Sunteți pe pagina 1din 40

DREPT PROCESUAL CIVIL I.

CURS 5 2016

CLASIFICAREA ACŢIUNILOR CIVILE


Am făcut distincţia între sensul termenului de acţiune civilă, cerere de chemare în judecată,
drept subiectiv. Vom putea observa că în cazul clasificării acţiunilor, legiuitorul uneori confundă
acţiunea civilă cu cererea de chemare în judecată în ceea ce priveşte ultima clasificare (vom reveni
asupra acestei chestiuni).

 CLASIFICAREA ACŢIUNILOR ÎN FUNCŢIE DE SCOPUL URMĂRIT DE


RECLAMANT

Aşa cum rezultă din textul art. 35 NCPC, (Cel care are interes poate să ceară constatarea
existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea
dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.) acţiunile civile se clasifică în:

1. ACŢIUNI ÎN CONSTATARE
2. ACŢIUNI ÎN REALIZARE
3. ACŢIUNI ÎN CONSTITUIREA DREPTULUI (A.C.: practic, nu le văd rostul. Această a
treia categorie a fost creată pentru acele acţiuni care nu se încadrează stricto sensu în celelalte
două.)

Exemple de acţiuni în realizarea dreptului (pentru ca din exemple să putem desprinde definiţia unei
astfel de acţiuni): acţiunea în revendicare – titularului acestei acţiuni i-a fost încălcat dreptul subiectiv,
iar el se adresează justiţiei pentru ca acest drept să-i fie recunoscut şi cere instanţei să-l oblige pe pârât
la ceva, respectiv la predarea posesiei bunului. (Majoritatea acţiunilor pe care le-am dat exemple până
acum, la celelalte cursuri, au fost acţiuni în realizare.) Alt exemplu ar putea fi restituirea unui
împrumut – în acest caz, reclamantul este împrumutătorul, iar pârâtul este cel împrumutat, iar
reclamantul se adresează instanţei pentru că debitorul nu şi-a executat obligaţia corelativă dreptului
subiectiv, care este un drept de creanţă în exemplul dat. Astfel, pe baza acestor exemple, putem defini
ACŢIUNEA ÎN REALIZAREA UNUI DREPT ca fiind acea acţiune prin care reclamantul
urmăreşte protecţia dreptului său subiectiv încălcat de pârât şi cere instanţei obligarea pârâtului
la ceva („ceva” poate fi o obligaţie de a da, a face sau a nu face). Tocmai de aceea, hotărârile date
într-o acţiune în realizare sunt susceptibile de a fi puse în executare silită atunci când pârâtul nu-şi
execută obligaţia stabilită în sarcina sa prin hotărârea judecătorească.

În cazul ACŢIUNILOR ÎN CONSTATARE (pozitivă), reclamantul cere, în contradictoriu cu


pârâtul, să fie constatat dreptul său. În cazul unei acţiuni în constatare negative, dimpotrivă,
reclamantul cere instanţei să constate că pârâtul nu are un anumit drept. De exemplu: o acţiune
negatorie (este o acţiune în constatare negativă) – proprietarul, ca reclamant, introduce o acţiune
împotriva unei persoane care se pretinde titulara unui drept de servitute şi solicită instanţei ca, prin
hotărârea prin care o dă, să constate că pârâtul nu are acest drept, întrucât s-a stins sau nu a existat
niciodată etc. (valabil în cazul oricărui dezmembrământ al dreptului de proprietate) (Printr-o acţiune
confesorie, reclamantul cere să i se recunoască un dezmembrământ al dreptului de proprietate, dar într-

1
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
o acţiune negatorie, reclamantul, care este proprietar, cere instanţei să se constate că pârâtul nu mai
este sau nu a fost niciodată titularul unui dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra bunului pe
care el este proprietar.)

Alte exemple de acţiuni în constatare pozitive: acţiunea de partaj este o acţiune în constatare pozitivă
în cazul soţilor codevălmaşi, când unul îl cheamă în judecată pe celălalt şi cere instanţei să constate
cota sa de contribuţie la dobândirea bunului comun – dacă această acţiune ar fi una în constatarea unei
stări de fapt ar fi inadmisibilă, pentru că instanţei i se poate cere doar constatarea unui drept, conform
art. 35 NCPC; când se urmăreşte protecţia unei stări de fapt, avem o acţiune în realizare – acţiunea
posesorie.

La acţiunile în constatare NU se poate cere constatarea unei stări de fapt !!!!!

Dacă ai vrea să se constate o stare de fapt, vom vedea atunci când vom vorbi despre probe, poţi să o
faci pe calea asigurării de dovezi. De exemplu, vrei să se constate că pârâtul a demolat gardul şi înainte
să apuce să ridice altul, vrei să se constate acest lucru, înainte să introduci tu o acţiune în grăniţuire sau
în revendicare sau în strămutare de hotar etc.

Acţiunea prin care se cere constatarea îndeplinirii condiţiei ar putea fi o acţiune în constatare ?
Exemplu: avem un contract între A şi B prin care aceştia se înţeleg ca A să îi împrumute o sumă de
bani lui B, dacă B se va muta în localitatea unde locuieşte A. Contractul de împrumut fiind unul real,
se încheie în momentul în care s-a remis suma de bani. B cere să se constate îndeplinirea condiţiei
suspensive, deci o stare de fapt.

Exemplu: transferul dreptului de proprietate sub o condiţie suspensivă, „îţi transfer dreptul de
proprietate asupra maşinii dacă intri la facultate” – se realizează condiţia suspensivă. Partea poate cere
doar să se constate că a devenit titular al dreptului, că dreptul a devenit actual, pentru că s-a realizat
condiţia suspensivă ? Dacă nu i-a fost predată posesia maşinii, partea va avea o acţiune pentru predarea
posesiei. Dacă posesia maşinii i-a fost predată, partea nu mai are o acţiune în realizare, ci, eventual,
doar una în constatarea dreptului – dar în această situaţie, partea nu ar avea interes să ceară aşa ceva.

O parte ar putea să aibă interesul să ceară doar constatarea unui drept în contradictoriu cu cineva în
cazul uzucapiunii. Vom vedea că avem o procedură specială în cazul uzucapiunii, care se aplică numai
uzucapiunilor începute sub imperiul NCC. În cazul celorlalte, care sunt începute pe Vechiul Cod civil
sau pe Legea cărţilor funciare sau pe Legea cadastrului, neavând o procedură specială, s-a pronunţat
ÎCCJ printr-un RIL şi a statuat că există doar o acţiune în constatare, unde te judeci, de exemplu, în
cazul uzucapiunii extratabulare, cu moştenitorii titularului din cartea funciară, care a decedat. În acest
exemplu, nu poate fi exercitată o acţiune în realizare împotriva moştenitorilor, pentru că cel care
exercită acţiunea este în posesia bunului şi, ca atare, nu cere instanţei să-i oblige pe aceştia la nimic.

2
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
Interesul clasificării acţiunilor în acţiuni în realizare şi acţiuni în constatare, printre altele, este
şi pentru a verifica o condiţie de exercitare specială a acţiunii civile 1. În cazul acţiunii în constatare,
aşa cum prevede teza a II-a a art. 35 NCPC, cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere
realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.

Deci iată că ACŢIUNEA ÎN REALIZARE este acea acţiune prin care titularul dreptului
subiectiv încălcat cere instanţei să-l oblige pe cel care i-a încălcat dreptul să facă ceva. În cazul
ACŢIUNII ÎN CONSTATARE doar cere fie să se constate un drept al său, dacă vorbim de o acţiune
în constatare pozitivă, fie să se constate că pârâtul nu este sau nu mai este titularul unui drept.

În doctrină, acţiunile în constatare se subclasifică, la rândul lor, în:

 DECLARATORII
 INTEROGATORII
 PROVOCATORII

Acţiunile declaratorii ar fi acelea prin care se cere instanţei să constate un drept preexistent.

Între acţiunile în constatare interogatorii şi cele provocatorii nu există o diferenţă bine definită. Atunci
când spui „interogatorii”, înseamnă că îl întrebi pe celălalt, adică vrei în viitor să acţionezi ca să îţi
realizezi un drept; de exemplu: A este un succesibil în grad preferabil lui B, iar A îl întreabă pe B dacă
vrea să accepte moştenirea sau va fi el moştenitor – această acţiune nu este una în constatarea
dreptului, pentru că deocamdată A nu ştie care va fi opţiunea lui B şi tocmai de aceea îl întreabă ce
vrea să facă. Acţiune provocatorie – îmi contestă dreptul, dar nu mă dă în judecată şi nu mai am
răbdare să stau aşa, sub sabia lui Damocles şi să văd, aşa că îl dau eu preventiv în judecată, să văd dacă
vrea sau nu vrea să-mi conteste dreptul.

Este o discuţie, de exemplu, dacă pot să cer constatarea prescripţiei dreptului la acţiune în calitate de
debitor (ştiu că s-a scurs termenul de prescripţie, dar vreau să mă asigur că nu există cauze de
suspendare sau de întrerupere2). Debitorul îl cheamă în judecată pe pârât şi cere instanţei să constate că
dreptul s-a prescris, ca să-l oblige pe acesta să-şi exhibe apărările. Ar fi admisibilă o astfel de acţiune
în constatare ? Debitorul nu are la îndemână o acţiune în realizare şi nici nu ar avea cum, pentru că nici
măcar nu are un drept. De fapt, atunci când el cere să se constate că dreptul este prescris, cere să se
constate că nu există în dreptul lui subiectiv acea componentă de drept material la acţiune. Ar fi
admisibilă o asemenea acţiune în constatare negativă ? Am văzut că acea condiţie specială de
exercitare a acţiunii este verificată şi, de asemenea, ar fi verificate şi condiţiile generale. De fapt, ceea
ce cere debitorul nu este constatarea unei stări de fapt, ci lipsa componentei de drept material la acţiune

1
Atunci când am vorbit despre condiţiile generale de exercitare a acţiunii civile, respectiv afirmarea unei pretenţii,
capacitatea, calitatea şi interesul, am amintit că mai pot exista şi condiţii speciale, iar o asemenea condiţie specială, în
cazul acţiunii în constatare, este aceea ca reclamantul să nu aibă la dispoziţie o acţiune în realizare.
2
V-am mai spus că, de exemplu, o cerere anulată, de care debitorul nici măcar nu ştie, poate să întrerupă cursul
prescripţiei dacă introduc o nouă cerere în termen de 6 luni.

3
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
a pârâtului, iar în această formă, s-ar încadra într-o acţiune în constatare negativă. (Practica este unitară
în admiterea unei astfel de acţiuni.)

Ä O acţiune în constatarea nulităţii unui contract ar fi o acţiune în constatare sau o acţiune în


realizare ? Pot să cer să se constate nulitatea unui contract pentru lipsa formei sau pentru lipsa
totală a consimţământului sau nulitatea relativă pentru vicierea consimţământului, fără să cer
repunerea în situaţia anterioară. Ar fi o condiţie de inadmisibilitate să cer anularea fără să
solicit repunerea în situaţia anterioară (bineînţeles, în situaţia în care este posibilă repunerea
părţilor în situaţia anterioară) ? Este o simplă acţiune în constatare, când, de fapt, instanţa îţi
desfiinţează contractul ? (retorică) Este adevărat că nu este acel sens clasic la care ne gândim
atunci când vorbim de acţiunea în realizare, pentru că nu se cere obligarea pârâtului la ceva
necerând să fie puse părţile în situaţia anterioară, dar nu este o simplă acţiune în constatare,
fiindcă instanţa, de fapt, desfiinţează contractul.
Ä Aceleaşi discuţii se pot face şi la rezoluţiunea de drept. Aici, eventual, s-ar putea discuta dacă
merge debitorul în instanţă şi cere să se constate că a intervenit rezoluţiunea de drept a
contractului, dar el nu are nimic să repună în situaţia anterioară – ar avea interes să se adreseze
instanţei ? Dacă nimeni nu a executat nicio prestaţie din acel contract, iar rezoluţiunea operează
de drept, fără să fie necesară o hotărâre judecătorească, interesul pe care eventual l-ar avea una
dintre părţi să se adreseze instanţei ar fi acela de a se asigura că celălalt nu-l va chema în
judecată să ceară executarea prestaţiei. (Însă, în practică, o astfel de acţiune nu este întocmai
convenabilă, având în vedere că va trebui să plătească taxa de timbru la valoare.) Mergând mai
departe, în acest caz, presupunând că cineva ar introduce o asemenea acţiune, cealaltă parte ar
fi într-o culpă procesuală – s-ar putea cere restituirea taxei de timbru ? Deci eu plătesc o taxă de
timbru, introduc acţiunea, iar instanţa constată că rezoluţiunea a operat, dar pârâtul nu contestă
acest lucru. Eu m-am adresat instanţei pentru a mă asigura că pârâtul n-o să mă cheme în
judecată în viitor şi o să trebuiască să mă apăr într-un viitor proces. Pârâtul este vinovat ? (Vom
relua această discuţie la cheltuielile de judecată !!)

