George Bacovia (n. 17 septembrie 1881 (S.V. 4 septembrie), Bacău – d.

22 mai 1957, București) a

fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de
versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din
marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară,
va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa ca cel mai important
poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă.

Opera lui George Bacovia este reprezentativă pentru unul dintre cei mai originali poeţi români de după Eminescu,
despre "bacovianism" vorbind toţi marii noştri critici. Poezia lui Bacovia este expresia cea mai elocventă şi mai
durabilă a simbolismului autohton, cu toate temele, motivele şi tehnicile specifice acestui curent literar pe plan
european. Se regăsesc în opera sa poetică toate instrumentele tehnicii simboliste: simbolul, sugestia,
corespondenţele, muzicalitatea, cromatica, olfactivul, prozodia, precum şi temele şi motivele ce ilustrează şi
definesc acest curent: condiţia poetului şi a poeziei, solitudinea, melancolia, spleen-ul, misterul, evadarea, natura
(cu motivul ploii dezintegratoare şi al anotimpurilor nevrotice), nevroza, iubirea deprimantă, oraşul sufocant ele.

Despre G. Bacovia , N.Manolescu afirma ca este simbolist prin formatie , dar care isi depaseste epoca , apartinand poeziei moderne ca unul
dintre marii precursori .

Implicarea simbolismului in opera lui Bacovia este evidenta, intrucat acesta recurge la : simboluri , sugestii , corespondente , muzicalitate ,
prozodie . Influentele resimtite in poemele sale sunt diverse : E.A Poe , Rollinat , Verlaine , Baudelaire , s.a .Temele si motivele simboliste
preluate de poet ar fi : conditia poetului si a poeziei , motivul singuratatii , melancolia , evadarile , natura romantica , starea de nevroza ,
culorile si muzica , poezia targului, s.a. Declararea atasamentului fata de simbolisti se regaseste in volumul Cu voi .

Bacovia alesese sau poate fusese el cel ales de muze sa reprezinte si sa urce la cote nebanuite simbolismul romanesc. Caci in
1916 , cand ii aparea volumul de debut Plumb , literatura noastra consemmna de fapt una din datele de referinta ale poeziei , cartea
anuntand o individualitate lirica de necontestat , atat in raport cu ceilalti simbolisti ( Macedonski , Minulescu , M.Demetriade , S.Petica ,
D.Anghel ) cat si cu cei de alte orientari , predecesori sau contemporani cu el . Si fata de unii , si fata de altii , Bacovia venea cu un univers
al lui , orasul provincial , stilizat in linii si culori esentiale , in tonuri de cenusiu , violet si galben .El aduce acel sfarsit continuu , cum avea sa-i
defineasca mesajul operei un comentator de mai tarziu , Ion Caraion .

Bacovia are voluptatea mortii , a dezagregarii , a trecerii in neant si toate simbolurile poeziei sale conduc catre aceasta idee.
Cel mai adesea fixarea cadrului in care isi plaseaza simbolurile are loc toamna si iarna , cel dintai dintre aceste anotimpuri fiind prin
excelenta el insusi un simbol al mortii . Caderea frunzelor apare in plan strict vegetativ al naturii ca o eliberare , stare catre care , cazand in
moarte in plan uman tinde sa ajunga si poetul , impreuna cu iubita lui , precum in Note de toamna . In ceea ce priveste primavara , poetul
ii contrapune latura sumbra a existentei , si de aceea el nu scrie poezii senine si optimiste ci Nervi si Note melancolice .

S-a spus ca poezia lui Bacovia sta sub semnul liricii simboliste franceze . Insusi poetul marturisea in 1943 ca persistenta
intr-o culoare a deprins-o de la francezi si ca prin 1898-1903 , una din obsesiile sale a fost simbolismul decadent si ca l-au preocupat adanc
Verlaine , Rimbaud , Baudelaire , Rollinat , Jean Moreas . Sunt insa suficient de multe note distinctive si personale care-l indeparteaza pe
poet de simbolistii din tara lui Voltaire . Ceea ce la Verlaine si Baudelaire , ca si la ceilalti simbolisti, urmarea , alaturi de semnificatii muzica si
armonia , la Bacovia , dimpotriva , e dizarmonic , aproape antimuzical , datorita sincopelor , ruperilor de vers . Peisajul sau e intunecat , cu
tuse ingrosate pana la brutalitate . Ceea ce conteaza la el e decorul , halucinant pentru ca infioara , captivant pentru ca trimite la planul
dedesubt al poeziei .

