Sss

sesiunea de comunicări metodice 2008

Titlul lucrării: ROLUL EXEMPLELOR ŞI CONTRAEXEMPLELOR ÎN PREDAREA

NOłIUNILOR DE ANALIZĂ MATEMATICĂ
Autor: VECERZAN MARGARETA
Scoala: Colegiul Tehnic „August Treboniu Laurian” Agnita, jud.Sibiu
E-mail: margaretavecerzan@yahoo.com
sssss
Rezumat:
Lucrarea de faŃă îşi propune să facă un studiu ştiinŃifico-metodic al raporturilor privind
noŃiunile de continuitate, derivabilitate, proprietatea lui Darboux, primitivabilitate şi
integrabilitate, pornind de la ideea că o justă înŃelegere a acestor raporturi contribuie la
aprofundarea înŃelegerii conceptelor respective de către elevi.
Analiza matematică îi pune pe elevi în contact cu noi tipuri de raŃionament matematic
şi tehnică de calcul. Limita, continuitatea, derivabilitatea şi antiderivata (primitiva) sunt
noŃiunile fundamentale pe care trebuie să şi le însuşească elevul de liceu în cadrul pregătirii
sale la acest obiect. Complexitatea noŃiunilor, precum şi varietatea situaŃiilor cer din partea
profesorului o responsabilitate deosebită. Devine astfel, mai dificilă menirea profesorului şi
implicit mai exigentă pregătirea sa de specialitate şi cea metodică.
Lucrarea de faŃă încearcă să precizeze statutul proprietăŃii de continuitate,
derivabilitate şi proprietatea lui Darboux, gradul lor de interdependenŃă şi de condiŃionare
reciprocă. În însuşirea acestor concepte şi mai ales în stabilirea raporturilor dintre ele un rol
important îl au exemplele şi contraexemplele.

Sss
Continut:

Prezentăm mai întâi o scurtă notă istorică a acestor concepte:

Cronologic, conceptul de continuitate este ulterior celui de derivată, logic însă îl
precede.
Derivata a avut de la început o interpretare geometrică şi fizică precisă, ea constituia
pentru Newton şi Leibniz modele matematice ale unor realităŃi cu un conŃinut intuitiv precis.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre continuitate, în ciuda faptului că termenul ca
atare formează imediat imagine. Proprietatea de continuitate a apărut în Analiza Matematică
nu în contactul ei direct cu realitatea empirică, ci în laboratorul de lucru al matematicianului,
din necesităŃi interne, de ordin teoretic.
Două momente importante au marcat, de la Cauchy, evoluŃia înŃelegerii ideii de
continuitate. În anul 1872 Weierstrass a şocat lumea matematică prin exemplul său de funcŃie
continuă în orice punct din R, dar nederivabilă în nici un punct. În 1905 Emil Picard comenta
ironic acest fapt, observând că dacă Newton şi Leibniz ar fi ştiut de existenŃa unei asemenea
funcŃii, calculul diferenŃial n-ar mai fi fost creat.
Până la Weierstrass se credea că derivabilitatea este o consecinŃă a continuităŃii, de
aceea nici nu se prea vorbea de derivabilitate, ci de derivată. Marele Cauchy nu făcea
distincŃie între continuitate şi derivabilitate, mai precis nu bănuia că una din aceste proprietăŃi
ar putea exista în absenŃa celeilalte.
Al doilea moment în clarificarea ideii de continuitate este anul 1875 când Gaston
Darboux dă un exemplu de derivată discontinuă, arătând totodată că orice derivată are
proprietatea valorii intermediare (numită azi Proprietatea lui Darboux).
Până la Darboux, matematicienii erau convinşi că proprietatea de continuitate este
echivalentă cu proprietatea valorii intermediare.
Dar, aşa cum, confundând continuitatea cu derivabilitatea, Cauchy şi alŃi
matematicieni nu se înşelau decât pe jumătate, deoarece derivabilitatea implică proprietatea
de continuitate, confuzia dintre continuitate şi proprietatea lui Darboux conŃinea şi ea jumătate
de adevăr, deoarece continuitatea implică proprietatea lui Darboux.
Prin clarificările aduse de Weierstrass şi Darboux, devenea clar că intuiŃia proprietăŃii
de continuitate este foarte înşelătoare, o adevărată capcană care urma să fie depăşită abia în
secolul nostru prin perfecŃionarea şi rafinarea analizei.
Cu riscul de a admite o simplificare excesivă, putem spune că matematica (pe lângă
definiŃii, proprietăŃi şi muncă susŃinută) este formată din două clase – demonstraŃii şi
contraexemple – şi că descoperirea matematică este orientată către două Ńeluri principale –
formularea de demonstraŃii şi construirea de contraexemple. Prima clasă cuprinde ansamblul
demonstraŃiilor unor propoziŃii adevărate, iar cea de-a doua clasă cuprinde contraexemplele la
propoziŃii false.
De fapt, în matematică, exemplele sunt de două tipuri, exemple ilustrative şi
contraexemple. Primele exemple arată de ce o afirmaŃie sau alta are sens, celelalte – de ce o
afirmaŃie sau alta nu are sens.
Majoritatea propoziŃiilor matematice sunt de tipul:
(1) p(x)→q(x), propoziŃie deschisă care în funcŃie de x poate fi adevărată sau falsă; sau de
tipul
(2) A ⊂ B unde A şi B sunt mulŃimi
A da un exemplu revine la a particulariza un rezultat general sau la a identifica efectiv
un element al unei anumite mulŃimi.
A arăta că propoziŃia „oricare ar fi x (p(x)→q(x)) nu este adevărată înseamnă a găsi un
element x=a astfel încât p(a) să fie adevărată iar q(a) falsă. Un asemenea element oferă un
contraexemplu pentru afirmaŃia respectivă, acesta servind aşadar la infirmarea acesteia. De
asemenea pentru a arăta că afirmaŃia A ⊂ B este falsă înseamnă a găsi un element al lui A
care nu este element al lui B, cu alte cuvinte – a găsi un contraexemplu.
Se mai spune că pentru a dovedi că o afirmaŃie este adevărată sau nu este adevărată
este nevoie de o demonstraŃie, respectiv un contraexemplu.
Fără a acorda o interpretare universală termenului contraexemplu, putem admite că
semnificaŃia lui este suficient de largă pentru a putea include orice exemplu care nu are rolul
de a ilustra o teoremă adevărată. De pildă un polinom, ca exemplu de funcŃie continuă, nu este
un contraexemplu, dar un polinom, cs exemplu de funcŃie care nu este mărginită, sau care nu
este periodică, este un contraexemplu.
Exemplele şi contraexemplele, au rolul de a atrage atenŃia asupra valabilităŃii
afirmaŃiilor matematice, asupra reciprocelor unor teoreme, asupra locului unor noŃiuni printre
noŃiuni deja asimilate.
Căutarea exemplelor şi contraexemplelor este extrem de instructivă pentru fixarea
diferitelor noŃiuni şi trebuie practicată la fiecare lecŃie; în plus ori de câte ori este dat un
exemplu sau un contraexemplu, se pune problema de a-l găsi pe cel mai simplu şi banal.
Exemplele pot fi situate la începutul, sfârşitul sau pe parcursul unei (lecŃii) expuneri.
Exemplele şi contraexemplele au de asemenea rolul de a preîntâmpina o serie se
greşeli în înŃelegerea principalelor noŃiuni sau în raŃionamente în cursul învăŃării.
Din punct de vedere metodologic exemplul este constructiv prin cerinŃele pe care le
exprimă şi care trebuie satisfăcute, fără a greşi în conducerea raŃionamentului. În ceea ce
priveşte contraexemplul acesta este un mijloc extrem, distructiv, fiindcă anulează fără drept
de apel existenŃa unei conjuncturi, sau chiar a unui rezultat muncit şi dedus cu râvnă şi
tenacitate, demonstrat cu eforturi şi uneori sprijinit pe numeroase rezultate preliminare
constituite tocmai pentru a sprijini edificiul dărâmat prin contraexemplul care nu cere prin el
însuşi o edificare îndelungată, ci intuiŃia punctului slab. De aceea, cultivarea contraexemplului
trebuie făcută cu circumspecŃie în minŃile elevilor pentru a nu le da iluzia că fabricarea de
contraexemple asigură un spor mare de prestigiu, şi că deci este profitabil să se caute
contraexemple care infirmă rezultatele altora.

APLICAłII

În predarea noŃiunilor de continuitate, derivabilitate, proprietatea lui Darboux şi a

noŃiunilor de funcŃii care admit primitive şi funcŃii integrabile se caută raporturi între aceste
proprietăŃi, pornind de la ideea că o justă înŃelegere a acestor raporturi contribuie la
aprofundarea înŃelegerii conceptelor respective.

