CUPRINS

INTRODUCERE ..................................................................................2

CAPITOLUL I. ANALIZA BIBLIOGRAFICĂ................................4

1.1. Resursele acvatice ale Terrei ...............................................4

1.2. Apele în Republica Moldova ..............................................9

1.3. Principiile de gestionare a resurselor de apă .....................15

CAPITOLUL II. POLUAREA APELOR ..........................................21

2.1. Clasificarea surselor de poluare .........................................22

2.2. Tipurile de poluare .............................................................25

2.3. Metodele de detectare a poluanţilor ....................................32

CAPITOLUL III. DINAMICA CALITĂŢII APELOR .....................38

3.1. Dinamica calităţii apelor de suprafaţă..................................38

3.2.Calitatea apei în municipiul Chişinău...................................47

3.3. Managementul resurselor acvatice .......................................51

CONCLUZII ....................................................................................57

BIBLIOGRAFIE...............................................................................59

1
 INTRODUCERE
Apa, una dintre cele mai răspândite substanţe din natură, este factorul
principal al formării climatului pe planetă, cel mai răspândit solvent, mediul de
viaţă al multor organisme vii. Apa asigură circuitele în natură, distribuţia
căldurii şi al substanţelor anorganice şi organice. Ea serveşte ca materie primă în
industria chimică şi în calitate de sursă energetică. Avariile la întreprinderile
chimice, naufragiul unor vase petroliere, toxicitatea deşeurilor, utilizarea
iraţională a pesticidelor şi îngrăşămintelor minerale duc la poluarea bazinelor
acvatice.
Folosirea iraţională a apelor duce la secarea râurilor, a apelor subterane şi
a lacurilor. Sporirea rapidă a numărului populaţiei, necesităţile mari de apă
pentru industrie, agricultură, serviciile comunale – toate acestea contribuie la
apariţia unei crize acvatice totale. Faptul se manifestă prin deficitul apelor
potabile şi prin poluarea intensivă a lor. Rezervele de apă potabilă nu se măresc,
în timp ce consumul ei creşte în permanenţă. Conform datelor UNEP, consumul
apelor dulci în perioada anilor 1990-1995 s-a majorat de 6 ori. Actualmente
deficitul apei potabile este unul dintre factorii principali, ce reţin dezvoltarea
social – economică a multor ţări. Circa 20 la sută din populaţia Terrei nu are
acces la apă potabilă calitativă, iar în jur de 50 la sută sunt lipsiţi de condiţiile
sanitare de trai cuvenite.
Resursele de apă dulce pe pământ sânt destul de limitate. Cercetările
recente ale savanţilor privind distribuţia apelor dulci în teritoriu şi folosirea lor
prezic în viitorul apropiat (30-50 ani) o criza acută de apă potabilă în multe ţări
ale lumii.
În Republica Moldova, de asemenea, se face resimţit un deficit de ape
dulci. Din cauza condiţiilor climaterice, pe teritoriul ţării noastre se formează
ape care în mare parte sunt necalitative şi deci nu sunt bune pentru consum din
punct de vedere al componenţei chimice a lor. În Republică principalele surse de
alimentare cu apă potabilă centralizată sunt râurile Nistru şi Prut şi apele din
orizonturile subterane (apele arteziene). În mod centralizat, apa este o pompă la

2
staţiile de tratare a apei. Acolo este supusă tratării cu diverse substanţe solubile
şi insolubile, se dezinfectează şi ulterior, prin apeduct, se distribuie
consumatorilor din localităţile urbane. Dar, în condiţiile situaţiei economice
instabile, apar multiple probleme economice , care influenţează calitatea apei
potabile. În afară de aceasta, toate apeductele sunt în mare parte uzate, renovarea
fiind efectuată în proporţii mici [Anuar. Starea calităţii apelor de suprafaţă
conform indicilor hidrochimici pe teritoriul Republicii Moldova în anul 2014].
În ultimii ani o bună parte a populaţiei este nevoită să consume apă
potabilă de calitate proastă, fapt ce conduce la creşterea morbidităţii. În
descreştere este atât volumul apelor potabile extrase cât şi volumul de ape
arteziene care sunt puse la dispoziţia locuitorilor din sate din Republica
Moldova.
Astfel, scopul tezei este de a determina dinamica calităţii apei în baza
datelor prezentate de instituţiile de profil din Republica Moldova pe parcursul
anilor 2005 – 2014.
Pentru realizarea acestui scop ne propunem următoarele obiective:
- descrierea surselor acvatice ale Terrei, a apelor Republicii Moldova

şi a principiilor de gestionare a resurselor de acvatice;

- clasificarea surselor şi tipurilor de poluare, cât şi a metodelor de

detectare a poluanţilor,

- stabilirea dinamicii calităţii apei pe parcursul anilor 2005-2014 şi a

managementului resurselor acvatice.

CAPITOLUL I. ANALIZA BIBLIOGRAFICĂ

3
 1.1. Resursele acvatice ale Terrei
Suprafaţa globului este de 510 mln km2, oceanul planetar ocupând o
suprafaţă de 361 mln km2 , sau 70,08%, iar suprafaţa uscatului – 149,05 km2, sau
29,02%. Actualmente, rezervele de apă ale hidrosferei sumează cca 1400 mln
km3, fiind distribuite astfel:
Mările şi oceanele acoperă cca 70% din suprafaţa planetei şi rolul lor, aşa
cum îl vedem astăzi, în gândirea şi abordarea ecologică, este mult mai important
şi mai complex decât platformă de navigaţie, depozit de peşte ş.a. mările şi
oceanele au un rol esenţial în menţinerea sistemului de viaţă pe pământ (pe baza
schimburilor naturale cu celelalte sisteme naturale), în moderarea climatului, în
menţinerea faunei şi florei, inclusiv a planctonului.
Circuitul se împarte în circuitul mare şi circuitul mic. Circuitul mic -
evaporarea, condensarea, precipitaţii – au loc deasupra oceanului. Circuitul mare
– evaporarea (ocean), transportarea de către masele de aer, condensarea
precipitaţiilor, infiltrarea în scoarţa terestră, transportare (prin subsol în ocean)
(fig 1.1).

Fig. 1.1. Circuitul apei în natură

Circuitul mare are următoarele verigi:

4
 1. veriga oceanică – apa din ocean se schimbă timp de 2-3 mii de ani;
2. veriga atmosferică – 9-10 zile(umezeala din atmosferă);
3. veriga continentală: veriga litogenă, veriga fluvială, veriga glacială,
veriga biologică;
Veriga litogenă – circuitul apei şi substanţelor în pământ – 1 lună –
câţiva ani;
Veriga fluvială – schimbul de apă în râuri (fluvii) 12-15 zile;
Veriga glacială – 9-15 mii de ani (gheţarii);
Veriga biologică – prin materia vie apa din hidrosferă trece în decurs
de 5,8 mln ani.
În vastitatea şi misterul acestor întinderi de apă „nesfârşite”, am putea
găsi poate şi una din explicaţiile atitudinii lipsite de elementarul simţ de
conservare şi protecţie a omului faţă de mările şi oceanele Terrei. În schimb, ele
devin din ce
în ce mai mult loc de imersie pentru deşeurile activităţii umane. Ca nişte
recipiente uriaşe (şi antiseptice), ele sunt silite să primească deşeurile menajere,
agricole, industriale, cele ale vaselor marine, cele deversate de oraşele de pe
coastă, de fluvii şi chiar pe cele atmosferice. Cele mai afectate sunt apele ce
scaldă coastele porturilor, mările semiînchise şi mai puţin adânci, istuarile,
deltele dar nici „largul mării” numai este atât de reciclabil.
Alături de elementele chimice apele naturale se caracterizează prin
prezenţa:
- impurităţilor dispersate (nisip şi argilă) – determină gradul de
transparenţă a apei.
- substanţe colorate (sau coloranţi) – determină culoarea apei.
- substanţe dizolvate şi impurităţi organice – determină gustul şi mirosul
apei.
- săruri dizolvate (predomină clorurile, sulfaţii şi carbonaţii).
- prezenţa impurităţilor bacteriene şi microbilor patogeni.
- prezenţa petrolului şi produselor petroliere.

5
 - substanţele tensioactive.
- substanţele cancerigene, teratogene şi mutagene.
- substanţele radioactive (cu efect cancerigen) şi metalele grele.
Sursele de poluare sunt următoarele:
1. în urma scurgerii curenţilor superficiali de apă
2. industria alimentară, farmaceutică, chimică, textilă – acţiuni industriale
3. deşeurile de menaj, complexele zootehnice
4. de peşte tot (din roci, sol) – apa nu dizolvă nu dizolvă numai grăsimile şi
substanţele organice – sursă de orice natură
5. farmacii, spitale, laboratoare
6. transportul petrolier, sonde de petrol de la fundul oceanelor, transport,
alimentări cu petrol
7. menaj şi întreprinderi
8. folosirii sau transformării pesticidelor, ploilor şi spălării atmosferei
9. folosirea pesticidelor – în agricultură, industrii, transport.
S-a constatat că sedimente nocive aduse de debitul foarte mare al
Amazonului se regăsesc la 2000 km de coastă, sedimente deversate de furnale
ajung departe, purtate de vânturi. Scurgerile de petrol accidentale sau deversările
voluntare de reziduuri ating aproape 2 mln tone/an. Mările şi oceanele au primit
cea mai mare parte din radiaţiile exploziilor nucleare şi primesc încă deversări
de reziduuri toxice şi radioactive.
Climatul este dat de oceane. Oceanele sunt depozitele pentru o mare
diversitate de forme de viaţă. Dacă oceanele se schimbă, caracterul planetei se
va schimba.
Spre exemplu ecosistemele marine şi costale – situaţia în acest domeniu
continuă să se agraveze. Ele se caracterizează printr-un nivel înalt şi divers de
poluanţi.
Principalii poluanţi ai mărilor şi oceanelor sânt:
 materiile
organice degradabile provenite din apele uzate menajere sau industriale

6
  hidrocarburi
le şi produsele derivate – pot afecta viaţa marină prin micşorarea conţinutului de
O2 din apă
 hidrocarburi
clorurate utilizate în agricultură şi industrie – datorită stabilităţii lor le întâlnim
în apa mărilor şi în organismele marine. Ele influenţează productivitatea
fitoplanctonului şi a celorlalte organisme marine
 produse
chimice anorganice (Hg, Pb)
 elementele
chimice nutritive reprezintă substanţe de bază ale reziduurilor agricole şi
industriale. Ele stimulează proliferarea fitoplanctonului şi implicit a
zooplanctonului, precum şi a altor organisme care le utilizează. Dezvoltarea
masivă a planctonului antrenează descompunerea elementelor biologice, deci un
consum mare de oxigen, ceea ce poate afecta viaţa multor specii
 materiile în
suspensie pot funcţiona ca material nutritiv sau pot forma sedimente ce sufocă
animalele neobişnuite cu apele tulburi, de asemenea reduc fotosinteza
împiedicând lumina solară să pătrundă
 poluarea
termică se produce datorită descărcărilor de ape de răcire de la termocentrale sau
alte industrii. Aceasta favorizează dezvoltarea organismelor acvatice, însă
reduce solubilitatea O2 în apă.
În cea mai dificilă situaţie se află Marea Nordică supusă extragerii
exagerate a resurselor piscicole şi unei poluări masive cu substanţe nutritive,
aplicate în agricultură, precum şi Mările Iberice (partea estică costală a
Oceanului Atlantic, inclusiv golful Biscai). Practic aceleaşi probleme sunt
caracteristice şi Mării Mediterane, cu un impact mai profund în unele zone
litorale. Poluarea cu metale grele şi substanţe organice persistente e destul de
pronunţată în raioanelor mărilor arctice. Marea Baltică şi Neagră de asemenea
7
sunt supuse unor poluări masive cu substanţe nutritive, aplicate în agricultură şi
a pescuitului excesiv ce a afectat resursele piscicole.
Pe parcursul ultimilor ani s-a evidenţiat însă o tendinţă pozitivă legată de
reducerea volumului deversărilor substanţelor nutritive, fapt ce a condiţionat o
stopare a creşterii concentraţiilor lor în apele mărilor europene. O majorare
relativă a concentraţiei azotului în mările din partea vestică a Europei, se explică
prin inundaţii masive [ Robescu D. Bătălia pentru apa vie].
Poluările marine cu aceste substanţe, cu metale grele, evident, conduc la o
poluare a nămolului de la fundul mărilor, precum şi a hidrobiontelor lor. Astfel,
fondul majorat al poluării cu metale grele în unele regiuni costale, după probele
făcute, în peşti au fost depistate metale grele şi substanţe poliaromatice.
Poluare mărilor cu hidrocarburanţi poartă un caracter fragmentar şi ne
permite de a evidenţia unele tendinţe în acest sens. De şi volumul deversărilor de
hidrocarburanţi are tendinţa de a se reduce, în unele regiuni, pe traseele
transportului marin sunt depistate zone extrem de poluate, care afectează zonele
litoralului, ihtiocenozele şi păsările acvatice. Pentru moment însă lipsesc
dovezile privind schimbările ireversibile ale mediului marin în urma poluării cu
carburanţi.
Una din problemele prioritare ale mărilor europene este pescuitul excesiv.
Cea mai serioasă problemă în acest sens s-a creat în mările: Islandică, Nordică,
Iberică, Neagră şi Mediterană. Un dezavantaj e şi faptul că capacităţile de
captare a peştelui depăşeşte capacitatea de reproducere a ihteocenozelor cu 40%.
Pe lângă ecosistemele marine şi costale, includem şi apele terestre care de
asemenea sunt pereclitate datorită intervenţiei omului.
În majoritatea ţărilor europene consumul apelor s-a redus datorită trecerii
la tehnologiile cu consum redus de apă sau la circuitele închise ale lor. Deşi
aceste tendinţe persistă în majoritatea ţărilor europene, în perspectivă se va
resimţi lipsa volumului necesare de apă potabilă pentru populaţia oraşelor. În
oraşe continuă scurgerile de apă din sistemele centralizate.

8
 Agricultura continuă să rămână cel mai mare consumator al apei. În ţările
Mediterane cca 60% ape sunt consumate pentru necesităţile de irigare. Captarea
apelor subterane în unele regiuni duce la scăderea nivelului lor, iar în unele
cazuri la reducere suprafeţelor terenurilor înmlăştinite. Pe lângă aceasta, ca
rezultat al activităţii agricole se manifestă o poluare a apelor subterane cu
pesticide şi cu nitraţi. În unele zone industriale se manifestă, de asemenea,
poluarea lor cu metale grele, cu carburanţi, cu compuşii azotului şi cloruri.
În prezent continuă poluarea cu fosfor şi azot. După cum s-a menţionat,
deşi deversările lor s-au redus până la 40-60%, concentraţia acestor substanţe în
râurile europene a rămas destul de înaltă. S-a estimat că concentraţia fosforului
în cca 25% din râuri este de 10 ori mai mare decât fondul natural.
Calitatea apelor subterane este supusă unei poluări continue, mai cu
seama cu pesticide şi nitraţi. Dacă concentraţia nitraţilor în Europa de Nord
rămâne la un nivel scăzut, atunci în multe ţări ale EO (Europa Occidentală) şi
ECE (Europa Centrală şi de Est) nivelul poluării deseori depăşeşte limitele
stabilite pentru UE (Uniunea Europeană).
În perioada anilor 1985-1995, cantitatea pesticidelor aplicate s-a redus
considerabil. Aceasta însă nu înseamnă că impactul lor s-a redus, deoarece
sortimentul pesticidelor s-a modificat în direcţia producerii şi aplicării lor cu o
nocivitate sporită. În multe ţări occidentale s-au depistat zone cu o depăşire a
limitelor stabilite atât cu pesticide, cât şi cu metale grele şi compuşii
carburanţilor.

