Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat
Facultatea de Drept
Disciplina Metodica cercetării unor categorii de infracţiuni

Tema: Indicii înscenării infracţiunii

şi acţiunile de urmărire penală în
cadrul cărora este posibil de a
demasca înscenarea

Verificat: Gheorghiţă Mihail

doctor habilitat în drept, profesor universitar 
Realizat:
Grupa 410

Chişinău 2017
 Aspecte introductive cu privire la înscenarea infracţiunii
Cercetarea infracţiunilor este o activitate complexă care cuprinde acţiuni şi măsuri speciale de
investigaţie în vederea aflării adevărului, dese ori acest adevăr fiind compromiţător pentru
persoanele vinovate de comitea unor fapte infracţionale. Pentru a ascunde cele întîmplate de fapt,
persoanele interesate sunt gata de a recurge la orice metode, pînă şi înscenarea infracţiunii, doar
pentru a induce în eroare urmărirea penală.
Mai pot spune că înscenarea infracţiunii face parte din categoria activităţilor de împotrivire
urmăririi penale de rînd cu autocalomnia, înaintarea alibiului şi respectiv înscenarea infracţiunii.
Aceste metode putem observa că au apărut odată cu reglementarea juridică a faptelor prejudiciabile,
fiindcă din acele timpuri persoanele aveau ca scop să tăinuiască acţiunile sale, să apere apropiaţii sau
să se lase influienţaţi de grupuri criminale prin promisiuni şi şantaj pentru a evita elucidarea
adevărului.
Dacă privim sub aspect procedural atunci putem concluziona că organele de urmărire penală duc
o luptă asiduă permanent pentru a cunoaşte circumstanţele de fapt care s-au întîmplat şi pentru a
demasca orice înscenare, însă frecvenţa situaţiilor cînd făptuitorilor le reuşeşte să mascheze crimele
sunt relatate prin „cifra neagră” care determină numărul infracţiunilor care nu au fost urmărite,
despre comiterea cărora nici nu se cunoaşte. Astfel, suntem în situaţia cînd gradul de virtuozitate a
infractorilor sporeşte şi posibilităţile acestora sunt mult mai avansate decît a organelor de urmărire
penală atît în plan profesional cît şi material.
În lucrarea dată am ca scop să definesc „înscenarea infracţiunii”, să formulez o clasificare în
funcţie de anumite criterii situaţiile de înscenare a infracţiunilor, motivele şi scopurile care
determină persoanele de a recurge la falsificarea circumstanţelor care au avut loc de fapt sau care
nici nu s-au întîmplat.

Indicii înscenării infracţiunii

Înainte de a determina care sunt indicii care caracterizează înscenarea infracţiunii este corect de
a enumera iniţial care sunt situaţiile tipice în care se prezintă înscenarea infracţiunii:
1. Cînd a fost săvîrşită o infracţiune, dar se prezintă o altă infracţiune. În acest mod procedează
cel mai des persoanele care au pierdut sau au risipit bunuri materiale sau sume de bani, care
au pierdut documente importante, alte obiecte încredinţate lor. Pentru a „ieşi băsma curată”,
aceste persoane recurg la înscenări, prezentîndu-se în rol de victimă a unui furt, ca şi cum
săvîrşit, a unui jaf sau a altei infracţiuni.
2. Cînd n-a fost săvîrşită infracţiunea, dar se creează în mod artificial anumite probe ale unei
infracţiuni. Destul de cinic se comportă reprezentanţii acestei categorii de „scenarişti”, care
nu numai că înscenează infracţiunile, ca şi cum săvîrşite, dar şi pun sub urmărire penală
persoane concrete, stabilite din timp, care de fapt nu sunt vinovate, fabricînd probe fictive ale
vinovăţiei acestora.
De cele mai multe ori se întîlnesc cazuri de înscenare de acest tip, adică legate de infracţiuni
săvîrşite realmente. Este caracteristic faptul că o parte a „scenariştilor” întreprind măsuri

2
 pentru a tăinui evenimentu infracţional. În acest scop, sunt distruse sau tăinuite urmele,
mijloacele infracţiunii, alte obiecte care au legătura cu acestea.
Astfel de înscenări se realizează, în principal, de către persoanele care se fac vinovate de
săvîrşirea infracţiunii tăinuite, cu scopul de a exercita împotrivire faţă de demascare şi de
răspundere pentru cele făptuite. Uneori, în mod similar procedează persoanele are nu sunt
implicate în infracţiunea tăinuită, care apelează la înscenări din diverse considerente
personale sau legate de serviciu.
3. Cînd a avut loc o faptă necriminală, dar se produc anumite urme, se modifică ambianţa
pentru infracţiunea reală. În această situaţie „scenariştii” reproduc la locul infracţiunii
săvîrşite ambianţa unui eveniment necriminal. Este posibilă şi falsificarea unor elemente
aparte ale tabloului infracţional. Scopul principal al unei astfel de înscenări este de a orienta
urmărirea penală pe o cale greşită, în ceea ce priveşte circumstanţele- cheie ale
evenimentului produs.
În majoritatea cazurilor, astfel de înscenări sunt efectuate de către persoane care au atribuţie
directă sau indirectă la infracţiune, cu scopul de a înlătura suspiciunea care planează asupra
lor.
După determinarea acestor situaţii putem nominaliza şi indicii înscenării infracţiunii care
precum sunt descrişi în literatua de specialitate sunt:
- urme care nu ar fi trebuit să rămînă, dacă evenimentul cercetat nu ar fi fictiv, ci real;
- urme care nu există, dar care neapărat ar fi trebuit să apară în cazul săvîrşirii infracţiunii
reale;
- starea urmelor nu corespunde situaţiei care s-a reflectat la locul faptei.

