Nume: Mototolea

Inițiala tatălui: C.L

Prenume: Alexandru Florin
Scoala de provenienta: Colegiul National
Gheorghe Munteanu Murgoci
Profesor cordonator: Ana Coman
2056. Metamorfoza lumii Orasul: Brăila
Sectiunea:Creatie Literara
Subsectiunea : a II-a

„Eram acolo, în mijlocul salonului, căzut cu lacrimi în ochi. Nu puteam să aud nimic din
jurul meu. Aveam ochii între-deschiși. O ultima imagine oribilă, erau părinții, care mă luau pe
sus și mă duceam într-un loc. Când mă trezesc, prietenul meu era lângă mine și părinții la fel.
Ieșisem din comă.”…

Stop! Nimănui nu îi pasă de trecut. Bine, poate doar de ce este frumos în el. Dar al meu
nu a fost așa. Deja ajunsesem la o vârstă majoră, unde mă puteam bucura de viață în totalitate.
Dar nu a fost așa. Am avut liniște și o viață frumoasă zece ani. Până în 2056 când răul s-a
întâmplat. Răul făcut de noi, pe acest pământ.

2056, 27 Martie, Ora 21:37

-1…2…3…stai! Biletul de acces pe nava!

-Poftiți!

Devenise prea obositor să fac acest lucru. Să văd scris după scris, imagine după imagine,
bilet după bilet. Mai aveam puțin și visam cu ochii deschiși, dar m-a întrerupt cel mai oribil
sunet: alarmă de plecare, care era așa puternică, încât vibrau pixurile pe birou. Nava va decola în
2 minute. La auzul acestui lucru, m-am ridicat de pe scaun și m-am uitat pe fereastră.
Yellowstone, cel mai mare și periculos vulcan erupsese. Era la doar 100 kilometri de mine, iar
cenușă deja se vedea cum se aproprie ca un glonț. Mi-am luat bagajele pregătite, am urcat în
navă și am decolat. Nu preferam să mă uit în jos. Mii de oameni țipând și încercând să se
adăpostească de ceață. Nu a durat prea mult, iar lavă a acoperit o parte de pe globul Pamantesc.
Totul era un coșmar real... .

2056, 24 Decembrie, Ora 14:23

Am aterizat pe o planetă roșie, călduroasă și plină de praf. Eram pe Marte. Racheta care ajunsese
cu doi ani înainte s-a ocupat de pregătirea planetei. Erau construite baze, iar materialele erau
aruncate peste tot. Cu doi metri mai încolo se putea vedea clar o bulă imensă de vreo 10
kilometri, chiar mai mare, în care se putea respira fără cască. Am intrat acolo, am arătat biletul
VIP și am fost condus într-o peștera destul de frumos aranjată. Era locuința mea. Mi-am lăsat
bagajele și m-am dus în centru, unde era un telescop gigant. M-am uitat prin acesta și am văzut
ceva uimitor. Terra, care încă există. Cel puțin o parte. Era gri colorată toată. Mai puțin o insulă
mică, care era defapt de vreo 10000 km2. Știam sigur că acolo erau oameni. Lavă nu mai era,
deoarece se impietrise în oceane. Dar nici acestea nu mai erau.
 Peisajul de coșmar al planetei Terra se întrerupse brusc când un fenomen bizar apăru. A
început să plouă! Și nu era apă radioactivă. Era apă sărată. A plouat vreo două zile abundent, și
Marte era inundată.

Pe la ora 15, o bubuitură asurzitoare a spart geamuri și alte obiecte din sticlă. Când am
ieșit afară să văd ce se întâmplă la un kilometru de noi era o gaură imensă, cam cât un sfert din
Marte. Era toată piatra de pe Pământ, care se desprinse și făcu o gaură uriașă. Când să ne uităm,
piatra se dizolvă, creeand o cenușă înecăcioasă. Două zile a trebuit să stăm în acea bulă, deoarece
cenușa ne distrugea plămânii. După ce cenușa s-a evaporat în spațiu, cu toții am ieșit și am văzut
că în loc de bucată uriașă de piatră din acea gaură era apă. Apoi a venit întrebarea: De unde apă?
Ne-am uitat prin telescop la planeta Terra. Era maro. Toată bucuria pe care am avut-o s-a
transformat în părere de rău față de cei 99% oameni care au rămas pe Pământ.

„Nu puteam să fiu mai speriat de atât. Mama era o persoană calmă, care mereu avea
răbdare să îmi explice chestiile pe care nu le știam, sau nu eram sigur. Am luat autobuzul în
secunda doi și m-am dus la spital. Pe drum am întâmpinat mai multe greutăți, care mi-au luat
din timp. Autobuzul făcuse accident și nu se mai putea deplasa, plus că blocase toată șoseaua.
Nu aveam de ales, așa că a trebuit să o iau pe jos. Eram la un kilometru distanță. Trebuia să fug
cât de mult mă țineau picioarele. Nu era o problemă foarte mare pentru mine acest lucru, eram
un sportiv foarte bun, cu o rezistență foarte mare. Dar aglomerația ce se făcuse brusc pe stradă
și pe trotuar îmi blocau calea.”

Cuvintele acestea îmi răsunau în cap într-una fără să se oprească. Mi-am dat seama ce
este de făcut: Era Timpul să salvez Terra.