Sunteți pe pagina 1din 63

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………...……… 1

CAP 1. FENOMENUL DE EVAZIUNE FISCALĂ……...……………. 4


1.1 Evaziunea fiscală- definiţie şi caracteristici……………………. 4
1.2 Formele de manifestare ale evaziunii fiscale…………………... 6
1.3 Evaziunea fiscală internaţională………………………………. 10
1.4 Evaziunea fiscala prin companiile offshore………………....… 11
1.5 Evaziunea fiscală, economia subterană şi fenomenul corupţiei..14

CAP 2. CAUZELE, FACTORII FAVORIZANŢI, EFECTELE ŞI


METODELE DE COMBATERE ŞI LIMITARE A EVAZIUNII
FISCALE……………………………………………………………….... 18
2.1 Cauzele evaziunii fiscale……………………………………... 18
2.2 Factorii favorizanţi ai evaziunii fiscale………………………. 19
2.3 Efectele evaziunii fiscale……………………………………... 20
2.4 Metode de combatere a evaziunii fiscale…………………….. 21
2.5 Posibilităţi de diminuare şi menţinere sub control a evaziunii
fiscale…………………………………………………..……... 22
CAP 3. COMBATEREA ŞI LIMITAREA EVAZIUNII FISCALE PRIN
DIRECŢIA FINANŢELOR PUBLICE BUZAU……………………… 23
3.1 Exercitarea activităţii de control fiscal la nivelul DGFP
Buzau......................................................................................... 23
3.2 Structura evaziunii fiscale identificate pe categorii de venituri
fiscale......................................................................................... 27
3.3 Combaterea şi limitarea evaziunii fiscale la impozitele
directe………………………………………………….…….. 28
3.3.1 Evaziunea la impozitul pe profit………………….……… 28
3.3.2 Evaziunea la impozitul pe salarii………………….……... 29
3.3.3 Evaziunea la impozitul pe dividende………….…………. 30
3.4 Combaterea şi limitarea evaziunii fiscale la impozitele
indirecte………………………………………………..…....... 31
3.4.1 Evaziunea la TVA………………………………..………. 31
STUDIU DE CAZ: Rambursarea necuvenită a taxei pe valoarea
adăugată aferentă unor active inexistente………………………...…. 32
3.4.2 Evaziunea fiscală la accize…………………………….... 36
3.5 Combaterea şi limitarea evaziunii fiscale prin Direcţia
Finanţelor Publice Buzau…………………………………… 36
CAP 4. POSIBILITAŢI DE PERFECŢIONARE A CONTROLULUI
FINANCIAR ÎN COMBATEREA ŞI LIMITAREA EVAZIUNII
FISCALE..………………………………………………………………. 40
4.1 Obstacole şi dificultăţi în realizarea controlului fiscal,
depistarea şi combaterea evaziunii fiscale…………………... 40
4.2 Posibilităţi de perfecţionare a controlului financiar în
combaterea şi limitarea evaziunii fiscale în contextual
apartenenţei României la UE………………………………... 42
4.3 Posibilităţi de perfecţionare a legislaţiei în domeniul
combaterii evaziunii fiscale…………………………………. 43
4.4 Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru
prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale………………….. 45

CONCLUZII……………………………………………………………. 47

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………….. 48

ANEXE………………………………………………………………….. 49

2
INTRODUCERE

Definiţa ca fiind o minimalizarea a obligaţiilor fiscale în mod legal şi prin mijloace


de dezvaluire deplina faţa de autoritaţile fiscale, în scopul reducerii obligaţiilor, geneza
evaziunii fiscale este indisolubil legată de stat şi apariţia lui, precum si de modalitaţile de
înterpretare a legilor fiscale în favoarea contribuabililor.
Statul trebuie sa se preocupe sistematic şi eficient de preîntampinarea şi limitarea
fenomenului evaziunii fiscale. Statul prin puterile publice, poate şi sa incite la evaziune
fiscala, urmarind in principal doua scopuri: un scop "pozitiv" argumentat de dorinţa de a
stimula formarea capitalului şi un scop "negativ" reflectat în sprijinirea unor grupuri de
interese, de multe ori de tip mafiot, cu tot cortegiul de consecinţe.
Evaziunea fiscala, unul din fenomenele economico - sociale complexe de maxima importanţa
cu care statele de astazi se confrunta şi ale carei consecinţe nedorite cauta sa le limiteze cât
mai mult, a fost condamnată din totdeauna.În economia de piaţa, organele fiscale se confrunta
cu un fenomen evazionist ce ia proporţii de masa din cauza tentaţiei de a fi sustrase de sub
incidenţa legii veniturilor impozabile cat mai substanţiale.
Economia subterana sau "economia neagra" ( black economy ) ca forma de
manifestare a evaziunii fiscale ( munca la negru, vanzarea ilegala de droguri, prostituţie,
jocuri de noroc, etc. ) e estimata a fi 8% din P.N.B în Marea Britanie, 13% în Suedia, 12% în
Belgia, 11, 5% în Italia, 9% în Franta, Olanda, Canada şi Germania, 8,5% în SUA şi 5% în
Japonia. Semnificaţia problemei e mai mare in ţarile mai puţin dezvoltate unde guvernele pot
întâmpina mari dificultaţi in supravegherea tranzacţiilor care au loc în economie. N. Kaldar
estima frauda fiscala în ţarile lumii a treia, între 4/5 si 9/10 din încasările fiscale prevazute.
Evaziunea fiscală este caracterizată printr-o imprecizie foarte mare, ei asociindu-se
trei sensuri şi o dublă apreciere în ceea ce priveşte legalitatea. Această imprecizie provine de
la diversitatea cuvintelor folosite pentru a desemna mai mult sau mai puţin, acelaşi fenomen:
neîndeplinirea voită de către contribuabili a obligaţiilor lor fiscale legale.
Primul sens ce i s-a atribuit evaziunii fiscale, mai ales între cele doua războaie
mondiale, a fost cel în care frauda îmbracă o formă extensivă, adică noţiunea de evaziune
fiscală este inclusă în cea de fraudă. Cel mai cunoscut sens în care este cunoscută evaziunea
fiscală este ,, arta de a evita căderea în câmpul de atracţie a legii fiscale”. Potrivit acestei
percepţii, evaziunea fiscală este, oarecum, asimilată fraudei. Cel de-al treilea sens constituie
un termen generic şi desemnează totalitatea manifestărilor de ,, fuga” din faţa impozitelor.
Aceasta este o definire în sens larg a evaziunii fiscale, care ajunge să înglobeze şi frauda.

3
Dacă se vorbeşte într-adevăr de fraudă, se vorbeşte în aceeaş măsură de frauda
legală sau legitimă, de frauda ilegală, de abuzul dreptului de a fugi din faţa impozitului; de
libertatea alegerii căii celei mai puţin impozante sau subestimare fiscală, frauda la lege sau
economie subterană.
Confuzia terminologică este, de altfel, cu atât mai importantă, cu cât cuvintele au
sensuri diferite de la autor la autor. Totuşi, cel mai adesea frauda fiscală desemnează, stricto
senso, o infracţiune la lege şi se distinge de evaziunea fiscală care s-ar putea defini şi ca o
utilizare abilă posibilităţilor oferite de lege.
Sunt unele cazuri când unii autori asimilează cele doua noţiuni.
Evaziunea fiscală este o rezultantă logică a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii
imperfecte şi rău asimilate, a metodelor şi modalităţilor defectuoase de aplicare, precum şi
neprevderii şi nerespectării legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot aşa de vinovată ca
şi cei pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune.
Evaziunea legala sau mai bine spus tolerata exprima actiunea contribuabililor de a ocoli legea,
recurgand la o combinatie neprevazuta de legiuitor si deci tolerata prin scaparea din vedere.
Ea nu poate fi posibila decat datorita unei inadvertente sau lacune a legii şi e frecventa mai
ales in epoci cand apar noi forme de întreprinderi sau noi categorii de impozite.
Contribuabilii gasesc anumite mijloace si exploatand insuficientele legislatiei
eludeaza in mod "legal" sustragandu-se in total sau in parte platii impozitelor, tocmai datorita
acestei insuficiente a legislatiei. Procedand astfel contribuabilii raman in limita stricta a
drepturilor lor si statul nu se poate apara decat printr-o legislatie bine studiata, clara, precisa,
stiintifica.
Singurul vinovat de producerea evaziunii prin astfel de mijloace este doar legiuitorul.
Sustragerea de la plata obligaţiilor au fost o preocupare istorică a celor care trebuiau să le
plătească. Multitudinea obligaţiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor ca şi, sau
mai ales, povara acestor obligaţii au făcut să stimuleze, în toate timpurile, ingeniozitatea
contribuabililor în a inventa procedee diverse de eludare a obligaţiilor fiscale.
Amenzile fiscale nu-l vor determina pe contribuabil să declare exact veniturile pe
care le are, ci îl vor determina să ia o serie de precauţii mai minuţioase, pentru a se sustrage
de la obligaţiile sale faţă de stat. Se conturează chiar o psihologie a contribuabilului de a nu
plăti niciodată decât ceea ce nu poate sa nu plătească.
Natura omeneasca are întodeauna tendinţa să pună interesul general în urma
interesului particular; ea este înclinată să considere impozitele şi taxele mai mult ca un
prejudiciu şi nu ca o legitimă contribuţie la cheltuielile publice şi să nu tolereze pe cei care
încearcă să-i micşoreze patrimoniu.

4
În condiţiile economiei de piaţă, organele fiscale se confruntă cu un fenomen
evazionist ce ia proporţii de masă, din cauza tendinţei de a fi sustrase de sub incidenţa legii
venituri cât mai substanţiale.
Juriştii de la începutul secolului au fost ocupaţi de definirea evaziunii fiscale.
Lucrările de specialitate din acea perioadă sunt dovada acestor preocupări. Oraşte Atanasiu
consideră că evaziunea fiscală ca fiind reprezentată de “totalitatea proceselor licite şi ilicite
cu ajutorul cărora cei interesaţi sustrag în total sau în parte averea lor , obligaţiilor stabilite
prin legile fiscale”.
O definiţie unanim acceptată de toţi nu poate să existe, deoarece acest fenomen complex este
tratat de unii autori într-un mod iar de alţii în alt mod. Această neconcordanţă de păreri mai
este dată şi de ambiguitatea procesului la care ne raportăm. Alt element care duce la o
definire diferită de autori este element de fraudă fiscală.
Unii autori propun separarea ei de evaziunea fiscală în timp ce alţii includ acest termen în
definiţia evaziunii.
Părerea noastra este că ar trebui separate definirea evaziunii de definirea fraudei fiscale, însă
apare o nouă dilemă, deoarece aceeaşi definiţie care este dată fraudei fiscale poate fi atribuită
evaziunii ilegale.
Evaziunea fiscala e o notiune foarte dificil de precizat, in plus nu exista o definitie
legala a fraudei fiscale. Daca se vorbeste de frauda se vorbeste in aceeasi masura de frauda
legala sau legitima, de frauda ilegala , de evaziune internationala, evaziune legala, de
evaziune ilegala, de paradisuri fiscale sau de refugii, de abuzul dreptului de a fugi din fata
impozitului, de libertatea alegerii caii celei mai putin impozitate sau subestimarea fiscala,
frauda la lege sau economia subterana.
La noi Iulian Vacarel sugereaza definirea evaziunii fiscale ca fiind "sustragerea de
la impunere a unei parti din materia impozabila".
Evaziunea fiscală este unul dintre capitolele cele mai studiate atât de teoreticieni, cât şi de
tehnicieni în materia fiscală. Cu toate acestea, în pofida a tot ce scrie despre cauzele,
modalităţile, amploarea, controlul sau sancţiunile privitoare la evaziunea fiscală, cuvintele
care desemnează acest fenomen sunt imprecise, iar domeniul pe care-l exploatează este
incert.

5
Cap.1: Fenomenul de evaziune fiscală

1.1 Evaziunea fiscala- definiţie, caracteristici


Sistemele fiscale în totalitatea lor se presupune că ar trebui să fie echitabile, sau dacă
e posibil cât mai puţin inechitabile. Evaziunea fiscală, indiferent de forma de manifestare
constituie un obstacol important în realizarea dezideratului de egalitate în faţa impozitului şi
aceasta în condiţiile în care unii contribuabili se pot sustrage mai uşor de la plata obligaţiilor
fiscale în comparaţie cu alţii. Presupunând concurenţă neloială pe plan economic sau
nemulţumiri în rândurile contribuabililor evaziunea fiscală este un subiect foarte delicat şi
controversata în acelaşi timp.
Evaziunea fiscală este amplificată de cele mai multe ori de lipsa unei educaţii fiscale,
la care se poate adăuga dimensiunea presiunii fiscale, deficienţele legislative şi administrative
ale gestionării impozitelor, de a se sustrage parţial sau total de la plata obligaţiilor fiscale.
Interesul individual primează în faţa celui general al societăţii, chiar şi în situaţiile în care
contribuabilul conştientizează existenţa impozitului.
Pentru a înţelege un fenomen trebuie să începem prin a-l defini: ce este aşadar evaziunea
fiscală?
Una dintre definiţiile propuse de literatura românească de specialitate ar fi:
„evaziunea fiscală se poate defini ca fiind totalitatea procedurilor licite sau ilicite cu ajutorul
cărora cei interesaţi sustrag în totalitate sau în parte materia lor impozabilă obligaţiilor
stabilite prin legile fiscale”.1
Maurice Duverger afirmă simplu şi concis – „există evaziune fiscală, în sensul propriu al
termenului, când cel care ar trebui să plătească impozitul, nu îl plăteşte, fără ca obligaţia
acestuia să fie transmisă asupra unui terţ”. Este trecut cu vederea faptul că în mod indirect
dimensiunea evaziunii fiscale determină, creşterea presiunii fiscale şi limitarea dimensiunii
facilităţilor fiscale pe care statul tinde a le acorda în scop economic şi social. Aceste abordări
surprind natura fenomenului evazionist care apare în societate ca urmare a existenţei
impozitului.
Evaziunea fiscală este veche şi omniprezentă în societate pe cât de veche este şi
existenţa statului şi a legilor fiscale. Plătitorii de impozite au încercat de-a lungul timpului să
se sustragă de la obligaţiile fiscale ce le reveneau, mai întâi prin forţă şi mai apoi prin , iar
ulterior prin manevre active şi ingenioase. Scopul evaziunii fiscale a fost dintotdeauna
apărarea veniturilor sub diferite forme de manifestare în faţa nevoilor crescânde ale statului.
1
Şaguna, Dan, Drosu, Tutungiu, Mihaela, Eugenia, Evaziunea fiscală, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1995, p.20

6
Se poate susţine faptul că evaziunea fiscală constituie un fenomen social cu implicaţii
financiare, care constă în sustragerea contribuabililor de drept de la plata obligaţiilor fiscale ce
le revin, în mod parţial sau total utilizând lacunele legislative sau recurgând la stratagemele
sau ingineriile financiare în scopul ascunderii materiei impozabile.Domeniul de manifestare a
acestui fenomen este tot atât de întins pe cât este de larg şi variat câmpul de aplicare a
impozitelor, totuşi este mult mai pregnant în domeniul impozitelor directe, influenţând asupra
randamentului acestora, comparativ cu impozitele indirecte.
Juriştii români de la începutul secolului au fost preocupaţi de definirea evaziunii
fiscale, lucrările de specialitate scrise în această perioadă sunt dovada acestor preocupări.
Oreste Atanasiu considera evaziunea fiscală ca fiind reprezentată de „totalitatea procedeelor
licite şi ilicite cu ajutorul cărora cei interesaţi sustrag în total sau în parte averea lor,
obligaţiunilor stabilite prin legile fiscale”2. Spre deosebire de această definiţie în doctrină este
dată o definiţie conform căreia prin evaziune fiscală se înţelege „ansamblul sustragerilor
intenţionate de la obligaţiile fiscale, comise nu prin încălcarea directă a legii, ci prin eludarea
ei, cu ajutorul unor acte simulate şi aparent reale”.
Aceste acte juridice simulate slujesc ca acte intermediare, ca manopere frauduloase
fiscale, făcute cu scopul de a se sustrage obligaţiunilor fiscale, ocolind aparent legea, care este
în aparenţă respectată; această definiţie dată evaziunii fiscale nu acoperă în întregime faptele
în care ea se concretizează, întrucât se referă cu precădere la evaziunea fiscală legală.
Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte evaziunea fiscală astfel –
„sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale” sau altfel spus sustragerea de la impunere a
materiei impozabile3.
Niţă Drobotă defineşte evaziunea fiscală în lucrarea „ABC-ul economiei de piaţă
modernă”, drept – „sustragerea de la plata obligaţiunilor fiscale prin transmiterea unor date
eronate privind sursele şi veniturile impozabile”. Putem aprecia şi această definiţie ca fiind
incompletă deoarece evaziunea fiscală se poate concretiza în multe alte acţiuni ale
contribuabililor.
Evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii
imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum şi a unei neprevederi şi nepriceperii
legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot atât de responsabilă ca şi cei care îi
provoacă prin aceasta la evaziune.4

2
Şaguna, Dan, Drosu, Tutungiu, Mihaela, Eugenia, Evaziunea fiscală, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1995, p.58
3
Mrejeru, Theodor, Florescu, Dumitru, Safta, Marieta, Evaziune fiscală – practică judiciară, legislaţie aplicabilă,
Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 2000, p.6
4
Şaguna, Dan, Drosu, Drept financiar şi fiscal, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p. 468

