Puncția
sinusului maxilar indicații, tehnica executării.
In cav nazala peretele lateral e reprezentat de : corpul maxilei si osul etmoid.Pe peretele
dat sunt dispuse 3 cornete nazale care atârnă liber in cav nazală.Cele 2 cornete superioare sunt apofize
ale osului etmoid iar cel inferior e independent.Cornetele nazale situate pe peretele lateral delimiteaza
cate 3 meaturi de fiecare parte a cav nazale.
1. Meatul nazal superior e sit intre cornetul superior si mediu. In el se deschid cel posterioare a
osului etmoid.
2. Meatul nazal mediu e intre cornetele mediu si inferior Aici se afla cel anterioare si medii a
osului etmoid , orif sinusului frontal si maxilar.
3. Meatul nazal inferior e delimitat de cornetul nazal inferior si planseul cav nazale.Aici se deschide
orificiul canalului nazolacrimal .
*Toate meaturile nazale in partea posterioara se deschis in ambele parti ale septului nazal.Superior de
cornetul superior e sit orificiul sinusului sfenoidal.Toate meaturile nazale sunt deschise, iar posterior
prin coane comunica cu nazofaringele.
Vascularizarea:1.a. sfenopalatina din art maxilara
2.a. etmaoidale anterioare si posterioare- de la a. oftalmica
3.a. labiale superioare si ram nazale laterale-ambele de la a. faciala
Inervare:-n olfactiv
-n etmoidal ant si post de la n oftalmic
-n infraorbital de la n maxilar,
-n auriculotemporal-din n mandibular
Dura mater începe de la gaura occipitală mare şi se term ină la nivelul vertebrelor S2-3.
în spaţiul epidural se află plexul venos intern bine dezvoltat (plexus venosus vertebralis internus) care
se împarte convenţional în plexurile anterior şi posterior. Venele intervertebrale
pleacă de la venele spinale, de la plexul venos vertebral intern şi se varsă în venele vertebrale,
azigos, hemiazigos şi lombare.
**S-a constatat că venele intervertebrale lezate în timpul operaţiilor nu se reduc, iar la inspiraţie
apare presiunea negativă care favorizează pătrunderea aerului în ele, ceea ce poate duce la
dezvoltarea emboliei gazoase.
Arahnoida prezintă o foiţă subţire fără vase, separată de dura mater prin spaţiul îngust subdural -
spatium subdurale. O fisură mai largă se află între arahnoidă şi pia mater, care poartă denumirea de
spaţiu subarahnoidian (cavitas subarachnoidealis), în care e situat lichidul cefalorahidian. în regiunea
găurii occipitale spaţiul comunică cu cel subarahnoidian şi cisternele creierului, iar prin orificiul de
pe peretele posterior al ventriculului al patrulea - cu cavitatea lui şi cu canalul central al măduvei
spinării.
Pia mater a măduvei spinării prezintă o membrană internă care conţine numeroase vase sanguine. Ea
aderă strîns la măduvă, pătrunzînd în toate şanţurile şi depresiunile ei.
Punctia lombara
I n d i c a ţ i i . Se practică în scop diagnostic pentru a aprecia presiunea lichidului cefalorahidian, în
scop terapeutic pentru a elimina o cantitate de lichid cefalorahidian şi a micşora presiunea, a administra
soluţia medicamentoasă (antibiotice, antiseptice), cu scop de anestezie.
-La adulti puncţia se efectuează între vertebrele L3-4 sau L4-5.
-La copii puncţia lombară se recomandă a o practica între vertebrele L4-5. Palpînd apofizele vertebrelor,
determinăm locul puncţiei. Acul se introduce pe linia mediană a corpului, perpendicular sau puţin oblic
de jos în sus, strict la mijlocul distanţei dintre apofizele spinoase. Străpungem tegumentele: pielea, ţesutul
cellular subcutanat, ligamentele supraspinal şi interspinal, apoi ligamentul galben, dura mater şi
arahnoida. Acul se introduce în profunzime: la vîrstnici - 4-7 cm, la copii aproximativ 3 cm.
9. Cum diferenţiem clinic leziunea a. carotide externe de cea internă? Nivelul optim de ligaturare
al arterei carotide externe și complicațiile ce pot surveni.
Pentru a diferenţia artera carotidă externă de cea internă există un şir de modalităţi anatomotopografice de
care trebuie de ţinut cont In totalitatea lor.