Acţiunile de urmărire penală în cadrul cărora este posibil de a demasca

înscenarea infracţiunii
Pentru a acţiona, organul de urmărire penală, colectează informaţii colectate:
- în timpul cercetării condiţiilor de la locul săvîrşirii faptei şi depistarea aici a indicilor care
confirmă posibilitatea înscenării;
- în urma demascării depoziţiilor false ale persoanelor care nu sunt interesate de stabilireaa
adevărului;
- pe alte baze cum ar fi verificarea argumentelor concludente ale rudelor persoanelor în jurul
cărora a avut loc o infracţiune sau o înscenare.
Procesul demascării înscenării conţine următoarele acţiuni:
a) elaborarea modelului imaginar al evenimentului, ale cărui indicii sunt prezente în condiţiile
de la locul faptei şi ca şi cum sunt la suprafaţă, impunînd gândul că totul s-a produs anume
aşa şi nu altfel;
b) elaborarea modelelor imaginare concurente ale altor evenimente, posibile în această situaţie;
c) studierea modelelor elaborate, tragerea concluziilor din acestea şi verificarea concluziilor
respective;
d) stabilirea caracterului real al unor concluzii şi caracterului ireal al altor concluzii;

3
 e) analiza comparativă a modelelor care n-au fost excluse din verificare şi a urmelor depistate,
formularea concluziilor privind caracterul adecvat al oricărui model al evenimentului care s-
a produs în realitate;
f) obţinerea suplimentară a datelor veridice, care confirmă în mod obiectiv caracterul real al
modelului dat şi care exclude posibilitatea unei erori;
g) luarea hotărîrii privind încheierea procesului de verificare a înscenărilor cu toate consecinţele
de drept ce ducurg din fapta concretă.

Studiu de caz
Înscenarea infracţiunii se realizează în toate domeniile, însă infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii
persoanei şi contra patrimoniului sunt cele mai răspîndite şi anume se cunosc situaţii cînd un individ
se asigura pentru accidente, pe viata, plateste un numar apreciabil de rate, dupa care insceneaza cu
ajutorul unui complice ca si-a pierdut viata intr-un accident. Societatea de asigurari isi va onora
contractul predand suma asa-zisei vaduve. Intre timp, "victima" se stabileste in strainatate unde,
ulterior, se va intalni cu sotia sa. Deasemenea se întîmplă cazuri cînd în localuri publice mai ales în
hoteluri, care sunt dispuse la sacrificii grele pentru a nu li se stirbi reputatia. Acest lucru este
exploatat de escroci care insceneaza diverse accidente sau furturi, afirmand ca s-au produs in hotel.
Proprietarul hotelului respectiv se va grabi sa aplaneze "conflictul" si sa-l despagubeasca pe
"clientul nemultumit pentru ca scandalul sa nu ia amploare si astfel sa fie cunoscut de alti clienti.
Împotriva vieţii şi sănătăţii persoanei la fel se realizează înscenări şi un exemplu elocvent este
cazul unui adolescent care a fost sancţionat contravenţional, după ce poliţiştii au stabilit într-un
dosar penal având ca obiect infracţiunea de tâlhărie că întreaga situaţie a fost, de fapt, pusă la cale de
către presupusa victimă. Poliţiştii au fost sesizaţi de un minor de 17 ani despre faptul că în timp ce
se deplasa pe o stradă a fost abordat de trei tineri necunoscuţi, care, ameninţându-l cu un cuţit l-au
condus în scara unui bloc unde, prin acte de violenţă, l-au deposedat de un ceas în valoare de
aproximativ 800 lei. 
În urma investigaţiilor, s-a stabilit faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, tânărul
şi-a pierdut ceasul de mână şi, datorită mustrărilor de conştiinţă, şi-a înscenat comiterea unei tâlhării
în dauna sa. Astfel, după ce minorul a intrat în scara unui bloc unde şi-a tăiat pantalonii cu un ciob
de sticlă şi s-a lovit în mod repetat în zona feţei pentru a-şi crea leziuni, s-a deplasat la domiciliu său
înştiinţându-şi tatăl despre faptul că ar fi fost victima unei tâlhării.

4
 Bibliografie:
1. Tratat de metodică criminalistică, Gheorghiţă Mihail
2. Tratat de criminalistica, Emilian Stancu
3. http://agent.gov.md/wp-content/uploads/2016/05/MORARI-pdf1.pdf
4. http://www.prime.md
5. http://www.rasfoiesc.com/legal/drept/SCURTA-PRIVIRE-ASUPRA-
MODALITA75.php