7
Apare astfel evidentă legătura dintre aceste două fapte: o cotă excesivă a impozitului şi
evaziunea fiscală. După modul în care se procedează în activitatea de evitare a reglementărilor
fiscale se face diferenţierea între:
• Evaziunea fiscală legală
• Evaziunea fiscală frauduloasă

1.2 Formele de manifestare ale evaziunii fiscale


Din punct de vedere al procedeelor utilizate de plătitori se disting două forme de
evaziune – evaziunea fiscală legală (licită sau legitimă) şi frauda fiscală (ilicită sau
ilegitimă). Se mai poate considera că frauda fiscală constituie o formă particulară de
manifestare a evaziunii fiscale.
În ţările anglo-saxone această deosebire se face de mult timp, în timp ce evaziunea fiscală
(tax avoidance) este licită întrucât utilizează textele fiscale pentru a apăra mai bine interesele
contribuabililor, frauda fiscală (tax evasion) este ilicită şi este sancţionată prin lege.5
În materie fiscală este, totuşi, dificil de trasat o frontieră între legal şi ilegal; între
aceste două extreme nu există o ruptură, ci o continuitate, care-l duc pe contribuabil din sfera
licită la fraudă după cum reiese din anexa 16.
Din punct de vedere spaţial se pot identifica evaziunea fiscală la nivel naţional – sub
forma evaziunii fiscale legale şi fraudei fiscale, şi evaziunea fiscală internaţională stimulată de
proliferarea paradisurilor fiscale.
Evaziunea fiscală legală
Evaziunea fiscală legală reprezintă un fenomen social, care constă în sustragerea de
către contribuabilii de drept a unei părţi din materia impozabilă, prin utilizarea lacunelor
legislative în favoarea lor. Frecvenţa acesteia este mai crescută în special în perioadele în care
se modifică sau se introduc noi legi, precum şi atunci când statul utilizează în mod deliberat
impozitul, în scopul promovării unor politici economice stimulative în anumite domenii de
activitate, sau faţă de anumite categorii de contribuabili. Lipsa voinţei politice sau
incapacitatea organului legislativ în direcţia elaborării unei legislaţii clare şi precise
constituie factori favorizanţi. Singura soluţie viabilă aplicabilă ar fi modificarea legislaţiei
în scopul eliminării lacunelor legislative şi a permisivităţii unei legi.
Acordarea unor facilităţi fiscale sub forma unor exonerări, scutiri parţiale, reduceri,
deduceri, constituie un cadru favorabil pentru ocolirea sau prevalarea de la plata obligaţiilor

5
Florescu, Dumitru, Coman, Paul, Bălaşa, Gabriel, Fiscalitatea în România: doctrină, reglementare,
jurisprudenţă, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 118
6
Vâşcu-Barbu, T., Bugetul statului şi agenţii economici, Ed. Didactică şi Pedagogică – R.A.; Bucureşti, 1997,
p.126

8
fiscale prin anumite procedee.7 Scutirea impozitului pe imobilele deţinute a unor categorii
sociale (veteranii de război) determină înregistrarea pe numele acestora a imobilelor deţinute
de alţi membri ai familiei acestora, limitarea scutirilor acordate în acest caz la un singur
imobil sau la locuinţa principală poate duce la limitarea evaziunii fiscale.
Acordarea unor scutiri delimitate temporal în cazul înfiinţării de noi societăţi, de la
plata impozitului realizat constituie un alt exemplu. Pentru a se sustrage temporar de la plata
obligaţiilor fiscale, contribuabilul solicită şi obţine înfiinţarea unor noi societăţi cu acelaşi
obiect de activitate, restul societăţilor sunt menţinute într-o stare de cvasi-funcţionare. Acest
procedeu se repetă permanent fără a determina apariţia unor noi forme de organizare şi
exploatare a unor factori de producţie. Societăţile de persoane au dreptul de a opta în unele
ţări, ca venitul realizat să fie impus regimului fiscal aplicat societăţilor de capital sau
persoanele fizice, cum nivelul cotelor şi facilităţile fiscale sunt mult mai avantajoase în cazul
alegerii primului regim, apare o evaziune fiscală legală. Neimpunerea veniturilor aferente
depozitelor bancare şi a celor provenite din plasamente sub formă de titluri financiare
obligatare constituie un alt exemplu.
Un alt caz este posibilitatea supraevaluării cheltuielilor generale ale societăţilor, prin
realizarea unor cheltuieli fără justificare economică şi excesive.
Supraevaluarea amortizării, prin constituirea pe baza metodelor legale a unui fond de
amortizare într-un cuantum superior investiţiilor necesare constituie o modalitate de
diminuare legală a bazei impozabile. Un exemplu de evaziune legală apare în cazul impunerii
beneficiilor agricole – daca veniturile determinate sunt inferioare venitului real, obligaţia
fiscală suportată de venitul real, este inferioară în raport cu celelalte venituri calculate. Astfel
în toate cazurile în care un venit este stabilit după norme sau criterii exterioare, care determină
un venit impozabil inferior celui realizat, apare o evaziune legală. În asemenea situaţii
administraţia fiscală nu poate stopa cazurile de evaziune şi nu poate solicita plata obligaţiei
fiscale sustrase.
Existenţa „paradisurilor fiscale” – reprezintă o posibilitate suplimentară de producere
a evaziunii fiscale legale prin stabilirea domiciliului şi respectiv a sediului social în cazul
persoanelor fizice şi societăţilor tip holding, bănci, companii de asigurări, trusturi.8
Modificări ale cadrului legislativ sunt utilizate de guvernele ţărilor ca expresie a limitării
fenomenului evazionist.
Venitul total al membrilor familiei poate fi împărţit, în mod egal, între aceştia,
indiferent de contribuţia fiecăruia la realizarea lui, pe această cale obţinându-se o diminuare a

7
Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, p. 349
8
Florescu, Dumitru, Coman, Paul, Bălaşa, Gabriel, Fiscalitatea în România: doctrină, reglementare,
jurisprudenţă, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 113

9
cuantumului impozitului pe venit care este datorat statului; scăderea din venitul impozabil a
cheltuielilor de protocol, reclamă, publicitate, indiferent dacă au fost făcute sau nu ş.a.9
Frauda fiscală
Frauda fiscală – o evaziune fiscală ilicită sau nelegitimă, care presupune eludarea în
mod deliberat a legislaţiei fiscale, fiind sancţionată de lege prin măsuri pecuniare şi privative
de libertate. Definit ca un fenomen social cu implicaţii asupra finanţării obligaţiilor publice,
frauda fiscală constă în ascunderea ilegală în mod parţial sau total a materiei impozabile de
către contribuabili, în scopul de a reduce sau elimina obligaţiile fiscale care le revin. Frauda
fiscală constituie o problemă morală deoarece accentuează inegalitatea dintre contribuabilii
frauduloşi şi cei care se achită onest de obligaţiile fiscale care le revin.
Din punct de vedere social frauda influenţează asupra presiunii fiscale, iar sub aspect
economic influenţează jocul normal al concurenţei.10
Este un fapt constatat că amploarea evaziunii fiscale este mai mare în ţările latine
comparativ cu ţările anglo-saxone şi nordice. Posibilităţile practice de a comite fraude,
imaginaţia contribuabililor reprezintă mai degrabă stimulente pentru producerea evaziunii
fiscale decât corectitudinea morală sau nivelul de viaţă.
Este mai dificilă comiterea unei fraude în cazul veniturilor salariale care sunt declarate
la fisc de societate în cazul impozitului pe venitul net global, sau pentru care societatea
calculează şi virează impozitul ca în cazul impozitului prin stopaj la sursă, decât atunci când
contribuabilii sunt implicaţi în diverse activităţi economice aducătoare de profit. La fel în
cazul veniturilor obţinute din plasamente în titluri financiare, datorită controlului fiscal
efectuat în mod indirect (încrucişat), atât asupra organismelor bancare care intermediază
recompensarea titlurilor financiare, gestionarea portofoliilor cât şi asupra contribuabililor
investitori în asemenea plasamente. În schimb frauda este frecventă în cazul impozitului pe
societate, pe vânzările de bunuri mobile, a fondurilor de comerţ, a succesiunilor şi chiar a
TVA.Deşi evaziunea fiscală este reprezentată în practică de o diversitate a procedeelor, este
posibilă o clasificare a fenomenelor de evaziune fiscală ilegală – fraudă tradiţională,
juridică, contabilă, prin evaluare.11
Evaziunea fiscală frauduloasă se întâlneşte pe o scară largă şi se înfăptuieşte cu
încălcarea prevederilor legale, bazându-se, deci, pe fraudă şi pe rea credinţă. Drept urmare,
acest fenomen antisocial trebuie combătut puternic, fiindcă sustrage de la bugetul public un
9
Mrejeru, Theodor, Florescu, Dumitru, Safta, Marieta, Evaziune fiscală – practică judiciară, legislaţie aplicabilă,
Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 2000, p.9
10
Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, p. 350
11
Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, p. 361

10
volum important de resurse financiare care ar putea fi folosit pentru acoperirea unor cheltuieli
de ordin social sau economic.12
Pentru a putea înţelege dar şi cuantifica mai bine efectele evaziunii fiscale este
prezentată în continuare o evoluţie a evaziunii fiscale identificate în România, în perioada
1997-2007 (anexa 2).
Disciplina fiscală la nivel naţional dar şi atitudinea organelor abilitate în descoperirea
şi sancţionarea evaziunii fiscale frauduloase sunt relevate de următoarele date, date care
privesc numărul verificărilor şi rezultatele acestora pentru perioada menţionată. Datele
prezentate denotă faptul că deşi, numărul verificărilor efectuate de organele de control şi
numărul contribuabililor depistaţi că au încălcat legislaţia fiscală, au scăzut, fiecare, în
perioada menţionată, cu circa 57%, frecvenţa cazurilor de evaziune fiscală s-a menţinut, mai
ales după anul 2000, aproximativ constantă, în jur de 40% din numărul verificărilor efectuate.
Menţinerea aproximativ constantă a frecvenţei evaziunii fiscale, ca indicator care descrie
disciplina fiscală, poate fi apreciată prin faptul că, în această perioadă, conformarea fiscală a
contribuabilului român nu a suferit îmbunătăţiri. Din contră, luând în considerare uşoara
creştere a frecvenţei evaziunii fiscale identificate, în perioada 1998 – 2007, se poate observa
că numărul celor care se sustrag impunerii prin orice mijloace ilegale a crescut, astfel dacă în
1998 din 100 de evazionişti se depistau 31 de evazionişti, în 2002 numărul lor ajungea la 40,
iar în anul 2006, 44 de evazionişti.
Organizarea controlului fiscal şi îndreptarea acestuia către contribuabilii cu risc sporit
din punct de vedere al evaziunii fiscale reprezintă un fapt important în depistarea
evazioniştilor, pe de altă parte sporirea uşoară a frecvenţei cazurilor de evaziune fiscală poate
fi apreciată şi ca o îmbunătăţire a activităţii de identificare a cazurilor de evaziune fiscală. Cu
o anumită marjă de eroare se poate uşor constata că ceva mai puţin de jumătate din
contribuabilii români se sustrag, prin procedee ilicite, de la plata obligaţiilor fiscale.
Reducerea numărului de verificări efectuate şi, în acelaşi timp a probabilităţii ca un
contribuabil evazionist să fie descoperit, determină o reducere a costurilor actului de control
fiscal, dar neavând în acelaşi timp un impact favorabil asupra gradului de conformare fiscală a
contribuabilului român.

1.3 Evaziunea fiscală internaţională

12
Văcărel, Iulian, Finanţe publice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006, p.432

11
Origini şi caracteristici
Evaziunea fiscală internaţională încurajată de existenţa unor mici entităţi juridice cu
statut special sau de tip statal, cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de
paradisuri sau oaze fiscale, nu este un fenomen caracteristic doar lumii contemporane,
fenomenul existând din toate timpurile. După cel de-al doilea război mondial însă se
înregistrează o creştere a importanţei paradisurilor fiscale. Unul dintre principalele motive ar
fi fost după D.K. Eiteman şi A.L. Stonehil creşterea numărului filialelor unei societăţi-mamă.
Aceste filiale la origine au servit extinderii societăţilor mamă în străinătate, pe picior de
egalitate cu alte societăţi din ţări care permiteau anumite amânări fiscale şi pentru a servi ca
loc de refugiu pentru capitalurile destinate a fi repatriate sau reinvestite. La o dată ulterioară
urmând ca filialele străine să fie utilizate ca mijloc de evaziune fiscală.
În conformitate cu acest scop, filialele au început să fie implantate în ţări cu monedă
stabilă, care nu exercitau un control al schimburilor, aveau un sistem bancar fiabil şi un
guvern care încuraja investiţiile străine pe teritoriile lor, dar impuneau slab profiturile
investitorilor străini sau beneficiile societăţilor rezidente, precum şi dividendele vărsate de
filiale societăţii-mamă.
Definiţiile date paradisurilor fiscale diferă de la autor la altul, astfel în Raportul Gordon apare
următoarea definire „paradisul fiscal este orice ţară care este considerată ca atare şi care se
vrea astfel”. Roger Brunet – „se numeşte paradis fiscal un teritoriu în care persoane fizice sau
societăţi au impresia de a fi mai puţin impuse decât altundeva”. Putem trage concluzia că
definiţiile date paradisurilor fiscale nu sunt satisfăcătoare. A considera paradisul fiscal drept
un mijloc de producere ca fraudelor fiscale apare în opinia unor analişti puţin exagerat,
această afirmaţie are ca suport faptul că de regulă frauda fiscală este sancţionată pecuniar şi
penal, în timp ce contribuabilii care utilizează avantajele oferite de aceste entităţi teritoriale nu
sunt sancţionaţi. Aşadar este mai corect a susţine că paradisul fiscal constituie un mijloc, un
instrument prin care se realizează evaziunea fiscală internaţională, de către contribuabilii
care caută un tratament fiscal mai avantajos.

Clasificarea paradisurilor fiscale


Orice ţară poate deveni un paradis fiscal (dacă aceasta are un anumit obiectiv
economic) sau poate să înceteze de a mai fi considerată astfel. Obiectivul nu este împărţirea
entităţilor teritoriale într-un mod permanent valabil, ci mai mult de a reliefa considerentele
pentru care se atribuie unor entităţi un astfel de calificativ. Paradisurile fiscale se pot
clasifica în – principale şi secundare13. În cadrul celor principale se pot identifica şase tipuri
13
Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, p. 354

12
de ţări, această împărţire are la bază principalele dispoziţii legale căci în realitate multe ţări
aparţin mai multor categorii:
I. ţări care nu aplică nici un fel de impunere asupra veniturilor şi creşterilor de capital –
„zero havens” pentru persoane fizice (Bahamas, Bahrein, Bermude, Insulele Cazman,
Nauru, Saint-Vincent, Turks şi Caicos, Vanuatu şi Principatul Monaco).
II. ţări în care impozitul pe venit sau beneficiu este stabilit pe o bază teritorială (Costa
Rica, teritoriul Hong Kong, Liberia, Malaiesia, Panama, Phlipine, Venesuela, Marea
Britanie – pentru societăţile nerezidente). În aceste ţări contribuabilii beneficiază de o
exonerare a beneficiilor, obţinute prin operaţiuni realizate în afara teritoriului.
III. ţări în care cotele de impunere sunt un pic ridicate (Liechtenstein, Elveţia, Insulele
Virgine britanice, Antilele olandeze, Jersez, Guernesez, Man, Irlanda), cotele au un
nivel scăzut, întrucât sunt astfel stabilite de state sau ca urmare a unor reduceri de cote,
datorate acordurilor fiscale privind dubla impunere.
IV. ţări care oferă avantaje specifice societăţilor de tip holding sau societăţilor off-shore
(Luxemburg, Singapore, Ţările de jos)
V. ţări care oferă exonerări fiscale industriilor create în vederea dezvoltării exporturilor –
Irlanda pentru societăţile create înainte de 1981.
VI. ţări care oferă alte avantaje specifice anumitor societăţi (Antigua, Anguilla, Grenada,
Jamaica, Barbados).