Astfel, artera carotidă externă, spre deosebire de cea internă, care nu dispune în regiunea gîtului de
ramuri, dă un şir de ramificaţii ce urmează în ordinea următoare: a. thyroidea superior, a. lingualis,
a. facialis, a. pharyngea ascendens. Topografic a. carotis externa avansează mai medial şi e mai
superficială decît a. carotis interna care porneşte mai lateral şi în profunzime. Cînd în regiunea
triunghiului carotid este descoperit şi vizibil n. hypoglossus, el intersectează a. carotis interna, situîndu-se
anterior de arteră.
In cazul cînd este necesară ligaturarea arterei carotide externe, ligatura se aplică mai sus de locul
ramificării arterei tiroide superioare. Dacă această arteră îşi ia începutul aproape de bifurcaţia arterei
carotide comune, artera carotidă externă se ligaturează mai sus de locul de plecare a arterei linguale.
Complicaţiile. în caz de ligaturare joasă a arterei carotide externe, la nivelul bifurcaţiei arterei carotide
comune, poate apărea tromboza lumenului arterei carotide interne, adică, practic, va fi obturată şi artera
carotidă comună.
N maxilar iese din craniu prin orif rotundum De la el, de asemenea, pleacă ramuri către dinţii
şi gingiile maxilei, mucoasa cavităţii nazale, palatului, sinusurilor osului sfenoid şi maxilar
maxilar; 2.anestezia la nivelul orificiului oval (anestezie ovală) - pentru analgezia nervului mandibular
Anest. tronculara a n. supraorbitar:
Zone anesteziate: -dintii incisivi si caninul -partial premolarii (in 50% din cazuri)
17. Căile de difuzare a hematoamelor şi colecţiilor purulente din regiunea temporală. Incizii
raționale în deschiderea spațiilor celulare temporale.
PArticularitati:
4 spatii celulare
Spatiu interfascial
Spatiu subfascial
Spatiu subtemporal
Trepanaţia decompresivă poate fi înfăptuită în diferite regiuni ale fornixului cranian, dar cel mai bun
rezultat funcţional se obţine la decompresiunea subtemporală după Cushing.în timpul operaţiei se înlătură
o parte din os şi se secţionează dura mater, acoperind orificiul numai cu ţesuturi moi. Corespunzător liniei
de inserţie a muşchiului temporal, se face o incizie în formă de potcoavă, cu baza orientată spre arcada
zigomatică. Se poate face o incizie lineară, începînd mai jos de proeminenţa osului parietal pînă la
marginea superioară a osului zigomatic.
Hematoamele si colectiile purulente din reg. temporala se pot raspandi in spatiile temporopterigoidian,
interpterigoidian, fosa pterigopalatina
-regiunea submandibulara
-regiunea obrazului
Straturile:
vascularizatia: in stratul subcutanat se situeaza artera temporala superficiala (care este ramura terminal a
arterei carot.externe)si ramurile ei : a.temporala medie (situate in fascia proprie intre foitele superficiala si
profunda in spatiu umplut cu tes.cel.adipos); a.parietala; aa.auriculare anterioare; aa.parotidiene; a.faciala
transversal ;a.zigomaticoorbitala . Aceste ramuri anastomeaza intre ele .
Inervatia :
în spaţiul temporopterigoidian sînt dispuse îndeosebi vasele: artera maxilară cu ramurile ei şi numeroase
vene, care constituie plexul venos pterigoidian.
In spatiul interpterigoidian, de asemenea, trec ramuri ale nervului mandibular (lingual şi alveolar
inferior).
29. Anatomia topografică a regiunii geniene – stratigrafia, vascularizaţia,
inervaţia. Limite :
● superior -regiunea este delimitata de marginea inferioara a orbitei ,
Prima ramură a nervului trigemen este nervul oftalmic senzitiv. El pătrunde în cavitatea orbitală prin
fissura orbitalis superior şi se divizează în nervii frontal, lacrimal şi nazociliar. Nervul frontal, Ia rîndul
său,se divizează în două ramuri: supraorbitară şi supratrohleară.
*în porţiunea posterioară a orbitei, pe partea laterală a nervului optic, între el şi muşchiul rect extern al ochiului,
se dispune ganglionul ciliar de la care pleacă nn. ciliares breves către globul ocular.
