar constitui de­
plina confirmare și împlinire a respectivei poziții, este, în defi­
nitiv, doar de perspectivă.39 în plus, structura corpului nu-i
oferă nicio posibilitate de a afla care este adevărata stare a lu­
crurilor înăuntrul ei. Această incapacitate de a-și cunoaște câ­
tuși de puțin condiția este cea care, după părerea mea, înrău­
tățește cea mai profundă frică a fetei — aceea că interiorul
corpului i-a fost vătămat sau distrus40 și că nu are copii sau are
doar copii vătămați.

37 Pot menționa că fiecare copil are un sertar propriu în care sunt depozi­
tate jucăriile, hârtia și creioanele etc. pe care i le dau la începutul ședin­
ței și le reînnoiesc din când în când, precum și obiectele pe care le aduce
de acasă.
38 Cf. lucrării mele „Early Stages of the Oedipus Conflict" (1928, Writings, I).
39 In lucrarea „The Significance of Masochism in the Mental Life of Women"
(1930), Helene Deutsch indică acest fapt ca obstacol în calea păstrării pozi­
ției feminine.
40 Acest lucru constituie unul dintre motivele pentru care narcisismul feminin
se extinde asupra întregului corp. Narcisismul masculin se concentrează asu­
pra penisului, fiindcă frica majoră a băiatului este aceea de a fi castrat.

MELANIE KLEIN
Rolul vaginului în dezvoltarea sexuală infantilă 333

Faptul că anxietatea fetiței vizează interiorul corpului expli­


că în mare măsură, cred, de ce, în organizarea ei sexuală timpu­
rie, rolul jucat de vagin este pus în umbră de activitatea clitori­
sului. Chiar și în cele mai timpurii fantasme masturbatorii, în
care transformă vaginul mamei într-un instrument al distruge­
rii, fetița vădește o cunoaștere inconștientă cu privire la vagin.
Aceasta deoarece, în ciuda faptului că-1 aseamănă cu gura și cu
anusul, în virtutea predominării tendințelor orale și anale, îl con­
cepe totuși în inconștient ca pe o cavitate a organului genital care
are menirea de a primi în ea penisul tatălui, lucru demonstrat
clar de numeroase detalii ale fantasmelor sale.
Dar, dincolo de această realizare inconștientă a existenței va­
ginului, fetița are deseori și cunoștințe întru totul conștiente de­
spre el. Analiza mai multor fetițe m-a convins că, pe lângă ace­
le cazuri speciale menționate de Helene Deutsch41, în care
pacienta fusese violată și deflorată și, astfel, obținuse cunoștin­
țe de acest fel și fusese deprinsă cu practica masturbării vagina-
le, multe sunt conștiente că au un orificiu în organul lor genital,
în unele cazuri, au ajuns la această cunoaștere în urma exploră­
rilor reciproce din cadrul jocurilor sexuale cu alți copii, băieți sau
fete; în altele, au descoperit vaginul singure. Totuși, fără îndoia­
lă, au o tendință extrem de puternică de a nega sau refula aceas­
tă cunoaștere — tendință ce izvorăște din anxietatea pe care o
simt cu privire la acest organ și la interiorul corpului lor. Anali­
zele femeilor au arătat că faptul că vaginul face parte din inte­
riorul corpului lor, de care este legată o parte atât de mare a celor

41 Loc. cit.

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


334 mai profunde anxietăți, și că este organul pe care-1 consideră ca
fiind cel mai periculos și mai primejduit în fantasmele lor sadi­
ce despre copulația părinților are o importanță fundamentală în
determinarea tulburărilor sexuale și a frigidității și, mai ales, în
inhibarea excitabilității vaginale.
Există multe dovezi care arată că vaginul își preia pe deplin
funcțiile abia după producerea actului sexual.42 Și, după cum
știm, se întâmplă deseori ca atitudinea femeii față de copulație
să se schimbe complet după ce trece prin această experiență și
ca inhibiția ei față de aceasta — inhibiție care, înainte de actul
sexual, este atât de obișnuită, încât practic este normală — să fie
înlocuită de dorința puternică de a o repeta. De aici putem de­
duce că inhibiția anterioară a fost întreținută în parte de anxie­
tate și că actul sexual a înlăturat acea anxietate.43 înclin să atri­
bui acest efect liniștitor al actului sexual faptului că satisfacția
libidinală pe care o obține femeia din copulație îi confirmă cre­
dința că penisul pe care l-a încorporat în timpul actului este un
obiect „bun" și că vaginul ei nu are un efect distructiv asupra
lui. Frica ei de penisul internalizat și de cel extern — cu atât mai
mare pentru că n-a putut fi testată — este deci înlăturată de
obiectul real. După părerea mea, temerile fetei cu privire la inte­
riorul corpului ei contribuie, alături de acțiunea factorilor biolo­
gici, la împiedicarea apariției unei faze vaginale clar decelabile
în copilăria mică. Totuși, sunt convinsă, pe baza mai multor ana­
lize ale unor fetițe, că reprezentarea mentală a vaginului își exer­
cită pe deplin influența asupra organizării genitale infantile a

42 Helene Deutsch sprijină această concepție în cartea ei Psychoanalyse der wei­


blichen Sexualfunktionen (1925).
43 Am discutat deja structura acelor cazuri în care actul sexual nu reușește să
reducă anxietatea, ba chiar o amplifică.

MELANIE KLEIN
copilului de sex feminin în măsură la fel de mare ca reprezenta- 335
rea mentală a tuturor celorlalte faze libidinale.
Aceiași factori care tind să mascheze funcția psihică a vagi­
nului la fată îi intensifică fixația asupra clitorisului. Aceasta deoa­
rece clitorisul este un organ vizibil și care poate fi supus testului
realității. Am constatat că masturbarea clitoridiană este însoțită
de diferite fantasme. Conținutul lor se schimbă extrem de rapid,
în concordanță cu fluctuația violentă ce are loc între o poziție și
cealaltă în stadiile timpurii ale dezvoltării fetei. Mai întâi, ele sunt
în cea mai mare parte de tip pregenital; dar imediat ce dorința
fetei de a încorpora penisul tatălui în manieră orală și genitală
devine mai puternică, fantasmele capătă un caracter genital și
vaginal (fiind deseori însoțite, se pare, de senzații vaginale) și
astfel se îndreaptă într-o direcție feminină.44
întrucât fetița începe să se identifice cu tatăl la foarte scurt timp
după ce s-a identificat cu mama, clitorisul capătă rapid semnifi­
cația unui penis în fantasmele ei masturbatorii. Toate fantasmele
de masturbare clitoridiană aparținând acestui stadiu timpuriu
sunt dominate de înclinațiile sadice ale fetei și acest lucru îmi pare
decisiv pentru faptul că ele, precum și activitățile de masturbare
ale fetei în general, se reduc sau încetează complet când faza ei
falică se încheie, perioadă în care sentimentul de vinovăție apare
mai pregnant. înțelegerea faptului că clitorisul nu poate înlocui
penisul pe care-1 dorește este, după părerea mea, doar ultima ve­
rigă dintr-un șir de evenimente care-i determină viața viitoare și,
în multe cazuri, o condamnă la frigiditate pentru tot restul vieții.

44 în lucrarea „One of the Motive Factors in the Formation of the Superego in


Women" (1928), Hanns Sachs a avansat ipoteza că, din moment ce la acea
vârstă nu se poate institui o fază vaginală, fata își deplasează senzațiile va­
ginale obscure asupra gurii.

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


336 Complexul castrării

Identificarea cu tatăl pe care fata o vădește atât de clar în faza


falică și care poartă toate semnele invidiei de penis și ale com­
plexului castrării45 este, pe cât arată observațiile mele, rezultatul
unui proces alcătuit din mai multe etape.46 Examinând unele
dintre cele mai importante etape, vom vedea în ce fel este afec­
tată identificarea cu tatăl de anxietatea izvorâtă din poziția ei fe­
minină și că poziția masculină pe care o adoptă în fiecare din fa­
zele dezvoltării sale se suprapune peste o poziție masculină ce
aparține unei faze anterioare.
Când renunță la sânul mamei și se îndreaptă spre penisul ta­
tălui ca obiect de satisfacere, sugarul de sex feminin se identifi­
că cu mama. Dar imediat ce suferă frustrări și în această poziție,
fetița se identifică foarte rapid cu tatăl, care, în fantasma ei, ob­
ține satisfacție de la sânul mamei și de la întregul corp al aceste­
ia, adică din acele surse primare de satisfacție la care ea a fost

45 Cf. Abraham, „Manifestations of the Female Castration Complex" (1921).


46 Karen Horney a fost primul psihanalist care a corelat complexul castrării la
femeie cu poziția ei feminină timpurie din copilărie. în lucrarea „On the Ge-
nesis of the Castration Complex in Women" (1923), autoarea a evidențiat
anumiți factori pe care îi consideră esențiali în apariția invidiei de penis la
fată, pe baza investirilor pregenitale. Unul dintre factori este satisfacerea ten­
dințelor scopofile și exhibiționiste pe care vede că o obține băiatul prin uri­
nare; un altul este credința că a poseda penis oferă o cantitate mai mare de
satisfacere a erotismului uretral, în timp ce alții derivă din dificultățile cu
care se confruntă în ce privește poziția sa feminină — cum ar fi invidia față
de mamă pentru că aceasta are copii — și care-i amplifică tendința de iden­
tificare cu tatăl și, totodată, îi intensifică invidia de penis. în plus, dr. Horney
crede că aceiași factori care o îndeamnă pe fată să adopte o atitudine homo-
sexuală determină, deși în mai mică măsură, apariția unui complex de cas­
trare la aceasta.

MELANIE KLEIN
forțată atât de dureros să renunțe. Sentimentele de ură și invidie 337
față de mamă, precum și dorințele libidinale față de tată creează
împreună această identificare, cea mai timpurie, a fetei cu tatăl sa­
dic, iar în această identificare joacă un rol important enurezisul.
Copiii de ambele sexe consideră urina, sub aspectul ei pozi­
tiv, ca fiind echivalentă cu laptele mamei, întrucât ei echivalea­
ză inconștient toate substanțele organice unele cu altele. Obser­
vațiile mele arată că udatul, în cea mai timpurie semnificație a
sa, de act pozitiv de a oferi și de inversiune sadică, este o expre­
sie a poziției feminine și la băieți, și la fete.47 S-ar părea că ura
pe care o simt copiii față de sânul mamei pentru că le-a frustrat
dorințele stârnește în ei, fie simultan cu impulsurile canibalice,
fie imediat după acestea, fantasme în care îi vatămă și-i distrug
sânul cu urina lor.48

47 Potrivit lui Helene Deutsch, enurezisul este expresia unei poziții feminine la
băiat și a uneia masculine la fată. Psychoanalysis of the Neuroses, 1930 (p. 51).
48 Făcând acest lucru, copiii utilizează un mecanism care are, cred, o importan­
ță generală în formarea fantasmelor sadice. Ei transformă plăcerea pe care o
oferă obiectului în opusul ei, prin adăugarea de elemente distructive. Ca răz­
bunare pentru că n-au primit suficient lapte de la mamă, vor produce în ima­
ginație o cantitate excesivă de urină și, astfel, îi vor distruge sânul, inundân-
du-1 sau făcându-1 să se topească; iar ca răzbunare pentru că n-au primit lapte
„bun" de la ea, vor produce un lichid nociv cu care să-i ardă sau să-i otră­
vească sânul și laptele pe care-1 conține. Acest mecanism dă naștere și fan­
tasmelor de chinuire și vătămare a oamenilor dându-le prea multă mâncare,
în acest caz, subiectul poate să sufere, după cum am constatat în mai multe
cazuri, de anxietatea, cu conotație de răzbunare, de a fi sufocat sau de a fi
prea plin etc., în contextul asimilării hranei. Un pacient de-al meu abia reu­
șea să-și controleze furia dacă i se oferea, chiar și în cea mai prietenoasă ma­
nieră, hrană, băutură sau țigări mai mult de o dată. Se simțea imediat „plin
până-n gât" și-și pierdea complet dorința de a mai mânca, bea sau fuma.
Analiza a arătat că acest comportament era provocat, în ultimă instanță, de
fantasme cu caracterul sadic timpuriu descris mai sus.

Psihanaliza copiilor * Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


338 După cum am spus deja, în faza sadică fata își investește cea
mai mare credință în puterile magice ale excrețiilor ei, în timp ce
băiatul face din penis principalul executant al sadismului său.
Dar credința în omnipotența propriilor funcții urinare o deter­
mină și pe fată să se identifice — deși în măsură mai mică decât
pe băiat — cu tatăl sadic, căruia îi atribuie puteri sadic-uretrale
speciale, ca urmare a faptului că posedă un penis.49 Astfel, uda­
tul ajunge în foarte scurt timp să reprezinte o poziție masculină
pentru copiii de ambele sexe; iar în contextul celei mai timpurii
identificări a fetei cu tatăl sadic, udatul devine o modalitate de
a o distruge pe mamă; în același timp, fata își însușește în ima­
ginație penisul tatălui, castrându-1.
Identificarea fetei cu tatăl pe baza penisului introiectat al
acestuia50 survine, din experiența mea, la scurt timp după iden­
tificarea sadică primară cu el pe care a făcut-o prin intermediul
49 în lucrarea „On the Genesis of the Castration Complex in Women" (1930),
Karen Horney afirmă că unul dintre factorii care încurajează invidia de pe­
nis primară a fetei în contextul impulsurilor ei erotic-uretrale este faptul că
fantasmele ei sadice de omnipotență care au la bază funcțiile urinare sunt
asociate deosebit de strâns cu șuvoiul de urină pe care este capabil să-l pro­
ducă băiatul.
50 Reflectând asupra originii homosexualității feminine, Ernest Jones a ajuns,
în lucrarea sa „The Early Development of Female Sexuality" (1927), la une­
le concluzii absolut fundamentale, pe care propriile mele constatări le spri­
jină întru totul. Pe scurt, el afirmă că prezența unor fantasme de felație foar­
te intense la femeie, aliate cu un sadism oral puternic, deschide calea credinței
că a luat în posesie forțat penisul tatălui și o plasează într-o relație specială
de identificare cu el. în atitudinea homosexuală la care ajunge pe această cale,
ea va manifesta o lipsă de interes față de sexul căruia îi aparține și un inte­
res puternic față de bărbați. Va încerca din răsputeri să câștige recunoaștere
și respect din partea bărbaților și va avea sentimente puternice de rivalitate,
ură și dușmănie față de ei. în ce privește formarea caracterului, va vădi în
general trăsături sadic-orale pronunțate, iar identificarea cu tatăl va fi folo­
sită în mare măsură în slujba dorințelor ei de castrare.

MELANIE KLEIN
udatului. In cele mai timpurii fantasme masturbatorii, ea s-a 339
identificat alternativ cu fiecare dintre părinți. Poziția feminină
asociată cu internalizarea penisului tatălui o face să se teamă de
penisul „rău" al tatălui, pe care l-a internalizat. Dar această an­
xietate duce la o întărire a identificării cu tatăl, deoarece, pentru
a-și contracara frica, fata activează mecanismul de apărare al
identificării cu obiectul anxiogen.51 Posedarea penisului pe care
l-a furat de la el îi trezește un sentiment de omnipotență care-i
întărește credința în propria putere distructivă magică prin in­
termediul excrețiilor. în această poziție, ura și sadismul îndrep­
tate spre mamă se intensifică și fata are fantasme în care o dis­
truge cu ajutorul penisului tatălui; în același timp, își satisface
dorința de răzbunare pe tatăl care a frustrat-o și găsește, în sen­
timentul de omnipotență și în puterea pe care o are asupra am­
bilor părinți, o apărare în fața anxietății. Am găsit această atitu­
dine deosebit de puternic dezvoltată la unele paciente la care
predominau trăsăturile paranoide;52 dar ea este foarte pronun­
țată și la femeile a căror homosexualitate este colorată profund
de sentimente de rivalitate ostilă cu sexul masculin. Așadar, ea
s-ar aplica la acele femei homosexuale descrise de Ernest Jones
la care m-am referit anterior.
Posesia unui penis extern ar contribui la a o convinge pe fată,
în primul rând, că are în realitate acea putere sadică asupra

51 Cf. capitolului VII.


52 îi adresez cititorului invitația de a consulta istoria de caz a Ernei din capito­
lul III, dar aici poate fi citat din ea un element caracteristic. La șase ani, Erna
suferea de insomnie gravă. îi era groază de tâlhari și hoți și putea învinge
această groază doar întinzându-se pe burtă și lovindu-se cu capul de pernă.
Acest lucru simboliza coitul sadic cu mama, în care ea juca rolul tatălui pre­
supus a fi sadic.

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


340 ambilor părinți fără de care nu și-ar putea stăpâni anxietatea,53
iar în al doilea rând, că penisul ca instrument al puterii sadice
asupra obiectelor sale este o dovadă că penisul periculos inter-
nalizat și obiectele introiectate periculoase pot fi învinse; astfel,
a avea penis servește, în ultimă instanță, la protejarea propriu­
lui ei corp.
In timp ce poziția sadică, întărită de anxietate, alcătuiește baza
unui complex de masculinitate al fetei, sentimentul de vinovă­
ție o face, la rândul lui, să vrea să aibă penis. Penisul real pe care
îl dorește va fi folosit acum pentru a face restituiri mamei. Așa
cum a observat Joan Riviere54, dorința fetei de a oferi mamei o
compensație fiindcă a privat-o de penisul tatălui furnizează
adăugiri importante la complexul ei de castrare și la invidia de
penis. Când frica față de mamă o obligă pe fată să renunțe la ri­
valitatea cu ea, dorința de a o împăca și de a compensa ceea ce
a făcut o determină să râvnească intens un penis, ca mijloc de a
restitui. După părerea lui Joan Riviere, intensitatea sadismului
ei și măsura în care este capabilă să tolereze anxietatea sunt doi
factori care vor contribui la determinarea drumului pe care va
merge: cel al heterosexualității sau cel al homosexualității.
Acum trebuie să examinăm mai îndeaproape de ce, în unele
cazuri, poziția masculină și posedarea unui penis constituie o
condiție indispensabilă pentru ca fata să-i poată oferi restituiri
mamei. Analiza la vârste mici a demonstrat existența în incon­
știent a unui principiu fundamental ce guvernează toate procesele

53 în lucrarea „Womanliness as a Masquerade" (1929), Joan Riviere a arătat că,


animată de furie și ură față de părinți pentru că-și oferă reciproc satisfacere
sexuală, fata are fantasme în care îl castrează pe tată, ia în posesie penisul
acestuia și, astfel, îi supune pe tată și pe mamă puterii ei și-i omoară.
54 Loc. cit.

MELANIE KLEIN
reactive și de sublimare, principiu care cere ca actele de restitui- 341
re să respecte în toate amănuntele vătămarea produsă în fantas­
mă. Indiferent de relele pe care le-a făptuit în fantasmă prin ho­
ție, vătămare și distrugere, copilul trebuie să facă bine prin a
restitui, a repune în drepturi și a restaura, pe rând. Acest princi­
piu cere totodată ca aceleași instrumente sadice (adică penisul,
excrementele etc.) care au fost folosite pentru a vătăma și distru­
ge să fie transformate din nou în lucruri „bune" și folosite ca mij­
loace pentru a face bine. Vătămările făptuite de penisul „rău"
sau urina „rea", oricare ar fi ele, trebuie îndreptate de penisul
„bun"55 sau urina „bună".
Să ne gândim la cazul unei fete care și-a centrat fantasmele
sadice cu precădere pe distrugerea indirectă a mamei, prin inter­
mediul penisului periculos al tatălui, și care s-a identificat foar­
te puternic cu tatăl sadic. De îndată ce tendințele ei reactive și
dorințele de restituire se instituie cu putere, ea va simți imbol­
dul imperativ de a-și restaura mama cu ajutorul unui penis cu
puteri tămăduitoare și, astfel, înclinațiile ei homosexuale vor fi
întărite. Un factor important în acest context este măsura în care
simte că tatăl ei a devenit incapabil de a restitui, deoarece crede
că l-a castrat, că l-a înlăturat sau că i-a transformat penisul
într-unul „rău" și, ca urmare, trebuie să renunțe la speranța de

55 în „Psychotic Mechanisms in Cultural Development" (1930), Melitta


Schmideberg urmărește rolul jucat în istoria medicinii de credința în calită­
țile magice ale penisului „bun", simbolizat de leacuri, și ale celui „rău", sim­
bolizat de demonul bolii. Ea atribuie efectele psihice ale remediilor fizice ur­
mătoarelor cauze: atitudinea agresivă inițială a persoanei față de penisul
tatălui — atitudine care a transformat acel organ într-unul extrem de peri­
culos — este urmată de o atitudine de supunere și ascultare față de el. Dacă
individul ia leacurile care îi sunt oferite în spiritul celei de-a doua atitudini,
acestea, reprezentând penisul „bun", vor contracara obiectele „rele" din el.

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


342 a-1 restaura.56 Dacă crede cu tărie acest lucru, va trebui să joace
ea însăși rolul lui, ceea ce va tinde s-o determine să adopte o po­
ziție homosexuală.
Dezamăgirea, îndoielile și sentimentul de inferioritate care o
cuprind pe fată când își dă seama că nu are penis și temerile și
sentimentele de vinovăție determinate de poziția ei masculină (în
primul rând față de tată, fiindcă l-a privat de penis și de posesia
asupra mamei, iar în al doilea rând față de mamă, pentru că i l-a
luat pe tată) se combină și înfrâng acea poziție. în plus, nemulțu­
mirea inițială față de mamă, cauzată de faptul că aceasta a împie­
dicat-o să obțină penisul tatălui ca obiect libidinal, își unește for­
țele cu noua nemulțumire provocată de faptul că mama i-a
refuzat deținerea unui penis propriu ca atribut al masculinității;
și această nemulțumire dublă o determină să întoarcă spatele ma­
mei ca obiect al iubirii genitale. Pe de altă parte, sentimentele de
ura față de tată și invidia față de penisul acestuia, izvorâte din po­
ziția ei masculină, o împiedică să adopte din nou un rol feminin.
Din experiența mea, după ce iese din faza falică, fata traver­
sează încă o fază, postfalică, în care face alegerea între păstra­
rea poziției feminine și abandonarea ei. Aș spune că, la vremea
când intră în perioada de latență, poziția ei feminină, ce a atins
nivelul genital și are caracter pasiv57 și matern și care presupu­
ne funcționarea vaginului cu raportare la reprezentantul psihic

56 Dacă homosexualitatea ei transpare doar în moduri sublimate, fata va pro­


teja și va îngriji, de pildă, alte femei (adică pe propria mamă), adoptând față
de ele atitudinea unui soț în aceste privințe, și va avea prea puțin interes față
de sexul masculin. Ernest Jones a arătat că această atitudine apare la femei­
le homosexuale la care fixația la stadiul oral al suptului este foarte puternică.
57 Helene Deutsch este și ea de părere că adevărata atitudine feminină pasivă
a vaginului se găsește în activitatea orală, de supt, a acestuia (Psychoanalyse
der weiblichen Sexualfunktionen, 1925).

MELANIE KLEIN
al acestuia, a fost elaborată în toate elementele sale fundamen­ 343

tale. Faptul că așa stau lucrurile devine evident când ne gândim


cât de des fetele mici adoptă o poziție autentic feminină și ma­
ternă. O poziție de acest fel ar fi de neconceput dacă vaginul nu
s-ar comporta ca organ receptor. După cum am arătat deja, func­
ția vaginului suportă modificări importante ca urmare a trans­
formărilor biologice traversate de fată la pubertate58 și a expe­
rienței actului sexual; și tocmai aceste modificări sunt cele care
duc dezvoltarea psihosexuală a fetei la ultima sa etapă și care o
fac femeie în cel mai deplin sens al cuvântului.
Sunt de acord în multe privințe cu lucrarea lui Karen Horney
intitulată „The Flight from Womanhood"59, în care ajunge la con­
cluzia că vaginul, ca și clitorisul, joacă un rol la începutul vieții
copilului de sex feminin. [Ea arată că] s-ar putea deduce în mod
rațional, din aspectele ulterioare ale frigidității femeilor, că zona
vaginală are șanse mai mari de a fi puternic investită cu anxie­
tate și afecte defensive decât clitorisul. Ea crede că „dorințele in­
cestuoase [ale fetei] sunt îndreptate infailibil de inconștientul ei
către vagin". Potrivit acestei abordări, frigiditatea [mai târziu în
viața] ar trebui să fie considerată drept manifestare de apărare
în fața acelor fantasme care amenință atât de tare Eul.
împărtășesc și părerea lui Karen Horney cum că incapacita­
tea fetei de a obține cunoștințe certe despre vaginul ei sau, spre
deosebire de băiatul care-și poate cerceta organul genital, de a-1
supune unei probe a realității, ca să afle dacă a fost afectat de te­
mutele consecințe ale masturbării, tinde să-i intensifice anxietatea

58 Și la băiatul mic, reprezentarea psihică a funcțiilor penisului, care se activea­


ză numai în perioada reproducerii, constituie o condiție necesară a poziției
masculine.
59 Loc. cit.

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


344 genitală și să-i sporească șansele de a adopta o poziție masculi­
nă. Mai mult, Karen Horney face diferența între invidia de pe­
nis secundară a fetei, care apare în faza falică, și invidia ei de pe­
nis primară, care se întemeiază pe anumite investiri pregenitale
precum scopofilia și erotismul uretral. Ea crede că invidia de pe­
nis secundară a fetei este folosită pentru refularea dorințelor sale
feminine; odată cu declinul complexului Oedip, ea ajunge inva­
riabil — deși în grade diferite — nu doar să renunțe la tată ca
obiect sexual, ci și să se îndepărteze totodată de rolul feminin,
regresând la invidia de penis primară.
Concepțiile pe care le-am avansat în lucrarea „The Early Sta-
ges of the Oedipus Conflict"60 cu privire la ultimul stadiu al or­
ganizării genitale a fetei concordă, în multe aspecte esențiale, cu
acelea la care a ajuns Ernest Jones cam în același timp. în lucra­
rea „The Early Development of Female Sexuality"61, el sugerea­
ză că, inițial, funcțiile vaginale au fost identificate cu cele anale
și că diferențierea celor două — proces încă obscur — are loc par­
țial într-un stadiu mai timpuriu decât se presupune în general.
El postulează existența unui stadiu gură-anus, care alcătuiește
fundamentul atitudinii heterosexuale a fetei, întemeiată pe iden­
tificarea cu mama. Potrivit concepției sale, faza falică a fetei nor­
male nu este decât o formă mai slabă a identificării fetelor ho­
mosexuale cu tatăl și cu penisul lui și, la fel ca aceasta, are un
caracter predominant secundar și de apărare.
Helene Deutsch are o altă opinie.62 E adevărat că postulează
existența unei faze postfalice, în timpul căreia se pregătește re-

6° (1927) Writings, I.
61 (1927) în Papers on Psychoanalysis, edițiile a patra și a cincea.
62 Helene Deutsch, „The Significance of Masochism in the Mental Life of Wo-
men" (1930).

MELANIE KLEIN
zultatul final al organizării genitale ulterioare a fetei. Dar ea con- 345
sideră că fata nu traversează nimic de genul unei faze vaginale,
că, dacă are cât de cât știință de existența vaginului ei ori are sen­
zații în acea zonă, aceasta constituie excepția și că, prin urmare,
când și-a încheiat dezvoltarea sexuală infantilă, nu poate adop­
ta o poziție feminină în sensul genital. Ca urmare, libidoul ei,
chiar și în situația în care este menținută o poziție feminină, este
obligat să regreseze la pozițiile anterioare, dominate de comple­
xul castrării (care, în concepția Helenei Deutsch, precedă com­
plexul Oedip), iar un atare pas înapoi ar însemna un factor fun­
damental în constituirea masochismului feminin.

Tendințele
t
de restituire si
!
sexualitatea

Am examinat deja rolul jucat de tendințele de restituire ale fe­


tei în consolidarea poziției sale homosexuale. Dar și consolida­
rea poziției heterosexuale depinde de conformarea acelei poziții
la cerințele Supraeului.
Așa cum am văzut într-o parte anterioară a acestui capitol,
chiar și în cazul individului normal, actul sexual, pe lângă mo­
tivația libidinală pe care o are, îl ajută pe individ să-și stăpâneas­
că anxietatea. Voi adăuga acum că activitățile sale genitale au și
o altă forță motrice, anume dorința de a remedia, prin interme­
diul copulației, vătămările pe care le-a produs în fantasmele sale
sadice.63 Atunci când Eul său reacționează față de Supraeu cu

63 în lucrarea „Some Unconscious Mechamisms in Pathological Sexuality and


their Relation to Normal Sexual Activity" (1933), Melitta Schmideberg a ajuns
și ea la concluzia că tendințele de restituire au o mare importanță ca factor
stimulator al activităților heterosexuale și homosexuale. Pentru detalii, tre­
buie consultată lucrarea.

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


346 mai puțină anxietate și mai multă vinovăție, ca urmare a activă­
rii mai intense a impulsurilor genitale, individul găsește în actul
sexual un mijloc excelent de a repara obiectul, datorită legături­
lor acestuia cu fantasmele sale sadice timpurii. Natura și amploa­
rea fantasmelor de restituire, care sunt echivalente cu vătămarea
imaginară, vor constitui un factor important în diferitele sale ac­
tivități și în formarea sublimărilor și, în plus, îi vor influența foar­
te mult traiectoria și rezultatul dezvoltării sexuale.64
Trecând la fată, constatăm că unele considerente, precum con­
ținutul și alcătuirea fantasmelor ei sadice, magnitudinea tendin­
țelor reactive și structura și forța Eului, îi vor influența fixațiile
libidinale și vor avea o contribuție în a decide dacă restituirea pe
care o face va avea caracter masculin sau feminin sau va fi o
combinație a celor două.65
Un alt aspect pe care îl consider important pentru rezultatul
final al dezvoltării fetei este acela dacă fantasmele de restituire
pe care le construiește pe baza ideilor sale sadice concrete pot
să-i influențeze în mod decisiv nu doar viața sexuală, ci și dez­
voltarea Eului. în mod normal, acestea sunt împletite una cu alta
și, ca urmare, contribuie la stabilirea unei anumite poziții a libi-
doului și a unei poziții corespondente a Eului. Dacă, de exemplu,
sadismul fetiței a fost puternic centrat în fantasme pe vătămarea

64 Dacă sentimentul de vinovăție este excesiv, contopirea activităților sexuale


cu tendințele reactive poate da naștere unei perturbări grave a vieții sale se­
xuale. Vom rezerva capitolul următor pentru discutarea efectului pe care îl
are dorința de a restitui asupra dezvoltării sexuale și a potenței individului
de sex masculin.
65 Chiar și atunci când sadismul rămâne dominant, mijloacele folosite de ea
pentru a-și stăpâni anxietatea îi vor influența viața sexuală și o pot determi­
na fie să-și păstreze o atitudine homosexuală, fie să adopte una heterosexu-
ală, ambele poziții având la bază tendințele sale sadice.

MELANIE KLEIN
corpului mamei și pe furtul copiilor și al penisului tatălui din el, 347
atunci când tendințele ei reactive se activează cu putere, fata poa­
te fi capabilă să-și păstreze poziția feminină, în anumite condi­
ții. Ea va da curs, în sublimările la care recurge, dorinței de a o
repara pe mamă și de a-i restitui copiii și pe tată, devenind, de
exemplu, dădacă, asistentă medicală sau maseuză ori dând curs
intereselor intelectuale;66 și dacă, în același timp, crede suficient
de mult în posibilitatea ca propriul corp să fie restaurat prin naș­
terea copiilor sau prin actul sexual cu un penis înzestrat cu pu­
teri „de vindecare", își va folosi totodată poziția heterosexuală
ca instrument pentru stăpânirea anxietății. Mai mult, poziția he­
terosexuală îi întărește tendințele de sublimare ce urmăresc res­
taurarea corpului mamei, întrucât îi demonstrează că actul sexual
al părinților n-a vătămat-o pe mamă sau că, în orice caz, o poa­
te restaura; iar această credință contribuie, la rândul ei, la con­
solidarea poziției heterosexuale.
în aceleași condiții subiacente, poziția finală a fetei va depin­
de și de un alt factor: anume dacă credința în propria omnipo­
tență constructivă se ridică la înălțimea forței tendințelor ei re­
active. Dacă da, Eul ei poate fixa tendințelor de restituire un nou
obiectiv de îndeplinit: acela ca ambii părinți să fie restaurați și

66 în „Infantile Anxiety-Situations Reflected in a Work of Art and in the Creati­


ve Impulse" (1929), am analizat o relatare făcută de Karen Michaelis despre
o tânără femeie care a căpătat brusc un mare talent de a picta portrete de fe­
mei, fără să fi pus mâna pe o pensulă până atunci. Am presupus că faptul care
a determinat această izbucnire bruscă a productivității artistice a fost anxie­
tatea izvorâtă din cele mai profunde situații de pericol ale acestei tinere și că
pictarea portretelor de femei simboliza o restaurare sublimată atât a corpului
mamei, pe care-1 atacase în fantasmă, cât și a celui propriu, la distrugerea că­
ruia se aștepta în virtutea groazei de represalii; așa că, în acest fel, putea să-și
potolească fricile născute în cele mai profunde straturi ale psihicului ei.

Psihanaliza copiilor * Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


348 să fie reuniți amiabil. Acum, tatăl este cel care, în fantasmele fe­
tei, restituie mamei și o gratifică prin intermediul penisului său
dătător de sănătate, în timp ce vaginul mamei, inițial un obiect
periculos în fantasmă, restaurează și vindecă penisul tatălui, pe
care l-a rănit. Considerând astfel vaginul mamei drept organ dă­
tător de sănătate și plăcere, fata este capabilă să-și invoce din nou
cea mai timpurie imagine a mamei, ca mamă „bună", care o
alăptează, și în plus poate să se privească pe sine, prin identifi­
carea cu aceasta, ca persoană vindecătoare și generoasă și poate
să considere penisul partenerului ei amoros drept penis „bun".
Pe o atitudine de acest fel se va baza dezvoltarea cu succes a vie­
ții sale sexuale și a capacității de a se atașa de obiectele ei nu doar
prin afecțiune și iubire, ci și prin legătura sexuală.
După cum am încercat să arăt în aceste pagini, rezultatul fi­
nal al dezvoltării sexuale infantile a individului este rezultatul
unui proces îndelung al fluctuației între diferite poziții și se în­
temeiază pe un mare număr de compromisuri interconectate în­
tre Eul și Supraeul său și între Eul și Se-ul său. Aceste compro­
misuri, fiind rezultatul încercării de a stăpâni anxietatea, sunt
și ele într-o mare măsură o realizare a Eului său. Cele care con­
tribuie, în cazul fetei, la păstrarea rolului feminin și-și găsesc ex­
presia tipică în viața sexuală de mai târziu și în comportamen­
tul general sunt, ca să amintesc doar câteva: ca penisul tatălui
să le gratifice pe ea și pe mamă în mod alternativ;67 ca mamei
să-i fie alocat un anumit număr de copii, iar ei însăși să-i fie alo­
cat tot atâția sau mai puțini; ca ea să încorporeze penisul tată­

67 Fantasmele cu acest conținut joacă în homosexualitatea femeilor un rol si­


milar cu cel jucat în homosexualitatea bărbaților de fantasmele de a întâlni
penisul tatălui, ca obiect al satisfacției sau al urii, în interiorul corpului ma­
mei. Acest lucru se poate datora faptului că, atunci când atitudinea fetei este

MELANIE KLEIN
lui, iar mama să primească toți copiii și așa mai departe. în ast- 349
fel de compromisuri pătrund și componente masculine. Fetița
își imaginează uneori că-și însușește penisul tatălui ca să înde­
plinească un rol masculin pe lângă mamă, iar apoi i-1 restituie
acestuia.
Pe parcursul analizei, transpare faptul că fiecare schimbare în
bine ce survine în poziția libidinală a individului izvorăște
dintr-o reducere a anxietății și a sentimentului de vinovăție și de­
termină neîntârziat producerea de noi compromisuri. Cu cât an­
xietatea și vinovăția resimțite de fată se reduc și cu cât stadiul ei
genital intră mai mult în prim-plan, cu atât ea poate să recunoas­
că mai ușor rolul feminin și matern al mamei sau, mai degrabă,
să i-1 restituie și, totodată, să adopte ea însăși un rol similar și
să-și sublimeze componentele masculine.

Factorii externi

Știm că viața instinctuală timpurie a copilului, pe de o parte,


și presiunile exercitate de realitate asupra lui, pe de altă parte,
interacționează între ele și că acțiunea lor combinată îi modelea­
ză traiectoria dezvoltării psihice. După părerea mea, realitatea și
obiectele reale îi influențează situațiile de anxietate încă din cele
mai timpurii stadii ale existenței, în sensul că el le consideră
drept tot atâtea dovezi sau infirmări ale situației de anxietate pe
care a deplasat-o asupra lumii externe și, ca atare, ele contribuie
la ghidarea desfășurării vieții sale instinctuale. Comportamentul

predominant sadică, aceste fantasme reprezintă distrugerea penisului tată­


lui, întreprinsă de ea și de mamă împreună; sau, atunci când atitudinea este
predominant pozitivă, ele reprezintă o satisfacție libidinală obținută împre­
ună cu mama din partea penisului tatălui.

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


350 obiectelor sale și natura experiențelor proprii contribuie, pe
această cale, la întărirea, dar și la atenuarea situațiilor de anxie­
tate dominante ale copilului. Și cum, datorită interacțiunii din­
tre mecanismul proiecției și cel al introiecției, factorii externi in­
fluențează formarea Supraeului său și dezvoltarea relațiilor de
obiect și a instinctelor, ei vor contribui și la determinarea rezul­
tatului dezvoltării sale sexuale.
Dacă, de exemplu, fetița caută în zadar la tată iubirea și bu­
nătatea care să-i confirme credința în penisul „bun" din ea și să-i
contracareze credința în penisul „rău" aflat acolo, de multe ori,
ea își va înrădăcina și mai mult atitudinea masochistă și „tatăl
sadic" poate chiar să devină pentru ea o condiție concretă a iu­
birii; sau purtarea tatălui față de ea poate să-i intensifice senti­
mentele de ură și anxietate față de penis și s-o facă să renunțe la
rolul feminin ori să devină frigidă.
De fapt, caracterul favorabil sau defavorabil al rezultatului
dezvoltării fetei va depinde de interacțiunea unei serii întregi
de factori externi. Atitudinea tatălui față de ea nu este singu­
rul lucru care contribuie la a decide de ce fel de persoană se va
îndrăgosti. Nu este o chestiune care ține doar, să zicem, de fap­
tul că o preferă sau o neglijează prea mult în comparație cu
mama sau cu surorile ei, ci și de relațiile lui directe cu ele. Mă­
sura în care fata va putea să-și păstreze poziția feminină și va
ajunge, de pe acea poziție, să nutrească dorința de a avea un
imago patern binevoitor depinde foarte mult și de sentimentul
ei de vinovăție față de mamă și, prin aceasta, de natura relației
dintre mamă și tată.68 In plus, anumite evenimente, precum

68 întrucât felul în care receptează fiecare copil impresiile din realitate este deja
determinat în mare măsură de situațiile sale de anxietate timpurii, aceleași
evenimente vor avea efecte diferite de la un copil la altul. Dar nu încape nicio

MELANIE KLEIN
boala sau moartea unuia dintre părinți, a unui frate ori a unei 351
surori, pot contribui la întărirea un&i poziții sexuale sau a ce­
leilalte, în funcție de felul în care-i influențează sentimentul de
vinovăție.
Un alt lucru care joacă un rol foarte important în dezvolta­
rea copilului este prezența, la începutul vieții sale, a unei alte
persoane în afară de tată și de mamă pe care el o privește ca pe
o figură „de ajutor" și care-i oferă sprijin în lumea reală împo­
triva fricilor sale de natură fantasmatică. Impărțindu-și mama
într-o mamă „bună" și una „rea", iar tatăl, într-unul „bun" și
unul „rău", copilul își leagă de partea „rea" ura pe care o sim­
te față de obiect sau se îndepărtează de ea, îndreptându-și tot­
odată tendințele de reparație spre mama „bună" și spre tatăl
„bun" și remediind în fantasmă vătămările pe care le-a provo­
cat imagourilor parentale în fantasmele sale sadice.69 Dar dacă
obiectele oedipiene ale copilului n-au devenit imagouri bune,
fiindcă anxietatea lui este prea mare sau din motive realiste,
alte persoane, cum ar fi o doică sau o soră binevoitoare, un fra­
te binevoitor, un bunic, o mătușă sau un unchi, pot să preia, în
anumite circumstanțe, rolul mamei „bune" și pe cel al tatălui
„bun".70 în felul acesta, sentimentele pozitive ale copilului, a

îndoială că existența unor relații fericite și armonioase între părinții lor și în­
tre ei înșiși și părinți are o mare importanță în dezvoltarea sexuală reușită și
în sănătatea psihică. Desigur, viața fericită de familie de acest fel presupune,
în general, ca părinții să nu fie nevrotici, așa că în situație intră și un factor
constituțional.
69 Cf. capitolului XI.
70 Un animal de companie poate să joace și el rolul obiectului „de ajutor" în
imaginația copiilor și, astfel, să ajute la reducerea anxietății. La fel și o păpu­
șă și un animal de pluș, cărora copiii le atribuie deseori rolul de a-i proteja
în timp ce dorm.

Psihanaliza copiilor * Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


352 căror dezvoltare a fost inhibată din cauza fricii excesive de obiec­
tele sale oedipiene, pot să iasă în prim-plan și să se lege de un
obiect al iubirii.
Așa cum am arătat în repetate rânduri, relațiile sexuale între
copii la vârste fragede, mai ales între frați și surori, sunt foarte
frecvent întâlnite. Dorința libidinală a copiilor mici, intensifica­
tă de frustrările oedipiene pe care le suferă, împreună cu anxie­
tatea izvorâtă din cele mai profunde situații de pericol ale lor, îi
îndeamnă la activități sexuale comune, întrucât, așa cum am în­
cercat să arăt mai ales în capitolul de față, acestea nu doar le gra­
tifică libidoul, ci, în plus, le permit să caute multiple confirmări
și infirmări ale diferitelor frici legate de actul sexual. Am consta­
tat în mod repetat că, dacă obiectele sexuale de acest fel au ac­
ționat, în plus, ca figuri „de ajutor", relațiile sexuale timpurii de
acest tip exercită o influență favorabilă asupra relațiilor fetei cu
obiectele ei și asupra dezvoltării sale sexuale ulterioare.71 în si­
tuațiile în care frica excesivă de ambii părinți, împreună cu anu-
miți factori externi, ar fi produs o situație oedipiană care i-ar fi
prejudiciat atitudinea față de sexul opus și ar fi constituit o mare
piedică în păstrarea poziției feminine și a capacității de a iubi,
faptul că a avut relații sexuale cu un frate sau un substitut al fra­
telui în copilăria mică și că acel frate a vădit totodată o reală afec­
țiune față de ea și a fost protectorul ei i-a oferit fetei baza unei
poziții heterosexuale și i-a dezvoltat capacitatea de a iubi,
într-unele dintre cazurile la care mă gândesc, fata avusese două
tipuri de obiect al iubirii,72 unul reprezentându-1 pe tatăl sever,

71 Cf. capitolului VII.


72 Fiecare tip a devenit important în perioade diferite ale vieții ei. Analiza a ară­
tat că, ori de câte ori anxietatea ei sporea cantitativ și intrau în acțiune anu-
miți factori externi, era determinată să aleagă tipul mai sadic de persoană

MELANIE KLEIN
iar celălalt, pe fratele cel blând. în alte cazuri, fata își crease un 353
imago în care erau combinate cele două tipuri; și în acest caz, re­
lațiile cu fratele îi atenuaseră anxietatea.
Servind ca dovadă întemeiată pe realitate pentru existența pe­
nisului „bun", relațiile fetei cu fratele ei îi întăresc credința în pe­
nisul introiectat „bun" și-i reduc frica de obiectele introiectate
„rele". Ele o ajută totodată să-și stăpânească frica de aceste obiec­
te, întrucât contactele sexuale cu alt copil îi dau senzația de a fi
coalizată cu acesta împotriva părinților. Relațiile lor sexuale i-au
făcut pe cei doi copii complici la crimă, reînsuflețind în ei fan­
tasmele masturbatorii sadice îndreptate inițial împotriva tatălui
și a mamei și i-au determinat să le trăiască împreună. împărtă­
șind astfel cea mai profundă vinovăție, ambii copii se simt elibe­
rați de o parte din povara ei și, de asemenea, sunt mai puțin în­
fricoșați, deoarece cred că au un aliat împotriva obiectelor lor
temute. Din câte îmi dau seama, existența unei complicități se­
crete de acest fel, care, după mine, joacă un rol esențial în orice
relație de iubire, chiar și între adulți, are o importanță aparte în
atașamentele sexuale în care individul este de tip paranoid.73
Fata își consideră și ea atașamentul sexual față de celălalt co­
pil, care reprezintă obiectul „bun", drept infirmare prin interme­
diul realității a fricii sale de propria sexualitate și de cea a obiec­
tului ei, ca fiind ceva distructiv; astfel, un atașament de felul
acesta o poate împiedica să devină frigidă sau să devină victima
altor tulburări sexuale mai târziu în viață.

sau, cel puțin, să nu se poată opune avansurilor acestuia; pe de altă parte,


imediat ce reușea să se desprindă de acel obiect sadic, apărea celălalt tip, mai
blând, care-1 reprezenta pe fratele ei, iar ea devenea mai puțin masochistă și
putea alege un obiect satisfăcător.
73 Pentru o discutare mai pe larg a acestei observații, vezi capitolul următor.

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


354 Deși, după cum vedem, experiențele de felul acesta pot să
aibă un efect favorabil asupra vieții sexuale și a relațiilor de
obiect ale fetei, ele pot conduce totuși și la tulburări grave în
acest sector.74 Dacă relațiile sexuale cu alt copil îi confirmă cele
mai profunde frici — fie pentru că partenerul este prea sadic, fie
pentru că actul sexual îi trezește și mai multă anxietate și vino­
văție, din cauza propriului sadism excesiv—, credința ei în ca­
racterul vătămător al obiectelor introiectate și al propriului Se va
deveni și mai puternică, Supraeul va deveni mai sever ca oricând
și, ca urmare, nevroza și toate deficitele dezvoltării ei sexuale și
caracteriale vor câștiga teren.75

Dezvoltarea la pubertate

Marile prefaceri psihice pe care le traversează copilul la vâr­


sta pubertății se datorează în mare măsură, așa cum știm, inten­
sificării impulsurilor sale ce însoțesc modificările somatice prin
care trece. La fată, debutul menstruației întărește și mai mult an­
xietatea. In Zwr Psychoanalyse weiblichen Sexualfunktionen76, Helene
Deutsch a discutat pe larg ce înseamnă pentru fată debutul men­
struației și la ce încercare o supune; ea a ajuns la concluzia că pri­
ma sângerare este echivalentă, în inconștient, cu faptul de a fi
fost castrată la propriu și de a fi renunțat la posibilitatea de a
avea un copil, constituind, astfel, o dublă dezamăgire. Helene
Deutsch arată că menstruația are și semnificația de pedeapsă

74 Cf. capitolului VII pentru acest aspect.


75 Acest lucru este și mai valabil în cazurile în care copilul a fost sedus sau vio­
lat de un adult. După cum știm bine, o astfel de experiență poate avea efec­
te foarte grave asupra psihicului copilului.
76 Loc. cit.

MELANIE KLEIN
pentru practicarea masturbării clitoridiene și, în plus, că ea reîn- 355
suflețește regresiv imaginea infantilă a fetei despre copulație, po­
trivit căreia aceasta este aproape de fiecare dată un act sadic, ce
presupune cruzime și sângerare.77
Propriile mele date sprijină concepția Helenei Deutsch cum
că dezamăgirile și șocurile narcisice la care este supusă fata când
are prima menstruație au un mare impact. Dar cred că efectul lor
patogen se datorează faptului că-i reactivează frici din trecut. în
întregul șir al situațiilor de anxietate, există doar câteva elemen­
te pe care menstruația le readuce la suprafață. Așa cum am vă­
zut mai devreme în capitolul de față, aceste temeri sunt, pe scurt,
următoarele:
1. întrucât inconștientul echivalează între ele, în fantasmă, toa­
te substanțele organice, fata identifică sângele menstrual cu ex­
crețiile periculoase.78 Deoarece a învățat de timpuriu să asocie­
ze sângerarea cu rănirea, frica ei că aceste excreții periculoase
i-au vătămat corpul îi pare a fi bazată pe realitate.
2. Sângerarea menstruală îi amplifică groaza că-i va fi atacat
corpul. în acest context, acționează mai multe temeri: (a) frica de
a fi atacată și distrusă de mamă, în parte ca răzbunare, în parte ca
să recupereze penisul tatălui și copiii de care a privat-o ea (fata);
(b) frica de a fi atacată și vătămată de tatăl care o copulează în­
tr-un mod sadic,79 fie pentru că a avut fantasme masturbatorii

77 Vezi loc. cit., S. 36.


78 Vezi Lewin, „Kotschmieren, Menses und weibliches Uber-Ich" (1930).
79 în lucrarea „Psychoanalytisches zur Menstruation" (1931), Melitta Schmideberg
a arătat că fata privește menstruația, printre altele, ca rezultat al faptului de
a fi fost copulată sadic de către tată și că este cu atât mai îngrozită pentru
că crede că această acțiune a lui a fost întreprinsă ca răzbunare pentru agre­
sivitatea ei atât față de el, cât și față de mamă. Așa cum, în fantasmele ei sa­
dice din copilărie, tatăl era executorul dorinței ei agresive la adresa mamei,

Psihanaliza copiilor • Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


356 sadice cu privire la mamă, fie pentru că el vrea să-și recapete pe­
nisul luat de ea. Fantasma fetei cum că, prin această recuperare
cu forța a penisului de la ea, tatăl îi va vătăma organul genital
se află, cred, la baza ideii pe care o are mai târziu, cum că clito­
risul este o rană sau o cicatrice pe locul unde s-a aflat cândva pe­
nisul ei. (c) Teama că interiorul corpului ei va fi atacat și distrus
de obiectele introiectate, fie direct, fie indirect, ca urmare a lup­
tei acestora unele cu altele în interiorul ei. Fantasma că și-a in-
troiectat părinții violenți în timpul coifului sadic și că aceștia, dis-
trugându-se reciproc în ea, îi pun în pericol interiorul corpului
este o sursă de frică acută. Fata privește senzațiile corporale in­
terne pe care le determină adesea menstruația și pe care anxie­
tatea ei le amplifică drept semn că toate vătămările temute și toa­
te temerile ei ipohondrice s-au adeverit.
3. Sângerarea din interiorul corpului o convinge că i-au fost vă-
tămați și distruși copiii dinăuntrul corpului. în unele analize cu fe­
mei, am constatat că frica lor de a nu avea copii (adică de faptul că
le-au fost distruși copiii în interiorul corpului) se intensificase de
la apariția menstruației și nu dispăruse decât atunci când au dat
naștere unui copil. Dar, în multe cazuri, menstruația, adăugându-se
fricii de a avea copii vătămați sau anormali, le determină, conștient
sau inconștient, să refuze cu desăvârșire să rămână însărcinate.
4. Confirmându-i fetei faptul că nu are penis și credința că cli­
torisul este cicatricea sau rana rămasă în locul penisului castrat,80
menstruația îi îngreunează păstrarea unei poziții masculine.

acum el este cel care aplică pedeapsa pe care i-o hotărăște mama. în plus,
coitul său sadic cu ea reprezintă propria lui pedeapsă pentru dorințele de
castrare pe care le nutrește față de sexul masculin în legătură cu copulația.
80 După părerea mea, fantasma primară a fetei, amintită la 2 (b), cum că or­
ganul genital (clitorisul) i-a fost vătămat ca urmare a faptului că penisul

MELANIE KLEIN
5. Ca semn al maturității sexuale, menstruația activează toa- 357
te acele surse de anxietate, menționate anterior în acest capitol,
care sunt legate de ideile fetei privitoare la caracterul sadic al
comportamentului sexual.
Analiza pacientelor aflate la vârsta pubertății arată că, din mo­
tivele prezentate mai sus, fata simte că nici poziția sa feminină,
nici cea masculină nu mai pot fi păstrate. Menstruația are un
efect mult mai puternic de activare a surselor de anxietate și a
conflictelor la fată decât procesele de dezvoltare paralele la bă­
iat. Acesta este unul dintre motivele care fac ca ea să fie mai in­
hibată sexual decât el la pubertate.
Efectele menstruației asupra psihicului fetei sunt răspunză­
toare parțial pentru faptul că adesea, la această vârstă, dificul­
tățile nevrotice ale fetei se intensifică foarte mult. Chiar și la fata
normală, menstruația reactivează vechile situații de anxietate,
cu toate că ea este mai în măsură să-și modifice anxietatea de­
cât era în copilăria mică, întrucât Eul ei și metodele de a stăpâni
anxietatea s-au dezvoltat corespunzător. De obicei, debutul men­
struației îi produce și o puternică satisfacție. Cu condiția ca po­
ziția feminină să fi fost bine consolidată în timpul primei expan­
siuni a vieții sale sexuale, fata va privi menstruația ca pe o
dovadă că este matură sexual și femeie și ca pe un semn că poa­
te investi și mai multă încredere în așteptarea de a obține grati-
ficare sexuală și a avea copii. Dacă așa stau lucrurile, ea va con­
sidera menstruația drept dovadă clară împotriva diferitelor
surse de anxietate.

introiectat i-a fost luat cu forța sau frica de a se întâmpla acest lucru consti­
tuie baza fantasmei în care organul genital i-a fost vătămat prin castrare.

Psihanaliza copiilor • Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


358 Relația cu copiii ei

în descrierea dezvoltării sexuale timpurii a fetei, n-am abor­


dat prea amplu dorința ei de a avea copii, deoarece am vrut să
mă ocup simultan de atitudinea sa infantilă față de copiii imagi­
nari și de atitudinea de mai târziu, din timpul sarcinii, față de
copilul real din ea.
Freud a afirmat că dorința fetei de a avea un copil ia locul do­
rinței de a avea penis;81 dar, potrivit observațiilor mele, dorința
ei față de penisul tatălui ca obiect libidinal, ce-și are originea în
poziția orală, este cea care-i precede dorința de a avea un copil.
In unele cazuri, principala echivalare pe care o face este cea în­
tre copii și fecale, iar în altele, între copil și penis. în primul caz,
relația ei cu copilul pare să se dezvolte în principal pe direcție
narcisică. Este mai independentă de atitudinea ei față de bărbat
și strâns legată de propriul corp și de omnipotența excremente­
lor. în al doilea caz, atitudinea ei față de copil se bazează mai
mult pe relațiile cu tatăl sau cu penisul acestuia. Există o teorie
sexuală infantilă universală care spune că mama încorporează
un nou penis la fiecare copulație și că aceste penisuri sau o par­
te din ele se transformă în copii. Ca urmare a acestei teorii, rela­
ția fetei cu penisul tatălui îi influențează mai întâi relația cu co­
piii imaginari, iar apoi cu cei reali.
în cartea pe care am menționat-o deja, Zwr Psychoanalyse der
weiblichen Sexualfunktionen, Helene Deutsch, discutând atitudi­
nea femeii însărcinate față de copilul din ea, avansează următoa­
rea concepție: femeia își privește copilul deopotrivă ca pe o parte

81 Vezi Freud, „Unele consecințe psihice ale diferenței anatomice dintre sexe"
(1927), S.E. 19 [Opere voi. 6].

MELANIE KLEIN
din sine și ca pe un obiect exterior ei, „în raport cu care repetă 359
toate relațiile de obiect pozitive și negative pe care le-a avut cu
propria mamă". în fantasmele sale, tatăl a fost transformat în co­
pilul ei prin actul copulației, „ceea ce reprezintă, în ultimă in­
stanță, în inconștientul ei, încorporarea orală a tatălui", iar aces­
ta „își păstrează acest rol în sarcina reală sau imaginară care
apare". După producerea acestui proces de introiecție, copilul
devine „incarnarea Idealului Eului, pe care și l-a creat deja ante­
rior" și, de asemenea, reprezintă „întruchiparea propriilor idea­
luri pe care nu le-a putut atinge". Atitudinea ambivalență pe care
o are față de copil se datorează în parte faptului că acesta îi re­
prezintă Supraeul — deseori în opoziție puternică față de Eu —
și reînvie în ea sentimentele ambivalențe față de tată izvorâte din
situația oedipiană. Dar ea se datorează în parte și faptului că fe­
meia face o investire regresivă a pozițiilor sale libidinale ante­
rioare. Identificarea copiilor cu fecalele, pe care le valorizează
narcisic, devine baza unei valorizări narcisice similare a copilu­
lui, iar formațiunile ei reacționale îndreptate împotriva supraes-
timării inițiale a excrementelor îi trezește sentimente de dezgust
și o fac să vrea să-și expulzeze copilul.
Concepția mea merge dincolo de afirmațiile Helenei Deutsch
în ce privește unu sau două aspecte. Echivalarea penisului tată­
lui cu copilul, pe care fata a făcut-o în stadiile timpurii ale dez­
voltării sale, o determină să atribuie copilului din ea semnifica­
ția unui Supraeu patern, deoarece penisul internalizat al tatălui
formează nucleul acelui Supraeu. Această echivalare timpurie îi
determină nu doar ambivalența față de copilul imaginar și, mai
târziu, ca mamă, față de cel real, ci și cantitatea de anxietate care-i
influențează decisiv relațiile cu copilul ei. Am constatat că și echi­
valarea fecalelor cu copiii i-a afectat relația cu copilul imaginar

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


360 la o vârstă încă fragedă. Iar anxietatea pe care o simte din cauza
fantasmelor despre propriile excreții otrăvitoare și arzătoare și
care, după părerea mea, îi întărește tendințele de a expulza, apar­
ținând stadiului anal timpuriu, alcătuiește mai târziu baza sen­
timentelor de ură și de frică față de copilul real din ea.
Așa cum am arătat deja, frica fetei de penisul „rău" introiec-
tat o determină să întărească Introiecția unui penis „bun", deoa­
rece acesta îi oferă protecție și ajutor împotriva penisului „rău"
din ea și împotriva imagourilor rele pe care le simte drept excre­
mente periculoase. Penisul „bun", prietenos, deseori imaginat ca
fiind mic, este cel care dobândește semnificația de copil. Acest
copil imaginar, care-i oferă fetiței protecție și ajutor, reprezintă
în principal, în inconștientul ei, conținutul „bun" al propriului
corp. Sprijinul pe care i-1 oferă împotriva anxietății este, desigur,
pur fantasmatic, dar, pe de altă parte, și obiectele de care se teme
sunt la fel de fantasmatice, căci în acest stadiu al dezvoltării ea
este guvernată în principal de realitatea psihică.82
Faptul că a avea copii constituie o modalitate de a-și învinge
anxietatea și de a-și atenua sentimentul de vinovăție mă face să
văd în dorința normală și intensă a fetiței de a avea copii cel mai
profund motiv pentru această dorință, mai puternică decât ori­
care alta. După cum știm, femeile adulte nutresc deseori o do­
rință mai puternică de a avea un copil decât de a avea un parte­
ner sexual.
Atitudinea fetiței față de copil are o mare importanță și în dez­
voltarea sublimărilor ei. Atacurile imaginare pe care le întreprinde

82 Recunoașterea realității interne constituie temelia adaptării la realitatea ex­


ternă. Atitudinea copilului față de obiectele sale fantasmate, care sunt, în
acest stadiu al vieții sale, imagouri fantasmate ale obiectelor externe, reale,
îi va determina mai târziu relația cu acele obiecte.

MELANIE KLEIN
asupra corpului mamei cu ajutorul excrețiilor otrăvitoare și dis- 361
tructive dau naștere la îndoieli cu privire la conținutul propriu­
lui corp. Datorită echivalării fecalelor cu copiii, fantasmele ei de­
spre fecalele „rele" din ea o determină să aibă fantasme cum că
are un copil „rău"83 în corp, ceea ce echivalează cu a avea un
copil „urât", anormal. Formațiunile reacționale ale fetei apărute
în urma fantasmelor ei sadice despre fecalele periculoase dau
naștere, după părerea mea, la sublimări de un tip specific femi­
nin. Analizând fetițe mici, putem vedea foarte clar cât de strâns
sunt legate dorința lor de a avea un copil „frumos" (adică „bun"
și sănătos) și eforturile neobosite de a-și înfrumuseța copilul ima­
ginar și propriul corp, pe de o parte, și frica de a fi produs în ele
însele și de a fi pus în corpul mamei copii „răi" și urâți, pe care
îi aseamănă cu excrementele otrăvitoare, pe de altă parte.
Ferenczi a descris schimbările84 prin care trece interesul copi­
lului față de fecale în diferitele stadii ale dezvoltării sale și a ajuns
la concluzia că tendințele coprofile sunt sublimate de timpuriu,
parțial, în plăcerea provocată de obiectele sclipitoare. Un element
al acestui proces de sublimare este, cred, teama copilului de fe­
calele „rele" și periculoase. De aici pleacă o cale directă a subli­
mării, ce duce la tema „frumuseții"85. Nevoia foarte puternică a
femeilor de a avea un corp frumos și o casă plăcută și, în gene­
ral, nevoia de frumusețe au la bază dorința de a poseda un inte­
rior al corpului frumos, în care sunt adăpostite obiecte „bune"
și plăcute și excremente inofensive. O altă direcție a sublimării
ce pleacă de la frica fetei de excrementele „rele" și „periculoase"

83 Am discutat deja despre echivalarea penisului „rău" sau a fecalelor rele cu


copilul. Cele două echivalări coexistă și se întăresc reciproc.
84 Ferenczi, „The Origin of Interest in Money" (1914).
85 Probabil și cu scopul de a o desfigura pe mamă sau a o face urâtă.

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


362 duce la ideea de produse „bune" în sensul de produse dătătoa­
re de sănătate (deși, fiindcă a venit vorba, „bun" și „frumos" în­
seamnă deseori același lucru pentru copilul mic) și, astfel, îi în­
tărește sentimentele materne inițiale și dorințele de a dărui ce
izvorăsc din poziția feminină.
Dacă la fetița mică predomină sentimentele de speranță, ea
va crede nu doar că penisul său internalizat este „bun", ci și că
copiii din ea sunt ființe folositoare. Dar dacă e plină de frica de
un penis internalizat „rău" și de excremente periculoase, relația
cu copilul său real, mai târziu în viață, va fi deseori dominată de
anxietate. în ciuda acestui lucru, dacă relația cu partenerul sexu­
al nu o satisface, își va crea o relație cu copilul care-i va oferi gra-
tificare și sprijin psihic. în aceste cazuri, în care actul sexual în
sine a căpătat prea pregnant semnificația de situație de anxieta­
te, iar obiectul sexual a devenit pentru ea un obiect anxiogen, co­
pilul este cel care atrage spre sine calitatea de penis „bun" și fo­
lositor. Invers, femeia care-și învinge anxietatea tocmai prin
intermediul activităților sexuale poate să aibă o relație relativ
bună cu soțul și una proastă cu copilul. în acest caz, ea a depla­
sat asupra copilului cea mai mare parte a anxietății sale cu pri­
vire la dușmanul din ea, și am constatat că tocmai fricile ce re­
zultă de aici sunt cele aflate la baza fricii de sarcină și naștere și
cele care-i amplifică suferința psihică în timpul nașterii și ar pu­
tea chiar s-o facă incapabilă psihic să conceapă un copil.
Am văzut deja modul în care frica de penisul „rău" poate in­
tensifica sadismul femeii. Femeile cu o atitudine sadică puterni­
că față de soț își privesc, de obicei, copilul ca pe un inamic. Așa
cum, în fantasmă, ele privesc actul sexual ca pe o cale de a dis­
truge obiectul, la fel, își doresc să aibă un copil în principal ca
să-l aibă în puterea lor, de parcă le-ar fi ostil. Și atunci pot să

MELANIE KLEIN
folosească împotriva obiectelor externe — împotriva soțului și a 363
copilului — ura pe care o simt față de dușmanul lor intern te­
mut. Există, desigur, și femei cu o atitudine sadică față de soț și
una relativ prietenoasă față de copii, și invers. Dar, în fiecare caz,
atitudinea femeii față de obiectele sale introiectate și mai ales față
de penisul tatălui este cea care-i va determina atitudinea față de
soț și copil.
Atitudinea mamei față de copiii ei are la bază, așa cum știm,
relațiile timpurii cu obiectele sale. Relațiile afective cu tatăl, un­
chii și frații sau cu mama, mătușile și surorile pe care le-a avut
în copilăria mică se vor reflecta, în măsură mai mare sau mai
mică, în relația cu copilul, în funcție de sex. Dacă a echivalat în
principal ideea de copil cu cea de penis „bun", va transpune asu­
pra copilului elementele pozitive ale acelor relații.86 Va conden­
sa în persoana copilului mai multe imagouri prietenoase,87 iar el
va reprezenta „nevinovăția" copilăriei și va fi, în ochii ei, așa cum
i-ar plăcea să-și imagineze că a fost ea însăși în copilăria mică. Și
unul dintre motivele supreme pentru care speră că copilul va
crește bine și fericit este faptul că, astfel, ar putea să-și recreeze
propria copilărie nesatisfăcătoare ca pe o perioadă fericită.

86 Adesea, fata își identifică în inconștient copilul fantasmat cu un penis mic și


inofensiv. Parțial, în acest context, relațiile cu fratele sau cu alt copil o ajută
să-și confirme credința în penisul „bun". Mică fiind, ea atribuie penisului ta­
tălui o cantitate imensă de sadism și consideră penisul mic al fratelui, deși
nu la fel de demn de admirație, cel puțin nu la fel de periculos.
87 în Disconfort în cultură (1930), (S.E. 21, p. 113) [Opere voi. 4, p. 180], Freud
spune: „Ea (agresivitatea) formează fundamentul tuturor relațiilor tandre și
de iubire ale oamenilor, poate cu singura excepție a celei dintre mamă și co­
pilul ei de sex masculin". Când femeia este puternic influențată de echiva­
larea copilului cu penisul „bun", ea va fi deosebit de predispusă la a concen­
tra asupra copilului ei, dacă este băiat, toate elementele pozitive ale
sentimentelor sale.

Psihanaliza copiilor * Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


364 Există, cred, o întreagă serie de factori care contribuie la întă­
rirea relației afective a mamei cu copilul ei. Aducându-1 pe lume,
ea a obținut cea mai puternică infirmare în realitate a tuturor fri-
cilor izvorâte din fantasmele sale sadice. Nașterea copilului în­
seamnă, în inconștientul ei, că interiorul propriului corp și copiii
imaginari din el sunt nevătămați ori au fost făcuți bine din nou
și, mai mult, invalidează tot felul de frici asociate cu ideea de co­
pil. Ea dovedește că copiii din interiorul propriei mame — frații
și surorile sale — și penisul tatălui (sau tatăl ei), pe care i-a ata­
cat, precum și mama ei sunt cu toții nevătămați sau reîntregiți.
Așadar, a da naștere unui copil reprezintă restaurarea mai mul­
tor obiecte — ba chiar, în unele cazuri, recrearea unei lumi întregi.
Alăptatul copilului este și el foarte important și formează o
legătură foarte strânsă și specială între mamă și copil. Dându-i
copilului un produs al propriului ei corp, esențial pentru hrăni-
rea și creșterea sa, femeia poate, în sfârșit, să infirme și să confe­
re un final fericit ciclului vicios declanșat în ea în perioada de
sugar prin atacurile asupra sânului mamei, ca prim obiect al im­
pulsurilor distructive, atacuri ce conțineau fantasme în care dis­
trugea sânul mușcându-1 și făcându-1 bucăți, murdărindu-1, otră-
vindu-1 și arzându-1 cu ajutorul excrețiilor. Aceasta deoarece, în
inconștient, ea privește faptul că-i oferă copilului lapte hrănitor
și benefic ca pe o dovadă că fantasmele sale sadice timpurii nu
s-au adeverit sau că a reușit să restaureze obiectele acestora.88

88 De asemenea, consideră alăptatul ca dovadă reală că urina ei, pe care o asea­


mănă cu laptele, nu este nocivă, tot așa cum, pe de altă parte, își consideră
adesea sângele menstrual drept dovadă reală că urina și celelalte excreții ale
sale sunt substanțe periculoase. în plus, faptul că rezerva ei de lapte nu sea­
că îi infirmă frica, izvorâtă din fantasmele sadice, de a-i fi fost distrus sânul
și, în plus, o convinge că excrementele sale nu sunt nocive pentru propriul

MELANIE KLEIN
După cum am arătat deja, individul își iubește cu atât mai 365
mult obiectul „bun" pentru că acesta, fiind ținta și obiectul ten­
dințelor sale de restituire, îi oferă gratificări și-i reduce anxieta­
tea. Niciun alt obiect nu posedă această calitate într-o măsură
atât de mare ca bebelușul neajutorat. în plus, revărsându-și asu­
pra copilului dragostea și grija maternă, femeia nu numai că-și
împlinește cele mai timpurii dorințe, ci, mai mult, identificân-
du-se cu el, împărtășește plăcerile pe care i le oferă. Inversând
astfel relația mamă-copil, ea este capabilă să trăiască o reînnoi­
re fericită a celui mai timpuriu atașament față de propria mamă
și să-și lase sentimentele primare de ură față de ea să treacă în
fundal, iar pe cele pozitive să iasă în prim-plan.
Toți acești factori contribuie la importanța imensă a copiilor
în viața afectivă a femeilor. Și putem vedea foarte ușor de ce echi­
librul lor psihic este perturbat atât de tare dacă copilul se naște
cu probleme și, mai ales, dacă este anormal. Așa cum un copil
sănătos și voinic constituie infirmarea unei întregi serii de frici,
un copil anormal, bolnăvicios sau pur și simplu nereușit consti­
tuie confirmarea acestora și poate ajunge chiar să fie privit ca un
dușman și un persecutor.

Dezvoltarea Eului

în continuare, ne vom ocupa doar pe scurt de relația dintre


formarea Supraeului fetei și dezvoltarea Eului ei. Freud a arătat
că unele dintre diferențele existente între formarea Supraeului la
fată și la băiat sunt asociate cu diferențele anatomice dintre

corp. Acestea au fost armele cu care obișnuia să atace în imaginație sânul


mamei, iar acum vede că ele n-au pricinuit niciun rău.

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


366 sexe.89 După părerea mea, aceste diferențe anatomice influențea­
ză deopotrivă dezvoltarea Supraeului și cea a Eului, în diferite
moduri. Ca urmare a structurii organului genital feminin, care-i
subliniază funcția receptoare, înclinațiile oedipiene ale fetei sunt
dominate mai mult de impulsurile orale, iar introiectarea Supra­
eului este mai extinsă decât la băiat. în plus, mai este și absența
penisului ca organ activ. Dependența mai mare a fetei față de Su-
praeul ei, urmare a tendințelor de introiecție mai puternice, este
amplificată și mai mult de faptul că nu are penis.
Am avansat deja, în paginile anterioare ale acestei cărți, ideea
că sentimentul primar de omnipotență al băiatului este asociat
cu penisul său, care reprezintă totodată, în inconștientul lui, ac­
tivitățile și sublimările determinate de componentele sale mas­
culine. La fată, care nu are penis, sentimentul de omnipotență
este asociat mai profund și mai amplu decât la băiat cu penisul
introiectat al tatălui. Lucrurile stau astfel mai ales pentru că ima­
ginea penisului aflat înăuntrul ei, pe care și-a format-o în copi­
lărie și care determină standardele pe care și le impune, s-a con­
stituit din niște fantasme deosebit de intense și, ca atare, este mai
exagerată decât cea a băiatului, atât în direcția „binelui", cât și
în cea a „răului".
Această concepție potrivit căreia Supraeul acționează mai pu­
ternic la femei decât la bărbați pare, la prima vedere, să nu con­
corde cu faptul că, în comparație cu bărbații, femeile sunt dese­
ori mai dependente de obiectele lor, mai ușor de influențat de
către lumea externă și cu standarde morale mai variabile — adi­
că mai puțin ghidate, aparent, de cerințele unui Supraeu. Dar eu

89 „Unele consecințe psihice ale diferenței anatomice dintre sexe" (1927), S.E.
19 [Opere voi. 6].

MELANIE KLEIN
cred că dependența lor mai mare de obiecte, asociată cu impor- 367
tanța mai mare a pierderii iubirii,90 este, de fapt, strâns legată de
eficiența mai mare a Supraeului. Ambele caracteristici au o ori­
gine comună în înclinația mai puternică a femeilor de a-și intro-
iecta obiectul și a-1 instala înăuntrul lor, astfel că-și construiesc
un Supraeu mai puternic. în plus, această înclinație este ampli­
ficată tocmai de dependența lor mai mare de Supraeu și de fri­
ca mai mare față de acesta. Anxietatea cea mai profundă a fetei,
aceea că interiorul corpului i-a fost vătămat de către obiectele ei
internalizate, într-un mod imposibil de confirmat sau infirmat,
o îndeamnă, așa cum am arătat deja, să-și testeze mereu frica
prin intermediul relațiilor cu obiectele reale. Altfel spus, o în­
deamnă să-și întărească tendințele de introiecție într-o manieră

90 în lucrarea „One of the Motive Factors in the Formation of Super-Ego in Wo-


men" (1928), Hanns Sachs a arătat faptul curios că, deși femeile sunt în ge­
neral mai narcisice decât bărbații, ele resimt mai puternic pierderea iubirii.
El a încercat să explice această contradicție aparentă presupunând că, după
încheierea conflictului oedipian, fata încearcă să se agațe de tată fie prin do­
rința de a avea un copil cu el, fie prin regresia orală. Concepția lui concordă
cu a mea în ce privește sublinierea importanței atașamentului ei oral față de
tată în formarea Supraeului. Dar, în concepția lui, acest atașament se produ­
ce printr-o regresie, după ce fetei i-au fost dezamăgite speranțele de a avea
penis și de a obține satisfacție genitală din partea tatălui; după părerea mea
însă, atașamentul ei oral față de tată sau, mai corect spus, dorința de a încor­
pora penisul acestuia constituie fundamentul și punctul de plecare al dez­
voltării ei sexuale și al formării Supraeului său.
Ernest Jones atribuie efectul mai puternic pe care-1 are asupra femeii pierde­
rea obiectului temerii că tatăl nu-i va oferi satisfacere sexuală (vezi lucrarea
sa „The Early Development of Female Sexuality", 1927). După el, motivul
pentru care frustrarea satisfacerii sexuale este atât de intolerabilă pentru ea —
și, desigur, în această privință, femeia este mai dependentă de partener de­
cât bărbatul — constă în faptul că-i activează cea mai profundă anxietate,
anume frica de aphanisis, adică de a pierde complet capacitatea de a trăi plă­
cerea sexuală.

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


368 secundară. De asemenea, s-ar părea că mecanismele ei de pro­
iecție sunt mai puternice decât cele ale bărbatului, în concordan­
ță cu sentimentul mai puternic de omnipotență a excrementelor
și a gândirii; acesta este încă un factor care o determină să aibă
relații mai puternice cu lumea externă și cu obiectele reale, par­
țial cu scopul de a le controla prin magie.
După părerea mea, faptul că procesele de introiecție și proiec­
ție sunt mai puternice la femeie decât la bărbat nu numai că in­
fluențează caracterul relațiilor ei de obiect, ci este important și
pentru dezvoltarea Eului ei. Nevoia dominantă și profundă de
a se abandona cu încredere și supunere deplină penisului inter-
nalizat „bun" este unul dintre lucrurile aflate la baza caracteru­
lui receptiv al sublimărilor și intereselor ei. Dar poziția femini­
nă o îndeamnă totodată cu putere să obțină controlul secret
asupra obiectelor sale internalizate, cu ajutorul omnipotenței ex­
crementelor și gândirii; iar aceasta îi favorizează un spirit de ob­
servație ascuțit și o excelentă înțelegere psihologică, precum și o
anumită șiretenie, viclenie și înclinația spre înșelătorie și intrigă.
Această latură a dezvoltării Eului femeii iese la lumină în prin­
cipal în relație cu Supraeul ei matern, dar îi colorează și relația
cu imagoul patern.
în Eul și Se-ul, Freud scrie:91 „Când aceste identificări [cu
obiectele] sunt prea numeroase, prea intense și incompatibile în­
tre ele, ne găsim în preajma unei stări patologice. Din aceasta
poate să rezulte chiar și o disociere a Eului, întrucât diferitele
identificări se exclud reciproc, opunându-și rezistențe; poate aici
trebuie căutată explicația cazurilor misterioase de personalitate
multiplă', diferitele identificări încearcă, pe rând, să acapareze

91 S.E. 19, p. 30 [Opere voi. 3, pp. 233-234].

MELANIE KLEIN
pentru sine conștiința. Chiar dacă lucrurile nu merg atât de de- 369
parte, se produc totuși conflicte între diferitele identificări, con­
flicte care sfâșie Eul, dar care nu sunt întotdeauna patologice".
Studierea stadiilor timpurii ale formării Supraeului și a relațiilor
dintre ele și dezvoltarea Eului confirmă pe deplin această ultimă
afirmație. Și, pe cât se poate vedea, orice nouă investigare a per­
sonalității ca întreg, fie ea normală sau anormală, va trebui să
meargă pe traseul indicat de Freud. Se pare că modalitatea de a
ne lărgi cunoștințele despre Eu constă în a afla mai multe despre
diferitele identificări la care recurge și despre atitudinile pe care
le are față de ele. Doar mergând în această direcție de investiga­
re putem descoperi modurile în care Eul reglează relațiile exis­
tente între acele identificări, care, după cum știm, diferă în func­
ție de stadiul de dezvoltare în care au fost făcute și în funcție de
raportarea lor la mama subiectului, la tatăl acestuia sau la o com­
binație a celor doi.
Fata se confruntă cu mai multe piedici în formarea unui Su­
praeu în raport cu mama sa decât băiatul în raport cu tatăl său,
întrucât ei îi vine greu să se identifice cu mama pe baza unei ase­
mănări anatomice, din cauza faptului că organele interne care
deservesc funcțiile sexuale feminine — atât ale mamei, cât și cele
proprii — și posesia copiilor [interni] nu admit nicio investiga­
re sau testare a realității. Acest obstacol, a cărui importanță în
dezvoltarea sexuală feminină am menționat-o deja, sporește pu­
terea imaginii materne terifiante — produsul propriilor atacuri
sadice imaginare asupra mamei —, care-i pune în pericol inte­
riorul corpului și-i cere socoteală pentru că a privat-o de copiii
ei, de fecale și de penisul tatălui.
Metodele de atac, bazate pe omnipotența excrementelor și a gân­
dirii, folosite de fată împotriva mamei îi influențează dezvoltarea

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


370 Eului nu doar direct, cum se pare, ci și indirect. Formațiunile ei
reacționale îndreptate împotriva propriei omnipotențe sadice și
transformarea acesteia din urmă în omnipotență constructivă îi
permit să-și elaboreze sublimări și calități psihice aflate la polul
opus față de trăsăturile pe care tocmai le-am descris și care sunt
aliate cu omnipotența primară a excrementelor. Acestea o fac să
tindă să fie sinceră și încrezătoare, capabilă de sacrificii, gata să
se dedice sarcinilor care-i stau în față și dispusă să renunțe la
multe de dragul acestora și de dragul altor oameni. Aceste for­
mațiuni reacționale și sublimări tind să facă încă o dată din sen­
timentul ei de omnipotență bazat pe obiectele internalizate
„bune" și din atitudinea de supunere față de Supraeul patern
forțele dominante ale atitudinii sale feminine.92
în plus, un rol esențial în dezvoltarea Eului ei este jucat de
dorința de a-și folosi urina „bună" și fecalele „bune" pentru a
rectifica efectele excrementelor „rele" și nocive și de a dărui lu­
cruri bune și frumoase — dorință de o importanță copleșitoare
în nașterea unui copil și în actul alăptatului, căci copilul „fru­
mos" și laptele „bun" pe care le produce contracarează frica de
propriile fecale nocive și propria urină periculoasă. Mai mult
chiar, această dorință formează un fundament rodnic și creativ
pentru toate sublimările derivate din reprezentanții psihici ai
nașterii copiilor și ai alăptării.

92 După cum am văzut deja, diferitele tipuri de magie acționează conjugat și


sunt interschimbabile. De asemenea, ele sunt stârnite unul împotriva altuia
de către Eu. Frica fetei de a avea în ea copii „răi" (fecale), ca urmare a pute­
rii magice a excrementelor sale, o stimulează să-și accentueze și mai mult
credința în penisul „bun". Echivalarea penisului „bun" cu un copil îi permi­
te să spere că a încorporat copii „buni" și că aceștia sunt o compensație pen­
tru copiii din ea pe care-i aseamănă cu fecalele „rele".

MELANIE KLEIN
Aspectul caracteristic al dezvoltării Eului femeii ar putea fi for- 371
mulat astfel: Supraeul fetei este ridicat pe un piedestal foarte înalt
și este amplificat foarte mult, iar Eul ei îl stimează și i se supune.
Și pentru că încearcă să se ridice la înălțimea acestui Supraeu ele­
vat, Eul este îndemnat să facă tot felul de eforturi care duc la pro­
pria expansiune și îmbogățire. Așadar, dacă la bărbat conducerea
o deține în principal Eul și, împreună cu acesta, relațiile cu reali­
tatea, așa încât întreaga lui fire este mai obiectivă și mai înclina­
tă spre concret, la femeie forța dominantă este inconștientul. Și în
cazul ei, la fel ca în cazul lui, calitatea realizărilor la care ajunge
va depinde de calitatea Eului, dar acestea își dobândesc caracte­
rul specific feminin de intuiție și subiectivism de pe urma faptu­
lui că Eul ei este supus unui spirit intern iubit. Realizările repre­
zintă nașterea unui copil spiritual, conceput de tatăl său, iar
această procreare spirituală este atribuită Supraeului ei. Este ade­
vărat că până și un traseu de dezvoltare pronunțat feminin vă­
dește numeroase trăsături izvorâte din componente masculine,
dar se pare că credința dominantă a femeii în omnipotența peni­
sului încorporat al tatălui și al copilului care crește în ea este cea
care o face capabilă de realizări specific feminine.
Ajunși aici, nu putem să nu comparăm situația psihică a fe­
meilor cu aceea a copiilor, care, susțin eu, se află mult mai mult
sub dominația Supraeului lor și, în același timp, au o nevoie
mult mai mare de obiectele lor decât adulții. Știm cu toții că fe­
meia seamănă cu copilul mai mult decât bărbatul; și totuși, în
multe aspecte ale dezvoltării Eului ei, se deosebește de copil la
fel de mult ca bărbatul. Eu văd explicația acestor diferențe ast­
fel: în dezvoltarea ei, femeia își introiectează obiectele oedipie­
ne mai puternic decât bărbatul, ceea ce duce la o dezvoltare mai
plenară a Eului, deși trebuie luați în calcul doi factori limitatori:

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


372 inconștientul păstrează mai mult control asupra personalității ei,
în mod analog, într-o anumită măsură, cu situația copilului, iar
ea se sprijină pe Supraeul puternic din interior ca să-1 domine
sau să-1 învingă.
Dacă fata se agață în principal de posesia imaginară a unui
penis ca atribut masculin, dezvoltarea ei va fi radical diferită.
Trecându-i în revistă istoricul sexual, am arătat deja diferitele
motive care o obligă să adopte o poziție masculină. în ce priveș­
te activitățile și sublimările ei — pe care le consideră, în conști­
ință, drept dovezi reale ale faptului că are penis sau drept un
substitut al acestuia —, acestea nu sunt doar folosite pentru a
concura cu penisul tatălui, ci, mai mult, servesc invariabil, într-o
manieră secundară, ca apărare în fața Supraeului ei și ca mijloc
de a-1 șubrezi. în plus, la fetele din acest tip Eul preia mai cu pu­
tere conducerea, iar ocupațiile lor sunt, în majoritate, o expresie
a potenței masculine.
în ce privește dezvoltarea sexuală a fetei, am subliniat deja
importanța unui imago matern bun pentru formarea unui ima­
go patern bun. Dacă fata se află în postura de a se încredința că­
lăuzirii interne a unui Supraeu patern în care crede și pe care-1
admiră, asta înseamnă de fiecare dată că are și imagouri mater­
ne bune, căci numai atunci când are suficientă încredere în mama
internalizată „bună" este capabilă să capituleze complet în fața
Supraeului patern. Dar pentru o astfel de capitulare ea trebuie
totodată să creadă cu destulă tărie că posedă lucruri „bune" în
interiorul corpului — obiecte internalizate prietenoase. Numai
dacă copilul pe care, în fantasmă, l-a avut cu tatăl, sau se așteap­
tă să-1 aibă, este un copil „bun" și „frumos" — adică numai dacă
interiorul corpului ei este un loc în care domnesc armonia și fru­
musețea (fantasmă prezentă și la bărbat) —, fata poate să se

MELANIE KLEIN
abandoneze fără rezerve, atât sexual, cât și mental, Supraeului 373
ei patern și reprezentanților acestuia în lumea externă. Atinge­
rea unei stări de armonie de acest fel se întemeiază pe existența
unei relații bune între Eul ei și identificările acestuia și între res­
pectivele identificări în sine și, mai ales, pe existența unei uni­
uni pașnice a imagoului patern cu imagoul matern.
Fantasmele în care fetița încearcă să-și distrugă ambii părinți,
din invidie și ură, sunt izvorul celui mai profund sentiment de
vinovăție al ei; ele formează totodată baza celor mai copleșitoa­
re situații de pericol ale sale. Aceste fantasme dau naștere fricii
că adăpostește în sine obiecte ostile, implicate într-o luptă pe via­
ță și pe moarte (adică în copulație distructivă) sau care, fiindcă
i-au descoperit vinovăția, au format o alianță ostilă Eului ei. Dacă
tatăl și mama ei au o viață fericită împreună, gratificația imensă
pe care o obține astfel fata se datorează în foarte mare măsură
faptului că relațiile bune dintre aceștia îi ușurează vinovăția pe
care o simte din cauza propriilor fantasme sadice. Aceasta deoa­
rece, în inconștientul ei, buna înțelegere dintre părinți este o con­
firmare în realitate a speranței de a putea face restituiri în toate
modurile posibile. Și dacă mecanismele ei de restituire s-au con­
solidat cu succes, ea va fi nu doar în armonie cu lumea externă,
ci — și aceasta este, cred, o condiție necesară pentru atingerea
unei atare stări de armonie și pentru o relație de obiect și o dez­
voltare sexuală satisfăcătoare — va fi, de asemenea, una cu lu­
mea sa internă și cu propria persoană. Dacă imagourile amenin­
țătoare pălesc și intră în fundal, iar în prim-plan ies imagoul
patern și cel matern binevoitoare, în cooperare prietenoasă, și-i
oferă o garanție a securității și armoniei în interiorul corpului ei,
fata va putea să-și elaboreze componentele feminine și cele mas­
culine în sensul și spiritul părinților introiectați și-și va fi asigurat

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


374 în interior un fundament pentru dezvoltarea deplină a unei per­
sonalități armonioase.

Post-scriptum

După scrierea celor de mai sus am remarcat apariția unei lu­


crări a lui Freud93 în care acesta discută îndeosebi lunga perioa­
dă de atașament al fetei față de mamă și încearcă să izoleze acel
atașament de acțiunea Supraeului și a sentimentului ei de vino­
văție. După părerea mea, acest lucru nu este posibil, deoarece
cred că anxietatea fetei și sentimentul de vinovăție apărute ca ur­
mare a impulsurilor ei agresive au efectul de a-i intensifica ata­
șamentul libidinal primar față de mamă la o vârstă foarte tim­
purie. Numeroasele ei frici de imagourile fantasmate (Supraeul)
și de mama „rea" reală o obligă pe fetița mică să găsească pro­
tecție la mama reală „bună". Iar pentru a putea face acest lucru,
trebuie să-și supracompenseze agresivitatea primară față de
aceasta din urmă.
Freud subliniază, de asemenea, faptul că fata simte și ostilita­
te față de mamă și se teme că va fi „omorâtă (mâncată?) de ea",
în analizele mele cu copii și adulți, am constatat că frica fetei de
a fi devorată, tăiată bucăți sau distrusă de mamă izvorăște din
proiectarea propriilor impulsuri sadice de același tip asupra aces­
teia și că acele frici se află la baza celor mai timpurii situații de
anxietate ale fetei. Freud mai afirmă că fetele și femeile cu atașa­
ment puternic față de mamă obișnuiau, mai mult decât altele, să
reacționeze cu furie și anxietate la clismele și irigațiile colonului
pe care li le administrase aceasta. Din câte-mi spune experiența,

93 „Despre sexualitatea feminină" (1932), S.E. 21, p. 225 [Opere voi. 6, p. 237].

MELANIE KLEIN
exprimarea afectelor de acest tip sunt provocate de frica de a fi 375
atacate anal de către mamă — frică ce reprezintă proiectarea asu­
pra ei a propriilor lor fantasme sadic-anale. Sunt de acord cu con­
cepția lui Freud cum că la fete proiectarea în copilăria mică a im­
pulsurilor ostile asupra mamei constituie nucleul paranoiei mai
târziu, în viață.94 însă potrivit observațiilor mele, atacurile ima­
ginare pe care le-au întreprins asupra interiorului corpului ma­
mei cu ajutorul excrementelor distructive care otrăvesc, ard și
explodează sunt cele care dau naștere cu precădere fricii lor de
fecale ca persecutori și de mamă ca figură terifiantă, ca rezultat
al proiecției. ,
Freud consideră că îndelungatul atașament al fetei față de
mamă este unul exclusiv și se produce înainte ca ea să intre în
situația oedipiană. Dar experiența din analiza unor fetițe mici
m-a convins că atașamentul lor prelungit și puternic față de
mamă nu este niciodată exclusiv și este legat de impulsuri oedi­
piene. în plus, anxietatea și sentimentul de vinovăție în raport
cu mama afectează și ele traiectoria acelor impulsuri oedipiene;
căci, după părerea mea, apărarea fetei de propria feminitate iz­
vorăște nu atât din tendințele ei masculine, cât din frica de
mamă. Dacă e prea înspăimântată de mama ei, fetița mică nu va
reuși să se atașeze suficient de puternic de tată și complexul Oedip
nu va ieși la lumină. Totuși, în acele cazuri în care atașamentul
puternic față de tată s-a produs abia în stadiul postfalic, am con­
statat că fata avusese oricum impulsuri oedipiene pozitive
într-un stadiu timpuriu, cu toate că deseori acestea nu transpă­
reau clar. Aceste stadii timpurii ale conflictului oedipian la ea au

94 Cf. lucrărilor mele „Early Stages of the Oedipus Conflict" (1928) și „The Im-
portance of Symbol-Formation in the Development of the Ego" (1930) (am­
bele în Writings, I) și capitolului III al cărții de față.

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anxietate timpurii asupra...


376 un caracter întru câtva fantasmat, deoarece sunt centrate pe pe­
nisul tatălui, dar ele încep deja să-1 vizeze pe tatăl real.
In unele dintre lucrările mele, am prezentat drept cei mai tim­
purii factori ai distanțării fetei de mamă ranchiuna pe care o sim­
te față de ea fiindcă a supus-o la frustrări orale (factor pe care l-a
menționat și Freud în lucrarea aflată în discuție) și invidia față
de satisfacția orală împărtășită pe care își imaginează, pe baza
celor mai timpuri teorii sexuale ale sale, că o obțin părinții prin
copulație. Acești factori, bazați pe echivalarea sânului cu peni­
sul, o determină să se îndrepte spre penisul tatălui în a doua ju­
mătate a primului an de viață; acesta este motivul pentru care
atașamentul față de tată este influențat fundamental de atașa­
mentul față de mamă. Freud arată și el că unul se întemeiază pe
celălalt și că multe femei își repetă, în relațiile cu bărbații, rela­
ția cu mama.

MELANIE KLEIN
XII

Efectele situațiilor
J de anxietate
timpurii asupra dezvoltării
sexuale a băiatului

Analiza copiilor foarte mici arată că, în stadiile cele mai tim­
purii, dezvoltarea sexuală a băiatului parcurge același traseu ca
și cea a fetei.1 La băiat, frustrarea orală pe care o trăiește întăreș­
te tendințele distructive față de sânul mamei. La fel ca și la fată,
perioada în care sadismul se află la apogeu, inițiată de impulsul
sadic-oral, începe odată cu retragerea sânului mamei — în aceas­
tă perioadă obiectivul constând în a ataca interiorul corpului ei.

Faza feminină

în această fază, băiatul are o fixație orală a suptului asupra pe­


nisului tatălui, exact la fel ca fata. După părerea mea, această fi­
xație constituie fundamentul adevăratei homosexualități. Aceas­
tă opinie este în acord cu afirmațiile lui Freud din O amintire din

d Așa stând lucrurile, aici mă voi referi foarte pe scurt la acele stadii. Pentru o
prezentare mai detaliată a lor, cititorul este trimis la capitolele VIII și IX ale
acestei cărți.

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anexietate timpurii asupra...


378 copilărie a lui Leonardo da Vinci,2 unde el ajunge la concluzia că
homosexualitatea lui Leonardo își are rădăcinile într-o fixație ex­
cesivă asupra mamei — în ultimă instanță, asupra sânului ei —
și consideră că această fixație a fost deplasată asupra penisului
ca obiect al satisfacerii. Din experiența mea, fiecare băiat trece de
la o fixație orală a suptului asupra sânului mamei la o fixație ora­
lă a suptului asupra penisului tatălui. Acest lucru este cel care
formează baza homosexualității.
In fantasmele băiatului, mama încorporează în ea penisul ta­
tălui sau, de fapt, mai multe penisuri; alături de relațiile cu tatăl
real sau, mai precis, cu penisul tatălui, băiatul își dezvoltă o rela­
ție fantasmată cu penisul tatălui din corpul mamei. Cum dorin­
țele orale față de penisul tatălui sunt unul dintre motivele atacu­
rilor sale asupra corpului mamei — căci vrea să ia cu forța penisul
pe care și-1 imaginează ca fiind în interiorul mamei și, făcând acest
lucru, s-o rănească —, atacurile sale reprezintă totodată, printre
altele, cele mai timpurii situații de rivalitate dintre el și mamă și,
ca atare, formează baza complexului feminin al băiatului.3
Capturarea cu forța a penisului tatălui și a excrementelor și
copiilor din corpul mamei îi trezesc băiatului o frică intensă de
represalii. Faptul că nu doar a jefuit corpul mamei, ci l-a și dis­
trus pe dinăuntru devine, în plus, o sursă a celei mai profunde
frici față de ea. Și cu cât mai sadică a fost distrugerea imaginară
a corpului ei, cu atât îi va fi mai groază de mamă ca rivală.

2 S.E. 11 [Opere voi. 1].


3 Pentru o prezentare detaliată a fenomenelor ce apar în contextul fazei femi­
nine la copilul de sex masculin, îi pot face trimitere cititorului la lucrarea mea
„Early Stages of the Oedipus Complex" (1928, Writings, I). Vezi și Karen
Horney, „The Flight from Womanhood" (1926), și Felix Boehm, „The Femi­
nity Complex in Men" (1929).

MELANIE KLEIN
Stadiile timpurii ale conflictului oedipian 379

Impulsurile genitale ale băiatului, deși sunt acoperite inițial


de cele pregenitale și făcute să servească scopurilor acestora, îi
influențează chiar și așa substanțial traiectoria fazei sadice și-1
determină să facă din corpul mamei și din organul ei genital
un obiect sexual. Ca urmare, își dorește să o posede doar el, în
sens oral, anal și genital, și atacă penisul tatălui din ea cu toa­
te mijloacele sadice pe care le are la dispoziție. Poziția sa orală
dă naștere și ea la multă ură față de penisul tatălui, ca urmare
a frustrării provocate de tată. în mod normal, impulsurile dis­
tructive ale băiatului la adresa penisului tatălui sunt mult mai
puternice decât ale fetei, întrucât dorința intensă față de mamă
ca obiect sexual îl determină să-și concentreze mai mult ura
asupra acestuia. în plus, penisul tatălui a fost deja pentru el
obiectul anxiogen dominant în cele mai timpurii stadii ale dez­
voltării, deoarece impulsurile sale agresive directe îndreptate
spre penis i-au stârnit o frică proporțională de acesta. La rân­
dul ei, această frică îi intensifică ura față de penisul tatălui și
dorința de a-1 distruge.
Așa cum am văzut în capitolul anterior, pentru fată corpul
mamei rămâne obiectul direct al impulsurilor distructive o pe­
rioadă mult mai îndelungată și în măsură mult mai intensă de­
cât pentru băiat; iar impulsurile ei pozitive față de penisul ta­
tălui — atât cel real, cât și cel imaginar, din corpul mamei —
sunt în mod normal mult mai puternice și mai durabile decât
ale băiatului. în cazul lui, mama este obiectul propriu-zis al dis­
trugerii doar într-o anumită perioadă a acelui stadiu timpuriu
în care atacurile asupra ei domină tabloul. în foarte scurt timp,
penisul tatălui, presupus a se afla în interiorul mamei, este cel

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anexietate timpurii asupra...


380 care atrage în măsură și mai mare tendințele agresive ale băia­
tului față de ea.

Situații de anxietate timpurii

Pe lângă frica pe care o simte băiatul ca urmare a rivalității cu


mama, frica de penisul periculos, internalizat al tatălui îl împie­
dică să-și păstreze o poziție feminină. Această frică din urmă,
împreună cu forța tot mai mare a impulsurilor sale genitale în
special, îl determină să renunțe la identificarea cu mama și să-și
întărească poziția heterosexuală. Dar dacă frica de mamă ca ri­
val și frica de penisul tatălui sunt excesive, astfel că băiatul nu-și
depășește cum trebuie faza feminină, se instalează o piedică de­
cisivă în calea consolidării poziției sale heterosexuale.
în plus, de o mare importanță pentru rezultatul final al dez­
voltării băiatului este faptul dacă viața sa psihică timpurie a fost
sau nu dominată de frica de părinții combinați în copulație și
formând o unitate inseparabilă, ostilă față de el.4 Anxietatea de
acest tip face să-i fie mai dificil să păstreze o poziție, indiferent
care, și aduce cu sine situații de anxietate pe care le consider
drept sursele cele mai profunde ale impotenței sexuale. Aceste
situații de pericol specifice se nasc din frica băiatului că va fi cas­
trat de penisul tatălui aflat în interiorul mamei — adică de a fi
castrat de părinții „răi" combinați — și din frica, de multe ori re­
velată cu putere, că propriul său penis va fi împiedicat să se re­
tragă și va fi blocat în corpul mamei.5

4 Importanța etiologică a unor astfel de frici în psihoze a fost arătată în capi­


tolele VIII și IX.
5 Această frică are, cred, influență asupra diferitelor forme de claustrofobie.
Pare cert că claustrofobia își are originea în frica de a fi blocat în corpul

MELANIE KLEIN
Am arătat în repetate rânduri că situațiile de anxietate rezul- 381
tate din atacurile sadice întreprinse de copiii de ambele sexe asu­
pra corpului mamei se împart în două categorii. în prima, cor­
pul mamei devine un loc plin de pericole care trezesc tot felul de
groaze. în a doua, chiar interiorul corpului copilului este trans­
format într-un loc similar, prin introiectarea de către copil a
obiectelor sale periculoase, mai ales a părinților combinați în co­
pulație, și el ajunge să se teamă de primejdiile și amenințările
din interior. Situațiile de anxietate ce corespund acestor două ca­
tegorii se influențează reciproc și sunt prezente atât la băiat, cât
și la fată; și am examinat deja în altă secțiune a cărții metodele
de stăpânire a anxietății comune amândurora. Pe scurt, acestea
sunt următoarele: copilul își înfruntă obiectele internalizate
„rele" cu ajutorul omnipotenței excrementelor sale și, de aseme­
nea, beneficiază de protecție în fața lor din partea obiectelor sale
„bune". în același timp, își deplasează în lumea externă frica de
pericolele interne, prin proiecție, și găsește acolo dovezi care le
infirmă.
Dar, pe lângă acestea, fiecare sex are propriile moduri de a
stăpâni anxietatea, în esență diferite. Băiatul își dezvoltă senti­
mentul omnipotenței excrețiilor mai puțin decât fata, înlocuin-
du-1 parțial cu omnipotența penisului; în acest context, proiecția
pericolelor interne se deosebește în cazul lui de cea la care ape­
lează fata. Mecanismul specific pe care-1 folosește băiatul ca să-și
învingă frica de pericolele interne și externe deopotrivă, obți­
nând simultan și satisfacție sexuală, este determinat de faptul că
penisul său, ca organ activ, este folosit pentru a stăpâni obiectul

periculos al mamei. în groaza concretă de a nu-și putea extrage penisul din


corpul mamei, s-ar părea că această frică a fost îngustată la una care vizea­
ză doar penisul.

Psihanaliza copiilor ■ Efectele situațiilor de anexietate timpurii asupra...


382 și de faptul că poate fi supus la proba realității. Luând în pose­
sie corpul mamei cu ajutorul penisului său, băiatul își dovedeș­
te sieși superioritatea nu doar față de obiectele periculoase ex­
terne, ci și față de cele interne.

Omnipotența sadică a penisului

La copilul de sex masculin, omnipotența excrementelor și a


gândirii se concentrează parțial în omnipotența penisului și, mai
ales în cazul excrementelor, este înlocuită parțial de aceasta. El
își înzestrează în imaginație penisul cu puteri distructive și-l
aseamănă cu fiare devoratoare și criminale, cu arme de foc și așa
mai departe. Credința că urina sa este o substanță periculoasă și
echivalarea fecalelor sale otrăvitoare și explozive cu penisul fac
ca acesta să devină organul executor al tendințelor sadice ale bă­
iatului. în plus, anumite procese fiziologice demonstrează că pe­
nisul lui poate Într-adevăr să-și modifice aspectul, lucru pe care
băiatul îl ia drept dovadă a omnipotenței respectivului organ.
Astfel, penisul și sentimentul omnipotenței ajung să fie corelate
între ele într-un mod de o importanță fundamentală pentru ac­
tivitatea bărbatului și pentru modul în care își stăpânește anxie­
tatea. în analiza copiilor, întâlnim în general ideea de penis ca
„baghetă fermecată", ideea de masturbare ca vrajă și cea de erec­
ție și ejaculare6 ca o intensificare imensă a puterilor sadice