Sunteți pe pagina 1din 11

UNIVERSITATEA ”DUNĂREA DE JOS” GALAȚI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE,SOCIALE ȘI POLITICE


Specializarea: Drept IFR

PERSOANA FIZICĂ
(Referat - Drept Civil. Persoanele)

Îndrumător Științific,

Lect. univ. dr. Vasile Stoica

Student,

Mocanu (Pradaiș) Alina-Valentina


Identificarea persoanei fizice.

 Numele
 Domiciliul
 Starea civilă

Identificarea persoanei fizice este înțeleasă ca individualizarea persoanei în raporturile


civile în care este parte. Individualizarea individului constituie o necesitate generală pentru
multitudinea de relații în care intră, în sensul că însăși societatea are nevoie ca fiecare
component al ei să fie identificat,dar întâlnim și un interes personal,prin care fiecare om este
interesat să se poată identifica în raporturile în care intră. Principalele mijloace de
identificare a persoanei fizice sunt numele, domiciliul și starea civilă.

Personalitatea unei persoane fizice trebuie să apară distinct în relațiile inter-umane, față
de personalitatea unei alte persoane. Prin urmare, legiuitorul consfințește pentru oricare
persoană fizică dreptul la nume stabilit sau dobândit conform prevederilor legii.

Prin urmare, înțelegem prin identificarea persoanei fizice, individualizarea ei în


raporturile juridice, deci determinarea poziției sale în viața juridică.

Numele. În literatura juridică numele este definit ca fiind acel mijloc de identificare a
persoanei fizice, care constă în cuvintele prin care aceasta se individualizează în familie și în
societate, cuvinte stabilite, în condițiile legii, cu această semnificație.

Numele persoanei fizice este un drept subiectiv nepatrimonial. Conținutul acestui drept
cuprinde prerogativele titularului de a purta, de a folosi numele dobândit, posibilitatea de a
cere îndreptarea, rectificarea greșelilor strecurate în actele care cuprind numele, precum și
dreptul de a se opune folosirii numelui de către alte persoane.

Numele, ca drept personal nepatrimonial, are următoarele caractere juridice:

 Legalitatea – numele este recunoscut, ca aptitudine, de lege iar condițiile de


dobândire, modificare sau schimbare sunt stabilite prin lege.
 Egalitatea – regimul juridic al numelui persoanei fizice este același, egal pentru
toți oamenii.
 Inalienabilitatea – semnifică faptul că persoana fizică nu poate renunța la nume și
nici nu poate să îl înstrăineze decât în condițiile prevăzute de lege.
 Intangibilitatea – nici o persoană fizică nu poate fi lipsită de folosința sau
exercițiul dreptului la nume.
 Universalitatea – toți oamenii au dreptul la nume și omul se individualizează prin
numele său oriunde s-ar afla, în spațiu și timp.
 Imprescriptibilitatea – este acel caracter juridic potrivit căruia dreptul asupra
numelui nu se stinge niciodată, indiferent de durata neutilizării lui.
 Personalitatea – înseamnă că dreptul asupra numelui nu se poate exercita prin
reprezentare.
 Obligativitatea – orice persoană are nu numai dreptul, dar și obligația de a purta
un nume.

Numele de familie se dobândește ca efect al filiației, conform prevederilor art. 84 din


Codul Civil. Copilul va dobândi numele de familie al părinților săi. Dacă părinții au nume de
familie diferit, copilului i se va da numele de familie al tatălui sau al mamei, în baza acordului
comun al acestora. Prin filiație se înțelege raportul de descendență dintre un copil și fiecare
dintre părinții lui.

Modificarea numelui de familie reprezintă înlocuirea acestuia ca urmare a


schimbărilor intervenite în starea civilă, în condițiile prevăzute de lege. Modificarea poate
avea loc în cazurile: adopției, încheierii căsătoriei sau divorțului, depunerii cererii de către
persoana interesată la organele de înregistrare a actelor de stare civilă în a cărei rază
teritorială își are domiciliul solicitantul. Modificarea numelui de familie are loc la data
încheierii căsătoriei, când numele lor comun va fi format din numele lor de familie reunite,
precum și pentru unul dintre soți, care ia ca nume, numele de familie al celuilalt soț. În caz
de divorț modificarea numelui de familie are loc doar dacă soții au avut nume comun în
timpul căsătoriei.

