SUBIECTE ANUL DOI-SEMESTRUL I

DREPT CIVIL-scris
1.Raport accesiunea imobiliara artificiala si superficie;
2.Efectele partajului;
3.Prescriptia actiunii in rectificare inscrisurilor in cartea funciara;
4.Principiul oficialitatii si fortei probante;
5.Actiunea in revendicare imobiliara in sistemul registrului de transcriptiuni si
inscriptiuni;
6.Confirmarea sub rezerva drepturilor tertilor;
7.Efectul de poprire al partajului;
8.Operatiunile exceptate de la inregistrarea in registrul de transcriptiuni si
inscriptiuni;
9.Dobandirea servitutilor prin uzucapiune conform C.Civil de la 1864;
10.Ipoteca legala a copartasilor;

ORAL
1.Elementele constitutive ale posesiei si dovada lor;
2.Efectele actiunii in revendicare;
3.Procedura exproprierii pentru cauza de utilitate publica;
4.Stingerea servitutilor;
5.Proprietatea anulabila;
6.Proprietatea rezolublia;
7.Obligatiile uzufructuarului;
8.Uzucapiunea pe Codul de la 1864;
9.Functiile patrimoniului;
10.Principiile Cartii Funciare;
11.Proprietatea comuna pe cote parti fortata si perpetua;
12.Hotararea judecatoreasca de dobandire a proprietatii;
13.Modurile de dobandire a proprietatii;
14.Perceperea fructelor de catre posesorul de buna-credinta;
15.Stingerea uzufrctului,lichidare;
16.Dreptul de trecere;
17.Accesiunea mobiliara;
18.Dobandirea si pierderea posesiei;
19.Inscrierea provizorie in cartea funciara;
20.Procedura inscrierii in cartea funciara;
21.Formele posesiei;
22.Efectele uzucapiunii;
23.Dreptul de proprietate;
24.Drepturile si obligatiile la servitute;
25.Suspendarea presciptiei achizitive;
26.Publicitatea imobiliara in sistemul de transcriptiuni si inscriptiuni;
27.Bunurile din domeniul public;
28.Contractul-mod de dobandire a proprietatii a dreptului de proprietate;
29.Cuprinsul Cartii Funciare;
30.Actiunea in prestatie tabulara;
31.Felurile si modurile de efectuare ale partajului;
32.Revendicare mobiliara;
33.Modurile de constituire ale uzufructului;
34.Jonctiunea posesiilor;
35.Drepturile si obligatiile nudului proprietar;
36.Definitia si caracterele uzufructului;
37.Accesiunea imobiliara naturala;
38.Accesiunea imobiliara artificiala;
39.Procedura exproprierii;
40.Drepturile fostului proprietar expropriat;
41.Fara teoriile despre patrimoniu;

DREPT INTERNATIONAL PUBLIC

1.Autentificarea textului tratatului;
2.Competenta CIJ;
3.Aplicarea in timp a tratatelor internationale;
4.Recunoasterea statelor;
5.DIP-def;evolutie;distinctii;elemente;
6.Neutralitatea;
7.Intrarea in vigoare si inregistrarea tratatelor;
8.Imputabilitatea conduitei ilicite-acte comise de autoritatile publice;
9.Conditiile de validitate a tratatului;
10.Concilierea si Ancheta international;
11.Actele unilaterale ale statelor;
12.Expulzarea si extradarea;
13.Trasaturi specifice ale DIP-ului;
14.Definitia si identificarea componentelor teritoriului unui stat;
15.Codificarea;
16.Protectia internationala a refugiatilor;
17.Actele unilaterale ale statelor;
18.Exprimarea acordului statelor de a face parte la tratate;
19.Subiectii DIP-ului;
20.Obligatiile statelor derivate din dreptul umanitar;
21.Adunarea Generala a ONU;
22.Raspunderea internationala a statului;
23.Normele de jus cogens;
24.Succesiunea tratatelor;
25.Rezerva-def;identificarea conditiilor;
26.Particularitatile normei de DIP;
27.Interpreatrea tratalui international;
28.Recunoasterea Guvernului;
29.Protectia diplomatica;
30.Organizatiile internationale-definitie si elemente constitutive;
31.Cutuma;
32.Regimul juridic al strainilor;
33.Dreptul la autodeterminare;
34.Inceperea si incetarea calitatii de memebru al ONU;
35.Raport drept international-intern;
36.Succesiunea statelor la tratate;
37.Principiul neimisxtiunii;
38.Organismele ONU;
DREPT COMPARAT
1.Clasificarea sistemelor de drept;
2.Sursele dreptului in SUA;
3.Bijuridismul.Pluralismul juridic;
4.Organizarea judecatorasca in SUA;
5.Dreptul comparat-stiinta autonoma;
6.Regula celor 3C;
7.Sursele dreptului englez;
8.Sursele dreptului francez;
9.Particularitatile dreptului chinez;
10.Avantajele si dezavantajele precedentului judiciar;
11.Functiile dreptului comaparat;
12.Teoria functionalismului;
13.Sursele dreptului Islamic;
14.Particularitatile dreptului scandinav;
15.Caracterele dreptului civil;
16.Dreptul Canadian;
17.Rolul juratilor in dreptul civil;
18.Actorii justitiei in SUA;
19.Trasaturile jurisprudentei islamice;
20.Sistemele juridice mixte;
21.Filosofia dreptului scandinav;
22.Dreptul persoanelor-in dreptul Islamic;
23.Particularitatile dreptului scandinav;
24.Diferente intre sistemul de drept civil si common law;
25.Filozofia dreptului japonez si cauzaMinimata;
26.Organizarea judecatoreasca in Germania;
27.Organizarea administrative in Franta;

DREPT ADMINISTRATIV
1.Raportul de drept administrativ;
2.Atributiile si actele Consiliului local;
3.Raspunderea Guvernului si a membrilor acestora;
4.Raspunderea presedintelui;
5.Statutul primarului;
6.Atributiile si actele consiliului judetean;
7.Atributiile presedintelui;
8.Raspunderea consilierilor locali;
9.Dizolvarea consiliului local;
10.Autoritatile centrale administrative autonome;
11.Rolul si statutul prefectului;
12.Rolul,functiile si constituirea Guvernului;
13.Atributiile si actele primarului;
14.Administratorul public;
15.Departamentele si corpul de control al Guvernului;
16.Aparatul de specialitate al ministrului;
17.Aparatul de lucru al primarului;
18.Componenta Guvernului;
19.Secretarul unitatii adminsitrativ teritoriale;
20.Personalul administratiei publice;
21.Incetarea de drept a raportului de serviciu;
22.Delegatul satesc;
23.Dreptul minoritatilor;
24.Serviciul public;
25.Puterea punlic;
26.Principiile administratiei publice;
27.Normele de drept adnistrativ;
28.Izvoarele dreptului administrativ;
 SUBIECTE SEMESTRUL DOI

I.CIVIL

Scris

1.Proba si efectele simulatiei;

2.Cazul fortuit si forta majora in raport cu raspunderea civila delictuala;

3.Imputatia platii;

4.Punerea creditorului in intarziere;

5.Conditii speciale ale raspunderii comitentului pentru prepus;

6.Invocarea de catre un tert a contractului pe calea unei actiuni directe;

7.Ipoteca legala a copartasilor;

8.Rezolutiunea conventionala;

9.Asemanari si deosebiri intre actiunea revocatorie si actiunea in declararea simulatiei;

10.Compensatie intre darea in plata si novatie;

11.Fundamentarea raspunderii comitentului pentru fapta prepusului;

12.Executarea in natura a obligatiilor de a face si a nu face;

13.Cazuri in care nu se restituie plata nedatorata;

14.Conditiile prejudiciului patrimonial;

15.Raspunderea pentru revocarea ofertei;

ORAL

1.Fundamentarea raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri in general;

2.Obligatiile cu pluralitate de subiecte;

3.Obligativitatea contractului intre parti;

4.Fideiusiunea-notiune,caracter juridic;conditii;

5.Stipulatia pentru altul;

6.Gajul-notiune,caractere juridice;conditii;

7.Interpretarea contractului;

8.Termenul;

9.Incheierea contractului prin corespondenta;

10.Raspunderea pentru prejudicial cauzat de animale;

11.Novatia;

12.Prejudiciul;

13.Oferta reala urmata de consemnatiune;

14.Conditiile raspunderii parintilor pentru copilul minor;

15.Cesiunea de creanta;

16.Vinovatia-conditie a raspunderii civile contractuale;

17.Gajul-efecte si stingere;

18.Invocarea de catre un tert a contractului in cadrul unei actiuni directe;

19.Dreptul de retentie;

20.Clasificarea contractului;

21.Obligatiile indivizibile;

22.Simulatia;

23.Subiectii si obiectul platii;

24.Confuziunea si darea in plata;

25.Raspunderea civila delictuala a persoanei pentru fapta proprie;

26.Fapta ilicita-conditie a raspunderii civile delictuale;

27.Executarea silita in natura a obligatiilor;

28.Rezolutiunea si rezilierea;

29.Publicitatea ipotecii;

30.Rezolutiunea conventionala;

31.Specializarea si publicitatea ipotecii;

32.Vinovatia in materie contractuala;

33.Cumulul raspunderii civile delictuale cu raspunderea contractuala;

34.Data si locul platii;

35.Fundamentarea raspunderii parintilor pentru faptele copiilor lor;

36.Actiunea pauliana;

37.Raspunderea pentru ruina edificiului;

38.Raportul de cauzalitate;

39.Evaluarea despagubirilor in cadrul raspunderii contractuale;

40.Solidaritatea pasiva;

41.Exceptia de neexecutare a contractului;

42.Riscul contractului;

43.Stingerea ipotecii;

44.Subrogatia conventionala in drepturile creditorului prin plata creantei;

45.Stingerea fideiusiunii;

46.Beneficul de discutiune;

47.Obligatia reala urmata de consemnatiune;

48.Raspunderea delictuala a persoanei pentru fapta proprie;

49.Actiunea oblica;

50.Efectele ipotecii;

51.Compensatia;

II.Drept administrative

1.Concesiunea bunurilor;

2.Procedura prealabila;

3.Legalitatea actelor administrative;

4.Controlul adminsitrativ;

5.Formele prealabile adoptarii/emiterii actului adminsitrativ;

6.Controlul exercitat prin societatea civila;

7.Domeniul public;

8.Constatarea contraventiei;
9.Inexistenta actului administrativ;

10.Exceptia de nelegalitate;

11.Definitia actului admnistrativ si trasaturile lui;

12.Sanctiunile contraventionale;

13.Operatiunile administrative;

14.Raspunderea administrativ-disciplinara;

15.Oportunitatea actului administrativ;

16.Regimul juridic al contractelor administrative;

17.Suspendarea actului administrativ;

18.Plangerea contraventionala;

Regimul genereal al dreptului de proprietate publica;

19.Aplicarea sanctiunilor contraventionale si comunicarea procesului verbal;

20.Revocarea actului adminsitrativ;

21.Cazuri de inlaturare a raspunderii contraventioanale;

22.Forma actului administrativ;

23.Trasaturile contraventiei;

24.Forme prealabile emiterii actelor;

25.Modalitati necontractuale de punere in valoare in domeniu public;

26.Termenele introducerii actiunii in contencios administrativ;

27.Regimul general al dreptului de proprietate publica;

28.Cauze de inlaturare a caracterului contraventional al faptei;

29.Clasificarea si trasaturile contenciosului administrativ;

30.Procedura administrative prealabila;

III.DREPT FINANCIAR

1.Continutul si subiectele raportului juridic bugetar;

Impunerea entitatilor fara personalitate juridical;

Prescriptia stabilirii creantelor vs prescriptia executarii silite;

2.Subiectele si continutul raportului de elaborare bugetului european;

Declaratia de inregistrare fiscal

Deducerea cheltuielilor la impozitul pe venit vs la impozitul pe profit;

3.Elaboarea bugetului de stat;

Determinarea rezultatului final al impozitului;

Valorificarea bunurilor prin intelegerea partilor vs vanzarea la licitatie;

4.Finantarea bugetelor locale;

Contestarea judiciara a actelor;

Impozitul pe venit din activitati independente vs impozitul pe venit din dreptul de proprietate
intelectuala;

5.Executarea silita a bunurilor imobile;

Impozitul pe venit al salariilor vs impozitul pe venit la activitatile independnte;

6.Prezentarea elementelor raportului de impunere;

Compensarea,restituirea,rambursarea;

Elaborarea bugetului de stat vs elaborarea bugetului fondurilor speciale;

7.Etapa de control a exercitiului financiar;

Forma de valorificare a bunurilor executate silit;

Impunerea in system real vs sistem forfetar;

8.Subiectele raportului juridic de impunere;

Compensarea si dreptul de rambursare;

Elaborarea bugetului de stat vs bugetul fondurilor speciale;

9.Modificarea destinatiei creditelor bugetare;

Executarea silita la bunurile imobiliare;

Activitatea dependent vs independent la persoana fizica;

10.Prezentati operatinile taxabile in materie de TVA;

Prezentati ordinea de stingere a obligatiilor;

Elaborarea bugetului de stat vs elaborarea bugetului UE;

11.Prescriptia dreptului de a stabili creante fiscale;

Inregistrarea optionala in scopuri de TVA;

Elaborarea bugetului de stat vs elaborarea bugetului UE;

12.Executarea bugetara a creditului bugetar;

Contributii sociale pentru activitati independente;

Inregistrare persaona fizica vs juridica;

13.Etapa realizarii veniturilor in procedura bugetara;

Categoriile de persoane care au obligatia de a se inregistra fiscal;

TVA vs Accize;

14.Etapa scrisorii cadru din procedura bugetara;

Prezentati modalitatile de palta si data paltii;

Impozitul pe venit din activitati independente vs venitul din salarii;

15.Subiectele si continutul raportului de drept bugetar;

Modul de impunere al entitatilor fara personalitate juridica;

Prescriptia de a stabili creante fiscale vs prescriptia de a cere executarea silita si restituirea;

16.Insolventa UAT;

Executarea silita prin porire;

Deducerea la impozitul pe profit vs deducerea de TVA;

17.Impozitul pe venitul microintreprinderilor;

Constituirea de garantii;

Executarea bgetului de stat vs executarea bugetului UE;

18.Instantele competente in procedura bugetara nationala si in cea europeana;

Optimizarea fiscala;

Suspendarea termenului de prescriptive vs incetarea termenului;

19.Prescriptia dreptului de a stabili creante fiscale;

Optiuni de inregistrare de TVA;

Elaborarea bugetului de stat vs Bugetul UE;

20.Etapele elaborarii bugetului local;

Platitorul si retinerea la sursa;

Contestarea prealabila vs contestarea judiciara a actului administrative fiscal;

21.Procedura de executie a creditului bugetar;

Contributiile pentru activitatile independente;

Inregistrarea fiscala a persoanei fizice vs a persoenei juridice;

22.Cele mai importante institutii in cadrul procedurii bugetare nationale si europene;

Optimizarea fiscala;

Intreruperea prescriptiei dreptului de a stabili creanta fsicala vs suspendare si regularizarea impunerii;

23.Obligatia de neutralitate privitoare la libertatile fundamentale UE;

Actul administrativ fiscal-notiune si reglemantare juridica;

Elaborarea bugetului de stat vs elaborarea bugetului local;

24.Realizarea veniturilor in procedura bugetara;

Persoanele obligate sa se inregistreze;

TVA vs Accize;

25.Impozitul din cedarea folosintei bunurilor si impozitul din investitii;

Prezentarea deciziei de impunere;

Efectuarea cheltuielilor contractuale vs unilaterale;

26.Executarea bugetului de stat;

Prescriptia dreptului de a cere executarea silita ori restituirea;

Impozitul pe venit vs impozitul pe profit;

27.Elaborarea bugetului UE;

Regimul contabil la persoanele juridice;

Decalratia de impunere vs decizia de impunere;

28.Impozitul pe venitul din salarii si impozitul din transferal proprietatii intelectuale;

Mecanismul inlesnirilor de la palta;

Repartizarea creditelor bugetare la bugetul central vs reapartizarea creditelor la bugetul local;

29.Obligatia de neutralitate in saptiul UE;

Actul administrative fiscal;

Elaborea bugetului de stat si elaborarea bugetului EU;

30.Etapa de control a exercitiului financiar;

Forma de valorificare a bunurilor executate silit;

Impunerea in sistem forfetar vs sistem real;

IV.DREPT PENAL

1.Atenuarea raspunderii in cazul persoanei juridice:cause si efecte;

Speta in care sa fie ilustrata indivizibilitatea pasiva cand actiunea se pune in miscare la plangerea
prealabila a victimei;

2.Lipsa plangerii prealabile;

Speta cu o situatie in care este ilustrata prezumtia relative a legitimei aparari;

3.Asemanari si desebiri intre prescriptia pedepsei la persoana fizica si juridical;

Ilustrati o situatie de fapt care sa surprinda pluralitatea sui-generis de infractiuni;

4.Asemanari si deosebiri pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii unor drepturi si pedeapsa

complementara a degradarii militare;

Situatie de fapt in care sa se retina concursul de cause de agravare;

5.Revocarea obligatorie a amanarii aplicarii pedepsei;

Speta la cazul fortuit;

6.Amnistia postcondamnatorie;

Situatie de fapt:infractiune pentru care legea prevede pedepse principale alternative;individualizarea

pedepselor;

7.Asemanari si deosebiri la regimul recidivei si regimul pluralitatii intermediare in cazul persoanei

juridice;

Revocarea facultative a suspendarii sub supraveghere;

8.Delimitare amnistie/gratiere;

Speta:eraore de drept;

9.Instantele din materia semestrulu II in cadrul carora este incidenta revocarea;

Speta in care este inlocuita pedeapsa detentiunii pe viata;

10.Stari de atenuare ale raspunderii penale;Delimitare fata de circumstantele atenuante;

Situatie de fapt din care sa reiasa un caz in care este incidenta reabilitarea de drept pentru persoana
juridica;

11.Delimitari intre legitima aparare si starea de necesitate;

Sanctionarea unui infractor minor pentru comiterea unei infractiuni,cu retinerea de circumstante
atenuante;

12.Diferente/asemanari intre pedeapsa pecuniara aplicata persoanei fizice si cea aplicata persoanei
juridice;

Situatie de fapt pe consimtamantul persoanei vatamate;

13.Circumstante care produc efecte in rem;

Speta a fost cu pluralitatea intermediara in cazul persoanei juridice;

14.Ipoteze legale de revocare facultative pentru institutia de individualizare a pedepsei;

Speta:savarsirea unei fapte prevazute de legea penala,neimputabila ca efect a retinerii intoxicatiei

faptuitorului;

15.Starile generale de agravare:enumerare,delimitare de circumstantele agravante;

Speta:situatie de fapt cu un minor infractor in care sa se retina o circumstanta Speta in cazul reabilitarii
de drept pentru o persoana care executa pedeapsa inchisorii de 2 ani;

17.Minoritatea faptuitorului;

Situatie de fapt din care sa rezulte concursul unor cauze de atenuare;

18.Amanarea aplicarii pedepsei in materie penala;

Speta:concurs de infractiuni in timpul minoritatii plus regim de sanctioanre;

19.Eroarea-definitie,natura juridica,clasificare;

Speta:reabilitarea judecatoreasca;

20.Recidiva postcondamnatorie la persoana juridica-definitie,forme,tratament penal;

Speta:cauza de neimputabilitate la minoritate:

21.Modelele de raspundere penala ale persoanei juridice;

Speta:legitima aparare;

22.Aplicarea pedepsei condamnatorii privind interzicerea exercitarii unor drepturi;

Situatie de fapt:prescriptia raspunderii penale in cazul unei infractiuni de durata;

23.Efectele cauzelor generale atenunate asupra raspunderii penale a infractorului minor;

Speta:pluralitate sui-generis;

24.Stabilirea pedepsei amenzii;limitele amenzii;

Speta:inlaturarea caracterului penal al faptei ca efect al constrangerii fizice;

25.Cazul fortuit;

Situatie de fapt din care sa rezulte concursul unor cause de agravare;

26.Delimitare intre gratiere si amnistie;

Speta din care sa reiasa o infractiune la care sa se retina o cauza speciala de atenuare;

27.Efectele circumstantelor agravante la majori,minori,persoana juridical;

Speta din care sa reiasa inlocuirea pedepsei amenzii;

28.Diferente asemanari intre cauzele justificative si cele de neimputabilitate;

Speta in care sa se prezinte un execes neimputabil in cazul starii de necesitate;

29.Agravarea raspunderii penale a minorului:efecte;

Speta in care sa se prezinte o situatie de fapt din care sa reiasa o infractiune imprescriptibila;

30.Exercitarea unii drept si indeplinirea unei obligatii-natura juridical,conditii,consecinte;

Situatie de fapt privind aplicarea alternativa a pedepselor;

31.Asemanari si deosebiri intre pedepsele privative de libertate aplicabile persoanei fizice;

Situatie de fapt in care sa se dispuna facultativ masura de drept penal cu titlu de obligatorie;

32.Circumstantele atenuante legale;

Speta:revocarea facultative a suspendarii executarii pedepsei sub supraveghre;

33.comparatie intre masurile educative de libertate;

Situatie de fapt-savarsirea unei infractiuni de catre un infractor major impreuna cu un minor;

34.Asemanari si deosebiri:prescriptia executarii pedepsei in cazul persoanei fizice si in cazul persoanei

juridice;

Speta:Pluralitatea intermediara in cazul persoanei juridice;

35.Instituia prescriptiei in materie penala in cazul infractiunilor savarsite de minori;

Situatie de fapt pentru interzicerea exercitarii unor drepturi ca pedeapsa complementara si masura de
siguranta;

36.Confiscarea extinsa.Natura juridical si dispunere;

O speta cu o infractiune pe care o poate comite persoana juridical si la care sa fie posibila prescriptia
raspunderii juridice si de argumentat;
37.Starile generale de atenaure-enumerare,delimitari;

Speta:situatie de fapt pentru o revocare obligatorie in cazul suspendarii sub supraveghere;

38.Impacarea;

Speta:o situatie de fapt unde se retine o cauza de neimputabilitate:responsabilitatea;

39.Asemanari si deosebiri intre reabilitarea de drept si reabilitarea judecatoreasca,in cazul persoanei

fizice;

Ilustrati o situatie de fapt din care sa reiasa sanctionarea unui infractor minor pentru comiterea unei
infractiuni,cu retinerea de circumstante atenunate;

40.Suspendarea executarii:conditii positive,durata suspendarii;

Situatie de fapt:inlocuirea detentiunii pe viata;

41.Legitima aparare;

Speta cu o persoana juridical care comite o fapta in stare de tentative care sa fie si pedepsibila;

42.Limitele efectelor actelor de clementa;

Speta situatie de fapt impacrea si efectele ei;

43.Eroarea in materie penala;

Situatie de fapt-sanctionarea starii de recidiva postexecutorie in cazul persoanei juridice;

44.Particularitatile institutiei prescriptive in cazul minorilor;

Speta:pe exces scuzabil de stare de necesitate;

45.Asemanari si deosebiri intre lipsa plangerii prealabile si retragerea plangerii prealabile;

Situatie de fapt-savarsirea unei infractiuni de catre un major impreuna cu un minor;

46.Cerinta capcana:asemanari si deosebiri intre revocarea si anularea renuntarii la aplicarea

pedepsei(nu se poate pentru ca institutia revocarii nu se gaseste si in cadrul renuntarii la aplicarea
pedepsei)

Speta:ilustrarea unei situatii privind prescriptia raspunderii raspunderii penale la o infractiune de

durata9furtul de curent);

47.Comparatie intre revocare si amanare in cazul liberarii conditioante;

Speta:concurs de cause de agravare si cause de atenuare;

48.Recidiva postexecutorie la persoana juridical;

Speta cu conscurs intre o stare de atenuare si o cirumstanta atenuanta;

49.Amnistia postcondamnatorie;
O situatie de fapt in care sunt retinute mai multe stari generale de agravare;

50.Pedeapsa complementara;

O situatie de fapt in care sunt retinute mai multe stari generale de agravare;

51.Pedeapsa;

Situatie de fapt in care sa ilustrez o infractiune cu circumstanta agravanta savarsita de un minor;

52.Impacarea;

Speta din care sa reiasa cauza de neimputabilitate minoritatea faptuitorulu;

53.Diferente intre masurile educative privative de libertate;

Speta in care sa existe concurs intre o circumstanta atenuanta si una agravanta;

54.Individualizarea pedepselor;

Speta cu o fapta neimputabila unui faptuitor minor;

55.Pedeapsa accesorie;

Speta la eraore;

56.Circumstante atenuante;

Speta:starea de necesitate;

Subiecte ANUL INTAI

I.DREPT CIVIL –semestrul intai

1. Eu am avut efectele nulității și începutul capacității de folosință la persoanele fizice.

2. Am avut clasificarea actelor juridice dupa continut si conditiile generale de validitate ale obiectului
actului juridic.

3. Eu am avut clasificarea actelor dupa modul de executare si diferentierea nulitatii de reziliere

4. Eu am avut clasificarea drepturilor subiective civile dupa gradul de certitudine oferit titularilor si
simulatia, o exceptie de la principiile actului juridic civil

5. eu am avut clasificarea actelor juridice dupa forma lor si clasificarea speciala de valabilitate a
obiectului.
6. Eu am avut clasificarea bunurilor in functie de posibilitatea de a fi inlocuite unele prin atele si
conditiile de valabilitate ale cauzei actului juridic

7. am avut : clasificarea termenului intr un act juridic in functie de izvorul sau si principiile care
guverneaza actiunea in timp a legii

8. Am avut obligatiile in functie de opozabilitate si conditiile validarii consimtamantului

9. Violenta viciu de consimtamant si clasificarea bunurilor dupa

posibilitatea de a face obiectul unui act juridic.

10. Incapacitatea de folosință și clasificarea nulității după modul de valorificare.

11. Capacitatea civila a persoanei juridice si principiile dreptului civil

12. Anularea hotararii judecatoresti declaratoare de moarte, continutul raportului juridic

13. Determinarea subiectelor de drept ale raportului juridic si interpretarea efectelor actului juridic dupa
clauze.

14. Acțiunea normei juridice in spatiu si clasificarea termenilor actului juridic in functie de interesul părții
in favoarea careia este stipulat termenu

15. Clasificarea obligatiilor dupa obiect si consimtamantul cu vointa

16. Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial si condițiile de fond la
declararea judecătoarească a morții

17. Clasificarea obligatiilor in functie de sanctiune si eroarea

DREPT CONSTITUIONAL

1.Constitutia in sens material/formal:

a) material: (mult mai larg decat cel formal)

• vechiul concept-considera continutul si importanta relatiilor reglementate

• include toate reglementarile, indiferent de sursa formala

• se refera la: instituirea si exercitarea puterii in stat, raportul dintre puterile statului si drepturile
si libertatile fundamentale

• ii sunt subsumabile atat reglementarile cuprinse in ea, cat si o serie de reglementari cuprinse in
legi organice („prelungiri ale constitutiei”-ex. Codul Civil) sau ordinare; ele sunt garantiile concretizate
ale unor drepturi si libertati fundamentale

b) formal:

• lege fundamentala
• adoptata de adunare special constituita (reprezentativa-ex. parlament, adunare constituanta
etc. ), cu procedura speciala, deosebita de cea a legilor ordinare

• forta juridica superioara celorlalte legi

• mijloc de aparare contra pericolelor atotputerniciei statale

apar situtatii in care legea fundamentala reglementeaza relatii sociale mai putin importante,
neincadrabile material in constitutie dar cu aceeasi putere;

definitia bazata pe cumularea celor 2 criterii e uneori prea stramta.

2. Constitutii cutumiare/scrise:

DUPA CRITERIUL SURSEI FORMALE:

a)scrise: ex. constitutiile noastre din 66,23,38, cele 3 comuniste si cea din 8 decembrie 1991+ altele
precedente impuse din afara (mai in detaliu la subiectul 4, cam de asta se leaga)

• din un singur act sau mai multe

b)cutumiare: =ansamblu de reguli nescrise referitoare la:

o desemnarea sefului statului

o procedura parlamentara

o numirea guvernului

o controlul parlamentar asupra executivului si asupra unor drepturi fundamentale

 in prezent, nu exista cutumiare propriu-zise ci doar MIXTE (acte normative scrise, ce au prin
traditie valoare constitutionala, completate de uzante si practici constitutionale-ex Magna Carta din
Marea Britanie)

 in prezent, toate sunt mixte; pana si cele scrise sunt completate de o serie de cutume privind, de
exemplu, modul de interpretare a unui text constitutional

 la noi, pana in 1934, norma cutumiara era esentiala, nu putea fi incalcata

 o constitutie cutumiara nu devine scrisa, chiar si prin consemnarea unei parti considerabile din
ea

 foarte stabile, desi teoretic cele scrise ar fi mai stabile

 nu sunt susceptibile de revizuire

3. Constitutii flexibile(suple)/rigide:

Apreciata in functie de procedurile pentru revizuire si de efectivitatea aplicarii lor.

a) Suple:

• modalitati simplificate de revizuire

• in general, prin majoritate calificata (2/3 membrii camerelor) de legiuitorul ordinar (care devine
constituant prin intrunirea acestei majoritati calificate)

• ex.-constitutiile comuniste

a) Rigide:

• modalitati greoaie de revizuite, uneori conditii suplimentare

• ex. Constitutia 1991 a Romaniei, sub aspectele:

i. limitarii initiativei de revizuire

ii. procedura de revizuire

iii. stipularea unor limite ale revizuirii

4. Clasificarea constitutiilor in functie de modul de adoptare:

Se refera numai la cele scrise:

a) constitutii octroiate (sau „carte concedate”):

• formal, acte unilaterale ale unui suveran

• emanatie a puterii sale absolute, insa, de fapt, consecinta erodarii pozitiei lui politice

a) constitutii statut:

• emanatie a vointei sefului statului

• supuse aprobarii populatiei prin PLEBISCIT; implicare a vointei poporului

• recunoastere a puterii constituante a poporului

b) constitutii pact:

• consecinta unui compromis, cel mai des intre monarh si fortele politice reprezentate in
Parlament

• monarhul renunta la o parte din prerogative si se angajeaza sa respecte actele parlamentului

c) constitutii conventie:

• dezbatuta si adoptata de o adunare anume aleasa in acest scop

• formal, reprezinta emanatia integrala a vointei poporului, fara constrangeri sau limitari,
manifestata prin reprezentanta nationala

d) constitutii referendare:

• adoptate de o reprezentanta nationala (adunare constituanta), SUPUSA ULTERIOR APROBARII

POPORULUI PRIN REFERENDUM

• dezbatere publica in adunarea constituanta→reflectare echilibrata si echitabila a intereselor mai

multor categorii sociale si orientari politice

• aprobarea poporului prin referendum prezinta atuul legitimarii superioare, altfel parlamentele
ulterioare ar putea afecta pe viitor autoritatea constitutiei

5.Revizuirea constitutiei

Necesitatea revizuirii Constitutiei-realitatile sociale economice si politice dintr-o tara sunt in continua
schimbare si din aceasta cauza o constitutie, la fel ca celelalte reglementari juridice, nu poate ramane
imuabila, ci trebuie sa se adapteze dinamicii sociale;

Constitutia Roamaniei este calificata drept o constitutie rigida(prevede modalitati greoaie de revizuire),
iar rigiditatea se manifesta sub aspectele: limitarea initiative de revizuire, procedura de revizuire si
limitele revizuirii.

Art.150:

1.Initiativa revizuirii:

-Presedintele Romaniei, la propunerea Guvernului

-cel putin 1/4din nr depuitatilor sau senatorilor

-cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot(acestia trebuia sa provina cel putin din jumatate din
judetele tarii, iar in fiecare judet sau in municipiu sa se stranga cel putin 20.000 de semnaturi)

2.Procedura de revizuire:

-propunerea trebuie adoptata de Camera Deputatilor si de Senat, cu o majoritate de cel putin 2/3 din nr
membrilor fiecarei camere(unele constitutii consacra ca revizuirea nu se poate face de organele
legiuitoare obisnuite, ci numai de o adunare constituanta)
-daca prin procedura de mediere nu se ajunge la un accord, Camera Deputatilor si Senatul hotarasc in
sedinta comuna cu votul a cel putin ¾ din nr deputatilor si senatorilor

-revizuirea este aprobata prin referendum de catre cetateni in termen de 30 zile de la data adoptarii
proiectului sau propunerii de revizuire.

6.Limitele revizuirii constitutiei (dispozitii declarate nerevizuibile)

1.Declararea ca nerevizuibila pentru o anumita perioada de timp a constitutiei(ex:constitutia franceza

din 1848)

2.Declararea ca nerevizuibile doar a unora din dispozitiile constitutiei- Constitutia Romaniei din 1991,
revizuita in 2003:

a)dispozitiile privind caracterul national, independent, unitar si indivizibil al statului roman, forma
republicana de guvernamant, integritatea teritoriala, independenta justitiei, pluralismul politic si limba
oficiala nu pot forma obiectul revizuirii

b)suprimarea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale cetatenilor sau a garantiilor acestora

c)rezivuirea nu poate avea loc pe durata starii de asediu sau a starii de urgenta si nici pe timp de razboi

! a) si b) proclama solemn realitati perene de la al caror continut istoric poporul roman nu se va abate

c)-este vb despre interdictii care nu au nimic in comun cu preocuparea de a impune generatiilor viitoare
conceptile politice ale generatiei actuale, ci se urmareste impiedicare revizuirii facuta sub presiunea
unor evenimente exceptionale

7.Forme de control al constitutionalitaii legilor(include si subiectul 8-controlul jurisdictional al

constitutionalitatii legilor)

Controlul constitutionalitatii se realizeaza de catre un organ independent, altul decat cel care a elaborat
norma si constatarea incalcarii dispozitiilor constitutiei nu duce la abrogare ci doar la lipsirea de efecte,
fie fata de partile litigante, fie fata de toti subiectii de drept.

1.Control politic-se exercita asupra proiectelor de lege, anterior promulgarii acestora de catre Senat;

-a aparut in Franta(Constutitia din 1799)

-caracterul politic decurge din modul de constituire si din pozitia celei de-a doua camere(senatorii erau
numiti de presedintele Republicii)

-actual,controlul cosntitutionalitaii legilor in Franta este politico-jurisdictional

2.Controlul parlamentar-examinarea legilor, de regula, anterior adoptarii acestora de catre o comisie

constitutional;examinarea se face sub aspectul conformitatii cu constitutia

-a aparut in statele comuniste si are character pur formal;

-controlul era exercitat de organul care adopta legea(adunarile reprezentative erau organele supreme
ale puterii de stat, iar un control venit din partea unor organe subordonate submina conceptul de
suveranitate).

3.Controlul jurisdictional-singura forma efectiva si impartiala de control al constitutionalitatii.Desi este

exercitat de un organ inferior reprezentantei nationale, justificarea acestui control rezida in faptul ca
vointa generala a poporului isi gaseste manifestarea cea mai inalta in constitutie, care limiteaza vointa
legiuitorului.

Exista 2 variante:

a)Controlul realizat de instantele ordinare(in SUA si in Romania pana in 1940):cauza Marbury versus
Madison

-Curtea Suprema a SUA respinge cererea reclamantului William Marbury invocand

neconstitutionalitatea unei legi

-in ultimele zile ale legislaturii vechiului Congres(=Parlamentul SUA),federalistii, pt a-si consolida
influenta in sfera puterii judiciare, a adoptat o noua lege prevazand infiintarea unor noi instante
judecatoresti federale

-s-au creat posturi in care au fost numiti apropiati ai regimului, printre care si postul de judecator de
pace ocupat si de Marbury

-ordinele de numire in functie au fost inmanate titularilor, cu exceptia a 4 dintre ele printre care si cel al
lui Marbury, care i-au revenit noului Secretarde stat James Madison

-James Madison a refuzat sa ii inmaneze ulterior ordinul de numire lui Marbury; acesta din urma s-a
adresat Curtii Supreme, cerand emiterea unui ordin de injonctiune(prin care o persoana sau o autoritate
se obliga sa-si indeplineasca o indatorire prescrisa de lege) in baza legii din 1789, ce conferea Curtii
competena pt asemenea cereri

-Curtea a respins cererea lui Marbury, hotarand neconstututionalitatea legii din 1789, pe baza faptului
ca atribuia Curtii o competenta pe care nu o avea in temeiul Constututiei

b)Controlul realizat de instante speciale-curti constitutionale,ale caror atributii rezida in principal, dar nu
exclusiv, in verificarea conformitatii unui act legistaliv cu Constitutia(sistem aplicat si in Romania prin
Constitutia din 1991)

Georg Jellinek-in conditiile limitarii puterii monarhului si odata cu consacrarea unor largi puteri
parlamentare, apare riscul ca legile fundamentale sa fie incalcate prin legi contrare adoptate de
legislativ;pt a preveni acest lucru era nevoie de crearea unor instante constitutionale distincte sau
largirea competentelor instantei supreme déjà existente.

Hans Kelsen-rolul Curtii Coanstitutionale este cel al unui legiuitor negativ-ea declara neconstitutionale
(neaplicabile)anumite dispozitii, dar nu le poate inlocui cu altele noi.

-controlul realizat de aceasta instanta poate fi anterior intrarii in vigoare a legii, cat si ulterior intrarii in
vigoare;
-controlul se declanseaza pe cale de actiune, la cererea anumitor autoritati, demnitari sau cetateni ori
din oficiu, pe cale de exceptie(apararea de fond).

9. Controlul constituţionalităţii legilor reprezinta latura cea mai importantă a controlului de

constituţionalitate

-In mod normal control este realizat de un organ independent, altul decât cel care a elaborat norma
juridică supusă controlului. ( constatarea încălcării de către legiuitor a dispoziţiilor legii fundamentale nu
are drept consecinţă abrogarea sau “anularea” legii – doar parlamentul poate abroga o lege – ci doar
lipsirea ei de efecte, fie faţă de părţile unui litigiu, fie faţă de toţi subiecţii de drept)

-consecinţa declarării neconstituţionalităţii este aceeaşi cu a abrogării: legea neconstituţională nu se mai

aplică.

-controlul constituţionalităţii legilor poate fi politic, parlamentar sau jurisdicţional.

a. Controlul politic al constituţionalităţii legilor - a apărut în Franţa.

- Conform Constituţiei anului VIII (=1799), el se exercita asupra proiectelor de lege, anterior promulgării
acestora, de către Senat.

-În timpul celui de-al doilea Imperiu (1851-1870), Senatului îi reveneau atribuţii similare. Caracterul
politic al acestei forme de control decurgea din modul de constituire şi din poziţia celei de a doua
camere;

b. Controlul parlamentar = examinarea legii, de regulă anterior adoptării acesteia, de regulă de către o
comisie constituţională. Examinarea se face sub aspectul conformităţii cu constituţia

- Această formă de control a fost întâlnită în statele comuniste şi avea un caracter pur formal (astfel,
organizarea politică şi constituţională a statului, adunările reprezentative (=parlamentele) erau “organe
supreme ale puterii de stat”, cărora le erau subordonate toate celelalte organe ale statului (“ale
administraţiei de stat”, “organele judecătoreşti” şi cele ale “procuraturii”); un control exercitat de un
organ aparţinând oricăreia din aceste din urmă categorii era incompatibil cu poziţia supremă a organelor
“puterii de stat”, constituind aşadar o negare a suveranităţii poporului.

c.jurisdictionala= singura forma efectiva si impartiala

- Împotriva ei se poate formula obiecţia că un act legislativ, exprimând voinţa generală manifestată prin
intermediul reprezentanţei naţionale, este supus cenzurii unui organ al statului cu o legitimare
democratică mult inferioară, şi anume judecătorului.

- inlaturarea obiectiei: voinţa poporului îşi găseşte manifestarea cea mai înaltă în textul constituţiei, care
limitează chiar şi voinţa legiuitorului

-cunoaste 2 variante:

1.realizat de instante ordinare – creat pe cale pretoriana

2.realizat de instante speciale (Curti constitutionale)

România- Tribunalul Ilfov 1912 - “Procesul tramvaielor” (“Societatea de Tramvaie Bucureşti contra
Primăriei Comunei Bucureşti”). Tribunalul Ilfov a declarat neconstitutionala o lege adoptata in timpul
guvernarii conservatoare, iar solutia a fost mentiunuta si de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie,
ajungandu-se astfel la demisia guvernului conservator.

Instanţa a declarat neconstituţională o lege adoptată de Parlament în 1911, prin care se modificau
condiţiile de asociere între S. T. B. şi Primăria Capitalei în legătură cu construirea, întreţinerea şi
exploatarea unei reţele de linii de tramvai în Bucureşti. Legea respectivă fusese adoptată după
declanşarea unui litigiului, ca lege de interpretare a legii din 1909 (adoptată în timpul guvernării
liberale). Constituţia din 1866 nu cuprindea nici o dispoziţie expresă care să interzică adoptarea legilor
retroactive, însă Tribunalul Ilfov (confirmat de instanţa supremă) a considerat că simpla intitulare a unui
act normativ ca „lege de interpretare” nu îi conferă acestuia caracterul unui act interpretativ, aplicabil
retroactiv; în plus această lege contravine dispoziţiilor constituţionale privind independenţa justiţiei şi
garanţiei dreptului de proprietate.

Constituţia română din 1923 stipulează expres, în art. 103, alin. 1, competenţa exclusivă a Curţii de
Casaţie (=instanţa supremă a ţării) în privinţa controlului de constituţionalitate a legilor. Legea declarată
neconstituţională devenea inaplicabilă, dar această decizie se mărginea asupra cazului judecat.

10. Statul

Termenul de stat provine de la cuvantul „status” (lat.) = stare a unui lucru, iar in sens juridic: situatia
unei persoane care face [art5e dintr-o comunitate cu care are in comun un set de valori si care ii confera
anumite drepturi si obligatii.

-termenul a fost utilizat pt prima data in sec. XVI de N. Machiavelli, prin care descria starea unei
colectivitati umane guvernate de o putere publica

-Aristotel arata ca statul reprezinta guvernarea indivizilor care au constiinta apartenentei la

colectivitatea pt realizarea bunului comun.

Statul = modalitate de organizare a puterii politice sub forma puterii de stat, in vederea indeplinirii
vointei detinatorului acestei puteri (adica poporul), indiferent daca se exercita direct de popor, sau
indirect, prin organele sale reprezentative.

Statul modern – puterea pop[orului se exercita intr-un cadru teritorial determinat si cu privire la o
comunitate de oameni organizata

-puterea este insitutionalizata intr-o entitate distincta de cea a guvernantilor, ce beneficiaza de

capacitate juridica proprie, dar care exprima vointa lor politica

-unificarea si sistematicarea dreptului

- puterea centralizata se exercita pe criteriu exclusiv teritorial

11. Elementele teritoriului

• Teritoriul reprezintă o porţiune din suprafaţa planetei care este delimitată prin frontierele
statului. Suveranitatea statului va fi exercitată în acele limite.

• Teritoriul statului cuprinde spaţiul terestru, subsolul acestuia, spaţiul acvatic precum şi spaţiul
aerian.

• Spaţiul terestru

-cuprinde întregul teritoriu (suprafeţele de uscat, dar şi lacurile şi apele curgătoare) delimitat de
frontierele statului. Nu fac parte din teritoriul statului enclavele: suprafeţe de mici dimensiuni,care
aparţin unui alt stat (de regulă un stat vecin). Există enclave la frontiera dintre Italia şi Elveţia sau între
Belgia şi Olanda.

• Spaţiul terestru include şi subsolul

- până la limita maximă a posibilităţilor tehnice de exploatare.

- un stat suveran este liber să dispună de resursele subsolului său; le poate exploata direct sau le
poate concesiona unor persoane fizice sau juridice din ţară sau din străinătate.

• Bordul navelor aflate în marea liberă şi al aeronavelor aflate în zbor nu ţin de teritoriului
statului.

• Teritoriul acvatic(suprafetele maritime)

- Marea teritorială = o bandă continuă de o anumită lăţime (între 3 şi 12 mile marine) , calculată
de la linia de bază a ţărmului. Stabilirea lăţimii mării teritoriale constituie un act
unilateral al statului riveran. Vasele sunt supuse unui regim mai restrictiv.

- Zone maritime cu regim special = au un statut aparte: ele nu aparţin teritoriului statului, dar în
privinţa lor statul exercită anumite drepturi suverane.

- Zona contiguă (contiguitate = vecinătate) este o zonă adiacentă mării teritoriale, în care
guvernul statului riveran îşi rezervă dreptul de a lua, după cum consideră necesar, măsuri de poliţie
vamală, sanitară şi de imigrări. Convenţia ONU privind dreptul mării a stabilit lăţimea maximă a acestei
zone la cel mult 12 mile marine.

- Zona economica exclusiva - este o zonă maritimă situată dincolo de marea teritorială, în care
statul riveran îşi rezervă drepturi suverane privind explorarea, exploatarea, gestiunea şi conservarea a
resurselor naturale, biologice sau nebiologice ale mării. Lăţimea zonei economice exclusive este de cel
mult 200 de mile marine de la liniile de bază de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale.

- Platoul continental - acea parte a fundului mării, care reprezintă o continuare a continentului,
până la punctul în care fundul mării se adânceşte brusc. Semnificaţia economică principală a acestei
zone rezidă în posibilitatea exploatării resurselor de hidrocarburi (petrol şi gaze naturale).
- Marea libera - nu aparţine statului, fiind deschisă tuturor statelor; nici un stat nu poate exercita
drepturi suverane asupra mării libere sau a unor porţiuni din aceasta. Nici un stat nu poate pretinde în
mod legitim să supună o parte oarecare a mării libere suveranităţii sale.

