Evoluție[modificare 

| modificare sursă]
Articol principal: Evoluția umană.

Genul Homo a evoluat și s-a separat de alte hominine din Africa acum câteva milioane de ani, după
ce clada umană s-a despărțit de linia cimpanzeilor.[23] Oamenii moderni, în special subspecia Homo
sapiens sapiens, au colonizat toate continentele și insulele mari, ajungând în Eurasia acum 125.000-
60.000 de ani,[24][25] în Australia în urmă cu aproximativ 40.000 de ani, în America în urmă cu
aproximativ 15.000 de ani și în insule îndepărtate precum Hawaii, Insula
Paștelui, Madagascar și Noua Zeelandă între anii 300 și 1280.[26][27]

Cele două subfamilii: Ponginae și Homininae în arborele genealogic al familiei de primate mari (hominide).
Pongo = urangutani; Gorile; Pan = cimpanzei; Homo = oameni

Cele mai apropiate rude vii ale oamenilor sunt cimpanzeii și bonobii (genul Pan),[28][29] precum

și gorilele (genul Gorilla).[30] Gibonii (familia Hylobatidae) și urangutanii (genul Pongo) au fost primele
grupuri care s-au despărțit de linia care a dus la oameni, apoi gorilele și, în cele din urmă,
cimpanzeii. Data desprinderii dintre filiațiile umane și cimpanzei este plasată acum 4-8 milioane de
ani, în Miocenul târziu.[31][32] În timpul acestei scindări, cromozomul 2 s-a format din îmbinarea altor
doi cromozomi, lăsând oamenilor doar 23 de perechi de cromozomi, comparativ cu 24 la celelalte
maimuțe. [33]
Cele mai vechi fosile care au fost propuse ca membri ai liniei homine sunt Orrorin tugenensis datat
la o vechime de 5,7 milioane de ani și Ardipithecus kadabba, datat la o vechime de 5,6 milioane de
ani. Din aceste specii timpurii, au apărut australopitecinele în urmă cu aproximativ 4 milioane de ani,
divergând în ramura robustă (Paranthropus) și ramura gracilă (Australopithecus).[34] Este posibil ca
una dintre ele — cum ar fi Australopithecus garhi datat la o vechime de 2,5 milioane de ani — să fie
un stămoș direct al genului Homo.[35]
Primii membri ai genului Homo au evoluat acum aproximativ 2,8 milioane de ani.[36] Homo habilis a
fost considerat prima specie pentru care există dovezi clare ale utilizării uneltelor din piatră.[37] Cu
toate acestea, creierul lui H. habilis avea aproximativ aceeași dimensiune ca și un cimpanzeu, iar
principala lui adaptare a fost poziția bipedă. În următorul milion de ani a început un proces
de encefalizare și, odată cu apariția lui Homo erectus în registrul fosil, capacitatea craniană s-a
dublat. H. erectus a fost primul dintre hominina care a părăsit Africa, acum 1,3-1,8 milioane de ani.
O populație, clasificată uneori ca specia separată Homo ergaster, a rămas în Africa și a evoluat
în Homo sapiens. Se crede că aceste specii au fost primele care au folosit focul și uneltele
complexe.
Cele mai vechi fosile de tranziție dintre H. ergaster/erectus și oamenii arhaici provin din Africa, cum
ar fi Homo rhodesiensis, dar forme aparent tranzitorii au fost găsite și în Dmanisi, Georgia. Acești
descendenți ai H. erectus s-au răspândit prin Eurasia acum aproximativ 500.000 de ani, evoluând
spre H. antecessor, H. heidelbergensis și H. neanderthalensis. Fosilele oamenilor moderni din punct
de vedere anatomic care datează din Paleoliticul mijlciu (acum aproximativ 200.000 de ani) includ
rămășițele Omo-Kibish I din Etiopia[38][39][40] și fosilele din Herto Bouri, Etiopia. Rămășițele Jebel
Irhoud din Maroc clasificate acum ca Homo sapiens timpuriu și craniul Florisbad din Africa de Sud,
au fost datate la o vechime de 300.000 și, respectiv, 259.000 de ani.[41][5][42][43][44][45] Înregistrările fosile
ale Homo sapiens arhaic de la Skhul din Israel și Europa de Sud încep acum aproximativ 90.000 de
ani.[46]

Adaptări anatomice[modificare | modificare sursă]

Diferențe ale bazinului și femurului la cimpanzeu, Australopithecus și om

Evoluția umană se caracterizează printr-o serie de modificări morfologice, de dezvoltare, fiziologice

și comportamentale care au avut loc de la despărțirea dintre ultimul strămoș comun al cimpanzeilor
și al oamenilor. Cele mai semnificative dintre aceste adaptări sunt: poziția bipedă, mărirea creierului,
ontogenia prelungită (gestație și copilărie), dimorfismul sexual scăzut (neotenie). Relația dintre toate
aceste schimbări face obiectul unor dezbateri.[47] O altă modificare morfologică semnificativă este
evoluția degetului mare opozabil, care a devenit mai lung și mai puternic, o schimbare care apare
întâi la Homo erectus.[48]
Poziția bipedă este adaptarea de bază a liniei hominine și este considerată principala cauză din
spatele unei suite de modificări scheletice împărtășite de toți homininii bipezi. Până în 2020 cel mai
timpuriu hominin biped a fost considerat Sahelanthropus (7–6,2 Ma),[49] însă în noiembrie 2020
cercetătorii au raportat că Sahelanthropus nu a fost un hominin.[50][51] Prin urmare, în prezent, cel mai
timpuriu hominin biped este considerat Orrorin (6,1–5,7 Ma).[52] Ardipithecus (5,77–4,4 Ma) stătea pe
deplin pe două picioare, nu era nevoie să se sprijine cu mâinile, încheieturile sau coatele.[53] Există
mai multe teorii despre valoarea de adaptare a poziției bipede. Este posibil ca poziția verticală să fi
fost favorizată deoarece a eliberat mâinile care puteau astfel să transporte hrana, pentru
exploatarea resurselor solului pe scară tot mai mare, pentru a economisi energie în timpul mersului,
pentru că a permis alergarea pe distanțe lungi și vânătoarea, pentru supravegherea unui mediu
populat cu numeroși prădători. În 2010, cercetătorii au arătat că pentru a acoperi o anumită distanță,
ființa umană cheltuie doar un sfert din energia necesară unui cimpanzeu care merge în patru labe.[54]