ACŢIUNILE ÎN CONSTITUIREA DREPTULUI – acţiunile în tăgada paternităţii, stabilirea


filiaţiei, acţiunile de divorţ etc. => aceste acţiuni nu se încadrează în celelate două categorii de acţiuni,
pentru că nu i se cere pârâtului o anumită conduită, de exemplu. Această categorie este o creaţie a
doctrinei, care defineşte această categorie de acţiuni ca fiind acelea în cazul cărora reclamantul se
adresează instanţei cerând acesteia să aplice legea la o anumită situaţie de fapt.

IMPORTANŢA CLASIFICĂRII rezidă, în primul rând, în condiţia specială de admisibilitate în


cazul acţiunii în constatare, respectiv aceea de a nu avea la îndemână o acţiune în constatarea
dreptului. În ceea ce priveşte competenţa, atât în privinţa acţiunii în realizare, cât şi în privinţa acţiunii

4
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
în constatare, aceeaşi valoare se va avea în vedere şi pentru stabilirea competenţei şi pentru stabilirea
timbrajului.

 CLASIFICAREA ACŢIUNILOR ÎN FUNCŢIE DE NATURA DREPTURILOR

Înainte de a vedea clasificarea acţiunilor, trecem în revistă clasificarea drepturilor:

DREPTURI SUBIECTIVE CIVILE:

 NEPATRIMONIALE
 PATRIMONIALE:
 REALE
 DE CREANŢĂ  ambele pot să aibă ca obiect bunuri mobile sau imobile

În funcţie de această clasificare a drepturilor subiective, acţiunile se clasifică în:

1. ACŢIUNI NEPATRIMONIALE (ex.: art. 252-257 NCC)


2. ACŢIUNI PATRIMONIALE
a. REALE
b. PERSONALE  acţiunile pentru protejarea unui drept de creanţă
3. ACŢIUNI MIXTE 

!! A NU se confunda acţiunile nepatrimoniale cu cele personale !!


Pentru că numărul drepturilor reale este unul limitat, fiind doar cele prevăzute de lege, iar
numărul drepturilor de creanţă este nelimitat, subiectul pasiv în cazul drepturilor reale poate fi orice
persoană care încalcă dreptul, în timp ce în cazul drepturilor de creanţă este doar debitorul obligaţiei
corelative.
ACŢIUNILE REALE, cele pentru apărarea unui drept real, sunt:
« Acţiunea în revendicare – pentru apărarea dreptului de proprietate
« Acţiunea confesorie – pentru apărarea unui dezmembrământ al dreptului de proprietate
« Acţiunile în constatarea dreptului de proprietate şi acţiunile în constatare negativă, că nu există un
dezmembrământ
« Acţiunea de partaj3
« Acţiunea în grăniţuire – se judecă proprietarii fondurilor vecine, iar reclamantul se prevalează de
dreptul lui de proprietate
« Acţiunea în strămutare de hotar

3
EXEMPLU: sunt 3 proprietari ai unui bun, iar reclamant este unul dintre ei, întrucât vrea să iasă din indiviziune şi să i se
atribuie lui bunul, fiind de acord să le plătească o sultă celorlalţi. Într-o acţiune de partaj, reclamantul va trebui să se
judece cu ceilalţi doi coproprietari. Dacă el cheamă în judecată doar pe unul dintre coproprietari, instanţa îi va pune în
discuţie cadrul procesual şi îi va pune în vedere să-l cheme şi pe celălalt, iar dacă refuză, acţiunea îi va fi respinsă pentru
nelegala constituire a cadrului procesual.

5
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
Având în vedere că drepturile reale pot purta asupra unor bunuri mobile sau imobile, în cazul
bunurilor imobile, putem vorbi mai departe de:
« ACŢIUNI PETITORII – toate cele pe care le-am exemplificat până acum
« ACŢIUNEA POSESORIE
Exemple de acţiuni personale: restituirea unui împrumut, plata preţului, predarea bunului
vândut, predarea bunului închiriat ş.a.m.d.
ACŢIUNILE PERSONALE sunt în număr nelimitat. Ele, la rândul lor, pot fi mobiliare şi
imobiliare, după cum au ca obiect un bun mobil sau imobil.
Categoria ACŢIUNILOR MIXTE este o creaţie a doctrinei, puţin forţată. S-a discutat dacă
reclamantul ar putea să se prevaleze şi de un drept real şi de un drept de creanţă în cadrul aceleiaşi
acţiuni şi aceasta ar fi o acţiune mixtă. De fapt, niciodată reclamantul nu se va prevala şi de dreptul real
şi de dreptul de creanţă în cadrul aceleiaşi acţiuni, pentru că va face fie una, fie alta. De exemplu: avem
un contract de vânzare-cumpărare cu privire la un bun; dacă titularul dreptului de proprietate vrea să-l
oblige pe vânzător să-i predea bunul, acesta are la dispoziţie fie o acţiune în revendicare, fie o acţiune
personală în predarea bunului. Aşa fiind, reclamantul nu le va exercita niciodată pe amândouă.
Această categorie s-a creat pentru a explica unele reguli de la competenţa teritorială alternativă, dar nu
este necesar să creem această acţiune fictivă oarecum pentru a explica regulile competenţei alternative.
Ä Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect
un imobil unde ar putea fi încadrată ? Ar fi vreo diferenţă de calificare după cum cel care
introduce acţiunea este vânzătorul sau cumpărătorul ? Aceasta este o acţiune personală,
întrucât nu se prevalează nimeni de calitatea de proprietar. Chiar dacă finalitatea acţiunii este
redobândirea dreptului de proprietate asupra bunului, aceasta rămâne o acţiune personală. (Este
important pentru stabilirea competenţei, pentru că în cazul acţiunilor reale imobiliare vorbim de
o competenţă exclusivă – este competentă teritorial instanţa de la locul situării imobilului.)

 CLASIFICAREA CERERILOR ÎN FUNCŢIE DE CALEA PROCEDURALĂ


ALEASĂ – rezultă din art. 30 alin. (2) NCPC4

1. CEREREA PRINCIPALĂ  aceasta este cererea de chemare în judecată, cererea care


învesteşte instanţa
Art. 30 alin. (3) NCPC: Cererea principală este cererea introductivă de instanţă. Ea poate
cuprinde atât capete de cerere principale, cât şi capete de cerere accesorii.
2. CEREREA ACCESORIE  art. 30 alin. (4) NCPC: Cererile accesorii sunt acele cereri a
căror soluţionare depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal.
De exemplu: dacă cer şi constatarea nulităţii absolute a contractului şi repunerea în situaţia
anterioară, avem un capăt principal de cerere şi unul accesoriu.

4
Art. 30. CERERI ÎN JUSTIŢIE. (1) Oricine are o pretenţie împotriva unei alte persoane ori urmăreşte soluţionarea în justiţie
a unei situaţii juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanţei competente.  aceasta reprezintă, de fapt, definiţia
acţiunii în relizare
(2) Cererile în justiţie sunt principale, accesorii, adiţionale şi incidentale.

6
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
3. CEREREA ADIŢIONALĂ  art. 30 alin. (5) NCPC: Constituie cerere adiţională acea
cerere prin care o parte modifică pretenţiile sale anterioare.
Vom vedea la momentul când vom discuta despre cererea de chemare în judecată că aceasta
poate fi modificată în condiţiile art. 204 NCPC. De exemplu: cererea iniţială era una de
constatare a nulităţii contractului pe motiv de lipsă de discernământ şi prin cererea
modificatoare reclamantul, înainte de primul termen de judecată (după primul termen – doar cu
acordul pârâtului), poate să spună că vrea să se desfiinţeze contractul, dar pentru un alt motiv
de nulitate decât cel pe care l-a invocat prin cererea iniţială; sau reclamantul poate cere să se
desfiinţeze contractul pe temeiul răspunderii contractuale, iar nu ca urmare a nulităţii etc.
4. CEREREA INCIDENTALĂ  art. 30 alin. (6) NCPC: Cererile incidentale sunt cele
formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfăşurare.
De exemplu: cererile prin care se cere introducerea unei părţi în proces, cererea
reconvenţională etc.

IMPORTANŢA CLASIFICĂRII: competenţa instanţei este determinată de cererea de


chemare în judecată, iar dacă aceasta are mai multe capete de cerere, de capătul principal de cerere.
Dacă există mai multe capete principale de cerere, care sunt de competenţa unor instanţe diferite în
grad, va atrage competenţa instanţei de grad mai înalt.

Cererile accesorii şi incidentale sunt de competenţa instanţei potrivit capătului principal de


cerere din cererea de chemare în judecată.
Faptul că reclamantul modifică ulterior cererea sa de chemare în judecată nu determină o
modificare a competenţei instanţei, ea raportându-se la cererea iniţială de chemare în judecată.

COMPETENŢA

7
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
Importanța clasificării acțiunilor civile o vom regăsi în principal în regulile de stabilire a
competenței.
Nu găsim o definiție legală a ceea ce înseamnă competența. Ea este definită în majoritatea
doctrinei ca fiind aptitudinea conferită de lege instanțelor judecătorești privite ca întreg sau a unei
instanțe judecătoreşti privită individual de a soluționa anumite cereri sau litigii. A.C.: Personal, sunt
de acord cu definiția dată de colegul meu, Liviu Zidaru, care vorbește nu doar de o aptitudine, ci și de
o datorie, adică nu este la latitudinea instanțelor să judece sau nu o cauză; dacă legea spune că ele
trebuie sa o judece, au și această datorie, deci nu este doar o facultate recunoscută de lege, ci este chiar
o îndatorire a instanței.
Când vorbim de competență, ne gândim la o instanță de judecată, nu la un judecator anume, însă
putem să ne gândim și la un complet de judecată, în mod excepțional, dacă ne uităm la textul art.136
NCPC, sau la o secție a unei instanțe, fiindcă în art.136 Codul asimileaza secţiile unei instanţe şi
completele specializate cu o instanță specilaizată. (Vom relua această discuție când vom face excepția
de necompetență.)
Art.136: (1) Dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţă şi la conflictul
de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe
judecătoreşti, care se pronunţă prin încheiere.
Noțiunea de competență, ca regulă, se referă la o instanță de judecată în ansamblul ei.
¿Ce instanța trebuie să judece o anumită cerere, indiferent că este vorba de o cerere de chemare în
judecată sau cerere de exercitare a unei căi de atac?

CLASIFICAREA NORMELOR DE COMPETENȚĂ


Competența generală delimitează competența instanțelor jduecătorești de competența altor
organe din afara sistemului instanțelor, organe care pot fi cu sau fără activitate juridicțională.
- Vom vedea că această distincție prezintă importanță pentru că atunci când este vorba de
competența unui organ din afara instanțelor judecătorești, dar cu activitate jurisdicțională,
admiterea excepției de necompetență are ca și consecință declinarea soluționării cererii în
favoarea acelui organ din afara sistemului instanțelor judecătoresti, pe când atunci când este
vorba de un organ fără activitate jurisdicțională, ca urmare a admiterii excepției, cererea va
fi respinsă.

8
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
- Competența generală- de citit din Boroi, nu se cer detalii pentru examen. Sa știm excepția
de necompetență generală.
Competența jurisdicțională, se împarte în competența materială și teritorială, ea delimitează
competența instanțelor între ele.
- În mod clasic, competența materială se împarte în competență funcțională și competență
procesuală.
̴ Competența procesuală - Răspunde la întrebarea: ce instanță trebuie să îmi
soluționeze
o anume cerere ?
̴ Competența funcțională - Răspunde la întrebarea: ce atribuții jurisdicționale are o
anumită instanță ?
Ex: competență procesuală - cererea pentru restituirea unui împrumut - este de
competenţa judecătoriei dacă valoarea împrumutului este sub 200.000 lei, dar dacă spunem că
tribunalul este competent să judece în primă instanță o anumită cerere, de ex un împrumut de
peste 200.000 lei, dar va judeca și apelurile împotriva hotărârilor judecătoriilor și atunci se
referă la atribuțiile jurisdicționale ale unei anumite instanțe.
Deci cea procesuală ne spune care este instanța competentă să judece în primă instanță iar cea
funcțională ce atribuții jurisdicționale poate să aibă o anume instanță.
Când vorbim de competența procesuală, ne gândim la delimitarea competenței instanţei pe
verticală, în mod tradițional. Ce cauze sunt de competența în primă instanță a judecătoriilor, a
tribunalelor sau a curților de apel. (Înalta Curte NU judecă în primă instanţă.)
Cu titlu de excepție, totuși vorbim de competență materială și pe orizontală, în cazul
secțiilor și completelor specializate, pentru că deja legea de organizare judiciară vorbește de instanțe
specializate. În concret, s-au creat tribunale specializate (2 foste Tribunale Comerciale și instanțe de
dreptul familiei). În rest nu au fost create instanțe în baza legii de organizare judiciară. Vine NCPC și
subsumează acestor instanțe specializate, secțiile specializate și completele specializate. De ce? Ideea
este să fim judecați de un judecător care se pricepe la acel tip de cauze, un judecător specializat.
Aceasta este în fond și ideea competenței materiale (și cea funcțională și cea procesuală). De ce
anumite cauze sunt de competența judecătoriei și altele de competența tribunalului? Fiindcă la tribunal
funcționează judecători cu experiență profesională. Logic ar fi ca cele mai complexe cereri să nu

9
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
înceapă la judecătorie, ci să fie de competența în primă instanță a tribunalului (ex: Curtea de apel
judecă în primă instanță doar în materie de contencios administrativ).