Poezia lui Bacovia exprima o stare depresiva specifica unui intelectual proletar , cu o structura sufleteasca ultrasensibila , de
aceea poate fi incadrata si in directia simbolismului depresiv .
 Universul poeziei bacoviene este ca o cupola de plumb sub care domneste nelinistea , spaima de nefiinta , de izolare: De-
atatea nopti aud plouand /Aud materia plangand/Sunt singur si ma duce-un gand/Spre locuintele lacustre .

Bacovia este unul dintre marii poeti originali de dupa Eminescu ; despre manierismul estetic
definind atmosfera cunoscuta �n istoria literara sub numele de bacovianism au vorbit toti
marii critici. Atmosfera launtrica particulara este, cum spunea Eugen Lovinescu, deprimata
de toamne reci, cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitat �ntr-un peisagiu de mahala de
oras provincial, �ntre cimitir si abator … atmosfera de plumb … �n care pluteste obsesia
mortii si a neantului . Gasim in opera lui George Bacovia (pseudonimul lui George Vasiliu)
influente din E. Poe si din simbolismul francez : Rollinat, Laforgue, Baudelaire, Verlaine –
prin atmosfera de nevroza, gustul pentru satanic, ideea mortii, cromatica si predilectia
pentru muzica. G. Bacovia este poetul toamnelor dezolante, al iernilor ce dau sentimentul
de sf�rsit de lume, al caldurilor toride, �n care cadavrele intra �n descompunere, al
primaverilor iritante si nevrotice (Lacustra, Cuptor, Nervi de primavara, Decembrie). Cadrul
este orasul de provincie, cu parcuri solitare, cu fanfare militare, cu cafenele sarace, cuprinse
�ntr-o realitate demoralizata . Alaturi de figurile proiectate pe acest fundal : copii si
fecioare tuberculoase, o palida muncitoare, poetul insusi, ratacind fara sens, fac�nd gesturi
absurde, devin personaje : toamna, somnul, pl�nsul, golul, frigul, tristetea, umezeala,
raceala, nevroza, primavara .