1.4 Evaziunea fiscală prin companiile offshore


Expresia „offshore” a fost utilizată pentru prima dată, după unele aprecieri, în
practica juridică prin care se judecă acordarea, în anumite condiţii, a unor avantaje fiscale
întreprinzătorilor. Tradusă în limba română, expresia offshore înseamnă în larg sau dincolo
de ţărm; prin urmare, companiile offshore sunt acele societăţi comerciale care îşi au stabilit
sediul social într-un alt loc decât cel sau cele în care îşi desfăşoară preponderent activitatea
profitabilă (activitate pe care o raportează valoric şi o înregistrează în vederea impozitării
acolo unde îşi are sediul compania).14 Practica offshore a fost adoptată drept comportament
fiscal, pentru prima dată, în insulele de pe coasta de est a SUA (British Virgin Island”s şi
Bahamas), precum şi în cele din canalul Mânecii (Guernsey, Jersey şi Sark).
Scopul principal al investiţiilor în societăţile offshore îl constituie evitarea impozitării
veniturilor realizate din investiţii personale; este de remarcat că cele mai multe persoane care
investesc în aceste societăţi provin din ţările dezvoltate unde există o legislaţie severă, iar

14
Minea, Mircea, Ştefan, Costaş, Cosmin, Flavius, Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului III, Ed. Rosetti,
2006, p.278

13
evitarea acesteia este aproape imposibilă. Activitatea abundentă a paradisurilor fiscale îşi au
originea, în cele mai multe cazuri, în încercarea autorităţilor locale de a-şi asigura resursele
financiare necesare, prin acordarea de facilităţi fiscale şi atragerea unor firme şi instituţii
financiare puternice. Crearea unui mediu financiar stimulativ a generat atragerea în aceste
teritorii a unor mari bănci, filiale ale unor societăţi de asigurare, fonduri mutuale, a firmelor
de consultanţă financiară şi a unui mare număr de specialişti din domeniul afacerilor –
manageri, brokeri, auditori ş.a. Explozia paradisurilor fiscale a determinat dezvoltarea, fără
precedent, a construcţiilor de locuinţe de lux, a mijloacelor de transport, a serviciilor şi
comerţului, ceea ce a generat crearea de noi locuri de muncă în aceste ţări.
Mecanismele offshore constau în crearea unei societăţi într-un stat care acordă
facilităţi fiscale şi realizarea de afaceri comerciale, financiare, prestări de servicii cu firme
situate în afara statului respectiv; aceste societăţi sunt scutite de la plata impozitului pe profit,
a celui pe creşterea de capital, pe dividende, pe dobânzi ori pe alte venituri.
De exemplu, dacă o firmă din România exportă o marfă şi obţine un profit de 2.000.000
EURO, va trebui să plătească, în condiţiile actuale, un impozit pe profit de 320.000 EURO,
iar dacă suma rămasă se va repartiza integral ca dividend va trebui să mai plătească şi un
impozit pe dividende de 168.000 EURO (1680000*10%). Venitul net total rămas societăţii în
România după impozitarea profitului şi a dividendelor este de 1.512.000 EURO (2.000.000-
320.000-168.000). Dacă societatea din România nu face exportul direct ci, printr-o firmă
offshore proprie, la preţuri foarte mici, va putea înregistra aproape întregul profit de
2.000.000 EURO în contul acesteia şi nu va plăti impozit pe profit şi nici impozit pe
dividende. În continuare, firma din România va avea grijă să nu repatrieze profitul obţinut în
societatea offshore, întrucât va fi impozitat, ci să-l readucă în ţară sub alte forme ca: investiţii,
cheltuieli de reprezentare, sponsorizări, credite, salarii ş.a., ocolind prevederile legislaţiei
fiscale. Evoluţiile din ultimii ani au demonstrat că din ce în ce mai multe ţări renunţă la
prevederile legislaţiilor fiscale naţionale, în schimbul atragerii cât mai multor investiţii
aducătoare de venituri şi creatoare de locuri de muncă. Acordarea facilităţilor fiscale este
asociată de statele paradisurilor fiscale cu garantarea unei maxime confidenţialităţi faţă de
afacerile investitorilor străini, concretizată în instituirea de măsuri severe de sancţionare a
oricăror scurgeri de informaţii care ar demobiliza investitorii şi ar determina retragerea lor în
ţările de origine; statele care domiciliază paradisurile fiscale îşi asigură cele mai mari venituri
bugetare din activităţile offshore, concomitent cu rezolvarea unor probleme sociale privind
ocuparea forţei de muncă. În acest context apar diferite scandaluri pe plan internaţional,
analiza evoluţiei paradisurilor fiscale evidenţiază că, cu puţini ani în urmă, de avantajele

14
oferite fiscale ale offshore-urilor se bucura o pătură restrânsă de oameni bogaţi din ţările
dezvoltate.
Evaziunea fiscală prin firme offshore în România
O primă consideraţie legată de firmele offshore ar fi cea legată de cota unică de 16%;
mulţi analişti financiari consideră că profitul unei firme poate creşte cu până la 10 - 14%,
dacă îşi înregistrează un offshore. Dacă se efectuează un import la un preţ cu 30-40% mai
mic, se trece factura prin firma offshore, după care se reface şi se adaugă venitul de 30-40% şi
în final se facturează către firma-mamă din România. În acest fel, se va impozita profitul de
30-40% prin firma offshore, iar impozitul poate varia de la o taxă fixă până la 10%; astfel, în
condiţiile introducerii cotei unice de 16%, înregistrarea unei firme offshore poate aduce
beneficii importante. Directorul unei firme de consultanţă pentru înregistrarea unei firme
offshore (Consulco Romania SRL), susţine că în cazul unor investiţii transfrontaliere, firmele
pot utiliza avantajele convenţiilor de evitare a dublei impozitări sau beneficiile ce decurg din
directivele Uniunii Europene referitoare la impozite.
Unul dintre cele mai relevante exemple din România în derularea afacerilor prin
intermediul firmelor offshore este cel al omului de afaceri Ion Ţiriac; acesta şi-a construit un
sistem perfect prin care valuta obţinută în România ajunge la firmele offshore în Cipru, statul
român impozitând un procent nesemnificativ. Grupul Ţiriac Auto este susţinut de o întreagă
reţea de firme înmatriculate la aceeaşi adresă – etajul 4, Julia House, strada Themistokli Dervi
nr.3, Nicosia, Cipru.
„Auto Rom SRL”, firma prin care Ion Ţiriac distribuie mărcile Mercedes-Beny,
Chrysler şi Jeep, este deţinută în proporţie de 100% de două offshore-uri din Cipru (începând
din 2003 nu mai este jurisdicţie offshore, ci onshore deoarece are impozitul pe profit de 10%
în loc de 4,25%) Cel mai important este „Uphall Trading Limited”, ce deţine 90% din
acţiunile „Sc Auto Rom SRL”; la rândul ei, societatea „Uphall Trading Limited” este deţinută
de firma „Ţiriac Holdings Limited”. „Ţiriac Holdings” aparţine de fapt firmei „ABACUS
Limited”, care la rândul ei face parte din firmele deţinute de omul de afaceri. Celelalte 10%
din „Auto Rom SRL” apar sub numele firmei „Rosenlew Limited” ş.a.
Exemplul prezentat este cel al aplicării mecanismului „offshore în offshore” prin care
profituri importante nu sunt impuse impozitării, făcând astfel loc unei evaziuni fiscale
neconmensurabile. „SC Romcar SRL”, „Hyunday Auto Romania SRL”, „Ţiriac Leasing SA”
ş.a. sunt alte firme deţinute de Ion Ţiriac prin intermediul unor firme offshore; fără a fi
suspectat de spălare de bani, autorităţile au raportat în anul 2004 faptul că numai în 2004 au
fost „spălaţi” aproape 300 de milioane de euro. Potrivit Oficiului Naţional de Prevenire şi

15
Combatere a Spălării Banilor, cele mai mari sume de bani sunt scoase din România prin
intermediul firmelor offshore; printre destinaţiile cele mai cunoscute figurează Cipru.
În România, cele mai multe companii offshore activează în domenii precum industria
lemnului, agricultură, chimie, construcţii, consultanţă, metalurgie, comerţ. Potrivit unor studii
realizate, România este o destinaţie offshore atractivă pentru piaţa serviciilor. România are
câteva avantaje, inclusiv o mână de lucru calificată la un preţ competitiv şi un cost redus al
iniţierii unei afaceri, dar infrastructura ţării şi climatul de afaceri au nevoie de îmbunătăţiri.

1.5 Evaziunea fiscală, economia subterană şi fenomenul corupţiei


Între evaziune şi corupţie există un raport de intercondiţionare, corupţia favorizând
apariţia sau, mai degrabă, expansiunea evaziunii fiscale, iar aceasta din urmă susţine şi
alimentează fenomenul corupţiei. Cert este că posibilitatea de eschivare de la plata
impozitelor şi sancţiunilor aplicate, printr-o „înţelegere” cu inspectorii fiscali (români), uşor
coruptibili, atât din cauza nivelului redus de salarizare a acestora, cât şi prin lipsa unei
integrităţi şi demnităţi profesionale date şi de o slabă educaţie fiscală, a ridicat esenţial
atractivitatea evaziunii fiscale şi numărul celor care se complac în aceasta (potrivit unui studiu
realizat de Banca Mondială, în anul 2007, aproximativ 27% din firmele române plăteau mită
inspectorilor fiscali).
Evaziunea fiscală şi corupţia sunt stări ale economiei, ale comportamentului
economic şi social al indivizilor şi oamenilor politici. La nivelul contribuabilului, persoană
fizică, de cele mai multe ori acestea scapă dezaprobării publice sau sunt o parte neglijată, din
considerente pragmatice: nu-l ating în mod direct şi concret şi este binecunoscut faptul că
aceste fenomene nu pot fi eradicate, ci cel mult efectele acestora pot fi limitate.
Cercetătorul acestor fenomene trebuie să fie lucid şi să desprindă adevăratele lor cauze
şi urmările benefice, să identifice pe adevăraţii beneficiari şi pe perdanţi, să arate raportul real
de forţe dintre cei care sunt protagoniştii acestor fenomene şi cei care, din diferite raţiuni, se
opun fenomenelor, şi, dacă este posibil să vină cu soluţii. Fenomene de genul evaziunii fiscale
şi corupţiei îşi au originea în limitarea de către autoritatea de impunere (statul) a unor drepturi
naturale ale omului (de a-şi desfăşura activitatea pe care o doreşte, de a avea acces la resurse,
fără bariere administrativ-birocratice, ci numai pe bază de negociere şi concurenţă). Întinderea
acestor fenomene depind şi de starea de bunăstare a celor care sunt nevoiţi sau se decid să
recurgă la ele; cu cât această stare este mai precară, cu atât mai des şi mai pronunţat vor
recurge la ele.
Pentru mulţi analişti, evaziunea fiscală este una din maladiile societăţilor moderne,
alături de corupţie şi altele; pentru alţii, puţini se pare, ea este o atitudine şi manifestare brută

16
a democraţiei. Ca orice fenomen complex, evaziunea fiscală nu se lasă uşor explicată şi cu
atât mai mult eradicată. În acest context apare o teorie a persistenţei evaziunii fiscale15
conform căreia cercetătorul fenomenului trebuie să privească echidistant interesul individual
şi cel al statului în ceea ce priveşte evaziunea fiscală; cu cât înclinaţia contribuabilului spre
evaziune fiscală este mai mare, cu atât va fi înregistrată o pierdere mai mare de venituri
fiscale din partea statului. Pe termen scurt, evazioniştii au de câştigat, în timp ce statul
(bugetul acestuia) are de pierdut. Pe termen lung au de pierdut ceilalţi contribuabili care nu
recurg la evaziune fiscală, prin ridicarea posibilă a fiscalităţii pentru completarea resurselor
financiare publice diminuate de evaziune. Prin evaziune fiscală, puterea publică are de pierdut
mai mult decât decât o nerealizare de resurse bugetare. Pierderea efectivă constă în
nerealizarea programului politic de guvernare şi în împiedicarea îndeplinirii unor aspiraţii
fireşti pentru puterea politică şi administraţia publică: putere, credibilitate, avantaje materiale
ş.a.
Pe termen lung, în urma evaziunii fiscale s-ar putea să aibă de câştigat economia în
întregul ei, dacă eficienţa cu care sunt utilizate resursele rezultate din evaziune este mai mare
decât cea pe care ar fi obţinut-o guvernul pentru aceste fonduri. Este util să esenţializăm, în
faţa evaziunii fiscale sunt puse trei părţi – două părţi active (statul şi evazionistul) şi o parte
pasivă (neevazionistul). Dacă cele două părţi active au în mod evident ce pierde, respectiv ce
câştiga, a treia parte, aparent, nu are nici ce pierde şi nici ce câştiga din evaziunea fiscală a
altora. Totuşi, pe termen lung, cel care nu recurge la evaziune fiscală, aşa cum am arătat, ar
putea să suporte o creştere a sarcinii fiscale datorită golurilor produse în bugetul de stat de
către evazionişti. El poate anticipa acest proces dar nu este sigur că va lua hotărârea, în acest
context să recurgă şi el la evaziune. Cei mai mulţi neevazionişti nu o vor face nici în
continuare, fie că nu merită riscul (riscul este prea mare comparativ cu beneficiile), fie au
aversiune pentru acest gen de fenomene. În acelaşi timp dacă semnalele sunt puternice în
legătura cu aria extinsă a evaziunii fiscale sau puterea publică s-a discreditat în faţa (prin lipsa
măsurilor ferme împotriva evazioniştilor sau prin implicarea puterii în aceste fenomene),
există toate şansele ca numărul evazioniştilor să crească, fiind posibil ca fenomenul să scape
de sub control.
Între evaziune fiscală şi corupţie, există unele diferenţe, cum ar fi:
 evaziunea fiscală urmăreşte „ascunderea” unei părţi din câştigul individual faţă de stat,
iar corupţia urmăreşte crearea condiţiilor ajungerii la câştig prin accesul la resurse,
prin intermediul unor mijloace imorale

15
Hoanţă Nicolae, Evaziunea fiscală, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1997, p. 438

17
 evaziunea fiscală poate fi numai un act unilateral, în timp ce coruzpţia este un act
bilateral sau multilateral
 evaziunea fiscală poate fi considerată, din punctul de vedere a celui care recurge la ea,
ca un act legitim (îşi protejează sau îşi apără câştigul realizat prin muncă), în timp ce
corupţia urmăreşte de, multe ori, accesul la resurse publice pentru creşterea câştigului
personal prin coruperea celor care le gestionează
 evaziunea fiscală poate fi un „act curat”, fără să implice compromiterea altora, pe când
corupţia, fiind cu precădere un act bilateral sau multilateral, presupune compromiterea
altor persoane (cu precădere publice)
 în timp ce corupţia este întotdeauna însoţită de evaziune fiscală, evaziunea fiscală nu
presupune recurgerea la corupţie
 deşi ambele fenomene au, în mare, aceleaşi cauze generale (existenţa reglementării sau
a unui exces de reglementare, adică existenţa puterii publice şi a unui sector public),
ele au urmări diferite asupra organismului social; dacă ar fi să ierarhizăm, mult mai
nocive par efectele corupţiei decât cele ale evaziunii fiscale
 evaziunea fiscală o putem întâlni în cadrul economiei de suprafaţă, dar mai ales în cel
al economiei subterane, unde evaziunea este generalizată, pe când corupţia are loc
numai în economia de suprafaţă (aceasta nu exclude ca intenţia şi forţele care recurg
la corupere să vină, în principal, din economia subterană).

„Economia subterană” este despărţită de „economia de suprafaţă” printr-un set de


reglementări şi interdicţii; se poate observa că ceea ce la un moment dat constituie economie
subterană poate să devină ulterior economie de suprafaţă. De exemplu, activitatea constând
din fabricarea şi comercializarea alcoolului în perioada de prohibiţie a acestuia în SUA (între
1920-1933) a constituit un caz tipic de economie subterană care, după încetarea interdicţiei a
devenit o activitate comună, de suprafaţă.
Plecând de la nevoia de încadrare în limitele impuse sau numai sugerate de
reglementările din Uniunea Europeană, atitudinea posibilă faţă de economia subterană este
una singură şi anume aceea de reprimare puternică.
Rata prelevărilor obligatorii totale are o variaţie oarecum independentă de măsurile
fiscale preconizate (anexa 3); uşoara creştere a încasărilor fiscale spre sfârşitul intervalului
analizat poate fi un semn că reducerea economiei subterane începe să se materializeze într-
adevăr în creşteri ale veniturilor bugetare încasate din surse fiscale. Deşi ponderea economiei
în PIB a scăzut, după cum se poate observa şi din anexa 4, această scădere este una
nesemnificativă de doar 3,1% (2007/2002); în acelaşi timp este vorba de prejudicierea

18
bugetului statului cu milioane de lei, ceea ce înseamnă foarte mult, mai ales în contextul
acordării de finanţe pentru bugetul asigurărilor sociale. În România, economia subterană
constă în special în activităţi nedeclarate şi mai puţin din activităţi ilegale. Sunt eludate din
declaraţii, înregistrări (parţial sau total) tocmai acele activităţi şi venituri care ar trebui să
plătească taxe, impozite, cotizaţii sociale, dar care nu o fac – voit sau din neînţelegere,
neglijenţă, necunoaştere.
Economia subterană se manifestă în contextul scoaterii în afara legii a unor activităţi
economice – producerea şi vânzarea drogurilor, prostituţia, unele jocuri de noroc, de către stat
sau al situării de către înşişi protagoniştii acestei economii la limita sau în afara legii, prin
glisarea unui perimetru aflat la suprafaţă în altul situat la subteran (munca la negru, evaziunea
fiscală, corupţia).16 În primul caz, se poate vorbi de rolul deciziei politice în formarea unei
economii subterane – mai mult sau mai puţin extinsă, în timp ce, în al doilea caz, se poate
spune că decizia individuală creează economia subterană.
Ambiguitatea şi diversitatea sensurilor date evaziunii fiscale a mers până în acel
moment în care în literatura de specialitate s-a definit distinct evaziunea legală de evaziunea
ilegală; în acest sens, se precizează că, dacă sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale
s-ar realiza prin interpretarea legilor fiscale în favoarea contribuabilului, atunci ne aflăm în
starea evaziunii legale şi dacă evaziunea rezultă din încălcarea cu ştiinţă a legislaţiei fiscale
aceasta ar fi evaziune legală17. Se poate da următorul exemplu pentru a evidenţia această
ambiguitate - instituită ca o practică de evaziune legală practica offshore poate fi legată în
unele cazuri de societăţi frauduloase pe acţiuni, societăţi de investiţii şi bănci dubioase;
simplitatea formalităţilor de încorporare şi lipsa controlului autorităţilor face ca mai toate
jurisdicţiile offshore să fie infiltrate de diferite specii de escroci.18

