Aptitudinile

          Observarea activitatii oamenilor permite constatarea ca in timp ce

unii oameni obtin cu usurinta succese intr-unul sau mai multe domenii, altii
depun eforturi mult mai mari pentru aceleasi rezultate sau chiar nu
reusesc obtinerea acelor rezultate. Gradul de reusita in activitatile
desfasurate este datorat si unor insusiri de personalitate grupate sub
numele de aptitudini. Observam, astfel, ca oamenii se deosebesc si prin
aptitudinile lor.

          Aptitudinea este o insusire sau uncomplex

de insusiri psihice si fizice care determina performante in activitate.

      Aptitudinile reprezinta astfel latura instrumental-operationala a

personalitatii, existenta lor fiind demonstrata de reusita in activitate.
Termenul are insa doua acceptiuni distincte:

o intr-un sens larg, reprezinta insusiri prezente la toti indivizii, dar

dezvoltate diferit;
 o intr-un sens restrans, desemneaza doar gradele inalte de dezvoltare
a insusirilor, ceea ce permite obtinerea, unor rezultate mai bune
decat majoritatea populatiei.

          Clasificarea aptitudinilor se realizeaza in general dupa gradul de

complexitate:

o aptitudini simple: sunt cele care opereaza omogen, influentand un

singur aspect al activitatii (proprietati ale simturilor: auzul muzical,
finetea simtului gustativ..., ale perceptiei si reprezentarii: perceptia
spatiala ... , ale memoriei: fidelitatea memoriei ... , concentrarea
atentiei etc.);
o aptitudini complexe: sisteme organizate si ierarhizate de aptitudini
simple. Potrivit gradului de generalitate, acestea se impart
in: aptitudini speciale: cele care asigura eficienta activitatii intr-un
anumit domeniu (aptitudini muzicale, aptitudini tehnice, aptitudini
plastice, aptitudini pedagogice, aptitudini sportive etc.) si aptitudini
generale: cele care se dovedesc utile in toate domeniile de activitate
(spiritul de observatie, capacitatea de invatare, anumite calitati ale
memoriei, inteligenta etc.).

          lnteligenta ca aptitudine generala: Daca

in limbajul comun inteligenta este sinonima cu gandirea, in sens psihologic
ea presupune o organizare superioara a mai multor procese psihice:
gandire, memorie, perceptie, imaginatie, performante la nivelul limbajului
si atentiei etc.
          Inteligenta reprezinta un sistem de insusiri stabile proprii
subiectului individual,  care la om se manifesta in calitatea activitatii
intelectuale centrata pe gandire.

          Fiind vorba despre un termen si o aptitudine mult discutate in epoca

contemporana, asupra inteligentei au fost formulate mai multe teorii,
printre care teoria genetica si teoria inteligentelor multiple.

       Teoria genetica: creatorul acestei teorii a

inteligentei este J. Piaget, care porneste de la ideea ca inteligenta este o
relatie adaptativa intre om si realitatea inconjuratoare. Adaptarea, in
acest context, este o echilibrare intre asimilare (integrarea noilor
informatii cu cele vechi) si acomodare (restructurare a modelelor de
cunoastere sub influenta noilor informatii). Conduita inteligenta rezulta
astfel din echilibrul dintre acomodare si asimilare. Cercetarile intreprinse
de J. Piaget l-au condus la formularea stadiilor dezvoltarii inteligentei:

o Inteligenta senzorio-motorie(0-2 ani) care incepe cu stadiul

exersarii reflexelor (0-1 luna), in cadrul caruia sunt exersate
schemele senzorio-motorii simple (reflexe neconditionate),
innascute, copilul descoperind treptat relatiile dintre ceea ce
percepe si propriile actiuni (in primul rand motorii). In cadrul
primului an de viata invata sa puna in legatura ceea ce fac oamenii
sau obiectele din jur, sa reactioneze la schimbarile mediului sau cum
sa-l controleze. Una dintre cele mai importante achizitii este
permanenta obiectelor (6 luni-2 ani), anume ca obiectele continua sa
existe chiar daca nu le mai vede.
o Stadiul preoperational(2-7 ani) in cadrul caruia achizitiile cele mai
importante sunt deprinderea mersului si limbajului, a functiei
simbolic-reprezentative in general. Acestea permit interiorizarea
 actiunilor, fara insa a exista posibilitatea reversibilitatii lor. La
finalul stadiului apare conceptul de numar. Caracteristicile cele mai
importante ale stadiului sunt: aparitia unui tip de gandire
cauzala, nu insa in sensul unui rationament logic, prin care incearca
sa-si explice ceea ce se petrece in jurul lor; amestecul realului cu
imaginarulsi imposibilitatea de a trece dincolo de aparente;
egocentrismul,in sensul ca nu pot vedea lucrurile decat din punctul
lor de vedere.
o Stadiul operatiilor concrete(7-11 ani): in aceasta etapa, copiii incep
sa aplice reguli logice operatiilor de transformare a informatiilor
pentru a rezolva problemele cu care se confrunta. Achizitii
importante: clasificarea, categorizarea si conservarea proprietatilor
fizice ale obiectelor. Inteligenta copilului este inductiv-logica si
concreta, fiind necesare corespondente concrete in realitate. Se
dobandeste capacitatea reversibilitatii actiunilor interiorizate, la
sfarsitul stadiului constituindu-se mecanismele de coordonare logica
si matematica.
o Stadiul operatiilor formale(11-17 ani): in aceasta etapa se
dobandeste capacitatea de a lucra cu concepte abstracte si sa
realizeze operatii cu operatii (combinari, permutari, aranjamente).
Gandirea devine deductiva, subiectul putand opera nu numai asupra
realului, ci si asupra posibilului. Se mai numeste si stadiul
propozitional, deoarece acum subiectul poate opera cu enunturi
verbale abstracte, devenind capabil de discurs argumentativ.