1.2. Apele în Republica Moldova

3
Resursele acvatice ale Republicii Moldova constituie 7,21km apă pe an,
inclusiv 1,31 km3 apă de suprafaţă, 1,1 km3 ape subterane ce se formează pe
teritoriul ţării. Restul apei îi revine republicii din râurile transfrontiere Nistru
(4,2km3 ) şi Prut ( 0,7km3 ). Moldova este situată în zona de est a Europei cu o
umiditate relativ limitată. Pe teritoriul ei de 33,7 mii km2 se adună în medie pe
an cca 1,32 mlrd m3 apă. În localităţile din zona nord-vest (Briceni, Ocniţa,

9
Soroca, Camenca) cad anual în medie 500-600 mm precipitaţii, cantitate ce se
micşorează treptat spre sud-vest, atingând valorile medii de370-400 mm în
localităţile Taraclia, Ceadâr-Lunga. În centrul republicii, în zona Codrilor,
plantată cu păduri seculare (Orhei, Străşeni, Călăraşi) cantitatea precipitaţiilor
sporeşte din nou până la 550-600 mm. Majoritatea precipitaţiilor cad în formă de
averse de ploaie în anotimpurile calde ale anului şi numai cca 10% din cantitatea
lor cad în formă de ninsoare.
Pentru Moldova sunt caracteristice ploi torenţiale abundente, când, într-un
timp scurt, cad cca 200 mm precipitaţii. Pe teritoriul republicii sunt frecvente şi
secetele, când în unele localităţi, pe parcursul a 2-3 luni nu cad precipitaţii deloc.
Din 10 ani 3 sunt secetoşi.
Republica dispune de o reţea hidrografică cu o lungime sumară a râurilor de
peste 16000 km. Cele mai mari râuri sunt: Nistru cu o lungime de 1352 km şi o
suprafaţă a bazinului hidrografic de 72100 km 2, Prut cu lungimea de 967 km şi o
suprafaţă a bazinului hidrografic de 27,5 mii km2, care izvorăşte din munţii
Carpaţi şi sunt râuri transfrontaliere. Republica în graniţele ei actuale are cca
900 m de teritoriu pe malul stâng al fluviului Dunărea în aval de confluenţa
acestuia cu r. Prut. Teritoriul republicii este străbătut de cca 3260 râuri, râuleţe şi
pâraie permanente intermitente, 90% din care au o lungime mai mică de 10 km
şi numai 10% o lungime de peste 100 km. Majoritatea râurilor mici în timpul
verii seacă. Dispunem de peste 3400 lacuri şi rezervoare artificiale de apă,
inclusiv 90 cu un volum de peste 1 mln m3 fiecare.
Resursele acvatice de care dispune RM constituie:
 Într-un an obişnuit 6,03 mlrd m3
 Într-un an secetos 4,09 mlrd m3
 Într-un an foarte secetos 3,04 mlrd m3
În RM calitatea apelor se clasifică în 4 categorii:
o Calitate bună
o Ape poluate moderat
o Ape poluate

10
 o Ape foarte poluate
Aprovizionarea cu apă potabilă centralizată e o problemă deoarece
rezervele de apă sunt distribuite neuniform pe teritoriul ţării şi de aceea calitatea
apei potabile nu corespunde standardelor naţionale existente în special în sudul
ţării apa conţine în cantităţi mari fluor, nitraţi, hidrogen sulfuros şi alte substanţe
toxice. Principalele surse de aprovizionare cu apă în RM sunt: r. Nistru şi Prut,
600 izvoare, ≈6000 fântâni arteziene şi 123 mii fântâni. Se preconizează ca pe
viitor apele Dunării să fie folosite pentru raioanele de sud ale ţării. Actualmente
apele Nistrului şi Prutului, Dunării nu satisfac standardele calităţii apei potabile.
Apa din râu poate fi folosită pentru aprovizionarea cu apă potabilă doar după o
purificare intensivă. În general Nistru şi Prut are ape de categoria a II-a –
poluate moderat, apele râurilor mici e calificată drept apă poluată şi foarte
poluată.
Unui locuitor din republică îi revine cca 0,33 mii m3/an din resursele locale
şi 1,7 mii m3/ an, inclusiv şi din volumul cotei parte de apă a râurilor
transfrontiere. La un km 2 de teritoriu revin 38,9 mii m3 din apa locală şi 211 mii
m3 din apa transfrontieră (fig.2.1; tab. 1.1).

11
 Fig. 1.2. Apa este bogăţia naţională a Moldovei
Tabelul 1.1
Caracteristicile de bază ale celor mai mari rezervoare de apă în R. Moldova

Volumul Suprafaţ
Unităţile Anul
Râul de apă mln a
acvatice construirii
m3 Km2
Bădragii-V Racovăţ, 1989 4,9 1,0
Beleu(lac) Prut 2,1 2,8
Ghidighici Ghidighici 1963 40 8,0
12
 Bâc(lac) Bâc 1,5 1,3
Dubăsari Nistru 1954 490 67,5
Cahul(lac)* Dunăre 240 99,2
Caplani Caplani 1983 8,3 1,5
Ceaga Ceaga 1960 4,1 2,8
Cneazevca Sărata 1967 2,8 1,0
Comrat Ialplug 1957 4,0 1,7
Congaz Ialplug 1961 9,9 4,9
Costeşti Botna 1962 3,3 1,8
C.-Stânca** Prut 1976 735 92,0
Cuciurgan C.-Nistru 88 27,3
Ialoveni Işnovăţ 1978 21,7 4,4
Manta (lac) Prut 1,5 2,3
Mingir Lăpuşna 1982 12,2 2,6
Rezeni Botna 1963 3,4 1,9
Sărata Nouă Sărata 1967 2,2 1,5
Taraclia Ialplug 1988 62,0 15,1
Ulmu Botna 1961 2,2 0,7
Zguriţa Căinari 1980 1,7 0,9
Volontiri 1 Bobei 1957 1,6 0,8
Volontiri 2 Bobei 1988 12,0 1,9
* Lacurile Cahul şi Cuciurgan sunt lacuri internaţionale, suprafaţa cărora în
principal se află pe teritoriul Ucrainei
** Lacul de acumulare Costeşti-Stânca se exploatează în comun şi la egal
cu România
Debitul de scurgere anual al fluviului Nistru primăvara constituie 44,4% din
scurgerea anuală, vara – 25,5%, toamna – 16%, iarna – 14,1%, iar cel al râului
Prut – corespunzător: 39,1%; 33,5%; 12,3% şi 15,2%. Râul Răut primăvara are
debitul de scurgere anual de 50%; vara – 23%, toamna – 14%, iarna – 13%.
Problema transformărilor regimului, bilanţului şi a calităţii apelor naturale
constituie o verigă importantă în multitudinea de consecinţe legate de intervenţia
omului în mediul natural, reflectată prin defrişarea pădurilor, desţelenirea
pământurilor, desecarea terenurilor înmlăştinite, reglarea cursurilor râurilor,
captarea apei curate şi evacuarea celei uzate cu un conţinut sporit de substanţe
dăunătoare, crearea rezervoarelor acvatice. Toate acestea au generat schimbări
calitative şi cantitative în reţeaua hidrografică a RM.

13
 Pădurile influenţează benefic asupra scurgerii apelor de suprafaţă şi celor
subterane, însă aceasta depinde de relief, vârsta şi densitatea copacilor.
Cercetările efectuate de Socolov 1986 arată că consumul de apă al pădurii este
în continuă creştere începând cu plantarea ei şi atinge valoarea maximă la vârsta
pomilor de 30-40 ani, ca mai apoi bilanţul acvatic să fie optim pentru scurgerea
râurilor din apropiere. Deci defrişarea pădurilor provoacă micşorarea debitului
râurilor, ceea ce se întâmplă cu multe râuri mici din ţara noastră (Sărata, Sârma,
Lunguţa etc.).
Desecarea terenurilor înmlăştinite duce la modificarea gradului de
umiditate al solului şi la micşorarea capacităţii de autoepurare a apei.
Construirea barajelor pe râurile mari (Nistru şi Prut) şi a digurilor pe râurile mici
a cauzat schimbarea vitezei curentului de apă. S-a modificat regimul termic al
apei fluviului Nistru în aval de complexul hidrotehnic Novodnestrovsk
(Ucraina), din cauza evacuării apei cu temperaturi joase din straturile adânci
pentru a obţine un profit economic maxim. În 1965 până la construirea barajului
Novodnestrovk temperatura medie anuală a râului Nistru (Camenca) a fost de
9,90 C, iar în lacul Dubăsari – 10,30C; după apariţia barajului – 8,80C. În lunile
de vară (ultimele decenii) temperatura apei nu se ridică mai sus de 18 0C, pe când
în 1965 – 230C. Schimbările termice menţionate au condiţionat descreşterea
vitezei proceselor fizico- şi biochimice – verigi importante în fenomenul natural
de autoepurare a apei.
Barajele folosite pentru a dirija acţiunea distrugătoare a viiturilor şi
inundaţiilor constituie un obstacol în mişcare şi migrarea spre mare a
particulelor (substanţelor) în suspensie, nisipul, prundişul, ceea cea dus la
acumularea pe parcursul anilor a cantităţilor mari de nămol în lacurile
rezervoare. Aceste depuneri subacvatice conţin componente ce s-au sedimentat:
materie organică, metale grele etc. O problemă majoră din acest punct de vedere
îl reprezintă lacul de acumulare Dubăsari (fluviul Nistru), în care mai mult de
jumătate din volum îl constituie nămolul. Substanţele din sedimente pot provoca

14
poluarea secundară a apei în cazul apariţiei condiţiilor favorabile (schimbarea
pH-ului, temperaturii, conţinutului şi componenţei materiei organice, etc.).
Evacuarea apelor uzate condiţionează poluarea intensă a apelor de suprafaţă
şi lentă a celor subterane.
Cursul scurgerii râurilor mici la care pe timpuri a fost reglat debitul s-a
transformat în canale receptore de ape uzate cu un conţinut sporit de diferite
substanţe, adesea toxice, dăunătoare organismelor acvatice (fenoli, produse
petroliere, detergenţi metale grele, etc.). în dependenţă de substanţe şi
concentraţia lor în apa râurilor mici, au supravieţuit organismele adaptate la
condiţiile noi de viaţă. Reglarea debitului şi renovarea stării ecologice a râurilor
mici este o problemă cu efect reversibil, necesită o argumentare ştiinţifică
multilaterală pentru fiecare dintre ele, luându-se în consideraţie condiţiile
naturale, impactul antropic din bazin şi influenţa apelor subterane [Berca M. R.
Moldova - Planul Naţional de acţiuni. Starea mediului înconjurător].

1.3. Principiile de gestionare a resurselor de apă

Consumul de apă din RM în anii 2000-2001 a constituit 0,92 mii km 3/an.
Comparând cantitatea de apă folosită în diferite domenii ale economiei în
prezent şi în anii 90 se observă că a scăzut esenţial volumul de apă utilizat
actualmente în agricultură, constituind cca 15% (în 1993-63%); în industrie-64%
apă (1993-14%); necesităţile populaţiei-20% (1993-15%); alte necesităţi-1%
(1993-8%).
Din fluviul Nistru astăzi se captează 54%, din Prut-16%, din surse
subterane-3% şi din râurile mici-7% apă.
Deoarece gestionarea apelor este o problemă de interes general ea se
bazează pe realizarea obiectivelor corespunzătoare.
Principiile de gestionare:
 Valorificarea complexă a rezervelor acvatice, argumentând necesităţile
de folosire şi minimalizând pierderile de apă

15
  Conservarea şi protecţia apelor naturale
 Neadmiterea poluării antropice:
a) argumentarea eficacităţii irigării şi minimalizarea pierderilor de apă prin
implementarea tehnologiilor avansate, economicoase de irigare, automatizarea
lor, reducând astfel consumul de apă cu 20-30%
b) sporirea gradului de reciclare sau de utilizare în alte scopuri (irigare etc.)
a apelor uzate pentru micşorarea volumului de apă naturală utilizată. Prin buna
gospodărire a apei consumate prin captare şi reciclare se poate reduce consumul
de apă până la 30%
c)elaborarea şi implementarea procedeelor şi tehnologiilor de îmbunătăţire
a calităţii apelor naturale şi de protecţie a lor
 Asigurarea populaţiei şi a ramurilor economiei naţionale cu apă de
o calitate ce ar satisface cerinţele sanitar-igienice:
a)elaborarea şi implementarea tehnologiilor eficiente de epurare a apelor
uzate, de folosire a deşeurilor în calitate de materie primă în alte scopuri de
producere
b) evacuarea apelor reziduale sau/şi a deşeurilor lichide în strictă
corespundere cu actele normative existente
c) stocarea deşeurilor toxice conform cerinţelor sanitar-igienice ce nu duc la
poluarea apelor naturale
d) elaborarea şi implementarea procedeelor de colectare şi epurare a apelor
pluviale
 Sporirea responsabilităţii organelor ce gestionează resursele de apă;
sensibilizarea şi implicarea activă a populaţiei la soluţionarea problemelor
protecţiei si consumul raţional al apei
a) apele subterane care corespund cerinţelor normative vor fi folosite doar
în scopuri potabile, fiind expuse mai puţin impactului antropic
b) implementarea sistemelor centralizate de alimentare cu apă calitativă de
consum şi de canalizare pentru a soluţiona problema evacuării spontane a apelor
reziduale menajere neepurate