• Spatiul aerian

- reprezintă coloana de aer situată deasupra spaţiului terestru şi a celui acvatic, până la limita
spaţiului cosmic. Spaţiul cosmic, ca şi luna şi corpurile cereşti nu sunt susceptibile de apropriere din
partea vreunui stat, constituind patrimoniu comun al întregii omeniri.

- este exclus survolul teritoriului unui stat (=intrarea în spaţiul său aerian) fără acordul statului
respectiv.

- incepând cu anul 1990, în baza acordului „cer deschis”, menit să creeze o atmosferă de
încredere între statele părţi la cele două blocuri militare opuse (NATO si Tratatul de la Varsovia) este
posibilă efectuarea anuală a unui anumit număr de zboruri de recunoaştere, de catre fortele aeriene ale
statelor parti, deasupra teritoriului altor state, pe baza de reciprocitate.

12. Caracterele juridice ale teritoriului

Teritoriul unui stat este caracterizat prin exclusivitate, inalienabilitate şi indivizibilitate.

• Exclusivitatea

- anumit teritoriu este supus suveranităţii unui singur stat;

- asupra unui teritoriu nu poate fi exercitată suveranitatea a două state;

- exceptii: condominii (teritorii asupra cărora se exercita în comun puterea suverană a două sau a
mai multor state). Statutul de condominiu era provizoriu; mai devreme sau mai târziu, teritoriul
respectiv ajungea în suveranitatea exclusivă a unui anumit stat.

• Inalienabilitatea

- vizează interdicţia înstrăinării teritoriului prin acte de drept privat (succesiune testamentară sau
legală, vânzare, schimb, arendă, donaţie sau dotă).

- asemenea modalităţi de modificare teritorială erau curente în Evul Mediu şi în primele secole
ale modernităţii.

- este proclamată în anii Revoluţiei franceze.

- semnificaţia politică a acestei norme rezidă în privarea monarhului de o importantă prerogativă

de politică externă; interdicţia cedării de teritorii implică serioase restricţii pe planul capacităţii de a
negocia un tratat de pace sau de alianţă.

- nu implică nicidecum garanţia permanenţei unor frontiere

- interdicţia alienării teritoriului operează în privinţa autorităţilor executive şi nu a legislativului.

- nu este contrazisă de posibilitatea unor rectificări de frontieră. Rectificările de frontieră vizează
suprafeţe reduse şi privesc de regulă zone nelocuite. Ele apar, de exemplu, ca urmare a modificărilor
survenite prin amenajări hidrografice ale fluviilor de frontieră.

• Indivizibilitatea

- constituie o garanţie juridică împotriva unor eventuale tendinţe centrifuge pe plan intern

- pe plan internaţional, suveranitatea statelor şi integritatea lor teritorială au de regulă prioritate

faţă de exigenţele autodeterminării, mai ales în cazul în care autodeterminarea implică o secesiune.

- orice stat modern îşi apără integritatea, care este imanentă suveranităţii. Chiar şi în absenţa unei
consacrări constituţionale exprese, integritatea teritoriului este întotdeauna subînţeleasă.

13. Poporul ca element al statului

• Poporul poate fi privit din două puncte de vedere: : ca o comunitate politico-juridică a cărei
voinţă legitimează puterea de stat sau ca o comunitate etno-culturală şi lingvistică a cărei existenţă şi a
cărei revendicări pot justifica modificarea frontierelor existente sau redefinirea priorităţilor politice
interne

• Poporul apare ca subiect de drept mai ales sub două ipostaze: ca titular al puterii constituante şi
ca titular al dreptului de autodeterminare.

• Dreptul la autodeterminare a cunoscut o evoluţie îndelungată şi contradictorie. Cunoscut în

secolul XIX ca principiu al naţionalităţilor, el a constituit fundamentul juridic al constituirii şi consolidării
statelor naţionale în perioada imediat următoare.

• Consecinţele politico-juridice concrete ale emergenţei şi triumfului principiului autodeterminării

sunt formarea statelor naţionale şi apariţia problemei minorităţilor.

• Problema minorităţilor este consecinţa aplicării pe plan internaţional a principiului

autodeterminării popoarelor.

• Poporul se prezintă pe plan constituţional intern ca un tot unitar.(mărime formată şi organizată

prin lege constituţională)

• Poporul se manifestă în afara unor forme juridice şi constituţionale în primul rând ca putere
constituantă, opinia publica si aclamatia( Epoca Ceausescu) , poporul este privit prin opoziţie cu sistemul
organizat al autorităţilor şi al magistraturilor, ca fiind mulţimea acelora ce nu guvernează şi nu sunt
deţinători ai unor autorităţi.
14.Caracteristicile puterii de stat

Puterea - putere de dominaţie politică, unică, permanentă, seculară cu un caracter organizat şi raţional
şi este suverană.

Caracterul politic al puterii de stat decurge din obiectivele generale ale acesteia.

• Exercitarea sa vizează interesele societăţii iar autorităţile statului îşi au raţiunea de a exista în
satisfacerea directă sau indirectă a anumitor nevoi sau interese sociale: siguranţa persoanei şi a
bunurilor, ordinea publică, aprovizionarea cu anumite bunuri sau servicii indispensabile vieţii
contemporane.

• Deşi în societatea contemporană statul nu mai este nici pe departe singurul factor al scenei
politice şi nu controlează decât în mică măsură sfera publică, rezolvarea problemelor curente ale
societăţii, majore sau mărunte, este aşteptată să vină din partea statului.

• Puterea reprezentanţilor politici depinde în mare măsură de modul în care aceştia manifestă
receptivitate, înţelegere şi flexibilitate faţă de nevoile de ansamblu ale societăţii.

Aceste nevoi nu vor fi însă satisfăcute în mod egal şi uniform.

• Orice conducere va acorda interes anumitor categorii sociale, ale caror interese sunt afectate
odata cu schimbarea guvernului.

• Urmărind în mod prioritar interesele unei categorii sociale, conducătorii statului au în vedere,
sau măcar susţin că ar avea în vedere, interesele de ansamblu ale întregii comunităţi politice.

Unicitatea vizează inexistenţa unei puteri sociale care să rivalizeze cu statul.

• Puterea statului modern este uniformă şi structurată teritorial. Identificându-se cu interesele

întregii societăţi, statul modern nu are nici un concurent pe plan politic.

• Nici o autoritate nu poate fi invocată contra autorităţii statului.

• În practică, această autoritate se manifestă prin activitatea unor persoane, desfăşurată în cadrul
unor entităţi organizatorice numite „autorităţi” sau „organe” ale statului. .

• Parte în raportul juridic stabilit cu aceste entităţi, precum şi în litigiile născute în legătură cu ele,
va fi întotdeauna statul.

Puterea de stat este permanentă.

• Exercitarea sa este continuă, iar autorităţile publice îşi îndeplinesc atribuţiile neîntrerupt pe
întreaga perioadă a existenţei statului.

• Chiar dacă au loc răsturnări politice, lovituri de stat, revoluţii sau schimbări de regim politic,
activitatea instituţiilor sale nu încetează.
• Statul va răspunde pentru daunele cauzate unor state străine sau cetăţenilor acestora, iar
autorităţile care se vor constitui după restabilirea normalităţii nu se vor putea prevala de absenţa
oricărei puteri efective în momentul producerii prejudiciului.

• Legile vor fi în vigoare în continuare şi vor fi aplicate de instanţe (după reluarea activităţii
acestora) în privinţa raporturilor juridice născute sau modificate pe durata perioadei de anarhie ori a
faptelor săvârşite în acest timp.

• Cu alte cuvinte,dispare efectivitatea puterii de stat şi nu puterea de stat ca atare.

Caracterul secular al puterii de stat

• Este rezultatul distincţiei nete între puterea politică şi puterea spirituală. Vreme îndelungată
normele religioase şi cele juridice alcătuiau un tot unitar.

• Puterea politică îşi caută o legitimitate distinctă de cea a autorităţii spirituale, impunând şi
menţinând pacea socială şi coeziunea internă nu prin invocarea argumentelor religioase, ci pe
considerente ţinând de imanenţă, limitându-se la funcţia de apărarea a vieţii şi bunurilor individului, a
ordinii publice şi a aplicării legilor.

• Secularismul şi separaţia dintre stat şi biserică constituie expresii ale unei tendinţe generale de
evoluţie a celor două instituţii, proces care reclamă un continuu efort de readaptare şi de găsire a unor
soluţii rezonabile, acceptabile pentru ambele părţi, compatibile cu demnitatea omului şi cu libertatea
conştiinţei.

Caracter raţional şi organizat.

• Statul modern nu veghează asupra salvării spirituale a individului şi nici asupra fericirii sale
veşnice, ci răspunde de protecţia vieţii şi libertăţii acestuia, de menţinerea ordinii publice şi a păcii
interne, precum şi de instituirea şi garantarea ordinii juridice.

• Activitatea statală se desfăşoară prin intermediul unor indivizi umani, însă ei reprezintă statul iar
actele şi faptele lor produc drepturi şi obligaţii în seama acestuia.

15.Separatia si echilibrul puterilor statului in Romania

• Separaţia puterilor a reprezentat o constantă a istoriei constituţionale precomuniste a României.

Regulamentele Organice, Convenţia de la Paris şi Statutul Dezvoltător al lui Cuza o consacră implicit, sau
cel puţin nu o neagă în mod expres.

• In regulamentul organic al Moldovei intalnim prima consacrare a separatiei puterilor.

• Textul instituie puterea judecatoreasca sub forma unei puteri de sine statatoare, stabilind
inamovabilitatea judecatorilor.
• Conventia de la Paris mentioneaza doar doua puteri: legislativa si executiva

• Proiectul de constituire a Principatelor Unite Moldova si Tara Romaneasca mentine si dezvolta

principiul separatiei puterilor, consacrand un titlu special “puterile statului”.

• Constitutia din 1886 stabileste ca toate puterile statului emana de la natiune, insa principiul
inamovabilitatii magistratilor nu apare.

• Constitutia din 1923 consacra inamovabilitatea magistratilor prin reglementarea raspunderii

materiale a ministrilor si functionarilor, instituirea contenciosului-administrativ si ancorarea in legea
fundamentala a dreptului la recurs in casare.

• Constitutia din 1938 mentin formal principiul separatiei puterilor incredintand fiecare putere
unui titular diferit :

-puterea legislativa (rege sau reprezentanta nationala)

-puterea executiva (regele care o exercita prin guvern)

-puterea judecatoreasca (exercitata de organele ei)

• Odata cu instituirea regimului comunist , separatia puterilor a fost abandonata si respinsa cu

vehementa.

• Revizuirea legii noastre fundamentale în anul 2003 a oferit ocazia eliminării oricărui echivoc,
prin consacrarea explicită a „principiului separaţiei şi echilibrului puterilor”.

16.Drepturi si libertati fundamentale: principii generale

• Universalitatea drepturilor - sfera drepturilor si titularii acestora –exprima atat vocatia omului
pe planul realitatilor juridice interne fiecarei tari cat si ideea ca toti cetatenii unui stat se pot bucura de
aceste drepturi si libertati.

• Neretroactivitatea legii – o lege odata adoptata produce efecte juridice numai pentru viitor.

• De la acest principiu sunt doua exceptii privind aplicarea legii penale mai blande si cea privind
legile interpretative.

• Legea interpretativa nu este in fond o exceptie de la neretroactivitatea legii, intrucat

interpretarea general obligatorie lamureste intelesul normei interpretate .

• Egalitatea in drepturi-principiu potrivit caruia cetatenii romani fara deosebiri de

rasa,nationalitate,origine,sex,religie,etnie,apartenenta politica, se pot folosi, in mod egal, de toate
drepturile prevazute in Constitutie si legi.

• Functiile si demnitatile publice- pot fi ocupate de persoanele care au cetatenie romana si

domiciliul in tara .

• Demnitatea publica exprima o categorie a dreptului constitutional.

• Functiile si demnitatile sunt intr-o incontestabila legatura, fara a se confunda.

• Functiile publice se refera la acelea care presupun exercitiul autoritatii statale,un statut aparte si
mai ales acelea pentru ocuparea carora depunerea juramantului este obligatoriu.

• Protectia cetatenilor romani – cetatenia romana este legatura politica si juridica dintre cetatean
si stat si determina statutul juridic al persoanei. In temeiul acesteia, cetatenii romani care se afla in
strainatate au dreptul sa apeleze la protectia autoritatilor romane, iar acestea au obligatia de a le o
acorda. Cetatenii romani nu pot fi extradati sau expulzati din Romania.

• Extradarea - institutia juridica ce permite unui stat sa ceara altui stat pe teritoriul caruia s-a
refugiat unul din cetatenii sai, sa i-l redea.

• Expulzarea-institutia juridica ce permite autoritatilor publice dintr-un stat sa oblige o persoana

sa paraseasca tara.

• Numai justitia poate hotari extradarea sau expulzarea.

• Persoanele carora li se acorda azil de catre Romania se bucura de toate drepturile si au toate
obligatiile, cu exceptia celor care apartin in exclusivitate cetatenilor romani si nu pot fi extradate.

• Principiul liberului acces la justitie se aplica indiferent de calitatea persoanei protejate(cetatean

roman, strain sau apatrid). El permite accesul la justitie pentru apararea oricarui drept sau a oricarei
libertati si a oricarui interes legitim, fara deosebire daca acesta rezulta din Constitutie sau din alte legi.

17. Principii care guverneaza reglementarea cetateniei romane

Dintre normele incidente cetăţeniei pot fi decelate câteva principii ce guvernează instituţia juridica.

• Egalitatea in drepturi

 Egalitatea este strâns legată de evoluţia şi sensul noţiunii de cetăţenie.

 Egalitatea nu este şi nu poate fi absolută. În folosinţa şi exercitarea drepturilor cetăţeneşti sunt

instituite anumite limite, considerate de la sine înţelese şi rezonabile.

 Astfel minorii sunt lipsiţi de capacitate de exerciţiu (până la împlinirea vârstei de 14 ani) sau
beneficiază de capacitate de exerciţiu restrânsă (între 14 şi 18 ani).

 Anumite drepturi cetăţeneşti sunt refuzate interzişilor judecătoreşti sau celor sancţionaţi penal.
Evident, ce anume constituie în mod concret o limitare rezonabilă a egalităţii reprezintă o problemă
soluţionată în mod diferit de la o epocă la alta.

 Egalitatea este consacrată în actuala Constituţie a României în art. 16, alin. (1) („Cetăţenii sunt
egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări”), în alin. (2) al aceluiaşi articol
(„Nimeni nu este mai presus de lege”) precum şi în art. 4, alin. (2) care stabileşte interdicţia
discriminărilor bazate pe rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă
politică, avere sau origine socială.
 Enumerarea nu este limitativă: legea sau practica judiciară pot institui noi criterii (aspectul fizic,
„orientarea sexuală”, domiciliul) în funcţie de care discriminarea ar fi prohibită, în general sau doar în
anumite domenii. Nu se poate interzice însă discriminarea după toate criteriile.

• Lipsa relevantei directe a casatoriei in privinta dobandirii si pierderii cetateniei

 În trecut legiuitorul dispunea frecvent în privinţa unor consecinţe juridice pe planul cetăţeniei
pentru femeia căsătorită.

 De regulă, femeia dobândea de drept prin căsătorie cetăţenia soţului, pierzând-o pe cea avută
la naştere. În cazul desfacerii sau al anulării căsătoriei, ea redobândea – tot de drept – cetăţenia
anterioară.

 Aceste reguli – derogând evident de la principiul egalităţii – erau fireşti într-o societate în care
femeia căsătorită depindea din punct de vedere social şi economic de soţul ei, urmând aşadar situaţia
juridică a acestuia. Soarta ei era legată indisolubil de cea a soţului. .

 După al doilea război mondial, în condiţiile în care majoritatea femeilor încep să aibă o carieră
profesională proprie, realizând venituri în mod independent faţă de soţ, asemenea diferenţieri capătă
conotaţiile unei discriminări. .

 Pe plan internaţional, adoptarea în 1957 a Convenţiei ONU privind cetăţenia femeii măritate
marchează un punct de cotitură în această privinţă. În prezent, femeia se bucură de acelaşi regim cu
bărbatul, atât în ceea ce priveşte dobândirea, cât şi sub aspectul menţinerii sau al pierderii cetăţeniei
române.

• Ius sanguinis

 În majoritatea statelor de pe glob, cetăţenia se dobândeşte în principal prin naştere. Legiuitorul

are două posibilităţi de a lega faptul naşterii de efectul dobândirii cetăţeniei.

 El poate să confere cetăţenia statului tuturor celor născuţi pe teritoriul acestuia (în baza lui ius
soli) sau poate stabili că sunt cetăţeni toţi cei născuţi din părinţi având cetăţenia statului respectiv,
indiferent de locul naşterii (ius sanguinis).

 Dreptul român (ca de altfel cel german, italian, austriac şi al majorităţii statelor europene) a
optat pentru cea de-a doua soluţie. În dreptul britanic şi în cel american, relevanţă primordială are faptul
naşterii pe teritoriul statului.

 Nici unul din aceste sisteme nu este aplicat rigid, până la ultimele consecinţe.

 Astfel, copii născuţi în străinătate din părinţi cetăţeni americani au cetăţenia părinţilor, însă
recunoaşterea acestui statut este condiţionată de anumite formalităţi suplimentare, implicând mai ales
declararea într-un anumit termen a naşterii la consulatul american în raza teritorială a căruia aceasta s-a
produs.

 Nici în dreptul românesc – ca de altfel în dreptul celorlalte state ce aplică principiul ius sanguinis
– naşterea pe teritoriul naţional nu este total lipsită de consecinţe.
 Adoptarea principiului ius sanguinis este justificată prin împrejurarea că descendenţa din părinţi
cetăţeni români constituie o solidă prezumţie în favoarea educării unei persoane în spiritul valorilor şi al
tradiţiilor naţionale.

• Interdictia privarii arbitrare de cetatenie

 „Privarea” de cetăţenie vizează pierderea involuntară a acestui statut, în urma unui act
unilateral al statului, de retragere a cetăţeniei.

 Pe plan constituţional, principiul îşi găseşte reflectarea încă din 1991, sub forma interdicţiei
generale şi absolute a retragerii cetăţeniei acelei persoane care a dobândit-o prin naştere. Interdicţia
merge dincolo de exigenţele reglementării internaţionale, împiedicând orice retragere a cetăţeniei – fie
ea arbitrară sau nu – în cazul unei persoane născute cetăţean român.

 Este de precizat că interdicţia priveşte doar sancţiunea retragerii cetăţeniei române; un cetăţean
român prin naştere poate pierde cetăţenia română prin aprobarea renunţării la aceasta.

• Tempus regit actum

 Este un principiu de drept a cărui anvergură depăşeşte sfera instituţiei cetăţeniei.

 În baza sa, cei care au dobândit cetăţenia română păstrează acest statut chiar şi în cazul în care,
în urma unei schimbări a legii, dobândirea cetăţeniei este legată de condiţii noi, pe care dobânditorul nu
le satisfăcea la data dobândirii şi nu le satisface nici în prezent.

• Reglementarea in mod exclusiv de catre statul roman a cetateniei romane

 Este o consecinţă a principiului suveranităţii.

 Legea română nu poate dispune în privinţa statutului de cetăţean al unui stat străin al unei
persoane, chiar şi în cazul în care persoana respectivă este şi cetăţean român.

 Legea străină nu poate dispune în privinţa dobândirii, menţinerii sau pierderii calităţii de
cetăţean român, chiar dacă în cauză este un cetăţean al statului respectiv.

 Legea română prevede, ce-i drept, în unele cazuri posibilitatea „alegerii” cetăţeniei: de exemplu
în art. 6, alin. 2 stabileşte că în cazul adopţiei unui străin sau apatrid, dacă doar unul din adoptatori are
cetăţenia română, aceştia vor stabili de comun acord cetăţenia copilului.

 Astfel, dacă adoptatorii vor opta pentru cetăţenia străină, adoptatul va dobândi această
cetăţenie, însă în baza dispoziţiilor legii străine şi nu a celor din legea română.

 Legea română abilitează doar la opţiunea de a primi sau nu cetăţenia română.

• Unicitatea

 Cetăţenia română este unică.

 Unicitatea cetăţeniei române priveşte atât faptul că în principiu o persoană trebuie să aparţină
unei singure comunităţi politico-juridice – ceea ce este valabil pentru cetăţenia oricărui stat – , cât şi
faptul că statul român este unitar, şi în consecinţă, pe teritoriul său nu există entităţi politice (=state
federate) care ar putea conferi individului un statut de cetăţenie propriu, pe lângă cel de cetăţean
român.

 Aparent, principiul unicităţii cetăţeniei este contrazis de realităţi.

 În practică se pot uşor naşte cazuri de bi- sau multipatridie.

 Copilul unor cetăţeni români născut în Statele Unite este român dar are şi cetăţenie americană,
dacă părinţii săi şi-au stabilit în mod legal (evident, după legile americane) reşedinţa în această ţară.

 Copilul născut din tată român şi mamă germană va avea ambele cetăţenii.

 Statele iau însă măsuri legislative pentru a evita sau a limita producerea unor asemenea cazuri.

 Unele legislaţii (ca cea germană, spaniolă sau moldovenească, dar şi cea română de până în
1989) interzic expres bipatridia (admiţând însă şi excepţii), stipulând obligaţia celui care dobândeşte o a
doua cetăţenie să renunţe la una din ele într-un anumit termen, sub sancţiunea retragerii cetăţeniei
statului respectiv la expirarea termenului.

 Alte legislaţii (precum actuala legislaţie română) admit în mod tacit bipatridia, în sensul că nu
stipulează vreo obligaţie de a renunţa la cetăţenia străină în cazul dobândirii cetăţeniei statului respectiv
şi nici nu sancţionează cu retragerea cetăţeniei pe naţionalul care dobândeşte o cetăţenie străină.

 Această opţiune a legiuitorului nu trebuie interpretată în sensul admiterii de principiu sau, mai
mult, a încurajării bi- şi multipatridiei.

 Nici un legiuitor din lume nu este dispus să accepte erodarea sau relativizarea fundamentului
politic al comunităţii sale naţionale.

 Singura raţiune a acestei atitudini relativ rezervate sau pasive o constituie consideraţia faţă de
cazurile de căsătorii mixte sau de stabilire în străinătate a unor naţionali, respectiv de stabilire în ţară a
reşedinţei unor străini.

 Interesul de a menţine legăturile cu proprii cetăţeni aflaţi în străinătate, eventual căsătoriţi cu

străini, precum şi de a integra politic şi social străinii aflaţi în ţară, implică o atitudine prevenitoare şi
prudentă faţă de asemenea cazuri.

 Uneori bipatridia este descurajată indirect:

 Constituţia română prevedea anterior revizuirii că funcţiile şi demnităţile publice, civile sau
militare, pot fi obţinute doar de persoane având numai cetăţenie română.

18. Moduri de dobândire a cetăţeniei române

Modurile de dobândire a cetăţeniei pot fi clasificate în:

- moduri de dobândire de drept a cetăţeniei române;

- moduri de dobândire a cetăţeniei române prin efectul unui act juridic al unei autorităţi.

Cetăţenia română se dobândeşte de drept ca urmare a naşterii (1) şi a adopţiei (2).

a) dobândirea prin naştere.

Legiuitorul român- regulă conformă principiului ius sanguinis.

Conform art. 5 din Legea cetăţeniei, sunt cetăţeni români:

- copii născuţi pe teritoriul României, din părinţi cetăţeni români (alin. 1);

- copii născuţi pe teritoriul statului român, chiar dacă numai unul dintre părinţi este cetăţean
român (alin. 2, pct. a)

- copii născuţi în străinătate, când ambii părinţi sau numai unul dintre aceştia are cetăţenia
română (alin. 2, pct. b).

-relevantă este doar naşterea din părinţi cetăţeni: copilul unui cetăţean român are prin naştere
cetăţenia română.

- efectelor juridice ale locului naşterii (dobândirea de drept a cetăţeniei), nu există nici o diferenţă iar
locul naşterii sau faptul că doar unul din părinţi are cetăţenia română este irelevant. -proba cetăţeniei se
face conform art. 21, alin 2 din lege, cu certificatul de naştere al copilului însoţit de actul de identitate al
unuia din părinţi (sau al părintelui cetăţean român dacă doar unul dintre aceştia avea cetăţenie română
în momentul naşterii). Dacă naşterea s-a produs în străinătate, certificatul constatator al naşterii va fi
eliberat fireşte de autorităţile statului respectiv. Odată stabilit faptul filiaţiei dintr-un părinte cetăţean
român, consecinţa juridică este clară şi indubitabilă: copilul este de drept cetăţean român, indiferent de
locul naşterii şi indiferent de împrejurarea că a dobândit prin naştere încă una sau mai multe cetăţenii.

- cazul copilului găsit. Conform art. 5, alin. ultim din Legea cetăţeniei, copilul găsit pe teritoriul statului
român este considerat cetăţean român, până la proba contrarie, dacă nici unul dintre părinţi nu este
cunoscut. Această soluţie elimină orice posibilitate de interpretare în sensul unei concesii făcute
principiului ius soli

b) dobândirea cetăţeniei prin adopţie;

În condiţiile art. 6, alin. 1, cetăţenia română se dobândeşte de către copilul cetăţean străin sau fără
cetăţenie prin adopţie, dacă adoptatorii sunt cetăţeni români. În situaţia în care doar unul dintre
adoptatori este cetăţean român, părinţii vor hotărî de comun acord în privinţa cetăţeniei copilului (art.
6, alin. 2, fraza 1). Condiţia implicită pentru aplicabilitatea acestei dispoziţii este ca şi legea naţională a
celuilalt adoptator să prevadă o dispoziţie similară celei din legea română (statuând posibilitatea de a
opta între una din cele două cetăţenii). Dacă adoptatorul neromân este apatrid sau dacă legea sa
naţională (puţin probabil) nu prevede posibilitatea dobândirii cetăţeniei respective de către adoptat,
soluţia firească ar fi dobândirea cetăţeniei române prin adopţie de către adoptat. Dacă adoptatorii nu
cad de acord, instanţa judecătorească competentă să încuviinţeze adopţia va decide în privinţa
cetăţeniei minorului, ţinând seama de interesele acestuia (art. 6, alin. 2, fraza a 2-a). În cazul minorului
care a împlinit vârsta de 14 ani, este necesar consimţământul acestuia (art. 6, alin 2, fraza ultimă). Este
de precizat că legea reclamă consimţământul minorului doar în cazul adoptatorilor de cetăţenii diferite.
Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani şi este adoptat de adoptatori români sau de un singur adoptator,
cetăţean român, dobândeşte de drept cetăţenia română, indiferent de consimţământul său.

-daca adoptia de desface sau este nula adoptatul pierde cetăţenia română. Pierderea cetăţeniei este
însă dublu condiţionată: în primul rând adoptatul trebuie să nu fi împlinit vârsta de 18 ani, iar în al doilea
rând este necesar să domicilieze în străinătate sau să părăsească ţara pentru a domicilia în străinătate.
Rezultă per a contrario, că în cazul anulării, declarării nulităţii sau al desfacerii adopţiei, adoptatul nu
pierde cetăţenia română dobândită prin adopţie, dacă a împlinit 18 ani la data încetării adopţiei şi nici
dacă, domiciliind în ţară, până la împlinirea acelei vârste nu părăseşte ţara pentru a domicilia în
străinătate.

c) dobândirea cetăţeniei române prin efectul dobândirii cetăţeniei de către părinţi

Cazul respectiv priveşte copiilor minori ai căror părinţi au dobândit cetăţenia română la cerere în
condiţiile art. 8 din Legea cetăţeniei. Pentru părinţi, cetăţenia este dobândită „ca efect al unui act juridic
individual emis de organul de stat competent” Copii minori ai acestora dobândesc cetăţenia română de
drept, fără a fi nevoie de o manifestare de voinţă în acest sens. Mai mult, copii minori primesc cetăţenia
română o dată cu părinţii lor, indiferent de împrejurarea că au fost sau nu menţionaţi în cererea de
încetăţenire. Copilul minor al unui străin ce dobândeşte la cerere cetăţenia română, născut anterior
acordării cetăţeniei dobândeşte cetăţenia română de drept, de la data dobândirii cetăţeniei de către
părintele său (art. 9, alin. 3), chiar dacă filiaţia a fost stabilită ulterior dobândirii cetăţeniei române de
către acesta din urmă.

Dobândirea cetăţeniei române prin efectul unui act juridic al unei autorităţi

Cetăţenia română mai poate fi dobândită ca urmare a manifestării exprese de voinţă a unei
autorităţi. Este cazul acordării cetăţeniei la cerere, căruia i se subsumează şi cazul redobândirii
cetăţeniei.

d) dobândirea cetăţeniei române la cerere;

Conform dispoziţiilor art. 8 din lege, cetăţenia română poate fi acordată la cerere străinului sau
apatridului în următoarele condiţii:

1) s-a născut şi domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deşi nu s-a născut pe acest
teritoriu, domiciliază în condiţiile legii pe teritoriul statului român de cel puţin 8 ani sau, în cazul în care
este căsătorit şi convieţuieşte cu un cetăţean român, de cel puţin 5 ani de la data căsătoriei (art. 8, alin.
1, lit. a)). Solicitantul căsătorit cu un cetăţean român beneficiază prin urmare de o reducere cu trei ani a
stagiului. Existenţa căsătoriei cu un cetăţean român şi raporturile de familie astfel stabilite atestă un
grad ridicat de integrare socială a unui străin domiciliat în România.
 2) dovedeşte, prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român, nu
întreprinde sau sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale şi declară că nici în
trecut nu a întreprins asemenea acţiuni (art. 8, alin. 1, lit. b)) .

3) a împlinit vârsta de 18 ani (art. 8, alin. 1, lit. c)).

4) are asigurate în România mijloace legale pentru o existenţă decentă, în condiţiile stabilite de
legislaţia privind regimul străinilor (art. 8, alin. 1, lit. d)).

5) este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru o
infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român (art. 8, alin. 1, lit. e)).

6) cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie română, în

măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială(art. 8, alin. 1, lit. f)).

7) cunoaşte prevederile Constituţiei României şi imnul naţional ((art. 8, alin. 1, lit. g)).

-refuzul încetăţenirii nu poate fi motivat prin considerente precum rasa sau religia. Gradul de instruire,
profesia sau competenţa într-un anumit domeniu pot constitui elemente favorizante în cazul acordării
cetăţeniei. Pe de altă parte, cetăţenia nu poate fi acordată în cazul neîndeplinirii fie şi a unei singure
condiţii din cele stipulate în art. 8.

Persoana căreia i se acordă cetăţenia română trebuie să depună în termen de şase luni în faţa
ministrului justiţiei sau a secretarului de stat delegat anume în acest scop

Dobândirea la cerere a cetăţeniei române nu are nici un efect asupra soţului dobânditorului dar
are ca efect, în condiţiile prevăzute de art. 9, alin. 1, dobândirea de drept a copiilor dobânditorului, dacă
aceştia nu au împlinit 18 ani.

e) Redobândirea cetăţeniei române

În condiţiile art. 10 din lege, cetăţenia română se poate acorda persoanei care a avut această
cetăţenie şi care cere redobândirea ei. Condiţiile sunt mai puţine: textul menţionat prevede doar
îndeplinirea în mod corespunzător a condiţiilor prevăzute de art. 8, lit. b) (loialitate), c) (vârsta de 18 ani)
d) (mijloace legale de existenţă) şi e) (buna comportare şi inexistenţa condamnărilor atrăgând
nedemnitatea). Nu este necesară cunoaşterea limbii române (pe care totuşi, în majoritatea cazurilor, un
fost cetăţean român o va cunoaşte). De posibilitatea de a redobândi în condiţii mai lejere cetăţenia
beneficiază şi foştii cetăţeni români care au pierdut cetăţenia română înainte de data de 22 decembrie
1989 precum şi cei cărora li s-a ridicat cetăţenia română fără voia lor sau din motive neimputabile
acestora, precum şi descendenţii lor până la gradul II, inclusiv.

Redobândirea cetăţeniei române nu are efecte asupra cetăţeniei soţului (art. 10, alin. 4) dar
poate avea în privinţa copiilor minori

f) dobândirea cetăţeniei române prin repatriere;

-repatrierea, ca modalitate distinctă de dobândire a cetăţeniei române- sub aspect terminologic este de
menţionat că repatrierea este o modalitate de redobândire a cetăţeniei;

- cazurile de repatriere sunt subsumate ipotezei din art. 10 (persoană care a mai avut cetăţenia română
şi care cere redobândirea acesteia). De data aceasta nu mai este sufucient simplul fapt material al
repatrierii, însoţit de o manifestare de voinţă în sensul redobândirii cetăţeniei, ci trebuie îndeplinite şi
condiţiile prevăzute în art. 8 (din noua versiune a legii), pct. b), c) şi e).

19. Pierderea cetăţeniei române

Conform dispoziţiilor art. 24 din lege, cetăţenia română se pierde prin:

- retragere;

- aprobarea renunţării;

- alte cazuri prevăzute de lege (adopţia de către străini urmată de dobândirea la cerere a
cetăţeniei străine, încetarea adopţiei în cazul minorului care a dobândit cetăţenia prin adopţie, sau
stabilirea filiaţiei – faţă de părinţi străini – a copilului găsit)

a) Pierderea cetăţeniei române prin retragere – 4 situatii

1.poate fi retrasă persoanei care aflată în străinătate, săvârşeşte fapte deosebit de grave prin care
vatămă interesele statului român sau lezează prestigiul României. Practic, retragerea cetăţeniei
operează ca un substitut al sancţiunii penale; dacă nu există posibilitatea judecării sau condamnării în
ţară a autorului unor fapte deosebit de grave contra statului, el este sancţionat măcar simbolic prin
excluderea din comunitatea politică, prin privarea de cetăţenie şi implicit de dreptul la protecţie
diplomatică, riscând să ajungă apatrid (fapt care evident are şi o relevanţă practică)

2. poate fi retrasă celui care aflat în străinătate, se înrolează în forţele armate ale unui stat cu care
România se află în stare de război sau cu care a rupt relaţiile diplomatice (art. 25, pct. b)). Şi în acest caz,
este necesar ca persoana sancţionată să se afle în străinătate.

3.se mai poate retrage celui care a dobândit-o prin mijloace frauduloase. De exemplu: în cazul în care
solicitantul nu îndeplinea la data depunerii cererii condiţiile pentru acordarea cetăţeniei, dar a pretins în
mod fraudulos îndeplinirea acestor condiţii, iar falsitatea acestor susţineri este constatată ulterior.

4.care „este cunoscută ca având legături cu grupări teroriste sau le-a sprijinit, sub orice formă, ori a
săvârşit alte fapte care pun în pericol siguranţa naţională” (art. 25, pct. d)) . Retragerea nu este
condiţionată de împrejurarea ca persoana care intră sub incidenţa acestui motiv de retragere să se afle
în străinătate.
b) Pierderea cetăţeniei române prin aprobarea renunţării

Renunţarea la cetăţenia română se poate aproba pentru motive temeinice, unei persoane care a împlinit
vârsta de 18 ani (art. 26, alin. 1). Suplimentar mai trebuie îndeplinite trei condiţii:

- renunţătorul să nu fie învinuit sau inculpat într-o cauză penală şi să nu aibă de executat o
pedeapsă penală;

- renunţătorul să nu aibă debite către de stat, persoane fizice sau juridice din ţară, sau, având
asemenea debite, să le achite sau să ofere garanţii corespunzătoare pentru achitarea lor;

- renunţătorul să fi dobândit o altă cetăţenie sau să fi solicitat una, având asigurarea dobândirii ei.

-Pierderea cetăţeniei române prin renunţare nu produce nici un efect asupra soţului renunţătorului şi –
în principiu – nici asupra copiilor minori ai acestuia (art. 27, alin. 1). Minorul pierde însă cetăţenia
română odată cu părinţii săi în cazul în care ambii obţin aprobarea renunţării la cetăţenie, dacă se află cu
ei în străinătate sau dacă părăseşte ţara odată cu părinţii săi. Dacă părinţii pierd cetăţenia la date
diferite, minorul o va pierde pe ultima din aceste date, iar dacă acesta din urmă părăseşte ţara pentru a
domicilia în străinătate după ce ambii părinţi au pierdut cetăţenia română, el va pierde această cetăţenie
la data plecării din ţară (art. 28, alin. 2

Minorului care a împlinit vârsta de 14 ani i se cere consimţământul (art. 27, alin. ultim).

c) Pierderea cetăţeniei române în urma desfiinţării adopţiei

Conform dispoziţiilor art. 7 din legea cetăţeniei, minorul care a dobândit cetăţenia română prin adopţie
pierde această cetăţenie în cazul încetării adopţiei. În cazul în care cauza care duce la încetarea adopţiei
este nulitatea (absolută sau relativă), cetăţenia este pierdută retroactiv (art. 7, alin. 1: „copilul ... este
considerat că nu a fost niciodată cetăţean român”).

Textul menţionat mai sus prevede două ipoteze: declararea nulităţii adopţiei şi anularea adopţiei.
Nulitatea este o sancţiune civilă, consecinţă a încălcării unor dispoziţii imperative ale legii şi constă în
lipsirea de efecte a actului lovit de nulitate. În textul citat sunt avute în vedere atât nulitatea absolută
cât şi nulitatea relativă a adopţiei. Prima se produce în baza unor cauze de interes general şi poate fi
invocată de către oricine (de exemplu inexistenţa diferenţei de vârstă de minimum 18 ani între adoptat
şi adoptator) şi nu poate fi acoperită. Cea de a doua este consecinţa unor încălcări afectând doar
interesele părţilor, care au posibilitatea de a decide să o invoce sau nu. Ea poate fi acoperită (de
exemplu adoptatorii se află în eroare asupra identităţii adoptatului, însă se ataşează de cel adoptat din
eroare şi decid să menţină adopţia). În ambele cazuri este vorba de cauze care fac imposibilă de la bun
început încheierea adopţiei, şi care existau la data încheierii acesteia. Dacă se ajunge la declararea
nulităţi sau respectiv la anularea adopţiei, dispar retroactiv toate efectele adopţiei, inclusiv calitatea de
cetăţean român a adoptatului.

Dacă adopţia încetează prin desfacere, pierderea cetăţeniei se produce pe data desfacerii adopţiei (art.
7, alin. 2). În caz de desfacere a adopţiei, avem de-a face cu o adopţie perfect valabilă, afectată însă de
împrejurări ulterioare care fac imposibilă menţinerea ei în continuare (de exemplu: rele tratamente
aplicate de adoptatori adoptatului).

În ambele situaţii (nulitatea adopţiei şi desfacerea acesteia), pierderea cetăţeniei române este
condiţionată:

- în primul rând de faptul ca adoptatul să nu fi împlinit 18 ani la data desfiinţării adopţiei;

- de faptul domicilierii în străinătate sau al părăsirii ţării în vederea stabilirii domiciliului în străinătate.

După cum am menţionat mai sus, minorul străin sau apatrid adoptat de români nu pierde cetăţenia
română dacă până la încetarea adopţiei a împlinit deja vârsta de 18 ani sau dacă domiciliază în ţară şi nu
părăseşte ţara anterior împlinirii acestei vârste, pentru a domicilia în străinătate.

d) Pierderea cetăţeniei române prin adopţie de către un cetăţean străin

Minorul cetăţean român îşi pierde cetăţenia dacă este adoptat de către un cetăţean străin şi dobândeşte
– la cererea adoptatorului sau a adoptatorilor – cetăţenia străină în condiţiile legii străine, iar dacă a
împlinit vârsta de 14 ani, i se cere consimţământul (art. 29, alin. 1). Consimţământul copilului vizează
doar pierderea cetăţeniei române, nu şi dobândirea celei străine

e) Stabilirea filiaţiei copilului găsit

Conform dispoziţiilor art. 30, alin. 1 din legea cetăţeniei, în situaţia prevăzută de art. 5, alin. 3, copilul
găsit pierde cetăţenia română dacă până la împlinirea vârstei de 18 ani i se stabileşte filiaţia faţă de
ambii părinţi, cetăţeni străini. Dacă unul din părinţii copilului găsit este însă apatrid, el nu va pierde
cetăţenia română, chiar dacă dobândeşte cetăţenia străină a celuilalt părinte. Pe de altă parte, dacă
ambii părinţi sunt cetăţeni străini, copilul găsit va pierde cetăţenia română, chiar dacă nu a dobândit
cetăţenia nici unuia dintre părinţii săi. Data pierderii cetăţenei române este data stabilirii filiaţiei (art. 30,
alin. 3).

În cazul în care copilului găsit pe teritoriul României i se stabileşte filiaţia faţă de un singur
părinte (în practică: întotdeauna faţă de mamă), cetăţean străin, celălalt rămânând necunoscut, el
pierde de asemenea cetăţenia română (art. 30, alin. 2).

20. Drepturi şi îndatoriri specifice cetăţenilor români

Îndatoririle fundamentale sunt consacrate în Capitolul III al Titlului II al Constituţiei. Îndatoririle specifice
cetăţenilor români sunt:

- fidelitatea faţă de ţară (art. 54). Obligaţia de fidelitate revine tuturor cetăţenilor dar are
conotaţii speciale în cazul demnitarilor, al funcţionarilor publici şi al militarilor. Statutul lor special în
această privinţă este atestat şi de faptul că exercitarea funcţiilor lor este precedată de depunerea unui
jurământ stabilit prin lege (art. 54, alin. 2);

- apărarea ţării (art. 55). Obligaţia de apărare a ţării implică mai mult decât satisfacerea
serviciului militar. În cazuri extreme această obligaţie impune sacrificarea propriei vieţi.

Celelalte obligaţii (respectarea Constituţiei şi a legilor, a drepturilor şi libertăţilor celorlalţi,

exercitarea cu bună credinţă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, plata impozitelor şi a taxelor )
revin în egală măsură şi străinilor şi apatrizilor aflaţi în România.

21. Dreptul la viata

-art 22 Constitutie

-art.2 CEDO

-art. 6 Pactul international cu privire la drepturile civile si politice

-acest drept nu poate fi supus niciunui fel de restrictii sau conditionari;statul nu poate dispune de viata
cetatenilor sai.

Implicatii practice:

a)Pedeapsa capitala-interzisa in Constitutie[art.22, alin.(3)]

-statele europene sunt de asemenea ostile pedepsei cu moartea, fiind privita ca o incalcare a
dreptului la viata;

-cu toate acestea o mare parte a statelor componente a SUA o prevad in legislatie.

b)Avortul-pune in discutie intinderea dreptului la viata si daca exista un drept al copilului la viata sau un
drept al mamei la avort

-legislatiile din toate timpurile l-au reprimat

-in legislatia noastra nu este mentionat un drept al avortului, dar in codul penal este prevazuta
“permiterea avortului” care consta intr-o clauza speciala unde se prevede nepedepsirea femeii care a
avortat pana la un anumit termen(de regule 14 saptamani) si avortul a avut loc in anumite conditii(intr-o
clinica);

-alte state interzic avortul in toate cazurile, cu exceptia celor justificate medical

-in Germania spre exemplu, avortul este conditionat de parcurgerea unei proceduri de consiliere(din
partea biserici si aunui medic psiholog)

c)Eutanasia-uciderea unei persoane, care sufera de o boala incurabila si eventual este tinuta in viata
datorita unor aparate, la cererea acesteia sau a rudelor .
-este legata de problema sinuciderii:legea nu pedepseste pe autorul unei tentative sinucigase, dar
sinuciderea asistata sau eutanasia pasiva(o alta persoana inlesneste sinuciderea)intra sub incidenta legii
penale

-mai grav este pedepsita eutanasia active(uciderea unei persoane bolnave incurabil cu sau fara
consimtamantul ei;

-majoritatea statelor sunt impotriva aceste solutii,dar in Olanda spre exemplu este admisa in anumite
conditii.

d)Reprimarea unor conflicte grave-CEDO admite utilizarea de catre stat a mijloacelor violente in aceste
situatii chiar daca are ca rezultat pierderea unor vieti omenesti;

-violenta este permisa pt apararea unei persoane contra violentei ilegale, pt a efectua o arestare legala
sau pt a impiedica evadarea unei persoane legal detinute

e)Disciplina militara in timpul unui conflict armat- in baza obligatiei de fidelitate fata de tara(art.54) si a
obligatiei de aparare a tarii(art.55), un militar, in timp de razboi are datoria de a respecta ordinal unui
superior, chiar daca este evident ca implica pierderea vietii;

-interesele majore ale comunitatii politice in ansamblu sunt superioare intereselor unui singur individ; in
acest caz statul trebuie sa demonstreze necesitatea unei ingerinte in sfera libertatii acestuia din urma si
sa intervina doar in masura in care acest lucru este absolut necesar.

22.Dreptul la integritate fizica si psihica

-art.22 din Constitutie

-art.7 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice

-art.3 din CEDO

-nimeni nu poate fi supus pedepselor inumane ori degradante

-reprezinta un aspect esential al conceptiei moderne despre stat si drept

-anterior, tortura si supunerea la pedepse inumane era deseori utilizata in cazul condamnatilor;odata cu
afirmarea pe plan mondial a drepturilor si libertatilor fundamentale a omului aceste sanctiuni sunt
interzise, accentual cazand asupra reeducarii celui condamnat

-in practica, calificarea drept tortura a anumitor fapte tine de climatul culturat, moral, politic sau
ideologic al unei societati

-cazul Soering constra Marii Britanii-CJEDO a respins extradarea in SUA a reclamantului, in baza faptului
ca circumstantele executarii pedepsei capitale in SUA(presiunea psihica la care este supus) reprezinta o
incalcare a CEDO.

23.Libertatea individuala
-art.23 din Constitutie

-libertatea individuala (nu vizeaza libertatea persoanei de a face tot ceea ce legea nu interzice, ci dreptul
de a nu fi retinut si arestat decat in conditiile legii) si securitatea personala (garantarea libertatii
individului contra abuzurilor din partea autoritatilor) sunt inviolabile.