          Teoria inteligentelor multiple:

Teoria care demonstreaza caracterul multiplu al inteligentei umane are ca
autor pe Howard Gardner, profesor de teoria cunoasterii, educatie si
psihologie la Universitatea Harvard. In elaborarea teoriei sale, Gardner a
pomit de la constatarea ca pe de o parte unii copii cu coeficient ridicat de
inteligenta nu au rezultate bune la scoala, iar pe de alta parte ca persoane
care au avut rezultate remarcabile de-a lungul vietii, au avut dificultati la
scoala. In acest context, definitia pe care o propune inteligentei este
caracterizata de flexibilitate: "mod de a rezolva probleme si de a dezvolta
produse considerate ca valori de cel putin o cultura". Detaliind definitia
sa, se poate observa cu usurinta ca nu se poate aduce in discutie un
eventual caracter univoc al inteligentei, in masura in care problemele pot
fi din cele mai diverse, dupa cum rezolvarea lor poate cunoaste o
multitudine de posibilitati. Aceasta inseamna simultan o valorizare a
domeniului sau a campului de manifestare.

          Studiind modul in care oamenii rezolva problemele, Gardner a

identificat opt tipuri de inteligenta diferentiate in baza a zece criterii,
dintre care cele mai relevante se refera la existenta unui sistem propriu
de simboluri (cuvinte, numere), mantfestarea abilitatii respective de la
primele semne ale existentei oamenilor pe Pamant, cunoasterea partii
creierului unde este localizata inteligenta respectiva etc.

o Inteligenta lingvistica: Cei ce poseda acest tip de inteligenta ca

dominat gandesc cu predilectie in cuvinte si folosesc cu usurinta
limba pentru a exprima si/sau intelege realitati complexe. Sunt
persoane care invata repede limba materna si limbile straine, citesc
cu placere, folosesc metafore etc.
o Inteligenta logico-matematica: Prevalenta ei determina analiza
cauzelor si a efectelor, intelegerea relatiilor dintre actiuni, obiecte
si idei. Abilitatea de a calcula, cuantifica, evalua propozitii si
efectua operatii logice complexe sunt caracteristici care ies in
evidenta in cazul acestei inteligente impreuna cu abilitati de gandire
deductiva si inductiva si capacitati critice si creative de rezolvare a
problemelor.
o Inteligenta muzicala: Persoanele cu aceasta inteligenta gandesc in
sunet, ritmuri, melodii si rime. Sunt sensibili la tonalitatea,
intensitatea, inaltimea si timbrul sunetului; recunosc, creeaza si
reproduc muzica folosind un instrument sau vocea.
o Inteligenta spatiala: Inseamna de a gandi in imagini si a percepe cu
acuratete lumea vizuala. Abilitatea de a gandi in trei dimensiuni, de a
transforma perceptiile si a recrea aspecte ale experientei vizuale cu
ajutorul imaginatiei sunt caracteristici ale acestei inteligente.

o Inteligenta naturalista:
Persoanele la care este dominant acest tip de inteligenta au
capacitatea de a recunoaste si clasifica indivizi si specii.
Interactioneaza eficient cu creaturi vii si pot discerne cu usurinta
fenomene legate de viata si de fortele naturii.
o Inteligenta chinestezica: Dominanta acestei inteligente aduce dupa
sine gandirea in miscari si folosirea corpului in moduri sugestive si
complexe. Ea implica simtul timpului si al coordonarii miscarilor
corpului si ale mainilor in manipularea obiectelor.
o Inteligenta interpersonala: Inseamna a intelege celelalte persoane, a
avea empatie, a recunoaste diferentele dintre oameni si a aprecia
modul lor de gandire, fiind sensibili la motivele, intentiile si la starile
lor. Ea implica o interactiune eficienta cu una sau mai multe persoane
din familie sau din societate.
o Inteligenta intrapersonala: Determina o gandire si intelegere de
sine, a fi constient de punctele tale tari si slabe, a planifica eficient
atingerea obiectivelor personale, monitorizarea si controlul eficient
al gandurilor si emotiilor, abilitatea de a se monitoriza in relatiile cu
altii.