Bacovia �ncepe prin a evoca orasul de provincie somnolent, amantii care merg la gradina
sa asculte fanfara militara, v�ntul care poarta prin piata dezolata h�rtii si frunze de-o
valma – plictisul provincial, cu alte cuvinte Ce trista opera c�nta / Fanfara mmilitara /
T�rziu �n noapte, la gradina … / Si tot orasul �ntrista fanfara militara. // Pl�ngeam, si
rataceam pe strada / In noaptea vasta si senina ; // Si-at�t de goala era strada - / De-
amanti gradina era plina ; catedrala ce se ridica peste toate �mpung�nd cu trufie cerul,
�n vreme ce copacii se scutura de frunze : Se uita �n zari catedrala, / Cu turnu-i sever si
trufas ; / Gradina orasului pl�nge / Si-arunca frunzisu-n oras // E toamna … metalic s-aud /
Gornistii, �n fond, la cazarma. Peisajul samanatoristilor, c�mpul, vitele, talangile, p�cla
toamnei prin livezi este prezent si �n poezia lui Bacovia : E-n zori, e frig de toamna, / Si
c�t cu ochii vezi / Se-ncolaceste fumul / Si-i p�cla prin livezi. // Rasuna, trist, de glasuri,/
C�mpiile pustii, - / Si pocnet lung, si chiot / Se-aude-n deal la vii. // C-un zmeu copii
alearga, / Copil, ca ei, te vezi / Si pl�ngi … si-i frig de toamna … / Si-i p�cla prin livezi.
Dar �n astfel de imagini ale tristetii provinciale, Bacovia �si face cur�nd o atmosfera
proprie, �ntemeiata nu pur si simplu pe sentimentalism ca la Demostene Botez, ci pe o
dezorganizare sufleteasca. Astfel, melancolia devine deznadejde, plictisul – suferinta . Ce e
dintr-o data bacovian sunt nervii : Orasul luminat electric / Dadea fiori de nebunie - / Era o
nopte de septembrie, / At�t de rece si pustie ! Poetul evoca din ce �n ce mai insistent
vremea de plumb, toamna cu ploi ce cad, pe case si �n suflet : Da, ploua cum n-am mai
vazut .. / Si grele talangi adormite / Cum suna sub suri �nvechite ! / Cum suna �n sufletu-
mi mut / Oh! pl�nsul talangii c�nd ploua ! Ploaia e t�r�itoare, de o monotonie care da
nevroze. Toamna e anotimpul ftizicilor : E toamna, e fosnet, e somn … / Copacii, pe strada
ofteaza ; / E tuse, e pl�nset, e gol … Si-i frig, si bureaza . La Bacovia, boala se transmite
amurgului, frunzelor, parcului devastat, fatal : M�ncat de cancer si ftizie / Patat de rosu,
carne-vie . Pe strazi, amantii mai bulnavi, mai tristi, fac gesturi ciudate , un nebun racneste
�n gradina publica , un palid visator s-a �mpuscat ; oamenii merg ca-n vis vorbind singuri.
Astfel s-a instalat o stare specifica, si anume delirul : Pe drumuri delir�nd, / Pe vreme de
toamna, / Ma urmareste-un g�nd / Ce ma �ndeamna : / Dispari mai cur�nd ! Poetul face
gesturi fara nici un fel de sens : In casa iubite de-ajung / Ei zgudui fereastra nervos,/ Si o
chem ca sa vada cum ploua / Frunzisul �n t�rgul ploios . // Dar iata si-un mort
evreiesc .. / Si ploua, e moina, noroi / In murmure stranii semite / M-ajung si eu �n convoi.
// Si nimeni nu stie ce-i asta . Sentimentul dominant e de totala incomunicare. Poetul trece
zadarnic pe sub fereastra iubitei : Orasul doarme ud �n umezeala grea. / Prin zidurile
astea, poate, doarme ea - / Case de fier �n case de zid, / Si portile grele se-nchid . / Un
clavir �nga-ncet la un etaj, / Umbra mei sta �n noroi ca un trist baraj - // Stropii sar, /
Ninge zoios; / La un geam, intr-un pahar, / O roza galbena se uita �n jos .
Simbolismul poetului e acela din traditia sumbra a baudelarismului, care a c�ntat ploaia
insinuata, rece, provincia, ur�tul funebru, monotonia burgheza, tristetea autumnala :
Ploua, ploua, ploua / Vreme de betie / Si s-asculti pustiul / Ce melancolie!
Ploua, ploua, ploua … ; Da, ploua cum n-am ami vazut … / Si grele talangi adormite, Cum
suna sub suri �nvechite ! Cum suna �n sufletu-mi mut ! // Oh, plansul talangii c�nd ploua
! Prototipii lui Bacovia sunt Rodenbach, Rimbaud si Verlaine . Cadavrele intrate �n
putrefactie sunt o reminescenta din Baudelaire, iar toamnele insalubre, tusea si ftizia vin de
la Jules Laforgue, care se pare ca avea tuberculoza ( E toamna, e fosnet, e somn, / Copacii,
pe strada, ofteaza ; / E tusa, e pl�nset, e gol … ; Un bolnav poet, atacat / Se plimba tusind
pe la geamuri - / O fata, prin gratii, pl�ng�nd, Se uita ca luna prin ramuri ) . Tema
plictisului duminical si provincial e mai putin dezvoltata de poet. Umiditatea pluviala de la
Rodenbach ia la Bacovia aspecte infernale si se observa o adevarata teroare de apa trista,
ostila, care contamineaza tot, un sentiment fizic de insalubritate : T�r�ie ploaia … / Nu-i
nimeni pe drum : / Pe-afara de stai / Te-nabusi de fum ; Nu e nimeni … ploua … pl�nge o
cucuvaie / … Vai, e ora de-altadata, umbre ude se-ntretaie/ Si-n curentul unui gang atipesc,
plin de ploaie . Ploaia si ninsoarea nelinistesc prin durata si imensitate : E noapte uda, grea,
te-neci afara ; Ploua, ploua, ploua / Vreme de betie - / Si s-asculti pustiul / Ce
melancolie ! / Ploua, ploua, ploua … ; Si toamna si iarna / Coboara am�ndoua : / Si ploua
si ninge / Si ninge si ploua .
Afara ninge prapadind …; Ninge secular … ; Ningea grandios �n orasul vast cum nu mai
este, / Ning la cinematografe grave drame sociale, Pe c�nd v�ntul hohoteste-n bulevarde
glaciale… .
Penetratia umezelei peste tot, atmosfera cetoasa care �nabuse, cr�smele umede,
murdare, ziduri vechi ce se d�r�ma, peretii uzi si frigul, un mort evreiesc pe ploaie , o fata
�ngropata pe ploaie, toate acestea sf�rsesc prin a da nervi, prin a exaspera. Isterizati,
bolnavii racnesc la ploaie : Si ce enervare pe g�nd ! / Ce zi primitiva de tina ! / O bolnava
fata vecina / Racneste la ploaie r�z�nd .
Poezia Nocturna exprima starea sufleteasca a citadinului nelocalizat : Fug ratacind �n
noaptea cetatii, / In turn miezul noptii se bate rar, / E ora c�nd cade g�ndul amar / Tacere
.. e ora lasitatii … // Te pierzi �n golul singuratatii, / O, suflet al meu, de lume fugar, / E
ora c�nd Petru pl�nge amar / Asculta … e ora lasitatii … . Bacovia a scris muzica si si-a
scris versurile dupa strunele vioarei , iar �n urmatoarele versuri se face referirea la imitatia
cadentei unui mars funebru Ningea bogat – sitrist ningea – era t�rziu / Cand m-a oprit –
�n drum, la geam clavirul; / Si-am pl�ns la geam, si m-a cuprins delirul - / Amar, prin
noapte – v�ntul – fluiera pustiu . La un moment dat, Bacovia afirma ca fiecarui sentiment ii
corespunde o culoare . ( Pictorul �nrebuinteaza �n mestesugul sau culorile : alb, rosu,
violet. Le vezi cu ochii. Eu am �ncercat sa le redau cu inteligenta, prin cuvinte. Fiecarui
sentiment �i corespunde o culoare. Acum, �n urma m-a obsedat galbenul, culoarea
deznadejdei. De aceea ultimul meu volum poarta titlul Sc�ntei galbene ). George Bacovia
prefera deci culorile �nchise, sumbre – negru, violetul, griul , dar si pe cele deschise cum
este albul , galbenul, etc.
negru si alb : Copacii albi, copaci negri / Stau goi, in parcul solitar ;
Cu pene albe, pene negre ; Si frunze albe … frunze negre .
Viziunea copaci albi / negri si frunze albe / negre are un caracter ireal (apare aici motivul
cromatic) .

