UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE REALE, ECONOMICE ŞI ALE MEDIULUI

CATEDRA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

Examen la ,,Filosofia și istoria științei”

Rusanovschi Mihail gr.BA22R

 Mitul, formă arhaică de concepție despre lume și viață.

Mitul ca termen mediu. Studiul nostru încearcă să găsească răspunsul la o întrebare tot mai des
pusă în ultima perioadă: ce rol mai are mitul în lumea contemporană? Plecăm deci în analiza noastră
de la ceea ce ni se pare a fi fundamentul mitului ca termen mediu între perioada cosmologiilor greceşti
şi perioada „aşezării” filosofiei şi a „coborârii ei în cetate”, înțeleasă ca perioada reprezentată cel mai
bine de Socrate, Platon şi Aristotel.

Platon este cel care a transformat folosirea mitului într-o formă de expunere extrem de cizelată şi
totodată încifrată profund. Ne putem pe bună dreptate întreba de ce, cunoscând rolul şi rostul mitului în
termenii gândirii simbolice şi de multe ori având o poziție puternic defavorabilă acestuia, Platon a
recurs totuşi la mit ca formă de expunere.

Relativitatea unei încercari de a defini mitul. În opinia noastră, orice încercare de a defini mitul
este sortită eşecului. Definiția ține de rațiune, de analiză, de explicitare. De partea cealaltă, mitul ține
de imaginar, de expresie, de simbolism.

Mitul nu poate fi explicat, „dezvrăjit” (folosind o formulă blagiană); mitul se trăieşte şi re-
trăieşte printr-o ciudată capacitate de empatizare de care trebuie să dea dovadă auditorul. Iată ce afirmă
în acest sens Jean Jacques Wunenburger: „Cu cât a explica obligă la a etala, a separa, a disocia, cu atât
a înțelege se identifică cu o totalizare care depăşeşte înzestrarea propriu-zisă, cu o raportare
generalizată, care are în vedere un punct de vedere absolut.

Conduita mitogenică pare a fi prototipul însuşi al unei activități de înțelegere, în care ceea ce este
dat nu este de la început desfăcut, şi deci conceptualizat, ci, din contră, absorbit într-o totalitate care nu
disociază prezentul de trecut, realul de virtual, vizibilul de invizibil, fenomenalul de meta-empiric.

Mitul este una dintre formele care asigură comprehensibilitatea lumii în care omul sălăşluieşte,
fără a avea pretenția că poate determina ființa umană să „cunoască” lumea, ci numai pe aceea,
accesibilă, de a o „înțelege”. Înșelegerea este edificatoare, salvatoare, providențială pentru că
integrează, re-poetizează şi re-valorizează printr-o nouă paradigmă a imaginarului; cunoaşterea este
univalentă, uniunghiulară, reducționistă pentru că separă, analizează, mistifică şi împuținează printr-un
lung şir de prejudecăți şi „închistări” raționaliste.
 Mitul este un dialog continuu al omului cu tot ceea ce îl înconjoară; lucrurile îi „răspund”,
animalele, elementele naturii se însuflețesc, totul se transpune într-o continuă formulă dialogală în care
fiecare element are rostul său, precum şi cuvântarea sa.

Filosofia lui Pitagora: tratarea cantitativă a fenomenelor lumii.

Pitagoreanismul a luat naștere în secolul al VI-lea î.Hr., bazat pe învățăturile și credințele

susținute de Pitagora și de adepții săi, pitagoreici. Pitagora a înființat prima comunitate pitagorică în
Crotone , Italia .
Comunitățile pitagorice timpurii s-au răspândit în toată Magna Grecia . Moartea lui Pitagora și
disputele despre învățăturile sale au dus la dezvoltarea a două tradiții filozofice în interiorul
pitagoreismului. Akousmatikoi au fost înlocuite în secolul al 4 - lea î.Hr. ca semnificativă cerșetoare
școală de filosofie de cinici . Cei mathēmatikoi Filozofii au fost absorbite în școala platoniciană în
secolul al 4 - lea î.Hr.. În urma instabilității politice din Magna Grecia, unii filozofi pitagorici au fugit
în Grecia continentală, în timp ce alții s-au regrupat în Rhegium . Până în jurul anului 400 î.Hr.,
majoritatea filozofilor pitagorici părăsiseră Italia. Ideile pitagorice au exercitat o influență marcată
asupra lui Platon și prin el, asupra întregii filosofii occidentale . Multe dintre sursele care au
supraviețuit pe Pitagora provin din Aristotel și filosofii școlii peripatetice . Ca tradiție filosofică,
pitagoreanismul a fost reînviat în secolul I î.Hr., dând naștere neofitagorismului . Închinarea lui
Pitagora a continuat în Italia și, ca comunitate religioasă, pitagoricii par să fi supraviețuit ca parte a
culturilor bacchice și a orfismului sau au influențat-o profund Pitagoreismul

Școlii pitagoreice și în special lui Pitagora i se atribuie o serie lungă de descoperiri în domeniul
matematicii, astronomiei, biologiei, embriologiei, medicinei, muzicii și în alte domenii științifice.

Printre teoriile de bază ale pitagoreicilor, poziția centrală este ocupată de doctrina despre
numere, considerându-se că universul poate fi descris prin simbolurile matematice. În cadrul
procesului de generare a Cosmosului, mai întâi apare o Idee Pură, un Arhetip. Această Idee se
obiectivează în mod concret, simbolic și sintetic, într-un Număr, care este o Ființă. La rândul lui,
numărul se exprimă printr-o figură geometrică, aceasta fiind mai mult prezență decât esență. Prin
reunirea mai multor figuri se formează corpurile, care sunt deja aparență fizică.
Pitagora a aplicat teoria matematică și în domeniul muzicii, stabilind seria sunetelor armonice
care se produc la emiterea unui sunet și relația matematică ce guvernează aceste intervale: armonicul 8
superior, apoi armonicul 5, apoi 4 și 3. Aplicând această relație matematică distanței dintre Soare și
diversele planete ale Sistemului Solar, a ajuns la concluzia că localizarea aștrilor respectă sunetele
armonice, motiv pentru care a vorbit despre „muzica sferelor” sau „armonia sferelor”.

Pitagora a fost primul care a afirmat că Pământul este rotund și că se învârte în jurul Soarelui.

O altă teorie importantă a sa se referă la nemurirea sufletului și procesul metempsihozei

(doctrina reîncarnării).

Învățăturile păstrate de la Pitagora ne parvin prin intermediul discipolilor săi, metoda sa fiind cu
precădere instrucția prin transmitere directă. O parte din manuscrisele sale aveau să fie salvate, după
distrugerea Școlii de la Crotona, de una dintre fiice, iar un exemplar se pare că ar fi fost cumpărat
ulterior, cu prețul unei întregi averi, de către Platon.

Influența lui Pitagora este deosebit de importantă asupra tuturor filosofilor ce i-au urmat, dar și
asupra dezvoltării științelor și a evoluției culturii europene.