Costache Negruzzi este un scriitor pasoptist raspunzand idealurile

generatiei sal , Negruzzi se va inspira din trecutul 

istoric al tarii, din literatura populare si va evoca frumusetile naturii
romanesti. Costache Negruzzi ramane in istoria 
literaturii romane drept intemeietorul nuvelei istorice . 
Tema nuvelei este de factura romantica, este evocat destinul unui tiran
sangeros Alexandru Lapusneanu intors la cea de a 
doua domnie. 
Elemente clasice si romantice. 
-Prin tema nuvela este realista pentru ca se inspira din istoria tarii. 
-Prin caracterul personajului (tiran sangeros) si prin caracterul grotesc al
unor scene (piramida de capete) nuvela este 
romantica. 
-Prin perfectiunea stilului si sobrietatea lui nuvela este clasica . 
Compozitia nuvelei. 
Nuvela e structurata pe 4 capitole, fiecare capitol cu cate un motto care a
devenit o adsevarata metafora. 
Capitolul : 
1) "Daca voi nu ma vreti, eu va vreau" 
2) "Ai sa dai sama doamna" 
3) "Capul lui Motoc vrem", replica celebra : "Prosti da multi" 
4) "De ma voi scula, pe multi am sa popesc si eu"

1) "Daca voi nu ma vreti, eu va vreau"

Dupa ce Iacob Euclid, poreclit Despotul, murise de mana lui Stefan
Tomsa, iar dupa ce Alexandru Lapusneanu fusese invins 
de doua ori, se retrasese la Constantinopol. El pleaca spre Moldavia cu
gandul de a-si recapata tronul cu ajutorul celor 
7 mii de spahii si celor 2 voinici Bogdan si Motoc, postelnicului Veverita,
si spatarului Stroici. Ajuns in Moldova, 
Lapusneanu afla ca nu este dorit nici de popor nici de boieri. Printre
acesti boieri se afla si Motoc cel care-l vanduse 
o data pe Lapusneanu, cum l-a vandut si pe Iacov Eraclid, dupa ce aflase
de la Alexandru Lapusneanu ca va domni peste 
Moldova cu sau fara acordul boierilor sau al poporului. Motoc incearca
sa-l faca sa aiba din nou incredere in el, dar 
subtil Lapusneanu taindu-i vorbele mieroase cu zicatoarea: "Lupul parul
schimba dar naravul ba" Lapusnuanu recunoaste ca 
nu-si va pata sabia cu sangele lui Motoc, care sub orice forma incearca
sa-l ademeneasca pe Lapusneanu sa aiba incredere 
in el. 

2) "Ai sa dai sama doamna"

Tomsa nefiind pregatit sa se infrunte cu Alexandru fuge in Valahia astfel
incat Lapusneanu isi recapata usor tronul. 
Devenind domnitor, poporul spera intr-o viata mai buna cu el in timp ce
boierii sunt ingroziti. Dar acesta dezamageste 
poporul dand foc la toate cetatile Moldovei inafara de Hotin. Domnitorul
lua toate averile boierilor sub tot felul de 
pretexte, fara ca acestia sa se impotriveasca sau sa macar sa comploteze
impotriva lui caci stiau ca vor fi omorati asa 
cum au fost omorati si alti boieri Alexandru cunoscan-do pe fiica lui
Petru Rares, Ruxandra se casatoreste cu ea, 
casatoria fiind facuta cu ajutorul intereselor comune a celor doi soti Zilele
treceau astfel incatintr-o zi pe Ruxandra o 
opri in strada o femeie care ii spuse ca e vaduva ca are 5 copii si ca sotul
ei ucide fara mila, si pentru faptele rele 
facute de sotul ei Ruxandra va plati. Aceasta se sperie si il roaga pe
Lapusneanu sa nu mai ucida pe nimeni. Acesta ca 
drept leac pentru tristetea ei da un mare ospat la palat la care erau
invitati toti boierii. 