Masuri de restrangere a libertatii admise de legea fundamental:

a)Perchezitia, prevazuta de Codul de procedura penala-se desfasoara cand unei persoane i s-a cerut sa
predea un lucru(proba in proces) si tagaduieste detinerea sau existenta sa; se dispune ori de cate ori
este necesar pt strangerea probelor

-poate fi corporala sau domiciliara

b)Retinerea-este dispusa de organele competente in privinta unei persoane despre care exista probe sau
indicii temeinice ca a savarsit o fapta penala;

-in cazul apatrizilor sau strainilor, retinerea se poate dispune chiar daca nu au savarsit o fapta penala(de
ex le-a expirat viza de intrare sau autorizatia de sedere in tara)

-Constitutia limiteaza durata retinerii la 24 ore, la expirarea termenului, daca nu este emis un mandat de
arestare preventiv, cel retinut va fi pus in libertate.

c)Arestarea preventiv-se dispune numai de judecator si numai in cursul procesului penal;

-durata masurii preventive este limitata la 30 zile cu posibilitatea prelungirii la 180 zile;

-in acest timp instanta va verifica temeinicia motivelor care au dus la arestare, iar daca ele nu mai
subzista, cel arestat trebuie pus in libertate;

-motivele arestarii trebuie communicate celui arestat in timp util, intr-o limba pe care o intelege si in
prezenta avocatului.

De respectarea libertatii individuale sunt legate 2 principii:

a)Prezumtia de nevinovatie-pana la data ramanerii definitive a unei hotarari judecatoresti, orice

persoana este considerata nevinovata.

b)Nullum crimen, nulla poena sine lege-nicio pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in
conditiile si in temeiul legii.Nimeni nu poate fi judecat pt o fapta care la momentul comiterii nu
constituia infractiune.

24. Dreptul la aparare

-art.24 din Constitutie

-este o garantie a accesului in justitie si a drepturilor si libertatilor cand ajung obiect al unui litigiu;
-necesitatea afirmarii dreptului la aparare-mentinerea credibilitatii justitiei si a respectului datorat de
cetateni legilor;

Apararea are 2 acceptiuni:

In sens larg-ansamblul regulilor si drepturilor procesuale care stau la indemana unei parti pt a respinge
invinuirile care i se aduc si a-si dovedi nevinovatia(proces penal) sau pt a-si sustine pretentiile(proces
civil).

In sens restrans-dreptul de a primi asistenta unui avocat

-in procesele penale prezenta avocatului este obligatorie:

-in cazul unui inculpat minor sau militar in termen ;

-in cazul unui arestat cand infractiunea savarsita este pedepsita cu o pedeapsa mai mare de 5 ani;
-cand instanta considera ca inculpatul nu isi poate face singur apararea;

-in celelalte cazuri prezenta avocatului nu este obligatorie, dar partea din proces isi poate angaja oricand
un avocat;

-daca la judecarea cauzei avocatul lipeseste si nu poate fi inlocuit, cauza se amana;

-prezenta avocatului este obligatorie si la comunicarea invinuirii.

25. Dreptul la libera circulatie

• Libera circulaţie este garantată tuturor persoanelor, indiferent de faptul că au sau nu cetăţenia
română.

• Oricine poate părăsi ţara, oricând, însă cu restricţiile impuse prin lege.( Măsura preventivă a
interzicerii părăsirii ţării (cu efecte mai puţin constrângătoare decât cea a interzicerii părăsirii localităţii)
are rolul de a asigura prezenţa unei persoane la ancheta penală şi apoi la proces).

• Măsurile luate de autorităţile române în privinţa cetăţenilor care călătoresc în străinătate (în
special spre ţările din spaţiul Schengen). Admiterea părăsirii ţării doar în cazul în care îndeplinesc
anumite condiţii:

- dovada deţinerii mijloacelor financiare necesare sejurului în străinătate

- o invitaţie din partea unei persoane sau instituţii din ţara de destinaţie

- rezervare la hotel

• În cazul cetăţenilor români, dreptul la libera circulaţie include posibilitatea de stabilire a

domiciliului sau a reşedinţei în orice localitate din ţară, dreptul de a emigra precum şi dreptul de a reveni
în ţară.( de aceste drepturi – cu excepţia ultimului – beneficiază şi străinii şi apatrizii)

• Legea poate restricţiona însă – pe motive temeinice – dreptul la liberă circulaţie al străinilor
(sub aspectul stabilirii domiciliului), în privinţa căruia textul constituţional nu le oferă garanţii.
• Libertatea alegerii domiciliului implică posibilitatea stabilirii acestuia în orice localitate din ţară,
rurală sau urbană, fără nici o condiţionare ţinând de locul de naştere, domiciliul actual, profesie sau
apartenenţă politică.

• Libera circulaţie mai presupune şi dreptul celui care a părăsit ţara a cărei cetăţenie o are, de a
se întoarce oricând şi a-şi (re)stabili domiciliul în ţară. Obligaţia de a admite intrarea sau reintrarea în
ţară a propriilor cetăţeni decurge de asemenea şi din normele dreptului internaţional public.

26.Viata intima, familiala si privata

• „Ocrotirea” unor valori (în acest caz viaţa intimă, familială şi privată) are semnificaţia unor
prestaţii pozitive, concrete ale celui care „ocroteşte”, chiar dacă textul nu menţionează în ce anume
constau aceste prestaţii.

• Pe de altă parte „ocrotirea” implică şi posibilitatea de a restricţiona sau limita libertatea de

mişcare a celui ocrotit. Respectul familiei şi a vieţii intime şi private este indisolubil legată de demnitatea
fiinţei umane.

• Ocrotirea familiei şi respectul faţă de valorile ei nu poate însă implica acceptarea poligamiei,
doar pe considerentul înrădăcinării acesteia în tradiţiile anumitor culturi care, în baza preceptelor
multiculturalismului şi ale dreptului la diferenţă, ar trebui respectate.

• De asemenea discriminarea femeii, violenţa domestică sau tratamentele violente ori abuzive
faţă de copii nu pot fi justificate prin invocarea respectului faţă de instituţia familiei.

• Pe de altă parte, supravieţuirea societăţii şi a statului, menţinerea ordinii de drept, a tradiţiilor

culturale şi a respectului faţă de valorile politice ale unei societăţi depind de felul în care familia îşi
îndeplineşte funcţia socială.

• Respectarea dreptului la o viaţă intimă, de familie şi privată este legată şi de dreptul la propria
imagine.

• Acest lucru este valabil mai ales în cazul personalităţilor publice: demnitari, politicieni, actori,
vedete sau sportivi.

• Gradul de protecţie juridică al acestor categorii de persoane faţă de curiozitatea indiscretă a

mass media şi faţă de interpretările, nu întotdeauna binevoitoare, ale faptelor sau gesturilor lor, chiar şi
atunci când au loc în privat, este mult mai scăzut decât în cazul omului de rând.

• Dreptul la viaţă intimă mai are relevanţă şi în privinţa raporturilor homosexuale.

• Tradiţiile culturale şi religioase ale majorităţii popoarelor lumii au fost şi sunt ostile
homosexualităţii.

• Raporturile sexuale între persoane de acelaşi sex au fost incriminate în practic toate legislaţiile
penale ale statelor europene ; chiar şi la data adoptării CEDO (5 noiembrie 1950) raporturile
homosexuale constituiau încă un delict penal, sau în cel mai bun caz, obiect de scandal public, de natură
a compromite grav uneori cariera unei personalităţi a vieţii publice.
• De regulă, armata şi biserica sunt instituţii mai rezervate sau chiar ostile în privinţa acceptării
fără rezerve a în rândul lor homosexualilor.

• În cazul bisericii sau al cultelor religioase acest lucru este firesc.

• Valorile promovate de structurile militare, ţinând de tradiţie, ordine, disciplină şi ierarhie sunt
de multe ori considerate ca antinomice faţă de ideea de liberalizare a domeniului vieţii sexuale, inerentă
dreptului la orientare sexuală.

• Armata este însă o instituţie a statului, astfel încât nu se poate sustrage deciziilor axiologice şi
priorităţilor politice promovate de societate şi de conducerea politică a statului, în ciuda unei certe
ostilităţi a corpului ofiţeresc faţă de unele din acestea.

• Specificul raporturilor în cadrul unor structuri militare este însă luat în considerare; astfel în
armata americană s-a stabilit din a doua jumătate a anilor ’90 un anumit compromis sub formula „don’t
tell – don’t ask”: autorităţile militare nu pun întrebări personalului asupra orientării sexuale iar militarii
nu-şi manifestă public preferinţele (homo)sexuale, în cazul în care le au.

• Un alt aspect incident dreptului la viaţă intimă este cel al „libertăţii de a dispune de sine
însuşi” ).

• Conform textului citat, persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă
drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri .

• Dreptul de a dispune de sine însuşi implică în mod cert interdicţia oricăror experimente sau
prelevări de ţesuturi sau organe făcute fără consimţământul celui afectat.

27.Inviolabilitatea domiciliului

• Conform art. 27, alin. (1) din legea noastră fundamentală, domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile.

• Nimeni nu poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia.

• Cel protejat prin acest drept nu trebuie să fie proprietar al locuinţei în care îşi are domiciliul sau
reşedinţa. Chiar şi în cazul în care contractul de închiriere a expirat sau nu are un titlu valabil, o
percheziţie efectuată fără învoirea sa, constituie o încălcare a art. 27.

• Acest drept nu este însă absolut. De la principiul inviolabilităţii domiciliului se poate deroga, însă
numai prin lege, şi în una din următoarele situaţii: (“stare de necesitate’’)

- executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;

- înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;

- apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice;

- prevenirea răspândirii unei epidemii.

• Percheziţia (domiciliară) se dispune de către judecător şi se efectuează în condiţiile şi formele
prevăzute de lege. Constituţia mai interzice percheziţiile pe timp de noapte (după orele 20, în concepţia
Codului de procedură penală), în afara cazului infracţiunilor flagrante.

28.Secretul corespondentei

• Constituţia garantează secretul corespondenţei.

• Garanţia respectivă vizează scrisorile, telegramele, alte trimiteri poştale, convorbirile telefonice
şi celelalte mijloace legale de comunicare.

• Acest drept este indisolubil legat de dreptul la viaţă intimă, privată şi de familie.

• Orice individ are dreptul să-şi exprime opiniile, ideile şi sentimentele faţă de cei apropiaţi în
condiţii de confidenţialitate, fără să se teamă că acestea vor ajunge la cunoştinţa publicului larg, căruia
nu îi sunt destinate, în alt mod decât printr-o eventuală indiscreţie a destinatarului.

• Secretul corespondenţei opreşte însă autorităţile statului, în special pe angajaţii serviciilor

poştale, să deschidă corespondenţa şi să ia la cunoştinţă conţinutul acesteia.

• Deschiderea coletelor sau a altor efecte poştale este permisa în cazul operaţiunilor vamale sau
când există indicii temeinice sau probe în sensul că ar conţine obiecte sau substanţe periculoase sau a
căror expediere prin poştă este interzisă, ori când ambalajul este deteriorat.

• Statele autoritare şi regimurile totalitare au o predilecţie uşor de înţeles pentru interceptarea

corespondenţei şi a convorbirilor telefonice. Urmărirea sistematică a propriilor cetăţeni şi arhivarea
copiilor corespondenţei şi a înregistrărilor convorbirilor oferă mijloace teribile de presiune asupra celor
mai diverse categorii de personalităţi publice, în special a oamenilor politici.

• Este necesară o maximă reţinere din partea autorităţilor şi limitarea supravegherii la obiectivul
anchetei.

29.Libertatea constiintei

• Libertatea conştiinţei este una din cele mai importante libertăţi fundamentale: deopotrivă
premisă şi matrice a celorlalte drepturi şi libertăţi fundamentale.

• Apariţia şi evoluţia libertăţii conştiinţei sunt legate strâns de procesul formării statului modern.

• În societăţile premoderne, individul era definit în special prin apartenenţa sa la o comunitate

religioasă; de aici decurgea statutul său în comunitatea politică şi juridică.

• Găsirea unei soluţii politice pentru asigurarea păcii şi a stabilităţii interne într-o societate
multiconfesională nu implică însă automat toleranţa religioasă şi libertatea de gândire.

Hobbes:
• Drepturile suveranului se extindeau şi asupra religiei şi a practicării cultului

• Suveranul putea dicta modul în care trebuia practicat un cult religios şi reclama supunere
absolută din partea celor guvernaţi în privinţa respectării formelor exterioare ale acestui cult, şi aceasta
indiferent de obiecţiile pe care aceştia le puteau avea în forul lor interior.

• Ceea ce un individ gândeşte în forul său interior este oricum în afara razei de acţiune a puterii
statale, iar mântuirea sufletului este posibilă chiar şi în cazul aderării formale la practicile unui cult fals,
în condiţiile în care în forul său interior, credinciosul se adresează adevăratei divinităţi.

Spinoza:

• Puterea supremă are dreptul să decidă în privinţa cultului exterior al religiei, care trebuie
adaptat exigenţelor păcii interne a statului, iar pe de altă parte el susţine că nimeni nu poate transfera
autorităţii facultatea sa de a raţiona liber şi de a judeca orice lucru.

• Libertatea cuvântului apare la Spinoza ca indisolubil legată de libertatea conştiinţei.

Jean Jacques Rousseau:

• Suţine existenţa unei antinomii între religie (în special cea creştină) şi stat şi postulează existenţa
unei religii civile: „există deci o profesie de credinţa pur civilă, ale cărei articole se cade ca suveranul să
le stabilească, nu atât ca dogme religioase, cât ca sentimente de sociabilitate, fără de care nu e cu
putinţă să fii bun cetăţean, nici supus credincios.

• Dogmele religiei civile trebuie să fie simple, puţine la număr, enunţate cu precizie, fără explicaţii
şi fără comentarii

• Dogmele positive: Existenţa divinităţii puternice, inteligente, binefăcătoare, prevăzătoare şi

purtătoare de grijă, viaţa viitoare, fericirea celor drepţi, pedepsirea celor răi, sfinţenia contractului social
şi a legilor;

• Dogmele negative: se reduc la una singură, intoleranţa, ea face parte dintre cultele pe care le-
am exclus.

Kant:

• Conştiinţa este desprinsă din legătura cu credinţa, fiind concepută ca instanţă supremă a
personalităţii autonome, ca „raţiune practică ce prezintă omului, în fiecare caz al legii, datoria sa spre a fi
absolvit sau condamnat. Aşadar, el nu se raportează la un obiect, ci la doar subiect, (sentimentul moral
afectat prin actul său); astfel, este o faptă inevitabilă, nu o obligaţie şi o datorie.”

• Fiecare „om are o conştiinţă şi se consideră observat de un judecător interior”

Hegel:

• Aspect echivoc în privinţa conştiinţei.

• Acest echivoc constituie motivul pentru care chestiunea conţinutului garantat constituţional al
libertăţii de conştiinţă duce nu numai la răspunsuri contradictorii, ci mai provoacă în plus alte probleme
de ordin fundamental în privinţa obligativităţii ordinii juridice a statului.
• In Declaraţia franceză a Drepturilor Omului şi Cetăţeanului, găsim o formulare mai succintă:
„Nimănui nu-i trebuie reproşate opiniile sale, chiar religioase, cu condiţia să nu tulbure ordinea publică
stabilită prin lege’’

Ernst-Wolfgang Böckenförde:

• Conştiinţa nu trebuie înţeleasă ca pură interioritate, ci ca legată de comunicarea socială, din care
ea se constituie şi formează prin convingerile şi judecăţile sale;

• Problemele de conştiinţă nu pot fi delimitate nici prin substanţă, nici prin conţinut şi nici prin
temeiuri sau motivaţii;

• Ca instanţă imperativă conştiinţa intră în acţiune acolo unde personalitatea ca atare este
ameninţată serios.

• Criteriul pentru stabilirea existenţei unei adevărate decizii de conştiinţă nu poate fi găsit în
veridicitatea ei, în forma adecvării la principiile generale ale dreptului => s-ar nega tocmai
individualitatea conştiinţei, libertatea şi legitatea ei internă.

-Libertatea conştiinţei este reglementată în art. 29 din legea noastră fundamentală: interdicţia de a
îngrădi sub orice formă „libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase”,
astfel încât „nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie sau să adere la o credinţă religioasă,
contrare convingerilor sale”.

-În cazul copiilor minori: ei nu pot lua o decizie liberă în privinţa acceptării unui cult religios. Educaţia lor
în spiritului unui anumit cult le influenţează considerabil atitudine de mai târziu.

-O problema o constituie cazul „obiectorilor de conştiinţă” al persoanelor care din considerente morale
sau religioase refuză să îndeplinească serviciul militar sau refuză să atingă armele.

-Obiecţiile de conştiinţă sau considerentele religioase nu justifică însă sustragerea de la îndeplinirea

obligaţiilor privind apărarea în timp de război.

30.Libertatea de exprimare

1. Constituţia consacră libertatea de exprimare (sau libertatea cuvântului)

• Această libertate priveşte exprimarea gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea

creaţiilor de orice fel, prin viu grai sau prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de
comunicare în public.

• Libertatea cuvântului este strâns legată de libertatea conştiinţei.

• Libertatea cuvântului are nu numai rolul garantării unei sfere a libertăţii individului, ci şi pe cel
de a asigura climatul indispensabil unei funcţionări normale a democraţiei parlamentare;

2. Legea noastră fundamentală interzice „cenzura de orice fel”.

• Cenzura vizează activitatea de control asupra exprimării opiniilor şi convingerilor, iar sub acest
aspect, orice societate practică o cenzură.
• Interdicţia cenzurii vizează aici imposibilitatea constituirii unor autorităţi ale statului având
competenţe în domeniul examinării conformităţii publicaţiilor cu legea, bunele moravuri şi ordinea
publică.

• Cenzura preventivă (controlul conţinutului unui text înainte de tipărirea sau difuzarea sa,
respectiv controlul prealabil al conţinutului unei emisiuni sau a unui spectacol).

• Cenzura represivă, constând în aplicarea unor sancţiuni pentru texte deja tipărite sau spectacole
care au avut loc ori emisiuni deja transmise.

• Libertatea presei – libertatea de a infiinta publicatii.

• Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.

3. Legea noastră fundamentală impune şi anumite limite exercitării dreptului la liberă exprimare.

• “Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei

si nici dreptul la propria imagine’’

• “Sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura
nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta
publica, precum si manifestarile obscene, contrar bunele moravuri”.

4.“Raspunderea civila pentru informatia sau pentru creatia adusa la cunostinta publica revine editorului
sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice, proprietarului mijlocului de
multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, in conditiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin
lege.”

31.Dreptul de asociere

• Dreptul de asociere este alături de libertatea cuvântului şi libertatea întrunirilor un corolar al

liberalismului şi a democraţiei parlamentare.

• El lipseşte în democraţiile bazate cu preponderenţă pe identitate (între guvernanţi şi guvernaţi)

decât pe reprezentare..

• Această din urmă concepţie, ilustrată cel mai bine de opera lui Rousseau, presupune existenţa
unei societăţi omogene, în care voinţa generală se manifestă prin votul direct al cetăţenilor, fără
intervenţia unui corp intermediar.

• Legea noastră fundamentală consacră libertatea de asociere a cetăţenilor în partide politice, în

sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.

• Textul constituţional pare a limita dreptul de asociere la sfera persoanelor având cetăţenia
română.

• Prin urmare, de libertatea de asociere beneficiază orice persoană, mai puţin în cazul asocierii în
partide politice.
• Exercitarea dreptului de asociere nu este condiţionată de existenţa unei legi care să o
reglementeze.

• Fireşte, recunoaşterea anumitor efecte juridice ale asocierii, în special a personalităţii juridice a
asociaţiei, depinde de existenţa unor reglementări.

• Asociaţia ca atare nu are însă nevoie de o permisiune specială a legiuitorului pentru a fiinţa în
mod efectiv.

• Legea stabileşte doar limitele exerciţiului acestui drept, putând condiţiona înregistrarea
anumitor asociaţii de îndeplinirea anumitor condiţii şi proceduri.

• Dreptul la asociere în partide politice nu este recunoscut anumitor categorii de persoane,

menţionate în art. 40, alin. (3): judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii
activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.

• Enumerarea din acest text are un caracter deschis, lăsând la latitudinea legiuitorului organic
stabilirea altor categorii de persoane cărora să le fie interzisă asocierea în partide politice.

• Excluderea îi vizează însă numai pe funcţionarii publici; legiuitorul organic nu poate interzice
unor persoane care nu sunt funcţionari publici să devină membri ai unui partid politic.

• Anumite instituţii sunt de asemenea destul de rezervate faţă de implicarea membrilor lor în
jocul politic.

• Este vorba în primul rând de biserică. Biserica nu este o instituţie a statului, statul nu poate
exclude personalul de cult şi cu atât mai puţin pe membrii unui cult religios de la dreptul de asociere în
partide politice.

• Constituţia mai interzice şi asociaţiile cu caracter secret.

• Asociaţiile nu pot fi constituite în scopuri contrare legii.

• Orice asociaţie contrară legii, bunelor moravuri sau siguranţei naţionale poate fi desfiinţată,
pentru aceasta fiind suficiente dispoziţiile legii.

• Fireşte, într-o asemenea situaţie autorităţile trebuie să dovedească scopul sau acţiunile ilicite
ale asociaţiei.

• În cazul asociaţiilor secrete, o asemenea probă este foarte greu de făcut, drept care legiuitorul
constituant le interzice pur şi simplu, oricare ar fi obiectivele lor sau valorile promovate de ele.

32.Dreptul de proprietate

• Proprietatea constituie un domeniu deosebit de important al sferei libertăţii individuale, exclusă

de la ingerinţele nejustificate ale statului.

• Libertatea individului în societate depinde în foarte mare măsură de capacitatea de a deveni

proprietar şi de a exercita prerogativele proprietăţii.
• Construcţiile doctrinare iusnaturaliste ale epocii moderne au acordat un loc important instituţiei
proprietăţii în formarea societăţii civile.

• Pentru Hugo Grotius, originea proprietăţii rezidă în principal în ocupaţiune, pe când în cazul lui
John Locke, principalul izvor al acesteia este munca.

• Declaraţiile de drepturi ale omului din secolul XVIII, atât America cât şi în Franţa, menţionau
proprietatea printre drepturile naturale fundamentale ale omului, alături de libertate, dreptul la
rezistenţă sau de siguranţa persoanei.

• Faţă de proprietate, statul modern apare în dublă ipostază: pe de o parte el configurează „din
interior” această instituţie, reglementând prin lege (de obicei în Codul civil) modurile de dobândire,
menţinere şi transmitere a proprietăţii, stabilind totodată limitele şi sarcinile ei, atât faţă de societate
cât şi faţă de alţi proprietari, iar pe de altă parte el apare „din exterior” ca entitate potenţial agresivă, pe
care constituţia trebuie să-l limiteze în tendinţele sale de ingerinţă nejustificată în sfera libertăţii şi
proprietăţii individuale.

• Pericolul la adresa proprietăţii vine mai ales din partea arbitrariului puterii executive.

• Prin confiscări, naţionalizări sau alte măsuri vexatorii, îndreptate de multe ori contra rivalilor
politici sau susţinătorilor acestora ori contra unor categorii sociale sau profesionale – ori, mai grav, a
unor grupuri religioase, etnice ori rasiale minoritare – aparent cu motivaţia a soluţionării unor probleme
sociale, a reparării unor nedreptăţi trecute sau a compensării celor defavorizaţi, deţinătorii puterii nu fac
de multe ori altceva decât să se recompenseze pe sine, pe complicii lor şi pe cei apropiaţi acestora.

• Pericolele la adresa proprietăţii care decurg din utilizarea interesată şi demagogică a

nemulţumirilor sociale nu justifică însă ignorarea faptului că individualismul şi inegalităţile economice
crescânde periclitează chiar fundamentul politic al democraţiei liberale: egalitatea politică şi libertatea
persoanei.

 Garantia proprietatii private - Constituţia garantează dreptul de proprietate privată, ca şi

creanţele asupra statului. Constituţia face o distincţie între proprietatea privată şi proprietatea publică.

 Garanţia proprietăţii private operează în mod egal, indiferent de titular.

 Garanţia proprietăţii contra ingerinţelor statului are anumite limite imanente, menţionate deja
din secolul XVII de Pufendorf ; autorul german preciza că statul poate preleva din proprietatea
individului în trei moduri: prin impozite şi taxe, prin exproprieri şi prin împrumuturi forţate.

 Patrimoniul în privinţa căruia operează garanţia proprietăţii este cel ce rămâne individului după
prelevarea impozitelor, contribuţiilor şi taxelor datorate statului.

 Nu se poate invoca garanţia constituţională a dreptului de proprietate pentru a refuza plata

contribuţiilor fiscale.

 Dreptul de proprietate poate fi lesne eviscerat prin diversele decizii pe plan financiar ale
legiuitorului, mai precis a majorităţii parlamentare, interesată din motive politice şi electorale de
promovarea rapidă a propriilor obiective sociale.
 Proprietatea asupra terenurilor - O importantă restricţie, stipulată prin Constituţie, a proprietăţii
constă în interdicţia dobândirii proprietăţii private asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi de către
apatrizi.

 Interdicţia priveşte atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice având naţionalitate străină.

 Naţionalitatea unei persoane juridice se determină însă (în legislaţia majorităţii statelor
europene) după criteriul locului înregistrării acestora.

 În consecinţă, o societate comercială controlată de investitori străini, înregistrată însă ca

persoană juridică română, cu sediul în România, nu intră sub incidenţa textului constituţional menţionat
şi poate dobândi terenuri în proprietate.

 Revizuirea legii noastre fundamentale în octombrie 2003 a dus şi la atenuarea acestei

interdicţii: străinii şi apatrizii pot dobândi terenuri în România, însă numai în condiţiile rezultate din
aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte,
pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală

 Exproprierea si nationalizarea- Exproprierea este o măsură de trecere în proprietatea

statului a unor bunuri imobile.

 Exproprierea era posibilă, dar cu consimţământul reprezentanţilor aleşi ai poporului.

 Naţionalizarea este o măsură generală, care afectează o categorie largă de proprietari, pe când
exproprierea este de regulă o măsură punctuală, care are efect asupra unui proprietar sau a unui număr
restrâns de proprietari.

 În primul caz, criteriul pentru deposedare constă în natura proprietăţii deţinute, pe când în cel
de-al doilea el constă în anumite circumstanţe de loc şi de timp ţinând de împrejurarea că un anumit
teren se găseşte în zona destinată unor lucrări de interes public.

 Exproprierea are loc întotdeauna în baza unei despăgubiri, pe când în cazul naţionalizării, textul
constituţional nu prevede nici o formă de compensaţie.

 În practica internaţională – îndeosebi în statele lumii a treia şi în cele comuniste – naţionalizarea

se face adesea fără despăgubire sau cu compensaţii disproporţionat de mici.

33.Accesul la justitie

• Principiul liberului acces la justitie se aplica indiferent de calitatea persoanei protejate, cetatean
roman, strain sau apatrid.

• El permite accesul la justitie pentru apararea oricarui drept sau a oricarei libertati si a oricarui
interes legitim, fara deosebire daca acestea rezulta din Constitutie sau din alte legi. Constitutia si legile
nu apara si nu garanteaza orice interese, ci numai acele interese care se intemeiaza pe drept, cutuma,
izvoare de drept.

• Accesul liber la justitie permite depunerea oricarei cereri a carei rezolvare este de competenta
autoritatii judecatoresti.
• Revizuirea Constitutiei a adaugat 2 noi alineate articolului 21 prin care se precizeaza ca partile au
dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil si ca jurisdictiile
speciale administrative sunt facultative si gratuite.

34. Drepturi social-economice şi culturale

Drepturile social-economice și culturale sunt:

• dreptul la învățătură

• dreptul la ocrotirea sănătății

• dreptul la muncă și protecția socială a muncii

• dreptul la grevă

• dreptul la proprietate

• dreptul la moștenire

• dreptul la un nivel de trai decent

• dreptul la căsătorie

• dreptul copiilor și tinerilor la protecție și asistență

• dreptul persoanelor handicapate la protecție specială

Dreptul la învățătură este garantat de Art. 32 la Constituției, este o parte a dreptului la educație și nu
poate lipsi din rândul drepturilor fundamentale.

Este un drept complex prin:

• semnificațiile sale juridice

• numărul mare de subiecte de drept implicate în realizarea sa

• multitudinea de elemente componente

• îmbinarea libertății cu obligația

Prin acest drept se urmărește:

• deplina dezvoltare a personalității umane și simțului demnității

• respectul pentru drepturile și libertățile publice

• favorizarea înțelegerii și toleranței între popoare, grupuri rasiale, etnice sau religioase

• promovarea ideii de pace

Finalitatea sa este educarea persoanei astfel încât sa aibă un rol util în societate.

Art. 32 enumeră formele organizatorice principale, tradiționale de învățământ:

• învățământul general obligatoriu

• învațământul liceal

• învățământul profesional

• învățământul superior

Toate formele de învățământ se înființează și își desfășoară activitatea în condițiile legii iar în ceea ce
privește învățământul superior Constituția garantează autonomia universitară.

Dreptul la ocrotirea sănătații este garantat prin Art. 34, asigură persoanei păstrarea și dezvoltarea
calităților sale fizice și mentale care să-i permită participarea activă la viața politică, economică, socială și
culturală.

Măsurile pentru asigurarea igienei și sănătății publice se iau prin lege și reglementează: asistența
medicală, asigurările sociale și orice alte domenii care țin de ocrotirea sănătății fizice și mentale și
asigură controlul exercitării profesiilor medicale și activităților paramedicale.

Dreptul la muncă și protecția socială a muncii este reglementat in art. 41 care stipulează că dreptul la
muncă nu poate fi îngrădit datorită importanței pentru individ și pentru sociatate.

Protecția socială a muncii se referă la:

• securitatea și sănătatea salariatilor

• repausul saptămânal

• concediul de odihnă plătit

• instituirea unui salariu minim brut pe țară

Durata normală a zilei de lucru este de 8 ore pe zi.

Nerespectarea dispoziției privind salarizarea egală a femeilor cu bărbații reprezintă temeiul declarării
nulității sau anulării oricăror acte privind salarizarea.

Nu constituie muncă forțată satisfacerea stadiului militar sau orice munca unei persoane condamnate,
prestată în condiții normale.
Dreptul la grevă este garantat de Art. 43 și aparține numai salariaților și sunt stabilite condiții și limite în
exercitarea sa cu scopul de a evita greva abuzivă și asigurarea serviciilor esențiale pentru sociatate.

Dreptul la proprietate garantat de Art. 44 se referă la prerogativa persoanei de a dobândi prorietatea, de

a o folosi și de a dispune liber de ea, de a o putea transmite altuia.

Realizarea dreptului de proprietate presupune obligația statului de a proteja și garanta proprietatea

obținută pe cai licite.

Despăgubirile pentru lucrări de interes general se stabilesc în comun cu proprietarul iar în cazul unui
conflict în justiție.

Garanții aparte asupra proprietății se gasesc in art. 43 referitor la interzicerea confiscării averii
dobândite licit.

Dreptul la moștenire regăsit in Art. 46 se referă la faptul ca o persoană poate obține orice bun pe cale
succesorală.

Dreptul la un nivel de trai decent regăsit in Art. 47 conferă cetățeanului și familiei sale condiții
rezonabile de viață. Statul trebuie să contribuie la relizarea standardelor mimime de civilizație.

Este un drept complex:

• dreptul la condiții rezonabile de viață și ameliorarea lor continuă

• dreptul la hrană, îmbrăcăminte și locuință satisfăcătoare

Dreptul la căsătorie regăsit in Art. 48 se referă la dreptul ființei umane de a se căsători și întemeia o
familie, aceasta reprezentând elementul natural și fundamental al societății.

Familia trebuie să se întemeieze căsătoria liber consimțită și pe egalitatea femeii cu bărbatul.

De asemenea este consacrată obligația părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor,
atât cei din căsătorie cât și cei din afara acesteia și stabilită regula cu privire la succesiunea căsatoriei
civile de cea religioasă.

Dreptul copiilor și tinerilor la protecție și asistență garantat de Art. 49 statuează categoria tinerilor și
copiilor ca una distinctă pe criteriul cert al vârstei și reprezentând continuitatea și viitorul umanității se
bucură de regim special de protecție și asistență.

Obligația statului de a oferi alocații pentru copii și ajutoare speciale pentru creșterea copilului cu
handicap, interzicerea exploatării minorilor și asigurarea condițiilor pentru participarea tinerilor la viața
politică, socială, economică, culturală și sportivă.
Dreptul persoanelor handicapate la protecție specială este prevăzut in Art. 50 și privește o categorie a
oamenilor care fiind defavorizați de soartă trebuie ajutați pentru a se bucura de condiția umană astfel
încât statul este obligat la o politică națională care să asigure proecția acestora.

35.Principii ale organizării politice a statului român/ Decizii fundamentale ale constituantului român

Noțiunea de decizie fundamentală se referă la dispozițiile ce consacră decizii esențiale pentru

fizionomia juridică a unei comunități politice concrete și sunt: democrația reprezentativă și pluralismul
politic, statul de drept, statul social, caracterul unitar al statului și integrarea euroatlantică.

36. România – stat unitar

Statul român modern a fost pe toată durata existenței sale un stat unitar, cu excepția scurtei perioade in
care Principatele Române constituiau o uniune personală sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza.

Acest fapt a fost consacrat de toate constituțiile care s-au succedat de atunci.

Caracterul unitar al statului român este privit nu atat ca rezultat al unei opțiuni constituționale între
centralism și federelism ci mai ales ca rezultat și garanție a unității naționale și a stabilității statului
național român. Astfel integrarea politică, administrativă și economică a celor două state românești
unite în 1859 și mai târziu a celorlalte provincii românești care au intrat in componența statului român
se putea realiza mai rapid și mai durabil în cadrul unui stat unitar și centralizat respectând tendința
generală a secolului XIX de întărire a autorităților centrale.

Aspecte ce țin de domeniul istoric și al sensibilității naționale au determinat o rezervă cu privire la

soluțiile federale.

Art. 1 al Constituției actuale prevede ”România este un stat național, suveran și independent, unitar și
indivizibil” iar caracterul unitar al statului apare ca prima decizie constituțională pe care constituantul
român o stipulează in textul legii fundamentale. De aici reiese valoarea pe care unitatea statului
(unitatea națională) o are in ochii legiuitorului român dar și respectarea tradiției politice mai vechi a
statului național centralizat. Însă această opțiune nu implică menținerea unei centralizări stricte cum
reiese și din dispozițiile Art. 120, alin. 1 ”administrația publică din unitățile administrativ teritoriale se
întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și desconcentrării” iar în acest fel legiuitorul
organic și ordinar, precum și executivul au un spațiu discreționar foarte larg pentru configurarea
concretă a autonomiei locale a unitaților administrativ-teritoriale.

37. România –stat de drept

Jaques Chevallier definește „statul de drept” ca fiind „tipul de regim politic în care puterea statului se
afla încadrată și limitată de către drept”.
Principiul statului de drept este consacrat în Art. 1, alin. 3 ”România este stat de drept, democratic și
social..” insă acest lucru nu este suficient ci este nevoie de confirmarea lui in instituțiile și reglemantările
concrete ale legii fundamentale, precum și in practica politică și constituțională a autorităților publice.
Confruntarea cu exigențele acestui principiu poate releva disfuncționalități și aspecte criticabile în cazul
oricărui stat.

Aplicarea practică a acestui principiu impune o discuție in raport cu exigențele concrete ale acestui
principiu.

Separația puterilor de stat se realizază astfel:

puterea legislativă este controlată și limitată prin:

• controlul constituționalității exercitat de Curtea Constituțională

• alegerile periodice parlamentare,

puterea executivă prin:

• responsabilitatea față de Parlament

• răspundeerea ministerială

• prin posibilitatea suspendării și demiterii Președintelui

• controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ și supunerea față de legea

administrației

• controlul de constituționalitate al ordonanțelor guvernamentale

• alegerea periodică a unor autorități administrativ locale

Desfașurarea legală și corectă a alegerilor este controlată de instanțele judecatorești ( Curtea

Constituțională în cazul alegerilor prezidențiale.

Puterea judecătorească este limitată prin

• supunerea judecătorilor față de lege

• existența mai multor trepte de jurisdicție

• caracterul public al dezbaterilor

Problemele care apar în aplicarea acestui principiu sunt:

ordonanțele de urgență emise de guvern din cauza tratării superficiale a unor situații sau rezolvarea
expeditivă; acestea scurtcircuitează procesul decizional legislativ și pun la îndoială angajamentul
României cu privire la respectatrea principiului separării puterii în stat;
independența justiției este consacrată formal și garantată ca ”valoare supremă” în statul român prin
art.1, alin. 3, susținută prin instituții precum imovabilitatea judecătorească și Consiliul Suprem al
Magistraturii însă aceste lucruri nu sunt suficiente ( eficacitatea ar fi asemenea stipulării în constituție a
unei modalități de rezolvare a problemelor economice sau eradicării corupției); o importanță mult mai
mare revine

• legilor de organizare judecătorească

• reglementării cazurilor de incompatibilitate

• stabilirea politicii de personal în selectarea magistraților și în promovarea profesională

• asigurarea unui statut social corespunzător pentru magistrați

• înființarea unui număr sufiecient de posturi pentru a evita supraaglomerarea completelor de

judecată

Referitor la respectarea drepturilor și libertăților fundamentale există aspecte pozitive dar și negative:

• admiterea în Consiliul Europei

• aderarea la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale

• supunerea față de jurisdicția CEDO

Existența anumitor încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale în domenii precum libertatea
individuală, tratamentul deținuților în închisori, poziția față de minorități, persoanele cu handicap ori
față de drepturile copilului, față de proprietate ori dreptul la apărare nu reprezintă neaparat o încălcare
generală și sistematică a acestora.

În alte domenii precum cel al respectării proprietății atitudinea autorităților române poate fi considerată
una negativă deoarece s-au produs întârzieri nejustificate și inexplicabile în reglementarea situației
bunurilor confiscate sau ”naționalizate” de regimul comunist iar argumentele de genul ”protecția
chiriașilor” fiind deloc puternice deoarece pentru aceștia puteau fi adoptate alte măsuri.

Alte domenii în care prestația statului român s-a arătat deficitară sunt: libertatea presei, accesul la
justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, certitudinea raporturilor juridice.

38.România – stat pluralist şi democratic

România este un stat democratic, trăsătură care împreună cu pluarlismul politic este consacrată în Art.1,
alin. 3. Puterea în stat este legitimată de voinţa poporului „Suveranitatea naţională aparţine poprului
român care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi
corecte, precum şi prin refrendum”. Caracterul repreyentativ este atestat si prin dispoyiţiile conform
cărora în exercitarea mandatului deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poprului şi că orice mandat
imperativ e nul.

Democraţia implică o participare reală şi efectivă a poporului la definirea problemelor supuse discuţiei,
la găsirea soluţiei, adoptarea deciyiilor şi executarea acestora precum si existenţa mai multor soluţii şi
opţiuni reale.

Pretenţia de legitimitate a democraţiei reprezentative este pluralismul politic şi faptul că guvernământul

este responsabil în faţa poporului nu doar prin prezentarea periodică la alegeri ci prin mijloace de
retroacţiune democratică (feedback) asupa procesului decizional precum libertatea cuvantului şi a
presei, dreptul la informaţie, libertatea întrunirilor, dreptul de asociere incusiv în partidele politice.
Simpla lor consacrare în legea fundamentală nu este suficienta, acestea existau şi în constituţiile
comuniste, ci existenţa unor mecanisle sociale viabile care să asigure acestor instituţii eficienţa şi
combativitatea.

În cazul unei democraţii directe în cadrul careia toate deciziile importante sunt adoptate pe baza
consultării corpului electoral o primă obiecţie ar fi de ordin pur tehnic: o comunitate ar fi foarte greu de
consultat iar operaşiunile de constatare a opiniei printr-un referendum sunt anevoioase si costisitoare.
Un alt argument este constituit de faptul ca votul astfel exprimat ar constitui răspunsul poyitiv sau
negativ al majorităţii electorilor la o întrebare formulată de organizatorii referendumului; rezultatul
depinde de modul în care este formulată întrebarea iar sondajele de opinie îl pot anticipa.

Guvernanţii pot amâna organizarea referendumului până într-un moment favorabil acestora, pot sa nu îl
organizeze dacă curentul de optinie le este ostil, întrebarea poate fi tendenţios formulată şi în plus
tendinţa naturală este de a aproba soluţiile deja adoptate, concretă în defavoarea uneia noi şi
necunoscute.

Consultarea poporului prin referendum se face în situaţii prevăzute de normele constituţionale,

desfăşurarea sa este reglementată în detaliu de lege iar posibilitatea reală a unor deybateri în
contradictoriu în condiţiile pluralismului politic şi ale libertăţii presei faciliteayă pronunţarea în
cunoştinţă de cauză a celor consultaţi.

De asemenea tendinţa generală este cea a preferării status quo-ului de către cetăţeni însă chiar dacă
parlamentul poate aproba mai rapid şi cu mai puţine costuri o decizie şi aceştia au posibilitatea
chestionării unor experţi în domeniul respectiv există un risc mult mai mare al determinării votului
acestora in funcţie de coloratura politică orientându-se în funcţie de interesele electorale imediate.

Referendumul mai constituie un mijloc de integrare politică a cetăţenilor şi consolidare a sentimentului

de participare la deciziile importante în societate şi stat.

Constituţia prevede 3 cazuri de consultare a poporului prin referendum:

• probleme de interes naţional, la iniţiativa preşedintelui

• demiterea preşedintelui ţn urma suspendării acestuia de către parlament

• aprobarea revizuirii consituţiei în termen de 30 de zile de la adoptarea de către parlament a legii

de revizuire
Sub imperiul Constituţiei din 1991 s-a organizat un singur refrendum cu privire la aprobarea legii de
revizuire a Constituţie iar mai târziu în 205 s-a mai ridicat problema unui referendum cu privire la
abandonarea bicameralismului şi adoptarea scrutinului uninominal.

Prin referendum i se cere poporului sa îşi exprime voinţa deci nu are nicidecum forţa obligatorie a unei
legi însă sfidarea deliberată a voinţei electoratului nu este de dorit de către clasa politică.

Pluralismul politic este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale. Partidele politice se

consituie şi ăşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii contribuind la definirea şi exprimarea voinţei
politice a cetaţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi
principiile democraţiei.

39.România – stat social

Art. 1, alin. 3 stipulează ”România este stat de drept, democratic și social”. Componenta socială
contrabalansează pe cea liberală a statului de drept.

Dacă pentru statuld e drept esentială este îngrădirea și limitarea puterii de stat în scopul garantării
libertății individului, exigențele sale fiind de ordin negativ, interzicând concentrarea puterii la nivelul
anumitor autorități, în cazul statului social, autorităților le revin obligații pozitive în direcția creării și
menținerii premiselor egalității între toți membrii comunității politice.

Statul social trebuie să contrabalanseze prin intervenție directă tendințele spre inegalitate economică
crescândă ce decurg din libertatea economică instituită de statul de drept. Însă accentul pus pe
problematica socială prezintă riscul restrângerii treptate a libertății economice și apoi a libertății pur și
simplu.

”Statul providență” care încearcă să asigure un anumit nivel de trai tuturor cetățenilor săi, și aceasta
indiferent de circumstanțele financiare, economice sau politice, și chiar de efortul și meritele celor
implicați, duce la proliferarea unei birocrații de binefăcători oficiali, pe banii contribuabilului.

Astfel își vor consolida puterea politică încercând sa permanentizeze sistemul și situația de dependență a
celor asistați care la rândul lor vor fi prea puțin dispuși să își îmbunătățească situația prin eforturi
proprii, asumându-și riscuri sau chiar sacrificii.

Constituția nu oferă și nu poate oferi soluția acestei probleme ci doar semnalează legiuitorului
importanța componentei sociale, aceasta preprezentând mai mult o problemă politică decât una de
neconstituționalitate.

Componenta socială a organizării politice a statului român este atestată de textele constituționale
privind sindicatele, patronatele și asociațiile profesioniste, drepturile sociale, însă care nu au aceeași
eficiență cu cele politice și civile și au mai degrabă caracterul unor misiuni constituționale.

Măsura în care România este un stat social nu este data de prevederea acestor drepturi în Constituție ci
de performanțele politice, economice și organizaționale ale statului.

40. Structura Parlamentului

• Sistem bicameral – este specific statelor federale

• Camera inferioara –> reprezinta pe alegatori -> nr. Proportional cu populatia statului federat

• Camera Superioara-> reprezinta statele federate

• Unele state unitare (precum Spania) acorda unor provincii un grad ridicat de autonomie – o
apropie de o federatie.

• Aceste state unitare au optat insa pt Parlamentul Bicameral – De ex: Franta, Olanda, Irlanda,
Italia, etc.

• Parlament monocameral intalnim in Danemarca, Greciam Luxemburg, Ungaria, Finlanda,

Portugalia.

• Parlament monocameral:

Avantaje:

- costuri electorale si parlamentare scazute

- procedura legislative mai rapida/usoara.

Dezavantaje:

- Stabilitate mai scazuta a vietii politice si a legislatiei

- Este mai expus fluctuatiei opiniei publice.

• Adunarea constituanta din 1991 de la noi din tara a optat pt un Parlament Bicameral.

• Parlamentul este format din Camera Deputatilor si Senat. (Pana la revizuirea constitutiei in 2003,
acestea aveau atributii aproape identice.