33. Scheletotopia şi holotopia glandelor parotide şi tiroide.
Glanda parotidă (glandula parotisj este cea mai voluminoasă glandă salivară şi se află aproape In Întregime
In fosa retromandibulară, care constituie loja glandulară. Glanda parotidă depăşeşte limitele fosei
retromandibulare.
De la partea ei profundă porneşte prelungirea faringiană a glandei, care se îndreaptă spre peretele lateral al
faringelui, contopindu-se cu vase şi nervi, dispuse în spaţiul parafaringian.
Glanda tiroida constă din lobii drept şi stîng şi istm. Istmul glandei, de obicei, este situat la nivelul
inelelor 2-3 ale traheii. în locurile trecerii suprafeţelor anterolaterale ale glandei în cele posteromediale, la
glanda tiroidă aderă componentele pachetului vasculonervos principal al gîtului - a. carotis communis, n.
vagus, v. jugularis interna. La marginea posteromedială a lobilor glandei trec n. laryngeus recurrens.
34. Anatomia topografică a regiunii parotidomaseterice, limite, stratigrafia, locuri slabe, vase şi
nervi.Se repeta (vezi intrebarea 13)
delimitată:
Straturile:
Starturile:
a. Pielea este fina ,foarte mobila contine o cantitate mare de glande sudoripare si
sebacee.
b. Tesutul cellular subcutanat este bine dezvoltat .Aici se afla o depresiune in
care este dispus corpul adipos al obrazului care reprezinta o acumulare de
tesut grasos inglobat intro capsula fasciala densa .
Vena facială însoţeşte artera facială. Ea începe la unghiul medial al ochiului sub
denumirea de venă angulară , anastomozează larg cu venele oftalmice, care, la
rîndul lor, se varsă în sinusul cavernos al durei mater. Vena facială colectează
venele ce vin din regiunile frontală şi orbitală, de la nas, pleoape, obraji, buze şi
bărbie.
Vena retromandibulară se formează prin confluenţa a cîtorva vene temporale
superficiale şi maxilare. Ea colectează sîngele venos din regiunile care sînt irigate
cu sînge de ramurile terminale ale arterei carotide externe - arterele temporală
superficială şi maxilară. Vena retromandibulară se dispune în grosimea glandei
parotide, posterior de ramura mandibulei. în această porţiune a ei se varsă venele
minuscule ale pavilionului urechii, ale articulaţiei temporomandibulare, urechii
medii, glandei parotide. V. retromandibularis coboară în jos şi în regiunea gîtului,
de obicei, se uneşte cu vena facială. Trunchiul lor comun se varsă în vena jugulară
internă.
Reţeaua venoasă profundă e prezentată prin plexul pterigoid şi, de asemenea,
prin plexuri mai mici, dispuse în grosimea muşchilor şi în spaţiul celular
intermuscular al porţiunii faciale profunde. Prin intermediul venelor oftalmice el
anastomozează, dintr-o parte, cu venele faciale superficiale, din cealaltă parte - cu
sinusul cavernos al durei mater. Această particularitate are o im portanţă clinică
deosebită în procesele inflamatorii acute, care pot apărea în regiunea feţei
(furuncule, carbuncule, abcese).
Procesele purulente în jumătatea superioară a feţei, mai sus de linia ce uneşte
unghiurile gurii, frecvent decurg grav din cauza antrenării în procesul inflamator a
venelor feţei (flebite). Acest fapt favorizează propagarea rapidă a infecţici de-a
lungul vaselor venoase în sinus cavernosus. Reflexul sîngelui venos de la faţă, în
condiţii obişnuite, are loc în direcţia venei jugulare interne. în cazurile cînd vena
facială sau afluenţii ei sînt trombaţi sau comprimaţi de ţesuturile edemaţiate ale
feţei, poate avea loc un reflex venos în direcţia retrogradă. Embolul septic în aşa
cazuri poate pătrunde în sinusul cavernos, provocînd o flebită a sinusului,
sinusotromboză, meningită.
39. Porţiunea cerebrală a capului. Repere, proiecția formațiunilor anatomice(pag 105-108 cartea alba)
şi regiuni topografice.
Portiunea cerebrala a capului este delimitata de cea faciala prin linia care trece pe marginea supraorbitala a
osului frontal,pe marginea superioara a arcadei osului zigomatic si spre orificiu extern a conductului auditiv.-
Indicatii:
2.A. carotida ext este situata mai medial si mai superficial ,a. carotida int-mai
lateral si posterior.
