Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Acisosipe Vremuri
Acisosipe Vremuri
de Ion Pillat
Curent- tradiționalism:
spațiul rural
valorificarea trecutului prin procedeul evocării
utilizarea arhaismelor: peruzea, crinolină
prezența religiei: clopotul din turnul vechi din sat
pitorescul peisajului, armonia tabloului natural
imaginea casei părintești ca un axis mundi, legătura cu străbunii
2. Ilustrarea temei prin două secvențe semnificative
Secvențe:
1
3. Elemente de structură
Eul liric:
„aci”- formă populară a unui adverb de loc, „pe vremuri”- un adverb ce exprimă
nuanța trecutului, „sosi”- un verb ce face legătura între trecut și prezent
Compoziție– 19 distihuri și 1 monostih împărțite în 3 secvențe:
2
Tema și viziunea despre lume într-o poezie tradiționalistă
Poezia „Aci sosi pe vremuri” apare în volumul „Pe Argeș în sus”, publicat în 1923. Este o
poezie tradiționalistă, ilustrând specificul viziunii artistice a lui Ion Pillat care „cântă
bucuriile simple, savurate în cadrul bucolic al peisajului natal, satisfacţiile vieţii patriarhale”.
(Ovid Crohmălniceanu)
1. Încadrare
Ca specie, poezia este o elegie (poezie ce transmite sentimente de tristețe) prin referirea
melancolică la trecut și prin evidențierea trecerii ireversibile a timpului peste ființa umană.
Aparține tradiționalismului prin descrierea spațiului rural în care are loc întâlnirea bunicilor,
prin valorificarea trecutului folosind procedeul evocării în prezentarea iubirii bunicilor, prin
utilizarea arhaismelor care creează parfumul unei epoci: „peruzea”, „crinolină”, „obloane”,
„pridvor”. Deasemenea, clopotul evidențiază prezența religiosului iar casa părintească (un
axis mundi) păstrează legătura cu străbunii. Peisajul este unul pitoresc, tabloul naturii este
unul plin de armonie de care sufletul poetului este îndrăgostit.
3
3. Elemente de structură
Compoziție
Strofele 11-12 din poezie constituie a doua secvență a poeziei, ea funcționând ca o meditație
pe tema trecerii timpului și ca un liant între povestea trecutului și prezent. Secvența începe cu
o exclamație retorică: „Ce straniu lucru: vremea!”, o expresie a reflecției autorului asupra
trecerii timpului. Percepția faptului că suntem victime ale îmbătrânirii se realizează brusc:
„deodată pe perete/ Te vezi aievea numai în ștersele portrete”, singurele obiecte care
consemnează imaginea ființei peste vremuri rămânând portretele. Această secvență
accentuează caracterul elegiac al poeziei.
4
Ultima secvență este o confesiune a eului liric, a iubirii prezente. Scenariul primei părți se
repetă construindu-se pe alocuri pe niște relații de opoziție: trecut/ prezent, bunica vine în
berlină/ iubita în trăsură, iubitul recită din poeți romantici/ iubitul din simboliști, ochi de
peruzea/ ametist. Rămâne acceași casă, aceelași drum, aceelași lan de secară și imagine a
frumuseții femeii. Atmosfera e din nou romantică, natura e blândă și paradiziacă. Sunetul
clopotului ce veghează momentele importante din viață este prezent și aici. Prin reluarea
imaginilor din prima secvență se accentuează ideea tradiționalistă a legăturilor profunde între
generații și a principiului ancorării în realitățile trecutului.
Poezia și volumul sunt reprezentative pentru specificul poetului deoarece poeziile incluse
realizează imaginea spaţiului natal patriarhal (moşia Florica), casa părintească, obiectele
specifice, universul rural, împrejurimile casei, natura câmpenească, toate acestea fiind
însufleţite de amintirile copilăriei.