• Numarul deputatilor si senatorilor este raportat la populatia tarii. (Un deputat reprezinta 70000
de cetateni, iar un senator 160000).

• Acelasi tip de scrutiny pt ambele camera.

• Data alegerilor – a fost aceeasi pt ambele camera, pt toate alegerile generale de dupa ’89.

• In cazul reinnoirii treptate a camerei superioare, se poate asigura o mai mare stabilitate a
adunarii legiuitoare.

• In cazul nostru – o data la 4 ani, are loc o schimbare radical in viata politica si parlamentara
(intrucat ambele camere sunt alese in acelasi timp).

• Intreaga viata politica este determinata in mod decisiv de vointa manifestata de electorat intr-o
singura zi -> Poate provoca frustrari in randul alegatorilor, atunci cand promisiunile electorale sunt
incalcate.
• Dezavantaje ale sistemului bicameral:

- Costuri ridicate+proceduri legislative adeseori greoaie

- Grad scazut de stabilitate a legislatiei.

• Sistemul bicameral este contestat in Romania -> deficientele sale tin de modul concret de
realizare a acestuia si nu de sistem in sine.

41. Drepturile si indatoririle parlamentarilor

Pot fi exercitate individual sau colectiv.

Dintre drepturile ce pot fi exercitate individual menţionăm:

- dreptul de a participa la lucrările Camerei;

- dreptul de a lua cuvântul în cursul dezbaterilor;

- dreptul de a propune ca votul asupra chestiunilor dezbătute să fie deschis sau secret;

- dreptul de a vota asupra chestiunilor supuse dezbaterii;

- dreptul de a face propuneri legislative;

- dreptul de a formula amendamente la proiecte sau propuneri legislative;

- dreptul de a face interpelări;

- dreptul de a cere, prin intermediul preşedintelui camerei sau al comisiei parlamentare, date,
informaţii sau documente din partea autorităţilor publice;

- dreptul de a face parte dintr-o comisie parlamentară şi de a participa la lucrările acesteia;

- dreptul de a face parte din alte structuri interne ale Parlamentului sau ale Camerei;

Dintre drepturile care se pot exercita doar în colectiv de către parlamentari, menţionăm:

- dreptul de a iniţia revizuirea Constituţiei (un sfert din numărul deputaţilor sau al senatorilor, în
condiţiile art. 150, alin. (1));

- dreptul de a iniţia o moţiune de cenzură (un sfert din numărul deputaţilor şi al senatorilor, în
condiţiile art. 113);

- dreptul de a cere suspendarea Preşedintelui României (o treime din numărul deputaţilor şi al

senatorilor, în condiţiile art. 95, alin. (2));

- dreptul de a sesiza Curtea Constituţională (un sfert din numărul deputaţilor sau al senatorilor, în
condiţiile art. 146, lit. a) şi b))

- dreptul de a propune un candidat pentru funcţia de preşedinte al Camerei (împreună cu ceilalţi

membri ai grupului său parlamentar);
Parlamentarii au – pe lângă îndatorirea general, prevăzută de art. 1, alin. (5), de respectare a
Constituţiei şi a legilor ţării – obligaţia de a se conforma dispoziţiilor regulamentelor Parlamentului şi de
a respecta ordinea şi solemnitatea şedinţelor.

42. Protectia mandatului

• Se realizeaza prin incompatibilitati, imunitati, indemnizatii, regim disciplinar propriu.

• Incompatibilitati - > Ratiunea lor – preocuparea de a nu pune un parlamentar intr-o postura ce i-

ar afecta independenta.

• Niciun parlamentar nu poate fi concomitent si deputat si senator.

• Nu poate avea orice alta functie publica implicand exercitiul autoritatilor de stat cu exceptia
celei de membru al Guvernului.

• Incompatibilitatea cu calitatea de presedinte, vicepresedinte, director general, director,

administrator, membru al consiliului de administratie, cenzor la societati comerciale inclusiv la banci ori
alte institutii de credit, la societati de asigurari si la cele financiare, precum si in institutii publice cu
calitatea de presedinte, secretar al adunarii generale ale actionarilor sau asociatilor, etc.

• Incompatibilitatea si cu activitatile persoanelor care conform statutului lor nu pot face parte din
partide politice (Judecatorii de la Curtea Constitutionala, magistratii, politistii, militarii, etc, etc)

43. Imunitatea

• Ratiunea acesteia: necesitatea de a-i proteja pe parlamentari impotriva abuzurilor, ingerintelor

din partea autoritatilor executive/judecatoresti, dar si pt asigurarea independentei acestora.

• Imunitatea propriu-zisa – Iresponsabilitatea acestuia (in sensul ca nu poate fi tras la raspundere

pt opiniile exprimate si pt votul sau)

• Imunitatea nu este limitata in timp – de ex parlamentarul nu poate fi tras la raspundere nici

dupa expirarea madatului.

• Pot fi urmariti/trimisi in judecata pt fapte care nu au legatura cu voturile/opiniile exprimate – nu

pot fi perchezitionati, retinuti, arestati fara incuviintarea Camerei din care fac parte.

• Solutionarea litigiilor in care acestia sunt urmariti, este de competenta Inalte Curti de Casatie si
Justitie (I.C.C.J.)

• Imunitatea nu inlatura raspunderea penala - > In caz de infractiune flagranta –> poate fi retinut
si supus perchezitiei.

• Daca nu exista un temei, atunci Camera (sesizata de Ministerul Justitiei in legatura cu litigiul)
poate dispune revocarea masurilor.
• Deputatii si senatorii au o indemnizatie lunara, diurna, cazare gratuita, transport gratuit.

• De asemenea, acestia mai beneficiaza de un regim disciplinar propriu. Sanctiuni: avertisment,

chemare la ordine, retragerea cuvantului, eliminare din sala de sedinta, interzicerea participarii la
lucrurile Camerei pt 15 zile (daca e vba de un deputat) si 30 de zile (daca e vba de un senator), sau
excluderea temporara (deputati).

44. Functionarea Parlamentului

• Isi desfasoara activitatile intre cele doua alegeri generale consecutive.

• Legislatura:

Reprezinta durata mandatului colectiv al Parlamentului si are o durata de 4 ani.

Priveste durata in timp a mandatului, si nu mandatul (mandatul reprezinta drepturile si indatoririle

parlamentarilor pe care trebuie sa le exercite)

Poate fi prelungit in caz de razboi/catastrofa.

• Sesiunea:

- Forma de desfasurare a activitatii Parlamentului – pe parcursul unui an

- Sesiunile sunt ordinare si extraordinare.

- In cadrul sesiunilor ordinare, Parlamentul se intruneste de 2 ori pe an (febriarie-iunie,

septembrie-decembrie)

- Sesiunea extraordinara – La cererea Presedintelui Romaniei, a biroului permanent al fiecarei

camere sau o treime din nr deputatilor sau senatorilor. Convocarea se face de catre presedintele fiecarei
Camere.

- In practia sesiunile Parlametului dureaza aproximativ 8 luni.

• Sedinta:

- forma de desfasurare a activitatii Parlamentului

- Sedintele se pot desfasura in plen/comisii/grupuri parlamentare.

- Sunt de regula publice, dar pot fi si secrete.

- In cadrul sedintelor au loc dezbaterile privitoare la problemelor ce figureaza pe ordinea de zi a

Camerelor.

45. Sedintele comune ale Parlamentului

 Camerele se întrunesc în şedinţe comune în următoarele împrejurări, prevăzute de art. 65 al legii
fundamentale:

- primirea mesajului Preşedintelui României;

- aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat;

- declararea mobilizării totale sau parţiale;

- declararea stării de război;

- suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare;

- aprobarea strategiei naţionale de apărare a ţării;

- examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;

- numirea, la propunerea Preşedintelui României, a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea

controlului asupra activităţii acestor servicii;

- numirea Avocatului Poporului;

- stabilirea statutului deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale

acestora;

-îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului, se exercită în şedinţă comună.

46. Categorii de legi

Parlamentul adopta legi constitutionale, organice si ordinare.

Legile constitutionale sunt cele de revizuire a constitutiei

Legile organice

(3) Prin lege organică se reglementează:

a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;

b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;

c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;

d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;

e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;

f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război;

g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;

h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;

i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;

j) statutul funcţionarilor publici;

k) contenciosul administrativ;

l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a

Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;

m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;

n) organizarea generală a învăţământului;

o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia
locală;

p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială;

r) statutul minorităţilor naţionale din România;

s) regimul general al cultelor;

t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.

47. Procedura legislativa actuala: (la mijlocul acestui subiect am tratat subiectul 48 intrucat acesta se
referea la o etapa a procedurii legislative)

• Initiativa legislativa – detinuta de Guvern, deputati, senatori, 100.000 cetateni cu drept de vot,
care trebuie sa provina din cel putin un sfert din judetele tarii, iar in fiecare din aceste judete sa se fi
inregistrat 5000 de semnaturi cu privire la acest lucru.

• Problemele fiscale, internationale, amnistia si gratierea nu pot face obiect al initiativelor.

• Atriburiile Camerelor sunt diferentiate:

• Camera de reflectie:

- Prima camera sesizata se numeste Camera de reflectie – Aceasta adopta proiectul/propunerea

de lege in termen de 45 de zile de la sesizare sau 60 de zile pt coduri sau legi mai complexe.
- Daca termenul este depasit – legea se considera adoptata.

• Camera de decizie:

- A doua camera se numeste Camera de decizie – aceasta nu este legata de vreun termen.

- Decizia ei este definitiva, indiferent daca tine cont sau nu de amendamentele aduse de prima
camera.

Procedura adoptarii legilor a fost scurtata considerabil prin eliminarea etapei medierii, iar in al doilea
rand prin termenele de 45 respectiv 60 de zile necesare pt Camera de reflectie.

• Promulgarea legii

- Se trimite spre promulgare Presedintelui Romaniei

- Se face in termen de 20 de zile

- Presedintele poate cere Parlamentului reexaminarea legii sau verificarea constitutionalitatii

acesteia

- Apoi, dupa primirea legii reexaminare/verificata – promulgarea se face in 10 zile.

• Publicarea legii

- Publicarea legilor revine Camerei Deputatilor

- Legea se publica in Monitorul Oficial – intra in vigoare la 3 zile de la publicare, sau la o alta data
prevazuta in textul legii.

- In cazul legilor ce reglementeaza infiintarea + organizarea + functionarea unor autoritati trebuie

mai intai constituite autoritatile respective, si de abia apoi adoptate legile referitoare la acestea.

(48) Sesizarea camerelor.

• Demeniul pt care Camera deputatilor este camer de reflectie:

- Ratificarea tratatelor/acordurilor internationale + masurile legislative ce rezulta din tratate.

- Legi organice referitoare la:

1) Servicii publice de radio + televiziune

2) Dreptul de asociere in partidele politice (nu pot face parte din partide judecatorii, procurorii,
avocatii poporului, militarii, politistii, etc)

3) Contidiile privind indeplinirea indatoririlor militare

4) Organizarea + functionarea institutiei avocatului poporului

5) Organizarea + functionarea Guvernului, Consiliului Suprem de aparare a tarii

6) Contenciosul administrativ

7) Organiz + Funct. Consiliului Suprem al Magistraturii, a instantelor si a Ministerului Public.

8) Organiz. Invatamantului

9) Organiz administratiei publice locale, a teritoriului, etc

10) Organiz + Funct. Consiliului Legislativ

11) Incompatibilitatile membrilor Guvernului

12) Infiintarea autoritatilor administrative autonome

13) Structura sistemului national de aparare, pregatirea populatiei, a economiei si a teritoriului pt

aparare.

14) Folosirea limbii minoritatilor in administratia publica locala

15) Compunerea I.C.C.J. si functionarea acesteia.

16) Infiintarea de instante specializate

17) Mandatul judecatorilor Curtii Constitutionale.

• Dupa adoptare/respingere de catre prima Camera – proiectul se trimite celeilalte camere ce va

decide definitiv.

• Daca proiectul de lege contine dispozitii din ambele categorii de domenii atunci:
- Prevederea ce intra in competenta decizionala a primei Camere sesizate este definitiv adoptata
daca si cea de a doua Camera este de acord.

- In caz contrar, numai pt prevederea respectiva, legea se intoarce la prima camera sesizata –
fiecare camera decide doar asupra dispozitiilor legii la care sunt competente. ( de exemplu la un proiect
de lege, o camera a parlamentului, poate fi camera de reflectie pt anumite dispozitii ale unei legi, si
camera de decizie pt alte dispozitii ale aceleiasi legi).

• Dezbaterea proiectelor + propunerile au loc in plen si in comisii cu posibilitatea de a aduce

amendamente.

• Dezbaterea in fata primei Camere sesizate are rolul de a identifica eventualele probleme din
textul unui proiect de lege si de a formula posibile solutii.

• Majoritatea necesara pt adoptarea legilor:

- Legi organice – majoritatea membrilor celor doua camere

- Legi ordinare – majoritatea membrilor prezenti.

49. Ce legi sunt adoptate de Senat în calitate de cameră decizională? (art. 75, alin. 1); -proiectele de lege
şi propunerile legislative de nivelul legilor ordinare

- Prin dispoziţiile art. 75, alin. (1), se stabilesc anumite domenii pentru care Camera Deputaţilor
este Cameră de reflecţie (prima Cameră sesizată): ratificarea tratatelor sau a altor acorduri
internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi
proiectele legilor organice.

50. Proceduri legislative speciale

Reexaminarea legii

Legea adoptată de Parlament poate fi reexaminată în cazul în care Preşedintele României solicită acest
lucruşi în cazul în care Curtea Constituţională, a declarat una sau mai multe dispoziţii din această lege,
ori întreaga lege ca fiind neconformă Constituţiei.
-In Camera Deputaţilor, reexaminarea se face pe baza unui nou raport întocmit de comisia sesizată în
fond, raport ce va cuprinde propuneri referitoare la cererea de reexaminare. Regulamentul Senatului
este mai succint în această privinţăse precizează doar că reexaminarea se face cu respectarea procedurii
legislative.

Camerele Parlamentului pot adopta legea în aceeaşi versiune, după cum pot modifica dispoziţiile vizate
de cererea de reexaminare, poate modifica în urma reexaminării chiar şi dispoziţii ce nu au fost avute de
vedere de Preşedinte în cererea de reexaminare

-Reexaminarea efectuată în urma exercitării controlului anterior de stabileşte că în cazul constatării

neconstituţionalităţii legii, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile repsective, pentru
punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.

Legile de ratificare a tratatelor internaţionale

Ratificarea tratatelor internaţionale este prevăzută de art. 91, alin. (1) din Constituţie, care stabileşte că
“Preşedintele României încheie tratate internaţionale, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare
Parlamentului, într-un termen rezonabil”.

-Este de precizat că dispoziţia menţionată nu priveşte toate tratatele la cer România este parte

-Textul legii de ratificare nu poate fi modificat prin amendamente.

-Parlamentul poate însă exclude sau limita aplicarea faţă de România a unor clauze ale tratatului sau
poate stabili că doar o anumită interpretare a unor dispoziţii din tratat va lega România

Legile bugetare

Este vorba de legea bugetului de stat şi de legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Aceste legi nu pot
fi iniţiate de parlamentari şi nici de către cetăţeni, ci de către Guvern. Dezbaterea şi adoptarea acestor
legi se face în şedinţă comună a celor două Camere

-Adoptarea legilor respective trebuie făcută cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar;
în caz contrar se aplică în continuare bugetul de stat şi bugetul asigurărilor de stat din anul precedent,
până la adoptarea noilor bugete

Delegarea legislativă şi aprobarea ordonanţelor

Delegarea legislativă constituie o procedură excepţională de substituire a Guvernului în prerogativele

legislative ale Parlamentului, astfel încât, prin ordonanţă, Guvernul să reglementeze primar, să modifice
sau să abroge reglementarea existentă.

Delegarea legislativa isi justifica aplicarea in doua situatii

a) dacă domeniul pentru care s-a dat delegarea este expres calificat ca domeniu rezervat legii; b) dacă în
respectivul domeniu al delegării a intervenit deja o reglementare prin lege.

-delegare, a prerogativelor legislative de către Guvern-limitele acestea constau în:

- stabilirea de către Parlament, în mod obligatoriu, a domeniului în care se pot adopta

ordonanţele;

- interdicţia abilitării Guvernului cu emiterea de ordonanţe în domeniul rezervat legii organice;

- stabilirea de către Parlament, în mod obligatoriu, a datei până la care se pot emite ordonanţele;

- posibilitatea ca Parlamentul să ceară supunerea ordonanţelor spre aprobare, potrivit procedurii

legislative, până la împlinirea termenului de abilitare;

- sancţiunea încetării efectelor ordonanţei în cazul nerespectării termenului menţionat mai sus.

Adoptarea legii în condiţiile asumării răspunderii Guvernului potrivit art. 114

Guvernul îşi poate asuma răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, întrunite în şedinţă
comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege (art. 114,
alin. (1)). Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de trei zile de la
prezentarea proiectului de lege (ori a programului sau a declaraţiei menţionate în alin. (1)) a fost votată
în condiţiile art. 113. Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată şi de parlamentari care au mai semnat o altă
moţiune de cenzură în aceeaşi sesiune. În cazul în care nu a fost depusă nici o moţiune de cenzură în
termenul menţionat sau dacă o asemenea moţiune a fost respinsă, proiectul de lege se consideră
adoptat. În vechea redactare a Constituţiei, unui asemenea proiect de lege nu se puteau aduce
amendamente; Parlamentul trebuia să opteze între adoptarea fără modificări a proiectului de lege şi
demiterea Guvernului.

În prezent, Parlamentul poate amenda proiectul de lege, însă amendamentele trebuie aprobate de
Guvern (art. 114, alin. (3)).

Procedura de urgenţă

Conform dispoziţiilor art. 74, alin. (3) Parlamentul poate, la cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă,
să adopte proiecte sau propuneri legislative cu procedura de urgenţă stabilită de regulamentul fiecărei
Camere.

Amendamentele, care pot fi prezentate de grupurile parlamentare, de senatori, deputaţi sau de către
Guvern, se trimit comisiei sesizate în termen de cel mult 48 de ore de la aprobarea procedurii de
urgenţă. Comisia sesizată în fond este obligată să-şi depună raportul în termen de trei zile în cazul
Camerei Deputaţilor şi, respectiv, în termenul stabilit în acest scop de Biroul Permanent în cazul
Senatului. Dezbaterea proiectului sau a propunerii legislative, în regim de urgenţă, în Camera
Deputaţilor nu poate depăşi durata de timp aprobată de Cameră, la propunerea preşedintelui, cu avizul
biroului comisiei sesizate în fond. Dacă durata menţionată a expirat, preşedintele Camerei supune
votului acesteia fiecare amendament cuprins în raportul comisiei sesizate în fond şi fiecare articol
amendat, după care se va proceda la votarea finală a proiectului de lege sau a propunerii legislative. În
cazul Senatului, se poate stabili o limită doar a dezbaterilor generale.

51. Controlul parlamentar constă în examinarea legii, de regulă anterior adoptării acesteia, de regulă de
către o comisie constituţională( examinare conforma cu constitutia)

-această formă de control a fost întâlnită în statele comuniste şi avea un caracter pur formal.

-conform concepţiei comuniste, adunările reprezentative (=parlamentele) erau “organe supreme ale
puterii de stat”, cărora le erau subordonate toate celelalte organe ale statului (“ale administraţiei de
stat”, “organele judecătoreşti” şi cele ale “procuraturii”)

-un control exercitat de un organ aparţinând oricăreia din aceste din urmă categorii era incompatibil cu
poziţia supremă a organelor “puterii de stat”, constituind aşadar o negare a suveranităţii poporului.
Controlul exercitat chiar de către organul a cărui activitate urmează a fi controlată nu are cum să fie
efectiv; această formă de control a constituit de altfel una din modalităţile, prea puţin convingătoare de
altfel, prin care statele comuniste căutau să creeze aparenţa unei vieţi politice şi parlamentare cât de cât
democratice.

52. Alegerea Presedintelui Romaniei:

 Caracterul bicefal al executivului-Presedinte+Guvern; au atributii diferite

 Ales de popor prin vot universal, egal direct, secret si liber exprimat, ceea ce confera un caracter
reprezentativ functiei sale; nu e subordonat Parlamentului

 Alegerea in 1 sau 2 tururi de scrutin (daca nici un canditat nu obtine majoritatea pe tara)

 Intampinarile si contestatiile se solutioneaza de Biroul Electoral Central, putand fi atacate de

CCR(Curtea Constitutionala Romana)

 Validarea mandatului-de CCR

 Modul de desfasurare al alegerilor-reglementat de Legea 370/2004

 Nimeni nu poate avea mai mult de 2 mandate

 Data alegerilor prezidentiale-stabilita de Guvern cu cel putin 45 de zile inainte de data votarii, se
aduce la cunostinta populatiei cu cel putin 5 zile inainte de expirarea mandatului sau cand functia devine
vacanta. (anuntatul duce la posibil abuz, pot prelungi nejustificat mandatul presedintelui)

 Alegeri in o singura zi, DOAR duminica

 Conditii de eligibilitate: cetatean roman fara alta cetatenie, sa aiba drept de vot, sa ii fie permisa
asocierea in partide politice, 35 de ani impliniti la alegeri, sa nu aiba precedent 2 mandate executate de
Presedinte al romaniei

53. Mandatul Presedintelui:

a) Numarul mandatelor si durata

• Durata-5 ani, poate fi prelungit prin lege organica la razboi sau catastrofa (la fel si al
Parlamentului); maxim 2 mandate

• Exercitarea incepe de la depunerea juramantului (pana atunci ramane vechiul)

 Vacanta functiei-la demitere, demisie, imposibilitate definitiva de exercitare sau deces

o Demiterea-decisa doar de popor, prin referendum

o Demis prin hotarare definitiva a ICCJ(Inaltei Curti de Casatie si Justitie), de condamnare pentru
infractiunea de „inalta tradare”

o Imposibilitatea definitiva-la avizul unor experti (in medicina), constatata de CCR

b) Incompatibilitati si imunitati

• Incompatibila cu orice alta functie publica sau privata

• In timpul mandatului, nu poate fi membru al unui partid politic; practic totusi, el poate accesa
candidatura pe listele partidului, campania electorala si deciziile politice generale ale partidului (indirect,
prin consultari) deci practic ii e interzis sa plateasca cotizatia si sa participe la sedintele partidului

 In noua redactare, dispozitiile privind imunitatea si procedura punerii sub acuzare sunt plasate
in 2 articole diferite→2 posibile interpretari:

i. Fraza a doua-regula aparte, distincta de regula generala a imunitatii:

 In plus fata de cea generala, mai beneficiaza de imunitate in privinta actelor si faptelor care au
legatura cu exercitarea mandatului (nu pot fi trasi la raspundere pentru decizii), imunitate PERPETUA (nu
doar in mandat)

 Regula-imunitate doar in mandat; cand e perpetua-constituantul mentioneaza expres

i. Imunitatea s-ar intinde doar asupra opiniilor si a deciziilor din exercitiul mandatului (greu de
acceptat):
 Inceperea cercetarii legate de exercitarea mandatului nu ar fi atat de grava, insa cea penala ar fi

• Inalta tradare se considera doar pe durata mandatului, sau inainte de incepere (situatie in care
va fi supusa acelorlasi dispozitii doar pe durata mandatului); dupa mandat-supusa dispozitiei dreptului
comun; nu e prevazuta de Codul penal roman

54. Suspendarea (si demiterea) Presedintelui Romaniei

• la savarsirea unor fapte grave ce incalca Constitutia, poate fi suspendat de Camera Deputatilor si
de Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor dupa consultarea CCR; in caz
de inalta tradare, majoritate calificata (2/3) si e judecata de ICCJ, iar presedintele e suspendat de la
trimiterea in judecata, iar apoi demis, la ramanerea definitiva a hotararii

• propunerea e initiata de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor si e adusa la
cunostinta Presedintelui de urgenta; aprobata→in maxim 30 zile referendum pentru demitere

• presedintele poate da explicatii Parlamentului

• in 16 ani, la noi doar 2 cazuri:

o 1994 Ion Iliescu (gravitatea atitudinii Presedintelui a decurs din urmarile declaratiei: la scurt
timp dupa, Procurorul General a intentat recurs in anulare contra majoritatii hotararilor de restituire a
caselor nationalizate)

o 2007 Basescu-hotarare adoptata cu o larga majoritate, la cerere initiata de PSD (au ignorat avizul
negativ al CCR); referendumul a dat castig de cauza Presedintelui; consecinta-popularitate el, scadere in
popularitate Parlamentul si partidele ce au concurat (mda cam subiectiv ;) de fapt e discutabil)

 Interimatul functiei de Presedinte:

o In 3 situatii: functia devine vacanta (demitere, demisie, incompatibil definitiv), Presedintele e

suspendat ori se afla in imposibilitate temporara de exercitare a atributiilor

o Se asigura, in ordine, de presedintele Senatului si de presedintele Camerei Deputatilor

o CCR constata existenta imprejurarilor ce justifica interimatul si comunica Parlamentului ce a

constatat; daca e interimat din suspendare-CCR da doar un aviz consultativ, anterior deciziei de
suspendare

o Atributiile presedintelui interimar: toate fara trimiterea de mesaje catre Parlament, dizolvarea
Parlamentului si consultarea poporului prin referendum

o Raspunde politic si juridic, poate fi demis suspendat la randul lui, fara referendum

o Lacuna a legiuitorului la „inalta tradare”

55. Functiile Presedintelui:

a) reprezentare a statului roman

• incheierea tratatelor internationale in numele Romaniei

• acreditarea si rechemarea reprezentantilor diplomatici ai Rom

• primirea scrisorilor de acreditare de la reprezentanti diplomatici straini

• conferirea de decoratii si titluri de onoare, graduri de maresal, general, amiral

• numirea in functi publice

• gratierea individuala

• convocarea Camerelor nou alese

b) garant al independentei nationale, al unitatii si integritatii teritoriale

• declararea mobilizarii

• adoptarea masurilor necesare pentru respingerea unei agresiuni armate impotriva Romaniei

• instituirea starii de asediu sau de urgenta

c) functia de mediere

• cu ocazia numirii Guvernului si a membrilor

• a consultarii Guvernului

• prin trimiterea de mesaje Parlamentului

• Consultarea poporului prin referendum

• Sesizarea CCR cu privire la neconstitutionalitatea unei legi adoptate de Parlament, anterior

promulgarii

(+vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice)

ACTE-decrete ce se publica in M.O (Monitorul Oficial) +mesaje, apeluri, comunicate sau declaratii, ce nu
produc efecte juridice proprii, astea din urma)

56.Atribuţiile Preşedintelui României

Atribuții numeroase și eterogene sunt clasificate în funcție de criteriul funcțiilor în îndeplinirea cărora
sunt exercitate atribuțiile Președintelui

·Funcția de reprezentare a statului român

· Funcția de garant al independenței naționale, unității și integrității teritoriale

·Funcția de mediere

Iar un alt criteriu cel al condiționării exercitării acestora.

Condiții exterioare de exercitare a atribuțiilor parlamentare:

1. Aprobarea Parlamentului și contrasemnarea de către primul ministru în cazul :

mobilizării generale sau parțiale

instituirii stării de asediu sau de urgență

numirea Guvernului (aprobarea de către Parlament a listei Guvernului și programului de guvernare)

2. Contrasemnarea decretelor de către primul ministru în extercitarea:

-încheierea de tratate internaționale în numele României și supunerea acestora ratificării Parlamentului

-numirea și rechemarea reprezentanților diplomatici ai României

-declararea mobilizării generale sau parțiale

-declararea măsurilor de respingere a unor agresiuni armate

-instituirea stării de asediu sau de urgență

-acordarea de decorații și titluri de onoare

-acordarea gradelor de mareșal, general sau amiral

-acordarea grațierii individuale

-decretul de numire al funcționarilor publici

Prin necesitatea semnării anumitor acte ale Președintelui de către guvern se realizează un control al
Parlamentului asupra atribuțiilor acestuia deoarece Guvernul răspunde politic în fața Parlamentului, pe
când Președintele poate fi doar demis de către Parlament în cazul săvârșirii unor fapte grave care încalcă
prevederile Constituției astfel se dă posibilitatea organului legiuitor sa intervină prin forma drastică a
moțiunii de cenzură.

Președintele nu este legat de niciun fel de condiții exterioare și poate:

Solicita Parlamentului reexamniarea unei legi trimise spre promulgare

Sesiza Curtea Constituțională cu privire la o eventuală neconstituționalitate a unei legi trimise spre
promulgare

Promulgă legile adoptate de Parlament

Poate cere convocarea Parlamentului în ședință extraordinară

Numește un ministru interimar în cazul revocării

Adresează mesaje Parlamentului

Consultă Guvernul cu privire la probleme urgente și de importanță deosebită

Numește 3 judecători la Curtea Constitușională

Propune Parlamentului numirea directorului SRI

57.Investirea Guvernului

-103.Constitutie,se realizeaza in 4 etape

1. Desemnarea candidaturii pentru functia de prim-ministru.Presedintele Romaniei desemneaza

un candidat,pentru functia de prim-ministru in urma consultari partidului care are majoritatea absoluta
in Parlament,daca nu exsita o majoritate,desemnarea se va face dupa consultarea partidelor din
parlament

2. Solicitarea votului de incredere de catre candidat pentru functia de prim-ministru.Prim-ministru

desemnat se consulta in vedera intocmirii listei Guvernului cu partidul sau coalitia de partied care au
sustinut desemnarea sa.Singurul indreptatit sa solicite acordarea votului de incredere este prim-
ministru desemnat,termenul in care trebuie cerut -10 zile.Votul parlamentului se refera atat la lista
Guvernului cat si la program.Lista guvernului cuprinde si numele prim-ministrului care trebuie si el votat

3. Acordarea votului de incredere:parlamentul acorda votul de incredere Guvernului cu votul

majoritatii deputatilor si senatorilor,si este supusa votului secret,prin bile

4. Numirea guvernului pe baza votului de incredere acordat de Parlament.Pe baza baza votului de
incredere acordat de Parlament,Presedintele Romaniei numeste guvernul

58.Raspunderea Guvernului si a membrilor Guvernului

Guvernul isi poate asuma raspunderea in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, intrunite in sedinta
comuna, asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege.

• Guvernul este demis daca o motiune de cenzura, depusa in termen de 3 zile de la prezentarea
proiectului de lege. Motiunea de cenzura poate fi initiate si de parlamentari care au mai semnat o alta
motiune de cenzura in aceeasi sesiune. In cazul in care nu a fost depusa nici o motiune de cenzura in
termenul mentionat sau daca o asemenea motiune a fost respinsa, proiectul de lege se considera
adoptat. In vechea redactare a Constitutiei, unui proiect de lege nu se puteau aduce amendamente;
Parlamentul trebuia sa opteze intre adoptarea fara modificari a proiectului de lege si demiterea
Guvernului.

• In present, Parlamentul poate amenda proiectul de lege, insa amendamentele trebuie aprobate
de Guvern.

• In cazul in care Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege ‘’se considera adoptat’’ nu insa
promulgat si cu atat mai putin intrat in vigoare. Ca atare, Presedintele Romaniei poate, anterior
promulgarii, sa ceara reexaminare de catre Parlament a legii, prilej prin care Parlamentul, ca unica
autoritate legiuitoare poate efectua modificarile pe care le considera necesare sau oportune. O
asemenea situatie reprezinta de fapt o modalitate prin care Presedintele Romaniei ‘’exercita functia de
mediere intre puterile statului’’.

59.Autoritatea judecatoreasca
Este reglementatat de capitolul 4 al tilului 3 din constitutie in care sunt consecrate marile principii ale
activitatii judecatoresti facandu-se apoi o trimitere la legiuitor pentru detalierea si punerea lor in
aplicare.

Puterea judecatoreasca este separate de celalalte puteri ale statului avand atributii proprii ce sunt
exercitate prin instantele judecatoresti si Ministerul Public in conformitate cu constitutia

Activitatea judecatoreasca este guvernata de principii:

• Judecatorii sunt independentii si se supun numai legii

• Justitia este unica ,impartial,si egala pentru toti

• Sedintele de judecata sunt in principiu publice iar dezbaterile au loc in contradictoriu

• Procedura de judecata se desfasoara in limba romana fiind asigurate in acelasi timp ,drepturile
minoritatilor referitoare la folosirea limbii materne

• Partile au dreptul sa fie reprezentate,dupa caz,asistate de aparator pe tot parcursul procesului

• Impotriva hotararilor judecatoresti,partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de

atatc ,in conditiile legi.

Activitatea judecatoreasca este infaptuita de judecatori alesi de Consiliu superior al Magistraturii si sunt
inamovabili.

Instantele judecatoresti din tara noastra:

• Judecatoriile:instante de fond,judeca toate procesele si cererile care tin de competenta

lor,functioneaza in fiecare judet

• Tribunalele:judeca in prima instant:procesele si cererile date de lege in competenta lor,iar ca

instanta de apel judeca:hotararile pronuntate de judecatorii in prima instant, ca instant de recurs:judeca
recursurile ,in cazurile expres prevazute de lege

• Curtile de apel:in numar de 15 judeca in prima instanta:cauzele date de lege in competenta

lor ;ca instant de apel:impotriva hotararilor pronuntate de tribunal si judecatorii in prima instant;ca
instanta de recurs:recursurile in cazurile expres prevazute de lege

Instantele functioneaza cu ajutorul Ministerului Public si a Consiliului Superior al Magistraturii

Ministerul public:-apara oridinea de drept,isi exercita atributiile prin parchet ,procurori,dependenta fata
de puterea executive poate fi dedusa din faptul ca procurorul general de pe langa Inala Curte de Casatie
si Justitie este numit si eliberat din functie de Presedintele Romaniei la propunerea ministrului de
justitie.Sesizeaza instantele judecatoresti pentru judecarea cauzeleor penale

Consiliu Superior al Magistraturii-propune presedintele Romaniei numirea in functie a judecatorilor si a

procurorilor cu exceptia celor stagiari;indeplineste rolul de instant de judecata in domeniul raspunderii
disciplinare a judecatorilor si a procurorilor;este compus din 19 memrbri,14 sunt alesi in adunarile
generale ale magistratilor si alesi de Senat si fac parte din 2 sectii,una pentru judecatori-9 si una pentru
procurori-5.Din consiliu mai fac parte 2 reprezentanti ai societatii civile.
Inalta Curte de Casatie si Justitie:asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celalalte
instante judecatoresti,solutioneaza recursurile in interesul legi precum si recursurile impotriva curtilor
de apel;are o competenta speciala de a judeca in fond in cazul unor infractiuni savarsite de
politicieni;este organizata in 4 sectii(penala,civila,comerciala si de contencios administrative)

60.Principiul independentei judecatorilor

• Este unul din principiile constitutionale ale justitiei

• In activitatea sa ,judecatorul se supune numai legi si constiintei sale

• Independenta judecatorilor tine chiar de separatia puterilor in stat

• Judecatorul,el insusi,da in ultima instant stralucire independentii sale ,prin

professionalism,moralitate,caracter,deontologie

• El trebuie sa dispuna de libertatea de expresie,opinie, ascociere

• Art 124 .const:”judecatorul este independent si se supune numai legii”

• Recrutarea judecatorilor:o garantie a independentei acestora

 se face prin concurs in ordinea rezultatelor

 sunt numiti de Presedintele Romaniei la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii

• Inamvobilitatea:puternica garantie a independentii judecatorilor

• Judecatorul nu poate fi revocat,retrogradat, transferat pe un post echivalent nici avansat fara

consimtamantul sau(art 125 judecatorii sunt inamovabili dar in conditiile legii)

• Nu se aplica judecatorilor stagiari,ei se bucura de stabilitate

• Avansarea judecatorilor :pentru a nu depinde de executiv,trebuie avute in vedere doua regului

 ea sa revina numai corpului magistratilor(Cons Superior al Magistraturii)

 limitarea treptelor(gradelor)si consecintelor avansarii,in sensul de a se face cat mai putine

diferentieri in cariera

Un rol important in asigurarea independentii judecatorilor il are controlul hotararilor judecatoresti,acest

control trebuie efectuat numai de instante judecatoresti si numai dupa procedure jurisdictionaele

61.Organizarea si functionarea Curtii Constitutionale

• Curtea Constitutionala a Romaniei este ‘’unica autoritate de jurisdictie constitutionala din

Romania’’. Ea este independenta fata de orice autoritate publica si se supune numai Constitutiei si
dispozitiilor legii sale de organizare si functionare.

• Scopul Curtii Constitutionale consta in asigurarea suprematiei Constitutiei.

• Organizarea Curtii este reglementata in art. 142 din Constitutie precum si in art. 7-11 din Legea
47/1992. Ea se compune din 9 judecatori, numiti pentru un mandate de 9 ani, care nu poate fi prelungit
sau innoit. Interdictia numirii judecatorilor pentru un nou mandate este menita sa asigure independenta
acestora. Din momentul numirii sale, el nu mai poate astepta nici un serviciu si nici nu trebuie sa se
teama de vreo sanctiune din partea formatiunii politice care l-a propulsat.

• Trei judecatori sunt numiti de Camera Deputatilor, trei de Senat si trei de Presedintele
Romaniei. Numirile de judecatori au loc din trei in trei ani.

• Curtea Constitutionala isi desfasoara activitatea in plen, iar actele Curtii se adopta cu votul
majoritatii jodecatorilor, in afara de cazul in care prin Legea 47/1992 se dispune altfel. Curtea isi alege
un presedinte, prin vot secret al judecatorilor, pe o perioada de trei ani.

• Presedintele Curtii Constitutionale coordoneaza activitatea Curtii, repartizeaza cauzele spre

rezolvare, convoaca si prezideaza sedintele in plen ale Curtii, reprezinta Curtea Constitutionala in fata
autoritatilor publece si a altor organizatii romane si straine, constata cazurile de incetarea mandatului
judecatorilor si sesizeaza autoritatile publice care i-au numit, pentru ocuparea postului devenit vacant,
indeplinind totodata si alte atributii prevazute de lege sau de Regulament de organizare si functionare si
functionare a Curtii Constitutionale.

62.Atributiile Curtii Constitutionale

Curtea Constitutionala are urmatoarele atributii:

a) se pronunta asupra constitutionalitatii legilor, inainte de promulgarea acestora, la sesizarea

Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a Guvernului, a Inaltei Curtii de
Casatie si Justitie, a Avocatului Poporului, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25
de senatori, precum si, din oficiu, asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei;

b) se pronunta asupra constitutionalitatii tratatelor sau altor acorduri internationale, la sesizarea

unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau cel putin 25 de
senatori;

c) se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre

presedintii celor doua Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numar de cel putin 50 de deputati
sau cel putin 25 de senatori;

d) hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele, ridicate in fata

instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial;

e) solutioneaza conflictele juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice, la cererea

Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a primului-ministru sau a
presedintelui Consiliului Superior al Magistratului;

f) vegheaza la respectarea procedurii pentru alegerea Presedintelui Romaniei si confirma

rezultatele sufragiului;
g) constata existenta inprejurarilor care justifica interimatul in exercitarea functiei de Presedinte al
Romaniei si comunica cele constatate Parlamentului si Guvernului;

h) da aviz consultative pentru propunerea de suspendare din functie a Presedintelui Romaniei;

i) vegheaza la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului si

confirma rezultatele acestuia;

j) verifica indeplinirea conditiilor pentru exercitarea initiativei legislative de catre cetateni

k) hotaraste asupra contestatiilor care au ca obiect constitutionalitatea unui partid politic;

l) indepliniste si alte atributii prevazute de legea organica a Curtii.

• Atributiile Curtii pot fi clasificate in:

- atributii de control(control de constitutionalitate a legilor, a tratatelor, a regulamentelor

Parlamentului si a ordonantelor: pct. a,b,c si d)

- atributii de contatare(pct. g), de solutionare a unor conflicte de natura constitutionala(pct. e)

- atributii de consultare(pct. h)

63.Curtea Constitutionala: controlul constitutionalitatii legilor anterior promulgarii

De mentionat este ca in tara noastra nu intalnim controlul abstract, declansat anterior promulgarii unei
legi, la initiative cetatenilor, forma intalnita inasa in mai multe tari(Germania). Dreptul de sesizare al
Curtii Constitutionale in privinta controlului de constitutionalitate apartine de regula unor autoritati:
Presedintele Romaniei, Guvernul, Inalta Curte de Casatie si Justitie, presedintii celor doua Camere,
Avocatul Poporului ori instantele judecatoresti. Sesizarea mai poate proveni de la unu anumit numar de
parlamentari( cel putin 25 de senatori sau cel putin 50 de deputati dar si de la grupurile parlamentare.

• Procedura solutionarii sesizarilor privind neconstitutionalitatea unei legi, facute anterior

promulgarii acesteia, este reglementata de dispozitiile art 17-21 din Legea nr. 47/1992, modificata prin
Legea 138/1997. Conform dispozitiilor cuprinse in art. 17, alin. 2 din legea organica a Curtii, legea
adoptata de Parlament se comunica Guvernului si Inaltei Curtii de Justitie si Casatie si se depune la
secretarul general al Camerei Deputatilor si al Senatlui, cu cinci zile inainte de promulgate, iar in cazul
adoptarii acesteia in procedura de urgenta, cu doua zile inainte de promulgare.

• Dupa cum s-a subliniat in literatura juridica, sesizarea Curtii ‘’intrerupe’’ termenul de 20 de zile
pentru promulgarea legii si ‘’suspenda’’ dreptul Presedintelui de a promulga legea.
• Decizia de constatare a neconstitutionalitatii se comunica si presedintilor celor doua camere, in
scopul initierii procedurii de reexaminare.

• In privinta ‘’obiectiei de neconstitutionalitate’’ se ridica si problema aplicarii dispozitiilor cu

character tranzitoriu ale art. 155, al (1): ‘’Proiectele de legi si propunerile legislative in curs de legiferare
se dezbat si se adopta potrivit dispozitiilor constitutionale anterioare intrarii in vigoare a legii de
revizuire.

64.Curtea Constitutionala: controlul constitutionalitatii legilor pe cale de exceptie

• Atributia Curtii Constitutionale de solutionare a exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate in

fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj commercial priveste atat legile promulgate de Presedinte,
publicate in Monitorul Oficial al Romaniei si intrate in vigoare cat si ordonantele adoptate de Guvern.
Este vorba de o forma a controlului de constitutionalitate realizata a posteriori si la sesizare.

• Exceptia de neconstitutionalitate este admisibila – si urmeaza a fi solutionata de Curtea

Constitutionala – doar daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

- exceptia sa fie ridicata in fata unei instante judecatoresti

- exceptia sa priveasca o lege sau o ordonanta

- legea sau ordonanta atacata prin exceptie sa fie in vigoare

- exceptia trebuie sa se refere la o dispozitie a legii, de care depinde solutionarea cauzei, teza
ultima a legii organice a Curtii

- exceptia nu poate avea ca obiect o prevedere legala a carei constitutionalitate a fost stabilita
potrivit art 145. alin. (1) din Constitutie

- exceptia nu poate avea ca obiect prevederi legale constatate ca fiind neconstitutionale printr`o
decizie anterioara a Curtii

• Exceptia de neconstitutionalitate poate fi ridicata de oricare din parti, de catre reprezentantul

Ministerului Public, de catre judecator, din oficiu, precum si – incepand cu intrarea in vigoare a Legii de
revizuire a Constitutiei – de catre Avocatul Poporului.

• In cazul ridicarii exceptiei, instanta va examina intrunirea conditiilor de admisibilitate

mentionate in art. 23 din Legea nr 47/1992. Daca nu sunt intrunite aceste conditii instanta, printr-o
incheiere, va respinge exceptia ca inadmisibila, iar in caz contrar se va pronunta, tot printr`o incheiere,
trimisa Curtii Constitutionale si care va avea ca effect sesizarea acesteia.
65. Statul de drept

Conceptul statului de drept reprezinta un instrument in lupta contra exercitarii, excesive, necontrolate
sau abuzive a puterii politice.

Principiile statului de drept :

Organizarea autoritatilor pe baza separatiei puterilor in stat, avand in vedere mi ales respectarea
independentei justitiei

• Garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale

• Asigurarea suprematiei legii in ordinea juridical interna, in special prin impunerea frecventa a
principiului legalitatii in administratia publica ( ex: actiunea in contencios administrativ: in cazul in care o
persoana vatamata printr-un act administrative sau ensolutionarea la timp a unei cereri sa se adreseze
instantei competente pentru a cere anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau interesului
legitim si repararea pagubei)

• Asigurarea suprematiei constitutiei : lipsirea de efecte a actelor legislative ce contravin

dispozitiilor legii fundamentale, chiar si in cazul in care apartin legiuitorului; aceasta poate fi respectata
prin contenciosul constitutional

• Asigurarea unui inalt grad de certitudine si stabilitate a raporturilorr juridice; obligatia

legiuitorului de nu doar de a evita incalcarea drepturilor fundamentale inculcate in constitutie ci sa si
creeze un cadru stabil si fiabil

• Atingerea unui gard mai ridicat de predictibilitate a dreptului prin : evitarea modificarilor
neasteptate, dezbaterea publica cu participarea tuturor persoanelor social si politic interesate a
proiectelor legsialtive importante, fixarea unei date de intrare in vigoare alegii sufficient de indepartate
astfel incat sa permita subiectelor de drept vizate si autoritatilor ce vor aplica legea sa ia cunostinta cu
prevederiloe si sa-si adapteze activitatea

• Respectarea principiului proportionalitatii : cand anumite acte ale legiuitorului sau executivului
afecteaza drepturi subiective ale individului este necesar ca scopul urmarit si mijlocele folosite sa sa fie
legitime si sanu existe o masura alternative care sa permita realizarea aceluiasi obiectiv si care sa implice
ingirente mai putin grave.