Acesta este sensul competenței materiale, sa mă judece un judecător, în funcție de complexitatea


cererii cu care mă adresez lui. Aceeași rațiune este și cea a instanțelor specializate. Pe raza CA Cluj,
avem 4 Tribunale, în Cluj, avem un Tribunal și un Tribunal specializat. Se pune problema, atunci cînd
se adresează o cerere uneia dintre cele 2 instanțe, se poate discuta competența materială pe orizontală,
adică acea cerere este de competența secției civile a Tribunalullui Cluj sau este de competența
Tribunalului specializat Cluj? În Cluj există doar secții specialziate la nivel de Tribunal.
Art.136 asimilează instanța specializată, completul specializat și secția specializată. În orice caz,
acest tip de competență materială este reglementată cu titlu excepțional în Cod. Cu titlu de excepție,
competența materială delimitează competența și pe orizontală, dar doar în aceste situații de
excepție.
Altminteri, competența teritorială este cea care delimitează competența instanțelor pe orizontală.
Pentru că prima dată competența generală răspunde la întrebarea: este această cerere de competența
unei instanțe ? Instanță națională sau instanță internațională? Care instanță națională? Judecătoria,
tribunalul sau curtea de apel? - Judecătoria- care judecătorie? - La această ultimă întrebare ne răspunde
competența teritorială, care poate fi alternativă-când reclamantul poate alege dintre mai multe instanțe
și exclusivă când vorbim norme de competență teritorială de la care părțile nu pot deroga.

Competența generală delimitează competența instanțelor judecătorești de competența altor organe


cu sau fără activitate jurisdicțională. O cerere de eliberare a unei autorizații de construcție este de
competența primarului, dacă m-aș adresa instanței, ce s-ar întâmpla?- s-ar respinge ca nefiind de
competența instanțelor, DAR poate s-a adresat deja primarului, dar nu s-a emis în termen autorizația de
construire, ce fel de acțiune este aceasta?-acțiune în contencios administrativ, care este deja de
competența instanțelor.
În materia controlului de constituționalitate, este foarte clar că avem o distincție între competența
instanțelor judecătorești și competența Curții Constituționale. Avem acte normative care pot fi
cenzurate sub aspectul constituționalității de instanțele de judecată? S-ar putea discuta că în afară de
legi și ordonanțe, ar putea fi acte normative supuse controlului constituționalității date în competența
instanțelor (hcl,hcj).

10
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
În cazul în care mi se invocă neconstituționalitatea unei legi, invoc excepția de necompetență
generală? Daca sunt sesizată ca instanță numai cu această solicitare, de a constata că art.x din legea y
este neconstituțional raportat la art.z din Constituție?-excepția de necompetență generală, DAR dacă
sunt sesizată cu o cerere de chemare în judecată prin care se solicită realizarea unui drept și pe temeiul
ei de drept spune că textul acesta din lege contravine cu art.z din Constituție?-invoc excepția de
neconstituționalitate și sesizez Curtea Constituțională.
Răspunderea disciplinară a judecătorului este în competența secției de judecători al consiliului
superior al magistraturii, daca inspecția judiciară s-ar adresa direct unei instanțe, aceasta ar invoca
excepția de necompetență generală și și-ar declina competența secției corespunzătoare a CSM cu
recurs la ICCJ.
În materia exercitării drepturilor părintești o să vorbim astăzi de instanța de tutelă, vom vedeea
care dintre instanțe este instanță de tutelă, judecătoria sau tribunalul și sub aspect teritorial. Însă tot
rămân anumite atribuții în sarcina organelor în afara instanțelor, de exemplu în cazul unui divorț, și
este în fața altor organe decât o instanță, se va stabili de notarul public. Chiar dacă ajung în instanță, de
exemplu, ancheta socială cine o întocmește?-autoritatea tutelară.
Deci împărțirea atribuțiilor între instanță și organele din afara instanțelor. De exemplu în materia
actelor de stare civilă, înregsitrarea unui act este de competența unui organ adminsitrativ, acțiunea în
anularea înregsitrării este de competența instanței. Cu privire la nume, instanța decide cu ocazia
acțiunilor de stabilire a filiației, dar dacă se cere schimbarea numelui pe cale admininstrativă, nu mai
am nevoie de instanță, reluarea numelui anterior căsătoriei, mă adresez instanței în cadrul divorțului; ?
pot să cer să revin la numele anterior purtat chiar dacă nu exercit o acțiune de divorț? Poate fi o astfel
de cerere solicitată separat de acțiunea de divorț? Instanța se va pronunța din oficiu asupra numelui.
Dacă nu am un proces de divorț și cer să revin la numele anterior?-pot să cer doar ca cerere accesorie
pe lângă divorț (pot să o cer și ca acțiune principală - pot să cer orice instanței- doar că se va respinge).
Dacă vreau să-mi schimb numele (fără să existe o acțiune de divorț) cu cel puratat înaintea căsăstoriei
mă adresez organelor administrative, iar în cazul unui refuz nejustificat, mă pot adresa instanței.
?care cereri sunt de competența materială a judecătoriilor?
?unde se prevăd regulile de competență? – Codul de procedură civilă
Art.122 NCPC prevede că reguli noi de competență pot fi stabilite numia prin modificarea
normelor prezentului cod, se ridică 2 întrebări:

11
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
1. Dacă normele de competență din NCPC abrogă norme vechi de competență din legi speciale
anterioare codului? R: Nu există abrogare expresă - legile speciale vechi supraviețuiesc. Art.96 face
refeire la o lege specială
2. Dacă pot fi stabilite norme de competență prin legi speciale după ce a intrat în vigoare Noul
cod? R: ce a fost în mintea legiuitorului când a reglementat art.122? Absolut nimic! 
-are un caracter de recomandare, ca să nu mia prevadă în legi speciale norme de competență, ci să
modifice normele existente din NCPC.

Legile care reglementează competența sunt legi organice, indiferent dacă e NCPC sau o lege
specială.
Interpretarea unanimă a doctrinei este că acest text nu spune că nu pot fi stabilite norme de
competență prin legi speciale în continuare; norme de competență nu sunt doar în NCPC, există și în
legi speciale. Există și în cazul procedurilor speciale norme care vorbesc de competența instanțelor (ex.
legea privind adopțiile).

?ce judecă judecătoriile în primă instanță? Vorbim de competența procesuală sau funcțională? –
competență procesuală!

ART.94 pct.1, lit.a)


Judecătoriile judecă:
1. în primă instanţă, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz,
neevaluabil în bani:
a) cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, în afară de
cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel;
 Prin ce lege ar putea să se prevadă în mod expres altfel? – printr-o lege specială
- art. 229 din Legea nr. 71/2011 modificată, art. 76 din Legea nr. 76/2012, art. 107
NCC) - cazul cererilor de competența instanței de tutelă prevăzute de Codul de
procedură civilă 913 alin. (2) CPC5
5
(1) Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile instanţei de tutelă şi de familie se stabilesc prin legea privind organizarea
judiciară.

12
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
?Ce fel de cereri sunt date de NCC în competența instanței de tutelă și de familie?unde le
găsim? R: Art.265 NCC: Toate măsurile date prin prezenta carte în competenta instantei
judecătoresti, toate litigiile privind aplicarea dispozitiilor prezentei cărti, precum si măsurile de
ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competenta instantei de tutelă. Dispozitiile art.
107 sunt aplicabile în mod corespunzător.
- Această instanță de tutelă este judecătoria dacă nu se prevede altfel. Art.229 din
Legea nr. 71/2011 împarte competența între judecătorie și alte organe din afara
instanțelor judecătorești (raportul de anchetă socială- detaliază atribuțiile instanței
de tutelă până se creează – nu avem deocamdată instanțe de tutelă, e un deziderat și
până se vor crea, atribuțiile ei sunt îndeplinite de instanțe, secții sau complete
specializate pt minori și familie; sunt autorități și instituții cu atribuții în domeniul

(2)Până la reglementarea prin lege a organizării şi funcţionării instanţei de tutelă:


a)atribuţiile acesteia, prevăzute de Codul civil, sunt îndeplinite de instanţele, secţiile sau, după caz, completele
specializate pentru minori şi familie;
b) raportul de anchetă psihosocială prevăzut de Codul civil este efectuat de autoritatea tutelară, cu excepţia anchetei
prevăzute la art. 508 alin. (2), care se efectuează de direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului;
c) autorităţile şi instituţiile cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor copilului, respectiv a persoanei fizice continuă să
exercite atribuţiile prevăzute de reglementările în vigoare la data intrării în vigoare a Codului civil, cu excepţia celor date
în competenţa instanţei de tutelă.
(3)Până la data intrării în vigoare a reglementării prevăzute la alin. (1), atribuţiile instanţei de tutelă referitoare la
exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau ale interzisului judecătoresc ori, după caz, cu privire la
supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile acestuia revin autorităţii tutelare.
  Alin. (3) al art. 229 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 214 din 28 iunie 2013 publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 388 din 28 iunie 2013, care introduce art. I^1 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 4 din 30 ianuarie 2013
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 68 din 31 ianuarie 2013.
(3^1)Până la intrarea în vigoare a reglementării prevăzute la alin. (1), măsura plasamentului, a plasamentului în regim
de urgenţă şi a supravegherii specializate se stabilesc şi se monitorizează potrivit art. 58-70 din Legea nr. 272/2004 privind
protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare.
  Alin. (3^1) al art. 229 a fost introdus de pct. 2 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 79 din 28 septembrie 2011
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011, reintrodus de subpct. 28 al pct. 22 al art. I din LEGEA nr.
60 din 10 aprilie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012.
(3^2)Până la intrarea în vigoare a reglementării prevăzute la alin. (1), numirea curatorului special care îl asistă sau îl
reprezintă pe minor la încheierea actelor de dispoziţie sau la dezbaterea procedurii succesorale se face, de îndată, de
autoritatea tutelară, la cererea notarului public, în acest din urmă caz nefiind necesară validarea sau confirmarea de către
instanţă.
  Alin. (3^2) al art. 229 a fost introdus de subpct. 28 al pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012 publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012.
(3^3)Dispoziţiile alin. (3^2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul numirii curatorului special prevăzut la art. 167
din Codul civil.
  Alin. (3^3) al art. 229 a fost introdus de art. III din LEGEA nr. 54 din 14 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL
nr. 145 din 19 martie 2013.
(4)Cererile în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Codului civil rămân să fie soluţionate de instanţele
judecătoreşti sau, după caz, de autorităţile administrative competente potrivit legii în vigoare la data sesizării lor.
  

13
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
protecției copilului pe Legea nr.272 din 2004 privind protecția minorului - și până
la data intrării în vigoare a acestei reglementări, adică până la constituirea
instanței de tutelă, atribuțiile acesteia referitoare la exercitarea tutelei cu
privire la bunurile minorului sau interzisului judecătoresc, sau privind
supravegherea modului in care tutorele administrează bunurile acestora, revin
autorității tutelare.
De ex: dacă se duce la notar reprezentantul minorului sub 14 ani și vrea să
înstrăineze un bun al minorului, are nevoie de ceva?-are nevoie de o autorizare care
ar trebui sa i-o dea instanța de tutelă, însă până se creează instanța de tutelă, nu se
aplica art.94 pct.1 lit.a), ci va fi în continuare autoritatea tutelară.

Competența materială a judecătoriilor- întotdeauna judecătoria este instanță tutelară sau poate fi și o
altă instanță? - de ex în cazul adopției- în acest caz nu ne încadrăm aici (art.94 pct1 lit.a) nu sunt cereri
date de NCC în competența instanței de tutelă. Adopția este reglementată în Legea nr.273 din 2004 –
instanța competentă pe lege specială este tribunalul.
?judecătoria când va judeca o cerere în materie de familie și minori? – când ea nu este dată în
competența altei instanțe.

Art.913 (2) NCPC: (2) Reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia
copilului va sesiza instanţa competentă de la locul unde se află minorul, pentru ca aceasta să dispună,
în funcţie de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică, pentru o perioadă ce nu poate
depăşi 3 luni. Cererea se soluţionează de urgenţă în camera de consiliu, prin încheiere nesupusă
niciunei căi de atac, pronunţată cu citarea părinţilor şi, după caz, a persoanei la care se află copilul.
Dispoziţiile legale privind ascultarea copilului rămân aplicabile.
- este vorba de executarea silită de a face, intuitu personae, de predare a minorului.
Minorul nu poate fi predat forțat prin executor judecătoresc.
- Care este instanța de tutelă în această situație? – vizează exercițiul atribuțiilor
părintești? Este judecătoria sau tribunalul?
*În cazul tribunalului, acesta judecă în primă instanță orice cerere care nu este
dată în competența altor instanțe, este instanța cu plenitudine de competență, când nu

14
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
am un text care să îmi spună care este instanța competentă, înseamnă că aceasta va fi
tribunalul în primă instanță.
R: sensul, așa cum este formulat textul de la lit.a), este ca judecătoria să fie
instanță cu plenitudine de competență în această materie, dacă nu am vreun text care să
spună că e altă instanță (de ex protecția minorului pe legea specială sau în materie de
adopție, unde competența în primă instanță aparține tribunalului), deci competența
aparține judecătoriei.

