Stefan Daria-Haritina

Anul II Specializare Finante si banci

Facultatea Titu Maiorescu Bucuresti

 Ce este etica în afaceri?

De multe ori definiţiile formale au efectul nedorit de a face ca sensul (aparent) clar al unor termeni să
devină obscur. La prima vedere, este uşor de înţeles că „etica în afaceri” este un domeniu care
urmăreşte să clarifice problemele de natură morală ce se ridică în mod curent în activitatea agenţilor
economici dintr-o societate capitalistă. Este clar, ce-i drept, însă foarte aproximativ. Să vedem în ce
măsură un plus de precizie ne ajută să înţelegem mai bine ce este etica în afaceri.

R. T. De George, unul dintre autorii cei mai proeminenţi în acest domeniu, defineşte etica în afaceri
drept „perspectiva etică, fie implicită în comportament, fie enunţată explicit, a unei companii sau a unui
individ ce face afaceri”.

Comportamentul şi declaraţiile pot, fireşte, să se contrazică, astfel încât despre o corporaţie se poate
spune uneori că, deşi afişează un credo etic pus, chipurile, în serviciul comunităţii, daunele teribile
provocate mediului înconjurător arată care îi sunt adevăratele convingeri. (De George, 1990, p. 3) Fără a
fi prea siguri dacă am înţeles bine, De George situează etica în afaceri la nivelul unei simple descrieri a
ceea ce declară şi face efectiv un agent economic, în raport cu anumite considerente etice.

P. V. Lewis e de altă părere. El defineşte etica în afaceri drept „acel set de principii sau argumente care
ar trebui să guverneze conduita în afaceri, la nivel individual sau colectiv”. Dacă suntem de acord că
există numeroase lucruri pe care oamenii de afaceri nu ar trebui să le facă, etica în afaceri în acest al
doilea sens se referă la ceea ce oamenii ar trebui să facă în afaceri (Lewis, 1985). Cu sentimentul că totul
devine din ce în ce mai derutant, notăm că, după Lewis, etica în afaceri îşi delimitează problematica la
nivelul normelor de comportament moral care indică agenţilor economici ce trebuie şi ce nu trebuie să
facă în activitatea lor specifică.

În opinia „sintetică” a lui Roger Crisp, un apreciat filosof de la Oxford, chief editor la secţiunea de etică a
prestigioasei Oxford University Press, în sensul cel mai frecvent utilizat, etica în afaceri este un domeniu
de investigaţii filosofice, având propriile sale probleme şi teme de discuţie, specialişti, publicaţii, centre
de cercetare şi, desigur, o varietate de curente sau şcoli de gândire. În acest sens, Crisp sugerează că
„etica în afaceri se referă la străduinţele filosofice ale fiinţelor umane de a sesiza principiile care
constituie etica în afaceri în acest al doilea sens [cel conturat în definiţia lui Lewis], de obicei în ideea că
acestea ar trebui să devină «etica» afacerilor şi a oamenilor de afaceri reali” (Cowton & Crisp, 1998, p.
9). Nici mai mult, nici mai puţin.

Majoritate celor care scriu despre acest domeniu nu se ostenesc să formuleze o definiţie explicită a eticii
în afaceri, ci presupun că sensul intuitiv al expresiei ca atare este suficient de limpede pentru a nu mai
avea nevoie de precizări pedant academice. Or, nici această presupoziţie nu este întru totul corectă.
Observăm cu uşurinţă că „etica în afaceri” este o expresie compusă, al cărei sens poate fi inteligibil
numai în măsura în care cititorul neavizat ştie ce înseamnă cuvintele „etică” şi „afaceri”. Cu această
condiţie, este uşor de înţeles că, în rând cu etica medicală, etica juridică sau bioetica, business ethics
este o teorie etică aplicată, în care conceptele şi metodele eticii, ca teorie generală, sunt utilizate în
abordarea problemelor morale specifice unui anumit domeniu de activitate, precum medicina, justiţia
sau afacerile.
În sensul său propriu, etica sau filosofia morală este o interpretare teoretică a ethosului şi a
fenomenelor morale. Reflecţia etică îşi propune să clarifice cu instrumente teoretice o serie de
probleme, precum: Putem fi morali? De ce să fim morali? Cum să fim morali? Ce sunt binele şi răul,
plăcerea şi datoria, dreptatea, demnitatea sau mărinimia? În ce constă fericirea şi cum poate fi ea atinsă
şi păstrată? Ce fel de argumente raţionale pot susţine în mod consistent o anumită angajare sau decizie
morală? Cât de puternică este influenţa factorilor iraţionali în atitudinile noastre morale? etc.