16
 c) îmbunătăţirea calităţii apelor de suprafaţă şi subterane prin
implementarea măsurilor ştiinţific argumentate respective pentru fiecare
categorie de sursă de apă.
Ţinându-se cont de gravitatea problemei poluării apelor, pe continentul
european pentru diferite bazine marine, a diferitelor fluvii au fost elaborate
planuri de acţiuni care prevăd prevenirea şi reducerea poluării. Astfel de planuri
sunt deja elaborate pentru Mările Nordică şi Baltică, Mediterană, precum şi
pentru principalele bazine fluviale: Dunăre, Rin, Elba. Deşi unele rezultate
pozitive au fost deja obţinute, rămân nesoluţionate un şir de probleme, în mare
soluţie din cauza contradicţiilor existente între cerinţele ecologice şi necesităţile
economice.
Este ştiut că deseori răspândirea bolilor se transmit prin intermediul
utilizării apelor contaminate. În multe cazuri răspândirea bolilor la nivel
subregional este cauzată de ape transfrontaliere. Conştientizarea acestui fapt a
condiţionat elaborarea şi aprobarea la Conferinţa a III-a a miniştrilor mediului şi
sănătăţii de la Londra (1999) a unui protocol special pentru apă şi sănătate a
Convenţiei privind utilizarea şi protecţia apelor transfrontaliere şi lacurilor
internaţionale.
Scopurile protocolului constau în a contribui la toate nivelurile (naţional,
transfrontalier, internaţional) la ocrotirea sănătăţii şi bunăstării populaţiei, atât
individual, cât şi colectiv, prin intermediul perfecţionării activităţilor acvatice,
prevenirii, reducerii şi limitării răspândirii bolilor provocate de apă.
Principiile prevenirii răspândirii bolilor prin intermediul apelor
transfrontaliere
 Aplicarea măsurilor de precauţie. Conform acestui principiu, măsurile
de reducere, prevenire şi limitare a răspândirii bolilor provocate de apă trebuie
aplicate chiar atunci când cercetările ştiinţifice încă nu au demonstrat legăturile
dintre factorii care au cauzat bolile şi răspândirea acestora;
 Principiul „plăteşte poluatorul”;

17
  Necauzarea daunei ecologice altor state sau raioanelor aflate în afara
jurisdicţiei naţionale prin activitatea în cadrul teritoriului naţional;
 Utilizarea durabilă a resurselor acvatice (asigurarea condiţiilor aceleiaşi
utilizări a apelor şi pentru generaţiile viitoare);
 Aplicarea cu prioritate a măsurilor profilactice, în detrimentul celor de
lichidare a consecinţelor;
 Măsurile de gestionare a resurselor acvatice trebuie să se realizeze la cel
mai jos nivel administrativ posibil;
 Gestionarea apelor în baza corelării importanţei lor sub aspectul
economic, social şi ecologic;
 Accesul publicului la informaţia privind apa şi sănătatea şi atragerea lui
la luarea deciziilor în domeniu;
 Gestionarea complexă a resurselor acvatice şi în baza abordării bazinale;
 Asigurarea accesului egal (atât sub aspectul calităţii, precum şi a
cantităţii) la resursele acvatice [Capcelea A., I. Toderaş, P. Cocârţă, 2002].
Alte acţiuni ale Planului European sunt:

1. Colaborarea internaţională la nivel subregional

Structura legislaţiei comunitare

Standardele de calitate ale UE

Propunerea Directivei-cadru a Apei
(COM(97)49)
Standardele de Calitate a Apei din directivele Apelor de
Suprafaţă
(75/440/EEC), Apelor piscicole (78/658/EEC), Apelor pentru
Crustacee
(79/869/EEC), Apelor Subterane (80/68/EEC) şi Directiva
Substanţelor Periculoase(76/464/EEC) şi cele 7 subdirective ale
ei, ce vor fi integrate în propunerea Directivei Cadru a Apei
Directiva Apelor pentru Scăldat(76/160/EEC)
Directiva Apei Potabile(80/778/EEC)

18
 Managementul
integrat privind calitatea
apei

Valorile-limită ale emisiilor în EU Alte masuri şi legislaţii

Directiva Apelor Reziduale urbane Directiva Habitatelor (92/43/EEC)

(91/271/EEC) Directiva Păsărilor (79/409/EEC)
Directiva PICP (96/61/EEC) Directiva Nămolului Rezidual
Directiva Substanţelor Periculoase (86/278/EEC)
(76/464/EEC) Directiva Seveso (82/501/EEC)
Valorile-limită ce vor fi integrate în Directiva Studiului de Impact asupra
Directiva PICP Mediului (85/37/EEC)
Directiva Nitraţilor (91/676/EEC)
Legislaţia Pesticidelor :Produsele Alte masuri şi/sau legislaţii relevante
de Protecţie ale Fabricilor privind nivelul naţional sau local
Directiva (91/414/EEC)
Structura reglementărilor apelor uzate în UE

Apa reziduală menajeră şi industrială

Colectarea şi deversarea apei Deversarea industrială

reziduale în canalizare directă în cursurile de apă

Proiectare, construcţie,
întreţinere: Directiva ape urbane
reziduale (91/271/EEC)
Deversarea apelor uzate
industriale: Directiva ape urbane
reziduale (pretratare unde este
necesară)Directiva PICP:
Valori – limită
Directiva ale emisiilor
Substanţelor Periculoase Valori-limită ale emisiilor
Directiva Apelor Urbane Uzate
şi Subdirective(76/464/EEC) Directiva Apele Reziduale
(91/271/EEC) Urbane(pentru deversările
agroindustriale)
Directiva PICP (Principiul
Tratarea apelor uzate
Nămol rezidual: Tratarea apelor prevenire
uzate
la sursă; valori-limită ale emisiilor
Directiva Apele Reziduale în baza BAT)
Urbane Directiva substanţelor periculoase şi
Directiva Nămol Rezidual subdirective
(86/278/EEC) 19 Directiva Apele Reziduale Urbane
Directiva Nămol Rezidual
Directiva PICP
 Deversarea apei reziduale în Deversarea apei reziduale în
cursuri de apă cursuri de apă
Măsurare şi monitorizare: Măsurare şi monitorizare:
Directiva Apele Reziduale Directiva ape pentru scăldat
(pentru afluenţi şi ape (în zone pentru scăldat)
semnificativ afectate); Directiva Viitoarea Directiva – Cadru a
substanţelor periculoase şi Apei(obligaţie generală de
subdirective monitorizare a cursurilor de
apă)
Atingerea standardelor de Atingerea standardelor de
calitate a apei: calitate a apei:
Directiva ape pentru scăldat (în Directiva ape pentru scăldat
zone pentru scăldat) (în zone pentru scăldat)
Viitoarea Directivă – Cadru a Viitoarea Directivă – Cadru a
Apei Apei

Soluţionarea multor probleme de mediu şi sănătate trebuie să se realizeze

la nivel subregional. S-au menţionat perspectivele colaborării în acest sens în
plan bazinal pentru prevenirea poluării Mărilor Baltice, Adriatice, Mării Negre
ş.a. în cadrul tratatelor ecologice existente este necesar de a organiza cooperarea
şi în domeniul ocrotirii sănătăţii. S-a menţionat necesitatea cooperării acţiunilor
de protecţie a unui şir de lacuri (Sevan, Ohrid, Prespa, Dojran) care sunt surse de
apă potabilă.
2. Securitatea microbiologică şi chimică
Acţiunile în acest domeniu trebuie să includă perfecţionarea sistemului de
aprovizionare cu apă potabilă calitativă şi canalizare, de asigurare a securităţii
produselor alimentare în procesul producerii lor, precum şi de creare a unui
sistem eficient de eliminare a deşeurilor. Sunt necesare planuri ramurale în acest
sens, cum ar fi Programul de securitate chimică, Programul de acţiuni pentru apă

20
potabilă şi a sanităriei mediului ş.a. [Centrul regional de mediu Moldova -
Legislaţia de mediu a UE. Chişinău 2000].

CAPITOLUL II. POLUAREA APELOR

Din punct de vedere biologic, apa pentru om, ca şi aerul este indispensabilă.
Dar apa nu este necesară omului numai pentru nevoile biologice. Ea este, ca şi
energia, absolut necesară pentru activitatea economică (agricultură, irigaţii,
industrie, energie hidraulică şi termică). Din păcate, nu mai putem vorbi astăzi,
practic, de apă cristalină, poluarea de tot felul afectând-o în serioasă măsură.
Actualmente ea este insuficientă planetei şi devine din ce în ce mai restrictivă.
Aproximativ 97% din apa planetei se găseşte în mări şi oceane, şi numai 3%
pe uscat. Aceasta din urmă se află în proporţie peste 70% în cruste de gheaţă şi
gheţari, 23% în surse subterane şi restul se divide între lacuri, râuri, izvoare. O
mare parte din resursele de apă de adâncime se află la peste 800 m, ceea ce o
face, la nivelul tehnicii actuale, de neexploatat.

21
 În esenţă, apa este folosită de om (societate): pentru irigaţii 73%, pentru
industrie 21%, pentru nevoi casnice şi băut 6%. Desigur că structura consumului
diferă de la ţară la ţară. În ţările dezvoltate, de exemplu industria consumă 46%
în timp ce în ţările în curs de dezvoltare consumul cel mai mare li se atribuie
irigaţiilor.
Apa de suprafaţă şi cea subterană este poluată în mod constant din diferite
surse, în primul rând de deversarea apelor uzate, netratate sau insuficient tratate,
în râuri, lacuri, bazine. Apele uzate, industriale mai ales, sunt cele mai
periculoase. Cea mai mare parte din apă este folosită pentru răcire şi spălare
industrială. Deşi, peste 80% este returnată, ea nu mai este curată, ci poartă tot
felul de reziduuri toxice din procesul de fabricaţie.
Contaminarea apelor cu diverse substanţe poluante e o problemă ce se
manifestă în prezent la scara largă.
Prin poluarea apelor se înţelege alternarea calităţilor fizice, chimice şi
biologice ale acesteia, produsă direct sau indirect de activităţi umane sau de
procesele naturale, care o fac improprie pentru folosirea normală, în scopurile în
care această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea.

2.1. Clasificarea surselor de poluare

După natura sursei, poluarea poate fi naturală (cu emanaţii vulcanice, praf)
şi poluare artificială (cu diferite substanţe produse de om). Conform sursei
poluarea poate fi chimică (realizată cu diferite substanţe chimice), fizică
(termică, sonoră, radioactivă), biologică (cu diferite organisme producătoare de
boli). După natura substratului asupra căruia îşi exercită acţiunea, se poate vorbi
de poluarea aerului, a apei şi a solului.
Impurificarea naturală are loc în urma unor procese naturale. De obicei,
apele de ploaie, de la topirea zăpezilor spală şi aduc cu sine nisip, argilă, frunze
şi alte resturi vegetale, cadavre de animale, etc.
Materiile organice se descompun treptat producând unele modificări ale
indicilor fizico – chimici ai apei. În cazul unor ploi torenţiale de lungă durată,

22
cantităţi mari de materii transportate de pe uscat pot produce o scădere bruscă a
concentraţiei de O2astfel provocând moartea organismelor acvatice. Cel mai
frecvent caz de poluare a apei este „înflorirea apei” (alge, flagelate, diatomee,
etc.). Aceasta capătă un miros specific de peşte alterat, mucegai, etc. şi o
anumită culoare verde, brună, roşietică etc. din care cauză, nu poate fi utilizată
nici măcar în scopuri recreative.
O sursă de poluare naturală sunt ploile acide. Ploaia acidă este definită ca o
precipitaţie atmosferică cu un PH sub 5,6
Compoziţia apei de ploaie acidă: H+, SO42-, NO3-, Cl-, PO43-, NH4+, Na+, K+,
Ca2+, Mg2+
Ploaia acidă are o acţiune negativă asupra bazinelor acvatice: duce la
mărirea acidităţii până la aşa nivel, încât este nimicită flora şi fauna acvatică.
Plantele acvatice cresc foarte bine în apă cu pH 7-9,2 la pH 6 mor crevetele; la
pH 5,5 mor bacteriile bentonice. Moartea lor duce la acumularea reziduurilor
organice la fundul bazinelor acvatice, apoi dispare planctonul. La pH 4,5 mor
peştii, amfibiile, insectele. Din substanţele organice depuse la fundul bazinului
acvatic are loc eliberarea metalelor toxice. Aciditatea mare a apei duce la
descompunerea Al, Cd, Hg, Pb. În Europa, ploile acide poluează 50% din râurile
şi lacurile continentului. Un lac a cărui apă atinge o aciditate cu pH 4,5 nu
permite multor peşti să supravieţuiască [ Buga A., E. Bunduchi, V. Gladchi,
2002].
Impurificarea artificială e produsă de activitatea omului. E vorba de
impurificarea apelor de suprafaţă şi a celor subterane cu substanţe lichide (ape
menajere, industriale, ape de ploaie care au adus cu sine îngrăşăminte minerale
sau substanţe utilizate pentru combaterea dăunătorilor culturilor agricole) sau
solid (cenuşă, rumeguş de lemn etc.) a diferitelor gaze. În cadrul acestei clase se
disting poluarea urbană, industrială şi agricolă (fig. 1.2).

23
 Fig. 1.2. Sursele de poluare a apelor
 Poluarea urbană este un rezultat al activităţii oamenilor în centrele
industriale individuale şi în clădirile cu destinaţie social – economică.
În medie, fiecare locuitor al unui oraş modern aruncă zilnic cel puţin
250g reziduuri solide în apele de spălări, din care 120 sunt substanţe
dizolvate, 80 sunt materii decantabile şi 50 nedecantabile. Astfel un
oraş de 2 mln locuitori produce 2000 m3 de noroi pe zi, extrem de
nociv, în reţelele de canalizare care în lipsa staţiei de epurare, se reduc
direct în sursele de apă de suprafaţă.
 Poluarea industrială apare ca un efect al activităţii omului în
diversele sectoare economice de activitate. Felul şi gradul impurificării
apelor este dependent de tipul industriei care devarsă apele uzate, dar
caracteristica comună a acestor ape este prezenţa compuşilor toxici în
concentraţie foarte mare.
Uzinele de produse chimice devarsă mari cantităţi de substanţe toxice,
produşi reziduali ai diverselor reacţii chimice, din cele mai diferite substanţe:
fenoli, azotaţi şi azotiţi, fosfaţi, detergenţi. Industria alimentară aruncă prin apele
uzate resturi de origine animală şi vegetală, substanţe organice de diverse
provenienţe, precum şi o mare cantitate de virusuri. Într-un cm 3 de apă uzată de

24
la abatoare s-au detectat 347 mln microbi aerobi şi 194 00000 microbi anaerbobi
(fig. 2.2).