ART.94 pct.1, lit.b)

b) cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii;


- am discutata la competența generală
Exemple de acțiuni privind înregistrările de stare civilă: în anularea unei înregistrări greșite,
înregistrarea tardivă a nașterii.

ART.94 pct.1, lit.c)


c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii aflate
în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum şi cele privind raporturile juridice stabilite
de asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz;
-prima teză nu cere să avem o asociație de proprietari, de ex eu stau într-o locuință cu 3 ap, nu avem
asociație de proprietari, dacă ar exista litigii între noi, privind administrarea clădirii, ar fi de
competența judecătorieie indiferent de valoarea litigiului.

-dacă am o asociație de proprietari și se judecă cu un locatar/proprietar al imobilului pentru că nu și-a


plătit cheltuielile comune, ne încadrăm în acest text?- indiferent de valoare, este un litigiu între
asociație și o altă p.f/p.j

15
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
- dacă un proprietar cere anularea hotărârii adunării generale, mă încadrez aici? – tot de competența
judecătoriei este.

- litigii între asociația de prorietari cu alte pf/pj în afara locatarilor/asociaților?


- dacă asociația de proprietari ar dori să modifice o terasă, ca să facă un spațiu comercial, și are
nevoie de o autorizație de construire, iar primarul refuză, exercitî o acșiune împotriva primarului,
atunci este o acțiune în contencios adm
-dacă asociația de proprietari încheie un contract de muncă pentru angajarea unui adminsitrator
și există un litigiu pe baza constractului de muncă, este de competența judecătoriei sau a tribunalului
așa cum prevede Codul muncii?

CONCLUZIE: Nu se extinde această competență și la competențe stabilite pe legi speciale, cum ar fi


pe materia acțiunilor în contencios și a litigiilor de muncă, dar în rest, toate litigiile dintre asociația de
proeprietari și p.f/p.j, chiar dacă nu sunt membri ai asociației, sunt de competența judecătoriei.

ART.94 pct.1, lit.d)


d) Cererile de evacuare

- evacuare pe drept comun/evacuare ca procedură specială(revendicare), acest text se referă la cererile


de evacuare fundamentate pe dreptul comun; nu pentru că evacuarea din imobilele ocupate abuziv, nu
ar fi de competența judecătoriei, ci dacă ne ducem la acea procedură specială, vom vedea că există un
text expres care spune că judecătoria este instanța competentă să judecre cerreile de evacuare care au
ca temei procedura specială a evacuării și atunci nu ne încadrăm la pct.1, lit.d) ci la pct.3 al aceluiași
articol care prevede: „Cererile formulate în temeiul prezentului titlu sunt de competenţa judecătoriei în
circumscripţia căreia se află situat imobilul ocupat fără drept ori, după caz, închiriat sau arendat,
chiar dacă locatarul a părăsit imobilul sau contractul a încetat.”.

ART.94 pct.1, lit.e)

16
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
e) cererile referitoare la zidurile şi şanţurile comune, distanţa construcţiilor şi plantaţiilor, dreptul de
trecere, precum şi la orice servituţi sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege,
stabilite de părţi ori instituite pe cale judecătorească;

ex: acțiunile reale în grănițuire, acțiunea în constatare negativă a unei servituți


- limitele legale ale dreptului de proprietate sunt fostele servituți legale
- limitele convenționale se încadrează în acest text? De ex. clauza de inalienabilitate care poate fi
expresă sau implicită, după cum este stipulată în favoarea cui, pentru că sancțiunile sunt diferite.

În cazul unei promisiuni de v-c avem clauză de inalienabilitate?-da, subînțeleasă în favoarea


promitentului cumpărător, încălcarea ei atrage sancțiunea nulității. Când transfer und rept de
proprietate în favoarea unui descemdent și vreau să nu înstrăineze bunul pentru o perioadă de timp,
este o clauză de ianlienabilitate, încălcarea ei va atrage răspunderea contractuală, sancțiunea fiind
eventual rezoluțiunea/despăgubiri.

?aceste acțiuni sunt de competența judecătoriei în baza acestui text? – părerile în doctrină sunt
împărțite, prof.Boroi spune că, fiindcă nu I se pare rațional ca să existe competențe diferite în funcție
de sancțiunea invocată, pt că de exemplu în alte sit cînd vb de const nulității unui ct, vom avea în vedre
valoare și competența se va împărți între judecătorie (sub 200mii lie-jud, peste 200mii lei-tribunalul, în
baza plenitudinii de competență, art.95 pct.1) și atunci nu este firesc ca dacă vorbim de o nulitate
atrasă de nerespectarea clauzei de inalienabilitate subînțeleasă indiferent de valoarea bunului obiect al
contractului să fie de competența judecătoriei pe când în cazul altor motive de nulitatea să se împartă
competența între judecătoriei și tribunal.
?care este obiectul cererii? – R: Obiectul cererii este nulitatea pentru încălcarea uneli
clauze de inalienabilitate subânțelse, aici avem competența în funcție de obiect, indiferent de valoare.
(și în materie de partaj va fi tot timpul competentă judecătoria, indiferent de valoare)

ART.94 pct.1, lit.f)


f) cererile privitoare la strămutarea de hotare şi cererile în grăniţuire;

- nu era nevoie de un text distinct

17
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
TEMĂ: diferența între strămutarea de hotare, revendicare și cererile posesorii.

ART.94 pct.1, lit.h)


h) cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor
contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe;

- judecătoria judecă toate litigiile nepatrimoniale, care nu sunt date în competența expresăa altei
instanțe.

Ex: în practică unele acțiuni patrimoniale sunt calificate ca nepatrimoniale, ceri instanței să-l
oblige pe vecin să îmi repare clanța fiindcă mi-a spart ușa – ce fel de obligație este? – majoritatea zice
obligație de a face neevaluabilă în bani; este sau nu evaluabilă în bani? Este evaluabială în bani, deci
nu ne încadrăm aici.
Obligația primarului de a emite o autorizație de construire, este evaluabilă în bani? Este de
competența judecătoriei?- nu pentru că pe lege specială este de competența judecătoriei.
?predarea unui tablou?- acțiune nepatrimonială?obligație de a face neevaluabilă în bani?
?predarea unor fotografii de familie?
Sunt acele drepturi nepatrimoniale protejate de NCC, dreptul la imagine, la viață privată s-ar
putea încadra aici, când cer ceva ce nu poate fi evaluabil în bani.
Cer să nu publice un articol defăimător la adresa mea, se încadrează aici? Este patrimonială sau
nu? – nu se poate evalua în bani. Protejarea drepturilor nepatrimoniale prevăzute în NCC se încadrează
aici atâta timp cât nu se cere repararea prejudiciului.

ART.94 pct.1, lit.i)


i) cererile de declarare judecătorească a morţii unei persoane;

- toate textele de până acum se referă la mai multe categorii de acțiuni, aceasta fiind o anumită acțiune,
având o procedură specialî ce vizează declararea jduecătorească a morții.
?unde trebuia să fie acest text?- la procedura specială

18
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
Dacă el nu exista și nu aveam text la procedura specială, instanța competentă ar fi fost
tribuanlul.

ART.94 pct.1, lit.j)


j) cererile de împărţeală judiciară, indiferent de valoare;

- orice cerere de partaj, DAR discuția se pune dacă cererea de partaj este doar o consecință a altor
capete de cerere? De ex dacă partajul vizează o succesiune și se mai formulează și alte capete de cerere
cum ar fi raport, reducțiune ș.s.m.d. și ca o consecință să se stabilească cota fiecărui moștenitor și să se
împartă bunurile rezultând din moștenire.

?se referă acest text doar la situația când partajul este cerut singur, ca și capăt principal de
cerere sau și la aceste exemple de mai sus? – doctrina este împărțită: o partea consideră, la o primă
vedere, că partajul este o cerere accesorie - prof. Boroi spune că în astfel de situații nu mai vorbim de
competența judecătoriei, indiferent de valoare, ci stabilim valoarea (luăm în considerarea doar activul
masei succesorale), considerând că ar trebui să se aplice criteriul valoric; o altă parte a doctrinei-
majoritară- consideră că este întotdeauna de competența judecătoriei, deoarece scopul urmărit este
partajul.
Argumentul suprem este din procedura specială a partajului, care vorbește de încheierea de
admitere în principiu care trebuie să cuprindă soluționarea și cererile de reducțiune și raport (art.984 și
art.985 NCPC). Dacă nu s-ar da această încheiere de admietre în principiu prin care ar soluționa aceste
capete de cerere -?este o încheiere interlocutorie sau preparatorie? Cea interlocutorie leagă instanța,
neputând să revină asupra ei, iar asupra celei preparatorii, instanța poate reveni => este o încheiere
interlocutorie, instanța dezleagă definitiv pentru ea o chestiune de care depinde soluționarea cauzei.
Dacă nu s-ar da o încheiere de admitere în principiu și s-ar dispune o expertiză, ar exista o mulțime de
variante în care s-ar putea face partajul, astfel că această încheiere ușurează munca judecătorului, fiind
tranșate deja anumite probelme, pentru a nu fi lăste la urmă.
Majoritatea doctinei spune că întotdeauna procedura partajului este de competența judecătoriei.
Opinia prof.Boroi, care nu este nejustificată, avem o practică mai veche a insatanțelor, dacă există o
acțiune care are o valoare d epeste 1.000.000 RON, ar porni de la tribunal, ar avea apel la curtea de
apel și ar avea recurs la ICCJ, jurisprudența Înaltei Curții anterioară intrării în vigoare a NCPC, este de

19
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
părere că partajul nu are de ce să ajungă la ICCJ. Prof. Boroi mai aduce argumente în acest sens,
deoarece vechea reglementare nu avea criterii de stabilire a competenței materiale în materie de
succesiune după valoare, spunea că toate acțiunile sunte de competența judecătoriei.
Toate cererile de împărțealaă judiciară, indiferent dacă partajul este cerut pe cale principală,
fiind singurul capăt de cerere, fie că este un capăt de cerere aparent accesoriu, fiind vorba de procedura
partajului, celelalte capete de cerere fiind considerate chestiuni prealabile de care depinde soluționarea
partajului, nu capete principale; deci față de faptul că am această încheiere de admitere în principiu, se
consideră că sunt chestiuni prealabile și nu capete principale de cerere, întotdeauna partajul va fi de
competența judecătoriei, indiferent de valoare, în baza acetsui text.

ART.94 pct.1, lit.k)


k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea
părţilor, profesionişti sau neprofesionişti;

-până acum codul vorbea de natura unor cauze, aceste tipuri de cauze sunt de competența judecătoriei
indiferent de valoarea lor, toate celelate cauze dacă sunt evaluabile în bani, cele pe care nu le-am
regăsit în acetse texte și sunt evalluabile în bani sunt de competența judecătoriei dacă valoarea
obiectului porceuslui este panî la 200.000 lei INCLUSIV.

?cum se stabilește valoarea cererii? – Art.194 lit.c) „obiectul cererii şi valoarea lui, după
preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin
care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.[…]”
Criterii de determinarea valorii obiectului: Art.98-Art.105
Art.98
(1) Competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere.
(2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, precum
dobânzile, penalităţile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenţei, şi nici
prestaţiile periodice ajunse la scadenţă în cursul judecăţii.

20
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
-dacă se solicită restituirea unui împrumut și a dobânzilor sau a unor daune moratorii
Ex: Un împrumut cu dobândă și nu s-a restituit la scadență capitalul, dobânda contractuală,
împrumutătorul poate cere în capătul principal restituirea capitalului, dobânzile contractuale și daune
pentru întârziere plus cheltuieli de judecată.
?la ce valoare ne raportăm atunci când stabilim competența materială a instanței? – capitalul de
100.000 lei, fructele civile/dobânzile de 100.00 lei, daunele moratorii- care se datorează până la
înregistrarea cererii de chemare în judecată în valoare de 50.000 lei și mai cer în continuare până la
data pronunțării hotărârii. R: ne vom raporta numai la capital!!!
În vechea reglementare nu exista un text expres și exista discuție dacă se iau în considerare
dobânzile scadente,daunele moratorii etc. sau nu.

(3) În caz de contestaţie, valoarea se stabileşte după înscrisurile prezentate şi explicaţiile date de
părţi.
-dacă am constatarea nulității absolute a unui v-c a unui imobil și se prevede o valoare de
10.000 lei, ?care este valoare pe care o avem în vedere față de acest text? În baza art.131 (2)-norme
imperative,se poate ridica din oficiu excepția de necompetență.