Etica nu încearcă să răspundă la aceste întrebări din perspectiva specifică a vreunei categorii particulare
de oameni, ci se străduieşte să afle răspunsuri cu valoare universal valabilă. „Ce ar trebui să facă un om
spre a-şi realiza dorinţele, scopurile şi idealurile, astfel încât să poată atinge maxima împlinire a fiinţei
sale, fără a face însă inutil rău celorlalţi, ci lăsând pe fiecare să-şi caute propria împlinire personală şi
chiar contribuind la progresul întregii societăţi?” – aceasta este interogaţia fundamentală, ce stă în
miezul investigaţiilor etice.

Eticile aplicate pun şi ele exact aceeaşi întrebare, însă o fac din perspectiva unei anumite categorii
sociale particulare. Ce ar trebui să facă un medic sau o asistentă medicală spre a fi cât mai deplin
realizaţi în profesia lor – apărarea sănătăţii şi vieţii pacienţilor? Cum ar trebui să se comporte un om al
legii, fie el judecător, procuror sau avocat, pentru a se apropia cât mai mult posibil de optimitatea
profesiei sale – actul de justiţie?

De ce este importantă astăzi etica în afaceri?

„Fie ca o reacţie faţă de cultura yuppie din anii ’80, fie ca un reflex al [mişcării] ’caring, sharing’ din anii
’90, etica în afaceri a devenit o modă” – spune Elaine Sternberg, o autoare britanică de prima mână,
despre care voi vorbi de asemenea pe larg în secţiunea a doua. După care se grăbeşte să adauge: „Spre
deosebire însă de hoola hoops sau Rubik cubes, etica în afaceri nu este o modă trecătoare.” (Sternberg,
1994, p. 26) Merită să trecem în revistă fenomenele sociale, economice şi culturale pe care le
menţionează Sternberg pentru a explica temeiul afirmaţiei sale de mai sus.

În primul rând, trebuie subliniat faptul că puterea şi influenţa firmelor private asupra întregii societăţi
este mai mare decât a fost vreodată până acum, iar politicile imorale, frecvent întâlnite în mediul de
afaceri, pot să provoace imense daune şi prejudicii indivizilor, comunităţilor şi mediului. Politicile
guvernamentale din anii ’80, de exemplu, au scos în relief anumite probleme de etică în afaceri, care se
pun acum cu mare acuitate şi în tranziţia societăţii româneşti spre o economie de piaţă funcţională. Atât
în ţările occidentale, cât şi în ţara noastră programele de privatizare au făcut ca numeroase întreprinderi
aflate o vreme în proprietatea statului să se adapteze cerinţelor de eficienţă şi rentabilitate ale unor
afaceri comerciale. Drept urmare, noii lor manageri au dispus masive concedieri de personal, acordându-
şi lor însă remuneraţii substanţial mărite. Moralitatea acestor măsuri a fost pusă vehement sub semnul
întrebării de către opinia publică, stârnind dezbateri aprinse în legătură cu obiectivele esenţiale pe care
trebuie să le urmărească întreprinderile comerciale: trebuie acestea să se pună în primul rând în
serviciul bunăstării generale a societăţii ori să servească mai presus de orice interesele acţionarilor?

O dată cu retragerea totală sau parţială a administraţiei de stat din anumite sectoare de activitate pe
care le-a controlat timp de multe decenii, s-au pus tot mai multe întrebări în legătură cu măsura în care
firmele private ar trebui să preia responsabilităţile pe care statul şi le-a declinat. Speranţele că oamenii
de afaceri ar putea să susţină financiar dezvoltarea artelor, a ştiinţei şi educaţiei nu sunt câtuşi de puţin
ceva de dată recentă. Nouă este însă transformarea speranţelor în aşteptări şi chiar în pretenţii; ceea ce
odinioară se considera a fi doar generozitate voluntară apare în opinia tot mai multor oameni drept
„responsabilitate socială”. Nouă este şi vehemenţa cu care o bună parte a opiniei publice solicită
firmelor şi corporaţiilor private să se implice în eradicarea tuturor relelor din societatea contemporană.
Nu e suficient ca investitorii să ofere pe piaţă produse de tot mai bună calitate, mai sigure şi mai
accesibile pentru consumatori sau ca aceştia să asigure condiţii de lucru tot mai bune pentru salariaţi, ci
şi să salveze speciile biologice în pericol de dispariţie, să protejeze monumentele istorice, să susţină
sistemul de sănătate ori să se implice în eradicarea sărăciei pe întreaga planetă. (Fireşte că astfel de
controverse sunt de actualitate numai în Occident. Până acum, proaspeţilor noştri milionari nici măcar
nu le-a trecut prin minte să sprijine arta, ştiinţa, sănătatea sau educaţia; cel mult unii s-au implicat
financiar în sponsorizarea unor cluburi de fotbal, în terenuri de golf sau gale de box, în vreme ce alţii se
pretind mari vânători de animale sălbatice mari şi mici).