Cap.2. Cauzele, factorii favorizanţi, efectele şi metodele de combatere şi


16
Florescu, Dumitru, Coman, Paul, Bălaşa, Gabriel, Fiscalitatea în România: doctrină, reglementare,
jurisprudenţă, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 120
17
Florescu, Dumitru, Coman, Paul, Bălaşa, Gabriel, Fiscalitatea în România: doctrină, reglementare,
jurisprudenţă, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 118
18
Mănăilă, Adrian, Companiile offshore sau evaziunea fiscală legală, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p.177

19
limitare a evaziunii fiscale

2.1 Cauzele evaziunii fiscale


Condiţia esenţială în elaborarea şi aplicarea de măsuri eficiente împotriva unui
fenomen este în majoritatea cazurilor cunoaşterea profundă a acestuia.19 Cauzele evaziunii
fiscale sunt multiple – excesivitatea sarcinilor fiscale; insuficienţa educaţiei cetăţeneşti şi
educaţiei fiscale a contribuabililor, precum şi excesul de zel al organelor fiscale, predispune
uneori la exagerări.
Unul dintre impedimentele majore în combaterea evaziunii fiscale îl reprezintă sistemul
legislativ fiscal care, pe lângă faptul că este incomplet, prezintă numeroase goluri, imprecizii
şi chiar ambiguităţi, ceea ce face ca eventualul contribuabil evazionist să aibă un spaţiu larg
de manevră în încercarea sa de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale legale. O altă cauză
o reprezintă considerentele de ordin subiectiv: psihologia contribuabilului şi insuficienţa
educaţie fiscale.
Posibilităţile de eludare fiscală reprezintă o altă cauză; aceasta fiind diferită de la o
categorie socială la alta, în funcţie de natura şi provenienţa veniturilor ori averii supuse
impunerii, de modul concret de stabilire a materiei impozabile, de modul de organizare a
controlului fiscal şi alţi factori specifici.
Dintre toate categoriile sociale, salariaţii sunt aceia care dispun de cele mai reduse
posibilităţi de eludare a fiscului, deoarece impunerea acestora se face pe baza unui terţ – a
întreprinzătorului. În acelaşi timp, industriaşii, comercianţii, liber profesionişti beneficiază din
plin de posibilităţi de eschivare de la impozit, pe care le oferă impunerea pe bază de
declaraţie. În SUA, referindu-se la impunerea federală pe venitul persoanelor fizice profesorul
A. Samuelson scria: „Pe hârtie volumul impunerii americane lasă impresia că este progresiv.
Cu toate acestea multe elemente de venit scapă impunerii”.
În România, referindu-ne la condiţiile sociale şi economice ale perioadei de tranziţie,
la abaterile fiscal-financiare şi deficienţele din activitatea agenţilor economici se datorează
următoarelor cauze:20
 posibilitatea oferită prin prevederile Legii nr. 31/1990 de a autoriza şi înfiinţarea şi
funcţionarea de societăţi comerciale cu foarte multe activităţi în obiectul de activitate,
fără a se verifica în prealabil dotările şi condiţiile reale de desfăşurare a acestora în
cadru legal;

19
Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, p. 364
20
Şaguna, Dan, Drosu, Rotaru, Pătru, Drept financiar şi bugetar, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p.229

20
 limita minimă a capitalului social de 200 lei pentru SRL-uri, care nu asigură condiţiile
pentru recuperarea sumelor cuvenite bugetului statului;
 lipsa reglementărilor procedurii de suspendare a agenţilor economici, deşi Legea nr.
31/1990 prevede posibilitatea suspendării agenţilor economici la care s-au constatat
abateri repetate;
 procedura necorespunzătoare de judecare a contestaţiilor împotriva confiscărilor
dispuse de Garda Financiară, în sensul că nu este citat, ca parte în proces, şi organul de
control, situaţie ce permite agenţilor economici să prezinte instanţelor doar probele
care le convin sau chiar probe confecţionate ulterior datei controlului;
 lipsa de operativitate sau chiar refuzul organelor vamale în furnizarea de informaţii
legate de operaţiunile de vămuire în vederea identificării operative a cazurilor de
contrabandă şi, implicit, de evaziune fiscală;
 lipsa unor prevederi legale şi a unor sancţiuni mai severe pentru inexistenţa
documentelor de însoţire a mărfurilor pe tot circuitul parcurs de acestea, în vederea
eliminării posibilităţilor de producere ulterioară a unor documente justificative în
cazul operaţiunilor surprinse de organul de control.
Pe de altă parte printre cauzele fenomenului evazionist se mai pot enumera:21
 colaborarea insuficientă a aparatului de control fiscal cu alte instituţii ale statului, în
special cu organele de poliţie, generează percepţia slăbiciunii instituţiilor statului
pentru descoperirea marii evaziuni şi sancţionarea drastică a acesteia;
 existenţa unor structuri de control fiscal neperformante, lipsite de abilitatea luptei cu
evaziunea fiscală brutală practicată pe cele mai diverse căi, precum şi capacitatea
redusă de anticipare a căilor de practicare a evaziunii fiscale, de prevenire şi
combatere a acesteia;
 stimularea insuficientă a aparatului de control fiscal, necorelarea nivelului salariilor cu
importanţa socială a muncii, dificultăţile, riscurile şi presiunile psihologice pe care le
presupune această activitate

2.2 Factorii favorizanţi ai evaziunii fiscale


Controalele efectuate de organele de control economico-financiar şi fiscal au permis
identificarea unor elemente care incită contribuabilii la evaziune fiscală şi fraudă. Din

21
Florescu, Dumitru, Coman, Paul, Bălaşa, Gabriel, Fiscalitatea în România: doctrină, reglementare,
jurisprudenţă, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 129

21
analizele efectuate la nivelul Ministerului Finanţelor Publice şi al Gărzii Financiare, factorii
generatori de evaziune şi fraudă fiscală identificaţi, sunt următorii:
 desfăşurarea de activităţi nelegale (sub aspectul obţinerii autorizaţiei de funcţionare
sau a respectării obiectului de activitate declarat);
 intenţia de eludare sau nerespectarea intenţionată a legislaţiei fiscale, în scopul
sustragerii de la plata obligaţiilor către stat;
 tergiversarea sau refuzul achitării efective a obligaţiilor fiscale corect determinate;
 conducerea incorectă sau incompletă a evidenţelor privind elementele de determinare
a obligaţiilor fiscale;
 exploatarea unor incoerenţe sau interpretări ale legislaţiei, îndeosebi pe linia unor
facilităţi fiscale acordate de lege;
 practicile în sfera fiscală, ale firmelor care funcţionează ilegal, sub denumirea de
„fantomă”;
 interpunerea unor companii şi bănci „offshore” în activităţile comerciale ale unor
agenţi înregistraţi în România;
 intenţia unor agenţi economici de a „masca” profitul obţinut, prin efectuarea unor
cheltuieli supradimensionate, comparativ cu valoarea reală a acestora

2.3 Efectele evaziunii fiscale


Impozitele sunt, prin natura lor, legale şi destinaţia lor clasică fiind o sarcină
contributivă normală pe care cetăţeanul o suportă faţă de stat, în vederea îndestulării nevoilor
reclamate de existenţa statului şi pentru realizarea condiţiilor de dezvoltare a societăţii.
Impozitele constituie o formă de prelevare a unei părţi din venitul sau din averea persoanelor
fizice sau juridice, la dispoziţia statului, pentru acoperirea cheltuielilor sale; această prelevare
se face în mod silit, fără contraprestaţie şi cu titlu nerambursabil. Astfel, analizând funcţiile
impozitelor şi taxelor, cât şi fenomenul de evaziune/fraudă fiscală se poate constata că acest
fenomen provoacă mai multe tipuri de efecte, şi anume:22
 efecte asupra formării veniturilor statului
 efecte economice
 efecte sociale
 efecte politice

22
Şaguna, Dan, Drosu, Drept financiar şi fiscal, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p. 501

22
2.4 Metode de combatere a evaziunii fiscale
Prevenirea evaziunilor şi fraudelor fiscale necesită acţiuni întrei domenii distincte:
legislativ, administrativ şi uman.23
În domeniul legislaţiei fiscale măsurile preventive sunt diverse şi privesc elaborarea
unei legislaţii fiscale cuprinzătoare şi clare care să se caracterizeze prin permanenţă şi
stabilitate sub raport spaţial şi temporal. În acelaşi timp, se impune eliminarea sau reducerea
la maxim a exonerărilor, reducerilor, anumitor deduceri, care dau naştere la multiple
interpretări din partea administraţiilor şi contribuabililor, cât şi la nemulţumiri din partea celor
care nu beneficiază de ele. Noile metode de evaziune necesită asigurarea posibilităţilor ca
administraţiile fiscale şi organele judecătoreşti, să aibă dreptul de a obţine informaţiile
necesare soluţionării corecte a cauzelor care le-au fost date spre soluţionare; prin cadrul legal
trebuie stabilită obligativitatea declarării de către terţi a unor elemente privind situaţia
contribuabililor, pentru a se putea verifica declaraţiile acestora. Sfera obligaţiilor trebuie să
cuprindă: declararea deschiderilor de conturi şi veniturilor mobiliare ale clienţilor de către
bănci, declararea comisioanelor şi onorariilor plătite de către persoanele care fac aceste plăţi,
declararea salariilor plătite de către patronat. Aceste informaţii sunt necesare cu atât mai mult
cu cât sancţiunile penale şi fiscale trebuie să fie extrem de sever, dar în acelaşi timp corecte şi
echitabile, atât prin litera legii cât şi prin aplicarea efectivă a acesteia. Cadrul legislativ trebuie
să asigure posibilitatea executării silite a obligaţiilor fiscale prin instituirea sechestrului fiscal.
Din punct de vedere administrativ, măsurile preventive vizează: formarea şi
perfecţionarea unor specialişti bine pregătiţi profesional şi cu o veritabilă etică profesională şi
civică; de profesionalismul şi cinstea factorului uman, angajat să asigure gestionarea
impozitelor şi taxelor fiscale, depinde identificarea completă şi evaluarea corectă a materiei
impozabile, identificarea tuturor contribuabililor, aplicarea corectă a sancţiunilor legale şi
chiar respectul populaţiei faţă de fisc. Pe lângă administraţiile fiscale, instanţele
jurisdicţionale trebuie să dea dovadă de fermitate şi obiectivitate în soluţionarea cauzelor care
le-au fost înaintate, aceasta presupune existenţa unor sancţiuni extrem de severe, pentru
magistraţii care sunt necinstiţi sau corupţi.
Din punct de vedere uman, măsurile sunt mai complexe, căci fiecare individ are
propria sa psihologie, ca rezultat al mediului social în care s-a format şi trăieşte, dar şi a
educaţiei primite; acţiunile vizează două direcţii – şcoala şi societatea în ansamblu. Finalitatea
este unică, formarea unei educaţii fiscale a populaţiei.

23
Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, p. 364

23
În acest context, se poate accepta posibilitatea promovării unui sistem de promovare
a contribuabililor. Aceasta ar cuprinde în sfera sa, contribuabilii care nu au suferit sancţiuni de
natură fiscală sau penală o anumită perioadă de timp delimitată temporal. Tehnicile
stimulative pot să cuprindă: diminuarea obligaţiei fiscale trecute sau viitoare, rambursarea
unei părţi a obligaţiilor plătite, acordarea unui credit fiscal.

2.5 Posibilităţi de diminuare şi menţinere sub control a evaziunii fiscale


Diminuarea fenomenului evaziunii fiscale până la nivelul menţinerii sub control a
acesteia este un proces complex ce presupune abordarea pluridisciplinară şi luarea unor
măsuri de natură legislativă, organizatorică, socială şi psihologică care să asigure
îmbunătăţirea mediului de afaceri şi să contribuie la sporirea gradului de conformare
voluntară în achitarea obligaţiilor către bugetul general consolidat. În acest sens, principalele
măsuri de contracarare a efectelor negative ale evaziunii fiscale sunt următoarele:
 Perfecţionarea cadrului legislativ fiscal actual, asigurarea simplităţii, stabilităţii,
coerenţei, comprehensivităţii prevederilor legislaţiei fiscale, îmbunătăţirea pe această
cale a mediului de afaceri şi sporirea atractivităţii economiei noastre în faţa
investitorilor străini.
 Schimbarea misiunii administraţiei fiscale prin iniţierea acelor măsuri care să asigure
creşterea gradului de conformare voluntară, dezvoltarea relaţiilor de parteneriat între
contribuabili şi administraţia fiscală, creşterea autorităţii şi prestigiului autorităţii
fiscale în faţa contribuabililor.
 Diminuarea presiunii fiscale prin adaptarea nivelului fiscalităţii la cerinţele unie
dezvoltări durabile şi consistente, care să asigure relansarea prin investiţii a dezvoltării
economiei naţionale, crearea de noi locuri de muncă, menţinerea puterii de cumpărare
a monedei naţionale.
 Continuarea procesului de reorganizare a autorităţii fiscale din România, care să
asigure creşterea capacităţii de exerciţiu în administrarea sistemului fiscal, sporirea
vitezei de reacţie la stimulii interni şi externi şi a capacităţii de adaptare la cerinţele
unei administraţi fiscale moderne şi performante.
 Creşterea gradului de stimulare şi motivare a aparatului de inspecţie fiscală prin
corelarea importanţei sociale, a dificultăţilor, presiuni neuropsihice şi condiţiilor în
care se desfăşoară această activitate cu nivelul de salarizare, asigurarea condiţiilor
pentru stabilizarea personalului şi sporirea disponibilităţii pentru continuarea activităţii
în domeniul fiscal.

24
 Întărirea rolului şi funcţiilor administraţiei fiscale, creşterea capacităţii de administrare
a veniturilor bugetare, prin: luarea în considerare a evaziunii ca factor major de risc la
adresa securităţii naţionale şi înăsprirea legislaţiei de sancţionare severă a acestui
fenomen; aplicarea cu stricteţe a măsurilor de executare silită în situaţia ignorării
cronice a legislaţiei fiscale, neachitării la termen a obligaţiilor ori perpetuării
fenomenului de evaziune fiscală.
 Dezvoltarea funcţiei de asistare a contribuabililor, sporirea disponibilităţii şi
receptivităţii faţă de dificultăţile şi problemele cu care se confruntă contribuabilii,
reconstrucţia relaţiilor între aceştia.

Cap 3. Combaterea şi limitarea evaziunii fiscale


prin Direcţia Finanţelor Publice Buzau

3.1 Exercitarea activităţii de control fiscal la nivelul DGFP Buzau


Prin control fiscal, se înţelege ansamblul activităţilor destinate a asigura respectarea
obligaţiilor de declarare şi calculare corectă, precum şi de plată la termenele legale a
impozitelor, taxelor şi altor vărsăminte obligatorii datorate bugetului de stat, bugetelor locale
şi bugetelor fondurilor speciale, denumite în general obligaţii fiscale.24 Potrivit legii, sunt
supuse controlului fiscal persoanele fizice şi juridice, române sau străine, care au obligaţii
fiscale şi care se numesc contribuabili. Necesitatea controlului asupra derulării proceselor
economice şi sociale decurge din condiţiile specifice în care sunt administrate diversele
patrimonii, incluzând şi preocuparea pentru asigurarea veridicităţii stării de fapt în toate
domeniile şi crearea unor premise favorabile obţinerii de rezultate pozitive maxime în toate
activităţile.25
Controlul fiscal la nivelul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Buzau este exercitat
de către personalul cu atribuţii de control care se numesc inspectori fiscali. Premisele unui
control eficient ţine fără doar şi poate şi de pregătirea profesională a acestora, la nivelul
ANAF fiind înregistraţi anumiţi indicatori statistici prezentaţi în anexa 5.
Întrucât, aria de interes analizată este DGFP Buzau voi reprezenta grafic doar această
porţiune, referitoare la DGFP judeţene şi municipiul Bucureşti(anexa 6).