Nulitatea absolută a unui:


1.contract autentic de v-c a unui imobil în valoare de 1.000.00 €, încheiat în urmă cu 2 luni. –
se va lua în considerare valoarea din contract.
2. contract de v-c a unui imobil în valoare de 10.000 lei, încheiat în urmă cu 50 de ani. – se va
lua în considerare valoarea de circulație (nu se face expertiză, deoarece problema competenței trebuie
tranșată de la început) ce putem cere?- grilele notariale

Revenind la competența materială după valoare, primul criteriu: Art. 98. (1) Competenta se
determina dupa valoarea obiectului cererii aratata in capatul principal de cerere. 
(3) In caz de contestatie, valoarea se stabileste dupa inscrisurile prezentate si explicatiile date de
parti. 

21
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
Atunci când instanța își verifică competența în baza art. 131 alin (2) spune că  In mod exceptional,
in cazul in care pentru stabilirea competentei sunt necesare lamuriri ori probe suplimentare,
judecatorul va pune aceasta chestiune in discutia partilor si va acorda un singur termen in acest
scop. 

Fiind vorba de norme imperative, judecătorul, din oficiu poate sa invoce excepția de necompetență
materială și din oficiu poate să conteste valoarea cererii indicate de reclamant, tocmai pentru că ține de
competența materială și să-i pună în vedere să aducă dovezi în ceea ce privește această valoare.

Ipoteză: Voi sunteți judecătorul acestor două cauze:

În primul exemplu se cere constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare cumparare
autentic, notarial, încheiat în urmă cu 2 luni pe o vilă din Andrei Mureșanu care valorează un milion de
euro.

În cealalta situatie, pe vila invecinata, contract încheiat în urmă cu 50 de ani, e o valoare derizorie,
10.000 lei

În prima situație de ce valoare ați ține seama? Care ar fi valoarea?

R: Valoarea din contract! A trecut foarte puțin timp, nu a oscilat prețul imobilelor pe piața
imobiliară.

Dar în celălalt? Aceea este valoarea? Ce inseamnă valoare în această situație?

R: Valoarea de circulatie

Și atunci ce ati cere? Ce probe ați cere?

Expertiză? Nu se dă expertiză! Se dă un singur termen. Competența veți vedea, și cea materială se


discută la primul termen, în mod excepțional spune art 131 (2) se mai dă un termen daca e necesară
ridicarea unor probe. Expertiza nu se administrează într-un termen, cu certitudine vă spun. Nu se mai
face expertiza pentru evaluare, pentru ca ar lua prea mult timp și problema competenței trebuie tranșată
de la bun început, e o aplicație a principiului vizîâd termenul optim și previzibil de soluționare a
cauzei, am discutat art. 6 la principii.

Ce ați cere? Ce acte i-ați cere? Sau ce probe ați administra din oficiu?

Grila notariala- spune o colegă. Să știți că grilele notariale nu îți arată obligatoriu valoarea reală, ci
sunt niște limite, adică nu poti să scazi sub acea valoare, dar prețul real poate să fie mai mare decat
grila notarială, este orientativă.

Altceva?

22
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
Nu toate imobilele sunt impozabile, e adevarat antamez puțin un alt criteriu de stabilire a valorii,
dar care se referă doar la acțiunile reale imobiliare. Dacă ne uităm la textul art 104 :

Art.104 Cererile in materie imobiliara 


(1) In cererile avand ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil,

Clasificarea acțiunilor- acțiuni reale imobiliare

valoarea lor se determina in functie de valoarea impozabila, stabilita potrivit legislatiei fiscale. 
(2) In cazul in care valoarea impozabila nu este stabilita sunt aplicabile dispozitiile art. 98.

Adică valoarea de circulatie a bunurilor. La art. 98 e valoarea de circulație.

Valoarea impozabilă e numai în cazul acțiunilor reale imobiliare, dar chiar și atunci să știți că
acum deja valorile impozabile sunt sensibil apropiate de valoarea reala a bunului

Veți vedea dacă va uitaţi în legea taxelor de timbru, există o dispoziție -Tema de casa sa o cautați,
sau poate o gasiți pe parcurs- care spune că totuși dacă această valoare este una derizorie, instanța
poate să solicite grilele notariale ca să stabilească taxa de timbru.

Adică dacă ar fi să zicem în acest exemplu, ar fi o acțiune în revendicare , iar valoarea impozabilă
a imobilului e de 10 000 de lei- nu e actualizată, aceea e o valoare derizorie, taxa de timbru nu se va
stabili la acea valoare, se ia grila notarială și se stabilește la acea grilă.

Pot sa aplic acest text și în acest caz? și la art. 104; dar dacă e derizorie valoarea impozabilă să
spun ca nu pot să determin competenţa potrivit valorii impozabile și o sa o stabilesc dupa grila
impozabilă?

R: De obicei, logic este, ca să am în vedere aceeași valoare și pe competență și pe taxa de timbru,


că e valoarea obiectului. Valoarea obiectului e relevantă să stabilesc competența materială atunci cand
vorbesc de cereri la care contează valoarea -apropo de lit k - și taxa de timbru, atunci cand ea se
stabilește la valoare.

În aceasta situatie am fi într-o situatie în care competența se raportează la o valoare și taxa de


timbru la alta valoare? Ce parere aveți? Sunt de acord, dar putem să găsim o justificare? Prin ce
metodă de interpretare a legii am putea să spunem că dacă e derizorie valoarea impozabilă, am în
vedere grila notarială - că uite ca am un text de lege care în materia taxelor de timbru îmi spune acest
lucru?

Ar fi analogie? Când aplic analogia?

R: Când nu avem dispoziții, dar aici avem dispoziții. Deşi am un alt text care reglementează o
situație similară, dar și aici îmi reglementează și aici nu face această distincție: spune valoare
impozabila.

23
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
Iată, e o situație în care am în vedere o valoare diferită atunci când stabilesc competența și o
valoare diferită atunci cand stabilesc taxa de timbru, dar este situația doar a acțiunilor reale imobiliare.

Vă spun acum și nu mai reiau textul art 104, îl lămuresc aici- Valoare impozabilă avem doar la
constructii, nu avem și la teren. Atunci cand obiectul litigiului este un imobil -construcție și acțiunea
este una reala imobiliară ,atunci se va avea în vedere valoarea impozabilă pentru stabilirea
competenței. În rest se va avea în vedere valoarea de circulatie

Si revenim la art. 98. Cum stabilim valoarea de circulație făra sa avem posibilitatea să facem o
expertiză de evaluare? Ca tocmai v-am citit textul art. 131 ca se dă un singur termen. Ce ați cere? Grila
notarială stabilește niște valori, dar sunt oarecum valori minimale, orientative, aș putea să o am în
vedere. Ce ați putea cere totuși ca să stabilim cu mai multă acuratețe valoarea de circulație?

Evaluarea bunului?- asta nu se poate.

De exemplu daca o casă a fost vândută din același cartier din zonă?

R: Contracte privind imobile similare. Contracte de vânzare-cumpărare. Asta e cea mai bună
soluție. O adresă la camera notarilor să vă trimită contracte privind imobile similare.

Alte posibilități?

R: A ține seama de oferte de vânzare cumpărare din ziare.

Nu s-ar putea ține cont de părerea unui expert? Nu neaparat să se facă o expertiză , ci sa vină un
evaluator? Expert imobiliar?

R: Nu se poate, deaia v-am zis textul art 131.

Ar putea teoretic să vină partea cu o expertiză extrajudiciară de evaluare, să platească un expert și


să spună expertul acela - asta este valoarea. Dar daca expertiza nu e judiciară, poți să o înlîturi din
probațiune. Și tu expertiză judiciară nu ai cum să dispui intr un singur termen ca nu se face.

Ce părere aveți, ofertele de vânzare, reflectă prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele? Ele
se și negociază..

Mai degrabă niște contracte, dacă se găsesc; dacă nu gasesc contracte, în subsidiar oferte, iar dacă
nu găsesc nici oferte, măcar grilele notariale.

Acestea sunt înscrisurile pe care le-ați putea cere reclamantului ca să verificați competența. sau ați
putea să faceți și voi proba’iunedin oficiu, adresă la camera notarială, să vă trimită contractele, grilele,
vă uitați și voi pe ziar ca sunt pe net. A;a stabilim valoarea de circula’ie atunci când este vorba de un
bun, poate fi bun atat mobil cât și imobil.

24
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
Ipoteza 2: Dacă reclamantul spune: Pârâtul mi-a distrus complet casa, aintrat in ea cu camionul și
nu a rămas nimic și îi cer 2 milioane de euro despăgubiri. E o casa undeva în Ciurila. Ați avea în
vedere această valoare? Dacă cer o astfel de valoare, ați cenzura-o pe competentă? E vreo diferență
între acest exemplu și celalalt?

Când revendic bunul sau când cer constatarea nulității absolute a contractului, sau când cer o sumă
de bani cu titlu de despăgubiri pentru distrugerea bunului?

Care este obiectul cererii la care mă raportez apropo de valoare? E imobilul? Nu. E o suma de
bani. Se mai pune problema să conteste instanta? E chiar suma de bani.

Deci nu contează că în starea de fapt reclamantul spune că ar fi contravaloarea imobilului, aia e


starea de fapt, nu e obiectul- obiectul e o sumă de bani; acolo instanta nu poate să conteste nici pentru
timbrat nici pentru stabilirea taxei de timbru că cere o sumă de bani. Aaa că în urma administrării
probațiunii îi dă o parte, e altă poveste. Nu pot să mă bag peste ce cere el. Obiectul nu e imobil,
obiectul este o sumă de bani.

Art 99 Cazul mai multor capete principale de cerere 


(1) Cand reclamantul a sesizat instanta cu mai multe capete principale de cerere intemeiate pe fapte
ori cauze diferite, competenta se stabileste in raport cu valoarea sau, dupa caz, cu natura ori obiectul
fiecarei pretentii in parte. Daca unul dintre capetele de cerere este de competenta altei instante,
instanta sesizata va dispune disjungerea si isi va declina in mod corespunzator competenta. 
(2) In cazul in care mai multe capete principale de cerere intemeiate pe un titlu comun ori avand
aceeasi cauza sau chiar cauze diferite, dar aflate in stransa legatura, au fost deduse judecatii printr-o
unica cerere de chemare in judecata, instanta competenta sa le solutioneze se determina tinandu-se
seama de acea pretentie care atrage competenta unei instante de grad mai inalt. 

Ipoteza 3: Am un reclamant care îl cheamă pe pârât în judecată și cere de la el mai multe sume de
bani. Primul capăt de cerere 100.000 lei-împrumut nerestituit, în baza contractului cutare. Capătul al
doilea de cerere 300.000 lei -reparare prejudiciu cauzat prin fapta ilicită - că i-a distrus gardul. Al 3-lea
capăt de cerere 500.000 lei- preț neachitat din contractul cutare.Care este instanța competentă?

Același reclamant, același pârât; între ei există aceleași raporturi juridice.

Ne aflăm în ipoteza de la alin (2)? Vedeți vreo legatură între cele 3 capete de cerere, înafară de
faptul că vizează raporturi juridice între aceleași părți? Nici o legătură. Sunt două contracte diferite și o
răspundere civilă delictuală.

25
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
Ați aplicat textul de la art.99- capătul de cerere de 100.000 lei daca s-a sesizat judecătoria, rămâne
la judecătorie, celelalte două se disjung și se trimit la tribunal.

Dacă între ele ar exista o legătură, fie că din același contract solicită mai multe capete de cerere,
dar toate ar fi principale, e destul de greu de imaginat numai capete principale, dar legiuitorul a
prevăzut această ipoteză. Este totuși posibil să nu ai capăt principal- capete accesorii, la capăt
principal- capete accesorii merg pe capătul principal si am terminat cu competența, dar dacă toate
capetele de cerere ar fi principale și între ele există totuși o legătură, s-ar justifica să se judece deodată,
și dacă sunt de instanțe de grade diferite și ar trebui să se judece deodată, atunci la care instanta ar fi
normal să meargă?- la cea de grad superior. Este o reglementare care nu era in VCPC. Pe vechiul cod
se aplica art 99 alin (1) , deoarece nu era 99 alin (2), ci doar o dispoziție de genul alin (1) nu aveam ce
sa facem disjungeam si trebuia suspendata una pana se judeca alta, daca între ele exista o legatura de
conexitate și una depindea de solutia celeilalte.

TEMA: CAPETE PRINCIPALE DE CERERE CARE S-AR ÎNCADRA ÎN TEXTUL ART 99


ALIN (2)

Art. 100 Cererea formulata de mai multi reclamanti 

Dacă mai mulți reclamanți formulează o cerere împotriva unui singur pârât sau împotriva mai
multor pârâți, aceleași situații le putem avea ca la art. 99 alin (1) sau alin (2), fie au o legătură aceste
pretenții ale reclamanților, fie nu au o legătură. Când au o legătură? Când nu au nici o legătură?

Ipoteza 4: Dacă pârâtul este un debitor al mai multor creditori. Este un om care se îndatorează
frecvent și are 10 contracte de împrumut cu persoane diferite. S-ar putea discuta. 10 contracte de
împrumut, toate ajunse la scadență împotriva aceluiași debitor. S-ar încadra pe alin 99 alin (2)?