O dată cu creşterea influenţei sectorului privat asupra întregii vieţi economice şi sociale, interesul
canalelor mediatice faţă de lumea afacerilor a sporit constant. Ajunse din ce în ce mai frecvent pe prima
pagină, malversaţiunile oamenilor de afaceri au stârnit reacţii, critici şi comentarii aprinse din partea
opiniei publice, sporind interesul general faţă de moralitatea agenţilor economici şi a funcţionarilor
publici cu atribuţii şi competenţe dubios exercitate în gestionarea avuţiei naţionale. Din acest punct de
vedere, ne putem mândri cu faptul că suntem la un nivel comparabil cu lumea occidentală; după 1990,
România a avut parte din belşug de scandaluri mediatice, numai că, spre deosebire de occidentali, noi
suntem încă în aşteptarea marilor procese în justiţie, care să-i trimită pe vinovaţi după gratii şi care să
zdruncine cât de cât sentimentul de imunitate al noilor potentaţi politici şi financiari.

Sub presiunea efectelor direct perceptibile în viaţa lor a politicilor interesate şi „egoiste” ale marilor
corporaţii şi a strategiilor guvernamentale orientate spre descătuşarea mecanismelor concurenţiale ale
pieţei libere, pe larg prezentate şi dezbătute în mass-media, militantismul diferitelor grupuri şi categorii
de stakeholders s-a intensificat progresiv, sporind interesul opiniei publice faţă de etica afacerilor şi a
adminstraţiei publice. Greu traductibil în româneşte prin cuvântul „participanţi”, termenul englezesc
stakeholders desemnează toate grupurile sociale afectate direct sau indirect de activitatea firmelor
comerciale; mai mult decât atât, aceste grupuri iau parte la „jocul” economiei de piaţă, nu doar în
calitate de „spectatori”, ci şi în calitate de participanţi activi (ca nişte „figuranţi”), întrucât fără implicarea
lor, activitatea firmelor comerciale ar fi imposibilă (ca un spectacol de teatru în care vedetele şi-ar da
replicile pe o scenă pustie în faţa scaunelor goale). Printre cele mai importante categorii de stakeholders
se numără salariaţii, consumatorii şi comunităţile locale. De exemplu, cei mai buni salariaţi din ţările
occidentale încep să fie atraşi nu numai de mărimea salariului şi a bonificaţiilor, ci tot mai mult de
satisfacţia intrinsecă a muncii lor, de posibilităţile de perfecţionare profesională şi, nu în ultimul rând, de
calitatea morală a celor care îi angajează. Pe măsură ce se profilează o descreştere numerică a
candidaţilor din rândurile unor grupuri tradiţional favorizate, profilul etic al firmei devine un criteriu
cheie în lupta pentru atragerea şi păstrarea angajaţilor performanţi. Pe de altă parte, dacă primele
„mişcări” ale consumatorilor au urmărit cu precădere calitatea şi preţul produselor şi serviciilor, acum se
afirmă tot mai activ aşa-numitul vigilante consumerism, o mişcare de boicot al produselor scoase pe
piaţă de firme ce stârnesc dezaprobarea publicului întrucât folosesc tehnologii poluante, exploatează
forţa de muncă extrem de ieftină din Lumea a Treia, sprijină regimuri politice opresive etc. În consecinţă,
firmele care vor să atragă aceşti consumatori din ce în ce mai critici şi mai exigenţi trebuie să fie foarte
atente cum abordează problemele de etică în afaceri.

Se intensifică, totodată, activismul şi implicarea grupurilor din ce în ce mai numeroase de shareholders –

acţionarii firmelor comerciale. O dată cu explozia pieţelor de capital şi a operaţiunilor bursiere, tot mai
mulţi oameni devin acţionari ai firmelor cotate la bursă, iar curentele de opinie civic militante încep să îşi
facă simţită influenţa în definirea strategiilor manageriale.

Creşterea interesului faţă de etica în afaceri este determinată şi de schimbarea naturii înseşi a afacerilor
în contextul ultimelor decenii, în care a luat o amploare evidentă procesul de globalizare, căruia îi vom
acorda o atenţie specială în a doua secţiune a manualului. Firmele comerciale devin tot mai
transfrontaliere, mai complexe şi mai dinamice decât au fost vreodată până acum. În consecinţă, apar
probleme noi, iar certitudinile valoric-normative ale mediilor de afaceri locale sunt înlocuite de
relativitatea unui context multinaţional şi multicultural, în care criteriile corectitudinii morale diferă şi se
modifică rapid. Drept urmare, chiar şi problemele mai vechi devin tot mai greu de soluţionat, iar
afacerile trebuie să repună în discuţie anumite principii şi valori considerate până de curând a fi de la
sine înţelese.