66.Contributii doctrinaire relevante pentru teoria statului de drept.

Ideea statului de drept putea fi intalnita inca din antichitate ,dar doctrina se incheaga abia in a 2a
jumatate a secolului al XIX-lea

Termenul stat de drept: traducerea literara a cuvantului german”Rechsstat”

Conceptul statului de drept reprezinta un instrument în lupta contra exercitarii excesive, necontrolate
sau abuzive a puterii politice; se suprapune sub multe aspecte cu problematica mai larga legarii acestei
puteri de consimtământul celor guvernati.
Elaborarea unei doctrine sistematice a statului de drept este legata de impunerea treptata in secolul XIX,
a principiilor democratiei liberale într-o Europa inca dominata de regimuri monarhice.

Robert von Mohl

• este primul care a conceput o teorie coerenta si sistematica „statului de drept

• in functie de modul în care titulari se raporteaza la lege

• Realizeaza o clasificare a „speciilor statului”: Orientarii religioase a poporului îi corespunde

teocraţia; celei atrofiate pe plan moral, despoţia; pretenţiilor de drept privat, statul patrimonial;
concepţiei familiste simple, statul patriarhal; iar ţelului de viaţă moral şi raţional, statul de drept.”

• Statul de drept avea drept scop: ordonarea vietii omului, în aşa fel încât fiecare membru al
comunităţii să fie sprijinit şi încurajat în direcţia unei exercitări şi utilizări pe cât posibil de libere şi de
depline a tuturor capacităţilor sale, libertatea cetăţeanului fiind principiul suprem al statului

Theodor Welcker:legatura directa intre statul de drept si libertatea individuala: în statul despotic,
supuşii sunt aserviţi fizic (şerbi), în statul teocratic, sunt minor i incapabili, lipsiţi de voinţă, iar în statul
de drept sunt cetăţeni liberi.

Prima acceptiune :garantarea libertatii

. Statul de drept era perceput mai ales ca antinomic faţă de statul poliţienesc .In Adunarea Naţională de
la Frankfurt din 1848, delegaţii utilizează termenul respectiv în sens de „stat al drepturilor
fundamentale”

Determinantele esenţiale ale conceptului de stat de drept sunt

• indepărtarea de orice concepţie şi obiectiv transpersonal al statului; statul nu este creaţie divină
sau ordine divină, ci chestiune comună (res publica), în interesul bunăstării fiecărui individ;

• - limitarea scopurilor şi sarcinilor statului la libertatea şi siguranţa persoanei şi a proprietăţii

• organizarea statului şi reglementarea activităţii acestuia conform principiilor raţiunii; aceasta

implică recunoaşterea drepturilor cetăţeneşti fundamentale

Friedrich Julius Stahl (adversar al mişcărilor revoluţionare din 1848,)

Statul de drept prin direcţiile şi în limitele acţiunii sale, el trebuie să stabilească precis şi să garanteze
pe deplin sfera libertăţii cetăţenilor săi şi să realizeze (inclusiv prin constrângere), aşadar în mod direct,
ideea morală a statului, în măsura în care se menţine în sfera dreptului, adică până la limitele necesare
Otto Bähr - se concentrează mai ales asupra protecţiei drepturilor individului în dreptul public

-rationamentul sau porneste dela sarcinile distincte ale justiţiei şi administraţiei.

- Poziţia administraţiei faţă de drept nu este alta decât a individului; ambele entităţi caută să-şi realizeze
interesele în limitele legii

-. Înalta semnificaţie a separaţiei între justiţie şi administraţie constă nu doar în principiul diviziunii
muncii, ci înainte de toate în posibilitatea asigurată astfel de a subordona justiţiei administraţia însăşi.
Aceasta este o condiţie esenţială a statului de drept

- Bähr neagă distincţia dintre stat ca autoritate (putere de stat) şi stat ca persoană juridică de drept
privat (fiscus)

In Opinia lui, negarea – în baza acestei distincţii – a controlului jurisdicţional asupra puterii de stat,
echivalează cu negarea însăşi a dreptului public. Problema conţinutului legii este o problemă de drept şi
nu o problemă administrativă; chiar şi în absenţa unei prevederi legale exprese, judecătorul trebuie să
exercite un control asupra administraţiei, de data aceasta însă decizând în caz de dubiu în favoarea
autorităţii

- Controlul jurisdicţional asupra administraţiei se poate realiza în trei moduri

• prin organe administrative speciale (soluţie respinsă întrucât astfel administraţia ar fi judecător
în proprie cauză şi s-ar putea ajunge la o anumită instabilitate a dreptului)

• prin atribuirea contenciosului administrativ către instanţele ordinare

• prin crearea unor instanţe speciale de drept public (tribunale administrative).

Rudolf Gneist:- În problema contenciosului administrativ, Gneist pledează pentru constituirea unor
tribunale administrative specializate

Gneist enumeră trei motive pentru care instanţele civile nu ar trebui să preia competenţe în materie de
jurisdicţie administrativă: în primul rând, chiar şi în cazul celei mai complete şi mai amănunţite pregătiri
prealabile, judecătorii nu vor fi în stare, ca pe lângă domeniile dreptului civil şi al dreptului penal, să
stăpânească şi întregul domeniu al legislaţiei administrative, pe când în cazul autorităţilor
administrative, aplicarea acesteia este o operaţiune curentă; în al doilea rând, în cele mai multe litigii ar
fi vorba nu de chestiuni de drept ci de probleme de fapt (sunt sau nu întrunite condiţiile legale privind
acordarea unui ajutor social, a unei concesiuni etc., iar în al treilea rând, controlul omnipotent al justiţiei
ar avea un efect paralizant asupra administraţiei.

statul de drept înseamnă „guvernare conform legilor”, însă în sensul că legile nu constituie fundamentul,
ci cadrul şi limitele unui executiv care acţionează în baza propriei autorităţi, în al doilea rând implică o
structurare organizatorică articulată a administraţiei în sensul unui „selfgovernment”, care nu este
înţeles ca o autoguvernare în privinţa problemelor proprii în mod liber faţă de stat, ci îndeplinirea
sarcinilor locale ale statului prin autoguvernarea societăţii în cadrul unor organe statale şi conform unor
legi adoptate de stat şi, în fine, mai presupune existenţa unei jurisdicţii administrative independente sub
aspect organizatoric şi procedural, care să exercite controlul necesar asupra administraţiei nu printr-un
distant colegiu de judecători, în strictă conformitate cu formele judiciare, ci printr-o procedură care să
corespundă exigenţelor de ordin material ale cazului şi să presupună familiarizarea cu circumstanţele
locale.

- Tot în cadrul concepţiei formale a statului de drept se încadrează teoriile pozitiviste ale dreptului
constituţional german: Prioritate se acordă legii, ca manifestare de voinţă, iar statul de drept apare ca „o
anumită ordine a raportului dintre individ, lege şi administraţie

67. Conceptia lui John Locke asupra separatiei puterilor:

• In „Second Treatise on Civil Government”

• Vizeaza cele 3 puteri ale comunitatii: legislativa, executiva, federativa

a) Legislativa:

o Totdeauna cea suprema

o Se refera la indrumarea si folosirea fortei comunitatii pentru conservarea ei si a membrilor

o =a face/modifica/stinge legi

o Incredintata mai multor persoane pt a evita abuzurile

o Cel mai bine atribuita in succesiunea consiliilor supreme ale adunarilor natiunii

o Odata adoptate-forta continua si putere constanta de aplicare

b) Executiva:

o DISTINCTA de legislativa mereu

o =puterea constanta de a aplica legile

o Derivata din cea legislativa

o Delegare de autoritate unei/unor persoane pentru administrarea guvernului si executarea

legilor

o Condusa de monarh-executor suprem al legii

c) Federativa:

o pentru raporturile externe guvernate de legile naturii

o atributii-face razboi, incheia pace, ligi si aliante

o mai greu de circumscris ca cea executiva, prin reguli fixe si legi pozitive, asadar e lasata la
prudenta si intelepciunea celor ce o au, care sunt cam aceeasi ce detin puterea executiva

68. Conceptia lui Montesquieu despre separatia puterilor:

• „Despre spiritul legilor”

• Obiectivul-unitate si rationalitate a dreptului+factorii de configurare

• Separa problema formei de guvernamant de cea a libertatii (=dreptul de a face ce ingaduie legile
si ca poate fi doar in guvernamintele moderate-nu in democratie sau aristocratie)

• In conceptia lui, 3 puteri: legislativa, executiva si judecatoreasca

a) Legislativa

 De reprezentanti capabili sa dezbata

 E suficienta o directiva generala in privinta exercitarii functiei

 Corp al reprezentantilor, ce nu trebuie intrunit in permanenta, ce elaboreaza legi si

supravegheaza buna aplicare a lor

 Expres bicameral-camera nobililor (celor privilegiati, ce se pot opune initiativelor poporului) si

ceilalti

 Intruniri NU din proprie initiativa

b) Executiva

 Ia hotarari active

 Cel mai bine atribuita unui monarh, dregator permanent, 1 singura persoana e ideal

 Absenta ei=suprimarea libertatii

 Persoana monarhului-imuna la lege; cei anchetati si pedepsiti sunt consilierii

 Poate hotara temporar impozitele, cu acordul puterii legislative

 Controleaza armata

 Drept de veto impotriva initiativelor corpului legislativ

c) Judecatoreasca

 Nu are existenta politica proprie, e „gura care rosteste cuvantul legii”

 Nu are relevanta politica

69. Provocari actuale la adresa spearatiei puterii in stat

1.dezvoltarea exploziva a sferei administrative (publice)

-administratia publica are cel mai mare volum de activitate in sfara statala (prin dimensiunea
personalului angrenat, expertiza, grad de organizare)

- in elaborarea proiectelor de lege un rol important il are expertiza structurilor administrative din cadul
ministerelor si celorlale autoritati publice centrale

2.delegarea legislativa = modificarea cadrului legislativ/ transgresarea unor limite impuse de executiv (pt
rezolvarea prompta si urgenta a problemelor)

-abilitarea executivului cu emiterea de acte normative prin care se modifica/abroga dispozitii ale legii,
ori sunt reglementate domenii pe care constituitia le rezerva legiuitorului

- pt masuri pe plan mai larg: emiterea de reglementari cu putere de lege

- treptat, instantele au admis valabilitatea actelor de delegare legislative in timp de pace, insa cu
anumite limite (= participarea executivului la actul de legiferare)

Remediu: utilizarea mijloacelor de control care recunosc parlamentelor limitarea precisa a abilitarii

3.justitia constitutionala – sistem de control al constitutionalitatii legilor, realizat prin instante speiale de
contencios constitutional

- un tribunal poate cenzura actul lergislativ al parlamentului, acesta fiind un remediu al cetateanului in
cazul incalcarii drepturilor si libertatilor ngarantate de constitutie

70. Structura de stat

=organizarea de ansamblu a puterii in raport cu teritoriul (separatia verticala a puterii)

1.Statul unitar

-un singur sistem de drept, un singur aparat de stat cu un singur nivel de autoritate legislativa, exacutiva
si judecatoreasca

-o singura cetatenie

-este produsul parcurgerii integrale a procesului de centralizare a puterii, rezultand astfel uniformizare
administrativa, a dreptului, justitiei, culturii etc.

a.state centralizate = exercitarea [uterii statalle se realizeaza prin intermediul autoritatii cntrale, cele
locale fiinde-le doar subordonate

b.state descentralizate=autoritatile locale pot avea unele comeptente decizionale

2.State compuse

a.asociatii de state = forme isotrice prin care unul sau mai multe state au fost reunite sub o autoritate
comuna/forme ale vietii internationale

-unuiunea prsonala – state monarhice, legi succesorale, functia de sef de stat revine unei persoane care
se afla deja pe tronul unui alt stat (element comun=sef de stat, elemente distincte=ordine politica,
juridica, organele)

-uniune reala= asociaytii de state care au in comun persoana sefului statului + anumite organe (de
regula executive)

-confederatia= asociatie de state independente, determinbate de consideratii economice si politice, de

ordin international (nu da nastere unui stat nou ca subiect de drept)

-scop: realizarea unor scopuri comune economice, financiare, politice, de aparare

-isi aleg un organism comun (dieta/congres) : se iau hotarari numai cu unanimitate de voturi

b.federatia = forma de stat compus, in care statele componente sunt integrate in plan consittutional, in
uniune, pierzandu-si practic suvberanitatea.

-2 nivele normative (drept fenederal+al statelor membre)

-2 categorii de autoritati publice

-statele membre au constitutii proprii, pe langa cea a federatiei

-2 cetatenii

71. Suveranitate, ca atribut al statului a apărut o dată cu apariţia acestuia, dar ideile şiconcepţiile despre
suveranitate apar mult mai târziu, ele fiind situate spre sfârşitul evului mediu. Se consideră că
primulcare a clarificat conceptul de suveranitate a fost Jean Bodin (1530 – 1595) în lucrarea

Les six livresde la Republique (1576), care considerând suveranitatea de origine divină a definit-o ca
puteresupremă absolută a statului, inalienabilă, constantă, imprescriptibilă şi indivizibilă. Astfel,
elconsideră că suveranul (monarhul în accepţiunea sa) nu este vasalul puterii temporale, cilocotenentul
divinităţii pe pământ, el este supus deci legilor naturale şi divine, nu se poate răsculaîmpotriva divinităţii,
însă nu este supus propriilor legi care se adresează doar supuşilor săi,suveranitatea sa fiind una absolută
şi deplină.

Ruptura faţă de acest sistem de gândire se va produce prin afirmarea faptului că putereadecurge de la
popor şi legitimitatea acesteia se justifică prin contractul social încheiat întremonarh, în calitatea sa de
detentor al puterii statale şi popor. Centralizarea şi raţionalizarea puteriide stat s-au fundamentat mai
târziu pe ideea unui monarh care îi reprezintă pe toţi supuşii săi,inclusiv plebea şi nu doar nobilimea care
îi era oricum supusă prin relaţiile de vasalitate şisuzeranitate. Secularizarea statului are drept punct de
plecare necesara secularizare a puterii destat, atunci confundată încă cu suveranitatea.Tocmai această
secularizare a permis fundamentarea teoriei suveranităţii populare, pasulînainte fiind realizat prin
descoperirea faptului că ceea ce anterior se afla concentrat în mâinilemonarhului este în fapt distribuit
între membrii colectivităţii statale, care, datorită calităţii lor decetăţeni sunt consideraţi a fi egali în
cadrul procesului decizional. Suveranitatea populară estefundamentată pe ideea universalităţii
conceptului de cetăţean (J. J. Rousseau); ea postulează ideeacă fiecare cetăţean cedează partea sa de
suveranitate pentru a întregi suma tuturor într-una deplinăşi inalienabilă. Guvernaţilor li se
încredinţează posibilitatea revocării reprezentanţilor săi şi dreptulde decizie finală.

-are caracter rational, organizat

-“superanitatis” (lat): putere relativa

72. Suveranitate-acceptiuni actuale+factori ce impun redimensionarea (+71 completari)

SUVERANITATE=Calitate a puterii de stat de a fi suprema pe plan intern si independenta pe plan

exterior.

A) Suprematia interna

• Vizeaza legitimarea juridica a deciziilor autoritatilor statului

• Are caracter absolut: cine e nemultumit nu poate nega autoritatea, daca e nedreptatit din cauza
unor abuzuri, poate actiona in cazul unor norme si proceduri (ex. actiune in instanta)

• Caracterul absolut este limitat in baza principiului subsidiaritatii=comunitatea europeana

intervine doar cand statele membre nu se descurca (e nevoie de abordare globala sau resurse mai mari),
altfel incalca libertatea

B) Independenta in exterior

• Fata de orice putere din exterior

• Fata de orice stat sau organizatie internationala

• Totusi, este limitata suveranitatea, odata cu intrarea in UE

C) Aparitia si evolutia conceptului

• Coincide cu aparitia si evolutia statului modern; se refera la ordine, centralizare etc.

 Bodin

i. insista pe caracterul permanent al suveranitatii

ii. Pentru el, suveranitate=putere absoluta („majestas”)

iii. 8 atribute esentiale-a face legi, razboi si pace, bate moneda, percepe taxe si impozite, instituti
inalti demnitari pentru judecare, gratiere, primirea juramantului

iv. Pierde in popularitate din cauza perspectivei asupra „vrajitoarelor”

 Grotius

i. Suveran=emite acte ce nu pot fi anulate prin vointa altcuiva

ii. Puterea nu se pierde chiar si la nerespectarea promisiunilor fata de supusi

iii. Vointa monarhului trebuie aprobata de Senat sau alte adunari

 Hobbes

i. Puterea se obtine prin cucerire sau acordul celor din comunitate

ii. Nu mai poate fi contestata, iar suveranul nu poate fi pedepsit

iii. Suveranul are drepturi indivizibile de a face legi, razboi, de a judeca etc.

 Rousseau

i. Suveranitatea=exercitarea vointei generale

ii. Nu poate fi instrainata, e indivizibila

iii. Suveran este doar poporul

iv. respinge principiul separatiei puterilor

v. initiaza teoria contractului social

vi. monarhii conduc, ei sunt agentii suveranitatii

 Blackstone

i. E necesara o autoritate suprema, absoluta, incontrolabila

ii. Puterea de a face legi ce trebuie respectate de toti

iii. Regele=executivul

iv. Aristocratii=legislativul (adevarata putere suverana)

 Sieyes

i. Poporul e titularul suveranitatii (doctrina puterii constituante)

ii. Viza puterea pe Stari. Starea Generala nu trebuia, in viziunea lui, sa aiba nevoie de votul
concurent al Starilor 1 2 si 3

iii. Poporul voteaza liber

iv. Ideile lui se oglindesc in Constitutia Franceza din 1791

v. Legislativ-monarhul (cu drept de veto) si adunarile reprezentative

vi. Trateaza suveranitatea sub aspectul a ce organe au putere legislativa si al competentei reziduale

 Austin
i. o asociaza supunerii

ii. in opinia lui, orice forma de guvernamant e monarhie sau aristocratie

iii. suveranul nu poate avea obligatii fata de supusi

 Gerber-o caracteristica a puterii depline de stat, nu o putere de sine statatoare

 Krabbe

i. suveran e DREPTUL

ii. forta obligatorie a dreptului din sentimentul si constiinta juridica

iii. sustine renuntarea la „autoritate superioara”, spre ideea de stat mondial

 H. Kelsen

i. Norma trebuie analizata doar sub aspectul validitatii

ii. Dreptul=ansamblul ierarhizat de norme juridice de la mare la mic, prin urmare una trebuie sa fie
fundamentala

iii. Suveranitatea este dispensabila

iv. Anuleaza distinctiile dintre stat si drept

 C. Schmitt

i. Opus fata de Kelsen

ii. Pentru el, importanta e decizia, nu norma

iii. Cine decide asupra exceptiei e suveran

 H.Heller

i. Social democrat ce vede suveranitatea ca premisa a unei ordini internationale si viabile efective

ii. Consta in decizie teritoriala si actiune chiar si impotriva dreptului, ca exceptie

iii. E amenintata de liberalism si nationalism

D) Aspectele actuale

• Imediat dupa primul razboi mondial au fost controverse in legatura cu formarea unei organizatii
supranationale

• Odata cu cresterea interdependentei mondiale, trebuie angajamente

• Obligatiile internationale afecteaza suveranitatea; acestea sunt consecinta inevitabila a

dezvoltarii economiei si tehnologiei

• Suveranitatea-premisa unei ordini internationale efective (Heller) ce duce la obligatii in plan

intern
73. Forma de guvernamant

In literatura marxista forma de guvernamant a fost analizata ca element al formei de stat.

Platon spunea ca aristocratia, forma ideala de guvernamant, degenereaza in timocratie,adica

guvernamantul celor ambitiosi si lacomi de bogatii. Odata bogatiile acumulate timocratia se transforma
in oligarhie iar abuzurile oligarhiei duc la nasterea dorintei de libertate si atunci apare democratia iar
excesul de libertate da loc tiraniei.

Aristotel a retinut ca trei forme de guvernamant sunt posibile:

- Monarhia

- Aristrocatia

- Republica

J.Locke si Montesquieu au facut o noua clasificare:

- republica

-monarhie

-despotism

In literatura romaneasca din 1950-1990 s-a aratat ca cea mai generala clasificare a formelor de
guvernamant este aceea in republici si monarhi. Monarhia este forma de guvernamant in care puterea
suprema este retinuta de o singura persoana ce ocupa tronul fie prin succesiune,fie pe viata.

Institutia monarhiei trebuie analizata prin prisma raporturilor dintre monarh si celelate organe centrale
ala statelor.

1. Monarhia nelimitata,despotica sau absoluta

2. Monarhia limitata,cum este cea constitutionala

Pentru monarhiile din statele burgheze s-a facut deosebirea intre:

1. Monarhii constitutionale care se caracterizeaza prin restrangerea prerogativelor politice ale

monarhului, largirea atributiilor parlamentului, formarea guvernului pe baza majoritatii parlamentare si
responsabilitatea sa in fata parlamentului.

2. Monarhii dualiste care se caracterizeaza prin faptul ca guvernul este numit si subordonat al
monarhului si restrans in prerogativele sale prin existenta si activitatea parlamentului.

Republica:

- Puterea apartine unui organ ales pe timp limitat( sau unor organe,acolo unde exista si un
parlament si un presedinte ales de catre popor).

- Sunt parlamentare si prezidentiale

74. Aparitia controlului constitutionalitatii legilor

Controlul constitutionalitatii legilor poate fi politic, parlamentar, jurisdictional prin intermediul opiniei
publice.

Controlul prin opinia publica:

- Este controlul elementar

- Reactia opiniei publice in momentul incalcarii unei prevederi constitutionale de catre puterile
constituite cu ocazia adoptarii unor reguli juridice

Controlul politic:

- Revenea Senatului.

- A aparut in Franta

- Avea sarcina de a aprecia constitutionalitatea unei legi dupa adoptarea ei de catre corpul
legislativ si inaintea promulgarii

- Caracterul politic al aceste forme de control decurgea si din modul de constituire si din pozitia
celei de-a doua camere

Controlul parlamentar :

- Consta in examinarea legii,de regula anterior adoptarii acesteia,de regula de catre o comisie
constitutionala

- Examinarea se face sub aspectul conformitatii cu constitutia

- Aceasta forma de control a fost intalnita in statele comuniste si avea un caracter pur formal

- A constitui una din modalitatile, prea putin convingatoare de altfel prin care statele comuniste
cautau sa creeze aparenta unei vieti politice si parlamentare cat de cat democratice

Controlul jurisdictional:

- Singura forma efectiva si impartiala de control al constitutionalitatii legilor

- Este incredintat dupa caz fie unui ansamblu de tribunale,fie unui singur tribunal care se afla in
varful ierarhiei instantelor ordinare

- Poate fi incredintat de asemenea unor tribunale speciale denumite tribunale sau curti
constitutionale

75. Regimul politic sau constitutional

Cei mai multi autori impart azi regimurile politice in:

1) Liberale
2) Autoritare(nedemocratice, marxiste)

Montesquieu – stabilea guvernamintele dupa forma lor, stabilind 3 tipuri de stat : monarchic,
republican (puterea se exercita in conformitate cu legea), despotic (fara respectarea vreunei legi => ceea
ce nu il determina pe autor sa nu mai cuprinda in analiza sa si aceasta forma de guvernamant. De aici
rezulta ca “guvernamantul” ar putea fi inlocuit cu “regimul politic”. Astfel, conceptia lui Montesquieu nu
permite o distinctie intre regim politic si regim constitutional, deoarece ambele ar putea avea
semnificatia de “mijloace, metode, proceduri” prin care se realizeaza guvernarea.

Lord Acton face referire la Marea Britanie de pana in 1688 si la statul englez de dupa acea data,
comparandu-le. El precizeaza ca pana la data precizata se poate vorbi de un “regim polit”, iar dupa
aceasta data de un “regim constitutional”.

- Pentru stabilirea exacta, daca regimul politic este tot una cu regimul constitutional se propune
utilizarea notiunii de regim politic in sensul de sistem de organizare a autoritatilor publice, a raporturilor
dintre ele si a raporurilor dintre ansamblul structurilor etatice si popor, raporturi anvizajate primordial
din perspectiva metodelor de guvernare. Atunci cand guvernarea se realizeaza pe baza constitutiei,
regimul politic al acesteia este regimul constitutional. Deci in acest caz cele doua notiuni sunt sinonime.

- In ceea ce priveste regimul politic socialist, daca acesta este sau nu un regim constitutional este
determinat de cel putin doua imprejurari. Una se refera la situatia ca legile fundamentale de viata au
luat nastere prin ceea ce a fost numit “frauda la constitutie” iar alta se refera la prapastia dintre
normativitate si realitate care caracterizeaza societatea politica de tip comunist. Si atunci, chiar daca
puterea s-ar fi infaptuit potrivit constitutiei, fapt ce nu are decat o acoperire partiala in realitate, tot ar fi
fost greu sa se aprecieze regimul politic socialist ca un regim constitutional.

76. Regimul politic prezidential

• (SUA) In reg prezidential, principiul separatiei puterilr a fost riguros aplicat. Presedintele
concentreaza in mainile sale toate competentele executive si exercita concomitant functia de sef de stat
si sef de guvern.

• Sefii departamentelor ministeriale depind numai de autoritatea presedintelui. Ei nu au teoretic

putere de decizie. Nu au acces la nici una din Camere, guvernul nu actioneaza ca organ collegial, ministrii
nu raspund solidar, ci individual numai in fata sefului statului.

• Autoritatea sefului executivului provine dintr-o investitura populara. Cu acest titlu el este
independent de Parlament, in fata caruia nu raspunde dpdv politic, in schimb, nici el nu poate sa dispuna
dizolvarea acestuia.

• Structura reg prezidential este simpla, reducandu-se la un executive monist si la un parlament

bicameral.

• Separarea rigida a puterilor intemeiata de Constitutia SUA a fost atenuata in practica de doua
modalitati:
- cresterea importantei institutiei prezidentiale care devine un motor al vietii sociale, parerile
presedintelui, aprobate de opinia publica, fiind insusite de parlament.

- Stabilirea unui “parlamentarism de culoar” , cum il denumea W. Wilson, adica acel procedeu
prin care diversi secretari iau contacte oficioase, dar eficace cu Congresul.

• Sunt alesi de popor atat presedintele, ca sef al executivului, cat si parlamentul, ca unic organ
legiuitor.

• Presedintele nu poate dizolva Congresul, iar Congresul nu poate demite presedintele.

• Un domeniu in care presedintele are o importanta sfera de atributii este cel al relatiilor externe,
dar pt a nu se ajunge la abuz, Constitutia SUA a prevazut posibilitatea senatului de a refuza ratificarea
ratelor incheiate de presedinte. De asemenea, dreptul presedintelui de a declara razboi nu se poate
execita fara aprobarea Senatului.

• Presedintele SUA are importante responsabilitati in domeniul coordonarii activitatii executiv-

administrative si in domeniul apararii tarii. Are in competenta sa numirea membrilor Curtii Supreme cu
aizul Senatului. Presedintele mai are si drept de veto prin care se poate opune intrarii in vigoare a unei
legi.

• Vicepresedintele indeplineste doar acele insarcinari pe care i le incredinteaza presedintele..

• Secretarii de stat (ministrii) conduc departamentele ce le-au fost incredintate sub directa
coordonare a presedintelui.

• Deputatii celor doua Camere ale Congresului SUA sunt alesi prin vot direct , senatorii sunt alesi
pt o perioada de 6 ani.

• Congresul SUA este organ de stat cu largi prerogative. Ca orice parlament are ca sarcina
fundamentala adoptarea legilor.

• Puterea judecatoreasca este reprezentata de Curtea Suprema, compusa din judecatorii

inamovibili, numiti pe viata de presedinte si confirmati de Senat.

• Fiecare din cele 3 puteri (executiva, legislativa si judecatoareasca) functioneaza mai mult sub
imperiul necesitatii colaborarii decat cel al separarii puterilor.

77. Regimul politic parlamentar

• P. Pactet preciza ca regimul parlamentar functineaza potrivit unei “scheme” care se

caracterizeaza prin:

- disocierea organelor executive si procedura de “contreseing”

- responsabilitatea politica a guvernului si dizolvarea parlamentului

- colaborarea guvernului cu adunarile.

• Reg parlamentar se caracterizeaza prin aceea ca puterea executive provoaca parlamentul, il
poate dizolva, iar parlamentul poate (prin motiune de cenzura) determina demisia guvernului. Puterea
judecatoareasca putand si ea actiona asupra celorlalte puteri. Intr-un astfel de regim, seful puterii
executive poate fi, dupa caz , un monarh(Anglia) sau un presedinte(Italia).

• Unicul organ ales de popor este Parlamentul.

• Regimul parlamentar presupune un executive care este reprezentat de doua organe: seful
statului si guvernul

• Presedintele unei republici este ales pe o perioada determinata. El are atributii mai restranse
decat presedintele unei republici prezidentiale si nu are drept de veto.

• Guvernul este organul executiv esential, acesta nu poate actiona decat avand increderea
parlamentului.

• Seful guvernului conduce politica generala a tarii si raspunde de realizarea ei. El alcatuieste
cabinetul.

• Puterea judecatoreasca este reprezentata de instantele judecatoresti. Alaturi de aceasta un rol

fundamental joaca Curtile sau Tribunalele Constitutionale ca organe jurisdictionale.

Marea Britanie

• La inceput parlamentul Marii Britanii a fost unicameral. Din 1330 el este bicameral format din
Camera Lorzilor si Camera Comunelor. Se adopta mari texte privind drepturile si libertatile cetateanului.

• Cadrul institutional presupune: Coroana, Parlamentul, Cabinetul, Guvernul si instantele

judecatoresti.

Coroana

- Este supusa regimul fundamental al neutralitatii politice.

- Prerogativele sale sunt pur nominale si multe altele ale reginei au nevoie de contreseing.

Parlamentul - este constituit din Camera Lorzilor si Camera Comunelor.

- Camera Lorzilor este compusa din 1200 persoane si este formata din lorzi ereditari , spirituali si
judiciari.

- Camera Comunelor este formata prin alegeri care au loc o data la 5 ani. Este condusa de un
speaker ales pe durata legislaturii , care dispune de o considerabila autoritate.

Primul ministru si Cabinetul

- conduc intreaga politica

- Primul ministru este liderul partidului majoritar, membru al Camerei Comunelor.

- Cabinetul este o formatie redusa, dar importanta care are 100 membri
Guvernul

- este ierarhizat pe 3 nivele: Cabinetul, Ministri cu portofoliu, Secretari si Subsecretari de stat.

78.Regimul politic semi-prezidential-cazul actual-Franta

-daca in trecut seful statului avea o autoritate diminuata fata de cea a parlamentului, legea din 1962 a
instituit un presedinte de republica, a carui pozitie este asemanatoare cu cea a presedintelui SUA;

-presedintele nu mai este ales de parlament, ci de corpul electoral prin vot universal: astfel el are o
pozitie egala cu a parlamentului si pozitie superioara fata de prim-ministru si ministri;

-are atributii mai largi si mai importante, o mare parte a actelor sale nu mai trebuie contrasemnate de
ministrul de resort(pt dizolvarea parlamentului de ex);

-presedintele are dreptul de a recurge la referendum, ceea ce constituie un mijloc de presiune asupra
parlamentului;

-totusi sistemul pastreaza trasaturile unui regim parlamentar:executiv bifurcat(compus din seful de stat
iresponsabil din pct de vdere politic si un guvern, raspunzator in fata parlamentului);

-presedintele nu are o putere discretionara in numirea guvernului, acesta din urma trebuie sa obtina
votul de incredere al parlamentului;

-presedintele are prerogativa de a dizolva adunarea nationala, prerogativa neconditionata de avizul

conform al Senatului.

79. Regimul de adunare

Puterea este exercitata de popor prin organele sale alese,executivul aparand ca simplu organ de
executie a deciziilor deliberate si adoptate de adunari.

Trasaturi fundamentale:

- Executivul nu este de regula un organ unipersonal ci un organ colegial,fapt ce face posibila

impartirea sarcinilor, difuzia “puterilor” ,concurenta,ceea ce limiteaza puterile fiecarui membru

- Membrii executivului sunt numiti si revocati in mod liber de adunare.

- Puterea legislativului asupra executivului poate merge pana la anularea deciziilor luate de
executiv

Trasaturile unui astfel de regim se regasesc potrivit unei opinii majoritare numai in constituria
franceza.Aceasta constitutie nu a fot niciodata aplicata.
Acest regim a fost intalnit si in Elvetia si in statele socialiste unde toate organele sunt subordonate fata
de unul de varf.

80.Cetatenia europeana

Cetatenia europeana a fost instituita prin Tratatul de la Maastricht, semnat in 1991 si este reglementata
in articolele 18-25 din Tratatul de functionare a UE.Ea nu inlocuieste cetatenia nationala, ci o
completeaza;deciziile unui stat membru in materie de cetatenie trebuie respectate de celelalte state
membre.

Drepturile unui cetatean al Uniunii(art.20 TFUE):

a)dreptul de libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre(cu anumite limitari si conditii)-nu
implica automat si intrarea intr-un raport de munca;

b)dreptul de a alege si de a fi ales in Parlamentul European si la alegerile locale in statul membru in care
isi are resedinta in aceleasi conditii ca cetatenii acelui stat;

c)dreptul la protectie diplomatica si consulara din partea oricarui stat membru, pt persoana aflata intr-o
tara in care statul sau de cetatenie nu are reprezentante diplomatice sau consulare;

d)dreptul de a inainta petitii Parlamentului European si de a se adresa Ombudsmanului European;

e)dreptul de acces la documentele si institutiile Uniunii.

81.Drepturi si libertati fundamentale:notiune si clasificari

Pt definirea acestor concepte trebuie sa luam in considerare ca sunt:

a)drepturi subiective;

b)drepturi esentiale pt cetateni;

c)datorita importantei lor sunt inscrise in acte deosebite, cum ar fi declaratii de drepturi, legi
fundamentale.

Drepturile fundamentale sunt definite ca acele drepturi consacrate de Constitutie si care sunt
determinante pentru statutul juridic al cetateanului. Anumite drepturi subiective, datorita importantei
lor, sunt selectate pe criteriul valoric si inscrise ca drepturi fundamentale. Drepturile fundamentale sunt
drepturi esentiale pentru cetateni,pentru viata, libertatea, personalitatea lor. Caracterul de drepturi
esentiale il dobandesc in raport cu conditiile concrete de existenta ale unei societati. Un drept subiectiv
poatefi considerat esential si deci fundamental intr-o societate data, dar isi poate pierde acestcaracter in
alta societate. Drepturile fundamentale pot fi explicate numai daca suntanalizate in interdependenta lor
cu celelalte fenomene, indeosebi cu realitatileeconomice, sociale si politice din fiecare tara

Clasificare:
a) drepturi care au drept obiect ocrotirea persoanei umane si a vietii ei private fata de orice
amestec din afara: dreptul la viata si la integritate fizica si psihica, libera circulatie, inviolabilitatea
domiciliului si resedintei, secretul corespondentei si a celorlalte mijloace de comunicare, libertatea
constiintei, dreptul la informative

b) drepturi social-economice: dreptul la munca, dreptul la ocrotirea sanatatii, dreptul la greva

dreptul la proprietatea privata, dreptul de mostenire, dreptul la invatatura, dreptul celui vatamat intr-un
drept al sau de o autoritate publica, liberul acces la justitie.

c) drepturi politice: dreptul de a alege si de a fi ales in organele reprezentative locale sau nationale,
de a vota in cadrul referendumurilor

d) drepturi social-politice:libertatea de exprimare, libertatea cultelor, libertatea intrunirilor,

libertatea de asociere, dreptul de petitionare.

82. Restrangerea exercitiului unor drepturi

Restrangerea exercitiului unor drepturi – art. 53 Constitutie

-numai cu titlu de exceptie, numai conditionat si numai prin lege

-legea poate face acest lucru numai daca se impune, in urmatoarele situatii:

- apararea securittatii nationale, a ordinii publice, a drepturilor si libertatilor cetatenesti

- prevenirea unei calamitati naturale, a unui dezastru

-pt ca restrangerea sa poata opera trebuie sa fie necesara intr-o societate democratica, constituind
astfel (necesitatea) un element de referinta in analiza particulara a fiecarei situatii in parte

- analiza va fi realizata fie de legiuitor (atunci cand va adopta astfel de masuri), fie de judecatorul
constitutional (cand va trebuie sa controleze constitutionalitatea unei astfel de masuri)

- aceasta masura nu poate aduce atingere drepturilor si libertatilor, ci trebuie sa se limiteze doar la
conditiile lor de realizare in concret

83. Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica

Drept fundamental – din categoria drepturilor garantii.

Presupune raspunderea autoritatilor publice pt vatamarile produse cetateanului prin incalcarea

drepturilor si libertatilor acestuia.

Aceasta raspundere apare in 3 situatii:

a) Cand este emis un act administrativ ce vatama o persoana (toate actele administrative emise de
autoritatile publice, fara deosebire de natura lor juridica – nu intra aici legile sau hotararile unor
judecatori in spetele solutionate de acestia)

b) Cand nu se solutioneaza in termen lega, o cerere a unei persoane ( De exemplu este depasit
termenul legal, sau pur si simplu autoritatea publica tace, nu raspunde la cerere.)

c) Cand prin erori judiciare in procesele penale se produc prejudicii.

Repararea prejudiciului presupune 3 etape:

1. Recunoasterea dreptului

2. Anularea actului

3. Repararea pagubei

Cetatenii nu trebuie sa probeze vinavatia functionarului public, ci sa arate ca prin actul emis, i s-a adus
un prejudiciu.

Trebuie demonstrata legatura de cauzalitate.

Organul care solutioneaza acest tip de litigiu este cel competent, potrivit legii.

84. Indatoririle fundamentale

1. Fidelitatea fata de tara – cei cu functii publice (militari, judecatori) depun juramant de fidelitate.

2. Apararea patriei – apartine tuturor cetatenilor, barbati, femei, fara nicio deosebire (religie,
origine etnica, etc).

- Calcarea juramantului militar, tradarea de patrie, trecerea de partea inamicului – crime grave ce
sunt pedepsite.

- Presupune satisfacerea obligatiilor militare.

- Inainte aceasta obligatie le revenea barbatilor intre 20 si 35 de ani. Dupa revizuire – Constitutia
prevedea ca o lege organica va reglementa acest aspect (indatoririle vor reveni atat barbatilor cat si
femeilor.

- Constitutia a mentinut varsta de 20-35 de ani. Exceptie in cazul voluntarilor.

3. Contributiile la cheltuielile publice

- Plata de impozite + taxe

- Se refera la orice cheltuieli publice, nu doar cele legate de constituirea veniturilor bugetului de
stat.

- Principiul egalitatii in materie fiscala – face referire la principiul proportionalitatii si al echitatii in

materie fiscala, repartizarea formal-egalitara a obligatiilor fiscale, si la asezarea justa a sarcinilor fiscale.

- Alineatul (3) interzice stablilirea oricaror alte prestatii in afara celor expres prevazute de lege, in
afara de situatiile exceptionale (catastrofe naturale, stari exceptionale).

4. Exercitarea cu buna-credinta a drepturilor si obligatiilor

- Incumba tuturor locuitorilor din Romania

- Obligatia de a nu incalca drepturile si libertatile celorlalti.

85. Sistemul electoral si scrutinul

• Sistem electoral – institutie a dreptului constitutional.

• Ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale ce apar in sfera desemnarii
reprezentantilor poporului.

• Aceste norme stabilesc drepturile electorale ale cetatenilor, garantiile acestora, modul de
scrutin, etapele + desfasurarea alegerilor, dar si stabilirea rezultatelor alegerilor + atribuirea mandatelor.

• Drepturile electorale sunt drepturi politice (de ex dreptul de a alege si de a fi ales)

• Caracteristici – Vot universal, egal, direct, secret, liber exprimat.

 Universal

- Este opus votului selectiv (cenzitar si capacitar)

- Cenzitar

- Censul pe avere – existenta unei averi minime pt a putea vota

- Censul de sex – inlatura femeile de la vot

- Censul pe varsta – implinirea unei varste exagerat de ridicate fata de varsta majoratului. (de ex
30-40 de ani)

- Votul capacitar – presupune un anumit grad de instructie al alegatorului.

 Egal
- Principiul egalitatii in drepturi.

- Fiecare cetatean are dreptul la un singur vot pt alegerea aceleiasi autoritati publice.

- Nu exista vot plural sau vot multiplu.

- Nu exista colegii electorale formate pe criteriul averii/profesiei (care ar duce la inegalitatea

votului).

 Direct

- Exprimarea personala a dreptului de vot, si nu prin reprezentant

 Secret – Votul este secret.

 Liber exprimat – fiecare cetatean are libertatea de a vota sau nu.

• Dreptul de a fi ales – Pentru a exercita aceste drept, persoana trebuie sa indeplineasca conditiile
pt a putea participa la un partid politic.

• data cu aderarea la UE, cetatenii pot fi alesi si pt Parlamentul European.

Clasificarea sistemelor electorale si a modurilor de scrutin

• Scrutin: Modalitatea in care alegatorii desemneaza deputatii, senatorii, consilierii, etc

• Reprezinta principalul criteriu de clasificare a sistemelor electorale.

• Exista doua sisteme electorale: cel majoritar si cel proportional, dar pot exista si sisteme mixte.

• Sistemul majoritar:

- In acest sistem sunt alesi candidatii care obtin cel mai mare numar de voturi.

- Din primul tur se aleg candidatii cu cel mai mare numar de voturi

- Se organizeaza si un al doilea tur, intre candidatii care au obtinut un nr minim de voturi stabilit
de lege.
• Sistemul reprezentarii proportionale:

- Consta in atribuirea mandatelor proportional cu nr de voturi obtinute de fiecare candidat sau

lista de candidati.

- Se intalneste in Franta, Germania, Elvetia, Austria, etc.

• Sisteme mixte:combina sistemul majoritar cu cel porportional.

Categorii de scrutin:

• Scrutin uninominal:

- Desemnarea unui singur candidat al fiecarui partid intr-o circumscriptie electorala.

- Delimitarea circumscriptiilor electorale se face in asa fel incat acestea sa aiba un nr aproximativ
egal de locuitori, iar teritoriul tarii impartit in atatea circumscriptii cate mandate exista in competita
electorala.

- Cel ales reprezinta intreg poporul si nu doar pe alegatorii din circumscriptia unde a castigat
alegerile.

- Acest tip de scrutin creeaza o majoritate parlamentara stabila.

• Scrutinul de lista:

- Alegatorul isi exprima optiunea pt o lista de candidati propusa de fiecare partid.

- Nu presupune o decupare speciala a circumscriptiei electorale.

- Este de doua feluri: cu liste blocate si cu liste deschise.

- In cazul listelor blocate – nu este permisa interventia din partea alegatorului

- In cazul listelor deschise – alegatorul are posibilitatea de a modifica sau chiar a alcatui lista.

Organizarea + desfasurarea alegerilor

• Circumscriptia electorala -> Unitate administrativ teritoriala – judet.

• Colegii uninominale -> Subunitati ale unei circumscriptii electorale – este atribuit un singur
mandat.

• Numarul de mandate pentru fiecare circumscriptie electorala se stabileste in functie de norma

de reprezentare, care este numarul de cetateni reprezentati de un deputat sau senator.

• Norma de reprezentare pt alegerea Camerei Deputatilor: Un deputat reprezinta 70.000 de

locuitori.

• Pentru alegerea Senatului: Un senator reprezinta 160.000 de locuitori.

• Un element important al organizarii si desfasurarii alegerilor sunt registrele electorale si listele

electorale.

• Registrele electorale

- baza de date in care sunt inscrisi toti cetatenii ormani, inclusiv cei cu domiciliul in strainatate, si
care au drept de vot.

- Datele care se inscriu in Registrul electoral:

a) Data nasterii

b) CNP

c) Tara de domiciliu

d) Adresa de domiciliu/resedinta

e) Seria + nr C.I. sau cartii de alegator.

• Listele electorale

- Totalitatea cetatenilor cu drept de vot inscrisi in Registrul electoral

- Fiecare alegator – inscris intr-o singura lista electorala permanenta.

• Cartea de alegator

- Cetateanul isi exercita dreptul de vot pe baza acestei carti.

- Un alegator nu poate primi decat o singura carte de alegator.

Autoritatea Electorala Permanenta

• Institutie administrativa care asigura aplicarea unitara a dispozitiilor legale privind organizarea si
desfasurarea alegerilor.

• Perioada electorala desemneaza intervalul de timp care incepe la data aducerii la cunostinta
publica a zilei alegerilor si se incheie odata cu comunicarea oficiala a rezultatului scrutinului.

• Autoritatea Electorala Permanenta asigura buna desfasurare a alegerilor in toate sectiile de

votare.

Birourile electorale

• Prin intermediul acestora au loc activitatile legale de organizare si desfasurare a alegerilor.

• Sunt alcatuite numai din cetateni cu drept de vot.

• Candidatii si rudele acestora nu pot face parte din birourile electorale.

• Exista 3 categorii de birouri

- Biroul Electoral Central

- Birouri electorale de circumscriptie

- Birouri electorale ale sectiilor de votare

• Sectiile de votare – se organizeaza in vederea desfasurarii operatiunilor electorale legate direct

de exercitarea dr de vot.

• Candidaturile

- Dreptul de a propune candidaturi apartine partidelor politice (competitori electorali).

- Nu se admit liste de candidati independenti.

- Nu pot candida persoanele care nu indeplinesc conditiile art 37 din constitutie pt a fi alese
(incompatibilitatile)

• Campania electorala

- Perioada in care partidele isi desfasoara activitati specifice de promovare a programului si

candidatilor lor, in scopul formarii si orientarii optiunii electoratului.