Ipoteza 5: Am 10 creditori împotriva aceluiași debitor. 10 raporturi juridice distincte, dar vizează
același pârât. Tuturor le datorează o anumită sumă de bani. La unii 100.000, la alții 200.000 samd.
Care este instanța competentă dacă toți reclamanții formulează o singură cerere de chemare judecată
impotriva pârâtului, își angajează un singur avocat să-i reprezinte. Cum am stabili instanța
competentă?

Similar lui 99 alin (1) adica zicem între cele 10 raporturi juridice nu este nici o legătură,
disjungem, fiecare reclamant rămâne cu pârâtul pe creanța lui și mergem pe competența instantelor în
functie de valoare, sau rămân să se judece împreună? La acest lucru ne răspunde art.100

26
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016

(1) Daca mai multi reclamanti, prin aceeasi cerere de chemare in judecata, formuleaza pretentii
proprii impotriva aceluiasi parat, invocand raporturi juridice distincte si neaflate intr-o legatura care
sa faca necesara judecarea lor impreuna, determinarea instantei competente se face cu observarea
valorii sau, dupa caz, a naturii ori obiectului fiecarei pretentii in parte. 

Deci iată, este un text similar art. 99 alin (1)- ai în vedere fiecare raport juridic, îl disjungi, dacă e
cazul și păstrezi ce e de competența ta, iar restul declini la o altă instanță. Dacă se înregistrează cererea
la judecătorie, cele ce sunt până la 200.00 lei judecătoria le păstrează, restul le disjunge și le declină la
tribunal

Dar dacă sunt mai mulți reclamanți impotriva aceluiași pârât și între cererile lor există o legătură?

(2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile si atunci cand unul sau mai multi reclamanti formuleaza, prin
aceeasi cerere de chemare in judecata, pretentii impotriva mai multor parati, invocand raporturi
juridice distincte si fara legatura intre ele. 

Acea situație când avem reclamanți distincți si pârâți distinți. Cu atât mai mult. Când e un singur
pârât atrage aplicarea alin (1)

Exemplu (absurd): Eu vă chem în judecată pe unul din voi că îmi datorați o sumă de bani, în
aceași cerere de chemare în judecată mama vă cheamă în judecată pe altul din voi că ii datorează ei o
sumă de bani, si sora mea la fel. Nu au nici o legătură una cu alta. Toți ne judecăm,3 reclamanți și 3
pârâți, și cerem 3 lucruri diferite, fiecare de la pârâtul nostru, nu au nici o legătură, trebuia să le
formulăm pe cale separată, normal că se stabilește competența instanței in funcție de valoarea
fiecăruia.

Ipoteza 6: Dar dacă ar fi mai mulți reclamanți și între ei există o legătură? Sau mai mulți
reclamanți și mai mulți pârâți și între creanțele lor există o legătură. Am putea să aplicăm o legură
similară cu art.99 alin (2) ?

Exemplu: Mă duc cu mașina, intru în 4 pietoni și îi rănesc pe toți, și ei mă cheamă în judecată și


spun că prin aceași faptă ilicită le-am cauzat fiecăruia un anume prejudiciu. Există o legătură, e aceași
cauză.

Exemplu 2: Situația unor contracte vizând edificarea unei constructii, aici poți să ai construcția în
proprietate a unei singure persoane, sau în proprietatea mai multor persoane. Atunci reclamanții au o
legătură, fiecare a contribbuit cu ceva la edificarea construcției, în această situație există o legătură
27
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
între solicitările lor? Pentru că toate-s practic în realizarea unui bun în favoarea pârâtului. Ar fi o
legatură suficient de caracterizată să atragă judecarea lor împreună? Ar putea să fie considerată o
legătură suficientă în sensul alin (2) al art 99. Se poate discuta. Și să aplicăm aceași regulă. Deci am
mai multi reclamanți împotriva aceluiasi pârât, dar între solicitarile lor există o legatura care justifică
faptul ca cererile lor sa se judece impreuna. Atunci după ce valoare determinăm competența? Le
adunăm sau tot după valoarea cea mai mare? Art. 100 nu ne dă un astfel de criteriu? Putem aplica
criteriul de la art 99 alin (2). Rămân totuși reclamanți distincți, fiecare cere o sumă de bani, logic le pot
însuma? După valoarea cea mai mare.

Iar dacă sunt mai mulți pârâți pentru că aceleași prestații sunt efectuate în facvoarea mai multor
pârâți fiind coproprietari, același principiul îl vom aplica.

Art.101 Valoarea cererii in cazuri speciale 


(1) In cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea
competentei instantei se va tine seama de valoarea obiectului acestuia sau, dupa caz, de aceea a partii
din obiectul dedus judecatii. 
(2) Aceeasi valoare va fi avuta in vedere si in cererile privind constatarea nulitatii absolute, anularea,
rezolutiunea sau rezilierea actului juridic, chiar daca nu se solicita si repunerea partilor in situatia
anterioara, precum si in cererile privind constatarea existentei sau inexistentei unui drept. 
(3) In cererile de aceeasi natura, privitoare la contracte de locatiune ori de leasing, precum si in acelea
privitoare la predarea sau restituirea bunului inchiriat ori arendat, valoarea cererii se socoteste dupa
chiria sau arenda anuala. 

Observați că sunt 3 chestiuni distincte. Deci în cereri privitoare la executarea unui contract ori a
unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței se va ține seama de valoarea obiectului, sau dupa caz
de a ceea a părții din obiectul dedus judecății. De ce spune părții din obiectul dedus judecății. Puteți să
îmi dați un exemplu? Valoarea obiectului și valoarea părți? O răspundere contractuală. Păi dacă îmi
datorează numai un sfert din preț, nu o să se aibă în vedere toată valoarea bunului, că se va avea în
vedere suma de bani pe care o solicit cu titlu de diferență de preț; acesta este alin (1).

Alin (2) dacă cer constatarea nulității absolute sau anularea, rezilierea sau rezoluțiunea actului
juridic, întotdeauna voi avea în vedere, valoarea obiectului, chiar dacă nu se solicită repunerea părților
în situația anterioară. Deci nu este o cerere neevaluabilă în bani, apropo. Acțiunea în constatarea
nulității absolute sau acțiunea în anularea unui act juridic în reziliere sau rezoluțiune este evaluabilă în
bani, indiferent dacă cer sau nu repunerea în situația anterioară.

28
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
TEMĂ: Mai discutabil ar fi cum stabilesc taxa de timbru dacă cer și repunerea în situația anterioară, o
plătesc de două ori, sau o plătesc o singură dată și îmi e avantajos să cer întotdeauna repunerea în
starea anterioară.

Ipoteza 7: Dacă se cere rezoluțiunea unui antecontract de vânzare-cumpărare de către promitentul


cumpărător pentru că vânzătorul nu s-a prezentat la notar să încheie contractul autentic promis,
valoarea obiectului, prețul din contract este de 500.000 de lei, partea din preț achitată este de 100.000
lei. La ce valoare stabiliți competența și timbrajul? Sau e diferită valoarea pentru timbraj și pentru
competență? Ce părere aveți? Este vreo deosebire între această situație și situația în care s-ar cere
constatarea nulității chiar a contractului de vânzare cumpărare.

Deci 2 ipoteze:

a) Cumpărătorul cere constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare și restituirea


avansului pe care l-a plătit de 100.000 lei și bunul a valorat potrivit prețului din contract 500.00 lei-
fiind valoarea de circulație, contractul fiind încheiat recent.

b) Se cere constatarea nulității absolute a unei promisiuni de vânzare cumpărare în care s-a plătit cu
titlu de clauză anticipatorie, o sumă de 100.000 de lei, o parte din prețul din viitorul contract.

E vreo deosebire între cele două sitații de stabilire a valorii? Si care e valoarea?

Rezoluțiunea sau nulitate, până la urmă e același lucru. Până la urmă competența și timbrajul ar trebui
să fie aceleași, urmeză aceleași reguli. Ce părere aveți?

Eu vreau, apropo de repunerea în situația anterioară, 100.000 de lei. Dar cer:

1) Constatarea nulității absolute sau rezoluționarea contractului

2) Repuneți-ma în situația anterioară și dați-mi 100.000 de lei.

În ambele situații cer asta. La prima situație la capătul principal de cerere a avut contract, iar la
cealaltă situație un ante contract. E vreo deosebire între cele 2? Ce valoare ați avea în vedere?Contează
cine este cel care cere?

Dacă ar cere vânzătorul în prima ipoteza-cere rezoluțiunea sau nulitatea absolută, la el ce ar


însemna repunerea în situația anterioară? Redobândirea dreptului de proprietate asupra bunului. Ce
valoare am avea în vedere? Depinde cine este cel care formulează capătul? Avem un singur capăt de
cerere sau două capete de cerere? Constatați nulitatea și dați-mi banii înapoi, sau repuneți-mă în
situația anterioară.

La vânzător ar cere o acțiune în rectificare- asta ar fi repunerea în situația anterioară, radiați-l din
Cartea funciară, reînscrieți-mă pe mine cu rangul de dinainte. Când cere vânzătorul am putea măcar să

29
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
ne gândim la valoarea avansului? E clar că e valoarea bunului. Dar e vreo diferență de situația în care
vânzătorul e reclamant și cumpărătorul e reclamant față de faptul că primul capăt de cerere este
constatarea nulității? Dacă nu aș cere deloc repunerea în situația anterioară?

( Când nu știți să răspundeți la o întrebare puneți-vă întrebările ajutătoare.)

Am un singur capăt de cerere, dacă nu ar exista deloc petit de repunere în situația anterioară? V-ați
gândi măcar la valoarea avansului, pentru că reclamant este cumpărătorul? NU. Și atunci e vreo
diferență între situația când cere și nu cere repunerea în situația anterioară?

R: Competența întotdeauna se raportează la capătul principal de cerere, că dacă se admite capătul


principal se repun părțile în situația inițială, dacă se respinge, accesoriul urmează soarta principalului.
Si atunci în toate situațiile va fi valoarea bunului.

E vreo deosebire între situația în care am contract de vânzare cumpărare și antecontract de vânzare
cumpărare? Mai am vreun alt argument să spun că la antecontract ar fi o altă valoare? Față de acest
argument că dacă nu aș avea capătul accesoriu de cerere și aș cere doar constatarea nulității la ce v-ați
raporta la antecontract? La valoarea părții din preț achitate sau la valoarea întregului preț?

R: A înregului preț. Nu contează că se cere sau nu se cere repunerea în situația anterioară,


valoarea bunului, este cea din contract, deci pe întregul preț, sau dacă prețul e derizoriu pentru că s-a
plătit demult, se discută eventual.

COLEG: Dar cele două, contractul și antecontractul, nu au obiecte diferite?

A.C: Ba da. Păi de aia v-am întrebat, că nu e același lucru. Spuneți că în cazul antecontractului ar
fi o altă valoare? Dacă reclamantul e promitentul-cumpărător, spune eu vreau 100.000 de lei, de ce să
mă adresez tribunalului, când eu vreau numai 100.000 lei.

COLEG: Obiectul nu este bunul, ci încheierea unui contract,

A.C.: A fost o opinie în practică. Bun dar obiectul care este? Încheierea contractului promis și ăla
ar fi translativ de proprietate. Și ce s-ar repune în situația anterioară respectiv și din perspectiva
promitentului-vânzător, să aibă dreptul să vândă bunu cui vrea, că e o clauză de inalienabilitate
subînțeleasă la antecontract, dar el nu a pierdut bunul. Din punctul lui de vedere repunerea în situația
anterioară nu înseamna redobândirea dreptului de proprietate, că el nu l-a pierdut niciodată, înseamnă
că e liber să vândă bunul cui vrea.
A fost opinia Curții de Apel Cluj, chiar a mea. Adică, mi se pare absurd să timbrez, dar să știți că
ICCJ a spus altceva. Eu mi-am dat argumentul comparând cu contractul de vânzare-cumpărare,
comparând cu situația când nu cere repunerea în situația anterioară. Dacă se cere numai constatarea
nulității antecontractului sau rezoluțiunea, la ce valoare mă raportez? Contează cine este reclamant
cine este pârât? Care ar fi valoarea? Dacă ar fi promitentul-vânzător, cere rezoluțiunea contractului, la
ce valoare v-ați raporta?

30
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
R: Chiar dacă e numai antecontract, tot la valoarea bunului te raportezi!

Vi se pare că se justifică vreo diferență între cele două situații? Ce fel de drept se naște din
antecontract?

Dacă vorbim de clauza de inalienabilitate e competența judecătoriei, indiferent de valoare, dar nu


s-a încălcat clauza de inalienabilitate, că nulitatea pentru încălcarea clauzei de inalienabilitate se soliciă
de către cine? În favoarea cui e? A promitentului-cumpărător, pentru situația în care promitentul-
vânzător a înstrăinat altcuiva și se cere nulitatea contractului subsecvent.