Creşterea importanţei acordate eticii în afaceri se explică şi prin modificările suferite de strategiile şi
structurile corporaţiilor. Curente recente în teoria şi practica managerială, precum total quality
management, ca şi procesele de restructurare şi redimensionare a firmelor de top au condus la
abandonarea multor practici tradiţionale de conducere a proceselor economice. Ierarhiile manageriale
stufoase şi rigide s-au aplatizat considerabil. În consecinţă, autoritatea şi răspunderea decizională s-au
dispersat din ce în ce mai mult în cadrul firmei: decizii importante sunt luate la niveluri ierarhice tot mai
joase şi de către tot mai mulţi angajaţi. Iată de ce se impune ca fiecare salariat, nu numai top
managementul să înţeleagă cât mai bine complexitatea problemelor de natură etică; toţi membrii unei
firme trebuie să cunoască valorile şi ţelurile esenţiale ale organizaţiei şi cum trebuie să se reflecte
acestea în conduita practică a firmei în mediul economic. Dar pentru ca etica în afaceri să se disemineze
în toate ungherele unei firme, ea trebuie să fie mai întâi înţeleasă. Înţelegerea criteriilor morale de
conduită în afaceri este deosebit de importantă, deoarece noile structuri organizaţionale dau naştere
unor noi complicaţii, (legate de circulaţia informaţiilor şi administrarea informaţiilor în cadrul diferitelor
colective de lucru şi al întregii organizaţii), pentru care nu există precedente tradiţionale. Pentru ca
„împuternicirea” angajaţilor (engl. empowerment) să aibă succes, o înţelegere temeinică a eticii în
afaceri este absolut necesară.

Fireşte că lista acestor schimbări majore, de natură să sporească importanţa eticii în afaceri, este
incompletă; multe alte aspecte pot intra în discuţie. Sper însă că aspectele la care m-am referit sunt
suficiente pentru a susţine convingător ideea că interesul crescând în întreaga lume faţă de etica în
afaceri nu este doar o modă trecătoare, indusă de „imperialismul cultural” nord-american. Cert este
faptul că şi în context european se configurează un consens tot mai deplin asupra importanţei eticii în
afaceri, fie că e vorba de studenţi, profesori, funcţionari guvernamentali sau consumatori, dar mai ales
de firmele comerciale. În mai toate universităţile din Europa s-au introdus în ultimii ani cursuri de etică
în afaceri; numărul articolelor publicate în presă pe teme de business ethics a crescut enorm; pe Internet
se pot găsi în acest moment peste 20.000 de web pages şi circa 1.200 de cărţi dedicate exclusiv eticii în
afaceri. Se poate chiar vorbi despre o nouă „industrie” în domeniu: în corporaţiile moderne există deja
directori pe probleme de etică (corporate ethics officers); a crescut numărul consultanţilor independenţi
în materie de etica afacerilor; sunt tot mai viguroase şi prezente pe pieţele de capital trusturile de
ethical investment; de mare autoritate şi influenţă se bucură activităţile de audit, monitorizare şi
evaluare etică, de curând iniţiate şi dezvoltate de firme prestigioase, precum KPMG, McKinsey,
PriceWaterhouseCoopers şi altele (cf. Crane & Matten, 2004, p. 13-14).

O dovadă a vitalităţii eticii în afaceri este şi faptul că, în pofida scurtei sale istorii de până acum, acest
domeniu a cunoscut în numai ultimele două decenii evoluţii tematice şi conceptuale sesizabile, mai ales
sub influenţa efectelor procesului de globalizare şi a noului concept de sustenabilitate – la care mă voi
referi pe larg într-unul dintre capitolele următoare, încercând să scoatem în evidenţă modificările de
perspectivă asupra eticii în afaceri pe care le sugerează.

După cât se pare, „deschiderea” partidei a fost câştigată, iar eticii în afaceri i se poate prevedea un viitor
notabil atât în mediul academic, cât mai ales în evoluţia previzibilă a firmelor şi corporaţiilor angrenate
în tumultul economiei de piaţă.

BIBLIOGRAFIE

Dan Craciun, Vasile Morar, Vasile Macoviciuc : “Etica afacerilor”, Ed. Paideia, Bucuresti, 2005

Vasile Morar, Gheorghita Lazăr: “Etica profesională şi a afacerilor”, Ed. Universităţii, Bucureşti, 2005

Radadiana Calciu: “Etica afacerilor in Romania post-decembrista”, (teza de doctorat) Bucuresti, 2003

Peter Singer: “Tratat de etică”, Ed. Polirom, Bucuresti, 2006