Puncte de reper:
• Incizura jugularã;
• Procesele acromiale;
• Tuberculu carotid;
• Cartilajul tiroid;
Proiectii:
• Cordele vocale – imediat inf. de cel mai proeminent punct al cartilajului tiroid;
• Cartilajul cricoid – la nivelul CVI;
• Artera carotidã – o line trasatã intre: sup. –punctul la mijlocul liniei ce uneste
apexul mastoidului si unghiul mandibulei; inf. – piciorusele m.
Sternoclenomastoidean;
-Nervul auricular mare inerv pielea fetei, pavilionul urechii, glanda parotid
Poziţia bolnavului: Bolnavul e culcat pe spate, cu un sul sub umeri, capul este întors
în partea opusă intervenţiei chirurgicale.
● 1.Muşchiul trapez;
● 3.Pachetul vasculonervos;
● 4.Muşchiul omohioidian;
● 5.Muşchiul sternocleidomastoi-dian,
● 6.Muşchiul tirohioidian;
● 7.Muşchiul sternohioidian;
● 8.Muşchiul pielos;
● 9.Laringele;
● 10.Glanda tiroidă;
● 11.Esofagul;
In mediastinul posterior e situată porţiunea toracică a aortei. Ea începe la nivelul corpului vertebrei T4,
iar la nivelul diafragmului (vertebra T11) aorta se prelungeşte în porţiunea ei abdominală , situată în
cavitatea abdominală. Porţiunea toracică a aortei aproape pe tot parcursul ei este situată
la stîngă de linia mediană. Ea are flexiuni în plan frontal şi sagital, care, în fond, repetă configuraţiile
peretelui posterior al cavităţii toracice. Pînă la nivelul vertebrelor Т8-9 aorta e
situată pe suprafaţa laterală stîngă a coloanei vertebrale, iar mai jos - pe suprafaţa anterolaterală stîngă a
corpurilor vertebrale; ea nu intersectează linia mediană. în spaţiul dintre vertebrele
T4 Şi T6 aorta e situată mai în urmă şi în stîngă esofagului, cu peretele ei anterior vin în contact hilul
pulmonar stîng şi nervul vag stîng, posterior - venele intercostale şi hemiazigos,
lateral - ramurile ganglionilor trunchiului simpatic. Corelaţiile aortei cu organele vecine se
schimbă puţin în segmentul inferior al cavităţii toracice (de la vertebra Tix pînă la
Txi). Peretele aortic anterodrept vine în contact cu esofagul, iar cel
posterodrept - cu duetul toracic. Nervul vag stîng e situat între aortă şi esofag.
în aceeaşi zonă sînt localizate anastomoze între nervii vagi, plexul aortic şi
anastomoze între aceste formaţiuni nervoase. în partea posterioară a aortei se află
coloana vertebrală şi vena hemiazigos. Pleura mediastinală stîngă în porţiunea
inferioară trece între aortă şi esofag, acoperind peretele respectiv al aortei.
Pericardul prezintă un sac seros închis, ce înconjoară cordul, porţiunea ascendentă a aortei, trunchiul
pulmonar, orificiile venelor cave şi pulmonare. Pericardul e alcătuit din următoarele straturi: extern
fibros şi intern seros. Pericardul seros constă din foiţa parietală şi foiţa viscerală,. în locurile unde
pericardul trece în foiţa parietală a pericardului seros, se formează sinusuri. Cele mai mari dintre ele sînt:
sinusul transvers, oblic şi anteroinferior.
● Sinusul anteroinferior ocupă locul unde pericardul intră în unghiul format de diafragm şi peretele
toracic anterior. Primele două sinusuri ale pericardului sînt situate pe peretele posterior al
pericardului.
● Partea anterioară a sinusului transvers e limitată de pericard, care înconjoară segmentele
incipiente ale aortei ascendente şi trunchiului pulmonar, partea posterioară - de epicard, care
acoperă atriurile drept şi stîng, de către auriculele atriale şi suprafaţa anterostîngă a venei cave
superioare.
● Sinusul pericardic oblic se află în partea inferioară a sectorului posterior al pericardului. în partea
anterioară sinusul e limitat de epicardul suprafeţei posterioare a atriului stîng, în cea posterioară -
de peretele posterior al pericardului, din stînga - de vena cavă inferioară .