- Candidatii, si partidele politice au libertatea sa-si exprime opiniile in mod liber si fara nicio
discriminare, prin mitinguri si adunari.

• Desfasurarea votarii

- Votarea se desfasoara intr-o singura zi, care poate fi doar duminica, intre orele 7-21.

- Toate masurile pt buna desfasurare sunt luate de birourile electorale.

- Procedura (Alegatorii vin cu buletinul, semneaza in lista electorala speciala, voteaza in cabina,
etc, etc, etc).

• Stabilirea rezultatelor

- Dupa incheierea votarii, se numara voturile. (in fiecare birou electoral al sectiilor de votare)

- Se fac tabele, in care se noteaza nr de voturi ale fiecarui candidat, precum si voturile nule.

- La nivelul Biroului electoral de circumscriptie, dupa primirea dosarelor si proceselor-verbale,

acest birou incheie cate un proces-verbal referitor la voturile exprimate pt fiecare partid politic, alianta,
sau candidat.

- La nivelul Biroului Electoral Central – aceeasi procedura, dar se stabileste si care aliante, partide
indeplinesc pragul electoral. (adica cine merge mai departe si cine iese afara)

• Atribuirea mandatelor

Atribuirea mandatelor de deputat si de senator se face in doua etape

- In prima etapa, la nivelul colegiilor uninominale, se atribuie un mandat candidatilor care apartin
unui competitor electoral ce a intrunit pragul electoral si care au obtinut majoritatea voturilor valabil
exprimate in colegiul uninominal in care au candidat.
- In a doua etapa, de alocare pe colegii, biroul electoral de circumscriptie va intocmi, o lista
ordonata cu toti candidatii care nu li s-au atribuit mandate in prima etapa.

• Atribuirea mandatului de Presedinte al Romaniei

- La primul tur de scrutin, birourile electorale trimit procesele-verbale Biroului Electoral Central.

- Acesta la randul lui incheie un proces-verbal,care cuprinde toate informatiile referitoare la

voturi.

- La al doilea tur, se urmeaza aceeasi procedura, si este ales candidatul care a intrunit cel mai
mare nr de voturi.

- Procesul-verbal pt fiecare tip de scrutin se inainteaza impreuna cu dosarele birourilor electorale

de circumscriptie Curtii Constitutionale, in termen de 24 de h de la inregistrarea ultimului dosar.

- Curtea Constitutionala publica rezultatul alegerilor in presa si in Monitorul Oficial al Romaniei.

86. Functiile Parlamentului:

a) LEGISLATIVA:

• cea mai importanta; e unica autoritate legiuitoare

• pot participa la adoptarea legilor si alte autoritati sau persoane (Guvernul, Presedintele sau
cetatenii), in etapa initiativei legisaltive sau a promulgarii legilor

• posibilitatea derogarii legislative sau a adoptarii unor ordonante de urgenta (in absenta unei legi
de abilitare), in ambele cazuri de Guvern, sub controlul Parlamentului

• legea are forta juridica suprema in ierarhia actelor normative si e adoptata printr-o procedura
speciala

b) DE CONTROL:

• Controleaza activitatile celorlalte autoritati publice, cum la randul lui e supus unui control sau
anumitor modalitati de influentare din partea CCR, Presedinte sau Guvern

i. Mijloace de control a Guvernului:

o Acordarea votului de incredere; aproba lista Guvernului si programele de guvernare

o Motiune de cenzura-il poate demite; initiata de un sfert din numarul deputatilor si al senatorilor,
adoptata cu majoritate calificata
o Informare-Camerele si comisiile pot solicita, prin presedintii lor, autoritatilor publice orice
informatii sau documente considerate necesare activitatii lor

o Intrebari si interpelari-Guvernul+membrii sunt obligati sa raspunda intrebarilor

o Adoptarea unei legi de abilitare si aprobarea ordonantelor

o Cererea de incepere a urmaririi penale impotriva membrilor Guvernului, pentru faptele savarsite
in exercitiul functiei lor

o Prin Comisiile permanente pot initia anchete, cu acordul Camerei sau al Biroului permanent (in
cazul Senatului); Camerele pot decide si constituirea unor comisii de ancheta speciale;obiectul anchetei-
activitatea Guvernului sau a altor autoritati executive

ii. Control asupra activitatii Presedintelui:

o Din stipularea obligatiei de a instiinta sau consulta Parlamentul sau de a cere aprobarea pentru
exercitarea anumitor atributii. Exemple: consulta Parlamentul inainte de referendum national; aprobare
prealabila pentru mobilizarea generala sau partiala a armatei; mesaj prezidential pentru informare in
legatura cu masurile adoptate in vederea respingerii unei agresiuni armate impotriva Romaniei

o Posibilitatea suspendarii cu majoritatea celor 2 Camere, reunite in sedinta comuna, cu avizul

CCR, la cererea minim 1/3 deputati si senatori

o Posibilitatea de a puner sub acuzare pentru inalta tradare

c) GUVERNAMENTALA

• Determina politica externa, asigura echilibrul financiar si numeste, desemneaza, alege sau
avizeaza anumite persoane in functii sau demnitati publice

• Atributii:

 Acordarea votului de incredere listei Guvernului si programului de guvernare propus

 Motiunea de cenzura- Guvernul poate fi demis si in imprejurari din care nu reiese culpa lor, mai
exact din pierderea increderii fata de capacitatea lor

 Numirea in anumite functii sau demnitati publice: ex 6 din cei 9 judecatori CCR, cei 15 membri
ai CSM (Consiliul Superior al Magistraturii) si membrii Curtii de Conturi sau directorul SRI

 Ratificarea tratatelor internationale

 Adoptarea legilor bugetului de stat si a bugetului de asigurari sociale de stat

III.DREPT ROMAN

1. Codificarea justiniană (p. 70, vol. I)

Justinian este unul dintre marii legiuitori ai lumii, urmândui lui Hamurabi și precedându-l pe Napoleon.
Corpus juis civilis se remarcă prin vastitate, încercarea de readaptare a instituțiilor juridice consacrate la
condițiile Imperiului Roman de Răsărit și ale poparelor orientale din perimetrul acestui imperiu.
Imperfecțiunea se datorează muncii nenitare a comisarilor conduși de Trebonian, ingerințelor
nesistematizate ale acestora în textele clasice și menținerea unor dispoziții contradictorii.

Opera sa are o structura quatripartită: Codul (Codex), Digestele (Digesta sive Pandectae),Institutele
(Institutiones) și Novelele (Novellae constitutiones)

1.Codul

Este format din 12 cărți împărțite în titluri ce cuprind peste 4500 de constituții imperiale în ordine
cronologică, de la Hadrian până la Justinian. Fiecare lege este însoțită de elemente de individualizare,
fiind precedată de o inscriptio (indicarea autorului și celui vizat) și urmată de o subscriptio (data și locul
publicării)

2.Digestele

Justinian a patronat redactarea unei culegeri de compilați din deciziile motivate ale celebrilor
jurisconsulți, compilații ordonate pe materii. Cele 50 de volume au fost terminate în 3 ani, deși Justinian
a acordat echipei lui Trebonian 10 ani pentru elaborarea operei.

Schema Pandectelor o urmărește, în general, pe cea a comentariilor la edictul pretorian. Sunt împărțite
în titluri, fragmente de legi și paragrafe.

3.Institutele

Manual de drept roman pentru uzul studeților. Având un volum impresionant, Digestele erau practic
inoperante pentru neințiați, ceea ce a impus, în vederea relansării studiului dreptului, realizarea unui
manual care să sintetizeze principiile și argumentația științifică. Acesta a fost investit cu putere de lege în
fața instanțelor judecătorești. Nu sunt indicate, spre deosebire de celelalte opere justiniene sursa
extraselor.

4.Novelele

Sunt constituțiile date de Justinian ulterior apariției ansambului de culegereri cu caracter legislativ și
până la moartea sa.
â

2. Organizarea judiciară în Epoca Postclasică (p.91, vol.I)

a.Magistrații judiciari

În acestă epocă organizarea judiciară suferă transformări determinate de dezvoltarea administrației

imperiale. Pentru a face fată crizei, se dezvoltă birocrația centralizată în jurul împăratului, în așa
numitele comitaturi, în fruntea cărora se află curtea imperială, compusă din personalul consiliuli și
birourilor imperiale, sub autoritatea unică a șambelanului, care trebuia să genereze nevoile uriașe ale
unei armate de peste 500 000 de oameni.

Centralizarea este însoțită de o reformă a administrației. La vârf, trei prefecți a puterii controlează toți
guvernanții, judecă în apel și administrează impozitul. La bază, vicarii prefecților conduc 12 dioceze, ce
regrupează căte 100 de provincii. Doar Roma și Constantinopoulul rămând sub jurisdicția prefectului
uban.

În a doua perioadă a Imperiului (Dominatul) nu mai existau magistrați investiți în mod special cu
administrarea actului de justiție. Competențele judiciare și cele administrative sunt reunite în persoana
acelorași înalți funcționari imperiali.

Pretorul urban își va pierde competența generală de administrator al jursdicției civile, rămânând cu
atribuția de organizator de spectacole pentru cetățeni. Jurisidictio este preluată de prefecții orașelor,
care la Roma și Constantinopol dobândesc competența generală de a judeca.

În provincii se mențin magistrații municipali, cărora li se adaugă defensores civitatis, apărători ai

cetățenilor, cu misiunea inițială de a proteja categoriile plebee de abuzuri. Aceștia obțin și unele
competențe în cauze penale minore.

b.Judecătorii

Separarea administrării actulu de justiție de judecata propriu zisă ia sfârșit în epoca Dominatului. Sub
termenul judex regăsim toți judecătorii cu competețe speciale în materie de judecată.

Colegiile de centumvri și decemviri își restrâng competențele până la dispariție. Instituția judecătorilor
privați dispare.

Episcopii dobânesc dreptul de a judeca și princini laice, dar doar dacă părțile o doreau. Judecata
episcopilor a dobândit o largă răspândire ca urmare a compromiterii unor judecători laici prin abuzurile
lor. Arcadius (398) abroga judecata episcopală, iar Honorius (408) o investește cu forță executorie. În
452 se restabilește ordinea inițialp, episcopii având dreptul de a soluționa doar afacerile civile în chip de
arbiter, în baza unui compromis între părți și competența generală în cauze religioase.
3. Probatoriile în Epoca Postclasică (p.164, vol. I)

Probatoriile se efectuau în perioada Dominatului doar în prezența judecătorului, acesta având dreptul
dapretinde părților interogatorii, depunerea jurământului etc. Există o ierarhizare a probelor, cele scrise
având întăietate față de cele testimoniale, acestea din urmă fiind evaluate în funcție de numărul
martorilor și de poziția socială a acestora.

Între probele cu înscrisuri operează diverse clasificări. Forță probantă absolută aveau înscrisurile ce
emanau de la un notar sau de la un magistrat competent. Pentru a fi luate în considerare, înscrisurile
sub semnătură privată trebuiau întocmite în prezența martorilor și semnate de către aceștia și de cel
care le reacta.

Mărturisirea dobândește o forță probantă considerabilă. Aceasta aducea avantaje părătului mărturisitor.
Trebuia să fie judiciară, mărturisirea extrajudiciară nu producea efecte decât în mod excepțional.

Jurământul este consideat o probă cu forță probantă de sine stătătoare. Era de 2 feluri: jurământ
necesar (care nu putea fi respins de judecător) și jurământ supletiv, care putea fi cerut din oficiu și avea
valoare probantă inferioară jurământului necesar/voluntar (nu putea fi retracta)

Interogatoriul a fost asimilat probelor cu forță probantă absolută. Crește puterea și libertatea
judecătorilor, care aveau dreptul de a pretinde părților să răspundă la întrebări în orice fază procesuală.

Prezumțiile legale:

a.prezumțiile din materia comorienților

b.prezumția de paternitate

c.prezumția de donație făcută de soț sau de copii cu privire la bunurile soției, bunuri dobândite în timpul
căsătoriei și a căror proveniență nu se poate justifica

Se înmulțesc prezumțiile relative și sunt recunoscute prezumțiile judecătorești, însă doar în cazuri
limitate de lege.

4. Dobândirea și pierderea calității de cetățean roman (p.275, vol. I)

Modalități de dobândire a cetățeniei:

a. Nașterea din părinți cetățeni. Copilul născut dintr-o căsătorie legitimă (justae nuptiae) urmează
statutul tatălui, în timp ce copilul rezultat dintr-o altă uniune urmează statutul mamei. Era aplicabil
criteriul naționalității părinților (jus sanquinis), nu pe faptul nașterii pe teritoriul statului roman (jure
soli).

b.Prin fapte posterioare nașterii: eliberări din sclavie de către proprietari cetățeni romani, ca urmare a
adopției sau a unei concedări statale (individuale sau colective). Exemple de concesiuni colective:

1.locuitorilor Penisulei Italice prin Lex Julia

2.locuitorilor Galiei prin Lex Roscia

3.tuturor locuitorilor imperiului roman, cu excepția dediticilor de către Marcus Aurelius Caracalla

Favorurile individuale aveau ca suport diverse fapte determinate a celor care solicitau cetățenia.
Exemple: dreptul la cetățeniei a celui care denunță infracțiunea de luare de mită comisă de un magistrat
roman, dreptul celor care depuneau armele în urma războilui social. Soldaților înrolați în armată li se
acorda cetățenia. Aceste conecesiuni puea fi acordate de Senat, un magistrat delegat sau de
împărat.

Modalități de pierdere a cetățeniei:

a.pierderea libertăți atăgea automat pierderea cetățeniei, dobândirea unei alte cetățeniei atrăgea
pierderea celei romane

b.relegarea, exilarea voluntară sau forțată atrăgea pierderea cetățeniei

c.cetățenia romană putea fi pierdută ca urmare directp a cunei condamnări la pedepse infamate,
precum munca silnică în mină sau lupta cu fiarele în arenă, sau ca p consecintă a capitulării/trecerii la
dușman

5. Drepturile și obligațiile cetățenilor romani de plin drept (cives Romani optimo jure) (p.279, vol. I)
Dintre toate categoriile de persoane, cetățenii romani aveau plenitudinea drepturilor politice și civile
conferite de Roma.

Dintre drepturile politice reținem:

a.dreptul de a alege prin voturi date în cadrul adunărilor populare (jus suffragi)

b.dreptul de a fi ales în una dintre magistraturile statului (jus honorum)

c.dreptul de a efectua serviciul militar în cadrul legiunilor armatei romane(jus militiae)

d.dreptul de a practica un cult religios în mod public

Dintre drepturile civile, remarcăm:

a.dreptul de a închiea o căsătorie valabilă după jus Quiritum (jus conunubii)

b.dreptul de a încheia orice acte juridice prevăzute de jus civile, fie dreptul de dispoziție, de administrare
sau de conservare, de a dobândi proprietatea sau alte drepturi reale asupra bunurilor, conform drepului
roman (jus commercii)

c.dreptul, derivat din jus commercii, de a transmite moștenire pe cale testamentară (jus testamenti
factio) conform lui jus civile

d.dreptul de a apela la jutiție pentru apărarea acestor drepturi prin forme procedurale (legis actio)

Dreptul la nume se regăseste într-o formă tripartită: praenomen (prenume), numen gentilicium (al
gintei, aka nume de familie) și cognomen (porecla). Putea fi inserat și numele tatălui.

Cetățenii romani erau egali în drepturi.

Obliațiile civice ale romanilor se referă la efectuarea stagiului militar și plata impozitului.

6. Căsătoria romană. Condițiile de fond și de formă ale căsătoriei (p.303, vol.I)

Între izvoarele puterii părintești, căsătoria legitimă (justae nuptiae) ocupă cel mai important loc. Dar
căsătoria romanp putea fi izvor și al altei piteri, aceea a soțului sau a ascendentului soțului (pater
familias) asupra soției (uxor), care în cadrul căsătoriei cum manu, încetează a mai fi sub puterea lui pater
familias din cadrul familiei de origine și devine fiica locului în noua familie. În căsătoria încheiată sine
manu, soția era independentă de puterea (manus) a soțului ei, deși nu era nici de această dată egală cu
acesta.

Condițiile de fond și de formă ale căsătoriei

a. Consimtământul

Consimțământul soților trebuia consemnat într-o declarație de vointă. Până în epoca clasică pentru fiu și
până în epoca justiniană pentru fiică, acest consimtământ se cerea doar șefilor de familie ai soților.
Trebuia urmată de un început de viață în comun

b. Pubertatea

Se referea la o stare fiziologică și nu la una cronologică. Oportunitatea căsătoriei era stabilită în mod
arbitrar și aleatoriu de către pater familias, care aprecia nu vârsta cât dezvoltarea (im)puerului. Se
impunea o examniare corporală a soților. Școala proculiană a apreciat că trecerea la pubertate se face la
12 ani pentru fete și 14 ani pentru băieți. Disputa este încheiată cu Justinian, care alege a doua opinie.

c. Connubium

= dreptul de a încheia o căsătorie legitimă în baza normelor lui jus civile

Acest drept era recunoscut doar cetățenilor romani, latinilor vechi, ca o facoare făcută individual sau
colectiv.

Un impediment la căsătorie era lipsa lui jus connubii. Impedimente relative:

a.rudenia (cogatică sau agnatică)

b.adopțiunea

c.căsătoria între plebii și patricieni, între cumnați

d.între liberți și ingenui

e.căsătoria romană era monogamă

f.văduva trebuia să aștepte un an pentru a se putea recăsători

g.era interzisă căsătoria între femeia adulternă și amant sau între tutore/fii săi și pupilă, ori dintre
curator și fata de 25 de ani sub curatelă

h.în timpul principatului, soldații nu se puteau căsători

i.guverantorii de provincii nu se putea căsători cu femei rezidente în acele provincii și nici senatorii nu se
putea căsători cu femei de condiție joasă

j.în timpul dominatului se interzic căsătoriile între frați și surori vitrege, unchi și nepoate, între creștini și
evrei
7. Persoanele juridice (persona ficta)

Dreptul de asociere este procmat prin Legea celor 12 table. Tipuri de asociații cu personalitate juridică:

a.universitas (comunitate)

b.corpora (grup de persoane)

c.societates publicanorum (societăți de publicani, compuse din persoane ce se ocupau cu strângerea
impozitelor)

d.universitas personarum (asociații de persoane, res publica, civitates, municipiu, coloniae – diviziuni
administrative)

e.colegiile (asemanatoare breslelor)

f. universitates rerum (comunități bazte pe un patrimoniu comun) care vor forma fundații (cu scop
religios sau laic)

Julius Caesar desfințează majoritatea persoanelor juridice, care funcționau până atunci doar în baza
unor statute. Octavianus Augustus le repune în drepturi, condiționând înființarea lor li înregistrarea unor
criterii. Se preconizează:

a.voința persoanei juridice în ansamblu distinctă de cea a membrilor

b.posibilitatea de a dobândi, prin intermediul slavilor, posesiuni în numele ei

c.capacitatea de a se obliga în nume și interes propriu

d.posibilitatea de a dobândi un drept real

Persoanele morale supraviețuiesc celor fizice. Singurele persoane juridice care se autodizolvau erau:

a.fundațiile, odată cu lichidarea patrimoniului

b.cele care își realizau scopul propusla înființare

c.cele cu scopuri subversive

8. Jur rerum. Conceptele fundamentale (p.347, vol. I)

Drepturile reale asupra lucrurilor (res, rei) au fost reglementate fie de jus civile, fie de norme pretoriene.
Noțiuni fudamentale:

1.lucru (res)

2.bun (bona)

3.patrimoniu

Bunul (bona) sau lucrul reprezinta notiuni care sunt legate de o alta importanta categorie specifica dr.
privat – “apropiere”, de insusire, de dobandire in proprietate a unui obiect material sau a unei valori
care in drept poarta denumirea de “obiect material al dreptului”
Prin notiunea de “patrimoniu” intelegem astăzi universalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoare
economica, dr si obligatii care apartin si sunt raportate la un titular si care in cadrul universalitatii
patrimoniale, isi pastreaza individualitatea, particularitatile si regimuri juridice distincte.

În vechiul drept roman, patrimonium reprezenta o sferă restrânsă de bunri. Este vorba de lucrurile
corporale moștenite de către pater familias, pe care acesta trebuia să le transmită la rândul sau
mostenitorilor.

Termeni care desemneaza fragmente din patrimoniu:

- pecunia: ansamblul animalelor mici+ lucruri mancipi, mai tarziu.

- Familia: grupul de sclavi (familia rustica/urbana)

În epoca clasică a dreptului roman, patrimoniul devine ansamblul drepturilor și datoriilor, indiferent de
natura si modul lor de dobândire.

9. Jus rerum. Divisio bonorum. Res extra patrimonium (p.363, vol. I)

Prin natura lor (apa, aer, energie solara etc) sau prin vointa legiuitorului nu pot face obiectul
improprietaririi private sau etatice.

1.Res nullius divini juris = masa de bunuri improprii folosirii omenești, laice

a.Res sacrae

Bunurile consacrate printr-un ritual special (consacratio), ca urmare a unei hotărâri a poporului : temple,
altare+accesorii, statuile zeilor, sanctuare

Ceremonia prin care bunuri primeau acest statut se numea consecratio, iar procesul revers, de laicizare
se numea profanatio.

b.Res religiosae
 Fiecare familia avea un cult propriu al casei prin care își venerau strămoșii. Mormintele și
semnele particulare ale acestora (pietre tombale, stele funerare) constituiau lucruri religioase, indiferent
de calitatea celui inmormantat (om liber sau scalv), dar trebuia ca lucruile sa fie amplasate in
proprietatea autorului funerariilor.

c.Res sanctae

Pentru protejarea și respectarea lor, au fost scoase din circuitul civil zidurile cetății sau pietrele
de frontieră, tot in urma unui cermenonial)

2.Res nullius humani juris

a. Res communes

aerul, apa potabila, marea și malurile ei, apele curgatoare erau prin excelenta bunurile tuturor

b.Res publicae

statul roman avea dreptul de a isi rezerva propriile bunuri (slavii publici, pămantul proprietatea statului,
succesiunile vacante, porturile, alte domenii publice). Statul își exercita atributele dreptului de
proprietate prin reprezentanții sai cu funcții magistrale

c.Res universitatum

Forma particulara a bunurilor publice aflate in proprietatea unor persoane juridice precum cetatile,
muncipile, orasele italice. Exemple:

a.teatrele și arenele

b.circurile

c.stadioanele

Sunt destinate nevoilor si intereselor generale ale persoanelor, neputand face obiectul unei
apropriatiuni.

10. Jur rerum. Divisio bonorum. Res in patrimonio (p.355, vol. I)

1. Criteriul integrarii bunului intr-un patrimoniu identificabil:

a. Bunurile nimanui (res nullius)

Bunurile abandonate și cele fara stapan din cauze fortuite (pierdute). Era o categorie proprie însușirii
prin mijloace orignare de dobândire percum ocupatio sau uscuapio.

b.bunurile apropiate, insusite (res privatae)

Bunurile aflate sub o putere de jure sau de facto. Bunurile care se aflau in patrimoniul unei persoane
particulare (fizice sau jurdice).

2.Criteriile constituirii subdiviziunii bunurilor în patrimoniu

a. Criteriul importantei formale a bunului in cadrul patrimoniului

Acesta este un criteriu peren.

In sens formal : bunuri mancipi și bunuri nec mancipi

In sens real: bunuri mobile și bunuri imobile

Res mancipi: Susceptibile de a fi dobandite, la epoca veche, doar prin mancipatiune sau cesiune in fata
magistratului (in jure cessio) .Lucurile cele mai importante din gospodaria lui pater familias (mijloace
productive) si familiala ce caracteriza societatea romana: suprafete de pamant italic, animale de
tractiune, sclavii.

Res nec mancipi: Raman toate celelalte bunuri: fiarele salbatice (ursi, lei, elefanti etc). Puteau fi
obtinuite prin traditio, eventual in jure cessio si in proprietate quiritara. Mai erau considerate res nec
mancipi toate bunurile incorporale (drepturile și obligatiile) cu exceptia servitutilor reale asupra
fondurilor rustice. Formalismul excesiv al acestei diviziuni a cauzat caderea sa in desuetudine in epoca
Dominatului.

b.Criteriul corporalitatii bunurilor

Corporales: Sunt bunuri tangibile, palpabile. Doar ele puteau fi dobandite prin uzucapiune,
traditiune, ocupatiune si doar ele puteau fi posedate, deci prescrise achzitiv. Dreptul de proprietate face
exceptie de la integrarea in randul non-corporarelor.

Incorporales: Drepturile si obligatiile, care erau abstracte, ideale (facea exceptie dr. de
proprietate). Erau incluse si sevitutiile prediale asupra fondurilor rurale.Erau improprii operatiunilor si
institutiilor jur. de la corporales.

c. Criteriul muvabilitatii bunurilor corporale

Necesitatea acestui criteriu se vede la stabilirea unor termene deosebite pt uzucapiune (2 ani pentru
bunurile imobile).

Res moventes :bunuri apte de a se deplasa prin propria lor energie+cele care pot fi deplasate
sub actiunea unei energii externe

Bunuri imobile: sunt nesusceptibile de muvabilitate. Exemple: terenuri (res soli), constructiile,
acareturile din dota+ accesoriile cu care fac corp comun.

d. Criteriul naturii bunurilor asociat intentiei partilor dintr-un rapoer juridic.

Ad species: lucrurile de specie sunt individualizate prin natura, constructia sau forma lor astfel
incat sunt unice. Nu mai este necesara individualizarea dupa criteriile quid, quale, quantum (ce fel de
bun, calitatea, cantitatea). In caz de pieire fortuita, riscul disparitiei incuba dobanditorul.

In genus: Lucruri de gen sunt neindividualizate prin trasaturi particulare. Se determina cu

ajutorul celor 3 criterii (quid, quale, quantum): ce fel de bun, cum, ce calitate de bunului și ce cantitat.

In caz de pieire fortuita si in lipsa oricarei individualizari, riscul este suportat de instrainator. Vor fi
inlocuite cu altele de aceeasi natura.

Prin voința părtilor, bunurile de gen puteau deveni bunuri de specie.

e. Criteriul consumptibilitatii

Res quae primo usu consumuptur: Consumptibile dupa primul uzaj, fac obiectul contractului de
imprumut de consumatie - mutuum

Res quae nec primo usu consumptur: neconsuptibile, fac obiectul contractului de imprumut de folosinta
– comodatus.

Importanta: in determinarea bunurilor susceptibile de a fi uzucapate

f. Criteriul fungibilitatii:

Fungibile: se pot schimba intre ele fara consecinte juridice

Nefungibile: nu se pot schimba, fiind unicate

g. Criteriul accesorialitatii bunurilor:

Bunurile principale au o existenta de sine statatoare, foarte importante in cadrul patrimoniului

Bunurile accesorii servesc la punerea in valoare a bunurilor principale si urmeaza regimul juridic al
acestora

11. Jus rerum. Proprietas sive dominum. Evoluția dreptului de proprietate în Roma antică (p.371,
vol. I)

Proprietatea este dreptul de insusire asupra unui bun, drept consacrat de puterile publice și garantat de
forta de costrangere etatica. În dreptul roman, au existat 3 forme importante de proprietate:

1.Proprietatea colectiva, gentilica: in epoca straveche, proprietatea era determiata de modul de

organizare tribala a societatii romane. Folosinta comuna a terenului nu presupune o apropiere
individuala. Fructele erau impartite intre membri.

2.Proprietatea familiala, paternala: in epoca veche, se atesta existenta atat a proprietatii gentilice cat si
a celei familale. In cadrul proprietatii familale, heredium-u (1/2 ha, transmisibl) și fundus-ul (teren
pentru munci agricole) erau cele mai importante. Doar pater familias exercita prerogativele dreptului de
proprietate.

3.Proprietatea individuala, absoluta

Ceea ce uneste aceste trei forme de proprietate este domnium, notiune care implica:

a.jus utendi (usus, dreptul de folosinta nelimitata a bunului)

b.jus fruendi (fructus, dreptul de a culege fructele naturale, civile sau industrale ale bunului frugifer)

c.jus abutendi (abusus, dreptul de folsinta materiala si juridică)

12. Dominum ex jure quiritium (p.379, vol. I)

Dominium - ideea de putere ca spatiu de exercitiu al puterii lui pater familias

Quiritium - ideea de traditie romana, quiritii fiind primii locuitori ai cetatii

Cei care beneficiau de aceasta forma de proprietate erau cetatenii romani pentru ca numai ei
puteau exercita jus commercii. Mai tarziu, jus comercii a fost recunoscut latinilor si unor categorii de
peregrini.

Doar anumite lucruri puteau fi dobandite in proproprietate quiritara iar dreptul cetateanului asupra
acestor bunuri era absolut si perpetuu. Doar suprafetele de teren aflate in peninsula italica, nu si cele
din afara faceau obiectul acestei forme de proprietate.

Proprietatea quiritara putea fi dobandita numai prin modurile recunoscute expres de jus civile:

1.mancipatiunea

2.cesiunea in prezenta magistratului

3.uzucapiunea

Mai tarziu, unele forme ale traditiunii.

 Principala sanctiune a proprietatii quiritare: act in revendicare (rei vindicatio)

13. Dominium bonitarium

Proprietatea bonitara a fost reglementata de normele lui jus gentium (dreptul gintilor). Titularii erau
strainii din provinciile romane. Pentru exercitarea jus utendi si jus fruendi titularii plateau impozit.

Aveau doar o possessio care, insa, nu putea fi invocata pt a uzucapa bunul posedat. Mai tarziu au
obtinut o actiune utila (prin care posesiunea asupra terenurilor le era aparata), asemanatoare lui actio in
rei vindicatio.
14. Proprietatea peregrină

Putea fi dobandita doar pe cale exceptionala de catre strainii (peregrini) care se bucurau de exercitiul lui
jus commercii (dreptul de a incheia acte juridice sub imperiul si protectia normelor de jus civile). Nu era
garantata insa o actiune in revendicare

Totusi, pentru garantarea sigurantei tranzactiilor, li s-a acordat acestor peregrini o actio furti (impotriva
sustragerilor de orice fel.
15. Proprietatea pretoriană

Pretorul Publicius sanctioneaza printr-o actiune dreptul posesorilor de buna credinta si dreptul
posesorilor in bonis de a uzucapa fictiv si instantaneu bunurile aflate in posesiunea lor. Actiunea
publiciana protejeaza posesorul care a fost deposedat impotriva vointei sale ori pe cumparatorul de
buna credinta, care a cumparat de la un neproprietar.

Odata cu implinirea termenului de uzucapiune, proprietarul pretorian devenea proprietar quiritar.

Traditiunea avea o dubla consecinta juridica daca obiectul era res mancipi:

1.Instrainatorul continua sa pastreze nuda proprietate asupra bunului, chiar si dupa instrainare

2.Dobanditorul avea bunul doar in posesie, pana la dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune
16. Limitiele exeritării dreptului de proprietate imobiliară

Forme de limitare a exercitiului prerogativelor proprietatii:

a. existenta servitutilor reale (prediale):

- iter (dreptul de a trece pedestru pe terenul altuia)

- via (acelsi drept dar referitor la mijoc de tractiune animala)

- actus (dreptul de a trece cu turmele)

- acquaeductus ( dreptul de a construi un apeduct, o conducta)

- confinium ( spatiul liber dintre parcele ptentru trecerea plugului)

- obligatia proprietarului unui fond pe care trecea un rau de a nu-i schiba cursul, daca prejudicia
interesele altor propritar

- obligatia de a permite vecinilor sa culeaga fructele pomilor lor, daca acestia avea ramurile
dezvoltate pe spatiul sau

-aquaehaustus (dr. titularului fondului dominant de a scoate apa din fantana aflata in fundul
serviens)

- servitutile nisipului pietrei de var, din terenul serviens

 - servituatea de navigatie pe raurile invecinate proprietatilor funciare private

- servitutile pescaresti

Servituti reale urbane:

- de intretinere a drumurilor publice limitrofe proprietatii imobiliare

- de respectare a unor parametrii arhitectonici in ceea ce priveste ridicarea noilor constructii

- de sprijinire a zidului despartitor dintre fondurile invecinate

- de sprijin pt grinda casei invecinate

- de scurgere a apelor pluviane

- de scurgere a apelor menajere

b. Existenta unor limite ale exercitiunui dreptului de proprietate deduse din dreptul statului roman de a-i
expropria pe unii proprietari de imobile in vederea realizarii unor lucrari de interes public:

`- drumuri publice

- ziduri de aparare

- amenajari genistice impuse de strategii militare, amenajări portuare

17. Condominiumul în reglementarea justiniană

Cum a conciliat Justinian cele 2 exigente contradictorii (coproprietarii aveau interese colective iar
institutia condominium-ului era profund individualista):

-prin conservarea principiului executarii prerogativelor coproprietate fara lezarea intereselor individuale

- prin modificarea regulilor care descriau eficienta acestui principiu => fiecare coproprietar putea realiza
nestingherit acte materiale care profitau tuturor in mod echitabil iar recurgerea la forta era interzisa

Reguli:

- In principiu, solutiile epocii clasice raman valabile

- Pentru a folosi si intretine, valorifica in interes comun bunul care se afla in posesia unui
coproprietar, i s-a permis acestuia sa incheie acte juridice de administrare privind bunul in integrum.

- posesorului bunului comun i s-a permin sa incheie, fara acordul celorlalti toate actele simple de
gestiune, menite sa conserve bunul.

- actele de dispozitie puteau fi incheiate doar cu acordul tututor coproprietarilor

In categoria actelor materiale, unanimitatea copropr. in luarea deciziilor a fost inlocuita cu majoritatea
lor, notiune care in conceptia justiniana nu se referea la nr. copropr ci la intonderea cotelor-parti.

Reguli noi care decurg din aceasta conceptie:

 - actele materiale de gestiune comuna pot fi executate in mod egal de fiecare copropietar

- Reparatiile necesare bunurilor pot fi efectuate independent de fiecare copropietar, pentru ca

ulterior cheltuielile sa fie impartite in functie de intinderea cotelor-parti.

- pentru autorizarea ridicarii unei constructii pe un teren comun era nevoie de acordul unanim si
expres al tuturor.

18. Nudum dominium

Este acea forma particulara a proprietatii in care titularul ei se afla intr-o perioada limitata de timp, in
imposibilitatea exercitarii prerogativelor esentiale ale dreptului de proprietate (usus si fructus) datorita
faptului ca pe seama bunului sau a fost constituit un alt drept real - uzufructul in favoarea unei terte
persoane. Proprietarului ii este recunoscut doar dreptul de dispozitie (abusus)

Paralizarea exercitiului complet al dreptului de proprietate in profitul unui tert nu modifica

esentialmente dreptul de proprietate al titularului. Prerogativele ii erau conservate pana in momentul
stingerii respectivelor drepturi ale tertilor asupra bunului sau, dupa care isi relua atributele cunoscute:
jus utendi, fruendi, abutendi.
19. Proprietatea condițională

Vorbim de o proprietate conditionala cand proprietarul unui bun trebuie sa suporte pe o perioada
determinata, paralizia dreptului de dispozitie. Transferul dreptului de proprietate depinde de
indeplinirea sau nu a unei conditii, de consumarea unui termen etc.

Dezvolarea "subversiva" a traditiunii a facut posibile varietatile proprietatii "sub conditie". Termenul nu
afecteaza decat transferul proprietatii, iar conditia rezolutorie extinctiva afecteaza dreptul de
proprietate insusi.

a. Modalitati suspensive

Proprietatea poate fi suspendata, dezavuata de unele efecte pana la implinirea termenului.

Dobanditorul isi vede interesele protejate prin cateva reguli speciale

- daca instrainatorul decedeaza inaintea implinirii conditiei suspensive, dreptul de proprietate al

dobanditorului nu va fi afectat, iar succesorii lui tradens trebuie sa-i respecte dr.

- pana la indeplinirea conditiei, tradens trebuie sa se abtina de la orice acte care ar prejudicia interesele
lui accipiens, relativ la bunul transferat.

b. Modalitati extincive

- anterior actul de instrainare era descompus in alte 2 acte: unul de transfer propriu-zis (actul principal)
si altul care descria condita rezolutorie de a carei implinire depindea dizolvarea primului act
20. Prorietatea suspendată

In cazul sclavilor eliberati prin testament si gratificati.

Julianus a imaginat o formula prin care dreptul de proprietate al sclavului s-ar fi consolidat atunci cand el
ar fi satisfacut o conditie esentiala: dobandirea capacitate juridica ca urmare a confirmarii statutului de
om liber. Pana atunci el ar fi putut incheia acte jur inter vivos pe seama mostenirii transmise.

Cazuri de proprietate suspendata:

- Cand sclavul uzufructuar cumparase un altul fara sa se cunoasca daca pretul platit facea parte
din peculiul sclavului sau din sursele distincte ale stapanului.

- Cazul inmultirii animalelor dintr-o turma data spre folosinta uzufructuarului. in principiu, de la
nastere, animalele apartin lui.

Proprietatea suspendata este si ea afectata de termen/conditie ca si cea conditionala.

21. Înstrăinările etatice

Sub sanctiunea pierderii concesiunii, statul putea sa puna la dispozitia cetatenilor terenuri degradate,
neagricole, in vederea efectuarii lucrarilor de imbunatatiri funciare.

Sub sanctiunea pierderii folosintei, statul putea inchiria cetatenilor suprafete bogate de teren agricol pe
perioade de 5 ani in schimbul unei plati

O parte a terenurilor frontaliere servea ca obiect al concesionarii, inchrierii sau al conferirii in plina
proprietate colonilor care se obligau sa asigure paza fruntariilor statului.

Puteau fi vandute particularilor si terenurile cu edificii ale statului, ei devenind proprietari quiritari.

Bunurile mobile puteau fi vandute la licitatiile organizate de catre questori (exemplu sclavii publici)
22. Occupatio

Prin acest mod putea fi dobandita proprietatea asupra unui bun fara stapan sau asupra unui bun
abandonat. Nu toate bunurile sunt susceptibile astfel. Exemple:

- bunurile mobile care n-au fost niciodata apropriate (animalele salbatice, fauna marina etc)

- bunurile imobile sau mobile lasate fara stapan (mostenire neculeasa) sau abandonate voluntar.

- bunurile imobile care nu au fost insusite niciodata (insulele)

- bunurile mobile luate ca prada de la un dusman de catre un cetatean roman, in mod particular

- bunuri care compuneau comoara si vanatul pe terenul altuia

Ocupatio apare ca fiind doar o detentie; o posesie de facto. Descoperirea unei comori trebuia sa
indeplineasca urm. cerinte pentru a fi o sursa a propietatii apropiate:

1.Obiectele gasite sa fie de valoare.

2.Descoperirea comorii sa fie intamplatoare, supusa hazardului

3.Comoara sa fi fost tainuita cu atat de mult timp in urma incat sa fie imposibila identificarea
tainuitorului

4.Comoara sa fi fost ascunsa in locuri improprii folosintei obisnuite

Datorita parerilor impartite asupra dreptului gasitorului de a pastra comoara, Hadrianus ajunge la
urmatoarele concluzii:

- daca descoperitorul a actionat neintentionat iar comoara se afla ascunsa pe fondul privat al unui tert,
el va trebui sa imparta cu proprietarul terenului in parti egale

- comoara se cuvine proprietarului terenului pe care a fost descoperita, in virtutea dreptului de

accesiune, daca ca descoperirea s-a facut in urma unor cercetari premeditate

Cel care vaneaza pe terenul altuia poate raspunde: penal sau pentru tulbutare de posesie.
23. Accesio cu privire la bunurile imobile (p.423, vol. I)

Mod originar de dobandire a proprietatii care are loc in urma absorbtiei unui bun considerat accesoriu
intr-un alt bun considerat bun principal. De regula, dreptul roman refuza proprietarul bunului accesoriu
dreptul de a-l pretinde de la proprietarul bunului principal cand:

1.ca urmare a desprinderii bunului accesoriu s-ar putea aduce atingere integritatii, calitatii
bunului principal

2. ca urmare a accesiunii, bunul accesoriu ar fi devenit neidentificabil

Forme particulare:

a.Aluviunea si avulsiunea: materialele transportate de apele curgatoare si suprafetele de teren

desprinse deveneau obiect al proprietatii fondului de atasare, din momentul alipirii acestoria

b.Albia abandonata si insula aparuta in mijlocul fluviului: in ambele cazuri proprietatea asupra bunurilor
imobile se cuvenea proprietarului fondurilor riverane, in mod direct proportional cu intinderea
fondurilor lor, demarcatia fiind linia transversala trasata pe albie sau insula

c.Semanatura si plantatiile:apartin proprietarului fondului principal, dreptul acestuia se nastea in

momentul inradacinarii.

d.Constructia pe teren strain sau cu materiale straine:

- superficiarul care cu buna stiinta, ridica un edificiu pe terenul altuia si pierde dreptul de
proprietate atat asupra edificiului, cat si asupra materialelor

- superficiarul care s-a aflat in eroare cu privire la propietatea terenului pe care si-a ridicat
constructia va putea revendica materialele, dar numai odata cu demolarea virtuala a constructiei

- daca superficiarul foloseste materialele altuia (chiar si pe terenul acestuia), Justinian ii

recunoaste proprietarului materialelor dreptul de a alege intre actiuni: plata dubla a valorii materialelor
sau daca superficiarul refuza, poate cere demolarea.

- posesorii de buna-credinta si chiriasii care au construit cu acordul propietarului puteau cere

restituirea materialelor in integralitatea lor.

24. Accesio cu privire la bunurile mobile (p.425, vol. I)

Determinarea bunului principal în raport cu cel accesoriu s-a efectuat pe baza criteriului formei
obisnuite a uni bun mobil. Nici dimensunea bunurilor (ca unic criteriu), nici valoarea lor nu determinau
calitatea de bun principal sau accesoriu și pe cale de consecinta persoana careia i se cuvenea dreptul de
proprietate in integralitatea sa.

Bunurile mobile prin accesiune, puteau forma 2 categorii de bunuri:

a. res unitae

b. b.res connexae

a. Res unitae: acele bunuri care suferisera un proces de asamblare definitiva, proprietarul bunului
asamblat nu mai poate cere dezasamblarea bunului si restituirea partii componente care i se cuvenea;
se subdivide in:

- sudura: asamblarea a doua bunuri cu ajutorul unui material de aceeasi natura cu a bunurilor
puse la un loc, proprietatea aspra integului este conferia proprietarului bunului principal

- scriitura: spre deosebire de pictura, aceasta nu aducea de la sine transferul de la proprietatea

materiei inscriptionate la autorul scrierii; proprietarul hartiei devenea si proprietarul scriiturii.

- pictura: operatiunea de imbunatatire estetica a unui suport material, daca era doar vorba de
vopsire, proprietatea asupra materialului vopsit era reucnoscta proprietarului obiectului, insa in cazul
unei opere de arta, proprietatea era conferita pictorului, care trebuia sa plateasca suportul

- tesatura(textura): bunul principal pe care orice cusatura (broderie), adaos se ataseaza,

proprietarul tesaturii devine automat proprietarul acestora.

b. Res connexae

- bunuri diferite alipite sau bunuri de specii diferite care pentru punerea in valoare a uneia
dintre ele presupun alipirea lor. daca proprietarul bunului accesoriu suporta o paguba, el avea impotriva
proprietarului bunului principal (stalpul) o actio ad exhibendum

- bunuri diferite asamblate/sau bunuri de specii diferite care pentru asigurarea functionarii unui
mecanism presupun reunirea lor, fara a fi necesara alipirea sau modificarea loc. dreptul de proprietate
este recunoscut in favoarea proprietarului bunului principal. Proprietarul bunului anexat poate cere in
cazul vatamrii sale prin actio ad exhibendum separarea si restituirea bunului sau accesoriu

25. Specificatio – speciticațiunea

Exista cand un mester creeaza un bun de o forma/natura noua fara a avea acordul prealabil al
proprietarului materiei folosite. Sabinienii confereau proprietarului materiei prime si dreptul de
proprietate asupra bunului nou creat, in timp ce proculienii ii sustineau pe specificatori in dobandirea
dreptului de proprietate asupra bunului fabricat

Din sec II d. Hr a fost data urmatoarea solutie:

1.daca bunul nou format ar fi putut fi transformat, reconvertit in cel vechi, proprietatea asupra lui se
convenea proprietarului materiei prime cu obligatia platii manoperei

2.per a contrario daca noul bun era, prin natura lui impropriu convertirii in materie prima, proprietatea i
se cuvenea specificatorului cu obligatia de a-l despagubi pe proprietarul materiei prime folosite (cu
exceptia cazului in care n-a cunoscut proveninta materiei prime si era absolvit de plata ei)

Dacă specificatorul fusese de rea credinta, proprietatea asupra bunului nou era conferita proprietarului
materiei prime, carui i-au fost puse la dispozitie in caz de furt o actio furti si rei vindicatio (actiunea in
revendicare)
26. Fructi perceptio – culegerea fructelor

Fructele unui bun frugifer sunt rezultate palpabile sau conventionale pe care acesta le produce fie in
mod independent, fie in urma unei manopere care sa stimuleze obtinerea unui rezultat benefic.