3) "Capul lui Motoc vrem"

Dupa ce fusesera anuntati toti boierii de marele ospat ce va fii dat, ei se
dusera la mitropolie unde veni si Lapusneanu 
pentru a asculta slujba dupa care, Lapusneanu cobora si pupa moastele
sfantului Ioan In mitropolie el cuvanta in fata 
boierilor si a poporului spunand ca este timpul sa termine cu toate
crimele si ca de acum inainte sa se aiba cu boierii 
ca fratii. Acesta este iertat de boieri si de popor, mai putin de boieri :
Spancioc si Stroici acestia nefiind luati in 
seama. Dupa acel discurs boierii incalecara pe cai si pornira spre palat. In
interiorul palatului o masa ca-n povesti 
astepta Dupa ce se ospatara Lapusneanu il lovi in cap cu Buzduganul pe
boierul Veverita in timp ce acesta se inchina in 
fata lui. Dupa aceasta incepe un adevarat razboi intre osteni si boieri
ramanand dupa batalie o baie de sange Poporul, 
stand la poarta palatului striga in gura mare "Capul lui motoc vrem",
facandu-l pe acesta vinovat pentru cele intamplate. 
Domnitorul dadu norodului ceea ce cereau sub forma de cadou de la
domnitor asezand capetele boierilor sub forma de 
piramida dupa rangul fiecaruia Lapusneanu o chema pe Ruxandra care
ingrozita lesina. 

4) "De ma voi scula, pe multi am sa popesc si eu"

Dupa 4 ani de la acel macel, pe tiran il apuca dorul de a ucide asa ca
incepu a ucide din oamenii norodului, peste care 
pusese stapanire. Dar il chinuia gandul ca nu a petut sa-i omoare pe cei
doi boieri:Stroici si Spancioc, pentru asta 
trebuia sa-i supravegheze, astfel incat se muta in cetatea Hotinului unde
se inbolnaveste. Fiind pe patul mortii acesta 
ceru sa fie popit inainte sa moara, dupa care lesina. Dupa un timp
indelungat isi reveni si ceru ca Ruxandra si fiul ei 
sa fie omorat, cu toate ca avea mustrari de constiinta. Moartea lui
Lapusneanu pusa la cale de cei 2 boieri care-l 
otravesc. Trupul sau a fost dus la manastirea Slatina.