Luați situația pas cu pas:

Ipoteza 8: Închei cu Ionuț un antecontract ce vânzare cumpărare, nu îl notez în cartea funciară, pe un


imobil, deși trebuie notat, fiindcă renuț eu la această notare. Si profitând de această împrejurare eu
vând altei persoane imobilul, Și se încalcă clauza de inalienabilitate, celălalt cunoscând acel lucru.
Antecontractul e nul? NU. Contractul de vânzare-cumpărare, pentru că am încălcat eu vânzător clauza
de inalienabilitate față de tine, dar cotractul l-am încheiat cu un terț.

În prima ipoteză se judecă părțile contractului, în ipoteza cu clauza de inalienabilitate se judecă


promitentul-cumpărător cu promitentul-vânzător și cu terțul căruia i-a înstrăinat, iar obiectul este
nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu încălcarea clauzei de inalienabilitate din
antecontractul de vânzare cumpărare anterior.

Dacă cere anularea antecontractului se pune problema de încălcarea clauzei de inalienabilitate ca


să fie de competența judecătoriei în orice situație.

Ipoteza 9: Am o promisiunea de vânzare cumpărare între promitentul-vânzător și promitentul


cumpărător- A si B. Un antecontract de vânzare cumpărare. Are o clauză de inalienabilitate
subînțeleasă, în sensul că A nu v-a înstrăina bunul, pentru a putea să încheie contractul autentic promis,
cu toate acestea, A înstrăinează imobilul unui terț cumpărător-C. Încalcă clauza de inalienabilitate din
antecontractul dintre A și B, încheind contractul cu C.

Să ceară A constatarea nulității absolute a contractului încheiat cu C pentru că el însuși a încălcat


clauza de inalienabilitate prevalându-se de propria sa culpă? E valabilă ipoteza. În această situație
fiindcă e vorba de încălcarea clauzei de inalienabilitate subînțeleasă, care este instanța competentă?
Judecătoria!

În ipoteza mea era nulitatea acestui contract, a antecontractului dintre A și B, din orice motiv. De
exemplu a fost viciat consimțământul uneia dintre părți, sau rezoluțiunea că nu s-a prezentat

31
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
promitentul-vânzător la notar, sau promitentul cumpărător nu a plătit diferența de preț ca și clauză
anticipatorie din contract. La ce valoare mă raportez atunci când cer constatarea nulității sau anularea,
sau rezoluțiunea acestui contract? Dacă nu ar fi valoarea bunului ce altă valoare ar fi? Ar conta cine
introduce cererea de chemare in judecată? Deci chiar dacă promitentul-vânzător zice: cer rezoluțiunea
pentru că nu mi-a plătit diferența de preț de 400.000 de lei. Spuneți că ar trebui să fie 100.000 de lei?
De ce să nu fie 400.000 de lei cât nu mi-a plătit?

În realitate, sunt 2 capete distincte de cerere, apropo și de timbrat și de competență. Un capăt care
este nulitate sau rezoluțiune, depinde ce am cerut și capătul doi de cerere este repunerea în situația
anterioară și să îmi restituiți 100.000 de lei. Capătul doi de cerere este clar că are acest obiect de
100.000 de lei. Dar capătul unu ce obiect are? Contractul promis ar fi obiectul, deci și valoarea
contractului promis este valoare întregului bun, nu doar avansul.

Și alin (3) vorbește de cereri patrimoniale dar care privesc alte contracte- contracte cu executare
succesivă. Alin (1) și (2) se refereau la contracte cu executare uno ictu. În cazul contractelor cu
executare succesivă, dacă e vorba de predarea sau restituirea bunului închiriat sau arendat, la ce
valoare mă raportez? Observați că în aceste contracte nu se transmite dreptul de proprietate asupra
bunului și dacă cer restituirea bunului, defapt cer executarea unei obligații corelative unui drept de
creanță. Care e valoarea creanței? E valoarea bunului? NU. Atunci care e valoarea? În vechiul cod nu
aveam un text. Practica a spus la un moment dat că ar fi 3 ani, practic cât aș putea să cer chiria sau
arenda, în interiorul termenului de prescripție, ca să găsească un criteriu Vine legiuitorul și pune el un
criteriu legal, pe un an de zile.

Haideți să vedem diferența dintre art. 101 alin (3) care vorbeste de contracte cu executare
succesivă și art. 103 care vorbește tot de contracte cu executare succesivă.

Art.103 Cererea privind prestatii succesive 


In cererile care au ca obiect un drept la prestatii succesive, daca durata existentei dreptului este
nedeterminata, valoarea lor se socoteste dupa valoarea prestatiei anuale datorate. 

La ce fel de cereri se referă art. 103? Care este rațiunea art.103?

Observați că art. 101 (3) se limitează doar la contractele de locațiune, leasing, arendă-cereri de aceași
natură. Art. 101 alin (1) spune executarea acestor contracte, art 101 alin (2) spune rezoluțiune, nulitate
sau reziliere (fiind cu executare succesivă), PRECUM ȘI, deci nu vorbește doar de predarea bunului,
acțiune în răspundere contractuală pentru executarea contractului sau pentru reziliere sau de anulare,
deci alin (1) sau alin (2) de aceași natură, precum și predarea sau restituirea bunului închiriat sau

32
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
arendat. Deci nu mizeză doar predarea bunului închiriat sau arendat, ci și rezoluțiunea contractului,
nulitatea contractului, executarea contractului.

Indiferent de valoarea bunului, se are în vedere chiria sau arenda anuală.

Ipoteza 10: Dar dacă nu s-a încheiat pe un an de zile contractul, ci doar pe 6 luni și cer anularea sau
rezilierea lui, [și acestea de la art 101. alin (3) sunt cu executare succesivă]. Dacă e sub 1 an, la ce
valoare mă raportez?

Art 103 vorbește în general de contracte vizând prestații sccesive, în primul rând include și alte
contracte care nu sunt amintite în art. 101. Exemple: contractul de întreținere, rentă viageră.

Deci art. 103 vorbește de contracte pe durată nedeterminată, deci dacă sunt de durată nedeterminată, se
are în vedere pe 1 an de zile. Ipoteza pusă privește din start contracte pe durată determinată mai mică
de 1 an de zile. Dacă e mai mică de 1 an de zile, pot accepta.

TEMĂ: Deci când e un contract pe durată determinată și pe o perioadă de sub un an de zile, am în


vedere valoarea anuală, sau o valoare de 6 luni.

Coroborarea textului de la art. 101 (3) cu art. 103. Asemănpăi și deosebiri.

Locațiune pe perioadă determinată e posibil. Dacă e pe perioadă nedeterminată are niște reguli
specifice de denunțare a contractului.

Art. 102 Cererea de plata partiala 


Cand prin actiune se cere plata unei parti dintr-o creanta, valoarea cererii se socoteste dupa partea
pretinsa de reclamant ca fiind exigibila. 

Ipoteza 11: Împrumut o sumă de bani cu restituirea în rate a împrumutului. Ratele scadente sunt de
500.000 lei, eu cer instanței să oblige pârâtul să îmi restituie 100.000 lei. Principiul disponibilității- ce
cer? Cât cer? Cât vreau?

33
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
Vreau 100.000 de lei de la el. Care este instanța competentă, dacă scadente sunt sume în valoare de
500.000 lei? Ce ar urmări reclamantul, făcând așa ceva? Nu e o remitere de datorie, ar putea să fie, să-l
ierte, dar raportat la competență ce problemă ar trebui să ne punem când cerem numai 100.000 de
lei.Pot să îmi aleg instanța? Competența materială e la latitudinea părții? NU. Și atunci ce valoare ați
avea în vedere la stabilirea competenței?

R: Valoarea totală.

Art. 103 valoarea cererii se socoteste dupa partea pretinsa de reclamant ca fiind exigibila te uiți cât e
scadent, chiar dacă el spune, poate să conteste cât e scadent. Nu poți să îi dai mai mult decât a cerut,
dar când stabilești competența te raportezi la valoarea scadentă, pentru a verifica faptul că reclamantul
nu vrea să eludeze regulile în materie de competență.

La ce valoare ați stabili taxa de timbru?

R: La cât cere.

Pot exista ale opinii contrare, dar nu ar avea sens să spună valoarea cererii se socotește după partea
pretinsă ca fiind exigibilă. Poate să spună reclamantul că e altă sumă exigibilă decât cea care rezultă
din contract la stabilirea competenței, ca să își aleagă instanța?

E adevărat, cer o sumă de bani. Instanța nu contestă faptul că tu ceri 100.000 de lei, nu îți dă mai
mult de atat, Dar poate să conteste instanța cât e exigibil? E vreo diferență între această situație și acel
exemplu în care am spus că cer 2 milione de lei contravaloarea unui imobil din Ciurila distrus? E o
sumă de bani pe care o cer. Poate cenzura instanța cât cer? E aceași situație, față de textul art. 102.

Dacă cere mai mult decât valoarea exigibilă. E vreo diferență între situația în care cere mai puțin
decât valoarea exigibilă ca el să eludeze normele de competență, s-ar putea în concret ca el să
înregistreze 5 cereri distincte de 100.000 de lei, în loc să înregistreze una singură de 500.000 de lei.
Sau 10 cereri de 100.000 de lei în loc de una singură de un milion. Sau cere mai mult deși exigibil ar fi
mai puțin. Interesantă ipoteză. E vreo diferență între cele 2 situații.

Instanța nu poate să cenzureze cât cere, dar pe competență, observați că avem un text special care
vorbește de exigibilitate.

Voi sunteți legiuitorul, dacă ați vrut ca să raportăm competența la valoarea din suma pe care o
pretinde reclamantul, cum ați fi formulat acest text? Așa? Care o pretinde el că e exigibilă? R:
Valoarea părții pretinse de reclamant, apropo de art 101 alin (1). Nu avea nici o noimă să mai vorbesc
de exigibilitate. Dar dacă am vorbit de exigibilitate, oare nu oferă un criteriu instanței indiferent în ce
direcție mă duc. În practică nu pot să îmi imaginez că cineva ar cere mai mult, e greu de imaginat. Dar
ar trebui să aplic același raționament.
34
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
Din moment ce îmi dă un criteriu-exigibilitatea, la competență, taxa de timbru o să o raportez însă
la suma în concret solicitată. Scadența înseamnă un criteriu pe care judecătorul poate să-l verifice, fiind
vorba de competența materială.

Cererile în materie imobiliară le-am discutat 6, cererile in materie de moștenire le-am amantamat
când v-am spus de împărțeală succesorală.

Art.105 Cererile in materie de mostenire 


In materie de mostenire, competenta dupa valoare se determina fara scaderea sarcinilor sau
datoriilor mostenirii. 

V-am spus, numai pe activ succesoral, nu și pe pasiv. Deci dacă ai 5 imobile, le aduni pe toate, nu
contează că ai datorii la bancă în valoare mai mare decât valoarea lor de circulație.

Art. 106 Dispozitii speciale 


(1) Instanta legal investita potrivit dispozitiilor referitoare la competenta dupa valoarea obiectului
cererii ramane competenta sa judece chiar daca, ulterior investirii, intervin modificari in ceea ce
priveste cuantumul valorii aceluiasi obiect. 
(2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile si la judecarea cailor de atac.

Dacă eu cer 100.000 lei și ulterior îmi majorez pretențiile fiindcă din probe rezultă că valoarea
bunului distrus nu este 100.000 lei, ci este 1 milion de lei. Pot să fac acest lucru dacă ne uităm la art
204 CPC7, care vorbește despre modificarea cererii de chemare în judecată, acesta spune expres că

6
Art.104 Cererile in materie imobiliara 
(1) In cererile avand ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor se
determina in functie de valoarea impozabila, stabilita potrivit legislatiei fiscale. 
(2) In cazul in care valoarea impozabila nu este stabilita sunt aplicabile dispozitiile art. 98.

7 [2 ]
Art.204 Modificarea cererii de chemare in judecata 
(1) Reclamantul poate sa isi modifice cererea si sa propuna noi dovezi, sub sanctiunea decaderii, numai pana la primul termen la care acesta este legal
citat. In acest caz, instanta dispune amanarea pricinii si comunicarea cererii modificate paratului, in vederea formularii intampinarii, care, sub
sanctiunea decaderii, va fi depusa cu cel putin 10 zile inaintea termenului fixat, urmand a fi cercetata de reclamant la dosarul cauzei. 
(2) Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece in incheierea de sedinta declaratiile verbale facute in instanta cand: 
1. se indreapta greselile materiale din cuprinsul cererii; 
2. reclamantul mareste sau micsoreaza cuantumul obiectului cererii; 
3. se solicita contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit in cursul procesului; 
4. se inlocuieste o cerere in constatare printr-o cerere in realizarea dreptului sau invers, atunci cand cererea in constatare este admisibila. 
(3) Modificarea cererii de chemare in judecata peste termenul prevazut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor partilor. 

35
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
majorarea pretențiilor nu constituie modificare, deci practic pot să îmi majorez pretențiile oricând. Art.
204 alin (2) pct 2, reclamantul mărește sau micșărează cuantumul cererii- nu se consideră o modificare
de cerere, pot să majorez sau să micșorez cuantumul cererii. La ce raportez competența? Am verificat-
o, a fost 100.000 de lei, o majorează ulterior la 1 milion, că din probe rezultă că valoarea prejudiciului
este mai mare? Se modifică competența instanței? La ce raportez competența instanței? R: La valoarea
obiectului stabilit la primul termen de judecată, nu mai contează că din probe imi rezultă altă valoare.