albul : C�mpia alba – un imens rotund - / V�slind, un corb �ncet vine din fund , /
Taind orizontul diametral .
Copacii mari si ninsi par de cristal .
Imperechind ritmica muzicei si senzatia de grandoare, el ne da privelisti fantomatice de
valsuri �n alb, astfel amintind de tehnica vaporoasa a lui Degas
negru : Carbonizate flori, noian de negru .. / Sicrie negre, arse de metal, Vesminte funerare
de mangal, / Negru profund … numai noian de negru . ( negru = imaginea mortii )
Un simbol al �ntunericului si al mortii este corbul : O, corb ! Ce rost mai are un suflet orb
…, Ce vine singur �n pustiu - / C�nd anii trec cum nu mai stiu. / O corb ! / Ce rost mai are
un suflet orb …
violet : Culoarea violet devine simbol prin efectul straniu al generalizarii ei. Totusi exista
�nsa si interpretari simbolice preexistente, culturale ale violetului – violenta, fast, precum
si artificialitate. Fiind considerata o culoare care �nghite lumina, galbenul este o culoare de
doliu, culoare a secretului si apare �n poeziile Amurg violet sau Matinala .
1. Aurora violeta / Ploua roua de culori- / Venus, plina de flori, / Pare o vie
violeta
2. Amurg de toamna violet … / Doi plopi, �n fund apar �n siluete : / - Apostoli
�n odajdii violete - / Orasul tot e violet

galben : culoarea deznadejdii si totodata este tonul l�ncezelei autumnale, al anemiei.