Bunurile frugigere se impart in:

1.bunuri frugifere propriu-zise ale caror fructe sunt produse periodic si nu saracesc substanta bunului
frugifer

2.bunuri simplu productive, ale caror produse prin perceptie neregulata aduc atingere integritatii lor

Dupa statutul lor juridic si criteriul pozitiei lor in raport cu bunul:

1.fructele neseparate:unite cu bunul frugifer

2.fructele separate: detasate material de bun sau percepute

3. fructele apropiate: separate si apropriate printr-un act distinct de dobandire de proprietate

Cui i se cuvin fructele unui bun frugifer?

a. Regula generala : fructele i se cuvin de plin drept, proprietarului bunului frugifer, in virtutea dreptului
de ascensiune

Exceptii:

b. Emfiteotul: titular al unui drept real in virtutea caruia putea folosi si culege fructele pe o perioada
indelungata (18-99 ani); devenea proprietarul fructelor numai prin separarea lor

c. Uzufructuarul nu dobandea fructele decat in urma perceperii lor

d. Fermierul - locatar: dobandeste fructele prin perceperea lor

e. Posesorul de buna - credinta; dobandste fructele prn simplul fapt al separarii lor -> cand inceteaza
buna - credinta nu mai are acest drept; el pastreaza fructele dobandite pana la acel moment

f. Posesorul de rea- credinta: trebuie sa restituie si valoarea fructelor consumate

27. Mancipatio – mancipațiunea

Mancipatiunea poate fi definita ca fiind modalitatea solemna de transfer al proprieatii,

prevazuta de jus civile si destinata dobandirii proprietatii quiritare asupra bunurilor mancipi. Era
rezervata doar cetatenilor romani sau necetatenilor care erau gratificati cu dreptul de a incheia acte
juridice conforme cu jus commercii.
Puteau fi mancipate doar bunurile mancipii. Mancipariunea ea un act juridic, care la epoca veche se
incheia cu ajutorul balantei si al lingoului de arama.

La momentul mancipari era necesara prezenta instrainatorului, a dobanditorului, a purtatorlui balantei

si a 5 martori (acestia trebuiau sa fie puberi de sex masculin) + a bunului (esantion al bunului) in Epoca
Veche

Libripens cantarea lingoul de arama, in semn ca bunul scos de sub puterea instrainatorului era
un bun ,,pretuit". Dobanditorul trebuia sa rosteasca niste formule rituale in care se rezulta ca el este
stapanul bunului, precizand cauza si pretul. Mancipatiunea era aplicabila diverselor ipoteze de raporturi
juridice, contracte de vanzare - cumparare, donatie, constiuirea dotelor, construirea sevitutilor preadiale
rustice, construirea de garntii reale.

Efecte:

1.Dobanditorului i se conferea dreptul de a promova o actiune in revendicare in cazul pierderii

posesiunii bunului.

2.Mancipatiunea facea eficiente asa-numitele leges mancipii. Acestea erau destinate sa-l garanteze pe
dobanditor si nu reprezentau modalitati ale dreptului de proprietate. Nerespectarea ataragea sanctiuni
pentru instrainator (putea fi obligat la plata dublei valori a bunului instrainat)

3.mancipatio conferea garantia contra evictiunii, garantie ce putea fi valorificata printr-o actiune
denumita actio auctoritatis, actiunea fiind indreptata impotriva alienatorului si nu contra autorului
evictunii

28. In jure cessio – cesiunea în fața magistratului

Cesiunea in fata magistratului judiciar este al doilea mod de transmitere a proprietarii quiritare. O
cesiune in fata magistratului consta de facto, intr-un abandon al unui bun (mancipi/nec mancipi)
efectuat, in cadrul unei legisactiuni, de catre instrainator, in profitul unui accipiens si ratificat prin
acordul public (Adico!) al magistratului judiciar.

Era recunoscuta doar cetatenilor romani, acestia putand participa ca parti in cadrul procedurilor
prevazute de legisactiuni.Obiectul material putea consta atat dintr-un bun mancipi cat si din bunuri nec
mancipi.
In jure cessio folosea si la transferul unor dreptul de alta natura decat proprietatea, desi implicau
oarecum dr. de proprietate (dr. succesorale, tutela si curatela)

Formalitatile: Procesul lua forma unui proces de revendicare, inca o revendicare fictiva care deghiza un
veritabil transfer de proprietate. Rolul magistratului se reducea la constatatea absentei vreunei opozitii
formale din partea cedentului parat la alegatia publica a cesionarului reclamant.

In jure cessio nu conferea dobanditorului nicio garantie. Protectia juridica a dobanditorului se limita la
aceea specifica unei posesiuni ad usucapiendi.

29. Traditio – tradițiunea

Consta in remiterea posesiunii reale, efective asupra unui bun de catre un tradens in favoarea unui
accipiens, fara satisfacerea unor exigente formaliste, ci doar ca o consecinta a negotium-ului.

Efecte:

1.Dobandirea proprietatii quiritare avea loc doar asupra bunurilor ec mancipi; proprietatea fiind
protejata prin rei vindicatio.

2. Transferul proprietatii pretoriene se realiza cu privire la bunurile mancipi; protectia se asigura prin
actio publicana.

3.Circulatia proprietatilor peregrine si provinciale era permisa pentru bunurile neromane (bunurile
imobile neaflate pe terioriul italic), iar aceste proprietati erau garantate prin actio utiles.

Conditiile traditiunii:

a. Prima conditie viza capacitatea de instrainare care trebuia satisfacuta de cedens (ex: prodigul,
nebunul, impuberul, femeile fara autorizatie nu erau apti)

b. Incheierea formalitatilor cu prezenta partilor si a bunului tradit.

c. Plata pretului convenit era o conditie capitala, deci o conditie suspesinva de transfer a proprietati

d. Existenta unei juste cauze, care sa justifice transferul proprietatii prin traditio. Existenta unui act
juridic valid si prealabil transferului: vanzari-cumparari, donatii, inchirieri, legate

Formele traditiuni:

La inceput, intelesul notiunii de traditio era unul restrictiv, care se limita la actil simplu.

a.Traditio longa manu: forma a traditiunii care permitea transferul unui bun aflat la distanta (prin cheile
unui imobil)

b.Traditio brevi manu: trasferul proprieatii de la tradens la accipiens, este considerat realizat prin
schimbarea justului titlu atunci cand accipiens se afla in posesia reala a bunului cumparat

c.Constitutul posesor: traditiune brevi privita in oglinda, permite continurea locuirii intr-o casa vanduta
in calitate de chirias

d.Rezerva uzufructului: similara cu constitutul posesor, doar ca, instrainatorul nu-si rezerva simpla
detentie precara a bunului, ci uzufructul acestuia

30. Jus rerum. Servituțile prediale rustice și urbane (p.512, vol. I)

Servitutile sunt acele drepturi reale prin care este conferit un avantaj din punct de vedere pecuniar
gratie grevarii unui fond strain (aservit) cu unele obligatii in profitul unui bun sau al unei persoane (fond
dominant).
Servitutile se impart in:

1.prediale (reale) -urmeaza destinul juridic al fondului / bunului dominant

2.personale - urmeaza destinul juridic al beneficiarului.

Prediale: sunt cele stabilite in profitul unui fond dominant cu scopul de a-i facilita rationala exploatare si
care pentru asigurarea acestui scop, greveaza un fond aservit in limita respectivei exploatari.

Aceste servituti nu erau omogene, ele se divizau in functie de scopul fundamental caruia le erau
destinate. Se subdivizau:

a. Criteriul scopului fundamental sau al localizarii servitutilor:

a1. Rustice (rurale) – cele mai vechi si cele mai importante. Au fost create spre profitul terenurilor sau
fondurilor funciare needificare; considerate res mancipi

a2. Urbane - categorie destinata punerii in valoare a fondurilor funciare edificare

Importanta este doar destinatia fondului dominant

b. Criteriul obiectului, al utilitatii imediate a servitutilor prediale:

b1. Rustice: Aceasta categorie era vasta. Importante sunt:

1.servitutea de trecere pe un teren invecinat care se impartea in: serv. de trecere pedestra, cu atelajele
(via) sau cu turmele de animale (actus).

2.servituti acvatice: servitutea de transport a apei printr-un apeduct ridicat pe un teren strain, de
scoatere a apei dintr-o fantana construita pe un teren strain, captare a apei pe un fond invecinat,
interdictia schimbarii cursului raului etc.

3.Alte servituti cu utilitati practice: servitutea de pastere a animalelor pe un fond strain, servitutea prin
care puteau fi exploatate pentru folosinta resurse de nisip sau piatra de var, servitutea respectarii
spatiului lat de 2.5 picioare pentru intoarcerea plugului intre fonduri.

b2. Urbane: Servitutea de agrementare a vietii colective orasenesti:

- servitutea de scurgere a apelor pluviale de pe acoperisul edificiului pe un fond invecinat, servitutea de

scurgere a apelor uzate, de canal, printr-o retea de canalizare aflata pe fondul vecin, servitutea
imprastierii fumului din gospodarie pe fondul vecin, servitutea de sprijinire a grinzii casei vecine

- servitutii estetice: servitutea de a construi un edificiu mai inalt decat cele invecinate, de a nu construi
pentru a asigura dreptul vecinilor la lumina naturala, servitutea de proiectare a imobilelor cu extensiuni
peste un fond invecinat (balcoane, stresini etc)

- servitutii rutiere: de intretinere a drumului public limitrof proprietatii imobiliare

31. Jus rerum. Clasificarea sevituților personale

A.Ususfructus: dreptul de folosinta si de culegere a fructelor unui bun corporal fara a-I leza substanta.

Este un drept divizibil, iar in caz de disensiuni intre uzufructuari acestia aveau la indemana o actiune
asemanatoare partajului de coproprietate. In raportul dintre nudul proprietar si uzufructuar fiecare are
obligatia de a respecta drepturile si prerogativele celuilalt.
Nudul proprietar isi poate apara dreptul de proprietate printr-o actio de rei vindicatio, iar daca are si
calitatea de posesor, prin interdictele posesorii in caz de tulburare a posesiei de catre un tert sau chiar
de catre uzufructuar.

Uzufructul putea fi cel mult viager, spre deosebire de eternitatea dreptului de proprietate. Uzufructuarul
putea adduce imbunatatiri bunului, fara a-I schimba destinatia, deteriora substanta sau a-l instraina.

B.Fructi perception: prerogative de apropriere unilaterala (adica independent de interventia/vointa

nudului proprietar) a fructelor bunului dat in usufruct.

Fructele neculese la momentul incheierii uzufructului reveneau nudului proprietar; fructele neculese
inca la momentul inceperii uzufructului reveneau uzufructuarului.

Pentru deteriorarea bunului de catre uzufructuar, nudul proprietar avea o actiune pentru raspunderea
delictuala. La finele republicii, uzufructuarul trebuia sa promita sub cautiune ca va culege fructele si va
folosi bunul precum un bonus pater familias.

1. Uzufructuarul avea un drept de retentie asupra bunului pana cand nudul proprietar il
despagubea pentru cheltuielile utile facute cu bunul; daca nudul proprietar. Ar fi efectuat reparatiile ce-I
incumbau uzufructuar, atunci acesta din urma trebuia sa-l despagubeasca pe primul

2. Promisiunea utilizarii bunului precum un bonus pater familias:

Uzufructuarul trebuia sa imbunatateasca starea bunului nu sa o inrautateasca: Raspundea nu numai

pentru propriile fapte pagubitoare, dar si pentru cele facute de persoane aflate sub puterea sa +
evenimente ce nu tineau de el (ex: trebuia sa repare acoperisuri, ziduri, stalpi)

Uzufructuarul era tinut sa respecte sarcinile publice (impozite,taxe) sau private (ipoteca,gaj) ce grevau
imobilul

Inovatii Justiniene in materie:

C.Quasi-usufructum

Avea ca obiect bunuri consumptibile, care la sfarsitul uzufructului trebuiau innapoiate sub aceeasi
calitate, cantitate si natura.

1.Uzufructul divizibil: mai multi uzufructuari

2.Uzufructul cetatii: o forma extrema a uzufructului divizibil

3. Uzufrutul alienabil: prin vanzare/ipoteca in fav unui tert; dar cand prin contract sau prin decesul
vanzatorului se stingea, cumparatorul trebuia sa i-l inapoieze nudului proprietar.

A. Usus: dreptul de folosinta si de a culege fructele, in limita nevoilor sale si ale familiei (excedentul
de fructe se cuvine nudului proprietar)

B. Habitatio: dreptul de a locui intr-o anumita casa, drept constituit, de obicei prin testament

Nu se stinge prin neuz, spre deosebire de uz si usufruct. Justinian a permis abitatorului, daca i-ar fi fost
prea oneros/dificil sa locuiasca el insusi in respectivul imobil, sa-l inchirieze pt a-I culege fructele Civile.
C. Operae servorum vel pecorum: folosinta muncii sclavului sau animalului altuia

Nu se stinge prin neuz; obiectul poate fi subinchiriat.

32. Jur rerum. Căile de sancționare a sevituților (p.537, vol. I)

Prin intermediul actiunilor specifice, precum:

1.actio confessoria

2.actio negatoria

Prin asa numitele actiuni generale sau utile (actio utiles) sau prin interdictele pretoriene

A. Act. confessoria:

Subiectul activ: orice persoana ce pretindea a avea o servitute asupra bunului altuia
 Subiectul pasiv: orice persoana care prin acte, fapte pretentii pune sub semnul intrebarii existenta unei
servituti constituite in favoare subiectului activ.

Aceasta act a fost calificata ca fiind una arbitrara, deoarece judecatorul chemat sa arbitreze il invita pe
parat sa promita ca nu-l va tulbura pe reclamant in liberul exercitiu al servitutii pe viitor.

B. Actio negatoria

Subiectul activ: proprietarul bunului aparent (proprietarul neaga oricarei persoane dreptul de a exercita
prerogativele vreunei servituti asupra bunului) aservit.

Actiunea a fost considerata arbitrara cu aceeasi promisiune si sanctiune de a plati daune-interese.

C. Actio utiles:

Pentru servitutile aparute mai tarziu prin modalitati inedite care nu puteau fi protejate prin mijloace
procesuale existente, au fost create actiunile utile. Erau rezervate titularilor servitutilor create prin:
praescriptio longi ac longissimi temporis, un pact insotit de o stipulatie(promissio) si prin quasi-traditio.

Exemplul tipic: actio Publiciana

D. Interdictele pretoriene:

In epoca clasica protejau doar servitutile prediale (reale)

Mai tarziu li s-a recunoscut si titularilor unor servituti personale, dreptul de a apela la aceste interdicte:
uzufructuarii, uzuarii si habitatorii.

33. Jur rerum. Emphyteusis – emfiteoza

Drept real (de jus rerum) de folosinta asupra terenului agricol al altuia, dreptul prerpetuu si transmisibil
atat inter vivos cat si mortis causa cu obligat corelativa a emfiteotului de plata a pretului periodic al
folosintei

Emfiteoza , mai tarziu se dovedeste a fi o institutie intermediara intre dreptul de proprietate si uzufruct.

Diferente intre emfiteoza si uzufruct:

- in cazul emfiteozei, beneficiarul terenului agricol este tinut de obligatia de plata a unui pret al
locatiunii; uzufructuarul nu plateste nimic
- emfiteotul dobandeste in plina proprietate toate fructele prin simpla lor separare; uzufrutuarul isi
apropriaza fructele prin perceperea lor si doar in mod exceptional prin separarea lor

- dreptul de folosinta a emfiteotului nu este insotit de o garantie reala de folosire a terenului ca la

uzufructuar

- emfiteotul ar fi avut si posesiunea juridica a bunului supus; uzufructuarul nu o avea

Emfiteoza a fost consacrata ca drept real de foarte lunga durata (8-99 ani) si putea fi stabilit nu
doar prin legat testamentar, sentinta judex-ului de partaj imobiliar, ci si printr-un contract special.

Pentru folosinta terenului, emfiteotul trebuia sa plateasca un pret periodic. Daca nu platea mai
mult de 3 ani era decazut din drept.

Emfiteotul putea chiar instraina terenul inchiriat, isi apara dreptul printr-o actiunereala speciala.

34. Jus rerum. Dreptul de superficie

Este considerat un "dezmembramant" al dreptul de proprietate.

Presupunea folosinta (partiala) a unei suprafete de teren pe care superficiarul putea construi un edificiu,
dreptul in schimbul caruia trebuia sa plateasca o rendita anuala. Superficia se nastea pe cale
conventionala, prin contract; dreptul superficiarului nu erau doar viagere, ci erau transmisibile
succesorilor in caz de deces;

Drept erau alienabile nu doar mortis causa, ci si inter vivos, dar in ambele cazuri ele se stingeau:

1.Fie ca urmare a neplatii redeventei anuale

2.Fie care urmare a ajungerii la termen a perioadei contractate.

Superficiarul era protejat prin intermediul actiunilor utile, care-l puneau pe picior de egalitate cu propr.
terenului inchiriat.
35. .Jus rerum. Pignius

Se realiza in dreptul roman vechi prin depunerea de facto a unui bun de catre debitor la
creditorul sau. Depunerea bunului se realiza pe calea traditiunii.

Debitorul nu transfera si proprietatea. Cu timpul, prin pignus au putut fi amanetatea atat bunuri
mancipi cat si nec mancipi.
1. Amanetarea bunurilor mancipi:

- debitorul ramanea proprietar quiritar al bunului dat in gaj

- cu ajutorul bunului, debitorul nu putea garanta decat un credit

- nu putea folosi bunul, nu-i va putea culege nici fructele

Sanctiunea pignus-ului constituit din res mancipi:

- creditorul se bucura doar de o asigurare de facto a creatiei sale, doar debitorul putea intenta actio in
rei vindicatio

- in epoca clasica, dreptul de retentie ii va fi recunoscut creditorului de catre pretor pe calea unei
exceptii; ii mai sunt recunoscute si interdictele posesorii ca mijloace active de redobandire a posesiunii
bunului amanetat.

- cu toate acestesa, mai ramanea o vulnerabilitate a gajului: creditorul putea introduce interdictele
posesorii (adipiscendae possesionis causa) in urmatoarele moduri:

- se putea dubla petita de ereditate

- prin interdictul Salvianus, proprietarul unei feude putea cere sa intre in folosinta bunurilor unui colos
asezat pe mosia lui

- prin interdictum possessorium, un cumparator obisnuit sau un cumparator in cadrul unei licitatii
publice de bunuci putea cere predarea bunurilor achizitionate in absenta gajului.

2. Amanetarea bunurilor nec mancipi:

In epoca veche, era avantajos pentru creditor sa primeasca de la debitor un bun nec mancipi,
deoarece bunul nu putea fi revendicat de catre debitor si nici nu mai era necesara folosirea unei exceptii
de catre creditor. In epoca clasica distinctia a disparut, dar au aparut noi forme de protectie a
drepturilor lor asiguratorii:

- exceptio pignoris

- interdictele posesorii

- pactum de vendendo

- lex comissoria

36. Jus rerum. Fiducia

Fiducia (garantia): bona fides sta la baza ei

Este mai avantajoasa pentru creditor decat gajul, dar mai dezavantajoasa ca ipoteca.

Pactum fiduciae este o intelegere intre creditor si debitor prin care primul dobandea dreptul de
proprietate asupra bunului amanetat, iar creditorul ii promitea la randu-I ca ii va restutui bunul odata ce
creanta va fi integral acoperita
Debitorului nu i se mai restituia bunul daca acesta ii era vandut unui tert de buna credinta.

Statutul juridic al debitorului fiduciar

- Pierde proprietatea bunului

- Se putea incheia o conventie prin care debitorul sa se foloseasca de bunul amanetat si sa-i
culeaga fructele, fie cu titlu oneros fie gratuit

- In ultimul caz, debitorul putea uzucapa bunul, intr-un an/2, fata de cazul locatiunii bunului, in
care ar fi fost doar detentor precar.

- La finele procedurii formulare, a fost pusa la disozitia debitorului actio fiduciae prin care ii putea
pretinde credit restituirea bunului; insa era o actiune personala, deci daca bunul intra in proprietatea
unui tert de buna-credinta debitorul nu mai avea prerogativa urmaririi

Statutul juridic al creditorului fiduciar

- El incheia cu debitorul un pactum de vendendo prin care, la data scadentei putea vine bunul fara
vreo alta formalitate

- O alta modalitate de a-si valorifica dreptul de creanta era aceea a unui pact comisoriu prin care
creditorul avea un jus retentionis asupra bunului, cu titlu de compensatie a platii datorate de debitor

- Imparatul constantin a desfiintat pactul comisoriu fiind prea oneros pt creditor

- Izvorul fiduciei este acordul partilor, in lipsa lui debitorul putea cere o compensare riguroasa a
datoriei lui daca creditorul si-ar fi exercitat prerogativele proprietati (abuz de drept)

37. Jus rerum. Hypotheca. Izvoarele ipotecii

Cuvantul hypoteca are origine greceasca. Reprezinta plasamentul unui bun sub o anumita obligatie sau
sarcina, obligatie asumata printr-un pact- pactum hypothecate - si sanctionata printr-o actiune speciala-
actio hypotecaria ( sau actio quasi-Serviana)

Izvoarele ipotecii:

a) Pactum hypothecae

-act nesolemn(consensual), care putea fi incheiat si tacit;

-nu era supus publicitatii, ceea ce ducea la multe neajunsuri in raporturile cu tertii

-fie isi producea efectele la incheierea actului, fie la o data ulterioara, in cazul pactului afectat de termen
( ex die)

-putea fi incheiat si prin mandatar ( de la epoca lui Justinian)

b) Ipoteca legala

Generala Speciala

- Valabila pentru toate actele juridice incheiate de anumite categorii de persoane desemnate prin
lege ( dreptul pozitiv)

• Ex: a sotiei divortate si a mostenitorilor ei asupra bunurilor sotului pana cand acesta ii restituia
bunurile dotale ( in cazul obligatiei de restituire a dotei pentru divortul fara justa cauza – divortium sine
justa causa-)

• A fiilor de familie asupra bunurilor lui pater familias pana la restituirea peculium bona adventicia
-Valabila doar pentru anumite acte juridice, determinate expres de lege

• Ex: a locatorilor asupra bunurilor pe care locatarii le-au adus in locuinta inchiriata ( aceste bunuri
se numesc invecta et illata) pentru a-si recupera chiria de la locatari/arendasi

• asupra bunurilor din fondul funciar supus impozitarii in vederea asigurarii recuperarii platilor
intarziate

c) Ipoteca judiciara

- se nastea in baza unei sentinte ( sententia) si avea ca efect jus retentionis ( dreptul de retentie) detinut
de catre instanta cu privire la bunul litigiului

Exemplu: daca se dorea iesirea din indiviziune si judecatorul atribuia un bunul ( de regula indivizibil-
tocmai de aceea nu-l putea imparti) unuia dintre ei, ceilalti copartajanti obtineau compensatia valorica a
partii lor ideale din masa de impartit sub forma unei sume de bani ( sultă) => pentru a se asigura ca cel
care a primit bunul le va plati celorlalti sulta, acesta trebuia sa suporte ipoteca judiciara asupra bunului.

38. Jus rerum. Efectele ipotecii anterioare momentului înstrăinării bunului ipotecat

Drepturile si obligatiile

Debitorului Creditorului
• -jus utendi – proprietarul bunului poate exploata bunul in propriul sau folos (pentru ca ramane
in posesia sa)

• -jus fruendi – poate culege fructele bunului si productele

• jus abutendi – poate incheia acte juridice de dispozitie precum instrainari, infiintarea unei noi
ipoteci pe seama aceluiasi bun, constituirea de servituti prediale/personale;

• dar daca leza interesele creditorului prin astfel de acte, raspundea pentru prejudicii

• - are la dispozitie actio de rei vindicatio si actio Publiciana impotriva tertilor si creditorului ( daca
nu au incheiat o conventie cu dispozitii contrare) • poate transforma ipoteca in gaj, cu
acordul debitorului

• poate obtine acordul proprietarului bunului ( debitorul) de a se abtine sa incheie acte juridice de
dispozitie pe seama bunului ipotecat; pentru bunurile mobile, acordul era inutil pentru ca exista o
prevedere legala ce interzicea asta

• trebuie sa-I recunoasca debitorului deplina proprietate din momentul stingerii creantei prin
plata datoriei.
39. Jus rerum. Efectele ipotetcii posterioare înstrăinării bunului ipotecat

Debitorului

Daca bunul a fost instrainat de creditor, acesta din urma trebuie sa-i dea debitorului diferenta de pret
(pretul vanzarii minus cel al creantei); daca creditorul a adus imbunatatiri sau reparatii necesare, precum
si daca a suferit prejudicii de pe urma bunului ipotecat, debitorul este tinut sa-l despagubeasca; daca
bunul ajunge intr-o stare precara, astfel incat nu mai poate satisface nevoile creditorului, el poate cere
schimbarea obiectului.

Creditorului

Pe parcursul ipotecii poate subipoteca bunul, cu acordul expres al debitorului;

odata cu scadenta, dobandeste si jus possidendi ( posesia asupra bunului ipotecat); pana atunci, el are la
indemana o serie de actiuni prin care poate controla situatia bunului:

1.Actio confesoria, negatoria, communi dividundo (in partaj), finium regundorum ( in granituire).

2.Jus distrahendi: dreptul prin care putea solicita remiterea bunului de la debitor, la data scadentei;

Creditorul alegea aleatoriu cumparatorul si momentul vanzarii, aspecte cu care debitorul putea sa nu fie
de acord + creditorul avea un drept asupra bunului altuia(debitorului) care nu continea prerogativa
dispozitiei ceea ce putea conduce la concluzia detinerii fara termen a bunului si nevalorificarii acestuia
( prin vanzare) ca fiind abuziva;

De aceea, pana la Constantin, se putea incheia intre cei doi o lex commisoria- intelegere prin care
creditorul putea face orice cu bunul dupa momentul scadentei- sa-l vanda sau sa-l pastreze);

Daca insa creditorul a omis incheierea acestui pact, in epoca post-clasica, el avea un drept de posesiune
asupra bunului ( in nume si cu titlu de proprietar); el putea instaina bunul dupa 2 ani , timp in care
posesiunea sa se fi exercitat;

beneficium Gordiani prin care creditorul avea jus retentionis asupra bunului si dupa executarea
obligatiei, daca era si creditor chirografar - dar putea exercita aceasta prerogativa doar daca nu mai
existau si alti creditori ipotecari asupra bunului;

Rangul preferential al creditorului in caz de concurs al creditorilor la executarea silita:

Daca nu este singurul creditor, va pastra suma necesara acoperirii creantei sale si restul va reveni
celorlalti creditori, conform principiului Prior temporis potior jure ( este preferat, in caz de egalitate in
drepturi, cel care actioneaza cu prioritate) doar primul creditor va avea o garantie reala deplina.
40. Jus rerum. Antichresis

Termen juridic de sorginte greaca, care, in acceptiune juridical semnifica “folosinta reciproca” sau
“fructificarea- inclusive prin dobanzi – reciproca” a unui bun ipotecat.

In cadrul unui pact de antichreza, ne aflam in prezenta unui raport juridic ipotecar urmat de o noua
intelegere intre proprietarul bunului ipotecat si creditorul acestuia. Pentru a evita plata dobanzilor la
creditul obtinut de la creditorul ipotecar, cei doi cocontractanti se puteau intelege in sensul ca
proprietarul bunului ipotecat sa-l dea in posesie creditorului sau, astfel incat sa se opereze o
compensatie conventionala intre dobanzile datorate de debitor si fructele produse de bunul ipotecat
(sau valoarea folosintei bunului) culese de creditor.

In acest fel, garantia reala a creditorului ipotecar se intarea (prin dobandirea posesiei asupra bunului
ipotecat), insa debitorul-proprietar era slabit in posibilitatile de satisfacere a creantei prin exploatarea
bunului ipotecar.

In dreptul civil roman, in 1931, dispozitiile care reglementau pactele de antichreza au fost abrogate,
institutia aceasta fiind considerate a constitui una de natura camatareasca, imorala si prejudicianta
pentru regimul bancar burghez.
41. Elemente esențiale ale posesiei

Posesiunea din epoca postclasica a dreptului roman presupunea intrunirea cumulative a trei esentiale
elemente structurale: corpus, animus si titulus ( o causa juridica, o justificare legala a posesiunii, un
“titlu” )

A. Corpus

Corpus sau elemental material al posesiunii nu reprezinta, asa cum s-ar putea crede, bunul posedat in
materialitatea, obiectivitatea sa. Nu reprezinta “starea” bunului. De-a lungul timpului elemental corpus
s-a abstractizat, astfel incat sensul cristalizat al acestui termen se rezuma la aprehensiunea factuala, la
disponibilitatea de fapt exercitate asupra bunului care facea obiectul posesiei.

La intentia de a poseda. Era sufficient ca un bun sa se fi aflat la dispozitia unei personae (chiar daca
bunul, in materialitatea sa, era plasat la distanta de posesor), in conformitate cu intentia si interesele
sale pentru ca ea sa reclame detinerea elementului material (corpus) al posesiei.

B. Animus

Animus este elemental volitional, intentional, subiectiv al posesiei. Reprezinta simpla intentie de a
poseda bunul pentru sine, sub aparenta proprietatii (Doar sub aparenta); altfel spus, elemental volitional
vizeaza adoptarea unui comportament de veritabil stapan al bunului si o dorinta vizibil exprimata de
pastrare a bunului ca si cum i-ar apartine de jure posesorului.

C. Titulus(causa)

Daca am sintetiza conceptiile exprimate pe seama semnificatiilor “titlului” posesiei, am putea sa ne

oprim asupra acceptiunii de “fundament” formal (legal) al ei sau de “origine juridical” , de “baza” legala
de plecare in exercitarea unei situatii de fapt sau de drept. Aceasta baza legala o origineaza ( sprijinind-o
) si apoi o apara ( justificand-o ) in raporturile determinate cu alti titular de drepturi reale.
42. Clasificarea posesiei după criteriul originii ei și al celor trei subcriterii:

a.caracterul aprehendprii corpusului

b.izvorul formal al titlului

c. al credinței subiective a posesorului în proprietatea sa

În momentul nasterii posesunii, se consuma si actul sau faptul perceperii posesiunii se consuma si actul
sau faptul perceperii sau aprehensiunii materiale a bunului. In functie de legitimitatea sau nu a acestui
moment originar, avem:

1.posesiune justa: de buna sau rea credinta, reglementata de dreptul honorar, pretorian sau quiritar

2.posesiune injusta

I. Subcriteriul caracterului perceperii corpus-ului

Sunt relevante doar aspectele juridice, nu si cele morale. Posesia poate fi justa sau injusta. Fata de
tertele persoane orice posesiune va fi aparata.

a.posesiunea justa: se intemeiaza pe o origine justa, ceea ce semnifica tocmai calitatea posesiei de a fi
opozabila tuturor, chiar si proprietarului. Nu sufera de vicii ale dobandirii ei (violenta, clandestinatatea
sau precaritatea)

b.posesiunea injusta si viciile sale: se rasfrange asupra posesiunii intregi si nu doarpunctul de plecare.
Viciile posesie sunt: violenta, clandestinatatea, precaritatea.

Posesia injusta putea fi dovedita dor de cel deposedat prin orice mijloace.

II. Subcriteriu izvorului formai al titluui posesiunii

Dupa izvorul juridic, posesiunea justa era reglementata de jus civile sau de jus praetorium. Era irelevant
daca o posesiune injusta avea titlu doarece avea un caracter viciat.

Posesiunea justa putea fi nefondata pe un just titlu/simpla detentiune precara sau intemeiata pe un just
titilu ( de drept quiritar sau honorian)

Posessio cum titulus de ius civile (jus Quiritum):

1.possesor pro emptore (din contractul de vanzare cumparare)

2.posesor pro herede (din succesiunea legala)

3.possesor pro donato (din contractul de donatie)

4.possesor pro dote (din raporturile dotale din cadrul casatoriei)

5.possesor pro derlicto (din ocupatiunea unui bun abandonat)

Possesio cum titlus de ius praetorium (jus honorarium) (exemplu donatia dintre soti) este o posesiune a
carei cauza legala nu se regaseste in normele dreptului quiritar co om acelea edictale, adica este stabilita
si clar delimiata, protejata de un edict al magistratului judiciar

III. Subcrieriul credintei subiective a posesorului in proprietatea sa in momentul aprehensiunii

bunului

Posesiunea de buna credinta: aceea intemeiata pe credinta sincera a posesorului ca el este in mod real
titularul dreptului de proprietate si ca atare poate sa isi exercite nestingherit preroativele asupra bunului
posedat. Eroarea nu ii este imputabila. Exemplu: cumparatorul de buna credinta este proejat atat in
cazul evingerii din partea vanzatorului cat si in cazul in care a cumparat de la un neproprietar.

Posesiunea de rea credinta: posesiune exercitata inca din momentul originarii sale de catre acela care
are credinta subiectiva ca nu poate fi titularul dreptului pe care il pretinde. El nu mai poate invoca
protejarea posesiunii in caz de revendicare a bunului de catre persoana indreptatita.
43. Clasificarea posesiei după criteriul efectelor ei

Efecte avute in vedere: recunoasterea unor anumite drepturi de protejare a posesiunilor si

recunoasterea de jure a posibilitatii de a transforma prerogativele de facto avute in vedere.

A. Possessio ad usucapionem (aota de a duce la dobandirea proprietatii gratie posedarii intr-un

anumite termen)

Conditii:

- Existenta unei juste cause/titlu

- Justul titlu sa fie prevazut de jus civile si sa fie dobandit in afara viciilor care ar altera animus-ul
posesiunii

- Posesorul sa fi fost de buna-credinta la momentul dobandirii bunului(nu neaparat pe toata

durata posesiunii)

- In epoca lui Justinian a luat denumirea de possessio civilis

B. Possessio naturalis sive corporalis

O suma de forme ale detentiunii precare. Precaristii privilegiati sunt asimilati posesorilor si protejati de
interdictele conservatorii. Au fost grupate (pe timpul lui Justinian)

a) Posesiuni carora le lipseste animus domini (vointa)

b) Posesiuni din al caror moment originar lipsea justul titlu

Fac parte: creditorii gajisti, locatarii si comodatarii, uzufructuarii si emfiteotii, trimisii in posesie
conservatorie

C. Possessio ad interdicta

A existat pana la Justinian, dupa a fuzionat cu cea naturala. In raporturile cu tertii, detentorii precari
(desi nu erau asimilati celor privilegiati ca la b) puteau folosi interdictele posesorii conservatoare.
44. Clasificarea posesiei după criteriul obiectului juridic al ei
A. Possessio corporis(stricto sensu)

Operatiunile juridice aferente posesiunii:

a) Traditio

b) Usucapio

c) Praescriptio longi temporis/longissimi

d) Servitutes praediales rusticate consistutur

Erau exercitate doar asupra bunurilor corporale

B. Possessio incorporales (quasi-possessio)

“Posesia drepturilor”, aparuta in perioada Principatului, presupunea exercitarea indelungata a unor

drepturi valabile doar pt anumite categ de persoane (o quasi-posesie).

Ex: sclavii in raport cu status libertatis, peregrinii in raport cu status civitatis.

S-a intamplat ca si drepturi precum usufruct, dreptul de servitude, de superficie sa poata fi posedate si
prescrise achizitiv ( la Justinian)

45. Dobândirea posesiunii prin propriile acte sau fapte ale posesorului
A. Dobandirea animus-ului (elem subiectiv, volitional)

Pentru a se exercita posesia din momentul dobandirii corpusului se prezuma ca exista un animus domini.
Proba contrara o poate face doar cel care are un interes legitim ( o justa cauza/just titlu)

In caz de conflict intre posesorul care nu are posesiunea bunului si detentorul precare ce o are, depinde
de capacitatea adevaratului posesor de a demonstra in fata instantei ca detentiunea tertului precarist nu
se realizeaza in nume de proprietar

a) Daca intre cei 2 s-a incheiat o conventie (care poate fi probata), actul juridic respectiv tine loc de
titlu pentru adevaratul posesor (cu exceptia cazului in care detentorul devenise si proprietar: atunci el
este preferat)

b) Daca insa detentiunea vicioasa a celui de-al 2-lea nu poate fi dovedita, el va avea castig de
cauza, iar detentiunea precara se va transforma in posesie utila si va putea uzucapa bunul.

B. Dobandirea corpus-ului

Romanii nu concepeau posesia fara corpus. Ex: daca cumparatorului de buna credinta ii era sustras un
bun, daca el nu intrase in posesia lui materiala pana la sesizarea instantei el nu putea reclama posesia
bunului.

In epoca veche:

- Pentru bunurile mobile: luarea in mana sau transmiterea catre un paznic material daca bunurile
erau prea numeroase sau excesiv de voluminoase

- Pentru bunuri imobile: prin patrunderea pe un teren cumparat si parcurgerea terenului pana la
confinele acestuia sau prin delimitarea terenului ocupat

In epoca clasica(s-a abstractizat):

- pentru bunurile mobile: transferul bunurilor intr-un antredepozit a lui accipiens, chiar daca
bunurile si antredepozitul s-ar fi aflat departe de locul intelegerii

- pentru bunurile imobile: in cazul ocupatiunii unui teren fara stapan, trebuia ingradit si incepute
lucrarile de imbunatatire funciara. In cazul traditiunii era necesar si un act simbolic (predarea cheilor)
Traditio: longa manu, brevi manu…
46. Dobândirea posesiei printr-un intermediar

Intermediarul nu exercita prerogativele posesiei, el doar facea un act de reprezentare. Actul juridic de
reprezentare a fost recunoscut abia in sec II d.H. La epoca postclasica: tertul reprezentant nu putea
satisfice decat exigenta dobandiri (provoca doar transferal corpus-ului)

Animus possidendi ramane la adevaratul posesor (ex in caz de contract de mandat.. gesitune de afaceri)

In epoca postclasica au fost gasite si alte solutii:

In cazul tutelei unui copil ce iesise din infans (7 ani+) acesta putea dobandi: possessio civilis (cu
autorizarea tutorelui) si possessio ad interdicta (fara autorizarea tutorelui, dar se obtinea greu)

Titularii dreptului de administrare a unui peculiu (sclavii si fiii de familie) puteau dobandi possession
civilis pt ei insisi cu respectarea a 2 conditii: justul titlu( cauza pt dobandirea bunului) + dobandirea sa se
fi effectuat pe seama si cu garantia peculiului

Persoanele juridice de ordin administrativ (municipii, judete) puteau dobandi posesiuni in absenta
elementul Animus, fapt care nu elimina o serie de posibilitati precum:

- Posibilitatea de a exercita (prin autoritati) actio Publiciana

- Posibilitatea de a prescrie pe lunga durata / f lunga durata

- Posibilitatea de a uzucapa

47. Încetarea raporturilor posesorii

Persoana declarata absenta pe cale judiciara nu pierdea posesiunea asupra bunurilor sale, ci numai
detentia pasagera. Sclavul fugar de la stapan nu afecta dreptul de posesiune asupra sa, ci doar
detentiunea provizorie a stapanului.
 Pentru pierderea posesiei asupra fondurilor imobiliare era necesara expresa manifestare a
intentiei de abandonare.Deposedarea violenta a posesorului putea conduce la uzurparea sa doar daca
cel deposedat nu reclama aprehensiunea tertului comisa astfel.

Pierderea posesiunii in epoca clasica:

a. In urma abandonarii bunurilor de catre posesorii acestora (derelictio rei)

b. Datorita imposibilitatii de facto de a exercita prerogativele posesiunii

c. Prin delasarea elementului animus-> cazul constitutului posesor.

d. Drept consecinta a manifestarii unei indolente sau neglijente evidente si prelungite in cazul in care un
tert uzurpator a luat sub stapanire vicioasa bunul unui posesor regular.

e. Efectul de mai sus se producea si in cazul in care indolentei posesorului i se adauga neglijenta unui
eventual tert astfel incat un alt tert uzurpator de buna-credinta ar fi putut sa-si apropriete bunul.

Efectul de mai sus nu se producea imediat in situatiile care, prin natura lor, depaseau vointa
posesorilor dupa cum urmeaza:

- necunoasterea faptului uzurparii detentiunii operate de tertul de buna-credinta, necunoastere

motivata de disparitia detentorului, absenta sau moartea naturala/civila

- delasarea de exercitiul detentiunii de catre precaristul inselator sau neglijat fara ca posesorul
real sa fi luat cunostinta de manoperele dolosive.

- prin exceptie de la regulile de mai sus, pasunile alpine nu puteau fi socotite pierdute, desi
manifestarea prerogativelor posesiunii in perioada hibernala ramanea sub animus

48. Sanțiunea juridcă a posesiunii

Prin interdictele sale, magistratul a dorit pentru inceput, sa regleze starile de fapt
imediate; in timp ele s-au institutionalizat, s-au consacrat si au devenit izvor de dr. recunoscut si azi.

Din punctul de vedere al al calitatii obiectului material al posesiunii, interdictele vizeaza:

- bunurile sacre sau religioase

- bunurile laice
 Interdictele privind bunurile laice personale se divid in:

- de utilitate publica

- de utilitate pers. in rap. cu patrimoniul familial

1. Interdictele retinendae possessionis causa:

Tind sa mentina o posesiune deja dobandita si nepierduta, dar amenintata cu pierderea. Se

subdivid in:

a. Interdictele uti possidetis (referitor la bunuri imobile)

Puteau fi invocate doar daca absenta posesiunii nu a fost dobandita de la adversarul din proces
prin acte de violenta, clandestinitate sau detentiune primara.

b. Interdictele utrubi (referitoare la sclavi si alte bunuri mobile)

Dadeau castig de cauza celui care a stapanit, in anul precedent, bunul mai mult timp.

2. Interdictele recuperandae possessionis causa

Date pentru redobandirea unei posesiuni pierdute. Se impart in:

a.Interdictul de vi cottidiana causa (dobandirea posesiunii prin violente obisnuite)

Putea fi invocat cu conditia sa nu fi trecut un an si titularul sa nu fie culpabil de dobandirea

posesiunii prin violenta, clandestinitate, precariu.

b. Interdictul de precario causa (in contra precaristului):

Are in vedere dobandirea bunului de catre cel imprumutat in calitate de detentor precar si care
refuzand restituirea, il uzurpa in drept pe imprumutator.

c. Interdictul de clandestina possessione causa (impotriva celui care si-a insusit un bun in mod
clandestin)

3. Interdictele adipiscendae possesionis causa

Aceste interdicte tind a facilita dobandirea posesiunii dupa obinerera de catre titularii lor a unui just
titlu. Cele mai cunoscute:

a.interdicito quorum bonorum: prin care proprietarul de drept al bunurilor succesorale solicita punerea
in posesie cu privire la aceste bunuri detinute precar de posesor pro herede), actiune ce dubla petitia de
ereditate

b.intedictum restiutorium: pin care proprietarul unei mosii se foloseste de garantia speciala creata de
colnul sau atunci cand respectivul colon a constituit o astfel de garantie

c.interdicul possesorium: utilizat de cel care in baza vanzarii cumpararii detinea un just titlu
49. Deosebiri și asemănări între posesiune și proprietate

Deosebiri:

1. Posesiune aputea fi dobandita numai de cei cu capacitate de exercitiu. Proprietatea putea fi

dobandita numai in virtutea capacitatii de folosinta

2. Posesia este doar un exercitiu al unor puteri factuale. Doar proprietarul avea valabilitate deplina
a actelor juridice incheiate (este un drept – proprietatea)

3. Mostenitorii posesorului trebuiau sa faca o alta aprehensiune a bunului. La proprietate, nu

presupune acte juridice noi de aprehensiune.

Asemanari:

1. Ambele au ca obiect juridic bunuri corporale.

2. Bunurile trebuiau sa fie apropriabile (res in patrimonio)

3. Proprietarul poate fi si posesor si viceversa

4. Exista o ierarhizare a titularilor: precar->posesor->proprietar.

50. Jura obligationum. Gaius, Julius Paulus, Justinian și concepțiile lor în planul definițional al
obligației

Pentru romani, obligatiile sunt doar niste varietati ale drepturilor cu privire la bunuri care se pot preda
prni mijloace concrete, se pot tradi. Rostul unei obligații este de a produce o modificare în structura
patrimoniului unei persoane (pozitiv sau negativ).

Gaius:

Obligatiile se nasc din raporturi personale care au drept obiect anumite prestati. În caz de
conflict de interese, partile au la dispozitie actiuni personale, acțiuni cu obiect bine definit (dare/facere).
Valoare economica se presupune.

Acțiunea personașă este aceea prin care acționăm împotriva cuiva care nu este obligat, adică
prin care înțelegem să i se impună să dea, să facă sau sa execute ceva.

Julius Paulus:

Substanta obligatiilor nu consta in ceea ce ne da proprietarul unui lucru corporal sau in ce ne

face titularul unei servituti, ci in ceea ce constrange un tert: sa ne dea, sa ne faca sau sa ne execute ceva.

Rapoartele obligationale erau vazute ca raporturi de putere grevate pe niste manifestari

volitionale. Mai tarziu apar si conceptiile egalitariste (credendi/debendi).

Justinian:

Obligatia este legatura juridică in virtutea careia suntem constransi sa predam un lucru conform
dreptului cetatii noastre. Se atrage atenția asupra legăturii juridice (vinculum juris), ceea ce explicp
legalismul, formalismul dreptului roman obligațional și execuțional. Formele de constrangere trebuiau
sa se fundamenteze pe drept.

Se reliefase ideea de echivalent valoric al obiecului juridic al obligatiei. Aceea este obligatie care
poate fi executata prin bani.
51. Jura obligationum. Comentarii și analize pe seama noțiunii de obligație

În doctrina civilista napoleoniana si post napoleoniana intalnim aproape nerafinate, neprelucrate

definitiile obligatiilor asa cum au fost ele forjate de stiinta romana.

Eduard Cuq: Obligatia este un raport de drept stabilit temporar intre doua persoane, dintre care una
(debitorul) este tinut necesarmente sa-i furnizeze alteia (creditorul) o prestatie susceptibila de a fi
evaluata in bani.