24
Marcel Ghiţă, Control financiar, bancar şi fiscal, p. 315
25
Filip Gh., Voinea Gh., Mihăiescu S., Lungu N., Zugravu B., Finanţe, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2001, p. 42

25
Exercitarea funcţiei de control la nivelul DGFP Buzau constă în desfăşurarea de
acţiuni de inspecţie fiscală şi verificări financiare, efectuate în conformitate cu programele de
activitate lunare, trimestriale şi anuale, obiectivele principale fiind următoarele:
 constatarea şi investigarea fiscală a tuturor actelor şi faptelor rezultând din activitatea
contribuabilului supus inspecţiei sau altor personae privind legalitatea şi conformitatea
declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor fiscale, în
vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale;
 analiza şi evaluarea informaţiilor fiscale, în vederea confruntării declaraţiilor fiscale cu
informaţiile proprii sau din alte surse;
 sancţionarea potrivit legii a faptelor constatate şi dispunerea de măsuri pentru
prevenirea şi combaterea abaterilor de la prevederile legislaţiei fiscale;
 efectuarea de inspecţii fiscale generale în vederea verificării modului de calculare,
evidenţiere şi virare, în cuantumurile şi la termenele stabilite de lege, a obligaţiilor
fiscale datorate bugetului general consolidate; respectarea prevederilor Legii nr.
31/1990 republicată, privind societăţile comerciale, referitoare la asigurarea nivelului
minim de capital social;
 efectuarea de acţiuni de control în vederea prevenirii şi combaterii comerţului ilegal cu
produse petroliere, alcool şi produse de tutun,
 verificarea realităţii şi legalităţii sumelor negative din deconturile de TVA cu opţiune
de rambursare;
 controale la agenţii economici cuprinşi în listele transmise de administraţiile finanţelor
publice şi consideraţi contribuabili cu risc ridicat de evaziune fiscală;
 controale inopinate în vederea prevenirii faptelor de natura evaziunii fiuscale,
verificându-se modul în care au fost respectate prevederile legale, inclusive obligaţia
de a utilize aparate de marcat electronice fiscale ş.a.
DGFP Buzau este subordonată ierarhic Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
aşa cum se poate observa din anexa 7.
Pentru a diminua pe cât posibil fenomenele de sustragere a contribuabililor de la plata
impozitelor datorate, în domeniul asistenţei au fost făcute eforturi pentru îmbunătăţirea
continuă a relaţiei cu contribuabilii.În cursul anului 2007, la nivelul aparatului central al
ANAF, au fost formulate răspunsuri şi au fost transmise soluţii la un număr de 1.800 adrese,
cuprinzând problemele ridicate de contribuabili şi de unităţile fiscale teritoriale, pentru toate
impozitele, taxele şi contribuţiile sociale. În ceea ce priveşte asistenţa informatizată, au fost
transmise contribuabililor 3.300 de răspunsuri prin e-mail. La nivel teritorial, datele statistice
privind asistenţa contribuabililor se concretizează în peste 3600 de adrese soluţionate, peste
26
2.100 de răspunsuri prin e-mail-uri şi peste 1.000.000 de apeluri primate de la contribuabili
soluţionate.
Contactul prin telefon şi internet scade costul şi scurtează mult timpul alocat faţă de
metoda tradiţională.
Selecţia contribuabililor în vederea includerii în programele de activitate pentru
inspecţie fiscală s-a realizat având în vedere cu prioritate societăţile din domeniile economice
cu risc ridicat de evaziune fiscală de pe raza judeţului Buzau, precum şi contribuabilii la care
există riscul prescrierii obligaţiilor fiscale din aceeaşi arie geografică. Astfel, selecţia
contribuabililor s-a efectuat în urma unei analize de risc pe baza informaţiilor deţinute în
bazele de date ale administraţiilor financiare aflate în subordinea DGFP Buzau precum: cifra
de afaceri raportată, debite restante faţă de bugetul general consolidate, depunerea cu
întârziere a declaraţiilor, precum şi ca urmare a unor cazuri de extindere a controalelor
inopinate sau ca urmare a unor autosesizări din partea inspectorilor fiscali sau a mijloacelor de
comunicare în masă.
În anul 2007, la nivelul DGFP Buzau, îndeosebi în baza Legii 241/200526 pentru
prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, au fost înaintate organelor de urmărire şi cercetare
penală, pentru continuarea verificărilor şi stabilirea persoanelor vinovate şi a gradului de
participare a acestora la infracţiune, un număr de 45 de rapoarte de inspecţie fiscală, cu
sume stabilite suplimentar şi datorate bugetului general consolidate în valoare de 13 644 lei.
Cu ocazia inspecţiilor fiscale efectuate în cursul anului fiscal 2007, s-au constatat
abateri de la prevederile legale referitoare la calcularea, înregistrarea şi virarea de către
contribuabili a obligaţiilor la bugetul general consolidate, fiind stabilite de către organele de
inspecţie fiscală sume suplimentare şi accesorii (dobânzile şi penalităţile de întârziere) în
valoare totală de 50 855,8 lei, din care: impozite, taxe şi contribuţii în valoare totală de
33 083,7 lei, iar accesorii în sumă de 15 606,6 lei, prezentate în anexa 8.
Diferenţele de impozite, taxe şi contribuţii atrase suplimentar la bugetul general
consolidat, în suma de 33.083,7 lei, sunt formate din(anexa 9) :
Cauzele principale care au determinat stabilirea unor diferenţe de impozite, taxe şi
contribuţii au fost: deducerea la calculul bazei de impozitare a unor cheltuieli nedeductibile
fiscal, neînregistrarea în contabilitate a tuturor veniturilor impozabile, determinarea incorectă
a bazei de impozitare pentru accize şi T.V.A, calcularea şi înregistrarea eronată în evidenţa
contabilă a celorlalte impozite, taxe şi contribuţii datorate bugetului general consolidat.
Principalele domenii de activitate ale agenţilor economici la care au fost stabilite diferenţe
precum şi accesorii au fost: comerţ en-gros, morărit-panificaţie, prestări servicii, activităţi

26
Legea nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

27
sportive (cluburi de fotbal), construcţii, exploatarea masei lemnoase şi colectarea deşeurilor
reciclabile.
S-au aplicat 851 amenzi contravenţionale pentru abateri în suma de 20 710 lei.
Sancţiunile contravenţionale aplicate în 2007 au vizat în principal următoarele domenii de
activitate: comercializarea de băuturi alcoolice, tutun şi alte produse accizabile, prestări de
servicii, comerţ en-gros şi en-detail.
Pe lângă rezultatele acţiunilor de control prezentate mai sus, trebuie mai precizat şi
faptul că la nivelurile localităţilor rurale, oraşe şi municipii din judeţul Buzau, prin
intermediul echipelor de control din cadrul unităţilor fiscale teritoriale, s-au efctuat verificări
privind activităţile desfăşurate de către personae fizice şi asociaţii familiale. Astfel, prin cele
1741 inspecţii fiscale efectuate s-au atras suplimentar diferenţe de impozite şi taxe în valoare
totală de 56 921 lei, s-au aplicat 173 de amenzi în valoare de 39.905 lei, s-au înaintat 6
sesizări penale şi s-au anulat peste 70 de autorizaţii de funcţionare.
De asemenea, au fost verificate şi o serie de activităţi din mediul rural, care prezintă
risc ridicat de evaziune fiscală cum sunt cele privind păstoritul ovinelor şi bovinelor,
prestările de servicii efectuate cu utilaje agricole, constatându-se că multe personae care
desfăşoară activitate în aceste domenii nu au declarat veniturile obţinute sau funcţionau fără
autorizaţie, motive pentru care li s-au aplicat sancţiuni şi au fost stabilite prin estimare
venituri pentru care li s-au aplicat sancţiuni şi au fost stabilite prin estimare venituri pentru
care li s-au calculat obligaţii fiscale la bugetul general consolidat.
În ceea ce priveşte colectarea veniturilor bugetare, DGFP Buzau a adoptat
următoarele principii prioritare pentru activitatea de încasare: mai mulţi contribuabili care sa-
şi îndeplinească voluntar obligaţiile fiscale; mai puţini contribuabili clienţi ai colectării prin
metode speciale; administrarea mai eficientă a contribuabililor;minimalizarea
pierderilor(anexa 10).
Situaţia colectării principalelor impozite şi taxe la bugetul de stat de-a lungul unei
perioade de 3 ani este prezentata anexa 11.
Din graficul prezentat in anexa 11 rezultă o pondere relativ constantă a impozitelor
colectate la bugetul de stat, un volum mai mare al încasărilor este înregistrat la T.V.A., în anul
2007 faţă de 2006, în rest cu mici deviaţii per total încasările la celelate impozite nu
înregistrează o creştere sau reducere bruscă a încasărilor.

28
3.2 Structura evaziunii fiscale identificate pe categorii de venituri fiscale
În activitatea DGFP Buzau de combatere a fraudei fiscale se încearcă creşterea
eficienţei în structurile sale de control. Se ţinteşte în special frauda din domeniile de mare risc
cum sunt comerţul, prestările de servicii, activităţi lefate de produse petroliere, deşeuri
reciclabile, alcool şi băuturi alcoolice, construcţii, masă lemnoasă. Alegerea contribuabililor
ce vor fi controlaţi are în vedere nu numai eventualele implicaţii asupra veniturilor bugetare,
ci şi efectele mai largi ale neconformării acestora asupra societăţii, afectarea mediului de
afaceri prin practicarea unei concurenţe neloiale. În anul 2007, inspecţia fiscală a întocmit
peste 130.000 de acte de control, din care 77% la societăţi comerciale cu capital privat,
rezultând stabilirea unor sume suplimentare atrase la buget de 2,7 mil lei.
Suma atrasă suplimentar în urma controlului, ce revine pe un inspector, a crescut faţă
de anul 2006 în medie cu 29%. În perioada analizată, una din sarcinile de bază ale activităţii
de inspecţie fiscală a constituit-o verificarea realităţii şi legalităţii rambursărilor de T.V.A.
Inspectorii fiscali au soluţionat peste 48 de mii de deconturi de T.V.A. cu opţiune de
rambursare în valoare de 5,6 mil lei(vezi anexa 12).
Sumele atrase suplimentar din activitatea de control fiscal, reprezintă una dintre
componentele evaziunii fiscale, în anul 2007 la nivelul DGFP Buzau înregistrându-se anumiţi
indicatori prezentaţi în anexa 13:
Fraudarea fiscală este un fenomen care, în funcţie de conjunctură, de momentul
ciclului economic sau de modificarea reglementărilor, îşi schimbă orientarea, acordând
„preferinţe” unui impozit sau altul.
Pentru analiza evaziunii fiscale identificate pe categorii de venituri a fost luată în studiu
perioada 1997-2007. Analiza are la bază ponderea principalelor categorii de venituri fiscale în
totalul evaziunii fiscale identificate , atât la nivelul ansamblului contribuabililor, cât şi
separat, la nivelul persoanelor fizice şi persoanelor juridice(vezi anexa 14).
Din datele prezentate in anexa 14 se observă că partea cea mai consistentă a evaziunii
fiscale s-a produs la impozitul pe profit şi la taxa pe valoarea adăugată, aceasta devenind,
după anul 1998, impozitul cel mai fraudat de către contribuabili. Având în vedere faptul că
taxa pe valoarea adăugată are o contribuţie importantă la formarea veniturilor bugetare, se
poate aprecia că frauda la acest impozit a avut un rol semnificativ în reducerea capacităţii de
finanţare a cheltuielilor bugetare pe seama veniturilor bugetare ordinare.
De asemenea, o pondere importantă prezintă şi capitolul „Alte impozite şi taxe”,
unde sunt contabilizate, în lipsa unor formulare de raportare mai detaliate, şi impozitul pe
venit şi contribuţiile de asigurări sociale datorate de contribuabili. Mai puţin fraudate sunt
impozitele şi taxele locale, care fiind mai uşor de urmărit, nu creează probleme deosebite de

29
colectare, prin urmare prezintă o importanţă mai mică din punct de vedere al controalelor
fiscale şi al politicilor de reprimare a practicilor subterane.
Conform calculelor proprii şi datelor informative din rapoartele de activitate ale DGFP
Buzau evaziunea fiscală înregistrată în anii 2005, 2006, 2007 ar fi după cum urmează : 27.070
mii RON, 30.071,85 mii RON, 33.083,7 mii RON(vezi anexa 15).
Fluctuaţia ponderii categoriilor de venituri fiscale de la o perioadă la alta este în
legătură cu acţiunea unui complex de factori, cum ar fi:
 orientarea controalelor spre anumite zone de risc: accize, T.V.A., impozit pe profit;
 nivelul cotelor de impunere şi modificarea acestor cote;
 acordarea unor facilităţi fiscale, care de cele mai multe ori împing sustragerea de la
plata impozitelor din zona evaziunii licite înspre fraudă fiscală;
 măsuri de ordin financiar - în perioadele în care creditul bancar este mai scump decât
dobânzile şi penalităţile percepute pentru neplata la timp a obligaţiilor fiscale
contribuabilii preferă să nu plătească obligaţiile fiscale, beneficiind astfel de credit
fiscal.

3.3 Combaterea şi limitarea evaziunii fiscale la impozitele directe


3.3.1Evaziunea la impozitul pe profit
Căile cele mai utilizate pentru eludarea parţială sau totală a impozitului pe profit,
identificate în activitatea de control de DGFP Buzau au fost:
 calcularea amortizării la valoarea reevaluată a mijloacelor fixe nesupuse reevaluării,
suma care este nedeductibilă din punct de vedere fiscal;
 repartizarea incorectă a diferenţelor de preţ asupra mărfurilor ieşite din gestiune, cu
scopul majorării cheltuielilor cu mărfurile;
 includerea pe costuri a unor cheltuieli supradimensionate sau fără documente
justificative, vânzările fără emiterea documentelor legale;
 preluarea spre vânzare, a unor mărfuri de contrabandă;
 cuprinderea pe costuri a unor cheltuieli de deplasare pentru care nu există acte
justificative;
 stabilirea greşita a bazei de impozitare prin neînregistrarea în evidenţa contabilă a
tuturor veniturilor realizate sau diminuarea bazei de impozitare cu cheltuieli
nedeductibile din punct de vedere fiscal;
 includerea pe costuri a unor cheltuieli care nu privesc activitatea societăţii;

30
 calcule eronate privind determinarea gradului de utilizare a mijloacelor fixe şi a
amortizării fiscale;
 încetarea activităţii fără a obţine venituri încă o perioadă egală cu perioada de scutire,
conform prevederilor legale;
 înregistrarea pe costuri de piese de schimb auto şi carburanţi fără ca societatea să aibă
înregistrat în patrimoniu mijloace de transport;
 neevidenţierea corectă a plusurilor de inventar;
 reducerea cu 50% a impozitului aferent profitului reinvestit, deşi, această prevedere
legală a fost abrogată;
 neconcordanţe între stocul scriptic şi cel faptic al unor mărfuri;
 depăşirea limitelor legale pentru cheltuieli deductibile din punct de vedere fiscal ş.a.

La nivelul DGFP Buzau a fost colectat în 2007 faţă de 2006 cu circa 1% mai mult
impozit pe profit(anexa 16).
Se observă că sumele cresc de la an la an, intensităţile fiind însă diferite, dacă sumele
colectate din 2005 faţă de 2006 cresc cu 12%; sumele colectate in 2007 sunt mai mari cu un
singur procent faţă de 2006.
În ceea ce priveşte ponderea evaziunii fiscale pentru acest tip de impozit, situaţia este
prezentată în graficul de mai jos, situaţia evaziunii fiscale la impozitul pe profit nu include în
analiza de faţă penalizările suportate de contribuabilii persoane fizice sau juridice ca urmare a
fenomenului de sustragere de la plata impozitului pe profit.
Această analiză prezintă situaţia sumelor atrase suplimentar ca urmare a constatării
fenomenelor de evaziune fiscală. După cum se poate observa din figura aferentă situaţia
evaziunii la impozitul pe profit nu prezintă o evoluţie constantă, acest fapt putând fi explicat
prin mărirea numărului de persoane evazioniste sau cel puţin la persoanele fizice micşorarea
numărului de persoane evazioniste, dar în schimb mărirea sumelor sustrase de la plata
impozitelor şi în mod particular a impozitului pe profit(anexa 17).

3.3.2 Evaziunea la impozitul pe salarii


DGFP Buzau a stabilit următoarele metode de evazionare şi fraudare la impozitul pe
salarii folosite mai frecvent:
 necuprinderea în baza de impozitare a tuturor veniturilor realizate;
 necalcularea impozitului pe salarii pentru muncitorii zilieri;
 necalcularea şi neînregistrarea obligaţiilor de plată;

31
 aplicarea eronată a tabelelor de impozitare;
 nedepunerea la termen a declaraţiei de impozit pe salarii;
 nerespectarea termenelor prevăzute pentru înlesniri la plată;
 determinarea greşită a fondului pentru sănătate din impozitul pe salarii;
 nerespectarea termenelor legale privind virarea impozitului pe salarii;
 nereţinerea impozitului pe salarii pentru luptătorii în revoluţie fără brevet;
 necumularea veniturilor realizate în cadrul aceleiaşi luni.
La nivelul DGFP Buzau situaţia evaziunii fiscale la impozitul pe salarii este
reprezentata in anexa 18.
După cum se poate observa ponderea evaziunii fiscale este în creştere, dar suma supusă
evaziunii este una cu mult mai redusă decât la impozitul pe profit, deşi în 2007 impozitului pe
salarii îi corespunde o sumă evazionată mai mare decât în 2005, totuşi ponderea în total
evaziune nu este la fel de importantă ca la impozitul pe profit sau T.V.A.

3.3.3 Evaziunea la impozitul pe dividende


În ceea ce priveşte acest tip de impozit se exercită o evaziune fiscală indirectă prin
ridicarea de către asociaţi în cursul anului, înainte de încheierea anului fiscal, a unor
importante sume de bani sub forma avansului din dividende.
Aparent, în urma acestei operaţii nu se produce o evaziune fiscală deoarece nu este
încălcată prevederea de a plăti impozitul pe dividende (aceasta are loc după încheierea
bilanţului contabil pentru anul fiscal respectiv). La o analiză mai amănunţită se observă că
prin scoaterea din circuitul economic a unor sume de bani se afectează profitul impozabil al
agentului economic prin două părţi:27
 diminuarea activităţii economice, corespunzător reducerii potenţialului economic şi
financiar;
 recurgerea pentru compensarea sumelor retrase sub forma avansului din dividende, la
împrumuturi bancare care ocazionează costuri financiare suplimentare cu dobânzile,
afectând, la rândul lor, profitul impozabil şi pe cel net.
În graficul prezentat in anexa 19, ponderea evaziunii la impozitul în dividende este
într-o evoluţie continuă, ceea ce demonstrează faptul că ori contribuabilii n-au avut preferinţă
în vederea sustragerii acest tip de impozite sau cel mai evident, DGFP Buzau şi-a concentrat

27
Mihăiescu V. Sorin, Controlul financiar în firme, bănci, instituţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006,
p.196

32
eforturile în vederea depistării asupra impozitelor considerate a fi cele mai fraudate, cum ar fi
impozitul pe profit şi T.V.A.

