Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga

Eugen Lovinesc il considera pe Lucian Blaga «  unul dintre cei mai originali creatori
de imagini ai literaturii noastre ».
Poezia deschide volumul de versuri Poemele luminii, fiind o arta poetica. Lucian
Blaga modifică conceptul de act poetic care nu mai este inteles ca «  arta, mestesug », cuvinte
potrivite (Tudor Arghezi) ci ca atitudine subiectiva asumata fata de lume ca modalitate
fundamentala de situare a eului in univers. Spre deosebire de alti poeti, in cazul lui Blaga
accentul nu cade pe textul care va ramane ci pe participarea subiectiva la existenta mundana,
la tainele universului. Poezia nu este inteleasa de Blaga ca rezultat finit, ca opera ci mai ales
ca descarcare spontana de energii interioare, emotii care trebuie traite chiar in procesul lor de
constituire.
Fiind o arta poetica, poezia «  Eu nu strivesc corola de minuni a lumii » exprima
atitudinea lui Lucian Blaga fata e misterele universului, poetul optand pentru potentarea
acestora prin contemplarea formelor concrete in care se infatisaza. Aceasta idee este
exprimata in titlul poeziei si reluata in incipit.
Metafora «  corola de minuni a lumii » semnifica tainele universului, in viziunea
blagiana lumea este pentru poet o uriasa floare cu neasemuite petale, palpitand de taine.
Aceasta metafora se amplifica treptat pe parcursul poeziei, potentand ideea de mister prin alte
cuvinte sau sintagme : taine, vraja nepatrunsului ascuns, adancimi de intuneric, intunecata
zare, largi fiori de sfant mister, taina noptii. «  Nepatrunsul blagian » este simtit cu inima, nu
cercetat cu privirea scrutatoare a mintii. Neputinta de a cuprinde cu mintea sporeste simtitor
capacitatea de a cuprinde cu inima, poetul aspirand la o comunicare afectiva.
Conceptia poetica este exprimata printr-o condensare metaforica organizata pe tehnica
antitezei dintre viziunea poetului si viziunea altora : eu, altii. « Eu «  reprezinta eul liric,
transfigurarea nemijlocita a poetului. «  Lumina mea » simbolizeaza gandirea poetica,
imaginatia, intelectul exstatic caracteristic cunoasterii luciferice, ce are drept scop potentarea
misterelor. “Lumina altora” simbolizeaza gandirea logica, intelectul rational, enstatic
characteristic cunoasterii paradisiace. Poetul se declara adept a ceea ce in sistemul sau
filozofic se numeste cunoastere luciferica prin care se realizeaza inlocuirea unui mister cu alt
mister.
Poetul este preocupat de atitudinea pe care omul trebuie sa o adopte fata de mistere
care sunt ascunse in natura (flori), oameni( ochi- ochii sunt oglinda sufletului, iar acesta e
omul ), dragoste (buze), in moarte (morminte), cel mai mare mister fiind moartea.
« Eu nu strivesc corolla de minuni a lumii
si nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntalnesc
in calea mea
in flori, in ochi, pe buze ori morminte »
Mintea cu care ganditorul risca sa distruga misterele : « Lumina altora/ sugruma vraja
nepatrunsului ascuns ».
In antiteza cu alti ganditori «  lumina » mintii poetului se fereste de o asemenea
distrugere cu atat mai mult cu cat misterele au o vraja a lor. Poetul cu « lumina » lui  gaseste o
cale de mentinere si sporire a frumusetii : «  Eu cu lumina mea sporesc a lumii taina[...]/ asa
imbogatesc si eu intunecata zare/ cu largi fiori de sfant mister ». Poetul procedeaza astfel
pentru ca a inteles rostul tainelor («  sfant mister ») si cauta , prin urmare, sa le adanceasca (« 
ne-ntelesuri si mai mari »). Tot astfel se petrec lucrurile si in natura sub lumina lunii care
confera obiectelor un contur enigmatic, straniu :
« Si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,
asa imbogatesc si eu intunecata zare
cu largi fiori de sfant mister
si tot ce-i ne-nteles
se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari
sub ochii mei-
caci eu iubesc
si flori si ochi si buze si morminte ».
Aceasta atitudine de protejare a misterelor este exprimata in final prin iubire care nu
inseamna numai sentiment ci devine si un instrument de cunoastere. Din aceasta iubire pentru
lume se naste poezia care reprezinta pentru om o patrundere intuitiva in esenta lucrurilor, a
fenomenelor.
Prin aceasta, poezia se afirma ca o deschidere spre poezia moderna, in care elementul
filozofic patruns in lirica noastra odata cu Eminescu devine preponderent. La aceasta se
adauga si tehnica versului liber pe care Blaga il incetateneste in lirica veacului al XX-lea. In
ceea ce priveste lexicul se poate observa ca din cele 76 de cuvinte care compun textul, doar
doua sunt neologisme : corola, mister. Aceasta dovedeste o mare grija in selectia cuvintelor,
poetul manifestand rezerva fata de neologisme, preferand cuvintele mai vechi ale limbii.
Utilizand cuvintele mai vechi ale limbii, Blaga le confera acestora multiple
semnificatii asa cum proceda si Eminescu in secolul trecut. Desi intalnim repetitia, poetul
recurge mai ales la repetitie prin sinonime. Astfel pentru cuvantul «  taina », poetul foloseste
sinonimele : «  nepatrunsul », « mister », « neinteles », « minuni ». Lexicul folosit de poet
contribuie la intarirea muzicalitatii poeziei determinata in primul rand de ritmul interior care
valorifica accentul cuvintelor in cadrul unui vers liber, frant in unitati mai lungi sau mai
scurte. In feul acesta Lucian Blaga devine creatorul unor imagini neasteptate cu o putere unica
in transmiterea ideilor.
Versificatia nu se supune unei scheme prozodice clasice.Versurile fara rima si inegale
se caracterizeaza prin ingambament sau enjambament, procedeau care consta in continuarea
ideii poetice in versul urmator, fara a marca aceasta prin vreo pauza. Este folosita de
asemenea enumeratia prin conujnctia coordonatoare “si” care solicita receptarea individuala a
fiecarui termen: “ si flori si ochi si buze si morminte”.