Fig. 2.2. O vorbă înţeleaptă spune: „nu scuipa în fântâna din care beai”

Întreprinderile din industria petrochimică revarsă ape încărcate cu produse

petroliere, fenoli, grăsimi emulsionate.Industria farmaceutică de asemenea
devarsă ape cu un conţinut ridicat de substanţe organice şi cu o mare cantitate
de microbi.
Întreprinderile ramurii uşoare a industriei evacuează în apă coloranţi,
detergenţi, grăsimi. Industria extractivă contribuie la deversarea unor cantităţi
mari de suspensii în apele de spălare (praf de cărbune, steril, diverse minerale).
Dezvoltarea activităţilor care utilizează izotopi radioactiv sau care folosesc
energia atomică din care rezultă deşeuri radioactive conduce la o poluare de tip
nou, poluarea radioactivă, prin descărcarea acestora în oceane, mări sau în
pânzele freatice de mare adâncime.
 Poluarea agricolă apare în general datorită substanţelor erbicide şi
insecticide răspândite pe câmp. Este adevărat că aceste substanţe
extrem de toxice şi cu o mare stabilitate chimică în timp se răspândesc

25
 în concetraţii reduse pe câmp, dar întinderea foarte mare a substanţelor
cultivate astfel contribuie la o poluare colosală. Apele meteorice spală
câmpurile şi antrenează substanţele chimice de pe câmpuri pe care le
introduc direct în apele de suprafaţă sau în pânzele de apă freatică. În
cazul resurselor de apă subterană, poluarea se produce prin infiltrarea
substanţelor impurificatoare solide şi lichide datorită apelor meteorice
care spală gunoaiele depozitate pe sol, organizat sau dezorganizat şi
apelor de canalizare care pătrund în sol prin neetanşeităţile reţelei de
conducte.
2.2. Tipurile de poluare
Poluarea fizică a apelor. Principalii agenţi fizici cu rol în poluarea apelor
sunt reprezentaţi în mare parte de substanţe radioactive şi de apele termale
rezultate din procesele de răcire tehnologică a diverse agregate industriale.
Poluarea radioactivă.Una din consecinţele nedorite ale extinderii folosirii
energiei nucleare este poluarea radioactivă a apei. Există trei surse de
contaminare radioactivă a apelor. Prima este reprezentată de depunerile
radioactive care ajung în apă odată cu ploaia, dar capacitatea lor poluantă este
redusă. A doua sursă este reprezentată de apele folosite în uzinele atomice, în
special pentru refrigerarea reactoarelor, care pot deveni radioactive şi
transportatoare de substanţe periculoase, după ce au fost deversate în apele
curgătoare. A treia sursă o constituie deşeurile atomice. Acestea sunt introduse
în recipiente sigilate şi incluse în blocuri de beton înainte de abisurile oceanelor.
S-a stabilit că şi la aceste adâncimi există curenţi puternici care pot transporta la
mari distanţe substanţele radioactive şi accidental să fie aduse din nou la
suprafaţă.
Laboratorul de radioactivitate marină din Monaco, a apreciat că procesele
de concentrare a deşeurilor radioactive au loc în moduri diferite şi complexe. De
exemplu, un gram de apă de mare, conţine trei miliardimi de gram de cupru, iar
un gram de fitoplancton conţine cca 90 milionimi de grame de cupru, adică de
30.000 de ori mai mult. Anumite moluşte pot concentra cuprul de 4300 ori şi

26
6900 ori fluorul. Unii crustacei pot concentra de 13.000 ori siliciul iar anumiţi
peşti concentrează de 2.500.000 ori fosforul care se află sub formă de săruri în
apa marină. Dacă plantele şi animalele pot concentra unele elemente naturale din
apa de mare, reiese că pot concentra în acelaş mod şi substanţele radioactive. De
exemplu Br90 se metabolizează ca şi Ca, se fixează în oase şi este greu de
mobilizat de aici. Acelaş fenomen se produce cu anumiţi izotopi ai iodului (L 29)
care se fixează la nivelul glandei tiroide.
Moluştele bivalve, de apă dulce, concentrează de 100 ori mai mult iod
radioactiv, faţă de mediu. Peştii dulcicoli, care ocupă verigile superioare ale
lanţurilor trofice, sunt de 20.000 până la 30.000 de ori mai radioactivi decât apa
în care trăiesc.
Poluarea termică. Apare în rezultatul deversării în apă a lichidelor calde ce
au servit la răcirea instalaţiilor industriale sau a centralelor termoelectrice şi
atomoelectrice. Se apreciază că în momentul de faţă peste 20% din debitul
apelor curgătoare din lume este afectat de poluarea termică.
Efectele ecologice se manifestă prin modificarea unor factori abiotici şu
afectează toate nivelele trofice. Încălzirea apei exercită o influenţă negativă
asupra gradului de oxigenare a apelor, pe de o parte din cauza solubilităţii
acestui gaz (la temperaturi ridicate solubilitatea O2 în apă scade), iar pe de altă
parte temperatura ridicată determină accelerarea fenomenelor de degradare a
substanţelor organice din bazinul respectiv. Acest efect condiţionează
dezvoltarea unui mare număr de microorganisme aerobe şi reducerea oxigenului
din apă.
Apele calde deversate în centralele nucleare au peste 30 0C, temperatura la
care majoritatea organismelor mor dacă această temperatură se menţine un timp
mai îndelungat. Sub 300C, poluarea termică favorizează procesul de dezvoltare a
algelor verzi şi înlocuirea peştilor criofili cum sunt păstrăvul, lipanul ci cei
termofili ca bibanul, crapul.
Poluarea chimică a apelor. Principalii poluanţi chimici ai apei sunt:
plumbul, mercurul, azotul, fosforul, hidrocarburile, detergenţii şi pesticidele.

27
 Plumbul (Pb). Poluarea apei cu plumb are loc mai ales din evacuările
întreprinderilor industriale unde poluarea se produce prin diverse procese
tehnologice, dintre care unele au loc în mediul lichid (flotanţii, galvanizări, răciri
etc.) precum şi prin apele reziduale lichide care spală terenurile întreprinderilor.
O sursă importantă de poluare o reprezintă plumbul depus, provenit din
gazele de eşapament ale autovehiculelor, care este spălat de apele meteorice sau
de cele ale serviciilor de salubritate, ajungând în râuri, mări şi oceane. Se
estimează că Pb folosit ca antidetonant şi evacuat de eşapamentele
autovehiculelor îmbogăţesc anual apele oceanelor cu 25.000 t.
Plumbul, atât din sedimente cât şi din masa apei poate trece în lanţurile şi
reţelele trofice, fiind acumulat cu intensităţi variabile de diferite specii în funcţie
de concentraţia lui în mediu şi de alţi factori.
În mediul marin, s-a constatat o corelaţie directă între concentraţia Pb în
sedimentele de midii, ca de altfel şi în alte organisme marine. De aici rezultă şi
concluzia practică: folosirea midiilor ca indicator pentru aprecierea conţinutului
de metale grele din apă.
Mercurul (Hg). Poluarea hidrosferei cu mercur merită o atenţie deosebită
datorită creşterii continue a folosirii acestui metal, precum şi datorită toxicităţii
lui. Producţia mondială de Hg depăşeşte cifra de 10.000 t/an. Apa de mare
conţine concentraţii de ordinul a 30 mg/l la suprafaţă, cu tendinţa de creştere
spre adâncime. În total, în apa de mare Hg se estimează la 10 8t. Ca urmare a
biodegradării reduse a derivaţilor săi, Hg tinde să se concentreze în diferite
categorii de organisme. Algele îl pot acumula în celulele lor de peste 100 de ori
mai mult decât există în apă. Peştii pelagici ca tonul, capturaţi la mari distanţe de
surse de poluare pot acumula Hg până la 120ppb.
Mercurul concentrat în corpul diverselor nevertebrate ţi în corpul peştilor a
dus la intoxicarea populaţiilor consumatoare de peşti. Poluarea cu compuşi
mercurici poate provoca grave anomalii congenitale la noii născuţi.
Azotaţii. Problema poluării apelor cu azotaţii utilizaţi ca îngrăşăminte
chimice în agricultură a devenit foarte importantă în zilele noastre.

28
 Din studiile efectuate de B. Commoner rezultă că în ultimii 25 ani
cantitatea de azotaţi deversaţi în mediu de diferite surse a crescut în mod
considerabil. Astfel, cei rezultaţi din deversările urbane au crescut cu 70%, cei
proveniţi din eliminările motoarelor cu combustie internă, a crescut cu 300%, iar
cei apăruţi în rezultatul folosirii îngrăşămintelor chimice azotate au atins
valoarea de 1400% în aceeaşi perioadă de timp.
Nivelul azotaţilor din apă este foarte variat, de la valori mici, puţin de
asupra limitei admise în apa potabilă (45 mg/l), până la sute de mg/l.
Când conţinutul de azotaţi este excesiv şi apa este consumată în timp
îndelungat, pot apărea o serie de tulburări caracterizate prin cefalee, greaţă,
diaree, fenomene cunoscute sub numele de „boala apei” şi care ar corespunde
unei intoxicaţii cronice cu azotaţi.
Fosfaţii. Contaminarea apei cu fosfaţi este destul de îngrijorătoare în ţările
industrializate. În civilizaţia actuală a crescut viteza de circulaţie a fosforului:
datorită utilizării lui în cantităţi mari în agricultură. Apele uzate la ieşirea din
staţiunile de epurare conţin în medie 9 mg/l fosfor. Aceasta provine de la
mineralizarea substanţelor organice la care se adaugă fosforul conţinut în
detergenţi biodegradabili.
Hidrocarburile. În hidrosferă, hidrocarburile ajung mai ales din scurgerile
de ţiţei sau ale produselor de prelucrare a lui, la care trebuie adăugate cantităţile
de ţiţei provenite din accidente ale vaselor petroliere. Mari cantităţi de petrol
provin şi din operaţiile normale legate de extracţia ţiţeiului (prin sonde terestre şi
marine), de încărcare, transportul şi descărcarea lui etc. o altă cantitate de
produse petroliere pătrunde în apă, din scurgerile industriale şi rafinării. Pe toate
aceste căi ajung în apele oceanice, anual o cantitate de 5-10 milioane tone petrol.
Dintre zonele marine, cea mai grav impurificată cu petrol este Marea
Mediterană, prin care trec toate vasele petroliere care vin din Orientul Apropiat,
Atlanticul răsăritean, Canalul Mânecii şi Marea Nordului.
Suprafaţa hidrosferei afectată pe această cale este foarte mare, deoarece
numai o tonă de ţiţei brut poate acoperi cu o peliculă aproape moleculară 12

29
kmp de apă. Primele care suferă de pe urma poluării cu petrol sunt păsările, care
traversând pelicula superficială îşi murdăresc penele cu petrol, şi astfel penajul
îşi pierde proprietăţile calorifuge şi hidrofuge. Pasărea moare curând din cauza
unei congestii şi a unor tulburări de termoreglare, prin distrugerea stratului de
aer izolator din penaj. Se estimează că numai în Atlanticul de Nord pier anual,
datorită contaminării cu petrol aproape 400.000 de păsări. După evaporarea
fracţiunilor puternic volatile, petrolul răspândit la suprafaţa mării este supus
fenomenului de biodegradare. Numeroase bacterii aerobe şi ciuperci atacă şi
descompun produsele petroliere în substanţe a căror natură şi toxicitate sunt
puţin cunoscute în prezent.
Detergenţii. Aceste substanţe sintetice reprezintă unul dintre factorii
poluanţi ai apelor din natură, unde produc spume ce se acumulează la suprafaţa
lor limitând schimbul de gaze dintre apă şi atmosferă, contribuind astfel la
distrugerea bacteriilor aerobe cu rol în descompunerea deşeurilor organice.
Cercetările au arătat că o concentraţie de 100 ppm de detergenţi în apa de mare
împiedică larvele tinere ale viermilor anelizi din genul Sabellaria să-şi
construiască tuburi protectoare. Moluştele, crustaceele libere sau sedentare
(crabii, creveţii etc.), peştii litorali, dispar în totalitate din zonele neritice tratate
cu detergenţi. Fauna bentonică suferă de asemenea de pe urma poluării cu
detergenţi.
Pesticidele. Producerea şi folosirea pesticidelor constituie o gravă
ameninţare pentru hidrosferă în care ajung datorită deversărilor de reziduuri de
la fabricile de produse antiparazitare sau datorită spălării acestor substanţe de
apele de ploaie de pe terenurile agricole tratate. O altă sursă majoră de poluare a
apelor continentale şi litorale cu pesticide îşi are originea în pulverizările
aeriene, din avioane, cu insecticide, pe suprafeţe foarte mari. Poluarea prin
pesticide se traduce printr-o influenţă negativă asupra biocenozelor limnice şi
litorale.
Folosirea insecticidelor organoclorurate contra insectelor vectore de diverse
boli s-a soldat de cele mai multe ori cu distrugerea unui număr de nevertebrate

30
dulcicole sau de faună litorală. Dar efectele cele mai dezastruoase ale
contaminării apelor prin pesticide rezultă în concentrarea lor de-a lungul
lanţurilor trofice. Prima verigă o reprezintă plantele, unde s-a găsit o
concentraţie de pesticide organoclorurate de 0,002-0,032 mg/kg, apoi în peştii
fitofagi de 0,001-0,190 mg/kg, iar la peştii răpitori până la 2,58 mg/kg.
Determinările au arătat că faţă de concentraţia în apă DDT-ul se acumulează în
corpul unor alge marine de 4300-37000 de ori mai mult, în moluşte de 8800 ori,
iar în crustaceul Euphausia pacifica de 1200 ori mai mult.
Poluarea biologică a apelor. Poluarea biologică se datorează prezenţei
microorganismelor patogene care, pentru propria lor dezvoltare, găsesc condiţii
mai favorabile în apele mai calde, abundent poluate cu materiale organice în
soluţie şi suspensie. Ea rezultă, ca urmare a deversărilor din aglomeraţiile
urbane, zootehnice, abatoare etc. prin apă se pot transmite boli bacteriene,
precum febra tifoidă, dizenteria, holera etc; boli virotice, ca poliomelita, hepatita
epidemică etc. precum şi boli parazitare: giardioza, trichomonoza,
strongiloidoza, schistosomioza şi altele. Alte boli legate de apele poluate sunt
cele transmise de vectori, cum sunt ţânţarii anofeli (transmiţători ai malariei) şi
musca Tse-tse.
E cunoscut că poluarea cu substanţe organice constituie un mediu de viaţă
favorabil înmulţirii în mare număr a speciilor patogene. Astfel, deversarea în apa
de mare a scurgerilor urbane reprezintă un mare pericol pentru turişti şi
consumatorii de moluşte.
Industria hârtiei şi celulozei ocupă de asemenea un loc important în
poluarea organică a apei.
În funcţie de gradul de poluare, apele se grupează în trei categorii:
 Polisaprobe (foarte puternic poluate)
 Mezosaprobe (impurificate puternic până la moderat)
 Oligosaprobe (considerate practic curate)