Privitor la culoarea rosie, Bacovia afirma ca … e s�ngele, e viata zgomotoasa .
Poezia lui George Bacovia nu este numai un produs organic al unei sensibilitati maladive ,
lipsita de retorica si de patetic (Pompiliu Constantinescu). Bacovia �si compune ca si
Alexandru Macedonski o masca ; �si face din suferinta un stil, o conventie. Poetul se joaca
pe sine, ca si Minulescu, dar pentru a se exprima. Bacovianismul e o haina de teatru, o
proza patetica. Nu ascultam confesia uni bolnav, ci vedem o punere �n scena, poetul
desprinz�ndu-se pe fondul universului caruia i-a dat viata ca un personaj .
Bacovia reprezinta punctul cel mai �nalt al simbolismului rom�nesc, situ�ndu-se totodata,
prin valoare, mai presus de simbolism si de orice curent literar, �n universalitate. Influenta
lui asupra poeziei secolului XX ram�ne o pagina nescrisa a istoriei noastre literare. Ea e
extraordinara, dar implica un paradox :; poetul cu cel mai ad�nc ecou asupra poeziei
rom�nemoderne este, izolat �n strania lui frumusete, inimitabil .

George Bacovia a fost un poet autentic si original, cu«tonalitate si cu o viziune total noi, calitati care l-au impus in cadru
simbolismului romanesc. Poezia lui poate fi pusa in paralel cu simbolismul francez: "Simbolismul poetului este acela din
traditie sumbra a baudelaireanismului, care a cantat ploaia insinuanta, rece, provincia, uratul funebru, monotonia
burgheza, tristetea autumnala (G. Calinescu).

Cele mai importante teme si motive simboliste din lirica bacoviana sunt: m5c592mx18irf
Plumbul — care sugereaza o existenta cenusie supusa tragic gravitatiei universale: grea, apasatoare, dezolanta, cnsumata
sub un cer de plumb, traversat diametral de corbii mortii {Amurg de iarna).
Plumbul este culoarea amurgurilor "de huma" ale toamnei bacoviene; metalul - infiltrat in "zarea grea de plumb" se
intoarce pe pamant sub forma de ninsoare "gri", acoperind oamenii si lucrurile cu valul putreziciunii.
Greutatea plumbului (integrata si fiintei umane) va aduce caderea, prabusirea in abisul temporal {Lacustra) sau in moarte
{"Asculta cum greu, din adancuri/Pamantul la dansul ne cheama" - Melancolie).
Plumbul este un simbol esential in lirica bacoviana. al carei sens major este alunecarea lenta in moarte a oamenilor, a
lucrurilor si a lumii, sub greutatea de plumb a destinului universal.
Orasul bacovian este targul de provincie aflat sub semnul plumbului si caracterizat printr-o atmosfera de "coplesitoare
dezolare, de toamna cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitata intr-un peisagiu de mahala de oras provincial, intre
cimitir si abator" (E. Lovinescu).
Orasul bacovian reprezinta o faza in curgerea ireversibila spre moartea lucrurilor: imaginea mahalalelor in care "mai
neagra noaptea pare", a suvoaielor "triste" care inunda casele si a zidurilor vechi "ce stau in daramare" {Sonet)
caracterizeaza degradarea materiei;in acest spatiu, fluviul heraclitean a acoperit esentele primordiale si din curgerea lui n-
a mai ramas decat malul.

In poezia Moina noaptea e "murdara", copiii - "galbeni", iar frigul - de mormant; toate contin sugestia degradarii
elementelor intr-o alunecare ireversibila in noroiul universal care inghite totul. Extinsa si asupra umanului, senzatia
putrezirii capata un aspect "aproape cosmic" (Al. Piru) in poezia Cuptor:
"Sunt cativa morti in oras, iubito, Chiar pentru asta am venit sa-ti spun; Pe catafalc, de caldura-n oras, incet, cadavrele se
descompun ".
In orasul bacovian (in care "Scartaie toamna din crengi ostenite"), rotatia anotimpurilor nu inseamna si trecerea vremii,
caci uniformitatea creeaza impresia unui timp tarator, caracterizat prin absenta miracolului.
Orasul bacovian este un spatiu in care viata reprezinta o fateta a damnarii primordiale.
Ploaia depresiva acompaniaza" continuu autumnalul: este ploaia-moina ca regim nocturn al orasului ("Orasul doarme ud in
umezeala grea" — Nocturna), declansand tristeti -acute si conducand la moartea visurilor.
"Da, ploua, cum n-am mai vazut... Si grele talangi adormite, Cum suna sub suri invechite Cum suna in sufletu-mi mut!"
(Ploua)
Este ploaia care "se infiltreaza pretutindeni ca un morb al putrezirii" (A. Mitescu), ce poate sa fie perceputa ca o
desfasurare monotona si obsedanta ("Ploua, ploua, ploua/ Vreme de betie") facilitand golul existential si sentimentul
singuratatii cosmice ("/-auzi cum mai ploua/ Ce melancolie/ Singur, singur, singur" - Rar); alteori, modificand sensul si
proportiile marelui Timp, ploaia conduce la dezagregarea materiei ca un solvent miraculos, ea facand sa se prabuseasca
Universul in malul Neantului: "Si simt cum de atata ploaie/ Pilotii grei se prabusesc" (Lacustra).
Poezia intitulata Lacustra caracterizata ca "suprema condensare a terorii de umed" (Calinescu) releva si alte motive:
singuratatea, - somnul, cosmarul, golul. in versul al doilea, metafora: "Aud materia plangand" converteste substanta
universala in Planset cosmic. Noaptea, stand singur in camera lui si ascultand ploaia, poetul traieste o experienta unica:
identificarea cu omul preistoric; eludand timpul, cei doi devin legati prin ploaie si singuratate si — mai ales — prin destinul
comun: coparticiparea la alunecarea Totului in Nefiinta.

  Culorile universului bacovian sunt cele ale bolii, agoniei si mortii: galbenul frunzelor toamnei, ca insotitor al negrului
funerar ("O femeie in doliu pe strada/ O frunza galbena tremura dupa ea"); rosul — reprezentand convertirea in sange a
lacrimilor Cosmosului ("Si-nsangerat, amurgul/ Patrunde-ncet prin geamuri"); violetul este strigatul sufletului traumatizat
 de inserarea de toamna (Amurg violet); printre culorile bacoviene se include, evident, cenusiul plumbului.
Poezia care sintetizeaza motivele ploii, mortii si culoritor este Negru. Aici, poetul ofera "viziunea infernala a unei ploi negre,
de carbune" (Calinescu), atmosfera de iad post-ardere, in care totul s-a redus la scrum, fiind coplesitoare: "Vibrau scantei
de vis... noian de negru,/ Carbonizat, amorul fumega/ Parfum de pene arse si ploua.../Negru, numai noian de negru..."
   Motivul golului: golul spatial este echivalent cu pustiul camerei, al orasului cu piete dezolante, luminate de becuri
agonice, al pamantului-mormant ale carui adancuri lanseaza, ca in mitul Sirenelor, chemarea mortii.
Golul temporal este apanajul vesniciei, este haosul care refuza Facerea, un spatiu al mortii:
"Imensitate, vesnicie,
Tu, haos care toate-aduni...
In golul tau e nebunie, —"
(Pulvis)
   Motivul agoniei se propaga prin cunoscutele cercuri concentrice ale universului liric bacovian.
Cel mai mic punct al acestuia este omul ("Si galbeni trec bolnavi/ Copii de la scoala"); urmeaza natura cu crengi care
scartaie ca niste schelete si gradini cangrenate si, in sfarsit, Universul — pentru care toamna si amurgurile constituie
semnele agoniei timpului.

Dupa Mihai Eminescu, George Bacovia este unul dintre cei mai de seama poeti romani de o originalitate incontestabila.

Bacovia este creatorul unei poezii de atmosfera. Referindu-se tocmai la aceasta, Eugen Lovinescu observa ca este o atmosfera dezolanta :
“de toamne reci, cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitat in peisajul de mahala de oras provincial” plasat intre cimitir si abator.
Pretutindeni, in versurile bacoviene plutesc tristetea, spaima de neant care davine obsedanta.

Volumele de poezii( printre care, Plumb, Stante burgheze, Comedii in fond, Scantei galbene) poarta in chip vadit pecetea influentei
lui Edgar Poe si mai ales a unor simbolisti francezi : Rollinat, Laforgue, Baudelaire si Verlaine. Influentele de factura simbolista se
concretizeaza la Bacovia prin : gustul pentru satanic, prin atmosfera de nevroza, ideea mortii, cromatica si nu in ultimul rand prin predilectia
pentru muzica. Impresiile sunt sugerate prin corespondente muzicale, prin culoare, ele fiind tributare unor pictori impresionisti ca Renoir si
Degas.

