CHIRURGIE GENERALĂ

SI
NURSING ÎN CHIRURGIA GENERALĂ

Semne si simptomele prezente in chirurgia generala

- durere,
- febra,
- frison,
- hiperemie
- hematemeza,
- melena,
- rectoragii,
- greata,
- varsatura,
- regurgitatie,
- eructatie,
- pirozis,
- meteorism,
- diaree,
- constipatie,
- tumefiere,
- anorexie,
- cefalee,
- tahicardie,
- dispnee,
- adenopatie,
- contractura etc.
PRINCIPALELE AFECTIUNI CHIRURGICALE:

 Patologia esofagului

 Patologia stomacului si intestinului subtire

 ulcerul gastric,
 neoplasmul gastric,
 ulcerul duodenal,
 tumorile intestinului subtire,
 enteritele regionale (boala Crohn)

 Patologia intestinului gros

 - rectocolita ulcero-hemoragica,
 cancerul de colon,
 diverticuloza,
 apendicita,
 ocluzia intestinala,
 cancerul rectal,
 patologia ano-rectala.

 Patologia chirurgicala a ficatului si cailor biliare

 ciroza,
 tumorile ficatului,
 abcesele ficatului,
 chistul hidactic hepatic,
 litiaza biliara,
 colecistita acuta.

 Patologia chirurgicala a pancreasului (pancreatita acuta, cronica, neoplasmul

de pancreas),
  Patologia chirurgicala a splinei
 Peritonita
 Herniile
 Eventratia, evisceratia
 Contuziile si plagile abdomenului etc.
 Infectii chirurgicale acute si cronice:
 Hidrosadenita
 Abcesul cald
 Flegmonul
 Erizipelul
 Gangrena gazoasa
 Antraxul
 Tetanosul
 Septicemia
 Pioemia, etc.
 Tuberculoza ganglionara, abcesul rece.

PROCESUL DE INGRIJIRE

 Culegerea de date prin diverse metode:

- interviu,
- observatie clinica,
- verificarea documentelor medicale,
- discutii cu echipa de ingrijire,
- familie si apartinatori.

 Analiza si sinteza datelor

 Manifestari de independenta

- pacient constient,
- mobilitate pastrata,
- tegumente intacte,
- culoarea tegumentelor normala,
- semne vitale ( R, P, TA, T) in limite normale,
- lipsa durerii,
- somn si odihna corespunzatoare,
- comunicare ineficienta senzo-motorie.

 Manifestari de dependenta
- dificultate de deplasare,
- diminuarea sau absenta miscarii,
- alterarea starii de confort,
- risc de complicatii,
- risc de infectii,
- escare de decubit,
- cianoza,
- tegumente palide si reci,
- modificari ale functiilor vitale,
- sentiment de inferioritate.

 Surse de dificultate
- de ordin fizic - alterarea integritatii aparatului respirator si circulator;
- de ordin psihologic - anxietate, depresie, stres,
- de ordin social,
- lipsa de cunostinte.

 Probleme de dependenta si diagnostice de ingrijire = PES - problema +

sursa de dificultate+manifestarea de dependenta
- dispnee,
- circulatie inadecvata,
- disconfort,
 - comunicare ineficienta la nivel senzo-motor,
- hipertermie,
- risc de infectie,
- risc de accidente.

 Obiectivul de ingrijire
- specificitate,
- performanta,
- implicare,
- realism,
- observabilitate.

 Prioritati de ingrijire
- supravegherea functiilor vitale si vegetative,
- a starii de constienta,
- profilaxia infectiilor,
- prevenirea complicatiilor.

 Interventii

 Interventii autonome:
- comunicare,
- hidratare,
- alimentare,
- igiena,
- mobilizare,
- profilaxie,
- educatie.

 Interventii delegate
- pregatirea pentru investigatii si analize,
pregatirea preoperatorie,
ingrijiri postoperatorii,
administrarea tratamentului general si local.

 Interventii specifice
- dezobstruarea cailor aeriene superioare,
- aspirarea secretiilor,
- efectuarea pansamentelor,
- recoltari de secretii patologice,
- toracocenteza,
- inhalatii,
- supravegherea functiilor vitale si vegetative,
- supravegherea cailor vasculare,
- supravegherea drenurilor,
- supravegherea plagii si a pansamentului.
Pregatirea preoperatorie

Pregatirea intraoperatorie

Ingrijirea postoperatorie

Prevenirea complicatiilor postoperatorii.

PREGĂTIREA PREOPERATORIE

Pregătirea fizică şi psihică a pacientului

- Asistenta medicală are obligaţia să-l ajute pe bolnav să-şi exprime gândurile,
grijile, teama.
- Îl ajută să-i insufle încredere în echipa operatorie.
 - Asistenta îi explică ce se va întâmpla cu el în timpul transportului şi în sala de
preanestezie, cum va fi aşezat pe masa de operaţie, când va părăsi patul, când va
primi vizite.
- Îl asigură ca va fi însoţit.
- Va răspunde cu amabilitate, profesionalism, siguranţă şi promptitudine pacientului.

Pregătirea generală
- Se observă şi se consemnează aspectul general al pacientului: înălţime, greutate,
vârsta aparentă şi reală, aspectul pielii, faciesul, starea psihică;
- Toate datele privind starea generală a pacientului şi evoluţia bolii se notează
permanent în foaia de observaţie şi în planul de îngrijire pentru a obţine un tablou
clinic exact.
- Culegerea de date privind antecedentele pacientului:
 Familiale - dacă în familie au fost bolnavi cu neoplasme, diabet, HTA,
cardiopatii, tuberculoză.
 Chirurgicale - dacă a mai suferit intervenţii, dacă a avut evoluţia bună,
dacă au fost complicaţii.
 Patologice
 Se noteaza bolile care au influenţă asupra anesteziei şi intervenţiei;
 Dacă a avut afecţiuni pulmonare,
 Dacă este fumător,
 Dacă a avut afecţiuni cardiace,
 Dacă suferă de epilepsie.
 Urmărirea şi măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative,
 Examenul clinic pe aparate,
 Bilanţ paraclinic,
 Examene de laborator de rutină şi examene complete:
- coagulograma completă hemoleucogramă completă,
- VSH, ionogramă,
- probe de disproteinemie,
- proteinemie,
 - transaminaze,
- examen de urină,
- electrocardiograma,
- radiografie sau radioscopie pulmonară.

În ziua precedentă
- Repaus,
- regim alimentar uşor digerabil,
- consum de lichide pentru
- menţinerea TA,
- dezintoxicarea şi mărirea diurezei,
- diminuarea setei postoperatorii
- diminuarea acidozei postoperatorii.

În seara zilei precedente

- Pregătirea tegumentului - baie generală, pregatire locala
- Pregătirea tubului digestiv - clismă evacuatoare, alimentaţie usoara (supe de
legume, băuturi dulci sau alcaline).

În ziua intervenţiei
- Se face clismă cu 4 ore înaintea intervenţiei,
- Se îndepărtează bijuteriile,
- Se îndepărtează proteza dentară,
- Se badijonează cu un antiseptic regiunea rasă.
- Se îmbracă pacientul cu lenjerie curată,
- Se pregătesc documentele medicale: foaia de observaţie, rezultatele analizelor,
radiografiile, care vor însoţi pacientul.

Transportul
- Asistenta medicală însoţeste pacientul în sala de operaţie
- va predea pacientul si documentaţia echipei din blocul operator sianestezistului,
Îngrijiri în sala de operaţie
- Se instalează şi se fixează pacientul pe masa de operaţie,
- Monitorizarea funcţiilor vitale,
- Obţinerea unui abord venos central si periferic,
- Pregătirea câmpului operator,
- Badijonarea cu alcool pentru degresarea şi curăţirea pielii,
- Badijonarea cu tinctură de iod se face începând cu linia de incizie, de la centru
către periferie şi se termină cu zonele periferice.
- Se ajută la instalarea câmpului steril protector.

PREGATIREA PREOPERATORIE

Pregătirea psihică
▪ Începe din clipa în care bolnavul este internat în secţie.
▪ Asistenta îl ajută să se familiarizeze cât mai repede cu secţia, personalul, cu
bolnavii din salon, cu medicii.
▪ Îi va inspira sentiment de încredere în medic şi echipa care-l va opera punându-l
în contact cu alţi bolnavi care au fost operaţi şi sunt în convalescenţă.

Igiena personală
▪ Se efectuează toaleta pe regiuni.

Alimentaţia preoperatorie
▪ Dată funcţie de anestezia administrată.

Examene de laborator
▪ Se recoltează probe de sânge pentru:
 Timp de sângerare / coagulare.
 Grup sanguin, Rh.
  Numărătoarea de trombocite.
 Ht, Hb, hemoleucogramă.
 Se recoltează urină pentru examenul sumar de urină, toate la indicaţie
medicului.

Pregătirea preoperatorie locală

▪ Regiunea aleasă se spală, se degresează cu eter.
▪ Se dezinfectează cu tinctură de iod.
▪ Se aşează câmpuri sterile.
▪ Se efectuează clismă simplă.

INGRIJIRI POSOPERATORII

Îngrijiri imediate

Îngrijirile postoperatorii încep imediat după terminarea intervenţiei chirurgicale şi durează

până la vindecarea completă.

Scopul

Restabilirea funcţiilor organismului este asigurarea cicatrizării normale a plăgii şi

prevenirea complicaţiilor.
- Pacientul aşezt în decubit dorsal cu capul într-o parte.
- Supravegherea faciesului,
 apariţia palorii însoţită de transpiraţii reci
 răcirea extremităţilor indică stare de şoc:
 apariţia cianozei, indică insuficienţă respiratorie sau circulatorie
 administrare de oxigen.
- Supravegherea comportamentului deoarece poate să prezinte la trezire o stare de
agitaţie, atenţie ca pacienta să nu-şi scoată perfuzia.
 - Să nu-şi îndepărteze pansamentul, iar dacă va fi nevoie va fi imobilizată.
- Supravegherea funcţiilor vitale – puls, tensiune arterială, respiraţie.
- Supravegherea perfuziei.
- Schimbarea poziţiei.
- Îngrijirea mucoasei bucale – se şterge mucoasa bucală cu tampoane umezite în
soluţii diluate de bicarbonat de sodiu, acid boric, glicerină (1 linguriţă la un pahar de apă);
se ung buzele cu vaselină, iar dacă starea pacientei o permite îşi va face toaleta cavităţii
bucale singură.
- Evacuarea vezicii urinare – dacă evacuarea nu se produce se va stimula micţiunea
spontană prin aplicarea în regiunea pubiană a unei buiote, se va introduce un bazinet
cald sub pacientă, se va lăsa apa de la robinet să curgă sau se va efectua sondaj vezical.
- Asigurarea somnului prin administrarea unui hipnotic slab, seara la culcare.