3.4 Combaterea şi limitarea evaziunii fiscale la impozitele indirecte


3.4.1 Evaziunea la TVA
În ceea ce priveşte TVA, la controalele efectuate de organele de control din cadrul
DGFP Buzau privind respectarea prevederilor legale în acest domeniu, până la modificarea
cadrului legislativ, în acest domeniu (noul Cod Fiscal) s-au constatat, în principal,
următoarele deficienţe:
 exercitarea dreptului de deducere fără documente legale;
 necalcularea TVA pentru prestări de servicii efectuate de societăţi cu sediul în
străinătate;
 necalcularea TVA pentru avansuri încasate sau vânzări de mijloace fixe;
 nedeclararea în termen ca plătitor de TVA după depăşirea plafonului prevăzut de lege;
 necolectarea TVA pentru mărfuri depreciate calitativ, scoase din evidenţa agentului
economic şi pentru sumele încasate de la societăţile de asigurare;
 nejustificarea activităţii de export realizat prin comision cu documente legal întocmite;
 neînregistrarea TVA pentru utilaje agricole vândute;
 neconcordanţe între datele înscrise în deconturi şi cele înregistrate în evidenţa
contabilă;
 depunerea cu întârziere a deconturilor TVA;
 necalcularea TVA pentru plăţi efectuate în natura;
 calcularea TVA de către agenţi economici neplătitori de TVA şi nevirarea acesteia;
 exercitarea dreptului de deducere a TVA înainte de înregistrarea ca plătitori de TVA;
 diminuarea TVA colectat prin stornări, fără documente legale;
 necalcularea TVA pentru echipamentul de lucru acordat salariaţilor, plătit de aceştia;
 necalcularea şi neachitarea TVA aferent ratelor de leasing;
Situaţia evaziunii fiscale la T.V.A este prezentata in anexa 20.
Din datele prezentate se observă că partea cea mai consistentă a
evaziunii fiscale s-a produs la impozitul pe profit şi la taxa pe valoarea
adăugată, aceasta devenind, după anul 1997, impozitul cel mai fraudat de către
contribuabilul roman. Având în vedere faptul că taxa pe valoarea adăugată are o contribuţie
importantă la formarea veniturilor bugetare, se poate aprecia că frauda la acest impozit a avut

33
un rol semnificativ in reducerea capacităţii de finanţare a cheltuielilor bugetare pe seama
veniturilor bugetare ordinare.

STUDIU DE CAZ

Rambursarea necuvenită a taxei pe valoarea adăugată aferentă unor active inexistente

În ultimul timp s-au înteţit atacurile la bugetul de stat de către anumiţi întreprinzători
certaţi cu legea care, utilizând diferite procedee „de inginerie financiară”, au reuşit să fraudeze
bugetul cu sume de ordinul zecilor sau chiar sutelor de milioane de lei.
Unul dintre cele mai des întâlnite procedee de fraudare a bugetului de stat îl constituie
restituirea de TVA aferentă unor operaţiuni economice fictive, false sau falsificate.
Metoda constă în crearea unor circuite financiar – bancare, care nu au la bază un
proces comercial, prin care în final se dă aparenţa unei obligaţii a bugetului faţă de un anumit
agent economic. Mai precis, se creează circuite financiare care au la bază facturi prin care se
vând produse inexistente.
În felul acesta pentru partenerul de afacere se creează posibilitatea de a deduce TVA
aferentă.Procedeul se repetă prin intermediul a mai multor firme, de multe ori pe acest circuit
apărând firme fantomă, prin intermediul cărora se creşte preţul de vânzare, pentru a se obţine
TVA deductibilă cât mai mare.
La capătul lanţului comercial, ultima firmă cere restituirea de la buget a taxei pe
valoarea adăugată conţinută în factura furnizorului anterior.
Profitând de capacitatea limitată de control a organelor fiscale, care nu pot efectua
verificarea întregului circuit comercial (din practică rezultă că verificările se efectuează la
agentul care solicită restituirea de TVA şi la primii furnizori ai acestuia), unii agenţi
economici au reuşit să primească de la buget importante sume de bani, cu toate că, ulterior, s-
a dovedit că ele nu li se cuvin.
Pentru a înţelege asemenea mecanisme ingenioase, vom expune în continuare un
studiu de caz redat sumar în schemă.

Descrierea fluxului financiar – bancar

34
Cazul pe care îl voi prezenta este real, furnizat de către Garda Financiară din Judeţul
Buzau, în urma controlului realizat în anul 2007 la o societate de tip S.R.L., al cărui nume nu
poate fi dezvăluit, datele fiind confidenţiale.
Patronul firmei 1 (ca persoană fizică) din localitatea C depune în numai trei zile o importantă
sumă în numerar - 25 milioane lei - în contul firmei sale care are sediul însă în localitatea A.
Contul firmei 1 aparţinând persoanei fizice 1 a fost deschis însă la o bancă din Bucureşti.
În zilele în care cele 25 milioane au fost în cont, imediat au fost transferate în contul
firmei 2 din aceeaşi localitate A, cont deschis la aceeaşi sucursală a băncii din Bucureşti la
care a fost deschis şi contul firmei 1. Obiectul transferurilor sumei de 25 milioane lei l-a
constituit contravaloare avans.
Imediat ce firma 2, care are sediul în aceeaşi localitate A, a primit cele 25 milioane lei,
le-a transferat în contul firmei 3, care are sediul în localitatea B. De menţionat că şi această
firmă 3 are contul deschis tot la banca la care au conturile deschise firmele 1 şi 2.
Obiectul plăţii celor 30 milioane lei l-a constituit contravaloare marfă. Trebuie arătat
că diferenţa de la 25 milioane lei cât a primit firma 2 de la firma 1 faţă de 30 milioane lei cât a
plătit firma 2 către firma 3 o constituie suma de 5 milioane lei care a fost depusă de către
patronul firmei 2 sub formă de finanţare temporară.
În momentul în care firma 3 din localitatea B a primit cele 30 milioane lei, le-a scos
sub formă de numerar, argumentând ca scop al retragerilor achiziţii de produse agricole de la
persoane fizice.
Trebuie arătat că retragerile s-au efectuat practic în aceleaşi zile în care sumele au fost
depuse, iar contul firmei 3 a fost deschis la aceeaşi bancă unde aveau conturi firmele 1 şi 2.

Schema fluxului financiar-bancar prin care s-a obţinut rambursarea ilegală


de la bugetul de stat a sumei de 5,7 milioane lei

35
Suspiciunile care au stat la baza investigării cazului
Toate cele trei firme au operat sumele din circuit prin conturi deschise la aceeaşi
bancă, iar operaţiile bancare au avut loc în aceleaşi zile în toate conturile. Practic, în ziua în
care persoana 1 a depus banii în bancă, în aceeaşi zi banii au fost retraşi din contul firmei 3.
Interesant că operaţiunile s-au desfăşurat la o bancă din Bucureşti, cu toate că sediile firmelor,
respectiv domiciliile persoanelor implicate sunt situate în alte localităţi ale ţării. La fel şi locul
în care se află imobilul presupus a face obiectul tranzacţiei.
Firmele 1, 2 şi 5 au sediul în aceeaşi localitate şi la aceeaşi adresă. La această adresă mai
figurează şi sediul unei societăţi al cărei patron este soţia patronului firmei 5 şi mamă a
patronului firmei 2.
Sumele (cele 30 miliarde lei) au fost retrase în numerar de către un cetăţean străin care nu era
patron al firmei 3 ci împuternicit al acestuia. Ulterior s-a dovedit că această împuternicire era
falsă, iar adevăratul patron este decedat. Practic, în mod ilegal, s-a folosit contul societăţii 3,
inducându-se în eroare organele bancare care nu a cunoscut că procura, prin care cetăţeanul
străin a fost împuternicit să lucreze pe contul firmei 3, este falsă. De altfel, utilizând aceeaşi
procură falsă, cetăţeanul străin respectiv a mai deschis conturi şi la alte trei bănci, prin
intermediul cărora a derulat alte afaceri decât cea despre care ne ocupăm.

Rambursarea nelegală de la buget a sumei de 5,7 miliarde lei


cu titlu de restituire TVA

36
Pe baza circuitului financiar descris anterior, firma 2 a prezentat organului fiscal din
localitatea A o cerere de restituire de la buget a sumei de 5,7 miliarde lei cu titlu de
rambursare TVA, prezentând în acest sens decontul de TVA aferent lunii octombrie 2002 din
care rezultă că diferenţa dintre TVA colectată şi TVA deductibilă este de minus 5,7 miliarde
lei şi, prin urmare, această firmă este îndreptăţită să i se ramburseze 5,7 miliarde lei.
Din decontul de TVA rezultă că firma 2 a cumpărat de la firma 3 un activ în sumă de
30 miliarde lei.
Aferent acestei cumpărări, TVA deductibilă este de 19% x 30 = 5,7 miliarde lei. Cum
în acea lună firma 2 nu a mai avut nici o operaţie de vânzare sau de cumpărare, rezultă că
această sumă de 5,7 miliarde lei se cuvine a fi restituită de la buget.
În vederea rambursării de la buget a sumei de 5,7 miliarde lei organele fiscale din
localitatea A au solicitat organelor fiscale din localitatea B (unde îşi are sediul firma
vânzătoare) să verifice dacă factura prin care s-a efectuat livrarea imobilului a fost procurată
legal, dacă aceasta este înregistrată la firma vânzătoare şi dacă firma vânzătoare a plătit TVA
aferentă vânzării respective.
Pe baza verificărilor efectuate de organele fiscale din localitatea B a rezultat că factura
a fost procurată legal, că aceasta a fost înregistrată în jurnalul de vânzări al firmei vânzătoare
B şi că această firmă nu are de plătit TVA la buget, ci are de recuperat suma de 1,5 milioane
lei.
În baza acestor verificări, organele fiscale din localitatea A au restituit firmei 2 suma de
5,7 miliarde lei cu titlu de rambursare TVA.

Demontarea argumentelor care au stat la baza rambursării de la buget


a sumei de 5,7 miliarde lei
Nici organele fiscale din localitatea A care au solicitat şi nici cele din localitatea B nu
au verificat dacă activul care a făcut obiectul vânzării este în proprietatea vânzătorului (firma
B).
La dosarul de restituire TVA, ca bază a facturii de vânzare a activului figurează un
contract de vânzare – cumpărare, dar care nu este autentificat.
Luând legătura cu Judecătoria din localitatea C, unde se află situat activul, a rezultat
că acest imobil a aparţinut firmei 4, care în luna octombrie 2002 l-a vândut firmei 5 din
localitatea A.
Aşadar, în cartea funciară figurează ca proprietar firma 5 şi nicidecum firma 3.
Trebuie arătat că acţionar majoritar al firmelor 4 şi 5 este tatăl patronului firmei A, firmă care
a achiziţionat activul respectiv.

37
Din contractul prin care activul înstrăinat din patrimoniul firmei 4 în patrimoniul
firmei 5 rezultă că valoarea acestuia a fost de 1,5 milioane lei. Practic, prin contractul fals prin
care firma 3 vinde acest activ firmei 2 suma de 1,5 miliarde lei a fost majorată de 20 de ori
(30 : 1,5), scopul acestei majorări fiind acela de a crea TVA deductibil cât mai mare şi de a
recupera de la buget o sumă mare.
Pentru a crea aparenţă de legalitate contractului de vânzare nereal, în acesta au fost
inserate date de identificare şi autentificare a activului care însă sunt cuprinse în contractul de
vânzare real dintre firma 4 şi 5.
Nu există, deci, dovedită legalitatea procurii de către firma 3 a activului pe care l-a
vândut firmei 2.

Concluzii
Uşurinţa cu care s-a rambursat ilegal de la buget suma de 5,7 miliarde lei denotă
faptul că normele de verificarea rambursării TVA sunt incomplete, precum şi faptul că
organele fiscale, poate în mod intenţionat, nu duc verificările până la capăt.
De altfel, în cazul expus mai sus se pare că este vorba de o implicare directă a
organelor fiscale în această afacere ilegală.
Urmează ca pe parcursul anchetei penale să se stabilească vinovăţiile şi să se
recupereze suma de 5,7 miliarde lei de la cei vinovaţi.
De asemenea, urmează a se stabili identitatea reală a cetăţeanului străin care în baza
unor procuri false se foloseşte în mod ilegal de firma 3.

3.4.2 Evaziunea fiscală la accize


Constatarea fenomenelor de evaziune fiscală duce la obligaţia organelor de control de
a restabili legalitatea, calculând suma corectă a accizelor datorate şi majorările de întârziere.
Situaţia evaziunii fiscale la accize este prezentata in anexa 21.
Marii plătitori de accize se împart în două categorii:28
1. unii care sunt preocupaţi de respectarea legii, dar şi de scăpările acesteia

28
Grirorie-Lăcriţa N., Regimul accizelor, Editor Tribuna Economică, Bucureşti, 2000

38
2. alţii care în mod deliberat, apelează la cele mai diferite metode în scopul sustragerii de
la plata obligaţiilor legale.
De asemenea trebuie avut în vedere şi un alt aspect, deosebit de important: marii
contribuabili au în slujba lor (angajaţii cu carte de muncă, cu contract de prestări de servicii
sau consilieri particulari, neretribuiţi pe ştate de salarii) unii dintre cei mai buni economişti şi
jurişti (stimulaţi de salariile mari şi de alte avantaje de care beneficiază).

3.5 Combaterea şi limitarea evaziunii fiscale prin Direcţia Finanţelor Publice Buzau
În raport cu reglementările fiscale, comportamentul subiecţilor
economici este contradictoriu, existând tendinţe şi motivaţii diverse de a
eluda sau limita impactul presiunii fiscale asupra rezultatelor financiare
proprii.
Deşi destul de spinoasă problema evaziunii fiscale ţine în primul rand de
contribuabil, cu alte cuvinte, evazionistul foloseşte de obicei procedee legale sesizând şi chiar
făcând să fie în folosul său chiar posibilităţile lăsate de legiuitor, uneori cu anumite intenţii; în
vederea promovării unor activităţi economice, se prevăd exonerări sau stimulente fiscale, de
care unii ajung în mod abil să beneficieze.29
Controlul fiscal este principalul instrument pe care puterile publice
îl au la indemană pentru a supraveghea şi determina, prin metode şi
tehnici specifice, incasarea veniturilor fiscale cuvenite statului şi pentru
identificarea, cuantificarea şi combaterea evaziunii fiscale ilicite. Ca
urmare, apare necesitatea implementării şi menţinerii, din partea statului,
a unui control fiscal, care să prevină sau să reducă pierderile de venituri
publice generate de comportamentul evazionist al persoanelor fizice şi
juridice.
Una din măsurile specifice de cuantificare şi combatere a evaziunii
fiscale la nivelul DGFP Buzau este utilizarea cu predilecţie a unui anumit
tip de control şi anume controlul inopinat.
Până în anul 2004, controlul financiar–fiscal al executivului s-a
realizat în baza
următoarelor acte normative:

29
Mrejeru Th., Florescu D, Safta D., Safta M., Evaziune fiscală: practică judiciară, legislaţie aplicabilă, Editor
Tribuna Economică, Bucureşti, 2000, p.6

39
- Legea nr.30/22 martie 1991 privind organizarea şi funcţionarea
controlului financiar şi a Gărzii Financiare, publicată în M.O. nr. 64/27
martie 1991, şi
- Ordonanţa Guvernului nr. 70/28 august 1997, privind controlul
fiscal, publicată în M.O. nr. 227/30 august 1997, cu modificările şi
completările ulterioare, care practic a realizat „legiferarea controlului
fiscal” în România, deoarece prin aceasta a fost definită pentru prima
dată, din punct de vedere legal, noţiunea de „control fiscal”.
Începând cu data de 1 ianuarie 2004 a intrat în vigoare Codul de
procedură fiscală30, acesta fiind, astăzi, actul normativ care
reglementează exercitarea inspecţiei fiscale în România. În general, în
privinţa inspecţiei fiscale s-au menţinut aceleaşi principii ca în legislaţia
anterioară, care a reglementat controlul fiscal, însă într-o formă şi un fond
al problematicii mai bine definit şi structurat privind regulile, procedurile
şi formele de realizare a controlului fiscal.
În privinţa exercitării controlului fiscal, Codul de procedură fiscală, în vigoare de la 1
ianuarie 2004, introduce pentru prima data noţiunea de inspecţie fiscală ca atribut exclusiv al
A.N.A.F. Ca principale atribuţii ale Agenţiei au fost stabilite pe lângă colectarea veniturilor
bugetului general consolidat, constatarea şi investigarea fiscala, analiza şi evaluarea
informaţiilor fiscale, sancţionarea faptelor şi dispunerea de masuri pentru combaterea
abaterilor de la prevederile legislaţiei fiscale.
Obiectivele strategice ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala, precum şi a
unităţilor din subordine, prin urmare şi DGFP Buzau vizează: adaptarea administraţiei fiscale
din România la standardele europene prin continuarea cooperării internaţionale; îmbunatăţirea
colectării veniturilor bugetare; diminuarea arieratelor la bugetul general consolidat;
diminuarea evaziunii fiscale; creşterea gradului de conformare voluntară.
După cum se poate observa, DGFP Buzau, are printre obiectivele sale strategice –
diminuarea evaziunii fiscale ceea ce denotă o preocupare aparte pentru acest tip de probleme.
Departamentul de Control Financiar-Fiscal are în structura sa Direcţia de Control Financiar,
Direcţia de Metodologie şi Proceduri pentru Inspecţia Fiscala şi Direcţia Antifraudă Fiscală.
Direcţia Antifraudă Fiscală desfăşoară activităţi de inspecţie fiscală în vederea
combaterii fraudei fiscale. Pentru a- şi îndeplini atribuţiile, direcţia:

30
O.G. nr.92/ 24 decembrie2003, privind aprobarea Codului de procedură fiscală, publicată în M.O. nr.941/29
decembrie 2003, republicată în M.Of. nr. 560/24 iunie 2004, cu modificările ulterioare

40
- asigură elaborarea lucrărilor din programul de activitate al A.N.A.F., cu aplicarea şi
respectarea strictă a legislaţiei fiscale;
- elaborează soluţiile şi măsurile necesare pentru îmbunătăţirea activităţii în domeniul
antifraudei fiscale;
- efectuează studii şi analize pentru promovarea unor tehnici şi metode moderne în
domeniul antifraudei fiscale şi a unui management performant şi competitiv în această
activitate;
- întocmeşte rapoarte, informări şi note privind rezultatele activităţii desfăşurate
precum şi a acţiunilor de verificare efectuate;
- asigură culegerea de informaţii fiscale privind formele, căile, metodele şi mijloacele
de fraudare de către contribuabili a bugetelor administrate de ANAF, pe activităţi şi categorii
de contribuabili şi constituirea unei baze de date în acest sens. În acelaşi timp, furnizează
propuneri de măsuri organizatorice şi legislative de prevenire şi combatere a evaziunii
fiscale;
- elaborează strategii şi obiective de luptă contra evaziunii fiscale precum şi metode
şi tehnici de depistare a faptelor de evaziune fiscala, ş.a.
Printre măsurile care mai pot fi avute în vedere pentru limitarea ariei evaziunii
fiscale, la nivelul ANAF şi apoi prin implementare la nivelul DGFP Buzau mai pot fi
menţionate:31
 unificarea legislaţiei fiscale şi o mai bună sistematizare şi corelare a acesteia cu
ansamblul cadrului legislativ din economie;
 eliminarea acelor prevederi din actele normative care pot favoriza evaziunea fiscală şi
o mai bună corelare a facilităţilor fiscale;
 în legislaţia fiscală trebuie să se regăsească în mai mare măsură, pe lângă măsurile
punitive, şi cele care pot determina un comportament economic normal, care să
conducă la limitarea ariei evaziunii fiscale;
 asigurarea coordonării unitare a operaţiunilor de control la nivel teritorial;
 utilizarea în mai mare măsură a controlului prin excepţie (sondaj);
 urgentarea finalizării codului fiscal şi codului de proceduri fiscale;
 stabilirea unui raport, care să tindă spre optim, între salariu şi stimulente pentru
cointeresarea aparatului fiscal.

31
Văcărel, I., Bistriceanu Gh. D., Bercea Fl., Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, 2006,
p. 437

41
De asemenea, în direcţia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale la nivelul DGFP
Buzau funcţionează aşa-numitul cazier fiscal al contribuabililor ca mijloc de evidenţă şi
urmărire a disciplinei financiare a acestora şi pentru întărirea administrării impozitelor şi
taxelor datorate bugetului. Cazierul fiscal se organizează de Ministerul Finanţelor Publice la
nivelul DGFP Buzau în format electronic, cuprinzând persoanele fizice şi juridice, precum şi
asociaţii, acţionarii şi reprezentanţii legali ai persoanelor juridice, care au la activ fapte
sancţionate de legile financiare, vamale, cât şi cele care privesc disciplina financiară.32
Ca o concluzie finală, se poate afirma că fără o analiză profundă şi sistematică a
mecanismelor interne, şi în context european, coroborate şi cu cele internaţionale – ale
fenomenului evazionist este greu să se pună în mişcare instrumente şi măsuri care să conducă
la combaterea şi prevenirea evaziunii fiscale.

Cap 4. Posibilităţi de perfecţionare a controlului financiar în combaterea şi


limitarea evaziunii fiscale

4.1 Obstacole şi dificultăţi în realizarea controlului fiscal, depistarea şi combaterea


evaziunii fiscale
Obiectivele de realizare a posibilităţilor de perfecţionare a controlului financiar nu pot
fi atinse decât după o atentă ierarhizare şi depistare a lor pentru început; acestea referindu-se
în principal la:

32
Văcărel, I., Bistriceanu Gh. D., Bercea Fl., Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, 2006, p. 438

42
Legislaţia fiscală
1.Menţinerea unei legislaţii stufoase, confuze, interpretabile, care a generat dificultăţi
în aplicare şi a tensionat relaţiile între organele de control şi contribuabili;
2.Instabilitatea legislaţiei fiscale, modificarea frecventă a acesteia, precum şi apariţia
cu întârziere în Monitorul Oficial a actelor normative republicate;
3.Menţinerea unui cadru legislativ fiscal permisiv şi tolerant;
4.Cuprinderea în normele de aplicare a unor prevederi care exced celor prevăzute în
legi, ordonanţe, ordonanţe de urgenţă, care conduc la pierderea în instanţă a proceselor
privind obligaţiile fiscale stabilite prin actele de control fiscal;
5.Publicarea cu întârziere a normelor de aplicare a legilor, ordonanţelor de urgenţă;
6.Instituirea prin lege a obligativităţii efectuări controlului fiscal în situaţii în care, în
alte ţări occidentale, solicitările contribuabililor sunt soluţionate nu prin control fiscal, ci pe
bază de balanţă şi declaraţii fiscale primite de la contribuabili (rambursare TVA, acordare
facilităţi ş.a.);
7.Lipsa de apărare prin lege a aparatului de control fiscal de eventualele abuzuri ale
organelor de cercetare, precum şi inexistenţa asigurării riscului profesional;
8.Primirea cu mare întârziere, iar în unele cazuri reduse la număr, neprimirea
răspunsurilor de la direcţiile de specialitate din minister pentru clarificarea şi încadrarea în
prevederile legale a unor speţe întâlnite în activitatea de control fiscal;
9.Lipsa de coordonare şi corelare în unele cazuri, a soluţiilor date în aplicarea
legislaţiei fiscale de către direcţiile de specialitate şi Direcţia Generală Juridică, elaborarea de
către acestea a unor puncte de vedere contradictorii, uneori complet opuse, care creează
dificultăţi în activitatea de control fiscal;
10.Nedelimitarea clară prin legislaţia actuală a atribuţiilor fiecărei verigi din
administraţia fiscală, menţinerea unor sarcini paralele generatoare de confuzii şi nedumeriri
pentru contribuabili.

Asigurarea bazei materiale necesare desfăşurării activităţii de control fiscal


1. Insuficienţa, în unele cazuri, a spaţiilor şi birourilor pentru desfăşurarea activităţii
aparatului de control fiscal;
2. Dotarea redusă cu calculatoare, programe şi aplicaţii specifice activităţii de control
fiscal;
3.Alocarea de resurse financiare reduse pentru procurarea de materiale necesare
desfăşurării normale a activităţii (hârtie de scris şi multiplicare, materiale consumabile,
rechizite de birou ş.a.);

43
4.Dotarea în prezent a direcţiilor controlului fiscal numai cu un singur mijloc de
transport;
5.Accesul greoi al organelor de control fiscal la prevederile legislaţiei fiscale, în
special la aplicaţiile informatice privind legislaţia fiscală, absenţa totală a unor publicaţiii şi
reviste de specialitate (Revista de Finanţe, Credit şi Contabilitate, Tribuna Economică
Economistul).

Organizarea, desfăşurarea şi managementul activităţii de control fiscal


1.Inexistenţa unei strategii privind managementul activităţii de control fiscal în
condiţii de risc;
2.Inexistenţa în cadrul direcţiilor controlului fiscal a unei structuri de analiză a
informaţiilor fiscale, prelucrarea şi utilizarea acestora de către întregul aparat fiscal pentru
dezvoltarea capacităţii anticipative privind căile şi metodele de practicare a evaziunii fiscale
de către contribuabili.
3.Lipsa la nivelul direcţiei generale de inspecţie fiscală a unei structuri de verificare
a modului de aplicare a metodologiei de control şi a legislaţiei fiscale de către aparatul de
control fiscal în judeţe şi municipiul Bucureşti.
4.Menţinerea structurilor de control fiscal la impozitul pe venit global în afara
direcţiilor de control fiscal din judeţe şi municipiul Bucureşti;
5.Coordonarea insuficientă de către conducerile direcţiilor generale ale finanţelor
publice a activităţii direcţiilor controlului fiscal şi a Gărzii Financiare;
6.Insuficienta colaborare între direcţiile de control fiscal şi direcţiile de metodologie
şi administrarea veniturilor statului;
7.Lipsa de colaborare, în unele judeţe, între conducerea direcţiei generale şi
conducerea direcţiei de control;

Resursele umane, stimularea şi formarea profesională a aparatului de control fiscal


1.Necorelarea numărului de posturi alocate activităţii de control fiscal cu sarcinile;
2.Un caz aparte privind încărcarea exagerată a aparatului de control fiscal îl
reprezintă Direcţia Controlului Fiscal din municipiul Bucureşti unde fiecărui inspector îi revin
peste 500 agenţi economici, în timp ce în ţară gradul mediu de încărcare este de circa 180
agenţi economici/inspector.
3.Inexistenţa unei instituţii de învăţământ superior specializate pentru formarea
personalului care urmează să-şi desfăşoare activitatea în administraţia fiscală;

44
4.Slaba pregătire profesională a unei părţi din aparatul de control fiscal, în special a
celui provenit din structurile de control fiscal de la administraţiile fiscale teritoriale;
5.Inexistenţa unui program de formare profesională continuă corelat cu necesităţie
actuale;
6.Necorelarea nivelului salariului din activitatea de control fiscal cu importanţă
socială a muncii, dificultăţile, riscurile şi presiunile neuropsihice pe care le presupune această
activitate.
7.Menţinerea la nivelul Ministerului Finanţelor Publice a mai multor grile de
salarizare pentru structurile specializate de control (control fiscal, audit intern, control
preventiv delegat), cele mai reduse salarii aparţinând, în mod nejustificat, activităţii de control
fiscal.

4.2 Posibilităţi de perfecţionare a controlului financiar în combaterea şi limitarea


evaziunii fiscale în contextul apartenenţei României la UE
Integrarea României în Uniunea Europeană transformă lupta internă împotriva fraudei
fiscale într-una de interes comunitar şi asta deoarece, după integrare, frauda fiscală nu va mai
afecta doar bugetul public naţional ci şi pe cel comunitar, în condiţiile în care sistemul
resurselor proprii necesare pentru finanţarea bugetului Uniunii Europene, introdus în 1970,
cuprinde patru categorii de surse financiare,şi anume: prelevările agricole, taxele vamale,
resursele provenind din aplicarea T.V.A. şi resursele proprii prelevate din produsul naţional
brut. Interesul acordat la nivel european prevenirii şi combaterii practicilor de fraudă şi
evaziune fiscală nu decurge doar din pierderile bugetare pe care le generează, ci şi din
distorsiunile pe care acestea le pot cauza circulaţiei capitalurilor şi condiţiilor de concurenţă,
afectând, în acest fel, funcţionarea pieţei comune. Pentru prevenirea şi combaterea fraudei şi
evaziunii fiscale se impune o colaborare strânsă între administraţiile financiare, în cadrul
comunităţii, în conformitate cu principiile şi cu normele comune, măsurile naţionale nefiind
suficiente întrucât efectul acestora nu depăşeşte frontierele naţionale; toate aceste consideraţii
ducând la concluzia finală de adoptare a unui cadru legal comun tuturor domeniilor ce fac
obiectul politicilor comunitare. Protejarea intereselor financiare ale U.E. şi lupta împotriva
fraudei şi altor activităţi ilegale în defavoarea intereselor financiare ale Comunităţilor
reprezintă obiective principale ale politicii fiscale ale Uniunii Europene, pentru care s-a
înfiinţat o structură specializată a Comisiei Europene – Oficiul European Anti-Fraudă
(O.L.A.F.).

45
Această structură exercită toate atribuţiile Comisiei de a face investigaţii de natură
administrativă cu scopul de a intensifica lupta împotriva fraudei, corupţiei şi a altor activităţi
ilegale care afectează într-un mod nefavorabil interesele financiare ale Comunităţii, dar şi
împotriva oricărui act sau activităţi ce contravine dispoziţiilor din Comunitate. Activităţile
OLAF se concentrează pe depistarea şi monitorizarea fraudei vamale, apropierea frauduloasă
a subvenţiilor şi evaziune fiscală, dacă este afectat bugetul comunitar ş.a.

4.3 Posibilităţi de perfecţionare a legislaţiei în domeniul combaterii evaziunii fiscale


Până la apariţia Legii nr.87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale şi sancţionarea
unora din faptele de nerespectare a disciplinei fiscale se realiza numai prin aplicarea de
amenzi contravenţionale, deoarece singura reglementare în materie o reprezenta O.G. nr. 17
din 20 august 1993 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la reglementările
financiar-gestionare şi fiscale, situaţie ce nu era în măsură să asigure o reacţie
corespunzătoare gravităţii încălcărilor de lege din acest domeniu.
Legea nr.87/199433, în vigoare până în august 2005, definea evaziunea fiscală ca fiind
„sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor,
contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor
sociale de stat şi fondurilor speciale de către persoanele fizice şi persoanele juridice române
sau străine”.
Trebuie menţionat că, nici în forma sa republicată, această lege nu făcea distincţie
între frauda şi evaziunea fiscală, confundând aceste două noţiuni, cu implicaţii asupra
înţelegerii cauzelor care generează cele două forme de eludare a plăţii impozitelor şi mai ales
asupra măsurilor ce trebuie luate pentru combatere, aceasta pentru ca măsurile de reprimare a
fraudei implică un anumit risc specific iar cele referitoare la evaziune, fiind de altă natură,
implică mai curând perfecţionări legislative. În textul legii era folosită noţiunea de evaziune
fiscală în sensul de fraudă fiscală, adică forma evaziunii fiscale care constă în eludarea legilor
fiscale şi care este sancţionată de lege. Faptele sancţionate de Legea nr.87 erau împărţite în
funcţie de gravitate în două categorii: infracţiuni şi contravenţii.
Cadrul legislativ al Legii nr.87, ca lege de bază privind faptele de evaziune fiscală (în
sensul de fraudă fiscală), a fost completat şi de alte legi şi ordonanţe, care veneau cu precizări
punctuale, completări detalieri privind unele activităţi subterane identificate sau intrate
ulterior în preocupările organelor abilitate. Printre acestea pot fi enumerate:
 Legea Contabilităţii nr. 82/24.12.1991, republicată în M.O. nr.48/14 ianuarie 2005

33
Legea nr. 87/ 18 octombrie1994, privind combaterea evaziunii fiscale, publicata în M.O. nr.545/29.07.2003

46
 O.G. nr. 92/ 24 decembrie 2003 privind Codul de Procedură Fiscală, publicată în M.O.
nr.941/29.12.2003, republicată M.O. nr.863/26 septembrie 2005 şi rectificată în M.O.
nr.974/2 noiembrie 2005;
 Legea nr. 656/07.12.2002, pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, publicată
în M.O. nr. 904/12.12.2002.
 Legea nr. 78/08.05.2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie, publicată în M.O.nr.219/18.05.2000.
 Legea nr.161/19.04.2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea
şi sancţionarea corupţiei, publicată în M.O. nr.279/21.04.2003;
 O.G. nr. 75/30 august 2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal,
publicată în M.O. nr.540/1 septembrie 2001, republicată în M.O. nr. 664/23 iulie 2004.
Începând cu luna august 2005, a intrat în vigoare o nouă lege 34 pentru prevenirea şi
combaterea evaziunii fiscale. Se cuvine menţionat că noua lege statuează numai sancţiuni
specifice răspunderii penale stabilită în sarcina contribuabililor, celelalte abateri, de natura
contravenţiilor în domeniul fiscal nu mai constituie obiectul noilor reglementări, acestea fiind
stabilite şi sancţionate de Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală.
Din examinarea structurii infracţiunilor prevăzute de Legea 241/2005 rezultă că, o
parte din acestea sunt reglementate pentru prima dată, în timp ce altele au fost preluate din
Legea nr.87/1994 şi reformulate. Comparativ cu vechea legislaţie în domeniu, legiuitorul a
instituit, prin noua reglementare, măsuri mai severe de sancţionare a faptelor de evaziune
fiscală.