George Bacovia se defineste ca poet al toamnelor reci, al iernilor care creeaza impresia de sfarsit de lume, al caldurilor toride, cand cadavrele
se afla in descompunere sau al primaverilor iritante, nevrotice (Cuptor, Decembrie, Lacustra, Nervi de primavara). Cadrul de
manifestare il constituie orasul de provincie in care totul este cenusiu, in parcurile solitare canta o fanfara militara : cafenelele sunt marcate
de saracie. Pe acest fundal terifiant, alaturi de copii, de fecioarele tuberculoase, de muncitoarea palida si de poetul insusi, aflat intr-o
continua peregrinare, se mai proiecteaza : toamna, primavara, vara, frigul, golul, somnul, raceala, umezeala, nevroza, descompunerea,
plansul, ploaia, tristetea. Intr-o asemenea ambianta poetul ramane un inadaptat, de unde nevoia sa de evadare din aceasta lume.

Opera lui Bacovia este o lunga confesiune, confesiunea unui om coplesit de platitudinea vietii cotidiene, de obsesia mortii intr-
58389erv52nru7p

un imperiu al tristetii. In linia corespondentelor lui Baudelaire (« parfum, culoare, sunet se-ngana si vorbesc  ») Bacovia este adeptul auditiei
colorate.

Tristetea poetului, amaraciunea, melancolia sunt sugerate in maniera simbolista de peisajul dezolant al toamnei, imobilitatea singuratica a
iernii, decorul banal al unui peisaj de targ provincial.

Intaiul sau volum se deschide cu poezia Plumb, universul operei bacoviene este melancolia, toamna care buciuma a agonie in tarait de
ploaie si fum. Violetul, ultima culoare a spectrului luminii sugereaza crepusculul, de asemenea cenusiul pe care il evoca plumbul sugereaza
apasarea. Urmarind in acest univers poetic cateva teme, vom vedea ca in ceea ce priveste poezia de dragoste, iubirea este o chestiune de
decor, nesemnificativa, poetul simbolist este plictisit chiar si in dragoste spre deosebire de romantici, la care iubirea era tema predilecta.

Poezia simbolista, in general, evoca o atmosfera de tristete care impinge catre moarte, si din aceasta stare poetul nu poate fi scos nici de
catre iubita sa. Deceptia este deci foarte puternica. Chiar in poezia Decembrie, in care atmosfera de dragoste este mai senina, iubita nu este
asociata cu gandul mortii, dar zilele poetului sunt una cu vijelia. rr389e8552nrru

Te uita cum ninge-n decembre Si mana fotoliul spre soba

Spre geamuri, iubito, priveste La horn sa ascult vijelia

Mai spune s-aduca jaratec Sau zilele mele – tot una –

Si focul s-aud cum trosneste As vrea sa le-nvat simfonia

In poezia Cuptor iubita ii aminteste starea de dezagregare a naturii, descompunerea materiei sub spectrul infiorator al mortii.
Sunt cativa morti in oras, iubito, Cei vii se misca si ei descompusi

Chiar pentru asta am venit sa-ti spun Cu lutul de caldura asudat ;

Pe catafalc, de caldura-n oras E miros de cadavre, iubito,

Incet, cadavrele se descompun. Si azi, chiar sanul tau e mai lasat.

Universul poetic bacovian este dominat de culoarea cenusiu, insemnand tristetea, apasarea. La Bacovia exista mestesugul de a folosi culori
epitete, care se repeta obsedant, fara ca poezia sa devina plictisitoare. Acest univers liric se desfasoara in culorile contrastante alb-negru.

In legatura cu arta poetica, Tudor Vianu afirma ca “sensibilitatea fuzioneaza cu tema lirica”, devenind un act esential. Bacovia nu comunica
sugestii apeland la modalitati specifice impresionistilor ; culorile sale nu numai ca nu au nuante, dar ele sunt foarte concentrate,
transformandu-se in adevarate strigate ale unui suflet impovarat de tristete si insingurare. Sentimentul singuratatii, acela al pustietatii
interioare este realizat prin corespondenta intre sentiment si muzica, intre sentiment si culoare. Gama de culori, care este foarte restransa,
se bazeaza pe o serie de motive tipic-simboliste – uratul, plictisul, tristetea, vagabondajul si monotonia, acestea avand corespondente in
instrumentelor muzicale. De exemplu, melancolia grava este sugerata de vioara si clavir, iar nevroza este redata de culorile verde crud, de
albastru si roz in plan cromatic, iar in cel muzical de violina si flaut.