Dacă i-am dat 1 milion de lei, ce cale de atac va avea hotărârea. El a cerut 100.000 lei. R: Dacă
am mers la judecătorie va avea doar apel la tribunal, nu va mai avea și recurs. Dacă ar fi cerut de la
bun început 1 milion de lei, pornea de la început la tribunal. Avea apel la Curte și așa se interpretau
cele două texte ale art 106. Nu mai contează modificarea valorii, ce ai cerut se are în vedere și la
stabilirea competenței primei instanțe și la regimul juridic al căilor de atac.

Cer iarăși o sumă de bani, introduc din nou la tribunal, pentru că cer 300.000 lei și se stabilește că
valoarea prejudiciului este de 1.100.000 lei, am apel doar la Curtea de Apel, sau mai am și recurs la
ICCJ. Fiind peste 1 milion de lei, aș putea să merg la ICCJ. R: Acea valoare pe care am avut-o în
vedere la determinarea competenței o voi avea în vedere și când determin de ce căi de atac este
susceptibilă hotărârea.

Dacă nu exista art 106 aș fi putut să discut eventual de un alt regim juridic al căilor de atac.

Art. 125 Cererea in constatare 


In cererile pentru constatarea existentei sau inexistentei unui drept, competenta instantei se determina
dupa regulile prevazute pentru cererile avand ca obiect realizarea dreptului. 

Cum înțelegem celelalte două puncte ale art 94, e vorba de punctele 2 și 3.

Art. 94 Judecătoria

2. caile de atac impotriva hotararilor autoritatilor administratiei publice cu activitate


jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate, in cazurile prevazute de lege; 
3. orice alte cereri date prin lege in competenta lor.

De ce spune textul în cazurile prevăzute de lege? Adică nu judecă. Judecătoria nu va judeca ea


căile de atac împotriva hotărârilor administrației publice. Care e diferența între acest text și un text care
spune dacă legea nu prevede altfel cum ar fi la litera a.8

8
Articolul 94 Judecatoria 
Judecatoriile judeca: 
1. in prima instanta, urmatoarele cereri al caror obiect este evaluabil sau, dupa caz, neevaluabil in bani: 

a) cererile date de Codul civil in competenta instantei de tutela si de familie, in afara de cazurile in care prin lege se
prevede in mod expres altfel;

36
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
Aici judecătoria nu poate să aibă plentitudine de competență, pentru că aceste acțiuni sunt de
contencios. Țineți minte că legea contenciosului nu sunt de competența instanței de contencios
(tribunal sau curte de apel) acele acțiuni pentru care un text de lege special, prevede competența altei
instanțe.

Exemple. Pe legea fondului funciar- hotărârea comisiei locale se atacă la comisia județeană, iar
hotărârea comisiei județene se atacă la judecătorie.

În materie contravențională

Nu doar in legi speciale găsim texte care spun ce alte materii sunt date în competența judecătoriei,
ci există texte și în cod

Exemplu: Judecătoria judecă cereri de îndreptare de eroare materială la propriile hotărâri, de


completare a hotărârii, contestația la titlu împotriva propriilor hotărâri, o serie de proceduri speciale
-procedura evacuării ș.a.md

Judecătoria nu este instanță cu plentitudine de competență, judecă doar dacă legea îi dă ceva în
competență.

Art. 95 Tribunalul 
Tribunalele judeca: 
1. in prima instanta, toate cererile care nu sunt date prin lege in competenta altor instante; 
2. ca instante de apel, apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii in prima
instanta; 
3. ca instante de recurs, in cazurile anume prevazute de lege; 
4. orice alte cereri date prin lege in competenta lor. 

Tribunalul este instanța cu plentitudine de competență. Când nu am un text de lege care să îmi
spună unde mă îndrept, înseamă că mă îndrept la tribula. Cum se împăarte competența materială între
tribunal și judecătorie, discuția este la cererile evaluabile în bani, cei până în 200.000 sunt la
judecătorie, cele peste 200.000 sunt la tribunal. Și ar mai fi o discuție la cererile privind obligațiile de a
face sau a nu face, neevaluabile în bani, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe.

Niște discuții s-au ivit în legătură cu această competență, antamez puțin punctul 4

Exemplu: în materie de expropriere, în materie de erori judiciare în procese penale, aparține


competența întotdeauna tribunalului, deoarece spune în mod expres acest lucru Legea exproprierii
L.33/1994 sau în materie de erori judiciare- Codul de Procedură penală.

Această prevedere din legea specială este importantă deoarece, dacă nu ar exista această prevedere
cum că e de competența tribunalui, cine ar judeca o cerere prin care cer despăgubiri de la Stat de
100.000 lei? Între tribunal și judecătorie, competența se împarte după natura pricinii, după obiect. În

37
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
cazul cererilor patrimoniale, acolo la judecătorie mă duc pe punctul k9 până la 200.000, iar la tribunal
mă duc pe punctul 110 de la art. 95.

După obiect e foarte important punctul 4, pentru că nu contează valoarea, iar unde contează
valoarea sau sunt nepatrimoniale, merg pe punctul 1. Ce nu e la judecătorie, merge la tribunal având
plentitudine de competență. Comparând textul art 95 punctul 1 cu textul art 94 lit. k și h.

Apropo de competența materială, când spunem în apel ne referim la competența materială


funcțională, judec apelurile împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță și în
recurs judecă numai în fazele anume prevăzute de lege, v-am mai spus și când am vorbit despre
termenul optim și previzibil de soluționare a cauzei, că NCPP, sacrifică o serie de insituții în facvoarea
acestui principiu al termenului optim și previzibil, printre care sacrifică și calea de atac a recursului pe
care o lasă numai în mod excepțional. Toate cauzele care pornesc de la judecătorie, se opresc la
tribunal în acte și în mod excepțional tribunalul mai poate să judece și recursul, sau mai pot fi atacate
hotărâri ale tribunalului la curtea de apel. Doar în cazurile anume prevăzute de lege.

În materia arbitrajulului se dă o parte în competența tribunalului, și anume incidentele privind


arbitrajul și în competența Curții de Apel acțiunea în anularea hotărârii arbitrale.
Alte materii date în competența lor prin lege, fie prin codul de procedură fie prin legi speciale.
Căile de atac de retractare împotriva propriilor hotărâri, conflictele de competență. O să vedeți că nu
se poate forma un complet de cerere de recuzare, se judecă de instanța de control judiciar.

Art. 96. Curtea de apel. Curtile de apel judeca: 


1. in prima instanta, cererile in materie de contencios administrativ si fiscal, potrivit legii speciale; 
2. ca instante de apel, apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in prima
instanta; 
3. ca instante de recurs, in cazurile anume prevazute de lege; 
4. orice alte cereri date prin lege in competenta lor. 
V-am spus că judecă în primă instanță numai în materie de contencios și împarte această competență
cu tribunalul numai după 2 criterii:
1.al obiectului
2.al organului emitent
Când vorbesc de obiect în materie de taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale
acestora, până la 1 milion de lei-TRIBUNALELE. Art 10 spune exact ce judecă tribunalul și ce judecă
curțile de apel. Dacă e vorba de aceste categorii de acțiuni, am în vedere valoarea. Tot ce e peste 1
milion merge la CURTEA DE APEL. Iar dacă nu este vorba de astfel de litigii, ci

9
Articolul 94 Judecatoria 
Judecatoriile judeca: 
1. in prima instanta, urmatoarele cereri al caror obiect este evaluabil sau, dupa caz, neevaluabil in bani: 
k) orice alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea partilor,
profesionisti sau neprofesionisti; 
10
Articolul 95 Tribunalul 
Tribunalele judeca: 
1. in prima instanta, toate cererile care nu sunt date prin lege in competenta altor instante;

38
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
despre orice alt fel de litigii de natură administrativă, mă uit la organul emiten. Dacă este un organ al
administrației publice centrale- CURTEA DE APEL, al administrației publice locale-TRIBUNAL.
Apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale, recursuri în cazurile
prevăzute de legi speciale; există două tipuri de recursuri.
Recursul direct- în care e suprimat apelul
În materia contenciosului administrativ știți că nu avem apel,avem doar recurs. Deci judecă recursul
împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în materie de contencios. Poate să judece, în situații în
care se ia act de renunțarea la judecată sau renunțarea la drept în fața tribunalui în primă instanță, acolo
iarăși e suprimat apelul, judecă recurs împotriva acelei hptărâri a tribunalului.
Dacă renunțarea la dreptul subiectiv se produce în apel, mai ai recurs la instanța ierarhic superioară
dacă apelul este de competența tribunalului, recursul va fi de competența curții de apel.
Judecă conflicte de competență când am judecătorii din raza unor tribunale diferite.
Exemplu: Am un conflict de competență între Judecătoria Cluj-Napoca și Judecătoria Bistrița. Curtea
de Apel va judeca, fiindcă nu am tribunal comun celor două.
La fel se procedează și în cazul unui conflict între o judecăorie și un tribunal.
În competența Curții sunt date și cererile de strămutare pe motive de bănuială lgitimă în anumite
situații.

Art. 97 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 


Inalta Curte de Casatie si Justiţie judecă: 
1. recursurile declarate impotriva hotararilor curtilor de apel, precum si a altor hotarari, in cazurile
prevazute de lege; 
2. recursurile in interesul legii; 
3. cererile in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 
4. orice alte cereri date prin lege in competenta sa. 

La nivel de principiu, legiuitorul a spus că tribunalul este instanță cu plentitudine de


competență să judece în primă instanță- de aici rezultă că marea majoritate a cererilor de judecă în
primă instanță la tribunal, dar dacă ne uităm câte au rămas la judecătorie, ne dăm seama că marea
majoritate sunt excepțiile de la regulă, dar ca și concepție de bază asta.

Și atunci, Curtea de apel trebuia să fie instanță cu plentitudine de competență în apel - rezultă că
majoritatea apelurilor ar trebui să fie judecate de Curțile de apel, pentru că marea majoritate a cauzelor
ar fi trebuit să pornească în primă instanță de la tribunale. Și ICCJ judecă recursul, acesta fiind un
veritabil recurs în casație.

Caracterul obligatoriu al precedentului judiciar, coroborând cu art. 26 din Legea 304/2004, legea
de organizare judiciară11, pentru ICCJ propriul ei precedent este obligatoriu sau nu? După ICCJ, nu,
11
Art.26-Legea 304/2004 . Daca o sectie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie considera ca este necesar sa revina asupra
propriei jurisprudente, intrerupe judecata si sesizeaza Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care judeca cu
citarea partilor din dosarul a carui judecata a fost intrerupta. Dupa ce Sectiile Unite s-au pronuntat asupra sesizarii

39
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 5 2016
însă după lege da. CEDO spune că ICCJ trebuie să uniformizeze jurisprudența, nu are cum să fie ea
însăși sursa inconsecvențelor jursprudențiale.

Recursul în casație trebuie să fie obligatoriu pentru toate instanțele, pentru ca ICCJ să nu își
contrazică propriul precedent.

Sunt metode de uniformizare a jurisprudenței post factum și ante factum. La Recursul în interesul
legii deja am o jurisprudență neunitară la nivelul unor instanțe și constantă, pe când la nivelul cererilor
în vederea pronunțării unor hotărâri prealabile, rolul lor este tocmai pentru a nu se ajunge la o
jurisprudență neunitară, pentru că pentru prima oară se pune problema interpretării unui text de lege.

Nu orice instanță poate să întrebe ICCJ. Prima instanță nu poate să întrebe Înalta Curte, deci
judecătoriile niciodată, ci numai instanța de control judiciar, fiindcă deja are stabilită o stare de fapt.
Instanța de Apel când sesizează ICCJ, această stare de fapt e stabilită de prima instanță, instanța de
apel o ia ca atare și când întreabă ICCJ cum interpretez un text de lege pe care trebuie să îl aplic la
această stare de fapt, are în vedere starea de fapt. De foarte multe ori poti schimba interpretarea unui
text de lege prin raportare la o stare de fapt, deoarece starea de fapt poate să îmi releve o fațetă a legii
la care nu m-am gândit în alte procese. Până nu am o jurisprudență constantă, întrebi nu general, ci
raportat la o stare de fapt concretă din dosar. De aceea pe o altă stare de fapt, ICCJ poate fi întrebat
pentru a doua oară asupra aceluiași text de lege.

ROLUL ICCJ:
 Instanță care uniformizeză jurisprudența
 ICCJ judecă întotdeauna cererile de strămutare pe motive de siguranță publică
 Judecă cererile de strămutare de la o curte de apel la alta.
 Consiliul Superior al Magistraturii soluționează o plângere disciplinară împotriva unui
judecător, recursul se judecă de Înalta Curte.
 Înalta Curte de Justiție și Casație judecă conflictele de competență între, de exemplu,
Judecătoria Cluj Napoca și Judecătoria Constanța, fiind instanță superioară comună.

privind schimbarea jurisprudentei, judecata continua

40