Alexandru Lapusneanu - caracterizare

Alexandru Lapusneanu este personajul principal al nuvelei cu
acelasi titlu prin calitati de exceptie si efecte extreme, Negruzzi
reusind sa intruchipeze un personaj unic prin complexitatea
acestuia. Este asezat in centrul nuvelei, toate celelalte
personaje, ca si actiunile prezentate, sunt orientate spre
reliefarea caracterului acestuia.
Asa cum e infatisat, trasatura sa dominata, care le
subordoneaza pe toate celelalte, este dorinta de putere, de a o
cuceri si de a o pastra cu orice pret.
Alexandru Lăpuşneanul este o desăvârşită creaţie de valoare
universală. Nu se poate închipui un portret mai viu într-un
număr mai mic de gesturi şi cuvinte memorabile, într-o
compoziţie mai simplă şi în decoruri mai puţine, fidura eroului
este romantica.
Erou romantic, Lăpuşneanu este alcătuit din puternice trăsături
de caracter, un personaj excepţional, ce acţionează în
împrejurări deosebite. Autorul îşi urmăreşte personajul, de-a
lungul celor patru capitole, din momentul intrării în ţară şi până
în clipa morţii. Tot ceea ce se întâmplă în această nuvelă poartă
pecetea durităţii lui Lăpuşneanu.
Astfel în capitolul I Lăpuşneanu este prezentat de către autor, în
detaliul frapant, amănunţit, conducându-ne astfel în mijlocul
stării de spirit a personajului. Negruzzi utilizează dialogul ca
procedeu de caracterizare astfel personajul relevându-şi
propriile sale trăsături prin intermediul gesturilor, al gândurilor.
Se observă că Lăpuşneanu vorbeşte în pilde, folosindu-se de
exclamaţii şi întrebări retorice, intrând astfel în categoria
personajelor romantice.
Totodata modul de a vorbi al personajului, discursul lui
Lăpuşneanu este un exemplu de discurs romantic în care sunt
folosite toate procedeele de retorică tipic romantică, repetiţia,
gradaţia, interogaţia şi exclamaţia retorică, enumeraţia şi citarea
folosită drept argumentaţie.
Dacă în primul capitol portretul lui Lăpuşneanu este scos în
evidenţă prin intermediul antitezei dintre boieri şi Lăpuşneanu
în al doilea capitol, caracterizarea lui Lăpuşneanu reiese din
antiteza romantica si totodata conflictuală dintre domniţa
Ruxanda şi el. Domniţa Ruxanda e plină de înţelepciune,
gingăşie, parka e ireala pe când Lăpuşneanu e crud, nemilos şi
făţarnic. 
Este de observat în acest capitol momentul în care Lăpuşneanu
înfuriat de cerinţa domniţei, şi anume de a înceta omorurile,
pune mâna pe jungher. Este o reacţie necontrolată a lui,
nepotrivită pentru un domnitor. Prin această acţiune,
Lăpuşneanu dovedeşte a fi un om cu o fire colerică, impulsiva,
obişnuit să judece şi să facă dreptate singur, după propriile
reguli.
Auzind cererea domniţei, Lăpuşneanu o mustră „pentru vorbele
nebune”, dar promite în final că va înceta cu omorurile, însă nu
înainte de a-i da leac de frică. Lăpuşneanu în momentul de faţă,
disimulează, dorind să fie calm şi se poartă autoritar faţă de
soţia sa, dar şi cinic pentru că în sine leacul promis o va
îngrozi. Este o reacţie de-a dreptul maladivă a personajului
dând încă o dată dovadă de cruzime, spirit diabolic şi spirit de
răzbunare. Lăpuşneanu ajunge acum să îndeplinească cu
adevărat rolul de personaj excepţional în situaţii excepţionale,
specific personajelor romantice.
Personajul Alexandru Lăpuşneanu, care ilustrează un destin de
excepţie, este romantic cu o paletă amplă de trăsături de
caracter, cu trăsături puternice, un erou excepţional în situaţii
excepţionale, ale cărui fapte sunt impresionante prin cruzime si
răzbunare, avand , ca exemplu, ospăţul unde sunt masacraţi 47
de boieri, iar Moţoc, tras deoparte de domn, este dat pe mâinile
mulţimii, ce-l sfâşie de viu pentru ca în final să fie asasinat.
Constructia personajului subliniaza insa cel mai bine
romantismul nuvelei. Creat pe calitati si defecte la fel de mari, in
general, personajul literaturii romantice este impatimit,
revolutionar, indragostit, meditativ, bolnav, selenar, bulversat,
adeseori nebun, dar mai ales inegal in comportare, extremist,
dilematic etc. Lapusneanu imbina trasaturi extreme este retinut,
capabil de stapanire de sine in scena cu boierii si incapabil sa
se stapaneasca in timpul macelului, cand nu-si mai poate
ascunde sentimentul de dementa bucurie a razbunarii; ii
caracterizeaza pe boierii veniti sa-1 primeasca la intrarea in tara
cu inteligenta si cu finete psihologica, dar nu dovedeste deloc
ratiune politica atunci cand distruge cetatile de granita; pare
incapabil de sinceritate si totodata isi exprima fara
menajamente gandurile. Amestecul acesta de luciditate si
dementa reprezinta o trasatura importanta a personajului
romantic.

