Opt dimineața!

Îmi beau ceaiul, îmi pun ghiozdanul în spate, urc în tramvai și mă îndrept cu
nerăbdare spre clopoțelul care ne adună în fiecare zi de pe la casele noastre.

Ultima dată stăteam în banca a treia de la geam. De acolo vedeam intrând semințele de lumină
- dascălii noștri. Venea doamna dirigintă în clasă și ne făcea "pițigoi" și "pupeze" - de asta îmi
aduc aminte cel mai bine.

Mă striga adesea catalogul, pesemne i se făcuse dor. Uneori eram pregătită, alteori îmi era atât
de frică de el. Probabil l-am dezamăgit când, în clasa a XI-a, am luat nota unu la Geografie. Și
apoi notele la matematică.. Cât de frumos erau scrise în el.. Tremuram și speram să nu mă
scoată doamna profesoară la tablă. Mai târziu avea să aflu că adevăratele provocări abia vor
începe și că orele de matematică sunt doar o pregătire pentru viața reală.

"Liceu - cimitir al tinereții mele", spun versurile unei poezii care mă întoarce cu gândul în
trecut. Un trecut în care mă întorc deseori cu sau fără voia mea. Un trecut plin de amintiri
dulci cu aromă de adolescență. Un trecut destul de convingător pentru a mă ține în mrejele lui.

Și nu mă plâng. Îmi place acolo! Îmi place să fiu eu. Acolo mereu eram Eu! Toată lumea care
mă înconjura făcea parte din propria-mi ființă. Acolo și norii aveau raze parcă...

Acolo, de fapt, e Aici! Aici pentru că, prin amintiri, trăiesc fiecare clipă de parcă s-ar petrece
chiar acum.

"Vreau acasă!" era expresia pe care o foloseam când venea vorba de Liceu. Da! Liceul era
"acasă" pentru mine! Din el îmi luam zilnic doza de energie, de fericire și de împlinire (și nu
exagerez când spun asta, pentru că nu era zi, chiar dacă aveam liber, să nu trec măcar un pic
pe la școală). Aici m-am format ca om, am atins idealuri, am deschis uși și mi-am depășit
limitele.

Hm.. mă simt datoare față de el... El mi-a dăruit profesorii, colegii, prietenii și tot ce înseamnă
cunoaștere.

Profesorii - oameni minunați cu suflete pecetluite din cărări de lumină. Asta văd eu în ei.
Dăruitori de artă și învingători ai timpului, creatori de culoare și cuceritori ai frumosului,
deschizători de drumuri și descoperitori ai neantului. Și astăzi sunt însetată de izvorul nesecat
de înțelepciune al dumnealor.

Colegii - făuritori de zâmbete, arhitecții universului și marii inventatori ai secolului, pentru că

nu cunosc inventatori mai iscusiți și mai antrenați în mersul vieții și în știința adolescenței
decât noi, năzbâtioșii din XII A.

Întorc filele din universul sufletului meu și cu fiecare pagină răscolesc binele, frumosul,
culoarea, dar și marile dezamăgiri adolescentine.

Și totuși vreau înapoi.

Oh! Liceu - dar al tinereții mele!!!