31
 Eutrofizarea reprezintă poluarea organică, mai ales a apelor continentale,
datorită introducerii unor cantităţi excesive de nutrienţi, ca urmare a activităţii
umane.
Poluarea organică – atunci când apele au fost perturbate cu deversări
masive de substanţe organice aparţinând dominant a trei categorii principale şi
anume: glucide; proteine; lipide.
Foarte poluată, din acest punct de vedere, este industria de celuloză, dar şi
marele oraşe, zootehnia şi industria alimentară. Atât în staţiile de epurare, cât ţi
în emisarii naturali, substanţele organice sunt descompuse biologic până la
mineralizare, rezultând substanţe simple, din care unele dintre ele îşi păstrează
efectul poluant sau chiar unul toxic. Acestea sunt fenoli, amine, uree, amoniac,
hidrogen sulfurat, nitriţi sau nitraţi.
Gradul de poluare locală a unei ape cu materiale organice se poate face
indirect, prin consumul biologic de oxigen în 5 zile (CBO 5). Aceasta corespunde
cantităţii de O2 necesar microorganismelor pentru a mineraliza în totalitate
materia organică conţinută într-un litru de apă poluată.
În condiţii naturale procesul de îmbogăţire a apelor în substanţe organice se
face foarte lent (la scara geologică) şi corespunde cu evoluţia normală a
ecosistemului, determinând succesiunea sa ecologică, cu trecerea de la tipul
oligotrof la cel eutrof.
Omul accelerează acest proces prin evacuarea în ape a unor mari cantităţi
de substanţe organice fermentabile bogate mai ales în fosfor şi azot.
Poluarea anorganică. Apare ca rezultat a degradărilor substanţelor care
provoacă poluarea organică (poluare anorganică indirectă), dar şi ca urmare a
deversărilor unor industrii specifice, cum sunt electrolizele şi fabricile de
produse anorganice (acid azotic, acid sulfuric, acid carbonic şi săruri ale
acestora). Un poluant important al zonei periferice marilor uzine cloro-sodice
este sarea, NaCl, dar şi carbonaţii şi hidroxizii de sodiu care pot modifica
semnificativ calitatea chimică şi fizică a apelor, pH-ul acestora poate fi uşor

32
modificat de substanţele în cauză. Conform normelor interne şi internaţionale
pH-ul apelor trebuie să rămână între 6,0-8,5 [ Duca G., 1996].
2.3. Metodele de detectare a poluanţilor. Monitoringul calităţii apelor de
suprafaţă se face după indicii chimici, fizici şi hidrobiologici în conformitate cu
un plan bine determinat. Recoltarea probelor de apă se face lunar iar punctele de
observaţie asupra calităţii bazinelor de apă se stabilesc în dependenţă de
importanţa bazinului, dimensiunile, volumul şi calitatea lui.
Indicii fizici. Temperatura. Determinarea temperaturii apelor naturale de
suprafaţă se efectuează în proba luată într-un vas direct din bazinul de apă la
adâncimea de 30 cm şi 2 m de mal. Măsurarea se efectuează cu ajutorul
termometrului lui Celsius. Înainte de a lua proba, vasul se ţine în apa respectivă
un timp oarecare (1 min.), pentru a egala temperatura lui cu cea a apei. În vasul
cu proba de apă din robinet se introduce termometrul şi se înregistrează
temperatura.
Mirosul. Mirosurile pot fi de provenienţă naturală şi artificială şi se
determină cu ajutorul organelor de simţ. Mirosul natural e provocat de prezenţa
unor gaze, organisme de plante sau animale moarte, de felul solului bazinului,
iar cele de provenienţă artificială se clasifică după substanţele cu miros specific:
miros de fenol, clorfenol, petrol, clor etc.
Gustul. Se deosebesc 4 feluri de gust al apei: sărat, dulce, amar, acru.
Gustul se determină organoleptic. Dacă proba nu conţine bacterii sau alte
impurităţi se poate gusta direct, în caz contrar se fierbe, iar apoi după răcire se
gustă şi se determină intensitatea gustului după cele 5 baluri ca în cazul
mirosului.
Coloraţia. Coloraţia apei cercetate se determină prin metoda de comparare
a probei cu soluţiile standard, care emit colorarea apei naturale. În 12 cilindre se
trec volumele soluţiei nr.1 indicate în tabelă şi se diluează cu soluţia nr.2 până la
volumul 100 ml. Soluţiei din fiecare cilindru îi corespunde unui grad de
coloraţie.

33
 În cilindru se trec 100 ml probă analizată, care în prealabil este filtrată.
Cilindrul este instalat pe un fon alb şi proba se priveşte de sus în jos. Pentru
determinarea coloraţiei apei cercetate ea se compară cu soluţia standard şi după
tabel se determină gradul de coloraţie.
Transparenţa. Pentru a indica gradul de transparenţă se folosesc termenii:
transparenţă slab opalescentă, puţin tulbură, foarte tulbură. Există câteva
metode de determinare a transparenţei „după cruce” şi „după litere”. Metoda
după litere – proba se toarnă într-un cilindru gradat cu înălţimea 30 cm şi
diametrul 2,5-3,0 cm. Se agită şi se stabileşte la o depărtare de 40 cm. Deasupra
unor litere cu înălţimea de 3,5 mm se adaugă sau se ia apa din cilindru până apar
literele. Determinarea se efectuează într-o încăpere bine iluminată, dar nu la
soare. Transparenţa apei corespunde înălţimii coloanei de apă din cilindru (în
cm).
Densitatea. Densitatea aproximativă se determină cu ajutorul areometrului
la o temperatură strict determinată (15-200C). Pentru aceasta se ia un cilindru, se
clăteşte cu apă probă şi se introduce areometrul. Areometrul trebuie să plutească
liber, să nu se atingă de pereţii cilindrului. Însemnăm cifra pe scara areometrului
în punctul de contact a aerului cu suprafaţa apei din cilindru. Paralel se măsoară
şi temperatura.
Substanţele în suspensie. Un volum strict determinat de apă se filtrează
prin filtru, preventiv cântărit. Filtrul cu sediment se usucă la aer, apoi în dulapul
de uscare până la o greutate constantă.
pH-ul. pH-metrul se utilizează în cazul soluţiilor colorate. Introducem
hârtia universală în proba analizată apoi o comparăm cu scara etalon şi
determinăm pH.
Indicii chimici. Alcalinitatea şi aciditatea. Pentru determinarea alcalinităţii
se iau 100 cm3 apă-probă şi se adaugă 2-3 picături de metiloranj. Apariţia culorii
galbene indică mediul bazic al apei. Apoi umplem biureta cu soluţie HCl de
0,1N şi titrăm apa probă până la schimbarea culorii galbene în roz. Comparăm
cu soluţiile standard. Alcalinitatea se determină după formula (mol/l):

34
 X=V x N x 1000/100 unde:
V –volumul soluţiei de acid cheltuit la titrarea 100 cm3 apă - probă
N – normalitatea soluţiei acidului
Aciditatea se determină în felul următor: măsurăm 100cm 3 apă-probă şi
adăugăm 2-3 picături de metiloranj. Dacă apa este acidă, atunci culoarea este
roză. Titrăm cu soluţie de NaOH-0,1N din biuretă până la trecerea culorii roz în
galben, (comparăm cu standardul). Aciditatea în mol/l se calculează după
formula:
X=V x N x 1000/100 unde:
V – volumul soluţiei de bază alcalină cheltuită la titrarea 100 cm3 apă
N – normalitatea soluţiei de NaOH
Clorul - într-un balon se introduce 100 cm3 apă-probă, se adaugă 10
picături de soluţie K2Cr2O7 şi se titrează cu soluţie de AgNO 3 de 0,01N până la
apariţia precipitatului de culoare roşie-brună. Conţinutul ionilor de clor (mg/l) se
determină după formula:
X=V1 x N x 35,5 x 1000/100 unde:
V1 - volumul soluţiei de AgNO3 utilizat la titrare
N – normalitatea soluţiei de AgNO3
35,5 – masa molară a echivalentului la ionii Cl-
1000 – calculul pentru 1l.
Ionii de sulfat - în 20 cm3 de apă naturală probă se toarnă 1 cm3 soluţie de
BaCl2 şi
2 cm3 soluţie de HCl – 0,5N. după 30 minute se compară cu soluţiile din
scara - standard şi se calculează conţinutul ionilor de SO4 din apa testată. După
intensitatea opalescenţei este mai mare ca cea din scara – standard, proba înainte
de a efectua analiza se diluează, iar rezultatul obţinut se înmulţeşte la diluţie.
Ionii de nitrit (NO2) - în colbă se toarnă 100 ml apă – probă, se încălzeşte
până la 40-500C şi se dozează cu KMnO4 până la apariţia culorii roz. În cazul în
care concentraţia nitrit ionului e foarte mică dozarea se face cu KMnO 4 de
0,01N.

35
 Se calculează rezultatele (conţinutul nitrit ionului) reieşind din
considerentul că 1ml KMnO4 0,1N corespunde la 23g NO2, iar 1ml KMnO4
0,01N – 2,3g NO2.
De exemplu: 1ml KMnO4 0,1N – 23g NO2
0,1ml KMnO4 0,1N – Xg NO2
X=0,1 x 23/1=2,3g NO2
1ml KMnO4 0,01N – 2,3g NO2
0,3ml KMnO4 0,01 – Xg NO2
X=0,3 x 2,3/1=0,69g NO2
Ionul de amoniu (NH4) - luăm într-o eprubetă 5cm3 apă – probă şi adăugăm
câteva cristale de sare Seignet (KNaC 4H4O6 x 4H2O), pentru a reţine ionii de
Ca2+ şi Mg2+. Agităm până la dizolvarea cristalelor şi adăugăm 3-4 picături de
reactivul lui Nesler. Măsurile se efectuează conform datelor din tabelul 2.
Tabelul 2
Determinăm conţinutul ionilor de NH4+, după culoarea soluţiei
Culoarea soluţiei Concentraţia, mg/l
Lipseşte Mai mic 0,05
Galbenă foarte slab 0,05 – 0,1
Galbenă slabă 0,1 – 0,25
Galbenă deschisă 0,25 – 1,0
Galbenă - brună 1,5 – 5,0
Galbenă – brună intens Mai mare 5,0

Consumul chimic de oxigen (CCO)- luăm 100ml probă de apă analizată,

adăugăm 5ml H2SO4 (1:2) apoi mai adăugăm 20ml KMnO4 – 0,01N. Agităm şi
încălzim până la t0 de 1000C apoi fierbem proba timp de 10 minute. Dacă
culoarea e roză se adaugă până la 20ml H 2C2O4 (decolorăm), apoi la t0 de 900C
titrăm cu KMnO4 până la roz pal. Calculăm după formula:
X=(A1 – A2) x K x B x 8 x 0,01 x 1000/V,
unde:
A1 şi A2 – volumul de KMnO4 până la fierbere şi după;

36
 K – coeficientul de corecţie pentru KMnO4 (dacă nu adăugăm H2C2O4 K=1,
dacă se adaugă se ia raportul A2 al KMnO4 şi H2C2O4);
B – cantitatea de H2C2O4 introdus în probă (sau B=1);
8 – echivalentul oxigenului;
0,01 – normalitatea KMnO4;
1000 – trecerea la 1l;
V – volumul probei
Consumul biologic de oxigen (CBO) - pentru analiză apa naturală se ia într-
un vas cu volumul 1,5l în aşa fel, încât în vas să nu rămână bule de aer. Proba se
prelucrează imediat sau se păstrează timp de 24h la t0 3-40C. în laborator se
determină pH, dacă diferă 6,0-8,5 , proba se neutralizează cu HCl de1N sau bază
alcalină 1N. Se ţine în cameră până se nivelează t 0 apei cu cea a camerei.
Transferăm proba într-un vas cu volumul mai mare, se agită puternic 1 minut
pentru a îmbogăţi cu O2. se lasă până se elimină toate bulele de aer şi cu ajutorul
sifonului se toarnă în trei vase cu dop rodat până la jumătate, vasele se clătesc şi
apa se aruncă. Tot în acest mod vasele se umplu până la margine. În unul din
vase se determină O2 dizolvat. Celelalte vase se închid şi se pun în termostat sau
la întuneric cu dopul în jos, menţinând t 0 de 200C. Peste 5 zile se determină
cantitatea de oxigen în al doilea vas. Diferenţa dintre cantitatea iniţială a
oxigenului şi cea peste 5 zile caracterizează CBO 5. În proba analizată adăugăm
1ml MnCl2 şi 1ml KI+NaOH are loc sedimentarea, adăugăm 5ml HCl şi
Na2S2O3 până la galben pal, mai adăugăm 2ml amidon şi Na2S2O3 până la
dispariţia culorii.
Se calculează după formula:
X=V x N x 8 x 1000/V1 – V2
unde: V – volumul probei luat pentru analiză, ml;
V1 – volumul soluţiei de Na2S2O3 consumat la dozare, ml; V2 – volumul
reactivelor adăugaţi, ml; N – normalitatea soluţiei de Na 2S2O3; 8 – masa
echivalentă a oxigenului; 1000 – trecerea la 1l [ Sandu M., Metode de calcul a
conţinutului de elemente din apă]

37
 Starea apelor de suprafaţă din Republica Moldova este supravegheată de un
şir de instituţii, în special, serviciul Hidrometeorologie de stat (SHS),
inspectoratul Ecologic de stat (IES) şi centrul Naţional Ştiinţifico-practic de
medicină Preventivă (CNŞMP). Monitorizarea nivelului de poluare a apelor de
suprafaţă din Republica Moldova este realizată de serviciul Hidrometeorologic
de stat (SHS), prin intermediul unei reţele care include 49 secţiuni de
supraveghere pe 16 râuri, 6 bazine de acumulare şi un liman, după 49 indici
hidrochimici şi 5 grupuri de elemente hidrobiologic ( bacterii coliforme totale,
bacterii colifore fecale, germeni totali, zona de saprobitate, gradul de curăţenie).