Prof. Maria-Monalisa Pleşea

mă vei şi omorî, nu pot să tac”, obligându-l pe soţul ei violent s-
o asculte. Când acceptă să-şiotrăvească bărbatul o face cu
teamă „tremurând şi galbenă”, suspinând şi plângând. Naratorul
obiectivprezintă faptele în mod verosimil, dar instanţa auctorială
îşi face simţită, uneori , prezenţa în epicitateatextului, prin
comentarii sau precizări ce exprimă o anumită atitudine:
„sfârşind aceastădeşănţatăcuvântare”; „strigăticălosul”;
„ticălosul boier căzu în braţele Indrei”; „nenorocitul Moţoc
pierea”;„răspune Lăpuşeneanul cu sânge rece”.
Moduri de expunere
Naraţiunea dinamică se intersectează cu
dialogul care îi conferădramatism (dialogul cu boierii, la început,
dialogul cu doamna Ruxanda, cel cu Moţoc, înainte de a-lpreda
mulţimii, şi cel cu mitropolitul), subliniind şi conflictul dintre
domnitor şi boieri. Este prezentă şidescrierea, fie
eaportretistică (precumcea a doamnei Ruxanda), de
cadru (precum cea a cetăţiiHotinului), gen tablou (ca descrierea
sălii de ospeţe şi a comesenilor) sau
deceremonii (ospăţuldomensc); prin acestea se realizează
culoarea locală, ce conferă autenticitate epocii istorice
descrise,sub aspectul temporal şi spaţial (Evul Mediu şi
Moldova).
Registre stilistice
În ceea ce priveşte registrul
stilistic, se poate observa căstilul este sobru, dar nu lipsit de
elemente lexicale (cuvinte, structuri, proverbe, expresii
populare) careasigură autenticitate întâmplărilor povestite
circumscrise unei anumite perioade istorice şi uneianumite zone
geografice: „bântuirile ţării”, „a face din ţânţar armăsar”,
„obşte”, „a pribegi”,„oblăduire”, „a cădea de isnoavă”, „hojma”,
„a face din ciolane surle şi din piele căptuşeală pentrudobe”, „a
chezăşui”, „lupul părul schimbă, iar năravul ba”. Împreună cu
elementele de vestimentaţiesau de prezentare a ceremonialului
legat de ospăţul domnesc, acestea ajută la reconstruirea epocii,
ca şielementele arhaice prezente în sintaxa discursului epic: „Ei!
Pus-ai toate la cale?” sau „Au doar nu suntşi eu unsul lui
Dumenzeu? Au doar nu mi-aţi jurat şi mie credinţă, când eram
numai stolnicul Petre?”.Aceasta stă, astfel, sub semnul oralităţii,
apropiindu-se de „vorbirea” cronicărească.
Concluzie
Având în vedere faptul că nuvela a fost scrisă
şi publicată în plină perioadăpaşoptistă, a cărei literatură se
caracterizează prin autohtonism, militantism şi coexistenţa
curentelor(arderea etapelor), aceasta va prezenta o compoziţie
în care vor exista elemente aparţinând
realismului, având în vedere viziunea realistă asupra temei
istorice şi asupra personajelor, elemente
romantice (procedeul antitezei, întoarcerea spre trecut, crearea
unui personaj execeţional, preferinţa
pentru scene tari şi răsturnări de situaţie) şielemente
clasice (echilibrul şi simetria părţilor, sobrietatea
şi concizia stilului, organizarea scenică a epicului de către
naratorul emniscient).
Nuvelă istorică prestigioasă, Alexandru Lăpuşneanul este
punctul de plecare al dezvoltării prozei
nuvelistice, despre care Liviu Leonte precizează că :„. . . este o
adevărată dramă, cu un conflict
violent, dezvoltat într-o impetuoasă progresiune, traversată de
explozii pasionale, pe un fond deuimitoare înţelegere a
istoriei”, iar George Călinescu evidenţiază valoarea acestei
nuvele care„. . .arfi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet, dacă
literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul limbiiuniversale”.
Prof. Maria-Monalisa Pleşea
Acţiunea esteclară şi se bazează pe conflictul bine
evidenţiat dintre domnitor şi boierii care-l
trădaseră în prima domnie şi-l siliseră să părăsească tronul
