IMPORTANŢA ANULUI 1918 PENTRU ROMÂNI

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la realizarea visului românilor, adică făurirea
României Întregite.
Primul pas al unificării românilor s-a făcut la 24 ianuarie 1859, prin dubla alegere a lui
Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti.
După Războiul de Independenƫă dintre 1877-1878 au fost adusă la ƫara-mamă şi
Dobrogea, veche provincie românească, dominată de turci. Iar în 1913 Cadrilaterul a trecut de la
bulgari în graniƫele României. Rămâneau în afara graniƫelor ƫării teritorii cu o populaƫie majoritar
românească.
Primul Război Mondial avea să aducă mari schimbări pentru români, dar şi pentru alte
popoare care erau asuprite. După doi ani de neutralitate 1914-1916, diplomaƫia românească a
considerat că România trebuie să intre în război de partea Antantei care era formată din Rusia,
Anglia şi Franƫa. Ele garantau unirea la România a teritoriilor ocupate şi care erau locuite în
majoritate de români.
Anul 1917 a fost cel mai greu pentru România pentru că are loc Revoluƫia Bolşevică în
Rusia, ceea ce a făcut ca să rămânem singuri fără aliaƫi în război. Pe lângă că am pierdut teritorii
a trebuit să încheiem şi o pace ruşinoasă inacceptabilă pe care regele Ferdinand al României nu
a semnat-o niciodată.
Anul 1918 va rămâne pentru români un an al împlinirilor căci a revenit la ƫara-mamă
Basarabia, teritoriul care a fost stăpânit de Rusia dar cu o populaƫie majoritar românească.
Victoria Antantei, din care făcea parte şi România, asupra Puterilor Centrale a dus la
revenirea Cadrilaterului la România. Austro-Ungaria fiind înfrântă în Primul Război Mondial începe
să se destrame. Astfel că rând pe rând cehii, slovacii, sârbii şi maghiarii îşi formează state
naƫionale în teritoriile locuite în majoritate de ei.
Congresul General al Bucovinei, pe data de 15/28 noiembrie 1918, a hotărât unirea
Bucovinei cu Regatul României.
Românii din Transilvania au acƫionat şi ei astfel că la 12 octombrie 1918 are loc la Oradea
o declaraƫie ce proclama independenƫa naƫiunii române.
La nivel local se formează consiliile locale româneşti, conduse de Consiliul Naƫional
Român Central cu sediul la Arad ce era compus din membrii ai Partidulu Social Democrat şi cei ai
Partidului Naƫional Român printre care erau Vasile Goldiş, Aurel Lazăr şi Alexandru-Vaida
Voievod.
Între 13 şi 15 noiembrie 1918 au avut loc discuƫii între Iuliu Maniu şi reprezentanƫii
Guvernului Ungariei, Tisza care au rămas fără rezultat. După aceste discuƫii Consiliul Naƫional
Român Central care era stăpânit de gărzile româneşti, ia decizia să convoace o adunare naƫională
la Alba Iulia.
Adunarea de la Alba Iulia a avut loc la 1 decembrie 1918 şi a reunit 1228 de delegaƫi, aleşi
de peste 100 000 de oameni veniƫi din toate colƫurile Transilvaniei. Delegaƫii au votat în
unanimitate unirea acestei provincii la România.
A doua zi s-au format Marele Sfat şi Consiliul Dirigent condus de Iuliu Maniu, organe care
aveau funcƫia să conducă Transilvania până la unirea deplină cu România.
Actul de la 1 decembrie 1918 nu a însemnat o unire liniştită pentru că Armata Română a
Eliberat Crişana şi Banatul doar în anul 1919 după lupte grele.
Oradea a fost eliberată în data de 20 aprilie 1919 când armata generalului Traian venind
dinspre Cluj-Napoca au măturat ultimele rămăşiƫe ale armatei de ocupaƫie.
Unirea a fost salutată şi de minorităƫile conlocuitoare. Comitetul Săsesc a recunoscut la
Mediaş actul de la 1 decembrie 1918. În acelaşi sens s-au pronunƫat şi reprezentanƫii populaƫiei
evreieşti în ianuarie 1919, iar apoi şvabii şi maghiarii prin Consiliul Naƫional Maghiar de la Târgu
Mureş.