Sunteți pe pagina 1din 22

Astăzi terminăm actele de procedură, termenele și comunicarea actelor de procedură.

Miercuri facem cererea de chemare în judecată, întâmpinarea și cererea reconvențională, posibil și


excepțiile și apărările de fond iar ultimul curs înainte de vacanță facem intervențiile voluntare și
forțate. Pentru ultimele două cursuri de după vacanță ne rămân ceilalți participanți (judecătorul și
procurorul) și reprezentarea judiciară.

Am discutat ce este actul de procedură în dreptul procesual civil, care sunt condițiile, cum se
clasifică și am vorbit despre nulitate.

Recapitulare nulitate: am zis că la fel precum nulitatea din dreptul substanțial, nulitatea
actului de procedură este atrasă de nerespectarea condițiilor de validitate la întocmirea acestuia
iar codul de procedură civilă face această clasficiare în condiții de fond și condiții de procedură (dar
v-am spus că nu prea are acoperire fiindcă nu definește ce înseamnă condiții de fond și formă cum
face cel francez din care a preluat parțial instituția- v-am spus că acolo era rațiunea că nulitățile
privind una dintre cele două categorii trebuiau invocate împreună sub sancțiunea decăderii din
dreptul de a le invoca).

-am discutat despre clasificarea în nulități ce intervin pentru nerespectarea condițiilor


intrinseci (cele ce țin de conținutul actului, lipsa unui element din conținutul actului) și a celor
extrinseci de validitate (cele enumerate de textul Codului în art. 176 privind nulitatea
necondiționată). Această clasificarea se suprapune aproximativ cu aceea în clasificarea după
existența sau inexistența condiției vătămării pentru că în cazul nulităților intrinseci acestea sunt
condiționate de existența unei vătămări, care se prezumă dacă nulitatea este expresă (așa cum
rezultă din art. 175).

-dacă ne uităm la art. 175 alin. 1 coroborat cu 177 alin 1, o să vedem că în cazul nulităților
condiționate de existența unei vătămări, nulitatea nu se pronunță de către instanță decât dacă
actul nu poate fi indreptat, iar dacă poate fi îndreptat atunci nulitatea nu se va produce, actul nu
va fi desființat: ex. încheierea de ședință trebuie să fie semnată de judecător și grefier iar lipsa
semnăturii înseamnă nerespectarea unei condiții intrinseci, este o nulitate condiționată de existența
unei vătămări- nu am semnat încheierea ședinței precedente și astăzi mi se invocă nulitatea de către
una dintre părți și ce fac? O semnez fiincă am fost în ședință, eu sunt cea care s-a pronunțat pe
excepții la termenul precedent, am administrat probe. O semnez fiindcă anularea încheierii
precedente poate să însemne anularea a tot ceea ce am dispus la termenul precedent, dacă m-am
pronunțat pe o excepție, dacă am administrat niște probe etc. Deci în cazul nulităților intrinseci,
nulitatea nu se va produce decât dacă nu pot să îndrept neregularitatea. Dacă am o minută
nesemnată, nesemnarea este sancționată cu nulitatea expresă (art. 401 privind întocmirea minutei)-
mai pot să semnez minuta în calea de atac dacă se invocă nulitatea hotărârii pentru că minuta nu
este semnată de judecător? Evident că nu deci într-o astfel de situație obligatoriu actul va fi
desființat. Repet, pentru o încheiere din cursul judecății, pendente în fața mea, dacă nu am semnat o
încheiere, acea neregularitate o pot îndrepta pe parcurs.

Observați că am dat exemplu de nulitate absolută, deci chiar și în cazul unei nulități absolute
ea poate fi acoperită prin îndreptarea neregularității din actul de procedură. Nu există acea
particularitate de regim juridic pe care o întâlniți în dreptul substanțial: în dreptul procesual inclusiv
nulitatea absolută poate fi îndreptată pe această cale.
Nulități exprese-nulități virtuale: cele prevăzute expres de lege și cele care nu sunt
prevăzute de lege. Nu vă imaginați că cele absolute sunt întotdeauna prevăzute de lege: exemplul
minutei- 401 alin 2- vorbește de o sancțiunea expresă în cazul lipsei semnăturii judecătorului de pe
minută dar dacă ne uităm la cuprinsul hotărârii judecătorești avem un text în art. 425 (Conținutul
hotărârii) care arată ce cuprinde hotărârea dar vedeți că nu vorbește despre vreo sancțiune a nulității
exprese pentru vreo lipsă din hotărâre dar dacă lipsește semnătura judecătorului de pe hotărâre este
un motiv de nulitate absolută, dar virtuală.

Am spus că clasificarea privind nulități pentru nerespectarea condițiilor intrinseci și


extrinseci ale actului de procedură, s-ar suprapune, în majoritatea situațiilor, cu clasificarea în
nulități condiționate de existența unei vătămări și necondiționate de existența unei vătămări
fiindcă în cazul nulităților pentru condiții intrinseci, care țin de conținutul actului, vorbim despre o
nulitate condiționată de existența unei vătămări (care se prezumă dacă este expresă sau se
dovedește dacă este virtuală). Dovedirea vătămării virtuale poate fi făcută inclusiv pe calea
prezumțiilor judiciare. De ce spun doar parțial? Fiindcă am zis că la cele extrinseci de regulă
nulitatea este necondiționată de existența vătămării: art. 176 pct. 6-nulitatea pentru
nerespectarea unei condiții extrinseci, ca regulă, este una necondiționată dar, în mod excepțional,
dacă legea prevede altfel, poate fi o nulitate condiționată de existența unei vătămări.

Art. 213- ” DESFĂȘURAREA ȘEDINȚEI FĂRĂ PREZENȚA PUBLICULUI”- V-am spus că, potrivit
codului de procedură civilă, text încă neintrat în vigoare, cercetarea judecătorească se desfășoară în
Camera de Consiliu, iar dezbaterea pe fond a procesului se desfășoară în ședință publică dacă părțile
nu cer să se facă tot în Camera de Consiliu ( excepțiile de la 244) la momentul la care se termină
cercetarea judecătorească sau dacă nu au cerut judecarea în lipsă sau cele două combinate.

1)etapa scrisă în Camera de Consiliu.

2)etapa cercetării judecătorești tot în Camera de Consiliu dar cu citarea părților.

3)dezbaterea fondului în ședință publică. Am zis că în mod excepțional, potrivit lui


244, când se termină cercetarea judecătorescă în Camera de Consiliu, părțile pot să spună: ”acum
suntem toate aici și dorim să terminăm acum. Nu ne mai dați un alt termen în ședință publică, noi
vrem să punem astăzi concluzii pe fond.” Atunci tot procesul se desfășoară în Camera de Consiliu sau
părțile pot să ceară judecarea în lipsă și să nu spună expres că mai vor un termen pentru dezbaterea
fondului la care să se prezinte și atunci instanța spune „după ce să mai dau un termen din moment ce
nimeni nu se prezintă cine pune concluzii în ședință publică, pentru a respecta principiul oralității?”.
Daci dacă părțile cer judecarea în lipsă, când se finalizează cercetarea judecătorească, instanța lasă
cauza în pronunțare și nu mai fixează un nou termen pentru dezbaterea fondului în ședință publică.
Dacă o parte a cerut judecarea în lipsă iar cealaltă se prezintă și spune că vrea să termine astăzi,
atunci tot procesul rămâne în Camera de Consiliu.

De ce v-am spus aceste lucruri? Pentru că dacă ne uităm la textul lui 213 vorbește despre
ședință secretă numai la dezbaterea pe fond fiindcă în accepțiunea codului cercetarea
judecătorească este în Cameră de Consiliu. Legiuitorul codului nu a prevăzut că acel text nu va intra
în vigoare. Tocmai pentru că acel text privind defășurarea cercetării judecătorești în camera de
consiliu a fost prorogat, textul lui 213, până când va intra acel text în vigoare, se aplică și în faza de
cercetare judecătorească. Dacă tu administrezi toate probele, într-un divorț cu scandal: ex. familia
columbeanu-desfășurarea cercetării judecătorești în ședință publică deja poate să producă părților o
vătămare, dacă administrezi toate probele, audiezi martorii în ședință publică, la ce folos să mai
dezbat fondul în ședință secretă. Iată că 213 pot să-l aplic, sau pot cere (ca avocat) sau dispune (ca
judecător din oficiu), ca ședința să se desfășoare tot fără prezența publicului și în faza de cercetare
judecătorească fiindcă acel text nu este încă în vigoare.