Moldovei. Naratorul omniscient şi
naraţiunea la persoana a III-adefinesc perspectiva narativă
obiectivă a nuvelei. Timpul narativ
estecronologic, bazat pe relatarea în ordine a derulării
evenimentelor situate într-un trecut istoric, iar
spaţiul narativ este real: Moldova secolului al XVI-
lea . Incipitul este reprezentat de informaţia cu
caracter istoric despre Ştefan Tomşa care ucisese cu
buzduganul pe Despot-Vodă.Modalitat ea
narativă se remarcă, aşadar, prin absenţa mărcilor formale ale
naratorului, de unde reiese distanţarea,
cu câteva excepţii, a acestuia de evenimente.
Expoziţiunea. Sub motoul „Dacă voi nu mă vreţi eu vă vreu. . .”,
care este şi primul episodal
nuvelei, naratorul relatează episodul venirii lui Alexandru
Lăpuşneanu în Moldova, hotărât să ocupe,pentru a doua
domnie, tronul ţării. Prima dată fusese izgonit de către Despot-
vodă printr-un complotpus la cale de marii boieri moldoveni.
Acesta, la rândul său, fusese ucis de către Ştefan Tomşa
care„acum cărmuia ţara”. Alexandru Lăpuşneanu izbutise să
adune oşti turceşti şi venise acum în Moldovacu gândul de a
izgoni „pre răpitorul Tomşa” şi de a-şi lua înapoi scaunul
domnesc, „pre care nu l-ar fiperdut, de n-ar fi fost vândut de
boieri”. De aici reiese conflictul puternic între fostul domnitor
şiboierii trădători. Împrejurările şi succesiunea la tron a
domnitorilor, aşa cum sunt ele prezentate denarator,
constituie fapte reale consemnate de istoria Moldovei.
Aceiaşi boieri care-l trădaseră în prima domnie veniseră
acum să îl întâmpine aproape degraniţă: vornicul Moţoc,
postelnicul Veveriţă, spătarul Spancioc şi Stroici. Aceştia vor să-
l convingă sărenunţe la tron, deoarece „ţara este liniştită”, iar
„norodul nu te vrea, nici te iubeşte”.
Intriga este bine evidenţiată, Lăpuşneanu fiind hotărât să se
instaleze pe tronul Moldovei
răspunde boierilor, cu ochii scânteind „ca un fulger”: „Dacă voi
nu mă vreţi, eu vă vreu[. . .] şi dacăvoi nu mă iubiţi, eu vă
iubesc pre voi [. . .] Să mă întorc? Mai degrabă-şi întoarce
Dunărea cursul îndărăpt”.
Desfăşurarea acţiunii. Boierii încearcă să-l convingă să renunţe
la ocuparea tronului, apelând
la formule patriotarde privind „biata ţară”, interesându-se ironic
cu ce va sătura el „lăcomia acestorcete de păgâni?”. Cu o ură
imensă şi cu o setede răzbunare nestăpânită, Lăpuşneanu le
răspunde cusatisfacţie nedisimulată: „cu averile voastre, nu cu
banii ţăranilor pre care-i jupuiţi voi. Voi mulgeţilaptele ţării, dar a
venit vremea să vă mulg şi eu pre voi”.
Speriat de ameninţările lui Lăpuşneanu, Moţoc cade în genunchi,
dar Alexandru nu se lasă păcălit detertipurile boierului, pe care-l
ştie „învechit în zile rele”, deoarece îl trădase „pre Despot, m-ai
vândutşi pre mine, vei vinde şi pre Tomşa”. Cu toate acestea,
Lăpuşneanu îi promite să-l cruţe, pentru că îi efolositor, ba, mai
mult, îi făgăduieşte că „sabia mea nu se va mânji în sângele
tău”.
Al doileaepisod are ca moto „Ai să dai sama,
doamnă!. . .” şi începe cu înscăunarea luiLăpuşneanu, care este
primit de norod „cu bucurie şi nădejde”, însă boieri sunt
înspăimântaţi, fiindconştienţi că poporul „îi urăşte”, iar noul
domn „nu-i iubeşte”.
Prima decizie pe care o ia Lăpuşneanu este aceea de a arde
toate cetăţile Moldovei, în afară deHotin, cu scopul de a stârpi
„cuiburile feudalităţii”, apoi trece la pedepsirea aspră a boierilor,
le iaaverile şi le taie capetele, „la cea mai mică greşeală
dregătorească, la cea mai mică plângere [. . .],capul vinovatului
se spânzura în poarta curţii[. . .] şi el nu apuca să putrezească,
când alt cap îi lua locul”.
Doamna Ruxanda, soţia lui Lăpuşneanu şi fiica „bunului