Îngrijiri acordate până la instalarea pacientei în pat

 Pregătirea patului şi a camerei.

 Pregătirea materialului în vederea reanimării postoperatorii.
 Pregătirea materialului pentru perfuzie: Ace sterile. Seringi sterile. Garou.
Perfuzoare. Soluţii perfuzabile.
 Se verifică sursa de oxigen, aspiratorul, sondele, tensiometrul.

Transportul pacientului operat

- Transportul pacientului operat se face cu patul rulant, cu capul într-o parte, se
efectuează silenţios, cu blândeţe, fără zdruncinături.
- Pacientul va fi acoperit, ferit de curenţi de aer sau schimbări de temperatură,
- În timpul transportului asistenta medicală va urmării aspectul feţei, respiraţia,
pulsul, perfuzia.

 Instalarea pacientului operat se va face într-o cameră cu mobilier redus, care să

fie curată, bine aerisită, liniştită, cu temperatura ambiantă de 18-200C, prevăzută
 cu instalaţii de oxigen montate la perete, cu prize în stare de funcţionare şi cu
aparatură pentru aspiraţia secreţiilor.

 Patul va fi accesibil din toate părţile şi va fi prevăzut cu muşama şi aleză bine

întinsă, fără pernă şi dacă este cazul, salteaua va fi antidecubit.

 Poziţia pacientului în pat este variabilă.

INGRIJREA PACIENTULUI DUPA ANESTEZIE GENERALA

Bolnavul operat sub anestezie generală trebuie supravegheat de medic şi asistentă cu

foarte mare atenţie până la apariţia reflexelor:
 de deglutiţie şi tuse;
 faringian;
 cornean;
 până la revenirea completă a stării de conştienţă.
→ Nu se transportă în salon înaintea revenirii acestor reflexe.

→ Supravegherea pacientului se bazează pe date clinice şi pe rezultatele examenelor

complementare.
- Se supraveghează aspectul general al operatului.
- Se urmăresc parametrii fiziologici.
- Se urmăresc pierderile de lichide sau sânge.
- Se fac examene complementare:
- Teste de coagulare, timp de protrombină, teste de toleranţă la heparină.
- Hemogramă, hematocrit.
- Examen sumar de urină etc.
- Se completează foaia de temperatură şi foaie de terapie intensivă – foi speciale de
reanimare şi supraveghere.
→ După trezire i se va asigura pacientului tot confortul, toaleta zilnică, schimbarea
lenjeriei de corp.
→ Interventii pentru:
- Durere.
- Insomnie.
- Anxietate.
- Distensie abdominale.
- Mobilizarea treptata a pacientului.
- Complicaţii de decubit.

SUPRAVEGHEREA IN SALON

Supravegherea comportamentului bolnavului

- Se supraveghează bolnavul deoarece operatul poate să prezinte la trezire o stare
de agitaţie şi de aceea trebuie supravegheat pentru că îşi poate smulge
pansamentul sau tubul de dren.
- Se poate ridica din pat, poate cădea, poate fugi.
- În acest caz este imobilizat şi sunt indicate paturi speciale specifice serviciilor de
terapie intensivă.

Supravegherea respiraţiei
- Se supraveghează respiraţia care trebuie să fie ritmică de amplitudine normală.
- Dacă apare jena respiratorie ea poate trăda încărcarea bronşică cu mucozităţi fiind
necesară o aspiraţie faringiană.
- Căderea limbii este prevenită prin menţinerea pipei faringiene Guedel, până la
trezirea completă a bolnavului.
- Inundarea căilor respiratorii cu vomismente se previne prin poziţia bolnavului, prin
aspiraţia secreţiilor gastrice.
Monitorizarea funcţiilor vitale – puls, tensiune arterială, temperatură, saturatia de
oxigen.
- Temperatura se măsoară dimineaţa şi seara în prima zi se poate produce o uşoară
hipertermie (febră de resorbţie).
- Se va stabili bilanţul hidric.
- Însoţită de transpiraţii reci şi răcirea extremităţii indică intrarea bolnavului în stare
de şoc.
- Apariţia cianozei, chiar redusă, indică insuficienţă respiratorie sau circulatorie.

Diureza- urineaza dupa2-4 ore

Supravegherea pansamentului
- Pansamentul este actul chirurgical prin care plaga operatorie se aseptizează, se
tratează şi se protejează pentru a-i uşura cicatrizarea. Efectuarea corectă a unui
pansament va respecta următoarele principii fundamentale:
- Se va lucra într-o asepsie perfectă – instrumentarul şi materialele folosite să fie
sterile, iar mâinile celui care execută şi tegumentele din jurul plăgii să fie
dezinfectate.
- Să se asigure absorbţia secreţiilor.
- Să se aseptizeze plaga cu antiseptice corespunzătoare stadiului de evoluţie.
- Să se protejeze plaga faţă de agenţii termici, mecanici, dinamici ai mediului
înconjurător.
- Asigurarea repausului sau imobilizarea regiunii lezate pentru a grăbi cicatrizarea.
- Pansarea zonei operate se va face cu multă blândeţe şi atenţie.
- Peste un strat de comprese şi vată sterilă se va face un bandaj compresiv, folosind
o faţă şi leucoplast (se va conduce faşa circular în jurul abdomenului).
- Pansamentul se va face o dată pe zi sau de câte ori este nevoie.
- Plaga operatorie va fi văzută de medic în fiecare zi, iar orice complicaţie aparentă
va fi anunţată medicului.
- Firele se scot după circa 7 zile de la operaţie şi se va face în condiţii de asepsie
perfectă.
Schimbarea poziţiei bolnavului – se ridică în poziţia semişezând. Mobilizarea cât mai
precoce – pasivă, apoi activă.

Îngrijirea mucoasei bucale – pentru a umezi buzele se folosesc tampoanele îmbibate

în soluţii diluate de bicarbonat de sodiu, acid boric, permanganat de K.
- Se curăţă stratul existent pe limbă cu tampoane umezite cu o soluţie preparată
dintr-o lingură de bicarbonat de sodiu, o linguriţă glicerină/ pahar cu apă.
- Dacă starea bolnavului este bună se solicită să-şi clătească gura, să-şi spele dinţii,
se ung buzele cu vaselină.

Prevenirea escarelor
- Schimbarea poziţiei bolnavului se face la intervale de 30 minute, 1 oră.
- O compresiune în acelaşi punct de peste 2 ore la un bolnav imobilizat provoacă
apariţia escarelor.
- Se face masajul regiunilor predispuse escarelor cu alcool şi se fricţionează.
- Pudrarea cu pudră de talc.
- Schimbarea lenjeriei de corp şi de pat să fie uscată şi bine întinsă.
- Sub regiunea sacrală, calcanee se aşează colaci, inele de vată pudrate cu talc.
- Schimbarea poziţiei bolnavului nu se face decât atunci când afecţiunile bolnavului
permit acest lucru.

Alimentaţia
- Până la reluarea alimentaţiei este necesar să se administreze o raţie hidrică,
electrolitică şi calorică suficientă acoperirii necesităţilor cotidiene.
- Băuturi cât mai rapid posibil, în cantitate moderată la început:
 -300 ml ceai sau apă, în prima zi administrată cu linguriţa,
 -500 ml în a doua zi,
 -1000 ml în a treia zi;
- Perfuzii, rehidratarea venoasă completând necesarul zilnic de lichide.
- Bolnavul va bea atunci când nu vomită.
- Va mânca după ce a avut scaun precoce sau după emisia de gaze.
- Nu va consuma fructe crude sau glucide în exces.
- În ziua operaţiei pacientul va bea apă cu linguriţa, rehidratarea fiind completată cu
perfuzii.
- După 24 de ore – ceai, citronadă, supe de zarzavat strecurate,
- A doua zi – ceai, citronadă îndulcită, supe de zarzavat strecurate, lapte cu ceai,
- A treia zi – iaurt, fidea, tăiţei cu lapte, piure de cartofi, biscuiţi,
- După reluarea tranzitului: carne de pui, peşte alb şi se revine treptat la alimentaţia
obişnuită,
- Alimentele trebuie să fie calde, bine preparate, prezentate estetic.
- Mesele vor fi servite în cantităţi mici, repartizate în 6-7 reprize şi se vor alege
alimente cu valoare calorică mare.

- Îngrijiri igienice
- Toaleta pacientului.
- Schimbarea lenjeriei de câte ori este nevoie.
- Asigurarea urinarelor şi bazinetelor la îndemâna pacientului.

- Prevenirea escarelor de decubit

- Exerciţii respiratorii

- Prevenirea şi combaterea complicaţiilor inflamatorii

- Complicaţii pulmonare – ce se previn prin aspirarea secreţiilor mucolitice,
gimnastică, tuse asistată, antibiotice.
- Complicaţii tromboembolice – ce se previn prin mobilizare precoce supravegheată,
anticoagulante.
- Complicaţii urinare – ce se previn prin evitarea sondajului vezical, medicaţie de
stimulare a micţiunii.
 INGRIJIREA PACIENTULUI CU BOLI ALE ESOFAGULUI

ACALAZIA

Definiţie

Tulburare funcţională caracterizată prin relaxarea insuficientă a sfincterului esofagian

inferior (SEI).
Este un sindrom cardioesofagian, caracterizat prin incetinirea accentuata a tranzitului
esogastric (“a” = fara si “chalasis” = relaxare).
Acalazia esofagiana presupune neputinta esofagului de a se relaxa si se refera la
incapacitatea sfincterului esofagian inferior de a se deschide si de a lasa mancarea sa
ajunga in stomac.

Culegere de date

Circumstante de aparitie

Acalazia poate fi:

- idiopatică, de cauză necunoscută; se presupune o disfuncţi congenitală a neuro-
nilor;
- simptomatică, secundară unor boli organice ale esofagului (esofagite, cancer
esofagian), mediastinale, neurologice (bulbare), parazitare (Trypanosoma cruzi
s.a.).