4.4 Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi


combaterea evaziunii fiscale
Infracţiuni reglementate pentru prima dată
- nerefacerea, cu intenţie, a documentelor de evidenţă contabilă distruse, la termenele
consemnate de documentele de control;
- împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condiţiile legii,
în sedii, incinte, terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale;

34
Legea nr. 241/15 iulie 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicata în M.O. nr. 672/27
iulie 2005

47
- reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor
reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă;
- stabilirea cu rea credinţă, de către contribuabili, şi/sau alături de aceştia cu alţi
participanţi, a impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea
nejustificată a unor sume reprezentând rambursări sau restituiri de la bugetul general
consolidat, ori compensări datorate bugetului general consolidat; tentativa acestor fapte
constituie, de asemenea, infracţiune;
- substituirea, degradarea sau înstrăinarea de cătredebitor sau terţe persoane a
bunurilor sechestrate, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală sau Codului de
procedură penală

Infracţiuni prevăzute şi de Legea nr.87/1994, reformulate în Legea nr. 241/2005


- refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente, după ce a
fost somată de trei ori, documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării
verificărilor financiare, fiscale sau vamale;
- punerea în circulaţie, fără drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate,
cu regim special, precum şi tipizarea sau introducerea în circuitul economic ale acestora, cu
ştiintă, falsificate;
- ascunderea bunurilor, ori a sursei impozabile sau axabile;
- omisiunea, în totalitate sau în parte, a evidenţei, în actele contabile ori în alte
documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
- evidenţierea, în actele contabile sau alte documente egale, a cheltuielilor neconforme
cu realitatea ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;
- alterarea, distrugerea sau ascunderea de documente contabile, memorii ale aparatelor
de taxat ori de marcat electronice fiscale sau alte mijloace de stocare a datelor;
- conducerea evidenţelor contabile, utilizându-se documente sau alte mijloace pe
suport electronic;
- sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin
nedeclararea fictivă ori declararea inexactă referitoare la sediile principale sau secundare ale
contribuabililor verificaţi.
Având în vedere interesul imediat de acoperire a prejudiciilor
cauzate bugetului general consolidat, actul normative statuează unele
exonerări de la răspunderea penală, în sensul nepedepsirii infracţiunilor
săvârşite sau de reducere a pedepselor, în anumite condiţii, dacă în cursul
urmăririi penale, sau al judecăţii, până la primul termen, învinuitul sau

48
inculpatul, faţă de faptele de evaziune fiscală, acoperă integral prejudiciul
cauzat.
Cadrul legal al Legii nr. 241/2005 a fost îmbunătăţit prin H.G. nr.
873/28 iulie 2005, privind aprobarea unor măsuri speciale pentru
prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală în domeniul
alcoolului etilic de origine agricolă, băuturilor spirtoase, produselor din
tutun şi uleiurilor minerale, publicată în M.O. nr. 739/15 august 2005.
Astfel pentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală în
domeniile avute în vedere actul normativ prevede constituirea unei comisii
centrale de coordonare şi a unor echipe de control la nivel teritorial având
ca sarcini verificarea modulului în care se respectă această lege.
Noua lege pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale prezintă
şi o serie de neajunsuri, printre care:
 chiar prin titlul legii se crează o confuzie în privinţa faptelor urmărite
şi sancţionate de legiuitor, astfel, deşi în titlul legii figuraeză
conceptul de „evaziune fiscală”, este vorba de evaziunea fiscală
frauduloasă, care este sancţionată şi incriminată de lege;
 altă lacună constă în nedefinirea conceptului de evaziune
(frauduloasă), prin care s-ar fi putut stabili, fără echivoc, competenţa
compartimentelor de specialitate ale autorităţilor publice locale, în
ce priveşte prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale ilicite;
 omiterea prevederii ca infracţiuni a unor fapte cum sunt,
sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale de către contribuabili, prin
cesionarea părţilor sociale sau nereţinerea şi nevărsarea, potrivit
legii, la termene legale, a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor care se
realizează prin stopaj la sursă, fapte care erau sancţionate ca
infracţiuni prin Legea nr.87/1994 republicată.
Toate aceste carenţe legislative nu sunt, însă, în măsură să
atenueze importanţa şi rolul noului act normativ, în aceaşi măsură
adoptarea acestui act normativ cât şi a celorlalte măsuri cu caracter
legislativ şi care au ca sop direct unificarea legislaţiei fiscale, precum şi
armonizarea legislaţiei fiscale, cu cea a Uniunii Europene constituie
mijloace necesare şi esenţiale pentru limitarea fenomenului evazionist şi a
efectelor negative pe care le generează.

49
Aspectul cel mai important este însă ca legea să fie aplicată corect şi
unitar pentru toţi contribuabilii.

CONCLUZII

În România, modul de organizare a activităţii de inspecţie fiscală, precum şi desele


modificări ale structurii a aparatului specializat în acest domeniu au avut un impact negativ
asupra îndeplinirii eficiente a menirii activităţii de inspecţie fiscală. Mai mult, o bună perioadă
de timp, aparatul fiscal nu a avut la îndemână instrumentul necesar pentru a sancţiona
corespunzător frauda fiscală. Ulterior, Legea pentru combaterea evaziunii fiscale, în vigoare
până la mijlocul anului 2005, a conţinut o serie de neclarităţi, nefiind făcută o delimitare clară
a infracţiunilor şi contravenţiilor, astfel că unele fapte puteau fi interpretate şi încadrate, în
funcţie de dorinţa sau pregătirea persoanei care efectua controlul. Dacă la acestea adăugăm şi
elementul „corupţie”, existent în rândul inspectorilor fiscali, înţelegem de ce din punct de
vedere legislativ şi administrativ puterea publică nu a avut capacitatea de a acţiona eficient în
lupta împotriva acestei practici.
Eforturile statului de a reduce evaziunea fiscală care să conducă la diminuarea
economiei subterane, trebuie să includă, în final, creşterea gradului de colectare a impozitelor
şi taxelor, concomitent cu reducerea impozitării, creşterea investiţiilor străine şi promovarea
de măsuri legislative care să vizeze accelerarea dezvoltării economiei de piaţă. În legătură cu
măsurile generale de politică ce urmează să fie adoptate imediat după integrare în spaţiul
comunitar, abordarea trebuie să aibă în vedere unele elemente care să permită o analiză
complexă a fenomenului evaziunii fiscale.

50
BIBLIOGRAFIE

1. Bişa Cristian, Utilizarea paradisurilor fiscale - intre evaziune fiscala legala si frauda
fiscala, editura BMT, 2006.
2. Filip Gh., Voinea Gh., Mihăiescu S., Lungu N., Zugravu B., Finanţe, Editura
Sedcom Libris, Iaşi, 2001.
3. Florescu, Dumitru, Coman, Paul, Bălaşa, Gabriel, Fiscalitatea în România: doctrină,
reglementare, jurisprudenţă, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005.
4. Grirorie-Lăcriţa N., Regimul accizelor, Editor Tribuna Economică, Bucureşti, 2000.
5. Mănăilă, Adrian, Companiile offshore sau evaziunea fiscală legală, Ed. All Beck,
Bucureşti, 2004.
6. Mihăiescu V. Sorin, Controlul financiar în firme, bănci, instituţii, Editura Sedcom
Libris, Iaşi, 2006.
7. Minea, Mircea, Ştefan, Costaş, Cosmin, Flavius, Fiscalitatea în Europa la începutul
mileniului III, Ed. Rosetti, 2006.
8. Mrejeru, Theodor, Florescu, Dumitru, Safta, Marieta, Evaziune fiscală – practică
judiciară, legislaţie aplicabilă, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 2000.
9. Popeanga Petre, Controlul financiar şi fiscal, Editura CECAR, 2004.
10. Şaguna, Dan, Drosu, Tutungiu, Mihaela, Eugenia, Evaziunea fiscală, Ed. Oscar
Print, Bucureşti, 1995.
11. Şaguna, Dan, Drosu, Rotaru, Pătru, Drept financiar şi bugetar, Ed. All Beck,
Bucureşti, 2003.
12. Văcărel, Iulian, Finanţe publice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006.
13. Vintila Georgeta,Fiscalitate,metode şi tehnici fiscale,Editura Economică(ediţia a II
a),2006.
14. O.G. nr.92/ 24 decembrie2003, privind aprobarea Codului de procedură fiscală,
publicată în M.O. nr.941/29 decembrie 2003, republicată în M.Of. nr. 560/24 iunie 2004.
15. Legea nr. 87/ 18 octombrie1994, privind combaterea evaziunii fiscale, publicata în
M.O. nr.545/29.07.2003.
16. Legea nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
17. Lege nr.345 din 1 iunie 2002 privind taxa pe valoarea adãugatã.
18. http://www.antievaziune.ro/
19. http://www.mfinante.ro/
20. http://www.taxeimpozite.ro/codul-fiscal/articol/id_617/avocatnet.html

51
ANEXE

Anexa 1. Formele evaziunii fiscale

Zona legală Fraudă

E
V
Zona - Abuzuri A
intermediară - Abilitate fiscală Z
I
U
N
E

Zona legală - Abţinere (renunţare de la producţie


sau consum)
- Aplicare de regimuri favorabile

52
Anexa 3. Ponderea economiei subterane în PIB în România, conform scenariului reprimării
activităţii subterane
Anul 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Ponderea 18,6 18,0 17,5 17,0 16,0 15,5
economiei
subterane în
PIB
Rata 28,3 28,8 27,9 27,8 28,0 28,5
prelevărilor
fiscale totale
(inclusiv cele
sociale) % în
PIB
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice

Anexa 4. Evoluţia economiei subterane în România pentru perioada 2002 - 2007

Evoluţia economiei subterane în România pentru perioada


2002 - 2007

40
30 Ponderea econom iei
subterane în PIB
20
Rata pre levărilor
10 fiscale totale în PIB
0
2002 2003 2004 2005 2006 2007

53
Anexa 5.Tabel cu indicatorii statici înregistraţi la ANAF
Total Cu studii Cu studii medii Cu studii de
superioare scurtă durată
Aparatul central, 368 322 46 0
din care:
- bărbaţi 131 124 7 0
- femei 237 198 39 0
Aparat teritorial 13397 8638 4697 62
(inclusiv
DGAMC), din
care:
- DGFP judeţene 5422 4557 845 20
şi municipiul
Bucureşti
- AFP 7557 3713 3804 40
- DGMAC 418 368 48 2
Sursa:Raportul de performanţă al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală 2006-2007

Anexa 6.Reprezentarea grafică a situaţiei personalului angajat in cadrul ANAF

Situaţia personalului angajat

5000
cu studii superioare
4000
număr 3000 cu studii de scurtă
persoane 2000 durată
1000 cu studii medii
0
DGFP judeţene şi
municipiul Bucureşti

Sursa: Raportul de performanţă al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală 2006-2007

Anexa 7. Organizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

54
Ministerul Finanţelor Publice

Preşedinte ANAF

2 Vicepreşedinţi 1 Vicepreşedinte

Direcţii din Direcţia Garda


Autoritatea 42 DDFP, din care:
aparatul Generală de Financiară - 41 – direcţii judeţene
Naţională a
central al Administrare (DGFP Buzau)
Vămilor - 1- mun. Bucureşti
ANAF a Marilor
Contribuabili
368 de AFP
municipale,
orăşăneşti şi
comunale

Anexa 8.Situaţia indicatorilor în urma inspecţiilor fiscale în cursul anului 2007


Indicatori Sume stabilite Sume încasate Încasare(%)
Sume constatate 48.690,3 6.362,7 13,07
suplimentar, din care:
Diferenţe din impozite, 33.083,7 5.447,7 16.47
taxe, contribuţii
Accesorii (dobânzi, 15.606,6 915 5,86
penalităţi de întârziere)
Amenzi contravenţionale 2.071 889,1 42,93
Bunuri şi sume confiscate 94,5 78 82,54
Total sume 50.855,8 7.329,8 14,41

Sursa: Raport privind activitatea DGFP Buzau în anul 2007

Anexa 9.Situaţia impozite, taxe şi contribuţii atrase suplimentar la bugetul general consolidat
în anul 2007 mii lei
Impozit pe profit 11.829 Alte impozite şi taxe 427
T.V.A 5.835 C.A.S 1.393

55
Accize 1.390 Şomaj 248
Impozit pe salarii 930 C.A.S.S. 887
Alte fonduri şi
45
contribuţii
Sursa: Raport privind activitatea DGFP Buzau în anul 2007

Anexa 10.Situaţia colectării veniturilor bugetare în anul 2007 comparativ cu anul 2006

mii lei mii lei %


2006 2007 Realizări 2006/2007
Buget de stat 44.103,1 51.261,3 116,2
Buget asigurări 16.059,8 17.438,5 108,6
sociale de stat
Buget asigurări 1.913,2 2.211,0 115,6
pentru şomaj
Buget Fondul 6.809,3 8.392,3 123,2
naţional unic de
asigurări de sănătate
Total 68.885,4 79.305,5 115,1
Sursa: Raportul privind activitatea DGFP Buzau 2006-2007
Sursa:Raportul de performa
ţă al DGFP Iaşi 2005-2006 Tabel nr.3

Evoluţia încasărilor bugetare

60.000,00 Buget de stat


50.000,00 Reprezentarea
grafică a situaţiei
40.000,00 Buget colectării veniturilor
asigurări
30.000,00 sociale de
bugetare
stat
20.000,00 Buget
asigurări
10.000,00 pentru şomaj

0,00 Buget Fondul


naţional unic
2006 2007 de asigurări
de sănătate

Anexa 11.Situatia colectarii pricipalelor impozite si taxe la bugetul de stat

2005 2006 2007 2007/2006 (%)


Impozit pe profit 4.368,1 6.441,6 6.495,3 100,8
Impozit pe venit 5.326,9 7.103,7 6.670,3 93,9
TVA 13.635,7 16.547,2 22.537,8 136,2
Accize 6.040,8 7.965,1 9.079,4 114,0

56
Taxe vamale 1.288,2 1.623,3 2.040,9 125,7
Total venituri 34.617,1 44.103,0 51.263,7 116,2
buget de stat
Sursa: Raportul privind activitatea DGFP Buzau 2006-2007

100%
90%
80%
70% Reprezentarea
60% grafică a situaţiei
50%
40% colectării
30% principalelor
20%
10% impozite
0%
2005 2006 2007

Impozit pe profit Impozit pe venit TVA


Accize Taxe vamale

Anexa 12.Sume atrase suplimentar la bugetul general consolidate pe inspector

Anul mii lei


2005 796,000
2006 979,540
2007 1,154,890

57
Reprezentarea grafică a sumelor atrase la bugetul de stat

Sume atrase suplimentar pe inspector

1.400.000
1.200.000
1.000.000
800.000
Sume atrase
suplimentar pe
600.000 inspector
400.000
200.000
0

2005 2006 2007

Anexa 13.Sumele atrase suplimentar din activitatea de control fiscal în anul 2007
mii lei
Total venituri suplimentare atrase la bugetul 2.664
general consolidat, din care:
- diferenţe de impozite, taxe, fonduri şi 1.559,5
contribuţii stabilite
- dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente 980,6
calculate
- amenzi contravenţionale aplicate 53,1
- bunuri şi sume confiscate 70,8
Sesizări penale:
- număr 1.865

58
- valoarea prejudiciului 814,7
Sursa: Raportul de activitate al DGFP Buzau: 2 006-2007

Anexa 14.Structura evaziunii fiscale identificate pe categorii de venituri fiscale (%)


Categorii de 1997 1998 1999 2000 2001 2004 2005 2006 2007
venituri fiscale
Total evaziune 100 100 100 100 100 100 100 100 100
fiscală
identificată, din
care:
Impozit pe profit 25,2 33,0 45,8 31,7 27,1 22,9 33,5 25,8 21,6
Impozit pe 8,9 6,7 8,6 5,4 3,1 0,5 1,3 1,9 1,0

salarii
T.V.A. 39, 27,8 26,3 33,4 43,8 41,0 47,6 48,1 49
6
Accize 10,1 14,6 6,2 7,6 11,1 18,2 6,8 5,4 6,1

Impozite şi 3,2 3,3 2,0 2,5 0,8 0,5 0,2 0,3 0,4
taxe locale
Sursa: Informări cu privire la fenomenul evazionist, DGFP Buzau, Departamentul de Control Financiar –Fiscal

59
Anexa 15.Reprezentare grafică a evaziunii fiscale identificate la nivelul DGFP Buzau

Evaziunea fiscală identificată la nivelul DGFP

2005
2006
2007

Anexa 16.Reprezentarea grafică a colectării impozitului pe profit la bugetul de stat

Colectarea impozitului pe profit la


bugetul de stat

2005
2007 25%
38%

2006
37%

60
Anexa 17.Situaţia evaziunii fiscale la impozitul pe profit
Evaziunea la impozitul pe profit la nivelul
DGFP
Buzau

15.000,00

10.000,00

5.000,00

0,00
2005 2006 2007
9.065,10 11.829
Evaziunea la 7.758,50
impozitul pe
profit la nivelul
DGFP Buzau

mii lei

Anexa 18.Situaţia evaziunii fiscale la impozitul pe salarii

Evaziunea la impozitul pe salarii

1000
800
600
400
200
0
2005 2006 2007
351,8 930
Evaziunea la 571,4
impozitul pe
salarii

mii lei

61
Anexa 19.Situaţia evaziunii fiscale la impozitul pe dividende

Evaziunea la impozitul pe dividende

4.000,00
3.000,00
2.000,00
1.000,00
0,00
2005 2006 2007
Evaziunea la impozitul 2.841,30 2.105,02 3.134,50
pe dividende

mii lei

Anexa 20.Situaţia evaziunii fiscale la T.V.A

Evaziunea la T.V.A.

20.000,00

15.000,00

10.000,00

5.000,00

0,00
2005 2006 2007
12.880,56 14.464,50
Evaziunea la T.V.A. 16.211,01

mii lei

Anexa 21.Situaţia evaziunii fiscale la accize

62
Evaziunea la accize

2000

1500

1000

500

0
2005 2006 2007
1840 1623 1950
Evaziunea la accize

mii lei

63