Petru Rareş”, înspăimântată decruzimile şi crimele înfăptuite de
soţul său, îl roagă să nu mai verse sânge şi să înceteze cu
omorurile.Ea este impresionată de cuvintele văduvei
unui boier ucis, care o ameninţase „Ai să dai samă,
doamnă!”, pentru că „bărbatul tău ne taie părinţii, bărbaţii şi
fraţii”. Zâmbind, Alexandru-vodă îi
promite pentru a doua zi „un leac de frică”.
Prinflash-back, naratorul inserează o scurtă biografie a doamnei
Ruxanda, cu trimitere directă
la „hronică”, din care reiese faptul că, după moartea tatălui său,
voievodul Petru Rareş, rămăsese
Prof. Maria-Monalisa Pleşea
orfană la o vârstă fragedă, sub tutela celor doi fraţi mai
mari, Iliaş şi Ştefan, care se dovediserăincapabili să domnească.
Ruxanda îi fusese hărăzită lui Joldea, dar Lăpuşneanu îi tăiase
acestuia nasulşi se căsătorise el cu fiica „bunului Petru Rareş”,
ajungând astfel pe tronul Moldovei, în prima domnie.
Punctul culminantîncepe odată cu al treilea capitol, care are ca
moto „Capul lui Moţoc
vrem. . .”. În acestepisod,secvenţa de la Mitropoliescoate în
evidenţă perfidia feroce a personajului .
Alexandru Lăpuşneanu „făcuse de ştire tuturor boierilor” să
participe împreună la slujba de laMitropolie, după care erau cu
toţiinvitaţi „să prânzească la curte”, cu scopul de a împăca pe
domnitorcu boierii. Ca niciodată, în ziua aceea
Lăpuşneanuvenise la biserică îmbrăcat „cu toată
pompadomnească” şi după ce a ascultat cu smerenie slujba, „s-
a închinat pe la icoane[. . .], a sărutat moştelesfântului”, a rostit
un discurs emoţionant la finalul căruia îşi cere tuturor iertare şi îi
pofteşte „preboieri să vie ca săospeteze împreună”.
Spancioc şi Stroici se sfătuiesc reciproc să nu participe la
ospăţul domnesc, dar ceilalţi boieri„se bucurau de o schimbare”
care le dădea nădejdea că vor ocupa iar posturi şi vor aduna noi
averi„din sudoarea ţăranului”.
Boierii sosesc la palat însoţiţi fiecare de câte două-trei
slugi, „adunându-se boierii, 47 lanumăr”. Spre sfârşitul
ospăţului, descrisdetaliat de narator, la semnul domnitorului,
„toţi slujitorii depe la spatele boierilor” scot jungherele şi-i
lovesc, iar alţi ostaşi se „năpustiră cu săbiile în ei”.
Privindmăcelul, vodă râde satisfăcut, Moţoc se silea şi el să
zâmbească pentru a-i face pe plac domnitorului,deşi „simţea
părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi clănţănind”, deoarece
„patruzeci şi şepte de trupurizăceau pe parchet!”.Scena este
de factură romantică prin violenţa faptelor şi
imaginilorimpresionante.
În acest timp, puţinii slujitori aflaţi în curte, care scăpaseră
cu viaţă sărind peste ziduri, „dasălarmă pe la curţile boierilor”,
aşa că o mulţime „de norod, tot oraşul”venise la porţile curţii
domneşti.Lăpuşneanu trimite pe armaş să-i întrebe „ce vor şi ce
cer” şi-şi exprimă faţă de Moţoc pornireade „ada cu tunurile în
prostimea aceea”. Moţoc este de acord, deoarece dac-au murit
atâţia boieri, „nu-i vropagubă c-or muri câteva sute de mojici”.
Întrebată ce vrea, „prostimea rămase cu gura căscată”,deoarece
ei veniserăfără un scop anume, se luaseră unii după alţii, ca şi
acuma când încep să-şi strigenemulţumirile: „Să se micşoreze
dăjdiile! [. . .]Să nu ne mai jefuiască![. . .]Am rămas săraci! N-
avembani! Ne i-au luat toţi Moţoc!”. Şi brusc, toţi ca unul, încep
să strige. „Capul lui Moţoc vrem!”. Moţoc,înspăimântat peste
măsură, se lamentează şi se roagă Maicii Domnului, jurându-se
să ridice o biserică,„să postesc cât voi mai avea zile, să ferec cu
argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la
monăstireaNeamţului!”. Imediat însă în contradicţie cu smerenia