CAPITOLUL III. DINAMICA CALITĂŢII APELOR ÎN REPUBLICA

MOLDOVA PE PARCURSUL ANILOR 2005 – 2014

3.1. Dinamica calităţii apelor de suprafaţă.Reţeaua hidrografică din

Republica Moldova este receptorul apelor reziduale menajere, industriale şi
pluviale. Deşi în majoritatea cazurilor apele uzate menajere şi industriale sunt
trecute prin sisteme de epurare, totuşi gradul de purificare este insuficient şi în
apele naturale de suprafaţă pătrund cca 1/3 din poluanţii ce se conţin în apele
reziduale. În dependenţă de cantitatea şi natura lor se schimbă şi calitatea apelor

38
naturale, care este influenţată şi de componenţa depunerilor atmosferice
(substanţele nocive din aer), şi de componenţa apelor pluviale.
Evaluarea calităţii apelor de suprafaţă a fost efectuată conform standardului
de clasificare statistică a calităţii ecologice a apelor naturale, în baza datelor
institutului Naţional de ecologie, Institutului de Chimie al AŞ RM şi Serviciului
de Stat „Hidrometeo”.
Sursele principale de alimentare cu apă a RM sunt fluviul Nistru şi râul
Prut. Apa acestor râuri pentru necesităţi potabile poate fi folosită numai după o
tratare intensă utilizând metode şi procedee bazate pe fenomenele de filtrare,
coagulare, adsorbţie, oxidare şi dezinfectare. În perioadele reci ale anului pentru
potabilizarea apei este necesar aplicarea suplimentară a unor procese cu
folosirea cărbunilor activi, a unor floculanţi şi dezinfectanţi speciali cum ar fi
ozonul.
Principală sursă de poluare a apelor de suprafaţă o constituie evacuările
directe ale apelor uzate, fără epurare sau insuficient epurate. Substanţele
poluante ce nimeresc în receptorii naturali, odată cu deversarea apelor uzate sunt
numeroase după natura lor. Reieşind din posobilităţile actuale, principalii indici
de poluare controlaţi sunt: consumul chimic şi biologic de oxigen, materia în
suspensii, concentraţia de amoniu, azotaţi, azotişi, cloruri, sulfaţi, reziduu fix,
produse petroliere, detergenţi.
3.1.1. Calitatea apei în râurile Prut şi Nistru. În nordul republicii starea
ecologică a r. Prut este supravegheată de CIE AE Bălţi (Raportul anual CIE AE
Bălţi, 2014).
În bazinul r. Prut deversează apele 5 staţii de epurare din raionul Glodeni (3
staţii) şi raionul Faleşti (2 staţii) supuse controlului de cătrew CIE Bălţi. Probele
de control s-au preluat din două secţiuni: sectorul Lipcani şi acumulatorul
Costeşti-Stânca.
În sectorul Lipcani calitatea apei din râu nu corespunde cerinţelor în
vigoare şi depăşeşte CMA de 9,36 ori la substanţele suspendate, de 3,13 ori la

39
CBO5 şi de 2,86 ori la ionii de amoniu. Concentraţia medie anuală a oxigenului
dizolvat constituie 9,2 mg/l.
Calitatea apei de la SE ÎM „Comprod” Lipcani şi SEB ÎM „Apa-Canal”
Edineţ, care se deversează în r. Prut prin afluientul r. Medvejca şi prin afluentul
r Ciugur corespunde normelor în vigoare şi nu depăşeşte limitele admisibile.
În secţiune Costeşti probele au fost prelevate în aval de acumulatorul
Costeşti-Stânca. Indicii de calitate înregistrează depăşiri neesenţiale a
conţinutului de MS – de 1,1 ori, ceilalţi parametri încadrându-se în normativul
CMA. Concentraţia oxigenului dizolvat în apă este în mediu de 8,4 mg/l.
Din figura de mai jos se observă că pe parcursul anilor 2005-2014 se
menţine relativ o stabilitate pentru CBO5 şi NH4+, dar este mai variabilă
concentraţia suspensiilor (fig. 1.3).

12
10,7
10 9,6 9,5
8,6 8,9 8,6 8,6
8 7,8 8

6 5,6
4 3,2 3,2 3,1 3,2
2,9 2,8 3 2,7 2,59
2 2,14
0,42 0,15 0,4 0,2 0,2 0,2 0,39 0,4 0,66 0,3
0
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

MS CBO5 NH4+

Fig. 1.3. Variaţia MS, CBO5, NH4+ în r. Prut, secţiunea Costeşti

în perioada anilor 2005-2014
La sudul republicii calitatea apei r. Prut a fost supravegheată de CIE AE
Cahul [Raport anual CIE AE Cahul, 2014]. Probele s-au prelevat din trei
sectoare: or. Leova, or. Cahul şi s. Giurgiuleşti. Calitatea apei r. Prut în
sectoarele prelevate corespunde normativelor în vigoare, în afara de CCO,
CBO5, MS.
Analizele efectuate demonstrează o îmbunătăţire a calităţii apei r. Prut
comparativ cu anul 2013, dar cantitatea de poluanţi depăşeşte limitele CMA la
principalii indici de poluare în sectorul or. Leova: CCO depăşirile respectiv sunt
de 1,1-2,0 ori, CBO5 – de 1,7-3,6 ori,MS – de3,3-5,0 ori; în sectorul Cahul

40
depăşirile CCO de 1,1-2,0 ori, CBO5 – de 1,9-3,9 ori, MS – de 1,2-13,0 ori; în
sectorul Giurgiuleşti depăşirile CCO de 0,5-1,9 oro, CBO5 – de 1,8-6,3 ori, MS
– de 1,6-6,0 ori (fig. 2.3; 3.3; 4.3). Calitatea apei în sectoarel supravegheate este
influenţată în mare parte de devărsările apelor neepurate sau parţial epurate de la
complexele de epurare a oraşelor Leova, Cantemir şi Cahul.

160 155
140
120
100 98,1

80 71,5
80
71
64
60 55 58,9
51
60
52
45,9
40
30,6 27,6 28,3 30,4
20 20,4 16,4 14 18
11,5 15,6
8,1 7,5 7,7 8,4 7,5 6,2 9,88,8 6,6 6,7 7,6
0
2005 2006 2008 2010 2012 2014

MS CBO5 CCO

Fig. 2.3. Variaţia MS, CBO5, CCO în sectorul or. Leova

41
 160
145
140
120
108 104
100
80
64
60 53,5
61
49,5 50 49
40
30 30
24,8 22
20 11,4 11,9
18,8
118,9 11,6
9,6 10,05
7,56 6,87 7,45 8,02 10,3
6,85 7,5 7,8
4,25
0
2005 2007 2009 2011 2013

MS CBO5 CCO

Fig. 3.3. Variaţia MS, CBO5, CCO în r. Prut, sectorul or. Cahul

250
211
200

150 148
126
100 90

55
50 45,9 45
34,6
43,9 47,6 37 40
30,6 31,6
20,4 20,4 19,3 14,8 20
9,53
4,3 8,41 15,5
9,73 7,84 7,76 11,7
9,2 10,2
6,9 7,2 11,3
8,6
0
2005 2006 2008 2010 2012 2014

MS, CBO5 CCO

Fig. 4.3. Variaţia MS, CBO5, CCO în r. Prut, sectorul s. Giurgiuleşti

Conform planului-grafic de activitate în anul 2014 pentru monitorizarea

calităţii apei din r. Nistru a fost prevăzută prelevarea probelor de apă din 10
secţiuni: 1. în amonte de s. Naslavcea, 2. în amonte de ÎA „Tezeu-Lux”, s.
Vîlcineţ, 3. în aval de ÎA „Tezeu-Lux”, s. Vîlcineţ, 4. în aval de or. Mogilev-

42
Podolsc, 5. în amonte de or. Soroca, 6. în aval de or. Soroca, 7. or. Otaci, 8. în
amonte de SRL „Cristal-Nord”, 9. în aval de SRL „Cristal-Nord” SRL Otaci, 10.
de la SP SA „Alfa-Nistru”, s. Vasilcău. Rezultatele analizelor denotă depăşiri a
concentraţiei de noxe faţă de CMA în toate secţiunile. În aval de or. Mogilev
Podolsc faţă de amonte de s. Naslavcea concentraţia medie anuală de noxe se
majorează cu 7,6 mg/dm3 la MS (de la24,5 la 32,1), cu 08 mgO 2/l CBO5 (de la
3,9 la 4,7) şi cu 0,22 mg/dm3 la ionii de amoniu (de la 0,64 la 0,86).
Concentraţia oxigenului dizolvat este în medie de 9,7 mg O2/l.
În conformitate cu datele investigaţiilor analitice efectuate de către CIE AE
Bălţi şi filiala Otaci s-a constatat şi în anul 2014 o situaţie critică creată pe
cursul râului Nistru în aval de localităţile Otaci şi Soroca, unde au loc evacuări
permanente a apelor uzate insuficient epurate şi fără epurare de la SRL „Cristal-
Nord” Otaci şi Staţiile de Pompare Centru şi Sud ale SA „Regia Apă-Canal”
Soroca. Pe parcursul anului au fost aruncate fără epurare cca 435 mii m 3 de ape
uzate de la Staţiile de Pompare Centru şi Sud ale SA „Regia Apă-Canal” Soroca,
care au dus la majorarea concentraţiei de impurificatori. În aval contra amonte
de or. Soroca concentraţia suspensiilor în apele râului creşte de la 27,3 la 37,6
mg/dm3, CBO5 de la 4,4 la 5,5 mg O 2/l şi la N/NH4+ de la 0,69 la 1,11 mg/dm3.
Concentraţia oxigenului dizolvat scade de la 9,8 la 9,4 mg O 2/l [Raportul anual
CIE AE Bălţi, 2014].
Calitatea apei r. Nistru este influenţată şi de un alt efluent din zona centrală
– r. Bîc. În conformiate cu datele analitice efectuate de către CIE AE Chişinău în
probele prelevate amonte şi aval de deversarea r. Bîc în r. Nistru, s. Gura
Bîcului, raionul Anenii-Noi s-a constatat o majorare a concentraţiilor aval faţă
de amonte, cauza fiind deversările de ape insuficient epurate de la SEB
„Chişinău” şi SEB ÎM „Apă-Canal Bulboaca” (fig. 5.3).

43
 90 86,7
80
70
60
50 46,9
40
30 24,7
20
10 8,9
3,9 3 5
0,31 0,5
0
amonte de în aval de CMA
Gura Bîcului Gura Bîcului

NH4 CBO5 MS

Fig. 5.3. Variaţia MS, CBO5, NH4+ în r. Nistru, s. Gura Bîcului, an. 2014

3.1.2. Calitatea apei în râurile Răut şi Bîc. Râul Răut este cel mai mare
afluent al Nistrului şi cel mai mare râu, care se află în întregime în spaţiul pruto-
nistrean. Probe au fost prelevate în 4 secţiuni:, unde există potenţiale surse de
poluare [Raportul anual CIE AE Bălţi, 2014]. Investigaţiile denotă, că în toate
cele 4 secţiuni: amonte de SEB Bălţi, aval de Seb Bălţi, amonte de SEB Floreşti,
aval de SEB Floreşti sunt depăşiri ale CMA: MS de 7,2-7,9 ori; CBO 5 de 3,5-4,0
ori; NH4+ de 3,42-4,0 ori şi la NO2 de 1,38-1,5 ori. Conform datelor acestea, apa
r. Răut în aceste secţiuni este poluată (vezi fig. 6.3).
Impactul localităţilor este evident. Surse de poluare sunt apele pluviale
evacuate din teritor, apele menagere din gospodăriile casnice, gunoişti ş.a. ca
sursă de poluare esenţială în anul 2014 poate fi considerată SEB SRL „Glorin-
Ingenering”, care deversează zilnic un volum de 24,389 mii m3 în apele râului.

44
 25 24,13 24,88 24,88
23,25

20

15 13,5
12,77
11,17 10,94
10
4,67 5
5 3
2,45 2,47
1,43
0,5
0
amonte de aval de SEB amonte de aval de SEB CMA
SEB Bălţi Bălţi SEB Floreşti Floreşti

MS CBO5 NH4+

Fig. 6.3. Variaţia MS, CBO5, NH4+ în r. Răut, 4 secţiuni, an. 2014

Investigaţiile de laborator indică o diminuare a conţinutului suspensiilor în

secţiunea aval contra amonte, ca rezultat al diluărilor, însă nu şi a conţinutului
ionilor de amoniu şi a nitirţilor, chiar dacă indicii de calitate a apelor uzate
evacuate de la SEB SRL „Glorin-Ingenering” constituie 2,45 mg/dm 3, în aval –
4,67 mg/dm3, astfel majorându-se de la 1,91 ori, ca rezultat a influenţei staţiei.
Depăşesc CMA în secţiunile amonte şi aval de SEB SRL „Glorin-Ingenering”,
mun. Bâlţi şi nitriţii respectiv de 2,53 ori şi 8,76 ori, CBO5 de 4,26 şi 4,5 ori.
În secţiunile amonte şi aval de SEB SA „Servicii Comunale” Floreşti s-au
constatat depăşiri ale CMA la: materii în suspensii de 4,98 şi respectiv 5,0 ori,
CBO5 de 4,26 şi respectiv 4,5 ori, ionii de amoniu de 2,86 şi respectiv de 4,94
ori.
Albia r. Bîc intersectează cel mai urbanizat teritoriu al Republicii Moldova
– municipiul Chişinău. Din acest motiv, începând cu anul 1998 şi până în
prezent, CIE efectuează controlul sistematic al calităţii apei r. Bîc şi influenţa
potenţialelor surse de poluare în următoarele puncte de prelevare: Deversorul în
lacul Ghidighici; Baza petrolieră nr.2; SA „Tracom”; SA „Piele”; Regia

45
„Exdrupo”; SEB or. Chişinău amonte; SEB or. Chişinău aval; Podul Sângera-
Floreni.
Rezultatele analizelor efectuate demonstrează că poluarea apelor r. Bîc este
un proces ce decurge de mai mulţi ani, proces stabil. Apa la întrare în or.
Chişinău, deja încărcată cu poluanţi, se impurifică şi mai intensiv în sectorul
orăşenesc. La principalii indici de poluare – CCO, CBO5 NH4+, atât în punctul de
deversare din lacul Gidighici, cât şi în ultimul punct de prelevare – podul
„Sângera-Floreni” , concentraţiile medii anuale depăşesc norma admisibilă
respectiv: CCO – de 5,6 ori; CBO5 – de 8,1 ori; NH4+ - 0,0 ori şi CCO – de 6,6
ori; CBO5 – de 12,1 ori; NH4+ - 65,1 ori, în conformitate cu datele analitice
pentru anul 2014 (fig. 7.3;8.3).

80 79,4
70
60
50 50,9 48,3
45,9 43,8
40 36,4
30 28,6
22,4 24,6
20
13,4
10 6 6,1 5,8 4,6
0
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Ghidighici Sângera

Fig. 7.3.. Variabilitatea concentraţiei CBO5 în r Bîc

80 77
70
60
52,9
50
40
30 30,3
23,9 25,4 25,4
21,6
20
10
1,11 3,9 0,34
0 0,13 0,15 0,17 0,1
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Ghidighici Sângera

46
 Fig. 8.3. Variabiliatea concentraţiei NH4+ în r. Bîc

Depăşiri ale CMA de poluanţi în apele r. Bîc s-au constatat în toate punctele de
prelevare şi aceste depăşiri variază în dependenţă de cantitatea noxelor deversate
cu apele reziduale, deşeuri manajere, apele poluate provenite de la spălarea
neautorizată a tronsportului, apele meteorice poluate şi deversate de către agenţii
economici ai mun. Chişinău. Depăşesc CMA conţinutul de amoniu, CCO,
CBO5, MS (fig. 9.3;10.3).