Manifestari de dependenta
- regurgitaţii alimentare postprandiale în decubit dorsal (caracteristic) ;
- ,,disfagie paradoxală", mai accentuată pentru lichide decât petru alimentele solide
- dureri retrosternale intermitente ;
- tulburări de denutriţie (întâlnite în stenozele esofagiene organice).
Investigaţii paraclinice
- Radiologie - îngustarea simetrică a porţiunii inferioare a esofagului cu dilatare şi
stază baritată retrogradă
- Esofagoscopia: pentru excluderea unei afecţiuni esofagiene organice (stenoză,
cancer).
- Manometria: presiune bazală normală a SEI (15—25 mm Hg) şi contracţii
esofagiene aperistaltice.

Tratament
Tratamentul acalaziei este medical şi chirurgical.

ESOFAGITA

Definiţie
Inflamaţia acută sau cronică a mucoasei esofagiene.

Culegere de date

Circumstante de aparitie
- ingestia accidentală sau voluntară de substanţe corosive (sodă caustică, acid sulfuric,
acid clorhidric etc.);
- esofagita micotică (Candida) secundară antibioterapiei orale;
- mecanică: intubaţie gastrică prelungită ş.a. manevre.

Manifestari de dependenta
Esofagita acută postcaustică prezintă incidenţa maximă (75%) caracterizându-se
prin sindrom esofagian complet şi intens :
- durere şi arsură retrosternală ;
- disfagie totală (pentru alimente lichide si solide) ;
 - salivaţie abundentă (sialoree).

Investigaţii paraclinice

1. Esogafoscopia de urgenţă

Se execută în primele 12-24 de ore după ingestia de substanţă caustică,

- - pacientul este sedat,
- leziunile esofagiene fiind în curs de delimitare.
Investigaţia este contraindicată de principiu în formele ulcerative severe complicate
din cauza pericolului iminent de perforaţie.

2. Examinarea radiologică de urgenţă după ingestia substanţei corozive

3. Alcalinitatea irigatului gastric

Dacă aspiratul gastric este alcalin şi alcalinitatea nu cedează după irigarea
stomacului cu cantităţi importante de ser fiziologic, se presupune că atât stomacul
cât şi esofagul prezintă arsuri importante.

4. Toracoscopia şi laparoscopia de urgenţă

Atât esofagoscopia cât şi gastroscopia ne pot furniza date în legătură cu
mucoasa esofagiană şi gastrică, eventual cu apariţia unei necroze, dar nu pot să
dea nici o informaţie despre gradul de profunzime al necrozei corozive

Tratamentul
- dilatator, chirurgical.
 ULCERUL PEPTIC ESOFAGIAN

Definiţie

Localizare mai rară a ulcerului, în 1/3 inferioară a esofagului, la 1 - 2 cm de cardia,

asociindu-se cu un ulcer gastric sau duodenal, uneori complicând o hernie hiatală,
predominant la bărbaţi între 30 — 50 de ani.

Culegere de date

Circumstante de aparitie
Ulcerul esofagian este determinat de acţiunea clorhidro-peptică a sucului gastric
refluat în esofag.

Manifestari de dependenta
- durerile sunt intraprandiale sau postprandiale precoce, localizate xifoidian, însoţite
de
- pirozis şi regurgitatii acide (simptome de reflux gastro-esofagian)
- disfagie intensă, în special la alimentele solide ;

Investigatii
- examenul radiologie cu pastă baritată în poziţie Trendelenburg şi esofagoscopia
precizează diagnosticul.

DIVERTICULII ESOFAGIENI

Definiţie

Dilataţii circumscrise ale peretelui esofagian.

Frecvenţă - se întâlnesc la 5% din persoanele în vârstă.

Culegere de date

Circumstante de aparitie

Clasificarea diverticulilor esofagieni

Se clasifică după :
- momentul apariţiei în: congenitali şi dobândiţi;
- întinderea lor: falşi (interesează numai mucoasa şi submucoasa) şi adevăraţi
(întreg peretele esofagian) ;
- mecanismul de apariţie: de tracţiune (dinafară peretelui esofagian) şi pulsiune
(aplicarea forţei din interiorul esofagului) şi mixşti (ambele mecanisme) ;
- localizare: diverticuli faringo-esofagieni (pulsiune), esofagieni mijlocii (tracţiune) şi
epifrenici (pulsiune).

Manifestari de dependenta
Majoritatea diverticulilor esofagieni sunt asimptornatici (mici).
Devin manifeşti când diverticulii sunt mari - disfagie şi regurgitarea alimentelor
stagnate în punga diverticulară, sau prezintă o complicaţie.

Investigaţii paraclinice
Examenul radiologic şi esofagoscopia.

Complicaţii
Diverticulii esofagieni se pot:
1. infecta,
2. ulcera sau perfora,
3. pot produce fistule esofago-bronşice sau
4. se pot maligniza (excepţional).

Tratamentul diverticulilor esofagieni este exclusiv chirurgical — excizia acestora

(diverticulectomie).
 HERNIA HIATALĂ

Definiţie
Ascensiunea în cavitatea toracică a unei porţiuni din stomac prin hiatusul esofagian.
Se întâlneşte mai frecvent la femei, fiind favorizată de creşterea presiunii
iutraabdomiuale datorită sarcinilor şi obezităţii.

Culegere de date

Circumstante de aparitie
Se descriu trei mecanisme de producere a HH: prin brahiesofag (esofag scurt),
rulare (paraesofagiană) şi alunecare.

Manifestari de dependenta
Clinic, HH poate fi asimptomatică (5%) sau manifestă (cu tulburări digestive si
extradigestive reflexe) ;
 digestive
- durere epigastrică înaltă accentuată de clinostatism sau anteflexie (caracteristic),
pirozis, regurgitaţii acide şi eructaţii;
 respiratorii : tuse şi dispnee postprandială ;
 cardiace : dureri precordiale şi tulburări de ritm postpraudial şi în clinostatism ;
 hematologice
- anemie hipocromă (datorită hemoragiilor mici şi repetate) manifestata prin:
tegumente palide, cefalee, vertij, tahicardie, hipoTA.

Examenele paraclinice
- examenul radiologie baritat în diferite poziţii (ortostatism, anteflexie şi Trendelenburg)
asociat cu creşterea presiunii intraabdomiuale (metoda Valsalva, inspir profund).
- esofagoscopia, în plus, evidenţiază leziunile esofagiene asociate( esofagita, ulcerul
etc.).
Complicatii
HH se complică cu HDS (25%), esofagita, ulcerul peptic esofagian,perforaţia sau
strangularea.

Tratament.
- medical şi chirurgical,.
Tratamentul chirurgical are indicaţii în HH complicată
- HDS,
- perforaţie strangulare
- sau asociată cu un ulcer gastric rezistent la tratamentul medical.

REFLUXUL GASTRO-ESOFAGIAN

Definiţie
Este reprezentat de pasajul conţinutului gastric prin cardia în esofag( vezi
modulul gastroenterologie).

CANCERUL ESOFAGIAN

Definiţie
Leziunea malignă a epiteliului esofagului.

PLAN DE INGRIJIRE OENTRU BOLNAVII CU AFECTIUNI ALE ESOFAGULUI

Culegere de date

Circumstante de aparitie
Etiologie:
- Alcoolul şi fumatul;
- Dieta (nitrosamine), ingestia cronică de lichide fierbinţi;
- Achalazie;
- Esofagitele postcaustice;
- Infecţiile cu papilomavirusuri umane;
- Esofagul Barrett;
- Sindrom Plummer- Vinson.

Manifestari de dependenta
- odinofagie;
- disfagia- permanentă şi progresivă, de scurtă durată;
- regurgitările- frecvente şi reduse cantitativ, uneori cu striuri sanghinolente.
- scăderea ponderală- rapidă şi impresionantă.
- astenie, fatigabilitate, inapetenţă, scădere ponderală.
- frecvent este descoperit în fazele tardive cu : răguşeala, hematemeza, hemoptizia,
fistulele eso-traheale sau eso-bronşice.

Examenele paraclinice

A. Diagnostic

I.Ex. de laborator- ridică suspiciunea de neoplasm prin VSH mărit, existenţa unei
anemii microcitare, feriprive, testul „Haemocult” pozitiv.

II. Examinări endoscopice + imagistice

- endoscopie, coroborata cu obţinerea de material bioptic din leziunea suspectă.
- tranzitul baritat,

B. Diagnosticul stadial - se stabileşte în urma unei baterii de teste care cuprinde:

ecografia abdominală, eco-endoscopia, CT/PET, RMN, radiografia toracică.
În cadrul cuantificării “T-ului”, adică a tumorii primare, ecoendoscopia este considerată
ca cea mai performantă metodă.
Ar mai intra în calcul BRONHOSCOPIA, în special la tumorile mediotoracice, pentru a
exclude invazia traheală sau a bronşiei stângi, precum şi pentru a evidenţia o eventuală
fistulă esotraheo-bronşică suspicionată clinic.

C. Examinări minim invazive

- Laparoscopia diagnostică- joacă un rol din ce în ce mai important în managementul
pacienţilor cu neoplasm esofagian, identificând metastazele la distanţă care nu au putut
fi evidenţiate în cadrul examinărilor imagistice mai sus amintite.
- Toracoscopia- permite biopsierea ganglionară, examinarea pleurei şi confirmă invazia
regională.

Tratament

— Tratament chirurgical, care este esenţial.

— Radioterapie postoperatorie

Problemele pacientului
- disconfort abdominal,
- deficit de volum lichidian,
- lipsa autonomiei in ingrijirile personale,
- alimentatie inadecvata prin deficit,
- fatigabilitate;
- risc de complicatii(hemoragie digestiva superioara, perforatie, malignizare).

Obiective

- pacientul sa prezinte stare de confort fizic si psihic;

- pacientul sa cunoasca modul de viata, de alimentatie;
- pacientul sa se poata autoingriji;
- pacientul sa se alimenteze corespunzator perioadei de evolutie a bolii, nevoilor
sale calitative si cantitative;
- pacientul sa fie ferit de complicatii.