Art. 213- v-am spus, dacă vă uitați la 244 spune ”dezbaterea fondului se face în ședință
publică” și arată care sunt excepțiile: dar tocmai pentru că alin. 1 nu a intrat în vigoare, textul de la
alin. 2 se aplică nu numai pentru dezbaterea fondului dar și pentru faza cercetării judecătorești.
Observați că vorbește despre cerere (la solicitarea părții) sau instanța din oficiu: aceasta poate
spune din oficiu chiar dacă partea nu a cerut să se desfășoare ședința fără participarea publicului.

Alin. 3- cine poate participa? Ce înseamnă fără prezența publicului: codul ne arată
cine poate să fie acolo. Participă participanții din proces: observați că 213 alin. 3, prima parte,
enumeră de fapt partincipanții din proces (părțile, reprezentanții părților, martorii, experții,
traducători sau interpreți); în afară de aceștia, instanța mai poate încuviința prezența altor persoane:
ex. studenți la drept în practică. Presa poate să participe? Cam rămâne fără suport valoarea ocrotită.

Ce fel de nulitate este aceasta, dacă nu se respectă această condiție? Dacă partea solicită ca
ședința să se defășoare în aceste condiții, fără prezența publicului, iar instanța îi respinge această
cerere, ea va face apel și va invoca nulitatea hotărârii judecătorești pentru că i s-a respins în mod
nejustificat cererea de a nu avea acces publicul. Dacă instanța din oficiu putea să o dispună și nu a
facut-o, ar putea partea să spună că este motiv de apel și că a fost prejudiciată, fiindcă instanța
trebuia să observe și din oficiu să dispună această masură? Are oare un regim juridic mixt? Vedeți că
ocrotește niște valori, moralitate, ordine publică- putem spune că mă duce cu gândul la normă
imperativă de ordine publică, dar apoi mai spune interesele minorilor (este cel puțin o normă cu
regim juridic mixt), viața privată a părților (mă duce cu gândul spre interes privat), interesele justiției
(este clar un interes public)-în aceste situații instanța poate dispune ca ședința să se desfășoare fără
prezența părților. Pe clasificarea nulităților, unde suntem: condiționată sau nu de existența unei
vătămări? Ce fel de condiție este desfășurarea ședinței fără prezența publicului? Extrinsecă sau
intrinsecă? Nu este despre ce trebuie să cuprindă actul de procedură deci este extrinsecă. Iată că
suntem într-o situație de excepței, când nulitatea pentru nerespectarea unei condiții extrinseci este
condiționată de existența unei vătămări.

V-am spus că aceste două clasificări, pentru nerespectarea unei condiții intrinseci sau
extrinseci se suprapun cea condiționată sau necondiționată, dar aici avem excepția fiindcă sunt
situații în care nulitatea pentru nerespectarea unei condiții extrinseci este totuși condiționată de
existența unei vătămări (vătămare care rezultă din încălcarea acelor valori prevăzute de textul lui 213
alin 2-deci iată, condiție extrinsecă și totuși nulitatea este una condiționată). Este virtuală! Absolută
sau relativă? Pentru că cel puțin unele valori mă duc spre nulitate relativă iar altele spre absolută. V-
am spus că dacă mergem pe fiecare valoare în parte o să vedem că unele sunt de ordine publică iar
altele pot fi de ordine privată. Dar observați că în cod nu se distinge când judecătorul poate dispune
din oficiu. Ar fi o discuție dacă ar putea să dispună peste capul părții. Codul nu face distincție când
vorbim despre un interes public sau viața privată a părții: uneori poate nici partea nu observă faptul
că viața ei privată ar putea fi atinsă prin prezența publicului, atunci judecătorul întreabă dacă nu
consideră oportun ca acea ședință să se desfășoare fără prezența publicului, pentru a fi ocrotită viața
privată? Dacă toate părțile spun că da, atunci nu este nicio problema. Dar dacă unele spun că vor
sânge, e mai dificil... nu există soluții în cod pentru astfel de situații, judecătorul va decide în funcție
de circumstanțe și la fel va face și cel din apel. Dacă dispune desfășurarea procesului fără prezența
publicului, în mod greșit, încalcă principiul publicității ședinței de judecată care este nulitatea
necondiționată și absolută.

Ce ați face într-o astfel de situație: este evident că părțile pot să ceară iar judecătorul poate
dispune din oficiu. Dar dacă părțile se opun, poate judecătorul să treacă peste capul lor? Eu cred că
dacă amândouă spun că nu le interesează și că vor ca publicul să știe, poate instanța să spună că
totuși vreau să fie în ședință nepublică fiindcă vă protejez peste voința voastră? (la minori este un
interes public, ocrotirea minorului nu este un interes privat; țineți minte la legitimarea procesuală
recunoscută altor organe și instituții și atunci am spus că procurorul poate să introducă el cererea de
chemare în judecată când este vorba despre ocrotirea intereselor minorului, dacă reprezentantul
minorului nu formulează o acțiunea în justiție pentru ocrotirea unui drept al acestuia o poate face
procurorul). Dar când este vorba de viața privată a părții, numai dacă merg pe ideea că ar fi vorba și
de interesele justiției: până la urmă mie nu-mi faci circ în sală! Dacă pe mine prezența presei mă
deranjează, și exercită asupra mea o presiune, îmi atinge o altă valoare, aș putea motiva pe
interesele justiției.

-este greu să-mi imaginez un interes privat ocrotit într-o acțiune în contencios administrativ;
interesul este unul material, dar se poate găsi un exemplu.

Partea nu invocă în fața primei instanțe ca dezbaterea fondului să se defășoare în ședință


nepublică dar în apel invocă faptul că, deoarece instanța nu a dispus din oficiu acest lucru, s-a adus
atingere unora dintre valorile de la 213 alin 2. Poate să o facă direct în apel? Cum se invocă nulitățile
relative? Este relativă sau absolută? Depinde de motiv. Când trebuia să invoce nulitatea relativă? De
îndată.

Am vorbit despre invocarea nulității și am zis că poate fi invocată pe cale de excepție și ca


motiv de exercitare a unei căi de atac, sau și în calea de atac pe cale de excepție. Ex. cererea de
chemare în judecată este înregistrată de un avocat în numele unei persoane decedate la momentul
înregistrării ei, sancțiunea fiind nulitatea absolută pentru lipsa capacității procesuale (art. 40 și art.
56). Două texte pe nulitatea absolută expresă, ar fi necondiționată fiindcă știm din textul art. 176
pct 1. În fața primei instanțe, pârâtul pe ce cale invocă nulitatea cererii de chemare în judecată, pe
cale de excepție. Nu a invocat-o în fața primei instanțe și se admite acțiunea. Pe ce cale invoc dacă
exercit apel? Ca motiv de apel.

**dacă acțiunea este respinsă pe fond, nu se observă lipsa capacității de folosință și exercită
cale de atac moștenitorii reclamantului. Nu sunt nebuni să ceară anularea ( dacă ar cere anularea și
se obține anularea, nu intră în autoritate de lucru judecat, acesta ar fi un exemplu în care ar avea
interes să ceară anularea). dacă ei formulează apelul, pe chestiuni de fond și nu pe lipsa capacității și
pârâtul știind că pe fond ei ar putea să aibă dreptate și nu vrea să se ajungă pe fond în apel fiindcă
știe că dacă se ajunge acolo ar pierde. Cum poate să invoce lipsa capacității de folosință în apel?
Repet că moștenitorilor nu le convine neapărat, în această ipoteză, să se anuleze: ei spune că vor să
se judece în apel pe fond.
**ex. răspundere civilă delictuală, reclamantul este persoana
prejudiciată iar pârâtul este autorul faptei ilicite. Se respinge acțiunea pe fond fără să se observe că
reclamantul era decedat la momentul cererii de chemare în judecată. Moștenitorii lui fac apel și cer
schimbarea hotărârii pe fond, cer să se administreze probe suplimentare, să se stabilească o altă
stare de fapt și să admită acțiunea. Ei nu vor să se anuleze cererea de chemare în judecată, dar
pârâtul, fiindcă știe că dacă s-ar administra alte probe ar putea să piardă pe fond, are interesul să o
invoce- cum o invocă? O poate invoca pe cale de excepție. Dacă pârâtul a invocat-o în fața instanței,
și i s-a respins în mod greșit (ex. nu a putut face dovada decesului), moștenitorii reclamantului sunt
cei care fac apel, dar fără să invoce acest motiv de apel. Ce poate face pârâtul dacă vrea să-l invoce în
apel? Poate să facă apel sau să facă aderare la apelul reclamantului (apel incident în care să atace
încheiere prin care i s-a respins în mod nefondat excepția nulității).

Deci prima ipoteză era: poate să o invoce direct cu titlu de excepție, fiindcă este excepția
nulității absolute care poate fi invocată până (art. 178): în orice stadiu al procesului; nu ar putea fi
invocată direct în recurs dacă ar fi omissio medio, dar se poate în apel. Deci pot direct în apel, dar
dacă am invocat-o în fața primei instanțe și aceasta a respins-o, atunci nu o invoc direct în apel ci
trebuie să critic decizia de respingere. Asta înseamnă că trebuie să facă el apel; nu are interes să facă
el apel principal, dar dacă moștenitorii reclamantului decedat fac apel, el va face un apel incident.

Dacă vorbim de o nulitate necondiționată de existența unei vătămări, am zis că se poate


acoperi orice: dacă ne uităm la 177 alin 3- o să vedeți de ex. la cererea de chemare în judecată- v-am
zis că la regularizarea acesteia, instanța îi dă reclamantului 10zile să complinească, iar după 10 zile
anulează cererea; dar dacă instanța după 10zile nu ia în mână dosarul să-l verifice ci îl ia după 2
săptămâni, timp în care reclamantul a complinit lipsurile, mai poate instanța să anuleze cererea? Nu
pentru că atunci când ar trebui să se pronunțe asupra nulității, nu mai subzistă cauza acesteia.

Revenind la nulitatea necondiționată și la exemplul dat, dacă moare reclamantul în cursul


procesului (el era în viață dar nu au fost introduși moștenitorii în cauză). Ce instituție intervine?
Trebuie introduși în cauză moștenitorii, vorbim despre o problemă de transmitere a calității
procesuale active. Nu introduce instanța moștenitorii, fiindcă nu-i spune nimeni că reclamantul a
decedat, dar el câștigă procesul, instanța admite acțiunea. Pârâtul este cel care face apel și invocă
nulitatea hotărârii fiindcă a fost pronunțată față de o persoană decedată. Este un element extrinsec,
nulitate necondiționată. Ce poate face instanța? Nu mi se pare corect să se anuleze la cererea
pârâtului dar se poate găsi o soluție de bun simț să nu anulăm hotărârea? Fiindcă dacă se anulează se
trimite și spre rejudecare fiindcă este și lipsă de procedură, necitare. (TEMĂ)

Am spus că art. 178 alin 5 spune că toate motivele de nulitate trebuie invocate deodată sub
sancțiunea decăderii părții din dreptul de a le invoca și textul nu distinge între nulități absolute și
relative: dacă actul este lovit de mai multe motive de nulitate relativă sau absolută, sau și una și alta,
toate trebuie invocate deodată, chiar dacă sunt absolute și aș putea să le invoc în orice stadiu al
procesului. Dacă am apucat să invoc un motiv de nulitate trebuie să le invoc pe toate: dacă acela mi
se respinge degeaba mai invoc orice altul, chiar dacă este de nulitate absolută se va respinge pentru
că nu mai sunt în termen să invoc sancțiunea nulității, sancțiunea fiind decăderea și mi se respinge
excepția ca tardiv formulată. Dar v-am spus că textul nu se aplică instanței fiindcă instituția decăderii
nu vizează instanța ci doar părțile.
Actul de procedură prin care se soluționează excepția nulității: despre clasificarea
hotărârilor am vorbit, am vorbit despre încheierile pronunțate în cursul soluționării cauzei și am
vorbit despre hotărârea finală care poate fi sentință sau decizie după cum vorbesc despre
hotărârarea primei instanțe sau hotărâri pronunțate în calea de atac a apelului sau recursului. La
căile de extraordinare de atac de retractare, vorbesc despre sentință sau decizie în funcție de
hotărârea atacată: dacă prin contestație în anulare atac o sentință, atunci și hotărârea în contestația
în anulare va fi o sentință.

În funcție de ce mă pronunț prin hotărârea finală a judecății, sentință sau decizie??: ex. invoc
excepția nulității cererii de chemare în judecată și spun că reclamantul era decedat la momentul
înregistrării cererii de chemare în judecată. Dar vine reclamantul și spune că cererea de chemare în
judecată nu a fost de fapt înregistrată direct la instanță fiindcă a fost trimisă prin poștă raportat la
art. 183 și dacă ne raportăm la data trimiterii prin poștă, în acel moment reclamantul era în viață.
Instanța îmi respinge excepția nulității, se pronunță printr-o încheiere interlocutorie, fiindcă leagă
instanța, nu mai poate reveni asupra ei. Dacă această excepție se invocă la ultimul termen de
judecată, se respinge și instanța dă cuvântul pe fond și pronunță o hotărâre atunci instanța o poate
soluționa și prin sentință (decizie). În caz de admitere, poate să se soluționeze de asemenea printr-o
încheiere sau prin soluția finală: dacă în exemplul dat, se invocă excepția nulității cererii de chemare
în judecată fiindcă reclamantul era decedat la momentul când a început procesul și vrea să admită
excepția ce face? Lasă cauza în pronunțare pe excepție și constată nulitatea cererii de chemare în
judecată în condițiile lui 40 alin 1 și 56 alin 3. În această situație se dezînvestește și se pronunță
printr-o sentință.

Dar dacă se invocă nulitatea raportului de expertiză pentru că expertul topograf nu a citat
părțile la fața locului (o să vedeți că atunci când se desfășoară la fața locului este necesară citarea
părților; dacă nu le-a citat sau nu le-a citat în termen, este motiv de nulitate a raportului de
expertiză), prin ce se pronunță instanța cu privire la această excepție privind nulitatea raportului de
expertiză? Printr-o încheiere: anulează raportul de expertiză și dispune refacerea lui cu citarea părțile
deci și în caz de admitere, în această situație, se pronunță prin încheiere.

Care sunt efectele nulității?

*anulează actul numai dacă nu poate îndrepta pe altă cale vătămarea; dar chiar și atunci, 177
alin 2, nulitatea nu poate fi acoperită dacă a intervenit o altă sancțiunea, ex. decăderea., sau
în continuare există o vătămare.
*efectul nulității: desființarea cu caracter retroactiv a actului de procedură, fie totală fie
parțială.

Refacerea actului de procedură: nu se confundă cu îndreptarea neregularităților actului de


procedură pentru că dacă cererea de chemare în judecată nu este semnată și instanța îi pune în
vedere reclamantului, în etapa regularizării, să o semneze și el o semnează, se îndreaptă
neregularitatea din actul de procedură în sensul art. 177 alin 1 și nulitatea nu se mai produce.

Când vorbesc despre refacerea actului de procedură? Dacă se produce vătămarea, instanța
desființează actul și el este refăcut. Dacă tot am dat exemplul cu raportul de expertiză, instanța
admite excepția raportului de expertiză fiindcă expertul nu a citat părțile și dispune refacerea
raportului de expertiză cu citarea părților, printr-o încheiere, chiar instanța care a dispus anularea
actului.

Dacă hotărârea este lovită de nulitate, fiindcă spre exemplul era obligatorie participarea procurorului
fiind un caz de expropiere pentru utilitate publică, legea expropierii spune că în constituirea
completului de judecată trebuie să fie și procurorul, tribunalul pronunță o hotărâre fără participarea
procurorului. Ce fel de motiv de nulitate este acesta? Absolută, necondiționată (vizează constituirea
completului de judecată). Instanța de apel admite apelul și anulează hotărârea: este un motiv de
nulitate care nu presupune trimiterea spre rejudecare; instanța va reface ea însăși toate actele de
procedură.

Dacă hotărârea a fost pronunțată de o instanță necompetentă care în mod greșit a resping excepția
necompetenței invocată în termen; instanța de apel zice că admite apelul pe acest motiv.

Recapitulare: când pot invoca pe calea apelului greșita competență a primei instanțe? Este necesar să fi
fost invocată în termen și soluționată greșit (respinsă). Dacă s-a admis înseamnă că s-a declinat
competența și trebuie să o reinvoc în fața acelei instanțe. Dacă ea o admite și se redeclină, se face un
conflict negativ de competență și problema competenței este tranșată prin regulator de competență. Dacă
prima instanță o respinge, atunci are cale de atac.

Declinatorul de competență=nu are cale de atac

Regulatorul de competență= nu are cale de atac

Deci iată că se invocă în motivele de apel, necompetența primei instanțe în condițiile în


care excepția a fost invocată și instanța a respins-o în mod greșit. Instanța de apel admite apelul pe
acest considerent și anulează hotărârea primei instanțe: astfel, trebuie să trimită la instanța
competentă sau verifică dacă nu chiar ea este instanța competentă și ar reține-o spre rejudecare în
fața primei instanțe. În această situație, cine reface actele de procedură? Instanța la care este trimisă
cauza spre soluționare.

În căile de atac actele se pot reface chiar de instanța care a soluționat calea de atac sau de instanța la
care trimite aceasta. Se desființează și actele subsecvente: aici mă raportez la clasificarea proprii-
derivate (ex. nulitatea minutei atrage nulitatea hotărârii; nesemnarea încheierii de pronunțare a
hotărârii atrage nulitatea hotărârii).
Conversiunea actului juridic:
-ALIN. 4 art. 179- ex. dacă se anulează cererea de chemare în judecată în procedura regularizării dar
ea cuprinde o recunoaștere a unei datorii a reclamantului față de pârât, actul este valabil ca un act de
recunoștere a unei datorii, chiar daca este nulă ca și cerere de chemare în judecată.

Termene procedurale
Avem o definiție legală în art. 180- intervale de timp stabilite de lege sau judecător (eu
cred că și de părți. Ex. în materia arbitrajului) în interiorul căruia fie trebuie efectuat un act de
procedură fie nu poate fi efectuat: ex. dacă spun că apelul trebuie declarat în termen de 30 de zile de
la comunicarea hotărârii, acest termen de 30 de zile este cel în care trebuie efectuat un act de
procedură. Dacă spun că instanța nu poate să pronunțe hotărârea înainte de termenul fixat pentru
amânarea pronunțării, este un termen în interiorul căruia nu poate fi îndeplinit un act de procedură.

Clasificarea termenelor în funcție de caracterul lor: imperative sau prohibitive. Cele imperative
sau peremptorii sunt cele în interiorul cărora trebuie îndeplinit un act de procedură și am dat
exemplul căii de atac; procedura regularizăii: reclamantului i se pune în vedere să completeze
cerințele cererii în termen de 10 zile.

Prohibitive: sunt cele în interiorul cărora este interzisă efectuarea unui act de procedură. Dacă
instanța amână pronunțarea, instanța nu are voie să pronunțe înainte de termenul enunțat- 396 alin
3. Majoritatea termenelor prohibitive le întâlnim în procedura executării silite unde avem o regulă:
executorul trebuie să someze debitorul să-si execute voluntar obligația. Deci executorul somează
debitorul și îi dă un interval de timp în care-și poate executa el singur obligația: în acest scop i se dă
un termen în funcție de forma de executare (în natură sau prin echivalent sau după cum privește
mobile sau imobile), termen care variază în funcție de forma de executare. În interiorul acestui
termen, executorul nu poate face un pas în executarea silită pentru că dacă-l face, actul este lovit de
nulitate. Art 185- sunt termene relative pentru că sancțiunea este nulitatea relativă și trebuie
invocată de cel al cărui interes este ocrotit (asta este regula fiindcă în procedura executării silite,
anularea unui act de procedură se cere de partea interesată pe calea contestației la executare de cel
al cărui interes este ocrotit prin norma care reglementează termenul prohibitiv).

Legale-judecătorești-convenționale: majoritatea sunt legale. Uneori legea lasă la latitudinea


judecătorului să stabilească un termen (ex. în materie de probațiunea, judecătorul poate stabili în
sarcina părții plata unor sume de bani și va trebui să respect acel termen dat de judecător). Chiar și în
cazul termenelor legale, uneori judecătorul le poate modifica, fie prelungindu-le fie scurtându-le: ex.
procedura de citare- în mod normal citația trebuie înmânată părții cu 5 zile înainte termenului de
judecată; în pricinile urgente, judecătorul poate scurta acest termen cu condiția să treacă în citație
acest lucru și partea să știe că procedura este îndeplinită și dacă primește citația cu o zi înainte de
termenul de judecată. Mai există situații în care poate prelungi un termen prevăzut de lege: materia
apelului sau recursului- dacă nu sunt motivate în termenul prevăzut de lege, acest termen poate fi
prelungit de judecător 5 zile (spune codul), 10 zile (spune legea de degrevare a instanțelor;
deocamdată aceasta se aplică).
Convenționale-în materie de arbitraj; art. 157 care spune că în mod normal arbitrajul trebuie să se
desfășoare într-un termen de 6 luni; o hotărâre arbitrală pronunțată cu nerespectarea acestui
termen este nulă (185 alin 2), dar părțile pot să deroge de la acest text (157 alin 1), se spune ”dacă
părțile nu au prevăzut altfel...” .

Absolute sau relative (în funcție de sancțiunea care intervine în caz de nerespectare). Termenele
relative sunt cele în cazul cărora nerespectarea nu atrage nulitatea. La cele absolute, nerespectarea
se sancționează cu nulitatea (ex. termenul de declarare a căii de atac; dacă instanța nu respectă
termenul de motivare a unei hotărâri judecătorești, este un termen relativ, poate atrage maxim o
sancțiunea disciplinară).

Pe ore, zile, săptămâni, luni, ani (după durata lor). Art. 181 (cum se calculează)- în materia
ordonanței președințiale (art. 99, procedura de soluționare, alin 4)- termen relativ, pentru că
nerespectarea nu atrage nulitatea hotărârii, este un termen pe ore.

Dacă astăzi soluționez cererea de ordonanță președințială și vreau să amân pronunțarea termenul de
24ore, de când începe să curgă. Suntem în 29 noiembrie, ce înseamnă ora zero a zilei următoare?
Astăzi la 12 noapte, până mâine la 24PM.

De ce nu poți pune termen de o zi în această situație: poate avea importanță- în materie electorală
avem multe termene pe ore, iar dacă nu respecți s-a terminat: dacă la ora 24 nu ai făcut contestația
ești pierdut.

De ce nu a fost pe zile?: pentru că dacă amân pronunțarea, o fac pe mâine: o să spune că o amân din
28 pe 29.

Calculul termenului pe zile: rămânem la ordonanța președințială: are un termen de apel de 5 zile de
la comunicare sau pronunțare (după cum s-a dat cu sau fără citarea părților). Art. 1000 alin. 1. Dacă
s-a dat cu citare este de la pronunțare (fiindcă părțile trebuiau să urmărească procesul și să știe),
dacă a fost fără citare este de la comunicare (părțile nu puteau să viseze când se va da hotărârea). Se
pronunță ordonanță președințială astăzi: cu citare, astăzi este 29 noiembrie, când se împlinește
termenul de 5 zile? Termenul este 5 decembrie: nu se ia în calcul ziua în care începe să curgă și ziua
în care se împlinește- când începe să curgă dacă este de la pronunțare (pronunțarea fiind astăzi)-
începe să curgă de mâine: 30 noiembrie-1-2-3-4, nu se ia în calcul ziua în care se împlinește (4
decembrie) deci termenul este 5 decembrie.

Dacă ar fi început să curgă de ieri: 28 noiembrie- s-ar fi împlinit în 4 decembrie, care este o zi de
duminică, astfel s-ar fi prelungit până în prima zi lucrătoare. Dacă luni era zi de sărbătoare legală,
atunci ar fi fost marți.

Partea cu zilele lucrătoare se aplică și la termenele pe ore? Dacă de astăzi calculez 24ore, se va
împlini mâine, miercuri zi liberă sau se va împlini luni, prima zi lucrătoare? Este adevărat că articolul
nu se referă doar la termenul pe zi, dar trebuie să vă spun concret că în astfel de situații noi nu prea
dăm amânări de pronunțare: dacă aș avea o ordonanță președințială nu aș ține-o până luni, dar dacă
aș amâna pronunțarea atunci ar trebui să fie până luni, fiindcă nu se lucrează, obiectiv nu am cum
(nu am cine să o înregistreze, să o comunice etc).
Dacă textul codului spune, citația trebuie înmânată părții cu 5 zile înainte de termenul de judecată?
Termene de succesiune: de acum înainte, spre viitor

Termene de regresiune: spre trecut- același mod de calcul (nu se ia în calcul ziua în care începe să
curgă și nici ziua în care se împlinește). Am termen de judecată astăzi: pentru a fi procedura de citare
îndeplinită, cu 5 zile înainte, când ar trebui să ajungă citația la parte? În 23. Dar dacă termenul de
judecată era vineri? (era 25) când trebuie să ajungă citația la parte? 20 era duminică, deci trebuia
comunicată vineri.

**** dacă se împlinește într-o zi lucrătoare, nu mergi în față, ci mergi tot înapoi fiindcă este un
termen de regresiune. Dacă l-ai aduce luni, nu ar primi citația cu 5 zile înainte pentru a-și pregăti
apărarea.

Dacă începe într-o lună care ar 31 zile și se termnină în una care ar 30, atunci se împlinește în 30. Sau
dacă începe în 29februarie și este un termen de un an, atunci în 28.

Cred că în materie de partaj este un termen în care se poate spune că poate fi suspendat procesul de
partaj, nu mai mult de un an, la cererea părților, dacă ar fi prejudiciați prin pronunțarea hotărârii: aici
am avea un termen de un an. Mai avem în procedura perimării, 6 luni.dar în mod normal nu avem
termen așa de lungi precum în dreptul substanțial unde avem termenele de prescripție.

Durata termenelor. Când încep să curgă și când se împlinesc?

-termenele încep să curgă de la comunicarea actului de procedură-REGULA. ART. 184- dacă


legea nu dispune altfel (când termenul începe să curgă de la pronunțarea hotărârii)

O să vedeți ca există anumite situații de echipolență: art. 184 alin 2, 468 alin 2 și 3, 485 alin 1.

-184 alin 2- vorbește de situația în care partea cere să se comunice actul de procedură celeilalte părți.
În mod normal, hotărârea judecătorească se comunică tuturor părților din proces: îmi lipsesc toate
dovezile de comunice, nu am comunicare nici cu reclamantul nici cu pârâtul dar reclamantul care a
câștigat procesul, depune o cerere la dosare și spune ”comunicați-i pârâtului hotărârea”- asta
înseamnă că el deja o cunoaște, se consideră că lui i-a fost comunicată.

-468 alin 2 și 3- vorbește despre două categorii de situații de echipolență- nu s-a comunicat
hotărârea, trebuie să se comunice, se ajunge la faza de executare silită, executorul somează debitorul
să plătească, îi comunică încheierea de încuviințare a executării silite și anexează la ea titlul
executoriu, care este hotărârea judecătorească- nu a fost comunicată în dosar dar este comunicată
de executor odată cu încheierea de încuviințare a executării silite. Este o situație de echipolență, din
acest moment curge termenul de exercitare al apelului. Hotărârea nu a rămas definitivă, nu au
observat acest lucru nici executorul nici instanța care a încuviințat executarea silită, se pornește
executarea silită și ți se comunică hotărârea abia odată cu încheierea de încuviințare. De asta este
importantă situația de echipolență: din acest moment curge termenul de exercitare a căii de atac. Tu
nu poți să declari apel când vrei tu, să spui că nu ți s-a comunicat. De asta vin situațiile de
echipolență: nu stau până la anul și la mulți ani să exercit un apel-: dacă mi s-a comunicat pe alte căi,
știu de eu (asta spune 184, că știu de ea- dacă cer să mi se comunice mie nu este situație de
echipolență)- 468 despre asta spune: nu mi s-a comunicat de instanță dar s-a comunicat de către
executor, este tot comunicare, de aici curge termenul de exercitare a căii de atac.
-468 alin 3- depunerea cererii de apel de către parte, înainte de a i se comunica hotărârea. Înseamnă
că din acel moment curge termenul de apel (este greu de înțeles rațiunea legiuitorului: dacă a
declarat apel, ce termen să-i mai curgă? Oricum, pentru a-și motiva apelul, el trebuie să aștepte să i
se comunice hotărârea). În momentul în care ai exercitat apel, înseamnă că știi soluția. Dacă ți-ar fi
fost favorabilă, altfel nu exercitai apel. Asta înseamnă situația de echipolență: tu știi soluția, ce
termen să-ți mai curgă din acel moment? O să vedeți că într-o astfel de situație, termenul de
motivare al apelului, nu curge din acest moment: dacă hotărârea nu este motivată-sunt reclamant,
mi se respinge acțiunea și declar apel pentru orice eventualitate (apelul nemotivat nu este nul,
instanța trebuie să țină seama de toate motivele pe care le-ai invocat în cererea de chemare în
judecată și în alte acte de procedură îndeplinite în fața primei instanțe și chiar alte motive de nulitate
sau de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu). Știind că poate pleci din localitate pentru mai mult
timp, declari apel să fii sigur că-l declari în termen, dar motivarea lui nu o poți face până când
instanța nu și-a motivat hotărârea și nu ți-a comunicat-o să șii ce critici, nu poți critica în orb.

-în practică am avut o hotărâre și una dintre colege a formulat o opinie separată: se comunică o
hotărâre judecătorească, într-un alt proces. Deci se poartă o judecată într-un dosar, s-a terminat, dar
într-un alt proces purtat între aceleași părți, pârâtul formulează întâmpinare și invocă această
hotărâre judecătorească: împotriva reclamantului s-a pronunțat această hotărâre judecătorească
(invocă puterea lucrului judecat), unde a pierdut procesul. Dacă acolo s-a zis că acolo nu ai fost
proprietar (nu eram parte dar s-a pronunțat în contradictoriu cu altcineva nu cu pârâtul din actualul
proces): am un proces în care reclamantul formulează o acțiunea în revendicare și i se respinge
acțiunea pe motiv că nu este proprietar; nu i se comunică această hotărâre. Într-un al doilea proces,
el face revendicare împotriva altui pârât și acesta, prin întâmpinare spune că nu este proprietar
fiindcă s-a stabilit printr-o altă hotărâre judecătorească. Dar nu este autoritate de lucru judecat
fiindcă nu am identitate de părți, dar este putere de lucru judecat: tu ai fost parte, s-a stabilit față de
tine că nu ești proprietar și mie îmi este favorabil să invoc acea hotărâre în acest proces. Ție îți este
obligatorie, nu doar opozabilă, și o anexează întâmpinării, care i se comunică reclamantului. Este
situație de echipolență? Colega mea a zis nu, fiindcă nu este printre alea expres prevăzute de lege și
înseamnă că nu curge din acel moment termenul de apel? Păi de când curge? De la mama naibii ca și
când nu am știut niciodată de el. Vi se pare corect?

Când se împlinește termenul?.efectul împlinirii termenelor

-momentul în care se împlinește termenul l-am făcut la calculul termenelor. Rămâne temă de casă
dacă există vreo diferență față de 2556 din Codul Civil.

Care este efectul împlinirii termenului?

În cazul termenelor imperative, în cadrul cărora trebuie îndeplinit un anumit act de


procedură, sacțiunea este decăderea. Nu mai poate fi îndeplinit fiindcă ai pierdut dretul de a-l mai
efectua: ex. trebuia să declar apel sau recurs în 30 zile de la pronunțarea hotărârii,. Dacă totuși o faci,
o să ție se respingă apelul sau recursul ca fiind tardiv formulat.

În cazul termenlor prohibitive, se naște un anumit drept, la împlinirea termenului, de a


proceda într-un anumit fel: ex. când se împlinește termenul, executor poate proceda mai departe să
facă pasul următor în executarea silită.
Întreruperea termenului și suspendare.?

-nu sunt aceleași ca și în dreptul substanțial.

Întreruperea- are același efect ca în dreptul substanțial, începe să curgă un termen nou

Suspendare: se oprește curgerea termenului iar când s-a terminat motivul de suspendare continuă să
curgă termenul.

Cazurile de întrerupere a termenului de procedură:

-184 alin 3- normal, cine să efectueze actele de procedură pentru incapabil? Că e minor, că este pus
sub interdicție (poate fi și minor pus sub interdicție, între 14-18 ani, fiindcă minorul de această vârstă
are capacitate de execițiu restrânsă, iar punerea sub interdicție înseamnă că-și pierde cu totul
această capacitate). Dacă partea nu are reprezentant, termenul se întrerupe până i se desemnează
unul:. Ex. moare reprezentantul legal al minorului în timpul procesului, sau moare tutorele, sau este
pusă partea sub interdicție și nu i s-a desemnat tutore, până nu are reprezentant legal, termenul este
întrerupt, ceea ce înseamnă că va curge un nou termen. Condiția este ca această împrejurare să se
petreacă în interiorul termenului, fiindcă dacă moare reprezentantul după ce s-a împlinit termenul
de declarare a căii de atac, atunci nu se mai întrerupe fiindcă ai decăzut din dreptul de a mai exercita
calea de atac.

Când începe să curgă un nou termen? După desemnarea reprezentantului legal.

Termenul poate să nu curgă deloc: ex. în momentul în care primește comunicarea,minorul nu are
reprezentant legal. Nu începe să curgă termenul: ex. moare reprezentantul legal între pronunțarea
hotărârii și comunicarea acesteia. Hotărârea este valabilă fiindcă s-au pus concluzii față de
reprezentantul legal dar la comunicare el era decedat.

Alin 4- alte două cazuri de întrerupere, moartea părții și moartea reprezentantului părții: când
intervine moartea părții, evident în interiorul termenului, se face o nouă comunicare a actului de
procedură, la ultimul domiciliu, pe numele moștenirii și din acel moment începe să curgă termenul.
De unde știe instanța acest lucru, că a murit partea? I se întoarce dovada de comunicare cu
mențiunea destinatar decedat. Dar nu cunoaște moștenitorii și textul nici nu obligă instanța să
numească moștenitorii, nici nu ar avea cum fiindcă ea nu-i cunoaște. Atunci mai comunică odată și
spune numai pe numele moștenirii: pentru moștenitorii părții cutare, decedat în cursul procesului.
Din acest moment, pentru moștenitori începe să curgă termenul de declarare a căii de atac, deci se
întrerupe în momentul morții, dacă intervine în acest termen, se face o nouă comunicare iar de la
aceasta curge termenul de 30 zile pentru moștenitori.

Dacă moarte reprezentantul părții căreia trebuia să i se facă comunicarea (poate fi și unul
convențional) și se comunică la sediul acestuia și se întoarce cu mențiunea că este decedat, se face o
nouă comunicare părții. Nu este situația de la 184 alin 3- acolo dacă moare reprezentantul legal,
degeaba faci o comunicare minorului fiindcă nu are ce să facă, nu curge termenul.

Îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului (este o întrerupere a cursului
perimării, situație specifică): se suspendă procesul pentru că, spre ex. părțile au lipsit nejustificat.
***Oricare dintre el, în decursul termenului de 6 luni cere să se repună cauza pe rol, să se reia
judecata, acea cerere întrerupe acel termen de 6 luni de perimare a cauzei.

***o împrejurarea mai presus de voința părții: partea nu poate să exercite cale de atac, din motive
obiective: este în comă în spital. Când încetează motivul pentru care nu poate să o facă, începe să
curgă un nou termen.

Cazurile de suspendare de la 418 se referă la termenul de perimare, dar o facem în semestrul 2.


Acum trebui să știți că există situații de suspendare a termenului procesual, dar nu ca în dreptul
material.

Care sunt sancțiunilepentru nerespectarea termenelor procedurale? Depinde dacă sunt imperative
sau prohibitive. Am zis că cel imperativ este cel în interiorul căruia trebuie exercitat actul procedural.
Să nu confundați noțiunea de termen imperativ cu termenul prevăzut de o normă imperativă:
termenul imperativ poate fi prevăzut de o normă de ordine publică sau privată, iar în funcție de
caracterul normei, decăderea poate fi invocată de procuror, din oficiu de către instanță, de către
părți sau numai de partea al cărei interes este ocrotit de norma de ordine privată.

Deci termen imperativ nu înseamnă obligatoriu termen reglementat de o normă imperativă. Poate
fi și imperativă și dispozitivă. Înseamnă termen în interiorul căruia trebuie să efectue un act de
procedură. În cazul termenelor imperative, nerespecatarea lor atrage sancțiunea decăderii. Am
pierdut dreptul subiectiv de a mai exercita acea cale de atac. Decăderea înseamnă pierderea
dreptului subiectiv, spre deosebire de prescripție unde pierzi doar dreptul material.

Alin 1, art. 185- ” în afară de cazul în care legea dispune altfel”- deci nerespectarea unui termen
imperativ atrage sancțiunea decăderii, ca regulă. Dar uneori, legea spune altfel: în această situație nu
atrage această sancțiunea, poate să atragă alta sau să nu atragă deloc.

------” actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”: este o teorie a prof. Herovanu,
care era preluată de doctrină în unele manuale și găsiți această opinie chiar și sub imperiul vechiul
cod, deși textul de legea nu o prevedea. Deci dacă trebuie să exercit apelul în termen de 30 zile de la
comunicarea hotărârii și nu o fac: înseamnă că sunt decăzut din drept (instituția decăderii); dacă
totuși exercit apel, acesta este nul fiindcă l-am făcut peste termenul prevăzut de lege. În mod
concret, în practică, se respinge apelul ca tardiv și recursul la fel: pentru că aceeași doctrinari care au
formulat acest minunat text, spun că nu este propriu-zis o nulitate ci vrem să zicem că nulitatea este
atrasă ca urmare a intervenirii sancțiunii decăderii și de fapt sancțiunea este decăderea iar nu
nulitatea: dar când spui expres în textul de lege că actul întocmit peste termenul prevăzut de lege
este lovit de nulitate, păi ce înțelegeți prin asta?

În ceea ce privește termenele prohibitive: în interiorul cărora nu poate fi efectuat un act de


procedură, 185 alin 2, spune că sancțiunea este nulitatea relativă. Pentru că majoritatea acestor
termene sunt în materia executării silite, v-am zis că se face pe calea contestației la executare.

Nerespectarea textului care obligă instanța atunci când am amânat pronunțarea, să dispună
pronunțarea hotărârii exact în ziua pentru care s-a dispus amânarea pronunțării, 396 alin 2. Termen
prohibitiv: nul. Absolută sau relativă? (185 alin 2 spune că e relativă. TEMĂ: dacă încălcarea textului
de la 396 alin 2 este motiv de nulitate absolută sau relativă?).
În materie de arbitraj este tot un motiv de nulitate relativă fiindcă rezultă din textul lui 597. Este un
interes al părții ocrotit.

608 lit e- vorbește despre sancțiunea pentru nerespectarea termenului arbitrajului. Observați că din
modul de formulare rezultă că este o nulitate relativă care trebui să fie invocată de către parte pe
calea acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale.

Iată că sancțiunea pentru nerespectarea termenelor imperative este decăderea, respectiv nulitatea
actului efectuat cu încălcarea termenului iar în cazul termenlor prohibitive este tot nulitate.

La termenele imperative: din 185 alin 1 ar rezulta că este o nulitate absolută, iar la termenele
prohibitive relative; în realitate, și la termenele prohibitve aș putea discuta despre o nulitate relativă
atunci când este ocrotit un interes al părții, fiindcă numai partea ar putea invoca decăderea. Avem
norme juridice cu regim de decădere mixt, unde instanța poate invoca decăderea dar părțile pot să
vină și să spună că înțeleg să renunțe la ea: la modificarea cererii de chemare în judecată, la cererile
adiționale 204 (reclamantul poate să modifice cererea de chemare în judecată până la primul termen
de judecată cu procedura legal îndeplinită cu el): dacă el motidifică la un alt termen, instanța invocă
din oficiu tardivitatea modificării cererii, dar dacă pârâtul sau alte părți (dacă au intervenit) își dau
acordul expres la modificare (204 alin 3) atunci instanța reține spre soluționare cererea modificată;
aici este un regim juridic mixt.

Care sunt condițiile decăderii?

-nerespectarea unui termen legal (rezultă din textul care vorbește din textul de sancțiunea, 185).
Poate fi vorba și de un termen judecătoresc? 185-”nerespectarea unui termen procesual” corborat
cu 180- ”termene stabilite de lege sau instanță” deci nu contează că termenele sunt stabilite legal
sau de instanță, nerespectarea lui atrage sancțiunea decăderii. Dacă instanța ți-a dat un termen să
efectuezi un act de procedură și nu l-ai respectat, ești decăzut.

-termen imperativ

-termen absolut: încălcarea să atragă nulitatea actului de procedură iar la decădere spune 185 că
efectuarea actului cu încălcarea termenului atrage nulitatea actului de procedură.

-cine o poate invoca? În funcție de norma încălcată: dacă este de ordine publică, oricine (instanță si
procuror și părți) iar dacă este de ordine privată numai partea interesată. O să vedeți că în diverse
cărți și texte se dau diverse interpretări bazate pe normele vechiului cod: dar în noul cod, părerea
mea este: de unde știm că un termen este de ordine publică sau privată? Este greu să spunem în
procedură ce fel de interes este: preponderent public sau preponderent privat. Dacă ne întoarcem la
textul art. 6, la principii, care vorbește despre termen optim și previzibil (v-am zis că sacrifică instituții
cum ar fi necompetența: dacă nu ai invocat excepția de necompetență materială la primul termen,
deși este de ordine publică, s-a terminat). Pornind de la această concepție a legiuitorului: am un
termen despre care legiuitorul nu-mi spune că părțile pot deroga de la el, înseamnă că e de ordine
publică. Marea majoritate a termenelor prevăzute de codul de procedură civilă, a termenelor
imperative, sunt de ordine publică fiindcă sunt prevăzute ca și garanție a dreptului la un proces
echitabil în termen optim și previzibil. Mă uit: dacă nu spune legiuitorul nimic despre el înseamnă că
e de ordine publică, dacă se spune că părțile pot deroga, este de ordine privată.
Până la ce moment pot invoca decăderea: depinde dacă norma este de ordine publică sau privată. În
ceea ce privește excepția nulității: dacă norma este absolută poate fi invocată oricând în cursul
procesului dacă legea nu prevede altfel (invocarea nulității 178). La nulitatea relativă este distincția
între faza scrisă, unde se invocă prin întâmpinare și, cercetarea judecătorească a procesului unde
se invocă de îndată în momentul în care se ivește dacă partea este prezentă iar dacă nu este
prezentă poate fi invocată până la primul termen cu procedura completă. Chiar și la acest termen,
dacă se dezbate și este fondul trebuie invocată înainte de a se pune concluzii pe fond, deci până la
cercetarea judecătorească.

Cazurile în care intervine decăderea:


**când se stabilește un termen fix- ex. până la următorul termen de judecată trebuie să faci asta

**stabilirea unui moment sau etape a procesului: apropo de excepția nulității relative, poate fi
invocată la următorul termen cu procedura completă dar înainte de dezbaterea fondului deci
dezbaterea fondului este un moment al procesului.

44 alin 1- vorbește de formularea unei cereri de recuzare, pentru motive existente în etapa scrisă,
spune înainte de începerea oricărei dezbateri.

**când se stabilește o anumită ordine în efectuarea actelor de procedură

Când nu intervine decăderea?

-când nu a fost constatată de instanță: ai declarat apel, tardiv, dar nimeni nu a observat acest lucru.

-când cel care putea să o invoce, renunță să o invoce (sau să decadă la rândul lui din dreptul de a o
invoca).

în celălalte cod era o dispoziție în cazul în care se formula o cerere incidentală cu nerespectarea
termenului pentru depunerea ei. Cererea reconvențională: trebuie depusă de pârât în termenul în
care trebuie formulată întâmpinare, 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată. Art
135 vechiul cod: dacă nu respecta acest termen, cel care depunea cererea incidentală, nu intervenea
decăderea deși era un termen imperativ în interiorul căruia trebuia efectuat actul; spunea că în
această situație, cererea incidentală se va disjunge și va fi judecată separat: nu mai avem un text în
noul cod similar cu 135 din vechiul cod.

Unde legea prevede o altă sancțiune, nu intervine sancțiunea decăderii sau se acoperă printr-o altă
sancțiunea a legii: conform 135 vechiul cod se spunea că nu-l decade din drept, nu-i anulează actul
sau resping ca tardiv ci îl disjung și judec separat.

-în caz de solidaritate și indivizbilitate: dacă sunt părți în coparticipare procesuală, dacă una dintre ele
face în termen actul, poate să le profite și celorlalte în anumite situații: ex. dacă unul dintre
coparticipanți face cerere de repunere pe rol, aceasta introduce cursul perimării pentru toți, fiind act
favorabil.
v-am spus că efectul decăderii este pierderea dreptului subiectiv de a efectua actul de procedură.
Dacă totuși îl efectuez, acesta este nul (185 alin 1)

instituția repunerii în termen. 186 ( TEMĂ: COMPARAȚIE CU 2552 DIN NCC, privind repunerea în
termenul de prescripție –mă interesează deosebirile). În vechiul cod spunea motive mai presus de
voința părților care ar fi dus la impresia de forță majoră. Chiar și sub vechiul cod doctrina și
jurisprudența spunea că nu trebuie să fie un caz de forță majoră (cauză exterioară și care nu are
legătură cu partea dar o împiedică să efectueze un act). Codul de procedură civilă nu cere o forță
majoră dar trebuie să fie o împrejurare care obiectiv împiedică partea, deci exclude culpa părții.

Ce înseamnă împrejurare mai presus de voința părții sau motiv temeinic justificat (pe noul cod): am
zis exemplul extrem cu coma, dar simplul fapt că ești plecat în străinătate poate fi exemplu de motiv
justificat dacă tu știi că ai proces pe rol? Rămâne la latitudinea instanței să aprecieze de la caz la caz:
ex. ți se comunică hotărârea în vacanța judecătorească și avocatul este plecat în concediu: este motiv
temeinic justificat pentru repunerea în termenul de declarare a căii de atac, sau nu este motiv
justificat? Poate fi în funcție de circumstanțe: ți-ai ales domiciliul procesual la avocatul tău, iar el are
dreptul să-și ia vacanță în timpul vacanței judecătorești astfel că judecătorul poate să spun OK, a fost
în vacanță, a depus adeverință. Altul poate spune: cabinetul a funcționat, a avut secretară etc.

Pentru a obține repunerea în termen, ce trebuie să facă partea? 186 alin 2- ex. ți se pune în vedere să
completezi cererea de chemare în judecată în termen de 10 zile, procedura regularizării, și tu nu poți,
dintr-o împrejurare mai presus de voința ta. Pentru a-ți accepta complinirea lipsurilor peste acest
termen, tu trebuie să faci cererea de repunere în termen în termen de 15 zile din momentul în care
ți-a încetat împiedicarea și să și faci actul de procedură: dacă nu ai făcut actul de procedură, îți
respinge cererea, merg mână în mână. Faci și actul de procedură în termen de 15 zile dar ceri și
repunerea în termen: instanța nu te repune în termen numai pentru simplul fapt că ai depus tu actul
de procedură la dosar ci trebuie să ceri repunerea în termen, să indici motivul și să-l dovedești.

-la efectuarea actului de atac este un termen de 15 zile. Doar la căile de atac se vorbește despre
același termen. Nu spune nicăieri dacă actul trebuie efectua într-un termen mai scurt atunci este acel
termen, ci doar la exercitarea căilor de atac spune, astfel că eu nu cred că poți îngreuna situația
părții.

Care este instanța competentă să soluționeze cererea de repunere în termen? Depinde despre ce
act vorbesc: dacă vorbesc despre regularizarea cererii de chemare în judecată este prima instanță, iar
dacă vorbesc despre repunerea în termenul de declarare a căii de atac, normal că este instanța
competentă să soluționeze în calea de atac.

Prin ce fel de hotărâre soluționează cererea de repunere? Încheiere, sentință sau decizie după caz:
dacă admite cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac, o face printr-o încheiere
interlocutorie. Dacă spune că respinge cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac, îți
invoc excepția tardivității apelului și rămân în pronunțare pe excepție și mă pronunț astăzi o fac
printr-o decizie.

Cursul 8, Partea a III-a


Am încercat să vă fac o sinteză pentru a avea o structură şi astfel să înţelegeţi mecanismul
instituţiei – citarea şi comunicarea actelor de procedură.

Sediul materiei. Cartea I, Titlul IV, Capitolul II CPC.


Există şi dispoziţii speciale: ex. în materia insolvenţei

Raţiunea instituţiei citării:


 respectarea principiului contradictorialităţii: prin citare părţile cunosc existenţa
procesului şi astfel îşi pot exercita şi dreptul la apărare. Instituţia termenului în
cunoştinţă este o aplicaţie a obligaţiei părţilor de a urmări finalizarea procesului (art.
10 CPC)

Obs. În procedura abţinerii şi recuzării avem şi instituţia ascultării judecătorului – nu este o


citare.
Procurorul se citează, indiferent de calitatea în care participă în proces.

Citarea – aducerea la cunoştinţa părţii a existenţei procesului şi a termenului de judecată, ca


ea, dacă vrea, să-şi poată exercita dreptul de apărare.
Comunicarea – i se trimite părţii un act de procedură al unui participant din proces (ex. hot.
instanţei, întâmpinare etc.)

Reguli generale – citare: regula este că citarea e obligatorie (art. 153 CPC). Prezenţa părţii
acoperă viciul de procedură.
Când nu se citează? – 2 situaţii:
1. legea spune expres că părţile nu se citează (ex. sechestrul asig., preschimbarea
termenului- dacă s-ar face cu citare, instituţia şi-ar pierde eficienţa)
2. proceduri ce permit judecătorului să aprecieze dacă citează sau nu părţile (ex.
ordonanţa preşedinţială, îndreptarea erorilor materiale). Însă, atunci când judecătorul
decide să citeze părţile şi dispune acest lucru, procedura de citare trebuie îndeplinită.
Jud. nu poate spune că nu contează, fiindcă oricum putea să nu le citeze. Încheierea
prin care s-a dispus citarea e interlocutorie.
Termenul pentru înmânarea citaţiei:
- regula: 5 zile anterior termenului de judecată
- termenul poate fi şi:
o mai lung: la citarea prin publicitate
o mai scurt: jud. poate scurta termenul cf. art. 159 CPC în pricinile urgente.
Teoretic judecătorul poate spune 1 zi, fiindcă legea nu prevede o limită. Însă, e
pe zile libere. Ex: dacă termenul e joi, citaţia trebuie înmânată cel mai târziu
marţi. Însă, în citaţie trebuie indicat că judecătorul a scurtat termenul pentru ca
partea să ştie. Altfel, poate invoca lipsa primirii citaţiei în termenul legal.

În materia comunicării: regula este că se face doar când legea prevede expres acest lucru (ex.
com. hot. finale a judecăţii, cererea de chemare în judecată, întâmpinarea etc. Obs.: răspunsul
la întâmpinare nu se mai comunică).
Există şi acte de procedură care în unele proceduri se comunică, iar în altele nu. Ex.
întâmpinarea: se comunică în primă instanţă, apel, recurs; dar în căile de atac de retractare
(contestaţia în anulare şi revizuirea) întâmpinarea se depune cu 5 zile înainte de termenul de
judecată pentru a fi studiată de la dosar – nu se comunică.

Nulitatea procedurii de citare şi a actelor de procedură subsecvente: ca natură juridică:


împrumută şi din regimul jur. al nulităţii absolute şi din cel al nul. relative. Dacă ne uităm la
modul în care se invocă nulitatea observăm că regimul diferă în funcţie de momentul la care
este invocată excepţia – 160 CPC.

Ipoteze:
 termenul de judecată e azi şi e viciu de procedură cu una din părţi. Cine poate invoca
nulitatea procedurii de citare? – ORICARE dintre părţi + instanţa din oficiu (art. 153
CPC) + procurorul dacă e prezent. – similar cu regimul nul. absolute.
Dacă vine partea cu care e viciu de procedură şi spune: ieri am aflat de proces întâmplător, cer
un termen ptr. a-mi pregăti apărarea – poate instanţa să refuze acordarea termenului? NU,
pentru că partea invocă faptul că nu a fost citată în termen pentru a-şi putea pregăti apărarea.

 trece termenul de judecată şi nimeni nu observă viciul de procedură. Partea cu care a fost
viciu de procedură a lipsit, cealaltă parte nu spune nimic, judecătorul nu observă, se
administrează probe, se soluţionează excepţii. La următorul termen de jud. cine poate
invoca viciul de procedură? - DOAR partea cu care a fost viciu de procedură (al cărei
interes e ocrotit prin citare).
Obs. dacă pe tot parcursul procesului, până la comunicarea hotărârii, o parte a fost nelegal
citată poate invoca direct în apel nelegala citare, desfiinţându-se astfel hotărârea şi toate actele
anterioare ei.
Obs. Nu poate formula cale de atac o parte pe motiv că a fost viciu de procedură cu cealaltă
parte!

Ce fel de nulitate este aceasta, pentru neregularităţi privind citarea?


Condiţiile sunt:
- să fie încălcată o normă privind procedura de citare: fie deloc nu a fost citată partea/
nu există dovada la dosar, fie deşi este dovada la dosar – citaţia este nulă fiindcă îi
lipseşte un element din cele prevăzute de lege SAU dovada/procesul-verbal nu are
toate elementele prev. de lege SAU procedura nu s-a făcut în termenul legal

Deci, tipul de nulitate diferă în funcţie de cerinţa care nu s-a respectat:


 nul. intrinsecă/extrinsecă. E extrinsecă ptr. neresp. termenului.
 reg. nulităţii absolute sau relative, după caz
 expresă sau virtuală în funcţie de cerinţa nerespectată
 condiţionată/necond., după caz
 cum se invocă: fie pe cale de excepţie, fie ca motiv de exercitare a căii de atac (obs. dacă a
fost viciu în apel se invocă în recurs; dacă a fost viciu în recurs se poate invoca pe cale
contestaţiei în anulare)

Instituţia termenului în cunoştinţă: art. 229 CPC


Ce înseamnă termen în cunoştinţă? – Partea a fost citată, ştie de existenţa procesului şi trebuie
să îl urmărească şi în această situaţie ea nu va mai fi citată – dacă sunt respectate condiţiile de
la art. 229.
Sunt mai multe modalităţi prin care partea ia termen în cunoştinţă:
1. la înregistrarea cererii, de către ea personal SAU prin reprezentant legal sau
convenţional, i se comunică termenul de judecată + semnează la registratură că ştie de
termenul de judecată. Obs. situaţia nu se întâlneşte fiindcă există etapa scrisă – abia
dupa aceasta se fixează termen.
Astfel, în acest mod se poate lua termen în cunoştinţă doar în afara etapei scrise, când partea
află de la registratură termenul. Trebuie să rezulte din dosar că i s-a comunicat termenul –
deci trebuie obligatoriu semnătura!!!

2. primeşte citaţia şi o semnează personal sau o semnează reprezentantul ei, iar în cazul
PJ – persoana însărcinată cu primirea corespondenţei.

!!! Trebuie ca în cuprinsul citaţiei instanţa să menţioneze expres că, prin semnarea citaţiei, se
ia termen în cunoştinţă.

Obs!!! Deşi citaţia, în concret, poate fi predată şi altor persoane (ex: administratorul clădirii,
pesoană majoră care locuieşte cu partea), NU se ia termen în cunoştinţă, însă procedura de
citare este legal îndeplinită.

Când nu se aplică instituţia termenului în cunoştinţă? ex. 229 (2) – (4) + alte cazuri
Obs. 229 (2) pct. 1 - e normal ca la reluarea procesului dupa suspendare să se citeze părţile
fiindcă se produce haos cu suspendarea, părţile nu mai ştiu ce se întâmplă cu procesul.
- 229 (2) pct. 2 - repunerea pe rol se referă la situaţia de la art. 400 CPC. E normal să se
citeze fiindcă partea s-a dus acasă după ce a pus concluzii şi aşteaptă hotărârea. Din
acest moment îi încetează obligaţia părţii de a urmări termenele de judecată.
- pct. 3 – dacă instanţa încuviinţează proba interogatoriului, chiar dacă partea are termen
în cunoştinţă, trebuie să o citeze expres şi să-i pună în vedere că e chemată la
interogatoriu. De ce? Fiindcă sancţiunea lipsei de la interogatoriu constă în faptul că
instanţa poate considera acest lucru ca pe o mărturisire deplină sau un început de
dovadă scrisă şi să încuviinţeze proba cu martori. Textul nu se aplică dacă partea a fost
prezentă când s-a încuviinţat interogatoriul.
- pct. 4 – ex: partea locuieşte în mediu rural şi nu are internet (nu poate urmări în
concret procesul)
- pct. 5 – în cazul desfiinţării/casării cu reţinere spre rejudecare (soluţionarea căii de
atac în 2 timpi)
- 229 (3): ar trebui să fie în misiuni militare pe termen lung
- 229 (4): pentru a se prezenta trebuie să aibă dovadă cu privire la proces şi termen
- preschimbarea termenului de judecată etc.
Cuprinsul citaţiei: art. 157. Pe slide sunt marcate cu roşu acele elemente a căror nerespectare
atrage sancţiunea nulităţii exprese – condiţionată de vătămare. Pentru celelalte condiţii putem
vorbi de o nulitate virtuală (mai greu la lit. b)) condiţionată de vătămare.

Obs. 157 (1) lit. a) – trebuie menţionate şi completul şi sala. Un alt loc decât sediul instanţei –
de exemplu, în cazul cercetării la faţa locului.
lit f) – calitatea ar fi importantă la martor. Dacă nu se prezintă nu îl poate
sancţiona cu amendă.
lit j) – ex. de alte menţiuni: neplata taxei de timbru sau timbraj insuficient -
punerea în vedere de a achita taxa, sub sancţiunea anulării cererii (conform OUG 80/2013).
Dacă nu îi pune în vedere, procedura de citare este îndeplinită, însă instanţa nu va putea anula
cererea.
- 157 (2) – alte menţiuni de trecut în citaţie.

Cine poate înmâna citaţia? – art. 154 CPC:


 agenţi procedurali/alţi salariaţi ai instanţei
 alin. (4)
 fax, poştă electronică sau alte mijloace ce asigură comunicarea textului şi confirmarea
primirii: alin. (6) dacă partea a indicat acele date.
Obs. dacă partea nu le indică, poate instanţa comunica astfel dacă le cunoaşte? A se vedea
alin. (8). Exemplu: o parte din proces e Instituţia Prefectului, nu a indicat aceste date dar ele
apar pe site- ul oficial. Se poate comunica utilizând aceste date? DA, instanţa poate apela la
această formă de comunicare dacă află pe căi alternative datele neindicate de parte.
Majoritatea doctrinei spune că, dacă partea nu a indicat datele, se poate face comunicarea doar
clasic.
art. 154 alin. (6) – data îndeplinirii procedurii de citare e cea la care există dovada că s-a
trimis, nu cea la care partea returnează formularul de confirmare a primirii.

 alin. (5) – la cererea părţii