Sentimentul insingurarii totale este exprimat si in poezia Lacustra, care graviteaza in jurul unor motive simboliste : noaptea, ploaia, golul,
moartea, plansul si nevroza. Poetul este despartit de lume printr-un gol istoric . Exista o puternica senzatie de dezagregare, sub imperiul
apei, a universului si a lumii. Daca in intreaga poezie universala apa fertilizeaza, iar focul are menirea de a purifica, la Bacovia aceste
elemente reprezinta moartea lenta.

Asadar, opera lui George Bacovia in totalitatea ei constituie un avertisment dat lumii de la care nu se asteapta nici un raspuns. De aici rasul
absurd, sentimentul de singuratate si nervozitatea poetului, iar elementele care au ca efect dezagregarea universului sunt : focul care
mocneste si agonizeaza, apa care descompune si vantul ale carui sunete lugubre sunt simbolurile unui dezechilibru cosmic.

Într-un univers de refugiu şi dor, regăsim întotdeauna amintiri sacre,de care nimeni n-are cum se
atinge. Atunci starea de bucurie cuprinde teritoriul fără hotar al sufletului din noi. Pretextul poate fi
banal, faptul că septembrie este luna în care s-a născut George Bacovia, sau pur şi simplu ploile
tomnatice au ceva care ne seacă sufletele. A fost doar o introducere în simboluri ce sunt cristalizate pe
deplin în lirica lui George Bacovia, cel care a eternizat nu doar o mare sensibilitate faţă de suferinţă,
de durerea sa, ci jalea umanităţii. A fost un poet al adevărului pentru că într-o lume dominată de
optimism zgomotos şi de beţia indiferentă a căutătorilor de aur, poezia sa, cu tragismul ei sfâşietor, a
stabilit un echilibru.

Născut la 4 septembrie 1881, la Bacău, George Bacovia se înscrie printre marii poeţi originali de după
Eminescu. Urmează liceul în oraşul natal, apoi Facultatea de Drept din Iaşi. George Bacovia devine un
poet cu un contur distinct de la primul său volum de poezii "Plumb", prin care se impune ca un poet
autentic şi original, cu o tonalitate cu totul nouă în poezia noastră de până atunci. Versurile lui George
Bacovia par pline de subînţelesuri, pe care în momentul în care le citeşti îţi doreşti să le descoperi !
Dintre români, el a reuşit cel mai bine să înglobeze în cuvinte mici şi fade, trăiri şi sentimente colosale.
Plus că reuşeşte să creeze prin cuvinte puţine peisaje veritabile. Aşa cum în mecanica cuantică se
ataşează un operator autoadjunct unei observabile şi ,efectuându-se o masurătoare asupra
observabilei se vor găsi unele dintre valorile proprii ale operatorului respectiv, aşa procedează şi
Bacovia, în cazul său operatorul fiind simbolismul. La el fiecare cuvânt înglobează mai multe stări şi
sentimente. Bacovia este văzut ca un fizician care studiaza strucutura hiperfină a sufletului omenesc,
utilizând camuflat ansamblul aparatelor mecanicii cuantice.

Bacovia este creatorul unui univers obsesional, este poetul suferinţei absolute: el surprinde în
versurile sale singurătatea tragică a omului, prizonier fără scăpare, într-un univers străin şi ostil. În
acest sens criticul Petroveanu considera că Bacovia este singurul poet, care a coborât în Infern. El îl
introducea pe Bacovia în familia existenţialiştilor, a tragicilor moderni, ca Camus, Kafka, Sartre.

Poetul plumbului şi al decorurilor funebre a fost un intelectual din mulţime, dar şi un artist demn care
a distilat în vers veninul existenţei umane. În George Bacovia a existat un eroism al rezistenţei
împotriva morţii şi a distrugerii,un eroism al adaptării la toxinele epocii sale, iar victoria lui a fost
personală, pentru că el, smulgând masca iluziilor, a creat imagini ale tristeţii , mizeriei şi morţii în
decorul de cavou al liricii sale. Poezia sa rămâne unică, nu poate fi nici imitată, nici întrecută !