60
50 50,9 48,3
41,4
40 36,4
30 28,2
26,8 28,6
24,6
22,6
19,9 21,2
19,4
20 15,6
13,4 14,1
10 10,7
9,2 10,9
7,9
4,6
0
Ghidighici SA "Tracom" SA "PIELE" SA podul
"Exdrupo" Sângera

2011 2012 2013 2014

Fig. 9.3. Calitatea apei r. Bîc în mun. Chişinău CBO5, CMA piscicole 3,0 mg/l

60
52,9
50 47,5
40
30 30,3
25,4
20
11,6
10
3,9 3,5 4,9
1,2 1,45
1,55 1,71,3
0 1,11 0,34
0,11 1,35 0,68
0,29 0,38
Ghidighici SA "Tracom" SA "Piele" SA podul
"Exdrupo" Sângera

2011 2012 2013 2014

Fig. 10.3. Calitatea apei r. Bîc în mun. Chişinău NH4+, CMA piscicole 0,5 mg/l

47
 Conform buletinelor alerte parvenite de la Serviciul Hidrometeorologic de
Stat cu privire la poluarea excesivă a r. Bîc în perioada primăvară-toamnă s-au
prelevat probe în trei puncte: „Podul Sângera-Floreni”, amonte şi aval de SEB,
or. Chişinău. S-a constatat că concentraţiile de oxigen dizolvat amonte şi aval de
SEB, or. Chişinău în mediu pe an constituie 4,0 şi 3,0 mg/l, iar în punctul de
prelevare „Podul Sângera-Floreni” – 2,0 mg/l, norma admisibilă fiind de 4,0-6,0
mg/l.
3.2. Calitatea apei în municipiul Chişinău. În conformitate cu programul
de activitate CIE AE Chişinău trimestrial a prelevat probe de la 6 staţii de
epurate ale mun. Chişinău din localităţile: or. Chişinău, or. Vadul-lui-Vodă, or.
Cricova, s. Goianul-nou, com. Coloniţa, com. Budeşti [Raportul anual CIE AE
Chişinău, 2014].
Rezultatele investigaţiilor analitice ne demonstrează, în raport cu normele
piscicole sau cu normele DLA stabilite depăşiri la deversare.
Volumele insuficiente de ape reziduale recepţionate şi concentraţia
excesivă de noctivităţi, dereglează în ultimii ani funcţionarea optimă a
procesului tehnologic de epurare la SB or. Chişinău. Comparativ cu anul 2013
concentraţia de noxe deversate în anul 2014 s-a diminuat neesenţial doar la
conţinutul de Cco şi depăşeşte DLA la conţinutul de: MS – de 1,5 ori; CBO 5 –
de 3,1 ori; N/NH4 – de 4,4 ori; N/NO3 de 26,6 ori; detergenţi de – 31,5 ori (fig.
11.3).

70 69
64,5
60
52,3
50 47 45,2 42,5
40 40,8
36,4 37,5 37,3
31,8 30,5
30 25 25,7 25
22,6 22
20
10 9,9

0
2010 2011 2012 2013 2014 DLA

NH4 CBO5 MS

Fig. 11.3. Eficacitatea epurării apelor uzate la SEB or. Chişinău

48
 Cu excepţia SEB „Goianul Nou”, majoritatea SEB ale mun. Chişinău se
află în starea deplorabilă, cu un grad de sporit de uzură al construcţiilor şi
necesită reconstrucţie capitală şi modernizare tehnologică.
SEB com. Budeşti practic nu funcţionează. Procesul de epurare se reduce la
acumularea apelor reziduale la staţia de pompare, pomparea lor ulterioară la
SEB şi deversarea fără epurare în r. Frumoasa. Concentraţia de amoniu atinge
valoarea de 85,1 mg/dm3, iar CBO5 şi MS respectiv de 207,5 mg/dm3, ce
depăşeşte de zeci de ori CMA piscicol (fig. 12.3).

1000

800 814,4

600 583,7
492,3
431,9
400
294,7
278,8
200 207,5
136,4 107,2
83,2 83,7
64,2 85,1 100,7
31,2 0,5 3 5
0
2010 2011 2012 2013 2014 CMA

NH4 CBO5 MS

Fig. 12.3. Eficacitatea epurării apelor uzate la SEB com. Budeşti

Probe de la Seb Cirescu nu au fost prelevate în anul 2014, deoarece staţia

se află în proces de reconstrucţie deja 2 ani la rând, iar apele din sistemul
comunal al com. Ciorescu, practic fără epurare, se deversează prin reţeua
deterioroată a fostei staţii de epurare direct în r. Ichel. În baza datelor analitice
ale probelor prelevate în data de 25.07.14 de către inspectorii AE Chişinău a fost
calculat prejudiciul, care constituie 40327,42 lei (fig. 13.3).

49
 700
622,7
600

500

400

300
244
200
141,3
100 94,3 83,2
54,4 60,1 58 69,253,5
20,238,9 0,5 3 5
0
2009 2010 2011 2012 CMA

NH4 CBO5 MS

Fig. 13.3. Eficacitatea epurării apelor uzate la SEB com. Ciorescu

Pe cursul r Ichel se află şi SEB, Cricova, eficacitatea de epurare a căreia nu

se încadrează în normativele stabilite. Capacitatea de epurare a staţiei nu
corespunde volumului mărit ala apelor reziduale deversate de la întreprinderele
vinicole SA „Combinatul de vin şi şampanie”, SA „Acorex Wine Holding”, SA
„RENAISSANSE-PERFECT”. Ca urmare eficacitatea SEB este diminuată, iar
apele uzate fără epurare se deversează în. Ichel. Concentraţiile de noxe
deversate depăşesc CMA la indicii: MS – de 9,9 0ri; CBO 5 – de 51,4 ori; N/NH4
de 102,8 ori (fig. 14.3).

600
527,5
500
400
349,3
321,6
300 267 259,8
229,8 221,7
200
136 154,3
113,4
100 68,8 52,5 62,4 40,1 49,5
0 0,5 3 5
2010 2011 2012 2013 2014 CMA

NH4 CBO5 MS

Fig. 14.3. Eficacitatea epurării apelor uzate la SEB or. Cricova

50
 Depăşesc şi concentraţiile de noxe la SEB Coloniţa la indicii: CBO 5 – de
7,8 ori; CCO – de 3,7 ori; N/NH4 – de 3,4 ori (fig. 15.3). Eficacitatea de reţinere
a suspenziilor este de 32,4 %, a consumului chimic de oxigen este – de 76 %, a
consumului biologic de oxigen – 74 %, a ionilor de amoniu – 39,7 %.

400 373
350
300
250
200 184,3
150 143,3 140,1
109,4 109,8 119,1
100 98,3
77,7
69,9 77,4
50 51,6 41,7 38,9 35,2 35
15 25
0
2010 2011 2012 2013 2014 DLA

NH4 CBO5 MS

Fig. 15.3. Eficacitatea epurării apelor uzate la SEB com. Coloniţa

Apele deversate de de la SEB Vadul-lui-Vodă nu se încadrează în normele

DLA şi afectează calitatea r.Recea. concentraţiile de noxe deversate depăşesc
CMA piscocol la indicii: CBO 5 – de 8,1 ori; CCO – de 3,2 ori; detergenţi – de 5
ori (fig. 16.3).

200
161,8
150

99,7 103,8
100 96,1
66,8
50 43 38,1
32,2 33,3
23,9 25,5 25,5 20 23
1,3 2,6 5,9 2,64
0
2010 2011 2012 2013 2014 DLA

NH4 CBO5 MS

Fig. 16.3. Eficacitatea epurării apelor uzate la SEB or. Vadul-lui-Vodă

51
 SEB Goianul-Nou (staţie nouă de tip „Topaz”) se încadrează în limitele
DLA. Eficacitatea de reţinere a consumului chimic de oxigen este de 88,5 %, a
consumului biologic de oxigen – 88,2 %, a ionilor de amoniu – 77,4 %.
În anul 2014 în comparaţie cu anul 2013 s-a mărit neesenţial eficacitatea
epurării apelor uzate la SEB Cricova şi SEB Coloniţa la indicii Cco şi CBO 5.
Eficacitatea epurării apelor uzate la SEB Vadul-lui-Vodă a crescut, cu excepţia
materiei în suspensie (MS). Eficacitatea epurării ionilor de amoniu (NH 4+)
rămâne joasă, în deosebi la SEB Chişinău, Cricova, Coloniţa, Budeşti. A
crescut eficacitatea de epurare la SEB Chişinău în anul 2014 comparativ cu anul
2013 la indicii CCO şi CBO5, dar sa micşorat esenţial la ionii de amoniu
(N/NH4+) şi MS. Deversările de ape uzate fără epurare sau insuficient epurate de
la SEB ale mun. Chişinău în receptorii naturali – r. Bîc, r. Ichel şi alte obiective
acvatice, afectează grav calitatea apelor de suprafaţă.
3.3. Managementul resurselor acvatice. Procesul dezvoltării durabile
prevede gospodărirea raţională a resurselor de apă, reieşind din faptul că apa a
devenit unul din factorii limitativi în dezvoltarea socio-economică. Principala
sursă de aprovizionare cu apă a Republicii Moldova este fluviul Nistru, căruia îi
revin 83,6%, râului Prut-1.0%, apele subterne-15,2%, altor surse de apă de
suprafaţă-0.2% din volumul total de consum (fig. 17.3).

alte
ape surse
subteran 0,2%
e
r. Prut 15,2%
1,0%

fl. Nistru
83,6%

Fig. 17.3. Cota parte a surselor de aprovizionare cu apă a Republicii Moldova

52
 Indicii de gospodărire a apei denotă că în ultimii 4-5 ani nu s-a schimbat
esenţial volumul apei utilizate în scopuri tehnologice şi menajere şi pentru
irigare. Cu toate acestea, e cazul să menţionăm că a crescut de 2,5 ori volumul
apelor reziduale insuficient epurate şi a scăzut de 1,5 ori cantitatea apelor uzate
epurate suficient.
Nu a suferit schimbări esenţiale indicii evacuărilor de ape uzate. Cantitatea
de poluanţi evacuaţi cu apele uzate din sursele organizate, se menţine totuşi
peste limita admisă de autorizaţiile de mediu. Acest fapt se datorează, în mare
măsură, funcţionării ineficiente a majorităţii instalaţiilor de epurare a apelor
uzate.
Prin intermediul sistemelor centralizate în prezent se alimentează cu apă
815 din populaţia urbană şi 17 % din cea rurală. Astfel de sisteme funcţionează
în 99 oraşe şi 442 sate, iar 19% din populaţia oraşelor şi 83% din cea a satelor
foloseşte apa din fântânile de mână şi cişmele care, în majoritatea cazurilor, nu
corespunde cerinţelor igienico-sanitare. În scopul lărgirii sistemului centralizat
de alimentare a populaţiei cu apă prin Hotărîrea Guvernului nr. 519 din 23
aprilie 2002 a fost aprobat” programul de alimentare cu apă şi de canalizare a
localităţilor din republica Moldova până în anul 2006”. Investiţiile necesare
pentru implimentarea programului constituie 1243,3mil.lei ( inclusiv pentru
localităţile rurale-200mil. lei). Programul nu a beneficiat de finanţarea cuvenită,
ca rezultat obiectivele au fost atinse doar parţial. Pe parcursul anilor 2002-2005
au fost alocate doar circa 505 din resursele financiare necesare. Este de remarcat
că ponderea finanţării programului din bugetul de stat a avut o tendinţă de
reducere. În schimb s-a majorat contribuţia bugetelor locale şi a investiţiilor
străine [Hotărîrea Guvernului nr. 519 din 23 aprilie 2002].
Indicii de gospodărire a apei denotă că în ultimii 4-5 ani volumul apei
utilizate în scopuri tehnologice, menajere şi pentru irigare nu s-a schimbat
esenţial. În 2006, volumul total al apei captate s-a ridicat la 854 mil. m 3, ceea ce
este de aproape cinci ori mai puţin decât în anul 1990 (vezi fig 18.3). Această

53
prăbuşire se datorează în primul rînd scăderii consumului în sectorul industrial şi
pentru irigaţie. Respectiv s-a micşorat şi volumul apelor reziduale epurate,
deversate în bazinele receptoare.

Apă captată Scopuri tehnologice Scopuri menajere Irigare

5000

4000

3000

2000

1000

0
1990 1991 1992 1993 1994 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Fig. 18.3. Dinamica indicelui de utilizare a apei în perioada 1990 – 2006 (mil.
m3)

În prezent, 82% din populaţia urbană şi doar 18% din populaţia rurală
sunt conectate la sisteme centralizate de alimentare cu apă: asemenea sisteme
funcţionează în 99 oraşe şi 442 sate. În realitate, situaţia din localităţile rurale
este mai proastă decît o sugerează datele statistice. Circa 2/3 din apeductele
existente în localităţile săteşti sunt în stare nesatisfăcătoare şi nu corespund
existenţelor igienice. Din această cauză, 90-95% din locuitorii satelor folosesc
apa din fântînile de mină şi cişmele, ca unică sursă de alimentare, care,în
majoritatea cazurilor, nu corespunde cerinţelor igienico-sanitare. Din cauza
expoatării îndelungate (20-40ani)fără reconstrucţie sau reparaţie capitală, în
prezent mai bine de 250 km de reţele de alimentare cu apă sunr în stare avariată
şi necesită urgent înlocuire. Sunt depăşite şi necesită o retehnologizare completă
de tratare a apei. În afară de faptul că schemele tehnologice ale staţiilor sunt în
majoritatea cazurilor învechite, expoatarea şi funcţionarea lor este adeseori
necorespunzătoare.
Prin Hotărîrera Guvernului Republicii Moldova nr.1406 din 30 decembrie
2005 a fost aprobat un nou program de alimentare cu apă şi canalizare a
localităţilor din Republica Moldova pînă în anul 2015. În cadrul acestui program
54
vor fi soluţionate problemele ce ţin de alimentarea cu apă a 43 de localităţi
urbane, cu o populaţie totală de circa 1,5 mil. locuitori, şi 556 localităţi rurale,
cu populaţia de circa 2,1 mil. locuitori. Pentru realizarea programului sunt
necesare mijloace financiare în sumă de 5165 mil. lei. Investiţiile planificate
urmează să fie distribuite între sectorul alimentare cu apă şi sectorul
canalizare/epurarea apelor uzate în proporţie de circa 2:1. Trebuie menţionat că
finanţarea Programului se bazează preponderent pe creditele şi donaţiile
acordate de organismele financiare internaţionale, cu un aport de doar 30-40%
din bugetul de stat, bugetele locale şi contribuţia populaţiei
( în localităţile rurale). Asfel, succesul acestui program va depinde în mare
măsură de capacitatea Guvernului de a atrage investiţii străine. Pentru realizarea
prevederilor programului în anul 2006 au fost necesare 580mil. lei, confirmate
fiind doar 260 mil. lei (40% din necesar); circa o jumătate din fonduri au venit
din sursele externe.
Cele mai voluminoase proiecte investiţionale de reabilitare a sistemelor de
alimentare cu apă şi de canalizare realizate în ultimii ani au fost implimentate cu
suportul investitorilor străini :BERD, Banca Mondială, Guvernele Danemarcei şi
Turciei şi Fondului Arab pentru Dezvoltare Economică. Continuă lucrările
finanţate de Banca Mondială (costul total 12 mil. dolari SUA) în cadrul
proiectului de alimentare cu apă a or. Orhei, Cahul, Soroca, Ştefan Vodă şi a
mun. Bălţi. A demarat proiectul de construcţie a apeductului în satul Corjova,
raionul Criuleni. În curs de realizare se află proiectul finanţat de Fondul Arab
pentru dezvoltare Economică din Kuwait (6,3 mil dolari SUA) care va fi
implementat în 6 localităţi, inclusiv oraţele Hînceşti, Străşeni şi Taraclia.
Guvernul SUA pentru reabilitarea şi dezvoltarea sistemelor de alimentare cu
apă. Se duc tratative cu Agenţia Suedeză pentru dezvoltare şi cooperare şi cu
Agenţia Austrică pentru dezvoltare şi cooperare în vederea unor proiecte în acest
domeniu [ Hotărîrera Guvernului Republicii Moldova nr.1406 din 30 decembrie
2005].