AplicaŃia I
Legătura dintre:

D – mulŃimea funcŃiilor derivabile în x0

D’ – mulŃimea funcŃiilor care au derivată în x0
C – mulŃimea funcŃiilor continue în x0

D’

Avem relaŃiile:
(1) C–D≠Φ „Există funcŃii continue în x0, dar nederivabile în x0”
(2) C – D’ ≠ Φ „Există funcŃii continue într-un punct x0, dar care nu are derivată în x0”
(3) D’ – C ≠ Φ „Există funcŃii care au derivată într-un punct x0 fără a fi
continue în acel punct”
(4) D’ – D ≠ Φ „Există funcŃii care au derivată într-un punct x0 fără a fi
derivabilă în acel punct”
(5) (
C ∩ D −D≠Φ
'
) „Există funcŃii continue şi care au derivată într-un
punct x0, fără a fi derivabile în acel punct”
Aceste relaŃii se justifică prin exemple, care în acest context se pot numi
contraexemple.
 RelaŃia (1) C – D ≠ Φ „Nu orice funcŃie derivabilă în x0 este continuă în x0”.
Exemplu: f ( x) = x ; f : R → R continuă în x0=0, dar nu are derivată în x0, deci este
nederivabilă în x0.
(f’s(0)=-1, f’d(0)=1, are derivate laterale diferite).

ObservaŃia 1. Există funcŃii continue într-un punct fără să aibă nici una din derivatele
laterale în acel punct.
Exemplu:
 1
 x sin ; x≠0
f ( x) =  x f :R→R
 0 ; x = 0
este continuă în x0=0 dar nu are derivată în x0=0 (f nu are nici derivată la stânga, nici
derivată la dreapta in x0=0).

ObservaŃia 2. Există funcŃii continue dar nicăieri derivabile. Primul exemplu de astfel
de funcŃie aparŃine lui K. Weierstrass şi a fost dat în jurul anului 1875.
∞
f ( x) = ∑ b n cos(a nπx)
n =0
Unde b este număr întreg impar, iar a are proprietatea că 0 < a < 1 şi ab > 1+3/2¶.
Mai târziu în 1931 S. Banach demonstrează o teoremă de existenŃă a funcŃiilor
continue, nicăieri derivabile, utilizând rezultatele ale analizei funcŃionale.

RelaŃia (2) C – D’ ≠ Φ „Nu orice funcŃie care are derivată în x0 este continuă în x0”.
Pentru justificarea acestei relaŃii se pot folosi exemplul 1) anterior.

RelaŃia (3) D’ – C ≠ Φ „Nu orice funcŃie continuă în x0 are derivată în x0”

Exemplul 1.
1 ; x>0

f ( x) = sgn x =  0 ; x = 0 f :R→R
− 1 ; x < 0

FuncŃia nu este continuă în x0 dar are derivată în x0 ( f s' (0) = f d' (0) = ∞ )

Exemplul 2.
1 + x ; x ≥ 0
f ( x) =  f :R→R
 − x ; x < 0
f nu este continuă în x0=0, dar are derivată egală cu ∞ în x0=0

RelaŃia (4) D’ – D ≠ Φ „Nu orice funcŃie care are derivată într-un punct este
derivabilă în acel punct”.
Vezi cele 2 exemple anterioare.

(
RelaŃia (5) C ∩ D ' − D ≠ Φ ) „Nu orice funcŃie continuă într-un punct şi care
are derivată în acel punct este derivabilă în acel punct”.
 Exemplu:
 x ; x≥0
f ( x) =  f :R→R
− − x ; x < 0

f continuă în x0=0 şi are derivată în x0=0 egală cu ∞ .

Deci nu este derivabilă în x0=0.

AplicaŃia II
Analizăm în continuare legătura dintre

D = clasa funcŃiilor derivabile

C = clasa funcŃiilor continue
P = clasa funcŃiilor primitivabile(derivate), (clasa funcŃiilor care admit primitive)
Da = clasa funcŃiilor având proprietatea lui Darboux,
Putem întocmi următoarea diagramă:

Da

Avem relaŃiile:
(1) D⊂C „Orice funcŃie derivabilă este continuă”
C−D≠Φ „Există funcŃii continue nederivabile”
(2) C⊂P „Orice funcŃie continuă este primitivabilă”
P−C ≠ Φ „Există funcŃie derivată discontinuă”
(3) P ⊂ Da „Orice funcŃie care admite primitivă (derivată) are proprietatea lui Darboux
Da − P ≠ Φ „Există funcŃie cu proprietatea lui Darboux care nu este derivată”

şi relaŃiile care rezultă prin tranzitivitate:

(4) C ⊂ Da „Orice funcŃie continuă are proprietatea lui Darboux”

Da − C = Φ „Există funcŃii care au proprietatea lui Darboux fără să fie continue”
(5) D⊂P „Orice funcŃie derivabilă este primitivabilă”
P−D≠Φ „Există funcŃii primitivabile fără să fie derivabile”
(6) D ⊂ Da „Orice funcŃie derivabilă are proprietatea lui Darboux”
 Da − D ≠ Φ „Există funcŃii cu proprietatea lui Darboux fără a fi derivabile”

RelaŃiile sub formă de incluziune " ⊂" sunt teoreme ce se demonstrează. Celelalte
relaŃii se demonstrează cu ajutorul contraexemplelor.
C–D≠Φ s-a demonstrat anterior.