Interventii

- asistenta asigura repausul la pat in semisezand;

- reduce la maxim efortul fizic al pacientului prin deservirea acestuia la pat, pt. a-i
conserva energia;
- mentine igiena tegumentara, a lenjeriei si a mucoaselor, ingrijeste cavitatea
bucala, indeosebi in caz de gingivoragie si gust amar;
- recolteaza sange, urina pentru examenul de laborator in vederea evaluarii functiei
hepatice;
- supravegheaza scaunul, urina ( cantitatea si culoarea ), greutatea corporala si le
noteaza in foaia de temperatura;
- educa pacientul si antreneaza familia pentru a respecta alimentatia si normele
de viata impuse, in functie de stadiul bolii;
- hidrateaza, alimenteaza pe cale parenterala pacientul, respectand indicatia
medicului.
- supravegheaza comportamentul pacientului si sesizeaza semnele de agravare a
starii sale;
- administreaza medicatia prescrisa respectand ritmul si modul de administrare; -
supravegheaza pulsul, T.A., apetitul, semnele de deshidratare, scaunul, greutatea
corporala si le noteaza in foaia de observatie;
- face bilantul zilnic intre lichidele ingerate si cele excretate;
- pregateste pacientul preoperator, cand se impune necesitatea operatiei
chirurgicale;
- educa pacientul pentru a recunoaste semnele complicatiilor ( scaunul melenic,
caracterul durerii in caz de perforatie, varsaturile alimentare cu continut vechi in
caz de stenoza );
- educa pacientul pentru a respecta alimentatia recomandata si renunta la
obiceiurile daunatoare ( alcool, tutun ).
- respecta normele de prevenire a infectiilor nosocomiale.

PATOLOGIA STOMACULUI SI INTESTINULUI SUBTIRE

-ulcerul gastric,
-neoplasmul gastric,
-ulcerul duodenal,
-tumorile intestinului subtire,
-enteritele regionale (boala Crohn)).

INGRIJIREA PACIENTULUI CU BOALA ULCEROASA

BOALA ULCEROASA

Este o boala caracterizata prin aparitia unei ulceratii cu sediul pe stomac, pe

portiunea superioara a duodenului, partea inferioara a esofagului sau ansa
anastomotica a stomacului operat care depaseste in profunzime musculatura
mucoasei, inconjurata de un infiltrat inflamator acut sau cronic.
Manifestari clinice
- sindromul ulceros, boala care intereseaza intreg organismul, de unde si
denumirea de boala ulceroasa
Ulcerul gastro-duodenal apare cel mai frecvent la varsta de
- 20 - 40 de ani (pentru localizarea duodenala)
- 30 - 50 de ani (pentru cea gastrica).
Se poate si sub varsta de 20 de ani si la cei peste 50 de ani.
Este mai frecvent la barbati decat la femei, raportul fiind de 3/1.
Ulcerul duodenal este cam de doua ori mai frecvent decat cel gastric.
Culegerea datelor

Circumstante de aparitie
Un ulcer (boala ulceroasa) apare ori de cate ori balanta normala dintre acid-pepsina
si factorii de aparare ai mucoasei gastroduodenale este afectata.
Cresterea secretiei gastrice in stress sau alterarea barierei de protectie a
stomacului poate sa apara la:
- persoane cu orar neregulat de alimentatie, exces de condimente, alcool si
tutun;
- persoane cu teren ereditar; exista o incidenta crescuta la rudele de gradul intai
ale pacientilor cu ulcer duodenal;
- persoane cu stres fizic si psihic;
- cei cu tratamente cronice cu aspirina, corticoizi, antiinflamatoare
nesteroidiene;
- frecventa mai mare la barbati;
La aparitia ulcerului, gastritelor si afectiunile inrudite, se afla cel mai frecvent o
bacterie, Helicobacter pylori, care lezeaza in timp mucoasa gastrica.
Ulcerul gastro-duodenal apare cel mai frecvent la varsta de 20-40 de ani
pentru localizarea duodenala si la 30-50 de ani pentru cea gastrica.

Manifestari de dependenta

Durerea

epigastrică, în legătură cu sediul ulceraţiei, intensă şi însoţită de senzaţie de arsură şi

deseori iradiază în spate.

Caracterele durerii
- periodicitatea:
- marea periodicitate - caracter sezonier – în cursul toamnei sau al primăverii –
periodicitate sezonieră.
 - mica periodicitate durere epigastrica care apare la 2-3 ore dupa mese,
Se calmeaza dupa
alimentatie;
- ritm orar:
Durerea este
 precoce la 0,5-1 oră după masă – durere precoce.
 semitardivă la 1-2 ore după masă.
 tardivă la 2-3 ore după masă – durere tardivă.
 hipertardivă la 4-5 ore după masă.
- pirozis.
- eructaţii şi regurgitaţii.
- greaţa.
- vărsături alimentare, mucoase sau chiar sangvinolente (hematemeza).
- pofta de mâncare: este normală sau crescută.
- constipaţia cu caracter spastic.
- meteorism abdominal.
- scadere ponderala,
- astenie.
1/3 din pacientii cu ulcer pot dezvolta in timp complicatii care sa necesite spitalizarea de
urgenta :
- hemoragia (exteriorizata prin varsatura ca zatul de cafea sau scaune negre ca
pacura)
- perforatia (durere atroce cu abdomen acut - "de lemn")
- stenoza pilorica (varsaturi frecvente a alimentelor ingertate care nu mai pot
traversa pilorul)

Investigatii
- Debitul acid orar stimulat cu histamină are valori coborâte.
- Radioscopia gastrica.
- Esofagogastroduodenoscopia: diagnostic în localizări dificil de examinat: feţele
stomacului, porţiunea superioară a micii curburi, tuberozitatea.
 - Examenul hemoragiilor oculte - reacţia Addler: traduce prezenţa sângelui în
materiile fecale.

Problemele pacientului
- disconfort abdominal cauzat de durere,
- anxietate,
- deficit de volum lichidian,
- alimentatie inadecvata,
- alterarea functiilor vitale,
- risc de complicatii ca: hemoragie digestiva superioara ( hematemeza si/ sau
melena), perforatie, stenoza pilorica, malignizare ( indeosebi pentru ulcerul gastric ).

Obiective
- pacientul sa prezinte stare de confort fizic si psihic;
- pacientul sa fie echilibrat hidroelectrolitic si acido bazic;
- sa se alimenteze corespunzator perioadei de evolutie a bolii, nevoilor sale
calitative si cantitative;
- sa se stabilizeze functiile vitale;
- pacientul sa inteleaga necesitatea interventiei chirurgicale;
- pacientul sa fie constient ca prin modul sau de viata si alimentatie, poate
preveni aparitia complicatiilor.

Interventii
- asistentul medical asigura repausul fizic si psihic al pacientului (12-14 ore/ zi
repaus la pat, repaus obligatoriu postprandial ) in perioada dureroasa;
- corecteaza deshidratarea prin perfuzie i.v. cu solutiile indicate de medic;
- asigura dieta de protectie gastrica individualizata in functie de fazele evolutive
ale bolii, alimentatia fiind repartizata in 5-7 mese/ zi astfel:
- in faza dureroasa: supe de zarzavat strecurate, lapte indoit cu ceai la care
treptat se adauga supa crema de zarzavat, piure de zarzavat, sufleuri, soteuri,
branza de vaci, paine veche, fainoase fierte in lapte, carne fiarta de pasare sau
vita.
- in faza de acalmie sunt permise: lapte dulce, fainoase fierte in lapte, ou fiert
moale sau sub forma de ochi romanesc, carne de vita sau pasare fiarta sau la
gratar, paine veche de o zi, supe de zarzavat, legume sub forma de piureuri,
sufleuri, biscuiti, prajituri de casa, fructe coapte.
- urmatoarele alimente sunt interzise: laptele batut, iaurtul, carnea grasa, legume
tari ca varza, castraveti, fasole, painea neagra, cafea, ciocolata, supele de carne,
sosuri cu prajeli, alimente reci sau fierbinti.
- pregateste pacientul fizic si psihic pentru explorari functionale si il ingrijeste
dupa examinare ( examenul radiologic cu sulfat de bariu, fibroscopie
esogastroduodenala cu biopsie, chimism gastric, recolteaza materiile fecale pt.
proba Adler );
- administreaza medicatia prescrisa respectand ritmul si modul de administrare:
medicatia antisecretoare inaintea meselor, medicatia antiacida si alcaninizanta la
1-2 ore dupa mese.

Pentru a evita recidivele este necesara eradicarea germenului Helicobacter pylori

prin administrarea unui antibiotic adecvat;

Tratamentul medicamentos se instituie pe o perioadă de 4-6 săptămâni şi urmăreşte

creşterea rezistenţei mucoasei la agresiunea acidopeptică în cazul ulcerului gastric şi
inhibarea hipersecreţiei gastrice în cazul ulcerului duodenal.
Se folosec:
- Antiacide, care neutralizează aciditatea gastrică;
- Antagonişti ai receptorilor H2 histaminergici (ranitidina, cimetidina ş.a.);
- Anticolinergicele (atropina şi derivaţi sintetici):
- Inhibitori ai anhidrazei carbonice;
- Medicamente care măresc apărarea mucoasei (sucralfat, compuşi coloidali
bismutici);
- Analogi ai prostaglandinelor (misoprostol);
- Stimulenţi ai secreţiei mucusului gastric (carbenoxolona);
- supravegheaza pulsul, T.A., apetitul, semnele de deshidratare, scaunul, greutatea
corporala si le noteaza in foaia de observatie;
- face bilantul zilnic intre lichidele ingerate si cele excretate;
- cântăreşte bolnavul o dată pe săptămână;
- dacă remarcă apariţia unor dureri brutale, violente însoţite de o stare sincopală,
anunţă imediat medicul;
- pregateste pacientul preoperator, cand se impune necesitatea operatiei
chirurgicale;
- educa pacientul pentru a recunoaste semnele complicatiilor ( scaunul melenic,
caracterul durerii in caz de perforatie, varsaturile alimentare cu continut vechi in
caz de stenoza pilorica );
- educa pacientul pentru a respecta alimentatia recomandata si renunta la
obiceiurile daunatoare ( alcool, tutun ).

Măsurile igienice
- cca. 10 ore de repaus la pat în perioada dureroasă, respectarea repausului
postprandial 30-60 minute, schimbarea mediului de viaţă şi de muncă, evitarea
eforturilor fizice şi intelectuale prea mari.

Dieta este individualizată.

Alimentele se repartizează în 5-7 mese pe zi, la nevoie şi noaptea.
Alimentul de bază este laptele şi produsele lactate la interval de 3-4 ore.
- Se exclud: supele de carne, slănina, mezelurile, borşul, grăsimile prăjite, sosurile
de rântaş, ceapa, condimentele, conservele, usturoiul, leguminoasele uscate,
ciupercile, alimentele cu celuloză, brânzeturile fermentate, sărăturile, murăturile,
cafeaua, ciocolata, dulciurile concentrate, băuturile alcoolice, limonada, îngheţata,
fumatul.
- De la început asistentul medical va explica pacientului că boala ulceroasă este o
problemă medicală ce poate fi ţinută sub control, dar se poate aştepta la
remisiuni şi recurenţe.
Educatia pentru sanatate include

1. medicaţia
- pacientul trebuie să cunoască medicamentele pe care le va lua la domiciliu (denumire,
doza, ritm de administrare, efecte secundare)
- pacientul trebuie să cunoască medicamentele ce trebuie evitate (aspirina,
antiinflamatoriile nesteroidiene); la pacienţii cu poliartrită reumatoidă, spondilită
anchilopoietică, la care aceste medicamente sunt absolut necesare, vor fi administrate
obligatoriu în asociere cu protectoare gastrice;

2. dieta
- evitarea meselor abundente
- respectarea unui orar precis al meselor şi al gustărilor
- evitarea alimentelor iritante: ceai, cafea, alcool

3. fumatul
- oprirea fumatului

4. odihna şi reducerea stresului

- cointeresarea familiei în asigurarea unui climat confortabil pacientului cu boală
ulceroasă,
cu perioade de odihnă zilnică

5. prevenirea şi recunoaşterea complicaţiilor

- hemoragie (paloare tegumentară, confuzie, tahicardie, dispnee)
- perforaţie (durere abdominală severă, contractură musculară, vărsături)
- obstrucţie pilorică (greţuri, vărsături, distensie abdominală, durere)
6. controlul medical periodic având în vedere că boala ulceroasă poate prezenta
recurenţe.
 INGRIJIREA PACIENTULUI CU CANCER GASTRIC
(Neoplasm gastric)

Neoplasmul gastric este una dintre cele mai frecvente forme de proces
cariochinetic ce apare
de regulă în jurul vârstei de 40 de ani, şi doar ocazional la vârste mai tiner.
Frecvent se localizează la nivelul pilorului sau antrului şi în 95 % din cazuri este
vorba despre un adenocarcinom.

Culegerea datelor

Circumstante de aparitie
Dieta pare să fie un factor important în apariţia procesului neoplazic, conservanţii
alimentari şi regimul sărac în legume şi fructe crescând ritmul de apariţie al acestuia.
Alţi factori de risc pentru apariţia neoplasmului gastric sunt bolile inflamatorii cronice ale
stomacului, anemia pernicioasă,
aclorhidria şi posibil ereditatea.
Prognosticul este rezervat, majoritatea pacienţilor prezintă deja metastaze în
momentul diagnosticului.

Manifestări de dependenta
- în stadiile incipiente neoplasmul gatric este de regulă asimptomatic
- în stadiile evolutive avansate apar manifestări digestive nespecifice:
- indigestie
- anorexie (uneori anorexie selectivă pentru carne)
- scădere în greutate
- dureri abdominale
- constipaţie
- anemie
- greţuri şi vărsături.
 Diagnostic
- examenul fizic de obicei furnizează puşţine date, în general tumora gastrică nefiind
palpabilă
- examinarea radiologică urmată de examenul endoscopic şi/sau citologic fiind testele
de bază în stabilirea diagnosticului;
- deoarece apariţia metastazelor însoţeşte frecvent neoplasmul gastric manifest clinic,
de regulă se impune şi un examen CT (tomografie computerizată) pentru evaluarea
pacientului pe ansamblu.

!!! Dispepsia ce durează mai mult de 4 săptămâni la o persoană cu vârtă mai mare de
40 de ani, impune ca obligatorie examinarea radiologică a pacientului.

In urma evaluării pacientului, asistentul medical va stabili diagnosticele de

ingrijire/nursing pe baza carora îşi va organiza activitatea de îngrijire.

Problema de dependenta, sursa de dificultate

- anxietate legată de aşteptarea intervenţiei chirurgicale
- alterarea stării de nutriţie, mai puţin decât necesităţile organismului, legată de
- anorexie
- durere legată de prezenţa şi extinderea procesului tumoral
- depresie, legată de prognosticul rezervat al afecţiunii neoplazice
- lipsa de cunoştinţe legate de modificările de comportament şi stil de viaţă pe care
le presupune afecţiunea actual.

Obiective

- pacientul sa exprime reducerea anxietăţii;

- pacientul pa prezinte îmbunătăţirea statusului nutricional;
- sa fie controlata durerea;
- pacientul sa accepte diagnosticul şi sa-si adapteze comportamentul şi stilul de
viaţă la situaţia dată.
 Intervenţiile asistentului medical

- asistentul medical va încuraja pacientul să-şi exprime neliniştea, teama,

îngrijorarea şi chiar revolta faţă de diagnosticul şi prognosticul bolii.
- va încuraja membrii familiei să asculte şi să manifeste înţelegere faţă de
momentele dificile, de nesiguranţă ale pacientului.
- asistentul medical va încuraja modificarea comportamentului alimentar cu mese
mici şi repetate, neiritante gastric.
- se vor administra suplimente de vitamine şi fier.
- asistentul medical va realiza zilnic bilanţul hidric intrări ieşiri şi va cântări
pacientul, pentru a putea aprecia scăderea, menţinerea sau creşterea în
greutate.
- pacientul va fi atent monitorizat în vederea identificării manifestărilor deshidratării
(sete, mucoase uscate, pliu cutanat leneş, tahicardie).
- se vor administra antiemetice conform indicaţiilor medicului;
- suport psihologic;
- asistentul medical va administra analgetice conform indicaţiilor, dar un rol
deosebit de important îl are cointeresarea pacientului în controlarea senzaţiei
dureroase (modificarea poziţiei, asigurarea unui mediu liniştit şi confortabil,
restrângerea vizitelor) şi metodele nefarmacologice de ameliorare a durerilor
(masaj, aromoterapie, meloterapie);
- asistentul medical va ajuta pacientul să-şi exprime îngrijorarea şi teama faţă de
suferinţa actuală;
- pacientul va fi încurajat să-şi exprime neliniştea în modul său personal;
- pacientului i se va răspunde onest la toate întrebările şi va fi implicat în stabilirea
deciziilor terapeutice;
- de multe ori pacientul are nevoie de momente de intimitate, când poate să
plângă şi doreşte să fie singur; acestea este necesar să fie respectate!
- este important suportul emoţional din partea echipei medicale, dar va fi
respectată personalitatea pacientului şi relaţia acestuia cu familia.
Educaţia pacientului cu neoplasm gastric în vederea îngrijirii la domiciliu

- asistentul medical va explica pacientului că sunt necesare cel puţin 6 luni de la

momentul intervenţiei chirurgicale (rezecţie gastrică parţială) până la reluarea
unui regim alimentar echilibrat
- este foarte importantă respectarea perioadelor de odihnă, controlul medical
periodic, respectarea modificărilor recomandate legat de stilul de viaţă.

Tratament
Singura modalitate terapeutică eficientă în neoplasmul gastric este îndepărtarea
chirurgicală a tumorii.
Dacă tumora va fi îndepărtată cât ea este strict localizată la nivelul stomacului,
pacientul se
poate vindeca.
De cele mai multe ori el este diagnosticat într-o fază terapeutică depăşită, când nu se
mai poate face decât o operaţie paleativă sau leziunea este inoperabilă.
Intervenţia chirurgicală este de obicei gastrectomia subtotală în localizrile antro-pilorice
şi gastrectomia totală pentru localizările proximale sau cu extindere mare.
În cancerul gastric inoperabil se indică chimioterapie, radioterapie şi tratament
simptomatic.

Particularităţile procesului de ingrijire/nursing

In evaluarea pacientului cu neoplasm gastric asistentul medical va urmări:

- stabilirea istoricului suferinţei actuale,
- identificarea obiceiurilor aimentare
- aprecierea statusului nutriţional al pacientului
- stabilirea condiţiilor de viaţă şi muncă.
- aprecierea relaţiilor pacientului cu apartinatorii pentru identificarea principalelor
surse de suport emoţional din timpul perioadei de îngrijire
Suportul nutriţional

- disfuncţiile tubului digestiv atrag după sine o perturbare a procesului de digestie,

ceea ce în esenţă determină imposibilitatea organismului de a primi principiile
alimentare de bază adecvate necesităţilor sale metabolice;
- în astfel de situaţii devine o prioritate iniţierea suportului nutriţional ca şi etapă
esenţială a schemei terapeutice de îngrijire a pacientului cu suferinţă digestivă;
- capacitatea de a te alimenta şi de a te hidrata corespunzător are un rol simbolic
în sistemul nostru de valori;
- perspectiva de a nu mai fi capabil să te hrăneşti singur şi de a fi nevoit să recurgi
la metode artificiale de nutriţie, determină un dezechilibru al nevoilor
fundamentale ale individului şi este percepută de acesta ca fiind o metodă
terapeutică extremă cu implicaţii emoţionale semnificative;
- asistentul medical va trebui să cunoască şi să înţeleagă aceste aspecte atunci
când îngrijeşte şi urmăreşte evoluţia unui pacient cu afecţiuni digestive;
- suportul nutriţional poate fi administrat astfel:

1. suplimente orale
2. enteral (gastric, jejunal)
3. parenteral (periferic, central)
4. combinat.
- dacă aportul nutritiv oral este imposibil sau insuficient, soluţia cea mai potrivită este
nutriţia enterală care respectă fiziologia tubului digestiv;
- nutriţia parenterală se impune mai mult ca o soluţie adjuvantă atunci când calea
enterală nu permite administrarea suportului nutriţional.

Avantajele nutriţiei enterale

 previne atrofia vililor intestinali prin aportul lumenal de substanţe nutritive
 menţine funcţia de barieră a mucoasei intestinale
 previne translocaţia bacteriană
 ameliorează funcţia imună cu profilaxia infecţiei şi a sepsisului
  profilaxia ulcerului de stres
 reduce colonizarea cu microorganisme patogene
 este mai ieftină decât nutriţia parenterală.

Contraindicaţii ale nutriţiei enterale

 absolute:
- ischemie intestinală
- abdomen acut
- ileus mecanic

 relative:
- ileus paralitic
- reziduu gastric important, peste 1 200 ml/zi
- vărsături incoercibile
- diaree severă.

CĂILE DE ACCES ENTERAL:

- sonde
- stome.

1. Sonde de alimentaţie
- alegerea sondei de alimentaţie (lungime, material, diametru, număr de lumene)
depinde de locul de
administrare (gastric, jejunal) şi de statusul pacientului.

A. Sonda gastrică
- se recomandă de rutină
- se poate folosi atât pentru administrarea continuă cât şi în bolus
- se folosesc sondele cu diametru cât mai mare pentru administrarea produselor
nutritive dar
şi pentru drenarea conţinutului gastric (CH 14-16, 1 CH = 0,33 mm).

B. Sonda jejunală indicată la:

a) pacienţii cu reziduu gastric crescut şi risc de aspiraţie
b) pacienţii ce prezintă alterarea motilităţii gastrice (pareză gastrică în diabetul zaharat)
c) pacienţii cu pancreatită
- se recomandă doar în administrarea continuă a produselor nutritive.

2. Stome
- gastrostomia per cutanată endoscopică – indicată pentru suportul nutriţional de lungă
durată (peste 20 zile);
- jejunostomia per cutanată endoscopică – plasarea tuburilor sau cateterelor jejunale se
face intraoperator la aproximativ 20 cm de unghiul Treitz, poziţia cateterului va fi
verificată radiologic.
Pentru administrarea dietelor enterale se folosesc sisteme de infuzare alcătuite din
pungi de volum mare, 1-2 litri, conectate prin tubulatură specială la nutripompe
peristaltice cu debit fix (1-3
ml/min.) sau cu debit variabil (0,01 – 15 ml/min.) precum şi dispozitive de agitare pentru
menţinerea omogenităţii soluţiilor.

Pentru nutriţia enterală se folosesc mai multe tipuri de soluţii nutritive:

a) dietele integrale
- se obţin prin mixarea alimentelor proaspete folosindu-se ca materii prime laptele
natural sau praf, ouă crude, ulei de oia, iaurt, smântână, zahăr, miere şi unele preparate
lichide
- conţinutul caloric este 1-2 kcal/ml
- se administrează după ce sunt încălzite la termostat 370C timp de 3-4 ore.

b) diete monomerice
- sunt alcătuite din aminoacizi mono sau oligozaharide şi au conţinut de lipide
- valoarea calorică 1 kcal/ml
- se absorb în totalitate în absenţa secreţiilor enzimatice digestive.

c) dietele polimerice
- conţin proteine, hidraţi de carbon, lipide (peste 30% din valoarea calorică)
- valoarea calorică 1-2 kcal/ml
- au osmolaritate redusă.

Aspecte practice ale alimentaţiei pe sondă

- pe sonda nazogastrică sau gastrostomă se preferă alimentarea în bolusuri.

Avantaje
- se păstrează ritmicitatea fiziologică (300 – 500 ml la 3 –4 ore=
- nu necesită dispozitive speciale de infuzare
- scade riscul contaminării bacteriene.

Dezavantaje
- intoleranţă mai frecventă la cei cu sindrom de malabsorbţie
- creşte riscul aspiraţiei pulmonare.
- pentru sondele transpilorice se recomandă administrarea continuă cu ajutorul
nutripompei:
- se începe prin testarea toleranţei digestive cu soluţie Gesol (glucoză 40g, NaCl 2,5g,
KCl
2,5g, NaHCo3 1,5g, H2O 1 000ml)
- apoi se introduce soluţia enterală în ritm de 50 ml/oră, crescându-se acest ritm dacă
toleranţa
este bună, cu câte 25 – 50 ml/h, la fiecare 24 ore.

Monitorizarea pacienţilor cu nutriţie enterală

- asistentul medical va urmări:
a) clinic
- distensia abdominală
- zgomotele intestinale
- frecvenţa, consistenţa, culoarea şi volumul scaunului
- manifestările pacientului: balonare, greaţă, vărsături, dureri abdominale

b) paraclinic
- uree
- glicemie
- transaminaze
- proteinele
- lipidele
- colesterolul
- glicozuria.

Complicaţiile nutriţiei enterale

- sonde prea groase (pot apărea senzaţia de disconfort, esofagita, eroziuni esofagiene
şi gastrice)
- malpoziţia sondei (în căile aeriene, în cavitatea peritoneală)
- obstrucţia sondei (se previne prin spălarea sondei cu 10 –20 ml de apă la 6 –8 ore sau
ori de câte ori se impune)
- perforaţia gastrică sau intestinală
- refluxul gastroesofagian şi bronhopneumonia de aspiraţie

Apar mai frecvent în cazul sondelor nazosogastrice

Se poate preveni prin:

- poziţie semişezândă (35 –40,0)
- verificarea poziţiei sondei şi aspirarea reziduului gastric înainte de fiecare
admministrare (reziduu peste 150 ml amână administrarea alimentelor cu 2 ore
- evitarea soluţiilor cu osmolaritate mare.
- sindromul diareic poate apărea datorită unei formule inadecvate (osmolaritate mai
mare de 600 mOsm) sau unei rate de administrare prea mare:
Prevenirea colonizării bacteriene se face utilizând tehnici aseptice şi
administrarea profilactică de antibiotice.
- complicaţii metabolice (hiperglicemie, dezechilibre ionice).

Eficacitatea nutriţiei enterale este influenţată de:

- precocitatea instituirii acesteia
- folosirea unei tehnici corecte
- folosirea unei diete corespunzătoare
- monitorizare adecvată
- măsuri de îngrijire specifice.
Un suport nutriţional adecvat îmbunătăţeşte prognosticul pacientului sporind
şansele de supravieţuire şi recuperare ale acestuia.
Asistentul medical are un rol important bine delimitat şi esenţial în instituirea
nutriţiei enterale.
Ea trebuie să respecte algoritmul de desfăşurare al tehnicii ţinând cont de
particularităţile bio-psiho-sociale ale pacientului pe care îl îngrijeşte.
Să nu uităm că în esenţă “a te hrăni, a avea o bună nutriţie’’ reprezintă una dintre
cele 14 nevoi fundamentale ale fiinţei umane, conform modelului conceptual al Virginiei
Henderson, şi că este adevărat că ,,a mânca’’ poate reprezenta una dintre bucuriile de
bază ale vieţii, că poate fi un eveniment social, motivul pentru care ne dăm jos din pat
dimineaţa, sau chiar idealul în viaţă al unora dintre noi, dar totodată poate fi şi punctul
de sprijin în momentul greu încercat al suferinţei.

Cancer gastric – Ingrijirea postoperatorie a bolnavului

Numim perioada postoperatorie intervalul dintre sfarsitul operatiei si completa

vindecare a bolnavului.
Aceasta perioada dureaza de la cateva zile la cateva luni.

Obiectivele urmarite in ingrijirea postoperatorie:

1. Pregatirea salonului si a patului

Inca din timpul operatiei se pregateste salonul si patul pentru primirea bolnavului.
Pentru a-i proteja sistemul nervos, dupa operatie este bine sa fie plasat intr-o camera
cat mai izolata, cu putine paturi.
Lumina sa fie redusa si difuza; in primele ore se va pastra chiar o stare de
semiobscuritate.
Daca interventia s-a facut in narcoza si bolnavul doarme in primele ore lumina
semiobscura il va ajuta in perioada de trecere la somnul fiziologic.
Temperatura din salon nu va depasi 20°C.
O temperatura prea ridicata produce transpiratie si o usoara tahipnee, ceea ce
contribuie la deshidratarea bolnavului.
Patul se pregateste cu lenjerie curata, musama, traversa si se incalzeste cu termofoare
electrice sau sticla cu apa calda, care se vor indeparta din pat la sosirea bolnavului
pentru a nu-i produce vasodilatatie generalizata cu scaderea consecutiva a tensiunii
arteriale sau arsuri.
Langa patul bolnavului se pregateste sursa de oxigen cu umidificator, seringa si
substante medicamentoase calmante, cariotonice, pansamente, garou, vata, alcool,
punga cu gheata, tavita renala, plosca, urinarul.

2. Transportul bolnavului de la sala de operatie in salon se face cu targa sau

caruciorul port-targa.
3. Bolnavul este invelit cu grija, fata va fi protejata cu tifon pentru a fi ferita de
curenti de aer si a peintampina complicatiile pulmonare.

4. Ingrijirea bolnavului in perioada postnarcotica.

In perioada postnarcotica, pana la revenirea completa a cunostintei, bolnavul va fi

supravegheat.
Pacientul nu poate fi lasat nici-un minut singur, caci dupa narcoza pot surveni
complicatii:
– caderea inapoi a limbii;
– tulburari de respiratie si circulatie;
– asfixie.

Uneori bolnavul poate prezenta:

- greata si face eforturi pentru a voma,
- sau elimina continutul stomacal: suc gastric, bila, eventual mucozitati faringiene.

Functiile scoartei cerebrale inca nu sun restabilite, bolnavul se poate

- scula,
- poate intra in agitatie,
- incearca sa-si desfaca pansamentul.

4. Asigurarea unei pozitii comode.

Pozitia bolnavului aflat inca sub influenta anesteziei va fi cea orizontala, in decubit
dorsal fara perna.
Aceasta pozitie este favorabila in special pentru bolnavii care au fost operati cu
rahianestezie.
Pozitia in decubit dorsal fund obositoare, dupa trezirea bolnavului el este asezat intr-o
pozitie pe care o suporta mai usor.
Inca din seara zilei in care s-a facut operatia se recomanda pozitia FOWLER.
Bolnavul are genunchii flectati (sustinuti pe perna moale, sub regiunea politee), pozitia
care asigura relaxarea musculaturii abdominale in scopul atenuarii durerilor locale.

5. Mobilizarea bolnavului.
Se face cat mai precoce, gradat, chiar din prima zi dupa interventia chirurgicala (pentru
a preveni unele complicatii pulmonare, renale etc.), este necesar mobilizarea
membrelor inferioare insotite de miscari de respiratie.
Cu ajutorul unor haturi se va efectua mobilizarea activa in pat; se inlatura astfel
contractura peretelui abdominal.

6. Compensarea pierderilor de lichide:

– se administreaza pe cale parenterala solutii hidroelectrolitice cu aport caloric (glucoza
5%, ser fiziologic, clorura de potasiu);
– se administreaza pe cale orala apa sau alte lichide (ceaiuri, compoturi), cu lingurita
(600 – 700g).

7. Supravegherea functiilor vitale si vegetative.

Se masoara si se inregistreaza zilnic in foaia de observatie temperatura, pulsul,
respiratia, T.A., diureza.