69. Anatomia clinică a glandei mamare. Argumentarea inciziilor tipice în caz de mastită.
Din punct de vedere scheletotopic, la femei gl.mamara e situata de sus in jos
intre coastele III si VII si intre linia parasternala si linia axilara anterioara – in
partile laterale.
Vascularizatia glandei mamare are loc prin ramurile art.toracice interne,
art.toracice laterale, art.toracice supreme si arterelor intercostale II-VII. Venele
profunde insotesc arterele omonime, cele superficiale formeaza reteaua
subcutanata, unele ramuri ale careia se varsa in vena axilara.
** In dependenţă de localizarea procesului purulent în glanda mamară, se disting
abcese subcutanate (antemamare), intralobulare (intramamare) şi
profunde (retromamare). Mastita de cele mai dese ori apare la alăptare din
cauza excitaţiilor mecanice şi a sporirii presiunii in ducturile galactofore.
Limita anterioară (pasajul pleurei costale în cea mediastinală) din dreapta de cele
mai dese ori începe de la domul pleural, situat cu 1-4 cm mai sus de claviculă sau
la nivelul colului coastei I, trece în jos şi medial, intersectînd articulaţia
sternoclaviculară dreaptă, urmează după jum ătatea dreaptă a m anubriului şi
corpului sternal, apropiindu-se de linia mediană anterioară. Din stînga limita pleurii
urmează tot după manubriu şi corpul sternal, deplasîndu-se puţin în stînga de la
linia mediană. La nivelul coastei IV ea brusc înclină în stînga (respectiv incizurii
cardiace), trece în limita inferioară a pleurei la nivelul cartilajului coastei VI. în aşa
mod, în partea superioară şi cea inferioară limita anterioară a pleurei se
îndepărtează formînd două spaţii interpleurale. La spaţiul superior aderă ţesutul
adipos lax şi glanda timică, la cel inferior - cordul acoperit de pericard.
Sectoarele cavitatii pleurale situate in locurile de trecere a unei portiuni a pleurei
parietale in alta sint numite sinusuri (adancituri) pleurale. Se disting
urmatoarele sinusuri pleurale:
1) sinusul costodiafragmal – par, cel mai profund, situat in locul de trecere a
pleurei costale in cea diafragmala;
2) sinusul costomediastinal – par (anterior si posterior), e bine distins in partea
anterioara in locul tranzitiei pleurei costale in cea mediastinala. Cel drept este mai
pronuntat decat cel stang.
Sinusul diafragmomediastinal este cel mai slab dezvoltat.
In mediastinul posterior sînt situaţi esofagul, aorta, nervii vagi, duetul toracic,
venele impară şi semiimpară, ganglionii toracici ai trunchiului simpatic.
Porţiunea toracică a esofagului, de obicei, se împarte în trei segmente:
1. VENA AZYGOS.
● -anterior:-esofagul
● -posterior:-coloana vertebrala
2. VENA HEMIAZYGOS
Raporturi:
● -medial:-canalul thoracic
Glanda mamară are formă de emisferă, a cărei bază e situată pe fascia ce acoperă
muşchii pectoral mare şi serat anterior.
Din punct de vedere scheletotopic, la femei glanda e situată de sus în jos între
coastele III şi VII şi între Unea parasternalis şi linea axillaris anterior - în părţile
laterale.
Vascularizaţia glandei mamare are loc prin ramurile a. thoracica interna, a.
thoracica lateralis, a. thoracica suprema, II—VII aa. intercostales.
Refluxul venos are loc prin venele superficiale şi profunde. Venele profunde
însoţesc arterele omonime, cele superficiale formează reţeaua subcutanată, unele
ramuri ale căreia se varsă în vena axilară (v. axillaris).
Trunchiul vag anterior trimite 2-3 ramificații spre ficat, dispuse între foițele
porțiunii superioare ale micului epiploon și deseori orientate paralel diafragmului. În
unele cazuri, de la ramurile hepatice ce trec prin micul epiploon se desprind filete
spre mica curbură a stomacului și porțiunea inițială a duodenului. De la trunchiul
vag posterior e posibilă deplasarea unei ramuri spre ficat. De la trunchiul vag
anterior pornesc ramificații spre pancreas (cap, corp), iar spre corp și
porțiunea caudală- de la trunchiul posterior. Unele ramificații ale n. vag se
deplasează spre splină și porțiunea inițială a intes. sub.