55
 Pentru anul 2007, în scopul realizării programului au fost alocate circa 170
mil. lei ( iclusiv bugetul de stat-33-38 mil. lei; investiţii externe-135 mil lei). La
aceste sume se vor adăuga resurse din bugetele locale, FEN şi FISM. În
următorii 2-3 ani se preconizează utilizarea creditului acordat de Guvernul
Poloniei, datorită căruia va fi extinsă reţeaua de apeducte interraionale de
volum mare. Astfel, conducta Vadul lui Vodă-Chişinău va fi prelungit pînă la
Străşeni şi Călăraşi. Traseul Soroca-Bălţi, care urmează să fie modernizat, va
asigura cu apă oraşele Floreşti, Drochia, Sîngerei, Teleneşti, Răşcani şi 53 de
sate. Alte 2 conducte ( Prut- Făleşti şi Prut- Nisporeni) fiind deteriorate necesită
investiţii mari pentru a fi puse în funcţiune.
Pînă la realizarea obiectivelor programului de alimentare cu apă şi
canalizare a localităţilor din Republica Moldova, aprovizionarea cu apă a celor
mai multe dintre localităţile rurale se vor face din surse subterane
descentralizate. Aceasta va cere aplicarea unui set de măsuri prioritare, inclusiv
elaborarea unor tehnologii accesibile de potabilizare a apei; dezvoltarea reţelei
de fântâni publice sau cişmele; lichidarea surselor de poluare a apelor. În paralel,
trebuie prevăzute metode alternative eficiente de tratare a apelor uzate în
localităţole mici ( de exemplu, utilizarea vegetaţiei acvatice).
Domeniul reabilitării şi construcţiei sistemelor de canalizare şi a instalaţiilor
de epurare a atras pînă acum relativ puţine investiţii, în comparaţie cu sectorul
alimentării cu apă. Este remarcabil ca în planurile de reconstrucţie a staţiilor de
epurare biologică mici şi mijlocii, să se analizeze posibilitatea înlocuirii
sistemelor actuale cu nămol suspendat şi aerare acvatică, cu sisteme de alt tip
( de exemplu, cu microfloră fixată) care consumă mult mai puţin energie. Pentru
a atinge gradul necesar de epurare, acolo unde se dovedeşte posibil, trebuie
introduse metode simple post-tratare, cum ar fi iazurile biologice, etc.
Soluţionarea problemelor ce ţin de reabilitarea şi dezvoltarea sistemelor
de alimentare cu apă şi canalizare nu este posibilă fără reformarea acestui sector,
în special în ceea ce priveşte strategiile de finanţare a ramurii. Pe parcursul
ultimului deceniu, serviciile municipale de alimentare cu apă şi canalizare au

56
continuat şă genereze pierderi economice. Modernizarea sectorului de
alimentare cu apă, evacuare şi epurare a apelor uzate nu poate fi concepută în
absenţa activităţilor în domeniul armonizării cadrului legislativ existent,
supravegherii şi controlului respectării legislaţiei, cercetării şi colaborării
internaţionale în acest domeniu, atât la nivel de Guvern, cât şi la nivelul
administraţiei publice locale şi ONG-lor [Centrul regional de mediu Moldova -
Perspectivele integrării ecologice europene. Chişinău 2000].

57
 CONCLUZII
3
1. Resursele acvatice ale Republicii Moldova constituie 7,21 km apă pe
an, inclusiv 1,31 km3 ape de suprafaţă şi 1,1 km3 ape subterane care se formează
pe teritoriul ţării. Restul, adică 4,9 km 3 îi revine republicii din râurile
transfrontiere Nistru (4,2 km3 ) şi Prut ( 0,7 km3 ). Unii locuitori din Republica
Moldova îi revin anual cca 2300 m 3 de apă, fiind de aproape de 2,1 ori mai puţin
decât media europeană care constituie 4800 m 3. Din acest consum anual doar
594 m3 este obţinut din sursele locale si 1700m3 din râurile transfrontaliere Prut
şi Nistru. Astfel, putem considera că Republica Moldova se află în condiţiile
unui deficit continuu de umiditate, depinzând de resursele acvatice din exterior.
2. Pentru anii 2005 - 2014 datele observaţiilor demonstrează că indicele
de poluare al apei (IPA), în raport cu concentraţiile lor admisibile, arată o
tendinţă generală pozitivă a calităţii apei în majoritatea secţiunilor de
monitorizare. Regimul de oxigen a fost satisfăcător, iar mineralizarea s-a aflat în
limitele 322-965 în fl. Nistru şi 326-755mg/dm 3 în r. Prut. Concentraţiile medii
anuale ale ionilor de amoniu şi ale nitraţiilor nu au depăşit valorile maxime
admisibile, în timp ce conţinutul mediu al fenolilor şi cuprului total au depăşit
uşor valorile CMA.
3. Râurile mari, în general, au un grad de poluare moderat, calitatea apelor
lor după parametrii hidrochimici corespunde claselor II-III ( curată-moderat şi
poluată), cazuri de poluare înaltă în anul de referinţă nefiind înregistrate. Râurile
mici în general rămân puternic poluate.
4. Calitatea apei râurilor mici, în anii de referinţă, s-a caracterizat print-un
grad înalt de poluare cu ioni de amoniu, nitriţi, compuşi ai cuprului, produse
petroliere, fenol, substanţe tensioactive, substanţe ce degradează biochimic
(CBO5), precum şi prin nivelul redus al conţinutului de oxigen dizolvat în apă.
Astfel, în apa r. Bâc, în aval de mun. Chişinău, concentraţia ionilor de amoniu a
atins valoarea de 88,7 CMA, a produselor petroliere – 138,2 CMA, a fenolului –
38,0 CMA, a substanţelor tensioactive – 11,0 CMA, CBO 5 – 58,2 CMA, precum
şi cel mai redus nivel al oxigenului dizolvat în apă (0,14 mg/dm3).

58
 5. Sursele de poluare a apelor în Republica Moldova sunt provenite de la
utilizatorii de apă primari şi cei racordaţi la sistemele de canalizare centralizate.
Alte surse sunt apele meteorice, deversări de ape reziduale fără preepurare,
gunoiştile, care nu sunt mai puţin periculoase decât sursele organizate. Apele
menajere de la gospodăriile necanalizate, scurgerile de pe terenurile agricole,
sunt alte surse importante de poluare. Asemenea surse au un caracter
neorganizat şi sunt greu de monitorizat şi supravegheat.
6. Complexul de epurare a apelor uzate ocupă un loc important în
protecţia apelor de suprafaţă. Către începutul anilor 1990, în Moldova fuseseră
construite circa 580 staţii de epurare biologică (SEB), dintre care către anul
2006 funcţionau doar 78 instalaţii de epurare. Respectiv a scăzut şi volumul
apelor tratate evacuate în cursurile/bazinele de apă receptoare. În total, au fost
evacuate în apele de suprafaţă 696 milioane m3 de apă epurateă. Cantitatea de
poluanţi evacuaţi cu apele uzate din sursele organizate se menţine totuşi peste
limita admisă de autorizaţiile de mediu.
7. Principala sursă de aprovizionare cu apă a Republicii Moldova este
fluviul Nistru, căruia îi revin 83,6%, râului Prut - 1.0%, apele subterane - 15,2%,
altor surse de apă de suprafaţă - 0.2% din volumul total de consum. Indicii de
gospodărire a apei denotă că în ultimii 4-5 ani nu s-a schimbat esenţial volumul
apei utilizate în scopuri tehnologice şi menajere şi pentru irigare, însă a crescut
de 2,5 ori volumul apelor reziduale insuficient epurate.
8. Reieşind din faptul că apa a devenit unul din factorii limitativi în
dezvoltarea socio-economică, procesul dezvoltării durabile prevede
gospodărirea raţională a resurselor de apă. Modernizarea sectorului de
alimentare cu apă, evacuare şi epurare a apelor uzate nu poate fi concepută în
absenţa activităţilor în domeniul armonizării cadrului legislativ existent,
supravegherii şi controlului respectării legislaţiei, cercetării şi colaborării
internaţionale în acest domeniu, atât la nivel de Guvern, cât şi la nivelul
administraţiei publice locale şi ONG-lor.

59
 BIBLIOGRAFIE

1. Buga A., E. Bunduchi, V. Gladchi - Ploi acide. Chişinău 2002.

2. Buga A., E. Bunduchi, N. Goreaceva, V. Gladchi - SOS: Natura în
pericol. Chişinău 2002
3. Brumă I. Să valorificăm viabil resursele acvatice. Chişinău 1998.
4. Berca M. R. Moldova - Planul Naţional de acţiuni. Starea mediului
înconjurător.
5. Burlacu T., G.Grigheli - Evaluarea chimică a calităţii apelor potabile
rurale. Chişinău 1999.
6. Capcelea A., I. Toderaş, P. Cocârţă etc; Strategia naţională şi planul de
acţiune în domeniul conservării diversităţii biologice. Ştiinţa 2002
7. Centrul regional de mediu Moldova - Perspectivele integrării ecologice
europene. Chişinău 2000.
8. Centrul regional de mediu Moldova - Legislaţia de mediu a UE. Chişinău
2000.
9. Duca G. - Poluarea în industria metalurgică şi chimică. Chişinău 1996.
10. Goreaceva N., V. Gladchi - Apa şi sănătatea. Chişinău 2002.
11. Melian R. Calitatea apei potabile în localităţile rurale.
12. Robescu D. Bătălia pentru apa vie
13. Raport Naţional. Starea mediului în Republica Moldova în anul 2007 -
2010. Chişinău 2011.
14. Raport Naţional. Starea mediului în Republica Moldova în anul 2004.
Chişinău 2005.
15. Raport Naţional. Starea mediului în Republica Moldova în anul 2005.
Chişinău 2006.
16. Raport Naţional. Starea mediului în Republica Moldova în anul 2006.
Chişinău 2007.
17. Ropot V. Studiul privind calitatea, folosirea şi protecţia apelor în RM.
Cercetări în domeniul chimic.
18. Sandu M. Metode de calcul a conţinutului de elemente din apă.

60
19. Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic - Academia de Stiinte a
Moldovei . Buletin Informativ-analitic.
20. Hotărîrea Guvernului nr. 662 din 13 iunie 2007, p. 46
21. Hotărîrea Guvernului nr. 950 din 25 noiembrie 2013 „Pentru aprobarea
Regulamentului privind cerinţele de colectare, epurare şi deversare
a apelor uzate în sistemul de canalizare şi/sau în corpuri de apă
pentru localităţile urbane şi rurale”.
22. Centru informational de mediu(CIM) Calitatea şi capacitatea de
autoepurare a apelor naturale. p. 43.
23. Circuitul apei, Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor 
U.S. Geological Survey: The water cycle
24. Hotărîrera Guvernului Republicii Moldova nr.1406 din 30 decembrie
2005.
25. Hotărîrea Guvernului nr. 519 din 23 aprilie 2002.

ADNOTARE

61
Lozanu Iana, Dinamica calităţii apelor în Republica Moldova pe
parcursul anilor 2005 – 2014 teză de licenţă, Chişinău, 2017. Teza include
introducere, trei capitole, concluzii, bibliografie din 25 titluri, 60 pagini text de
bază, 22 figuri şi 4 tabele.
Cuvinte cheie: dinamica apelor, poluarea, calitatea apei, poluanţi, resursele de
apă.
Scopul cercetării este de a determina dinamica calităţii apei în baza datelor
prezentate de instituţiile de profil din Republica Moldova pe parcursul anilor
2005 – 2014.
Obiectivele lucrării:
- descrierea surselor acvatice ale Terrei, a apelor Republicii Moldova
şi a principiilor de gestionare a resurselor de acvatice;
- clasificarea surselor şi tipurilor de poluare, cât şi a metodelor de
detectare a poluanţilor,
- stabilirea dinamicii calităţii apei pe parcursul anilor 2005-2014 şi a
managementului resurselor acvatice.
Rezultatele obţinute. Resursele acvatice ale Republicii Moldova constituie 7,21 km
3
apă pe an, inclusiv 1,31 km3 ape de suprafaţă şi 1,1 km3 ape subterane care se formează pe
teritoriul ţării. Restul, adică 4,9 km3 îi revine republicii din râurile transfrontiere Nistru (4,2
km3 ) şi Prut ( 0,7 km 3 ). Unii locuitori din Republica Moldova îi revin anual cca 2300 m 3 de
apă, fiind de aproape de 2,1 ori mai puţin decât media europeană care constituie 4800 m 3. Din
acest consum anual doar 594 m3 este obţinut din sursele locale si 1700m3 din râurile
transfrontaliere Prut şi Nistru. Astfel, putem considera că Republica Moldova se află în
condiţiile unui deficit continuu de umiditate, depinzând de resursele acvatice din exterior.
Calitatea apei râurilor mici, în anii de referinţă, s-a caracterizat print-un grad înalt de
poluare cu ioni de amoniu, nitriţi, compuşi ai cuprului, produse petroliere, fenol, substanţe
tensioactive, substanţe ce degradează biochimic (CBO5), precum şi prin nivelul redus al
conţinutului de oxigen dizolvat în apă. Astfel, în apa r. Bâc, în aval de mun. Chişinău,
concentraţia ionilor de amoniu a atins valoarea de 88,7 CMA, a produselor petroliere – 138,2
CMA, a fenolului – 38,0 CMA, a substanţelor tensioactive – 11,0 CMA, CBO 5 – 58,2 CMA,
precum şi cel mai redus nivel al oxigenului dizolvat în apă (0,14 mg/dm3).
Reieşind din faptul că apa a devenit unul din factorii limitativi în dezvoltarea socio-
economică, procesul dezvoltării durabile prevede gospodărirea raţională a resurselor de apă.
Modernizarea sectorului de alimentare cu apă, evacuare şi epurare a apelor uzate nu poate fi
concepută în absenţa activităţilor în domeniul armonizării cadrului legislativ existent,
supravegherii şi controlului respectării legislaţiei, cercetării şi colaborării internaţionale în
acest domeniu, atât la nivel de Guvern, cât şi la nivelul administraţiei publice locale şi ONG-
lor.

DECLARAŢIE PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

62
 Subsemnatul(a) Lozanu Iana, declar pe răspundere personală că
materialele prezentate în teză de licenţă/master, sunt rezultatul propriilor
cercetări şi realizări ştiinţifice.
Conştientizez că, în caz contrar, urmează să suport consecinţele în
conformitate cu legislaţia în vigoare.

26 mai 2017

Lozanu Iana

63