Potrivit art. 4 din OG 41 din 2003, cetățenii români pot obține schimbarea numelui de
familie și a prenumelui sau numai a unuia dintre nume, pe cale administrativă, pe baza unor
motive temeinice. Cererea de schimbare a numelui de familie se publică în Monitorul Oficial
și se soluționează de către serviciul public comunitar de evidență a persoanelor. Potrivit art.
17 din același act normativ, ”Dovada schimbării numelui se face cu dispoziția de admitere a
schimbării numelui sau cu certificatul eliberat de serviciul public, pe baza dispoziției de
admitere a schimbării numelui.”

Prenumele individualizează persoana în raporturile de familie, putând fi simplu sau


compus din două prenume. Alin. al doilea al art. 84 prevede că prenumele se stabilește la
data înregistrării nașterii, pe baza declarației de naștere.

Prenumele nu se poate modifica ca urmare a schimbării actelor de stare civilă, spre


deosebire de numele de familie. Pentru a fi schimbat, persoana interesată are deschisă
procedura pe cale administrativă, prevăzută de OG 41 din 2003, mai sus-amintită.

Art. 84 alin.2 prevede în mod expres interzicerea înregistrării prenumelor care


afectează ordinea publică: ”Este interzisă înregistrarea de către ofițerul de stare civilă a
prenumelor indecente, ridicole și a altora asemenea, de natură a afecta ordinea publică și
bunele moravuri ori interesele copilului, după caz.”

Codul Civil stabilește competența primarului localității pe raza căreia a fost găsit
copilul abandonat pentru a stabili numele și prenumele copilului. Astfel art. 84 alin. 3 arată
că: ”Numele de familie și prenumele copilului găsit, născut din părinți necunoscuți, precum și
cele ale copilului care este părăsit de către mamă în spital, iar identitatea acesteia nu a fost
stabilită în termenul prevăzut de lege, se stabilesc prin dispoziția primarului comunei,
orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București în a cărui rază teritorială a fost
găsit copilul ori, după caz, s-a constatat părăsirea lui, în condițiile legii speciale.”

Pseudonimul și porecla sunt două elemente care pot identifica o persoană în


societate sau anumite ramuri de activitate, un supranume dat unei persoane în legătură cu o
caracteristică a acesteia. Alte mijloace de identificare a persoanei pe lângă pseudonim și
poreclă sunt codul numeric personal (CNP) și identificarea pe baza amprentelor genetice.

Domiciliul. Este acel atribut de identificare a persoanei fizice care o


individualizează în spațiu, prin indicarea unui loc având această semnificație juridică.
Conform art. 25, alin. 2 din Constituția României,fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de
a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară, de a emigra, precum și de a
reveni în țară.

Potrivit art. 87 din noul Cod Civil, ”domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta
declară că își are locuința principală.”

Dreptul la domiciliu prezintă caracterele juridice ale oricărui drept nepatrimonial, la


care se adaugă următoarele caractere specifice:

 Unicitatea – la un anumit moment, o persoană fizică are un singur domiciliu;


dacă o persoană fizică are mai multe locuințe, domiciliul este reprezentat de
cea principală.
 Obligativitatea – ca mijloc de individualizare a persoanei fizice, domiciliul
reprezintă nu numai un drept ci și o obligație; conform art. 90 din noul Cod
Civil, reședința va fi considerată domiciliu, când acesta nu este cunoscut; în
lipsă de reședință, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul
ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaște, la locul unde acea
persoană se găsește.
 Inviolabilitatea – interdicția pătrunderii în domiciliul unei persoane fizice fără
încuviințarea acesteia, sub sancțiunea penală pentru infracțiunea de violare
de domiciliu.
 Libertatea alegerii – cetățenii români au dreptul să-și stabilească sau să-și
schimbe în mod liber domiciliul.

Întâlnim mai multe feluri ale domiciliului, în funcție de modul de stabilire:

 Domiciliul de drept comun – este domiciliul pe care îl are persoana fizică cu


deplină capacitate de exercițiu și care este acolo unde ea și-a stabilit în condițiile
legii, locuința statornică sau principală. Dovada domiciliului se face cu cartea de
identitate.

 Domiciliul legal - este definit ca fiind domiciliul stabilit de lege pentru anumite
categorii de persoane aflate sub ocrotire: minorul1, persoana fizică pusă sub
interdicție judecătorească, persoana fizică ocrotită prin curatelă 2.
1
Art. 92 alin.(1),(2),(3),(4) din noul Cod Civil
2
Art.94 din noul Cod Civil
 Domiciliul ales sau convențional – este locuința stabilită de părțile actului juridic
pentru executarea actului, soluționarea eventualelor litigii, comunicarea actelor de
procedură,etc. Potrivit articolului 97 din noul Cod civil, „(1) Părțile unui act juridic pot
să aleagă un domiciliu în vederea exercitării drepturilor şi a executării obligațiilor
născute din acel act. (2) Alegerea domiciliului nu se prezumă, ci trebuie făcută în
scris.”.

 Domiciliul profesional - privește pe profesioniști. Sunt considerați profesioniști


toți cei care exploatează o întreprindere ( art. 3 alin. 2 din noul Cod Civil). Cel care
exploatează o întreprindere are domiciliul şi la locul acelei întreprinderi, în tot ceea
ce priveşte obligaţiile patrimoniale ce sau născut sau urmează a se executa în acel
loc.

Reședința persoanei fizice este locul unde aceasta are locuința secundară și reprezintă un
atribut de identificare în spațiu a persoanei, un drept subiectiv nepatrimonial. Dovada
reședinței se face cu cartea de identitate. O persoană fizică nu poate avea în același timp
decât o singură reședință, chiar dacă are mai multe locuințe (art. 86 alin. 2 din noul Cod Civil)

Starea civilă. Potrivit articolului 98 din noul Cod civil, „Starea civilă este dreptul
persoanei de a se individualiza, în familie şi societate, prin calitățile strict personale care
decurg din actele şi faptele de stare civilă.”

Din punct de vedere al dreptului subiectiv, starea civilă cuprinde următoarele


prerogative:

 Posibilitatea omului de a se individualiza prin starea sa civilă.


 Posibilitatea de a pretinde să fie individualizat, de către alții, prin starea civilă.
 Prerogativa de a apela, la nevoie, la concursul forței coercitive a statului.

Sub aspectul calităților personale, starea civilă cuprinde următoarele elemente: din
căsătorie, din afara căsătoriei, divorțat, văduv, recăsătorit, rudă sau afin cu cineva, bărbat ori
femeie, de o anumită vârstă, născut intr-o anumită localitate, etc.

Conținutul stării civile: filiația persoanei fizice, starea conjugală a persoanei fizice,
sexul, cetățenia, vârsta.
1. Filiația reprezintă raportul de descendență a unei persoane din părinții săi.
Din filiație derivă rudenia3. Filiația este de mai multe feluri: filiația față de
mamă, filiația față de tată, filiația care rezultă din reproducerea umană
asistată medical cu terț donator, filiația din adopție.
2. Starea conjugală înseamnă starea civilă a persoanei fizice în raport cu
căsătoria. O persoană fizică poate avea starea conjugală de persoană
căsătorită sau necăsătorită.
3. Sexul este un element de identificare a persoanei fizice, care se consemnează
în actele de stare civilă, pe baza certificatului medical constatator al naşterii.
4. Cetățenia reprezintă legătura juridică a unei persoane cu un anumit stat şi
este un element de individualizare a persoanei față de alte persoane,
aparținând altor state.
5. Vârsta reprezintă intervalul de timp care a trecut de la naşterea unei persoane
şi până la un anumit moment din viața ei.

Faptele de stare civilă, care dau naștere, respectiv sting starea civilă sunt nașterea și
moartea persoanei fizice. Nașterea reprezintă faptul material, care are consecințe juridice
referitoare la filiația, numele şi cetățenia persoanei fizice. La înregistrarea naşterii, ofițerul
de stare civilă atribuie şi înscrie codul numeric personal al copilului, care se menționează în
certificatul lui de naştere și în toate celelalte acte care privesc persoana fizică.
Moartea( decesul persoanei fizice) reprezintă faptul material, care, pe de o parte, produce
efecte juridice legate de deschiderea succesiunii celui decedat, de încetarea căsătoriei lui, iar
pe de altă parte, conduce la însăşi încetarea stării civile. După întocmirea actului de deces,
ofițerul de stare civilă eliberează declarantului o adeverință de înhumare sau de incinerare a
cadavrului.

Actele juridice de stare civilă. Actele juridice de stare civilă sunt operațiunile
juridice care conduc la crearea sau modificarea stării civile. Astfel de operațiuni juridice sunt
actul de căsătorie, actul juridic de recunoaştere a filiației, față de mamă sau față de tată.

 Actul juridic de căsătorie - reprezintă uniunea liber consimțită dintre bărbat şi


femeie, încheiat în concordanță cu dispozițiile legale, în scopul întemeierii

3
Art. 405 alin. 1 din noul Cod Civil
unei familii şi reglementat de normele imperative ale legii (art. 259 alin. 1 și 2
din noul Cod civil). După îndeplinirea condițiilor de fond şi a celor de formă
premergătoare încheierii căsătoriei, se procedează la încheierea căsătoriei de
către ofițerul de stare civilă.
 Actul juridic de recunoaștere al filiației - este actul unilateral, solemn,
personal şi irevocabil prin care mama sau tatăl recunoaşte un copil ca fiind al
său. Recunoaşterea filiației se poate face în una dintre următoarele trei
forme: prin declarație la serviciul de stare civilă, prin înscris autentic sau prin
testament.

Hotărârile judecătorești - sunt hotărârile pronunțate în soluționarea unor acțiuni


de stare civilă. Acțiunile de stare civilă sunt acele acțiuni în justiție care au ca obiect
elemente de stare civilă. Ele au drept scop stabilirea, contestarea sau modificarea stării
civile. În funcție de obiectul lor, acțiunile de stare civilă pot fi: acțiuni în reclamație de stare
civilă, acțiuni în contestație de stare civilă, acțiuni în modificare de stare civilă.

Actele de stare civilă. Noțiunea de acte de stare civilă are un dublu sens: de acte
juridice de stare civilă, care au ca efect naşterea, modificarea sau stingerea unor elemente
de stare civilă şi de acte (înscrisuri) doveditoare ale stării civile. Actele de stare civilă ( de
naștere, de căsătorie și de deces ) sunt înscrisuri autentice conform art.99 alin. 2 din noul
Cod Civil.

Anularea, modificarea și completarea actelor de stare civilă implică şi


anularea certificatului de stare civilă eliberat în temeiul acelui act, urmată de eliberarea unui
nou certificat ori, după caz, a unui certificat cu menţiuni. Anularea este sancțiunea care
intervine atunci când nu au fost respectate dispozițiile legale ce reglementează condițiile de
valabilitate a actelor de stare civilă (ca înscrisuri). Modificarea actelor de stare civilă
presupune înregistrarea unor mențiuni ce privesc schimbările în starea civilă. Completarea
actelor de stare civilă presupune înregistrarea acestora cu mențiunile omise, atunci când, din
diferite motive unele rubrici au rămas libere, deşi trebuiau completate.
Starea civilă poate fi modificată în baza unei hotărâri de anulare, completare sau
modificare a unui act de stare civilă numai dacă a fost formulată şi o acțiune de modificare a
stării civile, admisă printr‐o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.4

Rectificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor de pe marginea acestora


presupune îndreptarea unor erori materiale comise cu ocazia înregistrărilor de stare civilă.
Rectificarea actelor de stare civilă şi a mențiunilor înscrise pe marginea acestora se poate
face, din oficiu sau la cerere, numai în temeiul dispoziției primarului unității administrativ‐
teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă, cu avizul prealabil al serviciului public
comunitar județean de evidență a persoanei. Dispoziția primarului poate fi contestată la
instanța judecătorească în a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă.

Reconstituirea și întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă. În două cazuri, în afară


de rectificare, nu se cere o hotărâre judecătorească, ci se urmează doar o procedură
administrativă, şi anume, în cazul reconstituirii și a întocmirii lor ulterioare. Cererea de
reconstituire sau de întocmire ulterioară a actului de stare civilă se depune, împreună cu
actele doveditoare, la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau la
ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ‐teritoriale competente să
întocmească actul.

Înregistrările de stare civilă - operațiunile juridice de consemnare, în registrele


de stare civilă, a faptelor şi actelor juridice ce privesc starea civilă, precum şi a altor
elemente, prevăzute de lege, operațiuni efectuate, în condițiile legii, de către organele cu
atribuții de stare civilă.

Există două categorii de înregistrări de stare civilă: întocmirea actelor de stare civilă
(a actelor de naștere, căsătorie, deces) și înscrierea de mențiuni marginale, pe actele de
stare civilă, din registrul de stare civilă (în cazul stabilirii filiației, încuviințării adopției,
divorțului etc.). Organele competente să efectueze înregistrările de stare civilă sunt:
consiliile județene, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti; serviciile publice
comunitare de evidență a persoanelor în unitățile administrativ‐teritoriale unde acestea sunt
constituite; ofițerii de stare civilă din cadrul primăriilor, unităților administrativ‐teritoriale în
care nu funcționează servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor.
4
Art.100 alin. 3 și 4 din noul Cod Civil
Înregistrarea de stat a actelor de stare civilă are importanţă pentru protecţia
drepturilor patrimoniale şi personal nepatrimoniale ale persoanelor fizice, deoarece de
aceste evenimente legea leagă apariţia, modificarea sau încetarea unor drepturi şi obligaţii
de o importanţă majoră pentru persoanele fizice. Astfel, o dată cu naşterea copilului la
părinţi apar drepturi şi obligaţii părinteşti, obligaţii de întreţinere; în legătură cu moartea
persoanei apar drepturile de succesiune a patrimoniului defunctului, dreptul copilului minor
al defunctului la pensie etc. Scopul înregistrării de stat constă în stabilirea unei dovezi
incontestabile a faptului că evenimentele respective au avut loc şi momentul când ele au
avut loc. În unele cazuri legea leagă de înregistrarea actului de stare civilă naşterea
(stingerea) de drepturi, adică stabileşte că drepturile şi obligaţiile corespunzătoare apar sau
încetează doar din momentul înregistrării actelor de stare civilă. Înregistrarea actelor de
stare civilă se efectuează şi în interesul statului, pentru a determina, de exemplu, gradul de
natalitate, mortalitate, etc. Aceste date sunt necesare pentru elaborarea unor prognoze
ştiinţific argumentate de dezvoltare economică şi socială a societăţii.

Proba stării civile – se face prin actele de stare civilă și certificatele de stare civilă.

Prin excepție, starea civilă se poate dovedi, în fața instanței de judecată, cu orice
mijloc de probă, dacă: nu au existat registre de stare civilă, registrele de stare civilă s‐au
pierdut sau au fost distruse în totalitate sau în parte, nu este posibilă procurarea din
străinătate a certificatului de stare civilă sau a extrasului de pe actul de stare civilă,
întocmirea actului de stare civilă a fost omisă sau, după caz, refuzată.

Dovada stării civile poate fi făcută cu alte mijloace de probă şi atunci când se
urmăresc alte efecte (patrimoniale sau nepatrimoniale) decât cele de stare civilă.

Bibliografie.

Internet, site-uri web

Manual Drept civil. Persoanele –Vasile Stoica

S-ar putea să vă placă și