Esofagul are flexuri in plan sagital si frontal. La nivelul vertebrelor T3-4- este
maximal la la stinga; T5-inclinat spre dreapta pina la T10, apoi spre stinga (a II
flexura). Flexurile sagitale ( le repeta pe cele ale CV) 1)la nivelul T4-5; 2) T8-9.
Vascularizatia:
Inervatia
1. Pielea
5. Lamela profundă:
7. Fascia endotoracică;
9. Pleura parietală.
Refluxul venos are loc prin venele superficiale şi profunde. Venele profunde
însoţesc arterele omonime, cele superficiale formeazăreţeaua subcutanată, unele
ramuri ale căreia se varsă în vena axilară (v. axillaris).
Inervatia se realizează prin ramurile laterale ale nervilor intercostali 2-7, prin
ramurile plexurilor cervical şi brahial. Nervii simpatici formează plexuri pe parcursul
vaselor sanguine.
Nervul frenic drept e situat aproape vertical, însoţit la început de vena cavă
superioară, apoi el intersectează hilul pulmonar în partea anterioară. Mai departe
merge pe suprafaţa laterală a pericardului spre diafragm. Nervul e însoţit de
artera pericardiacofrenică (a. pericardiacophrenic a )- ramură a arterei toracice
interne. Nervul frenic stîng intersectează semicircumferinţa anterioară a arcului
aortei, fiind situat în partea anteromedială a nervului vag. în drum spre diafragm
nervul trece printre pleura mediastinală stîngă şi pericard. Nervii frenici totdeauna
sînt situaţi în partea anterioară a hilului pulmonar, iar nervii vagi - în cea
posterioară. Unele ramificaţii terminale ale lui pătrund în cavitatea abdominală,
participînd la inervaţia peritoneului, ficatului şi ligamentelor lui.
● Lobul inferior: segmentul apical (segmentum apicale (superius); segmentul bazai medial
(cardiac) segmentul bazai anterior segmentul bazai posterior; segmentul bazai lateral
de mastectomie
Refluxul venos are loc prin venele superficiale şi profunde. Venele profunde însoţesc
arterele omonime, cele superficiale formează reţeaua subcutanată, unele ramuri ale
căreia se varsă în vena axilară
Mastectomia este o operatie ce presupune indepartarea intregii glande
mamare, de obicei impreuna cu mamelonul. Aceasta reprezinta inca cea mai
frecventa procedura folosita in tratamentul cancerului de san, desi in anumite
cazuri se poate opta pentru tehnici de indepartare a tumorii cu conservarea sanului.
Pe traseul vaselor limfatice, pe dintele 3 al muşchiului dinţat anterior (m. serratus
anterior), adeseori se află un ganglion limfatic (ganglionul Zorghius). El, de obicei,
mai des ca alţii e atacat de metastaze canceroase.
Stratul toracic profund conţine două artere toracice interne care pornesc de la
semicircumferinţa inferioară a a. subclavia lîngă marginea medială a m. scalenus
anterior. Coborînd în jos, artera toracică internă trece pe suprafaţa posterioară a
cartilajelor costale la o distanţă de 1,5-2 cm de marginea sternală, pe muşchii
intercostali interni, fiind acoperită de fascia endotoracică şi de pleura parietală. La
nivelul arcului costal, artera se divizează în două ramuri terminale - musculofrenică
şi artera epigastrică superioară. Mai jos de cartilajul costal III, a. thoracica interna
contactează cu muşchiul toracic transvers.
86. Topografia sinusurilor pleurale – limitele, profunzimea. Puncția
pleurală Se disting următoarele sinusuri pleurale.
Sinusul costodiafragmal- par, cel mai profund sinus, situat în locul de trecere a
pleurei costale în cea diafragmală. Cel mai adînc loc al acestui sinus (pînă la 6-8
cm) corespunde liniei axilare medii dintre coastele V1I-X.
Sinusul costomediastinal par, e bine distins în partea anterioară în locul tranziţiei
pleurei costale în cea mediastinală. Sinusul drept e mai pronunţat decît cel stîng.
Sinusul diafragmomediastinal e cel mai slab dezvoltat.
Repere externe:
1 claviculele,
5 fosele infraclaviculare,
7 procesul xifoid,
Limitele: