Ludosan Nicolae

Anul I A.M.G

Igiena apei

Apa este un constituent esențial al materiei vii, având rol

deosebit în desfășurarea tuturor proceselor vitale. Datorită
proprietăților sale, apa reprezintă mediul propice de producere a
diferitelor procese fiziologice. Participarea apei este
indispensabilă în procesele de absorbție, difuziune și excreție, în
osmoză, în menținerea echilibrului acido-bazic, în termoreglare, în
metabolismul intermediar etc. fără apă toate reacțiile biologice ar
deveni imposibile.

Embrion (de 3 zile) ……………………… 97%

Foetus (de 3 luni)………………………… 91%
Sugar …………………………………….. 70-75%
Adult …………………………………….. 60-65%
Vârstnic ………………………………….. 50-55%

Nevoile de apă ale individului

Nevoia de apă pe 24h a unui adult este ≈ 2,5 litri, din care 1,5 l
îl constituie apa ca atare, restul fiind acoperit de apa care intră în
compoziția diferitelor alimente și care este variabilă de la un
aliment la altul și apa care ia naștere din metabolizarea diferitelor
trofine în organism.
Pierderile de apă ale organismului uman pe 24h se cifrează tot la
≈ 2,5 litri, din care 1,5 l, se elimină pe cale renală, restul apei fiind
eliminată prin piele, pulmon și tubul digestiv.

În anumite condiții pot apărea situații, în afara celor

patologice, când se realizează fie un aport crescut, fie o pierdere
mărită. Primul caz, denumit bilanț hidric pozitiv, se întâlnește în
perioada de creștere și dezvoltare, în graviditate și în
convalescență după boli grave.
Cel de-al doilea sau bilanț hidric negativ apare în cazul muncii
fizice intense sau al unui climat excesiv de cald.
În afara apei folosite pentru nevoile pur fiziologice, omul
folosește apa și în multiple alte scopuri. Astfel, apa este
consumată pentru menținerea curățeniei corporale, cu precădere
apă caldă sau/și pentru călirea organismului și creșterea
rezistenței sale nespecifice, mai ales apa rece.
Omul folosește apa și pentru nevoile sale gospodărești sau
menajere.

Conform recomandărilor O.M.S., cantitatea minimă de apă

pentru nevoi individuale este de 5 litri/24h, asigurând aproape
exclusiv numai nevoile fiziologice, cantitatea optimă este de 100
l/zi.

Patologia infecțioasă transmisă prin apă

Cantitatea mare de apă folosită în comun de populație oferă

mari posibilități ca în condițiile poluării, apa să constituie un
important factor de îmbolnăvire. Bolile produse prin apă cuprind
în general un mare număr de persoane, îmbrăcând caracterul
unor boli cu extindere în masă
Pentru apariția unei boli hidrice sunt necesare trei condiții și
anume: existența unui eliminator de germeni (bolnav, purtător),
viabilitatea în apă a germenilor patogeni un timp suficient pentru
producerea bolii și existența unei populații receptive.
Cea mai frecventă formă de boală infecțioasă de natură hidrică
este epidemia.

Epidemiile hidrice prezintă o serie de caractere proprii:

− Caracterul exploziv sau cuprinderea unui număr mare de

persoane într-un timp relativ scurt;
− Afectarea persoanelor receptive, care consumă apă
contaminată, indiferent de sex, vârstă, de profesie etc.;
− Suprapunerea epidemiei pe aria de alimentare cu apă a
populației din aceeași sursă (conductă, izvor, fântână);
− Apariția epidemiei în orice anotimp, dar cu precădere în
zona noastră climatică în anotimpul rece, datorită
supraviețuirii mai îndelungate a germenilor patogeni în apă
la temperatură scăzută și reducerii antagonismului
microbian;
− Încetarea epidemiei, ca urmare a măsurilor luate, tot atât de
brusc cum a început, mai rămâne un număr mic de cazuri,
care se găsesc în incubație sau se transmit prin contact.

O ultimă formă de manifestare a bolilor hidrice infecțioase

este forma sporadică sau de cazuri izolate care se întâlnesc mai
ales în anumite boli mai puțin caracteristice transmiterii prin apă.

Bolile bacteriene transmise prin apă

HOLERA: reprezintă o afecțiune bacteriană digestivă în care apa

joacă un rol principal. Vibrionul holerei este un germen, în
general, puțin pretențios fapt care îi conferă o rezistență destul de
mare în apă, de câteva săptămâni. Vibrionul holeric poate
supraviețui în apă până la 50-60zile. Indiferent însă de aceste
păreri, transmiterea hidrică a holerei poate ajunge până la 90%
din cazurile de îmbolnăviri apărute (O.M.S.).
FEBRA TIFOIDĂ: este produsă de bacilul tific (Salmonella typhi),
care are o rezistență în mediul extern, respectiv în apă, de 20-21
de zile. Boala este specific umană, germenul fiind eliminat din
organism odată cu dejectele de către persoane bolnave sau
purtătoare. Pătrunderea în organism se realizează odată cu apa
ingerată. Febra tifoidă a fost considerată în trecut principala boală
infecțioasă transmisă prin apă și a rămas încă o problemă
importantă de sănătate în unele țări subdezvoltate.

DIZENTERIA: este produsă de bacilii dizenterici (Shigella

disenteriae) a căror rezistență în apă este diferită fiind cuprinsă
între 4 și 7 zile. În prezent, dizenteria reprezintă afecțiunea
bacteriană cea mai răspândită și aceasta datorită receptivității
crescute a populației în lipsa unui vaccin adecvat, cât și
diseminării largi în mediul extern a germenilor dizenterici.

LEPTOSPIROZELE: sunt afecțiuni care pot îmbrăca forma

epidemică, dar care mai frecvent se întâlnesc sub formă
sporadică. În mod obișnuit în apă mai ales în apele stătătoare, se
găsesc leptospire nepatogene. Uneori însă pot ajunge în apă și
leptospire patogene, dintre care cele mai cunoscute sunt
leptospira ictero-hemoragică, leptospira grifo-tifoza, leptospira
pomona și leptospira canicola, ultimele trei anicterigene.
Rezistența în apă a leptospirelor patogene este suficient de mare,
în jur de câteva săptămâni. În apa cu un pH ușor alcalin însă
supraviețuirea lor este sporită, putând ajunge la câteva luni.

TUBERCULOZA: poate recunoaște și o transmitere hidrică,

viabilitatea în apă a bacilului Koch este destul de mare, până la
100-150 zile, mai mult chiar, bacilul tuberculos este deosebit de
rezistent față de dezinfectanții obișnuiți ai apei.
BRUCELOZA: rar transmisă prin apă, recunoaște ca surse de
poluare animale ca porcul (brucella surs), vaca, prin avorturi,
membrane și lichidele fetale etc. Brucelele au o viabilitate de 40-
60 de zile în apă și rezistă suficient de bine la dezinfecție. Cel mai
adesea dau cazuri sporadice.

TULAREMIA: este o boală cu focalitate naturală, al cărui agent

Pasteurella Tularensis este eliminat prin dejecte (urină și fecale)
de șobolani, dar se găsește și în cadavrele acestora. Are o
rezistență mare de 2-3 luni, în apă și rezită bine la dezinfectante.
Rar produce epidemii, mai frecvent apar cazuri sporadice.

Bolile virotice transmise prin apă

POLIOMIELITA: a fost multă vreme contestată ca având o

transmitere hidrică,
pericolul mare de răspândire a bolii se bazează și pe faptul că
virusurile poliomielitice au mare rezistență în mediul înconjurător,
în apă ele supraviețuiesc 150-180 zile. ca urmare a extinderii
vaccinării antipoliomielitice, afecțiunea a încetat de a mia fi una
din cele mai răspândite viroze, pericolul răspândirii sale a rămas
totuși prezent.

HEPATITA VIRALĂ:

este o altă boală infecțioasă care recunoaște ca agent

determinant un virus.

se poate afirma cu destulă certitudine că viabilitatea în apă a

virusului este deosebit de mare, peste 180-200 de zile. Mai mult
chiar, rezistența sa la clor și alți dezinfectanți uzuali ai apei este
de asemenea mare. Mai mult chiar, rezistența sa la clor și alți
dezinfectanți uzuali ai apei este de asemenea mare.
Boli parazitare transmise prin apă: Ambiaza, Tricomoniaza,
Lambliaza, Strongiloidoza, Geohelminteazele, Fascioloza,
Schistosomiaza, Paragonimiaza Opistorcoza si Filariozele.

GUȘA ENDEMICĂ: sau distrofia endemică tireopată este o

afecțiune cu extindere în masă a cărei importanță constă nu
numai în numărul mare al cazurilor cât și în complicațiile mai ales
nervoase și endocrine pe care le poate avea.

CARIA DENTARĂ: reprezintă o altă afecțiune cu largă răspândire

în masă, care se întâlnește la toate vârstele și la ambele sexe.
Mult mai importantă este intensitatea sau numărul de dinți
cariați, la etiopatogenia cariei dentare au fost incriminați factori
multipli ca alimentația defectuoasă, mai ales în săruri de calciu și
fosfor și în vitamine, consumul exagerat de dulciuri, masticația
defectuoasă, lipsa de igienă a cavității bucale, absența radiațiilor
ultraviolete, diversele traume psihice etc.

Astfel s-a constatat că, cu cât concentrația fluorului este mai

scăzută, cu atât frecvența persoanelor cu carii dentare e mai
mare, cu atât numărul cariilor la aceeași persoană este mai mare
cu atât vârsta la care apare caria este mai mică.

BOLILE CARDIOVASCULARE: reprezintă afecțiuni cele mai

răspândite la ora actuală în întreaga lume, dar cu precădere în
țările avansate, unde dau cel mai ridicat procent de mortalitate.
Etiologia bolilor cardiovasculare este multifactorială cuprinzând
factori genetici, alimentari, psihici, metabolici etc. Un rol
important se acordă astăzi sedentarismului, obezității, stresului,
fumatului, alcoolismului și altor factori.
Un element incriminat în bolile cardiovasculare este
cobaltul. Influența sa a fost dovedită nu în apă ci în bere, unde a
fost utilizat ca stabilizator al spumei și în care caz a produs o
cardiopatie denumită chiar a băutorilor de bere. Deși mecanismul
cobaltului este mai puțin bine cunoscut, totuși i se atribuie un rol
important în producerea bolilor cardiovasculare.

Substanțele toxice din apă

INTOXICAȚIA CU NITRAȚI: cunoscută sub numele de cianoză

infantilă sau methemoglobinemia infantilă cianotică a fost
descrisă pentru prima dată de Comly în 1945 și denumită
intoxicație cu apă de puț.

INTOXICAȚIA CU PLUMB: principalele simptome ale intoxicației

cronice cu plumb prin apă constau din oboseală nejustificată,
paloare, anorexie, diaree sau mai frecvent constipație, dureri
articulare și musculare, semne în cea mai mare parte
necaracteristice. Numai punerea în evidență a plumbului în apă
poate conduce către diagnosticul de intoxicație cu plumb.

INTOXICAȚIA CU MERCUR: prezintă o serie de semne ca

cefalee, vertije, insomnie, oboseală, tulburări de memorie,
tulburări vizuale la care se adaogă o ușoară anemie. Cu timpul
însă apar tulburări grave, mai ales renale, cu poliurie, polakiurie,
azotemie etc.

INTOXICAŢIA CU CADMIU: acționează asupra ficatului

inactivând anumite enzime cu rol în metabolismul hidraților de
carbon, asupra sistemului formator de globule roșii, cu
producerea de anemie, dar mai ales asupra rinichiului, cu
creșterea eliminării de calciu și proteine. Ca urmare, apar,
frecvent fracturi spontane, mai ales la femei multipare.
Condițiile fizice - Temperatura apei (trebuie să fie cuprinsă
între 7 și 15oC)
- Turbiditatea apei (pentru a fi potabilă turbiditatea
apei nu trebuie să depășească 5 grade SiO 2 cu
limita excepțională 10 grade/dm3)
- Culoarea apei (Pentru a fi potabilă culoarea apei
nu trebuie să depășească 15 grade cu limita
excepțională 30 de grade/dm3)
- Radioactivitatea apei (norma stabilită la 0,1
Bq/dm3 sau 2,7pCi/dm3 pentru emițătorii de
radiații α și de 1 Bq/dm3 sau 27pCi/dm3 pentru
emițătorii de radiații β)

Cea mai importantă condiție bacteriologică de potabilitate este

lipsa totală din apă a germenilor patogeni
Pentru a fi potabilă apa trebuie să îndeplinească următoarele
condiții biologice:
− Sestonul obținut prin filtrare pe fileu să nu depășească
1 cm3 la m3 de apă pentru instalații centrale și 1 cm 3 la
100 l apă, pentru instalații locale;
− Organismele vizibile cu ochiul liber să fie absente;
− Organismele caracteristice apelor poluate să fie
absente;
− Organismele dăunătoare sănătății, ca ouă și larve de
paraziți, să fie absente;
− Organismele care prin înmulțire în masă modifică
caracterele organoleptice ale apei să fie absente sau în
exemplare izolate;
− Organismele animale microscopice să nu depășească
20/dm3 apă;
− Triptonul de poluare format din resturi fecaloide sau
industriale să fie abesnt.
 Igiena aprovizionării cu apă

Sistemul central constă dintr-o rețea care transportă apa sub

presiune direct la consumator. Acest sistem prezintă o serie de
avantaje și anume:
− Asigură cantitatea de apă necesară populație, datorită cunoașterii
exacte a debitului distribuit;
− Oferă posibilitatea de tratare a apei în cazul când aceasta nu
corespunde condițiilor de potabilitate;
− Permite o bună protecție a sursei și instalațiilor și un control
permanent asupra calității apei distribuite.