anterioară îl roagă pe vodă să pună „tunurileîntr-înşii. . .Să
moară toţi! Eu sunt boier mare; ei sunt nişte proşti!”. Vodă îi
răspunde cu sânge rece:
„Proşti, dar mulţi, [. . .] să omor o mulţime de oameni pentru un
om, nu ar fi păcat?” şi profitând de
această situaţie, Lăpuşneanu îl dă pe Moţoc norodului care se
repede asupra lui şi-l sfâşie, vodăpedepsind astfel un alt boier
trădător, fără ca sabia lui să se fi mânjit de sânge, aşa cum îi
promisese.Linşarea Boierului Moţoc este o altăscenă de factură
romantică prin imaginea violentă a mulţimii,care s-a repezit
asupra lui ca „o idră cu multe capete[. . .] şi într-o clipală îl făcu
bucăţi”.
Lăpuşnenu pune apoi să se reteze capetele celor ucişi,
după care le aşază în mijlocul mesei,„după neam şi după
ranguri”, făcând o piramidă de „patruzeci şi şepte căpăţâne,
vârful căreia seîncheia prin capul unui logofăt mare „. Când
termină, o cheamă pe domniţa Ruxanda să-i dea leacul defrică
promis, însă ea leşină la vedereaacestei grozăvii, spre
dezamăgirea domnitorului: „Femeia totfemeie [. . .], în loc să se
bucure, ea se sperie”.
Deznodământulcoincide cu ultimul capitol, care are ca moto:
„De mă voi scula, pre mulţi am
să popesc şi eu. . .”. Timp de patru ani Lăpuşneanu îşi respectă
promisiunea făcută DoamneiRuxanda
şi nu mai ucide nici un boier, dar născoceşte tot felul de
schingiuiri: „scotea ochi, tăia mâini, ciuntea şiseca pe carea
avea prepus”. Era totuşi neliniştit pentru că nu pedepsise pe
Spancioc şi pe Stroici, pecare nu reuşise să-i găsească,
simţindu-se mereu în pericol de a fi trădat din nou de aceştia. Se
distingîn această secvenţă o elipsă narativă şi o elipsă
temporală, deoarece, naratorul nu relateazăîntâmplările, ci
comprimă în câteva fraze evenimentele celor patru ani.
Vodă se retrage în cetatea Hotinului, unde se îmbolnăveşte
„de lingoare”şi, „în delirulfrigurilor”, îl mustră conştiinţa pentru
toate cruzimile înfăptuite, de aceea îl cheamă la el pemitropolitul
Teofan, căruia-i cere să-l călugărească, lăsând moştenitor la
tronul ţării pe fiul săuBogdan. Mitropolitul şi episcopii, „crezând
că se sfârşeşte, îl călugăriră, puindu-i numele Paisie” şi-
lproclamă pe Bogdan domn al Moldovei.
Prof. Maria-Monalisa Pleşea
Spre seară, presimţind apropiatul sfârşit al lui vodă, au
sosit în cetate Stroici şi Spancioc.Trezindu-se din starea de
inconştienţă şi văzându-se îmbrăcat în rasa de călugăr,
Lăpuşneanu seenervează foarte rău, îşi pierde complet controlul
şi-i ameninţă cu moartea pe toţi, inclusiv pe soţia şifiul său: „M-
aţi popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulţiam să popesc şi
eu! Iar pre căţeaua astavoi s-o tai în patru bucăţi împreună cu
ţâncul ei”. Îngrozită de ameninţările lui Lăpuşneanu,
DoamnaRuxanda acceptă sfatul lui Spancioc de a-i pune soţului
ei otravă în băutură, fiind încurajată şi demitropolit, care-l
numeşte „crud şi cumplit”.Scena otrăvirii este cutremurătoare,
decirom antică.Stroici şi Spancioc se uită cu satisfacţie la
suferinţele lui vodă, iar Stroici, cu un cuţit, „îi descleştă [. ..]
dinţii şi îi turnă pe gât otrava ce mai era pe fundul păharului”,
spunându-i cu bucurie: „învaţă a muri,tu care ştiai numai a
omorî”. Naratorul descrie în detaliu chiunurile îngrozitoare ale
domnitorului care„se zvârcolea în spasmele agoniei; spume
făcea la gură, dinţii îi scrâşneau, şi ochii săi sângeraţi
seholbaseră”, până când, în sfârşit, „îşi dete duhul în mâinile
călăilor săi”. Alexandru Lăpuşneanu, lăsând„o pată de sânge în
istoria Moldovei”, a fost înmormântat la mănăstirea Slatina, unde
„se vede şi astăziportretul lui şi al familiei sale”.