8. Asigurarea regimului alimentar.

In primele trei – patru zile dupa interventiile intraabdominale nu se vor da lichide

indulcite, lapte (prin fermentatie produc balonari).
Dupa rezectie sau anastomoza jejunala regimul va fi constituit astfel:

a) In primele doua zile bolnavul nu va ingera absolut nimic, administrandu-i-se pe cale

parenterala solutii cu electroliti si proteine;

b) In ziua a treia i se vor da bolnavului cateva inghitituri de ceai indulcit (l/2 l. in 24 h.);

c) In zilele urmatoare i se vor da treptat oua, iaurt, bulion de carne, in functie de

reluarea tranzitului intestinal.

ATENTIE!
Dupa rezectia gastrica, bolnavii vor fi alimentati cu cantitati mici de alimente calde, la
intervale de doua – trei ore.

9. Combaterea complicatiilor.
Complicatiile digestive cele mai des intalnite sunt varsaturile si balonarea
postoperatorie.
Varsaturile cedeaza in majoritatea cazurilor repede dupa ingrijirile curente.
Camera se aeriseste, in jurul gatului se pun comprese reci.
Daca varsaturile nu cedeaza la aceste ingrijiri, la indicatia medicului se administreaza
medicamente antivomitive (Emetiral, Torecan, Droperidol) sau prin administrarea de
neuroleptice.
Cand voma este provocata de staza gastrica, se goleste stomacul prin spalatura
gastrica, indepartandu-se in acest fel din stomac o cantitate mare de substanta
narcotica, ceea ce dezintoxica organismul si restabileste motricitatea stomacului.

Spalatura gastrica se poate repeta la nevoie de doua – trei ori pe zi.

Balonarile datorate parezei intestinului si hipertoniei sfincterelor se combat prin

introducerea tubului de gaze, prin administrarea intravenos a solutiei de clorura de
potasiu, prin administrarea extractului de lob posterior de hipofiza.
Sughitul se combate prin aplicarea pungii cu gheata pe regiunea epigastrica, prin
comprimarea regiunii sino-carotidiene, prin administrarea peros de tinctura de valeriana
(3 x 20 picaturi pe zi), prin administrarea intravenos a solutiei de clorura de sodiu (20 –
60 ml. 20 %) sau administrarea de novocaina (1 % – 20 ml.).

Complicatiile pulmonare se previn prin efectuarea gimnasticii respiratorii, masajului la

nivelul toracelui, schimbarea pozitiei, mobilizarea precoce, combaterea preoperator a
infectiilor (acute sau cronice) cailor respiratorii, prin administrarea de antibiotice,
expectorante, aspirarea secretiilor din caile respiratorii.

Evisceratia - se poate produce la sfarsitul primei saptamani dupa interventia

chirurgicala.
Se manifesta prin:
- durere vie care apare brusc la nivelul plagii imediat dupa un efort de tuse,
- stranut,
- varsaturi
Se previne prin comprimare moderata a plagii operatorii cu palmele.
In cazul in care s-a produs se impune refacerea imediata a straturilor, chirurgicale.
Pregatirea corecta a pacientului pentru interventie si ingrijirea lui atenta pentru operatie
previn majoritatea complicatiilor postoperatorii.

INGRIJIREA PACIENTULUI CU TUMORILE INTESTINULUI SUBTIRE

Tumorile intestinului subtire sunt rare comparativ cu restul organelor digestive,

Frecventa crescuta a cancerului de colon se asociaza si cu cea a neoplasmului de
intestin subtire - datorita alimentatiei sarace in fibre vegetale si bogate in grasimi si
glucide rafinate.

Culegere de date

Circumstante de aparitie
Majoritatea cancerelor de intestin subtire se grefeaza pe conditii predispozante
existente, cum ar fi:

- sindroamele de polipoza intestinala (prezenta unei multitudini de polipi cu o anumita

structura microscopica) in care prezentei polipilor colonici, care se pot maligniza, se
asociaza
- polipi de intestin subtire,
- stomac
- sau duoden
- alte leziuni gastrointestinale
- si de alte organe,
 - toate cu potential de malignizare - de evolutie la cancer - mai mare decat in cazul
unui singur polip;

CELIACHIA netratata poate duce la dezvoltarea unor tipuri microscopice de cancer

intestinal;
(Celiachia apare datorita intolerantei la gluten, care duce la distrugerea mucoasei
intestinale si absorbtia substantelor nutritive.
Este una dintre problemele cauzate de gluten, nu se confundata cu alergia la gluten,
o afectiune mult mai rara.

Hipersensibilitatea si intoleranta la gluten pot declansa simptome ca

- diaree,
- balonare,
- disconfort abdominal
- scadere brusca in greutate.

Diagnosticul se pune prin analize si teste de sange specifice.

Bola celiaca sau celiachia poate fi intalnita si la copii).

Boala Crohn cu localizare intestinala are risc de malignizare mult mai mare decat la
populatia generala care nu prezinta aceasta boala.
Deoarece intestinul subtire are multiple functii si deci celule specializate pentru
fiecare din ele, exista o larga varietate de tipuri histologice (microscopice) de
cancere la acest nivel, cele mai frecvente fiind: adenocarcinomul, carcinoidul si limfomul
primitiv- denumirile aratand provenienta celulara a neoplaziei.

1. ADENOCARCINOMUL DE INTESTIN SUBTIRE

Cea mai frecventa forma histologica de cancer al tubului digestiv, deci si de intestin
subtire, este agresiv (invadeaza rapid structurile vecine si cele aflate la distanta-
metastazare).

Manifestari de dependenta
- apar de obicei cand tumora este mare si a invadat vasele sau ganglionii limfatici
vecini.
- fenomenele ocluzive apar tardiv datorita capacitatii mari de distensie si continutului
lichid al intestinului subtire.
-dureri abdominale colicative (tip \"ma ia si ma lasa\") urmate la un moment dat de un
zgomot intens (ca o bolboroseala) dupa care durerile cedeaza. Aceste simptome apar
dupa mese, atunci cand alimentele digerate ajung la nivelul zonei ingustate din intestin,
ingustare (stenoza) produsa de cresterea tumorii.Contractiile intense ale musculaturii
peretelui intestinal necesare depasirii de catre continut a zonei ingustate se traduc prin
colicile abdominale iar zgomotul intens este determinat de trecerea lichidului intestinal
prin acea zona.
- manifestari ale hemoragiei digestive superioare sau inferioare: melena daca provine
din duoden sau melena si rar ca hematochezie daca provine din jejun sau ileon.
- insa majoritatea sangerarilor apar ca hemoragii oculte, invizibile cu ochiul liber dar
deduse prin dezvoltarea de catre pacient a anemiei feriprive.
- poate apare icterul mecanic prin obstructia cailor biliare.
- scadere ponderala
- se poate palpa uneori o formatiune abdominala.
- lichid de ascita (prin metastaze peritoneale)
- ficat marit (prin metastaze hepatice), tumora a invadat tot abdomenul (stadiul IV in
clasificarea oncologica a cancerelor), tratamentul fiind ineficient iar speranta de viata
foarte mica.

Investigatii
- proba Pansdorf - poate identifica prezenta unei formatiuni care proemina in interiorul
intestinului; evidentiaza esofagul, stomacul, duodenul si intestinul subtire cu ajutorul
bariului.
- entero RMN (examinare cu rezonanta magnetica speciala a intestinului subtire) care
evidentiaza ingrosarea peretelui intestinal prin tumora;
- ulterior se fac explorari pentru stadializarea cancerului (CT cu substanta de contrast,
arteriografia)
Diagnosticul de certitudine este pus pe baza examinarii microscopice a piesei de
rezectie, dupa interventia chirurgicala.

2. TUMORILE CARCINOIDE

Sunt un tip special de cancer de intestin subtire deoarece deriva din celule speciale
care produc substante (hormoni) ce regleaza procesul de digestie si miscarile tubului
digestiv dar secretate in cantitate mare produc si manifestari la nivelul altor organe.
adenocarcinomului.

Manifestari de dependenta:
- colici abdominale nu prin subocluzie (tumorile carcinoide se dezvolta spre exteriorul
peretelui intestinal) ci prin fibroza ce cuprinde de la exterior intestinul;

-Sindromul carcinoid manifestat prin

- inrosirea brusca a fetei,
- cu diaree dupa efor fizic,
- stress sau pranz iar
- mai rar se asociaza si cu lipsa de aer cu zgomot specific crizei de astm
(wheezing).
Majoritatea acestor sindroame apar insa in stadiul cu metastaze hepatice si nici atunci
intotdeauna, deci nu ne ajuta la diagnosticarea precoce a acestui tip tumoral.

Investigatiile
- dozarea 5-HIA- 5-Hydroxyindoleacetic Acid in urina/24 ore;
- Octreo-Scan (- n fapt o scintigrafie cu o substanta numita Octreotid
marcata radioactiv - evidentiaza tumora si o stadializeaza.
 3. LIMFOMUL INTESTINAL
Limfocitele, celule cu rol in imunitatea organismului, sunt prezente atat in
sange cat si peretele tubului digestiv si al altor aparate si sisteme (de ex.
aparatul respirator), formand tesutul limfoid al mucoasei.
Cand intervine o mutatie genetica la nivelul acestor celule, ele se inmultesc
necontrolat si apar leucemiile sau limfoamele.

Limfoamele pot fi
- primitive - iau nastere de la nivelul tesutului limfoid intestinal in cazul nostru
- sistemice, cu debut in sange si afectare intestinala in stadiile tardive.

In functie de tipul limfocitar, limfoamele se impart in doua mari categorii:

- limfom Hodgkin - cu malignitate redusa si anumite caracteristici speciale
- non-Hodgkin, mult mai agresive si care afecteaza frecvent tractul gastrointestinal.

Alta clasificare imparte limfoamele dupa celula din care deriva:

 limfocitul B
 limfocitul T.

Limfomul primitiv intestinal

- tipul cel mai frecvent de limfom ce afecteaza tubul digestiv, desi hematologic
reprezinta doar aproximativ 5% din toate limfoamele.

Conditii predispozante pentru dezvoltarea limfomului primitiv intestinal:

- enteropatia glutenica cu pacientul care nu tine dieta
- infectia cu virusul HIV si mai ales cei care deja au dezvoltat SIDA
- infectii enterale si parazitoze numeroase la populatia din bazinul Mediteranei –
limfomul mediteranean

Cel mai frecvent, limfoamele apar ca niste ulceratii intinse in suprafata, ca o pata de ulei
dar pot fi si sub forma de pliuri ingrosate sau ca noduli si chiar polipi.
In evolutia bolii, limfomul se extinde la ganglionii abdominali, apoi la cei toracici si in
ultimul stadiu, infiltreaza splina si chiar organe non-limfoide.