P–C≠Φ „Există funcŃii care admit primitive, dar care nu sunt continue” se
demonstrează cu ajutorul exemplului:

 1 1
2 x sin − cos ; 0 < x ≤1
f ( x) =  x x f : [0,1] → R
 0 ; x=0
FuncŃia are discontinuitate de speŃa a doua în x0=0, dar funcŃia admite primitive.
 2 1
 x sin ; 0 < x ≤1
F ( x) =  x este o primitivă a funcŃiei f.
 0 ; x=0

Da – P ≠ Φ „Există funcŃii cu proprietatea lui Darboux, dar care nu admit primitive”.

Se poate ilustra cu exemplul:

 1
sin ; x≠0
f ( x) =  x f : R → R şi α ∈ [− 1,1] − {0}
 α ; x = 0

Exemplu care poate justifica şi relaŃiile:

Da – C ≠ Φ
Da – D ≠ Φ

RelaŃia P – D ≠ Φ, „Există funcŃii care admit primitive fără a fi derivabile se justifică

cu exemplul de la relaŃia P – C ≠ Φ
În manualul de Analiză matematică de clasa a XII-a se introduce mai întâi noŃiunea de
primitivă, se dau metodele de calcul pentru primitive, pentru ca numai după aceea să se dea
definiŃia funcŃiei integrabile şi formula Leibniz-Newton pentru calculul integralelor definite.
ImportanŃa formulei lui Leibniz-Newton, numită formula fundamentală a calculului
integral, constă în faptul că reduce calculul integralei definite dintr-o funcŃie f la calculul unei
primitive a lui f.
Conceptul de primitivă leagă între ele conceptele fundamentale ale analizei, derivata şi
integrala, ceea ce justifică situarea acestui capitol în manual între capitolele Derivata,
derivabilitate şi Integrabilitate.
Totuşi din punct de vedere al practicii şcolare apar anumite dificultăŃi de notaŃie şi nu
numai, pornind de la faptul că primitiva dintr-o funcŃie se notează cu acelaşi simbol grafic
(mai puŃin limitele de integrare) ca şi integrala. Acest fapt conduce adesea la confuzia dintre
cele două concepte, ca şi la utilizarea aceleiaşi denumiri pentru fapte diferite (se spune
„formula de integrare prin părŃi”, fie că este vorba de primitivă, fie că este vorba de integrală).

AplicaŃia III

Notând cu I – clasa funcŃiilor integrabile putem completa diagrama anterioară astfel:

 I
Da

P
C
D

Din care extragem şi analizăm diagrama:

P
C

Deducem relaŃiile:
(1) I–P≠Φ „Există funcŃii care sunt integrabile dar nu au primitive”
Ex: FuncŃia lui Riemann

 0 ; x ∈ [ a , b] − Q

f ( x) =  1 p
; x ∈ [a, b], x = , p, q ∈ N , ( p, q ) = 1
 q q

(2) P–I≠Φ „Există funcŃii care au primitive dar nu sunt integrabile”

Exemplu:
 1 2 1
2 x sin 2 − cos 2 ; x ∈ [−1,1] − {0}
f ( x) =  x x x
 0 ; x=0
fiind nemărginită nu este integrabilă, dar
 2 1
 x sin 2 ; x ∈ [−1,1] − {0}
F ( x) =  x
 0 ; x=0
 este o primitivă a lui f.

(3) P∩I ≠ Φ
Exemplul în acest sens este orice funcŃie continuă, deoarece C ⊂ ( P ∩ I )

(4) (P ∩ I ) − C ≠ Φ
Există funcŃii discontinue care sunt atât integrabile cât şi primitivabile (admit
primitive).
Exemplu:
 1 1
2 x sin − cos ; x ∈ (0,1]
f ( x) =  x x
 0 ; x=0
f : [0,1] → R nu este continuă în x0=0, admite primitiva
 2 1
 x sin ; x ∈ (0,1]
F ( x) =  x
 0 ; x=0
este şi integrabilă Riemann.

Bibliografie:
1. Oliver Konerth - Greşeli tipice în învăŃarea analizei matematice
2. B.R. Gelbaum
J.M.H. Olmsted - Contraexemple în analiză
3. Miron Nicolescu - Analiză matematică volumul I
4. Gheorghe SireŃchi - Calcul diferenŃial şi integral, vol. I şi II
5. G.H. Rizescu - Teme pentru cercurile de matematică din liceu
6. Lia aramă - Culegere de probleme de calcul diferenŃial şi integral
7. Cătălin P. Nicolescu - Analiză matematică – aplicaŃii