Rene Demogue

Jean Carbonnier: prefera difinitiei obligatiei ceea ce este esenta acesteia:

1.datoria – care implica o legatura de drept, o sanctiune etatica și existenta unui creditor determinat

2.posibilul – tine de obiectul oligatiei, ceea ce este imposibil nu poate fi obiect al obligatiei

Diferente intre conceptiile romaniste si cele civiliste:

- in dreptul civil postnapoleonian obligatiile pot cunoaste o varietate infinita, deoarece ele sunt
sanctionate prin actiuni civile in justitie; in dreptul roman remarcam o stare de fapt diametral opusă

- in deptul civil modern si postnapoleonian (actual), normele care sanctioneaza raporturi civile
de obligatii sunt fundamentate pe puterea politica si sunt sanctionate prin autoritatea legilor scrise. In
drepul roman, obligatiile s-au supus unei recunoasteri colective si progresive, in peste 1300 de ani de
emergenta normativa

- în dreptul civil postmodern cunoaste o tratare distincta a oblatiilor in functie de natura

raportului juidic: norme obligationale comerciale si norme obligationale civile; in dreptul roman acestea
sunt tratate unitar.

Opozabilitatea: drepturile reale propriu-zise (izvorate din pozitia juridica a pers fata de lucruri) pot fi
opozabile (erga omnes) iar drepturile nascute din raportuiri obligationale sunt intotdeauna relative (pot
fi opuse doar partilor raportului respectiv)

Merit al dreptului civil actual: a exstins aria obligatiilor admisibile din dreptul roman prin inglobarea tot
mai multor asa zise obligatii naturale.
52. Jura Obligationum. Subiectele obligațiilor

In principiu, orice raport obligational are 2 subiecte: reus credendi si reus debendi

a. Reus credendi:

Notiunea de 'creditor' a fost tardiv folosita in limbajul juridic. Era preferata notiunea de 'parte in proces'
care poate sa ceara ceva (in virtutea unei legaturi juridice - vinculum juris). Deși este temporară, induce
o stare de putere asupra cuiva.

Creditorul este subiectul activ deoarece in caz de neexecutare a obligatiei de catre debitor, el poate sa
ceara prin actiune obligarea debitorului pe cale judiciara; el este activ in cadrul raporturilor procesuale
judiciare. Trebuie să isi dovedeasca pretentile spre deosebire de un proprietar sau un posesor.

b. Reus debendi:

Partea din proces care datoareaza ceva reclamantului datorita legaturii juridice.

Debitorul este 'legat' de creditorul sau, dar aceasta pozitie de subordonare nu este o forma mascata de
sclavie gratie temporalitatii (=> debitorul se poate "elibera" prin executarea obligatiei).

Debitorul este "pasiv" doar pe planul raportului procesual, unde poate adopta o pozitie de asteptare (cat
timp creditorul incearca sa dovedeasca veridicitatea pretentiilor sale). Daca paratul debitor invoca o
exceptie in aparare, trebuie sa adupte o atitudine procesuala activa si este asmilat creditorului
reclamant.
53. Obligatio elementorum. Juris vinculum

Legatura juridica nu este una de facto, ci una de jure. Debitorul intra sub puterea creditorului conform
dreptului cetatii si nu datorita vreunei manifestari unilaterale de vointa a creditorului.

Indiferent despre ce debitor era vorba, procedura executionala se putea declansa doar in baza
legii (ca urmare a vointei unilataterale a creditorului) si a delegarii creditorului de catre magistratul
judiciar prin formula "Addico!" ("Asa este, asa sa fie, de acord cu tine!")

Din conceptia stipulatiei pentru altul s-a nascut principiul relativitatii raportului juridic
obligational in constrast cu cele absolute. Un act incheiar intre 2 persoane nu poate profita nici dauna
unui tert (exceptie: stipulatia pentru altul).

Principiul echivalentei prestatiunilor dintr-un contract si al acoperirii valorice. Desi in dreptul

civil actual se acorda propritate executarii in natura a obligatiilor contractuale, exista: cauze panele,
daune moratorii si penalitati pe zile de intarziere, garantii bancare care depasesc valoarea creditului.

54. Obligatio elementorum. Jus in personam, voluntas sive libertas și consesus

Jus in personam

Obligatia da nastere la drepturi care depind in exercitarea lor, de vointa creditorului.

 Debitorul isi poate manifesta vointa dupa nasterea raportului de obligatie, dar intr-un mod
extrem de restrans: se elibereaza executand obligatia sau ramane la dispozitia suverana a creditorului
sau.

Creditorul putea decide daca sa isi execut silit debitorul, avand de ales intre:

a. Uciderea debitorului

b. Transformarea acestuia in sclav

c. Putea sa il intraineze ca sclav peste Tibru

d. Putea obține pe cale judiciara dublul valorii creantei, ulterior aparand inchisori ale datornicilor

Voluntas sive libertas

Obligatiile se nasc pe un teren al libertatii, al autonomiei de vointa, indiferent de izvorul

acestora. Interpretarea nu trebuie facuta din perspectiva determinista.

a. Libertatea de a comite un delict si de a suporta consecintele

b. Libertatea de a incheia un contract supunandu-te riscului insolvabilitatii

c. Libertatea de a nu executa obligatiile contractuale sau riscul suportarii formelor de executare

silita

De asemenea, prin acord de vointe, partile au libertatea de a efectua modificari in substanta

contractului.

Consensus

Consintamantul a fost caracterizat ca un element pur conventional, contractual. Nu este

element obligatoriu in absolut toate rapoartele obligationale (ex: in delicte). Scopul contractului este
acela de a imbunatati situatia juridica a partilor.

Prin efectele acordului de vointe, intre partile raportului juridic obligational se naste o veritabila
lege ce are valoare de reper juridic fundamental pentru judecator. Nu exlude consecintele impreviziunii.

Părtilor raporturilor delictuale le-a fost perimsa stabilirea intinderii prejudiciului si a

modalitatilor de dezdaunare a victimei-creditor si li s-a racunoscut capacitatea de a negocia si incheia
tranzactii pe seama drepturilor litigoase nascute din delict.

55. Obligatio elementorum. Dies (tempus) și praetio aestimabilis

Dies (tempus)

In epoca clasica romana, obligatia era considerata inca perpetua; aceasta conceptie a fost
abandonata.
 Elementul "timp" este esential intr-un raport obligational neexistand obligatii perpetue (cu
exceptia celor incheiate pentru cauza de moarte: emfiteoza).

In mod natura orice debitor urmareste a se elibera de legatura sa juridica si de a vedea stinsa
obligatia. Moduri:

a. Plata

b. Novatiune de debitor

c. Novatiune prin schimbare de creditor

d. Novatiune prin schimbare de debitor

e. Liberare formalista in Epoca Veche

f. Mijloace pretoriene:

- Darea in plata

- Pactul constitiutit

- Pactul de non petendo (al iertarii de datorie)

- Pactul de jurejurando

- Prescriptia extinctiva

- compensatia

Legiuitorul roman a limitat dreptul la actiune al creditorului prin institutia prescriptiei. Unele
actiuni pretoriene aveau o valabilitate anuala.

Praetio aestimabilis

Un element fundamental al oricarei obligatii este estimarea pecuniara prestatiei debitorului. Pe

aceste teren s-a dezvoltat ideea daunelor morale.

Praetio aestimabilis are numeroare nuantari:

- pe de-o parte nu exclude contractele unilaterale in care interesul moral, afectiv, filantropia
sunt non-aestimabilis pretii.

- pe de alta parte, pretul evaluabil in bani poate reprezenta dispensarea creditorlui de o noua
cheltuiala -> compensatie indirecta

Pentru anumit raporturi, pretul era aleatoriu.

56. Obiectul juridic al obligației. Dare

Gaius si Domitius Ulpianus descriu obiectul juridic dareca fiind un transfer al dreptului de
proprietate. Obiectul juridic dare poate fi reflectat si in constituirea unui drept real asupra bunului
altuia. Se aplica indiferent de izvorul juridic: jus civile, jus honoritum, jus praetorium.

Daca la transferul proprietatii printr-un act juridic directe obligatia dare este aparent
subinteleasa, lucrurile nu stau la fel in cazul actelor juridice indirecte (prin intermediar). Obligatia de
dare in sens pur roman a fost destul de rara in viata juridica a romanilor.

In epocile straveche si veche, transferul de propr. se facea prin mancipatiune si in jure cessio,
unde pretul instrainarii era simbolic, iar pretul real repr. un element al unei intelegeri prealabile -> prin
simpla dare nu se transfera proprietatea.

La epoca clasica, romanii probabil au avut in vedere trasferul proprietatii in cadrul actelor
juridice care nu-si produc efecte solo consesu:

- instrainarea bunurilor imobile (care trebuiau delimitate, masurate)

- instrainarea bunurilor de gen prin masurare, numarare, cantarire

- orice alta intelegere conform careia transferul de proprietate se produce la o data ulterioara
incheierii actului.

57. Obiectul juridic al obligației. Facere

 A realiza o activitate oarecare in profitul unei parti a raportului obligational si in virtutea
imperativului de executare a obligatiei, inseamna "a face"

Nu orice activitate inseamna "facere", activitatea respectiva trebuie sa corespunda:

a. Ratiunii comune, bunului-simt (in caz de delict)

b. Descrierii ante factum, precizarilor partilor (in cazul unui contract)

In dreptul roman a fost sanctionat principiul interpretativ al conventiilor (inclusiv al obligatiei de

"a face" atunci cand exista indoiala cu privire la natura acesteia) in favoarea debitorului (a aceluia care
se obliga sa faca ceva) si defavorabil creditorului sau stipulantului.

Teza de mai sus est urmarea fireasca a unei alte teze consacrate care, in caz de confuzie, este
favorizat contractul insusi.

Daca creditorul nu si-a precizat bine conditiile si parametrii prestatiei datorate de catre debitor,
este greseala lui.

58. Obiectul juridic al obligației. Non Facere

Dublu inteles:

a. un inteles particular (acela de a nu face ceva in raport cu creditorul)

b. un inteles mai larg (clauza impusa de creditor de a nu presta ceva el, debitorul, catre un tert)

Erau deosebiri intre obligatiile de non facere privind servitutiile rustice si acelea care aveau in vedere
servituti cetatenesti.

Interesul practic al divizarii obligatiilor dupa obiectul lor juridic este acela al identificarii obligatiilor in:

- indivizibile (care nu pot fi executate decat de o anumita persoana sau doar intr-o unitate de timp)

- divizibile (impartite mai multor debitori)

In principiu, obligatiile divizibile sunt acelea de dare, iar cele indivizibile sunt cele de facere și non-facere.

59. Obiectul juridic al obligației. Praestare

Termen ce reuneste toate cele 3 feluri de obiecte juridice ale obligatiilor (dare, facere, non
facere).

Este legat de sarcine de a face ceva in profitul uneia dintre partile raportului juridic obligational.
Se acopera intreaga gama a actiunilor umane:

Acesta dobandeste intelesuri precum:

 - a oferi

- a pune la dispozitie

- a se ingriji de ceva

Cu timpul, acceptiunile termenului s-au diversificat:

- a implini o datorie

- a respecta o promisiune

- a apara ceva

- a duce la indeplinire o sarcina

Domitius Ulpianus l-a rezervat doar contractelor de buna-credinta, pe cand contractelor de dr.
strict le era recunoscut termenul de facere.

60. Efectele obligației. Acțiunea oblică și acțiunea pauliană

A. Actiunea oblica

Antonius Pius asocial masurile conservatorii cu actele de urmarire; trebuie sa existe un raport litigious
intre creditor si debitor pt a fi facute acestea.
In dreptul modern, nu este necesar acest lucru: “Creditorii pot exercita toate drepturile si actiunile
debitorului lor, afara de acelea care ii sunt exclusive personale”

Actele conservatorii ce se pot face prin actiunea oblica:

- Recuperarea creantelor debitorului indolent

- Intentarea actiunilor in nulitate sau in rezolutiune cu privire la actele juridice ale debitorului care
nu au fost incheiate valabil

- Reziliera contractelor cu executare succesiva incheiate in defavoarea debitorului

- Intreruperea prescriptiei

Nu putea fi decat judiciara (autorizata de pretor sau guvernatorul de provincie).

Actiunea oblica romana se aseamana, prin efecte, cu gestiunea de afaceri, pentru ca desi bunurile nu
intra pe aceasta cale in patrimonial creditorului, are aparenta unei modalitati pregatitoare de executare.

Actiunea pauliana (revocatorie)

Spre deosebire de cea oblica, este o actiune directa, posibila a fi exercitata in nume si in interes propriu.
Avea ca scos revocarea actelor juridice ale debitorului incheiate cu un tert ptentru fraudarea creditorului
( in accord cu tertul).

Mai tarziu, nu a mai fost nevoie de complicitatea tertului, fiind suficienta intentia dolosiva a debitorului.

In dreptul roman, actiunea pauliana nu era o actiune de sine statatoare, folositoare doar creditorului
care o intenteaza, chiar in absenta unui titlu executoriu (ca in ziua de azi). Ea profita intregului colectiv
de creditori chirografari. Esentiala pentru exercitarea actiunii pauliene era denuntarea caracterului
fraudulos al actului juridic incheiat debitor-tert.

Doar frauda de persona ad personam (cea care produce efecte negative fata de terti) putea fi atacata
prin actiunea pauliana, iar mai tarziu si actele frauduloase care nu duceau la insolvabilitatea debitorului.
Nu raspunde actiunea pauliana pentru:

-frauda contractu ad contractum (penur contractele simulate)

- frauda de re ad rem (comisa de o parte, in dezavantajele celeilalte, fara a leza interesele tertilor)

Avand un character punitiv ( penal ) putea fi introdusa si in urma unei vendito bonorum, de catre un
sindic (numit de grupul de creditori sa le reprezinte interesele) denumit chiar curator bonorum, care o
putea intenta dupa ce constata insolvabilitatea debitorului si fraudarea intereselor creditorului.

Procedura de sanctionare a fraudei era una arbitrala si se solda cu plata valorii bunului sustras, valoare
stabilita pronind de la estimarile creditorului.
61. Efectele obligației. Sancțiunile judiciare și dezdăunările aferente (daune interese)

Sanctiunile judiciare constau in dreptul subiectiv recunoscut fiecarui creditor de a actiona in justitie in
vederea recuperarii prestatiei promise sau datorate de catre debitor. Dreptul de a cere concursul fortei
publice pentru punerea in executare silita.

Oblgatiile erau sanctionate prin actiuni civile sau pretoriene.

Fiecare obligatie este insosita de o sanctiune. Fac exceptie obligatiile natural ( ex: intretinerea copiilor,
efectul unei plati dupa expirarea termenului de prescriptie).

Dreptul natural ca sursa de obligatie aredoua trasaturi esentiale:

1. Creditorul nu poate cere concursul statului pentru a-si recupera creanta

2. Odata ce debitorul executa obligatia naturala (imperfect) , nu mai poate cere restituirea ei ca
fiind nedatorata: se transfera in obligatie naturala perfecta.

Dezdaunarile aferente (daune-interese)

Rezulta din neexecutarea obligatiei, executarea necorespunzatoare sau intarziere executarii:

- Plata dublului valoric

- Dobanzile

- Alte penalitati

Aceste dezdaunari sunt differentiate in fucntie de:

- Natura juridical a actelor obligationale

- Izvoarele lor

- Normele care le-au sanctionat

62. Izvoarele obligațiilor. Acte juridice unlaterale

Prin ele se exprima intotdeauna o singura vointa.

Exemplu:
a. testatorul care dispune pentru cauza de moarte de bunurile sale

b. renuntarea la o succesiune

c. acceptarea expresa sau tacita a mostenirii

d. actul de adaugare a unui codicil la un testament deja facut

63. Izvoarele oblgațiilor. Acte juridice bilaterale

Actele juridice bilaterale sau multilaterale reprezinta imensa majoritate a actelor pe care o persoana le
poate incheia in conformitate cu normele juridice romane. Acordul de vointe este esenta acestora.
Diversitatea lor este infinita, cum infinita este viata juridica.

Exemple: actul de casatorie, actul de adoptie, contractele, pactele subsecvente sau adiacente
contractelor, tranzactiile pe seama obligatiilor litigioase

Se mai impart in:

a. Acte juridice bilaterale perfecte

Cele in care vointa reala este exteriorizata si dovedibila și in acord cu legea romana.

Majoritatea actelor.

b. Acte juridice bilaterale imperfecte

Principiul interpretarii contractelor in sensul valabiliatii sale decat in cel al invaliditatii. Si dreptul civil
modern recunoaste efectele juridice ale actelor bilaterale imperfecte sau incomplete. Dreptul
obligational nu este unul rigid, mecanic.
64. Izvoarele obligațiilor. Contractele

Se spune ca trocul ar fi o prima forma de contract si ca acesta si-ar fi avut originea ideatica in delictul
producator de razbunare.

In perioada Republici, trocul nu mai era suficient, contractandu-se “viitorul”: acceptarea tezei
consensualismului, “intr-o clipa raportul juridic de obligatie este incheiat, dar in realitatea fizica lucrurile
se vor repozitiona abia intr-un moment viitor”. Apar: idea de echitate, de buna credinta.

In epoca veche nu se poate vorbi despre un veritabil drept personal izborat dintr-un contract, ci de unul
mai mult real: creditorul il putea lua pe debitor in puterea sa intocmai ca pe un bun. Sursele obligatiei
erau de natura personala, dar efectele ei erau quasi-reale.

Ideea de credit s-a impus spre finele Republicii pentru ca a intervenit un nou element: necunoasterea
cocontractantului

Romanii au fost nevoiti sa-si assume un risc (insolvabilitatea debitorului) si sa-si depaseasca
neincrederea in necunoscut. Creditul acordat anticipat da nastere “increderii” pana cand aceasta devine
prezumtiva. Garantii: personale (oferite de un tert) sau reale (oferite de debitor si constand in bunuri
sau valori pecuniare).

Îm epoca veche debitorul era considerat prin sine insusi o cautiune (manus injectio) [de aici pana la
dezvoltarea garantiei constand in patrimonial debitorului, care apoi devine gajul comun al creditorilor
chirografari]

Ex: caderea in desuetudine a nexum-ului (contract de imprumut de bani) care avea propria formula
executorie

In epoca clasica pactul consensual se impune formalismului contractual.

Clasificarea contractelor:
1. Solo consensu (consensuale, incheiate prin simplul accord de vointe al partilor)

2. Verbis (contracte stravechi si verbale, incheiate in prezenta martorilor)

3. Contracte reale (presupuneau remiterea bunului: comodatus, pignus, depositum)

4. Litteris (contracte scrise sau literare, care pt incheierea lor valabila trebuiau sa fie scrise)

Constantin a impus forma scrisa pentru instrainari imobiliare. Probatoriile: acte sub semnatura privata,
acte scrise si atentice

65. Izvoarele obligațiilor. Delicte

Obligatiile delictuale sunt apreciate ca un apanaj, ca un domeniu rezervat comitilor populare si tratate
prin prisma razbunarii private de alta data: tarifarea datoriei, inhibarea posibilului autor de delicte

Prin Lex Duodecim Tabularum (cca 450 i.H) se stabilesc pedepsele aferente delictelor.

- 25 asee: orice delict (injuria) fara a fi descries/denominat (exemplu: taie copacii altcuiva ->
platesti 25 asi/copac)

- 300 assey: daca cineva a distrus dantura unei persoane prin lovituri (150 daca victim era sclav)

- Dublul sumei: in cazul actiunii contra furtului neflagrant

- X4: camatarie (adica dobanda peste 1%)

- Abandon noxal: in cazul raspunderii pentru fapta animalului sau sclavului, pater familias putea
fie sa plateasca pt stricaciuni fie sa-l abandoneze in favoarea victimei (abolit la epoca Justiniana)

- Pedepse corporale: daca puberul fura granele altuia, suporta dublul valorii acestora si bataia cu
nuiele; daca cel care a comis delictul era insolvabil, era doar batut

- Moarte: “Acela care prin vrajitorie a furat recolele altuia sa fie sacrificat divinitatii CERES” +
puberul care fura recoltele altuia era spanzurat + cel care a incendiat casa altuia era legat, flagelat si ars
pe rug + patricid, tentative de otravire si otravirea, facerea farmecelor cauzatoare de moarte etc.

Apar noi criterii de evaluare a responsabilitatii delictuale. Apare evidenta rolul pozitiei psihice a
autorului delictului (reaua credinta – aspru pedepsita), buna credinta insotia de impurdenta (aducea
absolvirea de pedeapsa dar nu si de despagubirile datorate victimei). Insolvabilitatea debitorului apare
ca o circumstanta de absolvire de plata a despagubirilor, dar nu si de absolvire de usoarea pedeapsa
(batai).

La epoca veche statul roman a intervenit in cazul sanctionarii delictelor, care semanau cu razbunarea
private:

1. Executarea pedepselor a fost conditionata de obtinerea autorizatiei din partea magistratului

judiciar

2. Razbunarea private era dublata de alternative platii unei amenzi

Dar , cele mai grave delicte (uciderea unui om liber, patricidal, inselaciunea, vrajitoria) nu aveau o
sanctiune pecuniara care sa despagubeasca familiile victimelor sau pe insasi victim.

Delictele private atrag in epoca veche consecinte:

a.repararea prejudiciului vicitmei

b.plata unei amenzi predeterminate

c.urmarirea punitionala putea fi declansata doar de victima (cu exceptia unor actiuni publice)

d.justificarea amenzii poate fi o ramasita a razbunarii private

e.procedura comuna

In dreptul lui Justinian, s-au unificat procedurile intr-una singura, extraordinem, prin care s-au transferat
delictele private de alta data in categoria delictelor publice.

- Statul este cel care poate cere si aplica punitiuni

- Victima are drept de a cere despagubiri.

S-au prefigurat conditiile raspunderii delictuale civile, distincta de cea penala.

66. Izvoarele obligațiilor. Quasi ex contractu

Quasi ex contractu nascitur obligatio cand un fapt licit si voluntar da nastere unei obligatii
unilaterale sau chiar bilaterale.

În cazul cvasicontractului, nu un act juridic sta la baza nasterii obligatiei, ci un fapt, dar un fapt car se afla
la frontiera contractului, un fapt asimilabil prin lege actului juridic.

Sunt necesare trei conditii:

a. Faptul sa nu fie negociat, sa nu rezulte din consensus (acord de vointe)

b. Faptul sa fie voluntar, considerat firesc de catre autorul sau, avand aparenta unui fapt bazat pe
consensus

c. Faptul sa fi fost util si licit, in acord cu normele romane

Formele de quasi ex contractu:

1. Negotium gestio (gestiunea de afaceri)

Gestiunea utila de afaceri, mai cu seama pentru cei absenti prin care este sanctionata gestiunea de
afaceri. Pentru admiterea actiunii, negotiorum gestor trebuia sa fi gerat in mod util afacerea creditorului
sau.

2. Condictio indebiti (plata nedatorata)

Adica plata unei sume de bani cu credinta eronata ca ea ar fi datorat

3. Imbogatirea fara justa cauza

Imbogatirea fara just temei (ex: plata unui legat testamentar catre un mostenitor ce pierduse dreptul de
a succeda sau a unei dote neurmate de casatorie)

Sancțiunea cvasicontractelor consta in obligatia remiterii platii sau a avantajelor procurate licit,
dar in afara consimtamantului, daca, fireste, avantajele procurate au fost utile creditorului. Actiunea
specifica este actio in rem verso.

67. Izvoarele obligațiilor. Quasi ex delicto

Fapte fara culpa (numai in aparenta pentru ca poate fi vorba si despre o culpa ascunsa)

Unele culpe indirecte nu au fost asimilate celor din cadrul institutiei raspunderii pentru fapta altuia din
dreptul civil postnapoleonian, desi si ele sunt culpe non-intentionale, fara intentia producerii vreunui
prejudiciu:

a) Culpa in vigilando (vina absentei vigilentei in observarea si ghidarea persoanelor, animalelor,

sclavilor si a lucrurilor aflate sub puterea lui pater familias)

b) Culpa in eligendo (neinspirata alegere, deci vinovata, culpabila, a unui prepus, fie el si sclav,
care, prin fapta sa delictuala, a produs un prejudiciu unui tert)

Desi nu a savarsit un delict propriu zis si nici nu a incheiar cu victim nedreptatii sale un contract, el va fi
obligat la repararea prejudiciului cauzat prin actul de injustitie. Delictele fiind putine la numar (fraus,
furtus, dolus, maleficio teneri, damnum) a fost necesara nasterea acestor atipice delicte.

În epoca clasica, pretorul a trebuit sa inventeze cateva actiuni pt quasi-delicte:

1. Actio de positis et suspensis – actiune data impotriva persoanei care suspenda (din neglijenta) la
fereastra apartamentului lucruri grele de natura a produce daune vreunui trecator oarecare in caz de
cadere libera

2. Actio de effussis et dejectis – actiune data impotriva persoanei care a aruncat pe fereastra, la
intamplare si neintentionat un lucru pe calea publica si a produs astfel un prejudiciu unui tert
3. Actio quod metus causa – actiune care putea fi intentata nu doar impotriva autorului violentei ci
si impotriva profitorului actului de violenta, sanctiunea fiind aceeasi – quadruplul prejudiciului, daca
actiunea era introdusa in cursul aceluiasi an in care a fost produs prejudiciul (intra annum), sau exact
aceeasi valoarea cu intinderea prejudiciului daca era introdusa in annul urmator (post annum)

68. Legea ca izvor de obligații

Obligatiile statuate prin lege nu pot face obiectul tranzactiilor intre particulari. Codul civil(art. 5): “Nu se
poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare de la legile care intereseaza ordinea publica sau
bunele moravuri”

Exemplu de obligatii a caror izvor este legea:

1. Obligatia parintilor de a-si dota copiii la casatorie, obligatie sanctionata pentru sefii de familie ai
ambilor soti prin Lex Iulia de fundo dotali

2. Obligatia sotului de a conserva dota femeii si, in caz de divort (cu exceptia celui din culpa
femeii), de a restitui dota sotiei pentru ca aceasta din urma sa fie in masura a incheia o alta casatorie
legitima (justae nuptiae).

3. Principiul iubirii fata de cei apropiati si care se substantiva in datoria reciproca a lui pater
familias si a lui filius de a-si acorda asistenta (alimente si imbracaminte) in caz de nevoie, chiar si dupace
raporturile paternale in sens juridic se vor fi stins prin efectele emanciparii sau ale dobandirii calitatii de
sui juris de catre fiul puber.

4. Obligatia legala a vecinilor de a-si face reciproc promisiuni cautionate (garantate) de intervenire
comuna in repararea unui zid despartitor comun (sau nu) care intereseaza securitatea domeniilor si a
cladirilor ambilor si care s-ar afla in pericol iminent de prabusire.

69. Obiligationum divisio. Criteriul obiectului juridic al obligațiilor

Obiectul oricarui raport oblgitional este nu o plata stricto sensu, ci una care vizeaza datoria debitorului
de-a exercita o prestatiune in favoarea creditorului, o prestatiune conforma cu legea, determnata,
morala, posibila, fie ca ar consta intr-o actiune, inactiune sau absetiune ori intr-un transfer de drepturi
reale.
Criterul s-a divizat in mai multe subcriterii:

a.subcriteriul obiectului juridic concret al obligatiei

b.divizibilitatii obiectului obligatiei

c.posibilitatii existentei obiectului obligatiei

d.moralitatii obiectului obligatiei

e.determinabilitatii obiectului obligatiei

I. Subcriteriul obiectului jurdic concret al obligatei

Substanta intima a obligatiilor nu se reduce la faptul ca un bun intra sub stapanirea noastra sau
dobandim un dreot de servitute asupra lucrului altuia, ci rezida in puterea noastra de constranger pe
care o capatam impotriva cuiva care este constrans sa ne dea, sa ne faca ceva, sa dea curs punerii in
opera a unei prestatii datorate noua.

Obligatiile au fost imparite in patru categorii:

1.dare

Obligatia de dare consta in acea indatorire de a:

a.transfera dreptul de proprietate

b.a constitui un eventual drept asupra bunului altuia

b1.usus

b2.ususfructus

b3.servitutes

b4.habitatio

b5.operae animalis vel servi

2.facere

Ce nu se incadeaza in obligatiile de constituire a unui drept real asupra bunului altuia sau
transferul de proprietate ar fi incadrabil in facere. Exemplu:

1.obligatia de a executa un serviciu

2.obligatia de a efectua o sarcina lucrativa, o munca

3.obligatia libertului de a efectua munci calificate, valotoase sau munci necalificate in favoarea
patronulu sau

4.obligatia de a preda o posesiune asupra unui bun determinat

3.non facere

Obligatia de non facere reprezinta abstetiunea detrminata, o abtinere de la o actiune de facere,

precum:

1.obligatia de a nu face un serviciu in favoarea altei persoane de aceea a contractantului

2.obilgatia de a nu ii face concurenta intr-un domeniu determinat

3.obligatia de abtinere de la comiterea unor fapte care ar periclita convietuirea intr-un imobil cu mai
multe apartamente

4.praestare

Prestare (praes = cautiune, stare= a se tine) inseamna a se tine de o cautiune, de garantie,

precum:

a. Garantia de evictiune la un contract de vanzare cumparare

b. Garantia persoanla

c. Garantia de calitatepentru bunul inchiriat

II. Subcriteriul divizibilitatii obiectului juridic al obligatiei

Sub acest sucriteriu, obligatiile au fost imparite in:

1.obligatii divizibile: obligatie a caror obiect juridic comporta o executare pe parti distincte (exemplu:
obligatia de plata a unei sume de bani). Si obligatia de transfer al dreptului de proprietate poate fi
divizibila. In principiu, obligatiile de dare sunt divizibile

2.obligatii indivizibile: cele de facere si non facere (exemple: obligatia de a face o statuie, o traditio
asupra unei posesiuni libere, obtinerea de la impiedicarea exercitarii unei servituti). Exceptii de la regula
sunt obligatiile de facere care constau intr-o munca comensurabila in unitati geometrice sau traditiunea
unor cantitati de bunuri. Indivizibilitatea poate fi obiectiva sau subiectiva. Pluralitate pasiva și pluralitate
activa

3.obligatii succesive: in cadrul unui contract de inchiriere de bunuri necomsuptibile, obligatia locatarului
este aceea de a plati la intervale fixate de parti pretul locatiunii.

III. Subcriteriul posibilitatii existenti obligatiei

După acest subcriteriu, obligatiile pot fi:

1.obligatii imposibile: sunt acelea interzise de legea romana sau cele care nu pot exista prin natura lor.
Sanctiunea este nulitatea absoluta

2.obligatii posibile: marea majoritate, sunt infinite. Au deplina valabilitate juridica si naturala.

IV. Subcriteriul moralitatii si al liceitatii obiectului obligatiei

Dupa acest subcriteriu, obligatiile pot fi:

1.ilicite si imorale: conduc la nulitatea absoluta. In epoca romana veche existau numeroase nuantari. Nu
toate raporturile incheiate in dispretul dispozitiunilor legale erau in masura sa duca la nulitate. Astfel, in
functie de sanctiune, legile se impart in:

- legi imperfecte (de recomandare)

-legi care prevedeau o pedeapsa administrativa, dar care permiteau mentinerea actului juridic

-legi perfecte (care anulau actele juridice incheiate in dispretul dispozitiilor lor)

Exemple de obligatii imorale:

-promiterea unui onorariu pentru prestatiuni avocatiale stabilit in mod proportional cu valoarea
obiecutui juridci al procesulu

-promisunea comiterii unui delict

-promisiune de intalnire in locuri rau famate

2.licite si morale: mare majoritate. Este in acord cu legea si bunele moravuri, deci e producatoare de
depline efecte juridice.

V. Subcriteriul deteminarii obiectului juridic al obligatiei

Dupa acest criteriu, obligatiile pot fi:

1.determinate: majoritatea, toate elementele sunt individualizate (gen, specie, prestatie, actiune,
inactiune)

2.nedeterminate: rare, dar nu erau nule sau anulabile. Pentru a salva raportul obligational, se putea
determina obiectul obligatiei. Era datoria judex-ului sa descopere prin probe (canitatea, calitatea sau
prestatiile)

3.indeterminabile: nule de drept cad elementul de determinare este esential. De exemplu: contractul de
donatie fara donatar determinabil sau contractul de vanzare-cumparare fara pret determinabil

4.determinabile: care nu aveau obiectul juridic determinat, dar existau suficiente elemente de
interprtare pentr ca acesta sa fie determinabil in caz de litigiu.

a.obligatii determinabile cantitativ: ramane nedeterminata pana in momentul executarii (exemplu:

valuta care nu circula intr-o provincie a imperiului)

b.obligatii determinabile prin prestatii alternative: sunt nedeterminate, dar determinabile deoarece
nedeterminarea nu vizeaza genul ci vizeaza o alegere (care se poate face chiar si la scandenta). In cadrul
obligatiilor alternative, ambele sun principale, directe si determinate. Se diferentiaza de obilgatiile
facultative, care sunt indirecte, subsidiare sau lasate in liberul arbitru.

c.obligatii determinabile prin genul obiectului lor: obiectul este nedeterminat dar determinabil post
festum. (exemplu vanzarea unei parti din recolta)

70. Obligationum divisio. Criteriul subiectelor sau părților obligației

Dupa acest subcriteriu, obligatiile pot fi:

1.obligtii simple: participa un singur credtor si un singur debitor (majoriatea)

2.obligatii plurale: comporta mai multi debitori si/sau mai multi creditori. Avem de a face cu trei tipui de
ipoteze:

a.obligati conjuncte: regula in materie de plurlitate de parti. Divizibilitatea obiectului juridic nu este in
mod absolut determinat de (in)divizibilitatea obiectului material. Obligatiile sunt distincte si fiecare este
raspunzator in mod independent. Exceptii de la regula divizibilitatii obligatiilor:

- indivizibilitatea obiectului obligatiei care atrage indivizibilitatea executarii ei

-conventia partilor

- naturi obligatiei insesi (cele de facere)

-oblgatii indivizibile determinate de principiul echitatii (in cazul delictelor)

b.obligati in solidare: cand partile multiple ale unei obligatii divizibile convin ca in planul executarii ei sa
nu fie operata diviziunea prestatiilor individuale (benefic creditorului). Exista si atunci cand prestatia
codebitorilor este una natural indivizibila. Solidaritatea nu se prezuma.

Solidaritate pasiva – oricare debitor poate fi constrans la plata integrala

Solidaritate activa – fiecare creditor are dreptul de a pretinde de la acelasi devitor plata integrala. Efecte
inainte de executare, in momentul execuarii si dupa executare.

c.obligatii in solidium: spre deosebire de obligatiile solidare care sunt de natura contractuala, cele in
soldium au o substanta cauzala de natura delictuala. Solidaritatea pasiva este intermediara intre acea
conjuncta si cea solidara. Principii:

-fiecare debior este tinut a raspunde pentru propria-i fapta culpabila

-exista un prejudiciu unic, indivizibil, rezultat din concursul faptelor culpabile, aparenta care dermina
evaluarea lui unitara si ii confera victimei privilegiul creditorului din obligatia solidara

Reguli:

-fapta unui codelicvent de a acoperi prejudiciul ii elibereaaza si pe ceilalti, dar procesul fiind unitar, o
plata partiala nu avea darul de a stinge dreptul vicitmei de a actiona chiar impotriva aceluiasi codebitor
platitor

-pentru a obtine satsfactia platii integrale, victima trebuia sa ii cheme in judecata pe toti coautorii si
numai repararea reala a prejudiciului avea calitatea de fapt extinctiv al obligatiei. Plata putea fi: plata
inegrala, darea in plata in valoarea integrala a prejudiciului, compensarea integrala a partii.
71. Obligationum divisio. Criteriul izvoarelor juridice ale obligațiilor

Dupa acest subcriteriu, obligatiile se subdivizau in:

1.obligatii ex delicto: isi aveau izvorul in faptele producatoare de prejudicii

2.obligatii ex contractu: majoritatea, isi aveau sursa juridica in contracte

3.obligatii ex variis causarum figuris: toate celelalte

3a.quasi ex contractu: cvasidelicte sanctionate prin actio effusis et dejectis (impotriva celor care aruncau
din imprudenta obiecte pe fereastra, fapt care provoca daune), cvasidelicte sanctionat prin actio de
positis et suspensis (impotriva celor care au agatat obiecte periculoase de balcoane) si cvasidelicte
sanctionate prin actio quod metus causa (actiune impotriva profitorilor actelor de violenta produse de
catre altii)

3b.quasi ex delicto: obligatii nascute din gestiunea de afaceri, plata nedatorata și imbogatirea fara justa
cauza
72. Obligationum divisio.Criteriul sacnționării obligațiilor prin acțiuni judiciar

Dupa felul in care obligatiile erau prevazute si sanctionate de actiuni legale, acestea se impartau in:

1.obligatii civile: majoritatea, cunosc o protectie adecvata prin sanctionarea, garantarea (cu posibilitatea
sigurarii interventiei etatice) cu actiuni in justitie.

2.obligatii naturale: sunt cele care nu sunt sanctionate de actiuni, dar produc anumite efecte juridice.
Efectul fundamental este cel al nerepetitiunii platii in conformitate cu o forta valabila dar caduca (cazul
prescriptiei). Un alt efect este cel al dreptului creditorului de a opune compensarea platii debitorului sau
natural.

Obligatiile naturale sunt de 2 feluri:

a. Care din perspectiva normelor civile nu putea aspira la a deveni sanctionabile prin actiuni (cele
in care intre parti exista un raport de putere, cele in care nu este respectat un element de forma, cele in
care debitorul este afectat de o incapacitate

b. Obligatii care au fost civile dar au degenerat prin trecerea timpului (prescripria extinctiva) sau
prin efectul extinctiv al litits-contestatiunii
73. Cristalizarea elementelor constitutive ale delictului în dreptul Epocii Clasice și în dreptul lui
Justinian

Elementele stucturale ale delictului sunt:

a.prejudiciul cauzat victimei

b.culpa: În comitendo și în omitendo (quasi delicte în inteles roman)

c.legatura de cauzalitate dintre culpa si prejudiciu

Prejudiciul delictulal

Nu există răspundere delictuală în afara unui prejudiciu. Tipuri de prejudicii:

1.prejudiciu material

2.prejudiciu moral

c.prejudiciu direct (pierderea real suferita)

d.prejudiciu indirect (avantajul de care a fost privata victim)

Prejudiciului material (valoarea bunului lezat) și al prejudiciului patrimonial (valoarea reala a

leziunii produse in patrimoniul pagubitului, care e mai mare sau egala cu valoarea prejudiciului material)
erau vizate de normale romane delictuale menite sa acopere daunele interese.

Prejudiciul virtual (viitor/succesiv care ar putea atrage condamnarea la o renta viageră) și

prejudiciul agravat prin trecerea timpului nu puteau atrage plata daunelor-interese.

Culpa

Înțelesuri: a.morav rau, deplasat, b.ilegalitate, c.vinovatie, vina, responsabilitate, d.greseala, păcat,
e.dauna, lezare a integritatii

Sunt considerate producătoare de prejudicii:

a.lipsa de diligentă

b.imprudenta sau neverificarea suficienta a riscurilor

c.indolenta sau nepasarea fata de consecintele unpr atitudini daunatoare deși legale

4.imprevizibilitatea

Structurarea noțiunii de culpă

1.gradul de previzibilitate a efectului daunator al actiunii sau inactiunii delicventului în funcție de

criteriul unui responsabil sef de familie

2.existenta unui previziuni sau, dimpotriva, a impreviziunii consecintelor faptelor pagubitoare (criteriu in
functie de care se stabileste intentia/non-intentia)

3.existenta sau imposibilitatea existentei a unei conduite alternative a delicventului

Nu poat fi asimilata culpa delictuala celei contractuale. În urma unui fapt delictual, autorul
delictului nu trebuia sa isi probeze incocenta, ci reclamantul trebuia sa trebuia sa dovedeasca conduita
culpabilă. Despăgubirile sunt datorate imediat ce se produce un fapt delictual.

În cazul proceselor care aveau drept obiect stabilitra raspunderii contractuale, sarcina probării
nevinovatiei, a absentei culpei in executarea tardiva a obligatiilor contractuale revenea partii din
contract acuzate de aceste culpabile conduite. Efectul culpei contractuale, de plata a daunelor-interese,
este legat fie de momentul litiscontestatiunii sau de cel al punerii in intarziere.
Abuzul de drept. Condiții

1.intentia dovedita (nu prezumată) a producerii unui prejudiciu

2.inexistenta unei corespondente intre prejudiciul cauzat altuia si propiul profit al celui care abuzeaza de
dreptul sau, manopera abuziva n ii e profitabila agentului sau activ

3.indentificarea unui prejudiciu demonstrabil cauzat unui tert

4.abuzul de drept trebuie sa se fi consumat gratie exercitiuui propriu zis al dreptlui si nu prin forme de
absentiune

Există o distinctie intre: cazul fortuit/ de forta majora (exonereaza de raspundere juridica) și neglijenta
culpabila,vinovata

Raportul cauzal intre faptul culpabil si efectul daunator

Este nevoie de o rlatie de cauzalitate intre culpa si prejudiciu. În functie de pozitia părtior in
proces, avem:

1.paratul este in masura a se apara precizand si proband ca o cauza diferita de aceea invocata de
reclamant, cauza care nu ii e imputabila, a determinat efectul pagubitor

2.reclamantului trebuie sa demonstreze si sa dovedeasca existenta unei cauzalitati intre fapta paratului
si efectul daunator al faptei culpabile

Existau doua preconizate solutii:

1.condamnarea paratului

2.absolvirea acestuia in functie de dovedirea culpei (non culpei)

Solutiile intermediare nu erau admisibile. De aceea, dreptul roman nu a adoptat sistemul civilist de
astazi, acela al ierarhizarii gradelor de vinovatie si raspundere.ț

SUBIECTE ANUL III-SEMESTRUL INTAI

CIVIL

1.Conditia ca bunul sa fie in circuitul civil;

2.Efectele contractului de mandat;

3.Norme speciale privind protectia chiriasilor in NCC;

4.Sanctiuni privind neexecutarea obligatiei de intretinere;

5.Antrepriza de constructii;
6.Modalitati conventionale de modificare a raspunderii pentru evictiune in contractual de vanzare;

7.Terminologia la contractul de asigurare;

8.Drepturile si obligatiile antreprenorului;

9.Drepturile si obligatiile arendasului;

10.Raspunderea hotelierului;

11.Notiune si conditii ale raspunderii vanzatorului pentru vicii;

12.Termenele de prescriptie la contractul de asigurare;

13.Obligatiile locatorului;

14.Coasigurarea;

15.Caracterul translativ de proprietate;

16.Imprumutul cu dobanda;

17.Dispozitiile commune privind varietatile;

18.Conditii de fond ale contractului de locatiune;

19.Obligatia de plata a dobanzii a contractului de imprumut;

20.Cesiunea locatiunii;

21.Varietatea contractului de vanzare:pactul de rascumparare;

22.Drepturile si obligatiile arendasului in contractul de arenda;

23.Obligatiile mandatarului;

24.Modificari conventionale privind viciile in contractual de vanzare;

25.Solutia dezacordului partilor asupra calitatii bunului vandut;

26.Prorogarile;

27.Delimitari intre contractul de vanzare si contractul de intretinere;

28.Reguli particulare referitoare la termenul contractului de inchireire in NCC;

29.Efectele tranzactiei;

30.Caracterele si stingerea dreptului de preemptiune;

31.Capacitatea partilor la contractul de vanzare-cumparare;

32.Depozitul neregulat;

33.Denuntarea unilaterala si expirarea termenului in contractul de locatiune;

34.Asigurarea de bunuri;
35.Incetarea contractului de mandat;

36.Conditia ca pretul sa fie determinat sau determinabil;

37.Caracterul comutativ la contractu de vanzare;

38.Asigurarea directa;

39.Delimitarea contractului de vanzare de cel de intretinere;

40.Calitatea constructiei in cazul antreprizei de constructie;

41.Efectele obligatiei de garantie contra viciilor in contractul de vanzare;

42.Conditiile de forma ale contractului de imprumut de consumatie;

43.Vanzarea bunului altuia;

44.Conditii de forma ale contractului de mandat;

45.Efectele contractului de renta viagera;

46.Capacitatea juridical la contractul de mandate,depozit,locatiune;

47.Reguli speciale aplicabile vanzarii de imobile;

48.Obligatiile chiriasului;

49.Obligatiile locatarului;

50.Asigurarea obligatorie;notiunea de tert beneficar;actiunea in regres;

51.Termenul la locatiune,data platii chiriei si locatiunea succesiva;

52.Transformarea obligatiei de intretinere in bani;

53.Natura juridical a dreptului locatarului;

54.Conditii de fond ale contractului de arenda;

55.Notiunea,caracterele si delimitarile contractului de schimb;

56.Regulile aplicabile c.de renta la c.de intretinere;

57.Obligatia de restituire a bunului in c.de depozit;

58.Instrainarea bunului obiect al locatiunii;

59.Incetarea contractului de mandat;

60.Caracteristicile dreptului de preemptiune;

61.Modificarea conventionala a raspunderii pentru vicii;

62.Legea17;

63.Suportarea riscului in c.de arenda;

64.Asigurarea de credite;

65.Raspunderea hotelierului;

66.Asemanari si deosebiri intre vanzarea pe incercate si gustate;

67.Asigurarea obligatorie RCA;

68.Reasigurarea;

69.Asigurarile de credite si pierderile fiscale;

70.Obligatia de plata a pretului;

71.Incetarea imprumutului de consumatie;

72.Chiria-obiect al c.de inchiriere;

73.Mandatul;

74.Obligatia vanzatorului de predare a bunului;

75.Obiectul c.de mandat;

76.Dezacordul asupra calitatii;

77.Clasificarea asigurarilor;

78.Depozitul necesar;

79.Vanzarea cu plata pretului in rate si rezerva proproetatii;

80.Stabilirea despagubirilor in contractul RCA;