Manifestari de dependenta

 durerea abdominala tip colica, ulterior asociind greturi si varsaturi pana la

ocluzie, in cazul tumorilor obstructive;
 scaune moi initial apoase, apoi cu picaturi uleioase (steatoree- datorita instalarii
sindromului de malabsorbtie);
 lipsa de putere, lipsa poftei de mancare, scadere in greutate semnificativa,
febra.
 Rar apare hemoragia digestiva, exteriorizata mai ales ca melena sau sangerare
microscopica cu anemie feripriva ca singur indiciu ce sugereaza prezenta
hemoragiei digestive.

Diagnosticul se pune in baza:

 probei Pansdorff care poate evidentia ulceratii, polipi, noduli, stenoze localizate
in diferite segmente ale intestinului subtire
 enteroscopia ar putea preleva si biopsii din aceste zone patologice dar metoda
nu este folosita frecvent iar biopsia poate iesi negativa datorita situarii in
profunzimea peretelui a infiltratului limfoid. Videocapsula nu este indicata atunci
cand exista suspiciunea de stenoza (ingustare) deoarece se poate impacta la
acel nivel, cu ocluzie secundara.
 CT sau RMN pentru evaluarea extensiei bolii
 examenul histopatologic al piesei de rezectie chirurgicala stabileste diagnosticul
exact.
Probleme de dependenta, sursa de dificultate

 anxietate legată de aşteptarea intervenţiei chirurgicale;

 alterarea stării de nutriţie, mai puţin decât necesităţile organismului, legată de
anorexia;
 diareea;
 hipertermie;
 durere legată de prezenţa şi extinderea procesului tumoral, aparitia fibrozei;
 depresie, legată de prognosticul rezervat al afecţiunii neoplazice;
 lipsa de cunoştinţe legate de modificările de comportament şi stil de viaţă pe care
le presupune afecţiunea actual.

Obiective
 pacientul sa exprime reducerea anxietăţii;
 pacientul pa prezinte îmbunătăţirea statusului nutritional;
 pacientul sa-si regleze temperatura;
 sa fie controlata durerea;
 pacientul sa fie suplinit in satisfacerea nevoilor fundamentale;
 pacientul sa accepte diagnosticul şi sa-si adapteze comportamentul şi stilul de
viaţă la situaţia dată.

Intervenţiile asistentului medical

 asistentul medical va încuraja pacientul să-şi exprime neliniştea, teama,

îngrijorarea şi chiar revolta faţă de diagnosticul şi prognosticul bolii;
 incurajeaza apartinatorii să asculte şi să manifeste înţelegere faţă de momentele
dificile, de nesiguranţă prin care trece pacientul;
 va încuraja modificarea comportamentului alimentar cu mese mici şi repetate,
neiritante gastric;
 monitorizeaza si noteaza functiile vitale si vegetative;
 pregateste pacientul pentru investigatii;
 va recolta prodúsele biologice pentru examene de laborator;
 realizeaza bilanţul hidric intrări ieşiri şi va cântări pacientul, pentru a aprecia
scăderea, menţinerea sau creşterea în greutate;
 va monitoriza atent pacientul în vederea identificării manifestărilor deshidratării
(sete,
 mucoase uscate, pliu cutanat leneş, tahicardie);
 suport psihologic;
 administreaza medicatia prescrisa de medic si va urmari efectul acesteia;
 va administra antiemetice conform indicaţiilor medicului;
 asistentul medical va administra analgetice conform indicaţiilor,
 colaboreaza cu pacientul în controlul durerii, modificarea poziţiei, asigurarea unui
mediu liniştit şi confortabil, limitarea vizitelor şi metodele nefarmacologice de
ameliorare a durerilor - masaj, aromoterapie, meloterapie;
 pregateste pacientul preoperator la indicatia medicului;
 acorda ingrijiri postoperatorii;
 asistentul medical răspunde onest la toate întrebările pacientului şi il implica în
stabilirea deciziilor terapeutice;
 respecta intimitatea pacientului
 va respecta orele de odihnă si somn
 va comunica importanta controlul medical periodic si respectarea modificărilor
recomandate privind noul stilul de viaţă.
 INGRIJIREA PACIENTULUI CU BOALA CROHN
INFLAMATIA COLONULUI

Definitie

Boala Crohn este o afectiune inflamatorie intestinala care face parte din familia
bolilor inflamatorii intestinale - BII, care determina inflamatia si ulceratia tractului
digestiv.
Bola poate afecta orice portiune a tubului digestiv, cu predilectie pentru partea
terminala a intestinul subtire – ileon- si intestinul gros - colon.
Boala Crohn afecteaza straturile profunde ale tubului digestiv, cauzand ulceratii
la acest nivel.

Culegerea datelor

Circumstante de aparitie

Boala Crohn este deseori intalnita la mai multi membrii ai aceleasi familii
(transmitere genetica).
Nu s-a stabilit de ce unele persoane dezvolta boala, insa exista studii medicale de
specialitate care au dovedit existenta anumitor factori declansatori, triggeri, care pot
declansa boala prin diferite mecanisme imune.
Boala poate fi declansata de aparitia unui raspuns imun anormal impotriva bacteriilor
intestinale saprofite, care se gasesc in mod normal la nivelul intestinului gros, sau prin
mecanisme imune complexe secundare unor infectii cu diferite bacterii sau virusi cu ar fi
Mycobacterii tuberculoase, Yersinia enterolitica, E.coli, B. fragilis.

Factorii de mediu au un rol important in aparitia bolii.

Factori de risc
- administrarea anumitor medicamente;
- infectii;
 - tulburari hormonale (este mai frecventa in randul femeilor);
-stresul accentuat;
- fumatul.
- istoric familial de bola Chron, rudele de gardul I, ale bolnavilor cu boala Crohn
copii, frati, surori au un risc crescut de a dezvolta si ei boala;
- fumatul;
- populatiile de evrei Ashkenazi.
Datorita componentei imune a bolii Crohn, aceasta poate afecta si a alte organe,
precum:
- ochii - tulburari vizuale,
- articulatiile - dureri articulare,
- rash cutanat - eruptii cutanate
- ficatul - inflamatia tesutului si cailor biliare.
Exista mai multe afectiuni cu simptome asemanatoare bolii Crohn, cele mai des intalnite
in clinica medicala fiind diverticulita si abcesele intestinale.

Manifestari de dependenta
 dureri abdominale cronice si recidivante, descrise de pacient ca si crampe
intense si intermitente.
 Durerea abdominala variaza de la un caz la altul, intre o durere difuza si mai
putin intensa, pana la o durere intensa si progresiva.
 Abdomenul este sensibil la palpare;
- numar mare de scaune, de cele mai multe ori intre 10 si 20 de scaune moi,
mucoase, mai rar mucopurulente (in cazurile complicate).
 scaune nocturne;
 scaderea apetitului alimentar,
 anorexie;
 febra, mai ales pe parcursul perioadelor de acutizare (datorate inflamatiei). Febra
ridicata poate semnifica aparitia unor complicatii, precum infectia ulceratiilor
intestinale sau formarea de abcese (colectii purulente);
 scaderea in greutate, datorata in special diareei si lipsei poftei de mancare;
  manifestarile anemiei: paliditate, cefalee, vertij, tahicardie, hipoTA, etc..
 usturimi la nivelul cavitatii bucale, asociate cu leziunile caracteristice din boala
Crohn (in cazuri mai rare, leziunile pot aparea si la nivelul mucoasei bucale);
 deficiente nutritionale, deficitul de vitamina B12, de acid folic si fier, de vitamine
liposolubile.
Deficiente apar secundar slabei absorbtii intestinale de alimente, datorata
inflamatiei si leziunilor intestinale;
 ileus.

Boala Crohn poate cauza manifestari si in afara tubului digestiv:

- artralgii (dureri ale articulatiilor),
 artrite migratorii (umflarea, inflamatia articulatiilor), uneori independent de boala
initiala, apare artrita reumatoida
 irita, iridociclita, uveita, conjunctivita (afectiuni inflamatorii a ochiului), care pot
cauza tulburari vizuale grave
 rash cutanat (eruptii la nivelul pielii),
 eritem nodos,
 afte,
 ulcere la nivelul cavitatii bucale
 inflamatia cailor biliare;
 tromboze,inflamatia vaselor sanghine.

Problemele pacientului

- diconfort legat de durere, rash;

- diaree/ eliminare inadecvata de materii fecale legata de inflamatia mucoasei
intestinale;
- alimentatie inadecvata prin deficit legata de anorexie;
- dispnee legata de circulatia inadecvata;
- alterarea tegumentelor si mucoaselor legata de deficitul nutritional
- comunicare ineficace la nivel senzoriomotor;
- anxietate.

Obiective
- pacientul sa exprime confort fizic si psihic;
- pacientul pa prezinte îmbunătăţirea statusului nutritional;
- pacientul sa-si regleze temperatura;
- sa fie controlata durerea;
- pacientul sa fie suplinit in satisfacerea nevoilor fundamentale;
- pacientul sa accepte diagnosticul şi sa-si adapteze comportamentul şi stilul de viaţă la
situaţia dată.

Intervenţiile asistentului medical

- asistentul medical va încuraja pacientul să-şi exprime neliniştea, teama, îngrijorarea şi
chiar revolta faţă de diagnosticul şi prognosticul bolii;
- va încuraja membrii familiei să asculte şi să manifeste înţelegere faţă de momentele
dificile, de nesiguranţă ale pacientului;
- monitorizarea functiilor vitale si vegetative;
- pregatirea pacientul pentru investigatii;
- recoltarea prodúselor biologice pentru examene de laborator;
- realizeaza zilnic bilanţul hidric intrări ieşiri şi va cântări pacientul, pentru a putea
aprecia scăderea, menţinerea sau creşterea în greutate;
- pacientul va fi atent monitorizat în vederea identificării manifestărilor deshidratării
(sete, mucoase uscate, pliu cutanat leneş, tahicardie);
- asigura alimentatia adecvata (parenterala daca este cazul);
- asegura suport psihologic;
- administreaza tratament prescris de specialist si va urmareste efectul lui;
- va explica pacientului importanta respectării planului terapeutic cu toate aspectele
sale: farmacologic, dietetic, stil de viaţă.