Propunător: Prof.

SILVIANA SIMEANU

POVESTEA LUI HARAP- ALB de Ion Creangă

RELAŢIA DINTRE DOUĂ PERSONAJE

„Povestea lui Harap-Alb” este una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Ion Creangă, pentru faptul că în
ea sunt încadrate marile teme şi motive ale creaţiei autorului şi pentru că reflectă viziunea acestuia într-un mod cu
totul original.
Acest lucru se manifestă şi în ceea ce priveşte încadrarea textului în specia basmului cult. O primă trăsătură
evidentă o reprezintă fabulosul, căci întâmplările reale se îmbină cu cele fantastice. Personajele poartă valori
simbolice:binele şi răul, timpul şi spaţiul sunt nedeterminate. Totodată, sunt prezente formulele iniţiale, mediane şi
finale, obiecte magice, cifre magice. Conflictul dintre bine şi rău se încheie întotdeauna cu victoria binelui.
Perspectiva narativă este obiectivă, întâmplările fiind prezentate de un narator omniscient, dar nu obiectiv
în totalitate, deoarece intervine deseori în text ,,Ce să vă spun mai mult?”. Focalizarea este 0, iar viziunea, ,, din
spate”.
Titlul este alcătuit din substantivul ,, Povestea” care simbolizează drumul vieţii şi oximoronul ,,Harap-Alb”
ce reflectă condiţia duală a personajulul: rob, slugă (Harap) de origine nobilă (Alb).
Tema basmului e lupta dintre bine şi rău, încheiată prin victoria binelui. De asemenea, eroul parcurge o
călătorie iniţiatică, a maturizării, pentru dobândirea unor valori morale. Motivele narative specifice sunt:
superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleşug, probele, pedepsirea răufăcătorului, căsătoria.
Compoziţional, basmul este alcătuit din 7 micronaraţiuni, despărţite prin formula mediană ,,şi merse, şi
merse”. Secvenţele narative sunt înlănţuite cronologic şi se observă simetria dintre incipit şi final dată de formulele
iniţială şi finală. Formula iniţială e modificată, autorul punând vorbele pe seama altcuiva ,,Amu cică era odată”, iar
formula finală conţine o comparaţie a celor două lumi: a fabulosului şi a realului ,,Şi a ţinut veselia ani întregi. Cine se
duce acolo..., iar pe la noi...”
Modurile de expunere îndeplinesc o serie de funcţii epice în discursul narativ. Descrierea fixează diferite
aspecte ale cadrului sau elemente de portret fizic, naraţiunea are funcţie de reprezentare a realităţii, iar dialogul susţine
veridicitatea şi concentrarea epică.
Indicii spaţio-temporali sunt vagi. Timpul e mitic,,,illo tempore”, iar spaţiul sugerează dificultatea aventurii
eroului care trebuie să ajungă de la un capăt la altul al lumii (în plan simbolic, de la imaturitate, la maturitate).
Personajele sunt purtătoare ale unor valori simbolice: binele, întruchipat de Harap-Alb şi răul, înruchipat de
Spân.
Harap-Alb este protagonistul care nu are puteri supranaturale, nici capacitatea de a se metamorfoza, dar
dobândeşte prin trecerea probelor, o serie de calităţi necesare unui împărat. Spânul este antagonistul şi are rolul
iniţiatorului. Reprezintă ,,un rău necesar” şi va fi pedepsit doar în final, când iniţierea e completă.
Eroul basmului parcurge o călătorie iniţiatică, la finalul căreia va fi capabil să conducă o împărăţie. În drumul
său, podul sugerează trecerea la o altă etapă a vieţii, iar tatăl îi dă interdicţia de a se feri de omul spân şi omul roş. În
pădurea labirint se rătăceşte şi încalcă interdicţia, luând călăuză un Spân, care dă dovadă de viclenie, deoarece i se
arată de trei ori sub alte înfăţişări.
În episodul coborârii în fântână, naratorul surprinde lipsa de experienţă a tânărului, prin caracterizarea directă
„Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aiste”. Spânul îl închide în fântână şi îi cere să facă schimb de identitate,
să devină robul lui şi să jure pe paloş că-i dă ascultare în toate „până când va muri şi iar va învia”. De asemenea,
Spânul îi dă numele de Harap-Alb.
La curtea lui Verde Împărat, Spânul îl supune la trei probe iniţiatice: să aducă ,,sălăţi” din Grădina Ursului,
pielea cu nestemate din Grădina Cerbului şi pe fata lui Roş Împărat. Ultima probă e cea mai grea, deoarece pe drum se
îndrăgosteşte de ea, în ciuda faptului că trebuie să o ducă Spânului. Când se întoarce la Verde Împărat, fata lui Roş
Împărat demască Spânul, iar acesta îl ucide pe Harap-Alb, crezând că şi-a călcat jurământul dat la fântână. Spânul e
pedepsit de cal, iar fata îl învie pe Harap-Alb cu ajutorul obiectelor magice. Prin moartea şi învierea sa, eroul va trece
într-o altă etapă existenţială, la o altă identitate, căci devine împărat. Nunta şi schimbarea statutului social
completează maturizarea lui Harap-Alb.
Prin urmare, protagonistul şi antagonistul se construiesc pe baza unei opoziţii dintre bine-rău, om de onoare-
ticălos, om de origine nobilă-slugă, cinstit-necinstit.
În opinia mea, întâlnirea cu basmul „Povestea lui Harap-Alb” este, pentru orice cititor, o experienţă de viaţă,
deoarece intră într-o lume plăsmuită după propria viziune a autorului. Fiind un basm cult, aduce în faţa lectorilor un
model de conduită morală. Călătoria şi evoluţia eroului de la naivitate la maturitate, fac din text un bildungsroman.
În concluzie, în basmul lui Creangă, datorită viziunii despre lume a autorului, fabulosul este tratat în mod
realist. Creangă conturează în eroul său, concepţia sa despre conducătorul luminat.

791 cuvinte